Curs nr.

6
Cresterea si dezvoltarea economica

Noţiunea de creştere economică a fost introdusă după anul 1939, iar primele încercări de întocmire
a unui sistem teoretic încep în anii '30, când criza economică a deplasat preocupările economiştilor de la
analiza microeconomică spre analiza problemelor macroeconomice, pentru a găsi factorii creşterii
economice pe termen lung şi, totodată, soluţii pentru politicile economice ale ţărilor cu economie de piaţă.
Pentru a exista creştere, nu trebuie doar ca producţia să crească, ci şi ca mişcarea ascendentă să fie
durabilă şi nu întâmplătoare.

Creşterea economică desemnează un fenomen pe termen lung, o mişcare ascendentă a unor

mărimi macroeconomice (creşterea PIB, a venitului naţional etc.) pe o perioadă îndelungată. Scăderea
temporară a producţiei nu înseamnă oprirea creşterii; în special recesiunile sunt deci parte integrantă a
creşterii economice. Prin urmare, creşterea economică include atât expansiunea, cât şi recesiunea din mai
multe cicluri economice succesive.

În sens restrâns, creşterea economică constă în sporirea cantitativă a activităţilor şi rezultatelor

acestora pe ansamblul economiei şi pe diferitele ei subsisteme, în strânsă legătură cu factorii ce contribuie
la această sporire.
Indicatorii de exprimare a creşterii economice indică rezultatele economice (în principal PIB şi PNB).
Economiştii măsoară creşterea producţiei sau a producţiei pe cap de locuitor dintr-o ţară pe o perioadă de
10 sau 20 de ani. Astfel se elimină oscilaţiile temporare reprezentate de recesiuni şi perioadele de
expansiune economică, ceea ce ajută la formarea unei imagini mai bune asupra evoluţiei pe termen lung.
Factorul timp implică relevarea a cel puţin două aspecte referitoare la creşterea economică: pe de-o parte
durata perioadei în care se realizează creşterea economică şi, pe de altă parte, evoluţia indicatoriilor
macroeconomici şi populaţia totală în cadrul orizontului de timp luat în considerare.
După criteriul sensului în care evoluează producţia reală pe locuitor şi finalitatea acesteia, în decursul unei
perioade, creşterea economică poate fi:
negativă sau descreştere economică, dacă producţia pe locuitor, în expresie fizică sau reală (PIBreal)
scade, înrăutăţind bunăstarea;
staţionară când producţia reală pe locuitor nu se modifică (se mai numeşte creştere economică zero);
echilibrată (sănătoasă sau reală) când producţia fizică de bunuri pe locuitor se măreşte potrivit nevoii,
contribuind la bunăstarea generală;
dezvoltare economică durabilă presupune creşterea economică pozitivă (nu negativă sau zero), în
consonanţă cu cerinţele echilibrului ecologic şi cu întreaga dezvoltare umană, avându-se în vedere toate
aspectele ce ţin de domeniul uman: cultură, ştiinţă, civilizaţie etc.

Dezvoltare economică

Dezvoltarea economică implică creşterea economică – între cele două procese existând o relaţie
de la parte la întreg. Orice dezvoltare economică presupune şi o creştere economică, dar nu orice creştere
economică presupune şi o dezvoltare economică.
Creşterea economică, ca proces macroeconomic, nu surprinde modificările calitative din fizionomia şi
structura economiei naţionale, din nivelul de trai, aspecte ce sunt puse în evidenţă de conceptul de
dezvoltare economică.
Conceptul de dezvoltare economică include ansamblul transformărilor cantitative, structurale (modificare
relaţiilor dintre industrie şi agricultură, dintre acumulare şi consum, etc.) şi calitative ce survin în procesele
economice, cercetarea ştiinţifică şi în modul de gândire şi în comportamentul oamenilor. Deci, în timp ce
creşterea economică este un concept economic, dezvoltarea prezintă interferenţe interdisciplinare,
situându-se în zona de contact a economicului cu socialul, politicul, culturalul, ecologicul. În cazul
dezvoltării, accentul este pus îndeosebi pe diversificare, pe creşterea complexităţii, pe restructurare etc.,
asociate cu creşterea ofertei şi a consumului de bunuri spirituale, de servicii diverse.

