Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.

MOLDOVA ”

CAPITOLUL 1: IMPOZITELE NOŢIUNI GENERALE

1.1. Conţinutul economic al impozitelor şi rolul lor.Elementele lor.

Concepţiile vizind necesitatea şi rolul impozitelor se întemeiază pe teoriile

despre stat şi criiteriile ce trebuie luate în considerare pentru dimensionarea
sarcinilor fiscale.
În legătură cu criteriile dimensionării sarcinilor fiscale, au fost formulate 3
teorii:
Teoria echivalenţei –ai cărei adepţi sunt Sismonde de Sismondi,Adolph
Wagner,Antonio de Viti de Marco ş.a.;
Teoria siguranţei -cu adepţii Emile de Girardin,M.Thiers ş.a.;
Teoria sacrificiului (cu cele trei variante ale sale-teoria sacrificiului egal,teoria
sacrificiului proporţional şi teoria sacrificiului minim)-teorie îmbunătăţită de John
Stuart Mill,Alfred Marshall ş.a.;
În esenţă, adepţii teoriei echivalenţei consideră că impozitele reprezintă o
contraprestaţie pe care cetăţenii o datorează statului pentru serviciile aduse lor de
către acesta.
Teoria siguranţei susţine că impozitele trebuie considerate drept prime de
asigurare pentpu viaţa şi averea cetăţenilor.
Potrivit teoriei sacrificiului, statul este un produs necesar al dezvoltării
istorice, iar impozitul reprezintă produs necesar al raportului dintre putere şi
supuşi. În consecinţă, calitatea sa de instituţie de suprastructură ,statul are dreptul
să ceară supuşilor să facă un anumit sacrificiu menit să acopere cheltuielile
publice.
Definiţiile date impozitelor reflectă poziţia faţă de teoriile menţionate. Astfel,
se afirmă că „impozitele reprezintă preţul serviciilor prestate de stat” sau că
„impozitele sunt preţuri stabilite prin constrîngere pentru serviciile
guvernamentale”. Alţi autori apreciază că „impozitele sunt pretinse de stat în
virtutea suveranităţii sale şi sunt destinate să acopere cheltuielile generale ale

4
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

statului”.În aceeaşi idee ,se spune că „impozitul este procedeul de realizare a

creanţelor bugetare între cetăţeni, în funcţie de facultăţile lor contributive”.
Sintetizînd pluralitatea difiniţiilor existente în literatura de specialitate
considerăm că impozitul reprezintă o plată obligatorie la bugetul statului sau la
bugetele locale efectuate atît de persoane particulare, cît şi de persoane juridice.
Este o contribuţie obligatorie, directă sau indirectă, efectuată potrivit normelor
stabilite de stat. Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din
veniturile sau averea persoanelor fizice şi juridice, la dispoziţia statului, în vederea
acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod obligatoriu ,cu titlu
nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului.1
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata
acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care
realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru
care;conform legii,datorează impozit. Dreptul de a introduce impozite îl are statul
şi el se exercită, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor puterii centrale,
iar uneori şi prin organele administraţiei de stat locale (pot introduce anumite
impozite în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale).
Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice sau
juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege. Această
sursă este, pentru muncitori şi funcţionari – salariul, pentru agenţii economici –
profitul, pentru proprietarii funciari –renta, pentru deţinătorii de hîrtii de valoare –
venitul produs de aceştea. Micii meseriaşi şi liber-profesioniştii suportă impozitele
din venitul realizat de pe urma activităţii pe care o desfăşoară.
În majoritatea ţărilor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se
manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de
procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publlice.
În condiţiile complexe ale mecanismelor pieţii concurenţiale şi în legătură
directă cu încercările statelor moderne de a utiliza impozitele ca mijloc de
intervenţie în economie, în practica financiară contemporană se remarcă o

1
Dicţionar de economie, Ed.Enciclopedică „Gh.Asachi”, Chişinău, 1996

5
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

amumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic. În acest cadru,

impozitele se folosesc ca pîrghie de politică economică-prin însuşi modul concret
în care sunt aşezate şi percepute. Astfel, impozitele se manifestă ca instrumente de
stimulare sau de frînare a unor activităţi şi zone (regiuni), a consumului anumitor
mărfuri sau servicii. Totodată, impozitele pot impulsiona sau îngrădi relaţiile
comerciale cu exteriorul, în ansamblu sau cu anumite ţări.
Referindu-se la rolul impozitelor Pierre Lalumiere, economist francez sublinia
că impozitele pot fi folosite pentru a „încuraja (sub forma exonerării) sau descuraja
(pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a fi de
un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, venitul fiscal a devenit un mijloc de
interveţie în domeniile economic şi social.” Referindu-se la impactul fiscalităţii
asupra economiei, L.H.Kimmel menţionează că „impozitele excesive exercită o
influienţă negativă asupra economie naţionale, deoarece subminează iniţiativa şi
stimulentul întreprizătorilor, împiedicînd creşterea producţiei”2. De aici rezultă şi
aprecierea că impozitele ridicate asupra întreprinzătorilor sunt inechitabile, întrucît
îi subminează pe aceştia de recompensa cuvenită pentru obstinenţa de a consuma
profitul şi capitalul.
Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă prin utilizarea lor ca instrument
al redistribuirii unei părţi importante a P.I.B. Acestă redistribuire apare în procesul
mobilizării la buget a impozitelor directe şi indirecte şi are influianţă mai mult sau
mai puţin intensă asupra comportamentului economic al diverselor categorii de
contribuabili. Efectul major al rolului impozitelor pe plan social îl reprezintă, în
ultimă instanţă, creşterea presiunii fiscale globale în majoritatea ţărilor cu
economie de piaţă concurenţială şi consolidată. Această sporire a fiscalităţii este
expresia următoarelor caracteristici ale evoluţiei impozitelor în perioada
contemporană:
 creşterea mai accentuată a încasărilor statului din impozite faţă de ritmul
creşterii P.I.B.;

