Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți

Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului
Catedra de științe economice

Referat
,,Bunăstarea economică și problema sărăciei”

Elaborat: Samciucov Mihaela

Coordonat: conf. univ. , dr. Chiseliov Lilia
Grupa: CT11R

Bălți, 2020
 Cuprins:

1. Introducere
2. Bunăstarea economică
2.1. Bunăstarea socială
2.2. Bunăstarea individuală
2.3. Problema măsurării bogăției și bunăstării într-o
societate
3. Problema sărăciei
3.1. Cauzele sărăciei și măsurile de înlăturare
3.2. Nivelul sărăciei în Republica Moldova în 2014-2018
3.2.1. Notă privind schimbările metodologice
implementate
3.2.2. Notă privind nivelul sărăciei
4. Concluzie
5. Bibliografie
 1. Introducere
Inegaliatatea între oameni este una dintre cele mai controversate probleme social- economice în
lumea economiștilor și politicienilor. Inegaliatea se manifestă în împarțirea oamenilor în bogați
și săraci.
Ideea de bunăstare a fost dintodeauna în atenția oamenilor. Formularea ei s-a realizat de-a lungul
timpului de pe poziții și în condiții de referință diferite.
Bunăstarea ca situație optimală la care aspiră individul nu presupune agonisirea economică fără
oprire și nu provoacă obligatoriu distanța bogat-sărac. Problema sărăciei este una de importanță
ce înseamnă o viață lipsită de șansele de a trăi în cadrul unui anumit standard minim de nivel de
trai.

2. Bunăstarea economică
Dorința permanentă a individului de a ajunge la un nivel satisfăcător de bunăstare a reprezentat,
de-a lungul timpului. Bunăstarea are două aspecte - materială și spirituală - ceea ce reprezintă,
de fapt, scopul tuturor științelor cu caracter aplicativ, al fiecărei ramuri a științei economice, al
științelor sociale, al ecologiei.
Deși noțiunea de bunăstare are ca element central- individul, ale cărui nevoi sunt mai mult sau
mai puțin satisfăcute la diferite niveluri ale bunăstării, aceasta a devenit un obiectiv esențial și la
nivel de stat, guvern, organizații politice și organisme internaționale. Acestea se ocupă în primul
rând de bunăstarea economică, datorită faptului că de ea se leagă, într-un fel sau altul, orice
problemă a unei societăți, dar printre obiectivele lor se numără și cele legate de protecția socială,
sistemul de asigurări sociale, problemele ecologice, sănătate, cultură și învățământ, de care
depinde obținerea acelui optim pe care îl numim bunăstare.
La nivel individual, bunăstarea depinde de numeroase elemente dintre care cele mai importante
sunt veniturile, nivelul consumului, siguranța socială, aspecte personale precum gradul de cultură
și educație (care generează anumite nevoi spirituale), familie, sănătate. Toate acestea se
modelează în funcție de sistemul nevoilor individuale, dependente de mediul social la care
individul se raportează, nivelul de satisfacție depinzând în mod direct de poziția în cadrul
ierarhiei sociale. Acest fapt dovedește aspectul accentuat subiectiv al aprecierii bunăstării
individuale.
Știinta economică, pentru a ajunge la posibilitatea de a măsura și compara diferitele niveluri de
bunăstare, a fost nevoită să elimine dintre criteriile de apreciere pe cele cu un grad prea mare de
subiectivitate. Se ajunge astfel la o definire a bunăstării mai puțin legată de individ, ceea ce nu
înseamnă că individul impreună cu nevoile sale nu mai reprezintă punctul central al conceptului
de bunăstare, ci că printr-un proces de obiectivizare și generalizare poate fi studiata bunăstarea
unui grup sau a întregii societăți. în general, e acceptată ideea că bunăstarea generală este suma
bunăstării individuale. O creștere a bunăstării generale e considerată orice ameliorare a bunăstării
unui individ care nu duce la reducerea bunăstării altui individ.
Dicționarul economic definește bunăstarea economică - acea stare a condițiilor naturale de
capital și de cultură, care asigură integritatea vieții biologice, satisfacerea nevoilor de ordin
material,
1
social, spiritual, care să permită manifestarea continuă și în progres a personalității umane.
După alți autori "bunăstarea se constituie ca o modelare a sistemului de nevoi potrivit cadrului
social - economic în care este integrat individul (proprietate, nivel al consumului, starea
materială în ierarhia societății ).

