Colegiul Economic A.D.

XENOPOL Bucuresti

Proiect de specialitate

Contabilitatea impozitului pe profit

Profesor coordonator : DUMITRU CRISTINA

Elev : SANDU GHEORGHE SEBASTIAN
Clasa : a XII –a B

3
 Cuprins

I.IMPOZITELE

1.Notiuni generale

1.1 Conţinutul si rolul impozitelor

1.2 Elementele impozitului
1.3 Principii de politică financiară
1.4 Principii de politică economică

2.Aşezarea si perceperea impozitelor

2.1 Stabilirea obiectului impozabil

2.2 Determinarea cuantumului impozitului
2.3 Perceperea impozitelor
2.4 Clasificarea impozitelor
2.5 Impozite directe
II. IMPOZITUL PE PROFIT
1.Sfera de aplicare
2.Calculul profitului impozabil
3.Studiu de caz
III Bibliografie

4
 I. IMPOZITELE

1.NOŢIUNI GENERALE

1.1 Conţinutul si rolul impozitelor

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea
persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului în vederea acoperirii cheltuielor publice
.Această prelevare se face în mod obligatoriu , cu titlu definitiv ( nerambursabil) şi făra
contraprestaţie directă din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înteles în sensul că plata acestora către
stat este o sarcină impusă tuturor pesoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit
dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care , conform legii ,
datoreaza impozit .Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el se exercită , de cele
mai multe ori , prin organele de stat locale . Parlamentul se pronunţă în legatura cu
introducerea impozitelor de stat de importanţă naţionala iar organele de stat locale pot
introduce unele impozite in favoarea unitaţilor administrativ-teritoriale.
În România, conform Constituţiei, consiile locale sau judeţene stabilesc impozitele
şi taxele locale , în limitele şi conditiile legii .
Impozilele sunt plaţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil .În schimbul
acestora ,plătitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală ,
apropiată sau mai mică
Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice
care realizează venit dintr-o anumită sursa prevazută de lege. Această sursă este, pentru
muncitori şi funcţionari –salariul, pentru agentii economici-profitul , pentru proprietarii
funciari –rent , pentru deţinătorii de hârtii de valoare ( acţiuni ,obligatiuni etc )-venitul
produs de acestea (dividende ,dobânzi ş.a) , venitul obţinut de proprietari şi alţi deţinatori
legali din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, venitul obţinut din drepturi de
proprietate intelectuală etc.

5
 Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic si social. Modul
concret de manifestare a acestui rol cunoaşte unele diferenţieri de la o etapă de dezvoltare
economico-socială la alta .
Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar , deoarece
acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru
acoperirea cheltuielilor publice . Astfel , în ţarile dezvoltate , impozitele , taxele şi
contribuţiile ocupă opt , nouă zecimi din totalul resurselor financiare publice . În cadrul
ţărilor aflate în curs de dezvoltare , ponderea impozitelor si taxelor în totalul resurselor
financiare publice înregistrează diferenţieri importante , variind între cinci şi nouă
zecimi .
Pe plan social , rolul impozitelor se concretizează în faptul că , prin intermediul lor,
statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut între
grupuri sociale şi indivizi , între persoanele fizice şi cele juridice . Astfel, prin
intermediul impozitelor , taxelor şi contributiilor statul preia la buget între patru şi cinci
zecimi şi chiar mai mult din PIB, în ţările dezvoltate şi intre trei şi patru zecimi în ţările
aflate în curs de dezvoltare.
Prin urmare , impozitele constituie unul din principalele instrumente de care statul
dispune pentru redistribuirea veniturilor şi averilor .

