TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS

Cursul 2 Piaţa transporturilor

CURSUL 2

PIAŢA TRANSPORTURILOR

2.1. Competiţia în transporturi

2.2. Cererea de transport
2.3. Oferta de transport

2.1. Competiţia în transporturi

Piaţa reprezintă o categorie economică complexă, ce reflectă totalitatea relaţiilor de

vânzare-cumpărare care au loc în societate, în interacţiunea lor, în strânsă legătură cu spaţiul
economic în care au loc. Piaţa reprezintă locul de întâlnire a ofertei vânzătorilor cu cererea
consumatorilor, a confruntării dintre ele.
Piaţa, prin rolul pe care îl are, de a pune faţă în faţă producătorii şi consumatorii, se
prezintă ca un mecanism de reglare a vieţii economice.
În transporturi, indiferent de tipul gestiunii, toate caracteristicile pieţei sunt profund
marcate de opoziţia diferitelor moduri de transport care împart un trafic, adesea sub
posibilităţile capacităţilor existente.
Pentru a exista concurenţa între doi producători de bunuri (servicii), trebuie ca acestea
să fie substituibile. Despre două bunuri spunem că sunt substituibile, dacă la variaţia cererii
pentru unul, apare tendinţa de variaţie în sens opus a cererii, pentru celălalt. Acest lucru
echivalează cu a afirma că cererile pentru bunurile respective sunt într-o stare de elasticitate
reciprocă negativă. Dar, într-o piaţă mai pot apare şi astfel de bunuri, în raport cu un bun
stabilit. Acestea pot fi cele complementare sau cele neînrudite.
Bunurile complementare sunt acelea care în consum se folosesc împreună (există o
elasticitate reciprocă pozitivă).
Bunurile neînrudite sunt acelea care la o variaţie a cererii nu se influenţează reciproc
(elasticitate reciprocă nulă).
Considerând că cererea globală de transport şi serviciile oferite de diferite moduri sunt
identice, atunci se poate afirma că acestea sunt concurente. Diferitele moduri de transport
împart piaţa, iar creşterea cererii adresate unuia dintre ele determină în mod real diminuarea
cererii care se adresează celorlalte. Acest lucru echivalează cu a afirma că serviciile sunt
substituibile. Totuşi, în transporturi nu se întâmplă chiar aşa, deoarece există anumite
caracteristici specifice, diferenţe de fond, care fac ca diversele moduri de transport să nu fie
tocmai substituibile. Astfel, în condiţii particulare (zonă, nivel de trafic, intensitatea activităţii
economice), modurile de transport oferă servicii diferite care nu pot fi comparabile.
De exemplu, ce asemănare poate exista între transportul cărbunelui în vrac cu un şlep
de 2000t la 50km şi livrarea, în oraş, cu o camionetă, a unor saci de câteva kilograme?
Evident, prestaţiile nu pot fi comparate.

