Curs Finante Publice Aprofundate 15.06.2020

IMPOZITUL -
PRINCIPALĂ RESURSĂ FINANCIARĂ PUBLICĂ
1. Noţiunea şi caracteristicile impozitului
Conceptul de impozit provine etimologic din latinescul “impozitum” şi

reprezintă un transfer de valoare obligatoriu în favoarea bugetului de stat,
fără contraprestatie directă şi imediată şi cu titlu nerambursabil a unei părţi
din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice în vederea acoperirii
unor nevoi publice.
Pornind de la această definiţie putem desprinde următoarele
caracteristici comune ale impozitelor:
 impozitul este o contribuţie bănească, necesitatea perceperii lui
în această formă fiind determinată de faptul că şi cheltuielile publice (care se
acoperă din veniturile realizate, primordial, din încasarea impozitelor) se
efectuează în bani;
 impozitul reprezintă o contribuţie obligatorie, adică transferul
de valoare este impus de către stat prin legi, astfel că toate persoanele fizice şi
juridice trebuie să participe, în raport cu veniturile realizate sau cu averea
deţinută, la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii, necesare
finanţării unor trebuinţe social-economice în folosul întregii societăţii;
 impozitul este un transfer de valoare fără contraprestaţie
directă şi imediată, în sensul că sumele plătite de contribuabili nu au un
echivalent direct şi imediat în folosul plătitorilor de impozite, ele contribuind la
formarea fondurilor generale ale societăţii, fonduri utilizate pentru acoperirea
unor cheltuieli ce urmează a se efectua în beneficiul tuturor membrilor
societăţii. Prin urmare impozitul este o prelevare fără un echivalent direct şi
imediat, dar el este, în principiu, caracterizat prin reversibilitate, întrucât
Finanţe publice aprofundate
sumele concentrate de stat prin încasarea impozitelor se întorc sub forma unor
acţiuni, servicii, gratuităţi de care beneficiază toti cei care au contribuit la
formarea fondurilor generale ale societăţii;
 impozitul este un transfer de valoare cu titlu nerambursabil,
pentru că puterea de cumpărare odată transferată nu va mai fi restituită de către
stat;
 impozitul se datorează numai pentru veniturile realizate şi
bunurile deţinute, ceea ce înseamnă că subiecţii impozabili datorează impozitul
numai în cazul în care realizează veniturile prevăzute de lege ca fiind
impozabile, precum şi atunci când dodândesc, deţin ori produc bunuri sau
prestează servicii, care conform prevederilor legale sunt impozabile.
2. Rolul impozitelor în economie
În încercarea de a justifica prezenţa impozitelor în viaţa oamenilor,

teoria economică a aşezat la baza acestora, în primul rând raţiuni de ordin
financiar iar mai apoi raţiuni de ordin economic şi social.
 Financiar. Cel mai important rol al impozitelor se manifestă în
plan financiar, în sensul că impozitele constituie principalul mijloc de
procurare a resurselor băneşti necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice,
respectiv “statul există; pentru a funcţiona are nevoie de bani şi pentru ai
procura pretinde impozite”1. De asemenea, în literatura de specialitate se arată
că “impozitele sunt pretinse de către stat în virtutea suveranităţii sale şi sunt
destinate să acopere cheltuielile generale ale statului”2, resectiv “impozitul
este, în statele civilizate moderne, o prestaţie pecuniară pretinsă cetăţenilor cu
scopul acoperirii cheltuielilor de interes general”3.
 Economic. Pe plan economic, impozitul constituie un mijloc de
intervenţie a statului în economie, respectiv “impozitul a încetat de a mai fi
1
Tulai Constantin, Şerbu Simona, Fiscalitate comparată şi armonizări fiscale, Ed. Casa Cărţii
de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005
2
Adolph. Wagner, Traite de la Science des Finances, Paris, 1909, citat de Tulai Constantin,
Şerbu Simona, Fiscalitate comparată şi armonizări fiscale, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2005
3
Gaston Jeze, Curs de science des finances et de legislation financiere francaise, Paris. 1922,
citat de Tulai Constantin, Şerbu Simona, Fiscalitate comparată şi armonizări fiscale, Ed. Casa
Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005
2
grăuntele de nisip care să jeneze mecanismul pieţei, cum era considerat în

perioada capitalismului premonopolist, devenind unul dintre regulatoarele şi
motoarele acestui mecanism. Ca urmare, impozitul are atât rolul alimentării
cu fonduri a bugetului statului cât şi acela al unui factor de echilibru în
economie”4. În acest sens impozitele pot fi folosite ca şi instrument de
stimulare sau frânare a unor activităţi economice, de creştere sau de reducere a
producţiei sau a consumului anumitor produse, de stimulare sau frânare a
comertului exterior, etc. De exemplu, atunci când se doreşte stimularea unor
activităţi, se procedează la reducerea cuantumului impozitelor, la acordarea de
scutiri de impozite sau chiar la restrângerea numărului de prelevări.
Dimpotrivă, când se doreşte frânarea, descurajarea unor activităţi sau a
consumului anumitor mărfuri sau servicii se procedează la majorarea
impozitelor, la creşterea numărului acestora, la modificarea structurii lor
extinzând sfera lor de acţiune.
 Social. Pe plan social prin intermediul impozitelor are loc
redistribuirea unei părţi importante a PIB între diversele categorii de persoane
fizice şi/sau juridice. Măsurile întreprinse în această privinţă vizează: stabilirea
prin lege a unui minim neimpozabil; acordarea de facilităţi fiscale categoriilor
defavorizate; reducerea cotelor de impunere la anumite produse absolut
necesare şi sporirea cotelor de impozit la produsele de lux sau dăunătoare
sănătăţii.
3. Elementele tehnice ale impozitelor
Cu prilejul instituirii unui impozit trebuie să se precizeze o serie de

elemente din care să rezulte în sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul
(mărimea) impozitului, modul de aşezare şi percepere a impozitului, căile de
urmărire în caz de neplată, sancţiunile aplicate, etc.
4
G. Ardant, Histoire de l’impot, Livre II, Paris, 1972, Tulai Constantin, Şerbu Simona,
Fiscalitate comparată şi armonizări fiscale, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005
3
ELEMENTELE
IMPOZITULUI
Denumirea Unitatea de impunere

impozitului
Cota de
Subiectul impunere
impozitului
Asieta
fiscală
Suportatorul
impozitului Scadenţa
fiscală
Obiectul Facilităţi
impozitului fiscale
Figura 1: Elementele impozitului
Precizarea acestor elemente este necesară atât pentru contribuabil

pentru a şti cât are de plată şi când trebuie să plătească cât şi pentru organele
fiscale care trebuie să stabilească, perceapă şi să urmărească încasarea
impozitelor.
1. Denumirea ilustrează numele impozitului cu referire la conţinutul
acestuia.
2. Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică căreia îi

revine obligaţia legală de a plătii impozit, adică contribuabilul.
3. Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică din a

cărei venituri se suportă în mod efectiv impozitul, respectiv persoana fizica sau
4
juridică la care în urma impunerii i se diminuează puterea de cumpărare. De

regulă persoana care plăteşte impozitul este aceea care îl şi suportă. Sunt
situaţii însă, când suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul
acestuia. Astfel, în cazul impozitelor indirecte suportatorul impozitului este
persoana care cumpără produsele sau serviciile supuse impozitării, subiectului
revenindu-i doar obligaţia formală de a plăti impozitul. Se manifestă, în astfel
de situaţii, fenomenul de repercursiune a impozitelor, concretizat în
transferarea obligaţiei fiscale efective în sarcina altei persoane diferită de
subiectul impozitului.
4. Obiectul impozitului este reprezentat de obiectul (materia) supus

impunerii. În teoria şi practica fiscală există trei categorii de obiecte
impozabile: venitul, averea şi cheltuiala (consumul).
5. Unitatea de impunere exprimă unitatea de măsură în care se

exprimă mărimea obiectului impozabil şi poate să aibă fie o expresie monetară
(în cazul în care obiectul impozabil este venitul) fie o expresie fizico-naturală
(în cazul în care obiectul impozabil este averea).
6. Cota de impunere (cota impozitului) reprezintă mărimea

impozitului stabilită pentru fiecare unitate de impunere. Aceasta poate să fie
stabilită în sumă fixă (valoare absolută) sau ca şi cotă procentuală (valoare
relativă).
5
Cote
fixe
Cote de
impunere Cote proporţionale
Simple
Cote progresive
Compuse
Cote
procentuale Cote regresive
Cote degresive
Figura 2: Tipologia cotelor de impunere
 Impunerea în cote fixe presupune stabilirea unei sume fixe, sub forma
unei valori absolute, pe unitate de impunere. În feudalism şi chiar la
începuturile capitalismului s-a practicat o variantă a impunerii în sumă fixă
stabilită pe persoană şi cunoscută sub denumirea de "capitaţie", care era
profund inechitabilă pentru că avea în vedere doar existenta în sine a
individului. Aceasta nu ţinea seamă de situaţia materială şi cu atât mai puţin de
cea socială a subiectului impozabil, presupunând o sarcină egală pentru toţi.
 Impunerea în cote procentuale presupune aplicarea unui procent

