Sunteți pe pagina 1din 25

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMISOARA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRARE


A AFACERILOR

REFERAT

- IMPOZITE DIRECTE SI INDIRECTE -

DISCIPLINA:
FINANŢE PUBLICE
TITULAR CURS:
CONFERENŢIAR UNIV. Dr.
NICOLETA MOLDOVAN
ASISTENT SEMINAR:
ASISTENT UNIV. Dr.
OANA-RAMONA LOBONŢ
STUDENŢI:

An I, Seria 5, Grupa 6

TIMIŞOARA
2009
CUPRINS

1. Impozitele
1.1. Noţiunea de impozit. Conţinut şi rol........................................................................2
1.2. Elemente tehnice ale impozitelor.............................................................................2
1.3. Impunerea
1.3.1. Principiile impunerii.........................................................................................4
1.3.2. Criteriile impunerii...........................................................................................6
1.3.3. Tehnica de impunere.......................................................................................7
1.3.4. Perceperea impozitelor....................................................................................8
1.4. Clasificarea impozitelor.........................................................................................9
2. Impozite directe
2.1. Concept şi clasificare.............................................................................................10
2.2. Impozitele reale.....................................................................................................12
2.3. Impozitele personale.............................................................................................13
2.3.1. Impozitele pe venit.........................................................................................13
2.3.2. Impozitele pe avere........................................................................................16
3. Impozitele indirecte
3.1. Concept şi clasificare.............................................................................................17
3.2. Taxele de consumatie.............................................................................................18
3.2.1 Taxa pe valoarea adăugată(TVA).................................................................19
3.2.2. Accizele........................................................................................................20
3.3. Taxele vamale........................................................................................................21
3.4. Monopolurile fiscale..............................................................................................22
3.5. Taxele de înregistrare si de timbru........................................................................22
Bibliografie........................................................................................................................24

2
1. Impozitele

1.1 Notiunea de impozit . Continut si rol

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile sau din
averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii
cheltuielilor publice .
Aceasta prelevare are caracter obligatoriu , este cu titlu nerambusabil si fara
contrapestatie din partea statului.
Impozitele se stabilesc numai prin lege si au rol deosebit de important din punct
de vedere financiar, economic si social1 :
• in domeniul financiar are rolul de a procura resursele necesare efectuarii
cheltuielilor publice ;
• in domeniul economic impozitul reprezinta un instrument de interventie al
statului pentru a incuraja sau a descuraja anumite sectoare sau activitati
economice ;
• pe plan social rolul impozitelor este de redistribuire a unei parti din produsul
intern brut intre diferitele categorii sociale precum si intre persoanele fizice si
juridice ;

1.2 Elementele tehnice ale impozitelor

Concretizarea si individualizaea fiecarui impozit in parte au o deosebita


importanta atat pentru organele fiscale cat si pentru contribuabili in sarcina coror se
institue . In acest scop se folosesc urmatoarele elemente tehnice2 :
• subiectul impozitului sau contribuabilul;
• suportatorul impozitului;
• obiectul impozitului ;
• sursa impozitului;
• unitatea de impunere;
• cota impozitului;
• asieta fiscala;
• termenul de plata ;
Subiectul impozitului sau contribuabilul este persoana fizica sau juridica
obligata prin lege la plata impozitului . Totodata, in afara obligatiei de plata a impozitelor
datorate, contribuabililor le revin si alte obligatii ce se refera la : declararea obiectului
impozabil si a marimii acestora , intocmirea anumitor evidente scrise , depunerea la fisc a
uno deconturi periodice . De asemenea , subiectii de impozite au dreptul de a beneficia de
facilitatile fiscale legale si de a contesta operatiile considerate ilegale.
Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul din
veniturile sale. Acest element este important in legatura cu distinctia fundamentala dintre
1
Doina Leonte, Mariana Cristina Cioponea – Finante Publice Ed.Fundatiei Romania de Maine , Bucuresti
2001 pag 41;
2
Talpos I- Finantele Romaniei vol 1 , Ed. Sedona , Timisoara 1995 pag 139-140;

3
impozitele directe si cele indirecte Ca regula absoluta, la impozitele indirecte (TVA,
accize) suportatorul difera de platitor si, subiectului impozitului ii revine o indatorire
formala de a plati impozitul caci suportarea efectiva se realizeaza de catre persoana care
cumpara produsele sau serviciile a caror vanzare este supusa impozitelor acesta , acest
fenomen este cunoscut sub denumirea de repercursiunea impozitelor. La impozitele
directe, de regula, platitorul si suportatorul sunt aceeasi persoana .
Obiectul impozitului este bunul , venitul sau activitatea pentru care se datoreaza
impozitele directe , precum si vanzarea , valorificarea sau punerea in ciculatie a unor
produse , bunuri si servicii in cazul impozitelor indirecte. In mod traditional acest
element poarta denumirea de materie impozabila . Evaluarea materiei impozabile poate fi
destul de dificila. De regula, aceasta se face pe baza declaratiei contribuabilului. In alte
cazuri, ea se evalueaza conform unor norme fixate de catre autoritatea publica sau se face
o expertiza fiscala.
Sursa impozitului indica din ce anume se plateste impozitul , adica din venit sau
din avere . Ca sursa a impozitului , veniturile apar sub forma salariului ,a profitului,
dividendului sau rentei , in timp ce averea se prezinta sub forma de capital sau de bunuri
mobile si imobile .
La impozitul pe venit , obiectul coincide in toate cazurile cu sursa, lucru ce nu se
intampla, de regula, in cazul impozitelor pe avere .
Unitatea de impunere este in fapt unitatea de masura a materiei impozabile
exprimata fie in unitati valorice, fie in unitati naturale. Spre exemplu, la impozitul pe
venit unitatea de impunere este unitatea monetara (leul), iar la impozitul pe avere avem
metru patrat pentru terenuri sau capacitatea cilindrica pentru automobile etc.
Cota de impunere reprezinta impozitul ce revine pe unitatea de masura a materiei
impozabile.Aceasta poate sa fie o suma fixa sau o cota procentuala . In toate tarile se
practica mai multe feluri de cote, fie exprimate procentual fata de valoarea materiei
impozabile, fie in unitate monetara pe unitatea de masura a materiei impozabile.
Cotele de impozitare exprimate procentual pot fi:
• progresive;
• progresive in transe (la salarii);
• proportionale (la profit)
Cota de impunere poate fi aparenta (cea prevazuta de lege) sau reala (care poate fi mai
mica sau mai mare decat cea aparenta, datorita unui sistem de scutiri sau penalizari).
Asieta fiscala (modul de asezare al impozitului) reprezinta un grup de operatiuni
prin intermediul carora se defineste in fiecare caz in parte forma concreta a impozitului si
modul in care se aseaza.
Asezarea unui impozit presupune:
constatarea si evaluarea materiei impozabile;
stabilirea cuantumului impozitului datorat de catre contribuabil;
perceperea/incasarea impozitului.
Termenul de plata precizeaza data pana la care impozitul trebuie platit . Acest
termen are caracter imperativ , astfel ca in cazul nerespectarii sale sunt percepute
majorari de intarziere sau se aplica unele sanctiuni cum ar fi : punerea sechestrului pe
unele bunuri , vanzarea la licitatie a bunurilor sechestrate .

