TEMA 1.

INIŢIERE ÎN MACROECONOMIE

1.Obiectul şi scopurile macroeconomiei.

2.Metodologia macroeconomiei.
3.Agenţii economici agregaţi. Circuitul economic în economia închisă și deschisă.
4.Politicile macroeconomice şi clasificarea lor.

I. OBIECTUL ŞI SCOPURILE MACROECONOMIEI

Macroeconomia, ca ramura a ştiinţei economice, s-a cristalizat după Marea Criza de la sfârşitul deceniului trei şi
începutul deceniului al patrulea ale secolului al XX-lea. Atunci problema majoră a economiştilor a fost de ce apar
crizele și în special cele de supraproducţie.

Se consideră că știința economică apare în 1776, anul publicării Avuţiei Naţiunilor a lui Adam Smith, naşterea
macroeconomiei, ca ramura a economiei poate fi datată în 1936, anul apariţiei Teoriei generale a folosirii mâinii de
lucru, a dobânzii şi a banilor a lui J.M. Keynes.
Macroeconomia provine de la cuvîntul grecesc „macros” – mare.
Însăşi termenul de macroeconomie a fost propus de Ragnar Frisch în 1933, dar întemeietorul sau părintele acestui
domeniu a fost J.M.Keynes.
Obiectul de studiu al macroeconomiei îl constituie legitățile funcționării economiei ca sistem integral, comportamentul
agregatelor ei, mecanismul interacțiunii subiecților prin sistemul conexiunii piețelor.

Microeconomia Macroeconomia
Definirea
studiază comportamentele participanţilor individuali la studiază comportamentele agenţilor economici agregaţi
activitatea economică
Scopul
explicarea modului de formare a preţurilor pe diverse pieţe, explicarea mărimilor globale, a oscilaţiilor şi a
determinarea cantităţii de echilibru a bunurilor şi serviciilor interdependenţelor dintre ele
studiază efectele reglementărilor adoptate de puterea publică studiază efectele acţiunilor de reglementare ale puterii
asupra preţurilor şi cantităţilor de bunuri şi serviciile publice asupra veniturilor totale şi asupra nivelului de
individuale schimbate pe diverse pieţe ocupare a forţei de muncă
se ocupă de studiul comportamentului diferitor agenţi examinează mecanismul funcţionării economiei naţionale ca
economici individuali, avînd drept scop luarea deciziilor un tot întreg, precum şi relaţiile economice cu restul lumii
individuale
Un proces macroeconomic este compus dintr-un şir de procese microeconomice

Macroeconomia este un domeniu al ştiinţelor economice, care lucrează cu mărimi agregate, cercetează
comportamentul economiei în general, cum ar fi venitul total sau gradul de ocupare al forţei de muncă, rata inflaţiei
şi/sau oscilaţiile conjuncturale.
Macroeconomia este acea parte a teorie economice care studiază funcționarea economiei naționale în ansamblu.
Economia națională reprezintă ansamblul activităților economice și sociale, privite în unitatea și interdependențele
lor, care s-au constituit istoric la nivelul unei țări.

AGREGATELE MACROECONOMICE

Agregare macroeconomică – procesul prin care fenomenele şi procesele economice sunt combinate şi sintetizate într-
o categorie macroeconomică
Agregatele macroeconomice - reprezintă o abstractizare, care se utilizează pentru descrierea unor aspecte concrete ale
vieţii economice
1. cererea globală (agregată) - AD 5. şomajul -U
2. oferta globală (agregată) - AS 6. inflaţia -
3. nivelul general al preţurilor - P 7. deficitul bugetar - DB
4. venitul naţional - Y 8. soldul balanţei de plăţi externe SBP
FUNCȚIILE MACROECONOMIEI:

 de cunoaştere – studierea, analiza şi explicarea proceselor şi fenomenelor economice;

 practică – elaborarea recomandărilor în domeniul politicilor economice în baza analizei variantelor de soluţionare
a problemelor macroeconomice;
 de prognozare – stabilirea şi aprecierea perspectivelor dezvoltării economice şi conjuncturii economice;
 formativ-educativă – formarea unor cunoştinţe şi viziuni privind diferite probleme macroeconomice.
 SCOPURILE MACROECONOMIEI

 creşterea economică neinflaţionistă – asigurarea unui nivel înalt al producţiei totale în termeni reali;
 asigurarea ocupării depline a factorilor de producţie – ocuparea forţei de muncă în proporţie de cca. 93 – 95%;
ocuparea capitalului în mărime de cca. 80 – 85%
 menţinerea stabilităţii preţurilor – potrivit nivelului salariului şi a preţurilor stabilit ca rezultat al confruntării libere
a cererii şi ofertei;
 asigurarea echilibrului balanţei de plăţi – realizarea egalităţii dintre întrările şi ieşirile unei ţări.

