Temaă1.ăOBIECTUL,ăSCOPULăŞIăMETODELEăMACROECONOMIEI.

1.ăMacroeconomiaăcaădomeniuăalăştiin eiăeconomice.ă
2.ăScopurileăşiăobiectulădeăstudiuăalămacroeconomiei.ă
3.ăMetodeăspecificeădeăanaliz ămacroeconomic ăşiăutilizareaăacestorămetode.
4. Indicatorii macroeconomici de rezultate.
5.ăCondi iileăgeneraleăaleăechilibruluiămacroeconomic.

1.ăMacroeconomiaăcaădomeniuăalăştiin eiăeconomice.ă
În teoria economică, no iunea de macroeconomie a fost introdusă de savan ii din Occident în anii γ0
ai secolului XX în legătură cu apari ia teoriei keynesiste („Teoria generală a ocupării for ei de muncă, a
dobânzii şi a banilor”). Prin această lucrare J. M. Keynes a încercat să explice realitatea economică
existentă în acele timpuri (depresia economică din SUA), utilizând o abordare metodologică diferită de cea
tradi ională a neoclasicilor. Abordarea dată se baza pe principiile metodologice ale teoriei generale a
sistemului şi a teoriei relativită ii.
Macroeconomia ca ştiin ă provine de la grecescul „macros”, care în traducere înseamnă „mare”,
accentuând că se referă la probleme de dimensiuni mari, spre deosebire de microeconomie care se ocupă
de probleme mici. Se consideră că o anumită problemă este macroeconomică atunci şi acolo unde aceasta
reiese din formarea şi consolidarea unei anumite economii na ionale.
Macroeconomia, ca un compartiment al teoriei economice, studiază mărimi economice agregate şi
probleme economice generale de tipul: volumul de produc ie a economie na ionale, structura economiei
na ionale şi componentele ei, ciclurile economice, ocupa ia resurselor economice, infla ia, creşterea
economică, problemele financiare la nivelul economiei na ionale. Macroeconomia presupune analiza
mişcării capitalului global şi a for ei de muncă globale în dependen ă de influen a asupra acestei mişcări a
statului sau în lipsa lui.
Macroeconomia analizează esen a diferitor politici macroeconomice (politica bugetar-fiscală,
monetar-creditară, economică externă, socială etc.) cu scopul de a stabiliza cu ajutorul lor dezvoltarea
economiei na ionale într-o anumită perioadă a ciclului economic.
Din aceste defini ii reiese că obiectul de studiu al macroeconomiei presupune cercetarea proceselor
economice la nivel de economie na ională luate ca un tot întreg sau analizate pe agregate sau păr i.
Problemele macroeconomice joacă un rol important în realizarea rela iilor economice interna ionale.
Pentru a prognoza dezvoltarea economiei na ionale pe o perioadă îndelungată de timp e necesar de a
analiza dinamica principalilor indicatori macroeconomici în perioada precedentă.

2.ăScopurileăşiăobiectulădeăstudiuăalămacroeconomiei.ă
Macroeconomia are ca obiect de studiu comportamentul tuturor consumatorilor şi al producătorilor
într-o economie na ională, în ansamblu, precum şi rela iile care se între in cu alte economii. În plus, statul
apare ca un agent economic esen ial în analiză, întrucât el utilizează o serie de instrumente economice
specifice (politicile macroeconomice) al căror obiectiv este coordonarea de ansamblu a activită ii
economice ce se desfăşoară la nivel individual.
Obiectivele macroeconomiei sunt următoarele:
* determinarea şi analiza variabilelor care permit evaluarea şi explicarea comportamentului grupelor
de agen i economici;
* studierea rela iilor dintre principalele variabile şi punerea în eviden ă a unor raporturi stabilite între
acestea (rela iile dintre venit şi consum, economii şi investi ii, etc.);
* analiza principalelor dezechilibre care pot să apară între agregate (infla ia, şomajul, deficitul
bugetar, deficitul balan ei de plă i, etc.), în vederea determinării şi evitării cauzelor acestor dezechilibre;
* studierea modalită ilor de atingere a obiectivelor economice stabilite de societate, modalită i ce in
de resortul politicilor macroeconomice.
Orice problemă macroeconomică poate avea mai multe aspecte decît cel economic: aspect social,
politic, demografic. În plus, orice problemă macroeconomică are două aspecte interdependente: pozitiv şi
negativ, unul care caracterizează sensul progresist al evolu iei, altul – care întrerupe temporar acest scop
macroeconomic.

1
 Macroeconomia se concretizează cu prioritate către analiza calitativă a mecanismului de func ionare
al economiei na ionale, a corela iilor dintre variabilele macroeconomice, punând un accent deosebit pe
aspectele de măsurare a influen elor directe şi indirecte dintre acestea în vederea fundamentării ştiin ifice a
deciziilor de politică macroeconomică.
Macroeconomia se ocupă, deci, cu studiul structurii func ionalită ii şi comportamentului de ansamblu
al sistemului economiei na ionale în strânsă legătură cu sistemul economiei mondiale şi cu mediul
înconjurător.

3.ăMetodeăspecificeădeăanaliz ămacroeconomic ăşiăutilizareaăacestorămetode.

Ca orice ştiin ă, macroeconomia dispune de o metodă proprie de cercetare. Fiind o ştiin ă tânără, ea a
împrumutat mai multe instrumente şi tehnici de la alte ştiin e anterior constituite. Bazaă metodologic a
ştiin ei macroeconomice este totuşi dialecticaăşiă legit ileăei (unitatea şi lupta contrariilor, legea trecerii
cantită ii în calitate, legea negării nega iei). Printre metodele dialecticii utilizate în macroeconomie pot fi
numite: metodaădeduc iei,ăinduc iei,ăanalizaăcomparativ ,ărela iaăcauz -efect etc.
În macroeconomie pe larg se foloseşte modelarea proceselor economice. Cu ajutorul acestei
metode se creează modele economice care presupun teorii simplificate cu ajutorul cărora se prezintă a
anumită situa ie economică. În model deseori în formă matematizată se exprimă corela ia dintre diferite
variabile economice: exogene şi endogene. Principalele modele macroeconomice sunt modelul AD – AS,
IS – LM, economiei mici deschise ş.a.
Din metodele statistice, pe larg se foloseşte metoda agregării, care presupune unirea elementelor
dintr-o totalitate de fenomene într-un tot întreg şi formarea agregatului (sunt 4 agregate: antreprenoriat,
menaj, statul, mediul extern; 4 pie e: pia a mărfurilor, pia a muncii, pia a monetară, pia a hârtiilor de
valoare).
Pe lângă aceste metode în macroeconomie cu succes se utilizează abordareaă sistemic . Sistemul
economiei na ionale este un sistem foarte complex, având în componen a sa mai multe subsisteme ce
interac ionează între ele într-un mediu economic comun. Printre subsistemele de bază pot fi numite:
totalitatea agen ilor economici (producători şi consumatori; resursele naturale (atrase şi neatrase în
activitatea economică); resursele materiale acumulate; poten ialul uman; stocul de ştiin ă şi tehnologie;
stocul de învă ământ şi sănătate; stocul de cultură; principiul de reparti ie a averii na ionale).
Unele şcoli macroeconomice în elaborarea politicilor sale iau în considera ie factorul aşteptărilor
ra ionale (comportamentului ra ional), care se bazează pe un anumit nivel de informare economică şi
cunoştin e economice a popula iei în domeniul economic. To i indicatorii macroeconomici se analizează
folosind expresia lor valorică.

4. Indicatorii macroeconomici de rezultate.

Indicatorii ce caracterizează rezultatele activită ii macroeconomice sunt PNB, PNN, PIB, PIN, VN,
VND, VP, VPD şi sunt prevăzu i în SCN (sistemul conturilor na ionale) – reprezintă un sistem complex
de eviden ă statistică şi oferă imagine completă, sistematică şi comparabilă despre activită ile economice
desfăşurate în ară în cursul unei anumite perioade.
Indicatori de bază pot fi considera i PNB (produsul na ional brut) şi PIB (produsul intern brut).
PNB reflectă valoarea de pia ă totală a bunurilor şi serviciilor finale, produse în economie într-o
anumită perioadă, de regulă un an, ob inute de factorii de produc ie afla i în proprietatea reziden ilor ării
date.
PIB exprimă valoarea de pia ă totală a mărfurilor şi serviciilor finale produse pe teritoriul ării date
intr-un an, indiferent de apartenen a factorilor de produc ie, atât a celor reziden i cât şi a celor nereziden i.

5.ăCondi iile generale ale echilibrului macroeconomic.

Echilibrul macroeconomic general se atinge având la bază două pozi ii extreme, determinate de
curentul care-l caracterizează:
a) neoclasicismul – consideră că echilibrul este atins în mod automat pe termen lung, la o utilizare
integrală a for ei de muncă (doar cu şomaj natural), prin jocul liber al for elor pie ei (flexibilitatea perfectă
a pre urilor şi salariilor), motorul principal fiind oferta. Această teorie recomandă statului să intervină mai
ales prin politica monetară în economie.

2
 b) keynesismul – consideră că echilibrul general se produce doar prin interven ia sistematică şi
permanentă a statului. Inclusiv ei consideră că echilibrul trebuie analizat pe termen scurt, când exista
subocupare, iar motorul este cererea agregată. Acest curent recomandă statului să intervină în economie
prin politica fiscală.

3
 TEMA 2:ăEVALUAREAăREZULTATELORăACTIVIT IIăECONOMICE.

1. Sistemulă conturiloră na ionaleă şiă sistemulă produc ieiă materiale.ă Tr s turileă comuneă şiă
deosebirile esen ialeăaleăacestorăsisteme.
2.ă Principiileă deă baz ă aleă m sur riiă rezultateloră activit iiă economiceă înă sistemulă conturiloră
na ionaleă(SCN).ă
3. Caracteristica indicatorilor macroeconomici de rezultate (PIB, PNB, PIN, PNN, VN, VP,
VPD). Metodele de evaluare.
4.ăPNBănominalăşiăreal.ăDeflatorulăPNB.ăIndiciiăpre urilorăLaspeyres,ăPaasche,ăFisher.ă
5. CaracteristicaăindicatorilorămacroeconomiciăînăRepublicaăMoldova.

1.ă Sistemulă conturiloră na ionaleă şiă sistemulă produc ieiă materiale.ă Tr s turileă comuneă şiă
deosebirileăesen ialeăaleăacestorăsisteme.
Există două sisteme de analiză macroeconomică:
1) sistemul conturilor na ionale (SCN);
β) sistemul produc iei materiale (SPM).
Asemănarea dintre aceste două sisteme constă în sintetizarea proceselor economice şi măsurarea
rezultatelor prin indicatori sintetici cu scopul fundamentării şi perfec ionării politicilor macroeconomice.
Deosebirile dinte ele sunt următoarele:
1- interpretarea diferită a sferei productive: în SPM se consideră doar ramurile produc iei materiale
productive, iar în SCN – atît sfera produc ie materiale, cât şi din cea a serviciilor;
2- deosebirea dinte indicatorii analiza i: în SPM principalul indicator este produsul social, iar în SCN
– Produsul Na ional Brut (PNB), Venitul Na ional (VN);
3- se acordă o importan ă diferită fluxurilor din economie: SPM – fluxuri materiale, iar SCN –
fluxuri financiare;
4- SPM este compus din un şir de balan e, principala – balan a legăturilor dintre ramuri (sau tabele
input-output), iar SCN este format dintr-un şir de conturi: consum, produc ie, acumulare şi
străinătate;
5- perioadă diferită pentru care se face calculul: în SPM – lunar, trimestrial, anual, iar în SCN –
indicatorii agrega i se calculează pentru un an.
Produsul social reprezintă totalitatea valorii de întrebuin are create în sfera productivă în decursul
unei perioade de timp. Poate fi analizat sub aspect material şi valoric.
Sub aspect material este compus din mijloace de produc ie şi obiectele de consum, iar sub aspect
valoric poate fi: primare, intermediare (semifabricate), finale.