asupra valorii obiectului impozabil. Cotele procentuale pot fi: proporţionale,
progresive, regresive sau degresive, în raport cu materia impozabilă şi cu
capacitatea contributivă a subiectului impozabil.
 Impunerea în cote procentuale proporţionale presupune că
asupra valorii obiectului impozabil se aplică o cotă procentuală fixă, care nu se
modifică odată cu modificarea valorii obiectului impozabil. Această metodă de
impozitare asigură egalitatea contribuabililor în faţa impozitului prin prisma
cotei procentuale fixe de impozit, dar şi o diferenţiere a mărimii impozitului
6
suportat prin variaţia cuantumului mărimii materiei impozabile. Aplicarea cotei

procentuale fixe asupra cuantumului variabil al materiei impozabile, conduce la
suportarea unui impozit, cu atât mai mare, cu cât materia impozabilă realizată
este mai mare şi invers. Această modalitate de impunere răspunde, în bună
măsură, principiile de echitate, dar diferenţierea contribuţiei care creşte
proporţional cu mărimea materiei impozabile, reflectă numai parţial diferenţa
de putere contributivă dintre subiecţi.
Calculul impozitului cu ajutorul cotelor proporţionale se realizează
după următoarea formulă:
I = BI x C%
unde:
I – mărimea impozitului
BI – baza de impunere
C% - cota de impunere
 Impunerea în cote procentuale progresive constă în aplicarea

asupra valorii obiectului impozabil a unei cote procentuale care creşte pe
măsură ce valoarea obiectului impozabil creşte. La rândul său, impunerea în
cote procentuale progresive urmăreşte aplicarea principiilor de echitate
diferenţiind sarcina fiscală, atât prin mărimea diferită a cotei procentuale
aplicate, cât şi prin variaţia cuantumului materiei impozabile realizate ca bază
de calcul a impozitului.
În practică, deosebim două variante ale impunerii progresive:
- impunerea în cote progresive simple
- impunerea în cote progresive compuse (pe tranşe)
→ Impunerea în cote progresive simple se caracterizează prin

faptul că asupra venitului impozabil se aplică cota de impunere aferentă tranşei
în care se încadrează venitul. Fiind vorba de o impunere progresivă, cota de
impozit va fi cu atât mai mare cu cât venitul sau averea respectivă este mai
mare.
I = V x Ci%
unde:
V – mărimea venitului impozabil
Ci% - cota de impunere aferentă intervalului în care este cuprins venitul
7
→ Impunerea în cote progresive compuse (pe tranşe) se

caracterizează prin faptul că materia impozabilă este divizată pe mai multe
tranşe, iar asupra valorii fiecărei tranşe se aplică cote de impunere procentuale
crescătoare. Prin însumarea impozitelor parţial calculate pentru fiecare tranşă
de venit în parte se obţine impozitul total de plată ce cade în sarcina unui
contribuabil.Calculul impozitului în cote progresive compuse se realizează
astfel:
I = T1 x Ci1% + T2 x Ci2% + T3 x Ci3% +………+ Tn x Cin%
unde:
Tn – tranşa de venit impozabil
Cin% - cota de impunere aferentă tranşei în care este cuprins venitul
 Impunerea în cote procentuale regresive presupune aplicarea

asupra valorii obiectului impozabil a unei cote procentuale care scade pe
măsură ce valoarea obiectului impozabil creşte.
 Impunerea în cote procentuale degresive relevă aplicarea asupra

valorii obiectului impozabil a unei cote procentuale care creşte până la un
anumit prag, după care scade pe măsură ce valoarea obiectului impozabil
creşte.
7. Asieta fiscală exprimă modul de aşezare a impozitelor şi include

ansamblul măsurilor întreprinse de către organele fiscale în vederea stabilirii
obiectului impozabil, determinarea mărimii prelevărilor fiscale şi a perceperii
acestora.
 Stabilirea obiectului impozabil presupune constatarea existenţei
materiei impozabile şi evaluarea acesteia.
Constatarea existenţei materiei impozabile se efectuează, de regulă,
concomitent cu identificarea platitorului şi are ca scop impunerea tuturor
elementelor componente ale acestuia.
Evaluarea obiectului impozabil presupune utilizarea anumitor metode
care să permită determinarea mărimii acestuia.
8
Sintetic, metodele utilizate în evaluarea materiei impozabile se prezintă

astfel:
EVALUAREA MATERIEI IMPOZABILE
METODE DIRECTE METODE INDIRECTE
Pe baza semnelor
Pe baza declaraţiei unei exterioare
terţe persoane
Evaluarea
forfetară
Pe baza declaraţiei Evaluarea

contribuabilului administrativă
Figura 3: Metode utilizate în evaluarea materiei impozabile
a. Evaluarea directă (pe bază de probe) se poate realiza prin: evaluarea pe

baza declaraţiei unei terţe persoane sau evaluarea pe baza declaraţiei
contribuabilului.
 Evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane se utilizează în
situaţia în care o terţă persoană are cunoştinţe despre mărimea
obiectului impozabil. Terţa persoană este obligată prin lege, să
prezinte organului fiscal o declaraţie scrisă în acest sens. Metoda
este practicată mai ales în cazul veniturilor realizate sub forma
salariilor plătite de diverse entităţi economico-sociale, ca şi în cazul
veniturilor realizate sub formă de chirii, situaţii în care persoana ce
plateşte venitul este obligată prin lege să determine şi să reţină
impozitul datorat statului. Această metodă de evaluare prezintă
avantajul că elimină, în cea mai mare parte, posibilitatea sustragerii
9
de la impunere a unei parţi din materia impozabilă dar

aplicabilitatea sa este limitată numai la anumite venituri.
 Evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului se realizează cu
participarea directă a subiectului impozitului. În acest caz, subiectul
impozitului, persoană fizică sau juridică, are obligaţia să
întocmească declaraţia de impunere prin care se efectuează
evaluarea obiectului impozabil. Aceasta metodă are o aplicabilitate
largă, ea implicând şi costuri relativ reduse, însă prezintă neajunsul
că face posibilă sustragerea de la impunere a unei parţi din materia
impozabilă, prin întocmirea de către contribuabili a unor declaraţii
neconforme cu realitatea.
b. Evaluarea indirectă (pe bază de prezumţie) se poate realiza prin trei

metode: evaluarea pe baza semnelor (indiciilor) exterioare ale obiectului
impozabil, evaluarea forfetară sau evaluarea administrativă.
 Evaluarea pe baza semnelor (indiciilor) exterioare ale obiectului
impozabil presupune evaluarea obiectului impozabil de către
organul fiscal prin observarea directă a elementelor ce o compun.
Aceasta metodă de evaluare este specifică impozitelor de tip real
presupunând deplasarea organului fiscal la locul de existenţă al
bunurilor şi constatarea pe seama unor indicii exterioare a valorii
estimative a bunurilor respective, fără a se lua în considerare situaţia
economico-socială a persoanei care deţine bunul respectiv. Reperele
folosite în acest mod de evaluare diferă în funcţie de natura
obiectului impozabil şi pot fi: suprafaţa de teren, numărul
camerelor, aspectul exterior, numărul animalelor din gospodărie,
etc. Această metodă de evaluare este simplă, dar lipsită de
exacticitate, este inechitabilă şi neelastică.
 Evaluarea forfetară – conform acestei metode organele fiscale
împreună cu subiectul impozitului încearcă să aproximeze cu o cât
mai mare exactitate valoarea obiectului impozabil, fără ca vreuna
dintre părţi să aibă pretenţia ca aceasta să fie determinată cu
exactitate. Şi în cazul folosirii acestei metode se menţine caracterul
aproximativ al evaluării materiei impozabile.
 Evaluarea administrativă, constă în aceea că organele fiscale
stabilesc valoarea materiei impozabile în baza unor norme
10
administrative de evaluare. Dacă subiectul impozitat nu este de

acord cu mărimea obiectului impozabil astfel stabilită, acesta are
dreptul să o conteste prin prezentarea argumentelor de rigoare,
demonstrând, de exemplu, în baza unor acte legale, eventuala
diferenţă de valoare.
 Stabilirea mărimii prelevării fiscale presupune determinarea debitului
fiscal (respectiv, calculul impozitului) ţinând cont de cota de impunere
(stabilită prin reglementare) şi valoarea obiectului impozabil (rezultată în urma
dimensionării acestuia prin metoda de evaluare directă sau indirectă).
 Perceperea prelevării fiscale reprezintă procedura efectivă de încasare
a debitului fiscal de către stat. În perioada precapitalistă, colectarea prelevărilor
fiscale se făcea de către un reprezentant al colectivităţii sau prin intermediul
unor arendaşi, iar în perioada modernă perceperea debitelor fiscale se
realizează prin intermediul unor instituţii financiare specializate. Practica
fiscală actuală, cunoaşte patru procedee de încasare a debitului fiscal:
o direct de la contribuabili, prin prezentarea acestora la casieria fiscului
(sistem “portabil”) sau prin deplasarea organului fiscal la sediul sau
reşedinţa contribuabilului (sistem “cherabil”);
o electronic, prin virament bancar şi prin utilizarea de către contribuabili
a calculatoarelor personale şi a legăturilor de internet;
o stopaj la sursă, prin calcularea, reţinerea şi virarea debitului fiscal de
către o terţă persoană în patrimoniul căruia se formează obiectul
impozabil. Spre exemplu, întreprinderile şi instituţiile sunt obligate să
reţină impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora şi să-l
verse la bugetul de stat;
o aplicarea de timbre fiscale mobile, pentru actele şi acţiunile notariale,
administrative, judecătoreşti, consulare, etc.
8. Scadenţa fiscală reprezintă data până la care impozitul trebuie plătit.