OBIECTIVELE MACROECONOMIEI

 determinarea principalelor agregate economice;

 studierea relaţiilor dintre principalele agregate economice şi punerea în evidenţă a unor raporturi stabile dintre ele;
 analiza principalelor dezechilibre, evidenţierea cauzelor acestora şi determinarea măsurilor pentru atenuarea sau
înlăturarea lor;
 studierea modalităţilor de atingere a diferitor obiective economice, care ţin de domeniul politicii economice.

PROBLEME MACROECONOMICE DE BAZĂ

o analiza ciclurilor economice;

o interdependenţa dintre inflaţie şi şomaj;
o asigurarea unei creşteri economice stabile;
o interacţiunea dintre sectorul real şi cel monetar;
o analiza balanţei comerciale a ţării;
o interdependenţa pieţelor naţionale cu diferite sectoare ale economiei;
o realizarea unei politici macroeconomice eficiente.

II. METODOLOGIA MACROECONOMIEI

Metodele macroeconomiei
Metode generale Metode specifice
 abstracţia ştiinţifică;  de balanţă
 unitatea analiză - sinteză;  de agregare
 unitatea metodă logică - metodă istorică;  de modelare
 analiza sistemică - funcţională;
 unitatea abordării normative - pozitive
MODEL ECONOMIC

În macroeconomie sistemul piețelor se studiază cu ajutorul modelelor economice.

Modelul economic descrierea formalizată a fenomenelor şi proceselor economice în scopul determinării
interdependențelor funcţionale între ele, a legităţilor realităţii economice.

Structura modelului economic

Variabile exogene → Modelul → Variabile endogene

 Variabile exogene – cunoscute la momentul construirii modelului: mărimea masei monetare, cheltuielile
guvernamentale, rata de impozitare;
 Variabile endogene – necesare de determinat în procesul analizării modelului: volumul producţiei, nivelul ocupării
şi şomajului, nivelul inflaţiei, mărimea cheltuielilor planificate

CONSTRUIREA MODELULUI - DEPENDENŢE FUNCŢIONALE

o conceptuale – reflectă conţinutul sau structura proceselor şi fenomenelor studiate.

Ex: Y = C + I + G + Nx
o comportamentale – arată preferinţele subiecţilor economici.
Ex: C = C(Y); S = S(Y); I = I(r)
o tehnologice – caracterizează dependenţele tehnologice în economie, reflectă legăturile determinate de factorii de
producţie, de progresul tehnico-ştiinţific.
Ex: Y = f (K, L, N)
o instituţionale – exprimă dependenţele instituţionale, legătura dintre diferiţi indicatori economici şi instituţiile
publice, ce reglează activitatea economică.
Ex: T = t‫٭‬Y
 TIPOLOGIA MODELELOR ECONOMICE

 după modul de prezentare: logice, grafice, economicomatematice, de bilanţ;

 după durata procesului analizat: pe termen scurt şi pe termen lung;
 în funcţie de numărul subiecţilor analizaţi: simple şi complexe;
 din punct de vedere a inderdependenţei elementelor: liniare şi neliniare;
 după gradul de extindere: pentru economia închisă şi economia deschisă;
 în funcţie de factorul timp: statice şi dinamice.
Ex : Modelul de echilibru macroeconomic IS-LM, Crucea lui Keynes, Harrod- Domar, Circuit economic etc.

Deciziile subiecților economici depind de factorul timp (opțiunea de astăzi sau cea de viitor). De aceea, aşteptările
agenţilor economici este un factor important în macroeconomie. Iar în acest context se conturează problema
așteptărilor.
Tipuri:

o ex-post – estimarea experienţei acumulate, aprecieri ale activităţii economice prezente şi precedente;
o ex-ante – estimarea activităţii previzionate a subiecţilor economici.

TEORIILE AȘTEPTĂRILOR

 Teoria aşteptărilor statice – aşteptările agenţilor economici derivă din experienţele precedente (nivelul general al
prețurilor, al ratei dobînzii).
 Teoria aşteptărilor adaptive – agenţii economici îşi corectează aşteptările reieşind din erorile anterioare și de
modificările noi apărute.
 Teoria aşteptărilor raţionale – prognozele subiecţilor economici derivă din prelucrarea informaţiei disponibile,
inclusiv informaţia privind politica promovată de către stat; își modifică comportamentul în funcție de schimbările
ce pot apărea.

III. AGENŢII ECONOMICI AGREGAŢI. CIRCUITUL ECONOMIC ÎN ECONOMIA ÎNCHISĂ ȘI

DESCHISĂ.