2.ă Principiileă deă baz ă aleă m sur riiă rezultateloră activit iiă economiceă înă sistemulă conturiloră
na ionaleă(SCN).
Aceste principii derivă din teoria factorilor de produc ie ce constituie baza teoretică a SCN.
a) Principiul cuprinderii în indicatorul de rezultate numai a bunurilor şi serviciilor ce sunt
vândute pe piaţă, deoarece pentru evaluarea acestora avem la dispozi ie pre urile pie ei.
Excep ii de la acest principiu:
- includerea în rezultatele activită ii economice a tuturor bunurilor şi serviciilor ce satisfac necesită i
umane, deci şi a celor obţinute în gospodăriile proprii şi folosite pentru autoconsum, evaluate la pre urile
practicate pe pia ă pentru produsele similare;
- includerea serviciilor guvernamentale, evaluate la costurile bunurilor şi serviciilor consumate cu
ocazia prestării acestor servicii;
- excluderea din calcul a bunurilor şi serviciilor dăunătoare pentru societate, deci a celor interzise
de lege.
b) Principiul includerii în rezultate numai a produselor şi serviciilor ce sunt rezultatul activităţii
productive din perioada pentru care se face calculul şi nicidecum a celor revândute care, de fapt, îşi
schimbă doar titlul de proprietate. Deci, se vor include doar cheltuielile legate de prestarea serviciilor de
vânzare-cumpărare.

4
 c) Principiul evaluării rezultatelor pe baza veniturilor factorilor de producţie, prin care se exclud
din calcul transferurile băneşti ce au loc între agen ii economici, care nu sunt înso ite de un flux invers de
bunuri şi servicii (pensii, ajutoare, aloca ii de la guvern etc.).
d) Principiul neadmiterii înregistrărilor repetate, care presupune că în calculul rezultatelor activită ii
nu se includ bunurile şi serviciile produse şi consumate în perioada de calcul în scopul producerii altor
bunuri şi servicii, acestea constituind consumul intermediar.
e) Principiul luării în consideraţie a teritoriului unde îşi desfăşoară activitatea agenţii economici în
sensul că:
- dacă luăm în considerare rezultatele activită ii productive a tuturor agen ilor din interiorul ării,
ob inem indicatorii care exprimă produsul sau venitul intern (domestic) (PIB);
- dacă luăm în considerare numai rezultate activită ii productive ale agen ilor na ionali, deci
eliminăm rezultatele activită ii productive a agen ilor străini pe teritoriul ării şi includem rezultatele
agen ilor na ionali în străinătate, vom ob ine indicatori care exprimă produsul sau venitul na ional (PNB).

3. Caracteristica indicatorilor macroeconomici de rezultate (PIB, PNB, PIN, PNN, VN, VP,
VPD). Metodele de evaluare.
Pentru estimarea activită ii economice în cadrul unei ări, dar şi pentru estimarea nivelului calită ii
vie ii se utilizează mai mul i indicatori macroeconomici. Însă, există un indicator general care este în stare
să includă toate elementele vie ii economice ale unei ări şi să reflecte nivelul dezvoltării economice a ării
date în compara ie cu alte ări sau alte perioade de timp.
PNB (produsul na ional brut) reprezintă valoarea tuturor bunurilor finale şi a serviciilor produse într-
o anumită perioadă de timp de factorii de produc ie afla i în proprietatea unei ări. Prin urmare PNB este
un indicator valoric. Pentru a avea posibilitatea de a aduna diverse produse într-un indicator sintetic se
apelează la valoarea bănească la aceste bunuri şi servicii.
PNB constă din valoarea produc iei curente (se are în vedere produc ia din perioada de timp
contemporană, casele vechi, anticariatul ş.a. nu sunt incluse). De asemenea în PNB nu sunt incluse plă ile
de transfer, atât publice, cât şi private, opera iunile cu hârtiile de valoare, deoarece toate aceste opera iuni
reprezintă măsuri de redistribuire a unor bunuri economice produse şi nu activită i productive. PNB
evaluează bunurile la pre urile pie ei, pentru o mare parte a bunurilor aceste pre uri includ taxe indirecte,
accizele, taxele vamale, TVA, ceea ce face ca pre urile de pe pia ă să nu coincidă cu pre ul primit de
vânzătorul bunurilor respective. Pre ul net determinat ca diferen a dintre pre ul pie ei şi taxele indirecte
poartă denumirea de cost al factorului de produc ie. PNB se evaluează la pre urile pie ei şi nu la costul
factorilor de produc ie. Prin urmare, taxele indirecte sunt incluse în PNB.
PIB (produsul intern brut) reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor finale produse pe teritoriul unui
stat, atât de producătorii autohtoni, cât şi de producătorii străini.
În calculul PNB se utilizează mai multe metode: a produc iei (valorii adăugate), a cheltuielilor şi a
veniturilor.
I. Metodaăproduc iei – are la bază eviden a valorii adăugate, prin care se subîn elege acea parte a
valorii unei mărfi pe care „o adaugă” fiecare subdiviziune la o anumită etapă de prelucrare a bunului dat.
Nr. Pre ul de vânzare a Valoarea adăugată,
Etapele procesului de produc ie
d/o produc ie, u.m. u.m.
1. Colectarea lânii 60 60
2. Industria textilă (stofă) 100 40
3. Industria de confec ii (palton) 250 150
4. Comer ul en-gros 300 50
5. Comer ul en-detail 500 200
Total 1210 500
PNB=500 u.m.
PNB ţ Σ VAB, (valoarea adăugată brută)
Valoarea adăugată reprezintă diferen ă dintre valoarea totală a produsului fabricat de firmă şi plă ile
către altă firmă pentru produsele intermediare (materii prime, combustibil, etc.)

Metoda produc iei de calcul a PNB este: PNB=∑Qi*Pi

5
 II. Metoda cheltuielilor. Pentru a calcula PNB după această metodă e necesar de a însuma toate
tipurile de cheltuieli ale tuturor subiec ilor economici care consumă PNB: menaje, firme, statul şi
străinătatea. Aceste cheltuieli se împart în 4 grupe:
1) Cheltuieli individuale ale consumatorilor (C), care includ:
- cheltuielile menajelor pentru procurarea bunurilor de consum de lungă durată;
- cheltuielile menajelor pentru procurarea bunurilor de consum curent;
- cheltuieli pentru servicii;
2)ăInvesti iileăbruteăinterneă(Ib), care includ:
- procurarea tuturor tipurilor de utilaj de către întreprinzător;
- cheltuieli legate de realizarea construc iilor;
- modificarea stocurilor (Dacă stocurile se micşorează aceasta înseamnă că firmele au realizat în anul
curent produc ie într-o cantitate mai mare decât au produs, de aceea mărimea stocului trebuie să fie scoasă
din volumul PNB al anului curent. Dacă stocurile sau mărit, situa ia e inversă – produc ia a fost produsă,
dar a rămas o parte nerealizată, volumul ei intră în calculul volumului PNB).
În analiza investi iilor trebuie să deosebim investi iile brute, care includ în sine investi iile nete şi
produc ia tuturor mărfurilor investi ionale, care au destina ia de a înlocui maşinile, utilajele şi construc iile
care au fost uzate în procesul de produc ie a anului curent (deprecierea capitalului – amortizarea).
Investi iile nete reprezintă orice adaos la volumul capitalului investit în economia na ională
(construirea noilor fabrici, uzine, lărgirea procesului de produc ie existent).
Ib = In + A, In – investi ii nete, A - amortizarea
3) Cheltuielile guvernamentale (G) sunt legate de procurarea mărfurilor şi serviciilor efectuate de
sectorul guvernamental, care sunt legate de produc ia mărfurilor finisate. În cheltuielile guvernamentale nu
se introduce suma transferurilor (pensii, burse, ajutoare, etc.).
4) Cheltuielile sectorului extern – exportul net (Xn), care se calculează ca export minus import
(Xn=X-M).
C+Ib+G+Xn=PNB

III. Metoda veniturilor – prevede evaluarea PNB prin însumarea veniturilor tuturor factorilor de
produc ie, precum şi a β componente ce nu constituie venituri: amortizarea şi impozitele indirecte nete.
PNB = VFP + A + IIn
VFP – venitul factorilor de produc ie,
IIn – II – Subven ii

Deoarece în economie există fluxul circular atât la nivel micro, cât şi la nivel macro, PNB calculat
după metoda cheltuielilor şi a veniturilor, după logică trebuie să ne dea una şi aceeaşi sumă. În realitate
PNB după cheltuieli, de obicei, e mai mare decât PNB după venit. Se manifestă specificul eviden ei
contabile a veniturilor, specificul impozitării lor efectuat de către firme.
În evaluarea PNB există mai multe probleme obiective de ordin metodologic, printre acestea pot fi
numite următoarele:
- fiecare economie este afectată într-o anumită pondere de sectorul subteran;
- există anumite activită i care nu pot fi în mod obiectiv evaluate şi puse la eviden ă (problema
costurilor implicite);
- prezen a elementelor de economie naturală, de asemenea provoacă modificări în PNB.

ProdusulăNa ionalăNetă– reprezintă valoarea netă a produsului na ional:

PNN = PNB - A
PIN = PIB - A

Venitulăna ională(VN) este un indicator care eviden iază:

- pe de o parte, veniturile încasate de proprietarii factorilor de produc ie în schimbul resurselor
furnizate unită ilor productive din economie (sau veniturile din muncă şi proprietate care decurg din
produc ia de bunuri şi servicii);
- pe de altă parte, utilizarea veniturilor provenite din activitatea productivă pentru procurarea de
bunuri şi servicii şi pentru economisire.

6
 Evaluarea venitului na ional se poate face, deci, prin β metode:
a) metoda însumării veniturilor factorilor de produc ie angaja i în producerea bunurilor şi
serviciilor, metodă cel mai des utilizată;
b) metoda însumării cheltuielilor pentru cumpărarea de bunuri şi servicii şi pentru economisire.
VN=PNN-IIn, IIn=II – Subven ii

Venitul Personal (VP) = VN - Profitulăîntreprinderiloră- contribu iiălaăasigur riăsocialeă– profit

nerepartizată+ăDobândaă+ăTransferuri

Venitul Personal Disponibil este o parte a venitului personal pentru a fi cheltuită sau economisită,
VPD = VP – Impozite pe venitul personal – (alteăpl iăpentruăstat)

inând cont de direc iile utilizării VPD avem următoarea egalitate:

VPD = C + Sp,
C – cheltuieli pentru consum,
Sp – economii personale
Mărimea economiilor se calculează în dependen ă de tipul economiei:
1) economiaă simpl : Să (economiile)ă ţă Iă (investi iile), unde nu există statul şi nici rela ii cu
străinătatea;
2) economiaădeschis :ăStotale = Sprivate + Sstatului + Ssectorului extern
Sprivate = Yd – C = Y – T + TR – C ; Yd = Y – T + TR, unde Yd – venitul disponibil, Y – PNB
cheltuieli, T – taxe, TR – transferuri, C – consum.
Sstatului – se determină ca diferen a dintre veniturile statului (T) şi cheltuielile lui (G):
Sstatului = T – (G + TR)
Ssectorului extern = Import - Export = - Export net (Xn)
Economiile sectorului extern se calculează ca diferen a dintre veniturile străinătă ii ob inut din
importul în ara noastră şi cheltuielile străinătă ii pentru exportul nostru către exterior.
S economiile personale = VPD – C (consum)

4.ăPNBănominalăşiăreal.ăDeflatorulăPNB.ăIndiciiăpre urilorăLaspeyres,ăPaasche,ăFisher.ă
PNB poate fi calculat atât în valoare nominală, cât şi reală.
PNB nominal reprezintă totalitatea bunurilor şi serviciilor produse în anul curent şi exprimate în
pre urile anului curent.
PNBn=∑ P1*Q1
PNB real (PNBr) reprezintă valoarea produc iei create în anul curent, dar exprimată în pre urile
anului de bază.
PNBr=∑ P0*Q1
Pentru a determina legăturile cauzale dintre diferite fenomene macroeconomice, mai ales dintre legea
cererii, legea ofertei şi realizările lor la nivel de macroeconomie, este necesar de a folosi no iunea de
nivelul pre ului. Într-o economie na ională, calcularea nivelului pre ului este necesară de a fi efectuată din
următoarele cauze:
- pentru a cunoaşte infla ia sau defla ia în economia na ională;
- pentru a compara volumul PNB creat în diferite perioade de timp.
Nivelul pre urilor se exprimă sub formă de indice a pre ului. În macroeconomie, cei mai răspândi i
indici ai pre ului sunt:
1) Indicele Laspeyres – arată evolu ia pre urilor în două perioade de timp comparabile, dacă
structura PNB - ului produs nu se modifică:
IL ţ ∑P1*Q0/ ∑ P0*Q0

Acest indice supraestimează prin ritmul de creştere a pre urilor, deoarece modificările în structura de
bunuri, care generează efecte de substituire, nu se iau în considera ie.