2.1. Bunăstarea socială

Bunastarea sociala se definește prin "capacitatea de satisfacere a preferințelor individuale ale
membrilor unei colectivități".
A.C. Pigou formuleaza urmatoarele conditii ale bunastarii sociale:
1. Bunastarea sociala creste odata cu marirea vanitului national, in conditiile in care
preferintele si distributia venitului raman neschimbate;
2. Maximizarea bunastarii sociale depinde de distributia venitului national.
Conform lui A.C. Pigou, venitul este caracterizat printr-o utilitate marginala descrescatoare si are
capacitate egala de satisfacere a preferintelor indivizilor.
Bunăstarea poate fi abordată și dintr-o perspectivă sistemică, din care sistemul bunăstării națiunii
este văzut ca fiind compus din două subsisteme:
a) subsistemul nivelului de trai material, în componența căruia intră consumul de bunuri
alimentare și nealimentare, precum și consumul de servicii;
b) subsistemul nivelului cultural al populației, care cuprinde instrucția publică, sănătatea publică,
activitățile din domeniul cultural și al artei.
Acestea sunt în mod direct influențate de sistemul avuției naționale și de sistemul cercetării
științifice și dezvoltării tehnologice.

2.2. Bunăstarea individuală

O altă abordare își are punctul de plecare în definiția bunăstării individuale.
Aceasta, după Nicholas Barr are trei componente:
- bogăția fizică constituită din bunuri durabile;
- bogăția financiară include acțiuni, obligațiuni și conturi bancare;
- capitalul uman este și el tot o formă de bogăție, întrupată în indivizi ca rezultat al
învățării și pregătirii, având două surse diferite: pe de o parte este rezultatul investiției
trecute în educație și pregătire (ceea ce majoritatea oamenilor înțeleg prin capital uman),
iar pe de altă parte reprezintă rezultatul talentului natural.
Fiecare tip de bogăție are ca rezultat un venit (beneficiu material sau nematerial, avantaj obținut
de pe urma a ceea ce individul posedă), iar toate aceste trei tipuri de bogăție împreună reprezintă
bunăstarea individuală.
Astfel, bogăția fizică produce venituri non - bănești sub forma serviciilor (exemplu: locuința care
oferă adăpost, televizorul) dar poate produce și venituri bănești (o casă prin închiriere).
Bogăția financiară produce venituri (dobânda).
2
Capitalul uman produce venituri în mai multe forme. Pornind de la ideea că un individ își
împarte timpul între muncă și odihnă sau timp liber, capitalul uman produce venituri în ambele
situații.
Când individul muncește, utilizarea capitalului uman are ca rezultat obținerea unui venit bănesc
(exemplu: salariul) dar și un venit non-bănesc ca satisfacția obținută prin muncă (care poate fi
pozitivă sau negativă). Când nu muncește, utilizarea propriului capital uman generează un
avantaj care nu este de natură bănească - petrecerea timpului liber (care de asemenea poate avea
o conotație pozitivă sau negativă), dar și un venit sub forma producției proprii (muncile
menajere, grădinărit).
Pentru masurarea bogatiei la nivel national se foloseste functia bunastarii sociale care este o
relatie explicita între bunastarea globala si bunastarea indivizilor care formeaza societatea:
W = W(y1, y2, ….yn)
unde W este bunastarea sociala, iar y1,....yn masoara bunastarea individuala a fiecaruia dintre cei
n membri ai societatii.