Termenele de plată au caracter imperativ, iar neachitarea impozitelor până la
termenele stabilite prin lege, atrage după sine obligaţia contribuabililor de a
plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere sau sunt sancţionaţi sub formă de popriri
pe salarii, sechestrarea unor bunuri de valoare identică cu suma impozitului
datorat, vânzarea acestora prin licitaţie.
11
9. Facilităţile fiscale reprezintă anumite înlesniri la plată acordate

contribuabililor, concretizate, de la caz la caz, în: scutiri, reduceri, amânări,
reeşalonări, etc.
4. Tipologia impozitelor
Impozitele pot fi în principal structurate prin utilizarea următoarelor

criterii de clasificare:
1. În funcţie de trăsăturile de fond şi formă, se disting două categorii
de impozite: impozite directe şi impozite indirecte.
a. Impozitele directe reprezintă acele prelevări cu caracter fiscal care
se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice şi/sau juridice, în funcţie
de veniturile şi/sau averea acestora şi pe baza cotelor de impozit stabilite de
lege. In mod firesc, in cazul acestor impozite subiectul este si suportatorul
sarcinii fiscale
Impozitele directe pot fi grupate, la randul lor, în alte doua categorii:
 impozite reale (obiective) se stabilesc asupra unor obiecte
materiale (terenuri, clădiri, animale, fabrici, proprietate funciară,
autovehicule), făcându-se abstracţie de situaţia personală a subiectului
impozabil.
 impozitele personale (subiective) sunt aşezate asupra veniturilor
sau averilor contribuabilior şi ţin seama de situaţia personală a acestora. În
raport de materia impozabilă vizată, impozitele personale îmbracă forma
impozitelor pe venit (care pot fi impozite pe venitul persoanelor fizice şi
impozite pe venitul persoanelor juridice) şi a impozitelor pe avere (impozite
asupra averii propriu-zise, impozite pe circulaţia averii, impozite pe creşterea
averii).
b. Impozitele indirecte nu se stabilesc direct şi nominativ asupra
subiectului impozabil, ci se aşează asupra vânzării bunurilor şi serviciilor. In
acest caz, platitorul direct catre stat este o alta persoana decat suportatorul real,
primul fiind doar un intermediar intre stat si cel din urma, el incasand impozitul
prin pretul de vanzare si il vireaza la bugetul de stat.
La rândul lor, impozitele indirecte se pot clasifică astfel:
 taxe de consumaţie, care cuprind taxa pe valoarea adăugată şi
accizele stabilite pe anumite categorii de produse, cum ar fi cafeaua, alcoolul
etilic, tutunul, produsele petroliere, autovehicule, bijuterii şi alte produse
considerate de lux;
12
 monopolurile fiscale, instituite de stat în anumite domenii

(producţia şi comercializarea de produse petroliere, băuturi alcoolice, tutun), în
general, din două motive: sunt sectoare de activitate în care riscul evaziunii
fiscale este ridicat, ori sunt producătoare de câştiguri importante, practicând
preţuri de monopol care sunt mult peste valoarea reală a produselor;
 taxe vamale, practicate cu precădere la import, foarte rar la
export;
 alte taxe, respectiv taxe judiciare, extrajudiciare şi notariale de
timbru, taxe consulare şi ale unităţilor administrative.
2. După obiectul impunerii impozitele pot fi clasificate în:
a. Impozite pe venit – ce vizează veniturile persoanelor fizice sau ale
societăţilor comerciale (impozit pe profit);
b. Impozite pe avere – afectează bunurile de natură mobiliară şi
imobiliară a contribuabililor (impozit pe clădiri şi impozit pe terenuri);
c. Impozite pe consum – acestea vizează cheltuielile de consum: accize,
TVA.
3. În funcţie de scopul urmărit de autorităţi la instituirea lor,
impozitele pot fi clasificate în:
a. Impozite financiare, au drept scop procurarea resurselor financiare
publice de care statul are nevoie.
b. Impozite de ordine, prin care se urmăreşte, pe lângă realizarea
veniturilor bugetare, restrângerea sau limitarea unor activităţi, respectiv stimularea
acestora, în funcţie de interesele statului în economie. Este vorba despre produsele
a căror consum statul doreşte a-l limita, ca de exemplu: băuturile alcoolice,
tutunul, bunurile de lux, etc. În această categorie mai intră şi anumite produse care
nu sunt nocive şi dăunătoare sau de lux: autoturisme, aparate electro-tehnice şi
informatice, instalaţii de aer condiţionat, gaze naturale, ţiţei.
4. În funcţie de frecvenţa cu care se încasează la bugetul de stat:
a. Impozite permanente (impozite ordinare), se percep cu regularitate,
adică în mod curent la buget.
b. Impozite incidentale (impozite extraordinare), cele care se instituie şi
se percep în mod exceptional, în caz de calamităţi naturale, conflicte militare
sau după averea acumulată pe nedrept în urma acestor evenimente deosebite.
5. Impozitele mai pot fi clasificate avându-se în vedere structura
administrativă a statului respectiv. În cazul statelor de tip federal: impozite
federale; impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor; impozite locale. În
13
cazul statelor unitare: impozite ale administraţiei centrale de stat; impozite ale
administraţiei locale.
TIPOLOGIA IMPOZITELOR
Impozite Impozite reale

directe
Impozite personale
1. Trăsăturile de
fond şi
formă Taxe de consumaţie
Impozite Monopoluri fiscale

indirecte
Taxe vamale
Alte taxe
Impozite pe venit
2. Obiectul
impunerii Impozite pe avere
Impozite pe consum
3. Scopul urmărit Impozite financiare

de autorităţi
Impozite de ordine
4. Frecvenţa Impozite permanente

perceperii
Impozite incidentale
5. Structura
administrativă a Impozite în statele federale
statului
Impozite în statele unitare
14
Figura 4: Tipologia impozitelor
IMPUNEREA FISCALĂ –
PRINCIPII ŞI CRITERII DE IMPUNERE
1. Principiile impunerii
Impunerea reprezintă activitatea practică de identificare a tuturor

categoriilor de persoane fizice si juridice care deţin sau realizează un anumit
obiect impozabil, de evaluare a bazei de calcul şi de determinare a tipului şi a
mărimii impozitului datorat.
Principiile impunerii sunt cerinţele stabilite de-a lungul timpului
referitor la modalităţiile de impunere. Formularea principiilor impunerii este un
act necesar pentru derularea corespunzătoare a activităţii de supunere la
impozit, astfel încât acesta să fie în concordanţă cu nevoia statului de a
mobiliza la dispoziţia sa resursele de care are nevoie şi, în acelaşi timp, să nu
producă efecte psihologice adverse din partea contribuabililor. Aceste principii
au fost formulate iniţial de către economistul englez Adam Smith, care în
celebra sa carte “The Wealth of Nations” susţine că fiecare individ trebuie să
participe la susţinerea guvernului, în măsura în care este posibil, proporţional
cu capacitatea sa de plată şi să beneficieze de protecţia acestuia în aceeaşi
măsură. Principiile impunerii, asa cum au fost ele enunţate de Adam Smith,
sunt:
 Maxima de justeţe menţionează că cetăţenii unui stat trebuie să
contribuie la acoperirea cheltuielilor publice în funcţie de posibilităţile lor
economice, atât în funcţie de mărimea veniturilor obţinute sau a averilor pe
care le deţin.
 Maxima de certitudine presupune ca impunerea să fie legală, iar
mărimea prelevărilor fiscale datorate statului de către fiecare contribuabil să fie
15
certă şi nonarbitrară. De asemenea, termenele, modalităţile de percepere a

impozitelor şi sumele de plată trebuie să fie clare şi cunoscute cu anticipaţie de
către contribuabili.
 Maxima comodităţii are în vedere perceperea impozitelor la termenele
şi în modalităţile cele mai convenabile pentru contribuabili.
 Maxima de economicitate urmăreşte, pe de o parte instituirea unor
prelevări fiscale cât mai puţin apăsătoare pentru contribuabili, iar pe de altă
parte, realizarea încasării acestora cu cheltuieli minime.
Aceste maxime reflectă partea etică a impunerii, conţinutul său
filozofic. În sens practic, ele sunt puncte specifice de orientare către care
trebuie să tindă orice sistem fiscal.
Cele mai importante principii ale impunerii, urmărite în prezent sunt:

 principiul de echitate fiscală;
 principiul de politică financiară;
 principiul de politică economică;
 principiile social-politice
 Principiul de echitate fiscală