4
1.3. Impunerea

1.3.1. Principiile impunerii

Impunerea se realizeaza printr-un asamblu de operatii si masuri ce incearca sa


asigure eficienta impozitelor si sa tina cont de respectarea unor principii de baza. Astfel,
aceste principii fundamentale ale impunerii sunt3:
• principii de echitate fiscala;
• principii de politica financiara;
• principii de politica economica;
• principii social-politice ;
Principiile de echitate fiscala presupun necesitatea impunerii diferentiate a
veniturilor si a averilor , tinandu-se cont de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor
conditii :
• stabilirea unui minim neimpozabil - adica legiferarea scutirii de impozit , a unui
venit minim si a unei averi care permit satisfacerea nevoilor stricte de trai .
Desigur , aceasta conditie este aplicabila doar in cazul impozitelor directe ,
intrucat in cazul impozitelor indirecte calitatea de suportator revine intregii mase
a consumatorilor de bunuri sau servicii aflate sub incidenta respectivelor
impozite;
• sarcina fiscala absoluta si relativa a fiecarui contribuabil sa fie stabilita in functie
de puterea sa contributiva , ce este dependenta de marimea veniturilor si a averilor
impozabile , precum si de situatia personala a subiectului impozitului (singur,
casatorit , are mai multi copii sau alte persoane in intretinere );
• la o anumita putere contributiva , sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie
stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei categorii sociale , iar cea a unei
persoane comparativ cu sarcina altei persoane din aceiasi categorie sociala ;
• impunerea sa fie generala , adica sa cuprinda toti subiectii care realizeaza venituri
dintr-o anumita sursa sau care detin un anumit gen de averi , cu exceptia celora
care se situeaza sub nivelul minim considerat in perioada respectiva ;
Principiile de politica financiara cuprind cerintele ce trebuiesc indeplinite de
orice impozit nou introdus in practica, cu referire la un randament fiscal ridicat , la o
stabilitate si elasticitate acceptabile . De asemenea , se au in vedere tipul si numarul
impozitelor de stat pentru formarea veniturilor sale .
Randamentul impozitului - se masoara prin raportarea sumei globale colectata intr-un
interval dat si cheltuielile facute de autoritatea publica in vederea colectarii acesteia.
Conditiile ce trebuie indeplinite de un impozit pentru a avea un randament fiscal ridicat
sunt urmatoarele :
• impozitul sa aiba un caracter universal , adica sa fie platit de toate persoanele
fizice si juridice care obtin venituri sau poseda bunuri impozabile ;
• sa nu existe posibilitati legale sau nelegale de sustragere de la impunere a unei
parti din materia impozabila ;

3
Ibidem 2 (Op cit pag 143-145);

5
• volumul cheltuielilor privind stabilirea bazei impozabile, calcularea si perceperea
impozitelor sa fie cat mai redus ;
Stabilitatea impozitelor – vizeaza respectarea cerintei mentinerii constante a
randamentului impozitelor , fara ca acest randament sa fie influentat de miscarea ciclica a
economiei . Altfel spus, randamentul unui impozit nu trebuie să crească
pe măsura sporirii volumului producţiei şi a veniturilor în perioadele
favorabile ale ciclului economic şi nici să se micşoreze în perioadele
nefavorabile ale acesteia.
Elasticitatea impozitului - presupune ca acesta să poată fi adaptat
permanent necesităţilor de venituri ale statului, respectiv dacă se
înregistrează o creştere a cheltuielilor bugetare, acesta să poată fi
majorat, şi invers. Din practica fiscală internaţională rezultă că, de cele
mai multe ori, elasticitatea impozitului acţionează în sensul majorării
acestuia.
O problemă de politică financiară în materie de impozite o
reprezintă tipul şi numărul de impozite care să fie utilizate pentru
procurarea veniturilor necesare statului.
În timp, s-au conturat două concepţii:
- prima susţinând că un singur impozit reprezentativ este suficient,
iar a doua susţinând necesitatea instituirii perceperii mai multor
impozite.
- a doua , care are si mai multi adepti , este concepţia promovării
unui sistem pluralist de impozite care este aplicată în practica
fiscală a majorităţii ţărilor lumii, însă alegerea numărului şi
tipului de impozite diferă de la o ţară la alta, în funcţie de gradul
de dezvoltare economică, de tradiţii, de rezistenţa anumitor
categorii sociale la introducerea unor impozite noi şi de alte
criterii luate în considerare de către guvernele şi organele
legiuitoare aflate în exerciţiu.
Principiile de politică economică vizează utilizarea de către stat a impozitelor
nu numai pentru procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, ci şi
pentru încurajarea sau restrângerea activităţii din unele domenii, ramuri sau regiuni
economice, pentru reducerea sau creşterea consumului unei anumite mărfi, pentru
extinderea exportului sau restrângerea importului anumitor bunuri, pentru limitarea
inflaţiei.
Astfel, pentru stimularea activităţii unor ramuri sau subramuri economice, se pot
adopta anumite măsuri de ordin fiscal, cum sunt: reducerea sau scutirea de plata
impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone, stabilirea unor taxe vamale ridicate la
import, reducerea impozitelor directe stabilite în sarcina întreprinzătorilor care îşi
plasează capitalurile în ramura sau subramura respectivă, admiterea amortizării accelerate
a capitalului fix din aceste domenii etc.
Extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulată şi prin promovarea
unor măsuri fiscale cum sunt:
- acordarea unor prime pentru export;
- restituirea integrală sau parţială a impozitelor indirecte aferente mărfurilor
exportate;

6
- reducerea taxelor vamale la importul anumitor mărfuri şi servicii utilizate
pentru fabricarea de produse destinate exportului;
- scutirea de taxe vamale a importului unor mărfuri sau pentru mărfurile
provenite din anumite ţări.
Restrângerea comerţului exterior se poate realiza fie prin utilizarea unor taxe
vamale la import cu caracter protecţionist, fie prin limitarea accesului în ţară a unor
mărfuri prin intermediul unor contingente cantitative. De asemenea, contingentele
cantitative se pot stabili şi în cazul exportului unor materii prime, încurajându-se
exportul de produse finite.
In fine , impozitele se utilizeaza si pentru limitarea sau combaterea inflatiei , prin
majorarea indeosebi a taxelor de consumatie , dar si prin introducerea de noi impozite ,
cum este impozitul suplimentar perceput in cazul depasirii unui anumit nivel al fondului
de salarii.
Principiile social-politice ale impunerii se referă la faptul că, prin politica fiscală
promovată, statele au în vedere şi îndeplinirea unor obiective de natură social politică.
Prin realizarea acestor obiective, guvernele urmăresc să îşi menţină atât încrederea
populaţiei în politica pe care o promovează, cât şi influenţa asupra unor categorii sociale.
În acest scop sunt promovate :
- anumite facilităţi fiscale în favoarea contribuabililor cu venituri reduse sau care au
în întreţinere mai multe persoane fără venituri proprii (copii, bătrâni).
- in schimb pentru favorizarea natalitatii , unele state institue anumite impozite
speciale în sarcina persoanelor căsătorite care nu au copii şi celibatarilor;
- impozitele indirecte, care prin mărimea lor limitează influenţele negative asupra
sănătăţii oamenilor, a consumului de tutun şi băuturi alcoolice etc.
Principiile impunerii formeaza un sistem unitar , astfel ca cele patru categorii de
principii se influenteaza si se conditioneaza in mod reciproc . De aceea organele fiscale
trebuie sa aiba in vedere corelarea principiilor prezentate, astfel incat fiscalitatea
promovata sa poata raspunde cerintelor presupuse de aceste principii.

