Ministerul Educaţiei, Culturii si Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat ,,B.P.Hasdeu” din Cahul

Specialitatea: Administraţie Publică

Tema : Munca-factor active si determinant al

productiei.Probleme ale formarii si ocuparii
resurselor de munca in R.Moldova

Elaborat: Creciun Ion

Grupa:AP 2102

Cahul 2021

1
La inceputurile dezvoltarii societatii au existat doi factori: munca si pamantul (natura), care pot
fi considerati ca factori originari sau primari ai productiei, din unirea carora oamenii isi
asigurau existenta. Mai tarziu a aparut capitalul, ca factor derivat al productiei, care rezulta din
interactiunea primilor si a carui afirmare este legata de perioada in care echipamentele de
productie au dobandit o importanta tot mai mare pentru activitatea economica.

Economistul francez J.B.Say, reprezentant al scolii clasice este considerat initiatorul teoriei celor
trei factori de productie: munca, pamantul si capitalul.

In epoca moderna, procesul de amplificare si diferentiere a resurselor atrase si utilizate in

activitatea economica a continuat, celor trei factori clasici, adauganduli-se altii noi. Manualele si
alte lucrari de teorie economica, pornind de la rolul intreprinzatorului in economia de piata,
mentioneaza abilitatea acestuia ca factor distinct al activitatii economice.

Abilitatea intreprinzatorului este apreciata ca un tip special de resursa umana, care se refera la

capacitatea de a combina in modul cel mai eficient natura, munca si capitalul, la creativitatea si
initiativa de a produce bunuri si de a gasi noi cai de comercializare a acestora, la asumarea
riscului in a intreprinde actiuni economice etc.

Munca – factor originar, primar de productie - reprezinta o activitate constienta, specific umana,
manuala si/sau intelectuala indreptata spre un anumit scop, in cadrul careia oamenii isi folosesc
aptitudinile, cunostintele si experienta.

Munca a fost dintotdeauna si a ramas factorul de productie activ si determinant, ce antreneaza si

ceilalti factori de productie in vederea obtinerii de bunuri materiale si servicii necesare
satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva.

Oamenii cu aptitudinile si deprinderile lor, cu experienta si cunostintele dobandite sunt

producatorii tuturor bunurilor economice. Adam Smith -parintele economiei politice- arata ca
munca este sursa tuturor bogatiilor societatii, “sursa unica a avutiei natiunilor”.

Avutia nationala reprezinta totalitatea bunurilor de care dispune o tara la un moment dat si soldul
sau de resurse financiar-valutare.

Adam Smith si David Ricardo, reprezentantii economiei politice clasice de la sfarsitul secolului
al XVIII-lea si din secolul urmator, demonstreaza ca izvorul cresterii avutiei este munca in

2
general, natiunile fiind cu atat mai bogate cu cat diviziunea muncii este mai dezvoltata iar
productivitatea muncii mai ridicata.

Referindu-se la rolul muncii in ansamblul vietii economice, J.M.Keynes remarca: “munca este
cea care produce totul, ajutata de ceea ce purta candva numele de mestesug, iar astazi se cheama
tehnica, de resursele naturale care nu costa nimic sau se obtin in schimbul unei rente, dupa cum
sunt rare sau abundente.

Pentru aprecierea rolului muncii in epoca contemporana este necesar sa se tina seama si de
procese evidente cum sunt: reducerea relativa a timpului de munca, substituirea accelerata a
muncii prin capital, afirmarea efortului intelectual si creativ si inlocuirea tot mai mare a
activitatilor manuale traditionale prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei.

Tendintele mondiale pe termen lung in evolutia factorului munca pot fi puse in evidenta prin
analiza lui in planul cantitativ, structural si calitativ.

Sub raport cantitativ, munca trebuie analizata in legatura cu populatia, cu factorul demografic in

general. Populatia se prezinta intr-o dubla ipostaza:

a) ca suport al factorului munca;

b) ca destinatar al rezultatului productiei (consumator).

Dimensiunile populatiei la un moment dat, ca si modificarile ei in timp depind de:

procesele demografice esentiale (natalitate si mortalitate, din evolutia carora rezulta sporul
natural al populatiei)

o serie de factori economico-sociali (durata medie a vietii, starea generala de sanatate, nivelul de
trai, reteaua si cheltuielile pentru instruire, etc.)

