Cursul 1

MACROECONOMIE
Conf. univ.dr.DANIELA VIRJAN
daniela_virjan@yahoo.com
 Măsurarea activității economice la nivel macroeconomic

1.1. Macroeconomia – abordări

1.2. Fluxul circular al venitului
1.3. Indicatori
macroeconomici
1.4. Cererea și oferta agregată
1.1. Macroeconomia - abordări

 Macroeconomie este acea parte a economiei care consta în procesele și fenomenele care rezultă din
corelarea activităților economice la nivelul
economiei nationale

 Termenul a fost propus de Ragnar Frisch -

1933, iar întemeietorul – John Maynard Keynes

 În prezent există două mari orientări în abordarea macroeconomică:

- teoria keynesiană
(+neokeynesiană)
Macroeconomia ca știință are următoarele finalități:

 identificarea şi comensurarea variabilelor care permit explicitarea comportamentului sectoarelor

instituţionale şi a economiei în ansamblul sǎu;
 cunoasterea modului în care variabilele macroeconomice interacţioneazǎ pentru a sesiza raporturile
mai mult sau mai puţin stabile dintre ele şi a concepe condiţiile necesare echilibrului economiei
naţionale;

 identificarea şi observarea permanentǎ a principalelor dezechilibre macroeconomice, cunoaşterea

cauzelor care le-au generat şi conceperea mǎsurile ce s-ar impune pentru menţinerea acestora în limite
sustenabile sau pentru înlǎturarea lor;

 conceperea politicilor economice necesare pentru evoluţia normalǎ a economiei şi atingerea unor
obiective (ţinte) stabilite de societate.
1.2. Fluxul circular al venitului

 Macroeconomia opereazǎ îndeosebi cu grupuri mari de agenţi economici cunoscute sub denumirea de
sectoare instituţionale, urmǎ reşte îndeaproape fluxurile economice adicǎ relaţiile care se dezvoltǎ între
acestea şi sintetizeazǎ rezultatele economiei naţionale în indicatori agregaţi prin analiza cǎ rora se
apreciazǎ starea economiei şi se pot concepe politicile economice necesare pentru un parcurs bun.

 Sector instituțional – grup foarte mare de agenți economici care execută preponderent acte economice
de un anumit gen și care le conferă o numită funcție în activitatea economică

 Agent economic- realizatorul actelor sau faptelor de natură economică prin care se obțin bunuri

 Unitate economică sau instituțională- ag.ec.sau grup de ag.ec. care au autonomia de a decide asupra
 Sectoarele instituționale

Societăți comerciale nefinancire – întreprinderile (industriale, agricole, de transporturi, alte genuri de

producții și servicii);
Societăți comerciale financiare (bănci, societăți de asigurări, case de economii, fonduri de investiții,
fonduri de pensii, etc.)

Administrații publice și private;

Gospodăriile (menajele sau populația);

Întreprinderile – unități care produc și comercializează bunuri economice

Caracteristicile comune ale întreprinderilor

1. Realizează aceeași funcție (cumpără fp; combină fp;distribuie producția prin piață; realizează profit)

2. Orice Î.formează un sistem (au ca finalitate –profitul; conducerea Î.tb.să fie competentă și responsabilă;
Î.sunt în intereacțiune permanentă)

3. Întreprinderile au o dimensiune socială

4. Creează valoare și o repartizează

5. Pentru a-și atinge scopul, trebuie să facă

 Exteriorul
investiții (restul lumii
)
Societățile comerciale financiare Funcția principală finanțarea activității economice;
Colectarea, transformarea și redistribuirea disponibilități financiare;
Fondurile provin din: depuneri la vedere și la termen, titluri de valoare etc.(angajamente contractante) și
dobânzi;
Cele mai importante SCF: banca centrală, băncile comerciale, și
Administrații publice și private

Administrațiile publice – produc servicii nemarfare și realizează operații de redistribuire a veniturilor și

bogăției naționale.

Finanțarea – taxe și impozite Este divizat în trei subsectoare:

1. administrația centrală (guvernul);

2. administrațiile locale (primăria unui oraș)

3. administrațiile securității sociale

Administrațiile private – produc servicii nemarfare pentru grupuri particulare de gospodării și care
se finanțează din contribuții volunare ale unităților din alte sectoare. Exemple: organizații
religioase (de cult), sindicate, partidele politice, uniuni, fundații, asociații culturale și sportive,
ONG, Crucea Roșie
Gospogăriile (populația sau menajele)
 societățile de investiții
 Funcții:

- consumul și ale căror venituri provin din salarii, proprietate și transferuri.

- producția de bunuri și servicii marfare, nefinanciare prin care se realizează venituri
 Menaj individual – ocupantul sau ocupanții unei locuințe, indiferent de relațiile ce-i reunesc în cadrul
acesteia, care realizează împreună diferite cheltuieli spre a-și asigura consumul

 Menaj colectiv – grup de persoane care locuiesc împreună având camere individuale sau colective și care,
pentru a-și asigura consumul, realizează
diferite cheltuieli în comun
Restul lumii (exteriorul)

 Sector care grupează unitățile nerezidențiale în măsura în care ele efectuează operațiuni cu unitățile
instituționale rezidente

 Relațiile economice externe:

1. Relații comerciale (import/export de produse) 2. Tranzacții curente (vânz./cump de servicii)

3. Relații de încasări și plăți valutare

 Gruparea entităților economice pe sectoare instituționale permite evidențierea fluxurilor dintre aceste
sectoare și oferă o imagine de ansamblu asupra economiei naționale, numită în literatura de specialitate flux
circular al venitului
 Fluxul economic descrie tranzacțiile care au loc pe piețele produselor, ale factorilor de producție și
pe piața financiară între toate unitățile economice care formează economia națională Fluxuri reale-
deplasarea bunurilor și serviciilor de la anumiți ag. ec. la alții, ca urmare a vânzării

 Fluxuri monetare – deplasarea banilor în sens invers, de la cei ce primesc bunurile și serviciile către
cei care le-au transmis ca urmare a cumpărării

 Circuitul economic – ansamblul relațiilor dintre ag.ec. în interdependența lor.

 În fluxul circular al venitului apar retrageri și injecții care se însoțesc și se condiționează reciproc
Retragerile îmbracă trei forme:

- economiile (S);
- taxele (T) care includ t.directe și indirecte plătite de titularii de venit administrațiilor;
- importurile (IM) populației și ale firmelelor pentru achiziționarea materiilor prime din exterior
R= S+T+IM

 Injecțiile cuprind:

- investițiile (I) făcute de firme pentru creșterea stoc.de cap

- cheltuielile publice (G)-achiziții guver.de bunuri și serv.
- exporturile (EX) I= I+G+EX
 Export – Import = Export net
1.3. Indicatori macroeconomici
 Rezultatele agregate ale activității economice se măsoară cu ajutorul a două grupe de indicatori:
Produsul intern Produsul național

PIB PIN PNB PNN

 Produsul intern – reprezintă valoare bunurilor și serviciilor finale create de către agenții economici care
își desfășoară activitatea în interiorul țării respective (rezidenți), într-o perioadă de timp determinată
(de regulă un an).

 Produsul național – reprezintă valoarea bunurilor și serviciilor finale creată de agenții economici
naționali, indiferent dacă își desfășoară activitatea în propria țară sau în alte țări în decursul unei
perioade determinate.

 Bunurile ec.finale care sunt incluse în calcululul ac.indicatori pot fi evaluate în:
prețurile pieței
(pț.curente de piață) și prețul factorilor de producție (chelt.făcute cu remunerearea f.p.implicați)
Produsul Intern Brut (PIB)

PIB- expresia în bani a producției de bunuri economice finale create în decursul unei perioade, de
regulă un an, de agenții economici ce își desfășoară activitatea în interiorul țării

 PIB=PGB-CI
PGB –valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse în perioada de calcul
 CI - consumul intermediar cuprinde bunurile și serviciile produse în decursul unei perioade și utilizate
pentru a produce alte bunuri și servicii

 PIN = PIB - A
PIB poate fi definit sub trei forme:
I. Metoda producției

PIB=VAB + IP + TV – SP
VAB- valoarea adăugată brută (valoarea nou-creată în producție)
IP – impozitele pe produse (TVA)

TV – taxe vamale, reprezentând prelevări asupra importurilor

SP – subvenții pe produs și pentru import

De regulă PIB-ul se calculează la prețurile pieței, dar se poate determina și PIB la prețul factorilor. Orice
indicator la prețul factorilor este mai mic decât orice indicator la prețul pieței. Prețurile pieței sunt mai
mari decât prețurile factorilor de producție, pentru că includ
II. Metoda cheltuielilor PIB= CF + FBCF + VS +EN
CF – consumul final = consum personal+consum guvernamental

FBCF – formarea brută a capitalului fix (investiția brută)

VS – variația stocurilor
EN – exportul net = Export- Import
 atât impozitele directe, cât și impozitele
indirecte
III. Metoda veniturilor

PIB = R + EBE + AIP – ASP

R – remunerarea salariaților
EBE – excedentul brut de exploatare, cuprinde veniturile din proprietate și veniturile din activitatea de
întreprinzător

AIP – alte impozite legate de producție și import

ASP – alte subvenții de exploatare și import

Produsul Național Brut (PNB)
PNB – reprezintă valoarea bunurilor și serviciilor finale produse de agenții economici rezidenți și
nerezidenți dintr-o țară, în decursul unui an.

PNB=PIB + Sn – Ss
Sn – producția finală brută a agenților naționali ce își desfășoară activitatea în străinătate

Ss – producția finală brută a agenților străini ce își desfășoară activitatea în interiorul țării

PNN = PNB - A
Venitul național (VN)

 VN – suma veniturilor obținute de unitățile economice sau de factorii de producție naționali prin
activitățile pe care le realizează după achitarea impozitelor și taxelor indirecte
 VN = PNNpf = PNNpp – Impozite indirecte +
Subvenții
Venitul personal
 VP (venit personal) – sumele ce revin menajelor ca urmare a implicării lor în activitatea economică și
pentru care acestea plătesc taxe și impozite.

 Ceea ce rămâne din venitul personal după plata impozitelor plus transferurile care au loc în
favoarea menajelor constituie venitul disponibil (VD)

 VD = VN - VND + TRB –TV

TRB – transferurile de la bugetul de stat

VND – venituri nedistribuite

TV – taxe și impozite (taxe pe venit, taxe directe)

Cum pot fi exprimați indic.macroec.?
 Termeni nominali, adică în prețuri curente. De exemplu:

PIB-ul în prețuri curente se numește PIB nominal

 Termeni reali, adică în prețuri constante. De exemplu:

PIB-ul în prețuri constante se numește PIB real

 PIB –ul real elimină efectul perturbator al modificării prețurilor

Deflatorul PIB= PIB nominal/PIB real

 Deflatorul oferă cea mai bună măsurare a ratei inflației și nu trebuie confundat cu indicele prețurilor
bunurilor
de consum

 Pornind de la cunoașterea acestor agregate putem identifica cererea și oferta agregată la nivelul
economiei unei țări
1.4. Cererea și oferta agregate

 Cererea agregată (CA) – exprimă ansamblul bunurilor și serviciilor pe care consumatorii, firmele,
guvernul și străinătatea doresc și pot să le achiziționeze în funcție de prețul mediu din economie. CA
se va modifica în funcție de factorii determinanți ai acesteia: consumul, investițiile, cheltuielile publice
și exportul net.

 CA = PIB + EXPORT
 Oferta agregată (OA)- exprimă producția totală de bunuri și servicii pe care firmele doresc și pot să
o realizeze în funcție de nivelul mediu al prețurilor din economie.

 OA = PIB + IMPORT
 Factorii care determină modificarea OA pe termen scurt: modificarea pț.f.p.; modific. Ri (rata
inflației) anticipate; modific.Wf.p (productivitatea factorilor de producție); informațiile și
neotehnologiile; modificara legislației și a fiscalității; șocurile externe,etc.
Curba OA pe termen scurt

 Pe măsura creșterii nivelului venitului național se poate observa pierderea de elasticitate a curbei
OA

 J.M.Keynes – susține că OA devine rigidă spre nivelul VN al deplinei folosințe, datorită unor dezechilibre
de sincronizare în economia națională. El introduce conceptul de echilibru macroeconomic în condiții de
subutilizare a factorilor de producție
1.5. Echilibrul macroeconomic

 E.M – este dat de intersecția dintre curba CA și OA pe termen scurt

 OA>CA pe piață se manifestă o stare de dezechilibru numită presiune caracterizată prin:

concurență este puternică între ofertanți, cump.fac selecția b.ec.care se vor produce; cump.acordă
prioritate vânz.care asigură oferta cea mai avantajoasă prin preț și calitate; stimulează îmbunătățirea
calității, reducerea costurilor și promovarea progresului tehnic, iar investițiile sunt orientate spre
dezvoltarea produselor noi.

 OA<CA – absorbție. Caracteristici: concurența între cump.; creșterea volumului vânzărilor este
determinată de prod.; vânz.selecționează cump,; investiții pentru lărgirea producției pe cale
1.5.1 Stabilitatea echilib.macroec.
 Modificările CA și a OA pe termen scurt sunt numite șocuri

 Șocurile cererii agregate

 Considerăm 2 modificări ale CA, OATS rămâne neschimbată. Efectele acestor șocuri ale cererii
agregate depind de zona de intersecție cu OATS
(vezi reprezentarea grafică la curs sau din manual)

Cazurile extreme ale acestor șocuri:

 OA este perfect elastică, în care nu există modificare a nivelului general al prețurilor, ci numai
modif. în același sens și cu aceeași mărime a VNR
(venit național realizat)

 OA este perfect inelastică, în care șocul CA modifică în același sens doar nivelul general al
Șocurile OATS

OATS se modifică , CA rămânând constantă. Șocul

OA va avea ca efect modificarea în același sens a VN realizat și o modificare de sens contrar a
nivelului general al prețurilor (reprezentarea grafică la Curs)
1.5.2. Decalajele VN
 Evaluarea efectelor șocurilor CA și OA asupra echilibrului VN are loc în funcție de venitul național
potențial (VNP)
 VNP (venit național al deplinei folosințe a factorilor de producție)- este nivelul maxim al venitului
național obținut în condițiile în care factorii de producție din economia națională sunt utilizați la
nivelurile optime.
 VNR-VNP = decalaje ale VN
 Decalajul recesionist – apare când VNR este mai mic decât VNP
(vezi reprezentarea grafică la curs sau din manual și explicațiile privind apariția decalajului recesionist).
Denumirea de decalaj recesionist vine de la faptul că recesiunea debutează cu o scădere a volumului
activităților economice.

 Decalajul inflaționist – apare când VNR este mai mare decât VNP (vezi reprezentarea grafică la curs
sau din manual și explicațiile privind apariția decalajului inflaționist). Denumirea de DI vine de la faptul
că suprautilizarea factorilor de producție are ca efect creșterea cererilor pe piețele factorilor și
creșterea prețurilor de producție, ceea ce creează presiuni inflaționiste.
 Decalajele VN arată că echilibrul VN dat de CA=OA este doar un echilibru macroec.parțial
Decalaj recesionist
 Decalaj inflaționist

Ajustarea VN
Absorbția decalajelor VN (revenirea la VNP) se numește ajustarea venitului național
Ajustarea decalajului recesionist: prin OA și prin CA
(vezi reprezentarea grafică la curs sau din manual)
Ajustarea prin OA: presupune creșterea OATS, ca urmare scade nivelul prețurilor, iar VNR tinde spre
VNP, astfel DR fiind eliminat
Ajustarea prin CA: relansarea ec.se bazează pe creșterea cererii agregate, ceea ce face ca VNR să tindă
spre VNP, iar nivelul general al prețurilor va crește
Ajustarea decalajului inflaționist

 Ajustarea prin oferta agregată – presupune scăderea OATS și ca urmare va crește nivelul general al
prețurilor, iar VNR va reveni la VNP Ajustarea prin cererea agregată – se bazează pe diminuarea
cererii agregate, care va face ca VNR să revină la nivelul VNP

 Din înlănțuirea în dinamică a apariției și ajustărilor decalajelor recesioniste și

inflaționiste rezultă fenomenul ciclicității
economice
Întrebări?

CURS 2
 VENIT, CONSUM ȘI INVESTIȚII

Conf.univ.dr. Vîrjan Daniela daniela_virjan@yahoo.com

Cuprins

• 2.1. Formele venitului la nivel macroeconomic

• 2.2. Consumul și economiile

• 2.3. Investițiile în economie

• 2.4. Multiplicatorul și acceleratorul

2.1. Formele venitului la nivel macroeconomic

• Venitul naţional (VN) este suma veniturilor obţinute de unităţile economice sau de factorii de producţie
naţionali prin activităţile pe care le realizeaza după achitarea impozitelor şi taxelor indirecte.

• Venitul național cunoaște mai multe forme, constituite prin mecanismele distribuirii și redistribuirii.
 VN calculat prin metoda însumării veniturilor cuprinde: salarii+profituri+rente +dobânzi nete + alte
venituri și care sunt supuse impozitării directe.