1.3.2. Criteriile impunerii

In stransa legatura cu realitatea obtinerii de venituri de catre unele persoane fizice


sau / si juridice din activitatea desfasurata in mai multe tari sau din detinerea pe averi pe
teritoriul mai multor tari , in practica fiscala contemporana se aplica separat sau in
diverse combinatii posibile , urmatoarele trei criterii4:
• criteriul teritorialitatii sau al originii veniturilor sau/si averii;
• criteriul domiciliului contribuabilului sau al rezidentei ;
• criteriul cetateniei sau al nationalitatii contribuabilului ;
Aceste criterii se aplica in mod diferit de catre un stat sau altul in functie de :
 interesul vizand stimularea sau ingradirea desfasurarii unor activitati generatoare
de venituri impozabile ;
 nivelul de dezvoltare , structura si particularitatile economiei ;
 natura si cadrul conventiilor incheiate cu diferite state , inclusiv apartenenta la
unele organizatii cu caracter regional;
4
Catineanu F, Donath Liliana, Seulean Victoria – Finante publice , Ed. Mirton , Timisoara 1997 pag
212-213;

7
 luarea in considerare a unor recomandari ale organismekor cu vocatie universala,
mondiala .
Criteriul teritorialitatii – potrivit acestui criteriu , impunerea se efectueaza de
catre organele fiscale din tara pe al carui teritoriu s-au ealizat veniturile sau averea ,
facandu-se abstractie de nationalitatea sau domiciliul beneficiarilor de venit . De
exemplu, un cetatean american cu resedinta in SUA , realizeaza un anumit venit anual in
Mexic . Conform criteriului teritorialitatii acest venit v-a fi supus impunerii de catre
autoriatatea fiscala din statul mexican .
Acest criteriu este adoptat, de obicei, de tarile in curs de dezvoltare, care urmaresc in
acest fel impunerea tuturor veniturilor realizate pe teritoriul lor de diferitele persoane
fizice si juridice , dar nu este exclusa aplicarea sa si de catre tarile dezvoltate , asa cum
este cazul SUA sau Franta .
Criteriul domiciliului sau al rezidentei – conform acestui criteriu, impunerea
veniturilor si a averii se efectueaza de catre activitatea fiscala caruia apartine rezidentul ,
netinandu-se seama de faptul ca acestea sunt obtinute pe teritoriul acelui stat sau in afara
lui . Altfel spus, impunerea se aplica de catre statul pe teritoriul carora domicilieaza
contribuabilii. De exemplu , un cetatean american , cae obtine venituri in Canada dar
domicilieaza in SUA , este supus la plata impozitului de statul american .
Acest criteriu este folosit la impunerea veniturilor sau averii de catre tarile
dezvoltate, deoarece sunt frecvente situatiile cand persoane fizice or juridice domiciliate
aici obtin venituri sau detin averi pe teritoriul alto state .
Criteriul nationalitatii – potrivit acestui criteriu , statul supune rezidentii sai la
plata impozitului pe venit sau avere obtinut in acel stat, indiferent daca locuiesc sau nu in
tara lor.
Evident , acest criteriu a aparut pe temeiul realitatii ca exista numeroase cazuri cand
cetatenii unor tari (de regula dezvoltate ) isi stabilesc , din divese motive, rezidentele in
alte tari , iar afacerile proprii se deruleaza in continuare in tara de cetatenie .

1.3.3 Tehnica de impunere

Impunerea se poate realiza in doua metode5 :


• impunerea in cote fixe ;
• impuneea in cote procentuale;
1. Impunerea in cote fixe – este destul de limitata , deoarece nu aspunde bine cerintei de
corelare a sarcinii fiscale cu puterea economica a contribuabilului , fiind utilizata pentru
asezarea unor impozite indirecte ( ca de exemplu acciza in suma fixa pentru tigari si
alcool ) sau a unor taxe ( in special locale ).

Cota fixa = unitatea monetara / unitatea de masurare a impunerii (1.1.)

2. Impunerea in cote procentuale – asigura o buna corelare a sarcinii fiscale atat cu


puterea economica a contribuabilului , cat si cu situatia sa personala :
- impuneea in cote proportionale – presupune stabilirea cuantumului impozitului ( I )
cu o aceiasi cota procentuala (c%) indifeent de marimea masei impozabile ( M ):
5
Mutascu M,Enache C, Crasneac A, Lobont Oana, Nicolescu Cristina – Finante Publice-caiet de seminar ,
Ed Universitatii de Vest , Timisoara 2008 , pag 88-90;

8
I = c% *M (1.2.)

Cotele progresive de impunere pot sa opereze atat orizontal , cat si vertical. In cazul
progresivitatii orizontale , la venituri impozabile egale ca marime , cota de impozit este
diferita in functie de natura venitului impozabil si de categoriile de platitori .
In cazul progresivitatii verticale , cotele progresive verticale sunt simple (globale) si
compuse (transe de venit):
a). Impunerea in cote progresive- presupune variatia cotei procentuale in sensul in care
varieaza si volumul materiei impozabile , iar caracteristica acestei modalitati de impunere
este partajarea materiei impozabile pe transe , definite intre doua nivele ale volumului
acesteia:
- impunerea in cote progresive simple – presupune aplicarea asupra intregii materii
impozabile ( V) a cotei de impozit ( ci) ce ii coespunde in baemul de impozitare ;

I = V * ci% (1.3.)

- impunerea in cote progresive compuse – presupune dividarea materiei impozabile in


mai multe transe conform baremului de impozitare si aplicarea , asupra fiecarei transe
astfel obtinute , a cotei de impozit ce ii corespunde in baremul de impozitare , iar
insumand impozitele astfel determinate se obtine impozitul final total .

I = T1 × ci %1 + T2 × ci % 2 + ..... + Tn × ci % n (1.4. )

b). Impunerea in cote regresive - consta in faptul ca nivelul cotei de impozit scade o data
cu cresterea veniturilor impozabile .

1.3.4. Perceperea impozitelor

Perceperea impozitelor reprezintă ultima operaţiune din cadrul aşezării


impozitelor, si reprezinta incasarea impozitelo in folosul statului .
După determinarea mărimii impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoştinţa
contribuabililor atât cuantumul impozitului datorat statului, cât şi termenele de plata a
acestuia şi ulterior se trece la încasarea lui.
În timp, s-au utilizat mai multe metode de percepere a impozitelor, cum sunt:
- strângerea impozitelor si varsarea lor in tezaurul public de către unul din
contribuabilii fiecarei localităţi(primar, cneaz, etc);
- încasarea impozitelor prin intermediul unor concesiuni;
- perceperea impozitelor printr-un aparat specializat al statului cunoscut sub
denumirea de fisc sau de aparat fiscal.
În prezent, s-a generalizat metoda încasării impozitelor printr-un aparat fiscal propriu,
folosindu-se următoarele modalitaţi6:
- direct de către organele fiscale de la plătitori;
- prin stopajul la sursă;
6
Ibidem 4 , Op cit ,pag 221-222;

9
- prin aplicarea de timbre fiscale.
a) Încasarea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitori se realizează prin:
- prezentarea contribuabilului la sediul organelor fiscale şi achitarea impozitului
datorat din proprie iniţiativă (aceste impozite se numesc portabile);
- deplasarea încasatorilor la domiciliul plătitorilor şi încasarea impozitelor datorate
(aceste impozite se numesc cherabile).
b) Stopajul la sursă - constă în reţinerea şi vărsarea impozitului datorat statului de către o
terţă persoană. Modalitatea este comoda pentru fisc, nu implica mari cheltuieli de
percepere .
c) Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale şi recipise CEC sau Trezoreria Statului- se
practică în cazul taxelor datorate statului pentru acţiunile în justiţie şi, de asemenea,
pentru taxele privind actele, certificatele şi diferitele documente elaborate de notariatele
şi de organele administraţiei de stat.
Odata cu perceperea impozitelor are loc stingerea obligatiei fiscale pentru contribuabil.
Incetarea ei constitue lichidarea impozitelor.