1
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor
Modurile de transport se află într-o stare de competiţie limitată, fiecare fiind caracterizat
prin anumite proprietăţi determinante. Dintre cele mai importante putem aminti:
- zona economică de intervenţie, delimitată de anumitele costuri de intervenţie ale
fiecărui mod. În cadrul acestor zone pot fi evidenţiate câteva caracteristici, şi anume:
a) existenţa unei anumite zone de exclusivitate, în care un mod, din raţiuni diverse, este
singurul care intervine (conductele pentru transportul lichidelor , de exemplu);
b) existenţa pentru fiecare mod de transport a unor anumite porţiuni de interferenţă cu
alte moduri (de exemplu, transportul de pasageri peste Canalul Mânecii prin intermediul
vapoarelor sau pe calea ferată, prin tunelul recent construit).
Aceste porţiuni de interferenţă sunt cele în care se manifestă concurenţa intermodală,
care poate fi definită ca fiind marginală, deoarece apare la frontierele zonelor economice de
intervenţie a mai multor moduri de transport.
- domeniul tehnic de competenţă, ce poate fi caracterizat din mai multe puncte de
vedere (geografic, tehnic propriu-zis, managerial etc.)
Pe termen lung, infrastructurile şi mijloacele de transport evoluează diferit pe moduri,
conducând la modificări atât ale domeniilor tehnice de competenţă cât şi ale zonelor
economice de intervenţie. Acest fapt se datorează în principal modificărilor survenite asupra
condiţiilor de formare a costurilor. Modificarea zonei economice, cu influenţe asupra
fenomenului de concurenţă intermodală, poate fi influenţată şi de alte elemente precum:
- evoluţia structurii economiei (modificări structurale ale activităţilor economice,
reduceri de activităţi etc.);
- îmbunătăţirea performanţelor activităţii de transport;
- apariţia unor noi concurenţi pe piaţă;
- adoptarea de măsuri legislative, fiscale, cu scopul încurajării sau descurajării unor
anumite moduri de transport, pe anumite direcţii de acţiune.
Pentru o mai bună înţelegere a concurenţei intermodale, în ceea ce urmează va fi
exemplificată, mai în detaliu competiţia rutiero-feroviară care este evidentă în numeroase
zone din lume, dar mai ales din Europa.
Pus în faţa dilemei rutier/feroviar, un beneficiar va alege unul din cele două moduri, ori
o combinaţie între acestea, în care fiecare mod va avea o anumită pondere în derularea
fluxurilor de transport. Alegerea unuia dintre moduri poate fi influenţată de numeroşi factori
precum:
- natura mărfurilor transportate (materiile prime, materialele voluminoase cu valori
adăugate reduse sunt, de preferinţă, transportate pe calea ferată, pe când bunurile de
dimensiuni relativ reduse a căror valoare adăugată este mare sunt de preferinţă transportate cu
mijloace auto);
- distanţa de transport (în general este preferată calea ferată pentru transportul pe
distanţe mari);
- timpul călătoriei;
- siguranţa deplasării;
- protejarea mediului;
- dimensiunea costurilor de transport (unul dintre factorii cei mai importanţi, mai ales în
anumite faze ale evoluţiei economice);
- calitatea serviciilor;
- renumele şi promptitudinea firmei transportatoare etc.
2
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor

2.2. Cererea de transport

Cererea reprezintă o categorie economică ce exprimă, în anumite condiţii social-istorice,

nevoia socială. Cererea este numai o parte a nevoii sociale, determinată de mărimea
mijloacelor băneşti, de puterea de cumpărare de care dispun membrii societăţii. Ea reprezintă
partea solvabilă a nevoii sociale, respectiv acea parte care poate fi satisfăcută pe piaţă. Altfel
spus, cererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun, care poate fi cumpărată pe piaţă,
într-o perioadă de timp, la un anumit preţ dat.
Cererea poate fi raportată atât la un produs cât şi la un serviciu. Mărimea cererii pentru
un anumit bun (produs/serviciu) precum şi evoluţia acesteia sunt determinate de nivelul şi
dinamica preţului bunului respectiv, ceea ce înseamnă că există o relaţie de cauzalitate
(dependenţă) între preţul unitar al unui bun şi cererea de piaţă pentru bunul respectiv. Această
relaţie fundamentează legea cererii care stipulează: „orice scădere a preţului bunurilor va
conduce la o creştere corespunzătoare a cantităţii de marfă (servicii) cerută într-o anumită
perioadă şi invers, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
Într-o anumită perioadă de timp, cererea pentru un bun poate să se reducă sau să
crească, fiind influenţată, în evoluţia sa de numeroşi factori.
Atunci când preţul unitar rămâne constant, factorii principali de influenţare a cererii
sunt:
Materializabili:
a) preţul altor bunuri (substituibile, complementare sau neînrudite);
b) veniturile indivizilor.
Nematerializabili:
a) perspectiva privind evoluţia pieţei;
b) gusturile;
c) tradiţiile (obişnuinţa, religia, educaţia etc.).

Figura 1. Curba cererii

3
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor

Analiza cererii reprezintă un segment important al economiei transporturilor. Ea are ca