Măsurarea creşterii economice

Creşterea economică este un fenomen cantitativ care se poate măsura. Prin creştere economică
înţelegem creşterea PNB real(PIB real), creştere care se poate aprecia în două moduri:
prin creşterea economică absolută (CE) calculată:
CE = PNB r1 – PNB r0 sau CE = PNBr1/loc. – PNBr0/loc.
prin creşterea economică relativă (ce) care se mai numeşte rata PNB
real calculată:
CE% = PNBr1/loc1. / PNBr0/loc0. sau CE% = PNB r1/ PNB r0
Aceşti indictori pot fi modificaţi atât de volumul producţiei, cât şi de mărimea preţurilor:
Pentru a elimina influenţa exercitată de modificarea preţurilor se poate determina PNB în preţuri
constante; indicatorul obţinut poartă denumirea de deflator (deflator = PNB nominal / PNB real) şi surpinde
numai influenţa modificării volumului producţiei. Aceasta este creşterea reală sau creşterea în volum.
Creşterea nominală (măsurată prin PNB nominal) presupune utilizarea preţurilor curente şi se mai
numeşte creştere în valoare.

Factorii creşterii economice

În analiza creşterii economice resursele şi factorii creşterii economice au roluri diferite. Astfel,
resursele creşterii economice reprezintă potenţialul natural, uman, financiar şi informaţional de care
dispune societatea la un moment dat (deci, stocul). Din resurse se ceează factorii creşterii economice care
sunt utilizaţi şi care determină posibilităţile reale de dezvoltare a societăţii (deci, fluxul).
Dezvoltarea are loc în practica economică atât prin atragerea unor cantităţi sporite de resurse
economice (dimensiunea cantitativă), cât şi prin perfecţionarea factorilor creşterii economice şi un nivel de
randament sporit (dimensiunea calitativă).
În cazul unui anumit factor există o interacţiune compensatoare între latura cantitativă şi cea
calitativă, mediată de latura structurală. Astfel, deficitul cantitativ al unui factor poate fi compensat printr-o
îmbunătăţire a eficienţei utilizării lui.

1. Factorul uman
Factorul uman influenţează procesul creşterii economice prin creşterea volumului muncii prestate la scară
macroeconomică, precum şi a calităţii acestui factor, exprimată sintetic prin productivitatea muncii.

Dimensiunea cantitativă
Sub aspect cantitativ, factorul uman se concretizează în volumul de manoperă prestată de populaţia
ocupată în cadrul timpului efectiv de muncă.
Dimensiunea calitativă
Specificitatea dimensiunii calitative a factorului uman al creşterii economice este relevată de conceptul de
capital uman, care sintetizează totalitatea cunoştiinţelor şi competenţelor profesionale rezultate din
procesul educaţional şi consolidate prin acumulare de experienţă la locul de muncă.
Dimensiunea structurală
Dimensiunea structurală se referă la structurile specifice ocupării, respective pieţei muncii. Între ramuri,
sectoare, firme au loc transferuri de personal care decurg din anumite tendinţe ale pieţei muncii şi care
influenţează aportul factorului uman la creşterea economică.

