Universitatea „ ovidius” din constanta

Facultatea de drept si stiinte administrative

Impozitul

Profesor coordonator : maria- alina caratas

Student : Craiu Andrei- Alexandru

Dsciplina: Politici Economice

Specializare : Administratie Publica , Ifr , Anul III

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea
persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor
publice. Aceasta prelevare se face cu titlu nerambursabil, fara contraprestatie directa
din partea statului si este obligatorie.0

Impozitul este cea mai importanta si totodata cea mai veche resursa financiara, originile
sale fiind legate de existeanta statului si a banilor.
Etimologic, cuvantul ,,impozit" provine din limba latina de la ,,impositum", care
semnifica obligatie publica.

Sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice si juridice care
realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege. Astfel, muncitorii si
functionarii platesc impozitul din salariu, agentii economici din profit, pentru
proprietarii funciari sursa o constituie renta, iar pentru detinatorii de hartii de valoare
(actiuni, obligatiuni etc.) cota parte pentru stat o constituie venitul produs de acestea
(dividende, dobanzi s.a.). Liber profesionistii, micii meseriasi si altii suporta impozitele
din venitul realizat in activitatea desfasurata.

Rolul esential al impozitelor este evident pe plan financiar, intrucat acestea constituie
mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor
publice.

Sporirea volumului incasarilor din impozite si taxe se realizeaza prin cresterea

numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere si majorarea cotelor de impunere.

Subiectul impozitului il constituie persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata
acestuia. La impozitul pe salariu, subiectul impozitului este muncitorul sau functionarul,
la impozitul pe profit, agentul economic etc. Subiectul impozitului este
denumit contribuabil, in vorbire curenta si in reglementarile fiscale.

Persoana care suporta efectiv impozitul se numeste suportatorul sau destinatarul

impozitului. Exista frecvente cazuri in care cel ce suporta impozitul este o alta persoana
decat subiectul impozitului.

Materia (salariu, averea, profitul etc.) supusa impozitarii, adica impunerii,

constituie obiectul impunerii.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul, din venit sau din avere. Cota
impozitului sau cota de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere.
Drept unitate de impunere exista: unitatea monetara, hectarul de teren, bucata, kg,
litrul etc. Impozitul se stabileste in suma fixa sau in cote procentuale (proportionale,
progresive sau regresive).

Termenul de plata indica data pana la care impozitul trebuie achitat statului. Neplata la
termen atrage majorari de intarziere. De asemenea, exista si alte sanctiuni, cum sunt:
popriri (pe salarii), sechestrarea unor bunuri de valoare identica etc.

Impunerea reprezinta procesul complex de stabilire a impozitului ce revine in sarcina

unei persoane fizice si juridice. Aceasta reprezinta o latura de natura politica si una de
ordin tehnic (metodele si tehnicile utilizate pentru determinarea cuantumului
impozitului in raport cu marimea obiectului impozabil).

A. Principii de echitate fiscala

Echitatea fiscala inseamna dreptate sociala in materie de impozite. Respectarea acestui

principiu inseamna indeplinirea cumulativa a mai multor conditii.

1. Stabilirea unui venit minim neimpozabil, in cazul impozitelor directe.

2. Sarcina fiscala sa fie stabilita in functie de puterea contributiva a fiecarui platitor

(marimea venitului, averii, situatia personala etc.).

3. Sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a
altei categorii sociale si cu sarcina fiscala a altei persoane din aceeasi categorie sociala.

4. Impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale.

B. Principii de politica financiara

Pentru obtinerea unui randament fiscal ridicat se impune indeplinirea unor conditii:

1. Impozitul sa fie platit de toate persoanele fizice sau juridice care obtin venituri din
aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau cumpara aceeasi categorie de bunuri;

2. Sa nu existe cai de sustragere de la impunere a unei parti din materia impozabila;

3. Volumul cheltuielilor ocazionate de stabilirea materiei impozabile, calcularea si

perceperea impozitelor sa fie cat mai redus posibil.