• Suma veniturilor care se creează la nivelul unei ec.naț., sau PINpf=(PIBpp+Sv.)-(A+Iin)

• PINpf= Σ VANpf – metoda de producție sau metoda valorii adăugate

• PINpp= Σ VANpf + Iin

• VN(PNNpf)=PINpf+(VFIS-VFPS), unde

• SVS= soldul veniturilor factorilor de producție în raport cu străinătatea (SVS)(+Sn-Ss)

• VN= PINpf ± SVS

• Metoda de calcul al venitului național prin însumarea veniturilor realizate de posesorii factorilor de
producție participanți la activitatea de producție se numește metoda repartiției sau a însumării
veniturilor
• Dacă se corectează venitul național creat cu soldul transferurilor curente în raport cu străinătatea
(STCS), se obține venitul național disponibil (VND)

• VND= VN ± STCS

• VND este un venit net + A= venit brut disponibil (VBD)

• Dacă din VND scădem elementele din venitul național care nu revin populației
(contrib.ptr.asig.sociale; pensii, ajutoare, burse, alocații, impozitul pe profit, etc.) și adăugăm
veniturile populației care provin din transferuri obținem Venitul personal al populației
2.2. Consumul și economiile
• VD = C+ E ; ΔVD= ΔC + ΔE
• Consumul (C) – este partea cea mai importantă a cheltuielilor agregate, concretizată în
achiziționarea de către menaje a bunurilor și serviciilor de pe piață pentru satisfacerea nevoilor
economice imediate

• Economiile (E) – reprezintă excedentul de venit peste ceea ce este folosit pentru consumul curent,
realizat de către gospodăriile casnice și de către firme.
• C = VD- E; E = VD-C

• Ansamblul economiilor realizate se transformă în investiții care sunt utilizate pentru sporirea
producției. Transformarea economiilor în bunuri de capital reprezintă un sacrificiu din partea
populației pentru a se bucura de un consum viitor mai bun.
Parametrii economici
a) Rata medie a consumului sau înclinația medie spre consum

• ¯c = C/VD, exprimă partea din venitul disponibil destinată consumului

• C = ¯c ·VD – funcția consumului exprimă relația dintre cheltuielile agregate dorite pentru consum și
nivelul venitului C =f(VD)

b) Rata marginală a consumului sau înclinația marginală spre consum (c’) – arată cu cât sporește
consumul (ΔC) la creșterea cu o unitate a venitului disponibil (ΔVD), într-o anumită perioadă.
Este o mărime pozitivă și subunitară
c’= ΔC/ ΔVD
Funcția consumului: C= Ca + c’VD
Ca- consumul autonom reprezintă consumul determinat de alți factori decât venitul, cum sunt:
averea, stocul de bunuri de folosință îndelungată, rata anticipată a inflației, etc.
c) Rata medie a economiilor sau înclinația medie spre economii • ¯e= E/VD, exprimă partea
economiilor în totalul venitului disponibil

• E= ¯e·VD, funcția economisirii prezintă relația dintre economiile agregate și venit E=f(VD)
d) Rata marginală a economiilor sau înclinația marginală spre economisire (e΄), exprimă măsura în
care sporesc economiile (ΔE) la creșterea cu o unitate a venitului dispinibil (ΔVD), într-o
anumită perioadă. Este o mărime pozitivă și subunitară mai mică decât c΄ e΄= ΔE/ ΔVD

• c΄ + e΄ = 1(100%)

• Funcția economiilor: E= - Ca + VD· e΄

Interdependența dintre evoluția VD și rata medie a consumului

Funcția economisirii
 Factorii obiectivi și subiectivi ai consumului

• Nivelul și dinamica salariului, a venitului;

• Modificarea așteptărilor, în ceea ce privește raportul dintre cheltuielile de consum, în prezent și

viitor;

• Modificarea politicii fiscale;

• Modificările neprevăzute ale prețurilor diferitelor elemente de capital fix sau circulant;

• Creditul de consum;

• Anticipările consumatorilor cu privire la evoluția raporturilor dintre veniturile prezente și cele

viitoare, dintre prețurile curente și cele viitoare, dintre oferta actuală de bunuri de consum și cea
viitoare
Mobiluri pshilogice ale oamenilor de a economisii

• Dorința oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situații neprevăzute;

• Constituirea de rezerve bănești pentru asigurarea bătrâneții sau protejarea anumitor persoane;

• Dorința de a obține dobânzi sau alte avantaje;

• Instinctul de ridicare a standardului de viață al oamenilor;

• Senzația de independență și de libertate de mișcare;

• Dorința de a lăsa avere moștenitorilor;

• Manifestarea, la unele persoane, a zgârceniei, prudenței, prevederea, setea de propășire,

independența, calculul, mândria și avariția
Legea psihologică fundamentală al lui J.M.Keynes

• "Legea psihologică pe care ne putem baza cu toată certitudinea, a priori, datorită cunoștințelor pe
care le avem despre natura umană și, în același timp, a posteriori datorită informațiilor detaliate
furnizate de experiență, este că, în medie și în cea mai mare parte a timpului, oamenii tind să-ți
sporească nivelul consumului pe măsură ce venitul lor crește, dar nu cu o cantitate egală cu
creșterea venitului„ J.M. Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de
lucru, a dobânzii și a banilor, cap.VIII, Ed.Științifică, București, 1970

• Când venitul se modifică, de regulă și în medie, oamenii înclină să-și modifice consumul în același
sens, dar mai puțin.

• De exemplu: la o creștere a venitului disponibil ΔVD, are loc o creștere a consumului ΔC, dar:
ΔVD> ΔC, a.î. Raportul ΔC/ ΔVD este pozitiv, dar subunitar.
 • Când consumul este superior venitului disponibil, apare fenomenul de dezeconomisire, cu economii
negative

2.3. Investițiile în economie

• Investii- totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital, în vederea
sporirii avuției societății.

• A) Investiția netă (In) –reprezintă partea din venitul disponibil cheltuită pentru formarea capitalului,
adică pentru creșterea volumului capitalului fix și creșterea volumului stocurilor de capital circulant.

• B) investiția de înlocuire – este reprezentată de cheltuiala făcută din amortizare (CCF) pentru
înlocuirea bunurilor de capital fix scoase din funcțiune ca urmare a deprecierii lor.

• Suma investițiilor nete (de dezvoltare) și a investițiilorde înlocuire formează Investițiile brute (Ib), ce
contribuie la formarea brută a capitalului.

• Ib=In + CCF (A)

• Când suma Ib este mai mică decât volumul investițiilor de înlocuire, are loc o reducere a capitalului tehnic
real, dezinvestiție
Decizia de a investii se bazează pe analiza comparată a unor indicatori economici

• A) raportul dintre valoarea prezentă a venitului, ce urmează să fie obținut din investiție și costul
investiției; decizia de a investi este favorabilă dacă Vp a venitului este ≥ cu mărimea costului investiției, în
sens invers investiția nu tb.realizată

• Vp =Vn/(1+dr)ⁿ, n este la putere, iar dr-rata reală a dobânzii

Ex: dacă o investiție are un cost de 150mil.u.m., iar valoarea prezentă din calcul este de 145 mil.u.m., investiția
nu trebuie să se facă.

• B) raportul dintre rata venitului net actualizat și rata reală a dobânzii (dr=dn-Ri); RVN – se raportează
profitul net actualizat cu costul investiției

• Atunci când RVN ≥ dr, investiția se poate realiza

• De citit investiția și factorul q al lui TOBIN (pag.193)

2.4. Multiplicatorul si acceleratorul

• Principiul multiplicatorului – exprimă interacțiunea care se formează între creșterea venitului și

creșterea investițiilor, sub forma unui coefiecient de amplificare (k), ce arată de câte ori sporește
venitul la creșterea cu o unitate a invetițiilor.
• K= ΔVD/ΔI; ΔVD = k· ΔI, cu k > 1

• K=1/1-c΄ = 1/e΄
• Înțelegerea procesului ce generează efectul de multiplicare a creșterii venitului disponibil presupune analiza
economică în termenii fluxului cheltuieli- venit.

• Potrivit modelului de analiză cheltuieli-venit, orice cheltuială pe care o efectuează un subiect economic
reprezintă pentru alt subiect economic un venit.

• Principiul acceleratorului exprimă efectul creșterii venitului asupra investițiilor. Astfel, dacă toate
capacitățile de producție ar fi utilizate integral, o sporire a cererii de bunuri de consum generează o
creștere de o mai mare amplitudine a investițiilor în economie

• a= It/Vt-Vt-1 = I/ ΔV; I=a· ΔV;, unde 0 < a < 1

• Acțiunea principiului acceleratorului este valabilă numai în situația în care capitalul necesar pentru a
obține venitul național din momentul t este mai mare decât capitalul disponibil existent în perioada t-1.
Dacă diferența dintre capitalul necesar în perioada t și capitalul disponibil existent în t-1 este
negativă, atunci înseamnă că în economia reală a avut loc un fenomen de dezinvestiție.

• Logica principiului acceleratorului: O creștere a venitului→antrenează sporirea cererii de bunuri de

consum →producătorii își adaptează oferta la cerere →se fac investiții suplimentare pentru a optimiza
 relația capital tehnic/producție → investiția suplimentară va fi egală cu : ( capital tehnic/producție) x
creșterea producției
• Întrebări?

Cursul 3
CREȘTERE ECONOMICĂ ȘI DEZVOLTARE
DURABILĂ

Conf.univ.dr. Vîrjan Daniela daniela_virjan@yahoo.com

• 3.1. Delimitări conceptuale • 3.2. Factorii direcți și indirecți care influenț.CE • 3.3. Tipuri de creștere
economică • 3.4. Teorii și modele ale creșterii economice • 3.5. Dezvoltarea economică durabilă
3.1. Delimitări conceptuale

• Creșterea economică – sporirea cantitativă a activităților și rezultatelor acestora pe

ansamblul economiei naționale, în strânsă legătură cu factorii care contribuie la această
sporire.
• creşterea economica este procesul prin care activităţile economice luate în asamblul lor la
nivelul unei ţări produc mai multe bunuri. CE - este pusă în evidentă prin evoluţia ascendenta a
variabilelor sau agregatelor macroeconomice şi în deosebi a PIB, PNB şi VN – atât la nivelul
ţării cât şi pe locuitor.

• Deoarece dinamica macroeconomică este corelată cu dinamica demografică, frecvent variația

indicatorilor macroeconomici se raportează la variația populației totale.
• Interesul pentru creşterea economică a dobândit semnificaţii deosebite începând cu anii 1950
continuând până în zilele noastre. În acest interval s-au conturat două mari teorii privind
creşterea economică: Vechea Teorie şi Noua Teorie a creşterii economice.

• La teoria creşterii economice au adus contribuţii economişti de seamă cum ar fi:

Adam Smith, Th.Malthus, David Ricardo, J.M. Keynes, R. Harrod, F. Domar, R. Solow, S. Kuznets,
P.A. Samuelson, J.R.Hicks, M. Kalecki, F. Perroux , R. Dornbusch, N. Kaldor (1965), Arrow
(1962), Skeshinski (1967), Cass (1965), Koopmans, H.W. Arndt etc.

• În opinia economistului S. Kuznets, creşterea economică “reprezintă sporirea capacităţii unei

ţări de a furniza în măsură crescândă diferite bunuri economice, capacitate bazată pe
tehnologii de vârf şi pe adaptări instituţionale şi ideologice”.

• H.W. Arndt defineşte creşterea economică ca o sporire a venitului naţional total şi pe

locuitor, iar Fraçois Perroux consideră creşterea economică ca fiind reprezentată de “sporirea
dimensiunilor economiei naţionale, exprimată prin totalul bunurilor şi serviciilor obţinute în
decursul unei perioade de timp, inclusiv ale amortismentului. Dacă sporul cantitativ se obţine
pe termen scurt, aceasta constituie o expansiune; dacă se obţine pe termen lung, atunci
constituie o creştere economică”.

• “Creşterea economică exprimă acele modificări ce au loc într-un anumit orizont de timp şi
într-un anumit spaţiu, în sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice, în strânsă
legătură cu factorii lor determinanţi
 Creșterea producției potențiale și a ofertei agregate

• Politica economica porneste de la premisa realizării creşterii economice în funcţie de potenţialul

economiei, adică de exploatarea posibilităţilor acesteia la nivelul cel mai înalt. In acest sens,
punctul de pornire este deci creşterea economică potenţială, iar obiectivul urmărit este PIB-ul
potenţial – cel mai inalt nivel al producţiei care se poate obţine pe o perioadă lungă sau
relativ lungă şi nu ca o excepţie, în condiţii de stabilitate a preţurilor şi şomaj natural

• Creșterea economică, ca proces pe termen lung, este creșterea producției potențiale (PIB
potențial)
3.2. Factorii direcți și indirecți ai creșterii economice

• Factorii direcți cu rol determinant asupra creșterii economice:

• resursele de forţă de muncă şi calitatea acestora;

• resursele naturale (de toate genurile) şi calitatea lor;

• capitalul tehnic existent sau stocul de capital tehnic (maşini, utilaje, instalaţii, clădiri etc.);

• tehnologiile în exploatare,disponibile şi accesibile;

• progresul tehnic, inovarea, cercetarea științifică, informația (neofactori), etc.

• Factori indirecţi care influenţează sensibil creşterea economică:

• mărimea, dinamica şi structura cererii agregate;

• volumul investiţiilor şi componentele acestora;

• starea sistemului financiar, posibilităţile şi disponibilitatea verigilor sale de a susţine

creşterea economică;

• venitul, consumul şi economiile populaţiei;

• relaţiile economice externe şi în special importul şi exportul; • migrația forței de muncă și a

capitalului, etc.
Latura cantitativă, calitativă și structurală a creșterii

• Atât factorii direcți cât și cei indirecți au laturi cantitative și calitative.

• Latura cantitativă constă în modificarea dimensiunilor factorilor de producție, iar latura

calitativă se referă la sporirea eficienței cu care este folosit fiecare factor de producție în
parte.

• În cazul unui anume factor există o interacțiune compensatorie între latura cantitativă și cea
calitativă, mediată de latura structurală

• Pentru a măsura contribuția fiecărui factor la creșterea economică se folosește funcția de

producție

• Y= f(L,K,A), unde Y-volumul producției; L-munca;K-capitalul și Aprogresul tehnologic

 Costurile creșterii economice
• Costul de oportunitate al creșterii economice este format din consumul sacrificat pentru că
resursele respective să fie orientate spre creșterea producție; • consumul curent sacrificat;

• Alocarea resurselor pentru investiții;

• Costurile personale – suportate de cei afectați de schimbările inerente (șomaj, poluare, dislocări
sociale, modificări în nomenclatorul de meserii și activități etc.)
Beneficiile creșterii economice

• Evidențiază modul cum activitatea prezentă influențează activitatea viitoare; • Selectează

sursele care pot conduce la o creștere economică continuă; • Pe termen lung, se concretizează
în creșterea susținută a PIB, VN și a salariilor
3.3. Tipuri de creștere economică

• Creștere economică extensivă se caracterizează prin contribuția preponderentă a laturilor cantitative

ale factorilor la modificarea indicatorilor macroeconomici;
• Creșterea economică intensivă se caracterizează prin faptul că cea mai mare parte a sporului de
rezultate macroeconomice se datorează laturilor calitative ale factorilor de creștere;
• Creștere economică intermediară, care se află la granița celor două laturi (cantitativă și calitativă);
• Creșterea economică pozitivă, sănătoasă (reală), când sporirea producției naționale pe locuitor
înseamnă o producție fizică mai mare de bunuri în comparație cu creștera populației;
• Creștere economică negativă (descreștere economică). Când producția de bunuri economice pe locuitor,
în expresie fizică scade în comparație cu creșterea populației
• Creștere economică zero, atunci când produsul național brut real pe locuitor nu se modifică; sau
rezultatele economice absolute și populația totală sporesc în același ritm, nivelul rezultatelor pe
locuitor rămânând constant.
• Creștere economică constantă, când producția națională pe locuitor înregistrează o rată proporțional
constantă de creștere;
• Creștere economică neinflaționistă, când rata de creștere economică (ritmul creșterii PNB pe locuilor)
este superioară ratei inflației;
• Creșterea economică inflaționistă, când rata creșterii economice (PNB pe locuitor) este mai mică decât
rata inflației.
3.4. Teorii și modele ale creșterii ecconomică

• Modelarea C E – elaborarea și utilizarea de modele economico-matematice, fie în scop teoretic,

de descriere și explicare, fie în scop pragmatic, de previzionare și dirijare a procesului CE

• Modelele de C E - reprezintă formalizarea, în expresie matematică, prin funcții și parametri

specifici, a relațiilor dintre factorii și rezultatele procesului de creștere economică, punând în
evidență mecanismele, intensitatea și tendințele acestuia
1. Teoriile clasice

Modelele clasice ale lui A.Smith, Th.Maltus și D.Ricardo au descris evoluția în termenii
pământului limitat și a populației în creștere.
 A.Smith – fiecare nou lucrător produce o cantitate din ce în ce mai redusă de bunuri, iar
descreșterea produsului marginal al muncii implică descreșterea salariului real.
Th.Malthus – populația continuă să crească atât timp cât salariile se situează peste nivelul de
subzistență. Echilibrul malthusian se atinge atunci când salariul scade la nivelul de subzistență, sub
care oferta de muncă nu se mai reproduce la același nivel, iar economia se menține într-o stare
staționară.
D. Ricardo – pământul nu era obiect al acumulării, ci doar o sursă de rentă pentru proprietari,
capitalul fiind considerat mai degrabă un substitut al forței de muncă și nu o sursă de creștere a
productivității.
2. Teoria keynesistă și postkeynesistă

• J.M.Keynes – venitul național crește ca răspuns la creșterea cererii agregate, folosind noi concepte
legate de creșterea economică

• R.F.Harrod și E.Domar au elaborat modele pe linia postkeynesistă, caracterizate de preocuparea pentru

stabilitate economică și șomaj.