obiectiv cunoaşterea şi explicarea comportamentului călătorilor confruntaţi cu alegerea unui
traseu sau a unui mod de transport şi în principal descrierea reacţiilor acestora (elasticităţile),
raportate la anumite caracteristici (preţ, viteză, calitatea serviciului) ale diferitelor moduri.
Cererea de transport reprezintă o cerere derivată, ceea ce înseamnă că transportul este
un consum intermediar faţă de un consum, final la destinaţie, de altă natură. În al doilea rând,
calitatea serviciului oferit prezintă importanţă deosebită în cererea de transport (de exemplu
viteza şi siguranţa deplasării). În al treilea rând, în procesul de alegere a unui mod există o
componentă aleatoare mult mai importantă decât în celelalte forme de consum.
Pentru a evidenţia mai bine aceste caracteristici, analizăm exemplul transporturilor de
mărfuri între două localităţi A şi B ale căror activităţi sunt complementare: una A este un
centru agricol, iar cealaltă B, unul industrial. Localitatea B este evident o piaţă potenţială
pentru produsele agricole din A, cu condiţia ca acesta să poată fi transportate din A în B. În
continuare, pentru simplificare, considerăm un singur produs agricol, al cărui preţ unitar este
PA în A şi PB în B. Evident, PB va fi superior lui PA, diferenţa fiind data de costul transportului
dintre A şi B. Preţul PB va fi deci în funcţie de costul de producţie din A (PA) şi costul de
transport între A şi B. Cu cât costul transportului va fi mai mare, cu atât şi P B va creşte, iar
cantitatea mărfurilor vândute în B va scădea.
Dacă vor fi îmbunătăţite condiţiile de transport, va deveni posibilă reducerea preţului de
transport şi implicit a lui PB, dând posibilitatea creşterii cantităţii de marfă vândută în B.
Odată cu acest fenomen, datorită necesităţii de aprovizionare în cantităţi mai mari, va fi
indusă şi o creştere sensibilă a traficului dintre localităţile A şi B.
Acest exemplu permite evidenţierea unui principiu important al economiei
transporturilor: traficul şi cererea sunt două lucruri diferite. Fără un mijloc de transport
eficient între A şi B putem fi tentaţi să credem în inexistenţa totală sau parţială a traficului şi
cererii de transport între cele două localităţi. De exemplu, pentru darea în folosinţă a unei
autostrăzi, între cele două puncte, avem tendinţa contrară să prognozăm o cerere foarte mare.
Traficul realizat în anumite condiţii ale ofertei nu reprezintă decât satisfacerea unei
cereri potenţiale, independente de condiţiile particulare ale ofertei. Semnificaţia noţiunii de
cerere este mai largă decât a celei de trafic. Astfel spus, cererea de transport reprezintă un
potenţial de trafic. Aceasta cerere nu se va realiza însă, decât dacă exista condiţii de transport
corespunzătoare.
Cererea de transport este, deci, o cerere în întregime derivată din consumul produsului
agricol în B. Producţia din A şi consumul din B generează transportul, cererea de transport
nefiind astfel decât rezultatul acestor două activităţi socio-economice. Fluxurile sunt deci
determinate atât de cererea de transport cât şi de un sistem al ofertei de transport.
Cererea de transport are următoarele particularităţi:
- este derivată;
- este diferită faţă de noţiunea de trafic;
- este puternic influenţată de calitatea serviciului, ca parametru al ofertei;
- elasticitatea cererii de transport trebuie analizată şi funcţie de costul generalizat care
conţine termeni „particularizanţi” (valoarea monetară unitară individuală) şi
indicatori ai condiţiilor de confort, de siguranţă şi ecologici. Astfel, formula costului
generalizat este:
4
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor

Cg = P + v*t + a*C + b*S + c*E unde:

P – tariful de transport;
t – durata de transport;
v – valoarea monetară individuală atribuită timpului;
C – indicator al condiţiilor de confort;
S – indicator al condiţiilor de siguranţă;
E – indicator al efectelor externe produse asupra factorilor de mediu şi sănătăţii
(zgomot, poluare, trepidaţii etc.);
a, b, c – parametrii corespunzători confortului, siguranţei şi efectelor externe.
- existenţa unei componente aleatoare foarte importante, în procesul de alegere a unui
mod de transport.

2.3. Oferta de transport

În general, oferta reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care un agent economic