Echitatea fiscală presupune existenţa dreptăţii sau a justiţiei sociale în
materie de impunere, un lucru uşor de afirmat, dar extrem de greu de realizat în
practică. Semnificativă în acest sens este aprecierea potrivit căreia “este uşor
de a pronunţa cuvântul justiţie, dar este dificil de a realiza pe plan material
acest concept prin esenţă etic. Economia politică este prin definiţie amorală;
cum ar putea fi moral impozitul, care este unul din aspectele ei?”5. Această
afirmaţie este confirmată de teoria şi practica fiscală deoarece pe plan teoretic
ideea de echitate fiscală a primit interpretări diferite, iar din punct de vedere
tehnic echitatea este greu de comensurat.
Pentru respectarea principiului echităţii fiscale este necesară impunerea
diferenţiată a veniturilor şi averilor în funcţie de puterea contributivă a
contribuabilului, ţinându-se cont de îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiţii:
 stabilirea unui minim neimpozabil – respectiv, legiferarea scutirii de
5
Henry Launferburger, Histoire de l’impot, PUF Paris, 1959, citat de Tulai Constantin, Şerbu
Simona, Fiscalitate comparată şi armonizări fiscale, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca,
2005
16
la impunere a unei părţi din venit sau avere, în acest fel asigurându-
se condiţii minime de subzistenţă. Această condiţie poate fi
respectată numai în cazul impozitelor directe, neavând aplicabilitate
în cazul impozitelor indirecte.
 sarcina fiscală a fiecărui contribuabil trebuie să fie stabilită în
funcţie de puterea sa contributivă, adică sarcina fiscală să fie
stabilită în funcţie de mărimea veniturilor şi averilor, dar şi de
situaţia socio-economică personală a subiectului impozitului
(căsătorit, cu sau fără persoane în întreţinere, etc.).
 pentru puteri contributive egale, debitul fiscal al unei categorii
sociale să fie stabilit în comparaţie cu debitul fiscal al altei
categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei persoane să fie
stabilită în comparaţie cu sarcina fiscală a altei persoane din aceeaşi
categorie socială
 impunerea trebuie să fie generală, adică să cuprindă toţi subiecţii
care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau care deţin un
anumit gen de avere, cu excepţia persoanelor care se situează sub
nivelul minim neimpozabil.
 Principiul de politică financiară

Principiul de politică financiară în materie de impunere, se referă la
funcţia financiară a acesteia, de procurare de resurse publice la dispoziţia
administraţiei centrale şi locale. Pentru aşi îndeplini această menire impozitele
trebuie să aibă randament fiscal ridicat, să fie stabile şi flexibile.
Pentru ca un impozit să aibă randament fiscal ridicat trebuie să existe
un raport cât mai convenabil între încasările prilejuite de perceperea lui şi
cheltuielile privind aşezarea şi perceperea sa.
Se consideră că randamentul fiscal ridicat este asigurat numai în
situaţiile în care prelevarea fiscală posedă următoarele trasături:
- dobândirea caracterului de universal, respectiv, impozitul trebuie
să fie platit de toate persoanele fizice sau juridice care obţin venituri
din aceeaşi sursă, deţin acelaşi gen de avere sau efectuează acelaşi
tip de cheltuială;
- să ne existe posibilităţi de sustragere de la impunere, adică să nu
permită contribuabililor sustragerea totală sau parţială de la
impunere a obiectului impozabil;
17
- existenţa unor costuri minime de percepere, respectiv cheltuieli

minime cu asieta.
Aceste deziderate în majoritatea ţărilor sunt însă greu de atins, datorită
unei organizări necorespunzătoare a modului de stabilire şi percepere a
impozitelor.
Stabilitatea impozitului apare atunci când randamentul său rămâne
neschimbat indiferent de conjunctura economică. Aceasta înseamna că un
impozit stabil se menţine în anumite limite atât în situaţia când producţia şi
deci veniturile cresc, cât şi atunci când în economie se înregistrează o criză
care determină şi o restrângere a materiei impozabile. Impozitele asupra averii
sunt, de exemplu, mai stabile decât cele asupra veniturilor sau a cheltuielilor.
Flexibilitatea impozitelor există atunci când acestea sunt capabile să se
adapteze nevoilor bugetare (să se menţina mereu la „dispoziţia” bugetului),
respectiv să poată fi majorate ori de câte ori cheltuielile bugetare cer acest
lucru, şi să poată fi diminuate, când acestea din urmă scad.
 Principiul de politică economică

Acest principiu presupune utilizarea de către stat a prelevărilor fiscale
nu numai în vederea procurării veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor
publice, ci şi pentru îndeplinirea obiectivelor macroeconomice pe care statul le
urmăreşte prin politica sa de impozitare: încurajarea sau restrângerea activităţii
din anumite domenii, ramuri sau sectoare economice; pentru reducerea sau
creşterea consumului la anumite bunuri; a exporturilor şi/sau importurilor etc.
 Principiile social-politice
Principiile social-politice relevă faptul că, prin politica fiscală
promovată, statele nu se focalizează strict doar asupra spectrului economic, ci
şi asupra componenţei social-politice. Ca atare, prin programele politice de
guvernare, forţele politice aflate la putere caută să menţină încrederea
populaţiei în politica pe care o promovează, dar şi influenţa asupra unor
categorii sociale ţintă (muncitori, intelectuali, pensionari, minorităţi naţionale,
etc.). În acest sens, se practică: minimul neimpozabil; impunerea diferenţiată în
funcţie de situaţia personală a fiecărui contribuabil; aplicarea unor cote de
impozit mai ridicate pentru produsele dăunătoare sănătaţii.
În concluzie, trebuie mentionat faptul că nici unul dintre aceste principii
ale impunerii are o valoare absolută. Împrejurările concrete din viaţa fiecărui
18
popor, nivelul de dezvoltare economică şi socială, şi nu în ultimul rând

civilizaţia dictează care principiu trebuie tratat cu mai multă atenţie şi care
trebuie sacrificat în vederea adoptări unei politici fiscale adecvate şi eficiente.
Calitatea şi respectiv randamentul unei politici fiscale sunt asigurate
concomitent de măsura în care sunt respectate aceste principii de echitate
fiscala de către autorităţi, de modul în care sistemul de impozitare stabilit
printr-o anumită politică este perceput de către contribuabili, dar şi de gradul în
care politica fiscală este armonizată cu economia ţării şi reuşeşte să reducă la
minim evaziunea fiscală.
2. Criteriile impunerii şi dubla impunere
În condiţiile lumii moderne, sfera de activităţi a unor persoane fizice

şi/sau juridice depaşeşte, de multe ori, graniţele unei ţări, adică persoanele
fizice sau juridice realizează venituri sau deţin în proprietate diverse bunuri şi
pe teritoriul altor state.
Se pune astfel următoarele întrebări: Cui datorează impozite aceste
persoane pentru veniturile şi averea din străinătate? Este îndreptăţită să
pretindă impozite ţara străină unde se realizează venituri sau se deţine averea
sau ţara de baştină unde îşi au şi domiciliul?
Pentru a putea răspunde acestor întrebări este necesar să se stabilească
autoritatea publică competentă a proceda la impunerea veniturilor şi averilor
deţinute de persoanele fizice şi/sau juridice ale unui stat pe teritoriul altui stat.
Dubla impunere reprezintă supunerea la impozitare a aceleiaşi materii
impozabile, pentru aceeaşi perioadă de timp, de către aceeaşi autoritate
fiscală sau autorităţi fiscale din ţări diferite.
Astfel de disting:
 dubla impunere economică (generată de o singură autoritate fiscală);
 dubla impunere juridică (generată de autorităţi fiscale din ţări diferite).
Dubla impunere se poate constata doar în cazul impozitelor directe,
adică a impozitelor pe venit şi a impozitelor pe avere. În cazul impozitelor
indirecte, nu se pune problema dublei impuneri deoarece cetăţenii unui stat,
atunci când se află pe teritoriul altui stat, suportă, în calitate de cumpărători,
aceleaşi impozite cuprinse în preţurile mărfurilor cumpărate, iar aceştia nu mai
19
plătesc în ţara lor impozitele indirecte similare cu cele incluse în preţul de

cumpărare al mărfurilor sau serviciilor respective.
O primă consemnare a fenomenului de dublă impunere datează încă din
secolul al XIII-lea, fiind legată de sistemul de impozite percepute de Franţa şi
Italia. Conform legislaţiei tărilor respective din acea perioadă, deţinătorul unei
proprietăţi situate în Franţa, dar care locuia în Italia, era impus în ambele state.
Încercările de soluţionare a acestui fenomen au apărut însă cu mult mai târziu,
în anul 1899 fiind încheiat primul tratat de eliminare a dublei impuneri în
relaţiile dintr-e state, având ca părţi semnatare Prusia şi Imperiul Austro-Ungar.
Existenţa dublei impuneri este strâns legată de modul în care sunt
aplicate criteriile care stau la baza impunerii veniturilor sau a averilor,
respectiv: criteriul rezidenţei subiectului impozabil, criteriul teritorialităţii şi
criteriul naţionalităţii.
 criteriul rezidenţei (sau al domiciliului) - impunerea obiectului
impozabil se realizează de către autoritatea fiscală situată în ţara
căruia îi aparţine rezidentul, fără a se ţine seama unde s-au obţinut
veniturile şi averile. Acest criteriu se utilizează frecvent de către
ţările cu economie dezvoltată, deoarece cetăţenii acestor ţări adesea
obţin venituri şi deţin averi în străinătate.
 criteriul teritorialităţii (sau al originii) - impunerea obiectului
impozabil se realizează de către autoritatea fiscală din ţara pe al
cărei teritoriu s-au realizat veniturile sau s-a dobândit averea,
indiferent de rezidenţa sau naţionalitatea subiectului impozitat.
Acest criteriu se utilizează cu precădere de către ţările cu economie
în curs de dezvoltare care doresc să impună toate veniturile obţinute
pe teritoriul lor.
 criteriul naţionalităţii – presupune ca impozitul să se datoreze tării
pentru care contribuabilul şi-a declarat naţionalitatea, chiar dacă
acesta nu locuieşte în ţara de origine.
Cu toate că fiecare ţară urmăreşte cu foarte mare rigurozitate aplicarea
acestor criterii, asistăm, frecvent, la impunerea aceleiaşi materii impozabile de
către două autorităţi distincte sau de către aceeaşi autoritate fiscală, ceea ce dă
naştere la o dublă impunere.
De exemplu, presupunem existenţa a două state A şi B. Dacă în statul A
impunerea se bazează pe criteriul rezidenţei iar în statul B pe criteriul originii
veniturilor, atunci o persoană din prima ţară, în eventualitatea realizării unor
20
venituri în cea de a doua ţară, va avea de plătit impozite pentru acestea atât în
ţara de rezidenţă, cât şi în ţara de origine a veniturilor, ceea ce, de fapt,
înseamnă o dublă impunere.
Stat A Stat B
stat de stat de
reşedinţă origine
CRITERIUL REZIDENŢEI CRITERIUL ORIGINII

