Sunteți pe pagina 1din 10

CAPITOLUL 3

3.1 Mediul ambiant−definire, interdependenţa sa cu unitatea


economică

3.2 Factorii de influenţă ai mediului ambiant asupra unităţii


economice

3.3 Abordarea sistemică a unităţilor economice

Obiective:

¾ Înţelegerea conceptelor de „unitate economică” şi de „mediu


ambiant”;

¾ Identificarea factorilor din mediul ambiant care influenţează


unitatea economică;

¾ Explicarea interdependenţei dintre mediul ambiant şi unitatea


economică.
Unitatea economică şi mediul său ambiant

UNITATEA ECONOMICĂ
ŞI MEDIUL SĂU AMBIANT

3.1 Mediul ambiant−definire, interdependenţa sa cu unitatea


economică

Unitatea economică, indiferent de tipul său, îşi desfăşoară activitatea


într-un context creat de elementele de natură foarte diversă, exprimate
sintetic prin ceea ce este cunoscut sub numele de mediu ambiant.
Mediul ambiant a fost definit în mod diferit, elementul principal de
diferenţiere dintre definiţii constituindu-l mai ales, sfera de cuprindere care
îi era atribuită. Astfel, de multe ori era redus la piaţa unei întreprinderi.
Desigur că piaţa are un rol determinant în existenţa unei unităţi economice,
dar acest lucru nu poate constitui un argument suficient pentru a fi
substituită mediului ambiant în ansamblul său.
Mediul ambiant este considerat ca un sistem care cuprinde o serie de
elemente de natură economică, tehnică, politică, demografică, culturală,
ştiinţifică, organizatorică, juridică, psiho-sociologică, educaţională, care
influenţează toate domeniile de activitate ale unei unităţi.
În interdependenţa lor, elementele de un anumit tip ale mediului
ambiant se constituie în subsisteme ale acestuia. Aşa se face că mediul
ambiant cuprinde mai multe subsisteme: economic, tehnic, politico -
instituţional, sociologic şi ecologic.
În funcţie de specificul unităţii economice, de dimensiunea sa, de
gradul de racordare la cerinţele de piaţă, poate avea un rol mai important
unul sau altul dintre subsisteme.
Relaţiile unităţii cu mediul ambiant sunt numeroase şi complexe şi
se materializează în schimburile pe care le are cu acesta din urmă, care,
pentru ea, sunt vitale. Schimburile sunt variate, dar, în principal, se referă la
cele de produse şi de servicii. În general, se apreciază că natura acestor
schimburi şi intensitatea cu care se realizează caracterizează performanţele
Fundamentele managementului

economice ale unei unităţi şi, în ultima instanţă, capacitatea sa de


supravieţuire. Incapacitatea unităţii de a reacţiona la influenţele exercitate de
mediul ambiant şi inexistenţa schimbului de produse sunt semne ale lipsei
de viabilitate a unităţii şi trebuie intervenit până nu este prea târziu. Prin
măsuri adecvate, vizând domeniul de activitate, obiectivele etc., se va
încerca adaptarea unităţii la mediul ambiant.
Schimburile unităţii cu mediul ambiant depind de calitatea activităţii
sale, a deciziilor care se iau şi care devin deosebit de importante. Deciziile
trebuie să fie fundamentate pe cunoaşterea profundă a mediului ambiant,
pentru a surprinde impactul componentelor sale asupra funcţionării unităţii
şi pentru identificarea posibilităţilor de adaptare a acesteia la cerinţele pe
care el le impune.
Cunoaşterea interdependenţei dintre unitatea economică şi mediu
favorizează desfăşurarea mai multor procese, cum ar fi: satisfacerea
cantitativă şi calitativă a nevoilor manifestate în mediul ambiant sau în unele
din componentele sale, la care unitatea trebuie să se raporteze cu
consecvenţă; adoptarea de decizii referitoare la structurile de producţie, la
obiectivele sale: asigurarea diferitelor categorii de resurse (umane,
materiale, financiare) care, utilizate (alocate, combinate) permit obţinerea
produselor şi serviciilor; alegerea tipului de management, a structurii
organizatorice, exercitarea funcţiunilor unităţii aflate în relaţii cu diferite
părţi ale mediului ambiant, care dezvoltă activităţi menite să le faciliteze
adaptare la exigenţele acestuia.
Unitatea economică nu există, nici pe departe, în mod izolat, ci ea
este legată prin multe fire invizibile de mediul său ambiant. În totalitatea lor,
sau cel puţin una dintre relaţiile de interdependenţă sunt foarte puternice.
Dintre cele două entităţi (unitatea şi mediul) influenţa cea mai puternică
o exercită mediul ambiant. Nici unitatea nu rămâne, desigur, într-o poziţie
de pasivitate, dar influenţa ei este mai puţin puternică, ea fiind, aşa cum s-a
arătat, elementul adaptabil. Modificările impuse de unitate mediului ambiant
au loc cu mai multă greutate şi numai dacă influenţele vin din partea unui
număr mare de unităţi din aceiaşi ramură economică.
Unitatea economică şi mediul său ambiant