Dinamica populatiei este influentata de migratia intrnationala a oamenilor, in prezent, fluxurile

migratorii ale populatiei sunt orientate din tarile mai putin dezvoltate spre cele dezvoltate.

3
Populatia si economia unei tari nu evolueaza independent una fata de cealalta. Prin numar,
structura, nivel de instruire si stare de sanatate, populatia influenteaza permanent desfasurarea
activitatii economice, iar nivelul dezvoltarii economice influenteaza principalele fenomene
demografice si, implicit, dinamica dar mai ales structurile populatiei.

Pe plan structural, pentru analiza resurselor de munca prezinta interes piramida pe varsta a

populatiei, respectiv structura pe grupe de varsta a populatiei.(intereseaza in mod deosebit
grupele de varsta: 0-15 ani; 16-59 ani; 60 ani si peste, care stau la baza unor analize economice
in functie de care se apreciaza asa-numitul optim al structurii populatiei.)

Pentru a avea o imagine cuprinzatoare asupra acestui factor de productie -munca- trebuiesc
studiate:

totalul fortei de munca disponibile in societate;

numarul de ore de munca pe saptamana.

Populatia in varsta de munca cuprinde totalitatea persoanelor in limitele legale de varsta,

indiferent daca participa sau nu la vreo activitate in cadrul diviziunii sociale a muncii. Potrivit
legislatiei internationale a muncii si celei din tara noastra sunt cuprinse in aceasta categorie,
persoanele intre 15 si 65 ani.

Populatia apta de munca cuprinde toate persoanele avand varsta legala de munca si care au
capacitatea fizica si intelectuala de a desfasura o activitate economica. Nu cuprinde persoanele
invalide.

Populatia activa cuprinde totalitatea persoanelor ocupate in procesul muncii in diferite activitati

profesionale, inclusiv persoanele care satisfac stagiul militar, elevii, studentii, precum si
persoanele in curs de schimbare a locului de munca. Populatia activa este conditionata de:

natalitate,

mortalitate,

structura populatiei pe grupe de varsta si sex,

evolutia demografica anterioara,

4
factori economici si socio-culturali: capacitate economica de a crea noi locuri de munca, de a
asigura un echilibru stabil si de durata intre cerere si oferta de munca, durata de scolarizare,
statutul social al femeii, migratia.

Tendinta generala a efectivelor populatiei active a fost de crestere. De pilda, in perioada 1950-
1987, populatia activa a globului a crescut de la 1.067 milioane persoane la 2000 milioane
persoane, cresteri extrem de inegale pe tari si grupe de tari si care s-au datorat sporului
demografic; ponderea populatiei active in totalul populatiei inregistrind o scadere de la 42% la
40%.

Cauzele care au actionat in directia reducerii poderii populatiei active sunt:

a) de ordin demografic (intinerirea populatiei in tarile in curs de dezvoltare si imbatrinirea ei in

tarile dezvoltate, scaderea mortalitatii infantile, prelungirea duratei medii de viata, etc);

b) de ordin tehnico-economic (progres tehnic, cresterea volumului de cunostinte si a calitatii lor,

cresterea duratei de scolarizare, mobilitatea profesionala, etc.)

c) de ordin social (promovarea sociala, valorizarea diplomei)

Populatia ocupata cuprinde toate acele persoane care au un loc de munca, care presteaza efectiv
o munca. Nu cuprinde militarii in termen, elevii si studentii, persoanele in curs de schimbare a
locului de munca.

Distributia de ocupatie a resurselor de munca a cunoscut schimbari permanente, schimbari ce au

fost determinate de progresul tehnico-stiintific si economic. Cel mai folosit indiciu pentru
evidentierea unor astfel de modificari este repartizarea populatiei ocupate pe cele patru sectoare
de activitate. Pe termen lung, se remarca tendinta de reducere a populatiei ocupate in sectorul
primar, in timp ce in sectorul tertiar si cuaternar se inregistreaza o sporire a poderii populatiei
ocupate. De exemplu, in decurs de un secol S.U.A. a trecut de la situatia de stat primar la cea de
stat tertiar. In Romania, structura de ocupatie a populatie in 1990 era urmatoarea: agricultura
28,9%; industire si constructii 44,5%; servicii 26,6%.

5
Populatia inactiva cuprinde totalitatea persoanelor care, indiferent de varsta nu participa la
procesul muncii sociale si sunt intretinute. De regula, in aceasta categorie se includ copiii avand
varsta sub limita legala de munca, persoanele cu un anumit grad de invaliditate, pensionarii,
batrinii peste limita varstei de munca, etc.