2.3. Problema masurarii bogatiei si bunastarii intr-o societate

Economistul britanic Lionel Robbins (1932) a facut o serie de observatii importante relativ la
problema masurarii bogatiei si bunastarii in lucrarea „Natura si semnificatia stiintei economice”.
In esenta, Robbins a evidentiat relativitatea cantitatilor economice, explicand de ce conceptele
economice (raritate, bunuri economice, bogatie, putere productiva etc.) nu pot fi definite exclusiv
in termeni fizici. Spre exemplu, termenul de bogatie nu poate fi definit prin enumerarea unor
calitati fizice de baza, asa cum poate fi definit in relatie cu cererea pe care o manifesta oamenii in
raport cu anumite bunuri si servicii.
Robbins evidentiaza, de asemenea, importanta distinctiei intre productivitatea in termeni tehnici
si productivitatea in termeni valorici. Astfel, oricat de mare ar fi productivitatea in termeni
tehnici a unui produs, daca nu exista cerere pentru acesta, productia sa nu este relevanta
economic. Din acest punct de vedere, eficienta unui sistem economic si capacitatea de a produce
bogatie nu consta atat in tehnologii si echipamente industriale de ultima generatie, cat in
adaptarea structurii de productie si coordonarea acesteia astfel incat sa raspunda cererii existente
pe fiecare din pietele particulare de mijloace de productie.
Pe baza acestor consideratii, Robbins trage cateva concluzii interesante privind rolul si limitele
statisticii economice. Statistica economica utilizeaza unitati de calcul atat in sens fizic, cat si in
termeni valorici. Seriile de date care utilizeaza unitati de calcul doar in termeni fizici au numai
indirect semnificatie economica. In acelasi timp, Robbins precizeaza ca in cazul seriilor statistice
in termeni valorici sunt implicate probleme mai subtile, dat fiind faptul ca preturile diferitelor
marfuri exprima evaluarile relative ale indivizilor. Cu alte cuvinte, preturile exprima in termnei
monetari o anumita ordine a preferintelor individuale si orice pret dat are semnificatie numai in
relatie cu celelalte preturi care prevaleaza la un anumit moment dat pe piata. De fapt, Robbins
considera ca evaluarile pe care sistemul de preturi le exprima nu sunt cantitati ci relatii. Valoarea
este o relatie si nu o forma de masurare. Pe baza ecestor consideratii, Robbins evidentiaza faptul
ca agregatele sociale de tipul venitului national sau vanitului mondial exprimate in termeni
monetari au semnificatie foarte limitata. De exemplu, astfel de concepte pot avea un sens stabilit
conventional, pe baza unor presupozitii de multe ori extrem de restrictive.
3
Spre exemplu, venitul monetar dintro anumita regiune poate fi utilizat pentru a evalua puterea de
cumparare disponibila in regiunea respectiva. In acelasi timp insa, incercarea de a estima,
pornind de aici, efectele unei politici redistributive de tip egalitarist, spre exemplu, sunt sortite
esecului, considera Robbins. Astfel de efecte ar fi imposibil de calculat sau estimat pentru ca,
prin insasi actul redistributiei, ierarhiile de preferinte ale fiecarui individ se modifica. Spre
exemplu, daca bogatia este redistribuitiva de la bogati la saraci, preturile relative ale bunurilor se
vor modifica: preturile bunurilor preferate de bogati cel mai probabil vor scadea pentru ca
cererea pentru acestea va scadea, pe cand preturile bunurilor preferate de cei cu venituri mai mici
vor creste, pentru ca cererea pentru acestea va creste. Astfel , desi eficienta tehnica a factorilor de
productie care au contribuit la producerea acelor bunuri este neschimbata, evaluarea acestora pe
piata va fi diferita.
Opinia lui Robbins este ca, indeobste efectele asa zis pozitive ale unei astfel de redistributii sunt
mult supraestimate, puterea productiva „eliberata” printr-o astfel de masura fiind exagerata, date
fiind modificarile ulterioare ale preturilor relative ale bunurilor si factorilor de productie. De
asemenea, compararea preturilor unor produse in timp, mentioneaza Robbins, comporta limite si
poate fi utila in lumina unor presupozitii la fel de restrictive privind constanta in timp a unor
circumstante si preferinte particulare.