2) Indicele Paashe – par ial înlătură neajunsurile indicelui Laspeyres prin acceptarea în calitate de
măsură a structurii de producere a bunurilor în anul curent:
7
 IP ţ ∑P1*Q1/ ∑ P0*Q1

3) Indicile Fisher – neutralizează imperfec iunile ambilor indici analiza i:

IF ţ √ IL* IP

4) Indicele pre ului PNB (deflatorul PNB) se foloseşte pentru corectarea volumului bănesc al
PNB creat în anul curent, luând în considera ie modificarea pre ului:

Deflatorul PNB = PNBn/PNBr

8
 Tema 3.ăINSTABILITATEAăMACROECONOMIC ăŞIăFLUCTUA IILEăCICLICEă

1.ăCaracterulăciclicăalăeconomiei.ăTipurileăşiăparticularit ileăciclurilorăeconomice.ă
2. Fluctua iileăşiătipologiaăindicatorilorămacroeconomiciăînăfunc ieădeăfazaăcicluluiăeconomic.ă
3.ăCauzeleăciclicit iiăşiărolulăstatuluiăînăstabilizareaăeconomiei.

1.ăCaracterulăciclicăalăeconomiei.ăTipurileăşiăparticularit ileăciclurilorăeconomice.
Privită în timp, din perspectivă dinamică, activitatea economică nu are o evolu ie uniformă, liniară, ci
fluctuantă. În via a reală există mai multe tipuri de fluctua ii: sezoniere, accidentale (întâmplătoare) şi
ciclice:
* sezoniere: - apar pe parcursul unui an; - sunt explicabile şi previzibile; - au la bază factori naturali,
sociali etc..
* întâmplătoare, accidentale, generate de factori aleatori precum: - cataclisme naturale; - evenimente
sociale şi politice deosebite; - ac iuni neaşteptate ale unor agen i economici etc..
* ciclice, caracterizate prin aceea că: - sunt determinate de factori interni ai activită ii economice; - se
reproduc cu o anumită regularitate de la începutul secolului XIX (18β5).
Fenomenele economice au deci o evolu ie: - pulsatorie; - ondulatorie; - ciclica.
Ciclul afacerilor (economic) este un model de succesiune a fazelor de expansiune şi de recesiune a
activită ii economice în jurul trendului de creştere economică.

supraproduc ie
Y
Y*

boom

subproduc ie

criză

t
Ciclul economic

Fluctuaţiile ciclice sunt determinate de factori ce in de func ionarea activită ii economice, de

interdependen ele dintre păr ile sale. Sunt fluctua ii agregate şi se reproduc cu o anumită regularitate, deşi
nu pot fi încadrate în termene riguroase, exacte. În caracterizarea ciclicită ii, ca formă de mişcare a
activită ii economice, se porneşte de la succesiunea şi repetabilitatea în timp a unor stări ale economiei
(numite faze ale ciclului) care seamănă în linii generale de la un ciclu la altul. În fiecare fază, starea şi
performan ele agregate ale economiei (ritmul venitului na ional, al produc iei industriale şi agricole, gradul
de ocupare a for ei de muncă, dinamica nivelului de trai, cursul de schimb, rata infla iei etc.) au anumite
caracteristici, diferite de la o fază la alta.
Fazele mişcării ciclice se condi ionează reciproc şi pregătesc premisele care asigură activită ii
economice continuitate, schimbări calitative şi progres. De aceea, teoria economică a desprins concluzia
că ciclicitatea reprezintă forma normală de evoluţie a activităţii economice.

2.ăFluctua iileăşiătipologiaăindicatorilorămacroeconomiciăînăfunc ieădeăfazaăcicluluiăeconomic.ă

Cel mai important criteriu de grupare a variabilelor macroeconomice ale fluctua iilor economice îl
constituie felul cum reac ionează la mişcările ciclului economic, astfel, variabilele se împart în:
9
 a) variabilele prociclice – sunt acele care au tendin a de a creşte în condi iile expansiunii afacerilor
sau tendin a de a se micşora în fazele de contrac ie economică, cum ar fi: produc ia, profiturile, viteza de
rota ie a banilor, nivelul pre urilor, rata dobânzii pe termen scurt, etc.;
b) variabile contraciclice – acelea care au tendin a de a creşte în fazele de contrac ie economică şi de
a se micşora în fazele de expansiune economică, cum ar fi: rata şomajului, stocurile bunurilor finale,
numărul falimentelor, etc.;
c) variabile aciclice – acelea care nu înregistrează mişcări în dependen ă de ciclul economic, cum ar
fi: exporturile, migra ia for ei de muncă, etc..
Analizând ciclul economic se poate observa, de asemenea, cum are loc devierea produc iei reale de
la cea poten ială.
Produc ia poten ială poate fi ob inută în cazul utilizării integrale a factorilor de produc ie, ceea ce
presupune existen a şomajului natural (cca 6%), men inerea ponderii de folosire a capacită ilor de
produc ie neutilizate la nivelul de 10-20 %, etc..

3. Cauzeleăciclicit iiăşiărolulăstatuluiăînăstabilizareaăeconomiei.
Statul are un rol important în stabilizarea economică şi anume prin politicile elaborate, îndreptate atât
către cererea agregată, cât şi către oferta agregată.
Politicile îndreptate către cerereaă agregat (teoria lui Keynes). Atenuarea efectelor negative ale
fluctua iei ciclice se realizează cu mijloace şi instrumente de politici economice: cheltuieli publice, sisteme
de impozite şi taxe, rata dobânzii şi masa monetară, sistemul asigurărilor sociale etc. Aceste măsuri pot fi
grupate în γ mari categorii: politici ale cheltuielilor publice; politici monetare şi de credit; politici fiscale:
- politica cheltuielilor publice se bazează pe majorarea cheltuielilor bugetului administra iei centrale în
faza de recesiune ­ chiar cu pre ul unui deficit bugetar ­ cu scopul de a men ine sau impulsiona cererea
agregată (pentru a stimula produc ia în vederea trecerii la faza de expansiune);
­ politicileămonetareăşiă deăcredit au ca principale instrumente rata dobânzii, creditul şi masa monetară.
Ele se aplică diferen iat în func ie de starea conjuncturii economice;
­ politicaăfiscal ­ utilizează sistemul de impozite şi taxe în scopuri anticiclice. Astfel, în caz de recesiune,
se poate reduce fiscalitatea (gradul de impozitare directă a veniturilor şi de taxare a consumului), în
condi ii de boom creşte fiscalitatea pentru a frâna cererea de bunuri şi investi ii, chiar infla ia;
Mecanismele de func ionare a economiei în ările dezvoltate s-au folosit de stabilizatori automa i ai cererii
agregate care pot fi:
­ sistemul fiscal progresiv asupra veniturilor care atenuează scăderea cererii şi consumului agregat în
perioadele de recesiune şi alimentează creşterea cheltuielilor pentru consum în perioada de expansiune;
­ generalizarea asisten ei pentru şomaj şi de ajutor social pentru anumite categorii ale popula iei;
­ relativa rigiditate a pre urilor, salariilor şi altor categorii de venituri în raport de evolu ia conjuncturii
economice;
­ creşterea rolului firmelor mari, puternice care prin politicile de gestiune a stocurilor şi a programelor de
investi ii pe termen lung, a importantelor resurse de autofinan are ş.a., men in un trend relativ stabil
investi iilor, independent de faza ciclului decenal.

Politiciăbazateăpeăofert pornesc de la filozofia că pentru a influen a conjunctura în situa ii nefavorabile

este esen ială ameliorarea stimulentelor pentru a-i incita pe producători să mărească oferta agregată prin
următoarele măsuri (politici):
­ efectuarea unor reforme structurale orientate spre extinderea concuren ei şi pre uri libere;
­ folosirea unor pârghii economice care să îmbunătă ească perspectivele de profit ale produc iei
stimulându-i astfel să-şi men ină şi după caz, să sporească oferta de bunuri.

10
 Temaă4.ăPIA AăMUNCIIăŞIăDEZECHILIBRELEăEIă

1. Pia aămunciiăşiăcomponenteleăei.ăEchilibrulăpeăpia aămuncii.ăModelulăpie eiămuncii:ăecua iileă

şiăinterpretareaăgrafic .
2. Formeleăşiăcauzeleăşomajului.ăModelulărateiănaturaleăaăşomajului.ăHisterezaăşomajului.ă
3. Costurileăşomajului.ăLegeaăluiăOkun.ăDurataăşomajului.

1. Pia aămunciiăşiăcomponenteleăei.ăEchilibrulăpeăpia aămuncii.ăModelulăpie eiămuncii:ăecua iileă

şiăinterpretareaăgrafic .
Munca în calitate de factor de produc ie, se tranzac ionează pe pia a muncii, pia ă pe care se întâlnesc
cererea şi oferta de muncă şi se formează pre ul muncii.
Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează în economie într-o anumită
perioadă de timp.
Costul fiecărui angajat este salariul nominal pe care firma i-l plăteşte. Salariul reprezintă pentru
firmă costul marginal al muncii. Salariul real exprimă puterea de cumpărare a salariului nominal.
Oferta de muncă reprezintă cantitatea de muncă pe care o pot depune membrii societă ii în condi ii
salariale.
Examinarea problemelor ce in de ocuparea for ei de muncă şi şomaj necesită eviden ierea în
rândurile popula iei totale a ării a diferitor grupuri de persoane.

Popula ia totală

Popula ia în vârsta de muncă Popula ia în afara vârstei de muncă

Persoane apte de muncă (PA) Persoane inapte de muncă

Persoane apte ocupate (PAO) Persoane apte neocupate

Persoane care doresc Persoane apte de muncă care nu

să lucreze, dar nu au doresc să lucreze; studen ii la zi;
loc de muncă - şomeri militarii în termen, etc.

Ocuparea for ei de muncă caracterizează participarea popula iei apte de muncă la activită ile utile
dintr-o ară.
Ocuparea for ei de muncă poate fi exprimată:
a) ca ocupare absolută – prin numărul persoanelor care participă la activită ile utile societă ii,
popula iaăapt ăocupat ;
b) ca ocupare relativă – prin rata ocupării for ei de muncă Ro, se determină ca raportul dintre
numărul de persoane ocupate şi numărul popula iei active.
Ro = (PAO / PA)* 100%

2. Formeleăşiăcauzeleăşomajului.ăModelulărateiănaturaleăaăşomajului.ăHisterezaăşomajului.ă

11
 Ocuparea for ei de muncă în activită ile economico-sociale şi şomajul dovedesc cum func ionează
pia a muncii într-o perioadă sau un moment dat.
Şomajul este o stare a pie ei muncii caracterizată printr-o ofertă a for ei de muncă mai mare decât
cererea din ea.
Din punct de vedere al cauzelor care generează şomajul distingem următoarele forme de şomaj:
1. şomajul fricţional, datorat fluctua iei normale a for ei de muncă (de exemplu, persoane care îşi
schimbă localitatea, sau tinerii nou intra i pe pia a muncii). Este un şomaj benevol şi de scurtă durată,
persoanele respective posedă deprinderi de muncă pe care le pot propune imediat pe pia a muncii.
2. şomajul structural, este o consecin ă a modificărilor structurale din economie şi ca urmare în
structura cererii din for a de muncă; afectează persoanele ale căror profesii devin învechite sau mai pu in
solicitate, are un caracter for at, de lungă durată; persoanele afectate au nevoie de o nouă pregătire
profesională pentru a se angaja în câmpul muncii.
3. şomajul ciclic apare în perioadele de recesiune şi criză economică, în perioadă de subproduc ie
şomajul ciclic completează şomajul fric ional şi cel structural, iar în situa ie de supraproduc ie şomajul
ciclic lipseşte.
Şomajulă natural este acel nivel al şomajului pentru care pre urile se stabilizează şi corespunde
poten ialului economiei na ionale pe o anumită perioada. Şomajul natural include numai şomaj fric ional şi
şomaj structural, ceea ce înseamnă că la nivelul poten ial al PNB şomajul ciclic este zero. Rata naturală a
şomajului nu are o mărime predeterminată, la care să se alinieze toate economiile na ionale. De exemplu, la
mijlocul ultimului deceniu al secolului XX, ea era estimată la 14% pentru economiile în tranzi ie, la 6-12
% pentru ările U.E. şi la 4-5 % pentru S.U.A. Mai mult decât atât, rata naturală a şomajului se modifică în
timp, iar experien a istorică demonstrează, că tendin a generală este de creştere. Care ar fi explica ia creşterii
ratei naturale a şomajului? Un fenomen interesant este cel al hazardului moral: creşterea cuantumului şi
duratei ajutorului de şomaj măreşte costul oportun al timpului de muncă, astfel că numărul şomerilor
voluntari creşte. Pe de altă parte, şomajul manifestat pe o perioadă îndelungată este perceput de firme ca o
depreciere a aptitudinilor şi priceperii salaria ilor care nu lucrează, rezultatul fiind faptul că firmele se ab in
să angajeze şomeri. O altă explica ie se află în evolu ia demografică: reducerea ponderii tinerilor în totalul
popula iei, categorie caracterizată în general printr-un grad mare al ocupării, este de natură să determine
creşterea ratei şomajului.
Şomajulăpoateăfiăexprimat:
a)ăşomajăabsolută– prin numărul şomerilor;
b)ăşomajărelativ – prin rata şomajului, rş (U) rş (U)ţă(Şă/ăPA)ă*ă100%
Popula iaăapt ă= num rulăşomerilor+popula iaăapt ăocupat .
Şomajul mai poate fi caracterizat după:
a) frecven a (cît de des se află o persoană în şomaj timp de o perioadă de timp(un an));
b) durata (timpul de aflare a persoanei în şomaj);
c) distribu ia (reprezentată după vîrstă, sex, profesii).

