Sunteți pe pagina 1din 13

Cuprins

I. Importanța serviciului public


II. Conținutul serviciilor
III. Organizarea serviciului
IV. Analizarea cererii și ofertei pe piața serviciilor
V. Prețuri, finanțare și legislație
VI. Propuneri de îmunătățire
Concluzii
Bibliografie
CAPITOLUL I

Importanța serviciului public

Transporturile reprezintă un domeniu important al activităţii economico-sociale pentru


ca prin intermediul lor se efectuează deplasarea in spaţiu a bunurilor si oamenilor in scopul
satisfacerii necesităţilor materiale si spirituale ale societăţii omeneşti.
Dezvoltarea, diversificarea si modernizarea transporturilor au fost determinate de
extinderea si intensificarea producţiei si a circulaţiei mărfurilor, de adâncirea diviziunii
internaţionale a muncii.
Obiectul activităţii de transport îl constituie deplasarea in spaţiu a călătorilor si
mărfurilor.
Insa nu toate deplasările in spaţiu constituie obiectul activităţii de transport supuse
contractului de transport. Astfel, transportul informaţional, transportul de lichide si gaze prin
conducte si alte activităţi asemănătoare nu pot forma obiectul contractului de transport. Aceste
activităţi se realizează prin instalaţii proprii si nu necesita operaţiunile specifice pe care le
presupune activitatea de transport, cum ar fi: preluarea de către transportator a mărfurilor,
obligaţia de paza si preluare a lor la destinaţie.
Sistemele de transport pot fi definite ca totalitatea mijloacelor si instalaţiilor
întrebuinţate in vederea înlăturării distantelor.
Sistemele de transport pot fi clasificate cu ajutorul următoarelor criterii:
- mijloacele de transport folosite (rutiere, feroviare, aeriene, navale, speciale –
conducte, transport pe cablu);
- aria geografică (transport local, regional, interregional, interzonal, internaţional);
- în raport cu producţia şi consumul (transporturi de aprovizionare, transporturi de
distribuţie, deplasări de afaceri, deplasări de la domiciliu la locul de muncă, deplasări de
agrement, deplasări în cadrul unor proiecte speciale);
- sfera economică deservită (transporturi cu caracter industrial transporturi în
construcţii, transporturi agricole, transporturi multifuncţionale, transporturi turistice etc.);
- gama serviciilor oferite (transporturi specializate, transporturi adaptabile, transporturi
multifuncţionale);
- forţa motrice propulsatorie (transporturi motorizate, transporturi nemotorizate,
acţionate de forţe naturale, transporturi nemotorizate, acţionate de forţe umane sau animale,
transporturi hibride);
Sistemul de transport este alcătuit din infrastructurile sale, fluxul de mijloace si sistemul
de control, care permit o parcurgere mai buna a spaţiului, cel economic, social, cel al producerii
si distribuirii bunurilor si al deplasării persoanelor.
Transporturile, în evoluţia lor, au devenit plurimondiale, internaţionale, mondiale.
În zilele noastre, transporturile internaţionale au devenit efectiv o componentă tot mai
importantă a strategiei desfacerii mărfurilor pe pieţele externe cunoscută sub numele de
logistică. Între starea economiei mondiale şi a transporturilor internaţionale există o legătură
cauzală obiectivă. Starea transporturilor internaţionale depinde de starea comerţului mondial,
iar acesta din urmă depinde de starea economiei mondiale.
Activitatea de transport îndeplineşte, pe plan naţional, importante funcţii economice,
sociale şi politice, participând alături de prestarea de servicii şi constituind un stimulent pentru
creşterea economică prin deplasarea eficientă a produselor şi călătoriilor.
În transporturi se creează servicii, efecte utile de deplasare în spaţiu a mărfurilor şi
persoanelor. Aceste efecte utile nu există sub forma unor obiecte de întrebuinţare distincte de
procesul de transport, aşa cum bunurile materiale create în industriale, de exemplu, se separă
de procesul de producţie şi apoi circulă ca marfă, ca articol de comerţ.
Transporturile de calatori si cele de mărfuri se deosebesc substanţial intre ele, in sensul
ca transporturile de calatori se caracterizează prin sensul dus-întors al curenţilor de calatori,
adică sunt, in general, activităţi echilibrate, in timp ce in transporturile de mărfuri nu exista, in
aceeaşi măsura, o asemenea egalitate, deoarece volumul mărfurilor transportate in cele doua
sensuri, de cele mai multe ori, nu este identic.
Variaţia traficului de calatori este influenţata de fenomenele de masa caracterizate
printr-o probabilitate ridicata (sărbători, concedii, vacante), in timp ce in transportul de mărfuri
aceşti factori au o influenta mai redusa.
Activitatea de transport este, in general, o activitate continua in timp care, in cele mai
multe cazuri, este o activitate de zi si noapte, atât in zilele de lucru, cat si in cele de sărbătoare,
dar discontinua ca intensitate, cu intermitente, motiv pentru care randamentul ei este variabil.
Transporturile sunt activităţi ce se desfăşoară pe spatii întinse, prin sute si chiar mii de
unităţi distincte, îndepărtate geografic unele de altele, dar strâns legate.
Transporturile, prin natura lor, reprezintă o activitate generatoare de inflaţie: orice
creştere a preţurilor carburanţilor, se răsfrânge asupra preţurilor/tarifelor, bunurilor şi
serviciilor. Iată de ce, creşterea gradului de utilizare a capacităţilor de transport al mărfurilor
poate crea premisele economiilor de scară în domeniul logisticii. Acestea se traduc pe termen
mediu şi scurt, prin stabilitatea preţurilor/tarifelor, bunurilor şi serviciilor.