3. Problema saraciei
Sărăcia poate fi definită ca o stare socială în care un individ, activ pe piața forței de muncă, nu
are posibilitate să-și asigure ,lui și familiei sale, mijloacele materiale minime de subzistență.
Sărăcia este o noțiune dinamică și trebuie privită în corelație cu nivelul de dezvoltare al fiecărei
țări, baza de evaluare fiind un anumit standard minim de nivel de trai. Acest standard este relativ,
fiind foarte diferit după țară sau regiune. Organizația Mondială a Sănătății (OMS), organizație
din cadrul ONU, definește sărăcia ca pe un indice rezultat din raportul dintre venitul mediu pe
glob pe cap de locuitor și venitul mediu (salariul mediu) pe cap de locuitor al țării respective. De
exemplu în Germania, unde există un procent de 60 % din salariile medii din Uniunea
Europeană, limita sărăciei a fost considerată în anul 2003 la un venit lunar de 983 euro.
Alte repere pentru stabilirea limitei sărăciei sunt insuficiența venitului pentru acoperirea
cheltuielilor necesare unei alimentări regulate, sau a necesarului pentru îmbrăcăminte, încălzire
și alte necesități indispensabile traiului.
Această sărăcie atrage după sine deficiențe culturale, o lipsă de calificare și creșterea
analfabetismului populației.
Sărăcia poate să fie o sărăcie absolută și o sărăcie relativă, între aceste două forme existând
forme structurale tranzitive.
Robert McNamara, un om politic american, definește sărăcia absolută ca - o stare extremă a
existenței umane când individul în lupta pentru supraviețuire este expus la lipsuri și umilințe de
neînchipuit, ce depășesc fantezia lumii privilegiate.
În lume, aproape un miliard (850 de milioane) de oameni suferă de foame sau subnutriție din
care 170 de milioane de copii. La fiecare 5 secunde moare un copil de o vârstă de sub 5 ani, în
total mor anual cca. 30 de miloane de oameni din cauza subnutriției.

4
Pe glob, circa 1,4 miliarde de oameni nu au acces la energie electrică, circa 880 de milioane de
persoane trăiesc, încă, fără apă potabilă și 2,6 miliarde de semeni de-ai noștri nu au canalizare.
În anul 2008 atât numărul oamenilor care trăiau cu sub 1,25 dolari pe zi, cât și ponderea lor în
total, a scăzut la nivel mondial. Este prima evoluție negativă globală a acestui indicator din 1981
și până acum.

3.1. Cauzele saraciei si măsurile de înlăturare

Cauzele sărăciei sunt:
- inegalitate socială;
- războaiele, sau alte conflicte militare care ,temporar, întrerup activitatea economica;
- structura politică care nu permite sau ,prin măsurile luate , descurajează libera initiativă;
- structura economică ineficienta , cu multă birocrație și activități economice neadaptata
progresului economic si social;
- guvenare ineficientă (incompetentă , coruptă), instabilitate legislativă, lipsa reformelor
necesare avântului economic care să conducă la diminuarea ratei șomajului;
- catastrofe naturale (cutremure, secetă);
- epidemii care blocheaza activitatea economică si implicit raporturile comerciale
- o creștere a numărului populației , raportat la resursele materiale existente;
- pregatire profesională deficitara , datorita unui sistem de instruire (Invatamant) depasit,
neadaptat necesitatilor reale ale economiei;
- lipsa de interes a unor categorii de indivizi în formarea și dezvoltarea unor deprinderi
pentru integrare în structuri economice și activități eficiente.
Printre măsurile de inlaturare ale saraciei se enumără:
- atenuarea inegalitatilor sociale printr-un sistem de salarizare și impozitare echitabil;
- un învățământ performant, adaptat progresului tehnic și necesităților reale ale economiei
naționale.
Ajutoarele sociale, alocațiile acordate de stat familiilor nevoiașe rezolvă problema sărăciei numai
daca acestea sunt urmate și de alte masuri , cum ar fi:
- calificărea / recalificarea forței de muncă pentru a se adapta nevoilor economiei naționale
și concurenței de pe piața forței de muncă.