3. Costurileăşomajului.ăLegeaăluiăOkun.ăDurataăşomajului.
Costul social al şomajului reprezintă efortul total pe care-l suportă persoanele, grupele de persoane,
economia şi societatea afectate de acest fenomen complex.
Efectele şomajului sunt uşor de dedus, cele mai importante efecte economice şi sociale ale
şomajului sunt:
a) creşterea cheltuielilor cu protec ia socială;
b) reducerea eficien ei for ei de muncă;
c) reducerea veniturilor individuale ale salaria ilor concedia i, care antrenează o reducere a
consumului acestora şi o extindere a sărăciei;
d) efecte sociale generale - creşterea criminalită ii, sinuciderilor, cerşetorilor etc.;
e) efecte asupra sănătă ii psihice a şomerului: stări depresive, sentimentul de excludere din societate
etc.;
f) reducerea PNB.
Economistul Arthur Okun a descris rela ia dintre rata şomajului şi PNB. sub forma unei legi
care îi poartă numele. Ea are β interpretări:

12
 1) dacă rata efectivă a şomajului depăşeşte rata naturală cu 1 %, atunci producţia reală va fi
mai mică ca producţia potenţială cu β%.
Y – Y* / Y * = - (U – U*), unde: Y – produc ia reală, efectivă (PNB)
Y* - produc ia poten ială; U – rata efectivă a şomajului fric ional şi structural
U* - rata naturală a şomajului; – coeficientul sensibilită ii produc iei reale la dinamica
şomajului ciclic – are valori de la 2% până la γ%;
Y – Y* / Y * - abaterea relativă a produc iei reale de la cea poten ială;
U – U* - rata şomajului ciclic
(Y-Y*)/Y*

U<U*

U = U*

U,%
U>U*
β) dacă rata şomajului nu se modifică, produc ia reală creşte anual cu γ% (datorită creşterii
numărului popula iei, acumulării de capital, perfec ionarea tehnologiilor, etc.); dacă însă rata
efectivă creşte cu 1%, atunci ritmul de creştere a Y se reduce cu β%.
(Y1 – Y0 ) / Y0 = 3% - 2 (U 1 – U0 )
(Y1 – Y0 ) / Y0 – ritmul de creştere a produc iei reale;
U1 – U0 = 0 => 3%
1% => 1%
2% => -1%

Mai importantă decât protec ia şomerilor este diminuarea şomajului, iar principalele căi sunt:
a) Stimularea cererii agregate, în condi iile în care oferta agregată poate să crească, există însă
pericolul infla iei, măsura putând fi aplicată mai ales în condi ii de defla ie.
b) Reforma pie ei muncii în sensul asigurării unei mai mari flexibilită i a salariului.
c) Reducerea efectului de hysteresis, prin eliminarea hazardului moral. Se propune limitarea
perioadei de acordare a ajutorului de şomaj, impunerea unor cursuri obligatorii pentru şomeri, a
obligativită ii acestora de a efectua munci publice etc.
d) O aten ie mai mare acordată educa iei şi pregătirii profesionale în concordan a cu
cerin ele de muncă viitoare.

13
 Temaă5.ăPROCESELEăINFLA IONISTEăŞIăASIGURAREAăSTABILIT IIăPRE URILORă

1. Cauzele, formele şi natura infla iei contemporane. Modelul infla iei prin cerere. Modelul infla iei
prin ofertă. Evaluarea infla iei.
β. Curba lui Phillips şi interpretarea ei. Ecua ia curbei lui Phillips şi sensul ei economic.
γ. Infla ia şi creşterea economică. Rata de sacrificiu.
4. Costurile infla iei şi politici antiinfla ioniste.

1.ă Cauzele,ă formeleă şiă naturaă infla ieiă contemporane.ă Modeleleă infla ieiă prină cerere.ă Modelulă
infla ieiăprinăofert .ăEvaluareaăinfla iei.
Din punct de vedere al naturii sale, a cauzelor şi mecanismelor declanşatoare, infla ia este cea mai
controversată formă a dezechilibrului macroeconomic. Caracteristicile principale ale infla iei
contemporane sunt:
a) este un proces de depreciere a banilor atât pe plan na ional cât şi în raport cu alte valute;
b) este un proces de creştere durabilă şi generalizată a pre urilor şi tarifelor;
c) este expresia unui dezechilibru monetar şi material manifestat atât pe pia a monetară cât şi pe pia a
mărfurilor;
d) este influen ată de diverse aspecte psihologice.
Infla ia contemporană este un dezechilibru macroeconomic monetaro-material care exprimă existen a
în circula ie a unei mase monetare ce depăşeşte necesită ile reale ale economiei. Ca urmare, are loc
deprecierea banilor şi creşterea nivelului mediu al pre urilor.
În macroeconomie s-au conturat β puncte de vedere care explică natura infla iei:
1) accentul se pune pe cauzele de ordin material al infla iei, aceasta fiind o consecin ă a
dezechilibrului dintre cererea agregată şi oferta agregată; atunci când creşterea cererii nu este înso ită de o
creştere a ofertei se declanşează fenomenul de infla ie;
β) accentul se pune pe cauzele de ordin monetar ale infla iei; explica ia infla iei în aşa caz are la bază
următoarea ecua ie:
M*V = P*Y
În cazul unei oferte agregate inelastice (Δ% Y ţ 0) şi a unei viteze de circula ie a monedei constante
(Δ%V ţ 0) modificarea cantită ii de monedă în circula ie va influen a nemijlocit nivelul mediu al
pre urilor.
Dacă Δ%V ţ 0, atunci – Δ % M > Δ %Y ţ> P ↑
Δ % M ţ Δ %Y ţ> P const
Δ % M Ţ Δ %Y ţ> P ↓
Mecanismele infla iei sunt legate nemijlocit de cauzele care provoacă infla ia. În acest context se
delimitează:
a) infla ia prin cerere; b) infla ia prin costuri (ofertă).
Infla iaăprinăcerere este o consecin ă a creşterii cererii agregate în condi iile caracteristice utilizării
integrale a factorilor de produc ie. Aceleaşi consecin e vor fi şi în cazul când cererea agregată creşte într-
un ritm mai rapid decât oferta agregată.

14
 AS
P

P2

AD2

P1 AD1

P0
AD0
Y
Y0 Y*

Drept cauze principale ale infla iei prin cerere pot fi considerate:
- creşterea cantită ii de monedă în circula ie;
- creşterea cheltuielilor publice;
- creşterea exporturilor, etc..
Infla iaă prină costuri (ofert ) este o consecin ă a creşterii costurilor de produc ie şi a reducerii ca
urmare a ofertei agregate. La nivelul existent al cererii agregate se va înregistra o creştere a nivelului
mediu al pre urilor. Concomitent produc ia se va micşora, iar şomajul va creşte, altfel spus infla ia prin
costuri conduce la fenomenul de stagfla ie.
P
AS1

AS0

P1

P0
AD

Y
Y1 Y0
Drept cauze principale ale infla iei prin costuri pot fi:
- creşterea salariilor nominale într-un ritm mai rapid decât productivitatea muncii;
- creşterea pre urilor la materii prime şi materiale, inclusiv resurse energetice;
- creşterea presiunii fiscale, etc..
Pentru evaluarea infla iei se calculează rataă infla iei care exprimă modificarea relativă a nivelului
mediu al pre urilor în β perioade diferite.
πăţă(P1 – P0) / P0 * 100%, unde P1 , P0 – nivelul mediu al pre urilor în perioada curentă şi perioada
precedentă.
Pentru ambele perioade indicii pre urilor se iau în raport cu aceeaşi perioadă de bază.

În func ie de valorile ratei infla iei se disting mai multe tipuri de infla ie şi anume:
- infla ie târâtoare (latentă) γ-4 % anual (Se caracterizează prin faptul că pre urile cresc încet şi
previzibil. În consecin ă, există o relativă stabilitate a banilor, astfel încât oamenii au încredere în monedă
şi o folosesc ca mijloc de rezervă şi de schimb);
- infla ie deschisă (moderată) 5- 10% anual;
15
 - infla ie galopantă peste 10 % anual (Destabilizează, în general, economia şi presupune o lipsă de
încredere a cetă enilor în moneda na ională. De cele mai multe ori, moneda este substituită în func iile ei
cu o valută stabilă, adesea dolarul american. În aceste condi ii, moneda na ională se devalorizează foarte
rapid, pia a financiară este extrem de instabilă, iar capitalul foarte volatil);
- megainfla ie 100 – 500 % anual
- hiperinfla ie peste 500 % anual (Este un fenomen foarte grav, determinând demonetizarea
economiei şi un mediu economic mult prea incert pentru orice investi ie. ările cu hiperinfla ie sunt
considerate foarte riscante pentru afaceri, ceea ce încetineşte creşterea ofertei de bunuri şi servicii şi
agravează infla ia).

2.ăCurbaăluiăPhillipsăşiăinterpretareaăei.ăEcua iaăcurbeiăluiăPhillipsăşiăsensulăeiăeconomic.ăă
Cercetătorul neozeelandez A. Phillips a eviden iat, pe baza unei cercetări minu ioase, rela ia între
rata de creştere a salariilor nominale şi rata şomajului. El a ajuns la concluzia că cele două se află în rela ie
negativă. Când rata şomajului este ridicată revendicările salariale ale sindicatelor şi angaja ilor sunt reduse.
Ecua ia lui Phillips:
π = πe –β(U – U*) + ε, unde π – infla ia, πe – infla ia aşteptată (anticipată),
U – rata efectivă a şomajului, U* – rata naturală a şomajului,
β – coeficientul sensibilită ii infla iei la dinamica şomajului ciclic; ε – şocurile ofertei.
Pe baza acestei rela ii A. Phillips a construit curba care-i poartă numele, esen a economică a căreia
constă în aceea că odată cu micşorarea şomajului are loc creşterea infla iei, şi invers. Aceasta se explică
astfel: dacă rata şomajului scade ţ> numărul popula iei ocupate creşte => volumul salariilor din economie
cresc ţ> salariul este cheltuit pe pia ă ţ> pe pia ă sunt mai mul i bani ţ> indicele general al pre ului creşte
ţ> rata infla iei creşte.
Curba lui Phillips
π, %

U, %
Această rela ie este valabilă pentru termen scurt, în perioadă îndelungată, ea are formă verticală,
adică arată că oricare ar fi nivelul infla iei în economie întotdeauna există un şomaj natural.
π=πe + f((Y-Y*)/Y*)+ε unde Y – PNB efectiv,
Y* - PNB poten ial.

În perioada lungă de timp, dependen a invers propor ională dintre rata şomajului şi rata infla iei nu se
respectă, deoarece nivelul şomajului corespunde celui natural, iar curba lui Phillips este o dreaptă
verticală.