1.4 Clasificarea impozitelor

În practica fiscală internaţională întâlnim o diversitate de impozite, care se


deosebesc ca formă şi conţinut. De aceea, pentru a identifica uşor efectele diferitelor
categorii de impozite în plan economic, financiar, social şi politic este necesară gruparea
acestora pe baza unor criterii ştiinţifice7:
 trăsăturile de fond şi formă ale impozitelor;
 obiectul asupra cărora se aşează;
 scopul urmărit de stat prin introducerea lor;
 frecvenţa perceperii lor;
 instituţia care le administrează.
În funcţie de trăsăturile de fond şi formă, impozitele se grupează în:
1. impozite directe;
2. impozite indirecte.
1. Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fiziceşi/sau juridice, în
funcţie de veniturile şi averea acestora. De regulă, în cazul acestor impozite, subiectul şi
suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi persoană.
Pe baza criteriilor care stau la baza aşezării impozitelor directe, acestea se grupează în:
• impozite reale (obiective, de produs) , în această categorie se includ:
- impozitul funciar;
- impozitul pe clădiri;
- impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere;
- impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc.
• impozite personale (subiective), în această categorie se includ:
- impozitul pe venituri
▪ impozitele pe veniturile persoanelor fizice;
▪ impozitele pe veniturile societăţilor de capital;
7
Ibidem 2 Op. cit , pag 155- 159

10
- impozitul pe avere
▪ impozitele pe averea propriu-zisă;
▪ impozitele pe circulaţia averii;
▪ impozitele pe sporul de avere.
2. Impozitele indirecte care in funcţie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se
grupează în:
• taxe de consumaţie;
• venituri care provin de la monopolurile fiscale;
• taxe vamale;
• taxe de timbru şi înregistrare.
În funcţie de obiectul asupra cărora se aşează, impozitele sunt:
• impozite pe venit;
• impozite pe avere;
• impozite pe consum (sau pe cheltuieli).
În funcţie de scopul urmărit de stat prin introducerea lor, impozitele se grupează în:
impozite financiare – instituite de stat în scopul realizării de venituri necesare
acoperirii cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele
de consumaţie etc)
impozite de ordine – introduse de stat în scopul limitării unei activităţi anume sau în
vederea realizării unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea
unor accize ridicate asupra consumului de alcool şi tutun sau utilizarea unor taxe
vamale antidumping în scopul limitării importului anumitor mărfuri ce au preţ de
dumping.
După frecvenţa cu care se realizează (respectiv se percep la buget), distingem:
• impozite permanente (ordinare) – care se percep cu regularitate (de regulă,
anual), fiind înscrise în cadrul fiecărui buget public;
• impozite incidentale (extraordinare) – care se instituie în situaţii excepţionale
(cum ar fi, de pildă, în situaţii de criză şi război) şi se percep o singură dată,
motiv pentru care ele nu sunt înscrise în bugetul public.
După instituţia care le administrează, impozitele se grupează în funcţie de tipul statelor
în care se instituie şi percep, astfel:
- în statele de tip federal distingem:
• impozite federale;
• impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor
membre ale federaţiilor;
• impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judeţelor, ale
municipiilor, oraşelor şi comunelor.
- în statele de tip unitar distingem:
• impozite ale administraţiei centrale de stat;
• impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.

2. Impozite directe

11
2.1 Concept si clasificare

Cum le arata denumirea , impozitele directe sunt acele impozite ce se stabilesc


nominal în sarcina unor persoane fizice şi/sau juridice, în funcţie de veniturile şi averea
acestora, pe baza cotelor legale de impunere şi se percep direct de la subiectul
impozitului la anumite termene precis stabilite , fiind impozite individualizate8.
Impozitele directe reprezinta principala sursa de venituri a bugetului administratiei
centrale de stat in majoritatea tarilor lumii .
Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche si mai simpla, ci
si forma de impunere care poate asigura echitatea fiscala.
Caracteristicile impozitelor directe9:
• sunt nominative : se stabilesc diect pe numele fiecarei persoane fizice si juridice;
• de regulă, în cazul acestor impozite, subiectul şi suportatorul impozitului sunt una
şi aceeaşi persoană;tocmai de aceea , se spune ca impozitele de acest tip au o
incidenta directa asupra subiectului platitor;
• o caracteristica importanta a impozitelor directe este aceea ca, de regula, acestea
au un cuantum si termen de plata ce pot fi precizate in prealabil si, ca atare, pot fi
cunoscute din timp de catre contribuabil;
• se stabilesc pe veniturile si/sau averea persoanelor fizice sau juridice ;
• efectul lor economic consta in diminuarea veniturilor(scad dupa plata
impozitelor);
Practica fiscala releva existenta a doua categorii de impozite directe: impozitele reale ,
fundamentate fara a se tine cont de situatia personala a contribuabilului , si impozitele
personale , stabilite in stransa legatura cu starea economico-sociala a subiectului
impozabil .
Impozitele directe in functie de modul lor de asezare si de obiectul lor se impart ca in
urmatorul tabel10:
Structura categoriei impozite directe
Tabel nr. 2.1
- impozitul funciar
- impozitul pe cladiri
Impozite reale
- impozitul pe activitati economice
- impozitul pe capitalul mobiliar
Impozite - impozitul pe venituile persoanelor
- impozite pe
directe fizice
venit
Impozite - impozitul pe veniturile societatilor
personale - impozit asupra averii propriu-zise
- impozite pe
- impozit asupra circulatiei averii
avere
- impozit aspra cresterii averii

8
www.idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/FlorinDuma/finante-publice;
9
Lacrita N.G, Cioponea Mariana Cristina – Finante publice si fiscalitate , Ed. Fundatia Romaniei de Maine,
Bucuresti 2004 , pag 181-182;
10
Ibidem 4, Op. cit , pag 229;

12
2.2. Impozitele reale

Impozitele reale se mai numesc si obiective sau pe produs deoarece se aseaza asupra
materiei impozabile , ele ilustreaza prevederi fiscale vechi, fara a se tine cont de situatia
subiectului impozitului11 .
Aceste impozite se stabilesc în legătură cu deţinerea unor obiecte materiale (cum
sunt pământul, clădirile, magazinele etc), precum si asupra capitalului mobiliar .
Impozitele reale au cunoscut o largă aplicabilitate în perioada capitalismului
premonopolist, dar ele se practică şi în prezent în cazul clădirilor, terenurilor ocupate de
clădiri, exploatărilor agricole , facand parte din categoria impozitelor locale . In cea mai
mare parte, impozitele reale au fost inlocuite cu impozite pe venit si impozite pe avere .
In mod concret , in aceasta categorie de impozite se cuprind12 :
- impozitul funciar;
- impozitul pe clădiri;
- impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere,
- impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc.
Impozitul funciar-a fost introdus in practica fiscala a unor tari europene in primele
stadii ale dezvoltarii capitalismului, fiind dadatorat de catre toti proprietarii de terenuri .
Pentru determinarea marimii acestora, se foloseau criterii care nu puteau servi la
stabilirea corecta a capacitatii de plata a contribuabililor platitori , deoarece ele aveau in
vedere numai factorii care influenteaza nivelul productiei agricole:suprafetele de teren
cultivate si calitatea acestora , marimea arenzii.
Introducerea cadastrului a permis determinarea mai exacta a impozitului funciar, in
acesta fiind inregistrate atat bunurile funciare existente intr-o localitate, cat si veniturile
pe care acestea le produceau, pe baza carora erau stabilite impozitele .
Impozitul pe cladiri - a fost instituit in paralel cu impozitul funciar si era perceput de
la toate persoanele care detineau in proprietate cladiri . Stabilirea marimii acestui impozit
se facea pe baza unor criterii exterioare cladirii , care aveau in vedere : numarul si
destinatia data incaperilor, suprafata construita , aspectul exterior al cladirii .
Aceste criterii nu erau in masura sa realizeze o impunere echitabila , deoarece nu
ofereau o imagine completa asupra obiectului impozabil .
Cu timpul, aceste criterii au fost completate si diversificate , fapt care au permis o
ajezare mai corecta a acestui tip de impozit .
Impozitele pe activitatile industriale , comerciale si pe profesiile liberale- erau
stabilite deasemenea in baza unor criterii exterioare, fara a se tine seama de veniturile
realizate, de costurile de productie , de capacitatea contributiva a subiectilor platitori .
Stabilirea marimii impozitelor avea in vedere marimea numarul salariatilor .
Impozitele pe capitalurile banesti – erau stabilite in functie de marimea veniturilor
sub forma dobanzilor pe care creditorul le incasa pentru imprumuturile acordate sau in