1.2 Elementele impozitului

Legile prin care se instituie impozitele precizează în mod distinct persoanele în sarcina
cărora cade plata impozitului, materia supusă impozitării, mărimea relativă a impozitului,
termenele de plată, sancţiunile ce se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu îşi onorează
obligaţiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere şi încalcă alte
dispoziţii ale reglementărilor fiscale.
Printre elementele impozitului se numără: subiectul (plătitorul), suportatorul, obiectul
impunerii, sursa impunerii, unitatea de impunere, cota de impunere, asieta, termenele de plată,
etc.
Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia.
Astfel, de exemplu, la impozitul pe salariu subiect al impunerii este salariatul, la impozitul pe
profit subiectul este agentul economic, la impozitul pe succesiuni subiectul este moştenitorul,

6
etc. În reglementările fiscale, ca şi în vorbirea curentă, subiectul impozitului este denumit
contribuabil.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. În
mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie şi suportatorul real al acestuia. În realitate sunt
frecvente cazurile în care suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Acest
lucru este posibil deoarece există diverse căi şi mijloace pentru a transpune, într-o măsură mai
mare sau mai mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în seama altora.
Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiect al
impunerii poate fi, după caz, venitul sau averea. Astfel, în cazul impozitului pe profit, obiectul
impunerii îl constituie profitul, la impozitul pe salarii – salariul şi alte drepturi de personal, la
impozitul pe donaţiuni – bunurile mobile şi imobile care fac obiectul donaţiei, etc. În cazul
impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării,
serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat etc.
Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul: din venit şi din avere. În cazul
impozitului pe venit obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa. În schimb, la
impozitul pe avere, nu întotdeauna există o asemenea coincidenţă deoarece, de regulă, impozitul
se plăteşte din venitul realizat de pe urma averii respective şi nu arareori aceasta diminuează
substanţa averii propriu-zise.
Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se foloseşte o unitate de măsură care
poartă denumirea de unitate de impunere. Drept unitate de impunere se poate întâlni: unitate
monetară în cazul impozitului pe venit, metru pătrat pe suprafaţa utilă la impozitul pe clădiri,
hectarul de teren la impozitul funciar, bucata, kilogram, litru etc. la unele taxe de consum.
Cotele de impunere reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere. Impozitul
poate fi stabilit în sumă fixă sau în cote procentuale (proporţionale, progresive sau regresive).
Prin asieta (mod de aşezare a impozitelor) se înţelege totalitatea măsurilor care se iau de
organele fiscale în legatură cu fiecare subiect impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile
şi determinarea impozitului datorat statului.
Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat statului sau
intervalul de timp în interiorul căruia subiectul impozitului trebuie să-şi achite obligaţia faţă de
buget. Momentul când plata unui impozit devine exigibilă nu corespunde întotdeauna cu cel al

7
naşterii obligaţiei plătitorului deoarece acesta apare, de regulă, când a intrat in posesia obiectului
impozabil şi numai stingerea obligaţiei are loc la termenul de plată.

1.3 Principii de politică financiară

La introducerea unui impozit se cere ca acesta să îndeplinească şi unele

cerinţe de ordin financiar . Astfel , impozitul trebuie să aibă un randament fiscal ridicat ,
să fie stabil şi elastic (flexibil).
Pentru ca un impozit să aibă randament fiscal ridicat se cere a fi indeplinite mai
multe condiţii astfel :
1. Impozitul să aiba un caracter universal , adică să fie platit de toate persoanele
(fizice sau juridice ) care obtin venituri din aceeaşi sursă , poseda acelaşi gen de
avere sau îsi aproprie (prin cumpărare, import etc. ) aceeaşi categorie de bunuri.
Universalitatea impozitului presupune în aceaşi masură ca întreaga materie
impozabilă aparţinând unei persoane să fie supusă la impunere.
2. Să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere (pe căi licite sau ilicite ) a
unei părti din materia impozabilă.
3. Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile , calcularea şi
perceperea impozitelor să fie cat mai redus posibil.

Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul său ramâne constant de-a
lungul întregului ciclu economic . Cu alte cuvinte randamentul unui impozit nu trebuie neapărat
să sporească odata cu creşterea volumului productiei şi a veniturilor în perioadele favorabile ale
ciclului economic . Stabilitatea este necesară şi pentru a permite agenţilor economici să îsi
elaboreze planuri financiare pe termen mediu şi lung .Modificările frecvente ale sistemului fiscal
şi ale cuantumului impozitarii conduc la un climat de neîncredere , potrivnic unei dezvoltari
economice durabile .