2. Factorul material
Factorul material este reprezentat de resursele naturale atrase în producţie şi de echipamentul de
producţie acumulat, care, prin combinarea şi funcţionarea lor, devin capital tehnic (real).
Dimensiunea cantitativă
Dimensiunea cantitativă a factorului material se prezintă sub forma volumului de capital real în exploatare
şi a stocului de bunuri de capital alocate pentru investiţii într-o perioadă dată (echipament de producţie,
materii prime,etc.).
Dimensiunea calitativă
Dimensiunea calitativă prin care factorul material susţine procesul creşterii economice este sintetizată prin
productivitatea capitalului real. Nivelul potenţial al acestui randament depinde de caractreisticile tehnologiei
care pun în valoare resursele materiale, iar valorile sale reale sunt condiţionate de armonizarea cu
caracteristicile factorului uman.
Dimensiunea structurală
Dimensiunea structurală evidenţiază şi ea eterogenitatea resurselor aferente acestui factor. Structurile
materiale ale producţiei se referă la repartizarea pe ramuri şi teritorială a resurselor de capital real, mijlocită
de piaţa bunurilor de capital. Resursele de materii prime, materiale şi energie, spre deosebire de
echipamentul de producţie, au o gamă de utilizări alternative, care le pot plasa în mod diferit în variate
configuraţii structural.

3. Factorul informaţional, tehnologic

Factorul informaţional, tehnologic determină creşterea randamentelor, a eficienţei utilizării forţei de muncă,
capitalului, resurselor naturale şi, prin urmare, a contribuţiei acestora la creşterea economică.
Dimensiunea cantitativă
Din punct de vedere cantitativ, potenţialul de inovare tehnologică a unei ţări este condiţionat de proporţia
deţinută de investiţiile pentru cercetare-dezvoltare în PNB.
Dimensiunea calitativă
Din punct de vedere calitativ, criteriul utilizat de obicei îl constituie maximizarea avantajului comparativ
rezultat din aplicare noilor soluţii tehnico-ştiinţifice.
Inovarea reprezintă principala sursă internă de avantaj comparativ pentru orice sistem macroeconomic.
Potenţialul ei de a induce progres şi eficienţă este practic nelimitat, ceea ce justifică tratarea potenţialului
de inovare drept o resursă strategică.
Acţiunea conjugată a factorilor de creştere economică pune în evidenţă anumite posibilităţi de combinare a
diferitelor laturi ale acestor factori, în variante care se definesc drept tipuri de creştere economică.

Tipuri de creştere economică

In teoria si practica economica se identifica urmatoarele tipuri de crestere economica.

1. Tipul extensiv al creşterii economice corespunde unei contribuţii majoritare a laturilor cantitative ale
factorilor uman, material şi tehnologic. Crearea şi utilzarea potenţialului propriu de inovare
tehnologică este crucială, deoarece creşterea exetnsivă poate fi susţinută doar un timp limitat,
 datorită caracterului epuizabil şi greu regenerabil sau greu substituibil al resurselor cu care
operează. Acest tip de creştere este necesar ca etapă de trecere la următorul tip.
2. Tipul intensiv al creşterii economice, propriu economiilor avansate, presupune faptul că cea mai
mare parte a sporului de rezultate macroeconomice se obţine datorită laturii calitative a factorilor
de producţie. Este vorba de creşterea productivităţii muncii şi creşterea eficienţei economice a
capitalului. Sistemele aflate în acest tip de creştere beneficiază, în general, de toate formele
impactului favorabil al inovării.
3. Tipul intermediar de creştere economică se află la graniţa dintre cele două tipuri arătate şi
presupune contribuţii aproximativ egale ale celor două laturi ale tipurilor de creştere economică
4. Crestere economica pozitiva(sanatoasa, reala) cand sporirea productiei nationale pe locuitor
inseamna o crestere a productiei fizice mai mare decat cresterea populatiei.
5. Cresterea economica negativa apare atunci cand productia de bunuri economice pe locuitor in
expresie fizica scade comparativ cu cresterea populatiei.
6. Cresterea economica zero apare atunci cand PNB real/loc. nu se modifica, adica rata de crestere a
productiei si a populatiei este acelasi.
7. Cresterea economica neinflationista se inregistreaza atunci cand rata de crestere a PNBr/loc. este
mai mare decat rata inflatiei.
8. Crestera economica inflationista se inregistreaza atunci cand rata de crestere a PNBr/loc. este mai
mic decat rata inflatiei.