11
Ibidem 2, Op. cit. , pag 156;
12
Donath Liliana, Finante publice si elemente de administrare a impozitelor Ed. Marineasa, Timisoara ,
2004, pag . 142-143;

13
functie de cuantumul venitului sub forma dobanzilor pe care debitorul le platea pentru
capitalul imprumutat .
Aceasta modalitate de asezare a impozitului oferea contribuabililor posibilitatea de a se
sustrage de la plata impozitelor , intrucat nici debitorii si nici creditorii nu erau interesati
sa informeze organele fiscale despre existenta unor raporturi de creditare intre ei . Pin
urmare , randamentul fiscal al acestui tip de impozit era scazut.
Actualmente , in practica fiscala internationala exista foarte putine impozite reale,
majoritatea statelor lumii efectuand de-a lungul timpului complexe operatiuni de
“cosmetizare” a impozitelor reale prin “ personalizarea “ acestora .

2.3. Impozitele personale

Impozitele personale se stabilesc asupra venitului sau averii exprimata in forma


baneasca (in unitati monetare ), in stransa legatura cu situatia personala a subiectului
impozitului , motiv pentru care sunt cunoscute si sub denumirea de impozite subiective .
Trecerea de la impozitele reale la cele personale a fost determinata de mai multe cauze :
- nevoia sporita de resurse financiare la dispozitia statului pentru indeplinirea
sarcinilor sociale;
- aparitia unei surse noi de impunee , salariul, cu mare pondere in veniturile din
societate ;
- impozitele personale sunt mai eficiente , presupun proceduri de evaluare mai
corecte , mai simple, are un randament fiscal mai ridicat comparativ cu impozitele
reale ;
Impozitele diecte personale constitue o treapta superioaa in evolutia impunerii
cupinzand doua grupe de prelevari:
- impozitele pe venit;
- impozitele pe avere;

2.3.1. Impozitele pe venit

A fost introdus pentru prima data in Marea Britanie la inceputul secolului trecut si
in cele mai multe tari din Europa la inceputul acestui secol .
Impozitele pe venit au fost asimilate in practica in contextul inregistrarii
diferentierii veniturilor realizate de diferitele categorii sociale si al distinctiei intre
subiectii-persoane fizice si subiectii persoane juridice , in functie de care exista doua
categorii de impozite pe venit13 :
- impozitele pe veniturile persoanelor fizice;
- impozitele pe veniturile pesoanelor juridice;
Impozitele pe veniturile persoanelor fizice – acest impozit este platit de pesoanele
fizice cu domiciliul intr-un stat cat si de catre strainii care realizeaza venituri in acel stat .
Obiectul impunerii il constitue venitul , indiferent de forma : salariu, chirie, dividende,
venitul liber al profesionistilor, dreptul de autor, dobanda , rente . Acest tip de impozit
este platit de persoana fizica care realizeaza una sau mai multe din aceste forme de venit .

13
Ibidem 2, Op. cit. ,pag 156;

14
Impunerea impozitelor pe veniturile persoanelor fizice se realizeaza in doua
modalitati14:
• impunerea separata - in acest caz se impune separat fiecare tip de venit obtinut de
persoana fizica in parte , numarul surselor de venit determinand numarul
impozitelor calculate.
Sistemul impunerii separate prezinta avantajul simplicitatii , preciziei, , insa
comporta si o serie de impedimente , cauzate in special de faptul ca are un
randament fiscal scazut , genereaza costuri ridicate de aplicare si dezavantajeaza
persoanele care au o singura sursa de venit .
• impunerea globala – consta in insumarea tuturor veniturilor realizate de o
persoana fizica (indiferent de sursa de provenienta) , si deducerea din rezultatul
obtinut a unor sume stabilite reglementat. In final venitul cumulat, astfel
corectat, fiind supus impunerii printr-o singura prelevare fiscala, impozitul global.
Acest sistem de impunere are o laga raspandire in lume , fiind practicat in multe
tari din Europa Occidentala(Belgia, Franta, Italia ). In tara noastra s-a trecut la
impozitarea globala incepand de la 1 ianuarie 2000.
Avantajele sistemului de impunere globala ofera :
- posibiliatea aplicarii progresivitatii impozitarii ,
- asigura individualizarea fiscala a pesoanelor fizice,
- reduce numarul tentativelor de sustragere de la plata ;
- confera un randament fiscal ridicat ;
Pe cand dezavantajele acestuia se refera la :
- imposibiliatea diferentierii sarcinii fiscale pe surse de venit;
- volumul mare de munca ;
- inechitatea pricinuita persoanelor care obtin venituri din mai multe
surse.
Impozitele veniturilor persoanelor juridice – se constitue si se percep in
functie de modul oganizarii acestora, ca societati de persoane sau ca societati de capital .
• in cazul societatilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent
pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil sa
se faca distinctie intre averea fiecareia din persoanele asociate si patrimoniul
societatii respective.
• la societatile de capital,impunerea are in vedere structura si repartizarea
profitului. Profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atat actio-
narilor sub forma de dividende (proportional cu participarea lor la capital), cat si
la dispozitia societatii pentru constituirea unor fonduri.
Aceasta repartizare a profitului permite luarea in considerare a mai multor modalitati de
impunere a veniturilor realizate de societatile de capital si anume15:
- se impune mai intai profitul total obtinut de societatea de capital si apoi separat
profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende. In acest caz, considerat
clasic, partea din profit repartizata actionarilor este impusa de doua ori
impozitarii (o data la societate si a doua oara la actionari sau asociati);
- se impun numai dividendele, iar partea din profit lasata la dispozitia societatii de
capital este scutita de impozit. Practicarea acestei metode este avantajoasa pentru
14
Mutascu M. I , Finante publice , Ed. Art Press, Timisoara 2005, pag 88;
15
Ibidem 2, Op. cit , pag 157;

15
societatile de capital si vizeaza simularea acestora in plasarea profitului realizat
in noi investitii;
- se impune numai partea din profit care ramane la dispozitia societatii de capital,
iar dividendele repartizate actionarilor nu sunt impuse impozi-tarii. In acest caz
se incalca principiul echitatii fiscale, deoarece se exone-reaza de la impunere
dividendele realizate de actionari;
- impunerea separata, mai intai a dividendelor repartizate actionarilor si apoi a
partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital.
Impozitul pe venitul persoanelor juridice imbraca urmatoarele forme:
• impozitul pe profit;
• impozitul pe dividende;
• impozitul pe venituri din vanzarea activelor
Dintre acestea, impozitul pe profit este cel mai important avand in vedere ca profitul
este principala forma de venit a societatilor comerciale.
In sens, larg profitul reprezinta diferenta dintre veniturile unui agent economic realizate
din activitatile pe care le desfasoara si cheltuielile aferente obtinerii lor.
Obiectul impunerii este profitul anual impozabil care este reprezentat de diferenta dintre
veniturile obtinute de agentul economic intr-un an fiscal si cheltuielile deductibile
aferente efectuate. Daca exista si cheltuielile nedeductibile acestea nu pot fi scazute din
venituri, ci se insumeaza acestora in vederea determinarii profitului anual impozabil.