3.2. Nivelul sărăciei în Republica Moldova în 2014-2018

Biroul Național de Statistică (BNS), în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.851 din
15.08.2005, calculează începând cu 2006 pragurile ale sărăciei și alți indicatori de bază pentru
monitorizarea şi evaluarea sărăciei. Sursa principală de informație pentru calcularea indicatorilor
sărăciei este Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC), al cărei obiectiv principal este
determinarea multiaspectuală a nivelului de trai al populației, inclusiv al diferitor grupuri social-
economice, prin prisma veniturilor, cheltuielilor, consumului, condițiilor de trai și a altor
indicatori ce caracterizează bunăstarea populației.

5
Sărăcia în Republica Moldova este măsurată folosind cheltuielile de consum și pragul absolut al
sărăciei (format din două componente, alimentară și nealimentară), care este calculat într-un an
specific, și cuprinde valoarea monetară a coșului de consum, considerat că asigură necesitățile de
bază minime, acceptabile la nivel național.

3.2.1. Notă privind schimbările metodologice implementate

a) Revizuirea metodologiei de calculare a pragului absolut al sărăciei.
În vederea înlăturării limitărilor metodologice în calcularea sărăciei, menționate în ultima Notă
informativă a Ministerului Economiei la același subiect, metodologia de măsurare a sărăciei
(elaborată în 2006) a fost revizuită cu asistența tehnică a experților Băncii Mondiale și aprobată
în 2018. Necesitatea revizuirii metodologice a fost determinată de modificarea structurii
veniturilor și cheltuielilor populației, a comportamentului alimentar și de consum al populației în
ultimul deceniu, precum și de introducerea conceptului de ”minim decent” în loc de ”minim de
subzistență” pentru utilizarea acestuia în construirea pragului sărăciei. Conceptul menționat
stabilește standarde de viață mai înalte și, respectiv, un prag mai mare al sărăciei pentru
estimarea nivelului de trai al celor mai vulnerabile categorii ale populației.
Astfel, în Republica Moldova, pragul absolut al sărăciei a fost inițial calculat pentru anul 2006
(folosind datele CBGC din 2006), fiind ulterior ajustat la rata inflației și în anul 2016 constituia
1467,2 lei pe adult echivalent. Ulterior, în anul 2018, BNS a revizuit metodologia de calculare
stabilind un nou prag absolut al sărăciei pentru anul 2016 (folosind datele CBGC din 2016) care
a constituit 1852,4 lei pe adult echivalent pe lună în prețurile anului 2016.
În anul 2006, a fost stabilit și pragul sărăciei extreme, care a fost de asemenea recalculat în
metodologia din 2018. Pragul sărăciei extreme era egal cu pragul alimentar al sărăciei. Întrucât
sub pragul sărăciei extreme se afla mai puțin de 1% din populație, stabilirea și utilizarea acestui
prag era compromisă și limitată. Prin urmare, și abordarea pragului de sărăcie extremă a fost
revizuită. În special, s-a propus ca pragul sărăciei absolute, stabilit pentru anul 2006 și anual
ajustat la rata inflației, să fie considerat începând cu 2016 drept noul prag al sărăciei extreme.
Aceste schimbări metodologice au fost efectuate cu utilizarea numărului populației stabile și
înainte de revizuirea realizată în anul 2019, a numărului populației conform definiției de
reședință obișnuită.
b) Utilizarea numărului revizuit al populației
În anul 2019, calculele noului prag absolut al sărăciei au fost repetate cu păstrarea exactă a
metodologiei din 2018, dar ținând cont de numărul populației cu reședință obișnuită, recalculat în
baza rezultatelor corectate ale Recensământului populației și al locuințelor din 2014, și datelor
administrative privind evidența populației (în special sporul natural și migrația internă) și
traversările frontierei de stat (migrația internațională).
Revizuirea numărului populației conform definiției de reședință obișnuită a avut un impact
asupra estimărilor CBGC și anume privind:
a) ajustarea coeficienților de extindere atribuiți gospodăriilor din cadrul eșantionului;
b) excluderea membrilor gospodăriei care se află peste hotare mai mult de 12 luni.
6
Repetarea calculului, cu aplicarea numărului revizuit al populației și coeficienților de extindere
aferenți, precum și excluderea membrilor gospodăriei care se află în străinătate mai mult de 12
luni, a rezultat în obținerea unui prag de sărăcie absolută de 1819,2 lei pe adult echivalent pe
lună în prețurile anului 2016, precum și a pragului de sărăcie extremă de 1467,2 lei.
Tabelul 3.2.1. Pragurile de sărăcie extremă și absolută pentru anul 2016
Pragul de saracie extrema Pragul de saracie absoluta