CAPITOLUL II
Conținutul serviciilor

Transporturile aeriene reprezintă o arie de comerţ în care aeronavele sunt angajate


pentru a transporta pasageri, marfă şi poştă. Companiile de transport aerian operează servicii
pe rute aeriene locale, regionale, naţionale şi internaţionale.
Primele servicii de pasageri au început din 1910, când dirijabilele au început să opereze
între câteva oraşe din Germania.
Prima cursă regulată de pasageri a început din 1914 în Statele Unite.
Pentru că transportul la sol a fost îngreunat, consecinţă a primului război mondial, multe
guverne au dezvoltat extensiv un sistem aerian de transport de călători, urmând, bineînţeles şi
transporturile poştale. Cu toate că serviciile aeriene de poştă (sau PAR-AVION) din Europa nu
se puteau compara cu cele americane care erau destul de rapide (de stilul “de la o zi la alta”),
transportul pasagerilor în Europa a devenit mult mai sofisticat. Din 1929, Anglia opera o rută
comercială din Londra către India, şi până in 1930 mai multe state europene au început să
opereze zboruri combinate de poştă, marfă şi pasageri pe distanţe lungi către Orientul Mijlociu,
Orientul Îndepărtat, Africa şi America Latină.
Pe durata celui de-al doilea război mondial, căile aeriene erau parte integrantă din
sistemul naţional de apărare din majoritatea statelor europene precum şi din Statele Unite;
aproximativ jumătate din activul de aeronave existent la momentul acela a servit transporturilor
militare.
Cea mai dinamică modalitate de transport este cea aeriană. Astăzi, în traficul
internaţional, vorbim nu numai de mărfurile aşa numite clasice ca supliment de bagaj la
transportul călătorilor, ci au apărut linii aeriene specializate în transportul de mărfuri. Cele mai
multe permit o încărcare şi descărcare rapidă a mărfurilor, în principal a celor încărcate într-un
container special. Acestea sunt uşoare şi rezistente, sunt construite de obicei din aluminiu, fibre
de sticlă sau fibre lemnoase, permiţând un înalt grad de mecanizare a operaţiunilor de încărcare-
descărcare. Coada sau botul rabatabil ale acestor avioane specializate permit accesul uşor şi
rapid al mărfurilor containerizate în interiorul avionului.
Transporturile aeriene moderne presupun, prin importanţa lor, şi servicii auxiliare cum
ar fi: întreţinerea aeronavelor şi motoarelor, pregătirea personalului (care include piloţii,
însoţitorii de bord, agenţii, echipajele de sol s.a.).
Diversitatea mijloacelor de transport a apărut din necesitatea de a folosi noi cai de
comunicaţie, precum si de caracteristicile specifice ale acestora, care hotărăsc eficienta
transportului. Transportul aerian, care a început sa se impună la începutul secolului XX, a luat
amploare după primul război mondial, iar in zilele noastre a devenit o necesitate pentru
deplasarea pasagerilor, poştei si a diverselor mărfuri la distante medii sau mari.
Mijloacele de transport aerian, aeronavele, se caracterizează prin: rapiditate,
convertibilitate, regularitate si frecventa, accesibilitate, oportunitate, confort, siguranţa,
economicitate.
Rapiditatea este dată de viteza de deplasare a aeronavelor si constituie un avantaj
hotărâtor, in special, pentru doua situaţii:
- pentru distante lungi si foarte lungi;
- pentru traseele unde deplasarea mijloacelor de transport terestre se face prin zone
care, prin configuraţia terenului, determina un parcurs deosebit de lung si dificil de
parcurs.
Viteza mare a aeronavelor le oferă acestora posibilitatea evitării zonelor cu condiţii
meteorologice ostile.
Convertibilitatea (adaptabilitatea) presupune flexibilitate in adaptarea aeronavei, fără
modificări majore, pentru diverse genuri de transport, servicii, acţiuni (transport de marfa,
pasageri in mai multe clase, mixt etc.). Astfel, avioanele uzate moral, dar încă funcţionale (cu