Impozitul trebuie sa fie elastic, astfel incat sa poata fi adaptat in permanenta la

necesitatile de venituri ale statului.

C. Principii de politica externa

Stimularea dezvoltarii economice (ramura, subramura) poate fi realizata si prin masuri

de ordin fiscal, cum sunt:

stabilirea unor taxe vamale ridicate la import;

reducerea sau scutirea de plata impozitelor a marfurilor autohtone;

micsorarea impozitelor directe stabilite in sarcina intreprinzatorilor care isi plaseaza

capitalurile in ramura sau subramura respectiva;

facilitarea amortizarii accelerate a capitalului fix, ceea ce conduce la reducerea

profitului impozabil etc.

Impozitele pot fi utilizate si pentru a influenta comportamentul producatorilor agricoli.

Astfel, un impozit stabilit in functie de venitul mediu la hectar de teren poate stimula
interesul pentru o productie mai mare si cu costuri mai mici pe unitatea de suprafata
folosita.

De asemenea, statul poate stimula sau reduce consumul unei anumite marfi sau
suprimarea impozitelor indirecte ori majorarea cotelor de impozit aplicate la vanzarea
produselor respective.

D. Principii social-politice

Uneori, partidul de guvernamant incearca sa-si mentina influenta in randurile unor

categorii sociale pe care le reprezinta printr-o anumita politica fiscala, in concordanta
cu interesele acestora. Totodata, se practica acordarea unor facilitati fiscale persoanelor
cu venituri reduse si celor ce au un numar mai mare de persoane in intretinere.

Impozitele se folosesc si pentru limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii

(bauturi alcoolice, tutun).

Rata fiscalitatii se calculeaza ca un raport intre totalul veniturilor fiscale si Produsul

Intern Brut, astfel:

Rf = Vf . 100,

PIB

in care Rf reprezinta rata fiscalitatii, care ne arata cat la suta din Produsul Intern Brut
este concentrat la dispozitia statului, cu ajutorul impozitelor, taxelor si
contributiilor; Vf - totalul veniturilor fiscale, respectiv totalul incasarilor realizate intr-
un an din impozite, taxe si contributii; PIB - Produsul Intern Brut realizat la nivelul
unui an.

Nivelul fiscalitatii difera de la o tara la alta si de la o perioada la alta. Statul preia la

dispozitia sa, prin intermediul impozitelor, o parte insemnata din Produsul Intern Brut.
Totusi, in tarile dezvoltate rata fiscalitatii este mai ridicata decat in tarile in curs de
dezvoltare. Printre tarile cu fiscalitate inalta se situeaza Suedia, Danemarca, Finlanda si
Olanda, cu o rata in jur de 50%, iar printre tarile cu fiscalitate redusa se numara
Mexicul si Turcia, unde rata fiscalitatii este sub 20%. Se poate spune ca exista o legatura
directa intre gradul de dezvoltare al unei tari si nivelul fiscalitatii.

In tarile in curs de dezvoltare, se urmareste stimularea cresterii economice printr-o

fiscalitate moderata, adica prin sporirea cererii de bunuri si servicii a agentilor
economici si a populatiei si in activitatea investitionala.

Fiscalitatea trebuie privita si prin prisma structurii impozitelor si taxelor, de exemplu,

ponderea veniturilor fiscale provenite din impozite directe, respectiv din cele indirecte.
De asemenea, este importanta analiza raportului dintre impozitul pe veniturile
persoanelor fizice si impozitul pe veniturile persoanelor juridice.
Toate acestea sunt necesare intr-o analiza pentru a surprinde, in profunzimea lor,
implicatiile de ordin economic, financiar, social si politic ale unui sistem fiscal.