• Modelul Harrod-Domar evidențiază trei mari probleme: - posibilitatea unei creșteri susținute;

- probabilitatea unei creșteri susținute în condiții de ocupare deplină;

- existența sau nu a stabilității ratei garantate de creștere.
 • Gw=s/v, unde
Gw- rata garantată a creșterii s-
economiile v-venitul real

• Gn=n+λ, unde

n – forța de muncă crește cu o rată exponențială

λ – rata de creștere a productivității muncii, ce poate fi sporită efectiv
prin progres tehnic
Gn – rata naturală a creșterii
Dacă Gw=Gn – ar fi posibil să existe o creștere susținută, în condiții de ocupare deplină (Rș=0) sau
Rș=constantă
Dacă Gw≠Gn – instabilitate economică

G=DY/Y, unde G – rata așteptată a creșterii venitului național

Dacă Gw=G – economia se află în echilibru
Dacă Gw ≠G – modelul indică devierea VN de la traiectoria creșterii garantate prin tendința de
boom (G > GW) sau de recesiune (G<Gw)
4. Teoria neoclasică

• Odată cu intrarea economiilor capitaliste în secolul XX, s-au dezvoltat industrii noi legate de energia
electrică, telefon și automobil.
• Modelul neoclasic al creșterii explică modul în care acumularea de capital și schimbările tehnologice
influențează economia

• Robert Solow – laureat al premiului Nobel pentru contribuțiile sale la C E , a elaborat un model de
creștere economică stabilă (1956), inspirat din modelel lui Harrod și Domar.

• Modelul lui Solow și T. Swan arată cum este influențat ritmul de creștere a PIB-ului de patru
factori:

- acumularea de capital ;
- creșterea ratelor de economisire;
- creșterea populației;
- progresul tehnic;
Ipotezele modelului Solow

• Factorii sunt substituibili;

• Funcția de producție reflectă randamente de scară constante;

• Fiecare factor de producție privit în mod separat prezintă productivitate marginală descrescătoare;

• Progresul tehnic este considerat un factor exogen;

Y=f(K,L) Y/L=f(K/L, 1)
Odată cu creșterea K/L are loc un proces de înnoire tehnologică, a.î. Progresul tehnic devine a
treia sursă de creștere, iar funcția devine:

Y=f(K,L,A), unde A- productivitatea globală a factorilor care cuprind ideea de progres

tehnologic
ΔY/Y= фΔL/L + (1+ ф) Δk/K + ΔA/A

• I. Acumularea de capital crește raportul K/L → WL. Dacă celelalte condiții rămân constante
(tehnologie, calitatea fact.muncă, resursele naturale, etc.), creșterea W de la Po la P1 se face pe
seama acumulării de capital. Creșterea se realizează până la un punct, dincolo de care W rămâne
constantă și salariile reale stagnează.

• II. Odată cu creșterea raportului K/L are loc și un proces de înnoire tehnologică, ceea ce
determin, un salt al W din Po în P1, asigurând baza pentru creșterea salariilor și a standardului de
viață.

• Regula de aur – din manual(pag.207)

• N.Kaldor – prezintă o nouă teorie, potrivit căreia este posibilă o stabilitate seculară pentru o economie în
creștere, dacă rata economiilor se modifică printr-o redistribuire a veniturilor, a.î. Să se atingă rata de
echilibru a creșterii
• Pornind de la lucrările lui Solow și Kaldor – s-au dezvoltat modele econometrice și variante ale lor, în care
s-a inclus progresul tehnologic în diferitele sale forme, fiind considerat însă exogen în majoritatea
cazurilor

5. Noua teorie a creșterii

• 1. Rata de creştere este determinată de: rata progresului tehnologic şi de rata de creştere a
populaţiei – ca factor endogen

• 2. Sporirea susţinută a investiţiilor poate spori în permanenţă rata de creştere a economiei; baza:
Legea randamentelor crescătoare

• 3. Un eveniment nefavorabil temporar, va avea efecte negative asupra economiei lăsând răni
adânci care se închid greu • 4. Nu se poate vorbi de o convergenţă a economiilor

• 5. Apar alţi factori endogeni:

• capitalul fizic

• cunoaşterea( cunoştinţe)

• capitalul uman

• cheltuieli cu infrastructură
Vechea teorie a creșterii economice
 • 1. Rata de creştere este dată esenţial de: rata progresului tehnologic şi de rata de creştere a
populaţiei – ca factor exogen

• 2. Sporirea susţinută a investiţiilor nu poate duce la o ascensiune permanentă a ratei de creştere

a economiei; baza: Legea randamentelor descrescânde

• 3. Orice fel de eveniment favorabil sau nu, nu are nici un efect asupra evoluţiei pe termen lung a
economiei, atât timp cât este temporar

• 4. Convergenţa economiilor – care explică creşterea economică exogenă

• Noua Teorie a Creşterii introduce noi surse de creştere, factori acumulaţi în mod diferit precum
capitalul fizic (incluzând learningby-doing), tehnologia ( incluzând activitatea de cercetaredezvoltare),
capitalul uman, sau infrastructura şi serviciile publice. De asemenea, include studiul unor concepte
(externalităţi, randamente crescătoare) iniţial promovate în domeniul teoriei dezvoltării şi care au
fost ignorate sau repudiate de Vechea Teorie a Creşterii.

• Rata de creştere pe termen lung depinde de acţiunile guvernamentale – impozitarea, menţinerea legii şi
ordinii, asigurarea serviciilor de infrastructură, protejarea proprietăţii intelectuale, reglementările,
comerţului internaţional, pieţelor financiare etc.
Noua teorie are două modele de bază

Promovată de Paul Romer și Robert Lucas

 • 1) Modelul – învățare prin practică. Punctul de pornire a fost cercetarea externalităților produse de
cunoștințe acumulate în zonele urbane, în care lucrează persoane cu o largă varietate de cunoștințe
și experiență și care interacționează în cadrul unor procese economice.

• 2) Modelul inovației – se concentrează asupra unor factori care influențează dorința de a inova în
mod conțient și sistematic.
6. Teorii privind rolul instituțiilor
• Prognoza creșterii prin prisma evoluției istorice a economiilor naționale (teoria treptelor al lui
W.W.Rostow) sau studii statistice empirice efectuate pentru a evidenția factori socilologici,
demografici și instituționali, relevanți pentru creșterea economică.

• Simon Kuznets (laureat al Premiului Nobel) a introdus conceputul de creștere economică modernă,
care are sens mai larg, întrucât sunt luate în considerare și schimbările instituționale care
favorizează schimbările structurale. S.Kuznets există factori transnaționali prin care creșterea
economică modernă se produce în lume (sistemul industrial bazat pe utilizarea potențialului tehnologic
produs de către știința modernă; dorințe și aspirații umane comune; organizarea lumii în state
naționale).

• P.Romer- pentru creșterea economică, acțiunea colectivă este foarte importantă și că toate
componentele sale, inclusiv instituțiile, pot fi îmbunătățite în vederea schimbării tehnologice.

• Douglas North (laureat al Premiului Nobel 1993) susține rolul instituțiilor în formarea traiectoriei de
creștere economică. Instituțiile sunt definite în sens larg și cuprind: guvernul, cultura și o serie de
organizații non-piață
• Instituțiile sunt importante nu numai pentru funcționarea efectivă a unei economii, ci acestea trebuie
să se modifice în timp, demonstrând capacitatea de adaptare și apariția unor noi piețe și tehnologii
3.5. Dezvoltare economică durabilă

• Dezvoltarea economică este un fenomen macroeconomic și social ce

surprinde ansamblul transformărilor pozitive cantitative, calitative
și structurale care se produc la nivelul unei economii, inclusiv în
nivelul de viață al oamenilor sub influența conjugată a unui ansamblu
de factori interni și externi.
Orice dezvoltare economică presupune și o creștere economică, dar
nu orice creștere economică înseamnă și o dezvoltare. Reprezintă o
dezvoltare economică numai acea creștere economică care este
asociată și cu o modificare structural-calitativă în economia
națională și în calitatea vieții oamenilor. Pentru dezvoltarea
economică sunt esențiale efectele pozitive pe care le generează
progresul economic.

• Progresul economic semnifică tendința dominant pozitivă, reală de a

depăși limitele la care s-a ajuns și de a realiza performanțe
superioare în domeniul economic, calității vieții și nivelului de
civilizație, ca efect al dezvoltării economice.
• In ultimile decenii a devenit tot mai clar că procesul dezvoltării
economice se confruntă cu mari dificultăţi, iar creşterea economică
nu asigură progresul exigenţelor pentru o existenţă umană normală,
provocând nemulţumire şi proteste pretutindeni. Preocupările
pentru a găsi soluţii acestor probleme s-au soldat cu apariţia
conceptului de dezvoltare durabilă (UNCED –Conferința Națiunilor
Unite pentru Mediu și Dezvoltare, de la Rio de Janeiro din 1992)
care s-a impus în teorie şi îşi face tot mai mult loc în politica şi
practica guvernelor.

• Dezvoltarea durabilă constă în satisfacerea necesităţilor generaţiilor

în viaţă, fără a compromite posibilitatea satisfacerii necesităţilor
pentru generaţiile viitoare. Aceasta priveşte deopotrivă conservarea şi
ameliorarea parametrilor mediului natural, precum şi creşterea
demografică. Are menirea de a reconcilia economia cu natura şi
progresul uman nu numai în anumite ţări, ci peste tot.

• Dezvoltarea durabilă este o rezultantă care se caracterizează prin

creştere economică susţinută, ameliorarea condiției umane, justiţie
socială şi democrație. Din punct de vedere ştiinţific preocuparea pentru
o asemenea dezvoltare a fost indusă de instalarea crizei umane,
deteriorarea condiţiilor de viaţă pentru foarte mulţi oameni, diminuarea
şi/sau epuizarea unor resurse naturale şi alte fenomene şi procese
generate de modelul dezvoltării de până acum.
• Dezvoltarea durabilă este noul model al dezvoltării economico-sociale,
căreia îi sunt proprii componentele: naturală, economică, social-umană,
naţional-statală, regională şi mondială. Sensul major al promovării lui
este rezolvarea problemelor omenirii, inclusiv pe cea a subdezvoltării.

Cum se măsoară dezvoltarea umană?

• În teoria şi practica curentă, dezvoltarea economică este relevată cel

mai bine prin indicele dezvoltării umane (IDU) care reflectă trei serii
de factori: starea sanătăţii, a educaţiei şi produsul intern brut pe
locuitor.
• Pana în anul 2003 România se încadra în rândul țărilor cu un grad de
dezvoltare umană medie, iar din anul 2004 a trecut în rândul țărilor cu
o dezvoltare umană înaltă.

• INU ia valori între zero și unu, fiind mai mare în cazul țărilor cu
dezvoltare umană înaltă. PNUD împarte țările în trei grupe: țări cu
dezvoltare umană înaltă (1,000-0,800); țări cu dezvoltare umană
medie (0,799-0,500); țări cu dezvoltare umană scăzută (0,499-
0,000). Din anul 2004, România a intrat în rândul țărilor cu un grad de
dezvoltare umană înaltă, cu IDU=0,8

I1 + I2 + I3
• IDU = ------------
3

• Indicele speranţei de viaţă (I1) se calculează ca raport dintre speranţa

de viaţă la naştere pentru ţara care se ia în analiză şi speranţa de viaţă
maximă, stabilită de PNUD ca fiind de 85 de ani şi diferenţa dintre
speranţa de viaţă maximă (85 de ani) şi speranţa de viaţă
minimă care este stabilită de PNUD la 25 de ani. 70,5ani -25ani

• I1 = ------------ = 0,758 85ani –25ani

• Indicele nivelului de educaţie =2/3 * Indicele gradului de alfabetizare + 1/3 *
Indicele gradului de cuprindere în învățământ
97,0 –0,00
• Indicele gradului de alfabetizare = ------------- = 0,970 100 – 0,00
66,5 –0,00
• Indicele gr.de cuprindere în învăţământ = ------------- = 0,6645
100 –0,00

• I2= 2/3*0,970 + 1/3*0,665= 0,868

 PIB/loc. al ţării de analiză – PIB/loc.(minim) mondial

• I3 = -----------------------------------------------------------------
PIB/loc(maxim) mondial – PIB/loc.( minim) mondial

1995 1996 1997 1998 1999 2000

Produsul intern brut (PIB) 3.180.444 4.817.827 11.218.3 16.365.1 23.231.5 35.503,7
lei, preţuri curente US ($) la 6.095 6.595 6.422 6.153 5.441 5.533
rata de schimb
corespunzătoare PPC

Gradul de alfabetizare la populaţia 96.9 97.0 97.0 97.0 97.2 97,0

adultă % 61.6 62.0 62.9 63.9 64.9 66,5
Rata brută de înregistrare la toate
niv.de educ.%

Speranţa de viaţă la naştere (ani) 69.4 69.1 69.0 69.2 69.7 70,5

Indice 0.686 0.699 0.695 0.688 0.683 0,670

- Produsul intern brut 0.851 0.853 0.856 0.860 0.864 0,868
- Educaţie 0.740 0.735 0.733 0.737 0.745 0,758
- Speranţa de viaţă

Valorile IDU 0.759 0.762 0.761 0.762 0.764 0,765

O apreciere de ansamblu a situaţiei în domeniul social în România, comparativ cu celelalte ţări europene, pune în
evidenţă următoarele:
• România se situează pe unul din ultimele locuri în aproape toate domeniile şi aspectele vieţii sociale;

• Distanţa care separă România de ţările dezvoltate este considerabil mai mare în cazul indicatorilor
care exprimă componentele de calitate ale condiţiilor de viaţă ale populaţiei;

• Comparativ cu celelalte ţări est-europene decalajele în ceea ce priveşte situaţia socială a României
sunt mai pronunţate decât s-ar justifica prin nivelul dezvoltării economice. Aceasta reflectă în bună
măsură faptul că în România situaţia socială a fost marcată, îndeosebi în ultimul deceniu, de o
politică de austeritate deosebit de dură, în timp ce în celelalte ţări est-europene s-a acordat o
atenţie specială susţinerii nivelului de trai, chiar în condiţii de criză economică

• Desfăşurarea procesului de reformă are consecinţe nefavorabile asupra evoluţiei nivelului de trai al
populaţiei, conducând la agravarea situaţiei inclusiv în domenii sau aspecte în care România avea până
în 1990 o situaţie mai bună.

• Întrebări?

• Multumesc pentru atenție

 CURS 4 FLUCTUAȚIILE ECONOMICE

Conf.univ.dr.Daniela Virjan

• 4.1. Ciclicitatea și diversitatea fluctuațiilor

• 4.2. Diversitatea ciclurilor economice

• 4.3. Cauzele evoluției ciclice pe termen mediu

• 4.4. Politici anticiclice

4.1. Ciclicitatea și diversitatea fluctuațiilor

• Economia oricărei țări evoluează fluctuant cu creşteri şi scăderi mai mult sau mai puțin profunde
astfel încât pe termen lung înregistrează o creștere sensibilă însă de mărime diferită
In realitate există o diversitate de fluctuații:

• sezoniere – determinate de factori naturali și/sau de comportamentul oamenilor care se modifică chiar în
decursul unui an având ca efect creșteri – scaderi sau modificări structurale ale cererii – ofertei agregate;

• întamplătoare sau accidentale – determinate de fenomene naturale de anvergură (cataclisme, secetă etc.)
sau sociale si politice (razboi, criză politică profundă etc);
• ciclice determinate de mersul economiei ca urmare a schimbărilor care survin în cadrul acesteia
dereglandu-i evolutia ascedentă până când se realizează corelațiile adecvate noilor stări de fapt după care
la un interval de timp mai lung sau mai scurt situația se repetă.

• Fluctuațiile ciclice din economie au fost sesizate și studiate încă de la începutul secolului al XIX-lea
și s-a observat că nu sunt toate de același fel deși au manifestări similare.
Ciclurile economice

• Ciclul economic reprezintă perioada de la începutul unei contracții a activității economice de ansamblu
până la începutul celei următoare
• În cadrul mișcării ciclice se succed alternativ două faze: faza de expansiune și faza de depresiune sau
contracție și două stări: boom și recesiune. Spre deosebire de faze, stările cuprind și punctele de
relansare a activității economice (A, C), respectiv pe cele de unde începe declinul (B,D) economic.

