Sunteți pe pagina 1din 11

CAPITOLUL I

Locul şi rolul impozitelor şi taxelor în sistemul pârghiilor


economico-financiare

Într-o economie de piaţă statul este prezent, atât în viaţa politică, cât şi în viaţa
economică şi socială, având drept rol principal asigurarea bunurilor şi serviciilor
publice. Pentru buna desfăşurare a activităţii şi pentru o continuă dezvoltare a
domeniului social-cultural (învăţământ, sănătate, cultură, artă, apărare naţională,
ordine publică), pentru buna funcţionare a administraţiei publice şi pentru dezvoltarea
activităţii din sectorul economic (cercetare ştiinţifică, transporturi, comunicaţii,
energie) se constată o creştere şi o diversificare a nevoilor de finanţare ale statului.
Ponderea cea mai mare în cadrul resurselor financiare ale statului o deţin
prelevările obligatorii, care sunt realizate prin intermediul impozitelor şi taxelor.
Astfel se consideră impozitul a fi „resursă de acoperire a cheltuielilor publice”.1

1.1 Noţiunea de impozit şi taxă

Pentru ca statul să poată să-şi îndeplinească funcţiile şi atribuţiile pentru


satisfacerea cerinţelor generale ale societăţii este necesară mobilizarea unei părţi din
produsul naţional brut sub formă bănească. Apare, în acest fel, necesitatea existenţei
finanţelor.
Dintre formele concrete de manifestare a finanţelor, impozitele şi taxele ocupă
un loc primordial. Numărul şi felul impozitelor şi taxelor este stabilit prin politica
financiară, în aşa fel încât să fie alimentate fondurile la dispoziţia statului.
Impozitul reprezintă „o formă de prelevare silită la dispoziţia statului, fără
contraprestaţie directă şi cu titlu nerestituibil, a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice sau/şi juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice”2.

1
Corduneanu Carmen „Sistemul Fiscal în ştiinţa finanţelor”, Editura Codecs, Bucureşti, 1998,
p.76
2
Talpoş Ioan, „Finanţele României”, vol. I, Editura Sedona, Timişoara, 1997, p.137
Taxele reprezintă „plăţile efectuate de persoanele fizice şi juridice, de regulă,
pentru serviciile prestate acestora de către stat”3.
Articolul 3 din Legea nr.10 privind finanţele publice, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 23 din 30 ianuarie 1991, prevede următoarele: „Parlamentul,
ca organ de decizie în domeniul finanţelor publice, stabileşte şi aprobă, prin lege,
impozitele, taxele şi alte venituri ale statului, precum şi normele şi normativele de
cheltuieli pentru instituţiile publice.”
Având în vedere că fiecare impozit şi taxă este prevăzut prin lege, acestea
trebuie să conţină următoarele elemente tehnice:
 Denumirea impozitului sau taxei – reflectă natura economică a impozitului sau
taxei respective;
 Plătitorul impozitului sau taxei – reprezintă persoana fizică sau juridică
obligată prin lege să plătească impozitul sau taxa respectivă;
 Suportatorul impozitului sau al taxei – reprezintă persoana care practic suportă
impozitul sau taxa. În cele mai multe situaţii plătitorul este aceeaşi persoană cu
suportatorul (de ex: impozitul pe profit este suportat şi plătit de agentul
economic care a realizat profit). În alte cazuri plătitorul este altă persoană decât
suportatorul (de ex: impozitul pe salarii este suportat de către angajaţii
societăţii, dar obligaţia de a plăti acest impozit revine societăţii);
 Obiectul impozitului – este reprezentat de materia impozabilă, respectiv de
baza de calcul în stabilirea impozitului sau taxei. De exemplu: pentru impozitul
pe profit se consideră obiect al impozitului diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile obţinute de societate, pentru impozitul pe salarii se consideră ca şi
bază de calcul salariul impozabil realizat în luna respectivă.
 Sursa impozitului – reprezintă mijloacele din care se plăteşte impozitul sau
taxa respectivă. De exemplu: impozitul pe profit se plăteşte din încasările
realizate.
 Modul de impunere şi percepere – reprezintă măsurile stabilite de către
organele financiare pentru stabilirea, constatarea, evaluarea materiei
3
Bistriceanu Gh. , Adochiţei M., Negrea E. „Finanţele agenţilor economici”, Editura Didactică şi
Pedagogică Bucureşti 1995, p.238
impozabile, determinarea cuantumului impozitului şi încasarea;
 Unitatea de impozitare – este unitatea de măsură în care se evaluează obiectul
impozabil (în condiţiile actuale se utilizează forma bănească);
 Cota de impunere – reprezintă o sumă sau un procent ce se aplică asupra bazei
de impozitare;
 Termenul de plată – arată când şi cum trebuie plătit impozitul sau taxa.
 Facilităţi fiscale – fac parte din măsurile de politică economică, financiară şi
socială şi cuprind scutirile de plată, eşalonări ale plăţilor, amânări de plată.

