Specificitatea pietei

muncii contemporane

Curs Piata fortei de munca

Piaţa muncii

l Piaţa muncii poate fi definită ca spaţiul economic în care se

întâlnesc, se confruntă şi se negociază în mod liber cererea de
muncă (deţinătorii de capital, în calitate de cumpărători) şi oferta
(reprezentată prin posesorii factorului muncă).

l Piaţa muncii reprezintă ansamblul actelor de vânzare-cumpărare a

forţei de muncă, a relaţiilor specifice acestora, ce au loc într-un
spaţiu economic; ea relevă întâlnirea cererii cu oferta de muncă,
stabilirea pe această bază, a condiţiilor pentru angajarea salariaţilor,
negocierea şi fixarea salariilor în funcţie de performanţele
lucrătorilor, realizarea mobilităţii salariilor şi forţei de muncă pe locuri
de muncă, firme, zone etc.
Argumente pentru utilizarea formulării de “piaţa
forţei de muncă”

l obiectul tranzacţiilor pe această piaţă îl constituie, în condiţiile

contemporane, forţa de muncă, adică însuşirile fizice,
intelectuale, competenţa, experienţa etc. şi nu munca – ce
este doar utilizarea forţei de muncă;
l beneficiarul foloseşte în interesul său, în calitate de
cumpărător, forţa de muncă, iar întreprinderile angajează forţa
de muncă şi nu munca;
l obiectul sistemului de protecţie socială, determinat pe baza
relaţiilor economice din cadrul pieţei contemporane vizează în
mod direct forţa de muncă şi nu munca;
l opţiunea pentru piaţa forţei de muncă implică şi
recunoaşterea caracterului de marfă al forţei de muncă,
inclusiv pentru ţările europene.
Argumente pentru utilizarea formulării de “piaţa
muncii”