veniturile obţinute în veniturile obţinute
statul A şi B în statul B
Dubla impunere
internaţională
Figura 5.1: Principiul dublei impuneri internaţionale
Pentru a evita o astfel de situaţie, statele încheie convenţii bilaterale sau

multilaterale în care se stabilesc termenii impunerii pentru diferitele categorii
de venituri, pe surse de provenienţă. În convenţiile de evitare a dublei impuneri
sunt precizate modalităţile concrete de prevenire sau corectare a fenomenului
de dublă impunere.
Pentru atenuarea efectelor negative ale dublei impuneri, în practica
fiscală internaţională se aplică patru metode de evitare a dublei impuneri,
respectiv: metoda scutirii totale, metoda scutirii progresive, metoda creditării
obişnuite, metoda creditării integrale.
21
1. Metoda scutirii totale: presupune ca impunerea veniturilor realizate

de rezidentul unei ţări să se facă separat, adică în ţara de rezidenţă să se impuna
veniturile obţinute acolo, iar în ţara straină să se impună veniturile obţinute pe
teritoriul acesteia. Altfel spus, se aplică criteriul teritorialităţii.
2. Metoda scutirii progresive: presupune parcurgerea următoarelor

etape:
a) se determină ce cotă de impozit îi corespunde venitului impozabil global
(suma tutror veniturilor realizate de contribuabil) în baremul de impozitare
din ţara de rezidenţă
b) se determină impozitul datorat în ţara de rezidenţă, aplicând asupra
venitului obţinut în această ţară, cota de impozit determinată anterior.
c) se determină impozitul datorat în ţara străină, conform legislaţiei din ţara
străină.
3. Metoda creditării obişnuite: presupune parcurgerea următoarelor

etape:
din ţara de rezidenţă.
b) se determină un impozit total calculat ( I cT ) aplicând asupra venitului
impozabil global, cota de impozit determinată anterior.
străină.
d) se determină impozitul datorat în ţara de rezidenţă, scăzând din impozitul
total calculat, impozitul plătit din ţăra străină doar până la limita
impozitului ce va fi plătit în ţara de rezidenţă pentru un venit egal cu cel
obţinut în ţăra străină.
În acest caz se aplică următoarea formulă:
 
I TR  I cT  min I TS ; I TR
Vts
unde:
Vts
I TR - impozitul ce s-ar fi plătit în tara de rezidenta pentru venitul
obţinut în ţara străină
I cT - impozitul total calculat
22
I TS - impozitul datorat în ţara străină.
4. Metoda creditării integrale: presupune parcurgerea următoarelor

etape:
din ţara de rezidenţă.
b) se determină un impozit total calculat aplicând asupra venitului impozabil
global, cota de impozit determinată anterior.
străină.
d) se determină impozitul datorat în ţara de rezidenţă, scăzând din impozitul
total calculat, impozitul plătit in ţara străină.
Formula de calcul este:
I TR  I cT  I TS
unde:
I cT - impozitul total calculat;
I TS - impozitul datorat în ţara străină;
I TR - impozitul datorat în ţara de rezidenţă.
Opţiunea pentru una sau alta din aceste modalităţi de evitare a dublei
impuneri este de competenţa organelor fiscale din ţările interesate şi se caută
varianta care să asigure atât echitatea cât şi dezvoltarea relaţiilor dintre ţările
respective.
23
IMPOZITELE DIRECTE
1. Definirea şi caracteristicile impozitelor directe
Impozitele directe reprezintă acele impozite care se stabilesc nominal

în sarcina unor persoane fizice sau juridice în funcţie de venitul sau averea
acestora şi pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege.
Impozitele directe prezintă următoarele trăsături distinctive:
 au un caracter nominativ – cad în sarcina unei anumite persoane fizice
sau juridice;
 subiectul şi suportatorul sunt una şi aceeaşi persoană;
 se stabilesc în funcţie de venitul sau averea contribuabilului, pe baza
cotelor de impozit prevăzute de lege;
 au un cuantum şi termene de plată precis stabilite;
 pretabile la dubla impunere – obiectul impozabil, venitul sau averea,
poate fi supus unei impuneri multiple;
2. Tipologia impozitelor directe
Istoria şi practica fiscală relevă existenţa a două mari categorii de

impozite directe: impozite reale şi impozite personale.
 Impozitele reale
Impozitele de tip real reprezintă unele dintre cele mai vechi forme de
impunere, cunoscând o largă răspândire în perioada capitalismului ascendent.
Aceste impozite, cunoscute şi sub denumirea de impozite obiective sau pe
produs, se caracterizează prin aceea că se stabilesc asupra obiectelor materiale
(terenuri, clădiri, fabrici, etc.) fără a se ţine seama de situaţia personală a
subiectului impozabil.
24
Din categoria impozitelor directe reale fac parte: impozitul funciar,

impozitul pe clădiri, impozitul pe activităţile industriale, comerciale şi profesile
libere şi impozitul pe capitalurile băneşti.
Impozitul funciar
Impozitul pe clădiri
I
M Impozitul pe activităţi
P Impozite industriale, comerciale şi
O reale profesiile libere
Z
I
T Impozitul pe
E capitalurile băneşti
D
I
R
E Impozitul pe
C Impozite venit
T personale
E Impozitul pe
avere
Figura 1: Tipologia impozitelor directe
A. Impozitul funciar a fost introdus în practica fiscală a unor ţări

europene în perioada de dezvoltare a capitalismului, când pământul reprezenta
principalul mijloc de producţie.
Pentru determinarea mărimii acestui impozit se foloseau anumite
criterii: preţul pământului, numărul utilajelor folosite în activitatea agricolă,
25
suprafaţa şi calitatea terenurilor cultivate, etc., care nu ofereau o imagine reală

şi corectă asupra capacităţii de plată a contribuabilului.
B. Impozitul pe clădiri a fost instituit în paralel cu impozitul funciar,
clădirile reprezentând alături de pământ, o altă formă importantă de venit, mai
ales în mediul urban.
Stabilirea mărimii acestui impozit se făcea pe baza unor criterii
exterioare ale clădirii, care aveau în vedere: numărul şi destinaţia încăperilor
construite, numărul uşilor şi ferestrelor, numărul coşurilor de fum, suprafaţa
curţii, aspectul exterior al clădirii etc.
Şi în acest caz, impunerea generează o puternică inechitate fiscală
deoarece criteriile avute în vedere pentru dimensionarea impozitului nu oferă o
imagine clară asupra mărimii obiectului impozabil.
C. Impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesiile libere a
fost introdus pe fondul apariţiei şi dezvoltării în economie a manufacturilor,
fabricilor, comerţului şi activităţiilor libere care au condus la creşterea
numărului de meşteşugari, fabricanţil, comercianţi şi liber-profesionişti.
Stabilirea impozitului se efectua ţinând cont de o serie de criterii
exterioare, cum ar fi: mărimea locaţiei în care se desfăşurau activităţile
economice, numărul de angajaţi, natura firmei (fabrică, atelier, depozit sau
magazin), mărimea capitalului, etc.
Prin urmare, nici în acest caz impozitul stabilit nu era dimensionat în
funcţie de capacitatea contributivă reală a plătitorului.
D. Impozitul pe capitalurile băneşti îşi are originile în expansiunea
industrială şi comercială, pe fondul proliferării relaţiilor de credit, diverselor
alte servicii bancare şi tranzacţionării hârtiilor de valoare.
Acest tip de impozit era stabilit în funcţie de mărimea venitului sub
forma dobânzii pe care debitorul o datora pentru capitalul împrumutat sau
dobânda care îi revenea creditorului pentru capitalul acordat ca împrumut.
Nici în acest caz nu se constată respectarea echităţii fiscale, prin faptul
că operaţiunea de impunere nu ţine cont de capacitatea contributivă a
plătitorului de impozit.
Actualmente, în practica fiscală internaţională există foarte puţine
impozite reale, majoritatea statelor lumii efectuând de-a lungul timpului
complexe operaţiuni de “cosmetizare” a impozitelor reale prin “personalizarea”
acestora.
26
 Impozitele personale
Trecerea de la impozitele reale la cele personale a avut loc, în unele

state, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar în altele, în perioada dintre
cele două războaie mondiale.
Impozitele directe personale, constituie o treaptă superioară în evoluţia
impunerii, acestea reprezentând impozite aplicate asupra veniturilor sau averii
contribuabilului, ţinând cont de mărimea acestora dar şi de situaţia personală
a fiecărui contribuabil, motiv pentru care se mai numesc şi impozite
subiective.
Impozitele personale se întâlnesc sub forma: impozitelor pe venit şi a
impozitelor pe avere.
 Impozitul pe venit
Ca principală formă a impozitelor personale, impozitul pe venit a fost
introdus atunci când s-a putut realiza o suficientă diferenţiere a veniturilor
realizate de diferite categorii sociale.
Acest impozit se aplică asupra tuturor categoriilor de venituri obţinute
atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice. În calitate de subiecţi
plătitori apar, separat, persoanele fizice şi cele juridice, cu condiţia ca acestea
să obţină venituri din sursele prevăzute de lege.
Impozitul pe venit
Impozitarea venitului Impozitarea venitului

persoanelor fizice persoanelor juridice
Figura 2: Tipologia impozitului pe venit
a. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice este plătit de persoanele

fizice care au domiciliul sau rezidenţa într-un anumit stat, precum şi de străinii
care obţin venituri în acel stat, cu unele excepţii prevăzute de lege.
27
De la plata impozitului pe venit se pot acorda unele scutiri. Astfel, în

mod frecvent, nu sunt supuşi la plata impozitului pe venit, beneficiind de
imunitate fiscală, de regulă, diplomaţii străini acreditaţi în ţara respectivă (cu
condiţia reciprocităţii) monarhii si familiile lor, militarii, uneori, instituţiile
publice, persoanele care realizează venituri sub minimul neimpozabil.
Obiectul impunerii îl constuituie totalitatea veniturilor realizate, care
pot îmbrăca următoarele forme: venituri din salarii, venituri din exercitarea de
profesiuni libere, venituri din închirieri, subînchirieri sau arenzi, venituri din
dividende, dobânzi sau alte operaţiuni financiare, venituri din agricultură,
venituri din pensii, venituri din jocuri de noroc şi alte venituri, mai puţin cele
exceptate de lege.
Pentru calculul impozitului pe veniturile persoanelor fizice pot fi
utilizate cote proporţionale sau progresive. În unele ţări, venitul impozabil este
supus mai întâi impunerii în cote proporţionale şi apoi impunerii în cote
progresive. Cel mai des utilizată este impunerea în cote progresive pe tranşe de
venit. Numărul tranşelor şi nivelul cotelor de impunere diferă de la o ţară la
alta.
Stabilirea impozitului de plată se poate face fie cu luarea în considerare
a unor factori sociali (starea civilă a plătitorului de impozit, vârsta, numărul
persoanelor aflate în întreţinerea sa, etc.), fie fără a se ţine cont de aceşti
factori.
În practica fiscală se cunosc trei sisteme de impunere a veniturilor
persoanelor fizice:
- sistemul impunerii separate;
- sistemul impunerii globale;
- sistemul impunerii mixte.
1. Sistemul impunerii separate presupune impunerea diferenţiată a
fiecărei categorie de venit în parte, în funcţie de natura acestuia, numărul
surselor de venit determinând numărul impozitelor calculate.
2. Sistemul impunerii globale presupune cumularea tuturor veniturilor
realizate de o persoană fizică, indiferent de sursa de provenienţă şi supunerea
venitului cumulat unui singur impozit – impozitul global.
3. Sistemul impunerii mixte reprezintă o combinare a impunerii
separate cu impunerea globală. Acest sistem presupune că pentru fiecare sursă
de venit să se stabilească un impozit provizoriu (anticipat), suma tuturor
respectivelor prelevări fiscale fiind regularizată în final cu impozitul global
28
calculat pe seama aceloraşi venituri, dar în mod cumulat. Cu alte cuvinte,

tehnica de impunere este fundamentată pe sistemul de globalizare a veniturilor,
cu deosebirea că plata impozitului global se face fracţionat în cursul anului,
prin totalul impozitelor parţiale plătite pe fiecare sursă de venit. Prin
regularizare, în final, există fie posibilitatea achitării unei diferenţe de bani
până la nivelul impozitului global, în cazul în care impozitul global este
superior sumei totale plătite sub forma impozitelor parţiale, fie posibilitatea
unei recuperări valorice, dacă impozitul global este inferior plăţilor totale
efectuate sub formă de impozite parţiale.
b. Impozitul pe veniturile persoanelor juridice

În majoritatea ţărilor dezvoltate acest impozit este denumit: „impozit pe
societăţi” sau „impozit pe capital.
Sistemele de impozitare aplicate persoanelor juridice în țara noastră
sunt: impozitul pe veniturile microîntreprinderii, impozitul pe profit si
regimul de impozitare specific.
 impozitul pe veniturile realizate de microîntreprinderi
→ apărut în scopul simplificării evidenței asupra operațiunilor efectuate de unii
agenți economici care au o activitate redusă din punct de vedere valoric.
Microîntreprindere → condiții la sfârșitului anului fiscal precedent
conform Codului Fiscal în vigoare:
- a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a unui plafon
valoric de 1.000.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea
echivalentului în lei este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar
în care s-au înregistrat veniturile. La închiderea exercițiului financiar
2019, cursul de schimb a fost 4,7793 lei pentru un euro, ceea ce
înseamnă că echivalentul în lei este de 4.779.300 lei.
- capitalul social este deţinut de persoane, altele decât statul şi unitățile
administrativ-teritoriale
- nu se află în dizolvare urmata de lichidare, înregistrată în registrul
comerţului sau la instanţele judecătoreşti.
Cote de impunere:
o o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care
au cel puţin un salariat
o o cotă de impozitare de 3% pentru microîntreprinderile care nu
au nici un salariat
29
 agenți economici care nu sunt microîntreprinderi (venituri peste

plafonul valoric de 1.000.000 euro)
→ sunt supuși plății impozitului pe profit in cota de 16% aplicata asupra
profitului impozabil.
Profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile si cheltuielile
dintr-un an fiscal inregistrate in contabilitate, din care se scad veniturile
neimpozabile si deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile
nedeductibile.
Profit impozabil/pierdere fiscală = Rezultat contabil – Venituri neimpozabile –
Deducerii fiscale + Cheltuieli nedeductibile
→ sunt supuși plații impozitului specific unor activităti daca au înscrise în
actele constitutive, la 31 decembrie anul precedent, ca activitate principală sau
secundară, una dintre următoarele activităţi corespunzătoare codurilor CAEN:
 5510 - ,,Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”;
 5520 - ,,Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă
durată”;
 5530 - ,,Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere’’;
 5590 - ,,Alte servicii de cazare”;
 5610 - ,,Restaurante’’;
 5621 - ,,Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”;
 5629 - ,,Alte servicii de alimentaţie.”;
 5630 - ,,Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.
 Impozitul pe avere
Impozitele pe avere sunt datorate atât de persoanele fizice, cât şi de
persoanele juridice pentru averea deţinută sau transferată.
Impozitele pe avere se pot întâlnii sub următoarele forme: impozitele
asupra averii propriu-zise, impozitele pe transferul averii şi impozitele pe
plusvaloarea averii.
Sintetic, tipologia impozitelor pe avere este prezentată în figura
următoare:
30
Impozit pe proprietăţi
I imobiliare
Impozitele asupra
M averii propriu-zise
P Impozit asupra activului
O net
Z
I
T Impozit pe succesiuni
E
P Impozitele pe Impozit pe donaţii

E transferul averii
Impozit pe transferurile
A cu titlu oneros
V
E
R Impozitele pe
E plusvaloarea imobiliară
Impozitele pe
plusvaloarea averii Impozitele pe sporul de
avere dobândit în timp
de război
Figura 3: Tipologia impozitelor pe avere
a. Impozitele asupa averii propriu-zise cad în sarcina posesorilor de

avere, persoane fizice şi juridice, fiind plătite din venituri obţinute de pe urma
deţinerii averii respective. Acestea pot fi de două feluri: impozitele pe
proprietăţile imobiliare şi impozitele pe activul net.
Impozitele pe proprietăţile imobiliare se practică cel mai frecvent sub
forma impozitelor pe clădiri şi terenuri. În cazul acestor impozite, obiectul
impozabil îl reprezintă fie valoarea de achiziţie, valoarea de înlocuire sau
valoarea declarată de posesor, fie veniturile realizate în legătură cu respectiva
31
proprietate, iar cotele de impunere sunt în general fixe sau procentual