2
Ioan Talpoş „Finanţele Romîniei” vol I ediţia a III-a

6
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

 sporirea absolută şi relativă a încasărilor din impozite , ca urmare a

creşterii numarului de contribuabili şi a materiei impozibile, precum şi a
majorării unor cote de impozit;
 devansarea ritmului de creştere a venitului mediu pe locuitor de către
ritmul de creştere a impozitului mediu.
Pornind de la aceste relaţii, s-a născut problema teoretizării şi găsirii unor
limite ale impozitelor. Aceste limite sunt analizate în legătură cu influenţa
exercitată de mai mulţi factori –externi sistemului de impozite şi propriei acestora.
Din categoria factorilor externi a sistemului de impozite, care influenţează
limita impozitului într-o ţară se pot menţiona:
 Nivelul produsului intern pe locuitor (cu cît acesta este mai mare ,cu
atît limita impozitelor poate atinge un nivel mai ridicat);
 Nivelul mediu al impozitului şi progresia impunerii (ţările cu un grad
redus de fiscalitate atrag capitalurile din ţările cu fiscalitate ridicată ex: Monaco,
Elveţia, Panama);
 Proprietăţile stabilite de stat în ceea ce priveşte destinaţia resurselor
financiare concentrate la dispoziţia sa (de ex: în ţările în care cheltuielile cu
educaţia şi ocrotirea sănătăţii ocupă un loc mai important în cadrul cheltuielilor
publice, limita impozitelor este mai ridicată);
 Natura instituţiilor politice (în ţările cu organele de conducere ale
statului alese în mod democratic, limita impozitelor este mai redusă comparativ cu
aceea din statele cu regimuri totalitare).
În cadrul factorilor interni a sistemului de impozite, care influenţează limita
impozitelor, locul cel mai important îl ocupă progresivitatea cotelor de impunere.
Astfel de ex. în ţările europene în care impozitele au o pondere mai ridicată în
P.I.B., întîlnim şi cote de impunere cu o progresivitate mai accentuată. De
asemenea, prin aceşti factori mai putem aminti modul de determinare a materiei
impozibile (de ex., aici interesează ce deduceri sunt admise în venitul brut pentru a
se ajunge la venitul net sau impozibil etc.)

7
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

Printre elementele impozitului se numără: subiectul impozitului(plătitorul);

suportatorul impozitului; obiectul impunerii; sursa impozitului; unitatea de
impunere; cota(cotele) impunerii; asieta; termenul de plată.
Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la
plata impozitului.Astfel,de exemplu, la impozitul pe salariu este muncitorul sau
funcţionarul, la impozitul pe profit –agentul economic, la impozitul pe succesiuni-
moştenitorul ect. În vorbirea curentă, subiectul impozitului mai este numit şi
contribuabil. Totodată, în afara obligaţiilor de plată a impozitelor datorate ,
contribuabililor le mai revin şi alte obligaţii ce se referă la : declararea obiectelor
impozabile şi a mărimii acestora; întocmirea anumitor evidenţe specifice scrise;
depunerea la fiscalitate a unor deconturi periodice. De asemenea, subiecţii de
impozite au dreptul de a beneficia de facilităţile fiscale legale şi de a contesta
operaţiile considerate ilegale.
Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică din ale cărei
venituri se suportă în mod efectiv impozibil. Acest element este important în
legătură cu distincţia fundamentală dintre impozitele directe şi cele indirecte.
Astfel, în cazul impozitelor directe, potrivit intenţiei legii, suportatorul coincide cu
subiectul impozitului, pe cînd în cazul impozitelor indirecte subiectului impozitului
îi revine o datorie formală de a plăti impozitul, căci, suportarea efectivă se
realizează de către persoana care cumpără produsele sau serviciile a căror vînzare
este supusă impozitelor.
Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele
directe, obiect al impunerii poate fi, după caz, venitul sau averea. Astfel, în cazul
impozitului pe profit, obiectul impunerii îl constituie profitul, la impozitul pe
salariu-salariul şi la alte drepturi de personal, la impozitul pe donaţiuni-bunurile
mobile şi imobile care fac obiectul donaţiei,etc. În cazul impozitelor indirecte,
materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vînzării, serviciul
prestat, bunul importat sau exportat etc.
Sursa impozitului indică din ce anume se plăteşte impozitul, adică din venit
sau din avere. Ca sursă a impozitului, veniturile apar sub forma salariului, a

8
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

profitului, devidentului sau rentei, în timp ce averea ,se prezintă sub formă de
capital (ca expresie a acţiunilor emise de societăţile de capital sau a altor hîrtii de
valoare tranzacţionale prin bursele de valori) sau de bunuri mobile şi imobile.
Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea de măsură pentru
exprimarea dimensiunii obiectului impozibil. Drept unitate de impunere putem
întîlni:unitate monetară în cazul impozitului pe venit, metru pătrat de suprafaţă
utilă la impozitul pe clădiri, hectarul la impozitul funciar, bucata, kg., litru etc. la
taxele de consumaţie.
Cota impozitului este mărimea impozitului stabilă pentru fiecare unitate de
impunere. Aceasta poate să fie o sumă fixă sau o cotă procentuală-stabilite
proporţional, progresiv sau regresiv în raport cu materia impozabilă sau cu
capacitatea contributivă a subiectului impozitului.
Asieta fiscală dă expresie modului de aşezare a impozitelor şi cuprinde
totalitatea operaţiunilor realizate de organele fiscale pentru identificarea subiecţilor
impozibili, stabilirea mărimii materiei impozibile şi a cuantumului impozitelor
datorate statului.
Termenul de plată indică data pînă la care impozitul trebuie achitat statului.
Neachitarea impozitului pînă la data stabilită prin lege, atrage după sine obligaţia
contribuabililor de a plăti şi majorări de întîrziere. De astfel prin lege sunt
prevăzute şi alte sancţiuni care se aplică contribuabililor răi platnici, cum sunt:
popririle (de ex. pe salarii), punerea sechestrului pe unele bunuri, vînzarea la
licitaţie a acestora etc.

1.2. Impozitele-categorie istorico-economică

Impozitele sunt cunoscute din antichitate şi se presupune că au apărut în

evoluţia societăţii omeneşti în cadrul primelor formaţiuni statale, fiind determinate
de necesităţile întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa publică, îndeplinind
atribuţiile autoritare de conducere statală.
De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, condiţionat
de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare
9
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

stat. Date despre impozitele şi cheltuielile publice din antichitate se cunosc

îndeosebi din istoria statelor antice grec şi roman.
În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de
terenuri şi de bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra veniturilor meseriaşilor,
taxele pentru vânzarea în piaţă a produselor agricole, precum şi impozitul
extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi în timp de război ca o îndatorire de
onoare a acestor cetăţeni.
În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul impozit
a fost "tributum". La început acest impozit era perceput numai de la locuitorii
provinciilor cucerite, apoi a fost extins ca impozit cetăţenesc permanent, datorat de
toţi cetăţenii statului roman care avea proprietăţi imobiliare, iar mai târziu şi pentru
bunuri mobiliare. Apoi s-a instituit impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit
pe meşteşuguri, pe numărul de sclavi şi impozitul datorat de celibatari.
În evul mediu impozitele erau de asemenea diferite de la un stat la altul,
condiţionat de dezvoltarea economico-socială diferită, ca şi de concepţii şi tradiţii
proprii.
În Anglia, timp îndelungat, impozitul era cel datorat de proprietarii de pământ.
Concepţional, prin Charta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea impozitelor
de către monarhi fără aprobarea poporului. În acelaşi secol a fost introdus un
impozit diferenţiat pentru nobili, clerci şi ţărani, iar în secolele următoare au fost
instituite impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, ca şi impozite incluse în
preţuirile de vânzare a sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.
În Florenţa în perioada secolelor XII-XV existau: impozit pe veniturile
cetăţenilor bogaţi, care se percepea în baza unei "scări" progresive, impozite pe
succesiuni, impozite pe sare, taxe vamale la intrarea mărfurilor în republică.
În ultima parte a evului mediu în condiţiile dezvoltării meşteşugurilor şi a
manufacturilor, ca şi a comerţului, diversificarea veniturilor cetăţenilor a oferit
statelor posibilitatea sporirii numărului şi tipurilor impozitelor.
Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor în Franţa,
Adunarea Constituantă întrunită după revoluţia franceză din 1789 a decis reforma