Elasticitatea impozitului presupune ca aceasta să poată fi adaptat în permanenţă necesitaţilor

conjuncturale de venituri ale statului . Astfel , dacă se înregistreză o crestere a cheltuielilor
bugetare este necesat ca impozitul să poată fi majorat in mod corespunzător şi invers.

8
 Din practica fiscală a diferitelor ţări rezultă că , de regula , elasticitatea impozitului
acţioneaza mai ales in sensul majorării impozitelor .

1.4 Principii de politică economică

Cu ocazia introducerii unui impozit , statul urmăreşte , de regulă , realizarea mai multor
obiective . Este vorba mai întâi de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor
publice , apoi de folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri
sau subramuri economice , de stimulare ori de reducere a producţiei sau a consumului unor
mărfuri , de extindere sau de restrângere a importului anumitor bunuri etc.

Încurajarea dezvoltarii unei ramuri sau subramuri economice poate fi realizată şi prin măsuri
de ordin fiscal , cum sunt: stabilirea unor taxe vamale ridicate la import ;reducerea sau scutirea
de plată impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone ; micşorarea impozitelor directe stabilite în
sarcina întrepinzatorilor care îsi plasează capitalurile în ramura sau subramura respectivă;
facilitatea amortizării accelerate a capitalului fix din acest domeniu , ceea ce conduce la
reducerea profitului impoyabil al societătilor de capital din ramura sau subramura respective etc.

Impozitele pot fi folosite , concomitent cu alte instrumente , pentru redresarea situaţiei

economice . Astfel , de exemplu , pentru stimularea investiţiilor particulare , în unele ţari a fost
adoptata măsura reducerii impozitului aferent profitului investit în maşini , utilaje şi alte
echipamente active . Este întâlnită şi opinia privind scutirea de la plata impozitului a sumelor
investite de persoanele cu venituri medii pentru a determina implicarea într-o masură sporită a
clasei mijlocii în procesele investiţionale , ceea ce ar contribui şi la fluidizarea circulaţiei
capitalului în economie . În vederea combaterii inflaţiei , se recurge frecvent şi la masura
majorării impozitelor .

9
 2.Aşezarea si perceperea impozitelor

Aşezarea impozitelor presupune efectuarea mai multor operaţiuni succesive ,

constând în stabilirea mărimii obiectului impozabil , determinarea cuantumului impozitului şi
peceperea (încasarea ) impozitului .

2.1 Stabilirea obiectului impozabil

Această operaţiune are drept scop constatarea şi evaluarea materiei impozabile. Pentru
ca veniturile sau averea să poată fi supuse impunerii , este necesar mai întai ca organele fiscale să
constate existenţa de fapt a acestora , iar apoi să procedeze la evaluarea lor .

Evaluarea materiei impoyabile îsi propune să determine dimensiunea acesteia , ceea ce se

poate realiza apelând fie la metoda evaluarii indirecte bazate pe prezumtie , fie la metoda
evaluării directe , bazate pe probe .

Metoda evaluării indirecte cunoaşte trei variante de realizare :

 Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil;

 Evaluarea forfetară
 Evaluarea administrativă
Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impoyabil , specifica impozitelor de
tip real , permite stabilirea doar cu aproximaţie a mărimii obiectului impozabil , fara să se ia
in consideraţie situaţtia persoanei care deţine obiectul respectiv.
De exemplu , în cazul impozitului funciar erau folosite drept criteri pentru stabilirea mărimii
obiectului impozabil : suprafaţa de teren , cu sau fară luarea în considerare a destinaţiei
acesteia ; numărul animalelor din gospodarie ; cantitatea de seminte utilizată ; pretul
pământului etc. Această evaluare este simplă şi putin constisitoare . În schimb ea prezinta
dezavantajul că nu permite stabilirea cât de cât exactă a mărimii obiectului impozabil , ceea
ce se răsfrânge negativ asupra echitaţii fiscale .