• Faza de expansiune – cresc investițiile, crește producția, PIB, gradul de ocupare a forței de muncă,
salariile, profiturile și vânzările, afacerile sunt prospere, creditul este ieftin, crește cursul titlurilor
de valoare, etc.
 • Faza de contracție – crește incertitudinea investițiilor, creditul se scumpește, producția și veniturile
stagnează sau scad, stocurile, nr.falimentelor și șomerilor cresc,
tendințele inflaționiste devin preocupante

4.2. Diversitatea ciclurilor economice

• cicluri lungi denumite si „seculare” sau Kondratief; • cicluri decenale sau Juglar (ciclul afacerilor);

• cicluri scurte sau Kitchin (minore, mici).

Ciclul scurt (Kitchin)

• Ciclul scurt (Kitchin) reprezintă o mișcare ciclică pe parcursul a circa 40 de luni, iar în decursul acestui
interval cele două fenomene majore creșterea și descreșterea producției și stocurilor induc o multitudine
de influențe economice și sociale pozitive și negative în dinamica societății

• În faza de expansiune producția crește ca urmare a creșterii cererii agregate, agenții economici sunt
optimiști pentru că economia este pe un drum bun. Acționând pentru a câștiga mai mult, firmele
ajung, treptat să constituie stocuri spre a face față oricând cererii de pe piață. La un moment dat,
însă nivelul ridicat al stocurilor determină diminuarea în diferite proporții a producției întrucât
satisfacerea cererii poate avea loc pe seama stocurilor.

• În faza de contracție, producția scade pentru că cererea se satisface în mare măsură pe seama
stocurilor formate, stocurile se diminează treptat și pe măsură ce acestea se epuizează se reia
creșterea producției.
Ciclul decenal sau ciclul afacerilor (Juglar), este cel mai studiat și cunoscut, iar durata sa variază între
6 și 12 ani
• În faza de expansiune – conjunctura economică este favoravila, afacerile cresc, producția crește, crește
gradul de ocupare a populației active, scade somajul, cererea agregată crește, optimismul este evident.
Pentru că se speră si mai mult, se stimulează creșterea cererii agregate prin diferite măsuri în special prin
credite de producție și consum, prețurile cresc pentru a mari profitul, dar si pentru a atrage în producție
 noi factori care au însă calitate și eficientă mai slabă întrucât cei superiori au devenit insuficienți. În fața
amenințării cu inflația, mulți agenți din precauție și la fel anumite autorităti frânează creșterea cererii
agregate, și a investițiilor și ca urmare scade folosirea capacităților de producție create, scad profitul si
investițiile. Se ajunge la momentul de criză economică ciclică – punctul în care curba producției se
inversează din spre ascendent spre descendent, și se trece la cea de a doua fază a ciclului.

• În faza de recesiune – producția scade repede, neîncrederea se amplifică, cererea agregată scade,
dificultățile firmelor se amplifică, numărul falimentelor crește, se deteriorează cursul hârtiilor de valoare,
iar cursul valutar tinde să scadă, numărul șomerilor crește. Pe acest fond se caută intens soluții pentru a
produce mai ieftin și în acest scop se fac investiții, multe dintre acestea sprijinite puternic de stat și se
conturează o tendință de inducere a expansiunii și începere a unui nou ciclu economic.

• Ciclul lung (secular sau Kondratief), durata 40-60 de ani depinde de durata modului tehnic de
producție al societății adică de nivelul calitativ, stuctura și caracteristicile factorilor de producție
considerați în ansamblul lor. Modul tehnic de producție propriu unei etape își afirmă potențialul prin
creșterea eficienței în decurs de 20-30 de ani după care întră în declin economic.

• Faza de expansiune corespunde acestei prime perioade în decursul căreia cei mai mulți ani se
caracterizează prin prosperitate și creștere economică apreciabilă, creșterea invetițiilor, veniturilor
și a ocupării forței de muncă;

• Faza descendentă se remarcă prin diminuarea creșterii economice, investițiilor, veniturilor și ocupării
în muncă, anii de recesiune ai ciclurilor decenale devin mai numeroși și mai aspri, în timp ce inflația și
șomajul devin mai persistente. În această fază se intensifică preocupările pentru realizarea noilor
tehnici și tehnologii care vor fi proprii unui mod tehnic de producție ce va marca începerea unui nou
ciclu lung.
• Un asemenea ciclu se suprapune cu mai multe cicluri Juglar și un număr mai mare de cicluri Kitchen.
Ultimul ciclu de acest gen este plasat în intervalul 1948-1973/1974 cu faza ascendentă și apoi până
în 2005 cu faza descendentă
 4.3. Cauzele evoluției ciclice pe termen mediu

• Cauze exogene (condițiile naturale, sociale, psihologice, politice, etc.)

• J.S.Mill – o cauză de ordin psihologic, alternanța unor stări de optimism cu cele de pesimism

• Cauze de tip endogen-exogen – ciclurile rezultă din conjugarea acțiunii unor factori interni
sistemului economic și a unor circumstanțe exogene lui.

• Cauze exclusiv endogene (teria ciclului reinvestițional – G.Haberler)

• Cauza evoluției creditului ( adepți ai teoriei monetariste: M.Friedman,

A.Schwartz, M.N.Rothbard)

• Teoriile subconsumului

• Teoriile supraacumulării de capital – evoluția ciclică prin fluctuațiile investițiilor

( J.Schumpeter – Teoria dezvoltării economice)

• Teoria marxistă

• Teoria keynesistă

• Curentul monetarist friedmanian – oscilațiile ciclice sunt generate de intervenția statului

4.4. Politici anticiclice ( conjuncturale)
 A. Influențarea cererii agregate

B. Influențarea ofertei agregate

A. Aceste politici au la bază teoria lui Keynes, fiind integrate în măsuri anticriză și care au
devenit componente ale politicii economice pe termen scurt-mediu. Deși interdependente,
măsurile se pot grupa în trei categorii:
politica cheltuielilor publice, politica fiscala și politica monetară.

I. Politica cheluielilor publice - vizează creșterea bugetelor administrațiilor centrale si locale

care prin cheltuielile făcute impulsionează cererea agregată în perioadele de recesiune, sumele
„difuzându-se” în economie prin achiziții și investiții de stat, creșterea și înmulțirea
indemnizațiilor de somaj, formarea forței de muncă, alocații familiale, etc. În perioada de boom
prelungit se recomandă ca aceste cheltuieli publice să se reducă.
Politica monetară și de credit
• Politica monetară și de credit – în perioada de expansiune când apar și se amplifică riscurile
de inflație și neconcordanță a ofertei cu cererea, această politică are caracter restrictiv și
constă în creșterea dobânzilor, condiții mai dificile de obținere a creditelor, controlul mai
sever al masei monetare pentru a nu depăși anumite limite superioare. Toate acestea inhibă
creșterea cererii agregate și pot înlătura sau diminua cel puțin partial riscurile vizate. În
perioada de recesiune această politică devine stimulativă și măsurile respective se iau în
sens invers: scad dobânzile, se mărește masa monetară, se diminuează restricțiile la
credite, etc., astfel încât unitățile economice și populația au acces la resurse bănești
sporite prin care se susține creșterea cererii agregate.
Politica fiscală

• Politica fiscală acționează prin sistemul de impozite care în timp de recesiune se restrange
lăsând firmelor și populației resurse mai mari pe care acestea le cheltuiesc sustinând creșterea
cererii, iar în decursul expansiunii se extind pentru a tempera creșterea și a alimenta bugetele cu
sume menite să acopere deficitele formate în perioada de recesiune.

• Politica cheltuielilor publice și politica fiscală formează politica bugetară a statului

• Până la începutul anilor ΄70, politicile monetare și de credit precum și cea fiscală erau
promovate cu scopul de a influența cererea agregată, denumite politici ec.conjuncturale
bazate pe cerere sau politici de tip ̋stop and go ̋

• De la mijlocul anilor ̒70 s-a recurs la programe anticiclice denumite ̋mix policy ̋ , care se
bazează pe promovarea diferențiată de măsuri monetare și bugetare

Influențarea ofertei agregate

Politicile bazate pe ofertă vizează incitarea producătorilor prin stimulente și condiții care
au ca efect creșterea ofertei agregate. Dintre acestea menționăm:

• Reforme si măsuri menite să extindă și să intensifice concurența între ofertanți (producatori)

si liberalizarea prețurilor ceea ce ar permite fiecăruia să-și adapteze mărimea și dinamica
 prețurilor la situația pe care o au astfel încât să se mențină mereu pe piață și să poată mări
și diversifica oferta;

• Adaptarea măsurilor de asigurare permanentă a bunei funcționări a piețelor ceea ce

presupune: amelioararea reglementărilor ce pot restricționa libera initiativă și asigurarea
respectării neștirbite a drepturilor de proprietate;

• Crearea și întreținerea permanentă a unui mediu economic favorabil perspectivelor de profit

pentru producători care vor fi astfel încurajați să producă mai mult și să-și asume riscurile
corespunzătoare.
Pentru a atenua caracterul ciclic al evoluției economiei și efectele sociale ale crizelor și recesiunilor
economice, trebuie folosite cu eficiență pârghiile, instrumentele și politicile economice elaborate și
adoptate de statul democrat.
• ÎNTREBĂRI ?

• MULȚUMESC pentru atentie!

CURS 5

PIAȚA MUNCII ȘI ȘOMAJUL

PIATA MUNCII

• 5.1. Conținutul pieței muncii și caracteristicile

• 5.2. Oferta și cererea de muncă

• 5.3. Mecanismul de funcționare a pieței muncii

• 5.4. Fenomene noi pe piața muncii

• 5.5. Somajul

5.1. Piata muncii – piata specifica

• Piata muncii- reprezinta un sistem de relatii specifice intre purtatorii cererii si ofertei de
munca realizate potrivit reglementarilor existente prin care se stabilesc conditiile de
angajare, durata acesteia si marimea salariilor consemnate intr-un contract oficial (de
munca).

• Orice munca cu caracter salarial depusa fara contract este interzisa prin lege si sanctionata ca
atare. Aceasta este denumita generic “munca la negru” si este insotita de multe consecinte
negative pentru cei ce o presteaza.
Caracteristicile pietei muncii
• Obiectul – il formeaza munca, fapt care implica in mod direct omul, iar pe piata nu omul se cumpara
si se vinde, ci munca efectiva;
• Este o piata derivata (primeste influentele celorlalte piete si genereaza efecte ce se regasesc in
toate sectoarele ec-sociale) si cea mai reglementata;
• Este eterogena, cuprinzand segmente delimitate pe genuri de activitati, pe zone economice, pe
profesii sau meserii, pe categorii si niveluri de calificare, pe sexe si varste, etc.
• Reflecta legaturile reciproce dintre realitatile demografice care determina oferta de munca si
cele ale dezvoltarii economico-sociale care genereaza cererea de munca;
• P.m.presupune negocierea permanenta dintre purtatorii ofertei de munca si cei ai cererii de
munca, sub aspect cantitativ, calitativ si structural;
• Faciliteaza intalnirea intre locurile de munca disponibile, fiind principalul model de paterneriat
intre patron si angajat;
• Conditia esentiala pentru functionarea normala a p.m. este transparenta;

• Aspectele demografice, de pregatire, de educatie determina valoarea fortei de munca la un moment

dat;
Carateristiciele pietei muncii
• Caraterul concurential al pietei muncii are tendinta sa se altereze (numeroaselor reglementari
legale mai mult sau mai putin contradictorii, multimea conditionarilor adoptate in diferite activitati
sau de firme privind incadrarea in munca, scara de salarizare, desfacerea contractelor de munca,
etc.)
• P.m. este o piata cu concurenta imperfecta (monopol, oligopol, monopson si oligopson);
• P.m. are o însemnata functie sociala, ea implica si negocierea unor elemente ce tin de conditiile de
munca si de ansamblul calitatii vietii;
• Functie formativ-culturala a fortei de munca, se realizeaza prin calificare, prin profesionalism,
prin educatie, si prin recalificare si reconversie;
• P.m. se desfasoara in doua trepte: prima se manifesta pe ansamblul unei economii (macroec.) si a
doua preprezinta intalnirea cererii cu oferta de munca in termeni reali, in functie de conditiile
concrete ale firmei si salariatilor sai;
• In functie de parametrii de performanta: piata principala a muncii (niveluri ridicate de stabilitate
si siguranta a locului de munca si de salarizare) si piata secundara a muncii (instabilitate mai
accentuata, salarizare modesta);
Apropierea pietei muncii de normalitate implica un minimum de conditii

• Asigurarea neîngradita a dreptului la munca;

• Interzicerea muncii fortate;

• Asigurarea disciplinei in munca;

• Asigurarea protectie in munca;

• Respectarea dreptului la odihna si refacerea capacitatii de munca;

• Perfectionarea pregatirii si reconversia profesionala; • Respectarea libertatii de asociere in

sindicate, potrivit legii;

• Respectarea dreptului la greva.

5.2. CEREREA SI OFERTA DE MUNCA

• Cerere de munca – reprezinta nevoia de munca salariala ce se formeaza intr-o economie de piata
concurentiala la un moment dat sau pe o anumita perioada, exprimata prin numarul locurilor de
munca

• Oferta de munca- reprezinta resursele de munca de care dispune societatea la un moment dat si
care se delimiteaza pe baza urmatoarelor criterii: salarizare, posesia aptitudinilor fizice si
 intelectuale necesare pentru o munca, cautarea sustinuta a unui loc de munca, precum si
disponibilitatea unei persoane de a ocupa imediat un loc de munca.

• Cm si Om se exprima pe domenii, calificari, grad de calificare, etc. si se comensureaza in ore de

munca, locuri de munca cu timp complet sau partial in diferite proportii, sub alte forme indirecte,
norme de munca de diferite genuri, pe produse, pe timp, mixte, atipice, etc.
Caracteristicile cererii si ofertei de munca

• Caracteristicile cererii de munca:

- se formeaza in timp indelungat;

- nu este constanta, se schimba, ca urmare a schimbarii preturilor in economie si a fluctuatiilor in
cererea de bun.ec.;

- cererea de munca are o anumita elasticitate, determinata de disponibilitatea unor bunuri ec.
care pot fi substituibile; - cererea de munca depinde de productivitatea marginala a muncii,
precum si de anticiparile rationale privind dimensiunile cererii globale si elasticitatea cererii de
munca;

- curba cererii de munca este o curba cu panta negativa, reflectand ca firma va angaja mai multa
munca daca salariile sunt mai mici si invers;

- nu are o mobilitate perfecta (investitii apreciabile care trebuie corelate cu volumul pietei,
apropierea de factorii de productie, de piata de desfacere, costurile de trasport,etc)

- nu este omogena;
- satisfacerea cererii este o problema de urgenta;
 - nu fac obietul cererii si nici ofertei de munca: femeile casnice, militarii in termeni si studentii
Caracteristicile ofertei de forta de munca

• se formeaza in timp indelungat, fiind practic invariabila pe termen scurt;

• Nu are o mobilitate perfecta;

• Dimensiunile ofertei de munca depind de factorul demografic si se stabilesc mai multi indicatori
demografico-ec.cum ar fi: PT, PAM, PO, NR.SAL., NR.SOMERI, PI, etc.(efectul de venit si efectul
de substitutie);

• O.m. sub aspectul cantitatii reflecta interesul omului de a compara investitiile pentru continuarea
educatiei, formarea sa profesionala cu veniturile pe care le va obtine in viitor;

• O.m.sub aspectul calitatii refecta dorinta omului de a investi in el insusi (capitalul uman). >inv in CU
- >Ofertei de munca;

• Nu este omogena;

• Are caracter relativ rigid, care exprima prin doua categorii de factori economici, teritoriali si
factori demografici, profesionali, ocupationali;

• O.m.este perisabila, satisfacerea o.m fiind o problema de urgenta;

5.3. Mecanismul de functionare a pietei muncii

• Mecanismul de functionare a pietei muncii- reprezinta un ansamblu de legaturi intre partenerii

individuali autonomi, ca viitori salaritati, si patronatele autonome care solicita si utilizeaza
munca salariala, precum si legaturile si negocierile dintre preprezentantii acestor doua parti,
adica organizatiile de sindicat si organizatiile patronatelor, care se deruleaza
Efectul de venit și efectul de substituție

• Interesul de a avea un venit cât mai mare îl determină pe salariat să depună muncă suplimentară, ceea ce are ca
rezultat diminuarea timpului liber și creșterea dificultăților de refacere a forței de muncă. Acesta se numește
efectul de substituție, pentru că, salariatul înlocuiește o parte din timpul liber cu timpul de muncă.

