STATUL IN ECONOMIA DE PIATA

Statul este un ansamblu de institutiilor politice si de guvernare ale unei tari,

autoritatea centrala si locala, precum si institutiile publice create de
acestea pentru a pune in aplicare politici generale si sectoriale conforme
cu doctrinele si valorile impartasite de majoritatea electoratului.
IPOSTAZE ALE PREZENTEI STATULUI IN ECONOMIE

Prezenta statului in economie se realizeaza la doua niveluri/este bidirectionata:

la nivel macroeconomic, prin:
prestarea unor servicii, a caror necesitate deriva din functionarea de ansamblu a
unei economii si care au ca scop crearea cadrului juridic-legislativ, ameliorarea
unor dezechilibre generale, asigurarea dezvoltarii economice, inlaturarea unor
dificultati ce afecteaza unele segmente ale populatiei;
asumarea rolului de titular unic de emisiune monetara
promovarea in mod democratic a legilor si reglementarilor ce trebuie respectate
de catre toti agentii economici
realizarea integrala sau partiala a infrastructurii necesare desfasurarii activitatii
economice si vietii sociale (cai ferate, sosele, retele de comunicatii etc.)
garantarea si protejarea proprietatii
asigurarea conditiilor pentru exercitarea liberei initiative
realizarea redistribuirii veniturilor prin perceperea impozitelor si taxelor de la
agentii economici cu venituri peste un anumit nivel si prin acordarea de ajutoare,
subventii, diferite forme de spijin
asigurarea securitatii si apararii tarii.
la nivel microeconomic, prin:
prestarea de servicii nemarfare pentru diferite persoane sau grupuri de
persoane, prin intermediul administratiei publice locale
furnizarea gratuita de bunuri de folosinta colectiva locala
Intreprinderile al caror proprietar este statul realizeaza activitati cu caracter
comercial si functioneaza pe aceleasi crietrii de rentabilitate si eficienta ca si cele
private; ele fac parte din sectorul institutional denumit generic intreprinderi si nu
din cel denumit administratii.
Implicarea/prezenta statului in economie este ceruta/justificata de:
necesitatea corectarii unor insuficiente/efecte perverse micro si
macroeconomice ale pietei, contracararii tendintelor de instabilitate specifice
economiei de piata si asigurarea stabilitatii macroeconomice
necesitatea asigurarii echilibrului si stabilitatii macroeconomice, a reducerii
tensiunilor sociale si mentinerii ordinii economice
insuficienta initiativei private in unele domenii de activitate de interes general
[insuficient de atractive sau cu grad ridicat de risc pentru capitalul privat]; statul

intervine pentru satisfacerea unor nevoi de baza ale societatii in domenii ca

educatia, cercetarea stiintifica, agricultura, energetic
incapacitatea pietei de a furniza anumite marfuri si servicii: pentru bunurile
publice furnizate - iluminatul public, apararea nationala, securitatea sociala etc.
beneficiile care decurg din utilizarea lor se extind asupra fiecarui membru al
comunitatii, indiferent daca el a platit sau nu; ca urmare, plata acestor servicii si
bunuri este suportat in mod colectiv, prin intermediul bugetului de stat
necesitatea asigurarii ordinii de drept cadrul juridic normal pentru desfasurarea
activitatii economico-sociale
modificarile ce intervin permanent in conjunctura/situatia economiei mondiale,
ceea ce presupune din partea statului aplicarea unor politici flexibile pentru
sprijinirea participarii agentilor economici nationali la circuitul economic mondial.
Implicarea statului in economie este efectiv limitata, in cadrul unei marje de fluctuatii, deoarece:

implicarea statului este intotdeauna rezultatul unui anumit raport de interese,

foarte fragil, intre cei pro si cei contra unei anumite implicari; modificarea marjei
de implicare intr-o anumita directie poate avea loc numai in limitele permise de
realizarea unui nou raport de interese, favorabil schimbarii
economia, in ansamblul ei, este o realitate formata din actiunea concomitenta a
milioane de agenti economici carora statul nu le poate dicta ce anume sa faca,
libertatea lor, hotarata in mod democratic, ramanand sacra si inviolabila
fiecare dintre institutiile/organele administratiei centrale si locale poate actiona
numia in limitele autonomiei sale, ceea ce determina mai ales la nivel local o
limitare generala a implicarii statului in economie.

