Circuitul economic de ansamblu şi indicatorii de rezultate. Modelul AD-AS.

Macroeconomia este acea parte a economiei care constă în procesele și fenomenele ce rezultă din
corelarea activităților economice la nivelul economiei naționale. Macroeconomia se ocupă cu studiul
mărimilor agregate, cum ar fi consumul final al populației, formarea națională de capital, economisirea
națională, cererea agregată, oferta agregată, etc.

FLUXUL CIRCULAR AL VENITULUI

Fluxul descrie tranzacțiile care au loc pe piețele produselor, ale factorilor de producție și pe piața
financiară între toate unitățile economice care formează economia națională.

Fluxul circular al venitului într-o economie deschisă

Potrivit graficului de mai sus, se observă că venitul apare la început sub forma plăților pentru factorii
de producție, cei care sunt furnizați de gospodării către firme. Aici vorbim în cea mai mare parte de
factorul muncă, dar și de capital și pământ, care sunt deținute de obicei de indivizi/gospodării.
În schimbul factorilor de producție achiziționați de firme (inputuri), gospodăriile primesc venituri
(salarii, rente, dobânzi, etc.). În același timp, aceste venituri (salariile, etc.) primite de gospodării devin
încasări pentru firme, pentru acestea sunt utilizate la achiziționarea de bunuri și servicii produse de firme
(cheltuieli de consum). La rândul lor, firmele folosesc din încasări pentru a achiziționa apoi factori de
producție.
Așa cum se vede în grafic, atunci când discutăm de o economie formată din gospodării și firme, pe
cele două piețe pe care acestea interacționează se disting două tipuri de fluxuri: unul monetar (format din
cheltuieli de consum, plăți pentru factori de producție, încasări ale firmelor, venituri ale gospodăriilor) și,
respectiv, unul real (format din oferta și cererea de bunuri de consum, pe de-o parte, și oferta și cererea de
factori de producție, pe de altă parte).
Acest flux circular poate include, pe lângă firme și gospodării, și alți agenți economici. În primul rând
discutăm despre sectorul/ piața financiar-bancară. Pentru că, de obicei, indivizii și gospodăriile nu alocă
tot venitul pe care îl obțin către consumul de bunuri, o parte din acesta este economisită și, potrivit
ipotezei de bază, sumele economisite sunt plasate în bănci, sub formă de depozite. Astfel, din flux apare o
primă retragere, Economisirea. Mai departe, băncile utilizează fondurile atrase de la gospodării pentru a
oferi credite către companii. Evident, fondurile împrumutate de companii sunt folosite pentru a face
Investiții. Investițiile reprezintă în acest flux o injecție.
Sectorul guvernamental (autorități locale+centrale) apare ca o categorie de agenți în modelul
fluxului circular al venitului. Acesta, pe de-o parte, realizează cheltuieli publice (infrastructură rutieră,
bunuri și servicii, cheltuieli de personal) – care reprezintă injecții în flux pentru că sporesc producția și,
respectiv, veniturile firmelor private-, dar, pe de altă parte realizează retrageri din fluxul de venituri
pentru că percepe diferite taxe și impozite.
O ultimă categorie de agenți se referă la sectorul extern. Pentru că, în general, o economie este
deschisă și există relații comerciale cu agenții economici din alte țări, sectorul extern contribuie la fluxul
circular cu injecții – reprezentate de exporturi –, dar și cu retrageri – reprezentate de importuri.

În concluzie, în funcție de agenții economici luați în calcul, putem avea:

a. Economie simplă, închisă – doar cu sector privat și fără contacte cu restul lumii
b. Economie mixtă, închisă – cu sector privat, sector guvernamental și fără contacte cu restul lumii
c. Economie mixtă, deschisă – cu sector privat, sector guvernamental și relații externe

a. Cazul unei economii simple, în care există doar sector privat, format din:
o Firme interne
o Gospodării (populaţia aptă (oferta) de muncă în schema de mai sus)
o Sistem financiar – bancar
Retragerile din fluxul circular al venitului – sunt reprezentate de economii (S)
Intrările în fluxul circular al venitului – sunt reprezentate de investiţiile private (I)

Condiţia de echilibru pentru o economie simplă: retragerile = intrările (S=I)

b. Cazul unei economii mixte, în care există sector privat şi sector guvernamental:
Retragerile = S + Tnete, unde Tnete=Tbrute - Transferuri
Intrările = I + G
Condiţia de echlibru pentru o economie mixtă:
 S + Tnete = I + G
 Tnete – G = I - S
 G - Tnete = S – I
c. Cazul unei economii deschise, în care există sector privat, sector public şi sector extern:
Retragerile = S + Tnete + Importuri
Intrarile = I + G + Exporturi

Condiţia de echilibru pentru o economie deschisă:

 S + Tnete + Imp = I + G + Exp
 S – I + Tnete – G = Exp - Imp

Soldul Soldul Balanța

sectorului comercială
bugetar
privat

Economisirea privată (S) + soldul sectorului public (Tnete-G) = economisirea naţională

Economisirea naţională – I = Exp-Imp = Export net=economisirea națională netă
 A. Retragerile (R) din fluxul circular al venitului, ce sunt sub trei forme:
i. Economii (S) – venituri pe care gospodăriile nu le cheltuiesc pentru consum și care în mod
normal sunt depuse la bănci și la în alte categorii de instituții financiare
ii. Taxe nete (Tn) – diferența dintre taxele în casate de stat și transferurile efectuate
iii. Importuri (Imp): cheltuieli ale gospodăriilor pentru bunurile importate și cheltuielile
firmelor pentru materiile prime achiziționate din exterior.
Retragerile totale: R=S+Tn+Imp

B. Injecțiile (J) în fluxul circular al venitului cuprind:

i. Investiții (I) – făcute de firme pentru creșterea stocului de capital
ii. Cheltuieli publice (G) – achizițiile guvernamentale de bunuri și servicii
iii. Exporturile (Exp) – vânzările efectuate de firmele interne către restul lumii
Injecțiile totale: J= I+G+Exp

Economiile totale din sectorul privat ajung prin intermedierea instituțiilor financiare la nivelul firmelor și se transformă
în investiții. Diferența dintre economiile private și investiții (S-I) poartă numele de investiții private nete.
De asemenea, taxele finanțează cheltuielile publice și transferurile în favoarea sectorului privat.