Componenta alimentara 793,4 923,6

Componenta nealimentara 673,8 895,6

Pragul de saracie total 1467,2 1819,2

În consecință, modificările în metodologia de calculare a pragului de sărăcie absolută au avut

drept scop îmbunătățirea calității indicatorilor statistici și obținerea unei imagini mai exacte a
situației privind sărăcia absolută în Republica Moldova, asigurându-se astfel ajustarea acesteia la
realitățile economice existente.
Întru asigurarea accesibilității datelor pentru utilizatori Biroul Național de Statistică prezintă în
continuare setul standard de indicatori statistici privind nivelul, evoluția și profilul sărăciei în
Republica Moldova, cu aplicarea metodologiei noi descrise. În scopul asigurării unei analize
retrospective, indicatorii sărăciei pentru perioada 2014-2018 (cât permite disponibilitatea datelor
privind populația cu reședință obișnuită) au fost recalculați prin aplicarea aceleași abordări.

3.2.2. Notă privind nivelul sărăciei

a) Rata sărăciei absolute
Indicatorul, utilizat în mod obișnuit pentru măsurarea sărăciei, este rata persoanelor ale căror
cheltuieli de consum sunt inferioare unui prag stabilit al sărăciei și, prin urmare, persoanele
acestea sunt considerate ca fiind sărace. Acest indicator măsoară rata sărăciei în rândul
populației.
Figura 3.2.2.a) arată evoluția ratei sărăciei, pentru două praguri diferite ale sărăciei (cel inițial
stabilit în 2006 și altul revizuit pentru 2016) cu aplicarea coeficienților de extindere bazați pe
estimările populației stabile și ale populației cu reședința obișnuită. În consecință în grafic sunt
reprezentate 3 opțiuni ale ratei sărăciei, diferite după conținutul metodologic.
Prima linie este prezentată pentru întreaga perioadă cuprinsă între 2006 (din momentul începerii
măsurării sărăciei în Republica Moldova) și 2018, și reprezintă rata sărăciei calculată folosind
pragul vechi al sărăciei stabilit pentru anul 2006 și coeficienții de extindere bazați pe populația
stabilă.
Începând cu anul 2014, când a fost efectuat Recensământul populației și al locuințelor, este
reprezentată a doua evoluție a ratei sărăciei fiind calculată cu utilizarea aceluiași prag al sărăciei
(care după revizuire devine prag nou de sărăcie extremă), însă aplicând coeficienții de extindere
estimați în baza populației cu reședință obișnuită.
7
Prin urmare, aceasta reprezintă rata sărăciei extreme.
În final, a treia linie, de asemenea, începând din 2014 arată evoluția ratei sărăciei calculată cu
utilizarea noului prag de sărăcie stabilit pentru anul 2016 (care după revizuire devine prag nou de
sărăcie absolută), cu aplicarea coeficienților de extindere în baza populației cu reședință
obișnuită. Așadar, aceasta reprezintă rata sărăciei absolute.
Primul indicator al ratei sărăciei cu coeficienții bazați pe populația stabilă, este prezentat în
principal pentru comparație, dar ceilalți doi indicatori, estimați cu utilizarea coeficienților în baza
populației cu reședință obișnuită pentru perioada 2014-2018, reprezintă ratele recalculate ale
sărăciei, după metodologia revizuită, cu aplicarea noilor praguri ale sărăciei absolute și extreme.
Se observă, că în perioada 2006-2015 rata sărăciei după pragul din 2006 și populația stabilă a
fost în continuu declin, lucru care a fost raportat și analizat anterior de Ministerul Economiei,
acest trend fiind completat cu estimări până în anul 2018. Totodată, rata sărăciei pentru pragul
de sărăcie extremă pentru anii 2014-2018, urmează aceeași tendință, deși are rate ușor mai
ridicate, cu diferența de circa un punct procentual. În cele din urmă, pentru rata revizuită de
sărăcie absolută se observă nu doar o pondere mult mai mare a persoanelor care se află sub
pragul sărăciei, dar și o variație în timp mai evidențiată.
Figura 3.2.2. a) Dinamica ratei saraciei pentru pragurile de saracie 2006-2018
Astfel, în anul 2018 pragul sărăciei absolute a constituit în medie pe lună pe o persoană 1998,4
lei, și respectiv rata sărăciei absolute în Republica Moldova a constituit 23,0%, fiind în
descreștere cu 4,7 puncte procentuale față de anul 2017. În același timp, pragul sărăciei extreme
a constituit în medie 1611,7 lei pe lună pe o persoană, și, respectiv, rata sărăciei extreme a fost
de 8,7%.