10
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

impozitelor prin înlăturarea privilegiilor avute până atunci de nobili şi clerci,

suprimarea arbitrarului aparatului fiscal, înlăturarea unor impozite pe vânzări,
prevederea drepturilor cetăţenilor de a consimţi liber la satisfacerea impozitelor.
În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentarilor - ca organe
reprezentative - de a institui şi modifica impozitele a fost dominată de creşterea
continuă a cheltuielilor publice în toate statele. În consecinţă, parlamentele din
statele contemporane au fost şi sunt cele mai des forţate de împrejurări să
sporească impozitele, consimţământul cetăţenilor la aceste impozite considerându-
se exprimat prin votarea legilor referitoare la impozite de către reprezentaţii lor în
parlamente.
În toate statele contemporane sistemele fiscale naţionale au evoluat,
cuprinzând tot mai multe impozite pe vânzarea bunurilor sau de consumaţie, accize
speciale sau monopoluri fiscale cuprinse în preţurile de vânzare, taxe de timbru,
taxe vamale şi alte venituri ale bugetelor. Dintre acestea, impozitele pe consum,
accizele şi monopolurile fiscale depăşesc în unele state ponderea celorlalte
impozite în rândul veniturilor bugetare.
Evoluţia modernă a impozitelor în Europa este marcată de înlăturarea
deosebirilor dintre legislaţiile fiscale naţionale ale statelor membre ale Comunităţii
Europene, de armonizarea acestor legislaţii şi de instituirea unor procedee fiscale
cât mai asemănătoare subordonate politicii fiscale comunitare.

1.3. Principiili de impunere

A. Principii clasice de impunere

Impozitul considerat un mod normal de finanţare a cheltuielilor publice

trebuie să concilieze patru preocupări enunţate de Adam Smith:
1. Justeţea: egalitatea în faţa impozitului.
1. Certitudinea: realizarea unei asiete fiscale obiective care să elimine
arbitrajul în stabilirea impozitului şi care să fie viabilă.
2. Comoditatea: stabilirea unor reguli simple din punct de vedere al

11
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

înţelegerii, succeptibile deci de a favoriza acceptabilitatea socială a sistemului

fiscal.
3. Eficacitatea: finanţarea cheltuielilor publice cu cel mai mic cost.

B. Principii moderne de impunere

Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni efectuate în baza

legii care au scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei anumite persoane
fizice sau juridice. Pentru ca un sistem fiscal să poată fi considerat raţional trebuie
să satisfacă o serie de cerinţe sau principii, care se referă la dimensionarea,
aşezarea şi perceperea impozitelor, precum şi la obiectivele social-economice
urmărite de politica fiscală.3
Din punct de vedere politic, prin impunere se urmăreşte ca fiecare impozit
introdus să răspundă cerinţelor unor anumitor principii şi anume: principiului de
echitate fiscală, de politică financiară, de politică economică şi principii social-
politice.
1. Principiul impunerii echitabile presupune egalitate în materie fiscală. Se
cunoaşte egalitate în faţa impozitelor şi egalitate prin impozit.
• Egalitatea în faţa impozitelor presupune că impunerea să se facă în
acelaşi mod pentru toate persoanele fizice sau juridice, indiferent de locul
unde domiciliază sau îşi au sediul. Totodată impunerea să se facă în acelaşi
mod pentru toate activităţile economice, indiferent de forma de proprietate sau
forma juridică în care sunt organizate şi funcţionează. In ultima instanţă,
egalitatea în faţa impozitului presupune neutralitatea lui.
• Egalitatea prin impozit presupune diferenţierea sarcinii fiscale de la o
persoană la alta în funcţie de: mărimea absolută a materiei impozabile, natura
şi provenienţa veniturilor şi altele. Deci, egalitatea prin impozit presupune un
tratament diferit al celor neavuţi faţă de cei avuţi, al celor căsătoriţi şi cu copii
faţă de ceilalţi.

3
Ioan Talpoş „Finanţele Romîniei”, vol.1, ediţia a III-a, Timişoara, 1997.

12
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

2. Principiul politicii financiare. De acest principiu ţine stabilitatea şi

elasticitatea impozitului.
Un impozit este considerat stabil când nu se modifică, adică nu creşte în
raport de sporirea producţiei şi nu scade în fazele de criză, când se reduce materia
impozabilă. în realitate, de regulă, încasările din impozite nu prezintă stabilitate,
datorită acţiunii de oscilante a legilor economice, care fac ca evoluţia sinuoasă
(nestatornică) a producţiei şi desfacerilor să imprime aceeaşi dinamică şi venitului
naţional, ca şi încasărilor din impozite.
Un impozit este considerat elastic atunci când este capabil de a se adapta
nevoilor bugetare, să poată fi majorat sau diminuat când cheltuielile bugetare cresc
sau se reduc. O altă problemă ce ţine de politica financiară constă în a alege tipul şi
numărul impozitelor prin intermediul cărora statul urmează sa-şi procure veniturile
sale fiscale. Teoretic, statul poate folosi în acest scop un singur impozit sau o
multitudine de impozite. Ştiinţa financiară consideră, că practica unui singur
impozit astăzi ar fi irealizabilă şi ineficientă, deoarece impozitul respectiv stabilit
în funcţie de puterea economică a plătitorului, ar putea genera nemulţumirile, ar
accentua tendinţele evazioniste şi de transferare a sarcinii fiscale, iar erorile de
impunere ar dezavantaja fie statul, fie plătitorul.
3. Principiul politicii economice. Prin mărimea impozitului statul
influenţează dezvoltarea sau restrângerea activităţii unor ramuri economice sau a
unor activităţi economice, stimulează sporirea producţiei sau a consumului unor
anumitor mărfuri, extinde sau limitează relaţiile comerciale cu alte state.

4. Principiile social-politice.
Prin politica fiscală se urmăreşte un anumit scop social. Se aplică o impunere
diferenţiată a veniturilor sau averii diferitelor categorii sociale în funcţie de
interesele partidului de guvernământ. Cu ajutorul unor măsuri fiscale, acesta caută
să abată atenţia maselor largi ale populaţiei de la anumite chestiuni politice aflate
la ordinea zilei: să-şi păstreze influenţa în rândurile unor categorii sociale, să evite

13
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

influenţe negative pe care le-ar putea avea creşterea consumului unor produse
dăunătoare sănătăţii - băuturi alcoolice, tutun, - să favorizeze natalitatea etc.