l piaţa forţei de muncă are o sferă mai limitată, desemnând

după toate aparenţele, numai oferta de forţă de muncă;
l piaţa muncii include impactul dintre cerere şi ofertă, ca
elemente principale ale ei, precum şi reglementarea
raporturilor de muncă sub toate aspectele lor: durata muncii,
concediile de odihnă plătite, recrutarea, condiţiile de angajare
şi licenţiere, de formare şi reconversie, condiţiile de muncă,
dreptul la grevă, drepturile de salarizare, etc.;
l acţiunea de vânzare cumpărare nu se realizează numai la
angajare, ci se afirmă în fiecare zi în procesul muncii;
l piaţa muncii reflectă un amplu proces de umanizare care s-a
produs, în primul rând, în sfera muncii.
Piata muncii
Piata muncii poate fi privita într-o dubla ipostaza:
l de piata derivata - sub aspectul dimensiunii şi structurii
ocupationale, profesionale, teritoriale a cererii de muncă
şi, prin intermediul acesteia, asupra sistemului de
invatamqnt, formare profesionala initiala şi continua, pe
intreaga durata a vietii active a individului;
l - de piata principala din punctul de vedere al formarii
ofertei de muncă, sub aspect cantitativ şi structural -
calitativ al potentialului de muncă, al intrarilor - ieşirilor
de pe piata muncii, a structurii demografice şi
ocupational - profesionale şi de calificare, al capacitatii
efective de mobilitate etc.
Funcţiile pieţei muncii
l piaţa forţei de muncă asigură realizarea echilibrului dintre
necesităţile de resurse de muncă ale economiei naţionale şi
posibilităţile de acoperire a acestora.
l piaţa muncii îndeplineşte şi o altă importantă funcţie, anume
aceea de a determina orientarea utilizării resurselor de
muncă ale fiecărei ţări cu eficienţă crescută, atât prin
repartizarea lor pe profesii, ramuri şi localităţi, cât şi prin folosirea
acestora în cadrul fiecărei unităţi economice de piaţă.
l piaţa muncii asigură mijlocirea şi condiţionarea proceselor de
unire şi combinare a factorului uman cu cei materiali ai
producţiei.
l piaţa muncii influenţează considerabil procesul de formare şi
repartizare a veniturilor.
Particularităţi piaţa muncii
l este o piaţă cu un grad ridicat de rigiditate şi de
sensibilitate şi prin aceasta ea condiţionează atât
echilibrul economic, cât şi pe cel social-politic.
l piaţa muncii este mai complexă, mai organizată
şi mai reglementată în raport cu celelalte pieţe.
Tranzacţiile care au loc pe această piaţă nu sunt
numai relaţii de vânzare-cumpărare, iar agenţii
economici nu sunt numai vânzători şi cumpărători.
l mecanismele de acţiune ale acestei pieţe
prezintă anumite trăsături, care-i conferă un grad
mai ridicat de imperfecţiune (din punct de vedere
al concurenţei), în raport cu alte forme de piaţă.
Trăsături ale tranzacţiilor cu factorul
muncă
l munca nu poate fi vândută sau cumpărată decât închiriind
capacitatea de muncă a proprietarului;
l contractul de angajare a factorului muncă este strict determinat
de anumite reglementări legislative cu caracter de interdicţie
cumpărătorul nu dispune în totalitate de „marfa”sa; el nu o poate
utiliza decât pentru prestarea activităţilor specificate în contract şi
în limita timpului de muncă convenit;
l deţinătorii forţei de muncă au mai puţine posibilităţi de utilizare
alternativă a acesteia ( munca în propria gospodărie, recreere),
dar ei se pot sustrage pieţei cu o parte din acest potenţial pentru
anumite perioade de timp;
l tranzacţiile cu forţa de muncă sunt legate de criteriile de
preferenţialitate ale posesorilor acestei „mărfi”, înzestrarea
nativă, educaţia, orientarea profesională, stilul de viaţă, modelul
cultural, motivaţiile valorice etc.;
l munca este singurul factor de producţie cu autoorganizare:
posesorii forţei de muncă se constituie în sindicate, cu scopul de
a influenţa condiţiile tranzacţiilor pe piaţa muncii.
Piata muncii
Ca o sinteză a tuturor trăsăturilor pieţei muncii, se pot evidenţia
următoarelele:
l piaţa muncii este o piaţă cu un grad mai scăzut de elasticitate;
este rigidă şi sensibilă;
l piaţa muncii este neomogenă, neunitară, segmentată;
l piaţa forţei de muncă este mai complexă, mai organizată şi mai
reglementată în raport cu celelalte pieţe;
l mecanismele de acţiune ale pieţei forţei de muncă prezintă
trăsături particulare, care îi conferă un grad mai ridicat de
imperfecţiune;
l pe piaţa forţei de muncă, intervenţia statului generează
influenţe mai nuanţate, poate mai puţin sesizabile;
l este o piaţă contractuală, particulară, în care negocierea şi
contractul sunt instrumente fundamentale de reglare a cererii şi
ofertei de muncă.
Salariul
Salariul reprezintă partea din venitul naţional, distribuită în mod
direct salariaţilor, pentru participarea lor la activitatea economică,
în special sub formă bănească (uneori însă şi sub formă
naturală).
Salariul poate fi:
l Salariul nominal;
l Salariul real.
De asemenea, în funcţie de modul de acordare a salariului el poate
fi:
l salariu personal sau individual
l salariul colectiv
l salariul social
Efectul de venit şi efectul de
substituire
l Interesul de a avea un venit cât mai mare îl determină pe salariat
să depună muncă suplimentară (printr-un program prelungit, mai
intens sau pe amândouă căile), ceea ce are ca rezultat
diminuarea timpului liber şi creşterea dificultăţilor de refacere a
forţei de muncă. Acesta este efectul de substituire, denumit
aşa pentru că înlocuieşte (substituie) o parte mai mare sau mai
mică din timpul liber al salariatului cu timp de muncă.

l Atunci când salariul atinge o mărime care permite posesorului

forţei de muncă să aibă condiţii de viaţă apropiate de aspiraţiile
sale, el renunţă la munca suplimentară, iar uneori chiar şi la o
parte din munca prevăzută de un program normal, în favoarea
timpului liber. Acesta este efectul de venit.
Cererea de muncă