1.2 Rolul impozitelor şi taxelor

Pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului, pentru dezvoltarea tuturor


sectoarelor economiei naţionale, este necesară redistribuirea produsului naţional brut.
Această redistribuire se realizează prin intermediul finanţelor şi al creditului.
Dintre principalele instrumente financiare utili la redistribuirea produsului
naţional brut, un loc important ăl ocupă impozitele şi taxele.
Prin intermediul impozitelor şi taxelor, persoanele fizice şi juridice care
deţin în proprietate bunuri sau realizează venituri, trebuie să contribuie la formarea
banului public. Astfel din fondurile băneşti centralizate la dispoziţia statului se
asigură: dezvoltarea unităţilor administrativ-teritoriale, apărarea naţională, ordinea
publică, refacerea bunurilor distruse în urma unor calamităţi naturale sau accidente,
palat persoanelor aflate în incapacitate temporară sau definitivă de muncă, etc.
Prin intermediul contribuţiilor băneşti sub formă de impozite şi taxe se poate
realiza o redistribuire a veniturilor în scopul de a asigura satisfacerea de trebuinţe
tuturor persoanelor, nu numai a celor ce deţin bunuri sau realizează venituri.
Fiind considerate mijloace de reglare şi control, impozitele şi taxele
acţionează ca pârghii financiare, ele putând încuraja sau descuraja anumite
activităţi.
Concluzionând, se poate afirma că rolul impozitelor şi taxelor „se manifestă
pe plan financiar, economic şi social.4”

1.3 Caracteristicile impozitelor şi taxelor

Pornindu-se de la definiţia impozitului ca fiind „plata bănească obligatorie,


generală şi definitivă, efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului
statului, în cuantumul şi la termenele precis stabilite de lege, fără obligaţia din
partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat”5, pot fi
precizate principalele caracteristici ale impozitelor şi taxelor:
 impozitul este obligaţia contribuabilului de a plăti o sumă de bani (îmbracă
formă bănească);
 impozitul este o obligaţie generală, în sensul că se referă la toate persoanele
fizice şi juridice suspuse impozitării;
 impozitul este o obligaţie definitivă, în sensul că persoanele fizice şi juridice au
obligaţia să suporte impozitul sau taxa prevăzută în legile fiscale;
 impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil, în sensul că odată plătită,
contribuabilul nu trebuie să aştepte o contraprestaţie directă şi imediată din
partea statului;
 impozitul se datorează numai în situaţia în care persoanele fizice sau juridice
deţin anumite bunuri sau realizează anumite venituri;
 impozitele şi taxele sunt obligaţii fiscale prevăzute de lege, deci există
obligaţia contribuabilului de a vărsa aceste datorii în contul bugetului de stat, la
termenele prevăzute de lege.

1.4 Clasificarea impozitelor şi taxelor

Necesitatea clasificării impozitelor şi taxelor derivă din faptul că aceasta


4
Brezeanu Petre, Marinescu Iulian „Finanţe publice şi fiscalitate” Editura fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 1998, p.44
5
Bistriceanu Gh., Negerea E., Pătrăşcoiu I., Finanţe şi credit în industrie, construcţii şi
transporturi” Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1977, p.298
constituie un procedeu de cunoaştere ştiinţifică pentru surprinderea unor caracteristici
ştiinţifice ale acestora.
Datorită diversităţii impozitelor şi taxelor, în orice sistem fiscal se consideră
necesară gruparea acestora după mai multe criterii.6

Se poate realiza următoarea clasificare a impozitelor şi taxelor:


1. După forma în care statul le percepe, impozitele şi taxele pot fi:

a) impozite în natură – au fost întâlnite sub forma unor dări sau a unor

prestaţii în natură;
b) impozite în banii – se întâlnesc sub forma de obligaţii de plată băneşti.