16
 π

U
U*
3.ăInfla iaăşiăcreştereaăeconomic .ăRataădeăsacrificiu.ă
Orice economie manifestă pe termen lung o tendin ă de creştere şi de ameliorare a condi iilor de
via ă ale oamenilor. Prin creşterea economică în elegem creşterea poten ialului productiv al economiei
na ionale, ceea ce echivalează cu creşterea PNB poten ial, deci a ofertei agregate pe termen lung. Creşterea
economică se măsoară cu ajutorul a doi indicatori: creşterea reală a PNB şi creşterea reală a PNB pe
locuitor. Creşterea economică este pozitivă atunci când PNB pe locuitor creşte, negativă în situa ie inversă
şi zero când PNB/locuitor este constant.
În func ie de rela ia dintre creşterea PNB real şi cea a pre urilor, procesele de creştere economică se
clasifică în:
a) creştere economică neinfla ionistă, când pre urile cresc mai încet decât PNB real;
b) creşterea economică infla ionistă, când PNB creşte mai încet decât pre urile;
c) stagfla ie, când PNB stagnează, iar pre urile cresc;
d) slumpfla ie, când PNB scade, iar pre urile cresc.
Există creştere economică: - intensivă; - extensivă.
Factorii ce influen ează creşterea economică:
- factori economici; - sociali; - tehnici şi tehnologici; - institu ionali.
Rata sacrificiului arată pre ul infla iei în cazul când statul intervine în micşorarea şomajului.
U – U* = (-1/β)*Pi - Pi-1 , unde 2< β <3,
Pi – pre ul în perioada curentă,
Pi-1 – pre ul în perioada precedentă
U – şomajul efectiv
U* - şomaj natural
Sensul economic: fiecare procent de scădere a ratei infla iei cere o creştere a şomajului cu 1/β
procente fa ă de nivelul său natural.

4.ăCosturileăinfla ieiăşiăpoliticiăantiinfla ioniste.

Consecin ele infla iei sunt de ordin micro şi macroeconomic. Consecin ele microeconomice se
manifestă în redistribuirea veniturilor şi avu iei fără ai afecta negativ pe to i. Mecanismele redistribuirii
sunt determinate de următoarele efecte:
- efectul venitului (cei ale căror venituri nominale cresc mai repede decât nivelul pre ului ob in o
parte mai mare a venitului total);
- efectul pre ului (cei care preferă mărfuri şi serviciu ale căror pre uri cresc mai încet ob in un venit
mai mare);
- efectul avu iei (cei care au în posesie bunuri care cresc în valoare reală acumulează mai mult ca
ceilal i).
Consecin ele macroeconomice ale infla iei se manifestă prin faptul că infla ia dezechilibrează ritmul
produc iei prin modificarea consumului, economiilor, investi iilor.
Infla ia influen ează în mod diferit nivelul veniturilor reale. În mare parte o astfel de influen ă
depinde de faptul dacă infla ia este anticipată sau nu. Dacă infla ia este anticipată, atunci ajustarea
veniturilor nominale poate fi efectuată inând cont de ecua iaăluiăFisher:
iăţără+ăπe , unde: i – rata nominală a dobânzii; r – rata reală a dobânzii; πe – eventuala rată a infla iei

17
 Politicile antiinfla ioniste au drept obiectiv de bază:
a) controlul cererii agregate prin reducere masei monetare în circula ie – acest control se efectuează
prin creşterea impozitelor, reducerea cheltuielilor guvernamentale; creşterea ratei dobânzii – care vor
reduce cererea agregată,
b) stimularea ofertei agregate – se face prin stabilirea controlului asupra pre urilor (înghe area
pre urilor) şi scutirea întreprinderilor de anumite impozite şi taxe – care vor extinde oferta agregată.

18
 Tema 6. MODELUL AD-AS. ECHILIBRUL MACROECONOMIC GENERAL

1.ăCerereaăagregat ăşi determinan ii ei.ăCurbaăADăşiăefecteleăceăinfluen eaz ătraiectoriaăcurbeiă

AD.
2.ăOfertaăagregat ăşiădeterminan iiăei.ăCurbaăoferteiăagregateăşiăecua iaăei. Modelul keynesian
al ofertei agregate. Modelul clasic al ofertei agregate.
3. Echilibrul macroeconomicăgeneralăînămodelulăAD-AS.ăEchilibrulăînăperioad ăscurt ăşiălung .
4.ăŞocurileăADăşiăAS.ăPoliticiădeăstabilizare.

Modelul AD – AS se aplică pentru a studia fluctua iile în nivelul produc iei şi a pre urilor, cât şi
consecin ele acestor fluctua ii. Acest model permite descrierea diferitor variante ale politicilor
macroeconomice ale statului. Modelul AD – AS este abordat diferit şi anume: în teoria clasică şi cea
keynesiană.

Modelul clasic Modelul keynesian

* examinează comportamentul economiei în
perioadă lungă (LR)
* presupune flexibilitatea pre urilor
* reiese din egalitatea dintre produc ia reală şi cea
poten ială (Y ţY*)
* Y* = f (K, L, T)
* reiese din stabilitatea mărimilor reale (salariul
real)
* reiese din lipsa şomajului, infla ia este cauzată
doar de creşterea ofertei de monedă
* examinează comportamentul economiei în
perioadă scurtă (SR)
* presupune rigiditatea pre urilor
* afirmă că produc ia se modifică drept răspuns la
modificarea AD
* Y = f (AD)
* reiese din stabilitatea mărimilor nominale (salariul
nominal)
* admite existen a şomajului, argumentează rolul
stimulator al acesteia în creşterea produc iei

1.ă Cerereaă agregat ,ă determinan ii.ă Curbaă cereriiă agregateă şiă efecteleă ceă influen eaz ă
traiectoria curbei cererii agregate.
Cererea agregată (AD) reprezintă cantitatea totală de bunuri şi servicii cerută pe pia ă în economia
na ională. Componentele cererii agregate sunt:
1) consumul personal (C);
β) investi ii private brute (Ib)
Ib = Inete+A, Inete>A ţ> economia se află în perioada de creştere;
Inete=A => stagnare;
IneteŢA ţ> descreştere economică.
γ) achizi ii guvernamentale pentru procurarea de bunuri şi servicii (G);
4) exportul net (Xn).
Ecua ia cererii agregate este: AD ţ C + Ib + G + Xn
Determinan iiăADăsunt:
1) Modificarea cheltuielilor de consum – consumul poate fi influen at de venitul disponibil a
persoanelor fizice, nivelul impozitului pe venitul persoanelor fizice, înclina ia marginală spre consum,
nivelul prognozat al venitului şi al pre urilor.
2) Modificarea cheltuielilor de investi ii, care este influen ată de nivelul dezvoltării economice,
nivelul impozitului pe venit, rata dobânzii, rata prognozată a profitului, anticipările infla ioniste, riscurile
economice.
3) Modificarea cheltuielilor guvernamentale – se consideră constante deoarece se stabilesc la
începutul anului prin bugetul de stat şi pot fi modificate la interven ia guvernului în cazuri extreme.
4) Modificarea exportului net – este influen at de cursul valutar şi de venitul altor ări.
Curba cererii agregate reprezintă cantitatea totală de bunuri şi servicii cerută în economie de către
to i agen ii economici la un anumit nivel al pre ului.

19
 P

AD
Y
Dependen a inversă a cererii agregate şi a pre urilor poate fi explicată prin două modalită i:
1) Conform teoriei cantitative a banilor.
M*V = P*Q, unde M – masa monetară, V – viteza de rota ie a capitalului, P – pre ul, Q – cantitatea
de produc ie.
P = (M*V)/Q
Q = (M*V)/P
Dacă P creşte, rezultă că Q scade şi invers.
2) Conform efectelor cererii agregate:
a) efectul ratei dobânzii – creşterea pre urilor duce la micşorarea ofertei reale de bani, la majorarea
cererii de bani, respectiv la creşterea ratei dobânzii pe pia a monetară, ca urmare investi iile scad şi cererea
agregată scade;
b) efectul bogăţiei – care arată că dacă pre urile cresc, ca urmare valoarea bogă iei acumulate de
popula ie se reduce, ca urmare se micşorează cererea din partea menajelor, ceea ce duce la micşorarea
cererii agregate;
c) efectul importului – creşterea pre urilor mărfurilor interne duce la majorarea cererii popula iei
pentru bunurile importate, care duce la micşorarea exportului net şi ca urmare la reducerea cererii
agregate.
Orice modificare a nivelului pre ului va determina o deplasare de-a lungul curbei cererii agregate.
Orice modificare a componentelor cererii agregate, la acelaşi nivel al pre urilor, va determina o
deplasare în spa iu a curbei cererii agregate.
Creşterea oricărei componente duce la creşterea cererii agregate şi ca urmare curba AD se deplasează
în sus în dreapta, şi invers.
FiecareădinăcomponenteleăADăesteăinfluen at ădeăanumi iăfactori,ăcorela iileădintreăacesteaăfiindă
reflectateăprinăanumiteăfunc ii:
1) Func ia consumului are următoarea formă generală:
C = a + MPC*Yd, unde: a – consum autonom, MPC – înclina ia marginală spre consum,
Yd – venitul disponibil
Yd = Y – T
T = (1 - t)*Y, unde t – rata taxelor şi impozitelor
MPC – exprimă ponderea modificării cheltuielilor pentru consum în urma modificării venitului
disponibil: MPC ţ ΔC / ΔYd
Similar se determină înclina ia medie spre consum care exprimă ponderea cheltuielilor pentru consum în
venitul disponibil: APC = C / Yd

20
 C
C = a + MPC*Yd

MPC*Yd
C2
C1 MPC

Y
Y1 Y2
Din func ia consumului se poate deduce func ia economisirii:
S = MPS * Yd – a; MPS ţ ΔS / ΔYd
APS = S / Yd
Între MPC şi MPS, şi APC şi APS există următoarele rela ii: MPC + MPS ţ 1,
APC + APS = 1
Economiile pot fi pozitive, cât şi negative. În cazul când C >Yd, S Ţ 0 şi invers.
S
S=MPS * Yd - a

S=0

S>0

Y
S<0
2) Prin investiţii se în elege totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital în
vederea sporirii avu iei societă ii.
Suma investi iilor de înlocuire şi a investi iilor nete, de dezvoltare, formează investi iile brute de capital, ce
contribuie la formarea brută a capitalului tehnic.
Func ia investi iilor în varianta cea mai simplă este:
I = e – d * r, unde I – cheltuielile investi ionale; e – investi ii autonome; r – rata reală a dobânzii; d –
coeficientul ce caracterizează sensibilitatea investi iilor la modificarea ratei dobânzii.

I(r)

21
 În procesul de efectuare a investi iilor se compară rata dobânzii cu rata aşteptată a profitului: dacă r > rata
profitului, atunci nu este rentabil de a lua credit pentru investi ii.
inând cont de dependen a direct propor ională dintre investi ii şi nivelul venitului, func ia investi iilor are
forma:
I = e – d * r + * Y, unde – înclina ia marginală spre investi ii
ţ ΔI / ΔY

Rata dobânzii nominală este numit procentul bancar pentru depozitele la termen, iar mărimea puterii
de cumpărare a consumatorilor este numită rata dobânzii reală. Dacă rata dobânzii nominală este i, iar rata
dobânzii reală cu r, infla ia cu π, atunci rela ia dintre ele este:
r = i – π de aici rezultă că i = r + π
Această ecua ie arată că rata dobânzii nominale se poate modifica din β motive: în rezultatul
modificării ratei dobânzii reale şi în rezultatul modificării ritmului infla iei.
În conformitate cu teoria cantitativă a banilor, mărimea ritmurilor de creştere a masei monetare cu 1
% duce la creşterea ritmului infla iei, la fel, cu 1%. În conformitate cu ecua ia lui Fisher, mărimea ritmului
infla iei cu 1%, la rândul său, duce la creşterea ratei dobânzii nominale cu 1%. Această rela ie dintre ritmul
infla iei şi rata dobânzii nominale a primit denumirea de efectul lui Fisher.