STRATEGII, POLITICI SI INSTRUMENTE ECONOMICE

Strategiile economice reprezinta obiectivele operationale (ce urmeaza a fi

realizate) pe termen mediu si lung ce corespund intereselor profunde, de durata
ale fortelor politice si sociale dintr-o tara.
De exemplu, strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen
mediu, sustinuta de toate fortele politice din tara, are ca obiectiv fundamental
crearea unei economii de piata functionale, compatibile cu principiile, normele,
mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene.

Dupa sfera de cuprindere, strategiile pot fi:

generale sau nationale reunesc ansamblul obiectivelor operationale pentru
economia unei tari intr-o viziune unitara
pe domenii sau sectoriale prevad obiectvele operationale pentru unul sau
cateva domenii sau sectoare ale economiei, considerate deosebit de importante
pe termen lung

 Politicile economice exprima tintele ce trebuie atinse in economie si

mijloacele necesare pentru realizarea lor; desemneaza un ansamblu de decizii
ale puterii publice menite sa conduca, prin utilizarea unor instrumente diverse, la
realizarea unor obiective sigure privind situatia economica.
Ele se bazeaza pe doctrinele fortelor politice care detin puterea, adaptate la conditiile existente si la
interesele, valorile comune electoratului care a sustinut fortele respective sa acceada la putere.

Printre tintele politicilor economice, cele mai des intalnite sunt:

cresterea economica
utilizarea fortei de munca
redresarea economiei
stabilitatea economica
afirmarea intreprinderilor mici si mijlocii
protectia mediului ambiant.
Pentru atingerea acestor tinte trebuie sa se recurga la mijloace sau instrumente
economice, a caror concordanta/adecvare cu tintele determina reusita politicilor
respective.
Etapele elaborarii unei politici economice:
definirea obiectivelor politicii economice
alegerea instrumentelor care pot fi utilizate in realizarea obiectivelor stabilite
asigurarea compatibilitatii intre obiectivele si instrumentele de politica economica.
Din punctul de vedere al domeniului asupra caruia actioneaza, exista:
politici conjuncturale au drept scop mentinerea sau restabilirea marilor echilibre
din economie (ex. politica monetara, politica bugetara etc.)
politici structurale au drept scop ameliorarea structurilor si bazelor economiei
(ex. politica agrara, politica industriala, politica sociala etc.)
Instrumentele sau mijloacele economice sunt resurse de toate genurile,
procedee tehnice, modalitati de a actiona la care se recurge pentru a duce la
indeplinire tintele stabilite prin politicile economice.
Ele sunt dependente direct de starea economiei si de potentialul tehnico-stiintific al celor ce le evalueaza si
le folosesc.

Astfel de instrumente sunt:

bugetul de stat (format din bugetul central si din bugetele locale)
creditul
sistemul de impozite si taxe
restrictiile vamale tarifare si netarifare
programarea economica
alte resurse.
BUGETUL DE STAT
Cea mai ampla implicare a statului in economia de piata se realizeaza prin resursele sale financiare si are
loc in dublu sens:

cand se formeaza aceste resurse, prin preluarea unei parti din veniturile agentilor
economici
cand sunt cheltuite resursele, pentru realizarea obiectivelor urmarite.
Bugetul de stat este principalul instrument utilizat in politica economica in toate
tarile; prin intermediul lui, prezenta statului in economie dobandeste caracter
general.
Bugetul de stat reprezinta un tablou, o balanta cu doua parti
veniturile si cheltuielile, fiecare dintre acestea fiind
detaliata pe capitole, adica pe surse de venituri si
obiective de cheltuieli.
De regula, bugetul se stabileste anticipat pe un an (care poate sa coincida
sau nu cu cel calendaristic), iar veniturile si cheltuielile se determina in functie de
evolutia pe care se estimeaza ca o va avea economia.
Potrivit metodologiei oficiale de elaborare si urmarire a executiei bugetului de stat in Romania, [ bugetul de
aproba prin lege de catre Parlament; executia lui inseamna indeplinirea prevederilor referitoare la venituri
si, mai ales, la cheltuieli; modificarea bugetului, atunci cand conditiile efective nu confirma estimarile, se
face tot prin lege, de catre Parlament. Executia bugetului inseamna aplicarea prevederilor legii bugetului]

[ha!] veniturile bugetului/principalele capitole la venituri se compun din:

venituri fiscale: - impozite directe pe salarii, profit, veniturile liber
profesionistilor
- impozite indirecte TVA, accize, taxe vamale, alte
taxe
venituri nefiscale, [provenite din unitatile aflate in proprietate statului]
din profitul Bancii Nationale a Romaniei, al regiilor
autonome, dividendele Fondului Proprietatii de Stat
venituri din capital din valorificarea unor bunuri ale statului
incasari din rambursarea imprumuturilor acordate.
cheltuielile bugetului de stat au urmatoarele destinatii/principalele
capitole la cheltuieli:
servicii publice generale
aparare, ordine publica si siguranta
social-culturale
servicii de dezvoltare publica, locuinte
actiuni economice
alte actiuni
imprumuturi acordate si alte plati.
In elaborarea si excutia bugetului se urmareste echilibrarea cheltuielilor si
veniturilor.

 Se considera ca un buget echilibrat exercita un efect neutru asupra

economiei.
Un buget este deficitar atunci cand cheltuielile depasesc veniturile. Pentru
sustinerea cheltuielilor fara acoperire in venituri, statul recurge la:
imprumuturi (externe sau interne); imprumuturile facute pentru acoperirea
deficitului bugetar formeaza datoria publica.
emisiune monetara fara acoperire in bunuri si servicii (inflatie)
ambele solutii
Efectele deficitelor bugetare asupra economiei difera in functie de marimea si
durata lor:
daca deficitul se manifesta pe termen scurt si nu are dimensiuni mari, el poate
avea efecte stimulative asupra economiei
daca se perpetueaza timp indelungat sau daca este mare, atunci are efecte
negative sigure.
Un buget este excedentar atunci cand veniturile depasesc cheltuielile. Peste
un anumit nivel, se considera ca excedentul bugetar are efecte negative asupra
economiei intrucat lasa nefolosite sau amana pentru mai tarziu folosirea unor
resurse financiare.
Cresterea obligatiilor statului face necesara cresterea resurselor financiare
mobilizate si folosite prin buget, ceea ce inseamna, in primul rand, cresterea
fiscalitatii, a impozitelor; dar:
majorarea impozitelor determina diminuarea veniturilor agentilor economici si,
deci, a resurselor pentru consum personal, dezvoltare si crearea de noi locuri de
munca
diminuarea impozitelor determina reducerea posibilitatilor statului de a pune in
aplicare programe economice si sociale nationale sau locale, ceea ce atrage
numeroase nemultumiri.
Incidentele/efectele impozitelor asupra economiei conduc la
concluzia ca sistemul de percepere a lor trebuie sa fie in asa fel conceput
incat sa se realizeze un echilibru intre necesitatea agentilor economici de a
obtine venituri mai mari (ceea ce stimuleaza consumul si dezvoltarea) si
posibilitatea diminuarii acestora prin cresterea impozitelor, ca surse de
venituri bugetare sporite (pentru realizarea programelor sociale
guvernamentale si locale).
Asigurarea echilibrului intre veniturile care raman agentilor economici dupa
impozitare si cele preluate de stat trebuie sa ii stimuleze pe cei care actioneaza
in economie pentru a realiza venituri tot mai mari si pentru a aduce la bugetul de
stat sumele de care acesta are nevoie.
In Romania, in ultimul deceniu, bugetul a fost permanent deficitar, datorita unor
cauze cum sunt:

decaderea economiei nationale

utilizarea veniturilor bugetare pentru realizarea unor obiective cu eficienta
scazuta
cresterea exacerbata a costurilor sociale ale reformei inadecvat concepute si
aplicate
evaziunea fiscala si economia subterana.
In aceasta situatie, impozitele au avut tendinta generala de crestere.
In 1999 s-a initiat prima relaxare fiscala pentru impozitul pe profit, urmarindu-se
stimularea agentilor economici si revigorarea economiei nationale.

PROGRAMAREA ECONOMICA
Aparitia si dezvoltarea unor preocupari ale statului pentru realizarea unor programe economice care vizeaza
ansamblul economiei nationale sau rezolvarea unor probleme de interes national (calamitati, solidaritate
internationala in situatii limita etc.) a fost determinata de:

existenta sectorului public in tarile cu economie concurentiala

cresterea responsabilitatii statului in probleme de mare importanta sociala, cum
sunt:
utilizarea unor resurse vitale
protectia mediului inconjurator
inflatia
somajul
protectia sociala
stabilizarea macroeconomica
atenuarea efectelor negative ale ciclicitatii economice
Prin programarea economica elaborarea de programe si politici speciale, statul
isi propune:
sa intervina in contracararea unor efecte negative previzibile ale mecanismului
concurential
sa imprime o anumita tendinta in folosirea unor mijloace economice si in evolutia
de ansamblu a economiei.
Programarea economica consta in elaborarea unor planuri sau
programe
de dezvoltare nationala, zonala sau regionala,
pe anumite domenii si sectoare, in vederea
rezolvarii unor probleme social-economice
majore [pe care nici o initiativa privata
individuala sau colectiva nu le-ar putea rezolva
sau care privesc interesul intregii colectivitati
nationale]

Programarea economica a aparut din nevoia acuta de a asigura coerenta, compatibilitatea si

complementaritatea in actiunile agentilor economici de toate genurile in conditii concrete care impun
realizarea unor obiective de interes general.

In cadrul programelor economice sunt relevate, cu ajutorul unor metode

stiintifice:
tendintele in evolutia fenomenelor si proceselor in care statul, prin institutiile sale
si cu mijloacele sale specifice, se implica
resursele folosite in scopul implicarii
modul cum trebuie alocate resursele pentru a obtine efectul dorit cel mai ridicat.
Prin programarea economica, implicarea statului se infaptuieste concomitent pe 3 planuri:

prin identificarea rezultatelor asteptate, a modului in care acestea pot fi obtinute

si a posibilitatilor de participare a agentilor economici la obtinerea lor
prin actiunile de constituire a resurselor necesare
prin alocarea (folosirea) resuselor.
Cu cat programarea respecta mai mult cerintele economiei de piata [iar
interventiile statului sunt mai putin constrangatoare pentru agentii economici], cu
atat rezultatele sunt mai bune.
Programarea nu implica obligativitatea din partea agentilor economici de a urma
o anumita cale sau de a renunta la libertatea lor de actiune; ea are caracter
orientativ-informativ si, de regula, incitativ, contine recomandari si mijloace
care ar fi bine sa fie utilizate.
Ca forma a prezentei si implicarii statului in economie, programarea nu este noua; ea s-a dezvoltat, in
special dupa cel de-al doilea razboi mondial, mai ales in Franta, Spania, Belgia, Olanda, Anglia, Japonia
s.a.

In aceste tari au fost infiintate organisme statale specializate, investite cu atributii

in acest sens.
Programarea economica nu reprezinta o alternativa la mecanismul economiei de
piata; ea se constituie intr-un element complementar al pietei, pe care se sprijina
si pe care incearca sa o apropie cat mai mult de o functionare eficienta.