2. După obiectul impunerii, pot fi întâlnite următoarele categorii de impozite şi

taxe:
a) impozite şi taxe pe avere – sunt cele care se stabilesc direct asupra

bunului deţinut în proprietate, de exemplu: impozitul pe clădiri,


impozitul pe teren etc.
b) impozite şi taxe pe venit – sunt cele care se stabilesc asupra veniturilor

obţinute de contribuabil; de exemplu: impozitul pe profit, impozitul pe


salarii etc.
c) impozite sau taxe pe cheltuieli – sunt cele ce se stabilesc în condiţiile în

care se depăşesc anumite plafoane de cheltuieli; de exemplu: impozitul


suplimentar pentru depăşirea fondului de salarii etc.
3. După scopul urmărit, se disting următoarele categorii de impozite şi taxe:

a) impozite financiare – sunt cele percepute de către stat în vederea

obţinerii veniturilor bugetare; de exemplu: impozitul pe profit, taxa pe


valoare adăugată etc.
b) impozite de ordine – sunt cel prevăzute de către stat în vederea stimulării

sau restrângerii anumitor activităţi; de exemplu: taxa pe tutun şi alcool;


4. După frecvenţa de realizare, impozitele şi taxele pot fi grupate în:

a) impozite şi taxe permanente – sunt stabilite cu o anumită periodicitate

6
Condor Ioan, „Drept fiscal şi financiar”, Editura Tribuna Economică Bucureşti, 1996, p.158-161
(lunar, trimestrial sau anual). De exemplu: impozitul pe salarii se
stabileşte lunar asupra salariului realizat.
b) impozite şi taxe întâmplătoare – sunt stabilite ocazional şi sunt

percepute o singură dată.


5. După nivelul la care se administrează, se întâlnesc următoarele categorii de

impozite şi taxe:
a) impozite şi taxe ale statului – sunt cele care se fac venituri la bugetul de

stat; de exemplu: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată etc.


b) impozite şi taxe locale – sunt cele care se fac venituri la bugetele locale;

de exemplu: impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport,


etc.
Clasificarea multicriterială presupune împărţirea impozitelor şi taxelor în
două mari categorii, şi anume:
a) impozite şi taxe directe – sunt acele prelevări percepute atât de

la persoanele fizice cât şi de la persoanele juridice pentru


veniturile realizate de către aceştia sau pentru bunurile deţinute.
De exemplu: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul
pe dividende etc.
b) impozite şi taxe indirecte – sunt acele prelevări ce se stabilesc

asupra vânzărilor de bunuri, prestărilor de servicii. Aceste


impozite sunt suportate de către consumatorii finali, datorită
faptului că ele sunt incluse în preţul de vânzare; de exemplu:
taxa pe valoare adăugată, taxele vamale.
Impozitele şi taxele directe pot fi la rândul lor împărţite în următoarele
categorii:
a) impozite reale – sunt cele stabilite asupra unor obiecte materiale
deţinute de către contribuabili; de exemplu: impozitul pe clădiri, taxa
asupra mijloacelor de transport etc.;
b) impozite personale – sunt cele stabilite de regulă asupra
veniturilor sau averii contribuabilului; de exemplu: impozitul pe salarii
etc.
Impozitele şi taxele indirecte pot fi grupate în următoarele categorii:
a) impozite sau taxe de consumaţie – sunt cele stabilite prin adăugarea lor la

preţul de vânzare al anumitor bunuri şi servicii; de exemplu: taxa pe valoare


adăugată, accizele
b) monopoluri fiscale – sunt percepute direct asupra producerii anumitor

categorii de bunuri. De exemplu: taxa pentru producerea de băuturi alcoolice.