Durata saptamanala a muncii a inregistrat, odata cu cresterea productivitatii muncii, o puternica

tendinta de reducere; intr-un secol aceasta s-a redus la aproape jumatate. Numai in ultimele
decenii s-a trecut de la 48 de ore de munca saptamanal la 40-42 ore, purtandu-se discutii in jurul
a 35 ore de munca saptamanal.

Ca urmare a acestor modificari s-a produs o reducere neta a timpului de lucru in timpul total al
vietii oamenilor. Daca in anul 1800 o persoana muncea echivalentul a 11 ani calendaristici dintr-
o speranta medie de viata de circa 45 de ani, s-a ajuns in anul 2000 la 8 ani calendaristici dintr-o
durata medie de viata de circa 72 de ani.

Societatea este interesata mai mult de aspectul calitativ al resurselor de munca, decat de cel
cantitativ. In sensul cresterii calitatii muncii se actioneaza in urmatoarele directii:

1.cresterea nivelului general de educatie si de pregatire profesionala a fortei de munca;

2.asigurarea unui nivel ridicat de sanatate a fortei de munca;

3.promovarea unui sistem eficient de motivare a lucratorilor;

4.asigurarea unei calitati ridicate si pentru ceilalti doi factori ai productiei: pamantul si capitalul.

Calitatea factorului munca se afla in strinsa relatie de dependenta atat cu nivelul de cultura
generala si de instruire profesionala, cat si cu nivelul de dezvoltare economica a tarii. De-a
lungul mileniilor, pe plan mondial, activitatea omului a trecut de la cea de cultivator de plante si
crescator de animale, la cea de producator si in prezent, se face trecerea la munca creativa. In
acest proces s-a trecut treptat, de la efortul fizic preponderent, la afirmarea tot mai puternica a
celui intelectual. Prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei, locul si rolul
omului in economie se schimba. In aceste conditii, munca creativa devine factorul determinant
al vietii economice.

6
Cresterea nivelului pregatirii profesionale capata o importanta deosebita pentru formarea
potentialului de munca si valorificarea lui, scoala cu diferitele sale trepte, profiluri si specializari
are un rol hotarator.

Totodata, progresul stiintei si tehnicii, amplificarea continua a complexitatii proceslor de

productie, deprecierea rapida a stocului de cunostinte acumulate in prioada pregatitoare initiala,
impun in mod necesar perfectionarea pregatirii profesionale a populatiei ocupate. Formele de
realizare a acestui proces sunt multiple in functie de profesie si specialitate, de necesitatile
intrepriderilor, de cerintele postului ocupat, de interesul si perspectivele de promovare ale
salariatilor,etc.

Pe masura imbunatatirii continutului calitativ al muncii si al rodniciei ei, are loc si o tendinta
obiectiva de crestere a timpului liber pe durata vietii omului, expresie si premisa a cresterii
rolului factorului uman, a gradului de civilizatie, in general

Introducere Factorii de productie reprezinta resursele disponibile, atrase si utilizate in activitatea

economica, respectiv in productia de bunuri, materiale si servicii. Resursele productive sunt:
terenurile, mineralele, constructiile, utilajele si echipamentele de productie, obiectele supuse
prelucrarii, energia, apa, cunostintele si experienta, informatiile, etc. La inceputurile dezvoltarii
societatii au existat doi factori: munca si pamantul, care pot fi considerati ca factori originari sau
primari ai productiei, din unirea carora oamenii isi asigurau existenta. Mai tarziu a aparut
capitalul, ca factor derivat al productiei, care rezulta din interactiunea primilor si a carui afirmare
este legata de perioada in care echipamentele de productie au dobandit o importanta tot mai mare
pentru activitatea economica. Economistul francez J.B.Say, reprezentant al scolii clasice este
considerat initiatorul teoriei celor trei factori de productie: munca, pamantul si capitalul. In epoca
moderna, procesul de amplificare si diferentiere a resurselor atrase si utilizate in activitatea
economica a continuat, iar celor trei factori clasici li s-au adaugat altii noi. Manualele si alte
lucrari de teorie economica, pornind de la rolul intreprinzatorului in economia de piata,
mentioneaza abilitatea acestuia ca factor distinct al activitatii economice. Abilitatea
intreprinzatorului este apreciata ca un tip special de resursa umana, care se refera la capacitatea
de a combina in modul cel mai eficient natura, munca si capitalul, la creativitatea si initiativa de
a produce bunuri si de a gasi noi cai de comercializare a acestora sau la asumarea riscului in a
intreprinde actiuni economice. Munca, factorul originar, primar de productie - reprezinta o