C. Noţiune de impunere

Impunerea reprezintă una din laturile procesului fiscal şi constă în

identificarea tuturor categoriilor de contribuabili, bazei de calcul a impozitului, în
determinarea exactă a cuantumului acestuia.
În practica impunerii se utilizează metode şi tehnici diverse care diferă în
funcţie de felul impozitului; de statutul juridic al plătitorului şi de instrumentele
folosite, ceea ce face ca impunerea să îmbrace mai multe forme. Spre exemplu,
agenţii economici, identifică singuri subiectul impozabil, evoluează baza de calcul
şi determină sumele de plată la buget, în cazul TVA, accizului, impozitului pe
venit, situaţii în care se poate considera că avem de-a face cu autoimpunere.
În situaţiile în care la bază stă momentul evaluării materiei impozabilă,
impunerea poate fi de două tipuri:
• provizorie, care se efectuează în timpul anului
• definitivă, care se efectuează la finele anului
În funcţie de modul cum se însumează elementele de calcul impunerea
poate fi:
• parţială, impunerea veniturilor separat pe fiecare sursă de obţinere a lor de
către un contribuabil
• globală, impunerea veniturilor cumulate din diferite surse de obţinere a lor
de către o singură persoană.
În funcţie de modul cum diferite persoane stăpânesc obiectul impozabil
distingem impunere: • individuală; • colectivă
În dependenţă de modul în care se face evaluarea obiectului impozabil se
cunoaşte impunere: • directă ; • indirectă (sau forfetară)
După metodele de aplicare a cotelor impunerea se poate efectua în cote:

• fixe ;• procentuale.

14
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

D. Impunerea în cote fixe şi proporţionale

Impunerea în cote fixe. Cota fixă a impozitului reprezintă o suma concretă

de unităţi monetare aferentă unei unităţi de măsură a impozitului.
Impunerea în cote fixe se foloseşte mai frecvent când baza de calcul o
formează un anumit bun, o faptă sau un act: suprafaţa de teren, capacitatea
cilindrică a autoturismului, obţinerea unei autorizaţii.
De exemplu, în cazul impozitului funciar se foloseşte pe m 2 sau pe ha. În acest
caz caracterul de cotă fixă este determinată de raportul acesteia faţă de unitatea de
măsură a bazei de calcul. Ea poate fi diferenţiată în funcţie de alte criterii, cum ar
fi, modul de amplasare a terenurilor, zona de fertilitate ş.a.
Impunerea în cote fixe nu ţine seama de venitul contribuabilului şi nici de
situaţia personală a acestuia.

Impunerea în cote procentuale. Sistemul de impunere în cote procentuale

se utilizează mai des în cazurile când baza de calcul este valoarea sau veniturile
sub orice formă. Se întâlnesc următoarele tipuri de impunere procentuală:
• proporţională ; • progresivă ; • regresivă
Impunerea în cote proporţionale este o manifestare directă a principiului
egalităţii în faţa impozitelor. Conform acestei impuneri se aplică aceeaşi cotă de
impozit indiferent de mărimea obiectului impozabil, păstrându-se în permanenţă în
aceeaşi proporţie între impozit şi volumul venitului (valoare averii). Cu toate
avantajele faţă de impunerea în cote fixe impunerea proporţională are şi unele
neajunsuri, deoarece nu respectă echitatea în materie fiscală.
În prezent impunerea proporţională se foloseşte atât în cazurile impozitelor
directe (25% pe venit pentru persoanele juridice), cât şi în cazurile impozitelor
indirecte (TVA, taxe vamale, taxe de timbru etc.)
Impunerea în cote progresive constă în aceea, că odată cu creşterea obiectului
impozabil creşte şi cota impozitului astfel încât impozitul creşte mai repede decât
obiectul impozabil. Impunerea în cote progresive cunoaşte două variante:
1. impunere în cote progresive simple (globală)
15
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

2. impunere în cote progresive compuse (pe tranşe )

Impunerea în cote progresive simple se caracterizează prin faptul că impozitul
are câteva cote, care se stabilesc în dependenţa de mărimea venitului, însă se aplică
o singură cotă de impozit asupra întregii materii impozabile, aparţinând unui
contribuabil. Cota de impozit va fi cu atât mai mare cu cît venitul sau averea
respectivă va fi mai mare. Suma impozitului poate fi determinată după următoarea
formulă:
1 = O * C, unde
1 - suma impozitul
0- mărimea obiectului impozabil
C - cota de impozit aferentă nivelului respectiv a obiectului impozabil

Impunerea pe baza cotelor progresive simple

Obiectul impozabil ( lei ) Cuta
impozitului %
pană la 100 lei -
de la 101 lei până la 300 lei 5
de la 301 lei până la 500 lei 10
de la 501 lei până la 1000 lei 15
de la 1001 lei până la 3000 lei 20

Conform datelor din tabelul de mai sus, o persoana care obţine venit de 500
lei va plăti statului un impozit de 50 lei ( 500 * 10% ), iar o altă persoană, care are
venit de 501 lei va achita un impozit de 75,15 lei ( 501 * 15% ). Din exemplele
expuse sunt vizibile neajunsurile care le are această modalitate de impunere,
deoarece dezavantajează contribuabilii care realizează venituri ale cărora nivel se
situează la limita imediat superioară celei până la care acţionează o anumită cotă.
Prin urmare, cea de-a doua persoană, care dispune de un venit ce depăşeşte numai
cu o singură unitate monetară venitul obţinut de prima persoană, datorează

16
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

statului un impozit cu 25,15 lei mai mult (75,15-50,0), rămânând cu un venit de

425,85 lei după plata impozitului faţă de 450 lei cu cât rămâne prima persoană.
Impunerea în cote progresive compuse (pe tranşe) are ca trăsătură divizarea
materiei impozabile in mai multe tranşe, iar pentru fiecare tranşă se stabileşte o
anumită cotă de impunere. Prin însumarea impozitelor parţial calculate pentru
fiecare tranşă în parte se obţine impozitul total de plată ce cade în sarcina unui
contribuabil. Impozitul se determină prin următoarea formulă:
I = Suma (Oi*Ci), unde
i = 1-n

I - suma impozitul
P- mărimea obiectului impozabil
C - cota de impozit aferentă nivelului respectiv a obiectului impozabil
i - tranşa
n - numărul de tranşe

Impunerea pe baza cotelor progresive compuse

Venit impozabil Cota de Tranşa de venit Impozitul plătit

impozit asupra căreia se aplică cota pentru fiecare tranşă
0 - 100 lei -

de la 101-300 lei 5 300-100-200 10

de la 301-500 lei 10 500-300=200 20

de la 501-1000 1ei 15 1000-500=500 75

de la 1001-3000 20 3000-1000-2000 400

lei

În exemplul prezentat tranşa de până la 100 lei reprezintă minimul

neimpozabil, ceea ce înseamnă, că pentru toţi contribuabilii prima sută de lei nu
este supusă impozitării. Şi dacă ne referim la exemplul precedent, însă utilizăm
această metodă de impunere, atunci avem că persoana care are venit de 500 lei
plăteşte un impozit de 30 lei [(300-100)*5% + (500-300)* 10%], iar persoana ce

