Cuprins

Introducere. …………………………………………………………3 – 5
1. Natura, formele şi cauzele şomajului
1.1. Definiţia şomajului……………………………………….6 – 7
1.2. Aspectele şomajului………………………………… …8 – 11
1.3. Structura şomajului……………………………………11 – 12
1.4. Bazele economico-sociale ale şomajului……………...12 – 22
2. Şomajul actual în termenii analizei concrete
2.1. Factorii determinaţi ai şomajului actual…………………….23
2.2. Particularităţile şomajului actual pe grupuri de ţări şi perioade de
timp…………………………………………………23 – 28
2.3. Indemnizaţia de şomaj şi problema folosirii forţei de muncă
…………………………………………………29 – 32
3. Remedii: soluţii şi politici anti-şomaj
3.1. Remedii anti- şomaj care privese direct pe şomeri………33 – 34
3.2. Remedii anti-şomaj care privese populaţia activă ocupată 34- 36
3.3. Alte măsuri anti- şomaj………………………………….36 – 37
4. Estimarea direcţiilor şi rezultatelor realizării politicii de utilizarea a forţe
de muncă în Republica Moldova
4.1. Analiza situaţiei social-economice…………………….38 – 40
4.2. Particularităţile utilizării forţei de muncă……………..40 – 45
4.3. Migraţia forţei de muncă şi dirijarea ei ………………45 – 46
4.4. Protecţia socială a populaţiei economic-activă…………….46
4.5. Obiectivele şi sarcinile strategiei de utilizare a forţei de
muncă ……………………………………………...46 – 53
4.6. Măsuri orientate spre diminuarea nivelului de şomaj…53 – 59
4.7. Asigurarea normativ-juridică a strategiei de utilizare a forţei de
muncă………………………………………………59 – 60
5. Concluzii ………………………………………………………61 – 64
6. Bibliografie …………………………………………………………65
 7. Anexă ………………………………………………………….66 – 67

Introducere.
Dezvoltarea economică este fundamentală pentru existenţa
omului, totodată, omul ocupă cel mai important loc în dezvoltarea
economică. Legăturile reciproce dinte populaţie şi economie au loc în
cadrul unor procese de natură mai mult sau mai puţin variată şi în condiţii
istorice diferite în timp şi spaţii.
Existenţa şi progresul societăţii se asigură dacă atît evoluţia celor doi
termeni (populaţia şi economia), cît şi interacţiunea dintre ei întrunesc anumite
caracteristici calitative şi dimensionale. Lipsa acestora sau distorsionarea lor au
efecte negative, cum sînt, subdezvultarea economică, scăderea nivelului de
trai, şomajul, considerate adesea, nu fără temei, ca forme ale dezechilibrelor
corelaţiei populaţie – economie. Şomajul este astăzi unul dintre aceste aspecte
care afectează, în proporţii diferite, toate ţările. Nefolosirea, în forme şi grade
diferite, a unei părţi a forţei de muncă activă înseamnă şomaj. Existenţa sa ca
fenomen economic şi social este strîns legată de producţia modernă. "Evoluţia
prin dezechilibru" a economiei, sinuozitatea procesului reproducţiei, aparaţia
unor factori noi de influenţă sub incidenţa progresului tehnic au făcut din şomaj,
ca şi din inflaţie, "boli" cronice şi incurabile ale economiei moderne şi
contemporane. Implicaţiile şi consecinţele sale sînt atît de complexe şi profunde
încît practic nu există, actualmente, subiect de analiză în afara Şomajului.
"O teorie care nu acordă nici un spaţiu şomajului, nu poate pretinde
că este aplicabilă lumii moderne"1.
Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze o temă recent actuală a
politicii şi strategiei de dezvoltare social-economiă – " Şomajul şi măsurile de
1
J. Robinson. Essai sur l,economic de Marx, Dunod. Paris, 1971, p. 51.

2
combatere", aprofundînd analiza problemelor teoretice fundamentale,
constatate de practica economicii.
Lucrarea constă din "Introducere", patru capitole, concluzii,
bibliografie şi anexă.
În "Introducere" se argumentează actualitatea temei abordate şi
importanţa ei în aspectul economie politice contemporane, se relatează
structura de baza a lucrării, se enumară savanţii care au contribuit esenţial în
analiza acestui compartiment de o înseamnătate majoră în economia politică,
expune pe scurt scopul lucrării realizate.
În capitolul I ("Natura, forma şi cauzele şomajului") pe baza studierii
profunde a izvoarelor bibliografice contemporane se menţionează aspectul
teoretic al temei în cercetare, în capitolele II şi III ("Şomajul actual în terminii
analizei concrete" şi "Remedii: soluţii şi politici anti-şomaj") – noţiunile teoretice
bibliografice sînt combinate cu elemente practice ale temei în cauză din diferite
ţări, iar în capitolul IV ("Estimarea direcţiilor şi rezultatelor realizării politicii de
utilizare a forţelior de muncă în Moldova") – se efectuiază o analiză a situaţiei
social-economice ce s-a format în Republica Moldova, caracterizată prin
situaţie de criză economică, dezechilibrarea şi destrăminea relaţiilor economice,
declinul producţiei şi dezvoltării economiei tenebre.
În realizarea temei, destinate tezei anuale studenţeşti, s-a ţinut cont
de sfera problemelor ce formează obiectul cercetărilor recente, de rolul ei în
ansamblul ştiinţei economice, reeşind din aportul ştiinţific şi practic al unii vest
număr de savanţi, care au clarificat şi continuă să trateze problemele
fundamentale ale economiei, obiectivele şi sarcinile strategiei de utilizare a forţei
de muncă, măsurile de diminuare a nivelului de şomaj, asigurarea normativ-
juridică a strategiei de utilizare a forţei de muncă, printre care se numără

3
Albertini J. M., Silem A. S., Morin Roland (teoriile marilor probleme economice),
Robinson J., Smith A., Ricardo D., Say J. B. (teoriile şomajului, realitatea
economică a şomajului), malinvaud E. (cauzele şomajului). Savy A., Pigou A.
C. (importanţa forţei de muncă şi necestitatea folosirii ei depline, teoria generală
a folosirii mîinilor de lucru, a dabînzii şi a banilor), Picard P., Fourcans A. (ştiinţe
economice, teoria desechilibrului şi a politicii economice), Meister A. (poziţia
omului în piramida socială), Keynes J. M. (şomaj valuntar), Claessen E., Salin
P. (indemnizaţii de şomaj), K. Marx, F. Engels (economia politică, legile
populaţiei în capitalism) ect.
Scopul lucrării realizate este condiţionat de necesitatea analizei
aspectelor şi structurii şomajului, a bazelor sale economico-sociale, a factorilor
determinanţi ai şomajului actual, a chestiunii indemnizaţiilor de şomaj, a
problemei folosirii forţei de muncă, a remediilor anti-şomaj, precum şi a
estimaţiei direcţiilor de utilizare a forţelor de muncă în Moldova şi a rezultatelor
utilizării acestei politici.

4
 1. Natura, formele şi cauzele şomajului

1. 1. Definiţia şomajului
Importanţa forţei de muncă argumentată în teorie şi constatată
de practica economică, conduce la necesitatea folosirii sale depline.
Exista mai multe modalităţi de a defini şomajul şi în funcţie de cele
mai multe forme de comensurare. Prin cele ce au comun putem caracteriza
şomajul ca o stare negativă a economiei care afectează o parte din populaţia
activă disponibilă, prin negăsirea locurilor de muncă.
În termenii pieţei muncii, şomajul reprezintă excedentul ofertei faţă
de cererea de muncă. Şomeri sunt toţi cei apţi de muncă, dar care nu găsesc
de lucru şi care pot fi angajaţi, parţial sau în întregime numei în anumite
momente ale dezvoltării economice. Ei formează suprapopulaţia relativă pentru
că reprezintă un surplus de forţa de muncă în raport cu numărul celor angajaţi
în condiţii de rentalitate impuse de economia de piaţă.
Aparent, nimic mai simplu decât a defini şomajul. Dar o asemenea
încercare ridică numeroase semne de întrebare. Este şomer actorul care între
două filme nu lucrează? Dar un muncitor care din motive tehnice nu lucrează o
săptămîna?
Pornind de la astfel de întrebări s-a conturat şi s-a răspândit definiţia,
care consideră că sunt şomeri toţi cei care au înregistrate cereri de angajare la
oficiile de plasare a forţei de muncă, sau toţi cei ale căror cereri n-au fost
satisfăcute până la sfârşitul luni, indeferent dacă solicită locuri de muncă
permanente sau temporare, cu timp de muncă parţial sau deplin, dacă au loc
de muncă dar caută altul mai adecvat cu aspiraţiile proprii.

5
 În această accepţiune, şomajul apare ca rezultat exclusiv al cereri de
muncă sau de forţă de muncă, oferte – cealaltă latură a pieţei muncii – nefiind
luată în consuderaţie. Or, numai corelarea cererii cu ofertă de locuri de muncă
permite aprecierea mai corectă asupra situaţiei de pe piaţa muncii, dacă există
sau nu şomaj. O creştere a ofertei concomitentă cu scăderea cererii, determină
o deterioarare a situaţiei ocupării forţei de muncă; şomajul, dacă n-a existat
până la acest moment, apare, iar dacă există, creşte. Dimpotrivă, creşterea
cererii şi scăderea ofertei de muncă se traduc printr-o diminuare a şomajului.
De asemene, pe baza aceleiaşi definiţii, şomajul este apreciat ca o
mărime omogenă, nediferenţiată, ceea ce nu corespunde realităţii. De aceea,
se inpune delimitarea sa pe domenii de activitate, alături de pregătire de
specialităţi şi meserii ale şomerilor etc.
Foarte cunoscută este şi definiţia şomajului dată de Biroul
Internaţional al Muncii – organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite care
elaborează statistici, comparaţii, studii şi analize de profil pe baze informaţiilor
furnizate de ţările membre, având ca scop mai bună cunoaşterea atât a
fenomenului cât şi a experienţei în combaterea sa. Potrivit acestei definiţii, este
şomer oricine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte concomitent următoarele
condiţii:
Este apt de muncă; nu munceşte; este disponibil pentru o muncă
sau nesalariată; caută un loc de muncă.
Aplicarea acestor criterii aduce multe clasificări, dar nu înlătură riscul
de a exclude din rîndul şomerilor anumite persoane care de fapt n-au unde
munci.

6
 Ţinând seama de limitele unor asemenea definiţii devine clar că
măsurarea şomajului nu este decât o problema de estimare cât mai aproape
de relataţe.

1. 2. Aspectele şomajului.
Şomajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:
a) Nivelul şomajului absolut (ca număr) şi relativ (ca rată) . Numărul
şomerilor diferă pe ţări, perioade şi regiuni ale aceleiaşi ţări. În prezent este cel
mai ridicat în ţările slab dezvoltate şi în Moldova.
Pentru că şomajul a devinit o permanenţă în toate ţările, după unii
autori în ultimele decenii, iar după alţii de la începutul secolului XX, ordinul de
mărime şi creşterea sau descreşterea celor doi indicatori ai nivelului somajului
au dobîndit şi alte semnificaţii decât cele relevete mai înainte. In acest sens
remarcăm:
 Şomajul a devenit o permanenţă (cu nivel şi sensuri de evoluţie
diferite pe ţări şi perioade), dar acesta nu exclude total şi definitiv
existenţa ţării de ocupare deplină a forţei de muncă. Pentru
ilustrarea acestei situaţii se invocă cel mai des exemplul
Jermaniei, Franţiei, Canadei şi Statelor Unite ale Americii pentru
anumite perioade de după cel de al doilea război mondial când
numărul organizaţiilor depăşea oferta internă de forţă de muncă
şi se recurgea într-o măsură mai mare sau mai mică, la
emigranţii dar în asemenea perioade de ocupare deplină exista
în ţările respective şi un număr de şomeri format din: persoane
aflate în căutarea primului loc de muncă, sau în căutarea unui loc
de muncă după ce-l abondonaseră pe cel avut; persoane care

7
 nu acceptau locurele de muncă libere pentru că salariul real la
care ar fi ajuns angajându-se nu le-ar fi permis să trăiască mult
mai bine decît atunci când erau şomeri; persoane cu probleme
sociale complexe, care nu se puteau angaja; precum şi
persoane care înţelegeau să-şi trăiască viaţa altfel decît
devenind salariaţi sau realizand activităţi lucrative proprii. Ca
urmare, ocuparea deplină a forţei de muncă a devenit
echivalentă cu un şomaj de nivel scăzut reflectat printr-o rată de
câteva procente;
 Nivelul şomajului pentru situaţia de ocupare deplină a forţei de
muncă în Anglia anilor 20 – 30 ai secolului XIX se ridică după unii
autori circa la 3% din populaţia activă. În Statele Unite ale
Americii nivelul respectiv a crescut la 5%, dar s-a diminuat în anii
80 pe când în Europa occidentală a crescut. Pentru a acoperi
situaţii extrem de diferite se estimează că, în prezent ocuparea
deplină a forţei de muncă presupune un şomaj de 1,5 – 4%.
Din moment ce ocuparea deplină un şomaj peste un anumit
nivel minim, s-a făcut şi pasul logic următor, considerându-se că scăderea
şomajului sub minimul respectiv caracterizează o stare de supraocupare a
forţei de muncă. La acest nivel al şomajului mîna de lucru devine foarte
rară şi costul său pentru cu ce angajează salariaţii tinde să crească mai
rapid decât pruductivitatea. Criteriul economic al supra-ocupării devine
astfel momentul când în activitatea economică pentru noi angajaţi are loc
o creştere mai mare a salariului decât a productivităţii lor.
Tot pornind de la permanentizarea şomajului, pe baze cercetărilor
economistului neozelandez H. Phillips – autorul celebrei curbe, ce-i poartă
numele – celor doi indicatori, ce caracterizează nivelul şomajului, li s-a adunat

8
al-treilea şi anume rata naturală a şomajului. Aceasta este rata şomajului care
corespunde unei rate stabile sau inerţiale a inflaţiei. Mărimea sa este deci o
variabilă dependentă.
Premisa pentru inţelegerea ratei naturale a şomajului o constituţie
existenţa inflaţiei în economie, expriniată printr-o anumită rată şi realizarea în
acelaşi timp a două condiţii care fac să nu se modifice dimensiunile inflaţiei: să
nu se formeze un excedent al cererii şi să nu se producă şocuri în ofertă. Prin
realizarea primei condiţii, şomajul se fixează la nivelul ratei sale naturale, adică
la nivelul determinat de egalizarea presiunii, în derecţia creşterii salarilor ca
urmare a neocuparii tuturor locurilor de muncă, cu presiunea pentru scăderea
salarilor care se formează sub indicenţa existenţei şomajului. Realizarea celei
de a doua condiţii face ca oferta să nu cunoască altă schimbare decât aceea
determinată direct de rata inflaţiei care nemobilizându-se (rămânând constantă)
menţine şomajul la nivelul ratei naturale.
Prin realizarea celor două condiţii cererea şi oferta se modifică
numai în funcţie de inflaţie şi de aceea rata naturală a şomajului o ofertă. Dacă
cererea şi ofertă sau numai una dintre ele s-ar modifica şi datorită altor cauze
decât inflaţia, şomajul poate atinge o rată mai mică în comparaţie cu cea
naturală şi inflaţia ar creşte sau dimpotrivă, şomajul poate atinge o rată mai
mare decât cea naturală, iar inflaţie va incepe să scadă.
b) Intensitatea şomajului este o altă caracteristică ce se impune
atenţei. In funcţie se poate distinge: şomajul total care presupune pierdere
locului de muncă şi încetare totală a activitaţii; şomajul parţial care constă în
diminuarea activităţii depuse de o persoană în special prin reducerea duratei
săptămânii de lucru sub cea legală cu scăderea remunerării; şomajul deghizat
este specific mai ales ţărilor slab dezvoltate, unde numeroase persoane au o

9
activitate aparentă cu eficienţa (productivitate) mică, dar este întâlnit şi în ţările
est-europene, uncluziv în Moldova.
c) Alt element este durata şomajului sau perioade de şomaj de la
momentul pierderii locului de muncă până la reluarea activităţii. In timp a avut o
tendinţă generală de creştere. Diferă pe ţări şi perioade istorice. Nu există o
durată a şomajului legiterată dar în numeroase ţări există reglementări care
precizează durata pentru care se plăteşte indemnizaţie de şomaj şi acesta a
avut tendinţa de creştere, atingând în unele cazuri 18 – 24 luni.
În cea mai mare parte a ţărilor, şomajul de lungă durată este
considerat un şomaj continuie de mai mult de 12 luni. Acest gen de şomaj este
relevat adesea printr-o analogie cu un fir de aşteptare format de cei aflaţi în
căutarea unui loc de muncă. In competiţia care există între aceştea cei mai
utilizabili în funcţie de cererea de muncă a intreprindelor sunt primii care
părăsesc firul de aşteptare. Cei care rămân sunt afectaţi de creşterea duratei
şomajului şi aceasta cu atât mai mult cu cât ei vor fi supuşi permanent
concurenţei noilor generaţii care intră pe piaţa muncii. Pentru ei, dificultărilor
iniţiale (calificarea inadaptabilă, vârsta etc) li se adauge pierderea încrederii în
sine, aparaţia problemelor de sănătate, pierderea activităţii professionale prin
inactivitate.