3.2 Factorii de influenţă a mediului ambiant


asupra unităţii economice

Componentele mediului ambiant, manifestate în interdependenţa lor


cu unitatea economică, devin factori de influenţă asupra acesteia. Marea
varietate specifică elementelor subsistemelor mediului ambiant şi, implicit,
acestuia, are drept consecinţă imediată manifestarea unui număr ridicat de
factori care influenţează asupra unităţii economice, ei putând fi: economici,
tehnici şi tehnologici, demografici, socio-culturali, politici, de management
exogeni unităţii, naturali, juridici etc.
Factorii economici sunt consideraţi, în mod firesc, cei mai
importanţi. Într-adevăr influenţa lor se resimte în numeroase laturi ale
activităţii unităţii, care se pot sintetiza în: crearea, funcţionarea şi
supravieţuirea ei ca entitate economică.
Elementele specifice pieţei - cerere, ofertă, preţ, etc. - prin modul lor
de acţiune determină viabilitate unităţii. De aceea, este necesar ca ele să fie
cunoscute, indiferent de eforturile pe care le presupune acest proces. Este
vorba de desfăşurarea unor cercetări de marketing care, pe baza concluziilor
desprinse, să faciliteze adaptarea unităţii la cerinţele pieţei şi, în general, la
mediul ambiant. Deosebit de important este ca studiile de marketing să
surprindă nivelul, structura şi, mai cu seamă, “mişcarea” cererii, ofertei, şi a
preţurilor, ceea ce va influenţa domenii, cum sunt: alegerea structurii de
producţie, a sistemului de producţie practicat, asigurarea resurselor necesare
şi altele. În noile condiţii, aşa după este cunoscut, piaţa va reflecta
raţionalitatea orientării unităţii, în general, în alegerea strategiei şi, în
particular, a domeniului său de activitate şi în ceea ce priveşte stabilirea
obiectivelor. Va fi pusă în evidenţă, totodată, şi capacitatea managerială a
factorilor de decizie.
În rândul factorilor economici se înscriu şi o serie de instrumente
financiare: credite, taxe, impozite, dobânzi, salarii, care bine utilizate, se pot
constitui în tot atâtea pârghii de influenţare a economiei unităţii economice.
Sistemul de salarizare, ca element de bază al motivaţiei, determină,
în mare măsură, rezultatele unei unităţi şi aportul salariaţilor la realizarea
obiectivelor acesteia, ca şi a propriilor scopuri.
Fundamentele managementului