17
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

realizează venit de 501 lei va plăti un impozit de 30,15 lei [(300-100)*5% + (500-
300)* 10% + (501-500)* 15%]
Prin urmare, în cazul impunerii respective numai 1 leu va fi impozitat cu cotă
mai mare şi nu întreaga sumă.
Impunerea regresiva (degresivă) cunoaşte mai multe opinii. Unii economişti
consideră, că acelaşi tip de impunere este o consecinţă a impunerii indirecte şi
constă in aceea, că suma impozitului achitată pentru consumul de aceeaşi valoare
raportată la veniturile diferite ale contribuabililor capătă un caracter regresiv.
Adică, cei care obţin venituri mai mari achită un impozit mai mic, iar cei ce obţin
venituri mai mici achită un impozit mai mare.
Altă opinie faţă de impunerea regresivă este că la un nivel al veniturilor
(averilor) mai mari se aplică o scară descrescătoare de cote de impunere.
Asemenea procedeu dă impozitul regresiv, care înseamnă un procent mai mic pe
un venit mai marc şi un procent mai mare pe un venit mai mic.
Exemplu:
Tranşele de venit Cotele impozitului
Până la 10000 lei 5
De la 10000 până la 30000 lei 10
De la 30000 până la 100000 lei 15
De la 100000 până la 500000 lei 12

Impunerea regresivă, în cazul impozitelor directe (pe venit sau pe avere) se

practică dacă se urmăreşte încurajarea investiţiilor din profit. Din acest punct de
vedere are pentru agentul economic o funcţie dinamizatoare.

18
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

CAPITOLUL 2: CLASIFICAREA IMPOZITELOR LA NIVEL

INTERNAŢIONAL
2.1. Principii de clasificare a impozitelor.
In practica financiară, în majoritatea statelor lumii se întîlneşte o diversitate de
impozite care se deosebesc nu numai ca formă, dar şi ca conţinut. Pentru a sesiza
mai uşor efectele diferitor categorii de impozite pe plan economic, social, politic
este necesară de grupat impozitele pe baza unor criterii ştiinţifice.
• După principalele trăsături de fond şi de formă impozitele se împart in
impozite:a) directe ; b) indirecte.
Aceasta este cea mai importanta grupare a impozitelor, atât din punct de
vedere teoretic cât si practic.
• După obiectul impunerii deosebim:a) impozite pe venit ; b) impozite pe
avere ; c) impozite pe consum.
Daca impozitele pe venit şi pe avere vizează existenţa lor, atunci impozitele
pe consum vizează tocmai cheltuirea lor.
• După scopul urmărit la instituirea lor impozitele se grupează în:
a) impozite cu caracter fiscal ;
b) impozite cu caracter de ordine.
Impozitele cu caracter fiscal sunt instituite în vederea realizării de venituri
pentru acoperirea cheltuielilor statului (impozite pe venit, TVA). Impozitele de
ordine sunt introduse, în primul rând, pentru limitarea unei acţiuni sau în vederea
atingerii unui scop care nu are caracter fiscal (accize la băuturi alcoolice, ţigări
etc.)
• După frecvenţa cu care se încasează la buget impozitele pot fi:
a) permanente, când se încasează periodic
b) incidentale, când se instituie şi se încasează o singura dată.
2.2. Caracteristica impozitelor directe
Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau
juridice, în funcţie de veniturile şi averea acestora şi pe baza cotelor de impozit
prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la contribuabil la anumite termene.

19
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

Caracteristic acestor impozite este faptul ca persoana care plăteşte impozitul este şi
persoana care efectiv îl suportă. În funcţie de criteriile care stau la baza aşezării lor
impozitele directe se pot grupa în impozite reale şi impozite personale.
Impozitele reale au cunoscut o largă răspîndire în perioada capitalismului
premonopolist ,cînd pămîntul constituia forma de bază a bogăţiei şi principalul
mijloc de producţie, într-o serie de ţări europene a fost introdus impozitul
funciar(pe pămînt).Pentru stabilirea mărimii acestuia se foloseau diferite criterii ca,
de ex.: numărul plugurilor utilizate în vederea lucrării pămîntului, întinderea
terenurilor cultivate şi calitatea acestora, mărimea arenzii, preţul pămîntului etc.
Un important pas înainte în stabilirea impozitului funciar la constituit introducere
cadastrului4, care reprezintă atît acţiunea de descriere a bunurilor funciare din
fiecare localitate cu menţionarea veniturilor ce produc, cît şi registrele în care
figureză contribuabilii cu bunurile lor, pe baza cărora se stabileau impozitele
directe. Aceste impozite prezintă şi alte neajunsuri cum sunt: existenţa unor largi
posibilităţi de evaziune fiscală, lipsa de informaţie exactă în stabilirea impozitelor
şi prin faptul cum se aşează - impozitul nu poate cuprinde decât o parte din materia
impozabilă. În categoria impozitelor de tip real cele mai cunoscute de practica
internaţională sunt acelea care au ca obiect al impunerii pământul, clădirile,
activităţile economice neagricole şi mişcarea capitalului bănesc.
Impozitele personale ţin cont, în primul rând, de situaţia personală a
plătitorului, motiv pentru care se mai numesc şi impozite subiective. Impozitele
personale înlătură neajunsurile menţionate în cazul impozitelor reale. Ele au
permis instituirea minimului neimpozabil, adică scutirea de impozit a materiei
impozabile realizate până la un anumit nivel considerat ca suficient pentru
asigurarea unor condiţii decente de viata. Impozitele personale sunt întâlnite sub
forma impozitelor pe venit şi pe avere. Impozitele pe venit se împart în două
grupe:
1) impozitul pe veniturile persoanelor fizice se practică în funcţie de
natura venitului luat în considerare în cadrul impunerii ( pe salarii, pe
4
CADASTRU-ansamblu lucrărilor tehnice de măsurători şi calcule pentru determinarea exactă a unor suprafeţe
funciare.

20
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

dividente, pe veniturile din marile cîştiguri etc.); În practica fiscală se

întîlnesc două sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile persoabelor
fizice: 1) Sistemul impunerii separate a fiecărui venit provenit dintr-o
animită sursă care poate fi întîlnit fie sub forma unui impozit unic pe venit,
care permite o impunere diferebţiată pentru fiecare categorie de venit(în
funcţie de natura acestuia), fie prin instituirea a mai multe impozite care
vizează fiecare venit dintr-o anumită sursă. 2)Sistemul impunerii globale a
veniturilor, indiferent de sursa de provenienţă care presupune cumularea
tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică indiferent de sursa de
provenienţă şi supunerea venitului cumulat unui singur impozit.Impunerea
globală a veniturilor realizate de persoane fizice este cea mai des întîlnită, ea
practicînduse în ţări ca S.U.A., Germania, Franţa, Italia, Belgia, Marea
Britanie etc.Pentru calcularea impozitului pe veniturilor persoanelor fizice pot
fi utilizate cote proporţionale sau progresive.Cea mai frecvent utilizată este
impunerea în cote progresive pe tranşe ,iar numărul tranşelor şi nivelul
cotelor de impunere variază de la o ţară la alta.
Astfel, în Germania se practică impunerea pe baza unor cote progresive pe tranşe
de venituri, al căror nivel variază între 19% pentru un venit de peste 11 000 DM
(veniturile de pînă la 11 000 DM sunt scutite de impozit) şi 53% pentru un venit de
peste 250 000 DM. În Franţa, cotele de impozit variază între 0 (această cotă se
aplică contribuabililor singuri cu un venit impozabil anual de pînă la 17 570 FF) şi
56,8% pentru venituri ce depăţesc 239 120 FF (în cazul contribuabililor singuri) şi
478 240 FF pentru contribuabilii ce deţin două părţi (ex. soţ şi soţie), deci dublu
venitului realizat de o singură persoană. În Japonia, nivelul progresivităţii ajunge
pînă la 50%, iar în Australia aceasta se opreşte la 60%. În SUA se utilizează două
cote de impozit, respectiv 15% pentru cei care realizează venituri între 2001 şi 30
000 dolari şi 28% pentru cei cu venituri de peste 30 000 dolari.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice se stabileşte, de regulă, anual pe baza
declaraţiei de impunere întocmite de subiectul impozitului. După stabilirea
impozitului datorat statului, aceasta se înregistrează în debitului contribuabilului.