2. Ofertaăagregat ăşiădeterminan iiăei.ăCurbaăoferteiăagregateăşiăecua iaăei.ăModelulăkeynesiană

al ofertei agregate. Modelul clasic al ofertei agregate.
Oferta agregată (AS) reprezintă totalitatea bunurilor şi serviciilor produse într-o economie de to i
agen ii economici exprimat în formă valorică.
AS ţ Y ţ reprezintă nivelul venitului sau nivelul produc iei
PIB după venitţ A+II+S+R+D+Profitul întreprinderilor ţ> reprezintă AS
Determinan ii AS:
1) modificarea pre urilor la resurse - creşterea costurilor duce la reducerea ofertei agregate;
β) schimbările în productivitate:
γ) schimbările în normele juridice (ex: majorarea taxelor duce la creşterea costurilor respectiv la
reducerea AS).
Curba ofertei agregate reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii oferite pe pia ă la un anumit nivel al
pre urilor.
a) când se modifică pre ul (creşte) are loc deplasarea de-a lungul curbei AS;
b) când are loc modificarea cantită ii oferite indiferent de nivelul pre urilor are loc deplasarea curbei
AS în stânga sau în dreapta, în cazul dat nivelul produc iei se modifică, iar pre ul rămâne constant.

Modelul keynesian al ofertei agregate.

Acest model a fost analizat în anii 60 şi are următoarele caracteristici:
- economia func ionează în condi iile ocupării necomplete a factorilor de produc ie;
- pre urile sunt fixe şi foarte lent reac ionează la fluctua iile pie ei;
- mărimile reale sunt relativ flexibile şi se modifică în dependen ă de modificarea pie ei
În conformitate cu teoria keynesiană:
a) curba AS este o dreaptă orizontală (pre urile şi salariile nominale sunt rigide):
P

SRAS

22
 b) curba AS are pantă crescătoare – în cazul salariilor nominale rigide şi a pre urilor relativ flexibile:

P SRAS

În cazul când pre urile sunt relativ flexibile AS are o înclina ie pozitivă, adică odată cu creşterea
pre ului are loc o creştere a cantită ii oferite.

Modelul clasic al ofertei agregate.

Modelul clasic caracterizează oferta agregată în perioadă lungă de timp (LRAS) şi are următoarele
caracteristici:
- volumul produc iei se află la nivelul său poten ial;
- volumul produc iei este influen at doar de modificarea factorilor de produc ie şi nu este influen at
de modificarea pre urilor;
- modificarea factorilor de produc ie în perioadă lungă este relativ lentă;
- pre urile şi salariul real sunt flexibile şi modificarea lor men ine echilibrul
- orice modificarea nivelului pre ului este influen ată de modificarea AD.

Graficul modelului clasic

P LRAS

Y
Y*, Y=f(K, L, T)
Dacă AD se măreşte, atunci curba AD se deplasează în sus, ca urmare pre ul de echilibru se
majorează, iar nivelul produc iei este constant.
Orice modificare în factorii de produc ie va deplasa curba LRAS ţ> creşte oferta agregată în
condi iile ocupării depline a tuturor factorilor de produc ie (Y*) (K, L).
Dacă AD rămâne constantă, atunci nivelul produc iei poten iale (Y*) creşte, iar nivelul pre ului se
micşorează.

3. Echilibrul macroeconomicăgeneralăînămodelulăAD-AS.ăEchilibrulăînăperioad ăscurt ăşiălung .

23
 În macroeconomie ca şi în microeconomie conceptul de bază este realizarea echilibrului. Acest
concept în macroeconomie se realizează datorită confruntării cererii şi ofertei agregate. Toate politicile
macroeconomice propuse de diferite şcoli sunt îndreptate spre ob inerea echilibrului.
Echilibrul macroeconomic general în modelul AD-AS se analizează inând cont de diferite variante
ale ofertei.

Echilibrulăînăperioad ălung .
Modificările în nivelul cererii agregate vor influen a doar nivelul pre urilor.
AD↑ţ>P↑
AD↓ţ>P↓

P
LRAS

A
P0
AD

Y
Y*

Echilibrulăînăperioad ăscurt .
P

SRAS
P0

AD
Y
Y0
Modificările în aşa caz în nivelul cererii agregate vor influen a doar volumul produc iei.
În cazul în care curba ofertei agregate pe termen scurt are pantă crescătoare, modificarea cererii
agregate va influen a atât nivelul produc iei, cât şi nivelul pre urilor.

24
 P
AS

Să presupunem că în situa ia ini ială economia se află în echilibru pe termen lung.

P LRAS

A
SRAS
P0
AD0

Y
Y*
Echilibrul pe termen lung corespunde punctului A, în care curba AD0 intersectează curba LRAS.
Pre urile se stabilesc la nivelul P0, care men ine acest echilibru. Din aceste considerente curba SRAS trece
prin acest punct.
Dacă Banca centrală va majora oferta de monedă, AD creşte (masa monetară creşte), atunci AD se
deplasează de la AD0 la AD1.

P LRAS

P1 C

A B SRAS
P0
AD1

AD0

Y
Y* Y1

Punctul A reprezintă echilibrul macroeconomic general.

25
 Punctul B caracterizează echilibrul pe termen scurt (Y1>Y*) şi într-o anumită perioadă de timp
bunurile se realizează la aceleaşi pre uri. Treptat însă cresc cheltuielile de produc ie din cauza insuficien ei
resurselor şi a creşterii pre urilor la ele. Aceasta duce la creşterea pre urilor la produsele finite, ca rezultat
are loc deplasarea de-a lungul AD din punctul B în punctul C.
Punctul C caracterizează echilibrul pe termen lung care se stabileşte la un nivel mai înalt al pre urilor
şi la nivelul produc iei poten iale.
Acest proces se numeşte procesul de corectare al pre urilor. Corectarea pre urilor ca urmare a
modificării AD are loc treptat, pe când acomodarea volumului de produc ie şi volumului ocupării are loc
mai repede.
4.ăŞocurileăADăşiăAS.ăPoliticiădeăstabilizare.
Factorii care influen ează echilibrul macroeconomic sunt factorii care modifică nemijlocit cererea şi
oferta agregată. Astfel de modificări sub influen a factorilor externi, care nu vin nemijlocit din economie,
sunt numite – şocuriăeconomice.
Modelul AD-AS explică cum şocurile cererii agregate şi ofertei agregate determină fluctua iile
macroeconomice. Totodată el este util pentru a stabili cum politica macroeconomică poate reac iona la
astfel de şocuri pentru a regla fluctua iile macroeconomice. Politica care are drept obiectiv men inerea
produc iei şi a ocupării la nivelul poten ial este numită politica de stabilizare.
ŞocurileăADăsunt:ă
- modificarea masei monetare;
- modificarea vitezei de circula ie a banilor;
- modificarea cererii de investi ii.
ŞocurileăASăsuntălegateăde:
- cursul de schimb (ε):
- schimbarea bruscă a pre urilor la resurse;
- calamită i naturale;
- schimbarea legisla iei.

26
 Tema 7. ECHILIBRULă MACROECONOMICă PEă PIA Aă M RFURILOR.ă POLITICA
BUGETAR - FISCAL .

1. Cheltuielileă planificateă şiă cheltuielileă efective.ă Cruceaă luiă Keynes.ă Mecanismulă deă realizareă aă
echilibruluiăpeăpia aăm rfurilor.
2.ă Fluctua iileă niveluluiă deă echilibruă ală produc ieiă înă jurulă poten ialuluiă economic.ă
Multiplicatorul cheltuielilor autonome.
3. Obiectiveleă şiă instrumenteleă politiciiă bugetar-fiscale. Multiplicatorul cheltuielilor
guvernamentale. Multiplicatorul impozitelor. Multiplicatorul bugetului echilibrat.

1.ă Cheltuielileă planificateă şiă cheltuielileă efective.ă Cruceaă luiă Keynes.ă Mecanismulă deă realizare a
echilibruluiăpeăpia aăm rfurilor.

Cheltuielile planificate reprezintă cheltuielile pe care menajele, firmele, statul şi lumea externă le
planifică pentru a procura mărfuri şi servicii.
Crucea lui Keynes este un model bazat pe egalitatea dintre cheltuielile planificate şi cele efective.
Anume în acest caz pia a bunurilor şi serviciilor se află în echilibru.
Pentru a simplifica construirea crucii lui Keynes se presupune că nivelurile impozitelor, investi iilor,
cheltuielilor guvernamentale şi exportului net sunt fixate la un anumit nivel.
__ __ __ __
T = T I = I G = G Xn = Xn
În aşa caz func ia cheltuielilor planificate are următoarea formă:
__ __ __ __
E = a + MPC* (Y - T) + I + G + Xn

Grafic se prezintă astfel:

__ _ _ __
E=a+MPC*(Y-T)+I+G+Xn

__
_ _ __ C=a+MPC*(Y-T)
I+G+Xn
__
MPC*(Y-T)
a

_ _ __
Mărimea cheltuielilor autonome Aţa+I+G+Xn, determină cheltuielile autonome care nu depind de
nivelul venitului.
Un alt element al crucii lui Keynes este dreapta cu 45°. Acesta determină punctele în care cheltuielile
planificate sunt egale cu cheltuielile efective.

27
 E E=Y

E1
E1=Y1

E0 E0=Y0

Y
Y0 Y1

Notarea prin Y a cheltuielilor efective se explică prin faptul că PNB-ul are β semnifica ii:
- veniturile în economie;
- cheltuielile în economie.
De aceea Y reflectă nu doar veniturile efective, dar şi cheltuielile efective.
Reprezentând în acelaşi sistem de axe graficul cheltuielilor planificate şi dreapta cu panta de 45°
ob inem crucea lui Keynes.

E E=Y

E0
E0=Y0

Y
Y0
Dacă cheltuielile efective diferă de cele planificate, firmele sunt nevoite să facă investi ii neplanificate
în stocuri sau să reducă stocurile. În aşa mod se realizează echilibrul pe pia a bunurilor.
E
E=Y

AS>AD

E
A

AD>AS

Y
Y

28
 2.ăFluctua iileăniveluluiădeăechilibruăalăproduc ieiăînăjurulăpoten ialuluiăeconomic.ă
Multiplicatorul cheltuielilor autonome.
Nivelul de echilibru al produc iei (venitului Y) este influen at de modificările în componentele cererii
agregate: C, I, G, Xn. Astfel, majorarea oricărei din aceste componente va deplasa curba cheltuielilor
planificate în sus şi va conduce la creşterea nivelului de echilibru al produc iei.
E=Y
E
__ __ __ __
E1=a1+MPC*(Y-T1)+I0+G0+Xn1
E1 ΔXn __ _ _ __
E0=a0+MPC*(Y-T0)+I0+G0+Xn0

E0
Xn↑ţ>Xn1>Xn0

Y
Y0 Y1

ΔY
Reducerea oricărei componente a cheltuielilor agregate va deplasa graficul cheltuielilor planificate în
jos şi va reduce nivelul de echilibru al produc iei.
În cazul modificării cheltuielilor autonome datorită efectului de multiplicare se înregistrează o
modificare mai esen ială a produc iei de echilibru.
Multiplicatorul cheltuielilor autonome se determină ca raportul dintre modificarea venitului/produc iei
de echilibru şi modificarea cheltuielilor autonome.
mţΔY/ΔA, ΔAţΔ(a+I+G+Xn)
Practic, multiplicatorul arată de câte ori modificarea venitului depăşeşte modificarea
ini ială a cheltuielilor autonome.
Datorită efectului de multiplicare, modificări neesen iale în C, I, G şi Xn pot cauza modificări
esen iale în nivelul ocupării şi produc iei. În aşa mod, multiplicatorul este un factor al instabilită ii
macroeconomice.
Din aceste considerente un obiectiv major al politicii bugetar-fiscale este crearea unor stabilizatori
automa i care ar permite de a minimiza efectul de multiplicare prin reducerea înclina iei marginale spre
consum.

Un alt obiectiv a politicii este asigurarea egalită ii dintre nivelul de echilibru al produc iei efective şi
nivelul produc iei poten iale.

Dacă cererea agregată este insuficientă, nivelul de echilibru al produc iei va fi sub nivelul celui
poten ial:

29
 E E=Y
E1
Decalaj
E0 recesionist

Y
Y0 Y*
Decalajul recesionist semnifică mărimea care trebuie să crească cererea agregată pentru ca nivelul
de echilibru al produc iei să atingă nivelul poten ial.

ΔYăţăM rimeaădecalajuluiărecesionistă*ăMultiplicatorulăcheltuielilor autonome

Cererea agregată excedentară determină situa ia în care nivelul de echilibru al produc iei depăşeşte
nivelul poten ial. Firmele nu pot lărgi produc ia, drept răspuns la creşterea cererii agregate, deoarece toate
resursele sunt deja ocupate, ca urmare în economie se va înregistra creşterea nivelului mediu din economie
al pre urilor.