1. 3. Structura şomajului.
Structura şomajului sau componentele şomajului formate prin
clasificarea şomerilor după diferite criterii: nivelul clasificarii, domeniul
în care au lucrat categoria socio-profesională căreia îi aparţin ramurile de
activitate din care provin, sex, categorii de vârstă, rasa etc.
În ultimul timp se acordă foarte mare atenţie studierii structurii
şomajului pe sexe şi categorei de vârstă. Se relevă astfel că femeile sunt mai

10
afectate de şomaj decât barbaţii. De asemenea tinerii până la 25 ani şi vârstnicii
de peste 50 ani în raport cu restul populaţiei active.
Pe plan mondial, şomajul are tendinţa în ultimii ani să se agraveze.
Aceasta este evidenţă şi în ţările din estul şi centrul Europei, dintre ele
remarcându-se Polonia, cu peste două milioane de şomeri. Potrivit studiilor
Comisiei economice a ONU pentru Europia în România şi Moldova numărul
celor care nu au un loc de muncă reprezintă peste 10% din populaţia activă.
Şomajul în ţările din această parte a lumii este direct legat de scăderea
producţiei industriale şi agricole, creşterea chelteulilor pentru achitarea de petrol,
restrangerea activităţii în unele sectoare sub incidenţa crizei economice.
Şomajul poate fi rezultatul multor cauze care acţionează concomitent. Prin
nature lor aceste cauze diriva fie din regiditatea salarilor, fie din alte surse. Prima
categorie de cauze determină şomajul voluntar, iar cea de a doua şomajul
involuntar.
Şomajul voluntar are la origine rigiditatea salarilor la scădere. Se
porneşte de la idea că salarile practicate sunt mai mari decât salariul de
echilibru şi aceasta se datorează pretenţiilor salariaţilor cât şi sindicatelor.
Pentru ca piaţa muncii să se echilibreze trebuie ca salariile să se
dimineze la nivelul salariului de echilibru. Ajustarea salariilor nu poate avea loc
însă, pentru că i se opun cei care sunt afectaţi.
Ca urmare exigentele pieţii nu sunt respectate, o parte din oferta de
muncă rămâne nerealizată şi apare şomajul "voluntar".
Şomajul involuntar se datorează altor cauze care ţin de piaţa
bunurilor şi a banilor. Keynes susţine că cea mai mare parte a şomajului nu
poate fi considerată ca şomaj "voluntar", ci involuntar. Definiţia pe care Keynes
o atribue acestui gen de şomaj este următoarea: "Şomajul involuntar există

11
dacă, in cazul unei creşteri uşoare în raport cu salariul nominal al preţurilor la
bunurile pe care le consumă muncitorii, atât oferta totală de mîna de lucru
dispusă să muncească la salariul nominal curent, cît şi cererea totală de mînă
de lucru la acel salariu ar fi mai mari decît volumul existent al ocuparii"2.

1. 4. Bazele economico-sociale ale şomajului.

Şomajul se formează pe baza a două mari procese economico-
sociale: a) pierderea locului de muncă de către o parte a populaţiei ocupate; b)
creşterea ofertei de muncă prin realizarea de către noile generaţii a vârstei
legale pentru a se putea angaja şi afirmarea nevoii de lucra a unor persoane
apte de muncă, dar inactive, în condiţiile unor cereri de muncă inferioară
acestei creşteri.
a) In cadrul primului proces, în funcţie de cauzele directe care îl
determină se disting mai multe forme sau genuri de şomaj. În primul rând,
şomajul ciclic, denumit uneori şi conjuncţial, cauzat de crizele economice care
au loc, de crizele parţiale sau de alte crize specifice unei conjuncturi.
În general şomajul ciclic poate fi resorbit total sau parţial în perioadele
de avânt economie.
În al doilea rând şomajul structural, determinat de tendinţele de
restructurare economică, geografică, socială etc., care au loc în diferite ţări, mai
ales sub incidenţa crizei energetice şi revoluţiei tehnico-ştiinţifice.
In această categorie se include şi şomajul din ţările sărace cu
creştere demografică, dar lipsite atât de capitol, cât şi de competenţele
necesare explorarii resurselor umane. Reintegrarea acestei forţe de muncă
poate avea loc numai printr-un proces lung şi dificil, întrucât presupune
creşterea investiţiilor, recalificarea celor afectaţi şi reorientarea învăţământului. În
al treilea rând şomajul tehnologic, determinat de înlocuirea vechilor tehnici şi
2
J. M. Keynes, Teoria generală a folosirii mînii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Bucureşti, 1970, p. 52

12
tehnologii cu altele noi, precum şi de centralizarea unor capitaluri şi unităţi
economice, cu restrângerea locurilor de muncă.
Resorbirea acestui şomaj este, de asemenea dificilă întrucât
presupune recalificarea forţei de muncă în concordanţă cu noile nevoi ale
capitalului şi unităţilor economice, lărgirea activităţilor economice şi în special a
producţiei pentru a putea oferi locuri de muncă şi creşterea numărului
întreprindelor pentru a asimila cadrele cu pregătire superioară afectate prin
centralizare.
În al patrulea rând, şomajul intermitent apare ca urmare a practicării
contractelor de angajare de durată scurtă din cauza incertitudinii afacerilor unui
anumit număr de unităţi economice.
Această practică poate constitui un mijloc de presiune asupra
angajaţilor pentru a accepta anumite condiţii de muncă şi salarizare, dar şi o
măsură de siguranţă din partea unităţilor economice pentru a nu-şi asuma, vis-
a-vis de forţa de muncă angajamente pentru care pot fi trase la răspundere.
Perioada de şomaj, în acest caz, începe la expirarea angajării şi se începe la
reanimarea contractului sau la realizarea unei angajării la o altă firma. Unii autori
denumesc acest şomaj fricţional.
Cu privire la şomajul fricţional J. M. Keynes spunea că acesta are
caracter permanent, pentru că într-o economie totdeauna ezistă resurse de
muncă nefolosite între două ocupaţii. Spre deosebire de celelalte forme de
şomaj, acesta nu se poate restrânge sub un anumit nivel. Economiile dinamice
şi cu o numeroasă populaţie activă disponibilă, cum este cea a Statelor Unite,
de exemplu, au întotdeauna şomaj fricţional la un nivel relativ important
explicabil şi prin mobilitatea muncitorilor americani.

13
 În al cincelea rând şomajul de discontinuitate care afectează în mod
deosibit femeile şi este cauzat de întreruperea activităţii din motive familiare şi
de maternitate.
În al şaselea rând, şomajul sezoniez, cauzat de întreruperi ale
activităţilor puternic dependente de factorii naturii, cum sunt, cele din agricultură,
construcţii, lucrări publice.
Restrângerea locurilor de muncă se răsfrânge negativ şi asupra
noilor generaţii ajunsă la vârsta încadrării în muncă sau a unor grupuri de
oameni care au depăşit vârsta încadrarii în muncă, care n-au mai lucrat şi sunt
pentru prime dată în căutarea unui loc de muncă.
b) Cel de al doilea proces generator de şomaj are două aspecte
majoare. Unul priveşte noile generaţii care ajung pe piaţa muncii şi explică
formarea şomajului prin starea economiei prin diferenţa dintre ciclul reproducţiei
forţei de muncă şi al diferitelor activităţi economice prin formarea noilor generaţii
în cadrul mişcării populaţiei sub incidente factorilor naturali – biologici,
demografici şi economici, care deşi se influentează reciproc nu au unii asupra
altora o determinare cauzală, directă şi excluzivă. Celalalt aspect se refera la
eşantioanele de populaţie activă disponibilă, care n-au mai lucrat şi sunt nevoiţi
să se încadreze pe un loc de muncă ceea ce explică formarea şomajului prin
intrarea lor în piaţa muncii datorită unor cauze directe: diminuării posibilităţilor de
trai în condiţiile unor venituri considerate altădată sigure şi suficiente – salariul
soţilor, pensiile de urmaşi, ecomomiile moştenite; intensificării mişcării de
emancipare a femeilor care nu se mai resemnează la loc o viaţă pasivă; ruinarii
micilor producători etc.
Pentru unele ţări un rol foarte important în explicarea şomajului
revine migraţiei internaţionale a forţei de muncă.

14
 Dimensiunile şi dinamica şomajului pe ţări şi perioade sunt
influentele, mai ales după al doilea război mondial de migraţia internaţională a
populaţiei, de deplăsarea populaţiei active disponibile dintr-o ţară în alta în
cautarea unui loc de muncă ceea ce diminuaza oferta de muncă în ţara de
origine, dar o măreşte în ţara unde ajunge acţionînd astfel în direcţia scăderii
sau creşterii corespunzătoare a şomajului.
Din punct de vedere economic, şomajul este apreciat ca expresie a
dezechilibrelor existente. Pe prim plan este situat dezechilibrul de pe piaţa
muncii. Şomajul se iveste când pe această piaţa oferta este superioară cererii.
În al doilea rând este amintit dezechilibrul pieţei bunurilor şi serviciilor, şomajul
fiind astfel considerat consecinţa unei producţii de bunuri economice inferioare
cererii. Raţiunea majora a acestei insuficienţe a ofertei ţine de inexistenţa sau
insuficienţa capacităţilor de producţie. În acest complex şomajul decurge în
insuficienţa resurselor destinate capitalului ca factor de producţie în raport cu
mâna de lucru disponibilă.
Există un foarte mare număr de factori care influentează direct
mărimea şomajului precum: creşterea populaţiei, programul tehnic, sistemul de
învăţământ şi formare a cadrelor, ritmul creşterii economice etc. Este necesar
de ştiut că relaţia de influenţă, privită pentru fiecare factor în parte nu îmbracă
niciodată forma unei funcţii de strictă proporţionalitate. Creşterea numerică a
populaţiei nu este urmată de o creştere corespunzătoare a şomajului. Există
ţări din lumea a treia slab populate, în care populaţie ocupă în total populaţie
activă şi se situează sub 50%; nici întroducerea progresului tehnic nu
înseamnă în mod automat eliminarea forţei de muncă. A judeca astfel
înseamnă a susţine că ţările industrializate sunt cele mai afectate de şomaj,
ceea ce realitatea infirma; sau formarea profesională, accelerarea ritmului ei, nu

15
proporţional la reducerea şomajului pentru simplul motiv că procesul de
formare nu poate fi condus şi orientat doar în funcţie de cerinţele şi nevoile
naţionale ci şi sau chiar în primul rând de dorinţele, aptiudenele şi posibilităţile
fiecăruia. Dorim să subliniem că influenţa fiecării factor este complexă şi
contradictorie; că şomajul atunci când există, nu este un dat şi un rezultat
excluziv al dezvoltării economice; elemente şi factori care ţin de sfera socialului,
politicului, psihologicului etc., au o mare pondere în determinarea naturii şi
formei şomajului.
Şomajul se manifestă în condiţii concret-istorice şi nu după o ecuaţie
sau un sistem de ecuaţii prestabilite. Şomajul este un fenomen şi o problemă
majoră a lumii contemporane de multe ori chiar dramatic. El este surprins şi
analizat statistic, global şi structural, pe cauze şi durate, pe forme şi tipuri.
Rata şomajului este influentată de numărul populaţiei active, de cel
al şomerilor ca şi de durata medie a şomajului. Dacă de exemplu 16% din
populaţia activă schimbă locul de muncă într-un an şi dacă pentru căutarea
unui nou loc de muncă s-a stat în medie 3 luni, rata şomajului a fost de 4%,
dacă durata medie a şomajului creşte la 6 luni, rate medie a şomajului se va
situa la 8%. O economie de piaţa nu este de conceput şi nu poate funcţiona
fără o piaţă a muncii. Ea reprezintă locul de confruntare în spaţiu, timp, pe total
şi pe structură, a ofertei de muncă cu cererea de muncă. Este cea ce
economişti o numesc o piaţa "imperfectă", adică aflată sub incidenţa unui foarte
mare număr de factori, obiectivi, materiali, dar şi subiectivi cu variaţii în timp şi
spaţiu greu de prins în clişee. Oferta de muncă (sau cererea de locuri de
muncă) aparţine şi vine din partea factorului subiectiv al producţiei omului. Ea
desenează numărul total de ore de muncă şi corespunzător, a locurilor de
muncă, care în mod potenţial pot fi ocupate de către populaţia activă a unei ţări.