• Atunci când salariul atinge o mărime care permite posesorului forței de muncă să aibă condiții de viață
apropiate de aspirațiile sale, el renunță la munca suplimentară, în favoarea timpului liber. Acesta se numește
efectul de venit
Fenomene noi pe piata muncii

• Tendinta generala ca o parte din oferta de munca sa nu se poata realiza in proportii ingrijoratoare pentru cei
afectati dar si pentru guvernele tarilor;

• S-a accentuat foarte mult instabilitatea locurilor de munca ocupate (fluctuatia persoanelor pe post si a
posturilor);

• Desi este fluctuant, somajul are o tendinta de crestere datorita dinamicii demografice, cresterii productivitatii
muncii si instabilitatii dezvoltarii economiilor, circulatiei fortei de munca intre tari care a crescut forte mult;

• Cererea de munca este tot mai puternic influentata de relatiile economice cu exteriorul si in special de import
si export;

• Flexibilitatea muncii adica adaptarea muncii la schimbarile care decurg din mediul economic ce se remodeleaza
continuu a crescut forte mult si continua sa evolueze in acelasi sens;
• Constrangerea comerciala asupra volumului structurii si realizarii muncii este in crestere rapida;

• productia care este in tot mai mare masura pilotata direct de client amplifica acele componente ale muncii
(preluarea cererii, satisfacerea exigentelor clientului, responsabilitatea, manifestarea creativa a salariatilor,
etc.) care determina intensificare evidenta a acesteia;

• Se amplifica fara precedent dinamica generala a p.m.

Șomajul

• Fenomenul şomajului a fost recunoscut oficial începând cu anul 1991, odată cu intrarea în vigoare a Legii
nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională.

• Șomajul este o stare negativă a economiei care afectează o parte din populația activă disponibilă
prin neasigurarea locurilor de muncă. Șomajul este un dezechilibru pe piața muncii și reprezintă
excedentul ofertei față de cererea de muncă.

• Șomerii sunt toți cei apți de muncă, dar care nu găsesc de lucru și care pot fi angajați, parțial sau în
întregime, numai în anumite momente ale dezvoltării economice, deci formează un surplus de forță de
muncă peste numărul celor angajați.

• Foarte cunoscută este definiția somajului dată de Biroul Internațional al Muncii. Potrivit acestei
definiții, este șomer oricine are mai mult de 14 ani și îndeplinește concomitent următoarele condiții:
este apt de muncă; nu muncește; este disponibil pentru o muncă salariată sau nesalariată; caută un loc
de muncă.
Forme de șomaj
– Șomajul voluntar – determinat de refuzul de a se angaja al celor care apreciază că salariul si
condițiile de muncă nu recompensează eforturile pe care ei le-ar face când lucrează

• Graficul Șomajul voluntar

– Șomajul involuntar sau keynesian. Șomerii din această categorie nu refuză să lucreze la un
anumit salariu care se formează în funcție de relația cerere – ofertă de pe piața muncii.
Cererea de muncă este determinată de nevoia (cererea) de bunuri care este însă influențată
evident de prețul bunurilor. Când prețul pe piața bunurilor crește, oferta de bunuri are
tendința să crească, dar nu și cererea de bunuri care chiar s-ar putea diminua. Dacă la un preț
existent pe piața bunurilor, oferta de bunuri este mai mare ca cererea, pe piața muncii acest
dezechilibru provoaca somaj involuntar. Șomerii aceștia acceptă salariul existent dar nu există
cerere de muncă pentru ei
• Graficul Șomajul involuntar
Forme
– Șomaj natural este acel nivel al șomajului pentru care prețurile se stabilizează și corespund
potențialului economiei naționale pe o anumită perioadă. Șomajul natural include numai șomaj
fricțional și șomaj structural, ceea ce însemană că la nivelul potențial al PIB șomajul ciclic
este zero;
– Șomajul ciclic este excedentul ofertei de muncă a cărei geneză ciclică este determinată de
conjunctura economică și caracterul sezonier al diferitelor activități. Se aplică pentru:

• - somajul conjunctural – cauzat de alternanța perioadelor de prosperitate și depresiune

care caracterizează lumea industrială;
• - somajul sezonier – provocat de sezonalitatea unor activități precum construcțiile,
agricultură, turism, etc.
– Șomanjul structural – determinat de restructurarea economică, geografică, zonală, socială,
etc. care au loc în diferite țări, mai ales sub incidența crizei energetice, a revoluției
tehnico-științifice, a închiderii firmelor nerentabile și a perimării unor produse;
– Șomajul tehnologic – cauzat de înlocuirea unor tehnici și tehnologii vechi cu altele noi,
precum și de centralizarea unor capitaluri și unități economice care conduc la restrângerea
locurilor de muncă. Procesul generator constă în substituirea muncii cu capitalul;
– Șomajul tehnic – generat de inactivitatea forțată impusă de discontinuitățile care survin în
procesele de producție: grave defețiuni ale unor instalații, întreruperea energiei etc;
– Șomajul fricțional sau tranzitoriu – care apare în intervalul dintre încetarea activității la un
loc de muncă și încadrarea într-un nou loc de muncă. Are dimensiuni mari în
Caracteristici

• nivelul șomajului care se determină în mod absolut (ca număr de persoane) și relativ (ca rată a
somajului calculată ca nr.someri/populatia activă):
Rș=Nr.șomeri/PAD x100);

• intensitatea șomajului în funcție de care se poate vorbi de somaj total si parțial;

• durata somajului sau perioada de somaj care poate fi mai lungă sau mai scurtă;

• structura șomajului după criterii precum ocupația, gradul de calificare, domeniul de activitate,
categoria de vârstă, sexul, vechimea în muncă, etc.

• Șomajul provoacă anumite efecte economice și sociale, precum:

• reducerea PIB;

• creșterea cheltuielilor cu protecția socială;

• reducerea eficienței forței de muncă;

• reducerea veniturilor individuale;

• efecte sociale generale: creșterea criminalității, sinuciderilor, cerșetorilor, etc.

• efecte asupra sănătății psihice a șomerului: stări depresive, sentimental de marginalizare și
excludere socială, etc.
Măsuri pasive și active de diminuare a șomajului.

• Politica ocupării are ca obiectiv „menţinerea şi creşterea gradului de ocupare a populaţiei

active prin acţiuni directe sau indirecte menite să asigure locurile de muncă pentru noile
generaţii ce devin active, şomeri sau alte persoane care vor să se angajeze ca salariaţi” .

• Dicţionar de economie,Ed. Economică, 1999, (G.P.T.) pag.352

• Măsuri pasive ale politicii pieţei forţei de muncă

• Măsurile pasive ale politicii forţei de muncă urmăresc să compenseze, într-o anumită măsură,
veniturile deficitare cauzate de şomaj, pentru a uşura consecinţele personale şi sociale ale
acestuia. Cele mai importante măsuri pasive ale politicii ocupării sunt:

• ajutorul de şomaj;

• ajutor de integrare profesională;

• alocaţia de sprijin.

• Măsuri de combatere a șomajului:

• acordarea de credite întreprinderilor mici și mijlocii în condiții avantajoase;

• subvenționarea locurilor de muncă;

• facilități acordate angajaților;

• organizarea cursurilor de calificare, recalificare și perfecționare a șomerilor, etc.

Măsuri de prevenire a șomajului:

• Informarea și consilierea profesională;

• Medierea muncii;

• Consultanță și asistență pentru începerea unei afaceri;

• Stimularea mobilității forței de muncă, etc.

• Întrebări?

• Mulțumesc pentru atenție.

ž1. Banii (Moneda)
ž2. Cererea și oferta de monedă
ž3. Reglarea masei monetare
ž4. Dobânda
ž5. Politica monetară
ž6. Inflația

žDefiniție:
Banii desemnează moneda metalică, bancnotele, moneda scripturală (banii
aflati în conturile de la instituțiile financiarbancare) și alte instrumente sau
bunuri (metale prețioase în special) având denumiri și forme specifice, diferite de la o
țară la altă țară, care sunt general acceptate ca mijloace pentru schimburi și plăți.
žTrocul;
žMărfuri etalon pentru măsurare (obiecte: bucăți de metal, piei, blănuri și animale);
žMetale prețioase (aur, argint);
žDin metale prețioase s-a confecționat moneda: bucăți tipizate de o anumită greutate, puritate și
marcate cu semne distinctive pentru recunoaștere;

žDin sec.al XVI-lea , monedelor li s-au adăugat bancnotele (biletul de bancă sau moneda-hârtie).
Primele bancnote au fost emise în Olanda; žMoneda scripturală (banilor de cont).

 de măsurare a activităților economice și valorilor din economie în care scop se

stabilește un etalon, o unitate de măsura în fiecare țară (iar uneori pentru mai
multe țări (leu, dolar, euro, rubla etc.);

 de mijloc de schimb – prin intermediul lor realizându-se orice vânzare –

cumpărare pe orice fel de piață;

 de mijloc de plata – atunci când servesc la stingerea unei datorii exprimate în

bani;
 forma universală a avuției – fapt care-i face utilizabili pentru constituirea
rezervelor și plăți între agenții din țări diferite.

žSuma de bani aflata in circulatie intr-o economie, adica suma diferitelor forme sub care se
prezinta banii detinuti de agentii economici la un moment dat reprezinta masa baneasca
sau masa monetara.(si se noteaza cu M).

 AM – desemnează o parte constitutivă a M și semimonetare, parte autorizată

prin funcțiile specifice ei, prin ag.specializați care emit instrumente de schimb
și de plată, prin instituțiile bancar-financiare care le gestionează și prin
fluxurile ec.reale pe care le mijlocește.

Aceasta se prezinta sub urmatoarele forme: ž o M1 - bani in

numerar (monede si bancnote);

 o M2 – bani scripturali (aflati in conturi si posibili de utilizat fara restrictii);

 o M3 – bani in conturi, de genul economiile populatiei la termen si altfel
conditionate, depozite in valuta ale rezidentilor;

 o M4 – alte instrumente – actiuni, obligatiuni, bonuri de trezorerie etc.

 Suma componentelor M constituie lichiditatea (totala) – totalitatea mijloacelor

mobilizabile pentru a asigura derularea activitatilor economice si mersul normal
al afacerilor intr-o tara.

žOm=Cm; Om=M∙v, Cm= P ∙Y, M ∙ V= P∙Y

žM = P . Y/v
žunde: M - masa monetara;

 Y – cantitatea (volum) bunurilor care fac obiectul

tranzactiilor

 v - viteza de rotatie a monedei (numarul de operatii de vanzare – cumparare si

plati realizate cu o unitate monetara intr-o perioada data).
ž∙ P∙Y – valoarea tranzacțiilor
 Cererea de moneda (bani) – este cantitatea de moneda pe care agentii
economici doresc (au nevoie) sa o detina in conditiile unei anumite dobanzi
(rate a dobanzii). Dobanda este costul optiunii pentru a pastra (avea) bani
(moneda) in numerar.
Cererea de moneda decurge din:

 - volumul tranzactiilor din activitatile care trebuie finantate de unitatile

economice dintr-o tara (consum, productie, investitii etc.):

 - necesitatea constituirii de rezerve – ca masura de prevedere întrucât banii

reprezinta o valoare care poate fi schimbata oricand pe alte bunuri si nu
numai;

 - mobiluri (scopuri) speculative. Mai ales in tarile cu un mecanism bursier

dezvoltat aceasta cerere variaza in raport invers cu rata dobanzii. Cand
dobanda creste cererea de bani in acest scop scade si invers
 Purtatorii cererii de moneda sunt: întreprinderile pentru a-si finanta activitatile,
trezoreria statului pentru a finanta activitatile adminstratiilor publice (si deficitul
bugetului de stat), bancile si alte institutii financiare care au nevoie de credite de
la populatie pentru a finanta proiecte de diferite feluri.

 Banii pastrati, indiferent din ce motiv, in numerar in afara sistemului bancar, nu

aduc nici un venit. Daca insa sunt depusi in sistemul bancar beneficiaza de dobanda.
In acest sens, dobanda este considerata pretul banilor.

 Cererea de bani creste sau scade odata cu

variatia nevoilor determinate de cele trei cauze. O influenta deosebita asupra cererii
de bani are si cresterea preturilor sau diminuarea acestora.

žBăncile; Banca centrală;

žCasele de economii și de pensii;
žSocietățile de asigurări;
žTrezoreria sau tezaurul
žAlte instituții financiare cu disponibilități temporare;
žPopulația

 Banca Nationala – numita adesea si Banca Centrala sau de Emisiune. Aceasta

ofera resursele banesti necesare statului. Mecanismul acestei operatii: la
cererea de credit a guvernului, banca centrala emite bonuri de tezaur (hartii
de anumite valori) purtatoare de dobanzi „interesante”. Bancile comerciale si
nu numai cu banii disponibili pe care-i au cumpara (subscriu) asemenea bonuri
pentru a beneficia de dobanda. In aceasta relatie, bancile respective sunt in
situatia de creditori, iar sumele pe care banca nationala le plateste bancilor
subscriptoare constituie de fapt oferta de bani care prin intermediul lor se
„difuzeaza” in economie. Bonurile de tezaur subscrise bancilor pot fi revandute
in anumite conditii bancii nationale.

 Banca Nationala ofera monedă si contribuie la cresterea masei monetare si

prin cumpararea de devize straine (bani si alte valori) necesare agentilor
economici nationali in relatiile lor cu exteriorul sau ca rezerva;

 Tot banca centrala, in anumite conditii, la cererea bancilor comerciale pune la

dispozitia acestora sub forma de credit sume, pe care bancile respective le
pot da la randul lor sub forma de credit altor agenti economici;
 trezoreria statului (bancă a statului având ca principală funcție centralizarea
fondurilor publice și gestionarea acestora în conformitate cu prevederile legale)–
prin:

 a) cheltuirea sumelor primite de la banca nationala, sume care s-au constituit prin
emisiunea de bonuri de tezaur ( titluri de stat, instrumente financiare emise de
autoritatea fiscală, pentru finanțarea temporară a deficitului bugetar: certificat
de trezorerie și certificat de depozit) ce au fost vandute bancilor comerciale sau,
altfel spus au fost subscrise de bancile comerciale;

 b) utilizarea propriei monede intrucat are acest drept;

 bancile comerciale care ofera sau creeaza moneda scripturala acordand

credite celorlalte categorii de agenti economici. Mecanismul specific acestui
gen de oferta este denumit multiplicatorul creditului – multiplicatorul ofertei
de bani sau multiplicatorul monetar.

 Capacitatea bancilor comerciale de a oferi moneda prin creditarea celor ce au

nevoie de bani este limitata de banca centrala prin constituirea unor rezerve
obligatorii. Din disponibilitatile pe care le au si pe care le-ar putea oferi pe
piata sub forma de credite, bancile trebuie sa depuna la banca centrala o
cota procentuala ca rezerva obligatorie pe care n-o pot folosi ca oferta. Prin
cresterea acestei rezerve se restrange capacitatea de a se crea moneda si
deci se diminueaza oferta si invers.
 In acest gen de operatii sunt implicati in primul rand deponentii / unitatile
economice (agentii) de orice fel si in primul rand populatia sau menajele care
au surplus de bani sau economii pe care ii pastreaza (depun) in bancile
comerciale si-i pot folosi cand au nevoie. In al doilea rand, sunt implicati cei
ce au nevoie de bani (oricine ar fi acestia) si pentru aceasta solicita credite
bancilor comerciale.

žOperațiuni – care au loc pe PM este reglată cantitatea de monedă solicitată de desfășurarea

activităților ec. și socialculturale din cadrul unei țări.
žÎmprejurări și operațiuni care duc la creșterea masei monetare
žÎmprejurări și operațiuni care duc la scăderea masei monetare

žA. Operații cu garanții și fără garanții

žB. Operațiuni de finanțare și refinanțare
žC. În funcție de durata pe care se acordă creditul: perioade f.scurte; credite pe perioade
scurte (2-90 zile) și credite pe termen mediu (90-2 ani)
žPM – un ansamblu de acțiuni exercitate de autoritățile monetare (BNR, trezoreria) asupra
masei monetare și asupra activelor financiare, în vederea orientării pe termen scurt sau
mediu.
žPe plan intern: PM se realizează prin reglarea Cm de schimb și de plată. Se urmărește
stabilitatea prețurilor, deplina ocupare a forței de muncă și expansiunea economică.
žPe plan extern: PM poate să încurajeze intrările sau ieșirile de capitaluri
pentru echilibrarea balanței de plăți

žConform art.2 din Legea privind Statutul BNR

vAsigurarea stabilității monedei naționale, pentru a contribui la stabilitatea prețurilor;
vControlul masei monetare și al nivelului ratei dobânzii;
vBNR elaborează, aplică și răspunde de PM , valutară, de credit, de plăți, urmărind
funcționarea normală a sistemului bancar.
žA. Cumpărări și vânzări de titluri pe piața deschisă (open market). Reglarea lichidității
monetare în funcție de nevoile sistemului economic, ca și evitarea variațiilor de ritmuri
foarte mari și dezordonate în dinamica M poartă numele de OM. BNR vinde și cumpără
titluri de credit, prin OM se deschide piața și se creează condițiile pentru ca
mecanismelor C și O de active financiare să funcționeze normal, liber.