10
 Evaluarea forfetară constă în aceea ca organele fiscale , cu acordul subiectului
impozabil , atribuie o anumită valoare obiectului impozabil. Nici în acest caz nu sunt create
premisele necesare pentru stabilirea cu exactitate a valorii obiectului impozabil.
Evaluarea administrativă are caracteristic faptul că organele fiscale stabilesc valoarea
materiei impozabile pe baza elementelor pe care le au la dispoziţie . În măsura în care
subiectul impozitului nu este de acord cu evaluarea facută de organul fiscal , el are dreptul să
o conteste , prezentând argumentele de rigoare.
Metoda evaluării directe cunoaşte două variante de realizare :
 Evaluarea pe baza declaratiei unei terţe persoane;
 Evaluarea pe baza declaratiei plătitorului de impozit

Evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane constă în aceea că marimea obiectului
impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei scrise pe care o terţă pesroană , care cunoaşte această
mărime , este obligata prin lege să o depuna la organele fiscale . De exemplu , egentul economic
declară salariile pe care le-a plătit muncitorilor şi funcţionarilor săi , chiriaşii declară chiria
achitată proprietarului etc. Avantajul acestei modalitaţi de evaluare îl reprezintă faptul că
elimină, în cea mai mare parte posibilitatatea sustragerii de la impunere a unei părti din materia
impozabilă, deoarece terţa persoană care declară venitul nu este interesată să ascunda adevarul .
Utilizarea acestei evaluari este însa limitata deoarece la ea nu se poate apela decât în cazul
anumitor venituri.

Evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului (plătitorului) se realizează cu participarea

directă a subiectului impozitului. Contribuabilul este obligat să ţină o evidenţa stricată privind
veniturile şi cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfaşoară , să încheie un bilanţ
fiscal, să întocmească şi să întemeieze organelor fiscale o declaraţie din care să rezulte veniturile
pe care le realizează şi cheltuielile care au fost efectuate pentru obţinerea acestora , repectiv
averea pe care o poseda. Pe baza acestei declaraţii , organele fiscale procedează la stabilirea
mărimii materiei impozabile. Această modalitate de realizare a evaluării are o aplicabilitate mai
largă , însa prezintă neajunsul că face posibila sustragerea de la impunere a unei părti însemnate
din materia impozabilă.

11
 Acest lucru este posibl prin întocmirea unor declaraţii nesincere şi prin imposibilitatea
organelor fiscale de a controla în condiţiile existenţei secretului comercial;bancar; realitatea
datelor menţionate în declaraţii.

2.2 Determinarea cuantumului impozitului

După stabilirea obiectului impozabil , se trece la calcularea impozitului propriu-zis.În funcţie

de modul de stabilire , distingem:

 Impozite de repartiţie
 Impozite de cotitate

Impozitele de repartiţie s-au practicat în perioada feudalismului şi in primele stadii de

dezvoltare a capitalismului şi s-au caracterizat prin faptul că statul , în funcţie de nevoile sale de
venituri , proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau să fie încasate pe întreg
teritoriul ţării. Prin modul lor de stabilire , impozitele de repartiţie prezentau mari variaţiuni de la
o unitate administrativ-teritorială la alta , faza existentă unei justificări economice .Deci, în cazul
acestor impozite nu poate fi vorba de respectarea cerinţelor echităţii fiscale.

Impozitele de cotitate se stabilesc , pornind de jos în sus , prin aplicarea unor cote procentuale
asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare plătitor in parte . Astfel, impozitele de
cotitate înlatură , în cea mai mare parte neajunsurile specifice impozitelor de repartiţie , deoarece
ele se stabilesc , de regulă în funcţie de mărimea obiectului impozabil şi ţinându-se cont de
situaţia personala a platitorului impozitului . Legat de acest ultim aspect , se poate spune că în
unele ţări se fac scăzăminte din valoarea materiei impozabile în funcţie de numărul persoanelor
aflate în întreţinerea plătitorului de impozit . În altele , impozitul aferent mărimii materiei
impozabile se reduce sau se majoreaza în functie de starea civilă şi de numărul persoanelor ce
compun familia plătitorului de impozit

12
 2.3 Perceperea impozitelor

Perceperea impozitelor de către aparatul specializat (fiscal) al statului înseamnă în

esenţă că funcţia de colectare a impozitelor este exercitată de un organ legal cu funcţii în finanţe
al administraţiei publice.