c) taxe vamale – sunt stabilite asupra mărfurilor ce fac obiectul importurilor,

exporturilor sau tranzitului pe teritoriul unui stat.


d) alte impozite sau taxe – de exemplu: taxa de timbru, taxele de înregistrare,

etc.
Criteriile ce stau la baza acestei clasificări sunt următoarele7:
- criteriul economic – presupune faptul că impozitul are o incidenţă economică.
Aceasta are anumite limite, de cele mai multe ori în condiţiile în care se impune
contribuabilului să utilizeze un anumit preţ pe piaţă.
- criteriul ştiinţific – se referă la capacitatea contributivă individuală. Impozitele
directe personale şi impozitele indirecte au în vedere capacitatea contributivă
individuală, iar impozitele directe reale nu ţin seama de această capacitate.
- criteriul tehnic – se referă la periodicitatea impozitelor şi taxelor. Nu toate
impozitele şi taxele directe pot fi percepute periodic, deoarece există situaţii în
care acestea depind de periodicitatea faptelor economice (de ex: taxele de
succesiune).
- criteriul administrativ – se referă la unităţile administrative ce gestionează
impozitele şi taxele
- criteriul juridic – se bazează pe existenţa sau nu a rolurilor nominative,
documente cu putere executorie, stabilite de către administraţie, pentru încasarea
impozitului. Perceperea impozitelor directe se realizează de cele mai multe ori pe
baza rolului nominativ.
Un rol deosebit de important în ceea ce priveşte gruparea impozitelor şi

7
Carmen Corduneanu, op. cit. p.107-110
taxelor, ţinând cont de natura materiei impozabile sau de faptul generator al
obligaţiilor fiscale, revine clasificării F.M.I.8 Astfel, impozitele şi taxele sunt
grupate în următoarele categorii:
1. Impozite pe venit, beneficii şi câştiguri din capital – se referă la

impozitarea venitului obţinut atât de persoane fizice cât şi de persoane


juridice, precum şi la impozitarea câştigurilor din vânzări de active.
2. Impozite pe salarii şi pe mâna de lucru – se referă la impozitarea

câştigului sub formă de salariu.


3. Impozite asupra patrimoniului – se referă la impozitarea bunurilor

mobile sau imobile aflate în patrimoniu. Astfel, sunt percepute: impozite


periodice pe proprietatea imobiliară, impozite periodice pe valoarea
patrimoniului net, impozite pe succesiuni şi donaţii, impozite pe
tranzacţii mobiliare şi imobiliare etc.
4. Impozite interioare pe bunuri şi servicii – se referă la impozitarea

activităţilor creatoare de bunuri şi servicii. Astfel, sunt incluse în această


categorie, impozitele pe cifra de afaceri, taxa pe valoare adăugată,
accizele etc.
5. Impozite pe comerţ exterior şi tranzacţii internaţionale – se referă la

impozitele şi taxele percepute ca urmare a activităţii de import, export


sau alte operaţii de schimb internaţional.
6. Alte încasări fiscale – se referă la taxele de timbru, impozite de tip

capitaţie şi la alte impozite şi taxe şi la alte impozite şi taxe ce nu pot fi


incluse în alte categorii.