žB. variațiile cotelor rezervelor obligatori

žC. refinanțarea acordată băncilor comerciale.

 are rolul de a regla cantitatea de moneda din economie si a compensa excedentul de
moneda cu deficitul diferitelor categorii de agenti economici;
 are un pret specific – dobanda;
 este extrem de fluida;
 are o mare capacitate de a influenta mersul economiei prin mixuri de politici care pot fi
grupate in doua mari categorii:
a) politica banilor ieftini care are obiectul de a mari oferta de moneda in scopul dezvoltarii
economiei si in acest sens se diminueaza rata rezervei obligatorii si se acorda diferite
alte facilitati;
b) politica banilor scumpi prin care se restrictioneaza oferta de moneda sau chiar se
diminueaza pentru a evita inflatia in special prin masuri opuse celor prevazute de politica
banilor ieftini;
 echilibrul pe aceasta piata consta in mentinerea unui raport dinamic intre cerere si
oferta relativ apropiat astfel incat economia sa functioneze in conditii normale;
 dezechilibrele pe aceasta piata au urmari complexe si caracter contagios (determina
dificultati in lant);
 echilibrul este foarte greu de controlat data fiind interactiunea deosebit de activa a
acestei piete cu cea financiara si valutara.

 Inflația este un dezechilibru pe piața monetară atunci când oferta de monedă

este mai mare decât cererea de monedă și se manifestă prin creșterea
generalizată și de durată a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare: ž
Acestea survin in economie, indiferent din ce cauze, in raport cu un moment sau o
perioada din trecut:
a) se mareste diferenta dintre volumul masei monetare si cantitatea bunurilor supuse
vanzarii astfel incat preturile cresc simtitor, iar
b) valoarea banilor se diminueaza.
 Efectul poate fi rezultatul unor imprejurari variate:
 - creste masa monetara, iar cea de bunuri este constanta;
 - scade cantitatea de bunuri, iar masa monetara ramane constanta;
 - cresc cei doi termeni ai comparatiei dar banii mai mult;
 - scade volumul marfurilor, iar cel al masei monetare creste; ž - scad cei doi
termeni ai comparatiei dar banii mai putin.
§ cresterea sensibila, generalizata si de durata a preturilor relevată prin indicele
general mediu al preturilor din economie (IGP).
 Pentru un bun economic, indicele prețului (Ip) se calculează ca raport procentual între
prețul sau în prezent (p1) si cel existent la o
data sau într-o perioada anterioaăa (p0)

 Ip = p1/ p0 x 100 ; 10 lei/8 lei x 100 = 125 %

 Interpretarea: prețul acesta a crescut cu 25%; a crescut la 125%; a crescut de 1,25

ori.
 Pentru categorii mari de bunuri, indicele preturilor se poate calcula in mai multe
feluri. In ceea ce privește bunurile de consum cel mai des se recurge la indicele
preturilor de consum (IPC) de tipul
 IPC =  (Q0 x P1) /  (Q0 x P0)=Px1Qx0+Py1Qy0+...
+Pn1Qn0/
Px0Qx0+Py0Qy0+...+Pn0Qn0
 – Indice de tip Lanspeyres

 IPC =  (Q1 x P1) /  (Q1 x P0)= Px1Qx1+Py1Qy1+...

+Pn1Qn1/
Px0Qx1+Py0Qy1+...+Pn0Qn1
 Indicele prețurilor de consum exprimă modificarea medie ponderată a cheltuielilor
pe care o familie de talie mijlocie din mediul urban le face pentru asigurarea
mijloacelor de subzistență, în concordanță cu nivelul și structura nevoii sociale .
 § scaderea preturilor de cumparare a banilor sau a unei unități monetare care
consta, în scăderea cantității de bunuri ce se pot cumpăra cu o unitate monetară.
In acest sens exista indicele puterii de cumpărare a banilor (IPCB).

§ PCB = 1/IPC sau PCB=M/IPC

 IPCB = M t1 / IGPt1/ t0 in care:

 M t1 –masa monetară în t1

 IPC – indicele prețului bunurilor de consum

 t1/ t0 – intervalul de referintă

 Amploarea sau intensitatea inflatiei este atent urmarita intrucat are efecte
deosebite. In ceea ce priveste intensitatea distingem:
 - inflatie taratoare – cresterea medie anuala a preturilor de 3 – 5%;
 - inflatie moderata – cresterea medie anuala a preturilor de 6 – 7 %; ž - inflatie
rapida – cresterea amedie anuala a preturilor de 8 – 10%; ž - inflatie galopanta –
cresterea anuala a preturilor de peste 10%.
 In stiinta economica interactiunea dintre inflatie și mersul economiei este sintetizata
prin conceptele:
 - crestere economica neinflationista caracterizata prin inflatie taratoare –
moderata si crestere economica superioara indicelui inflatiei;
 - crestere economica inflationista in care inflatia depaseste indicele de crestere
a productiei;
 - stagflatie – in care exista inflatie rapida iar productia evolueaza lent in
scadere;
 - slumpflatie – cand productia este in scadere in timp ce inflatia devine
galopanta.

 Inflația prin cerere este acea inflație care rezultă din creșterea cererii
agregate. Creșterea cererii agregate este explicată de unii specialiști prin
creșterea veniturilor bănești ale populației (vezi reprezentarea grafica din
manual sau curs)
 Inflație prin costuri, prin ofertă, apare în situația în care costurile de producție
cresc independent de cererea agregată. Dacă firmele sunt confruntate cu o
 sporire a costului, ele vor răspunde parțial prin creșterea prețului de vânzare și
parțial prin reducerea volumului activității( vezi reprezentarea grafica din manual
sau curs)
 Inflație prin credit, creșterea substanțială a creditului duce relativ repede la
dezechilibrul inflaționist, la excesul de cerere nominală pentru bunurile de consum

 Inflație importată – cu cât elasticitatea cererii în raport cu prețurile bunurilor

de import sau ale celor fabricate cu bunuri de import este mai mare, cu atât
incidența inflației importate va fi mai mică.
  1. deprecierea inflaționistă a banilor existenți la populație
 2. necesitatea deselor calculări și recalculări de prețuri, de operațiunile de afișare a
acestora
 3. inflația viciază corelațiile istorice dintre prețurile relative ale diferitelor bunuri materiale
și servicii
 4.creșterea incertitudinii și a riscului în economie
 5. redistribuiri arbitrare ale avuției și ale veniturilor între gospodării, firme și stat
 6. costurile psihologice și costurile politice
(pentru mai multe detalii consultați manualul)

žAvantajează pe debitori (cei care iau credit) și pe cei care își convertesc moneda depreciată cu o
monedă liber convertibilă.
žDezavantajează pe creditori și pe cei care au venituri mici și fixe.

agentilor economiciprecum
indexarea – cresterea veniturilor unor categorii de persoane (in special a celor cu venituri mici si fixe)
pentru a acoperi total sau partial cresterea preturilor, cresterea dobanzilor pentru economiile
realizate; acordarea de compensatii, subventionarea preturilor pentru anumite categorii de bunuri
etc. Ingeneral asemenea masuri sunt considerate pasive;

a) masuri active care privesc refacerea echilibrului economic deteriorat prin inflatie actionand asupra
masei monetare pentru a frana cresterea sa si a o aduce la nivelul solicitat de mersul normal al
economiei cat si asupra volumului de bunuri si servicii pentru a-l ridica mai aproape de nivelul masei
monetare existente si a reface raportul cerere-oferta. Asemenea masuri sunt: cresterea dobanzilor la
credite; „inghetarea” salariilor si a unor preturi; echilibrarea bugetului de stat si balantei de plati
externe; dezvoltarea activitatilor productive pentru cresterea ofertei agregate; adaptarea
structurii ofertei agregate la cea a cererii agregate; acordarea de facilitati la export si import
etc.
 De regula, masurile antiinflationiste se promoveaza „la pachet” pentru a fi mai eficiente.
ž
žA.W.Phillips a descoperit o relație inversă între ritmul salariului nominal și rata șomajului. Șomajul a
fost mai mare când ritmul de creștere a salariului nominal a fost mai lent, și invers
žCurba Phillips este un instrument de fundamentare a politicilor economiei ofertei și este o alternativă
de reprezentare a ofertei globale
 la pagina 303 din manual aveți efectele șocurilor inflaționiste (șocul cererii și șocul ofertei) de
învățat
žIntrebari? žMultumesc pentru atentie.

Seminar 1 Indicatorii macroeconomici (teorie + aplicații rezolvate)

Produsul intern

I. PIB=PGB-CI și PIN = PIB- A, unde

PGB –valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse în perioada de calcul

CI - consumul intermediar cuprinde bunurile și serviciile produse în decursul unei perioade și utilizate
pentru a produce alte bunuri și servicii

A- amortizarea sau CCF( consum de capiral fix) sau investiția de înlocuire

PIB se calculează prin trei metode:

 Metoda producției: PIB=VAB + IP + TV – SP

VAB- valoarea adăugată brută (valoarea nou-creată în producție)

IP – impozitele pe produse (TVA)

TV – taxe vamale, reprezentând prelevări asupra importurilor

SP – subvenții pe produs și pentru import

 Metoda veniturilor: PIB = R + EBE + AIP – ASP

R – remunerarea salariaților

EBE – excedentul brut de exploatare, cuprinde veniturile din proprietate și veniturile din activitatea de
întreprinzător

AIP – alte impozite legate de producție și import

ASP – alte subvenții de exploatare și import

  Metoda cheltuielilor

 PIB= CF + FBCF + VS +EN= C+G+Ib+VS+EX-IM

CF – consumul final = consum personal (C)+consum guvernamental (G)

FBCF – formarea brută a capitalului fix (investiția brută)- Ib

VS – variația stocurilor

EN – exportul net = Export- Import

In=Ib-A; Ib=In+A

Produsul național

 II. PNB=PIB + Sn – Ss(SVS), unde SVS- soldul veniturilor factorilor de producție cu

străinătatea

Sn – producția finală brută a agenților naționali ce își desfășoară activitatea în străinătate

Ss – producția finală brută a agenților străini ce își desfășoară activitatea în interiorul țării

+ sau -SVS - soldul veniturilor factorilor de producție cu străinătatea

 PNN = PNB - A (CCF)

 III. VN – suma veniturilor obținute de unitățile economice sau de factorii de producție naționali
prin activitățile pe care le realizează după achitarea impozitelor și taxelor indirecte. Veniturile:
salariul, profit, dobândă, rentă și alte venituri.

 VN =Σveniturilor factorilor de producție

 VN = PNNpf = PNNpp – Impozite indirecte + Subvenții=PNN-Ti+Subvenții

 PIBpf=PIB-Ti+subvenții

 PNBpf=PNB-Ti+subvenții

Orice indicator la prețul factorilor este determinat din indicatorul la prețul pieței minus
impozite indirecte plus subvenții:

Xpf=Xpp-Impozite indirecte (Ti) + Subvenții

VP (venit personal) – sumele ce revin menajelor ca urmare a implicării lor în activitatea

economică și pentru care acestea plătesc taxe și impozite.

Ceea ce rămâne din venitul personal după plata impozitelor plus transferurile care au loc în
favoarea menajelor constituie venitul disponibil (VD)
 IV: VD = VN - VND + TRB –TV=Vp-Tv

 Vp=VN-VND+ TRB

 VD=Vp-Tv

 Taxe- directe Td sau Tv

 Taxe indirecte Ti (taxe vamale, accize, TVA etc.)

 Taxe=Tv (Td)+Ti

TRB – transferurile de la bugetul de stat (sau notate cu TBS )

VND – venituri nedistribuite

TV – taxe și impozite (taxe pe venit, taxe directe)

VN – venitul național sau agregat

V. VD=C+E, VD=C+S, VD=C+I

 Alte formule: în manual VN este notat cu Y, noi vom nota

 Y - venitul național de echilibru, pentru a face diferența cu VN sau VD=Yd

Y=C+G+I (într-o economie închisă)

 Y=C+G+I+EX- IM (într-o economie deschisă)

 Deflatorul PIB= PIB nominal/PIB real=

 Px1Qx1+ Py1Qy1+...+ Pn1Qn1/ Px0Qx1+ Py0Qy1+...+ Pn0Qn1

Deflatorul oferă cea mai bună măsurare a ratei inflației și nu trebuie confundat cu indicele
prețurilor bunurilor de consum

 Termeni nominali, adică în prețuri curente. De exemplu: PIB-ul în prețuri curente se numește
PIB nominal

 Termeni reali, adică în prețuri constante. De exemplu: PIB-ul în prețuri constante se numește
PIB real

 PIB –ul real elimină efectul perturbator al modificării prețurilor, orice indicator real se
determină raportând indicatorul nominal la modificarea prețurilor:

 Xr=Xn/IGP, unde IGP - indicele general al prețurilor (IPC)

 IXr=IXn/IGP

 PIBr=PIBn/IGP , IGP=PIBn/PIBr
 CA și OA

 Cererea agregată (CA) – exprimă ansamblul bunurilor și serviciilor pe care consumatorii, firmele,
guvernul și străinătatea doresc și pot să le achiziționeze în funcție de prețul mediu din
economie. CA se va modifica în funcție de factorii determinanți ai acesteia: consumul,
investițiile, cheltuielile publice și exportul net.

 CA = PIB + EXPORT

Oferta agregată (OA)- exprimă producția totală de bunuri și servicii pe care firmele doresc și
pot să o realizeze în funcție de nivelul mediu al prețurilor din economie.

 OA = PIB + IMPORT

Factorii care determină modificarea OA pe termen scurt: modificarea pț.f.p.; modific. Ri (rata
inflației) anticipate; modific.Wf.p (productivitatea factorilor de producție); informațiile și
neotehnologiile; modificara legislației și a fiscalității; șocurile externe,etc.

 În fluxul circular al venitului apar retrageri și injecții care se însoțesc și se condiționează

reciproc

 Retragerile îmbracă trei forme:

- economiile (E);
 - taxele (T) care includ t.directe și indirecte plătite de titularii de venit administrațiilor;

- importurile (IM) populației și ale firmelelor pentru achiziționarea materiilor prime din
exterior

R= E+T+IM

 Injecțiile (J) cuprind:

- investiții (I) făcute de firme pentru creșterea stoc.de cap

- cheltuielile publice (G)-achiziții guvernamentale de bunuri și servicii

- exporturile (EX)
J= I+G+EX

E+T+IM= I+G+EX, rezultă(E-I)+(T-G)=EX-IM

Export – Import = Export net

G-T = deficit bugetar;

T-G = excedent bugetar

T=G - buget echilibrat

Aplicații rezolvate:
1. Presupunem că avem două bunuri, a căror evoluție (prețuri, cantitate) este prezentată în tabelul de
mai jos:

An Qx Qy Px Py
2016 100 50 1 4
2017 150 100 2 6
2018 200 150 3 8

a. Calculați PIB nominal în fiecare an :

2016: PIB nominal = Qx2016 * Px2016 + Qy2016*Py2016 = 100*1 + 50*4 = 300
2017: PIB nominal = Qx2017* Px2017 + Qy2017*Py2017= 150*2 + 100*6 = 900
2018: PIB nominal = Qx2018*Px2018 + Qy2018*Py2018= 200*3 + 150*8 = 1800

b. Calculați PIB real în fiecare an, considerând anul 2016 an de bază:

2016: PIB real = PIBnominal=300

2017: PIB real= Qx2017*Px2016+Qy2017*Py2016=150*1+100*4=550
2018: PIB real= Qx2018*Px2016+Qy2018*Py2016=200*1+150*4=800

c. Calculați deflatorul PIB (Indicele General al Prețurilor - IGP) în fiecare an

2016: Deflatorul PIB (IGP)= PIBnominal2016/PIBreal2016 =(300/300)=1

2017: Deflatorul PIB 2017= PIBnominal2017/PIBreal2017=(900/550)=1,63
2018: Deflatorul PIB2018= PIBnominal2018/PIBreal2018=(1800/800)=2,25
2. Se cunosc următoarele date referitoare la o economie naţională închisă: consumul personal, C = 150
+ 0,8Yd (Yd este venitul disponibil), investiţiile I = 100 mld. u.m., consumul public G = 150 mld.
u.m. Dacă taxele sunt Tv = 120 mld. u.m. iar transferurile TRB = 30 mld. u.m. atunci venitul naţional
de echilibru(Y) este:

Y=C+G+I= 150+0,8Yd+150+100= 400+0,8Yd

Y=400+0,8(y-90)= 400+0,8Y-72

Y-0,8Y=328, Yd=Y-VND+TRB- Tv= Y+30-120= y-90

0,2Y=328

Y=328/0,2=3280/2=1640 mld.

Yd=Y-VND+TRB- Tv= Y+30-120= y-90=1640-90=1550 mld.u.m.

3. Se dau următoarele date: C=3000 mld. lei; G=1000 mld.lei; Ib=500 mld.lei A=200 mld lei; Ti=100
mld. lei; Tv=500 mld. lei; SVS=-2000mld. lei

Să se calculeze:

1. PIB=C+G+Ib+VS+EX-IM= 3000+1000+500= 4500 mld. lei

2. PIN= PIB-A=4500-200= 4300 mld. lei

3. PNB=PIB-SVS=4500-2000=2500 mld. lei

4. PNN=PNB-A=2500-200= 2300 mld.lei

5. VN=PNNpf=PNN-Taxe indirecte + Subvenții= 2300-100=2200 mld. lei

6. VD=VN-VND+TRS-Tv= 2200-500=1700 mld.lei

Obs: Orice dată care nu mi se dă și nici nu pot să o deduc din datele problemei o consider nulă!