Diferența dintre impozite și transferuri (T-Tr) poartă numele de taxe și impozite nete (Tn), în timp ce diferența dintre
exporturi și importuri (X-M) se numește export net (soldul balanței comerciale sau se poate considera și o
aproximare a situației nete a contului curent).

Diagrama fluxului circular al venitului reflectă de fapt o identitate simplă, faptul că, la nivelul unei economii,
cheltuielile unei unități economice constituie totodată veniturile altei unități economice, iar la nivel agregat injecțiile
totale ar trebui să fie egale cu retragerile totale. (J=R)

În figura de mai jos este prezentată evoluția celor trei balanțe (soldul sectorului privat, soldul sectorului
guvernamental, soldul balanței comerciale) în România, în perioada 2000 – 2013. Ce puteți spune despre
aceste balanțe între 2000-2008 și între 2009-2013?
ECHILIBRUL SECTORULUI REAL

Oferta totală=Cererea totală

Ofertă internă (Y)+ ofertă externă (M-importul) = Cerere internă(C+I+G) + Cerere externă(X-exportul)
Y+M=C+I+G+X
Valori ex-ante și ex-post
... această egalitate este întotdeauna valabilă pentru valori înregistrate ex-post, adică după ce operațiile
economice au fost efectuate. Când se calculează conturile naționale (dpdv contabil) toate bunurile și serviciile
produse au fost utilizate într-un fel sau altul.
Echilibrele și dezechilibrele macroeconomice nu se referă la o neconcordanță între valorile de mai
sus, ci între planurile ex-ante ale agenților economici (cumpărători și ofertanți). Echilibrul economic este
realizat dacă planurile diferiților agenți sunt compatibile între ele ex-ante, adică înainte ca operațiunile
economice să fie realizate. Altfel spus, echilibrul economic presupune egalitatea între cheltuielile prevăzute de
către gospodăriile populației pentru bunuri de consum și producția acestor bunuri prevăzută de către
întreprinderi.
Totuși, chiar dacă există un dezechilibru ex-ante între oferta și cererea globală, echilibrul contabil ex-
post va fi întotdeauna realizat.

Exemplu: Să presupunem că întreprinderile supraestimează cererea de bunuri de consum. Producția acestora,

oferta lor ex-ante, este prin urmare superioară cererii; se constată că gospodăriile acordă mai multă atenție
economisirii decât consumului și că există supraproducție. Dar, în conturile naționale, bunurile de consum
nevândute nu vor dispărea, ci vor spori stocurile firmelor, fiind înregistrate astfel ca o creștere a investițiilor.

Astfel, întreaga producție ajunge să aibă totuși o utilizare, iar echilibrul dintre oferta globală și cererea globală
este verificat în conturile naționale. Cu toate acestea se observă că echilibrul constatat nu corespunde
echilibrului dorit de către agenții economici – întreprinderile nu reușesc să-și realizeze planurile lor, adică să-
și vândă bunurilor lor de consum, și sunt constrânse să-și crească stocurile peste valoarea pe care intenționau
să o facă; ele efectuează deci o investiție nedorită.
Acest tip de dezechilibru economic fiind inevitabil ex-ante, datorită absenței coordonării prealabile a planurilor
diferiților agenți, problema analizei macroeconomice este de a cunoaște dacă există mecanisme care tind să
reducă în mod spontan aceste dezechilibru (de exemplu, o scădere a prețurilor). – vezi Jaques Genereaux,
Economie Politică, vol. II – Macroeconomie și Contabilitate națională, pag 63.

Consumul privat (C), la fel ca alte variabile reprezentate în formula de mai sus, depinde de venitul
disponibil (Yd) al populației, ceea ce înseamnă că poate fi reprezentat ca o funcție de tip C(Yd).
Presupunem că această funcție este C(Yd)=100+0,8Yd, unde partea autonomă de consum (C0, consumul
care nu depinde de venit) este 100, iar 0,8 reprezintă înclinația marginală de consum (c') din venitul
disponibil. Venitul disponibil (Yd) al populației este ceea ce rămâne din venitul național (Y) după
scăderea taxelor și impozitelor plătite (T) și adăugarea transferurilor (Tr) realizate de guvern: Yd=Y-
T+Tr.
Pentru simplificare, în acest exemplu facem abstracție de transferuri (Tr=0) și vom considera că Yd=Y-T.

De asemenea, venitul disponibil al populației este folosit de consumatori pentru consumul de bunuri (C),
iar partea rămasă reprezintă economisirea (S): Yd=C+S.
Din relațiile de mai sus rezultă că Yd=Y-T=C+S, prin urmare Y=C+S+T.

Problemă: dacă C(Yd)=100+0,8Yd, iar impozitele reprezintă 10% din venitul național Y, T(Y)=0,1Y,
calculați C(Y) și S(Y).

C(Yd)=100+0,8Yd
Yd=Y-T=Y-0,1Y, deci Yd=0,9Y; înlocuind Yd în funcția de mai sus avem C(Y)=100+0,8*0,9Y, adică
C(Y)=100+0,72Y.

Y=C+S+T, iar S=Y-C-T=Y-100-0,72Y-0,1Y; prin urmare S(Y)=0,18Y-100.

Echilibrul extern și echilibrul bugetar
Presupunem exporturile (X) independente de Y și egale cu 540, iar importurile depind de Y potrivit
relației M(Y)=0,25Y. Reprezentați grafic exporturile și importurile ca funcție de venitul național și
calculați pentru ce nivel al lui Y balanța comercială (X - M) este echilibrată.