Agenţii economici agregaţi - clase de agenţi economici elementari, care îndeplinesc funcţii similare

Menajele C, Y, Tr, T, S, Yd Firme I, A, T, Subv

- Agent economic purtător al calităţii de consumator de
bunuri şi servicii;
- Oferă factorii de producţie;
- Obţin venituri de la vînzarea factorilor de producţie;
- Repartizează veniturile pentru consum şi economii;
- Formează portofoliul activelor proprii (averea).
- Reprezintă orice unitate economică, activitatea căreia
este orientată spre obţinerea profitului;
- Întruneşte ansamblul firmelor din economie;
- Cumpără factorii de producţie;
- Oferă bunuri şi prestează servicii;
- Efectuează cheltuieli de investiţii.

Statul G, T, Tr Străinătatea Nx, Ex, Imp

- Totalitatea organizaţiilor de stat şi a instituţiilor;
- Scopul principal constă în producerea bunurilor
publice;
- Nu are scopul de a obţine profit şi este orientat spre
realizarea intereselor naţionale;
- Percepe impozite şi achiziţionează bunuri şi servicii;
- Emite bani în circulaţie.
- Totalitatea agenţilor economici, care îşi au reşedinţa
în exteriorul ţării, inclusiv instituţiile guvernamentale
străine;
- Interacţiunea sectorului extern cu agenţii economici
naţionali se realizează în baza relaţiilor economice
externe, prin schimbul reciproc al mărfurilor,
serviciilor, valutei, capitalurilor.

CIRCUITUL ECONOMIC ESTE UN MODEL CARE DESCRIE FLUXURILE DE BUNURI ŞI SERVICII CE AU

LOC ÎNTRE SUBIECŢII ECONOMICI, ECHILIBRATE PRIN FLUXURI DE MONEDĂ.

 variabile de tip flux – un parametru economic, valoarea căruia se măsoară într-o unitate de timp, de regulă un an.
Ex: economiile, investiţiile, deficitul bugetar, etc.
 variabile de tip stoc – un parametru economic, mărimea căruia se măsoară la un anumit moment dat. Ex:
acumularea de capital, datoria publică, etc.
 indicatorii ce reflectă starea conjuncturii economice. Ex: rata dobînzii, nivelul preţurilor, rata inflaţiei, rata
şomajului, etc.
 FLUXURILE REALE ȘI FINANCIARE

Fluxurile descriu tranzacţiile din economia naţională, ce au loc între toate unităţile economice, între piaţa produselor,
piaţa factorilor de producţie şi piaţa financiară.

 fluxuri reale – fluxurile de factori de producţie, de bunuri şi servicii;

 fluxuri financiare – contrapartidele în bani a fluxurilor reale, veniturile şi cheltuielile.

A. MODELUL FLUXULUI CIRCULAR ÎN ECONOMIA SIMPLĂ

descrie tranzacţiile între doi agenţi economici agregaţi: menajele şi firmele;
volumul de bunuri şi servicii oferit de către firme, corespunde nivelului veniturilor menajelor;
fluxurile venituri – cheltuieli şi resurse – producţie au loc concomitent în direcţii opuse şi se reînnoiesc
permanent;
pentru a atinge echilibrul este necesar:
venitul naţional (Y) să fie egal cu cheltuielile efectuate pentru consum şi investiţiile planificate: Y = C + I. În
cazul în care există investiţii neplanificate, sistemul economic se dezechilibrează;
respectarea egalităţii dintre investiţii şi economii pe piaţa financiară:  C + I = C + S => I = S;

B. MODELUL FLUXULUI CIRCULAR ÎN ECONOMIA ÎNCHISĂ

 Statul participă la reglarea economică prin următoarele modalităţi:
 percepe impozite atît de la firme cît şi de la menaje;
 efectuează transferuri sociale către categoriile vulnerabile (pensii, burse, ajutor de șomaj, etc.);
 apare în calitate de cumpărător pe piaţa bunurilor şi serviciilor, unde se realizează achiziţii guvernamentale.
 Achiziţiile guvernamentale includ cheltuielile în domeniul construcţiilor, întreţinerea drumurilor, armatei,
sectorului guvernamental, şcolilor, etc., precum şi cheltuielile de salarizare ale angajaţilor în aceste domenii;
 exercită o influenţă indirectă asupra economiei, reglînd cantitatea de bani în circulaţie;
 dacă economiile statului au valoare negativă, atunci se înregistrează deficit bugetar, pentru acoperirea căruia statul
recurge la împrumuturi publice.
 Economiile statului reflectă diferenţa dintre impozitele nete şi achiziţiile guvernamentale. Sstat=Imp_ind_nete-
G;
 Imp_ind_nete=Imp_ind-subv
 C. MODELUL FLUXULUI CIRCULAR ÎN ECONOMIA DESCHISĂ

 Străinătatea (sectorul extern) interacţionează cu sistemul economic prin:

 importul de mărfuri şi servicii;
 exportul de mărfuri şi servicii;
 intermediul organizaţiilor financiare internaţionale;
 Exportul net reprezintă diferenţa dintre export şi import, care se direcţionează pe piaţa bunurilor şi serviciilor.
 Dacă exportul este mai mic decît importul, această diferenţă se acoperă prin intrări de capital;
 Intrări de capital – valoarea obţinută prin împrumuturi de la intermediarii financiari internaţionali sau prin
vînzarea activelor financiare sau reale cumpărătorilor străini;
 Ieşiri de capital - valoarea netă a creditelor oferită debitorilor străini şi mijloacele utilizate pentru procurarea
activelor financiare sau reale de la vînzătorii străini.