Modul de manifestare a influenţei unor factori economici poate fi


diferit în funcţie şi de politica economică promovată faţă de anumite ramuri
ale economiei naţionale.
Factorii tehnici şi tehnologici determină, în afara oricărei îndoieli,
rezultatele unei unităţi, şansele sale de reuşită în competiţie cu alte unităţi.
Pentru unităţile economice, având în vedere tipurile variate sub care
se prezintă, se ridică problema modalităţilor de asigurare a mijloacelor
tehnice performante.
Înzestrarea tehnică favorizează aplicarea unor tehnologii moderne de
producţie, care permite efectuarea la un nivel calitativ superior a diferitelor
secvenţe ale acestora, tehnologii care să ţină seama de specificul condiţiilor
fiecărei unităţi economice.
Factorii demografici cuprind componente de această natură, fiind
reprezentanţi, între alţii, de: ponderea populaţiei ocupate, structura sa socio-
profesională, vârsta acesteia, etc. Se înscriu de fapt, în rândul factorilor
demografici generali, cum sunt: numărul populaţiei, ponderea întregii
populaţii ocupate, rata mortalităţii şi a natalităţii, durata medie de viaţă, etc.
Aceşti factori au influenţă directă sau indirectă asupra oricărei unităţi,
indiferent de domeniul în care funcţionează. Remarcăm rolul deosebit care
revine resurselor umane în rândul celor care se află la dispoziţia unei unităţi.
Pentru unităţile economice, alături de alte probleme legate de resursele
umane, se află, şi nu în ultimul rând, necesitatea ridicării nivelului de
cunoştinţe profesionale ale celor chemaţi să contribuie la realizarea
obiectivelor lor. Când este vorba de manageri şi specialişti, competenţa
trebuie să fie criteriul hotărâtor în selecţia, încadrarea şi sistemul
motivaţional practicat.
Factorii socio-culturali de influenţă asupra unităţii economice vin
cu încărcătura lor specifică şi acţionează în latura socială pe care o are
sistemul în care se constituie această unitate. Ei sunt redaţi prin elemente ca:
valori etice, uzanţe (obiceiuri, datini), tradiţiile, nivelul general de instrucţie etc.
Aceştia influenţează comportamentul atât al întreprinzătorului, al
managerului, cât şi al celorlalţi componenţi ai unităţii.
Unitatea economică şi mediul său ambiant

Perfecţionarea factorilor socio-culturali şi asigurarea unei influenţe


pozitive din partea lor asupra unităţii presupune dezvoltarea învăţământului,
a ştiinţei şi a culturii.
Factorii socio-culturali trebuie cunoscuţi şi utilizaţi în iniţierea unor
activităţi sau în desfăşurarea eficientă a celor existente. Aşa de exemplu,
dacă există tradiţie şi experienţă (deşi ea se poate dobândi) este necesar să se
pornească şi de la acestea atunci când se creează o unitate sau se fixează o
strategie. O asemenea situaţie poate fi întâlnită în unităţi specializate în
procesarea produselor agricole.
Factorii politici sunt puşi în evidenţă prin: stat, structura şi aparatul
său, categorii sociale, diverse instituţii, partide, sindicate şi chiar
informaţiile specifice domeniului. Politica promovată în domeniul
economic, al ştiinţei, al învăţământului, în relaţiile externe este resimţită de
unitate, în ceea ce priveşte: asigurarea resurselor, fixarea obiectivelor şi a
mijloacelor de atingere a acestora, alegerea tipului de management,
fundamentarea strategiilor, etc.
Politicii statului în care se află unitatea i se adaugă cea a altor state,
ca şi a diferitelor organisme internaţionale care acţionează în diverse
domenii pe plan regional sau mondial.
Factorii de management exogeni unităţii sunt generaţi de faptul că
unitatea economică, sub diferitele sale tipuri, mai cu seamă, în momentul
actual, este cazul societăţilor comerciale, funcţionează într-un anumit sistem
organizatoric care trebuie să răspundă cerinţelor economiei de piaţă. În acest
context, activitatea societăţilor comerciale va fi influenţată de factori ca:
modalităţile de coordonare şi control, mecanismele motivaţionale, metodele
de management utilizate, etc. Desigur că, aceste influenţe pot fi resimţite,
cel puţin parţial, şi de alte unităţi economice decât societăţile comerciale. În
acest sens, se pot menţiona: orientarea structurii de producţie în exploataţiile
familiale şi societăţile agricole etc. prin intermediul pârghiilor financiare,
sprijinirea lor în domeniul tehnologiilor utilizate etc.
Factorii naturali (climă, sol, apă, vegetaţie, faună) exercită mai
mult, poate, decât în cazul oricăror unităţi, o puternică influenţă asupra celor
din agricultură, care trebuie să se adapteze la mediul natural.
Fundamentele managementului