 Asezarea impozitelor inseamna:

stabilirea marimii obiectului impozabil;

determinarea cuantumului impozitului;

perceperea (incasarea) impozitului.

Stabilirea obiectului impozabil presupune constatarea si evaluarea materiei impozabile.

Exista metoda evaluarii indirecte si metoda evaluarii directe. Prima metoda cunoaste trei
variante de realizare: evaluarea pe baza unor semne exterioare ale obiectului impozabil,
evaluarea forfetara si evaluarea administrativa.

Evaluarea pe baza semnelor exterioare permite stabilirea doar cu aproximatie a marimii

obiectului impozabil. Aceasta metoda este simpla si putin costisitoare, dar prezinta
dezavantajul ca nu permite stabilirea cat de cat exacta a marimii obiectului impozabil,
cu efecte negative asupra echitatii fiscale.

Evaluarea forfetara inseamna atribuirea unei anumite valori obiectului impozabil de

catre organele fiscale, cu acordul persoanei in cauza.

Evaluarea administrativa presupune stabilirea valorii materiei impozabile pe baza

elementelor (datelor) pe care organele fiscale le au la dispozitie. Subiectul impozitului
poate contesta evaluarea facuta, prezentand organului fiscal argumentele de rigoare.

Metoda evaluarii directe cunoaste doua variante: evaluarea pe baza declaratiei unei terte
persoane si evaluarea pe baza declaratiei platitorului de impozit.

Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane consta in stabilirea marimii obiectului
impozabil pe baza declaratiei scrise de o terta persoana care este obligata prin lege sa o
depuna la organele fiscale si care cunoaste aceasta marime. Utilizarea acestei evaluari
este limitata, intrucat nu se poate apela la ea decat in cazul anumitor venituri.

Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului (platitorului) presupune o stricta evidenta

privind veniturile si cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfasoara, sa incheie
un bilant fiscal, sa intocmeasca pentru organele fiscale o declaratie de venituri si
cheltuieli, respectiv privind averea pe care o poseda. Organele fiscale determina
marimea materiei impozabile pe baza acestei declaratii.

Determinarea cuantumului impozitului se realizeaza prin: impozite de repartitie si

impozite de cotitate.

Impozitele de repartitie, mai veche, se caracterizeaza prin aceea ca statul stabileste suma
globala a impozitelor pe intreaga tara, apoi acea suma este repartizata pe unitati
administrativ-teritoriale, iar la unitatea de baza defalcarea se face pe subiecte sau
obiecte impozabile. In cazul acestor impozite nu se respectau cerintele echitatii fiscale,
deoarece existau mari diferente de la o unitate administrativ-teritoriala la alta, fara o
justificare economica.

Perceperea (incasarea) impozitelor se realizeaza astfel: a) direct de catre organele fiscale

de la platitori; b) prin stopaj la sursa; c) prin aplicarea de timbre fiscale.

Prima metoda cunoaste doua variante:

cand platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita
impozitul datorat statului;

cand organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorilor pentru a le

solicita plata impozitului.

Stopajul la sursa inseamna ca impozitul se varsa la stat de catre o terta persoana.

Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale se practica in cazul taxelor datorate statului
pentru actiunile in justitie, certificate, acte si diferite documente elaborate de notariatele
publice si de organe ale administratiei de stat.

Dupa caracteristicile de fond si de forma exista impozite directe si indirecte.

 Impozitele directe se stabilesc nominal pe persoane fizice si juridice, pe baza

cotelor de impozitare prevazute in lege, in functie de venituri sau avere.

Din punct de vedere al criteriilor ce stau la baza asezarii, impozitele directe pot fi
grupate in impozite reale si impozite personale. Impozitele reale se refera la anumite
obiecte materiale - pamant, cladiri, fabrici, magazine etc. -, in care se face abstractie de
situatia personala a subiectului impozitului.

 Impozitele personale (subiective) se refera la veniturile sau averea persoanei, in

corelatie cu situatia subiectului impozitului.