ÎN ECONOMIA DESCHISĂ DIN FLUXUL CIRC

ULAR AL VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR AU LOC CONCOMITENT RETRAGERI ŞI INJECŢII
Retrageri din fluxul circular = Injecţiile în fluxul circular

Retrageri din fluxul circular – venitul care nu este utilizat de către menaje pentru procurarea bunurilor şi serviciilor
din interiorul ţării:
→economiile (S)
→impozite şi taxele (T)
→importurile (I m)

Injecţiile în fluxul circular – cheltuielile pentru finanţarea producţiei naţionale:

→investiţiile (I);
→cheltuielile publice (G)
→exporturile (Ex)

Identităţi macroeconomice
Economia simplă Economia închisă Economia deschisă
Economia fără sector guvernamental Economia fără comerţ exterior Economia cu patru sectoare
şi fără comerţ exterior
Firme Firme Firme
Menaje Menaje Menaje
Statul Statul
Străinătatea
Y=C+I Y = C +I + G Y = C +I + G + Nx
Y=C+S S – I = Nx
S=I
 Abordări macroeconomice
Modelul clasic Modelul keynesist
 analizează perioada lungă de timp;  analizează perioada scurtă de timp;
 intervenţia statului în economie este limitată;  rolul statului în reglarea economiei este considerabil;
 economia se autoreglează;  reglarea economiei are loc prin stimularea cererii
 nivelul general al preţurilor (P) este flexibil; agregate;
 nivelul producţiei tinde spre cel potenţial;  pe termen scurt nivelul potenţial al producţiei nu
 nivelul potenţial al producţiei (Y* ) se determină în poate fi realizat;
condiţiile ocupării complete a factorilor de producţie;  nivelul efectiv al producţiei (Y) se modifică în
 modificarea cererii agregate nu determină dependenţă de modificările cererii agregate;
modificarea nivelului potenţial al producţiei, dar  economia funcţionează în condiţiile ocupării
influenţează asupra nivelului general al preţurilor. incomplete ale factorilor de producţie.

IV. POLITICILE MACROECONOMICE ŞI CLASIFICAREA LOR

POLITICI MACROECONOMICE - UN ANSAMBLU DE DECIZII LUATE DE PUTERILE PUBLICE, MENITE

SĂ ATINGĂ OBIECTIVE SIGURE PRIVIND SITUAŢIA ECONOMICĂ, PRIN UTILIZAREA UNOR
INSTRUMENTE DIVERSE.

scopuri pe termen scurt scopuri pe termen lung

 extinderea cererii agregate; 

asigurarea creşterii economice stabile;
 echilibrul balanţei de plăţi; 
stabilitatea preţurilor;
 reducerea deficitului bugetar; 
reducerea şomajului pînă la nivelul său
natural;
CLASIFICAREA POLITICILOR MACROECONOMICE

În funcţie de orizontul de timp:

o politici conjuncturale – au drept scop menţinerea şi restabilirea echilibrului general pe termen scurt. Se utilizează
în acest scop politici de reglare a cererii; Politica monetară, politica de ocupare
o politici structurale – au drept obiectiv ameliorarea structurii economiei. Politica în domeniul transporturilor,
politica industrială, agrară, etc.

În funcţie de sfera de cuprindere:

o politici globale - se aplică mai multor aspecte ale activităţii economice; Politica financiară
o politici specifice – se referă la o anumită latură a activităţii economice. Politica antișomaj

În funcţie de obiectivele urmărite:

o politici de relansare – urmăresc stimularea cererii agregate, prin majorarea consumului gospodăriilor, investiţiilor
întreprinderilor, achiziţiilor guvernamentale;
o politici de stabilizare – au ca obiectiv diminuarea inflaţiei, prin controlul cererii interne şi restabilirea unor
echilibre (bugetar, al balanţei comerciale).

În dependenţă de efectul macroeconomic:

o politici orientate către cerere: Politica bugetar – fiscală; Politica monetar – creditară;
o politici orientate către ofertă:
- politici de perfecţionare a sistemului de impozite şi taxe;
- politici de perfecţionare a funcţionării eficiente a pieţelor;
- politici de eliminare a efectelor negative ale externalităţilor.