La echilibru X-M=0, deci X=M; prin urmare X=0,25Y. Cum X=540, rezultă că Y=540/0,25=2160.

Presupunem că taxele și impozitele (T) depind de Y după relația de mai sus: T(Y)=0,1Y, iar cheltuielile
guvernamentale sunt independente de Y și egale cu 170. Reprezentați grafic G și T în funcție de Y și
calculați Y pentru care bugetul este echilibrat (T=G).

La echilibru T=G; prin urmare 0,1Y=G. Cum G=170, rezultă că Y=170/0,1=1700.

Presupunem investițiile (I) independente față de Y și egale cu 250. Pentru valorile exemplificate mai sus,
calculați nivelul venitului național Y pentru care sectorul real (bunuri și servicii) se află în echilibru:
Y=C+I+G+X-M.
Y=100+0,72Y+250+170+540-0,25Y
0,53Y=1060, deci Y=2000.

Pentru această valoare, reprezentați grafic circuitul economic de ansamblu (retragerile (R) și injecțiile (J))
și verficați dacă acestea sunt egale (scrieți valorile obținute mai sus pe grafic, de exemplu I=250, G=170,
etc).

Retragerile totale: R=S+T+M

Injecțiile totale: J= I+G+X

C=0,72*2000+100=1540
I=250
G=170
X=540
S=0,18Y-100=0,18*2000-100=260
T=0,1*2000=2000
M=0,25*2000=500

R=J, 960=960.
Sursa: Comisia Europeană

INDICATORII MACROECONOMICI INTERNI ŞI NAŢIONALI

1. PIB (Produsul intern brut) – valoarea producţiei de bunuri finale realizate de către agenţii
economici interni într-un an.
2. PNB (Produsul national brut) – valoarea de piaţă a producţiei de bunuri şi servicii finale
realizate de către agenţii economici naţionali, într-un an.

PIB se referă la:

 Agenţi economici interni
 Firme naţionale (care acţionează intern)
 Firme străine (care acţionează intern)
PNB se referă la:
 Agenţi economici naţionali
 Firme naţionale (care acţionează intern)
 Firme naţionale (care acţionează extern)

PNB = PIB + SVS

unde SVS reprezintă soldul veniturilor cu străinătatea, adică diferența dintre veniturile obţinute de către
firmele naţionale pe plan extern și veniturile obţinute de către firmele străine pe plan intern. Astfel,
atunci când:
a) SVS > 0 => PNB > PIB
b) SVS < 0 => PNB < PIB
c) SVS = 0 => PNB = PIB

3. PNN (Produsul naţional net) – se determină scăzând din PNB consumul de capital fix
(amortizarea): PNN = PNB – A
4. PIN (produsul intern net)
PIN = PIB – A
5. PGB (Produsul global brut)=PIB+Consum intermediar
Indicatorii macroeconomici pot fi exprimaţi atât în preţurile pieţei (pp) cât şi în preţurile factorilor
de producţie (pf).

Trecerea de la PF la PP se face adăugând Taxe indirecte (TVA, accize, taxe vamale) și scăzând
Subvențiile: PP = PF + Ti-Subv.
Preţul încasat de către producător se numeşte preţul factorilor (PF) deoarece din acesta trebuie să se
plătească factorii de producţie implicaţi în obţinerea producţiei (adică cheltuielile cu salariile, profitul
antreprenorului, cheltuielile cu dobânzile etc.)

Prin urmare, indicatorii macroeconomici se pot scrie în prețul pieței:

PIBPP = PIBPF + Ti-Subv
PNBPP = PNBPF + Ti -Subv
PINPP = PINPF + Ti-Subv
PNNPP = PNNPF + Ti-Subv

DETERMINAREA PIB PRIN 3 METODE

Din punct de vedere teoretic, valoarea producţiei este egală cu valoarea cheltuielilor realizate pentru a
cumpăra această producţie . Totodată, cele două sunt egale cu veniturile încasate de către cei care au
participat la obţinerea producţiei respective.

Metoda producţiei
PIBPF = ∑ VABPF
VAB = diferenţa dintre încasările totale ale unei firme şi cheltuielile cu capitalul circulant
(consumul intermediar Ci) : VAB = VT – Ci.

Sursa: Comisia Națională de Prognoză, 2013 % în PIB total

Metoda veniturilor
Profit = (VT – Ci) – A – Salarii – cheltuieli cu dobânzile – cheltuielile cu renta
VAB – A = profit + salarii + dobânzi + rente
VAB – A = VAN (valoare adaugată netă) = VN (venit national)

VABpf = A + VN
VANpf = VN
PIBpp = VN + A + Tind-Subv
Se poate lua însă și ca VN=PNNpf, atunci când există date în ceea ce privește soldul veniturilor cu
străinătatea.

Metoda cheltuielilor
În acest caz, PIB reflectă totalitatea cheltuielilor efectuate în vederea achiziţiei de bunuri finale.
Cine achizitionează producţia de bunuri finale?
 Consumatorii (gospodăriile) -> C (cheltuieli de consum)
 Firmele -> Ib (investitii brute)
 Statul -> G (cheltuieli guvernamentale)
 Agenţii economici străini -> Exp (exporturi)
PIB = C + IB + G + Exp – Imp = C + IB + G + Expnet

Investiţiile brute (Ib) includ:

 Achiziţiile de elemente de capital fix (utilaje, instalaţii, clădiri etc) (FBCF) + stocuri
 Amortizarea (A)
Ib = I n + A
Ib = FBCF + variația stocurilor

Formarea netă de capital fix (adică investiţiile noi la nivelul unei economii) -FNCF – se obține scăzând
amortizarea din FBCF : FNCF=FBCF-A
Dacă Ib = In+A=FBCF+variația stocurilor, rezultă că In = FBCF –A + variaţia stocurilor, adică In=
FNCF+variația stocurilor

Cheltuielile guvernamentale (G) includ:

 Cheltuielile cu salariile personalului din sectorul bugetar
 Cheltuielile guvernamentale cu achiziția de bunuri și servicii
 Cheltuielile guvernamentale cu investițiile