16
Interdependenţa dintre cei doi poli ai pieţei forţei de muncă este pusă în
evidenţă şi de faptul că oferta de muncă este în acelaşi timp o cerere de locuri
de muncă în timp ce, invers, cererea de muncă este, concomitent, o ofertă de
locuri de muncă.
A şoma înseamnă deci, potrivit statisticii, a nu lucra în mod oficial,
pentru o anumită perioadă de timp, lipsa unui loc de muncă cu consemnarea
acestui fapt în evidenţa instituţiei specializate în ţara respectivă cu problemele
muncii şi ocrotirii sociale. Inactivitatea poate fi însă rezultanta voinţei individuale,
deci cu o motivaţie subiectivă sau, dimpotrivă, a nu lucra poate traduce situaţia
în care cel doritor şi apt de muncă nu găseşte un loc disponibil din motive
independante de propria sa voinţă. Şomajul poate fi în consecinţă involuntar
sau voluntar. Şomajul voluntar e datorat refuzului sau imposibilităţii pentru
purtătorul forţei de muncă de a accepta o retribuţie corespunzătoare valorii
produsului, care-i poate atribuit, refuz sau imposibilitate bazată pe anumite
prevederi legale, pe întelegeri în vederea negocierii contractelor colective, pe
adaptarea lentă la schimbări sau pe simpla încapaţinare proprie naturii umane.
In contrast şomajul involuntar desemnează starea specifică persoanelor
neocupate care, deşi despune să lucreze pentru un salariu real mai mic
determinat în condiţiile pieţii nu pot să-şi realizeze acest obiectiv pentru simplul
motiv ca asemenea locuri de muncă nu există. Aşadar, una este situaţia când
din motive subiective nu se lucrează pentru că nu se găseşte un loc de muncă
interesant, acceptabil, pe măsura gustului, preferintelor, a diplomei sau
exigentelor privind salariul (cazul şomajului voluntar) şi cu totul alta este aceea
în care cel care caută un loc de muncă, pentru că lipsa acestuia îi pune în
cauză însăşi existenţa, nu-l găseşte disponibil în localitatea sau zona în care
trăieşte, din motive obiective (cazul şomajului involuntar). Acesta din urmă

17
reprezintă de fapt cazul problemă, cu aspecte de dramă, asupra căruia îşi
concentrează atenţia politicile anti-şomaj.
Inscrierea variatelor forme pe care le îmbracă şomajul la una din
cele două rubrici, voluntar sau involuntar, nu este, întotdeauna, o intrebare
simplă. Există, astfel, un şomaj tranzitoriu sau fricţional- el apare şi este specific
acelor economii în care forţa de muncă manifestă o mare inclinaţie pentru a
schimba frecvent locul de muncă, fie pentru a-şi ameliora condiţia de viaţă, fie
pentru a cunoaşte şi alt mediu sau zone ale ţări. Dezechilibre temporare între
cererea şi oferta de braţe de muncă pot apărea astfel în cazul licenţiaţilor sau a
femeilor. Reducerea ratei de activitate în cazul tinerilor poate fi datorită fie
prelungiri voluntare a perioadei de studii, fie amânarii datei încadrarii în muncă
până când se găseşte un loc corespunzător exigentelor diplomei obţinute. Într-
o atare situaţie şomajul diplomelor, poate să fie considerat voluntar. Într-o
economie de piaţa importanţa unei diplome este o mărime cu valoare relativă.
Un tânăr se poate înscrie la un curs pentru a obţine o diplomă necesară în acel
moment ocuparii unui post. Este însă foarte posibil ca la data când el obţine
diploma, locul de muncă vizat să resupună deja alte exigente ca urmare a unor
restructurări industriale, schimbări tehnice şi tehnologice sau pur şi simplu
nivelul de cunoştinţe cerut pentru ocuparea acelui post a crescut concurenţial
pentru că a crescut şi numărul posesorilor de diplomă. Deţinatorul unei
asemenea diplome, negăsind temporar de lucru poate deveni şomer.
Literatura economică actuală şi în special cea aparţinând economiştelor
radicali, administrează o severă critică opticii după care a creşte copii şi a face
gospodarie înseamnă a şoma sau a înfaptui o muncă neproductivă. Dacă
timpul folosit de o femee în gospodarie, neremunerar, este socotit neocupare,
obiectiv nu poate fi vorba decât despre un şomaj aparent. Dacă însă procesul

18
de creştere şi educaţie a copiilor s-a încheiat iar respective femee doreşte să se
încadreze şi nu găseşte un loc de muncă, se trece de la un şomaj aparent la
un şomaj real şi care nu schimbă cu nimic datele statistice. Dacă înre timp
anumite surse de venit care iniţial nu faceau necesară angajarea femeiei la
lucru au dispărut (pierderea soţului, divorţ), deasemenea costul de oportunitare
explică în foarte multe situaţii de ce femeile adulte preferă să rămână acasă
decît să se angajeze deoarece venitul posibil de dobândit este mai mic decât
economiile femeilor ce se ocupă de gospodarie.
Este neceser ca indemnizaţia de şomaj să fie stabilită la un nivel
optim. Ea trebuie să fie astfel încât incite la căutarea unui nou loc de muncă şi
să ivite, pe cât e posibil, substituirea raţională din punc de vedere individual,
timpului de căutări cu timpul de odihnă. Mărimea optimă a indemnizaţiei de
şomaj este um dat istoric-concret şi naţional. Un efect "pervers" al indemnizaţiei
de şomaj este aşa numitul şomaj la negru. El acoperă aceea realitate în care
cel înscris statisticile oficiale şi beneficiază de pe urma indemnizaţiei, prestează
concomitent o activitate renumerată, de obicei în domeniul serviciilor de
consum sau comerţului. In acest caz avem de afacere cu un şomaj parazit,
care pe lângă eviziunea fiscală provocativă, gravează nejustificat şi improductiv
bugetul de stat.
Nu este exagerat să spunem că într-un anumit fel, creşterea
şomajului, este dovadă însăşi a reuşiţei capitalismului. Intr-o economie în
totalitate stagnantă cu o populaţie care asigură doar propria sa reânoire, nu
există şomajul, pentru că nimeni nu îndrăzneşte să părăsească locul de
muncă, oricât de nesatisfăcător n-ar fi acesta, şi pentru că întreprinderile pot să
păstreze la nesfărşit acelaşi locuri de muncă pentru care se cere aceeaşi
calificare.

19
 Dacă în cazul şomajului voluntar individul are cel puţin alternativa
unei alegeri, de a prefera de pildă să trăiască pe baze "cadoului" facut prin
indemnizaţie de şomaj decât să accepte o slujbă pentru care primeşte o sumă
mică nu la fel stau lucturile în cazul şomajului involuntar. El nu este nici natural şi
nici "un rău necesar", ci un rău pur şi simplu ce însoţeşte, necruţător şi neiertător
procesulreproducţiei economice postbelice. El constă în existenţa unor
persoane neocupate, care deşi ar fi dispuse să se angajeze în un salariu
existent, "fixat" de condiţiile pieţii libere, acest lucru nu este posibil.
O formă prezentă şi cunoscută a şomajului involuntar o constitue
şomajul conjunctural. El este rezultatul defectuos în care se realizează legăture
dintre nivelul salarilor pe de o parte şi cel al preţurilor şi productivităţii muncii pe
de altă parte.
Este ştiut că într-o economie sănătoasă creşterea salariului trebuie
să fie devansată de creşterea productivităţii uncii şi deci a producţiei. O
dereglare a acestui raport poate provoca şomajul conjuncţional.
Pentru a-i înţelege mecanismul de producere să resupunem că
baza de plecare, o situaţie caracterezată prin folosirea deplină a forţei de
muncă în condiţiile date ale politicii salariale şi de preţuri. O asemenea "stare
staţionară" nu poate fi menţinută decât în situaţia în care creşterea populaţiei
este perfect corelată cu creşterea economică (incluziv cea a preţurilor şi
salarilor), astfel încât venitul pe locuitor să rămână acelaşi. Admiteni că în
această "pace economică", iluzarie de altfel se produce o creştere generală a
preţurilor. Marirea preţurilor, profitabilă pentru unităţile economice, va fi în acelaşi
timp la a angaja; şi aceasta în pofide concepţiei neoclasice marginaliste potrivit
cu care productivitatea marginală a factorilor de producţie este descrescătoare

20
şi că suplimentul de producţie obţinut prin angajarea unui nou muncitor scade
continuu.
Muncitorii devin constienţi că marirea generală a preţurilor afectează
puterea lor de cumpărare, deci salariu real. Pentru aceasta ei vor cere o
indexare a salarilor în raport cu rata inflaţiei, la mai mult ei vor pretinde o
corelare a indicelui salariului nominal cu rata anticipată şi nu cu ceea reală a
inflaţiei. Se ajunge atunci în situaţia în care salariile nominale cresc mai repede
decât preţurile şi productie. Unităţile economice se văd silite să-şi reducă
volumul producţiei, diminuind cel mai adesea numărul de ore de muncă. În
aceasta situaţie de şomaj conjunctural, persoane care ar dori să muncească la
un nivel al salariului coraspunzător anticipaţiilor lor despre creşterea viitoare a
preţurilor nu găsesc locuri de muncă. Într-un anumit fel şomajul conjunctural
este independent de rata creşterii economice.
Şomajul de acest tip este funcţie de modul în care se stabileşte
corelaţia dintre creşterea salariilor nominale pe de o parte şi cea e productivităţii
muncii şi deci a creşterii economice pe de altă parte. Bineinţeles cu cât şi
creşterea salariilor reale este mai rapidă. La fiecare nivel al salariul real
exrespunde o anumită ofertă a forţei de muncă. Creşterea salariului real
mareşte numărul celor care doresc să muncească şi diminuează capacitatea
de a angaja a întreprindelor.
Dacă salariul real este foarte ridicat, există şomaj involuntar. Dacă
salariul real este prea scăzut există o "suprafolosire", întreprinderile întâmpină
dificultăţi pentru a găsi muncitori pe care ele să-i dorească la un salariului
existent. Nu se poate deci prevedea nivelul de folosire şi marirea şomajului fără
a face referire la salariul real.

21
 Există o categorie de şomaj, care nu numai ca nu poate fi explicat
prin insuficienţe cererii efective, doar care are chiar tendinţa să crească în fazele
de expansiune. El se numeşte şomajul structural şi se datorează, în principal,
dezechilibrului creat între ofertă şi cererea de forţă de muncă. Aici intervin şi
factorii subiectivi. Sistemul de încadrare şi promovare ca şi cel de instruire şi
perfecţionare au aceeaşi influenţă. Dacă sistemul de învăţământ şi
perfecţionare nu produce diplome cu acoperire în cantitatea, de calitatea şi
structura necesară economiei şi dacă acest sistem de formare şi educare nu
ţine pasul, şi de fapt nu anticipează schimbările intervenite în structurile
economice şi tehnice, şomajul structural îşi face manifestă prezenţă.
Imigraţia şi emigraţia pot, de asemenea, crea distorsiuni în structura
raporturilor cerere – ofertă. Un aflux de forţe de muncă străine poate crea în
rândul populaţiei indigene schimbări de atitudine. De obicei străini sunt orientaţi
să accepte slujbe cel mai puţin agreabile şi mai prost plătite. Mai există şi
şomajul tehnologic, ca o variantă a celui structural. El nu este rezultatul
introducerii, pur şi simplu a procesului tehnic. A susţine aşa ceva înseamnă de
fapt a "argumenta" că automatizarea, cibernetizarea, calculatorul electric etc.
sunt duşmanii cei mai de temut ai omului. Modul în care se aplică, de obicei în
valuri şi neuniform pe sectoarele economice şi forţa de muncă care
receptează, ofertă răspuns la schimbarile tehnologice se constitue mai degrabă
în cauze ale şomajului tehnologic.

2. Şomajul actual în termenii analizei concrete

2. 1. Factorii determinaţi ai şomajului actual
Analiza şomajului actual confirmă caracterul foarte complex al
acestui fenomen, în acelaşi timp constatarea multor particularităţi pe ţări şi pe

22
perioade scurte de timp. Caracterul concret al unei asemenea analize este
determinat de mai multe aspecte: se realizeaze pe baza datelor reale
sintetizate sub forma unui număr de indicatori cu care operează. Şomajul
substituie concepte ştiinţifice cum sunt: crearea şi oferta de muncă, salariul
nominal, real şi de echilibru, şomajul voluntar, involuntar etc. cu anumiţi
indicatori semnificativi, larg utilizaţi în vorbirea curentă şi, în general, cunăscuţi la
nivelul "omului de pe stradă" sau face abstracţie de asemenea concepte fără a
se neglija rolul lor în logica faptelor.
Şomajul se considera ca o rezultantă globală care se constituie la
intersecţia unui paralelogram de tendinţe de creştere şi scădere care se
manifestă sub diferite forme concrete. Explicaţiile date îşi păstrează caracterul
ştiinţific, dar sunt prezentate la nivelul percepţiei majorităţii populaţiei şi în
limbajul politico-economic de zi cu zi folosit în administraţie şi de massmedia.
Acest gen de analiză îl duce pe cel interesat de studiu şomajului din
sfera ştiinţei economice în faţa forţelor. Şomajul devine astfel expresia în
principal a creşterii economice (produsului intern brut), productivităţii muncii şi
dinamicii populaţiei active, care la rândul lor au numeroase alte determinări mai
concrete.

2. 2. Particularităţile şomajului actual pe grupuri de

ţări şi perioade de timp.
Combinând schimbările intervenite în cei trei factori
determinanţi ai şomajului în perioade 1973 – 1998 se poate stabili o
anumită tipologie a evoluţiei şomajului pe grupuri de ţări.
Primul grup de ţări este cel din nordul Comunităţii Europiene şi
cuprinde Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Spania, Anglia, Olanda, în
care şomajul a avut o tendinţă generală de creştere, inegală pe ţări şi ani, ca
expresie a evoluţiei produsului intern brut (PIB), care a determinat scăderea

23
numărului noilor locuri de muncă ce s-au creat. Principalul factor de creştere a
şomajului a fost diminuarea numărului noilor locuri de muncă.
Incetinirea creşterii populaţiei active în Belgia, Danemarca, Franţa şi
Spania a atenuat creşterea şomajului care, altfel, ar fi fost sensibil mai mare.
Dimpotrivă accelerarea creşterii populaţiei active în Anglia şi Olanda a contribuit
la mărirea şomajului.
Al doilea grup de ţări – Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia – constituie
sudul Europei comunitare şi se caracterizează prin creşterea şomajului datorită
accelerari creşterii populaţiei active, în condiţiile în care numărul locurilor de
muncă a crescut dar mai lent. Pentru acest grup se mai remarcă aportul
inversarii fluxurilor migratori la creşterea populaţiei active ca urmane a măsurilor
de repatriere a muncitorilor străini, luate de ţările nord-europene.
Al treilea grup este al ţărilor care au păstrat starea deplinei folosiri a
forţei de muncă sau au revenit la aceasta – Statele Unite, Japonia, Suedia,
Elveţia şi într-o anumită măsură şi Canada. Căile pe care au evoluat fiecare
dintre aceste ţări au fost însă diferite. În Statele Unite ocuparea deplină a forţei
de muncă a fost mai ales rezultatul politicii bugetare expansionişte din perioada
1983 – 1985 care a permis depăsirea situaţiei grele existente în acest domeniu
la începutul anilor 80 şi a făcut ca încetenirea creşterii economice să nu fie atât
de accentuată ca în celelalte ţări industriale. Dar această înceţinire a creşterii
economice a avut loc concomitent cu o încetinire de acelaşi marime a creşterii
productivităţii muncii astfel încât numărul locurilor de muncă a continuat sa
crească determinând diminuarea şomajului. În Japonia şi Suedia, folosirea
deplină a forţei de muncă s-a menţionat prin faptul că efectul diminuarii creşterii
economice asupra creşterii şomajului a fost absorbit de scăderea productivităţii
muncii care a avut un efect invers, de creştere a numărului locurilor de muncă.