Cererea de muncă reprezintă nevoia reală de muncă salariată care se

formează la un moment dat sau pe o anumită perioadă într-o
economie, exprimată prin numărul locurilor de muncă.
Condiţiile cererii de muncă. Principalii factori care determină
creşterea sau reducerea cererii de muncă sunt:
l preţul bunurilor rezultate din utilizarea factorului muncă; între
modificarea preţurilor de pe piaţa diferitelor bunuri şi modificarea
cererii de muncă există o relaţie pozitivă;
l gradul de substituire a muncii cu un alt factor de producţie
influenţează negativ cererea de muncă;
l modificarea preţului unui alt factor de producţie care poate
substitui munca determină o modificare în aceeaşi direcţie a cererii
de muncă;
l nivelul calitativ al muncii – modificarea calităţii muncii determină o
modificare în acelaşi sens a cererii de muncă;
l aşteptările întreprinzătorilor - considerând că toţi ceilalţi factori
rămân constanţi, evoluţia cererii de muncă depinde direct de
previziunile întreprinzătorilor în legătură cu mersul afacerilor.
Oferta de muncă
Oferta de muncă reprezintă munca pe care o pot depune
membrii societăţii în condiţii salariale. Ea este asigurată de
resursele de muncă existente pe piaţă.
Resursele de muncă ale unei ţări reprezintă totalitatea
populaţiei în vârstă de muncă şi aptă de muncă.
Condiţiile ofertei:
l numărul populaţiei;
l rata participării la activitatea economică;
l numărul mediu de ore lucrate anual;
l structura pe sexe şi vârste a populaţiei;
l tradiţii, obiceiuri şi credinţe religioase;
Elasticitatea cererii şi ofertei de pe piaţa
muncii
Elasticitatea cererii şi ofertei de pe piaţa muncii înseamnă gradul în
care aceste forţe reacţionează la modificările intervenite în factorii care
le influenţează.
Factorii care influenţează elasticitatea cererii de muncă sunt:
l cererea de produs finit. Dacă cererea pieţei pentru produsul finit este
elastică, tot aşa va fi şi cererea pentru factori (când elasticitatea cererii
în funcţie de preţ pentru un produs este mare, la o creştere a preţului
are loc o reducere a producţiei, ceea ce va determina scăderea
numărului de angajaţi);
l posibilitatea de substituire cu alţi factori. Pe măsură ce salariul
creşte, firmele vor încerca înlocuirea acestui factor cu altul mai ieftin.
Aceasta va determina reducerea numărului de angajaţi. Prin urmare,
posibilitatea substituirii muncii cu alţi factori va determina o elasticitate
mai mare a cererii de muncă;
l ponderea muncii în costurile totale ale producţiei. Cu cât ponderea
muncii în costurile totale ale producţiei va fi mai mare, cu atât cererea
de muncă va fi mai elastică;
l timpul. Pe diferite segmente ale pieţei muncii, atât cererea cât şi oferta
sunt mai elastice pe o perioadă mai îndelungată de timp decât pe o
perioadă scurtă de timp.
Caracteristici ale cererii şi ofertei de muncă

l pe termen scurt cererea de muncă este invariabilă, deoarece

dezvoltarea unor activităţi existente şi iniţierea altora noi, generatoare
de locuri de muncă, presupune o anumită perioadă de timp;
l oferta de muncă în ansamblul său se formează în decursul unui timp
îndelungat în care creşte şi se instruieşte fiecare generaţie de oameni
până la vârsta la care se poate angaja;
l posesorii forţei de muncă au o mobilitate relativ redusă, oamenii nu se
deplasează dintr-o localitate în alta şi nu-şi schimbă cu uşurinţă munca,
ci sunt ataşaţi mediului economico-social, chiar dacă nu au avantaje
economice. Oferta de forţă de muncă depinde de vârstă, sex, starea
sănătăţii, psihologie, condiţii de muncă etc., aspecte care nu sunt
neapărat de natură economică;
l oferta de forţă de muncă este eminamente perisabilă şi are caracter
rigid. Cel care face oferta trebuie să trăiască, nu poate aştepta oricât
angajarea pe un loc de muncă;
l generaţiile de tineri nu sunt crescute de părinţii lor ca nişte mărfuri sau
pentru a deveni salariaţi, ci ca oameni.
l cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene, ci se compun din
segmente şi grupuri neconcurenţiale sau puţin concurenţiale,
neputându-se substitui reciproc decât în anumite limite sau deloc.
ANALIZA ECONOMICĂ A PIEŢEI MUNCII

