Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Într-o economie de piaţă statul este prezent, atât în viaţa politică, cât şi în viaţa
economică şi socială, având drept rol principal asigurarea bunurilor şi serviciilor
publice. Pentru buna desfăşurare a activităţii şi pentru o continuă dezvoltare a
domeniului social-cultural (învăţământ, sănătate, cultură, artă, apărare naţională,
ordine publică), pentru buna funcţionare a administraţiei publice şi pentru dezvoltarea
activităţii din sectorul economic (cercetare ştiinţifică, transporturi, comunicaţii,
energie) se constată o creştere şi o diversificare a nevoilor de finanţare ale statului.
Ponderea cea mai mare în cadrul resurselor financiare ale statului o deţin
prelevările obligatorii, care sunt realizate prin intermediul impozitelor şi taxelor.
Astfel se consideră impozitul a fi „resursă de acoperire a cheltuielilor publice”.1
1
Corduneanu Carmen „Sistemul Fiscal în ştiinţa finanţelor”, Editura Codecs, Bucureşti, 1998,
p.76
2
Talpoş Ioan, „Finanţele României”, vol. I, Editura Sedona, Timişoara, 1997, p.137
Taxele reprezintă „plăţile efectuate de persoanele fizice şi juridice, de regulă,
pentru serviciile prestate acestora de către stat”3.
Articolul 3 din Legea nr.10 privind finanţele publice, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 23 din 30 ianuarie 1991, prevede următoarele: „Parlamentul,
ca organ de decizie în domeniul finanţelor publice, stabileşte şi aprobă, prin lege,
impozitele, taxele şi alte venituri ale statului, precum şi normele şi normativele de
cheltuieli pentru instituţiile publice.”
Având în vedere că fiecare impozit şi taxă este prevăzut prin lege, acestea
trebuie să conţină următoarele elemente tehnice:
Denumirea impozitului sau taxei – reflectă natura economică a impozitului sau
taxei respective;
Plătitorul impozitului sau taxei – reprezintă persoana fizică sau juridică
obligată prin lege să plătească impozitul sau taxa respectivă;
Suportatorul impozitului sau al taxei – reprezintă persoana care practic suportă
impozitul sau taxa. În cele mai multe situaţii plătitorul este aceeaşi persoană cu
suportatorul (de ex: impozitul pe profit este suportat şi plătit de agentul
economic care a realizat profit). În alte cazuri plătitorul este altă persoană decât
suportatorul (de ex: impozitul pe salarii este suportat de către angajaţii
societăţii, dar obligaţia de a plăti acest impozit revine societăţii);
Obiectul impozitului – este reprezentat de materia impozabilă, respectiv de
baza de calcul în stabilirea impozitului sau taxei. De exemplu: pentru impozitul
pe profit se consideră obiect al impozitului diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile obţinute de societate, pentru impozitul pe salarii se consideră ca şi
bază de calcul salariul impozabil realizat în luna respectivă.
Sursa impozitului – reprezintă mijloacele din care se plăteşte impozitul sau
taxa respectivă. De exemplu: impozitul pe profit se plăteşte din încasările
realizate.
Modul de impunere şi percepere – reprezintă măsurile stabilite de către
organele financiare pentru stabilirea, constatarea, evaluarea materiei
3
Bistriceanu Gh. , Adochiţei M., Negrea E. „Finanţele agenţilor economici”, Editura Didactică şi
Pedagogică Bucureşti 1995, p.238
impozabile, determinarea cuantumului impozitului şi încasarea;
Unitatea de impozitare – este unitatea de măsură în care se evaluează obiectul
impozabil (în condiţiile actuale se utilizează forma bănească);
Cota de impunere – reprezintă o sumă sau un procent ce se aplică asupra bazei
de impozitare;
Termenul de plată – arată când şi cum trebuie plătit impozitul sau taxa.