4. Consumul populației a reprezentat 80% din produsul intern brut, consumul guvernamental 6%, iar
investițiile 22%. În aceste condiții, exportul net a fost pozitiv și a reprezentat 8% din produsul
intern brut?

PIB=C+G+Ib+VS+EXnet= 80%PIB+6%PIB+22%PIB+EXnet

PIB-80%PIB-6%PIB-22%PIB=EXnet
EXnet=-8%PIB

5. Cererea agregată din economie nu cuprinde importul. (A/F)

6. Oferta agregată din economie reprezintă suma dintre producție și export. (A/F)

7. Reprezintă o soluție pentru ajustarea decalajului recesionist, o creștere a cererii agregate. (A/F)

8. Reprezintă o soluție pentru ajustarea decalajului inflaționist, scăderea ofertei agregate.

9. În condiții de echilibru macroeconomic, investițiile economice private sunt egale cu excedentul

bugetar.

10. În venitul disponibil al menajelor se regăsesc transferurile de la bugetul statului.

11. Calculul produsului intern brut după metoda cheltuielilor nu ia în considerare indemnizațiile de
șomaj.

12. Retragerile din fluxul circular al venitului sunt date de investiții, cheltuieli guvernamentale și
exporturi.

13. PIB-ul nominal al unei țări a fost într-un an 100 mld. euro. Știind că în anul următor acesta a
înregistrat o creștere de 10%, iar deflatorul PIB a fost 115%, calculați PIB-ul real din ultimul an.
14. Se dau următoarele date macroeconomice: consumul C = 100+0,8Y, investiţiile I = 100 mld. lei. Să se
determine venitul naţional de echilibru.

15. Una dintre afirmaţiile de mai jos este falsă: a) PIB nu trebuie
confundat cu totalul vânzărilor din economie; b) valoarea adăugată
este suma veniturilor factorilor de producţie; c) PIB include atât
consumul intermediar cât şi amortizarea capitalului fix; d) formarea
netă de capital fix nu include variaţia stocurilor de producţie; e) PIB
poate să fie mai mare decât PNB.

16. PIB-ul nominal al unei ţări a fost într-un an de 200 miliarde euro.
În anul următor, PIB nominal a crescut cu 35% iar rata inflaţiei a fost
de 25%. Să se determine PIB în termeni reali pentru ultimul an: a)
186 miliarde euro; b) 240 miliarde euro; c) 216 miliarde euro; d) 270
miliarde euro; e) 248 miliarde euro.
PIBn0=200 mld. euro, PIBn1=270 mld.euro, Ri=25%, IPC=125%
Ri=IPC-100%

IPIBr=IPIBn/IPC=135%/125%=108%(a crescut cu 8%)

PIBr1=PIBn1/IPC=270mld.euro/125%=216 mld euro

17. Care dintre următoarele categorii constituie un exemplu de “injecţie” în fluxul circular al
veniturilor în economie: a) taxele şi impozitele; b) economiile; c) investiţiile; d) importurile; e)
deficitul bugetar.
Seminar 2

VENIT , CONSUM ȘI INVESTIȚII

 VD=C+E , unde C - consum de bunuri și servicii, E - economii (sau se mai notează cu S)

 VD=C+I , I - investiții, economiile se transformă în investiții, contribuind la sporirea și modernizarea
capitalului tehnic în funcțiune.
 Unii economiști notează economiile cu S (saving) și atunci VD=C+S
Consumul (C) – este partea cea mai importantă a cheltuielilor agregate, concretizată în achiziționarea
de către menaje a bunurilor și serviciilor de pe piață pentru satisfacerea nevoilor economice imediate
Economiile (E sau S) – reprezintă excedentul de venit peste ceea ce este folosit pentru consumul
curent, realizat de către gospodăriile casnice și de către firme.
Investii (I)- totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital, în vederea
sporirii avuției societății.
Investiția netă (In) –reprezintă partea din venitul disponibil cheltuită pentru formarea capitalului,
adică pentru creșterea volumului capitalului fix și creșterea volumului stocurilor de capital circulant.
investiția de înlocuire (sau amortizarea A/CCF)– este reprezentată de cheltuiala făcută din
amortizare (CCF) pentru înlocuirea bunurilor de capital fix scoase din funcțiune ca urmare a
deprecierii lor; CCF - consum de capital fix
Suma investițiilor nete (de dezvoltare) și a investițiilorde înlocuire formează Investițiile brute (Ib),
ce contribuie la formarea brută a capitalului.
Ib=In + CCF (A); In=Ib-A
 Pornind de la formula VD=C+E, putem calcula:
a) Rata medie a consumului sau înclinația medie spre consum (𝑐̅)
𝑐̅ = C/VD, exprimă partea din venitul disponibil destinată consumului
b) Rata medie a economiilor sau înclinația medie spre economisire (ē)
ē = E/VD, exprimă partea economiilor în totalul venitului disponibil

𝑐̅ + ē = 1 𝑐̅ = 1 - ē și ē =1 - 𝑐̅
(între rata medie a consumului și rata medie a economiilor există o relație pozitivă și subunitară)

 În dinamică, putem vorbi de o modificare a venitului disponibil (VD) care va atrage după sine
modificarea consumului (C) și respectiv a economiilor(E), în acest sens relația devine: ΔVD=ΔC+ΔE
sau ΔVD=ΔC+ΔI
Pornind de la această relație putem calcula:
a) Rata marginală a consumului sau înclinația marginală spre consum (c’) – arată cu cât sporește
consumul (ΔC) la creșterea cu o unitate a venitului disponibil (ΔVD), într-o anumită
perioadă. Este o mărime pozitivă și subunitară
c’= ΔC/ ΔVD
b) Rata marginală a economiilor sau înclinația marginală spre economisire (e΄), exprimă măsura în
care sporesc economiile (ΔE) la creșterea cu o unitate a venitului dispinibil (ΔVD), într-o
anumită perioadă. Este o mărime pozitivă și subunitară mai mică decât c΄
e΄= ΔE/ ΔVD
 Funcția consumului: C= Ca + c’VD (C= Ca + c’Yd)
sau C=Ca+ 𝑐̅VN (C=Ca+ 𝑐̅ Y)
Ca- consumul autonom reprezintă consumul determinat de alți factori decât venitul, cum sunt:
averea, stocul de bunuri de folosință îndelungată, rata anticipată a inflației, etc.

• Funcția economiilor: E= - Ca + e΄VD (E= - Ca + e΄Yd) sau E= - Ca + ē VN (E= - Ca + ē Y)

•
Între înclinația marginală spre consum și înclinația marginală spre economii există o relație
pozitivă și subunitară:
c΄ + e΄ = 1(100%) c΄=1- e΄ și e΄=1- c΄
Reprezentare grafică - Funcția consumului (vezi exemplul din manualul de Economie, editura
Economică)
Reprezentarea grafică - Funcția economisirii (vezi datele în manualul de Economie, editura
Economică)
Multiplicatorul si acceleratorul
• Principiul multiplicatorului – exprimă interacțiunea care se formează între creșterea venitului și
creșterea investițiilor, sub forma unui coefiecient de amplificare (k), ce arată de câte ori sporește
venitul la creșterea cu o unitate a invetițiilor.
• k= ΔVD/ΔI; ΔVD = k· ΔI, cu k > 1
• k=1/1-c΄ = 1/e΄
• Înțelegerea procesului ce generează efectul de multiplicare a creșterii venitului disponibil presupune
analiza economică în termenii fluxului cheltuieli- venit.
• Potrivit modelului de analiză cheltuieli-venit, orice cheltuială pe care o efectuează un subiect
economic reprezintă pentru alt subiect economic un venit.
• Principiul acceleratorului exprimă efectul creșterii venitului asupra investițiilor. Astfel, dacă toate
capacitățile de producție ar fi utilizate integral, o sporire a cererii de bunuri de consum generează
o creștere de o mai mare amplitudine a investițiilor în economie
a= I/ ΔVD; I=a· ΔV;, unde 0 < a < 1
 Probleme rezolvate

1. Considerăm că venitul disponibil (VD) este 1000 u.m. și consumul (C) este 800 u.m. Calculați venitul
economisit (E), înclinația medie spre consum (𝑐̅) și înclinația medie spre economisire(ē).
Rezolvare:
E=VD-C=1000-800 = 200 u.m.
𝑐̅ = 𝐶/VD = 800 /1000 = 0,8 u.m. (cheltuielile pentru consum dintr-un leu venit disponibil)
ē = E/VD = 200/1000 = 0,2 u.m. (economisirea dintr-un leu venit disponibil)
𝑐̅ + ē = 1

2. Determinați inclinația marginală spre economisire (e') știind că o creștere a venitului disponibil cu 400 de
lei determină o creștere a consumului cu 100 de lei.
Rezolvare:
𝑐′= = 100/400=0,25
c'+ e' = 1 rezultă: e' = 1 - c'
e' = 1 – 0,25 = 0,75

3. Determinați ce se întâmplă cu consumul dacă venitul disponibil crește în economia românească cu 300 de
milioane de lei iar inclinația marginală spre economii (e') este de 0,2.
Rezolvare:
c'+ e' = 1 rezultă: c' = 1 - e'
c' = 1 – 0,2 = 0,8
𝑐′= Δ𝐶/Δ𝑉
0,8 = Δ𝐶/300
Δ𝐶=0,8∗300= 240 milioane lei

4. Într-o perioadă de timp VD a fost de 200 iar consumul a reprezentat 4/5 din venit; în cursul perioadei
următoare unui consum de 180 i-a corespuns un venit de 250. Determinați e' (înclinația marginală spre
economii).
Rezolvare:
VD0 = 200
C0= 4/5 * 200 = 160 => E0 = 40
VD1 = 250
C1 = 180 => E1 = 70
e’ = ΔE/ΔVD=(E1-E0) / (VD1-VD0) = 30 / 50 = 0,6

5. Determinați multiplicatorul investițiilor dacă înclinația marginală spre consum este de 0,8.
Rezolvare:
k= 1/e′ = 1/1−𝑐′= 1/0,2= 5
6. Înclinația marginală spre consum este de 0,80 . Care va fi creșterea veniturilor determinată de sporul
investițiilor (ΔI) cu 200 mld.
Rezolvare:
În astfel de probleme, când avem sporul investițiilor (ΔI), se aplică prima formulă a lui k,

k= ΔVD /ΔI, cum 𝑐′=0,80, rezultă că e′=0,2 și k=1/0,2=5, deci din formula K= ΔVD/ ΔI/, rezultă
5=ΔVD /200, rezultă că ΔVD=200 x 5= 1000 mld.

7. Fie funcția consumului consumului C=400+0,20VD. Să se determine nivelul venitului corespunzător

pragului de economisire?

Din teorie știm că la pragul de economisire VD=C, pentru că E=0 (zero),

deci VD= 400+0,2VD VD-0,2VD= 400 0,8VD=400 VD=400/0,8=500
La pragul de economisire VD=500

8. Fie funcția consumului C=100+0,2VD, să se determine funcția economiilor?

Dacă Ca (consum autonom)=100, 𝑐′=0,2 atunci e′=0,8 , iar funcția economiilor este E=-100+0,8VD

9. Dacă funcția economiilor este E=-20+0,3VD, să se determine funcția consumului?

Dacă Ca=20, e′=0,3, atunci 𝑐′=0,7 și funcția consumului este C=20+0,7VD
În loc de VD putem avea VN sau notat cu Y
10. Să reprezentăm grafic funcția consumului și funcția economiilor:
C=50+0,2 VD și E=-50+0,8 VD
VD C=50+0,2 VD E=-50+0,8VD
0 50 -50
62,5 62,5 0
100 70 30
200 90 110
300 110 190
400 130 270
500 150 350
 400

350

300

250

200
C=50+0,2VD
150
E=-50+0,8VD
100

50

0
0 100 200 300 400 500
-50

-100

Pentru a calcula pragul de economisire pornim de la relația VD=C, E=0

VD=50+0,2VD,
VD-0,2VD=50,
0,8VD=50,
VD=50/0,8=62,50 (practic este punctul prin care funcția economiilor întretaie axa VD, momentul de unde se
începe economisirea)
Seminar 3 Piața muncii și șomajul

• Piața muncii este spațiul economic în care angajatorii (cererea de muncă) se întâlnesc cu posesorii de
forță de muncă (oferata de muncă), angajații și unde se formează salariul- ca preț pe piața muncii.
Piata muncii- reprezinta un sistem de relatii specifice intre purtatorii cererii si ofertei de
munca realizate potrivit reglementarilor existente prin care se stabilesc conditiile de angajare,
durata acesteia si marimea salariilor consemnate intr-un contract oficial (de munca).

• Cerere de munca – reprezinta nevoia de munca salariala ce se formeaza intr-o economie de piata
concurentiala la un moment dat sau pe o anumita perioada, exprimata prin numarul locurilor de munca
• Oferta de munca- reprezinta resursele de munca de care dispune societatea la un moment dat si
care se delimiteaza pe baza urmatoarelor criterii: salarizare, posesia aptitudinilor fizice si
intelectuale necesare pentru o munca, cautarea sustinuta a unui loc de munca, precum si
disponibilitatea unei persoane de a ocupa imediat un loc de munca.
•
 Oferta de muncă provine din rândul populației active (angajaților) care au de ales între a lucra și a
petrecere mai mult timp liber. Curba ascendentă a ofertei forței de muncă indică faptul că oamenii răspund
la o creștere a salariului muncind mai multe ore și bucurându-se de mai puțin timp liber. Și invers.
Cererea de munca provine din rândul firmelor și a instituțiilor publice, și reprezintă cantitatea totală de
munca necesara desfășurării activităților economico-sociale dintr-o țăra la un moment dat.
Ca pe orice piață, există un preț. În cazul de față este vorba de prețul muncii ce variază în funcție de
cererea și oferta de muncă există la un moment dat. La nivelul de echilibru, salariul reflectă contribuția
marginală a muncii lor la producția de bunuri și servicii.
Salariul este venitul posesorilor factorilor de munca ca plata sau recompensa băneasca pentru munca
depusa pe piața muncii prin confruntarea cererii cu oferta de munca, iar mărimea sa depinde de eficienta cu
care este utilizat factorul muncă. Aici putem distinge în 2 tipuri de salarii:

• Salariul nominal (SN)- reprezintă suma de bani pe care individul o primește pentru efortul fizic și
intelectual depus. După ce își plătește taxele și impozitele rezultă un salariu nominal net.
• Salariul real (SR) -reprezintă cantitatea de bunuri si servicii de consum personal care poate fi
cumpărată la un moment dat cu salariu nominal net.
• IPC - indicele prețului bunurilor de consum

𝑆𝑎𝑙𝑎𝑟𝑖𝑢𝑙 𝑟𝑒𝑎𝑙 (SR)=𝑆𝑎𝑙𝑎𝑟𝑖𝑢𝑙 𝑛𝑜𝑚𝑖𝑛𝑎𝑙 (SN)/𝐼𝑃𝐶

În dinamică, salariul real este ilustrat de indicele salariului real, care se determină astfel:

ISR=ISN/IPCx100,

ISR=SR1/SR0 x100 ; ISN=SN1/SN0x100; IPC=IPC1/IPC0x100

 Trebuie menționat faptul că această piață nu este una perfectă. Imperfecțiunile pieței muncii sunt
determinate de o serie de factori, cum ar fi: existența salariului minim pe economie, precum şi rolul jucat
de sindicatele sau patronatele cu putere de a influența salariile de pe această piață.
Salariul minim reprezintă salariul fixat pe cale legală, având ca scop protejarea salariaților. Dacă nivelul
inițial al salariul minim este relativ mic, o creştere a acestuia nu va antrena un efect negativ asupra ocupării
forței de muncă din economie. În schimb, dacă salariul minim este destul de ridicat, o creştere a acestuia va
influența în sens negativ nivelul ocupării din economie.
 Privind în ansamblul unei economii, evoluția şi dezvoltarea pieței muncii în general este influențată de
anumiți factori:
(1) evoluția produsului intern brut, respectiv a producției industriale, agricole şi a serviciilor;
(2) evoluția tranzacțiilor comerciale, a circulației monetare şi a creditului;
(3) restructurarea economiei naționale şi a fiecărei ramuri în parte şi apariția unor noi domenii de
activitate sub impulsul progresului tehnico-ştiințific;
(4) variația productivității muncii la nivel de ramură sau sector, dar şi la nivel individual ş.a.

Piața muncii este în echilibru atunci când: cererea de muncă (Cfm)=oferta de muncă (Ofm).

Piața se poate dezechilibra atunci când Cfm>Ofm sau Ofm>Cfm.

Atunci când Ofm>Cfm , pe piață apare un dezechilibru numit Șomaj

Ce este șomajul?