Pe de altă parte, consumul guvernamental se mai poate clasifica în:

 Consum guvernamental colectiv – cheltuielile aferente bunurilor publice, unde consumul nu poate
fi atribuit unui anumit individ (de exemplu, apărare națională, menținerea ordinii publice sau
iluminatul străzilor)
 Consum guvernamental individual – cheltuielile precum cele din sănătate sau educație, unde
există un beneficiar clar identificabil

Sursa: Comisia Națională de Prognoză, 2013 % în PIB total

Sursa: Comisia Națională de Prognoză, 2013

PIB real si PIB nominal

PIBnominal = valoarea productiei de bunuri finale obţinute într-un an şi exprimată în preţurile anului
respectiv (preţuri curente).
PIBreal = valoarea producţiei de bunuri finale dintr-un an, exprimată în preţurile unui an de bază (preţuri
constante).

Evoluția PIBului real pe locuitor în România, Bulgaria și Polonia, 1995-2011 (euro, la paritatea puterii
de cumpărare)

Sursa : Eurostat

PIB-ul real se calculează deflatând (împărţind) PIB-ul nominal curent la indicele general al preţurilor
(IGP) sau Deflatorul PIB.

Deflator PIB (sau IGP)= PIBnominal / PIBreal

Diferenţele dintre IGP şi IPC
IGP – indicele general al preţurilor – evidenţiază evoluţia preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor
finale realizate de către agenţii economici interni.
IPC – indicele preţurilor de consum (utilizat de către Institutul Naţional de Statistică pentru a calcula
rata inflaţiei în România) – surprinde evoluţia preţurilor bunurilor şi serviciilor finale achiziţionate de
către populaţie (bunuri alimentare, nealimentare şi servicii).
Exemple de diferenţe:
a) Preţul bunurilor industriale produse în România se va reflecta în IGP şi nu în IPC (populaţia
nu achiziţionează, de exemplu, utilaje pentru asamblarea mașinilor);
b) Preţul bunurilor alimentare importate de către România se va reflecta în IPC şi nu în IGP
(consumăm acele bunuri, care nu sunt produse în România);
Deprecierea monedei naţionale se va reflecta atât în IGP (deoarece va scumpi materiile prime
importate necesare pentru producţia internă), cât şi în IPC (deoarece creşte şi preţul bunurilor de
consum importate).

Structura cheltuielilor totale în trimestrul III 2012

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare,
nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor
sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor,
cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi
legate de producţia gospodăriei (hrana
animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru
producţia gospodăriei, produse pentru
însămânţat, servicii veterinare etc.).
Cheltuielile pentru investiţii, destinate
pentru cumpărarea sau construcţia de
locuinţe, cumpărarea de terenuri şi
echipament necesar producţiei gospodăriei,
cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere
foarte mică în cheltuielile totale ale
gospodăriilor populaţiei (doar 1,0%)

Cheltuielile de consum
Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum, produsele alimentare şi băuturile
nealcoolice au deţinut, în trimestrul III 2012, în
medie, 42,0% din consumul gospodăriilor. O
componentă a consumului, cu pondere relativ
mare în cheltuieli, este legată de locuinţă (apă,
energie electrică şi termică, gaze naturale,
combustibili, mobilier, dotarea şi întreţinerea
locuinţei). În trimestrul III 2012, aceasta a
reprezentat 19,1% din cheltuielile totale de
consum. În cadrul cheltuielilor cu locuinţa cea
mai mare pondere a deţinut-o cheltuielile
necesare funcţionării şi încălzirii locuinţei
(15,0%). La polul opus s-au situat cheltuielile
efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele
şi restaurante (0,9%) şi cele pentru educaţie
(0,3%).

Sursa: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/abf/ABF_III_r12.pdf
APLICAȚII

1. Presupunem că, la nivelul unei economii naționale, economisirea privată este 1000, iar investițiile
sunt 800. Considerăm că deficitul bugetar este 100. Calculați soldul balanței comerciale (exportul
net).
S=1000
I=800
Tn-G=-100
Exp-Imp=?
S-I + Tn-G=Exp-Imp, deci Exp-Imp=1000-800-100=100.

2. Considerăm că la nivelul unei economii sectorul privat se află în echilibru, S=I=2500 (deci S-I=0),
în timp ce cheltuielile guvernamentale (G) sunt 1500, iar deficitul balanței comercial este 250.
Calculați taxele nete (Tn) și soldul bugetar (Tn - G).
S-I + Tn-G=Exp-Imp
0 + Tn- 1500= -250
Tn=1500-250=1250, iar soldul bugetar= Tn-G = 1250-1500= -250 (adică există un deficit bugetar
de 250)

După cum se observă, atunci când sectorul privat este în echilibru orice deficit
bugetar se transformă într-un deficit comercial. *(În aplicația de mai sus am
avut Exp-Imp=Tn-G= -250)
Această relație, în care deficitul bugetar conduce la deficit comercial, poartă
numele de deficite gemene.

3. Dacă deficitul bugetar este 200, iar investițiile sunt 600, calculați economisirea (cazul unei
economii mixte închise). Ce se întâmplă dacă deficitul bugetar crește la 300 u.m.?
Tn-G=-200, astfel G-Tn=200
I=600
S=?
S+Tn=I+G, deci S=I+G-Tn=600+200=800.

În acest caz, fără a lua în considerare sectorul extern, din economisirea totală
privată de 800, investiții vor reprezenta 600 iar necesitatea de finanțare a
deficitului bugetar 200. Prin urmare, cu cât deficitul bugetar va fi mai mare cu
atât fondurile destinate finanțării investițiilor private vor fi mai puține.

Cu cât guvernul înregistrează un deficit bugetar mai mare cu atât băncile vor
folosi disponibilitățile pentru a finanța deficitul statului și nu investițiile private
(în general fiind vorba de riscul mai scăzut al împrumuturilor către stat) – deci
creditarea sectorului privat scade. Relația poartă numele de efect de crowding-
out, sau de evicțiune.