1.4.1 Impozite şi taxe directe

Impozitele directe, cea mai veche forma de impunere, sunt stabilite prin lege
în funcţie de mărimea venitului sau a averii, sunt cunoscute în prealabil şi sunt uşor
8
Carmen Corduneanu, op. cit. p. 110-115
de calculat, fiind astfel preferate în comparaţie cu impozitele şi taxele indirecte.
Principalele avantaje ale impozitelor şi taxelor directe sunt următoarele:
- constituie un venit sigur al statului;
- sunt cunoscute în prealabil;
- presupun existenţa unor facilităţi fiscale (scutiri, înlesniri, eşalonări de plată);
- sunt uşor de calculat;
- sunt uşor de perceput
Principalele dezavantaje ale impozitelor şi taxelor directe sunt următoarele:
- nu sunt agreate de către contribuabili;
- pot genera abuzuri în ceea ce priveşte aşezarea lor, cât şi în ceea ce priveşte
încasarea lor;
Impozitele şi taxele directe se împart în două mari categorii, în funcţie de
mobilizarea acestora, astfel:
- impozite şi taxe directe mobilizate la bugetul administraţiei centrale de stat;
- impozite şi taxe directe mobilizate de la bugetele locale;
Această clasificare presupune existenţa următoarelor categorii de impozite şi
taxe:
 impozitul pe profit;
 impozitul pe dividende la societăţi comerciale;
 impozitul pe sumele obţinute din vânzarea activelor la societăţile
comerciale cu capital de stat;
 impozitul pe salarii;
 impozitul pe venitul reprezentanţelor din România ale societăţilor
comerciale străine;
 impozitul pe venitul liber profesioniştilor
 impozitul pe veniturile meseriaşilor;
 impozitul asupra veniturilor realizate din închiriere şi subînchiriere;
 impozitul pe venitul agricol;
 impozitul pe clădiri;
 taxa asupra mijloacelor de transport
 taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul
construcţiilor;
 taxa pentru staţiunile balneoclimaterice;
 taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate şi afişaj;
 taxa pentru vizitarea muzeelor, monumentelor istorice şi a altor obiective
turistice;

1.4.2 Impozite şi taxe indirecte

O importantă sursă a veniturilor bugetului statului o constituie şi impozitele


indirecte. Acestea sunt percepute odată cu vânzarea anumitor bunuri sau servicii,
deoarece sunt incluse în preţurile de vânzare anumite cote de impozit.
Impozitele indirecte, spre deosebire de impozitele directe, au un caracter
regresiv, deoarece ele sunt mai mari pe măsură ce veniturile sunt mai mici. Deoarece
impozitele indirecte sunt incluse în preţurile de vânzare, ele sunt suportate de către
cumpărători, deci implicit de populaţie, ca şi consumator final. Din acest motiv,
persoanele cu venituri mici suportă destul de greu aceste impozite şi se plâng frecvent
de cotele de impozitare mari ce sunt aplicate.
Impozitele şi taxele indirecte sunt prezente în mai multe forme, dintre care sunt
precizate următoarele:
- taxa pe valoarea adăugată;
- accizele;
- monopolurile fiscale de stat;
- taxele vamale;
- taxele de timbru.

1.5 Principiile impunerii


Principiile impunerii reprezintă cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească un
sistem fiscal raţional.
Economistul englez Adam Smith a formulat pentru prima dată principiile
fundamentale ale impunerii,9 respectiv:
- maxima de justiţie – cetăţenii unei ţări trebuie să contribuie la constituirea
banului public atât cât le permit veniturile obţinute.
- maxima de certitudine – legile ce prevăd impozite şi taxe trebuie să fie clare,
concise şi cunoscute cu anticipaţie de către contribuabili.
- maxima comodităţii – modalităţile de plată a impozitelor şi taxelor trebuie să fie
cât mai convenabile pentru contribuabili.
- maxima economiei şi randamentului – presupune cote mici pentru impozitare,
deci sarcini fiscale mici pentru toţi contribuabilii, dar încasarea în totalitate a
obligaţiilor fiscale
Alte categorii de principii au fost formulate de francezul Maurice Allais
laureat al premiului Nobel pentru economie. În concepţia lui Maurice Allais,
principiile impunerii sunt următoarele:
- individualitatea – presupune că prin intermediul fiscalităţii trebuie să se dezvolte
personalitatea fiecărui cetăţean;
- nediscriminarea – presupune că odată stabilite impozitele şi taxele. Acestea nu
dau naştere la discriminări în rândul contribuabililor;
- impersonalitatea – presupune că sunt preferabile impozitele asupra fiecărui bun
sau operaţiune în parte, decât impozitele sintetice;
- neutralitatea – presupune că utilizarea sistemului de impozite şi taxe să
favorizeze dezvoltarea economiei;
- legitimitatea – presupune că fiscalitatea trebuie să facă distincţie între veniturile
legale şi cele ilegale;
- lipsa arbitrariului – presupune existenţa unui cadru legislativ clar, concis,
concret şi care să nu dea naştere vreunui arbitrariu;

9
Adam Smith „Avuţia Naţiunilor”, vol. II, Editura Academiei române, Bucureşti 1965, p.242-244