Influenţa factorilor naturali se resimte pe un front larg, începând,


desigur cu crearea unităţii agricole, al cărei profil va fi corelat cu condiţiile
naturale ale zonei în care este amplasată. Apoi, activităţile specifice
funcţionării unităţii agricole (alegerea structurii culturilor, a tehnologiilor,
efectuarea lucrărilor, etc.) vor fi concepute luând în considerare cerinţele
factorilor naturali. De aceea, este necesar ca aceşti factori să fie cunoscuţi
(pe bază de studii), să fie urmărită evoluţia lor şi utilizaţi în interesul
obţinerii produselor.
Factorii juridici, reprezentaţi prin: legi, decrete, hotărâri
guvernamentale, decizii ale primăriilor, etc. Caracterul acestor factorii
impun, odată în plus, necesitatea respectării lor de către toate unităţile
economice.

3.3 Abordarea sistemică a unităţilor economice

Interpretarea sistemică a unităţii economice, în general, a condus la


deosebiri de păreri în legătură cu cel puţin două probleme: felul şi numărul
subsistemelor pe care le conţine. Astfel, unii autori consideră că ar exista
cinci subsisteme: tehnologic, instituţional, informaţional-decizional,
informatic (poate fi inclus şi precedentul) şi subsistemul relaţiilor umane.
Potrivit altui punct de vedere numărul s-ar limita la patru: operaţional,
decizional, informaţional şi relaţional. Deosebirile apar fie datorită unirii a
două subsisteme, fie ca urmare a includerii în componenţa unităţii şi a altui
subsistem. Cu toate aceste deosebiri, care sunt mai puţin importante decât
elementele esenţiale comune, abordarea sistemică a oricărui unităţii
economice este deosebit de necesară deoarece permite, pe baza legăturilor
dintre elemente, înţelegerea funcţionării ei, identificarea disfuncţionalităţilor
şi luarea măsurilor de prevenire a abaterilor sistemului.
Subsistemul operaţional este constituit din ansamblul de activităţi
cu ajutorul cărora, alături de factorii naturali, se transformă “intrările” de
factori de producţie, în fluxuri de “ieşire” sub forma produselor.
Domeniile în care activează fiecare unitate economică imprimă
subsistemului operaţional un anumit specific în ceea ce priveşte: felul,
cantitatea şi calitatea factorilor de producţie, combinarea lor, fluxurile
tehnologice care se vor executa.
Unitatea economică şi mediul său ambiant