Însă, în cazul unei economii deschise (și cu sector extern), fondurile pentru
finanțarea investițiilor private interne pot fi atrase și din străinătate, adică făcând
apel la economisirea străină.

4. Avem o economie în care soldul balanței comerciale (Export net) este -6,9% din PIB, soldul
bugetar este -2,3% din PIB, iar economisirea este 18% din PIB. Aflați:
a. Investițiile
b. Economisirea națională
c. Economisirea netă națională
d. Retragerile (=Injecțiile) în contextul unui export de 38%PIB și unor cheltuieli
guvernamentale de 36,1%.
a. Exp-Imp=-6,9
Tn-G=-2,3
S=18
S-I+Tn-G=Exp-Imp, deci –I=Exp-Imp-S-Tn+G
-I= -6,9-18+2,3= -22,6, astfel I=22,6% din PIB

b. Economisirea națională(EN)=S+(Tn-G)=18-2,3=15,7% din PIB

c. Economisirea netă națională (EnN)= EN-I=15,7-22,6= -6,9% dinPIB

Sau EnN=Exp net=-6,9% din PIB
Sau EnN= S-I+Tn-G=(18-22,6)+(-2,3)= - 6,9% din PIB

d. Retragerile (R)=S+Tn+Imp
Tn-G= -2,3, dacă G=35,1, atunci Tn=35,1-2,3=33,8% din PIB.
Exp-Imp= -6,9, cum Exp=38 rezultă că Imp=38+6,9=44,9% din PIB
Prin urmare, R=18+33,8%+44,9=96,7 , (fiind egale și cu Injecțiile)

5. Presupunem următoarea situație: PIBpp=8000, Consumul final (C+G) =7000, Importurile

(Imp)=800, Exporturile(Exp)=1200, Soldul veniturilor cu străinătatea (SVS)=2400, Amortizarea
(A) = 400, Subvențiile=200, Taxele indirecte (Tind) =1000, variația stocurilor (VS)=100.
Calculați:
a. PNBpp
PNBpp=PIBpp+SVS=8000+2400=10400

b. Exportul net
Exportul net=Exp-Imp=1200-800=400

c. FNCF
FNCF= FBCF-A, iar FBCF=Ibrute – VS.
Prin urmare, pentru a ajunge la FNCF avem nevoie de Ibrute și de FBCF.
Ibrute=PIB-Consum final- Export net=8000-7000-400=600.
FBCF=600-100=500
FNCF=500-400=100.

d. Venitul Național, considerând VN=PNNpf

VN=PNNpf=PNBpf-A
PNBpf=PNBpp-Tind+Subv=10400-1000+200=9600.
PNNpf=9600-400=9200.

Sau
PNNpf=PNNpp-Tind+Subv
PNNpp=PNBpp-A=10400-400=10000
PNNpf=10000-1000+200=9200.

6. Presupunem că avem o firmă care produce covrigi, întâmplător numită ”Petru SRL”. Lanțul de
producție arată în felul următor: există o fermă (în termeni generali, firma care produce materia
primă) ce obţine grâu în valoare de 100 u.m., acesta fiind vândut unei firme de morărit (sau firma
care produce bunul intermediar). Aceasta obţine apoi făina pe care o vinde cu 250 u.m. către
covrigăria respectivă (adică firma care produce bunul final). Aceasta din urmă își vinde covrigii
către consumatorii finali, înregistrând încasări de 350 u.m.
PS: încasările firmei din veriga anterioară se transformă în consum intermediar pentru firma din
următoarea verigă a lanțului de producție existent.
 Aflaţi:
a) Consumul intermediar total
b) PIB
c) PGB

Valoarea
Consum
Încasări adăugată
intermediar
brută
Ferma 100 0 100
Firma de morărit 250 100 150
Firma de panificaţie 350 250 100
Total 700 350 350
a) Consum intermediar = 0 + 100 + 250 = 350
b) PIB = 100 + 150 + 100 (Suma valorilor adaugate brute)
c) PGB = 700 ( consum intermediar + valoarea producţiei finale)
PGB = PIB + Ci= 350+350=700

7. Presupunem că avem două bunuri, a căror evoluție (prețuri, cantitate) este prezentată în tabelul de mai
jos:

An Qx Qy Px Py
2010 100 50 1 4
2011 150 100 2 6
2012 200 150 3 8
a) Calculați PIB nominal în fiecare an
2010: PIB nominal = Qx2010*Px2010+Qy2010*Py2010=100*1+50*4=300
2011: PIB nominal = Qx2011*Px2011+Qy2011*Py2011=150*2+100*6=900
2012: PIB nominal = Qx2012*Px2012+Qy2012*Py2012=200*3+150*8=1800

b) Calculați PIB real în fiecare an, considerând anul 2010 an de bază:

2010: PIB real=PIBnominal=300
2011: PIB real= Qx2011*Px2010+Qy2011*Py2010=150*1+100*4=550
2012: PIB real= Qx2012*Px2010+Qy2012*Py2010=200*1+150*4=800

c) Calculați deflatorul PIB (Indicele General al Prețurilor - IGP) în fiecare an

2010: Deflatorul PIB (IGP)= PIBnominal2010/PIBreal2010 *100=(300/300)*100=100
2011: IGP= PIBnominal2011/PIBreal2011 *100=(900/550)*100=163
2012: IGP= PIBnominal2012/PIBreal2012 *100=(1800/800)*100=225

d) Calculați rata inflației pe bază modificării procentuale a IGP în 2012 față de 2011
Δ%IGP2012/2011=[(IGP2012-IGP2011)/IGP2011] *100 =[(225-163/163] *100= 38%.
 TEORII DE ANALIZĂ A CONSUMULUI

I. Teoria Keynesistă (Keynes) – Consumul este influențat în mod decisiv de venitul disponibil
curent: C = f(Yd), unde Yd = venitul disponibil.