7
activitate constienta, specific umana, manuala sau intelectuala indreptata spre un anumit scop, in
cadrul careia oamenii isi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta. Munca a fost
dintotdeauna si a ramas factorul de productie activ si determinant, ce antreneaza si ceilalti factori
de productie in vederea obtinerii de bunuri materiale si servicii necesare satisfacerii trebuintelor
lor imediate si de perspectiva. Oamenii cu aptitudinile si deprinderile lor, cu experienta si
cunostintele dobandite sunt producatorii tuturor bunurilor economice. Adam Smith, parintele
economiei politice, arata ca munca este sursa tuturor bogatiilor societatii, “sursa unica a avutiei
natiunilor”. Avutia nationala reprezinta totalitatea bunurilor de care dispune o tara la un moment
dat si soldul sau de resurse financiar-valutare.

Adam Smith si David Ricardo, reprezentantii economiei politice clasice de la sfarsitul secolului
al XVIII-lea si din secolul urmator, demonstreaza ca izvorul cresterii avutiei este munca in
general, natiunile fiind cu atat mai bogate cu cat diviziunea muncii este mai dezvoltata iar
productivitatea muncii mai ridicata. Referindu-se la rolul muncii in ansamblul vietii economice,
J.M.Keynes remarca: munca este cea care produce totul, ajutata de ceea ce purta candva numele
de mestesug, iar astazi se cheama tehnica, de resursele naturale care nu costa nimic sau se obtin
in schimbul unei rente, dupa cum sunt rare sau abundente . Pentru aprecierea rolului muncii in
epoca contemporana este necesar sa se tina seama si de procese evidente cum sunt: reducerea
relativa a timpului de munca, substituirea accelerata a muncii prin capital, afirmarea efortului
intelectual si creativ si inlocuirea tot mai mare a activitatilor manuale traditionale prin
automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei. Tendintele mondiale pe termen lung in
evolutia factorului munca pot fi puse in evidenta prin analiza lui in planul cantitativ, structural si
calitativ. Sub raport cantitativ, munca trebuie analizata in legatura cu populatia, cu factorul
demografic in general. Populatia se prezinta intr-o dubla ipostaza: •

ca suport al factorului munca;

8
ca destinatar al rezultatului productiei (consumator). Dimensiunile populatiei la un moment dat,
ca si modificarile ei in timp depind de: •

procesele demografice esentiale (natalitate si mortalitate, din evolutia carora rezulta sporul
natural al populatiei)

serie de factori economico-sociali (durata medie a vietii, starea generala de sanatate, nivelul de
trai, reteaua si cheltuielile pentru instruire, etc.)

Dinamica populatiei este influentata de migratia intrnationala a oamenilor, in prezent, fluxurile

migratorii ale populatiei sunt orientate din tarile mai putin dezvoltate spre cele dezvoltate.
Populatia si economia unei tari nu evolueaza independent una fata de cealalta. Prin numar,
structura, nivel de instruire si stare de sanatate, populatia influenteaza permanent desfasurarea
activitatii economice, iar nivelul dezvoltarii economice influenteaza principalele fenomene
demografice si, implicit, dinamica dar mai ales structurile populatiei. Pe plan structural, pentru
analiza resurselor de munca prezinta interes piramida pe varsta a populatiei, respectiv structura
pe grupe de varsta a populatiei.(intereseaza in mod

deosebit grupele de varsta: 0-15 ani; 16-59 ani; 60 ani si peste, care stau la baza unor analize
economice in functie de care se apreciaza asa-numitul optim al structurii populatiei.) II. Oferta si
cererea de munca Orice activitate economica, pentru desfasurarea ei, necesita factorul munca
alaturi de ceilalti factori de productie. Daca se au in vedere volumul productivitatii muncii si
timpul legal de munca pentru o perioada determinata, putem stabili nevoia de munca, deci forta
de munca necesara in perioada respectiva. Piata muncii sau a fortei de munca reprezinta spatiul
economic in care are loc confruntarea libera a cererii de munca cu oferta de munca. Cererea de
munca este reprezentata de detinatorii de capital, in calitate de cumparatori iar oferta de munca o
reprezinta posesorii de forta de munca, in calitate de vanzatori. Piata muncii nu este omogena, ci