b) Profunzimea și severitatea sărăciei

Pe lângă rata sărăciei, alți indicatori utilizați în mod obișnuit pentru măsurarea sărăciei sunt
profunzimea sărăciei și severitatea sărăciei.
8
Profunzimea sărăciei -reprezintă deficitul mediu de consum al populației în raport cu pragul
sărăciei sau valoarea medie a resurselor lipsă necesare pentru fiecare membru al gospodăriei
casnice sărace pentru depășirea stării sărăciei. Cu cât e mai mare deficitul dat, cu atât este mai
mare lacuna în cauză, care face mai dificilă ieșirea din sărăcie.
Severitatea sărăciei -caracterizează gradul de inegalitate între cei săraci și reprezintă distribuția
nivelului de bunăstare (prin consum) în rândul săracilor faţă de pragul sărăciei.
Figura 3.2.2.b) prezintă profunzimea și severitatea sărăciei pentru pragul sărăciei din 2016 și
coeficienții de extindere bazați pe populația cu reședință obișnuită în perioada 2014-2018.
Figura 3.2.2.b) Profunzimea si severitatea saraciei pentru pragul de saracie absoluta, 2014-
2018

În anul 2018 profunzimea sărăciei a constituit 3,09% , ceea ce înseamnă că pentru depăşirea
sărăciei, în condiţiile păstrării sau reducerii nivelului actual de inegalitate, este necesară
majorarea consumului populaţiei în medie cu 3,09%. În același timp, severitatea sărăciei a
constituit 0,85%. Ambii indicatori sunt în descreștere față de anul care precede anul de referință.

c) Profilul sărăciei absolute

1.Mediul de reședință rămâne a fi un factor important în determinarea nivelului de bunăstare a
populației. Populația rurală este expusă unui risc de sărăcie mult mai mare decât populația
urbana. Rata sărăciei, în anul 2018, în mediul rural a constituit 31,6% față de 10,6% în mediul
urban. Comparativ cu anul 2017, se constată o descreștere a ratei sărăciei în mediul urban cu 1,2
puncte procentuale, iar în mediul rural cu 7,2 puncte procentuale.