Șomajul reprezintă o stare de dezechilibru pe piața muncii și se manifestă atunci când oferta de
muncă este mai mare decât cererea de muncă.
Cine poate fi considerat șomer?
 Cea mai răspândită definiție a şomerului (dată de Biroul Internațional al Muncii) menționează că este
considerat şomer o persoană care îndeplineşte concomitent următoarele condiții: este aptă de muncă, nu
munceşte, este dispusă să desfăşoare o muncă salarială sau nesalarială şi este în căutarea unui loc de muncă.
De asemenea, pentru asigurarea unui grad de comparabilitate între țări, în statistica internațională se au în
vedere următoarele categorii de populație:

• populația ocupată (PO), formată din persoanele care prestează o muncă salarială, inclusiv cei care
sunt temporar indisponibili din cauza unei boli, a unui accident sau pentru că sunt în concediu;
• șomerii (Nr.Șomeri), care cuprind acele persoane care nu lucrează şi caută în mod activ un loc de
muncă (=PAN, atunci când nu avem informații despre alte categorii)
• populația inactivă (PI), formată din restul populației în vârstă de muncă, dar inaptă, cei care au
îndeplinit vârsta standard de pensionare, persoanele cu anumite dizabilități, aici incluzându-se
studenții, casnicele, militarii în termen.
• populația activă disponibilă (PAD) cuprinde toate persoanele care furnizează forța de muncă
disponibilă pentru producția de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referință, incluzând populația
ocupată şi şomerii
Grafic 1. Categorii de populație în România (mii persoane, 2015)

Rș=Șomeri/PAx100= 624/9159x100= 6,81 % (în anul 2015)

Categorii de populație în România (mii persoane, trimestrul IV 2019)

Categorii de populaţie în trimestrul IV 2019 - mii persoane

- Populaţia activă (9008)

- Populaţia ocupată* (8654) Rș=Șomeri/PAx100= 354/9008x100= 3,93 % (anul 2019, trimestrul IV)

Şomeri*** (354)

Salariaţi* (6586)
Alte categorii * * (2068)

* Inclusiv forţele armate şi asimilaţi şi persoanele care lucrează în sectorul informal şi la negru.

** Alte categorii: patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi şi membrii societăţilor
agricole sau ai cooperativelor neagricole.

*** În conformitate cu standardele Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Rata de ocupare a populaţiei în
vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul IV al anului

Putem calcula următorii indicatori:

PT=PAD+PI ; RPAD=PAD/PTx100; RPI=PI/PTx100

RPAD+RPI=100%

PAD=PO+PAN; Go=PO/PADx100 și Gn=PAN/PADx100

Go+Gn=100%

𝑅𝑎𝑡𝑎 ș𝑜𝑚𝑎𝑗𝑢𝑙𝑢𝑖 (Rș)=nr.de ș𝑜𝑚𝑒𝑟𝑖/𝑃𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎ț𝑖𝑎 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣ă ∙100

Din perspectiva macroeconomiei, șomajul descrie acea situație de pe piața muncii caracterizată printr-o
utilizare parțială a resurselor de munca. Pentru analiza economică a unei țări, rata șomajului prezintă
importantă deosebită, care poate fi determinată în două moduri: prin raportarea numărului de șomeri la
populația ocupată, precum şi prin raportarea numărului de șomeri la oferta agregată de muncă totală
(populația activă disponibilă: 15-64 de ani).
Grafic 2. Evoluția ratei șomajului la nivelul UE

Rata şomajului total (%) pe anul 2019, pe luni, ianuarie-decembrie, în România: 3,32/ 3,31/ 3,19/ 3,00
/2,92/ 2,95/3,01/ 3,03/ 3,00/ 2,98 /2,98/ 2,97

Există mai multe teorii cu privire la apariția șomajului. Dar înainte de asta, trebuie să clarificăm ce
înseamnă șomajul voluntar și șomajul involuntar:
• Șomajul voluntar este reprezentat de acei indivizi care la nivelul salariului de echilibru existent pe
piață, nu sunt dispuși sa lucreze, dar ar fi dispuși sa lucreze pentru un salariu mai ridicat, sau refuzul de a
se angaja al celor care apreciază că salariul si condițiile de muncă nu recompensează eforturile pe care ei
le-ar face când lucrează.

• Șomajul involuntar (clasic) e reprezentat de acei indivizi care la nivelul salariului de echilibru
existent pe piața, sunt dispuși sa lucreze, dar nu pot face acest lucru deoarece nu exista locuri de munca
disponibile.
În literatura economică există mai multe forme de șomaj: tehnic, tehnologic, ciclic, conjunctural,
structural, sezonier, tranzitoriu, de discontinuitate, natural etc. (vezi mai multe detalii la curs).

Aplicații rezolvate:

1. Dacă prețurile cresc cu 12,5%, ce modificări va suferi salariul nominal astfel ca salariul real să
rămână constant?
ISN?

SR0=SR1 (100%)=> ISR=SR1/SR0x100=100%

P1=112,5%P0=1,125 P0 , rezultă că IPC=112,5% (IPC=IPC1/IPCox100)
ISR=ISN/IPC=>
ISN=ISRxIPC= 100%x112,5%x100=112,5% =>salariul nominal a crescut cu 12,5% pentru că salariul
real (puterea de cumpărare) a rămas constat (nu s-a modificat), iar prețurile au crescut cu 12,5%

2. Ce modificare vor înregistra prețurile dacă salariul nominal a crescut cu 12% din reducerea cu 8%
a salariului real?

IPC=?
SN1=1,12SN0 și SR1=0,92SR0
ISN=SN1/SN0x100=1,12SN0/SN0x100=112%
ISR= SR1/SR0x100=0,92 SR0/SR0x100=92%
ISR=ISN/IPC, rezultă IPC=ISN/ISR=112%/92%x100=121,7%, rezultă că prețurile au crescut cu
21,7%

3. Dacă salariul nominal în T0 a fost de 1.200 lei și în perioada următoare a înregistrat o creștere cu
20% și prețurile au crescut cu 30%, să se determine ce a făcut salariul real (a scăzut sau a crescut
și cu cât)?

ISR?
SN0=1.200 lei și dacă a crescut cu 20% rezultă SN1=1,2x1.200 lei = 1.440 lei, rezultă că,
ISN=SN1/SN0x100= 1.440/1.200x100=120%
P1=1,3P0, rezultă că IPC=130%
ISR=ISN/IPC=120%/130%x100=92,3%, rezultă că salariul real a scăzut cu 7,7%

4. Dacă raportul dintre numărul de șomeri și populația ocupată a fost de 1/3 și dacă știm că PAD
(populația activă disponibilă) este alcătuită din numărul de șomeri și PO (populația ocupată), să se
calculeze rata șomajului la populația activă diponibilă?

I. Nr.șomeri/PO=1/3
PAD=număr de șomeri+PO=1+3=4
Rș=Număr de șomeri/PADx100=1/4x100=25%
II. PO=3 nr.șomeri
PAD= 4 nr.șomeri
Rș=Număr de șomeri/PADx100=Nr.șomeri/4 nr.șomeri x100=1/4x100=25%

5. Dacă populația totală a unei țări (PT) a fost de 25 milioane persoane, rata populației active
disponibile (RPAD)=80% și PO (populația ocupată)=15 milioane persoane, să se calculeze: PI, PAD,
PAN și Rș?

RPAD=PAD/PTx100, rezultă PAD=80%x25 milioane pers.=20 milioane pers.,

PT-PAD=PI=5 milioane persoane
PAN=PAD-PO=20 milioane pers.-15 milioane pers.=5 milioane pers.
Rș=număr de șomeri/PAD= 5 milioane pers./20milioane pers.x100=25%

Tema 5. Piața capitalurilor (financiară)

Piața capitalurilor - locul de întânire dintre cererea și oferta de titluri de valori (acțiuni și
obligațiuni) și unde se fixează cursul (prețul pe piața capitalurior) ca raport între cerere și ofertă.
o Piata valorilor mobiliare este principala componenta a pietei financiare. Valorile mobiliare sunt
instrumente financiare negociabile care atesta drepturi de proprietate sau de creante asupra
emitentilor. Sunt emise de purtatori ai cererii si in special de societati comerciale, administratii
publice si de stat - locale sau centrale sub forma de hartii de valoare sau nemateriala, si sunt
cunoscute sub denumirea de actiuni, obligatiuni sau instrumente financiare derivate („produse
derivate”). Valorile mobiliare sunt purtatoare de venituri pentru cei ce le detin.
o Actiunea este un titlu de valoare care atesta ca detinatorul sau detine o parte din capitalul social al
unitatii institutionale care l-a emis. Contine: numele emitentului, data de emitere, numarul de
identificare, valoarea nominala, semnaturile celor autorizati sa le emita, elemente de securizare.
o Obligatiunea este un titlu de imprumut pe termen lung sau mediu si atesta angajamentul emitentului de
a restitui într-un timp stabilit, in diferite formule, celui ce o detine suma împrumutata si dobânda
corespunzatoare indiferent de situatia economica a firmei. Detinatorul sau se numeste obligatar.
o Biletele si bonurile de tezaur, obligatiunile de stat sau municipale reprezinta valori mobiliare
emise de stat si sunt aducatoare de venituri cu diferite denumiri pentru detinatorii lor.
 ACTIUNEA OBLIGATIUNEA

Definitie Titlul de valoare care atesta ca detinatorul este un titlu de

sau detine o parte din capitalul social al imprumut pe termen
unitatii institutionale care le-a emis lung sau mediu si
atesta angajamentul
emitentului de a
restitui intr-un timp
stabilit, in diferite
formule, celui ce o
detine suma
imprumutata si
dobanda
corespunzatoare
indiferent de
situatia economica a
firmei
Calitatea si Coproprietar; drept de vot in Adunarea Creditor; in
rolul generala (o actiune=un vot) principiu, nici un rol
detinatorului
in gestiunea
emitentului
Veniturile Dividende – a caror marime depinde de Dobanzi – a caror
pentru marimea profitului firmei si de cota de marime este fixa si
titularul participare a actionarului la capitalul social platita in mod
titlului al firmei obligatoriu de care
Venit variabil emitent
Venit fix
Riscurile Riscuri mai mari: nu primeste dividende in Riscuri mai mici:
asumate de cazul in care firma nu realizeaza profit; riscul de
detinatorul pierde sumele investite, in cazul lichidarii nerambursare (nu
titlului firmei exista in cazul unei
garantii de stat); in
cazul lichidarii
firmei, creditorii au
prioritate in fata
actionarilor
Drepturi a)sociale - de a fi informati asupra Detinatorul nu are
situatiei economice a emitentului, de nici un drept
participare la adunarea generala a
 actionarilor si la alegerea consiliului de
administratie, de a participa la controlul
gestiunii firmei etc;
b)patrimoniale – de a primi o parte din
profitul firmei denumita dividend, de a
primi o parte corespunzatoare din
capitalul firmei daca aceasta este
lichidata si numai dupa ce s-au achitat
toate celelalte obligatii.
Durata Nelimitata Limitata, pana la
scadenta
Forma Nominative sau la purtator Nominative sau la
purtator
Date de Numele firmei emitente; data emiterii; Numele firmei
identificare numarul de identificare a titlului; valoarea emitente; rata
nominala – suma inscrisa pe titlu, cuponului; data
reprezentand o fractiune din capitalul scadenta; valoarea
social al firmei; semnatura persoanei nominala- suma
autorizate din parte firmei emitente; un inscrisa pe titul, pe
desen greu de reprodus, care are menirea care detinatorul o
de a impiedica falsificarea documentului acorda sub forma de
 imprumut
emitentului si pe
care o va incasa la
scadenta; semnatura
persoanei autorizate
de emitent;
imprimari speciale

Formele pieței financiare (capitalurilor)

Piața financiară Piața financiară

primară secundară
Definiție Se emit noi titluri Titluri emise anterior
Preț Curs fix=Valoarea Cursul se fixează liber
nominală înscrisă pe ca raport între cerere
titlu și ofertă
Intermediari băncile Agenții de bursă (Bursa
de valori)
Operațiuni La vedere La vedere și la termen

La bursa se realizeaza doua genuri mari de operatii despre care se spune ca formeaza doua piete
diferite:
- operatiuni la vedere pentru care transmiterea titlurilor vanzator-cumparator si a banilor
cumparator-vanzator are loc la momentul tranzactionarii sau intr-un interval de timp scurt reglementat de
autoritatile bursiere;
- operatiuni la termen care au loc in doi timpi:
a) se tranzactioneaza titlurile, numarul lor, cursurile si data la care va avea loc executarea propriu-
zisa a operatiei (transmiterea titlurilor si respectiv, a banilor:
b) executarea tranzactiei incheiate.
Operatiile la termen au caracter evident specualtiv. Pornind de la faptul ca intre momentul incheierii
tranzactiei si realizarii sale efective exista o perioada mai lunga sau mai scurta dupa cum convin vanzatorul
si cumparatorul, primul se angajeaza sa vanda titluri sau instrumente pe care nu le are. El vinde acum, la
momentul tranzactiei, pentru ca apreciaza ca pretul (cursul) este mare si va evolua in scadere, astfel incat
pana la data executarii tranzactiei le va cumpara la un pret mai mic si le va preda asa cum s-a angajat. El
este un „jucator” „á la baisse” sau „bear”.
Cumparatorul, nici el, la momentul realizarii tranzactiei, nu are banii necesari dar mizeaza pe
cresterea cursului pana la scadenta si va castiga diferenta dintre cursul mai mare existent la scadenta si
cursul mai mic de la tranzactionare. Acesta este un „jucator” „á la hausse” sau „bull”. Cel care se va
plasa pe sensul in care evolueaza piata castiga, iar celalalt pierde.
 Rolul Bursei de Valori

Bursa este o instituie specifica economiei de piata, unde se tranzactioneaza titluri de valoare
desfasurate in mod organizat, in conditii de libera concurenta si transparenta, si supravegheate de
autoritatile publice

BV – joaca un rol important in a colecta economiile si de a le orienta catre solicitantii de

capitaluri pentru investitii.

BV – asigura transformarea operativa, intr-un termen scurt, a capitalului real in capital banesc
si invers, mobilizarea rapida a unor importante resurse pentru activitatea de investitii

BV – este o piata indispensabila pentru transformarea unor capitaluri individuale dintr-o

intreprindere in alta sau dintr-o tara in alta

BV – favorizeaza procesul de concentrare a puterii economice, controlul asupra unor societati pe

actiuni asigurandu-se prin detinerea pachetului actiunilor de control
 BV – este un barometru extrem de sensibil al starii economiei

Exerciții

1. Se contracteazǎ vânzarea a 6000 de acţiuni la un preţ de 32000 lei/acţiune, cu scadenţǎ peste trei luni.
La scadenţǎ , preţul la vedere este 40000 lei/acţiune, ceea ce înseamnǎ :
a) un câştig de 48 mil. lei pentru cumpǎrǎtor; b) un câştig de 24 mil. lei pentru vânzǎ tor; c) un câştig de
48 mil. lei pentru vânzǎ tor; d) o pierdere de 24 mil. lei pentru cumpǎ rǎ tor; e) o pierdere de 48 mil. lei
pentru cumpărător.
2. Se contracteazǎ vânzarea a 12000 de acţiuni la un preţ de 64000 lei/acţiune, cu scadenţǎ peste douǎ
luni. La scadenţǎ , preţul la vedere este 48000 lei/acţiune, ceea ce înseamnǎ :

a) un câştig de 48 mil. lei pentru cumpǎ rǎ tor; b) un câştig de 84 mil. lei pentru vânzǎ tor; c) o pierdere de
192 mil. lei pentru cumpǎrǎtor; d) o pierdere de 192 mil. lei pentru vânzǎ tor; e) o pierdere de 84 mil. lei
pentru vânzător. 

3. Un individ cumpără 1000 de acţiuni la cursul de 10000 u.m./acţiune. La finele anului încasează dividende
de 2000 u.m./acţiune şi apoi vinde acţiunile cu 8000 u.m./acţiune. Care este valoarea câştigului asigurat de
tranzacţia respectivă?

a) 20 mil. lei; b) 2 mil. lei; c) 4 mil. lei; d) 0; e) 10 mil. lei.

4. Valoarea nominală a unei obligaţiuni este 100.000 u.m. Cât a fost rata dobânzii dacă la scadenţă
deţinătorul obligaţiunii a încasat un cupon în valoare de 12.000 u.m.?

a) 2%; b) 12%; c) 10%; d) 20%; e) 120%.

5. Dacă venitul adus de obligațiune este de 1000 lei pe trimestru, iar rata dobânzii este de 20%, calculați
cursul obligațiunii la sfârșitul anului.

a) 50.500 lei b) 50.000lei; c) 20.000 lei; d) 30.000 lei e) 500 lei

6. Deţineţi o sumă de 10 mil. u.m. şi doriţi să o plasaţi fie în obligaţiuni, fie într-un depozit la bancă, pe
durata unui an în ambele cazuri. Dacă rata dobânzii practicată de bănci este 7%, atunci care va fi valoarea
cuponului încasat la scadenţă cunoscând că plasamentul pe care doriţi să-l realizaţi este indiferent? a)
500.000 u.m.; b) 800.000 u.m.; c) 700.000 u.m.; d) nu se poate preciza; e) 7 mil. u.m.