resursa de zbor), pot fi utilizate cu bune rezultate in transportul de marfa, prospecţiuni
geologice, cercetări ştiinţifice, iar cele moderne pot fi utilizate in mai multe variante, pentru
transportul de pasageri, in special.
Oportunitatea, derivată din rapiditate, se manifesta prin:
- punerea la dispoziţia beneficiarilor a capacităţilor de transport necesare la locul si
in timpul solicitat;
- stabilirea de orarii in conformitate cu cererile beneficiarilor;
- aprecierea structurii activităţii de transport in curse regulate, charter si utilitare;
- menţinerea, extinderea, înfiinţarea de noi linii etc.
Regularitatea si frecventa curselor aeriene. Intre cele doua caracteristici exista o strânsa
legătura reflectata in eficacitatea transportului aerian. In timp ce regularitatea presupune
respectarea cu stricteţe a programului curselor (se determina ca un raport intre numărul curselor
plecate conform orarului, fără întârzieri sau anulari, si numărul curselor programate), frecventa
curselor aeriene evidenţiază numărul de curse efectuate de companie aeriana, pe o anumita
ruta, intr-o anumita perioada de timp(zi, săptămână).
Regularitatea curselor aeriene este dependenta de:
- condiţiile meteorologice;
- starea tehnica a aparatelor de zbor;
- condiţii de navigaţie aeriana si organizarea serviciilor la sol.
Accesibilitatea. Astăzi, transportul aerian nu mai este un lux, ci un mijloc de transport
la indemâna oricui. Accesibilitatea este in strânsa legătura cu creşterea (descreşterea)
posibilităţilor economice ale populaţiei de a folosi ca mijloc de transport aeronava.
Confortul presupune realizarea unei calatorii scurte, fără a obosi organismul omului
(rezultat al vitezei de deplasare), precum si asigurarea pentru pasageri a unor condiţii civilizate,
plăcute, comode si igienice, atât la sol cat si in timpul zborului. Aceasta caracteristica se
reflecta, la bordul aeronavelor, prin modul in care compania aeriana, prin amenajările interioare
ale aeronavei si prin educaţia personalului navigant, reuşeşte sa creeze pasagerului impresia
unei calatorii cat mai plăcute.
Siguranţa, deosebit de importanta in transportul aerian, reprezintă o cerinţa de baza
pentru calitatea serviciilor oferite pasagerilor de companiile de transport aerian. Siguranţa
zborului este influenţata de:
- factori tehnici (introducerea pe scara larga a tehnologiilor noi de fabricaţie a condus
la realizarea unor aeronave cu performante tehnice ridicate);
- factori umani (selecţia si pregătirea continua a personalului navigant, includerea in
echipajul avioanelor de linie a copilotului iar la traversarea teritoriilor mari a
navigatorului, dimensionarea echipajului in funcţie de numărul pasagerilor);
- factori meteorologici (ceata, vanturi puternice, ploi cu descărcări electrice);
- alţi factori (impactul păsărilor cu aeronavele, pirateria aeriana).
Transporturile aeriene interne se organizează si se derulează în conformitate cu
legislaţia interna naţionala. Transporturile civile internaţionale se organizează si se derulează
în baza unor Convenţii guvernamentale internaţionale sub egida Organizaţiei Aviaţiei Civile
Internaţionale ca organism specializat al ONU.
Efectele economice obţinute din transportul aerian se manifesta atât direct, prin
activitatea propriu-zisa de transport, cat si indirect, prin profiturile care se pot obţine in diferite
activităţi ale economiei naţionale, care beneficiază de serviciile transportului aerian.
Totodată, transportul aerian a ridicat şi ridică unele probleme privind siguranţa
efectuării fiecărei deplasări în condiţii de deplină securitate. Tocmai datorită particularităţilor
transportului aerian, s-a văzut necesară elaborarea unor norme cât mai complete, în măsură să
garanteze nu numai eficacitatea acesteia, ci şi un alt grad de securitate pentru călători, cât şi
pentru marfa.