E
E=Y

E0 Decalaj
infla ionist
E1

Y
Y* Y0
Decalajul infla ionist semnifică mărimea cu care trebuie să se reducă cererea agregată pentru ca
nivelul de echilibru al produc iei să atingă nivelul poten ial.

ΔYăţă- M rimeaădecalajuluiăinfla ionistă*ăMultiplicatorulăcheltuielilorăautonome

Decalajele analizate pot fi depăşite prin aplicarea instrumentelor politicii bugetar-fiscală.

3.ă Obiectiveleă şiă instrumenteleă politiciiă bugetar-fiscale. Multiplicatorul cheltuielilor

guvernamentale. Multiplicatorul impozitelor. Multiplicatorul bugetului echilibrat.

Politică bugetar-fiscală cuprinde diverse măsuri menite să asigure utilizarea deplină a resurselor,
echilibrarea balan ei de plă i externe, creşterea economică neinfla ionistă, etc..
Politica bugetar-fiscal ă deă încurajare pentru o perioadă scurtă are drept obiectiv depăşirea
recesiunii ciclice în economie şi presupune majorarea cheltuielilor guvernamentale, reducerea impozitelor
sau o îmbinare a acestor măsuri.

30
 Într-o perioadă lungă politica de reducere a impozitelor poate contribui la extinderea ofertei
factorilor de produc ie şi creşterea poten ialului economic.
Politica bugetar-fiscal ădeărestrângere are drept obiectiv limitarea expansiunii ciclice în economie
şi presupune reducerea cheltuielilor guvernamentale, majorarea impozitelor sau o combinare a acestor
măsuri.
Într-o perioadă scurtă aceste măsuri permit de a stopa infla ia prin cerere în schimbul unei reduceri a
produc iei şi creşterii şomajului.
În perioadă lungă de timp creşterea presiunii fiscale poate conduce la reducerea ofertei agregate şi
derularea fenomenului de stagfla ie.
Modificările în politica bugetar-fiscală într-o perioadă scurtă sunt înso ite de efectele
multiplicatorilor: cheltuielilor guvernamentale, impozitelor şi bugetului echilibrat.
Multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale arată de câte ori modificarea nivelului de echilibru a
produc iei sau venitului va depăşi modificarea cheltuielilor guvernamentale.
mg= ΔYă/ăΔG
ΔYăţămg *ăΔG
Multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale mai poate fi calculat astfel:
a) mg = 1/(1-MPC); dacă MPC↑atunci şi mg↑

b) dacă se ine cont de nivelul impozitelor, atunci:

mg=1/1-MPC*(1-t), t - rata spre impozitare, tţΔT/ΔY; dacă t↑atunci mg↓

c) pentru o economie deschisă:

mg= 1/1-MPC*(1-t)+m', m' – înclina ia marginală spre import

Într-o economie deschisă efectul de multiplicare a cheltuielilor guvernamentale este mai slab decât
într-o economie închisă.

Multiplicatorul impozitelor: T↓ ţ>Y↑

mt ţăΔYă/ăΔT sau mt = -MPC / 1-MPC

Multiplicatorul bugetului echilibrat: arată influen a creşterii concomitente a cheltuielilor

guvernamentale şi impozitelor asupra nivelului produc iei/venitului.
Efectul de multiplicare în cazul modificării cheltuielilor guvernamentale este pronun at decât efectul
de multiplicare în cazul modificării impozitelor.
Dacă cheltuielile guvernamentale şi impozitele vor creşte în aceeaşi propor ie, nivelul de echilibru al
produc iei sau venitului va creşte. În aşa caz e vorba despre multiplicatorul bugetului echilibrat, valoarea
căruia este egală sau mai mică decât 1.

31
 TEMA 8:ăPIA AăMONETAR ăŞIăMECANISMELEăEI.

1.ăPia aămonetar ăşiăcomponenteleăei.ăAgregateleămonetare.

2.ăMasaămonetar ăşiăbazaămonetar .ăEfecteădeămultiplicare.
3.ăOfertaădeăbaniăşiămetodeădeăreglementareăaăoferteiămonetare.
4.ăCerereaădeăbani.ăTeoriaăpreferin eiăpentruălichiditate.
5.ăEchilibrulăpie eiămonetare.

1.ăPia aămonetar ăşiăcomponenteleăei.ăAgregateleămonetare.

Pia a monetară este caracterizată de cererea şi oferta monetară. Oferta monetară mai este considerată
masa monetară în economie. Echilibrul pe pia a monetară se stabileşte în condi iile când cererea de bani
(L) este egală cu oferta de bani (MS).
Opera iunile pe pia a monetară le efectuează Banca Na ională prin instrumentele politicii monetar-
creditare. Totodată pe pia a monetară activează băncile comerciale care au rela ii cu agen ii economici,
persoanele fizice şi juridice.
Modificările cantitative şi structurale a masei monetare şi componentele ei sunt analizate cu ajutorul
no iunii de agregat monetar. Agregatul monetar este o parte constitutivă a masei monetare (M) şi semi
monetare automatizată prin func iile ei specifice, prin agen ii specializa i care emit instrumentele monetare
prin institu iile financiar-bancare care le gestionează prin fluxurile economice reale pe care le mijlocesc.
Includerea disponibilită ilor băneşti în agregatele monetare se face după criteriul uşurin ei sau al
dificultă ii transformării lor în bani lichizi. Numărul agregatelor monetare în diferite ări, precum şi
denumirea lor diferă.
Agregatele monetare sunt:
M1 – suma banilor în numerar şi diferite depuneri tranzac ionale, inclusiv cecuri de călătorie. M1 se
caracterizează prin cel mai mare grad de lichiditate.
Mβ desemnează masa monetară în sens larg, care cuprinde M1 plus depozitele la vedere aflate în
conturile bancare neoperabile prin cecuri, depuneri la case de economii, depozite la termen şi ac iuni ale
fondului de ajutor reciproc ce pot face obiectul unei tranzac ii monetare.
M3 – cuprinde Mβ plus alte plasamente lichide pe termen scurt sau termen lung, şi anume: depuneri
pe termen nelimitat, depunerile şi titlurile de comer în monedă străină, bonurile de tezaur şi certificate de
stat, alte tipuri de obliga iuni şi hârtii de valoare.
M4 – reprezintă Mγ plus depozitele pe perioadă îndelungată, diferite documente oficiale, obliga iuni
ale statului.

2.ăMasaămonetar ăşiăbazaămonetar .ăEfecteădeămultiplicare.

Masa monetară include numerarul din economie şi depunerile la băncile comerciale.
M=N+D M – masa monetară,
N – numerar,
D – depuneri
Baza monetară (B) reprezintă stocul de bani cu putere mare de cumpărare.
B=N+R R – rezerve
Sursele bazei monetare sunt: aurul, valuta străină, creditele.
Procurarea oricărei surse contra schimbul alteia va duce la schimbarea structurii, dar mărimea va
rămâne constantă. Orice sursă din acestea se ob ine de Banca Centrală prin cumpărarea ei, creând astfel
obliga iuni ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice.
Multiplicatorul monetar (m) reprezintă raportul dintre masa monetară şi baza monetară. El se
utilizează la determinarea masei monetare prin intermediul variabilei cheie. Multiplicatorul monetar poate
fi simplu şi compus. Multiplicatorul monetar este supraunitar, valoarea lui creşte în măsură ce sporeşte
ponderea depozitelor în masa monetară şi este cu atât mai mare cu cât mai mică este ponderea rezervelor.
m=M/B
Procesul de creare a banilor în sistemul bancar:
1) depunerile ini iale 1000 u.m., dacă rrţβ0% rezultă că din duma dată banca rezervează obligatoriu
β00 u.m., iar restul 800 u.m. le poate acorda sub formă de credite către banca a doua;

32
 2) banca a doua din suma de 800 u.m. β0% (160 u.m.) le depune ca reprezentând rr, iar restul 640 –
le acordă sub formă de credit;
3) iar a treia bancă, din suma de 640 u.m. 1β8 u.m. (β0%) le depune sub formă de rezerve
obligatorii, iar restul le acordă sub formă de credit (5ββ u.m.).
Procesul dat este continuu. Efectul dat se numeşte efect de multiplicare, adică de creare a banilor în
sistemul bancar, conform multiplicatorului bancar.
Multiplicatorul simplu (bancar):
m = 1 / rr rr – rata rezervelor obligatorii care caracterizează comportamentul
băncilor comerciale;
rr = R / D.
Deoarece popula ia influen ează prin comportamentul său asupra stocului de bani din economie
multiplicatorul monetar compus este:
m = 1+ cr / cr +rr
cr – coeficientul depunerilor, caracterizează comportamentul popula iei şi se calculează ca:
cr = N / D.

3.ăOfertaădeăbaniăşi metode de reglementare a ofertei monetare.

Oferta monetară (MţMS) reprezintă cantitatea de bani existentă în circula ie într-o anumită perioadă
de timp.
Reglarea ofertei monetare se face de către Banca Centrală prin două modalită i:
1) emisiunea sau retragerea din numerar a banilor lichizi;
2) crearea sau retragerea de către bănci a unei cantită i de bani scripturali (de cont).
Emisiunea de bani are loc în următoarele situa ii:
a) creşterea cantită ii de bunuri şi servicii (valoarea bunurilor şi serviciilorţM);
b) pentru acoperirea deficitului bugetar;
c) pentru stimularea cererii agregate;
d) pentru oferirea de monedă na ională în schimbul celei străine.
Retragerea de bani reprezintă reducerea de bunuri şi servicii când există excedent bugetar, când se
oferă monedă străină în schimbul celei na ionale.
Banca Centrală poate influen a asupra masei monetare influen ând asupra bazei monetare, adică
asupra rezervei. Mai întâi de toate banca influen ează asupra B pe baza schimbării obliga iunilor băncii
fa ă de popula ie şi fa ă de sistemul bancar. Mai apoi se influen ează asupra modificării M prin procesul
multiplicării în sistemul bancar.
Oferta monetară poate fi influen ată de instrumentele politicii monetar-creditare, influen ând asupra
B sau / şi asupra multiplicatorului monetar.
Instrumentele politicii monetar-creditare, prin intermediul cărora BC (Banca Centrală) (BNM)
efectuează reglementarea indirectă a ofertei monetar creditare sunt:
1) schimbarea ratei de re-finan are (rata scontului – rata cu care BC acordă credite băncilor
comerciale);
2) schimbarea rr;
γ) obliga iunile pe pia a deschisă – open market (vânzarea sau cumpărarea hârtiilor de valoare de
stat);
4) rata dobânzii.
BC nu poate însă în totalitate controla M deoarece:
- băncile comerciale îşi determină singure rezervele excedentare influen ând astfel asupra rr şi
asupra multiplicatorului;
- BC nu poate determina singură care va fi mărimea creditelor acordate de către băncile comerciale
popula iei;
- coeficientul depunerilor este determinat de comportamentul popula iei.

4.ăCerereaădeăbani.ăTeoriaăpreferin eiăpentruălichiditate.
Teoria clasică a cererii de bani men ionează că principalul factor care influen ează asupra acesteia
este venitul. Conform teoriei cantitative a banilor (M*VţP*Q), dacă V (viteza de rota ie a monedei) este
constantă, atunci modificarea M trebuie să determine schimbarea propor ională a PNB. Deoarece PNB se

33
modifică lent în urma modificării factorilor de produc ie, modificarea PNB real va determina în principal
modificarea nivelului pre ului, adică schimbarea cantită ii de bani în circula ie va influen a, în primul rând,
asupra schimbării mărimilor nominale (P) şi nu va influen a asupra mărimilor reale (Y). Această teorie
este numită neutralitatea banilor.
Velocitatea banilor reprezintă viteza de circula ie a banilor.
Monetariştii utilizează această concep ie pentru a arăta dependen a între dinamica M şi nivelul
pre urilor în perioada îndelungată.
Pentru a evita infla ia statul trebuie să men ină modificarea M la nivelul ritmurilor de modificare a
PNB. Ecua ia cererii de bani este L = k*Y - h*r, adică L depinde direct de nivelul venitului (Y) şi indirect
de rata dobânzii (r).
Keynesiştii men ionează că principalul factor de influen ă a cererii de bani este rata dobânzii. Teoria
keyneseană privind cererea de bani este reprezentată de teoria preferin ei pentru lichiditate. Conform
acestei teorii există γ mobiluri care determină popula ia să prefere bani lichizi:
1) Mobilul tranzacţiilor – stă la baza cererii pentru bani pentru efectuarea tranzac iilor curente
personale sau de afaceri. Are legătură cu func ia banilor ca mijloc de plată şi mijloc de schimb.
2) Mobilul precauţiilor – este legat de necesitatea de a dispune în orice moment de lichidită i pentru
situa ii neprevăzute.
3) Mobilul speculaţiei – este legat de func ia banilor de acumulare a avu iei, este legat de
cumpărarea unor active financiare şi de ob inerea de venit în urma vânzării acestora la un pre mai înalt.