24
In general se apreciază, că în eceste două ţări populaţia ocupată este puţin
sensibilă la diminuarea creşterii economice. In Japonia pentru că este
contracarată prin scaderea ritmului de creştere a productivităţii muncii şi a
salarilor fără a afecta evident numărul de salariaţi, iar în Suedia în special,
datorită sectorului terţial (al serviciilor) care este foarte dezvoltat şi mai puţin
influenţat.
In Elveţia, menţinerea folosirii depline are o altă explicaţie. Economia
acestei ţări a cunoscut ca şi în cazul celorlalte din nordul Europei, o diminuare
concomitentă a creşterii economice şi a crearii de noi locuri de muncă. Dar
creşterea populaţiei active, care până în 1975 se datora mai ales imigraţiei s-a
adaptat rapid la diminuarea numărului noilor locuri de muncă prin scăderea
masiv a muncitorilor străini, obligaţi să se repatrieze.
În perioada 1985 – 1999, analiza şomajului pe baza acestei tipologii
relevă că în cee mai mare parte a ţărilor membre ale O.C.D.F ritmul crearii
noilor locuri de muncă a crescut simţitor faţă de perioada 1973 – 1985, fapt ce
se datorează creşterii economice la niveluri superioare.
Aceasta s-a rasfrânt asupra şomajului printr-o tendinţă de scădere
care a fost acceptată şi mai mult ca urmare a diminuarii, în continuare, a ritmului
de creştere a productivităţii muncii.
Ţările care au creat cele mai multe locuri de muncă în raport cu
perioada anterioară – Spania şi Germania – au cunoscut în acelaşi timp o
puternică accelerare a creşterii PIB, şi a perioade de ritm pentru productivitatea
muncii. Această ruptură în ritmul de creştere a productivităţii muncii, este un
fenomen major care contribuie la diminuarea şomajului în ultimii 20 ani, dar are
şi alte efecte în economie.

25
 În aceeaşi perioadă, asupra evoluţiei şomajului s-a repercutat, de
asemenea, intrarea masivă a femeilor în viaţa profesională, ceea ce a mărit
considerabil, oferta pe piaţa muncii, care la un numar dat de noi locuri de
muncă acţionează asupra creşterii şomajului. O influenţă inversă, de scăderea,
asupra şomajului a avut-o însă evoluţia populaţiei active din diferite ţări. În acest
sens se constată că în SUA presiunea demografică a scăzut, faţa de situaţia
existentă până la 1990.
În perioada care a urmat, noile generaţii ajunse la vârsta incadrarii în
muncă sunt mai puţin numeroase.
Europa occidentală a cunoscut o tendinţă simulară, pe când în
Japonia, creşterea populaţiei active exercită mai departe o influenţă puternică în
direcţia creşterii şomajului.
În condiţiile existente, la un moment dat a unui echilibru pe piaţa
muncii, dacă intrvine creşterea populaţiei active rezultată din situaţia
demografică, pe de o parte, favorizează flexibilitatea socială (schimbarea locului
de muncă în funcţie de marimea salariilor) şi mobilitatea profesională, iar pe de
altă parte frâneaza substituirea muncii cu capitalul. În felul acesta persoanele
aflate în căutarea unui loc de muncă sunt puse în situaţia de a accepta posturi,
pentru care calificarea şi renumerarea sunt inferioare pretenţiilor lor, posturi care
se vor găsi în număr destul de mare tocmai datorită situaţiei descrise şi pentru
că indemnizaţiile primite în caz de şomaj, ale acelora ee ocupă asemenea
posturi, nu sunt cu prea mult inferioare salariilor primite. Acest ultim aspect i-a şi
determinat pe unii cercetatori să susţină, nu fără temei, că în astfel de situaţii,
incuaţia de a căute un loc de muncă, adică de a "evada" din şomaj slabeşte
evident. După anumite studii, ţările anglo-saxone şi în special SUA, au
cunoscut o creştere simţitoare a populaţiei ocupate nesalariate şi din domeniul

26
serviciilor tradiţionale unde scopul de productivitate calificarea şi renumerare
sunt, în general, mai mici.
Amelirarea care a intervenit în evoluţia şomajului în a două jumătate
a anilor 80 este atribuită aproape în întregime creşterii economice generatoare
de noi locuri de muncă. Dar scopul total al noilor locuri de muncă a fost superior
celui considerat normal, aşa încât s-a ajuns la concluzia după care creşterea
economică în această perioadă a devenit mai bogată în crearea de noi locuri
de muncă. Din studiul relaţiei populaţie ocupată – creştere economică reese că
s-a manifestat tendinţa de scădere a creşterii economice minime necesare
pentru a declanşa crearea de noi locuri de muncă.
În cursul perioadei 1960 – 1973 în Europa comunitară era necesară
o creştere a PIB mai mare de 4,5% pentru a declanşa creşterea vizibilă a
populaţiei ocupate. După 1981, era sunficient ca ritmul de creştere să
depăsească 2%.
În condiţiile actuale PIB al ţărilor membre CEE trebuie să progreseze
într-un ritm anual de cel puţin 3,5% pentru ca populaţia ocupată să crească cu
1,5% nivel apreciat ca suficient pentru a absorbi pe noii sosiţi pe piaţa muncii.
La origenea acestui fenomen se află încetinirea procesului de
înlocuire a factorului muncă prin factorul capital.
Creşterea investiţiilor se transpune pe piaţa muncii prin creşterea
locurilor de muncă şi nu este suficient de mare pentru a atinge nivelul existent al
intensităţii capitalului (volumul capitalului pe salariat). Aceeaşi tendinţă se face
prezentă şi în SUA, Japonia.
Tot pornind de la analiza concretă a şomajului s-a pus problema
existenţei sau inexistenţei unei relaţii între acest fenomen şi inflaţie ca expresie a
legăturilor dintre piaţa muncii, piaţa bunurilor economice şi piaţa banilor.

27
 Astfel într-un articol din 1958, economistul A. W. Philips printr-o
combinaţie ingenioasă a datelor statistice referitoare la şomaj şi creşterea
salariilor nominale, pune în evidenţă existente unei relaţii invers proporţionale
între cele două fenomene în Marea Britaniei în decursul perioadei 1961 – 1967.
Presupunând apoi că variaţia nivelului general al preţurilor este
egală cu variaţia salariilor minus efectul creşterii productivităţii muncii, Philips
pune la evidenţă o relaţie invers proporţională între rata influenţei şi rata
şomajului. Această analiză atrage atenţia asupra anumitor idei, formulate sau
numai intuite, potrivit cărora creşterea economică este expresia a unei creşteri
a cererii globale, care se reflectă pe piaţa muncii prin crşterea cererii şi
ameliorarea posibilităţilor de negociere a salariilor, având ca efect creşterea
salariilor şi a preţurilor odată cu care se extinde riscul apariţiei ştrangurilor
sectoriale generatoare la rândul lor de dificultăţi pentru creşterea economică şi
diminuarea şomajului.
Destul de repede însă stabilitatea relaţiei Philips a devinit incretă,
desigur tot sub incidenţa analizei concrete. Astfel dacă în SUA era posibil să se
remarce prezenţa relaţiei între 1961 – 1969, în anii următori, este pusă sub
semnul întrebarii pentru ca în perioada 1976 – 1979 să fie negativ.
Situaţii simulare s-au constatat şi în alte ţări. Asemenea fenomene i-
au determinat pe numeroşi economişti sa trgă concluzia că pe termen scurt se
poate vorbi despre o anumită substituire între inflaţie şi şomaj, dar aceasta este
imposibilă pe termen lung şi ca urmare mărirea şomajului nu se poate rupe pe
perioade mari de timp de rata şomajului natural.

2. 3. Indemnizări de şomaj şi problema folosirii forţei

de muncă.

28
 Şomajul ridică în toate ţările două probleme foarte actuale:
asigurarea în fapt a dreptului la muncă şi garantarea unor venituri pentru
şomeri spre a le asigura un minim de existentă considerat sau admis
oficial ca fiind "rezonabil".
Dreptul la muncă este declarat în toate ţările, dar este garantat
numai acolo unde economia cunoaşte o asemenea evoluţie încât asigură locul
de muncă pentru toţi cei ce vor să muncească. În condiţiile economiei de piaţă
singura modalitate de garantare juridică a locurilor de muncă o reprezintă
înscrierea acestei cauze în acordurile încheiate între unităţile economice şi
salariaţi în cadrul negocierilor colective.
În această problemă, statul intervine indirect. Un asemenea obiectiv
figurează, de regulă, printre revindicarile tuturor organizaţiilor sindicale.
Garantarea unor venituri minime este o problemă care se pune
pentru un număr mai mare de oameni decât al şomerilor, dar ne vom
circumscrie referirile numai la aceştea din urmă.
Una din modalităţile cele mai utilizate în acest sens este ajutorul sau
indemnizaţia de şomaj. Ponderea acasta faţă de salariu şi perioada pentru care
se plăteşte diferă pe ţări. Recent, ponderee indemnizaţiilor de şomaj în salariul
unui celibator oscilează între 28% în Marea Britaniei şi circa 55% în Italia, iar
durata de acordare a acesteia în săptămâni era de 65 în SUA, 55 în Canada,
52 în Germania şi Anglia, 26 în Italia.
În România, reglementările în vigoare stimulează acordarea
ajutorului de şomaj pentru o perioadă de cel mult 278 zile într-un cauntum
exprimat în patru variante în funcţie de situaţia în care se află cel ce urmează s-
o primească: 60% sau 70% din salariul de bază minim pe ţară, brut indexat, din
care s-a dedus impozitul; 50% sau 55% din media salariului de bază brut, avut
în ultimele trei luni, indexat, din care s-a dedus impozitul. Persoanele care au

29
beneficiat de ajutorul de şomaj legal, fără a putea să se încadreze în muncă şi
sunt lipsite de mijloace de întreţinere primesc în continuare o alocaţie de sprigin
- o sumă egală cu 40% din salariul minim pe ţară brut, indexat din care se
scade impozitul. Alocţia de springin se acordă pe o perioadă de 18 luni.
Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj se înscrie, desigur, printre
masurile de protecţie socială dar creşterea şomajului şi menţinerea sa la
niveluri relativ redicate în mai toate ţările; împlică o creştere rapidă a sumelor
folosite sub această formă. În acest contecst două aspecte devin preocupate:
cu toată creşterea, sumele folosite pentru plata indemnizaţiei de şomaj se
dovedesc a fi tot mai mici în raport cu nevoile; sfera de cuprindere a
indemnizaţiei de şomaj se lărgeşte tot mai mult şi nu i se mai poate face faţă.
Indemnizaţia de şomaj reprezintă, în general, un sistem în cadrul
căruia sumele antrenate se pot grupa pe două mari destinaţii sau funcţii – de
asigurare şi de asistenţă pentru şomeri. În măsura în care este destinată
asigurarii, indemnizaţia de şomaj are rol de a oferi un supliment sau o
completare a mijloacelor de trai pentru o perioadă determinată şi atât timp cât
persoana ce o încasează dovedeşte că este şomer şi realizează venit sub un
anumit nivel. Privind însă ca asistenţă, indemnizaţia de şomaj are o contribuţie
importantă la diminuarea şomajului prin susţinerea programelor de calificare,
recalificare şi reorientare a şomerilor, precum şi a programelor de încadrare în
activitate. Dacă ţinem seama de aceste aspecte, devine clar că funcţia de
asigurare are caracter pasiv, iar cea de asistentă – activ.
Orientarea activă tot mai evidentă, care se dă indemnizaţiei de
şomaj, pune problema reconsiderării acestea, deoarce, dintr-un simplu
instrument de protecţie sau un cost social şi o frâna în calea diminuarii
şomajului (un număr de oameni se mulţumese cu ceea ce dobândesc pe

30
această cale şi renunţă să reintre în activitate), cum era considerată laun
moment, s-a transformat într-o investiţie în resursele umane, diminuarea
şomajului în viaţa activă şi susţinerea flexibilităţii pieţei muncii.
Mejloacele necesare finanţării funcţiei de asistenţă a indemnizaţiei
de şomaj sunt obţinute de la budgetul de stat şi se constituie prin promovarea
unui mecanism de redistribuire a veniturilor la nivelul societaţii.
Funcţia activă a indemnizaţiei de şomaj nu se manifestă numai în
mod direct, ci şi indirect. Contribuţia sa la diminuarea şomajului pe această cale
constă în descurajarea unora care vor să-şi abandoneze locul de muncă
(indiferent din ce motive) pentru a deveni beneficiari ai indemnizaţiei de şomaj,
ceea ce se poate realiza prin stabilirea unui cuantum "inhibator" al
indemnizaţiei.
Prin conţinutul lor asemenea măsuri au efecte directe şi inderecte
asupra şomajului sau asupra consecinţelor sale. Acţiunele mici a unei măsuri
nu se limitează la un singur aspect, la care se referă, cele pot fi grupate în trei
mari categorii: masuri care privesc direct pe şomeri, masuri care privesc
populaţia ocupată, alte masuri.
a) Din prima categorie se remarcă: măsurile de organizare a
pregătirii şi calificarii celor în căutarea unui loc de muncă pentru a putea face
faţa noilor tehnici şi tehnologii; facilitătile acordate de stat pentru crearea de noi
întreprinderi care oferă locuri de muncă populaţiei. Sa remarcăm, totuşi că în
mai toate ţările se pune concomitent problema raţionalizării forţei de muncă din
sectorul public.
O mare importanţă au dobândit, în ultimii ani măsurile pentru
trecerea la noi forme de ocupare (angajare): angajarea pe timp parţial;
angajarea provizorie cu contract pe durată determinată; angăjări specifice,

31
stagii sau contracte de muncă de tipuri deosebite, create în cadrul politicilor
recente de diminuare a şomajului. Faţă de ocuparea "normală" aceste forme
prevăd angajari pentru obiective precise şi limitate şi încetează în momentul,
când veniturile se ridică la nivelul minimului necesar.
Garantarea unui venit minim constituie o preocupare majoră a
tuturor guvernelor, organizaţiilor profesionale şi sindicale, uneori chiar şi ale unor
partide politice.
Este necesară practicarea unor sisteme de acordare cât mai
echitabilă, care să atenueze nemulţămirile celor care contribuie la formarea
resurselor respective şi să stabilească un nivel al venitului minim, încât să nu
genereze resemnare suficienţă sau mulţumire, ci să caute permanent a se
încadra în muncă.