Facilităţi fiscale – fac parte din măsurile de politică economică, financiară şi
socială şi cuprind scutirile de plată, eşalonări ale plăţilor, amânări de plată.
a) impozite în natură – au fost întâlnite sub forma unor dări sau a unor
prestaţii în natură;
b) impozite în banii – se întâlnesc sub forma de obligaţii de plată băneşti.
taxe:
a) impozite şi taxe pe avere – sunt cele care se stabilesc direct asupra
6
Condor Ioan, „Drept fiscal şi financiar”, Editura Tribuna Economică Bucureşti, 1996, p.158-161
(lunar, trimestrial sau anual). De exemplu: impozitul pe salarii se
stabileşte lunar asupra salariului realizat.
b) impozite şi taxe întâmplătoare – sunt stabilite ocazional şi sunt
impozite şi taxe:
a) impozite şi taxe ale statului – sunt cele care se fac venituri la bugetul de
etc.
Criteriile ce stau la baza acestei clasificări sunt următoarele7:
- criteriul economic – presupune faptul că impozitul are o incidenţă economică.
Aceasta are anumite limite, de cele mai multe ori în condiţiile în care se impune
contribuabilului să utilizeze un anumit preţ pe piaţă.
- criteriul ştiinţific – se referă la capacitatea contributivă individuală. Impozitele
directe personale şi impozitele indirecte au în vedere capacitatea contributivă
individuală, iar impozitele directe reale nu ţin seama de această capacitate.
- criteriul tehnic – se referă la periodicitatea impozitelor şi taxelor. Nu toate
impozitele şi taxele directe pot fi percepute periodic, deoarece există situaţii în
care acestea depind de periodicitatea faptelor economice (de ex: taxele de
succesiune).
- criteriul administrativ – se referă la unităţile administrative ce gestionează
impozitele şi taxele
- criteriul juridic – se bazează pe existenţa sau nu a rolurilor nominative,
documente cu putere executorie, stabilite de către administraţie, pentru încasarea
impozitului. Perceperea impozitelor directe se realizează de cele mai multe ori pe
baza rolului nominativ.
Un rol deosebit de important în ceea ce priveşte gruparea impozitelor şi
7
Carmen Corduneanu, op. cit. p.107-110
taxelor, ţinând cont de natura materiei impozabile sau de faptul generator al
obligaţiilor fiscale, revine clasificării F.M.I.8 Astfel, impozitele şi taxele sunt
grupate în următoarele categorii:
1. Impozite pe venit, beneficii şi câştiguri din capital – se referă la
Impozitele directe, cea mai veche forma de impunere, sunt stabilite prin lege
în funcţie de mărimea venitului sau a averii, sunt cunoscute în prealabil şi sunt uşor
8
Carmen Corduneanu, op. cit. p. 110-115
de calculat, fiind astfel preferate în comparaţie cu impozitele şi taxele indirecte.
Principalele avantaje ale impozitelor şi taxelor directe sunt următoarele:
- constituie un venit sigur al statului;
- sunt cunoscute în prealabil;
- presupun existenţa unor facilităţi fiscale (scutiri, înlesniri, eşalonări de plată);
- sunt uşor de calculat;
- sunt uşor de perceput
Principalele dezavantaje ale impozitelor şi taxelor directe sunt următoarele:
- nu sunt agreate de către contribuabili;
- pot genera abuzuri în ceea ce priveşte aşezarea lor, cât şi în ceea ce priveşte
încasarea lor;
Impozitele şi taxele directe se împart în două mari categorii, în funcţie de
mobilizarea acestora, astfel:
- impozite şi taxe directe mobilizate la bugetul administraţiei centrale de stat;
- impozite şi taxe directe mobilizate de la bugetele locale;
Această clasificare presupune existenţa următoarelor categorii de impozite şi
taxe:
impozitul pe profit;
impozitul pe dividende la societăţi comerciale;
impozitul pe sumele obţinute din vânzarea activelor la societăţile
comerciale cu capital de stat;
impozitul pe salarii;
impozitul pe venitul reprezentanţelor din România ale societăţilor
comerciale străine;
impozitul pe venitul liber profesioniştilor
impozitul pe veniturile meseriaşilor;
impozitul asupra veniturilor realizate din închiriere şi subînchiriere;
impozitul pe venitul agricol;
impozitul pe clădiri;
taxa asupra mijloacelor de transport
taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul
construcţiilor;
taxa pentru staţiunile balneoclimaterice;
taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate şi afişaj;
taxa pentru vizitarea muzeelor, monumentelor istorice şi a altor obiective
turistice;
9
Adam Smith „Avuţia Naţiunilor”, vol. II, Editura Academiei române, Bucureşti 1965, p.242-244