 Impozitele indirecte se percep cu prilejul vanzarii unor bunuri si al prestarii unor

servicii (transporturi, spectacole, activitati hoteliere etc.). Acestea imbraca
urmatoarele forme: taxe de consumatie, venituri de la monopolurile fiscale, taxe
vamale, taxe de timbru si de inregistrare.

Dupa obiectul impunerii avem: impozite pe venit, impozite pe avere si impozite pe

consum.

In scopul urmarit de stat exista impozite financiare si impozite de ordine. Impozitele

financiare sunt introduse in scopul crearii de venituri pentru acoperirea cheltuielilor
publice. Impozitele de ordine urmaresc limitarea unei anumite actiuni sau atingerea unui
scop fara caracter fiscal (limitarea consumului de bauturi alcoolice si tutun).

Din punct de vedere al frecventei lor, exista impozite permanente si

impozite incidentale (intamplatoare).
  Impozitele permanente se incaseaza regulat (periodic), iar impozitele incidentale o
singura data (de pilda, impozitul pe avere).

Impozitele pot fi grupate si dupa institutia care le administreaza. Astfel, exista: impozite
ale administratiei centrale de stat si impozite ale organelor administratiei
locale (administrativ-teritoriale).

Impozitele directe

Impozitele directe reprezinta forma cea mai veche de impunere si au tinut pasul cu
dezvoltarea economiei, intrucat acestea se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau
genuri de activitati, fie pe venit sau pe avere. Totusi, impozitele directe au cunoscut o
extindere si o diversificare mai mare abia in capitalism.

Impozitele directe sunt mai echitabile si mai de preferat decat impozitele indirecte, fiind
individualizate, avand un cuantum si termene de plata precis stabilite.

Impozitele reale

Impozitul real a cunoscut o larga raspandire in perioada capitalismului ascendent, mai

ales sub forma impozitului funciar (pe pamant). Un pas important in stabilirea mai
aproape de realitate a acestui impozit l-a constituit introducerea cadastrului ce permitea
descrierea bunurilor funciare din fiecare localitate, mentionarea veniturilor pe care le
aduc si inregistrarea contribuabililor cu bunurile lor. In baza acestor elemente se
stabileau impozitele directe.

Cu timpul si cladirile au devenit parte a averii imobiliare pentru care s-a introdus
impozitul pe cladiri. Stabilirea acestui impozit se facea in baza unor criterii exterioare
(suprafata construita, marimea curtii, numarul usilor si ferestrelor etc.), ceea ce nu
permitea o impunere echitabila, deoarece nu ofereau o dimensiune completa asupra
obiectului impozabil.

Dezvoltarea industriei, comertului si profesiilor libere a condus la introducerea

impozitului pe aceste activitati. Nici in acest caz impozitul stabilit nu era dimensionat in
functie de capacitatea contributiva reala a platitorului, deoarece aprecierea se facea
dupa diferite criterii de ordin exterior si anume: natura intreprinderii, numarul
muncitorilor, forta motrice instalata etc.

Relatiile de credit, dezvoltarea bancilor si a comertului cu hartii de valoare au impus

introducerea impozitului pe capitalurile banesti care se stabilea fie in functie de volumul
dobanzilor pe care debitorul le platea, fie in functie de volumul dobanzilor pe care
creditorul le incasa pentru capitalul dat cu imprumut.

In zilele noastre, impozitul de tip real se practica intr-o serie de tari in curs de
dezvoltare pentru exploatatiile agricole. In cazul acesta, sarcina fiscala este
dimensionata in functie de produsul brut sau cel mediu prezumat si nu cel net real
(venitul) al obiectelor impozabile. Dezavantajul este pentru micii producatori care nu au
conditii sa realizeze un venit mai mare decat cel mediu.
Neajunsurile acestor impozite sunt: lipsa de uniformitate in stabilirea lor, posibilitati
largi de evaziune fiscala, cuprinderea in procesul de impunere numai a unei parti din
materia impozabila.