este dispus să o ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp.
Între evoluţia preţului unitar al unui bun (serviciu) şi oferta pentru bunul respectiv,
există o relaţie de cauzalitate exprimata sintetic de legea ofertei. Această lege arată că
ofertanţii sunt dispuşi să mărească nivelul cantităţilor oferite dintr-un bun (serviciu) cu un preţ
mai mare, faţă de unul mai mic.
Oferta, ca şi cererea, este determinată, în dimensiunea ei, de o serie de factori, dintre
care cei mai importanţi sunt:
- preţul resurselor;
- preţul altor bunuri (produse sau servicii);
- tehnologia;
- costul producţiei;
- taxele şi subvenţiile;
- numărul de ofertanţi;
- perspectivele pieţei;
- condiţiile naturale.
Oferta de transport nu poate fi, în totalitate, analizată conform teoriei economice
generale, ea prezentând anumite particularităţi.
Există, însă, două modalităţi de abordare a ofertei de transport din punct de vedere al
analizei economice. Se poate studia:
- funcţia de producţie a întreprinderii de transport, adică relaţia care există între ieşiri
şi factorii de producţie
- funcţia-cost
În transporturi, „producătorii” sunt „transportatori” care nu fabrică un bun propriu-zis,
ci oferă un serviciu, redistribuind în spaţiu persoane sau cantităţi de mărfuri. Ieşirile vor fi,
deci, exprimate în cantităţi transportate între diferite origini şi destinaţii. Va fi necesar, astfel,
să se măsoare producţia în funcţie de numărul pasagerilor sau tonelor transportate, dar şi de
kilometrii parcurşi.

5
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor
Oferta de transport cuprinde infrastructura şi mijloacele de transport. Infrastructura
cuprinde totalitatea reţelelor şi instalaţiilor fixe necesare circulaţiei mijloacelor de transport în
conformitate cu tehnologiile şi reglementările specifice. Ca elemente constituente ale
infrastructurii, avem: reţelele de transport, lucrările de artă şi de protecţie aferente, instalaţiile
de semnalizare şi conducere a circulaţiei, construcţiile şi instalaţiile care asigură exploatarea şi
întreţinerea reţelelor, precum şi echipamentele tuturor modurilor de transport din punctele de
deservire ale utilizatorilor.
O reţea de transport corespunzătoare din punct de vedere al calităţii şi capacităţii poate
constitui suportul necesar atât desfăşurării unei producţii de bunuri şi servicii eficiente, cât şi
satisfacerii mobilităţii populaţiei. Analiza utilizării unei reţele moderne de căi ferate, drumuri,
căi navigabile, porturi şi aeroporturi scoate în evidenţa interdependenţele faţă de unii factori
de influenţă ai pieţelor specifice. O reţea de transport care să evite disfuncţionalităţi în
prestarea serviciilor are influenţe, pe de o parte, din cea a ofertei. Din perspectiva cererii din
economie şi, pe de altă parte, din cea a ofertei. Din perspectiva ofertei este de evidenţiat faptul
că, prin asigurarea unor capacităţi adecvate în infrastructura transporturilor şi a unei calităţi
corespunzătoare cerinţelor de transport eficient, este posibilă „subvenţionarea” activităţii
agenţilor economici prin diminuarea costurilor acestora.
Infrastructura transporturilor prezintă, ca principală caracteristică, proprietatea de
indivizibilitate. Astfel, un drum poate fi cu una, două sau mai multe benzi e circulaţie pe sens
dar neexistând soluţii intermediare. La fel şi pentru celelalte moduri, nu poate exista decât un
număr întreg, nefracţionat al reţelelor care le deservesc (linii feroviare, piste de decolare-
aterizare etc.)
Faţă de valoarea foarte ridicată a investiţiilor în infrastructură, este necesar ca oferta să
fie dinamic adaptată cererii. Funcţia, inevitabil în trepte, corespunzătoare capacităţii oferite de
infrastructură, trebuie să urmărească cât mai fidel evoluţia capacităţii necesare. Prin aceasta,
se reduce perioada în care sporurile de capacitate obţinute ca urmare a investiţiilor în
infrastructură sunt treptat asimilate.
Cererile de transport fiind netransferabile, înseamnă că o ofertă globală a
infrastructurilor de transport nu se poate examina direct, cu numai în raport cu topologia şi
geografiei reţelei care deserveşte un teritoriu. De asemenea, fiecărei variante de solicitare a
reţelei care poate presupune sau nu investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii, i se asociază
parametrii de calitate ai ofertei.
Deci, oferta privită prin prisma infrastructurii, prezintă anumite particularităţi care o
diferenţiază de elementele caracteristice teoriei economice generale.
Gestiunea mijloacelor de transport prezintă, într-o mult mai mică măsură decât la
infrastructură, caracteristicile de randament crescător şi de aceea justifică mai puţin gestiunea
de monopol. Mai mult, gestiunea mijloacelor de transport, spre diferenţă de cea a
infrastructurii, face adesea obiectul unor întreprinderi private care se întâlnesc pe piaţă.