Yd = Y (Venit Naţional) - T directe (impozitul pe venituri + CAS + CASS) + TR (Transferuri)

În același timp, venitul disponibil al unei gospodării se alocă pentru consum (C) şi pentru
economisire (S): Yd = C + S

1. Considerăm că Yd = 1000 u.m. și consumul este 800.

Calculați venitul economisit (S), înclinația medie spre consum și înclinația medie spre
economisire.
S=1000-800 = 200 u.m.

c=

s=

c= = 0,8 u.m. (cheltuielile pentru consum dintr-un leu venit disponibil)

s= = 0,2 u.m. (economisirea dintr-un leu venit disponibil)

c+s=1

Legea psihologică a lui Keynes = La o modificare a venitului disponibil, consumatorii acționează

modificând consumul într-o proporție mai mică și economisirea într-o proporție mai mare. Vom
avea două situații:
a. La o creștere a venitului disponibil, consumatorii își vor mări înclinația spre
economisire și își vor reduce înclinația către consum
Dacă Yd crește, consumul crește mai puțin decât sporește venitul disponibil și, prin urmare,
înclinația medie spre consum (c) se reduce.
Dacă Yd crește, economisirea crește mai mult decât sporește venitul disponibil și, prin urmare,
înclinația medie spre economisire (s) crește.
b. La o scădere a venitului disponbil, consumatorii își vor mări înclinația către
consum și își vor reduce înclinația către economisire.
Dacă Yd scade, consumul scade mai puțin decât scade venitul disponibil și, prin urmare, înclinația
medie spre consum (c) crește.
Dacă Yd scade, economisirea scade mai mult decât se reduce venitul disponibil și, prin urmare,
înclinația medie spre economisire (s) scade.

2. Presupunem că în T0 Yd=1000, C0=800 și S0=200. În T1, venitul disponibil a crescu cu 20%,

consumul a crescut la 900, iar economisire la 300. Aflați înclinația marginală spre consum și
înclinația marginală spre economisire.
Yd0 = 1000 Yd1 = 1200 (↑20%) => ∆Yd = 20
C0 = 800; C1 = 900 => ∆C = 100
S0 = 200; S1 = 300 => ∆S = 100

c’ =

c’ =
 s’ =

s’ =

c’ + s’ = 1

3. Inclinația medie spre consum, cazul României

Y Yd C Td Tr S c s
coloană 1 2=1-4+5 3 4 5 6=2-3 7=3/2 8=6/2
2006 344.6 332.9 239.3 42.6 30.9 93.6 0.72 0.28
2007 416 401.2 276.2 53.1 38.3 125 0.69 0.31
2008 514.7 501.5 330.4 66.7 53.5 171.1 0.66 0.34
2009 501.1 498.7 308.3 66.3 63.9 190.4 0.62 0.38
2010 523.7 528.8 321.3 63.5 68.6 207.5 0.61 0.39
2011 556.7 555.1 358.4 69.6 68 196.7 0.65 0.35
2012 587.4 581.5 350 72.9 67 231.5 0.60 0.40
Notă: Y=Produsul Intern Brut; Yd= Venitul disponibil; C=Consum privat; S=Economisire; Td=Impozite pe venituri și salarii
încasate și contribuții sociale; Tr=Cheltuielile cu asistența socială; c=înclinație medie spre consum; s=înclinație medie spre
economisire;
a. Calculați Yd pentru cei 7 ani analizați și economisirea din fiecare an
b. Aflați cum s-au modificat înclinațiile medii spre consum și economisire între anii 2007-2008
(când venitul disponibil a crescut cu aproape 25% de la 401,2 la 501,5 mld lei) și între anii 2008-
2009 (când venitul disponibil a scăzut cu 1%, de la 501,5 la 498,7 mld. lei) și 2009-2010.
2007-2008 2008-2009

2007: C=276,2; S=125; Yd=401,2 2008: C=501,5; S=171,1; Yd=501,5

c= C/Yd=0,69 c=C/Yd=0,66
s=S/Yd=0,31 s=S/Yd=0,34

2008: C=501,5; S=171,1; Yd=501,5 2009: C=308,3; S=190,4; Yd=498,7

c=C/Yd=0,66 c=0,62
s=S/Yd=0,34 s=0,38

În perioada 2007 și 2008, legea psihologică a lui Keynes se verifică. În perioada 2008-2009, legea nu se verifică. Atunci când venitul
Atunci când venitul disponibil a crescut, înclinația medie spre disponbil a scăzut, înclinația medie spre consum s-a redus în continuare,
consum s-a redus în timp ce înclinația medie spre economisire a în timp ce înclinația medie spre economisire a crescut.
crescut.

2009-2010

2009: C=308,3; S=190,4; Yd=498,7

c=0,62
s=0,38

2010: C=321,3; S=207,5; Yd=528,8

c=0,61
s=0,39

În perioada 2009-2010, legea se verifică. Atunci când venitul

disponbil a crescut, înclinația medie spre consum s-a redus, în timp
ce înclinația medie spre economisire a crescut.
Alte elemente de aprofundat: fluctuația ciclurilor economice, șomajul, transferurile, rolul
stabilizatorilor automați, intervenția guvernului, J.M. Keynes, cererea derivată, șomaj keynesian,
încrederea în economie ca variabilă endogenă, politici prociclice/anticiclice.

II. Teoria venitului permanent

 Conform teoriei economistului Milton Friedman, consumul nu depinde de venitul disponibil
curent, ci doar de venitul permanent. Deci, C = f(Ypermanent). Acesta consideră venitul disponibil (Yd) ca
fiind compus din : Ydisponibil = Ypermanent + Ytemporar
Potrivit acestei teorii, indivizii economisesc atunci când Yd > Ypermanent şi vor folosi aceste economii
atunci cand Yd < Ypermanent.

