Împreună cu alte tipuri de piață, piața muncii constituie sistemul economic al

mecanismului pieței. Mai mult decât atât, piața muncii ocupă o poziție centrală în structura unei
economii de piață, acționează ca un fel de fundament pe care se construiește întregul sistem de
piață, deoarece, fără o piață a muncii, funcționarea și dezvoltarea optimă a unei economii de
piață este aproape de neconceput. Tema pieței muncii este extrem de importantă pentru evaluarea
situației din Romania modernă, unde există o schimbare calitativă a tipurilor și formelor de
angajare, există o flexibilitate crescută și o segmentare crescândă (împărțirea pieței în segmente
separate pe orice bază: țară, regiune, cultură, tradiție religioasă) a pieței muncii, sunt întocmite
enclave de șomaj. Această teorie continuă să servească drept bază ideologică nu numai pentru
economie, ci și pentru o parte semnificativă a lucrărilor sociologice privind problemele de
angajare.1

1.1 Piața muncii

Piaţa muncii, fiind o modalitate de organizare a muncii în cadrul unei societăţi, reprezintă
ansamblul relaţiilor dintre cererea şi oferta de forţă de muncă, interacţiunea cărora determină
nivelul salariului şi nivelul ocupării forţei de muncă. Piaţa muncii are următoarele caracteristici:
1. este o piaţă derivată, deoarece se formează în urma combinării factorului muncă cu
timpul;
2. are un caracter eterogen şi este segmentată pe genuri de activitate, pe zone economice,
pe profesii, nivel de calificare;
3. existenţa unei negocieri permanente dintre oferta şi cererea de forţă de muncă sub
aspect calitativ, structural şi cantitativ;
4. agenţii economici ce activează pe această piaţă sînt posesori ai factorilor de producţie.2

Indiferent de denumire, conţinutul economic al conceptului de „piaţă a muncii” sau „piaţă

a forţei de muncă” exprimă aceeaşi realitate obiectivă şi anume că munca, în calitate de factor de
producţie, se realizează prin intermediul pieţei. Piaţa muncii are aceleaşi mecanisme ca şi orice
piaţă a bunurilor şi serviciilor: cererea, oferta, preţul şi concurenţa.
Forţa de muncă sub aspect de marfă, prin particularităţile sale fiziologice, psihologice,
sociale şi morale, imprimă anumite particularităţi ale pieţei muncii, dintre care cele mai
importante sunt:
a) pe piaţa muncii nu se negociază întregul potenţial de muncă al naţiunii, ci numai acela
care este cerut de factorul de producţie – capital şi este oferit de cei dispuşi să folosească
capacitatea lor de muncă;

1
Вечканов Г. С., Вечканова Г. Р. Экономическая теория: Учеб. Пособ. – М.: Эксмо, 2008.- 448с
2
GÎRNEȚ SLAVIC-CONSPECT la disciplina TEORIE ECONOMICĂ, disponibil la http://feisa.usch.md/wp-
content/uploads/2017/03/curs-integral-TE.pdf, accesat a data de 24.02.2020,
 b) în raport cu celelalte pieţe, piaţa muncii este mai organizată şi mai complexă. Pe
această piaţă, se confruntă mai mulţi agenţi economici şi parteneri sociali, precum: salariaţii şi
întreprinzătorii, organizaţiile patronale şi sindicatele (ca reprezentanţi ai salariaţilor), statul,
fiecare dintre aceştia cu roluri şi funcţii precise;
c) piaţa contemporană a muncii este contractuală şi participativă, în care negocierea şi
contractul de muncă joacă un rol important în determinarea cererii şi ofertei de muncă. Raportul
dintre cererea şi oferta de muncă se manifestă în mod specific. Pe această piaţă, de regulă, oferta
este mai mare decât cererea, ceea ce determină existenţa şomajului;
d) piaţa muncii este influenţată şi de factori extraeconomici, deoarece, prin negocierile
din cadrul pieţei, posesorii forţei de muncă urmează să-şi realizeze atât aspiraţiile profesionale,
cât şi cele familiale, sociale, politice. Intervenţia statului pe piaţa muncii este mai puternică decât
pe celelalte pieţe, pentru că trebuie să asigure realizarea intereselor, a aspiraţiilor posesorilor
forţei de muncă, calificarea acestora în vederea folosirii eficiente a resurselor de muncă de către
agenţii economici.
Piaţa muncii este un subsistem al economiei de piaţă, care, în procesul de dezvoltare şi
funcţionare a economiei naţionale, îndeplineşte importante funcţii de ordin social-economic şi
educativ, cum ar fi:
 alocarea judicioasă a resurselor de muncă pe ramuri şi sectoare de activitate, pe profesii
şi în teritoriu, în concordanţă cu volumul şi structura cererii de forţă de muncă;
 combinarea forţei de muncă cu factorul tradiţional de producţie – capital şi asocierea
obiectivă a acestora;
 formarea şi repartizarea veniturilor;
 contribuirea la formarea climatului de muncă şi a măsurilor de protecţie socială;
 furnizarea de informaţii pentru orientarea profesională şi reintegrarea forţei de muncă.3

În societate piaţa muncii poate fi de 2 tipuri:

1. piaţa primară – unde există condiţii favorabile pentru angajare, cererea este mare, salarii mari,
deficit de forţă de muncă;
2. piaţa secundară – există condiţii nefavorabile pentru angajare, adică cerere mică salarii mari,
deficit de forţă de muncă.

Deasemenea piața forței de muncă oferă și unele oportunități cum ar fi:

 libera alegere a profesiei, industriei și locului de activitate, încurajată prin oferte

prioritare (nivel de remunerare, posibilitatea implementării ideilor creative etc.);

3
Prof. univ. dr. hab. Andrei COJUHARI,Drd. Liuba DOROFEEV, „ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND PIAŢA MUNCII ŞI
REFLECTAREA LOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA”, Revista / Journal „ECONOMICA” nr.3 (89) 2014, pag59-60
  angajarea și concedierea cu respectarea legilor muncii care protejează interesele
cetățenilor în ceea ce privește garanțiile de angajare, condițiile de muncă, plata acesteia;
 migrarea independentă și, în același timp, economică a resurselor de muncă între regiuni,
sectoare și grupuri de calificare profesională, care este însoțită de obicei de o
îmbunătățire a condițiilor de viață și de muncă, care este facilitată de prezența unor piețe
puternic dezvoltate, universal accesibile pentru locuințe de înaltă calitate, bunuri de
consum, valori culturale și spirituale;
 libera circulație a salariilor și a altor venituri, menținând în același timp prioritatea
calificărilor și a educației, respectând salariul minim garantat prin lege, care oferă un
salariu de viață și reglementează limita superioară a veniturilor printr-un sistem fiscal
bazat pe o scară progresivă.4

4
Государственное регулирование рынка труда [Электронный ресурс]. - Электронные данные
[Б.м.], 2010. – Режим доступа: http://www.bibliotekar.ru/biznes-41/91.htm.