32
3. Remedii: soluţii şi politici anti-şomaj
Fiind un fenomen care afectează în diferite proporţii toate ţările, prin
nivelul, structura, durată şi consecinţele sale şomajul s-a impus atenţiei
guvernelor şi forţelor sociale, devenind o preocupare generală. Pe termen scurt
obiectul major al tuturor acestora îl formează atenuarea consecinţelor sale, iar
pe termen mediu şi lung acest obiectiv constă în diminuarea sau chiar
resorbirea resurselor de muncă aflate în stare de şomaj. Numeroase aspecte
interdependente vizează atât firmele, cât şi societatea, atât pe cei ce lucrează
ca şi pe şomeri. Toate acestea formează obiectul unor reglementări care, în
totalitatea lor sunt cunoscute ca politici sau măsuri pentru diminuarea şomajului.
Aceste măsuri după aspectul concret la care se referă, pot fi grupate în trei mari
categorii: măsuri care privesc direct pe şomeri; măsuri care privesc populaţia
ocupată; alte măsuri.
3. 1. Remedii anti-şomaj care privesc direct pe şomeri.
Din prima categorie se remarcă: măsurile de organizare a
pregătirii şi calificarii celor în căutarea unui loc de muncă; facilităţile
acordate de Stat pentru crearea de noi intreprinderi care oferă locuri de
muncă; măsurile pentru trecerea la noi forme de angajare (angajarea pe
timp parţial sau cu orar atipic, angajarea provizorie cu contract pe durată
determinată ect.).
Indemnizaţia de şomaj se manifestă ca un "moderator" al creşterii
salariilor cu profunde implicaţii pe piaţa muncii. Indemnizaţia contribuie la
diminuarea costului social al sistemului de protecţie.
Prin efectele "active" ale indemnizaţiei de şomaj sunt remarcate
contribuţia sa la reconstruirea eticii vieţii active. Nu trebuie trecute cu vederea
nici alte aspecte ale funcţiei active pe care le are indemnizaţia de şomaj, cum ar
fi: restrângerea prestaţiilor de muncă neagră clandestină, sau care se sustrage

33
impozitării, întărirea familiei care dobândeşte pe această cale resursele unui trai
"rezonabil".
Desigur, pentru toate acestea există şi aspecte critice care decurg
tocmai din caracterul activ al indemnizaţiei de şomaj şi care nu pot fi evitate
atunci când se evaluează efectele sale de ansamblu.
O altă modalitate de asigurare a unor venituri garantate este
"impozitul negativ". Aceasta reprezintă, în esenţa, un sistem de transfer de
venituri în favoarea celor lipsiţi. Schema după care el funcţionează prevede
plata de către stat a unei alocaţii, care variază după nivelul veniturilor. Pentru cei
fără nici un fel de venit, alocaţia reprezintă o sumă minimă, considerată absolut
necesară. Pentru cei cu venituri sub acest minim, alocaţia scade pe măsură ce
câştigul creşte.
Politica de diminuare a şomajului prevede la acest capitol, măsuri
selective pentru formarea şi angajarea tinerilor şi şomerilor de lungă durată. De
regulă, asemenea măsuri au ca rezultat asigurarea unor salarii mai mici decât
cele normale. Conducând la scăderea costului salarial al firmelor, ele sunt nu
numai acceptate şi practicate de utilizatori de muncă, dar şi iniţiate de ei.
Din cadrul primei categorii de măsuri fac parte şi unele reglementări
juridice, inexistente mai înainte. Una dintre aceste constă în radierea din rândul
şomerilor a acelora dintre ei care până la pensionare mai au o perioadă legală
cu perioada pentru care se acorda indemnizaţia de şomaj. În acest fel oficiile de
plasare a forţei de muncă diminuiază numărul de muncă spre alte categorii
speciale.
3. 2. Remedii anti- şomaj care privese populaţia activă ocupată.
Măsurile care privesc populaţia activă ocupată au ca scop pe de
o parte să prevină creşterea şomajului printr-o calificare adecvată
nevoilor, iar pe de altă parte ele tind să diminueze şomajul prin crearea de

34
posibilităţi suplimentare de angajare, care se asigură prin reducerea
timpului de muncă şi a duratei active precum şi prin îndepartarea
imigraţiilor şi revenirea lor în ţările de origine.
De fapt, cea mai semnificativă problemă a măsurilor care privesc
populaţia ocupată se referă la "împarţirea muncii" între cei angajaţi şi crearea
unei noi posibilităţi de angajare. Aceasta recurge din însăşi realitatea creşterii
lente sau chiar a descreşterii, în anumite momente a volumului necesarului de
muncă. În aceste condiţii sigura manieră de a face să lucreze cât mai mulţi sau
chiar toţi este ca fiecare să lucreze mai puţin. Această presupunere o
reimpărţire a muncii la scara economiei şi afirmarea unor noi principii de
organizare a muncii şi a producţiei.
Considerată ca atare "împărţirea muncii" nu poate reprezenta o
măsură de durată pentru diminuarea şi resorbirea şomajului. Ea trebuie
neapărat completată cu amplificarea investiţiilor şi creşterea productivităţii în
condiţiile unei noi organizari a muncii. În ultima categorie este vorba de toate
acele măsuri care pot avea ca rezultat pe termen mai scurt sau mai lung,
acceptarea condiţiilor proprii formelor noi de ocupare: nesiguranţa sporită,
durate zilnică mai mică, salarii mai mici.
Desigur, diminuarea reală a şomajului nu poate fi decât rezultatul
crearii de noi locuri de muncă. Această preocupare se transpune adesea printr-
o creştere efectivă a locurilor de muncă, însoţită de rezultate benefice
corespunzătoare. Literatura economică atribuie această creştere, în totalitate
sau în cea mai mare parte, protecţiei mediului natural. Dincolo de faptul că
aceasta corespunde într-o oarecare măsură cu realitatea şi convine unor forţe
sociale şi politice masura se referă în fond la o gamă largă de activităţi, unele
dintre ele având doar o legătură indirectă şi îndepartată cu protecţia mediului
natural. Cererea locurilor de muncă decurge, de fapt, din tendinţele generale

35
ale dezvoltării societăţii contemporane fiind atribuite de cei interesaţi în mod
exclusiv protecţiei mediului natural.
În contextul economic actual, principalele activităţi direct creatoare de
noi locuri de muncă pe termen scurt se conturează a fi: reciclarea materiilor şi
materialelor utile; eliminarea şi destignarea deşeurilor; protecţia resurselor, între
care apa potabilă şi aerul au o importanţă foarte mare; destionarea pădurilor;
producerea surselor reinnoibile de energie şi a energiilor reinnoibile; dezvoltarea
cercetării ştiinţifice, implimentarea şi explicarea realizărilor obţinute pe această
cale; promovarea acţiunilor de poluare a apelor uzate, reziduale, a instalaţiilor
necesare acestor procese.
Studiile realizate în ţările care au reuşit să creeze în ultimii ani, un
număr apreciabil de locuri de muncă relevă următoarele:
a) crearea noilor locuri de muncă se realizează odată cu sporirea
activităţilor existente în economia ţării;
b) activităţile care concurează la crearea noilor locuri de muncă
sunt mai ales de natură industrială, cu toate că ponderea
industriei în economie are tendinţa să scadă;
c) cu cât piaţa muncii este mai flexibilă cu atât creşte şi se
diversifică oferta de locuri de muncă în procesul dezvoltării
activităţilor din economie;
d) are loc o reconsiderare a ocuparii nesalariate şi neagricole a
forţei de muncă, sporind capacitatea micilor firme de a angaja
efective mai mari de salariaţi.
3. 3. Alte măsuri anti-şomaj.
Măsurile pentru diminuarea şomajului şi ameliorarea condiţiilor
celor afectaţi de şomaj figurează printre revendicările tuturor
organizaţiilor sindicale şi sunt spriginite de largi grupuri socio-

36
profesionale. Programele de acţiune ale sindicatelor cuprind însă şi alte
obiective care privesc populaţia ocupată: garantarea locurilor de muncă,
creşterea salariilor şi îmbunatăţirea condiţiilor de odihnă, înlaturarea
marilor divergenţe între salariile medii ale bărbaţilor şi cele ale femeilor.

37
4. Estimarea direcţiilor şi rezultatelor realizării politicii de
utilizarea a forţe de muncă în Republica Moldova
4.1. Analiza situaţiei social-economice.
Utilizarea forţei de muncă este una din principalele probleme
ce persistă în majoritatea ţărilor cu relaţii de piaţa dezvoltate. În Moldova,
unde această problemă era actuală şi în anii precedenţi procesul de
tranziţie la economia de piaţă a amplificat şi a aprofundat şi mai mult
necorespunderile între cerere şi ofertă forţei de munca în ansamblu,
accentuând problemele ce ţin de profesiune, calificare, sex şi vârstă. şi
dacă la etapa iniţială a reformelor declinul producţiei nu provoca nelinişte
în mod deosebit, în prezent situaţia, evidenţ s-a agravat.

În anul 1997 numărul populaţiei neangajate în câmpul muncii a

atins cifra de circa 200 mii persoane sau 11% din populaţia economic
activă. Creşte diferenţierea înterregională între cota şomerilor înregistraţi,
care la 1 ianuarie 1998 constituia de la 1 % în raionul Teleneşti pîna la
7% în raionul Cahul.
S-a majorat numarul teritoriilor cu numărul de şomeri ce depaşeşte
cota social - acceptabilă estimată (4 -5%).
La 1 ianuarie 1998 ponderea acestor raioane a constituit 12% din
numărul total al teritoriilor. S-a lărgit perioada duratei şomajuli, care
evoluează în stare de lungă durata şi chiar cronică.
Măsurile folosite în prezent pentru atenuarea şomajului şi protectia
socială a şomerilor sunt reflectate în programele de stat pentru utilizarea
forţei de muncă.
Elaborarea strategiei de încadrare în câmpul muncii a populaţiei
apte de muncă cu determinarea priorităţilor şi mecanismului angajării în
producţie a forţei de muncă şi direcţiilor susţinerii de către stat a utilizării
forţei de muncă permite atingerea unor astfel de parametrii calitativi -

38
cantitativi şi structurali, la care şomajul s-ar dovedi a fi drept rezerva
admisibilă (4-5%) a forţei de muncă mobile, ce se află în stare de
perfecţionare şi reciclare.
Scopul obligatoriu al oricarui stat este neadmiterea sau
neutralizarea situaţiilor tensionate sau de criză de ordin social, economic,
ecologic şi alte în unele regiuni. Lipsa informaţiei obiective, "statistica
tenebră" nu contribuie la stabilirea unei politici sociale raţionale în
dimensiunile raioanelor separate, grupelor de populaţie şi ale statului în
ansamblu.
Politica reformelor instituţionale în Republica Moldova
demonstrează că realizarea lor are loc separat iar adesea în contradictie cu
sectorul real al economiei. Drept rezultatat resursele investiţionale din
sectorul real sînt scoase, s-a format o cantitate considerabild de capital
fictiv şi ii egal, sute de mii de persoane sînt neocupate (sau ocupate cu
program redus) în câmpul muncii un număr mare din rîndul persoanelor
apte de muncă practică ocupaţiii ce nu corespund caracteristicilor lor
profesionale şi de calificare.
Situaţia social - economică ce s-a format în republică se
caracterezează prin situate de criză economică: dezechilibrarea şi
destrămarea relaţiilor economice de producţie; declinul producţiei şi
dezvoltatea economiei tenebre; reducerea bruscă a mijloacelor bugetare şi
drept urmare, scăderea posibilităţilor de garantare socială din partea
statului în ce priveşte atît populaţia aptă de muncă, cît şi cea inaptă de
munca.
E necesar de a contura în mod clar parametrii cantitativi –
structurali pentru finalizarea primei etape de restructurare a economiei -
de ieşire din criza, mai apoi cei pentru etapa a doua de stabilizare a
economiei şi după acestea de etapei de dezvoltare.
Totodată principiul de orientare socială a reformelor trebuie să

39
devina determinant. În legatură cu aceasta e raţional de a analiza
repartizarea obiectivă a forţelor sociale, de a determina variantele
acceptabile ale cursului transformărilor social - economice. Criteriul de
alegere a variantelor de direcţii în domeniul transformarilor este
neadmiterea trecerii dincolo de limitele admisibile în ce priveşte declinul
producţiei, nivelul de utilizare a forţei de munca , scăderea nivelului de
trai al principalelor categorii de populaţie, creşterea stării de tensiune în
societate.
O atenţie deosebită necesita aspectele socio - psihologice ale
reformelor, făra luarea în consideraţie a cărora nu e posibila efectuarea unor
schimbări reale, cu pondere suficientă în economie. Această concluzie e
condiţionată de mentalitatea socială a populaţiei din republică, trăsăturile
caracteristice ale căreia sunt: încadrarea totală în producţie, un anumit nivel de

venituri garantat şi stabilitatea modului de viaţa, increderea în ziua de mîine.

4.2. Particularităţile utilizării forţei de muncă.
Promovarea unei politici active în domeniul utilizării forţei de
muncă se bazează pe studierea în complex şi multilaterală a procesului de
reformare a economiei; transformarea direcţiilor şi structurii utilizării
forţei de muncă: pe forme de proprietate şi tipuri de activitate în proriiul
regiunilor şi raioanelor, după caracteristici profesionale, de calificare, de
vîrsta şi sex; în cadrul antreprenoratului legal şi ilegal; dupa caracterul,
particularităţile migraţiei de muncă, angajarii provizorii a şomerilor la
lucrări publice remunerate; precum şi dupa formele şi nivelul protecţiei
sociale a părţii economic - active a populaţiei apte de muncă.
Repartizarea utilizarii forţei de muncă pe forme de proprietate se
caracterizează prin reducerea numărului de persoane ocupate în
structurile de stat si creşterea cotei lor în sectorul privat, mai ales în cel

40
agrar şi industria prelucrătoare. Conform datelor din anul 1997 statul îşi
menţine influenţa majoră în sfera bugetară, precum şi asupra funcţionării
unor asemenea tipuri de activităţi, cum sunt tranzacţiile imobiliare -
aproximativ 87%, aprovizionarea cu energie electrică, gaze şi apa - mai
mult de 75% din angajaţi, transporturi, depozitare şi comunicaţii - mai
mult de 63%.
Statul a pierdut influenţa monopolistă asupra mai multor forme
importante de activitate, ca agricultură, industria prelucrătoare,
construcţiile, serviciile financiare şi de deservire. În majoritatea tipurilor
de activitate proprietatea privată se caracterizează prin forma colectivă de
organizare, ceea ce în condiţiile de funţionare a societăţilor pe acţiuni şi
altor forme organizatorico – juridice nu contribuie la diferenţierea
stimularii economice a lucratorilor angajaţi şi structurilor de conducere,
în vederea ridicării eflcienţei structurilor date.
Utilizarea potenţialului populaţiiei apte de muncă. La etapa dată
de reformare a economiei se crează o situaţie neordinară în domeniul
utilizarii potenţialului de cadre al republicii. Partea principala a populaţiei
economic - active o constituie lucrătorii cu profesii, calificaţie şi
specializare ingusta, care 5- au format în anii precedenţi. În legatură cu
aceasta un factor important al creşterii eficienţei de utilizare a
potenţialului de muncă îl constituie mobilitatea şi flexibilitatea forţei de
muncă.
Indicatorul circulaţiei forţei de muncă intr-o anumita masură reflectă
gradul ei de mobilitate adaptarea întreprinderilor la condiţiile actuale de
gospodarire. În construcţii, comerţi, transporturi şi alte sfere de deservire

predomină intreprinderile mici şi, respectiv, circulaţia forţei de muncă e mai

intensa. În virtutea acestui fapt fluxul forţei de muncă de la intreprinderile mari şi
mijlocii presupune totodata transferarea ei la întreprinderi mici.