proporţionale.
Impozitele asupra activului net se aplică asupra întregii averi mobile şi
imobile deţinute de o persoană, adică asupra valorii cumulate a componentelor
averii. În unele ţări acest impozit este datorat atât de persoanele fizice cât şi de
cele juridice iar în altele fie numai de persoanele fizice fie numai de cele
juridice. Pentru calculul acestui impozit se folosesc fie cote proporţionale fie
cote progresive.
b. Impozitele pe transferul averii se instituie în legătură cu trecerea
dreptului de proprietate de la o persoană la alta, fie ca urmare a unei succesiuni
testamentare, fie ca rezultat a unei donaţii sau a unei operaţiuni cu titlu oneros.
Impozitele pe succesiunile testamentare au drept obiect al impunerii
averea primită cu titlu de moştenire ca urmare a unui testament şi se
fundamentează fie global, pentru ansamblul averii lăsate ca moştenire, fie
partajat, pentru fracţiunile din masa succesorală care revin fiecărui moştenitor.
Impozitele pe donaţii se aplică asupra averii primite de către o persoană
cu titlu de donaţie, iar plata impozitului cade în sarcina donatarului, adică a
persoanei care primeşte donaţia.
Impozitele pe transferurile cu titlu oneros se aplică asupra operaţiunilor
de transfer a dreptului de proprietate a unor bunuri mobile şi imobile prin acte
de vânzare-cumpărare şi cad în sarcina cumpărătorilor.
c. Impozitele pe plusvaloarea averii cad în sarcina persoanelor care
înregistrează la unele bunuri deţinute în proprietate, în cursul unei perioade de
timp, un spor de avere. În această categorie se includ: impozitele pe
plusvaloarea imobiliară şi impozitele pe sporul de avere dobândit în timp de
război.
Impozitele pe plusvaloarea imobiliară au drept obiect al impunerii
câştigul (sporul) de valoare înregistrat de anumite bunuri imobiliare (clădiri sau
terenuri), între momentul cumpărării şi cel al vânzării, fără ca proprietarul
acestora să fi acţionat asupra bunului în vederea creşterii valorii acestuia.
Contribuabilii sunt vânzătorii bunurilor imobiliare, iar materia impozabilă
supusă fiscalităţii o reprezintă diferenţa între preţul de vânzare şi preţul de
cumpărare al bunului respectiv.
Impozitele pe sporul de avere dobândit în timp de război au ca şi obiect
al impunerii averea dobândită în timpul sau ca urmare a războiului,
32
fundamentarea impozitului fiind foarte asemănătoare cu cea întâlnită în cazul

impozitelor pe plusvaloarea imobiliară.
În ceea ce priveşte impozitele pe avere, în România acestea se întâlnesc
atât sub forma unor impozite asupra averii propriu-zise, cât şi a impozitelor pe
circulaţia averii.
Dintre impozitele pe averea propriu-zisă, cele mai importante sunt
impozitele pe clădiri şi terenuri. Impozitul pe clădiri este datorat atât de
persoanele fizice cât şi de persoanele juridice deţinătoare de clădiri. In cazul
persoanelor fizice, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote asupra
valorii impozabile a clădirii iar în cazul persoanelor juridice impozitul se
calculează prin aplicarea unei cote de impozitare stabilită de consiliul local,
asupra valorii de inventar a clădirii.
Impozitele pe circulaţia averii se întâlnesc, în principal, sub forma
impozitelor pe succesiuni, pe donaţii şi pe vânzarea-cumpărarea de bunuri
imobile şi unele bunuri mobile.
33
IMPOZITELE INDIRECTE
1. Definirea şi caracteristicile impozitelor indirecte
Impozitele indirecte reprezintă impozitele care se aşează asupra

vânzărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii, sunt incluse în preţul de
vânzare a acestora, se percep de la toţi consumatorii bunurilor şi/sau
serviciilor respective şi nu ţin seama întru-totul de principiile de echitate
fiscală.
Impozitele indirecte prezintă următoarele caracteristici:
 subiectul şi suportatorul nu sunt una şi aceeaşi persoană. În cazul
impozitelor indirecte, legea atribuie calitatea de subiect (plătitor) al
impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului
acestuia, introducând distincţia între contribuabilul legal şi cel real. În
calitate de plătitori ai impozitelor indirecte apar, de regulă agenţii
economici, iar în calitate de suportatori, consumatorii bunurilor sau
serviciilor ce cad sub incidenţa acestor impozite;
 nu au un caracter nominativ – ele se realizează de la toţi cei care
consumă bunuri din categoria celor impuse, independent de veniturile,
averea sau situaţia personală a acestora;
 îmbracă, în principal forma impozitelor pe consum, deoarece se percep
la vânzarea anumitor mărfuri sau la prestarea unor servicii;
 cotele de impozit nu sunt diferenţiate în funcţie de venitul, averea sau
situaţia personală a celui care cumpără mărfurile sau serviciile care fac
obiectul impozitelor indirecte;
34
 nepretabile la dubla impunere – obiectul impozabil nu poate fi supus

unei impuneri multiple;
 în cazul impozitelor indirecte nu se acordă facilităţi fiscale respectiv,
scutire de la impunere a minimului neimpozabil, reduceri sau scutiri de
la impozit etc.
 perceperea impozitelor indirecte necesită un cost relativ redus.
2. Tipologia impozitelor indirecte
Sistemul impozitelor indirecte cuprinde: taxele de consumaţie, taxele

vamale şi monopolurile fiscale.
IMPOZITE INDIRECTE
Taxe de Taxe Monopoluri

consumaţie vamale fiscale
Taxe generale Taxe speciale

pe vânzări de consumaţie
Figura 1: Tipologia impozitelor indirecte
În ţările dezvoltate cel mai important impozit indirect il constituie

taxele de consumaţie. De asemenea, în ţările în curs de dezvoltare, taxele de
consumaţie deţin o pondere apreciabilă în totalul încasărilor provenite din
impozite indirecte, în aceste ţări statul realizând încasări importante şi sub
forma taxelor vamale.
35
 Taxele de consumaţie
Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte care se includ în preţul de

vânzare a mărfurilor fabricate şi comercializate în interiorul ţării în care se
percepe impozitul.
La plata acestor impozite indirecte sunt supuse, de regulă, bunurile de
larg consum, motiv pentru care se mai numesc şi impozite pe consum.
Taxele de consumaţie au o arie de aplicabilitate foarte extinsă putănd
lua forma: taxelor generele pe vânzări şi a taxelor speciale de consumaţie.
 Taxele generale pe vânzări

Acestea se instituie asupra tuturor vânzărilor de mărfuri, indiferent dacă
acestea sunt bunuri de consum sau mijloacele de poducţie, motiv pentru care
mai sunt cunoscute sub denumirea de impozite pe cifra de afaceri.
Obiectul impozitului în acest caz este cifra de afaceri, adică ansamblul
vânzărilor totale sau nete ale întreprinderilor industriale, comerciale,
prestatoare de servicii etc.
În practica fiscală se cunosc trei forme de aplicare a taxelor generale pe
vânzări: impozitul monofazic, impozitul plurifazic cumulativ, impozitul
plurifazic cu plată fracţionată.
a. Impozitul unic sau monofazic se percepe o singură dată, indiferent
de numărul stadiilor pe care le parcurge marfa, de la producător la consumator.
Există două modalităţi de plată a acestui impozit:
 când impozitul se plăteşte în momentul vânzării bunurilor de către
producător → taxă de producţie;
 când impozitul se percepe în stadiu comerţului cu ridicata sau cu
amănuntul → impozit asupra vânzării sau impozit pe circulaţie.
Impozitul momofazic s-a practicat în Marea Britanie, Danemarca,
Irlanda, Suedia, Norvegia iar în SUA, Canada, Japonia şi Elveţia se practică şi
în prezent.
b. Impozitul plurifazic cumulativ se percepe în fiecare stadiu prin care
mărfurile trec, din momentul ieşirii lor din producţiei şi până când ajung la
consumator. Aceasta înseamnă că, practic, cu cât o marfă trece prin mai multe
verigi, cu atât impozitul plătit statului este mai mare.
Impozitul cumulativ mai este denumit şi “impozit în cascadă”,
“multifazic”, “bulgăre de zăpadă”, tocmai pentru că se percepe pentru fiecare
36
tranzacţie, având ca bază de calcul preţul de vânzare a bunurilor la care însă se

adaugă şi impozitele plătite în stadiile anterioare. Acest tip de impozit s-a
practicat o anumită perioadă în Germania, Olanda, etc.
c. Impozitul plurifazic cu plata fracţionată constituie o combinare a
impozitului monofazic cu cel plurifazic cumulativ şi ilustrează o prelevare
fiscală indirectă multistadială, aplicată în toate etapele circuitului economic,
dar numai asupra cifrei de afaceri nete, adică asupra valorii adăugate în fiecare
fază a acestui circuit. Această formă a taxelor generale pe vânzări este cea mai
răspândită în lume şi poartă uzual denumirea de taxă pe valoarea adăugată.
 Taxele speciale de consumatie sau accizele