Determinarea profitului impozabil se face astfel:

Pi = Vi – Charv + Chnded (2.1.)


Unde:
Pi= profitul impozabil
Vi= venituri impozabile
Charv= cheltuieli aferente realizarii veniturilor
Chnded= cheltuieli nedeductibile
Cheltuielile nedeductibile sunt16:
• cheltuieli cu impozitul pe profit;
• dobânzile, majorările de întârziere, amenzile, confiscările datorate către
autorităţile române;
• cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate
lipsă din gestiune ori degradate.
• cheltuieli de protocol care depăşesc limita de 2% aplicată diferenţei rezultate
dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor
impozabile, mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile de
protocol;
• cheltuieli cu deplasarea care depăşesc de 2,5 ori nivelul legal stabilit;
• cheltuieli cu TVA aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub forma unor avantaje
în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată la sursă;
• cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ;
• cheltuieli cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului;

16
www.wikipedia.ro ;

16
•sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală,
cu excepţia celor create de bănci;
• cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private,
acordate potrivit legii;
• cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de
servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării.
Sunt obligaţi la plata impozitului pe profit contribuabilii din următoarele categorii:
• persoane juridice române;
• persoane juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România.
Cota generală de impozitare este de 16%. În cazul în care un contribuabil desfăşoară
activităţi de natura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor, a
cazinourilor sau a pariurilor sportive, impozitul pe profit nu poate fi mai mic de 5% din
veniturile aferente acestor activităţi. În acest caz impozitul va fi 5% din veniturile
aferente activităţii.

2.3.2. Impozitele pe avere

Impozitele pe avere – se institue in stransa legatura cu dreptul de proprietate al


diferitelor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile .
Impozitul pe avere imbraca trei fome principale17:
- impozit asupra averii propriu-zise;
- impozit asupra circulatiei averii;
- impozit asupra cresterii averii.
Impozitele asupra averii propriu-zise - au ca obiect, in general, proprietatile
imobiliare (terenurile, cladirile, etc) si activul net. Acest tip de impozite se plateste fie din
profitul adus de avere, fie din alte venituri ale contribuabilului. In acest ultim caz,
spunem ca acesta este un impozit pe substanta averii si se intalneste rar, din cauza ca
determina scaderea materiei impozabile, adica a averii respective.
O problema esentiala o constituie evaluarea averii. Aceasta poate fi facuta fie pe baza
declaratiei contribuabilului, fie potrivit unor documente ce atesta dobandirea averii, fie
conform unor norme fixate de autoritatea publica, fie in baza unei expertize.
Impozitul asupra circulatiei averii - se plateste ca urmare a trecerii dreptului de
proprietate de la o persoana la alta, cu titlu gratuit sau oneros si prin vanzare.
Cele cu titlu gratuit sunt:
- impozitul pe succesiune- taxa de mostenire se aseaza asupra averii care trece
de la o persoana decedata la o pesoana in viata . Cotele acestui impozit sunt
mici si varieaza in functie de marimea averii si gradul de rudenie . Impozitul il
plateste cel care primeste averea .
- impozitul pe donatie : a fost instituit ca o replica la evaziunea impozitului pe
succesiune . Obiectul acestui impozit este valoarea bruta a donatiei . Are cote
mici si un caracter regresiv . Cotele vor fi in functie de obiectul si motivul
donatiei;

17
Morar I. D – Introducere in studiul finantelor publice , Ed. Universitatii din Oradea , Oradea , 2001 ,
pag . 161-163;

17
Impozitul pe vanzare – este instituit in momentul in care are loc vanzarea sau
cumpararea unei valori mobiliare sau imobiliare . Obiectul acestui impozit este valoarea
declarata a averii , iar in unele cazuri valoarea de piata a acesteia .
Impozitele speciale pe avere – se aseaza pe cresterea valorii averii . Dintre
acestea amintim :
- impozitul asupra plusvalorii imobilelor : obiectul acestui impozit reprezinta
cresteea valorii datorita unor factori independenti de vointa proprietarului .
Subiectul impozitului este proprietarul averii , care apare ca si platitor doar in
momentul vanzarii imobilului respectiv. Acest impozit se percepe sub forma
timbrelor fiscale .
- impozitul pe cresterea averii pe timp de razboi : obiectul impozitului este valoarea
in plus a averii cu dezavantajul ca materia impozabila este greu de evaluat , dar
totusi se bazeaza pe cote progresive . Randamentul impozitului este foarte scazut
pentru ca , cotele de impozitare sunt destul de mici , iar cuantumul impozitului
este afectat de inflatie , fenomen ce se dezvolta de regula pe timp de razboi , astfel
incat plata impozitului se face in moneda depreciata .
- impozitul militar – este un impozit incidental perceput pe timp de razboi , platit de
persoane scutite de a indeplini stagiul militar pe tot timpul desfasurarii razboiului.
Obiectul impozitului este averea persoanei respective . Motivul asezarii acestui
impozit este acela ca daca persoana respectiva ar fi satisfacut stagiul militar n-ar fi
avut timp sa se ocupe de propria sa avere.

3. Impozite indirecte

3.1 Concept si clasificare

Impozitele indirecte sunt instituite asupra vanzarii unor bunuri si prestarii


anumitor servicii , fiind varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti si sunt
suportate de catre consumatorii bunurilo si serviciilor impozabile .
Denumirea de “indirecte” provine de la faptul ca aceste impozite nu se stabilesc
“direct pe persoana” : atunci cand se introduc , nu se cunoaste , nici de organele fiscale si
nici de cetateni cine va plati aceste impozite si in ce masura 18.
Caracteristicile impozitelor indirecte sunt:
• nu sunt nominative , adica nu se cunoaste numele contribuabilului care datoreaza
debitele fiscale;
• se percep la vânzarea mărfurilor şi serviciilor prin adăugarea unor cote de
impunere la preţurile şi tarifele acestora;
• se încasează de la toate persoanele care cumpără mărfurile şi serviciile supuse
impunerii indirecte, indiferent de veniturile, averea sau situaţia personală a
acestora;
• se stabilesc în cote proporţionale asupra preţului mărfurilor supuse vânzării şi
serviciilor în sumă fixă pe unitatea de măsură a acestora;
18
Ibidem 9,Op. cit. , pag. 190-191;