l 1. Produsul fizic marginal al muncii – PFmg L – exprimă

modificarea ce intervine în volumul fizic al producţiei (unei firme
subramuri, ramuri sau la nivelul economiei naţionale) prin schimbarea
(creşterea sau reducerea) cu o unitate a volumului muncii.
l 2. Venitul marginal (valoarea produsului marginal al muncii)
VPmgL – exprimă modificarea ce intervine în valoarea producţiei la
modificarea cu o unitate a volumului muncii.
l 3. Egalitatea dintre venitul marginal şi costul marginal al muncii.
Aceasta reprezintă o condiţie absolut necesară începând de la care se
obţine un profit tot mai mare.
l 4. Salariul de echilibru defineşte echilibrul care se formează pe piaţa
muncii în ansamblu său, adică între cererea şi oferta de muncă
agregate şi reprezintă acel nivel al salariului la care se poate satisface
cea mai mare parte a cererii şi ofertei de muncă.
l 5. Salariul negociat colectiv - Nu se practică în toate ţările, iar acolo
unde există poate juca un rol mai mult sau mai puţin important, în
funcţie de gradul de generalizare, ca şi alte aspecte precum: gradul de
sindicalizare, organizare a salariaţilor etc.
MODELE DE PIAŢĂ A MUNCII
l Modelul concurenţei perfecte - presupune următoarele condiţii:
- toţi lucrătorii au acelaşi nivel de calificare;
- există o concurenţă absolut liberă, atât între ofertanţi, cât şi între
întreprinzători;
- există un sistem informaţional perfect privind cererea şi oferta de muncă;
- nu există nici o restricţie în schimbarea locurilor de muncă de către
lucrători sau de către întreprinzători;
- nu există nici o deosebire între condiţiile ofertei diferitelor locuri de muncă.
l Piaţa monopolistă – acest model presupune ca întreaga forţă de muncă să
fie reprezentată de un sindicat care apără interesele lucrătorilor dintr-o
anumită categorie profesională sau apără interesele tuturor lucrătorilor dintr-
o anumită industrie. Având calitatea de monopol, principalul rol al
sindicatului îl reprezintă creşterea, în anumite limite, a salariului, în scopul
creşterii sau cel puţin menţinerii unui anumit nivel de bunăstare economică
a membrilor uniunii sindicale. O creştere a preţului muncii poate avea loc
numai în condiţiile în care se produc modificări în cererea şi oferta de
muncă.
l Modelul de piaţă monopol-monopson - Dacă pe o piaţă monopolistă
există o singură firmă care angajează forţa de muncă sau mai multe firme
dar reunite într-un cartel, piaţa respectivă este de tip monopol-monopson.
Pe o asemenea piaţă, nivelul salariului şi cantitatea de muncă angajată sunt
determinate de raportul de forţe dintre monopol şi monopson.
Cercetari statistice
l Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării
(AMIGO) este concepută ca o sursă importantă de informaţii
intercenzitare asupra forţei de muncă; ancheta furnizează, într-o
manieră coerentă, date esenţiale asupra principalelor segmente de
populaţie (activă - ocupată şi în şomaj - inactivă), cu numeroase
posibilităţi de corelare şi structurare după caracteristici demo-socio-
economice diverse, în condiţii de comparabilitate internaţională.
l Balanţa forţei de muncă este o lucrare care se realizează pe baza
informaţiilor din mai multe surse de date: statistica demografică;
cercetarea statistică privind costul forţei de muncă; cercetarea statistică
asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO); surse administrative.
l Cercetarea statistică privind costul forţei de muncă este o cercetare
statistică anuală complexă care furnizează elementele necesare
efectuării unor analize privind evoluţia diferitelor componente ale
costului forţei de muncă şi corelaţiile dintre ele, oferind, totodată,
elementele necesare calculului mărimii brute şi nete, lunare şi orare, a
câştigului salarial structurat pe activităţi ale economiei naţionale, forme
de proprietate, forme juridice, categorii de salariaţi, sexe, regiuni de
dezvoltare şi judeţe.
l Cercetarea statistică asupra locurilor de muncă vacante este o
cercetare statistică selectivă trimestrială, având ca perioadă de referinţă
luna de mijloc a trimestrului, furnizează elementele necesare calculării
ratei trimestriale a locurilor de muncă vacante
Indicatori ai pietei muncii