41
 În Moldova, deşi continua declinul producţiei şi reducerea locurilor
de muncă predomină concedierile din propria iniţiativă a lucrătorilor care
în anul 1997 au constituit 68% din numarul total al persoanelor
concediate.
Studierea indicilor macroeconomici, demografici şi sociali ai
teritoriilor cu situaţie potenţial critica pe piaţa muncii vorbeşte despre
existenţa unor condiţii obiective, ce contribuie la dezvoltarea sau
atenuarea pieţei muncii în cadrul diferitor teritorii sau regiuni.
Durata şomajului. Nivelul şomajului de lunga durata şi ai
somajului cronic la femei e considerabil mai mare decît la bărbaţi. Astfel,
în anul 1997 şomajul de lungă durată a constitituit la bărbaţi 29%, jar la
femei - 44%, iar şomajul cronic la bărbaţi - 8.6%, jar la femei - 19.0%.
Durata medie a şomajului, în ansamblu pe republica fiind de 5.7 luni, a
fost în zona de Nord 5.8, Centrală şi de Sud - 5 luni. Totodată şomajul de
lungă durată cuprinde: în zona de Nord - 38.2% şomeri, Centrală - 45 şi
de Sud 33.7%, din care pondorea şomajului cronic este egală cu: în zona
de Sud - 15.1%, Centrală - 20.8%, de Sud - 7.6%.
Utilizare a forţei de muncă în sfera atreprenoriatului mic. În ţarile cu
economia de piaţa dezvoltată antreprenoriatul mic se consideră ca sfera
decisivă de asigurare a populaţiei cu locuri de muncă şi creştere a
eficienţei economice.
În Moldova procesul de reformare a economiei este însoţit de
crearea unui număr mare de întreprinderi mijlocii (de pina la 75 persoane)
şi mici (pina Ia 20 persoane), fondate din proprie iniţiativa sau în
rezultatul reorganizării şi privatizarii întreprinderilor mari. Ponderea
întreprinderilor mijlocii şi mici în numărul total al întreprinderilor în anul
1997 a fost de circa 88% şi de 11% în numărul total al angajaţiilor.
În volumul total al comerţului, în ansamblu pe republica ponderea
întreprinderilor mici în anul 1997 a fost de 40%. În temei acestea sunt

42
întreprinderi de comerţ (98% din numărul total al întreprinderilor
comorciale).
În ultimul timp şi-au îmbunatăţit activitatea întreprinderile mici din
sfera industrială. Ponderea acestor întreprindelor în anul 1997 a atins
77% din numărul total întreprinderilor şi a crescut în timp de un an cu
17%.
În mod mai dinamic şi economic mai raţional a crescut retribuţia
muncii lucrătorilor din mici întreprinderi.
Procesul de formare organizaţional - juridică şi de reglementare
economică a activitaţiii întreprinderilor mici se află în starea iniţială de
dezvoltare şi cere o atenţie deosebită în evaluarea activităţii lor,
întreţinere organizaţional - juridică şi economico - financiară din partea
organelor de conducere de stat.
În cadrul întreprinderilor, în primul rând color mici, se dezvoltă
activitatea întreprinderilor individuale.
Ca cauză principală ce stopeşte fondarea şi dezvoltarea lor devine
lipsa capitalului iniţial, totodată greutăţile primirii şi "scumpetea"
creditelor.
Angajarea dupa tipurile de activitate. Structura angajaţilor după
tipurile de activitate se caracterizeaza prin micşoarea cotei angajaţiilor în
sfera materială şi creşterea lor în sfera de deservire. Deci în anul 1997, în
comporaţie Cu anul 1996 ponderea persoanelor angajate în sfera
materială a produceţiei a scăzut cu 2.5 puncte.
Utriizarea forţei de muncă la Iucrari, publice remunerate.
Regulamentul aprobat în republica privind lucrările publice remunerate
nu întroduce claritate referitor la domeniile de aplicare a lucrărilor
publice remunerate; nu dezvăluie ordinea şi formele de organizare şi
remunerare a muncii în timpul realizării lor, precum şi structura surselor
de finanţarea lor.

43
 Partea principală a cheltuielilor de remunerare a lucrărilor publice
o suportă patronatul, parţial - bugetul local. Ponderea serviciului forţei de
muncă este neinsemnată şi nu influentează asupra dezvoltării acestei
forme de utilizare. Bugetele locale de asemenea nu prevăd choltuieli în
domeniul dat. În legătura cu aceasta, veniturile şomerilor ocupaţi la
lucrările publice remunerate, nu depaşesc mărimea indemnizaţiiei de
somaj ce le revine, cea ce nicidecum nu stimulează şomerii pentru a
participa la executarea lucrărilor publice remunerate.
Şomajul latent. Şomajul latent mai ales partea ce se refera la
utilizarea cu săptămână (zi) incomplete de muncă, o raţional să fie
examinat de pe două poziţii. Pe de o parte, utilizarea încompletă a forţei
de muncă (concediile administrative, program zilnic de lucru redus)
permite de a se evita şomajul masiv, care e în stare în cazul neseluţionarii
operative a problomei, situaţia sa agravează nu numai pe piaţia muncii, ce
şi sa influenteze negativ asupra şituaţiei secial - politice din republica. Pe
de altă parte, existenta şomajului latent, cu menţinerea impresiei de
păstrare a locurilor de muncă, influentează evident negativ asupra
ritmurilor, caracterului şi eficienţiei reformelor economice, încetineşte
ritmul transformerilor structurale.
Tendinţele de modificare a caracteristicilor profesionale şi de
calificare ale forţei de muncă. Ponderea muncitorilor în numarul scriptic
al lucratonlor a constituit În anul 1997 73%, nivolul minimal fund de
13%
- În intermedierea financiară şi maximal - 93.6% în
agricultură.
Modificările în structura profesional - calificativă a persoanelor
angajate sunt insoţite de modificări în nivelul studiilor. În structura
şomerilor angajaţi creşte ponderea lucrătorilor şi se micsorează ponderea
funcţionarilor.

44
 Dacă în anii precedenţi piaţă muncii o formau locuitorii rurali (cu
calităţi profesionale reduse), la etapa actuală de reformare a economiei

furnizorii nesolicitaţi ai forţei de muncă sunt, în primul rând lucrătorii

ocupaţi în genuriie de activitate tehnologic dezvoltate.
Particularitaţile de vîrsta şi sex. Pe lângă faptul că nivelul
şomajului difera în funcţie de teritoriu se observa şi diferenţierea lui după
caracteristicile de vârstă şi sex. Creşte şomajul categoria persoanelor în varsta
de la 16 pina la 25 ani, în special la femei. În soluţionarea la problemelor
şomajului o atenţie deosebită trebuie să se acorde utilizării forţei de muncă a

tinerelor cu accentul pe crearea posibilităţilor de angdjare a femeilor.

4. 3. Migraţia forţei de muncă şi divijarea ei.
În prezent sînt realizate un şir de principii privind formarea unei pieţe
comune a muncii: deplasarea fără viza a lucrătorilor în ţările din CSI;
recunoasterea pe teritoriul economic al comunitaţii a documentelor, ce confirma
pregătirea profesională şi studiile, calificarea, stagiul de muncă, principiile
generale ale stabilirii salariului minim, indemnizaţiile de şomaj, pensiile.
Mobilitatea resurselor de muncă ale ţarilor Comunitaţiii
constituie de la 10 pînă la 12 mil. persoane anual sau mai puţin de 3% din
populaţiia ţărilor CSI.
În prezent, în republica este în vigoare Legea cu privire la
migraţiie, adoptată în anul 1991, precum şi o serie de acte normativ-
juridice, ce reglementează procesele de migraţiie a forţei de muncă. Este
stabilit modul de angajare provizorie a lucrătorilor migranţi.
Seefectuiază din anul 1993 încheierea acordurilor
înterguvernamentale bilaterale privind activitatea de muncă şi protecţia
socială a cetăţienilor migranţii, care pleacă în străinătate pentru a se
angaja temporar la lucru.

45
 Către începutul anului 1998 erau încheiate acorduri cu Rusia,
Ucraina, Bielarusi. În stadiu de finalizare se află acordurile cu România,
Uzbechistan şi Tadjichistan. A acceptat sa încheie un acord similar şi
Polonia. Un număr mare de agenţii economici au obţinut licenţe pentru
dreptul de a funcţiiona ca întermediari.
După cum arată realitatea în domeniul migraţiiunii de muncă
majoritatea migranţelor este orientată spre Rusia.
4. 4. Protecţia socială a populaţiei economic-activă.
Mecanismul protecţiei sociale a părţii economic - active a
populaţiei apte de muncă în principiu este orientat spre susţinerea
financiară a şomerilor oficial înregestraţi: pregătirea, recalificarea şi
perfecţionarea calificării şomerilor, organizarea lucrărilor publice
remunerate.
În structura resurselor financiare ponderea mijloacelor orientate
spre plata indemnizaţiilor de şomaj si a suplimentelor constituie 45.5%, a
mijloacelor din Fondul de şomaj pentru reciclare şi instruire profesională
- 29.7%, întreţinerea serviciilor forţei de muncă - 16.6%, finanţarea
lucrărilor publice - 2.9%.
Finanţarea activităţilor de protecţie socială a şomerilor se
efectuează din Fondul Social - prin alocarea mijloacelor necesare a
Fondului de şomaj. La formarea Fondului de şomaj participă patronatul
prin întermediul plăţilor de asigurare în Fondul Social.
În anul 1997 au avut dreptul la jutorul de şomaj şi au beneficiat de
acest ajutor doar 22% din numărul total al şomerilor inregistraţi. Mărimea medie
a indemnizaţiei de şomaj a constituit 82 lei.
4. 5. Obiectivele şi sarcinile strategiei de utilizare a forţei de
muncă.
Strategia de utilizare a forţei de muncă presupune realizarea

46
unui sistem de măsuri cu caracter activ pentru crearea condiţiilor politice,
juridice şi economice în domeniul utilizării multilaterale şi cât mai
complete a potenţialului populaţiei apte de muncă în corelare cu politica
de stat structurala investiţională şi de repartizare a forţei de muncă.
Strategia se bazează pe Constituţia Republicii Moldova, principiul
proclamat al constituirii economiei de piaţa social - orientate, Declaraţia
drepturile omului şi legea privind utilizarea forţei de muncă adoptată în
Republica Moldova.
Realizarea efectivă a conceptului de utilizare a forţei de muncă,
expus mai sus, e condiţionată de etapele de tranziţie la economia de piaţa.
Strategia utilizării forţei de muncă reiese din poziţiile
conceptuale în domeniul utilizarii forţei de muncă, acceptate în Ropublica
Moldova şi care se bazează pe soluţionarea problemelor cu caracter
economic, social şi pşihologic ce ţin de economia de piaţa.
Declarînd drept obiectiv utilizarea cât mai completă şi
productivă a potenţialului populaţiei apte de muncă, e necesar de a trasa
direcţiile strategice pentru atingerea lui, ţinând cont desfaşurarea
proceselor reformei economice.
Direcţille strategice principale ale politicii în domeniul
utilizării forţei de muncă sunt:
- corelarea cu priorităţile şi ritmurile reformei structurale;
- orientarea spre înviorarea activităţii de muncă a personalului
disponibilizat;
- perfecţionarea şi pregătirea cadrelor pentru munca în sterele
preoritare;
- atragerea şomerilor şi salariaţilor ocupaţi cu program de lucru
redus la activitatea social - utilă;
- acordarea populaţiei posibilitaţilor de a se angaja în corespundere
cu necesităţile şi posibilitaţile lor;

47
- asigurarea protecţiei sociale a populaţiei apte de muncă, inclusiv a
şomerilor potenţiali şi oficial înregestraţi.
În procesul realizării direcţiilor strategice în politica utilizarii
forţei de muncă fiecare din probleme sus enumerate, fiind relativ
îndependente în fiecare cazul concret, în practica sunt strîms legate şi
interdependente de rezolvarea altor probleme. Din aici rezultă sarcinile şi
priorităţile pe care se bazeză prezenta Strategie.
În componenţa sarcinilor şi prioritaţilor de formare a
mecanismului de utilizare a forţei de muncă sunt incluse:
- dezvoltarea unui sistem flexibil de măsuri organizatorico-
juridice şi economice care să atenueze diferenţierea dintre volumul de
producţie şi numarul şomerilor în perioadele de criză, sa contribuie la
restructurarea şi modernizarea producţiei, prin stimularea
antreprenoriatului mic şi mijlociu şi a autoocupării;
- crearea în Moldova a mediului concurenţial pe piaţa muncii,
ce presupune utilizarea capacităţii de muncă în condiţiile de piaţa reieşind
din cerinţele patronatului atât locali, cât şi străini. Din componenţa

mediului fac parte: sistemul de învaţămînt în general, inclusiv studiul de

adaptare, periecţionarea pregătirii profesionale, organizatorice şi

metodologice, recalificarea şi reciclarea, perfecţionarea mecanismului de
stimulare a investitulor în potenţialul uman;
 elaborarea pe baza pronosticurilor de dezvoltare social
economică a unei scheme de dezvoltare a forţelor de muncă;
 optimizarea amploării de utilizare a forţei de muncă în
sectorul nestatal al economiei, asigurarea controlului de stat asupra
respectării legislaţiei de muncă în sfera dată;
 elaborarea unor programe speciale orientate spre examinare
ariei de angajare a anumitor grupe sociale ale populaţiei - teneretului,

48
femeilor cu copii mici, invalizilor;
 aplicarea în practică a planurilor sociale ale întreprinderilor,
care efectuează disponibilizări în masă ale salariaţilor, prevăzînd în aceste
planuri schimbari provizorii ale condiţiilor şi regimului de muncă, ieşirea
înainte de termen de pensie, facilităţii sociale suplimentare pentru
persoanele disponibilizaţi.
- schimbarea psihologiei populaţiei în sensul ca această nu trebuie să
se bazeze numai pe obţinerea asistenţei sociale, ci să manifeste un
comportament activ în sfera relaţiilor de muncă; alegerea sau schimbarea
profesiei, orientîndu-se spre obţinerea unui calificaţii înalte şi a unui loc
de muncă competitativ, bine plătit;
- crearea şi dezvoltarea bazei organizatorico-juridice şi
infrastructurii informaţional - metodice a sistemului de utriizare a forţei
de muncă, delimitarea şi reglamentarea activităţii structurilor
administrative şi ale pieţei, care participă şi sînt responsable de realizarea
direcţiilor structural - investitionale, impozitar - creditare, de resurse de
muncă şi ale politicii social - economice;
- argumentarea şi urmărirea permanentă a norinativului referitor la
pragul de şomaj (rata lui naturală şi maximal admisibilă (de criza),
monitoringul pieţei muncii în ansamblu şi al părţilor lui componente cu
reflectarea factorilor ce influientează asupra numărului şomerilor şi
ocuparii: volumul PIB, costul forţei de muncă, formarea infrastructurii ce
influenteaza asupra mobilităţii cadrelor;
- stabilirea şi dezvoltarea sistemului de asigurare a pieţei muncii;
- ridicarea gradului de pregătire juridică a populaţiei în sfera
relaţiilor de muncă prin întermediul studiului legislaţiei muncii în clasele
superioare şi structurile instruirii profesionale, persecţionarea sistemului
de informare a populaţiei cu privire la situaţia pe piaţa muncii.