21
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

Încasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobînzi, rente ş.a. se
realizează de cele mai multe ori, prin stopaj la sursă, iar impozitului asupra
celorlalte venituri se încasează direct de la contribuabili.
2) impozitul pe veniturile persoanelor juridice. Pentru stabilirea
impozitului pe veniturile realizate de persoanele juridice, în unele ţări se
foloseşte acest sistem de impunere ca în cazul persoanelor fizice, iar în altele
se practică un sistem separat. De exemplu, în Belgia, societăţile de persoane
pot opta pentru sistemul de impunere ce se practică în cazul persoanelor
fizice. In schimb, în ţări ca Marea Britanie, Italia, Germania, Franţa, SUA etc.
Există un sistem de impunere separat pentru veniturile realizate de societăţile
de capital.
La societăţile de capital, există o demarcaţie netă între averea personală a
acţionarilor şi patrimoniul societăţii ; acţionarii răspund pentru actele şi faptele
societăţii numai în limitele părţii de capital pe care o deţin. Impozitul pe
veniturile societăţilor de capital se calculează, de regulă, pe baza unor cote
proporţionale cărora li se pot aplica anumite corective.
In SUA nivelul maxim al cotei de impunere este de 34% şi se aplică la
veniturile ce depăşesc 75000 dolari. Cota minimă 15% se aplică asupra
veniturilor de pînă la 50000 dolari, iar cota intermediară 25% se aplică asupra
veniturilor situate între 50001 şi 75000 dolari. In alte ţări, pentru anumite
categorii de societăţi sau pentru cele care realizează venitul sub un anumit plafon
se utilizează o cotă de impozit mai mică decît cea considerată normală. De
exemplu în Franţa cota normală este de 50%, iar pentru anumite categorii de
persoane juridice sau de venituri, cotele sunt de 15%, 25% şi respectiv 24%. In
Germania cota normală este de 56%, iar cotele reduse de 50%, 46% şi 44%. In
Canada nivelul maxim al cotei este de 25% .

Impozitele pe avere se instituie în strînsă legătură cu dreptul de

proprietate al diferitelor persoane asipra unor bunuri mobile sau imobile
1) Impozite pe averea propriu-zisă

22
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

a) impozite asupra averii (se plătesc din venitul produs de avere)

b) impozite din substanţa averii
Ca impozite asupra averii propriu-zise care se întîlnesc mai frecvent
putem aminti : impozite pe proprietăţi imobiliare şi impozitele asupra
activului net.
Impozitele pe proprietăţile imobiliare se întîlnesc adesea sub forma
impozitelor asupra terenurilor şi clădirilor. Aceste impozite au ca bază de
impunere fie valorea de achiziţi, valoarea de înlocuire sau valoarea declarată
de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective. Cotele de
impunere sunt în general scăzute.
Impozitul asupra activului net are ca obiect întreaga avere mobilă şi
imobilă pe care o deţine un subiect. La plata acestui impozit în unele ţări sunt
supuse atît persoanele fizice cît şi cele juridice (de exemplu în Germani,
Suedia, Austria etc), iar în altele fie numai persoanele fizice (Olanda şi
Danemarca), fie numai societăţile de capital (Canada).
2) Impozite pe circulaţia averii se instituie în legătură cu trecerea dreptului
de proprietate asupra unor bunuri mobile şi imobile de la o persoană la alta.
a) impozite pe succesiuni ;b) impozite pe donaţii.
În cazul impozitului pe succesiuni , obiectul impunerii îl constituie
averea primită drept moştenire de o persoană fizică. Impozitul poate fi stabilit
fie global pentru toată averea lăsată moştenire (Marea Britanie, SUA,
Australia), fie separat pentru partea din avere ce revine fiecărui moştenitor
(Germania, Franţa, Belgia, Suedia). Impozitul se calculează pe baza unor cote
progresive şi este cu atît mai mare cu cît succesorul este rudă mai îndepărtată
cu persoana decedată.
Impozutul pe donaţie a fost introdus pentru a preveni ocolirea plăţii
impozitului pe succesiuni prin efectuarea de donaţii de avere în timpul vieţii.
3) Impozite asupra creşterii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au
înregistrat unele bunuri în cursul unei perioade de timp.

23
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

a) impozite pe plusul de valoare imobiliară ;b) impozitul pe sporul de

avere dobândită la război.
Impozitul pe plusul de valoare imobiliară a fost introdus pentru
impunerea sporului de valoare înregistrat de anumite bunuri imobiliare
(clădiri, terenuri) în intervaluri de timp de la cumpărare şi pînă la vînzare.
Subiectul acestui impozit este vînzătorul bunurilor imobiliare, iar obiectul
este diferenţa între preţul de vînzare şi preţul de cumpărare.
Impozitul pe sporul de avere dobândită la război are ca obiect averea
dobîndită în timpul războiului. Acest impozit a fost introdus după primul
război mondial în Germania, Italia, iar în Franţa, Marea Britanie şi SUA după
cel de-al doilea război mondial.
2.3. Caracteristica impozitelor indirecte
Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzări bunurilor
sau a prestării unor servicii. Ele nu se stabilesc direct şi normativ asupra
contribuabililor.
Plătitorii impozitelor indirecte sunt toţi acei care consumă bunuri din
categoria celor impuse, indiferent de veniturile, averea, profesia sau situaţia
personală a acestora. Impozitele indirecte sunt prevăzute în cote proporţionale
asupra valorii mărfurilor vândute şi a serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitate
de măsură. Acest tip de impozite nu asigură o repartiţie echilibrată a sarcinilor
fiscale. Indiferent de mărimea veniturilor obţinute de consumatori, cota de aplicare
a impozitelor este unică. Însa raportat la întregul venit de care dispune
cumpărătorul, impozitul indirect capătă un caracter regresiv. Astfel, cu cat o
persoana beneficiază de venituri mai mici, cu atât suportă mai greu sarcina fiscală
a impozitelor indirecte. Aceste impozite afectează puterea de cumpărare a
consumatorilor şi deci contribuie la scăderea nivelului de trai al populaţiei.
Impozitele indirecte sunt vărsate la bugetul de stat de regulă de către industriaşi,
comercianţi, etc. Din categoria impozitelor indirecte fac parte: taxele de
consumaţie, monopolurile fiscale, taxele vamale, taxele de timbru şi înregistrare.