Impozitele personale

Impozitele personale se intalnesc sub forma impozitelor pe venit si a impozitelor pe avere.

Impozitele pe venit

Impozitul pe venit este platit de persoane fizice si juridice (societati de capital) care
realizeaza venituri din diferite surse. Introducerea acestuia a fost posibila atunci cand s-
a inregistrat o suficienta diferentiere a veniturilor obtinute de diferite categorii sociale.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

In cele mai multe cazuri, impozitul pe venit este platit de fiecare persoana care
realizeaza venituri, fiind deci o impunere individuala. In practica exista doua sisteme de
asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice si anume: sistemul impunerii
separate si sistemul impunerii globale.

Sistemul impunerii separate poate fi sub forma unui impozit unic pe venit, cu
posibilitatea impunerii diferentiate (in functie de natura venitului), sau prin
introducerea mai multor impozite, fiecare in parte vizand venitul obtinut dintr-o
anumita sursa.

Sistemul impunerii globale presupune supunerea veniturilor cumulate ale unei persoane
fizice unui singur impozit, indiferent de sursa de provenienta a acestora.

Sistemul impunerii separate nu afecteaza veniturile din surse diferite de provenienta,

prin progresivitatea impunerii, care se practica in sistemul impunerii globale. Cu toate
acestea, sistemul din urma este fecvent intalnit in tari ca SUA, Germania, Franta, Italia,
Belgia, Marea Britanie, Ungaria etc.

In calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizeaza cote proportionale

sau progresive. Uneori, se practica impunerea veniturilor in cote proportionale, apoi
impunerea in cote progresive, dar cea mai frecventa metoda este impunerea in cote
progresive pe transe de venit.

In unele tari - printre care si Romania - pentru veniturile din salarii, are loc
recalcularea periodica a transelor de venit, in functie de cresterea indicelui salariilor
medii ale muncitorilor din industrie sau adaptarea tarifului de baza la evolutia inflatiei.

La baza stabilirii impozitului pe veniturile persoanelor fizice sta declaratia de impunere

intocmita de subiectul impozitului. Incasarea impozitului calculat asupra salariilor,
dobanzilor, rentelor etc. se realizeaza prin stopaj la sursa, iar celelalte impozite aferente
veniturilor se incaseaza direct de la contribuabili.

In prezent, in tara noastra s-a introdus impozitul pe venitul global in scopul corelarii
metodologiei de calcul a impozitului pe veniturile asociatiilor familiale, persoanelor
fizice independente si liber-profesionistilor cu cea a impozitului pe profit. Acest sistem
nu se aplica asupra impozitului pe salarii si impozitului pe venitul global.

Nu sunt supuse impozitarii: pensiile, ajutoarele sociale, alocatiile pentru copii, pensiile
de intretinere, bursele, dobanzile de la titlurile de stat, donatiile, mostenirile,
sponsorizarile etc.

Impozitul pe profitul persoanelor juridice

In practica fiscala internationala, impozitarea profitului obtinut de societatile de capital

permite evidentierea urmatoarelor situatii:

a. cote de impunere diferentiate in functie de proprietarul capitalului social;

b. cote de impunere diferentiate in raport de natura activitatilor din care se obtine

profit;

c. cote de impunere stabilite in functie de cifra de afaceri a societatilor comerciale;

d. cote diferite, dupa cum impozitul este un venit al bugetului de stat sau al bugetelor
locale;

e. cota de impunere unica.

In ceea ce priveste cotele de impozit, Germania are cota cea mai ridicata, respectiv 50%,
iar in celelalte tari cota impozitului se situeaza intre 30 si 40 de procente pentru a nu
avea un caracter descurajant din punct de vedere economic.