9
Figura 3.2.2.c).1. Rata saraciei absolute pe medii de resedinta, 2014-2018

2.Mărimea gospodăriei este unul din factorii de bază care determină bunăstarea la nivel de
persoană. Astfel, gospodăriile din 5 și mai multe persoane se confruntă cu un risc mai sporit al
sărăciei (39,6% în anul 2018), sau de 2,2 ori mai mare comparativ cu gospodăriile formate dintr-
o singură persoană (18,2%).
Sărăcia variază și în funcție de nivelul de educație al capului gospodăriei și, respectiv,
probabilitatea de a fi sărac este mai mică în cazul gospodăriilor cu un nivel mai înalt de instruire
al principalului întreținător. Fiecare nivel de educație în plus al capului gospodăriei înseamnă o
scădere a riscului sărăciei, de la 5,2% în cazul gospodăriilor unde capul gospodăriei are studii
superioare până la 48,5% pentru gospodăriile unde capul gospodăriei nu are studii medii primare
sau este fără studii.
Un interes sporit prezintă analiza ratei sărăciei după tipul gospodăriei. Indicatorii respectivi
pentru anul 2018 sunt prezentați în Figura 3.2.2.c).2. Astfel, rata sărăciei variază semnificativ,
cea mai scăzută pondere (10,2%) s-a înregistrat la gospodăriile formate dintr-un singur membru
în vârstă de până la 60 ani, iar cea mai ridicată pondere la gospodăriile cu trei sau mai mulți
copii (42,0%). Acest grup de gospodării reprezintă aproximativ 8% din populație. Rata sărăciei
pentru gospodăriile monoparentale cu copii este neobișnuit de scăzută în anul 2018, dar numărul
de observații este relativ mic, astfel încât estimările ar trebui tratate cu precauție.

10
Figura 3.2.2.c).2. Rata saraciei absolute dupa tipul gospodariei in anul 2018

În funcție de sursa principală de venit al capului gospodăriei cele mai defavorizate sunt
gospodăriile unde capul gospodăriei este lucrător pe cont propriu în sectorul agricol (42,2%),
după care urmează gospodăriile cu capul gospodăriei salariat în sectorul agricol şi pensionar
(39,9% și, respectiv, 28,9%).

4. Concluzie
Există mai mule cauze ale sărăciei în Republica Moldova. Degradarea economică este consecinţa
degradării morale şi a lipsei unei gândiri critice (se poate constata şi degradarea fizică: numărul
tot mai mare de persoane cu grupă de invaliditate, numărul mare de pensionari, în condiţiile
plecării peste hotare a populaţiei aptă de muncă – cea care generează cele mai multe vărsăminte
în bugete de stat). Un popor în cadrul căruia unii fură pe alţii, deci care se fură pe ei înşişi, nu
poate fi prosper. Dacă îţi furi fraţii, dacă îţi furi ţara – îţi taie crasa de sub picioare: se pare că
unii nu sunt capabili să înţeleagă acest adevăr. Prosperitatea poate fi edificată în Republica
Moldova. Dar o problemă poate fi rezolvată numai prin conştientizarea cauzelor apariţiei sale.
De fapt, eliminarea cauzelor înseamnă rezolvarea problemei. Statul Republica Moldova va scăpa
de sărăcie atunci când majoritatea cetăţenilor săi, atât cei de la guvernare, cât şi votanţii, vor
trece printr-un proces de renaştere morală şi intelectuală. Nu este posibilă redresarea situaţiei cu
persoane degradate moral, guvernând ţara. Atâta timp cât aceştia sunt cei care se impun, statul va
sărăci (în timp ce ei se vor îmbogăţi). Deci, soluţia ţine de schimbarea mentalităţii poporului
Statului Moldovenesc: printr-o renaştere duhovnicească şi intelectuală este posibilă renaşterea
ţării. Cum poate avea loc această dublă renaştere? Întrucât este ceva ce ţine de mentalitate, ea
trebuie să aibă loc în mintea fiecărui cetăţean, prin conştientizare, înţelegere şi prin asumare şi
acţiune în consecinţă. Statele prospere sunt un exemplu al faptului că se poate, prin muncă
conştiincioasă.

11

5. Bibliografie

https://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/bunastarea-economica-si-problema-saraciei-
383096.html
http://www.nos.iem.ro/bitstream/handle/bunastarea-in-teoria-economica-123456789/862.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/saracie#masuri-de-inlaturare-a-saraciei
https://statistica.gov.md/biroul-national-de-statistica-al-Republicii-Moldova-newsview.php?
l=ro&idc=168&id=6698