Aplicație:
În T0 venitul permanent (Yp) este 1000, venitul disponibil (Yd) este 1000, iar venitul temporar (Yt) este
0. Presupunem o înclinație marginală spre consum de 0,7 și, cum consumul depinde doar de venitul
permanent, vom avea o funcție a consumului permanent: Cp=0,7Yp. Aflați valoarea venitului economisit
în perioada T0.

Yd=Yp+Yt.
Cum Yt0 =0, rezultă că Yd0=Yp0=1000.
Deci, potrivit funcției consumului, Cp0=0,7Yp0=0,7*1000=700.
S0=Yd0-C0=1000-700=300.

În T1, venitul disponibil crește cu 20% față de T0, în timp ce venitul permanent rămâne la același nivel
din T0. Aflați noua economisire.
Yd1= Yd0+0,2%*Yd0 =1,2*1000=1200.
Yd1 este mai mare față de Yp1
Yt1=Yd1-Yp1=1200-1000=200.
Cp1=700
Iar S1=1200-700=500.
Creșterea de venit temporar a fost canalizată spre creșterea economisirii, de la 300 în T0 la 500 în T1.

În T2, venitul disponibil scade cu 50% față de T 0, în timp ce venitul permanent rămâne la acelați nivel.
Aflați noua economisire.
Yd2= Yd0-0,2%*Yd0=0,5*1000=500.
Yd2 este mai mic decât Yp2
Yt2=Yd2-Yp2=500-1000=-500.
Cp2=700
Iar S2=500-700=-200.
Scăderea venitului cu 50%, care a făcut să avem un Yt în T2 de – 500, a condus la o scădere a economisirii
de la 300 în T0, la -200.

INVESTIȚIILE

Analiza factorilor care influenţează investiţiile

I = f(d’; t; Y; gradul de încredere în evoluţia economiei)
a) d’ – rata dobânzii la creditele pentru investiţii (relaţie inversă)
d’↑ => creditele pentru investiţii ↓ => I ↓ (politica monetară este restrictivă)
d’↓ => creditele pentru investiţii ↑ => I ↑ (politica monetară este expansionistă)

b) t – rata fiscalităţii impusă firmelor (relaţie inversă)

t↑ => costurile firmelor ↑ => I ↓ (politica fiscală este restrictivă)
Exemplu: creşterea impozitului pe profit descurajează investiţiile
t↓ => costurile firmelor ↓ => I ↑ (politica fiscală este expansionistă)

c) PIB sau venitul naţional (relaţie pozitivă)

Dacă PIB ↑ => veniturile din economie cresc => cererea creşte => firmele trebuie să crească producţia
pentru a face faţă creşterii cererii => investiţiile/stocul de capital creşte (firmele trebuie să achiziţioneze
noi elemente de capital fix)
∆Y  ∆K (Inete)
Legătura dintre modificarea venitului şi modificarea stocului de capital reprezintă principiul
acceleratorului.

a= => ∆K=a∆Y

Exemplu: Pentru un nivel al acceleratorului a=0,2 și o creștere a producției (Y) cu 200 u.m. aflați
investițiile nete. Astfel, ∆K va fi de 0,2*200 = 40 => In = 40.

d) Gradul de încredere în evoluţia economiei (relaţie pozitivă)

Optimism => I↑
Pesimism => I↓

Compararea valorii prezente a veniturilor viitoare cu costul investiţiei

Considerăm că o firmă realizează o investiţie de 400 u.m. (deci, cele 400 de u.m. ar fi costul total al
investițiie). Firma estimează venituri viitoare de 230 u.m. în primul an şi 270 u.m. în al doilea an. Dacă
rata dobânzii este 30%, precizaţi dacă investiţia respectivă se va efectua.

Pentru a stabili oportunitatea investiţiei trebuie comparate veniturile viitoare (actualizate) cu costul
investiţiei din prezent.
Costul = 400 u.m.
Venitul în anul I = 230 u.m.
Venitul în anul II = 270 u.m.

Valoarea prezentă totală = , unde i reprezintă anul

Valoarea prezentă totală = Valoarea actualizată în anul I + Valoarea actualizată în anul II

VP anI =

VP anII =

Valoarea prezentă totală a veniturilor = Va I+Va II = 336,6.

Prin urmare, VP totală este mai mică decât costul investiției (336,6 față de 400 u.m.) și prin urmare
investiția ar trebui să nu se realizeze.

Care sunt efectele asupra consumului atunci când ratele dobânzii cresc?
Teoria mainstream consideră că la o creștere a ratei de dobândă consumul tinde să scadă iar economisirea
tinde să crească. Însă, atunci când ratele dobânzilor cresc, apar două efecte care acționează asupra
consumului, iar în final nu se poate stabili cu exactitate care este ”efectul dominant”.
Primul efect este cel de substituție: consumul curent este acum mai scump comparativ cu consumul viitor,
astfel că se va consuma mai puțin și economisirea va crește. Al doilea efect este cel al venitului: ca
urmare a încasării unor dobânzi mai ridicate în urma economisirii, consumatorii se pot considera mai
bogați în prezent, și pot consuma mai mult. Efectul general poate fi ambiguu prin urmare, însă teoria
consideră că efectul de substituție este dominant.
Echilibrul macroeconomic

a. Analiza echilibrului macroeconomic într-o economie simplă

La echilibru, Y (producția totală) = CAg (cererea totală)
CAg=PIB prin metoda cheltuielilor= C + I + G + Expnet
În cazul unei economii simple (doar cu sector privat, închisă), Cag=C+I=Y.
De asemenea, venitul disponibil (Yd) este egal cu Y, deoarece, în absența sectorului guvernamental,
Taxele directe (Td) și transferurile (TR) sunt nule.

Yd = Y = C + I Yd = Ca + c’Yd + I => Yd(1-c’) = Ca + I

C = Ca + c’Yd
Dacă se modifică investițiile vom avea și o modificare a venitului disponibil, astfel încât în cele două perioade
ecuațiile se devin:

În T0: Ca0 + I0 = Yd0

În T1: Ca0 + I1 = Yd1

T1-T0: 0 ∆I = ∆Yd (1- c’)

∆Yd(1-c’) = ∆I => = .