In tarile dezvoltate, ponderea impozitelor pe veniturile persoanelor juridice in totalul

veniturilor fiscale este mai mare decat ponderea impozitelor pe veniturile persoanelor
fizice, situatie valabila si pentru Romania si alte tari in tranzitie. In schimb, in tarile in
curs de dezvoltare starea materiala precara a majoritatii populatiei face ca aportul
impozitului pe veniturile persoanelor fizice sa fie redus.

Sistemul de impunere pe profit in Romania se afla intr-o continua evolutie determinata

de necesitatea gasirii unui raport optim intre stimularea cresterii economice si
participarea agentilor economici la constituirea veniturilor statului.

Impozitele pe avere

Impozitul pe avere se afla in stransa legatura cu dreptul de proprietate asupra unor

bunuri mobile sau imobile. In practica fiscala se intalnesc urmatoarele forme de impozit
pe avere: impozite asupra averii propriu-zise, impozite pe circulatia averii si impozitul
pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.
Impozitele asupra averii propriu-zise sunt impozite stabilite asupra averii, dar platite din
venitul obtinut de pe urma acesteia, cat si impozite instituite pe substanta averii. Cele
mai frecvente impozite asupra averii intalnite in practica sunt: impozite pe proprietati
imobiliare si impozite asupra activului net. Primele se intalnesc cel mai adesea sub
forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. Cotele de impunere sunt, in general,
scazute si au ca baza de impunere valoarea de inlocuire, valoarea declarata de
proprietar sau veniturile capitalizate privind bunurile respective. In aceasta categorie
intra si proprietatea funciara pentru care impozitul aplicat este conceput si ca un
instrument de influentare a modului de folosinta a terenului respectiv.

Impozitul asupra activului net se aplica la intreaga avere mobila si imobila pe care o
detine un contribuabil. Sub incidenta acestui impozit se impun doar patrimoniul agricol
si cel forestier, fondul funciar, bunurile mobile si imobile folosite in activitati comerciale,
profesii libere etc.

Impozitele pe circulatia averii se aplica atunci cand are loc trecerea dreptului de
proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile de la o persoana la alta. Astfel,
intalnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donatii, impozitul pe actele de vanzare-
cumparare a unor bunuri imobile, impozitul pe hartii de valoare (actiuni, obligatiuni
etc.), impozit pe circulatia capitalurilor etc. Insa, cele mai des intalnite sunt impozitele
pe succesiuni, donatii si pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile.

Impozitele asupra cresterii valorii averii sunt aferente sporului de valoare inregistrat la
unele bunuri in cursul unei perioade de timp. Astfel, exista impozitul pe plusul de
valoare imobiliara si impozitul pe sporul de avere realizat pe timp de razboi.

In Romania, impozitele pe avere se intalnesc sub forma impozitelor pe averea propriu-

zisa si impozitele pe circulatia averii. Din prima categorie, mai importante sunt
impozitele pe cladiri si terenuri. Impozitul pe cladiri se plateste de persoane fizice si
juridice detinatoare de cladiri. Cotele de impunere sunt de 0,2% pentru mediul urban si
0,1% pentru mediul rural, aplicate asupra valorii cladirilor. Pentru persoanele juridice
cotele pot fi cuprinse intre 0,5% si 1% asupra valorii de inventar a cladirilor, actualizate
conform legii. Aceste cote se stabilesc de consiliile locale.

Impozitul pe teren este stabilit in suma fixa pe metru patrat, insa diferentiat pe categorii
de localitati (orase, comune), iar in cadrul acestora pe zone.

Aportul impozitelor pe avere la constituirea veniturilor fiscale se situeaza in tarile

dezvoltate sub 10%, cu exceptia Canadei, Statelor Unite ale Americii si Japoniei, unde
cifra se ridica la ceva peste 10%. In schimb, in tarile in curs de dezvoltare ponderea
acestor impozite este mult mai mica, ceea ce explica ca si averea este de dimensiuni
modeste.