24
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

In ţările dezvoltate cel mai important impozit indirect în constituie taxele de

consumaţie. De asemenea în majoritatea ţărilor, în curs de dezvoltare, taxele de
consumaţie procură peste 50% din totalul incasărilor provenite din impozite
indirecte. In aceste din urmă ţări, statul realizează frecvent incasări importante şi
sub forma de taxe vamale.
Taxele de consumaţie sunt impozite cuprinse în preţul de vânzare al
mărfurilor produse şi realizate în interiorul ţării. Ele se întâlnesc sub diverse forme:
taxe de consumaţie pe produs (speciale) şi taxe generale pe vânzări.
Taxele de consumaţie pe produs (accizele) se aşează asupra unor produse
care se consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite cu altele. Astfel,
accizele au un randament fiscal ridicat. Ele se calculează în sume fixe pe unitate
sau în cote procentuale asupra preţului de vânzare. Nivelul cotelor utilizate pentru
calcularea accizelor diferă de la o ţară la alta şi de la un produs la altul. De
exemplu pentru produsele din tutun nivelul acestor cote depăşeşte frecvent 50 şi
chiar 60%. Accizele se instituie asupra produselor care au o cerere neelastică:
vinul, cidrul, berea, apele minerale etc (în Franţa); tutunul, cafeaua, zahărul, ceaiul,
uleiuri minerale (Germania); berea, vinul, spirtul, cidrul, tutunul, uleiurile minerale
(Marea Britanie); produsele din tutun, alcool, zahăr (Indonezia); produsele
petroliere, tutunul, uleiurile vegetale, produse în industrii chimice, produsele
textile şi iută (India).
Taxele generale pe vânzări se întâlnesc sub forma impozitului pe cifra de
afaceri. În practica internaţională se cunosc trei forme de aşezare a impozitului pe
cifra de afaceri: forma impozitului cumulativ, forma impozitului unic (monofazic)
şi forma impozitului unic cu plată fracţională.
Când impozitul pe cifra de afaceri se aşează sub forma impozitului cumulativ,
mărfurile sunt impuse în toate fazele prin care trec, până ajung la cumpărător,
obţinând în aşa fel "impozitul în piramidă" sau "impozitul în cascadă". Datorită
acestui mod de aşezare care duce la perceperea impozitului de la impozit unele ţări
au renunţat la această formă cu toate că asigura un randament fiscal înalt. Mărimea

25
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

absolută a impozitului depinde de lungimea circuitului economic prin care trece

marfa, impunându-se la fiecare fază.
În cazul când impozitul pe cifra de afaceri se aşează sub forma impozitului
monofazic, el se încasează o singura dată, indiferent de lungimea circuitului
economic. Dacă impozitul se încasează la momentul vânzării mărfii de către
producător primului cumpărător, atunci avem taxa pe producţie. Iar daca se
încasează la stadiului comerţului, atunci avem taxa asupra vânzării sau impozit pe
circulaţie.
Forma impozitului unic cu plata fracţională este denumit taxa asupra valorii
adăugate (TVA). In prezent, TVA se practică în toate cele 12 ţări membre ale
Comunităţii Economice Europene, precum şi în alte ţări, cum sunt Austria,
Norvegia, Suedia, Islanda, Japonia, Canada, etc. TVA se poate calcula prin două
variante:
1) prin aplicarea cotei asupra valorii adăugate, calculată ca diferenţa dintre preţul
de vânzare şi preţul de cumpărare, la fiecare stadiu pe care îl parcurge marfa.
2) prin aplicarea cotei asupra preţului de vânzare din stadiul respectiv, obţinându-
se astfel taxa colectată din care se deduce taxa deductibilă, calculată prin
aplicarea cotei la preţul de vânzare din stadiul anterior (preţul de cumpărare din
stadiul respectiv).
Baza de calcul a TVA o reprezintă preţul de vînzare al diferitelor
mărfuri sau valoarea serviciilor testate. In vederea calculării taxei
se stabileşte volumul total al vînzărilor sau prestărilor (Cifra de
afaceri), pe perioada de impunere (luna, trimestrul) la care se
aplică cota de impozit.
TVA este vărsată la buget de către fiecare întreprindere şi se suportă de
consumatorii mărfurilor respective, odată cu cumpărarea lor. Numărul şi nivelul
cotelor TVA diferă de la ţară la altă.
Astfel în Franţa, Spania, Belgia, Grecia, Italia şi Portugalia se utilizează trei categorii
de cote : cotă redusă, cotă normală şi cotă majoră. In Germania, Irlanda, Luxemburg şi
Olanda se utilizează două categorii : respectiv cota redusă şi cota normală. Iar în Danemarca
şi Marea Britanie o singură cotă. Nivelul cotei reduse se situează între 2-17%, al cotei
normale între 12-23%, iar al cotei majore între 25-38%. Deţinerea cotelor se face în funcţie
de natura mărfurilor (la mărfurile alimentare se aplică cota redusă, la mărfurile de lux –
cota majoră, iar la celelalte mărfuri şi servicii cota normală.)

26
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

In ţările dezvoltate, veniturile provenite din taxele generale pe vînzări

(întîlnite mai ales sub forma taxei TVA) deţin pondere mai mare în totalul
încasărilor din impozitele indirecte, decît taxele de consumaţie pe produs.
Plătitori ai taxei pe valoarea adăugată sunt întreprinderile, care au statut de
persoane juridice, inclusiv gospodăriile ţărăneşti; societăţile în nume colectic şi în
comandită, precum şi întreprinderile individuale şi cu investiţii străine; persoanele
care desfăşoară activitate de atreprinzător.
Monopolurile fiscale sunt instituite asupra producţiei şi vânzării anumitor
produse. Ele, în sfera de cumpărare pot fi depline şi parţiale. Monopolurile fiscale
depline se instituie de către stat atât asupra producţiei cât şi asupra comerţului cu
ridicata şi amănuntul. Monopolurile fiscale parţiale se instituie fie numai asupra
producţiei şi comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul.
Printre ţările în care monopolurile fiscale aduc încasări relativ importante,
putem menţiona : Italia (asupra tutunului, chibriturilor şi pietrelor de brichete),
Germania (asupra alcoolului sau băuturilor alcoolizate), Spania (asupra tutunului şi
petrolului).
Taxele vamale se percep de către stat asupra importului, exportului şi
tranzitului de mărfuri. In prezent, taxele vamale cel mai frecvent sunt cele asupra
importului de mărfuri. Taxele vamale de import se percep asupra valorii mărfurilor
importate, în momentul în care trec frontiera ţării importatoare. Importatorul odată
cu depunerea documentelor prin care ia în posesiune marfa importată, achită taxa
vamală de import. Ea are rolul unor impozit de egalizare, deoarece conduce la
apropierea nivelului preţului mărfii importate de nivelul preţului mărfii similare.
Taxele vamale de export se întîlnesc cu o frecvenţă redusă, deoarece statele
sunt interesate în încurajarea exportului de mărfuri, care constituie calea cea mai
importantă de realizare a resurselor valutare. In unele ţări statul instituie taxe
vamale de export asupra unor materii prime pentru a determina prelucrarea lor în
ţară. Printre ţările care percep taxe vamale de export menţionăm : Indonezia, (care
percepe o taxă vamală de export de 5% asupra produselor nepetroliere), Thailanda