5.ăEchilibrulăpie eiămonetare.
r
MS

M/P
__ _
M/P
În varianta cea mai simplă modelul pie ei monetare se bazează pe presupunerea că oferta nominală
de bani este controlată de Banca centrală şi fixată la nivelul M.
Nivelul pre urilor de asemenea se acceptă stabil, fapt admisibil pentru o perioadă scrută. Ca urmare
oferta reală de bani este fixata la nivelul M/P şi se reprezintă grafic prin dreapta verticală.
Reprezentând în acelaşi sistem de axe curba cererii de monedă şi oferta de monedă se ob ine modelul
pie ei monetare.

34
 r MS

r0

E
r*

r1 L

M/P
M/P
M se reglează de către Banca Centrală cu ajutorul celor γ instrumente (rata scontului, rata rezervelor
obligatorii, opera iuni pe pia a deschisă) şi nu depinde de rata dobânzii.
Cererea de bani (L) este invers legată de rata dobânzii şi depinde direct de nivelul venitului.
Dacă venitul creşte, cererea de bani creşte şi ca urmare rata dobânzii creşte.
În punctul de echilibru cererea reală de bani este egală cu oferta reală de bani. Devierile de la
punctul de echilibru se interpretează astfel:
a) r0>r*=>MS>Lţ>r↓
b) r1<r*=>L>MSţ>r↑
Dacă statul creşte sau micşorează masa monetară, aceasta va influen a asupra ratei dobânzii. În cazul
micşorării ratei dobânzii oferta reală de bani M/P se deplasează în sus în dreapta, şi invers.

35
 Tema 9. ECONOMIA DESCHIS ăŞIăBALAN AăDEăPL IăEXTERNE.

1.ăEconomiaădeschis :ăcaracteristiciăşiăfactoriădeăinfluen .ăEficien aăexportuluiăşiăimportului.

2.ăPia aăvalutar ăşiăcomponenteleăei.ăCerereaăşiăofertaădeăvalut .ăRataădeăschimbăşiăfactoriiăceăoă
influen eaz .ăEvaluareaărateiădeăschimbănominaleăşiăreale.ăSistemeleăratelorăfixeăşiăflexibileă.ă
3.ăBalan aădeăpl iăexterneăşiăstructuraăei.ăPoliticaădeăechilibrareăaăbalan eiădeăpl i.ă

1.ăComer ulăexterior.ăEficien aăexportuluiăşiăimportului.

Comer ul exterior include totalitatea tranzac iilor de vânzare-cumpărare cu unul sau mai multe state.
Comer ul exterior poate fi:
1) comer vizibil (schimbul de bunuri materiale şi mărfuri);
2) comer ul invizibil (schimbul de servicii).
Comer ul exterior este compus din 4 elemente:
- export;
- import;
- reexport;
- comer ul de tranzit.
Eficien a comer ului exterior este caracterizat de următorii indicatori:
1) Cursul de revenire brut la import (Cri) – reprezintă cantitatea de monedă na ională ob inută prin
vânzarea pe pia a internă a mărfii importate cu o unitate valutară.
Cri=(Pi-ti)/Piv >=ε unde Pi – pre ul mărfii pe pia a internă în lei,
ti – taxele de import în lei,
Piv – pre ul în valută străină de import,
ε – cursul de schimb valutar.
Pentru ca comer ul exterior să fie eficient Cri trebuie să fie mai mare sau egal ca cursul de schimb
valutar.
2) Cursul de revenire brut la export (Cre) – reprezintă cheltuielile interne efectuate pentru a ob ine o
unitate valutară.
Cre=(Pi+Cc)/Pev <=ε unde Pi – pre ul mărfii pe pia a internă,
Cc – cheltuieli de circula ie,
Pev – pre ul de export în valută străină.
Pentru ca comer ul exterior să fie eficient, coeficientul dat trebuie să fie mai mic sau egal ca cursul
de schimb valutar.
Căile de creştere a comer ului exterior:
- creşterea calită ii bunurilor şi serviciilor exportate;
- creşterea gradului de prelucrare a mărfurilor;
- specializarea produc iei destinate exportului;
- reducerea cheltuielilor de produc ie;
- modernizarea prezentării bunurilor, publicită ii.

2.ăPia aăvalutar ăşiăcomponenteleăei. Cerereaăşiăofertaădeăvalut .

Pia a valutară reprezintă un sistem de rela ii valutar-financiare interna ionale prin care se desfăşoară
cumpărările şi vânzările de valută exprimate în monedă străină şi este caracteristic pentru o economie
deschisă.
Pe pia a valutară se efectuează opera iunii la vedere şi la termen.
Pia a valutară este compusă din:
- bursa valutară;
- casele de schimb;
- băncile autorizate de Banca Na ională (BN).
Pia a valutară este descrisă de anumite situa ii:
1) specula ia valutară, care reprezintă cumpărarea şi vânzarea de valută care nu are bază economică
cu scopul de a ob ine un câştig;
2) arbitraj valutar – se efectuează la un nivel mai înalt de către băncile cu sume mai mari în valută,
specula ii la nivel superior;
36
 γ) interven ia statului – reprezintă vânzarea-cumpărarea de valută de către stat în scopul men inerii
cursului valutei na ionale.
Cererea de valută provine din partea agen ilor economici străini care inten ionează să cumpere într-o
anumită perioadă de timp şi la un pre determinat o anumită cantitate de monedă na ională pentru
achizi ionarea de bunuri şi servicii şi a unor active fizice şi financiare în ara noastră.
Oferta pe piaţa valutară reprezintă cantitatea de monedă na ională pe care agen ii economici
na ionali inten ionează să o schimbe într-o anumită perioadă de timp la un curs dat, în scopul achizi ionării
de bunuri din străinătate.
Creşterea exporturilor de mărfuri şi servicii din ară duce la creşterea cererii pentru valuta na ională
peste hotare şi, totodată, creează oferta de valută străină în ară.
Creşterea importului de mărfuri şi servicii creează, astfel, cererea pentru valuta străină şi, totodată,
creează oferta de valută na ională pentru străini.
Creşterea cererii interne pentru valuta străină duce la micşorarea rezervelor ei în Banca Na ională a
ării, astfel, exportul permite de a câştiga valută străină necesară pentru plata importului.
Cursul valutar (pre ul de echilibru) reprezintă pre ul relativ a valutelor din două ări (dintre două
valute).

Rata de schimb reprezintă pre ul ce se stabileşte pe pia a valutară în urma oscila iilor cererii şi
ofertei de valută.
Există β sisteme de curs valutar (rata de schimb):
1) cursul valutar fix;
2) cursul valutar mobil.
Cursul valutar fix se stabileşte de către BC la un anumit pre fa ă de valută. BC ia asupra sa
obliga iunile să cumpere sau să vândă orice cantitate de valută na ională la cursul stabilit. De obicei, BC
stabileşte limitele oscila iilor libere a cursului valutar în scopul stabilizării macroeconomice.
Când pre ul valutei se apropie de nivelul minim, BC trebuie să intervină în felul următor:
1) când cursul valutar se apropie de nivelul minim este necesar ca BC să cumpere această
valută în schimbul celei străine;
2) când cursul se apropie de nivelul maxim, BC trebuie să vândă valută na ională în schimbul
celei străine.
Cursul de schimb flexibil (mobil). În cazul dat cursul valutar se stabileşte în rezultatul oscila iilor
cererii şi ofertei ca pre de echilibru a valutei pe pia a valutară.
În cazul cursurilor mobile oscila iile cursului de schimb nu sunt limitate şi ca rezultat este greu de
prognozat modificarea exportului şi importului, modificarea balan ei comerciale a contului curent, a
balan ei de plă i în întregime, ceea ce poate avea efecte destabilizatoare a economiei.
În sistemul cursului de schimb flexibil creşterea pre ului de echilibru se numeşte scumpirea valutei,
iar reducerea pre ului se numeşte deprecierea valutei.
În sistemul cursului de schimb fix creşterea pre ului se numeşte revalorizarea valutei, iar micşorarea
pre ului se numeşte devalorizarea valutei.
Factorii ce influen ează cursul de schimb:
- puterea de cumpărarea a monedei;
- infla ia;
- raportul dintre cererea şi oferta de valută;
- starea comer ului exterior;
- conjunctura pie ei.

Cursul de schimb nominal (En) reprezintă pre ul relativ al valutei din β ări.
1$----- 13 lei
x$----- 1 leu
x=1/13=0,0769
1 leu = 0,0769 $ (curs nominal).
Cursul real (Er) reprezintă pre ul relativ al mărfurilor.
Er=En*(Pd/Pf)=0,0769*(12lei/6$)=0,1538,
Pd – pre ul domestic, din interiorul ării,

37
 Pf – pre ul din exterior al mărfii
Dacă cursul real de schimb creşte aceasta înseamnă că pre urile mărfurilor interne devin mai scumpe şi
ca urmare exportul se va micşora şi ca rezultat exportul net se reduce.

3. Balan aădeăpl iăexterneăşiăstructuraăei.

Balan a de plă i externe (BPE) reprezintă un document statistic în care se descriu şi se compară
plă ile şi încasările în valută străină, care rezultă din tranzac iile economice-financiare ale economiei date
cu alte state.
Există β forme de prezentarea a BPE:
I. forma standard, care cuprinde date statistice pe capitole;
II. forma de bilan , care este formată din activ şi pasiv.
Activul include acele înregistrări care aduc valută în ară. La pasiv se înregistrează acele activită i în
urma cărora are loc ieşirea de valută din ară, adică plă i.
BP poate fi:
1) globală (totală) – care caracterizează tranzac iile ării cu străinătatea în întregime;
β) regională – rela ia cu un grup de ări;
γ) bilaterală – rela ia cu o singură ară.
Structura BP:
(1) contul curent, care include:
a) balan a comercială, în care se includ date statistice privind exportul şi importul de mărfuri;
b) balan a serviciilor, care exprimă încasările şi plă ile pentru serviciile acordate sau primite din
exterior;
c) balan a transferurilor;
d) balan a veniturilor, care include încasările sau plă ile cu titlul de venituri, adică salarii, rentă,
dobândă, profit.
(2) contul de capital, include:
a) balan a mişcărilor pe termen scurt – creditele până la un an;
b) balan a mişcărilor de capital pe termen lung – credite pe o perioadă îndelungată de timp, fluxul
investi iilor directe şi de portofoliu, diferite dona ii.
c) balan a rezervelor valutare interna ionale – care caracterizează formarea rezervelor valutare şi
utilizarea lor, precum şi utilizarea creditelor FMI.
BP poate fi:
1) excedentară – atunci când încasările în valută sunt mai mari ca plă ile în valută;
2) deficitară – când încasările sunt mai mici ca plă ile în valută;
3) echilibrată – când plă ile şi încasările sunt egale.

Politiciădeăechilibrareăaăbalan eiădeăpl i.
1) Introducerea taxelor de protec ie pentru bunurile şi serviciile importate – aceasta va duce la
micşorarea importului şi echilibrul contului curent a BP.
Dezavantajul constă în aceea că ările fa ă de care se introduc taxe de import pot utiliza aceeaşi
tactică, ceea ce va duce la micşorarea exportului de bunuri şi servicii a ării date.
β) Creşterea calită ii şi competitivită ii bunurilor.
3) Investi iile directe – atragerea de investi ii străine sub forma de tehnologii, utilaje; credite de
scurtă şi lungă durată, împrumuturi pe termen lung şi scurt (investi ii de portofoliu).
Politica banilor ieftini – micşorarea ratei dobânzii, micşorarea deficitului contului curent, a ratei de schimb
duce la creşterea exportului de produse şi servicii.

38