Resursele de muncă reprezintă acea categorie de populaţie care

dispune de ansamblul capacităţilor fizice şi intelectuale care îi
permit să desfăşoare o muncă utilă în una din activităţile
economiei naţionale.
Resursele de muncă includ:
l Populaţia în vârstă de muncă aptă de lucru - se determină prin
scăderea din populaţia în vârstă de muncă a persoanelor cu
incapacitate permanentă de muncă şi a pensionarilor în vârstă
de muncă ce nu lucrează. Populaţia în vârstă de muncă, conform
legislaţiei în vigoare, cuprinde: bărbaţi în vârstă de 16-65 ani şi
femei în vârstă de 16-62 ani.
l Persoane sub şi peste vârsta de muncă aflate în activitate.
Sursa datelor: Balanţa forţei de muncă.
Indicatori ai pietei muncii
Populaţia activă se determină în două variante: populaţia activă
totală şi populaţia activă civilă.
l Populaţia activă totală (PA) cuprinde toate persoanele care
furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri
şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia
ocupată (PO) şi şomerii BIM (So).
PA = PO + So
Sursa datelor: Cercetarea statistică asupra forţei de muncă din
gospodării (AMIGO).
l Populaţia activă civilă (PAC) caracterizează oferta potenţială de
forţă de muncă şi gradul de ocupare a populaţiei cuprinzând
populaţia ocupată civilă (POC) şi şomerii înregistraţi (S).
PAC = POC + S
Sursa datelor: Balanţa forţei de muncă
Indicatori ai pietei muncii
Populaţia ocupată se determină, la rândul ei, în două variante:
populaţia ocupată totală şi populaţia ocupată civilă.
l Populaţia ocupată totală (PO) cuprinde toate persoanele de 15 ani şi
peste care au desfăşurat o activitate economică producătoare de
bunuri sau servicii de cel puţin o oră (cel puţin 15 ore pentru
lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi din
agricultură anterior anului 2011) în perioada de referinţă (o
săptămână), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii,
plată în natură sau alte beneficii.
PO = PA – So
Sursa datelor: Cercetarea statistică asupra forţei de muncă din
gospodării (AMIGO).
l Populaţia ocupată civilă (POC) cuprinde toate persoanele care au o
ocupaţie aducătoare de venit, pe care o exercită în mod obişnuit în
una din activităţile economiei naţionale, fiind încadrate într-o
activitate economică sau socială, în baza unui contract de muncă
sau în mod independent (pe cont propriu) în scopul obţinerii unor
venituri sub forma de salarii, plata în natură etc.
Sursa datelor: Balanţa forţei de muncă.
Indicatori ai pietei muncii

Şomerii reprezintă toate persoanele apte de muncă care nu pot fi

încadrate în muncă din lipsa locurilor de muncă disponibile
corespunzătoare pregătirii lor profesionale şi care beneficiază de
ajutor de şomaj sau alte forme de protecţie socială, precum şi de
sprijin în vederea reintegrării lor profesionale prin calificare,
recalificare sau perfecţionare. Se determină în două variante:
şomerii în sens BIM şi şomerii înregistraţi.
l Şomerii în sens BIM (SBIM) sunt cei definiţi conform criteriilor
Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Datele privind şomerii în sens
BIM au periodicitate trimestrială şi anuală, sursa datelor fiind
Cercetarea statistică asupra forţei de muncă din gospodării
(AMIGO).
l Şomerii înregistraţi (SANOFM) sunt persoanele care îndeplinesc
condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002. Numărul şomerilor
înregistraţi este calculat pentru fiecare lună calendaristică de către
Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).
Indicatori ai pietei muncii

l Rata de activitate a resurselor de muncă (RaRm) reprezintă

raportul, exprimat procentual, dintre populaţia activă civilă (PAC)
şi resursele de muncă (Rm).
Sursa datelor: Balanţa forţei de muncă.
l Rata brută de activitate (Rba) reprezintă raportul, exprimat
procentual, dintre populaţia activă civilă (PAC) şi populaţia totală
a ţării (Pt).
Sursa datelor fiind Balanţa forţei de muncă.
l Rata de activitate reprezintă ponderea populaţiei active totale
din grupa de vârstă x în populaţia totală din aceeaşi grupă de
vârstă x .
Sursa datelor:Cercetarea statistică asupra forţei de muncă din
gospodării (AMIGO).
Indicatori ai pietei muncii
l Rata de ocupare a resurselor de muncă (RoRm)
reprezintă raportul, exprimat procentual, dintre
populaţia ocupată civilă (POC) şi resursele de
muncă (Rm).
Sursa datelor:Balanţa forţei de muncă.
l Rata de ocupare reprezintă ponderea populaţiei
ocupate din grupa de vârstă x în populaţia totală din
aceeaşi grupă de vârstă x.
Sursa datelor: Cercetarea statistică asupra forţei de
muncă din gospodării (AMIGO).
Indicatori ai pietei muncii
Rata şomajului este calculată în două variante: rata
şomajului în sens BIM şi rata şomajului înregistrat.
l Rata şomajului BIM se calculează ca raport procentual
între numărul şomerilor definiţi conform criteriilor Biroului
Internaţional al Muncii şi populaţia activă totală.
Sursa datelor: Cercetarea statistică asupra forţei de
muncă din gospodării (AMIGO).
l Rata şomajului înregistrat reprezintă raportul procentual
dintre numărul şomerilor (înregistraţi la agenţiile pentru
ocuparea forţei de muncă) şi populaţia activă civilă.
Sursa datelor: Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de
Muncă (ANOFM).