9
se compune din segmente pe domenii de activitate, zone economice, meserii, niveluri de
calificare. In acest sens putem distinge: •

piata locala a muncii - subdiviziune geografica cu particularitati pecuniare, costuri, psihologii,

mobilitate;

piata externa a muncii - subdiviziune care priveste un anumit numar de lucratori, fiecare fiind
disponibil sau potential disponibil pentru a ocupa locurile de munca ce se oferta prin competitie;

piata interna a muncii - subdiviziune in care cererea si oferta de munca sunt interne fiecarei firme
si accesibile direct pietei externe a muncii, insa o perceptie diferita a celor din interior in raport
cu cei din afara. Ea priveste ocuparea diferitelor functii prin avansare, transfer, concurs in
interiorul firmei. Piata muncii, ca piata a celui mai important factor de productie, se afla in
legatura

directa cu celelalte piete, piata bunurilor, piata monetara si piata capitalului. Ea receptioneaza
semnalele de pe fiecare piata si isi formeaza propriile exigente fata de acestea. Echilibrul pietei
muncii conditioneaza echilibrul celorlalte piete. Cererea de munca reprezinta cantitatea totala de
munca necesara desfasurarii activitatilor economico-sociale dintr-o tara la un moment dat. Ea are
ca punct de plecare nevoia de munca, dar nu este egala cu aceasta. Deci, din cererea de munca nu
fac parte muncile nesalarizate, precum: munca femeilor casnice, a militarilor in stagiu, a elevilor
si studentilor, altor persoane care nu vor sa munceasca, avand alte venituri. Astfel spus, cererea
de munca este reprezentata de nevoia de munca salarizata. Satisfacerea nevoii de munca se

realizeaza, prin utilizarea disponibilitatilor de munca existente in societate, adica cantitatea de

10
munca ce poate fi depusa de populatia apta a tarii respective in perioada data. Si in acest caz
trebuie avut in vedere faptul ca nu toate disponibilitatile de munca se constituie in oferta de
munca ci numai cele care urmeaza sa fie salarizate, remunerate. Oferta de munca este
reprezentata de totalitatea resurselor de munca disponibile intro tara, la un moment dat, care
apare pe piata muncii ca oferta de munca salarizata. Deci, din populatia apta de munca se scade:
numarul femeilor casnice, al militarilor in stagiu, al elevilor si studentilor, al celor care nu vor sa
se angajeze deoarece au alte venituri. Cererea si oferta de munca sunt categorii economice
dependente, pe de o parte, de structura si dinamica activitatilor economico-sociale, iar pe de alta
parte, de procesele sociodemografice. Piata muncii, spre deosebire de celelalte piete, are o serie
de particularitati si anume: - este subordonata legilor economice, cat si celor demografice: varsta,
sex, stare de sanatate, psihologia oamenilor ; - cererea de munca, pe termen scurt, este practic
invariabila; - oferta de munca se formeaza intr-un indelungat timp, in care noua generatie ajunge
la varsta legala de munca si nivelul de pregatire profesionala; - oferta de munca, cu gradul ei de
pregatire generala si profesionala, isi pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de
munca; - posesorul fortei de munca are o mobilitate relativ redusa. Oamenii sunt atasati mediului
socio-economic in care s-au format si unde traiesc. Avantajele economico-sociale oferite de alte
localitati, zone, nu isi exercita nelimitat rolul, cel motivational, in ceea ce priveste deplasarea
oamenilor spre locuri de munca. - oferta de munca este, fata de alte marfuri, nu poate fi
conservata. Posesorul fortei de munca nu poate astepta oricat pentru a se angaja, intrucat nu
dispune de venituri pentru a trai. eterogenitatea dintre cererea si oferta de munca, neconcordanta
dintre structurile lor fac ca substituirea intre diferitele lor componente sa fie redusa. Pe piata
munciii, cererea si oferta se stabilesc pe domenii de activitate, nivele de pregatire, varste si sexe,
specialitati si meserii, zone si localitati, unitati economico-sociale. Are loc o concurenta;
ofertantul de forta de munca asteapta un maximum de avantaj net de pe urma inchirierii muncii
sale, respectiv maximum de utilitati si minimum de neutilitati, pe cand cumparatorul de forta de
munca, cel care ofera locuri de munca, asteapta maximum de profit. Productivitatea marginala a
muncii va arata daca angajatul va fi bine sau prost platit in functie de contributia adusa la
rezultatele obtinute. 6