18
•se virează la bugetul public de către producători, comercianţi, însă sunt suportate
de către consumatori, fiind incluse în preţurile mărfurilor sau tarifele serviciilor;
în acest sens există o neconcordanţă între plătitorul acestora la buget şi
suportatorul lor real;
• mărimea acestora este necunoscută de consumatori, fiind „camuflată” în preţuri
sau tarife, fiind numite si impozite invizibile;
• au un caracter inechitabil, deoarece nu prevăd un venit minim neimpozabil, nu
cuprind anumite facilităţi în cazul celor care au copii sau persoane în întreţinere
şi, totodată, avantajează persoanele cu venituri mari;
• au un pronunţat caracter regresiv, datorită discrepanţei dintre mărimea veniturilor
diferitelor categorii sociale;
• utilizarea lor, ca şi în cazul impozitelor directe, conduce la scăderea nivelului de
trai al populaţiei, deoarece, prin reducerea veniturilor reale se diminuează puterea
de cumpărare a populaţiei;
• un alt avantaj este rapiditatea perceperii impozitului si in acelasi timp este si mai
putin costisitoare decat impozitarea directa.
In functie de forma lor de manifestare , impozitele indirecte se grupeaza in 19:
- taxele de consumatie ;
- monopolurile fiscale;
- taxele vamale ;
- taxe fiscale de timbru , de inregistrare ;

Schema impozitelor indirecte


Tabel nr. 3.1

- pe produs (accize)
taxe de consumatie
- generale pe vanzari(TVA)
- asupra productiei
monopoluri fiscale - asupra vanzarii
- asupra productiei si vanzarii
impozite indirecte
- de import
taxe vamale - de export
- de tranzit
- de timbru
taxe traditionale
- de inregistrare

3.2. Taxele de consumaţie

Cea mai raspandita forma de asezare a impozitelor indirecte o reprezinta taxele de


consumatie. Poarta denumirea de taxe dintr-o simpla obisnuinta, in fond acestea sunt
impozite in sensul ca sunt obligatorii, nu presupun o contraprestatie si sunt fara o
destinatie speciala.20
19
Ibidem 4, Op. cit. , pag. 247;
20
www.idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/FlorinDuma/finante-publice;

19
Taxele de consumatie sunt impozite cuprinse in pretul de vanzare al marfurilor
produse si realizate in interiorul tarii . La plata acestora sunt supuse atat bunurile de
consum cat si mijloacele de productie .
Taxele de consumatie au un camp de aplicare diferit de la tara la tara . In orice caz,
randamentul lor fiscal este mare . Se mai numesc si impozite pe consum .
Taxele de consumatie se aseaza in doua moduri:
• fie ca taxa generala pe consum – taxa pe valoarea adaugata;
• fie ca un impozit special asezat numai pe vanzarea anumitor bunuri – accizele;

3.2.1 Taxa pe valoarea adaugata(TVA)

Forma sub care exista in prezent taxa generala de consumatie este taxa pe valoarea
adaugata (TVA). A fost introdusa intaia data in Franta (in 1954) , azi se practica in peste
50 de state de pe toate continentele.
Taxa pe valoarea adaugata (impozitul unic incasat fractionat cum mai este denumit)
se calculeaza asupra cresterii de valoare, adaugata de fiecare agent economic care
participa la ciclul realizarii unui produs , adica impozitul se aplica la valoarea adaugata
in fiecare faza a acestui circuit . De aici si denumirea de taxa pe valoarea adaugata.
Platitori de TVA sunt toti agentii economici care vand produse, executa lucrari sau
presteaza servicii, suportatorii taxei sunt, insa, consumatorii marfurilor respective o data
cu cumpararea lor . Cota standard de impozitare este de 19%.
Obiectul TVA il constituie , in pincipiu , operatiile cu plata , efectuate in mod
autonom de persoane juridice sau fizice 21.
Sfera de aplicare:
• Livrarea de bunuri (comercializarea mărfurilor)
• Prestări de servicii efectuate pe teritoriul ţării
• Importul de bunuri şi servicii
• Transferul proprietăţii bunurilor imobile între contribuabili, precum şi între
aceştia şi persoane fizice
• Serviciile efectuate de prestatorii cu sediul sau domiciliul în străinătate pentru
care locul prestării se consideră a fi România.
Nu se cuprind in sfera de aplicare a TVA operatiunile privind livrarile de bunuri si
prestarile de servicii , rezultate din activitatea specifica , autorizata efectuate de22 :
• asociatiile fara scop lucrativ, pentru activitatile avand caracter social filantropic ;
• organizatiile care desfasoara activitati de natura religioasa, politica sau civica;
• oganizatiile sindicale , pentu activitatile legate direct de apararea colectiva a
intereselor materiale si morale ale membrilor lor ;
• institutiile publice , pentru activitatile lor administrative , sociale ,de aparare,
siguranta statului , culturale si sportive ;
• Regii Autonome „Administratia Nationala a Drumurilor din Romania ”;
Scutiri de TVA23:
• Spitalizarea, îngrijiirile medicale, şi operaţiunile strâns legate de acestea.

21
Ibidem 4, Op.cit., pag 251;
22
Ibidem 1, Op.cit , pag 95-96;
23
www.wikipedia.ro;

20
• Prestări de servicii de către stomatologi şi tehnicieni dentari precum şi livrarea de
proteze dentare
• Prestările de îngrijire şi supraveghere efectuată de personalul medical şi
paramedical
• Transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate de către entităţi autorizate
• Livrări de organe şi sânge de provenienţă umană
• Activitatea de învăţământ
• Meditaţiile acordate în particular de către cadrele didactice
• Prestările de servicii legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice
• Serviciile publice poştale, activităţile specifice posturilor publice de radio si
televiziune;

3.2.2. Accizele

Distinct de TVA in toate statele exista taxe speciale de consumatie care "lovesc"
numai anumite produse. Accizele sunt aceste taxe speciale de consumatie si se aseaza, de
regula, pe vanzarea acestor grupe aparte de produse
In prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt
reprezentate:
• de bunurile care dauneaza sanatatii ;
• de produsele considerate de lux ;
Platitorii accizelor sunt agentii economici care importa produsul respectiv pentru
vanzare, producatorii sau vanzatorii acestuia. Ca si in cazul TVA, suportatorul este insa,
cel care cumpara produsul respectiv, adica consumatorul final24.
Acciza se calculeaza de regula in doua moduri, in functie de cum este exprimata cota
de impunere pentru fiecare produs accizat in parte. Astfel, cota de impunere poate fi:
• fie o cota fixa in lei sau in euro pe unitatea de masura specifica (de exemplu pe
litru, pe gradul de concentratie, pe cifra octanica etc);
• fie o cota procentuala care se aplica asupra petului de vanzare;
Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, si anume formarea de resurse la dispozitia
statului. Cel putin la fel de importanta este insa si motivatia de ordin social a accizelor,
prin faptul ca aceste pot fi folosite ca si parghii fiscale pentru controlarea consumurilor,
in sensul descurajarii acelora care, spre exemplu, dauneaza sanatatii.
Spre exemplu, in tara noastra se platesc accize pentru urmatoarele grupe de produse:
• alcoolul etilic alimentar, derivatele sale si orice alte bauturi alcoolice;
• produsele petroliere (exceptie face pacura);
• produsele din tutun;
• alte produse si grupe de produse: cafea, bijuterii (cu exceptia verighetelor),
autoturisme, parfumuri, blanuri naturale, articole din cristal, ape minerale, armele
de vanatoare si de uz individual.