CAPITOLUL III
Organizarea serviciului
Organizarea activităţii aviaţiei civile
Aeronavele româneşti sunt înmatriculate în Registrul Unic de Înmatriculare de
laMinisterul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în baza Certificatului de
Navigabilitate. Tot Ministerul respectiv autorizează aeroporturile civile, care pot fi în
proprietate publică sau particulară şi pot fi deschise sau închise circulaţiei aeriene publice.În
prezent, transportul aerian este organizat de două societăţi comerciale.
Liniile Aeriene Române S.A. şi Compania de Transporturi Aeriene Române
TAROMS.A.Ambele societăţi au în obiectul de activitate transporturi aeriene interne
şiinternaţionale, regulate, şi charter de mărfuri, călători, bagaje şi poştă.Aviaţia civilă are
organizată activitatea în următoarele forme: curse regulate,curse chrter, activităţi
utilitare.Cursele regulate se desfăşoară pe anumite itinerarii, după un program prestabilit, pe o
perioadă de timp determinată. Călătoria se efectuează pe bază de bilet, al cărui tarif este
stabilit în funcţie de distanţă, perioadă, categorie de călători etc.
Asociaţia de Transport Aerian Internaţional a stabilit două perioade de timppentru
fixarea orarelor: perioada de iarnă – de la 1 noiembrie la 31 martie; perioada de vară – de la 1
aprilie la 31 octombrie. După felul încărcăturii, cursele regulate sunt:curse de pasageri;curse
de mărfuri;curse mixte.Cursele charter sau neregulate – se efectuează la cererea unui
beneficiar, ce poatefi o persoană fizică, un agent economic sau o organizaţie. Aceste curse
funcţioneazădupă programul stabilit de beneficiar şi în funcţie de disponibilităţile companiei.
Plata se efectuează la ora de zbor pe cursă, pe pasager sau pe tona transportată, condiţiilefiind
stabilite prin contract. Ponderea traficului charter în total trafic de pasageri este de
aproximativ 17%. Acest procent este împărţit între companiile specializate în închirieri de
avioane şi celede transport aerian care folosesc surplusul de capacitate pentru acest gen de
curse.Concentrarea cea mai mare pe regiuni a acestor zboruri este în Europa, în special
spredestinaţiile turistice din sudul Franţei.Cursele cu caracter utilitar – asigură efectuarea
unor servicii: pentru agricultură(împrăştierea îngrăţămintelor, transportul de specialişti sau la
unor materiale etc.), pentru unele lucrări de construcţii montaj (deplasarea pe verticală a unor
materiale sauîn zone mai puţin accesibile), pentru cercetări ştiinţifice şi unele domenii de
asistenţăsocială
Organizarea transportului de mărfuri
Mult timp transportul aerian cargo a fost considerat o activitate secundară
întransportul aerian, dar rolul său devine din ce în ce mai important, fapt demonstrat
deexistenţa companiilor specializate în transapot cargo (cel mai adesea în Europa, SUA
şiJaponia). Traficul internaţional aerian a înregistrat un ritm anulde creştere de 8,5%,
respectiv cu 1,5% mai mult decât cel înregistrat de transportulaerian de pasageri. Astăzi în
traficul internaţional sunt transportate pe calea aerului nunumai mărfurile aşa numite clasice
ca supliment de bagaj la transportul călătorilor, ci auapărut linii aeriene specializate în
transportul mărfurilor.La acestea au contribuit în primul rând operativitatea şi
rapiditateaderulării expediţiei, dar şi reducerea în mod constant a preţului de
transport,confortabilitatea primirii şi expedierii mărfurilor, siguranţa şi cooperarea
întrecompaniile aeriene care simplifică foarte mult activitatea beneficiarilor de transport.
OrganizaţiaAviaţiei Civile Internaţionale (OACI) grupează aceste articolele ce se
transportă cu aeronavele pe bază de tarife, exceptând excedentul de bagaje al călătorilor în 5
categorii de mărfuri, care, prin rapiditate şi siguranţă, justifică un tarif mai ridicat. Acestea
sunt: articole care necesităurgenţă şi care prezintă o oarecare fragilitate (piese de schimb
pentru aeronave, nave, trusefarmaceutice, echipament medical); articole care îşi periclitează
calitatea la un transport dedurată (mărfuri perisabile, animale, substanţe radioactive); articole
care au o valoare ridicatăîn raport cu greutatea lor (obiecte de artă, bijuterii); articole care
trebuie să însoţească pasagerii, dar, datorită volumului mare, nu pot fi transportate ca bagaje
personale (animale, bărci, eşantioane comerciale etc.); diverse articole destinate unor zone
care nu dispun demijloace de transport la sol, dar care sunt accesibile elicopterelor, cum ar fi:
zone muntoase,insule, platforme pertroliere etc.
Transportul aerian de mărfuri reprezintă doar 2-3% din volumul total altransportului
mondial de mărfuri, iar valoric 25% din comerţul mondial.Transportul mărfurilor se
efectuează, în general, cu curse regulate şi, uneori, cucurse charter.Creşterea cererii de
transport aerian cargo a permis unor companii aerieneca Lufthansa, Air France, Japan
Airlines să-şi dezvolte o nouă specializare în acestsector, unde concurenţa este mai puţin
dezvoltată, aceea de a oferi un serviciu integal şifiabil pe toată durata transportului, de la
expeditor până la poarta destinatarului.Compania Air France, de exemplu, şi-a extins
activitatea prin achiziţionarea umui parcde maşini de mare tonaj pentru a realiza transportul
mărfurilor de la aeroport până la punctul final de destinaţie al mărfurilor.