Piata muncii se desfasoara in doua faze: - in prima faza se stabilesc conditiile generale de
angajare a salariatilor si se prefigureaza principiile de stabilire a salariilor. Ea se desfasoara la

11
nivel macroeconomic, unde se hotaraste: nivelul minim al salariului ce trebuie garantat de firme,
pe economia nationala si pe segmentele mari ale pietei muncii; protectia sociala pentru femeile
angajate salarial, conditiile de munca, dreptul la odihna, dreptul la asociere si de organizare in
sindicate, dreptul sindicatelor de a negocia salariile si conditiile de munca cu patronul, varsta
minima de munca. - in cea de-a doua faza, care este o continuare a primei, are loc confruntarea
efectiva a cererii si ofertei de munca la nivel microeconomic, al conditiilor concrete din cadrul
unitatilor economico-sociale si salariatilor acestora. Caracterul specific al pietei muncii se
intrepatrunde cu cel derivat. Ca piata dominanta, aceasta are ca functie principala asigurarea
activitatilor economico-sociale cu resursele demunca in cantitatea, structura si calitatea necesara.
Daca marfa produsa cu o anumita forta de munca nu se vinde, nu-si gaseste cumparatori, atunci
nici resursa de munca folosita la producerea marfii respective nu-si va mai gasi cererea.
Specificitatea acestei piete mai decurge si din diferenta dintre salariul si pretul celorlalte marfuri,
in sensul ca numai salariul real oscileaza, ca si preturile, salariul nominal intregistrand cresteri
continue. Caracteristicile aratate se concretizeaza in urmatoarele aspecte: - piata muncii este o
piata cu un grad ridicat de rigiditate si de sensibilitate, ea intersectanduse cu echilibrul economic
general, cat si cu cel social – politic; - functionarea si mecanismele ei se constituie in acte
economice de justitie sociala, de echitate si de echilibru social; - este o piata mai bine organizata
si mai puternic reglementata; III. Probleme ale formarii si ocuparii resurselor de munca in
Romania – 2004-2009 Potrivit studiului BNS (Blocul National Sindical), in 2009 salariul in
sectorul public a ajuns la 1203 lei, in timp ce, in mediul privat, a fost de 998 lei. Proportiile s-au
pastrat cu aproximatie si in 2007, cand salariul mediu al bugetarilor era de 907 lei, iar angajatii
din privat erau platiti, in medie, cu 746 lei, dar si in 2005, cand diferenta intre salariile medii era
de aproape 100 de lei, de la 539, in sectorul public, la 440, in mediul privat. Salariul minim pe
economie este, potrivit specialistilor BNS, de doua ori mai frecvent in sectorul privat, decat in
cel public, dar ei pun acest fapt pe seama evaziunii fiscale din

mediul privat, care prefera sa declare formal, in cartea de munca a angajatilor, doar salariul
minim, din cauza „fiscalitatii impovaratoare pe forta de munca” De asemenea, in perioada 2004-
2009, au crescut inegalitatile din interiorul sistemului public ca urmare a cresterii salariilor

12
(fondul total de salarii a crescut de la 4,8% din PIB in 2004 la 8,4% in 2008 si 9,5% in 2009),
crestere ce s-a distribuit, cu precadere, pe zona salariilor de top si mai putin in zona salariilor
mici, ajungandu-se astfel ca primii 10% din varful grilei de salarizare sa castige de circa 3,3 ori
mai mult decat ultimii 10%. Sectorul public angajeaza de doua ori mai multi absolventi de
universitate decat sectorul privat (aproximativ 40% fata de circa 20%), dar ii plateste mai putin.
Astfel, un absolvent de facultate castiga cu 10% mai putin la stat decat la privat, iar un angajat cu
mai putin de 5 ani de experienta castiga cu 15% mai putin la stat decat la privat. Conform
analizei BNS, in administratia publica a crescut numarul angajatilor cu 44% (de la 3,75% din
forta de munca in 2004 la 5,15% in 2007 si la 5,4% in 2009), in schimb numarul angajatilor din
companii de stat si servicii publice s-a redus cu un sfert (de la 20% in 2004, la 16,5%, in 2007, si
la 15,5%, in 2009). Si fondul total de salarii in sectorul public s-a majorat de la 4,8% din PIB in
2004 la 8,6%, in 2008, si la 9,5%, in 2009.