49
 Pe măsura soluţionării problemelor date, direcţia strategică
prioritară devine activizarea cererii pe forţa de muncă în toate sferele de
activitate a societatii.
Sarcina strategică principală a etapei date de reformare a
economiei este asigurarea ocupării productive şi neadmiterea creşterii
şomajului mai mult dincolo de nivelul lui natural (în limitele a 3 - 5%).
Utilizarea incompleta a forţei de muncă administrative frânează reforma
structurală şi creşterea productivităţii muncii, destruge motivarea muncii.
Pe de altă parte e necesar de a activiza posibilităţile statului în ce priveşte
susţinerea activităţii de afaceri a populaţiei apte de muncă. Pentru aceasta
urmează de a efectua:
- stimularea extinderea productiei de mărfuri şi prestarea serviciilor
cu forţele producătorilor locali;
- dezvoltarea antreprenoriatul mic şi autoocuparea în sfera
serviculor;
- atragerea surselor înterne de acumulare pentru restructurarea
producţiei şi crearea locurilor noi de muncă, susţinerea sferelor prioritare
ale productiei şi relansare reformei structurale;
- crearea bazei organizaţional - juridice necesare pentru
asigurarea cointeresării investitorilor (locali şi Străini) în investirea
mijloacelor în economia Moldovei (garantţiile juridice de asigurare a
riscului investitţiilor şi protecţia contra riscului modificării politicii
statului.), acordarea facilităţilor fiscale în primii ani de activitate;
- modificarea statului şi crearea condiţiilor pentru lărgirea bazei
lucrărilor publice remunerate;
- restabilirea şi dezvoltatrea relaţiilor economice şi de muncă cu
ţările din CSI şi Europa de Est în scopul integrării economice şi
legalizării exportului - importului de forţă de muncă;
- reorientarea politicii de protecţie materială a populaţiei ocupate şi

50
ocupate incomplect în direcţia promovării unei politici active pe piaţa
muncii şi protecţiei sociale a cetăţenilor ce nu pot face faţă concurenţei;
- separarea resurselor de obţinere a indemnizaţiilor de şomaj
între sistemul de protecţie socială şi sistemul de asigurare socială şi
împlementarea sistemului de asigurare a riscului contra şomajului
asigurarea bugetul local resurselor pentru plata indemnizaţiilor de
asistenţa socială cetateţenilor cronic neocupaţi şi în special pentru
cetătenii nevoiaşi.
- concentrarea mijloacelor Fondului forţei de muncă pentru:
susţinerea materială a grupelor de şomeri social - afensaţi, finanţarea
măsurilor privind accelerarea adaptării lor la cerinţele economiei de piaţa;
susţinerea financiară a activităţii antreprenoriale în sfera dezvoltării
infrastructurii şi serviciilor; pregatiţi şi reinstruiţi şomerii, în
corespundere cu cerintele pieţei profesionale de calificare; deschise de
către şomeri, după terminarea studiilor şi trecerea testelor, întreprinderi
proprii;
- intensifica rolul şi influenţa oficiilor forţei de muncă asupra
formării direcţiilor de pregătire şi contingentului de persoane ce studiază
în sistemele de învăţămînt în primul rînd, cu caracter profesional, precum
şi să li se permită birourilor forţei de muncă de a participa la organizarea
şi etapa iniţială de funcţionare a întreprinderilor create de şomeri, după
încheierea instruirii conform profilului respectiv.
Programul de stat al utilizării forţei de muncă şi programul de
păstrare şi creare a locurilor de muncă, ce rezultă din primul, se
elaborează cu forţele unite ale Ministerului Economiei şi Reformelor,
Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului
Finanţelor, Ministerului Justiţiei, Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei şi
organelor locale ale administraţiei publice.

51
 Finanţarea şi creditarea agenţilor economici în scopul creării şi
păstrării locurilor de muncă pentru şomeri presupune elaborarea în
complex a bazei normativ-juridice, ce reglementează mecanismul
realizării ei şi stimulează antreprenorii, dezvoltarea structurilor financiare
pentru crearea şi păstrarea locurilor de muncă. În acest scop se elaborează
bazele reglementării juridice, stimulării şi asigurării investiţiilor străine
în economia Moldovei, ce asigură crearea locurilor de muncă pentru
cetatenii din Republica Moldova.
În ce priveşte asigurarea financiară a Programului de creare a
locurilor de muncă, incepînd cu anul 1999 în bugetul Republicei Moldova
se prevede alocarea unor mijloace băneşti separat pe genuri de activitate
şi teritorii, ţinându-se cont de priorităţile dezvoltării economice, criteriele
de eficientă şi competitivitate ale locurilor de muncă create, de amploarea
pieţei muncii pe teritoriul dat.
Alocarea mijloacelor bugetare pentru crearea locurilor de
muncă se suplimentează cu resursele financiare ale Fondului de şomaj în
acelaşi scop pentru categoriile social - vulnerabile ale popuiaţiei, precum
şi cu mijloacele agenţiilor economici. În condiţiile cînd resursele proprii
şi investiţionale ale agenţilor economici sunt limitate realizarea
programului privind crearea locurilor de muncă se considera ca formă
importantă de susţinere a dezvoltării producţiei de către stat, un factor de
stabilizare şi creştere a cererii pentru braţe de muncă.
Măsurile de perfecţionare a calificării şi adaptarea muncitorilor,
slujbaşilor şi specialiştilor spre schimbarea structurei şi calitaţii locurilor
de muncă se reftectă în contracte colective şi acorduri la toate etapele lor
de contractare.
Avînd în vedere situaţia social - economică în republica
exportul forţei de muncă este considerat drept sursă principală de
reducere a presiunii surplusului forţei de muncă pe piaţa muncii, a

52
tensiunilor sociale în ţară. E necesar de a intensifica muncă de elaborare
şi incheiere a acordurilor bilaterale interguvenamentale în sfera activităţii
de muncă. Urmează sa fie extinse relaţiile dintre anumite teritorii,
întreprinderii, oraşe înfraţiite.
Este necesar de a se trece de la migraţia de muncă temporară la
migraţia de lungă durată (de la 6 luni pînă la 1 an), stagierea lucrătorilor
întreprinderilor identice din Moldova în Germania, Franţa, Italia, Elveţia.
Pe baza centrelor teritoriale ale fortei de muncă va fi organizată selecarea
lucrătorilor din rândurile şomerilor şi din contul resurselor Fondului de
şomaj va fi orgarnzată instruirea lor, pentru angajarea lor ulterioară la
lucrul în străinitate.
Reieşind din strategia utilizării forţei de muncă şi necesitatea
perfecţionării mecanismelor economice şi juridicr de manevrare efectivă
resurselor de muncă, va fi elaborată baza normativ-juridică a migraţiunii de
muncă a cetăţenilor Moldovei, ţinându - se cont de înteresele naţionale.
4. 6. Măsuri orientate spre diminuarea nivelului de şomaj
Nivelul de utilizare a forţei de muncă a populaţiei depinde în
mare măsură de faptul cum se acomodează partea ei economic - activă la
activitatea în condiţiile economiei de piata, inclusiv aptitudinile
profesionale, posibilitatea şi capacitatea ei de a vedea în perspectivă
modificările structurale eventuale din economic, în strnctura utilizării
forţei de muncă vor predomina următoarele tendinţe:
- reducerea ponderii forţei de muncă ocupate în producţia de
bază (industria extractivă, prelucrătoare şi de fabricare a producţiei);
- extinderea utilizării, forţei de muncă în sfera serviciilor: în
domeniul informatici, cercetărilor ştiinţifice, comunicaţiilor;

- sporirea flexibilităţii pieţei muncii prin majorarea cotei

persoanelor ocupate în antreprenoriatul mic şi mijlociu, crearea formelor

53
flexibile de organizare a producţiei.
Modificarea structurii ocupaţiei şi îmbunătaţirea
caracteristicilor macroeconomice în ansamblu vor fi condiţionate de
practica şi strategia aleasă pentru promovarea reformei în ansamblu, iar în
sectoarele industrial şi agrar în special.
De directivele principale ale strategiei macroeconomice
depinde volumul disponibilizării şi distribuirii forţei de muncă,
orientarea profesional - calificativă a părţii economic - active a
populaţiei. Corespunderea direcţiilor de dezvoltare şi modificărilor pe
piaţa muncii, precum şi a climatului psihologic din societate proceselor
telinologice şi realizărilor în structura producţiei şi serviciilor va contribui
atât la creşterea eficienţei economici în ansamblu, cât şi la adaptarea
profesional - calificativă maximală a populaţiei la transformările în curs
de desfaşurare.
O atenţie deosebită trebuie acordată adaptării lucrătorilor
agenţilor economici însolvabili - şomeri potenţiali sau reali.
Pentru aceasta structurele de stat sunt obligate:
- să ajute agenţii economici la organizarea cu anticipaţie a
instruirii profesionale în perioada staţionării temporare a întreprinderilor,
condiţionate de reconstrucţia sau schimbarea profilului, asanarea,
introducerea administrării exterioare;
- să susţină agenţii economici temporar insolvabili şi să
pregatească persoanalul în cazul survenirii unor situaţii critice;
- să contribuie la organizarea sistemului de consultare
profesională, orientare profesională, şi susţinere psihologică a lucrătorilor
disponibilizaţi din formaţiunile insolvabile.
Politica în domeniul cadrelor se formează reieşind din
corelaţia echilibrata a cereri şi ofertei pe piaţa muncii. Pentru realizarea ei
se determină atât cantitatea reală a forţei de muncă necesare patronilor,

54
cât şi caracteristicile ei profesional - calificative. În legătura cu lipsa în
prezent a unei informaţii precise şi complete privind cererea la forţa de
muncă în aspect de profil e raţional ca informaţiea să fie colectată de
către oficiile forţei de muncă teritoriale. Informaţia obţinută trebuie să
reflecte:
- caracteristicile profesiilor tradiţionale şi a celor nou apărute;
- coraportul dintre cererea şi oferta forţei de muncă în aspect
profesional,
- nivelul cererii permanent nesatisfăcute a patronatului în
aspect profesional;
Cu ajutorul culegerii informaţiei referitoare la complexul de
indici în domeniul pregatirii şi reciclării cadrelor se determină situaţia pe
piaţa muncii referitor la contingentul forţei de muncă (incluziv al
şomerilor), care au trecut cursurile de instruire profosională şi nivelul
influenţei lor asupra satisfacerii cererii de lucrători a agenţilor economici.
Pe baza informaţiei obţinute se elaborează programul cu mai
multe variante pentru organizarea pregătirii şi reciclării cadrelor cu
concretizarea rolului diferitor instituţii de învăţământ în organizarea
instruirii şi reciclării, precum şi pentru determinarea direcţiilor instruirii
profesionale la diferite rate de şomaj.
Pentru atingerea corespunderii între cererea şi oferta forţei de
muncă, precum şi reieşind din faptul ca sistemul anterior de pregătire a
cadrelor a fost lichidat, e raţional de a crea un nou sistem de dirijare a
pregătirii cadrelor, care să corespundă cerinţelor pieţei muncii.
Părţile componente principale ale sistemului de dirijare a pregătirii
cadrelor sunt:
- organele de stat;
- mecanismul de organizare a pregătirii profesionale la întreprinderi
şi în organizaţii;

55
- formele şi metodele de reglamentare a pregătirii cadrelor,
implementarea cărora e condiţionată de conjunctura din structurile
instructive de piaţa.
În sistemul multicanal şi mixt, сe se crează, statul îşi menţine
rolul principal în domeniul pregatirii cadrelor. Cu toate acestea, sfera lui
de influenţa se modifice, reducându-se tot mai mult la funcţia de control
asupra realizării în practică a bazei legislative şi hotărârilor puterii
executive pentru instituţiile de învaţămînt finanţate de la buget, precum şi
de coordonator în relaţiile agenţilor economici cu sfera serviculor de
învăţamînt, ce functionează pe baza autofinanţarii, autorecuperării şi pe
principii de autoreglare.
În legătură cu formarea relaţiilor de piaţa e necesar de a elabora
mecanismul reglementării indirecte de către stat a cererii şi oferţei forţei
de muncă pe baza folosirii producţiei ciclice. În procesul de declin al
producţiei rolul statului rezidă în reducerea rezervelor forţei de muncă pe
piaţa muncii, ca urmare în primul rând, a creşterii amplorii instruirii şi
pregătirii cadrelor. În condiţiile de stabilizare şi relansare a economiei şi
creştere a cererii pentru forţa calificată de muncă sistemul de pregătire a
cadrelor trebuie să asigure cerinţele nou apărute din contul rezervei
pregătite în prealabi1, în rezultatul:
- ridicării calităţii forţei de muncă, perfecţionării sistemului de
învăţământ primar, mediu, superior şi post - universitar orientînd o spre
cerinţele patronatului şi modificarea cererii şi ofertei pe piaţia muncii;
- corectării volumului şi profilului de pregătire a cadrelor în
instituţiile de învăţămînt, reducerii riscului de şomaj în rândurile
absolvenţilor şcolilor de cultură generală;
- contribuţiei organizaţiilor la pregătirea şi perfecţionarea
personalului în cadrul producţiei;

56
 - dezvoltării unui sistem de instruire profesională flexibil,
orientat spre angajarea populaţiei neocupate şi a şomerilor, adecvat
cerinţelor economice;
- formării sistemului de instruire continuă, înclusiv la locul de
muncă, extinderea posibilitaţilor de autoinstruire;
- perfecţiionări sistemului de orientare prefesională şi susţinere
psihologică a populaţiei;
- păstrării locurilor de muncă efective şi creării a noi locuri de
muncă din contul facilităţilor la impozite şi obţinerea creditelor, a
susţineri producătorilor competitivi şi antreprenoriatului mic;
- contribuţiei la amplasarea în cămpul muncii a păturilor social-
vulnerabile ale populaţiei;
- monitoringului obligatoriu al proceselor social - politice şi
economice pe teren, ce va permite prognozarea influenţiei deciiziilor
politice şi economice asupra dinamicii amplasării populaţiei în cămpul
muncii.
Pregătirea lucrătorilor în cadrul firmei. Un element
important al realizării politicii de cadre şi a unui sistem modern de
instruire profesională este pregătirea lucrătorilor în cadrul firmei.
Asigurarea insuficientă cu personal de calificaţie înaltă
influenţează negativ asupra ieşirii întreprindelor din criză. Procesul de
restructurare şi modernizare a producţiei trebuie sa fie însoţit de
pregătirea sistematică şi reciclarea lucrătorilor. De rînd cu pregătirea
selectivă (perfecţionarea) a unor conducători, lucrători şi specialişti în
străinatate e raţional să fie delimitate direcţiile prioritare în sistemul
susţinerii de către stat a întreprinderilor reformate în ceea ce priveşte
crearea unor programe de utilizare eficientă şi consolidare a cadrelor.
E raţional ca participarea statului la organizarea pregătirii
lucrătorilor în cadrul firmei să fie intensificată în urmatoarile directii:

57
 - orientarea agenţilor economici spre domeniile de dezvoltare
în perspectivă;
- realizarea proiectelor inovaţionale necesare;
- formarea bazei normativ-juridice de dezvoltare a
personalului şi organizarea asigurării informaţionale;
- susţinerea prioritară a acelor agenţi economici, care în
corespundere cu dezvoltarea în perspectivă a producţiei efectuează
reciclarea lucrătorilor fără întreruperea relaţiilor muncă.
Organizarea lucrărilor publice. Scopul lucrărilor publice îl
constituie susţinerea nivelului de trai al şomerilor menţinerea motivaţiei
muncii obţinerea sau păstrarea deprinderilor profesionale.
Orientarea principală a lucrărilor publice este ocuparea
temporară a persoanelor în şomaj de lungă durată la lucrări social - utile
cu volum mare de muncă, în primul rînd, puţin atrăgătoare şi slab plătite.
E necesară lărgirea sferei de folosire a lucrărilor publice şi
completarea locurilor vacante în sfera bugetară, ce nu sunt solicitate din
cauza nivelului relativ scăzut de remunerare.
Domeniile de efectuare a lucrărilor publice sunt diferite.
Executarea lucrărilor publice poate contribui la realizarea unor mare
proiecte de stat, precum şi asigura angajarea temporară a lucrătorilor din
întreprinderile mari în perioada reformării şi asanării lor.
În scopul dezvoltării acestei forme de utilizare temporară a forţei
de muncă e necesară elaborarea unui catalog al lucrărilor publice şi a
recomandărilor privind retribuţia muncii pentru executarea lor.
Dat fiid faptul că lucrările publice sînt puţin atrăgătoare şi
nepopulare printre şomeri şi organele locale ale administraţiei publice, e
raţional de a extinde statutul lucrărilor publice asupra unui şir de tipuri de
muncă calificată, mai ales în sfera bugetară - ecologia, restabilirea
monumentelor istorice, serviciile sociale pentru populaţie, organizarea