CAPITOLUL IV
VII. Analizarea cererii și ofertei pe piața serviciilor

Cererea reprezintă o categorie economică ce exprimă, în anumite condiţii social-istorice,


nevoia socială. Cererea este numai o parte a nevoii sociale, determinată de mărimea mijloacelor
băneşti, de puterea de cumpărare de care dispun membrii societăţii. Ea reprezintă partea
solvabilă a nevoii sociale, respectiv acea parte care poate fi satisfăcută pe piaţă. Altfel spus,
cererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun, care poate fi cumpărată pe piaţă, într-
o perioadă de timp, la un anumit preţ dat.
Cererea poate fi raportată atât la un produs cât şi la un serviciu. Mărimea cererii pentru
un anumit bun (produs/serviciu) precum şi evoluţia acesteia sunt determinate de nivelul şi
dinamica preţului bunului respectiv, ceea ce înseamnă că există o relaţie de cauzalitate
(dependenţă) între preţul unitar al unui bun şi cererea de piaţă pentru bunul respectiv. Această
relaţie fundamentează legea cererii care stipulează: „orice scădere a preţului bunurilor va
conduce la o creştere corespunzătoare a cantităţii de marfă (servicii) cerută într-o anumită
perioadă şi invers, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
Cererea de transport reprezintă o cerere derivată, ceea ce înseamnă că transportul este
un consum intermediar faţă de un consum, final la destinaţie, de altă natură. În al doilea rând,
calitatea serviciului oferit prezintă importanţă deosebită în cererea de transport (de exemplu
viteza şi siguranţa deplasării). În al treilea rând, în procesul de alegere a unui mod există o
componentă aleatoare mult mai importantă decât în celelalte forme de consum.
Pentru a evidenţia mai bine aceste caracteristici, analizăm exemplul transporturilor de
mărfuri între două localităţi A şi B ale căror activităţi sunt complementare: una A este un centru
agricol, iar cealaltă B, unul industrial. Localitatea B este evident o piaţă potenţială pentru
produsele agricole din A, cu condiţia ca acesta să poată fi transportate din A în B. În continuare,
pentru simplificare, considerăm un singur produs agricol, al cărui preţ unitar este P A în A şi PB
în B. Evident, PB va fi superior lui PA, diferenţa fiind data de costul transportului dintre A şi B.
Preţul PB va fi deci în funcţie de costul de producţie din A (PA) şi costul de transport între A şi
B. Cu cât costul transportului va fi mai mare, cu atât şi PB va creşte, iar cantitatea mărfurilor
vândute în B va scădea.
Cererea de transport este, deci, o cerere în întregime derivată din consumul produsului
agricol în B. Producţia din A şi consumul din B generează transportul, cererea de transport
nefiind astfel decât rezultatul acestor două activităţi socio-economice. Fluxurile sunt deci
determinate atât de cererea de transport cât şi de un sistem al ofertei de transport.
În general, oferta reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care un agent economic