Transformarea “intrărilor” în elemente de “ieşire” presupune, în


afara factorilor de producţie, existenţa şi a altor elemente. Astfel, deosebit
de importantă este calitatea produselor, care să asigure o anumită poziţie pe
piaţă, ţinând seama că oferta provine de la mai mulţi producători. Aplicarea
unei politici operaţionale menite să vizeze rezolvarea unor probleme cum
sunt: utilizarea raţională a factorilor de producţie, structurarea optimă a
fluxurilor transformatoare, viteza de circulaţie între “intrare” şi “ieşire”,
reducerea stocurilor, efectuarea de tranzacţii optime între unitate şi
beneficiarii produselor sale. Toate acestea se află, desigur, sub influenţa
particularităţilor ramurilor din care fac parte unităţile respective, de care se
ţine seama în organizarea şi conducerea unităţilor respective.
Subsistemul decizional are ca bază a constituirii sale numeroase
decizii care se iau, persoanele implicate în acest proces, relaţiile dintre ele,
stările condiţiilor obiective în care se adoptă deciziile etc.
Aşa cum se va vedea funcţionarea unităţii economice presupune,
între altele, luarea unor decizii menite să contribuie la rezolvarea diferitelor
probleme, care să permită menţinerea sistemului în limitele funcţionării sale
optime. Este necesar, pentru a răspunde cerinţelor acestui subsistem să se
cunoască statutul fiecărui decident, domeniul său de activitate, puterea sa
de decizie, modul cum se asigură sincronizarea deciziilor luate la diferite
niveluri ierarhice şi în diferite momente.
Subsistemul informaţional cuprinde compartimente şi oameni
împreună cu fluxul de informaţii care le interconectează, la care se adaugă
date, informaţii, circuite, proceduri şi mijloace de tratare a informaţiilor.
Este recunoscut rolul asigurării şi tratării corespunzătoare a
informaţiilor în funcţionarea eficientă a unei unităţi economice. Acest
subsistem organizează şi asigură circulaţia informaţiei în întreprinderi -
studiul său permite evidenţierea a ceea ce este perfectibil în domeniu. În
consecinţă, este necesar, aşa cum se susţine, ca detectarea, colectarea şi
tratarea informaţiei să facă obiectul unor eforturi deosebite din partea
oricărei unităţi economice.
Subsistemul relaţional este reprezentat prin relaţiile care se
stabilesc între componenţii unei unităţi. Existenţa sa este larg dezbătută, cei
care o neagă se prevalează de faptul că este un subsistem mai puţin concret
Fundamentele managementului

decât precedentele. Este adevărat că relaţiile dintre oameni într-o unitate


sunt mai greu de surprins, de cuantificat, apărând sub formă de “echilibre şi
dezechilibre”, care se manifestă în desfăşurarea activităţii. Cu toate acestea,
ele influenţează funcţionarea unităţii, rezultatele sale şi modul în care ea este
percepută în interiorul său, dar şi în mediul ambiant. Existenţa subsistemului
relaţional trebuie, deci, luată în considerare.

Cuvinte şi noţiuni cheie:


• unitatea economică;
• mediul ambiant;
• factorii mediului ambiant;
• abordarea sistemică a unităţii economice.

Întrebări de verificare:
1. Definiţi unitatea economică.
2. Ce este mediul ambiant?
3. Arătaţi cum se manifestă influenţa factorilor din mediul
ambiant asupra unităţii economice şi managementului său.
4. Precizaţi care sunt factorii economici din mediul ambiant
care influenţează unitatea.
5. Care sunt principalele subsisteme ale unităţii economice?
6. Explicaţi subsistemele unităţii economice.

Teste de autoevaluare:
1. Unul din factorii economici care se resimte în activitatea
unităţii economice este:
a) cererea;
b) numărul populaţiei;
c) învăţământul;
d) nivelul tehnic al utilajelor;
e) structura socio-profesională a populaţiei.
Unitatea economică şi mediul său ambiant

2. Ce factori sunt puşi în evidenţă prin stat şi aparatul său?


a) economici;
b) politici;
c) tehnici şi tehnologici;
d) socio-culturali;
e) demografici.

3. Ce factori de management rezultă din exercitarea


funcţiilor managementului la nivel de economie
naţională?
a) politici;
b) de management exogeni unităţii;
c) juridici;
d) socio-culturali;
e) economici.

4. Unii din cei mai importanţi factori economici care se


resimt în crearea, funcţionarea şi supravieţuirea unităţii
economice sunt:
a) cererea;
b) oferta;
c) creditele;
d) legile;
e) politica;
f) modalităţile de coordonare şi de control;
g) metodele de management;
h) sistemul de producţie.

a) 4,5,6; b) 2,3,4; c) 1,5,7; d) 1,2,3; e) 6,7,8.

S-ar putea să vă placă și