3.3 Taxele vamale


24
www.idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/FlorinDuma/finante-publice;

21
Taxele vamale - sunt impozite pecepute de stat asupa marfurilor la trecerea
granitelor vamale ala statului respectiv. Ele sunt o categorie de impozite deosebite, avand
rolul de a procura venituri fiscale bugetului, dar si a proteja economia nationala de
concurenta straina .
Taxele vamale fac parte din sistemul impozitelor indirecte. Nivelul
taxelor vamale depinde de nevoia de protecţie pe piaţa internă.
Cuantumul acestora va fi cu atât mai ridicat cu cât condiţiile de pe
piaţa internă sunt mai defavorabile faţă de cele ale exportatorilor
străini. De asemenea, fixarea nivelului taxelor vamale depinde şi de
diferenţele existente între costul şi preţul mărfurilor pe piaţa internă şi
pe piaţa externă.
În funcţie de criteriul folosit, taxele vamale se pot clasifica astfel25:
1. După scopul urmărit de către stat:
- taxe vamale fiscale;
- taxe vamale protecţioniste.
Taxele vamale fiscale au ca singur obiectiv procurarea de venituri la
bugetul de stat. Taxele vamale protecţioniste vizează crearea unei
bariere pentru mărfurile străine, prin intermediul căreia se urmăreşte
anihilarea concurenţei străine pe piaţa internă.
2. După obiectul impunerii:
- taxe vamale de import(statul le percepe cu ocazia intrarii in tara
a unor marfuri cumparate pe piata externa);
- taxe vamale de export ( se institue de obicei fie asupra
materiilor prime pentru a detemina prelucrarea acestora in tara ,
fie asupra semifabricatelor ori produselor finite cu pondere mare
in export ;
- taxe vamale de tranzit ( se stabilesc asupra marfurilor care fac
obiectul comertului exterior , cu prilejul trecerii acestora pe
teritoriul unei terte tari);
3. Dupa modul de stabilire taxele vamale pot fi:
- taxe vamale autonome ( fixate reglementat si opozabile fata de oricare alt stat
strain );
- taxe vamale conventionale ( instituite si opozabile fata de un anumit stat, prin
consimtamantul acestuia );
4. Dupa modul de exprimare al taxei intalnim:
- taxe vamale ad valorem ( se calculeaza ca procent asupra pretului marfii);
- taxe vamale specifice ( se fundamenteaza ca suma fixa pe unitatea naturala de
masura a marfii);
- taxe vamale mixte ( reprezinta o combinatie a taxelor vamale specifice cu cele ad-
valorem );

25
Ibidem 14, Op.cit. ,pag. 95-96;

22
3.4 Monopolurile fiscale

O alta sursa importanta de venituri ale statului26 , care fac parte din categoia
impozitelor indirecte , o reprezinta monopolurile fiscale. Statul instituie monopoluri
fiscale asupra producţiei şi/sau vânzării unor mărfuri ca: tutun, sare, alcool, cărţi de joc şi
alte produse specifice.
Monopolurile fiscale, în funcţie de sfera lor de cuprindere, pot fi:
- depline sau totale;
- parţialesau speciale;
Monopolurile fiscale depline se instituie de către stat atât asupra producţiei, cât şi
asupra comerţului cu ridicata ori cu amănuntul a unor mărfuri.
În schimb, monopolurile parţiale sunt instituite fie numai asupra producţiei şi
comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul.
Veniturile realizate de către stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o
parte, din profitul creat în procesul de producere a acestor mărfuri –pe care statul îl
realizează ca orice întreprinzător -, iar pe de alta, din impozitul direct cuprins în preţ, care
se încasează de la consumatorii mărfurilor respective. Deoarece numai statul produce sau
numai statul vinde aceste mărfuri, el poate stabili un preţ în care să fie inclus şi un
asemenea impozit indirect.
Printre ţările în care monopolurile fiscale aduc statului încasări relativ importante, se
menţionează: Italia (asupra tutunului şi chibriturilor), Germania (asupra alcoolului sau
băuturilor alcoolizate), Spania (asupra tutunului şi petrolului) şi Tunisia.
În România monopolurile fiscale se instituie asupra chibriturilor, parţial asupra
alcoolului şi produselor alcoolice, tutunului, timbrelor fiscale, judiciare şi poştale,
Loteriei Naţionale, fabricarea si comercializarea armamentului , a munitiilor ş.a.
Acolo unde se utilizează monopolurile fiscale, deşi aduc venituri importante statului,
afectează veniturile reale ale consumatorilor.
Relaţia de calcul a acestui impozit este:

I = Pv – (Cp + P) (3.1.)
unde:
I – impozitul
Pv – preţul de vânzare stabilit de către stat
Cp – costul de producţie
P – profitul întreprinzătorului

3.5. Taxele de înregistrare şi de timbru

Taxele de timbru reprezintă plata serviciilor prestate ori a lucrărilor efectuate de


diverse organe sau instituţii publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte,
prestează diferite servicii şi soluţionează anumite interese legitime ale subiecţilor.
Taxele de timbru au caracter obligatoriu si sunt preluate la bugetul statului cu titlu
definitiv, nerambursabil .
26
Ibidem 12, Op.cit. pag 182;

23
Cuantumul taxelor de timbru varieaza in functie de natura si complexitatea
serviciului prestat, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce fac obiectul actului taxabil
sau de caracterul si importanta actelor sau faptelor solicitate27.
Din acest punct de vedere se disting doua categorii de taxe de timbru :
• taxe in suma fixa , exprimate in marimi absolute , aplicabile, de regula actelor
neevaluabile in bani , dar si celor evaluabile in bani pentru care legea stabileste o
taxa in suma fixa ;
• taxe procentuale, proportionale, progresive sau degresive , aplicabile actelor
evaluabile in bani ;
Taxele de timbru se percep asupra următoarelor categorii de acte şi servicii:
• deschiderea de acţiuni şi introducerea de cereri la instanţele judecătoreşti
• exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti
• cereri pentru eliberarea de copii după anumite acte
• pentru soluţionarea litigiilor în faţa organelor judecătoreşti
• prestarea de servicii de către notarii publici
• autentificarea anumitor acte, înregistrarea, rectificarea, şi reconstituirea la cerere a
actelor de stare civilă
• eliberarea unor acte de identificare şi cetăţenie
• anumitor autorizaţii şi a paşapoartelor, a permiselor de conducere, vânătoare,
pescuit, etc.

Tabel nr. 3.2

*) Sursa: Ministerul Finanţelor Publice


Observatii :
- TVA are creştere uşoară de la 7,1% din PIB în anul 2005 la 7,3%
în anul 2007, ca urmare a procesului de creştere economică şi
dinamicii consumului;
- Accizele înregistreaza o creştere a ponderii în PIB cu aproape un
punct procentual, de la 3,4% în anul 2005 la 3,9% în anul 2007;
- Taxele vamale vor avea o tendinţă descrescătoare ca raport în
PIB, de la o.6 in 2005 la 0.5 in 2007;

27
Ibidem 12, Op.cit., pag 184-185;

24
Bibliografie

1. Catineanu F, Donath Liliana, Seulean Victoria – Finante publice , Ed. Mirton ,


Timisoara 1997 ;
2. Doina Leonte, Mariana Cristina Cioponea – Finante Publice Ed.Fundatiei
Romania de Maine , Bucuresti 2001 ;
3. Donath Liliana, Finante publice si elemente de administrare a impozitelor Ed.
Marineasa, Timisoara , 2004;
4. Lacrita N.G, Cioponea Mariana Cristina – Finante publice si fiscalitate , Ed.
Fundatia Romaniei de Maine, Bucuresti 2004 ;
5. Morar I. D – Introducere in studiul finantelor publice , Ed. Universitatii din
Oradea , Oradea , 2001 ;
6. Mutascu M. , Finante publice , Ed. Art Press, Timisoara 2005;
7. Mutascu M,Enache C, Crasneac A, Lobont Oana, Nicolescu Cristina – Finante
Publice-caiet de seminar , Ed Universitatii de Vest , Timisoara 2008 ;
8. Talpos I- Finantele Romaniei vol 1 , Ed. Sedona , Timisoara 1995;
9. www.idd.euro.ubbcluj.ro;
10. www.wikipedia.ro;

25