Încasarea impozitelor printr-un organ specializat al statului a început să fie aplicată pe

larg în perioada capitalismului premonopolist, iar în prezent a devenit metoda dominantă de
percepere a impozitelor şi taxelor.

Perceperea impozitelor prin aparatul fiscal se realizează prin mai multe forme:
direct de la plătitori; prin stopaj la sursă; prin aplicarea de timbre fiscale.

În cazul încasării impozitelor direct de la plătitori, sunt posibile doua variante:

a) plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul
datorat statului;

b) organul fiscal are obligaţiunea de a se deplasa la domiciliul plătitorului pentru a-i solicita să
achite impozitul cuvenit.

Vom menţiona că, potrivit modului de încasare de la plătitor impozitele se împart în

impozite portabile şi impozite cerabile.

În cazul încasării impozitelor prin stopaj la sursă, impozitul se reţine şi se varsă la buget de
către o terţă persoană. De exemplu, patronii sunt obligaţi să reţină impozitul pe salariu datorat de
angajaţi şi să-1 verse la buget. La fel procedează băncile la plata dobânzilor titularilor de
depozite de bani în cont şi societăţile comerciale la plata dividendelor deţinătorilor de hârtii de
valoare etc.

Perceperea impozitului prin aplicarea de timbre fiscale, folosită cel mai frecvent în cazul
taxei de stat, constă în procurarea timbrului respectiv şi prezentarea lui organului care
documentează sau întreprinde acţiunea solicitată. în prezent, aria aplicării acestui mod de
colectare a impozitelor se extinde, cuprinzând şi alte impozite, cum ar fi accizele etc.

13
 Procedeele moderne de aşezare şi percepere a impozitelor trebuie sa fie bine organizate,
computerizate, automatizate pentru a crea comoditate contribuabililor şi a asigura oportunitatea
şi plenitudinea vărsămintelor la buget.

2.4 Clasificarea impozitelor

În practica financiară există o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă

ci şi în ceea ce priveşte continutul lor . Pentru a sesiza mai uşor efectele diferitelor categorii de
impozite pe plan economic , financiar , social şi politic , este necesară gruparea acestora pe baza
unor criterii ştiinţifice. După trăsăturile de fond şi de formă , impozitele directe şi indirecte.

Impozitele directe se caracterizează prin faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor

persoane fizice şi juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora , pe baza cotelor de
impozit prevazute în lege. Ele se încaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene
dinainte stabilite . În cazul acestor impozite , subiectul si suportatorul impozitului sunt, în
intentia legiuitorului , una şi aceeaşi persoană , deşi practic , uneori acestea nu coincid

Dacă tinem cont de criteriile care stau la baza aşezarii impozitelor directe , atunci acestea
pot fi grupate în :

-impozite reale;

-impozite personale

Impozitele reale se stabilesc în legatură cu anumite obiecte materiale (pământ , clădiri ,

fabrici etc ) făcându-se abstracţie de situatia personală a subiectului impozitelor . Ele mai sunt
cunoscute şi sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se aşeaza asupra
produsului brut al obiectului impozabil , fară a se face nici o legătură cu situaţia subiectului
impozitului.Impozitele reale se găsesc sub forma impozitului funciar , impozitului pe clădiri , pe
activităţi comerciale şi profesii libere .

14
 Impozitele personale se aseaza asupra veniturilor sau averii , în strânsă legatura cu situaţia
personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute şi sub denumirea de
impozite subiective .

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi prestării unor servicii
(transport , spectacole , activităţi hoteliere etc. ) ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile. În
cazul impozitelor indirecte chiar prin lege se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei
persoane fizice sau juridice decât suportatorul acestuia .