este dispus să o ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp.
Între evoluţia preţului unitar al unui bun (serviciu) şi oferta pentru bunul respectiv,
există o relaţie de cauzalitate exprimata sintetic de legea ofertei. Această lege arată că ofertanţii
sunt dispuşi să mărească nivelul cantităţilor oferite dintr-un bun (serviciu) cu un preţ mai mare,
faţă de unul mai mic.
Oferta, ca şi cererea, este determinată, în dimensiunea ei, de o serie de factori, dintre
care cei mai importanţi sunt:
- preţul resurselor;
- preţul altor bunuri (produse sau servicii);
- tehnologia;
- costul producţiei;
- taxele şi subvenţiile;
- numărul de ofertanţi;
- perspectivele pieţei;
- condiţiile naturale.
Oferta de transport nu poate fi, în totalitate, analizată conform teoriei economice
generale, ea prezentând anumite particularităţi.
În transporturi, „producătorii” sunt „transportatori” care nu fabrică un bun propriu-zis,
ci oferă un serviciu, redistribuind în spaţiu persoane sau cantităţi de mărfuri. Ieşirile vor fi,
deci, exprimate în cantităţi transportate între diferite origini şi destinaţii. Va fi necesar, astfel,
să se măsoare producţia în funcţie de numărul pasagerilor sau tonelor transportate, dar şi de
kilometrii parcurşi.
Oferta de servicii de transport este alcătuită din ansamblul prestaţiilor prin intermediul
cărora se realizează deplasarea mărfurilor ori călătorilor dintr-un loc în altul şi cuprinde
infrastructura şi mijloacele de transport. Infrastructura cuprinde totalitatea reţelelor şi
instalaţiilor fixe necesare circulaţiei mijloacelor de transport în conformitate cu tehnologiile şi
reglementările specifice. Ca elemente constituente ale infrastructurii, avem: reţelele de
transport, lucrările de artă şi de protecţie aferente, instalaţiile de semnalizare şi conducere a
circulaţiei, construcţiile şi instalaţiile care asigură exploatarea şi întreţinerea reţelelor, precum
şi echipamentele tuturor modurilor de transport din punctele de deservire ale utilizatorilor
Cererile de transport fiind netransferabile, înseamnă că o ofertă globală a
infrastructurilor de transport nu se poate examina direct, cu numai în raport cu topologia şi
geografiei reţelei care deserveşte un teritoriu. De asemenea, fiecărei variante de solicitare a
reţelei care poate presupune sau nu investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii, i se asociază
parametrii de calitate ai ofertei.
Deci, oferta privită prin prisma infrastructurii, prezintă anumite particularităţi care o
diferenţiază de elementele caracteristice teoriei economice generale.
Gestiunea mijloacelor de transport prezintă, într-o mult mai mică măsură decât la
infrastructură, caracteristicile de randament crescător şi de aceea justifică mai puţin gestiunea
de monopol. Mai mult, gestiunea mijloacelor de transport, spre diferenţă de cea a
infrastructurii, face adesea obiectul unor întreprinderi private care se întâlnesc pe piaţă.