Impozitele indirecte

 Caracterizare generala a impozitelor indirecte

Pe langa impozitele directe, procurarea resurselor financire necesare acoperirii

cheltuielilor se realizeaza si cu ajutorul impozitelor indirecte. In comoditatea si costul
relativ redus al perceperii taxelor de consumatie si a altor impozite indirecte, consta
explicatia optiunii unor tari pentru aceste impozite. Desi, aportul impozitelor indirecte
la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decat cel al impozitelor directe.

Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie, sustine ca utilizarea

aproape exclusiva a impozitelor indirecte (in Florida, afirma el) a permis eliminarea
aproape totala a evaziunii, generand scaderea nivelului de taxare, cu efecte pozitive
asupra optiunii pentru consum si investitii la nivelul indivizilor si corporatiilor.

In tarile dezvoltate, ponderea impozitelor indirecte in totalul veniturilor fiscale este mai
mica decat in tarile in curs de dezvoltare unde reprezinta mai mult de 50%. Rezulta ca
in cazul tarilor din prima categorie, impozitele directe contribuie in cea mai mare
masura la formarea veniturilor statului. In tarile aflate in tranzitie, impozitele indirecte
constituie 3-4 zecimi din totalul veniturilor fiscale, situatie asemanatoare cu aceea a
tarilor dezvoltate.

Impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vanzarilor de marfuri si a prestarilor

de servicii, iar cotele utilizate nu sunt diferentiate in functie de venit, avere sau situatia
personala a contribuabilului. Aceste impozite afecteaza in mod deosebit pe cei cu
venituri mici, deoarece impozitele indirecte se percep, indeosebi, la vanzarea bunurilor
de larg consum. Impozitele indirecte se varsa la bugetul de stat de catre comercianti,
industriasi etc., dar sunt suportate de catre consumatori, ceea ce afecteaza veniturile
reale ale acestora, adica micsorarea puterii de cumparare. In cazul acestor impozite nu
este vorba de o constrangere politica, ci de una de ordin economic, altfel decat la
perceperea impozitelor directe. Formele de manifestare a impozitelor indirecte sunt:
taxe de consumatie, monopoluri fiscale, taxe vamale si diferite taxe.

Taxele de consumatie

Taxele de consumatie se includ in pretul de vanzare al marfurilor fabricate si realizate

in interiorul tarii, in general, bunuri de larg consum, cum sunt: zaharul, pastele
fainoase, orezul, uleiul, vinul, berea, cafeaua, textilele, incaltamintea etc. Taxele de
consumatie sunt: taxe de consumatie pe produs sau accize si taxe generale pe vanzari
cand se percep la vanzarea tuturor marfurilor, inclusiv mijloace de productie.

Monopolurile fiscale

Statul instituie monopoluri fiscale asupra productiei si/sau vanzarii unor marfuri ca :
tutun, alcool, sare, carti de joc etc. Monopolurile fiscale pot fi depline sau partiale.
Monopolurile depline se instituie de catre stat asupra productiei, cat si asupra
comertului cu ridicata sau cu amanuntul pentru marfurile respective. Monopolurile
partiale se practica fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie numai
asupra comertului cu ridicata.Veniturile realizate de catre stat prin monopolurile fiscale
provin din profitul realizat in procesul de creare a acestor marfuri si din impozitul
indirect cuprins in pret, incasat de la consumatorii marfurilor respective.
Clasificarea impozitelor
 Bibliografie

 https://www.referatele.com/referate/noi/finante/
impozite-si-taxenoti1723137616.php
 https://www.qreferat.com/referate/economie/
Impozite-si-taxe815.php
 https://www.academia.edu/24595426/
Referat_fiscalitate_1_
 aginamea.rau.ro/filesupload/
500609183/05_Teoria_generala_a_impozitelor_c1
d1iocjtx4w.pdf