27
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

(la exportul de zahăr şi orez), Malayezia (la exportul de cauciuc, cositor, bauxită şi
alte minereuri, uleiuri de palmieri şi piper).
Taxele vamale de tranzit se instituie asupra mărfurilor care fac obiectul
comerţului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terţe ţări. In
prezent taxele vamale de tranzit nu se practică, decît în cazuri rare, deoarece,
statele sunt interesate în incurajarea tranzitului de mărfuri.
După forma lor de exprimare taxele vamale pot fi de trei feluri : taxele vamale
ad-valorem, se exprimă ca procent din valoarea mărfurilor importate ; taxele vamle
specifice sunt stabilite ca sumă fixă pe unitatea fizică de marfă importată, (de
exemplu pe tonă, pe bucată) şi taxe vamale compuse, apar ca o combinaţie a
primelor două.
Taxele sunt plăţi efectuate de persoane fizice şi juridice pentru serviciile
prestate acestora de instituţiile de drept public. Taxele întrunesc o serie de atribute
specifice impozitelor şi anume: obligativitatea, nerambursabilitatea, dreptul de
urmărire în caz de neplată.
După natura lor taxele pot fi:
 taxe judecătoreşti, încasate de instanţele jurisdicţionale pentru
acţiunile introduse spre judecare;
 taxe de notariat, pentru eliberarea, certificarea, legalizarea sau
autentificarea de acte, copii etc.
 taxe de consulare, pentru eliberarea de certificate de origine, acordarea
de vize ş.a.
 taxe de administraţie, pentru eliberări de permise, autorizaţii,
legitimaţii de către organele administraţiei de stat.
După obiectul operaţiunii care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele pot
fi:
 taxe de timbru se percep la efectuarea către instituţiile de drept public
ale unor operaţii : eliberarea unor documente (buletine de identitate, permise de
conducere auto etc) ; legalizări de acte. De asemenea taxele de timbru poartă
denumirea de timbre fiscale.
28
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

 taxe de înregistrare se percep la vînzări de imobile, la consituirea,

fuzionarea sau dizolvarea societăţilor de capital.

29
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

Atît taxele de timbru cît şi cele de înregistrare pot fi stabilite fie ad-valorem,
fie în sume fixe. Concluzii
În această lucrare s-a făcut o amplă amplă analiză a impozitului, s-au clasificat şi s-
a vorbit despre funcţiile şi rolul impozitelor.
Prin intermediul impozitelor statul mobilizează o parte a venitului primar al
întreprinderilor şi lucrătorilor sferei de producere materiale şi formează fondul
mijloacelor băneşti necesar statului pentru îndeplinirea programelor economice şi
sociale, şi satisfacerea altor necesităţi generale ale statului.
Cea mai mare parte a veniturilor bugetare o constituie impozitele constituind în
medie 90-98%. Din impozitele percepute la bugetul de stat fac parte: impozite pe
venitul întreprinderilor şi al populaţiei,pe circulaţia mărfurilor, taxe şi încasări,
impozite funciare, accize confiscări, penalităţi şi altele.putem conchide că
impozitul este un important instrument economic, deoarece se află în strînsă
legătură cu veniturile bugetare, iar bugetul de stat este una din cele mai eficiente
pîrghii de coordonare a economiei, un “instrument al prognozării dezvoltării
economiei” şi este un mod de asigurare a stabilităţii economice.
Impozitul reprezintă un factor important în repartizarea veniturilor bugetare în
societate, un mijloc de participare a tuturor agenţilor economici la cheltuielile
statului şi la realizarea fonduriloradministraţiei publice pe care statul le foloseşte în
sprijinul tuturor cetăţenilor săi.
Prin intermediul impozitelor statul acţionează asupra producătorilor, modificînd
relaţiile între costurile bunurilor realizate, modificare care se reflectă în
rentabilitatea şi profiturile acestora, stimulînd sau descurajînd producţia unui
anumit produs.
Totodată statul acţionează asupra consumatorului prin preţ, modificînd
consumul unor categorii de produse.Acţionînd şi asupra producătorului şi asupra
consumatorului în acelaşi timp, statul poate controla cererea şi oferta pentru fiecare
produs sau serviciu în parte echilibrînd producţia şi consumul.

30
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

La etapa trecerii la economia de piaţă R.Moldova s-a întîlnit cu multe

probleme care au adus la necesitatea de a efectua o reformă considerabilă radicală
în legislaţia fiscală a statului care are ca scop :
 de a micşora nivelul impozitelor
 de a micşora numărul de impozite percepute de la 28 la 23
 de a simplifica unele impozite de calculare
Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele urmărite de către stat la
introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute şi
respectate atît de organele fiscale, cît şi de plătitori. Drept urmare, în legea prin
care se instituie un impozit se apreciază persoanele în sarcina cărora cade plata
impozitului,materia supusă impunerii, materia relativă a impozitului, termenul de
plată, sancţiunile ce se aplică perssoanelor fizice sau juridice care nu-şi onorează
obligaţiile fiscale la termenele stabilite ,sustrag materia impozabilă de la impunere
sau încalcă alte dispoziţii ale reglementărilor fiscale.
Pentru dezvoltarea economică de mai departe a R.Moldova, este necesar de
elaborat un sistem eficient şi rentabil de administrare fiscală, care va stimula
respectarea benevolă de către contribuabili a tuturor legilor fiscale.
Este necesar de întreprins diferite măsuri privind modificarea structurii
organelor responsabile de încasarea veniturilor la buget şi în fondul social.O
importanţă majoră o are şi pregătirea profesională continuă a colaboratorilor şi
conducătorilor din aceste organe, crearea unui centru de instruire a
personalului.Numai o pregătire profesională înaltă, o cointeresare, o conducere
eficientă de către şefii departamentelor respective pot aduce rezultate pozitive.
Agenţii economici se eschivează de la plata impozitelor din cauza lipsei unui
sistem informaţional unic, necesar pentru organele de control.
Modernizarea administrării fiscale reprezintă o modificare în metodele şi
procedurile aplicate actual.pentru a îmbunătăţi procesul de achitare a datoriilor
contribuabililor faţă de stat estenecesară stabilirea unei administraţii fiscale
moderne şi reforma administrării fiscale moderne şi reforma administrării fiscale

31
 Berzoi Oleg „IMPOZITELE – IMPORTANT INSTRUMENT ECONOMIC. SISTEMUL FISCAL AL R.MOLDOVA ”

trebuie să fie una din componenteleprincipale ale politicii economice şi monetare a

fiecărei ţări.

32