2.5 Impozite directe

Noțiuni și caracteristici:

• sunt impozitele suportate direct de către cei care le plătesc şi care nu se transferă asupra
preţurilor ;
•se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcţie
de veniturile sau averea acestora, pebaza cotelor de impozit prevăzute în lege;
•se încasează nemijlocit de la subiectul impozitului laanumite termene dinainte stabilite;
•se percep cu ocazia consumului, a pretăsrii de serviciu,a circulaţiei bunurilor  şi se „includ” în
preţul produselor sau serviciilor, fiind suportate de către consumatori

II. IMPOZITUL PE PROFIT

Impozitul pe profit este un impozit personal iar în cadrul reformei fiscale din România ,
impozitul pe profit ocupă un rol imortant atât în prisma contribuţiei sale la formarea veniturilor
bugetare cât şi prin influenţarea activităţilor generatoare de profit.

1.Sfera de aplicare

Sunt obligate la plata impozitului pe profit, următoarele persoane, denumite contribuabili:

 persoanele juridice române;

 persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România;
 persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în
România într-o asociere fără personalitate juridică;

15
  persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi
imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare
deţinute la o persoană juridică română;
 persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile
realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în
acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către
persoana juridică română.

Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:

 în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă,
atât din România, cât şi din străinătate;
 în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;

 în cazul persoanelor juridice străine şi al persoanelor fizice nerezidente care desfăşoară
activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, asupra părţii din profitul
impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;
 în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu
proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de
participare deţinute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent
acestor venituri;
 în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează
venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică,
asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente

Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:

a) trezoreria statului;
b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi
disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu
modificările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2003 privind finanţele
publice locale, dacă legea nu prevede altfel;
c) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în
conformitate cu prevederile cuprinse în titlul IV;
d) fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat;
e) cultele religioase, pentru veniturile obţinute din activităţi economice care sunt utilizate pentru
susţinerea activităţilor cu scop caritabil;
f) cultele religioase, pentru veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi
produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, şi pentru veniturile obţinute din chirii, cu
condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru
întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrările de construcţie, de reparaţie şi de
consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ şi pentru acţiuni

16
specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub formă bănească, obţinute ca
urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;
g) instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile
utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr.174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu
modificările ulterioare;
h) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute
ca asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru veniturile obţinute din activităţi economice şi care sunt sau
urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi
repararea proprietăţii comune;
i) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
j) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;
k) Banca Națională a României.
Profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi
instalaţii de lucru), folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile, este scutit de impozit

Anul fiscal pentru care se aplicǎ impozitele este de la 1 ianuarie pânǎ la 31 decembrie, ori
data de la care s-a înfiinţat societatea pânǎ la 31 decembrie, ori de la 1 ianuarie pânǎ la data la
care societatea s-a desfiinţat.

Cota de impozit pe profit care se aplică profitului impozabil este de 16 %.

Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte,

discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat
veniturilor înregistrate.

ONG-urile care desfǎşoarǎ activitate non-profit sunt scutite de plata impozitului, pentru ca
cele care desfǎşoarǎ activitate economicǎ sǎ fie scutite pânǎ la venituri de 15000 de euro, dar nu
mai mult de 10% din veniturile scutite ale activitǎţii non-profit.

2. Calculul profitului impozabil

Rezultatul unei activitǎţi economice este tratat din douǎ puncte de vedere: rezultat
contabil şi rezultat fiscal. Consecinţele obţinerii unui tip sau altul de rezultat sunt diferite, în
funcţie de natura rezultatului.

17
 Astfel, un deficit contabil este o contraperformanţǎ pe care întreprinderea trebuie sa o
corecteze cât mai repede posibil, pentru a nu influenţa în mod negativ activitatea viitoare a
firmei, fiind pusǎ în joc însasi existenţa firmei.
Nu la fel stau lucrurile în cazul unui deficit fiscal, care, datoritǎ posibilitǎţii de reportare,
constituie de fapt un atu ce va fi folosit de firmǎ în functie de posibilitǎţile oferite de legislaţie.
Conform normelor legale în vigoare, profitul impozabil se calculează ca diferenţă între
veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un
an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi
cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
Rezultatul contabil (rezultat brut al exerciţiului sau rezultatul exerciţiului înainte de
impozitare) se calculeazǎ având în vedere cerinţele unei contabilitǎţi de angajament şi respectând
principiul independenţei exerciţiului. Principiul independenţei exerciţiilor presupune delimitarea
în timp a veniturilor şi cheltuielilor, aferente activitǎţii curente, pe mǎsura angajǎrii acestora şi
trecerii lor la rezultatul exerciţiului la care se referǎ.