CAPITOLUL V
Prețuri, finanțare și legislație

Tarife pentru transporturile internaţionale aeriene de mărfuri

Preţul în transportul aerian internaţional nu se stabileşte, în general, în mod liber. Tarifele


internaţionale sunt definite fie regional, prin conferinţele tarifare ale IATA (International Air
Transport Association), sau prin negocieri bilaterale între guverne, sau prin decizii unilaterale
ale unui anumit stat. În prezent, modul de determinare a tarifelor de transport aerian este practic
controlat de IATA, întrucât marile companii aeriene fac parte din această asociaţie; IATA nu
are însă nicio influenţă asupra tarifelor interne respective.
Tarifele aeriene pentru transportul de mărfuri se calculează în funcţie de greutatea
efectivă (brută) a mărfii sau echivalentul în unităţi de volum (greutatea teoretică), respectiv cea
mai mare din cele două mărimi. Tariful este cotat pe kilogram (greutate brută sau echivalent
volum) şi se înţelege de la aeroportul de expediţie până la cel de destinaţie.
Există mai multe categorii de tarife în transportul aerian:
- tarifele generale sunt tarife de bază publicate de companiile aeriene în monedă locală.
Ele definesc un preţ pe kilogram, indiferent de natura mărfii, pentru o relaţie geografică dată.
Se stabileşte un tarif minimal pentru expediţii mici.
- tarifele ULD (unit load device) sunt aplicate pentru punerea la dispoziţie a unei unităţi
de încărcare complete (paletă, container). Fiecare ULD are un tarif minim. Apoi, sunt stabilite
tarife forfetare pentru fiecare destinaţie şi fiecare tip de ULD, acestea corespunzând unei
„greutăţi-pivot”. Dacă greutatea reală depăşeşte această greutate forfetară, kilogramele
suplimentare sunt taxate la tarife foarte avantajoase.
- tarifele de grupaj sunt aplicate pentru mărfuri grupate şi sunt mai favorabile decât
tariful general.
- tarifele speciale (specific commodity rates) au un nivel mai redus şi se aplică la
anumite produse, strict determinate, iar pentru a beneficia de ele, încărcătorul trebuie să
respecte specificaţiile mărfii, precizate în tarif. Aceste tarife au ca scop stimularea transportului
aerian cu produse cu valoare adăugată ridicată, bunuri promovate la export/import; bunuri
perisabile sau care nu pot fi comercializate decât prin transporturi aeriene.
- tarifele de clasă (class rates) sunt tarife nepublicate, aplicabile pe o mare parte din
relaţiile aeroport-aeroport, dintr-o IATA determinată. Ele se aplică pe mărfuri determinate şi
pot fi, în raport cu tariful general, mai mici (pentru ziare, bagaje neînsoţite)sau mai mari, pentru
bunurile de valoare ridicată (tariful general minimal, plus 100% suprataxă), animale vii (tariful
minim, plus 50% suprataxă).
- tarifele expres se aplică pentru traficul şi manipularea mărfurilor în regim de urgenţă.
De exemplu, Speedbird Express este un serviciu al companiei British Airways care asigură
deplasarea mărfurilor în regim de urgenţă „din poartă în poartă”.
Principalele elemente ce influenţează nivelul tarifelor aeriene sunt:
- greutatea mărfii încărcate la o singură expediţie
- cubajul mărfurilor
- distanţa şi relaţia de transport – este normal ca preţul să fie acelaşi la distanţe egale şi
să crească o dată cu distanţa.
- felul mărfurilor – tarifele publicate se referă la mărfuri generale. Pentru anumite
mărfuri se stabilesc tarife preferenţiale.
- modalitatea de angajare a transportului – tarifele publicate se referă la situaţia în care
transportul se efectuează cu curse normale de pasageri
Nivelul de preţ are în vedere şi posibilitatea de folosire a aeronavelor la cursa de retur.
Costurile de transport pe calea aerului pot fi calculate şi pe baza tarifelor publicate direct între
aeroportul de plecare şi cel de sosire sau prin cumularea unor tarife pe tronsoane, dacă nu există
tarife publicate între aeroportul de plecare şi cel de sosire.