IV. Statistici privind forta de munca in Romania in anul 2005 In anul 2005 Romania a inregistrat
un flux migratoriu de 272.604 persoane, respectiv 1,3% din populatia totala a tarii. Dinamica
pietei muncii este rezultatul procesului de restructurare a economiei si al oportunitatilor de
ocupare oferite de intreprinderile mici si mijlocii, precum si atragerii investitiilor straine directe
in diferite regiuni. Rata de ocupare a populatiei in Romania s-a mentinut la un nivel relativ
constant in perioada 2002-2005 (58%), marcand un usor trend descendent, dar situandu-se la un
nivel scazut comparativ cu media ratei de ocupare in UE 63,4% in 2005. Aceasta scadere a
populatiei ocupate se coreleaza cu diminuarea locurilor de munca disponibile, precum si cu
fenomenul de migratie temporara pentru munca in strainatate.

PARTICIPAREA POPULATIEI LA FORTA DE MUNCA, PE SEXE SI MEDII 2005 Mii de

persoane Populatia activa Total Pe sexe Masculin Feminin Pe medii Urban Rural Populatia
ocupata Total Pe sexe Masculin Feminin Pe medii Urban Rural Someri BIM 1) Total Pe sexe
Masculin Feminin Pe medii Urban Rural

9851 5431 4420 5361 4490 9147 5011 4136 4889 4258 704 420 284 472 232 Procent

13
Rata de activitate 2) Total Pe sexe Masculin Feminin Pe medii Urban Rural Rata de ocupare 2)
Total Pe sexe Masculin Feminin Pe medii Urban Rural Rata somajului BIM 1) Total Pe sexe
Masculin Feminin Pe medii Urban Rural 1) BIM = Biroul International al Muncii

62,4 69,5 55,3 60,3 65,3 57,7 63,9 51,5 55,0 61,6 7,2 7,7 6,4 8,8 5,2

2)

Calculate pentru populatia in varsta de munca (15-64 ani)

Sursa: Ancheta fortei de munca in gospodarii (AMIGO)

V. Sistemul de salarizare Dacă la nivel macroeconomic, politica salarială este concepută ca o

componentă a strategiei economice generale, alături de politica ocupării forţei de muncă, de
politica fiscală, monetară, bugetară şi de credit, la nivel microeconomic politica salarială
constituie parte intrinsecă a strategiei firmei care implică o latură internă şi una externă deoarece
vizează: - modelarea şi susţinerea prin salariu a raporturilor de muncă din interiorul
întreprinderii, respectiv a raportului dintre conţinutul muncii desfăşurate şi modalităţile de plată;
- o anumită aliniere realizată prin mecanismele de piaţă între nivelul şi structura salariilor plătite
şi cele practicate de alte firme, cel puţin pentru profesiile sau meseriile de bază. Prin politica
salarială organizaţia se angajează în dezvoltarea unui sistem de salarizare vizând performanţa în
muncă, aceasta înseamnă că urmăreşte sporirea caracterului incitativ al salariului, susţinerea
presupune realizarea unei strânse legături între rezultatele muncii pe de o parte şi plata acesteia
pe de altă parte. In ţara noastră, după cum se apreciază în publicaţiile de referinţă, datorită
faptului că încă nu s-au modificat simţitor sistemele de salarizare, că firmele nu şi-au creat încă o
politică proprie în materie de remunerare a muncii, salariul nu operează încă, în mod
corespunzător pe piaţa muncii şi îşi îndeplineşte defectuos funcţiile sale de recompensare a
muncii, de echilibru economic şi social. In perioada actuală, numai o parte din agenţii economici

14
au dovedit preocupări pentru stabilirea de criiterii specifice pentru evaluarea performanţei
profesionale individuale a personalului.

BIBLIOGRAFIE

1. Dobrota Nita, Economie Politica, Ed. Agentia de Consultig Universitar-Eficient S.R.L.,

Bucuresti,  1992
2. Gheoghe Cretoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, Economie Politica, Casa de editura si
presa “Sansa”-S.R.L., Bucuresti, 1993
3. Constantin Enache, Constantin Mecu, Economie Politica, Editura Fundatiei “Romania de
maine”, Bucuresti 2000

15