Rezultatul contabil = Venituri totale - Cheltuieli totale

Rezultatul brut al exerciţiului corectat cu deducerile fiscale şi cheltuielile nedeductibile

din punct de vedere fiscal permite obţinerea rezultatului fiscal, profit impozabil sau pierdere
fiscalǎ.
Profitul impozabil asupra cǎruia se calculeazǎ impozitul pe profit se determinǎ ca diferenţǎ
între profitul impozabil aferent unui an şi pierderea fiscalǎ de reportat.

= Venituri totale

Profit impozabil - Cheltuieli totale

aferent unui an
- Venituri neimpozabile

+ Cheltuieli nedeductibile

- Deduceri fiscale

+ Elemente asimilabile veniturilor

- Elemente asimilabile cheltuielilor

Venituri neimpozabile:

a) dividendele primite de la o persoană juridică română;

18
 b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se
deţin titluri de participare

c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere

d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate

prin acte normative.

Cheltuieli nedeductibile:

a)sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale;

b) impozitul pe venitul realizat în străinătate; c) donaţii de orice fel;

d) amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile datorate

autorităţilor române şi străine, potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite conform
clauzelor din contractele comerciale;

e) cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a bunurilor şi a drepturilor amortizabile

din Registrul-inventar;

f) cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate şi

neimputabile, dacă inventarul nu este acoperit de o poliţă de asigurare;

Deducerile fiscale cuprind :

 amortizarea fiscalǎ
 dobânzile raportate din anii anteriori
 rezerva legalǎ în limita a
○ 5% * (Profit contabil înainte de calculul impozitului pe profit – Venituri neimpozabile
+ Cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile)

○ 20% * Capitalul social subscris vǎrsat

19
 3.Studiu de caz

I. S.C Impex S.R.L , societate care dispune de un capital social de 2.000 lei , a
înregistrat la sfârşitul exerciţiului financiar 2013 venituri totale de 80.000 lei, din care
dividende încasate de la alte societaţi 10.000 lei şi cheltuieli totale 50.000 lei din care
cheltuieli cu penalitaţi platite , 5000 lei . Calculaţi rezultatul net al exerciţiului
financiar 2013 .

1.Rezultatul exerciţiului =Venituri totale- Cheltuieli totale

Rezultatul exercitiului= 80.000-50.000= 30.000 (+) Profit brut

2. Rezerva legala minima =30.000 x 5%=1500 lei

Rezerva maxima admisa = 20% x 2000 =400 lei

Rezerva legala admisa= 400 lei

Profit impozabil = Profit brut-deduceri fiscal + cheltuieli neded. fiscal

Pi=30.000-10.400+5.00=24.600

3.Impozit pe profit= Profit impozabil x cota de impozit de profit

Ip=24.600x16% =3.936 lei

4. Pn=Pb-Ip
Pn=30.000-3936=26.064

20
III.Bibliografie

1) Donath Liliana, Finanţele publice şi elemente de administrare a impozitelor , Ed.

Marineasa , Timişoara 2004
2) Donath Liliana , Moldovan Nicoleta , Finanţe publice , Ed. Eubeea , Timişoara 2002
3) Gheorghe Filip şi altii , Finanţe , Editura Sedcom Libris, Iaşi , 2001
4) Lefter Chirică , Bănuţ Alexandru , Finanţe Publice , Contabilitate Bugetară şi de
Trezorerie , Vol. 1 , Editura Economica , 2002
5) Munteanu Victor Finanţe şi fiscalitate financiară a întreprinderii Ed. Lucman Serv,
Bucuresti 1998
6) Mutaşcu Mihai , Finanţe publice , Ed. Augusta &Artpress ,Timişoara , 2005

21