Raportul dintre modificarea absolută a venitului şi modificarea absolută a investiţiilor, poartă denumirea
de multiplicatorul investiţiilor.

Mi = =

Aplicație. Presupunem că avem două țări vecine, România și Ungaria. În ambele țări investițiile se
modifică cu aceeași valoare (∆Irom=∆Iung). Dacă în România înclinația marginală de consum este 0,9, iar în
Ungaria aceasta este 0,6, în ce țară considerați că venitul se va modifica mai mult?

MIrom = = =10; În cazul României: ΔYd=10∆I

MIung = = =2,5; În cazul Ungariei: ΔYd =2,5∆I

Cum multiplicatorul investițiilor este mai mare în România, dacă investițiile cresc în aceeași măsură în
ambele țări, efectele asupra modificării venitului vor fi mai puternice în România decât în Ungaria.
Concluzie: Dacă c’↑ => 1-c’↓ => ↑ => Mi ↑. Cu cât c’este mai mare, cu atât M i creşte mai mult (se multiplică

mai mult)
Exemplu: dacă în sectorul X se fac mai multe investiţii => producţia din sectorul X creşte => veniturile celor care
activează în sectorul X ↑ => consumul acestora pentru bunul Y creşte => producţia de bunuri Y ↑ => veniturile
celor din sectorul Y ↑ => consumul de bunuri in z ↑ ……

Prin urmare, ca urmare a investiţiilor făcute în sectorul x, creşte producţia/venitul şi în sectorul x, dar şi în
sectoarele y şi z => veniturile din economie se modifică mai mult decât variaţia investiţiilor => Mi este
supraunitar
Dacă gospodăriile vor consuma o proporţie mai mare din venitul lor suplimentar (c’↑) => venitul se va
multiplica mai mult.

b.Analiza echilibrului macroeconomic într-o economie mixtă

La echilibru: CAg = Y => C + I + G = Y

Determinarea multiplicatorilor într-o economie mixtă:

Cag = Y
Cag = C + I + G = Ca + c’Yd + I + G = Y
Yd = Y – T + TR = Y - Tn
T = Ta + tY
Ta = taxe autonome (acele taxe care nu depind de venit; exemplu: impozitul pe terenuri, clădiri, maşini
etc)
t = rata marginală a fiscalităţii (care arată cât din modificarea venitului este preluată sub formă de
impozite şi taxe)

t= , iar ΔT=t*ΔY

Demonstraţie multiplicatori :

Ca + c’(Y – T + TR) + I + G = Y
Totodată, funcția taxării: T = Ta + tY

Ca + c’(Y – Ta – tY + TR) + I + G = Y
Ca - c’Ta + c’TR + I + G – c’tY + c’Y = Y
Ca - c’Ta + c’TR + I + G = Y – c’Y + c’tY
Ca - c’Ta + c’TR + I + G = Y

a) Presupunem că variază investiţiile (I)

În T0: Ca0 – c’Ta0 + c’TR0 + I0 + G0 = Y0
 În T1: Ca0 – c’Ta0 + c’TR0 + I1 + G0 = Y1

În T1-T0: 0 0 0 ΔI 0 = ΔY

∆I = ∆Y

Mi =

Dacă c' ↑ => Mi ↑

Dacă t ↑ => Mi ↓

b) Presupunem că variază cheltuielile guvernamentale (G)

∆G = ∆Y => MG = =

MG = Multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale, care arată cu cât se modifică venitul naţional (Y) ca
urmare a variaţiei cheltuielilor guvernamentale.
Mi = MG
c) Presupunem că variază taxele autonome (Ta)
-c’∆ Ta = ∆Y

MF = =

MF= multiplicatorul fiscal, care arată cu cât se modifică venitul naţional ca urmare a variaţiei taxelor autonome.
MF = -c’MG = -c’Mi
d) Presupunem că variază transferurile (TR)
c’∆TR = ∆Y

MTR = =

MTR = multiplicatorul transferurilor, care arată cu cât se modifică venitul naţional ca urmare a variaţiei transferurilor.
MTR = c’Mi = c’MG = -MF

Aplicație multiplicatori. Presupunem că avem o economie mixtă și închisă, caracterizată de următoarele

informații: Consumul autonom (Ca)=1000, înclinația marginală spre consum (c')=0,7, Taxele autonome
(Ta)=70, rata taxării (t)=0,1, transferurile realizate de guvern (TR)=30, cheltuielile guvernamentale
(G)=20, iar investiții sunt 100.
Se cer:
a) Funcțiile consumului (C(Yd)) și taxării (T(Y)).
b) Nivelul producției/venitului național (Y) de echilibru
c) Nivelul venitului național de echilibru (Y1) dacă taxele autonome cresc cu 30 u.m.
d) Nivelul venitului național de echilibru (Y2) dacă cheltuielile guvernamentale cresc cu 100 u.m.
Considerăm Y de bază valoarea obținută la punctul b).
e) Care considerați că sunt motivele pentru care multiplicatorii cheltuielilor guvernamentale și
investițiilor sunt importante privind efectele asupra venitului național/producției?

a) C(Yd) = Ca + c’Yd = 1000+0,7Yd

T(Y) = Ta + tY= 70+0,1Y
b) Cag = Y => C + I + G = Y
În același timp, Yd = Y – T –TR ; prin urmare Yd=Y-70-0,1Y+30=0,9Y-40
C(Y)=1000+0,7(0,9Y-40)=1000+0,63Y-28.
Y=C+I+G=1000+0,63Y-28+100+30
Y=0,63Y+1092; deci Y=1092/0,37=2951,3

c) MF = = = -1,89

MF = => ∆Y = -56,7 Y1 = Y0+∆Y=2951,3-56,7=2894,6

Y0 = 2951,3

d) MG = = 2,7

Y2 = Y0+∆Y=2951,3+270=3221,3
MG= = =2,7, prin urmare ∆Y = 270

Y0 = 2951,3