Drepturile, obligaţiile şi răspunderea părţilor implicate

Contractul de transport se încheie între încărcător şi cărăuş. Compania aeriană preia


marfa de la un anumit punct geografic cu obligaţia de a o pune la dispoziţie în alt punct.
Expeditorul (adică, încărcătorul) are următoarele obligaţii: să predea marfa; să
furnizeze informaţiile şi documentele necesare pentru îndeplinirea formalităţilor vamale şi altor
formalităţi; să plătească preţul transportului.
Expeditorul are dreptul – pe răspunderea sa – să dispună debarcarea bunurilor pe
aerodromul de destinaţie sau pe unul din aerodromurile de oprire ale aeronavei în drumul
acesteia la destinaţie. El poate să solicite livrarea mărfurilor altei persoane decât destinatarului;
el poate dispune ca mărfurile să fie aduse înapoi pe aerodromul unde au fost îmbarcate.
Drepturile conferite expeditorului încetează în momentul în care încep drepturile
destinatarului. În cazul în care destinatarul nu acceptă documentul de expediţie a mărfurilor,
ori dacă nu poate comunica cu expeditorul, acesta îşi reia dreptul de a dispune de mărfuri.
Drepturile şi obligaţiile transportatorului (cărăuşului) privesc:
a. efectuarea transportului în conformitate cu clauzele stipulate în contract;
b. respectarea normelor legale privind garantarea deplinei securităţi a
transportului;
c. asigurarea transportului mărfurilor fără pierderi de la preluarea lor până la
momentul predării la destinaţie.
Drepturile cărăuşului: să se asigure că expeditorul şi-a îndeplinit corect obligaţiile, în caz
contrar putând să refuze transportul; să refuze îmbarcarea mărfurilor care nu corespund
cerinţelor generale de transport; să refuze o scrisoare de transport greşit completată sau cu
ştersături; să primească preţul transportului, cu drept de retenţie a mărfurilor ca garanţie pentru
sumele datoare; să ceară o indemnizaţie expeditorului dacă nerespectarea de către acesta a unor
cerinţe privind mărfurile speciale i-a cauzat o pagubă; să modifice, fără preaviz, programul de
zbor pentru raţiuni independente de voinţa sa (cu avizarea destinatarului).
Destinatarul are dreptul de a solicita transportatorului eliberarea mărfii, după sosirea
acesteia la destinaţie (desigur, dacă expeditorul nu şi-a exercitat în prealabil dreptul de a
dispune de marfă). Totodată, destinatarul are obligaţia de a plăti preţul transportului (dacă
acesta nu a fost achitat de încărcător), precum şi de a suporta alte costuri aferente transportului.

CAPITOLUL VI
Propuneri de îmunătățire
Dacă vor fi îmbunătăţite condiţiile de transport, va deveni posibilă reducerea preţului de
transport dând posibilitatea creşterii cantităţii de marfă vândută. Odată cu acest fenomen,
datorită necesităţii de aprovizionare în cantităţi mai mari, va fi indusă şi o creştere sensibilă a
traficului dintre localităţi.
Ar trebui să pună la punct sisteme mai bune de avertizare privind riscurile la care se
expun avioanele care trec deasupra unor zone de conflict. Este principala recomandare a unui
grup de lucru format la nivel comunitar după prăbuşirea în iulie 2014 a unui avion malaezian
în estul Ucrainei. Au murit atunci toate celor 298 de persoane aflate la bord.
Necesitatea de a îmbunătăți siguranța aviației civile
Bibliografie:

1. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_3.4.9.ht
ml
2.