58
azilurilor pentru bătrâni - cu acordarea ulterioară pentru aceste lucrări a
statutului de lucrări permanente.
Drept criterii de selectare a obirctelor muncii pot servi, în primul
rînd, necesitatea întreţinerii unei functionări normale a principalelor sfere
de activitate vitală a populaţiei şi soluţionarea problemelor de criză, cu
importanţa de stat, în zonele unde se înregistrează cel mai mare număr de
şomeri.
Realizarea sarcinelor preconizate va fi efectuată prin
intermediul elaborării şi promovării programului republican al lucrărilor
publice şi creării unui fond special pentru finanţarea lor.
O parte componentă a strategiei statului în domeniul utilizării
forţei de muncă în perioada de tranziţie este susţinerea complexă a
păturilor social - vulnerabile ale populaţiei, crearea condiţiilor social-
economice şi psihologice de diminuare a şomajului, susţinerea materială a
persoanelor cu program redus de lucru, din iniţiativa administraţiei, sau
disponibilizate ca rezultat al insolvabilităţii şi reprofilării întreprinderilor.
4. 7. Asigurarea normativ-juridică a strategiei de utilizare a
forţei de muncă.
În scopul realizării direcţiilor conceptual-strategice în domeniul
angajării forţei de muncă e necesară elaborarea şi adaptarea următoarelor
acte normativ-juridice:
În anul 1999:
- Regulamentul privind Fondul de utilizare a forţei de muncă;
- Hotarîrea Cuvernului "Privind ordinea şi condiţiile finanţării
cheltuielilor agentilor economici pentru organizarea locurilor de muncă
suplimentare în scopul angajării şomerilor", precum şi pachetul de
document instructuve privind realizarea hotărîrii date;
- Completările şi modificările la legea cu privire la ocuparea
populaţiei apte de muncă, prevazînd legalizarea concediilor

59
administrative, ocuparea incompletă în decursul zilei (saptămînii de
muncă); Regulamentul cu privire la ocuparea incompleta şi condiţiile lui
de realizare;
- Legea cu privire la asigurarea contra şomajului;
- Regulamentul cu privire la instruirea cu anticipaţie şi
perfecţionarea lucrătorilor, ocupaţi la întreprinderile insolvabile şi supuse
restructurării;
- Legea "Privind garanţiile de stat pentru bănci şi alte structuri
financiare, ce alocă resurse financiare şi creditare pentru crearea locurilor
de muncă";
- Legea "Cu privire la expertiza social - demograflcă a
programelor de asanare, reprofilare şi restructurare a întreprinderilor";
- Regulamentul cu privire la acordarea înlesnirilor pentru agenţii
economici care crează locuri de muncă;
- Recomandări pentru reglementarea migraţiei de muncă a
cetăţenilor Republicii Moldova.
În anul 2000:
- Ordinea şi condiţiile de alocare a mijloacelor financiare pentru
plăţile de compensare a lucrătorilor întreprinderilor temporar aflaţi în
condiţii financiar - economice dificile;
- Regulamentul cu privire la organizarea şi subvenţionarea salariului
cetăţenilor aflaţi în şomaj de lunga durată;
- Regulamentul cu privire la angajarea temporară a cetăţenilor de
pînă la 18 ani;
- Legea cli privire la protecţia reclamaţiilor lucrătorilor în legatura
cu insolvabilitatea patronilor;
- Bazele reglementării juridice, stimulării şi asigurării investiţiilor
străine în economia Moldovei, ce asigură crearea locurilor de muncă
pentru Republica Moldova;

60
- Catalogul lucrărilor publice;
- Recomandări pentru retribuţia muncii la lucrările publice.
În anul 2001:
- Legea "Cu privire la sprijinul patronilor în dezvoltarea
personalului";
- Programul utilizărri resurselor de muncă, parte componentă a
căruia vor fi:
- Programul măsurilor pentru crearea şi păstrarea locurilor de muncă
în anii 2002 - 2006;
- Programul special de stat privind sprijinul ocupării populaţiei
Republicii Moldova pentru anii 2002 - 2006;
- Programul de stat privind lucrările publice pentru anii 2002 - 2006.
5. Concluzii
1. Şomaj înseamnă nefolosirea, în forme şi grade diferite, a unei părţi a forţei
de muncă active şi se caracterizează ca o stare negativă a economiei care
afectează o parte din populaţia activă disponibilă, prin negăsirea locurilor de
muncă. Sunt consideraţi şomeri persoanele de la 15 ani apte de muncă, ce
nu pot fi încadrate din lipsă de locuri disponsibile corespunzătoare prgătirii lor.
Din punct de vedere economie, şomajul este apreciat ca expresie a
dezechilibrelor existente.
2. Şomajul se caracterizează prin următoarele aspecte: nivel absolut (ca
număr) şi relativ (ca rată), permanentă (cu nivel şi sensuri de evoluţie diferite
pe ţări şi perioade de timp), intensitate (total, parţial, deghizat), durată
(perioada de şomaj de la momentul pierderii locului de muncă pînă la
reluarea activităţii în timp), structură (componente) prin clasificarea şomerilor
după diferite criterii (nivelul calificării, domeniul în care au lucrat, categoria

61
 social-profesională, ramurile de activitate din care provin, sex, categorie de
vîrstă, rasă ect).
3. Şomajul este rezultatul a multor cauze care acţionează concomitent,
derivînd din rigiditatea salariilor (şomaj voluntar) sau din alte surse care ţin de
piaţa bunurilor şi a banilor (şomaj involountar).
4. Şomajul se formează pe baza a două mari procese economico - sociale
generatoare de şomaj: pierderea locurilor de muncă de către o parte a
populaţiei ocupate (şomaj ciclic, structural, tehnologic, intermitent, de
discontituitate, sezonier) şi creşterea ofertei de muncă, ce priveşte noile
generaţii care ajung pe piaţa muncii şi explică formarea şomajului prin starea
economiei şi la eşantioanele de populaţie activă disponsibilă care n-au mai
lucrat şi sunt nevoiţi să se încadreze pe un loc de muncă.
5. Şomajul actual se caracterizează ca un fenomen complex, impunînd în
acelaşi timp constatarea unor particularităţi tipologice a evoluţiei şomajului pe
grupuri de ţări şi perioade de scurt timp şi este determinat de mai multe
aspecte.
6. Şomajul ridică în totate ţările două probleme foarte actuale: asigurarea în
fapt a dreptului la muncă şi garantarea unor venituri pentru şomeri spre a le
asigura un minim de existenţă considerat sau admis oficial ca fiind
"rezonabil". Dreptul la muncă este declarat în toate ţările, dar este garantat
numai acolo unde economia cunoaşte o asemenea evoluţie încît asigură
locuri de muncă pentru toţi cei ce vor să muncească. Garantarea unor
venituri minime este o problemă, care se realizează prin mai multe modilităţi
de protecţie socială, printre care indemnizaţia de şomaj, avînd două mari
destinaţii: de asigurare şi de asistenţă pentru şomeri.

62
7. Ca fenomen care afectează în diferite proporţii toate ţările prin nivelul,
structura, durata şi consecinţele sale, şomajul s-a impus atenţiei guvernelor
şi forţelor sociale, devenind o preocupare generală şi formînd obiectul unor
reglementări sau orientări care în totalitatea lor sunt cunoscute ca politici sau
măsuri pentru diminuarea şomajului, care pot fi grupate în trei mari categorii:
7. 1. Măsuri care privesc direct pe şomeri (măsuri de organizare a
pregătirii şi calificării celor în căutarea unui loc de muncă,
facilităţile acordate de stat pentru crearea de noi întreprinderi,
care oferă locuri de muncă şi pentru crearea de noi locuri de
muncă în activitătile publice);
7. 2. Măsuri care privesc populaţia ocupată (prevenirea creşterii
şomajului printr-o calificare adecvată nevoilor, deminuarea
şomajului prin crearea de posibilităţi sublimentare de angajare
care se asigură prin reducerea timpului de muncă şi a duratei
active, precum şi prin îndepărtarea imigranţilor şi revenirea lor în
ţările de origine);
7. 3. Alte măsuri (revendicările organizaţiilor sindicale, sprijinul de
largi grupuri social - profesionale ect.).
8. La începutul anului 2001 la oficiile forţelor de muncă în Republica Moldova
se aflau în evidenţă 34,9 mii şomeri, pe cînd numărul posturilor vacante
înregistrate constituia 1242 locuri, prefindînd astfel la un loc disponibil de
muncă 28 şomeri. Conform estimărilor realizate de către Departamentul
Analizei Statistice şi Sociologie rata medie totală a şomajului a constituit
12,8% din numărului populaţiei active, ponderea bărbaţilor fiind 58,9%,
atingînd nivelul de 27,5% la bărbaţi de 15 - 24 ani. Conform acestei instituţii

63
 informative în mediul urban numărul şomerilor era de 2 ori mai mare faţă de
mediul rural.
9. În rezultatul crizei economice în Republica Moldova continuă să se
micşoreze numărul locurilor de muncă în deosebi în sectorul de stat
(industrie, construcţie, transport, deservire socială ect.), iar sectorul nu
dispune de o capacitate necesară de de creare a locurilor noi de muncă.
Continuă să rămînă înalt numărul persoanelor disponibilizate în rezultatul
reducerii statelor de personal, s-a aprofundat tendinţa de reducere a
angajaţilor în economia naţională, îndeosebi în sectorul public (50%),
aproape 85% din cei disponsibilizaţi se angajează în comerţul neautorizat
sau în economia tenebră.
10.Guvernul republicii Moldova prin hotărîrea sa din 20 martie 1998 a aprobat
Programul de Stat de utilizare a forţei de muncă pentru anii 1998 - 2000,
care prevede măsuri de prevenire a şomajului în masă, păstrarea locurilor
de muncă existente şi crearea noilor locuri, plasarea populaţiei neangajate
în cîmpul muncii, pregătirea profesionistă a şomerilor, susţinerea activităţii
antreprenoriale, adaptarea populaţiei la organizarea activităţii economice în
condiţiile relaţiilor de piaţa, susţinerea materială a şomerilor, realizarea altor
acţiuni care sunt merite să asigure protecţia socială a populaţiei pe piaţa
forţei de muncă.

64
 6. Bibliografie.
1. Abraham-Frois J. - L’Economie politique, Economica, Paris, 1978;
2. Albertini J., Silem A. - Comprendie les theories economique, tome 1,
Seuil, Paris, 1983;
3. Attall J., Guillaume M. - L’anti-economique, P.U.F., Paris 1974;
4. Claasen E., Salin P. - L’occident en desarroi. Turbulences d’une
economie prospere, Dunod, Paris 1978;
5. Dobrată N. (Coordonator) - Economie Politică, Bucureşti, 1993;
6. Fourcans A. - Sauver l’economie, Calmann - Levy, Paris, 1978;
7. Keynes J. - Teorie generală a folosirii mîinii de lucru, a dobînzii şi
banilor. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970;
8. Lepage H. - Demain le capitalisme, Pluriel, Paris, 1978;
9. Malinovaud E. - Reexam de la theorie de Chmage, Calmann - Levy,
Paris, 1980;
10. Melster A. - L’inflation creatrice, P.U.F., Paris, 1975;
11. Morin E. - Theorie des grands problemes economiques
Contemporains. Fondation Nationale des sciences politiques, Paris,
1987;
12. Nechită V. (Subredacţia) - Economie Politică, vol. 1, Editura Porto-
Franco, Galaţi, 1992;
13. Picard F. - Theorie du desequlibrect politique economique, Economica,
Paris 1989;
14. Robinson J. - Essai sur l’economie de Marx, Dunod, Bucureşti, 1993;
15. Sauvy A. - La tragedie du pouvoir, Calmann - Levy, Paris, 1978;
16. Sauvy A. - La machine et le Chomage, Dunod, Paris, 1980.

65
 7. Anexă
Tabelul nr. 1
Evoluţia numărului şomerilor pe sex în Republica Moldova în anii 1999 - 2000.

Denumirea Anul 1999 Anul 2000

indicilor total bărbaţi % femei % total bărbaţi % femei %
La
1 începutul 27973 10245 36,6 17728 63,4 32021 13009 40,6 19012 59,4
anului
Inregistrat
pe
2 parcursul
63296 31534 49,8 31762 50,2 57834 26044 45,0 31790 55,0
anului
Plasaţi în
3 cîmpul 22386 11303 50,5 11083 49,5 19121 8977 47,0 10144 33,0
muncii
La finele
4 anului
32021 13009 40,6 19012 59,4 34918 13349 38,2 21569 61,8

Sursă: Informaţia privind activitatea Serviciului de Stat pentru

utilizarea forţei de muncă.

Tabelul nr. 2
Numărul şomerilor la un loc vacant în Republica Moldova în anii 1999 - 2000

Anul 1999 Anul 2000

Numărul şomerilor în evidenţă
1 32021 34918
la finele anilor
Numărul locurilor vacante la
2 1128 1242
finele anilor
Numărul şomerilor la un loc
3 28 28
vacant
Sursă: Informaţia privind activitatea Serviciului de Stat pentru
utilizarea forţei de muncă.

66
 Tabelul nr. 3
Ritmul creerii de noi locuri de muncă şi rata şomajul în unele ţări.

Crearea de noi locuri de muncă

Ritm anual
Ţările Mii
Procente
Rata şomajului
1986 1989 1990
Italia 50 0,2 10,5 10,9 9,9
Franţa 163 0,8 10,4 9,4 9,0
Germania 260 1,0 6,4 5,6 5,1
Japonia 917 1,5 2,8 2,3 2,1
Statele Unite 2396 2,1 6,9 5,2 5,4
Marea
733 2,9 11,2 7,1 6,9
Britaniei
Sursă: Problemes economiques nr. 2237, 1991 (din "Economie
Politică" (Economies) de Nită Dobrotă (coordanotor), Bucureşti, 1993).

Tabelul nr. 4
Structura şomerilor după vîrstă înregistraţi pe parcursul anului 2000 în Republica Moldova

Şomeri
Vîrstă % Plasati total %
total
57834 100 19121 100
1 16 – 19 ani 8093 14,0 2624 13,7
2 20 – 24 ani 8500 15,0 3448 18,0
3 25 – 29 ani 6971 12,0 2439 12,7
4 30 – 34 ani 7278 12,6 2300 12,0
5 35 – 39 ani 8126 14,0 2557 13,4
6 40 – 44 ani 7892 14,0 2394 12,5
7 45 – 49 ani 6289 11,0 1934 10,1
8 50 – 59 ani 4594 8,0 1396 7,3
9 60 – 64 ani 91 0,16 29 0,15
Sursă: Informaţia privind activitatea Serviciului de Stat pentru
utilizarea forţei de muncă.

67