Se aşează asupra unor produse care se consumă în cantităţi mari şi care
nu pot fi uşor substituite având un impact major asupra populaţiei, precum:
bunurile dăunătoare sănătăţii (alcool, tutun şi cafea), bunurile cu cerere
inelastică (produse petroliere sau alte produse asemănătoare), bunurile de lux
(bijuterii, blănuri, parfumuri, arme, etc).
Accizele sunt repercutate în preţ la fel ca şi taxele generale pe vânzări,
se percep o singură dată de către stat, într-o singură fază a circuitului
economic, fie de la producător, fie de la achizitor, şi se stabilesc prin aplicarea
unor cote fixe pe unitatea de marfă sau a unor cote procentuale proporţionale
asupra preţului de vânzare.
 Taxele vamale
Taxele vamale sunt impozite percepute de stat asupra mărfurilor la

trecerea graniţelor vamale ale statului respectiv.
Aceste taxe au un rol fiscal adică de procurare a resurselor financiare
publice, dar şi un rol protecţionist prin care se asigură protejarea economie
naţionale de concurenţa străină.
Taxele vamale pot fi percepute de către stat asupra importului,
exportului şi tranzitului de mărfuri. În practica fiscală internaţională, taxele
vamale care se utilizează cel mai frecvent sunt cele asupra importului de
mărfuri.
Criteriile de clasificare ale taxelor vamale sunt:
a. după obiectul impunerii, taxele vamale sunt grupate în:
 taxe vamale de import - se încasează la intrarea în ţară a unor
37
mărfuri cumpărate pe piaţa externă;

 taxe vamale de export - se instituie de obicei, fie asupra materiilor
prime pentru a determina prelucrarea lor în ţară, fie asupra
semifabricatelor ori produselor finite care deţin o pondere ridicată
în export.
 taxe vamale de tranzit - se stabilesc asupra mărfurilor care fac
obiectul comerţului exterior, cu prilejul trecerii lor pe teritoriul unei
terţe ţări. În condiţiile actuale, taxele vamale de tranzit nu se
practică decât cu titlu de excepţie, deoarece statele sunt interesate în
încurajarea tranzitului de mărfuri, fiindcă de pe urma acestuia se
realizează încasări în valută (tarife pentru folosirea căilor ferate,
taxe pentru utilizarea drumurilor publice, etc.).
b. după modul de exprimare, taxele vamale pot fi:
 taxe vamale specifice - se stabilesc ca sumă fixă pe unitatea naturală
de măsură a mărfii (tonă, bucată, etc.);
 taxe vamale ad-valorem - se calculează ca procent din valoarea
mărfii;
 taxe vamale compuse sau mixte - apar ca o combinaţie a primelor
două.
c. după scopul instituirii, se desprind:
 taxe vamale fiscale – care au ca unic scop procurarea de venituri
financiare statului;
 taxe vamale protecţioniste - se instituite cu scopul protejării pieţei
interne de concurenţa străină;
 taxe vamale în condiţia clauzei naţiunii celei mai favorizate - sunt
taxe vamale reduse, aplicate între state membre ale aceluiaşi
organism (Organizaţia Mondială a Comerţului) sau cu alte state cu
care au încheiate acorduri bilaterale prin care îşi acordă reciproc
clauza naţiunii celei mai favorizate;
 taxe vamale preferenţiale - sunt practicate în ţările care acordă
preferinţe vamale în comerţul cu alte ţări sau la anumite mărfuri;
 taxe vamale sancţionale sau de retorsiune - sunt aplicate ca reacţie
la tratamentele discriminatorii ale altor state;
 taxe vamale anti-dumping - se instituite asupra mărfurilor provenite
din ţările care practică dumpingul adică vând produse la preţuri sub
cele mondiale pentru a cuceri piaţa.
38
d. după modul de stabilire, se evidenţează:

 taxe vamale autonome - sunt fixate reglementat şi sunt opozabile
faţă de oricare alt stat străin;
 taxe vamale convenţionale - sunt instituite şi sunt opozabile faţă de
un anumit stat, prin consimţământul acestuia.
 Monopolurile fiscale
Monopolurile fiscale reprezintă dreptul exclusiv al statului asupra

producerii şi comercializării la un anumit preţ a unor produse şi de a-şi
procura pe această cale resurse financiare.
În cele mai multe ţări, constituie monopoluri fiscale, de regulă,
produsele a căror consum trebuie, în anumite limite, ţinut sub control şi care
aduc venituri mari. Astfel de mărfuri sunt: sarea, tutunul, chibriturile, alcoolul,
zahărul uneori, petrolul, cărţile de joc, alte produse specifice, precum şi unele
servicii publice cum ar fi poşta, telecomunicaţiile, altele.
În funcţie de sfera de cuprindere, monopolurile fiscale pot fi:
 monopolurile fiscale depline - se instituie atât asupra producţiei, cât şi a
comerţului cu ridicata sau cu amănuntul a produselor;
 monopoluri fiscale parţiale - se instituite, fie numai asupra unei părţi a
producţiei şi vânzărilor cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu
amănuntul.
Faţă de trecut, aria de acţiune şi importanţa monopolurilor fiscale a
scăzut foarte mult, actualmente statele având la dispoziţie o serie de alte
instrumente pentru a-şi procura venituri.
39
Teste grila:
1. Impozitele indirecte se stabilesc:

a. nominative în sarcina unor persoane
b. pe baza averii deţinute de persoanele fizice
c. pe baza veniturilor obţinute de persoanele fizice
d. asupra vânzărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii
Răspuns corect:
2. În cazul impozitelor indirecte:

a. subiectul şi suportatorul impozitului diferă
b. subiectul şi suportatorul impozitului coincid
c. subiectul şi plătitorul impozitului diferă
d. nici un răspuns nu este corect
Răspuns corect:
3. Accizele sunt:
a. taxe speciale de consumaţie
b. taxe de consumaţie generale pe vânzări
c. taxe vamale
d. venituri ale monopolurilor fiscale
Răspuns corect:
4. Taxa pe valoarea adăugată face parte din categoria:

a. taxelor generale pe vânzări
b. taxelor vamale
c. taxelor speciale de consumație
Răspuns corect:
5. În funcţie de obiectul impunerii, taxele vamale pot fi:

a. de import, de export, de tranzit
b. preferenţiale, protecţioniste, anti-dumping
c. specifice, ad-valorem, mixte
d. fiscale, preferenţiale, anti-dumping
Răspuns corect:
40
6. Accizele:
a. nu sunt taxe speciale de consumaţie
b. fac parte din categoria impozitelor indirecte
c. fac parte din categoria impozitelor directe
Răspuns corect:
7. Taxele vamale protecţioniste sunt:

a. cele a căror scop unic este procurarea de venituri statului
b. cele instituite cu scopul protejării pieţei interne de concurenţa străină
c. cele practicate în ţările care acordă preferinţe vamale în comerţul cu
alte ţări la anumite mărfuri
d. cele aplicate la tratamentele discriminatorii ale altor state
Răspuns corect:
8. Alegeţi afirmaţia corectă referitoare la accize:

a. acciza este un impozit direct
b. acciza este o contribuţie pentru asigurările sociale datorată de către
angajator
c. accizele datorate de contribuabili se virează în proporţie de 50% la
bugetul statului
d. acciza este un impozit indirect, sumele colectate constituindu-se ca
venituri la bugetul statului.
Răspuns corect:
9. Taxale vamale ad-valorem:

a. se exprimă ca procent din valoarea mărfurilor
b. sunt stabilite în sumă fixă pe unitatea de produs importată
c. sunt calculate cu ajutorul unor cote progresive
d. sunt calculate cu ajutorul unor cote regresive
Răspuns corect:
10. Care din următoarele impozite sunt impozite indirecte:

a. impozitul pe venit
b. impozitul pe clădiri
41
c. accizele
d. taxa asupra mijloacelor de transport
Răspuns corect:
11. Accizele sunt:

a. taxe vamale aplicate mărfurilor importate
b. taxe speciale de consumatie care se datorează bugetului de stat
c. impozite directe aplicate consumatorilor
Răspuns corect:
12. Impozitele reprezintă:

a. prelevări obligatorii către stat din veniturile sau averea persoanei
fizice sau juridice fără o contraprestaţie directă şi imediată şi cu titlu
nerambursabil
b. prelevări obligatorii către stat nerambursabile
c. prelevări obligatorii către stat fără o contraprestaţie directă şi cu titlu
nerambursabil
d. nici o variantă nu este corectă
Răspuns corect:
13. Subiectul impozitului este definit ca fiind:

a. materia care se impozitează
b. persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului
c. sursa impozitului
Răspuns corect:
14. După obiectul impunerii, impozitele se clasifică în:

a. impozite pe venit, impozite pe avere, impozite financiare
b. impozite financiare, impozite permanente, impozite incidentale
c. impozite pe venit, impozite pe avere, impozite pe consum
d. impozite pe clădiri, impozite pe avere, impozite pe cheltuieli
Răspuns corect:
42
15. Ce reprezintă asieta fiscală:

a. tehnologia fiscală referitoare la identificarea subiectului impozabil,
stabilirea materiei impozabile, a cuantumului impozitului precum şi a
încasării acestuia
b. tehnologia fiscală referitoare la identificarea subiectului impozabil,
stabilirea materiei impozabile şi a cuantumului impozitului
c. numai măsurile necesare pentru calcularea şi încasarea impozitului
Răspuns corect:
16. Perceperea impozitelor presupune:

a. stabilirea corectă a impozitelor
b. încasarea acestora
c. întocmirea de acte de urmărire silită asupra debitorului dacă acesta nu
şi-a achitat de bună voie impozitele la scadenţă
Răspuns corect:
17. Reprezintă încasarea propriu-zisă a impozitelor la bugetul statului:

a. echitatea impozitelor
b. calculul impozitelor
c. perceperea impozitelor
d. evaluarea impozitelor
Răspuns corect:
18. Printre elementele impozitului nu se numără:

a. plătitorul
b. suportatorul
c. încasatorul
d. unitatea de impunere
Răspuns corect:
19. După scopul urmărit de autorităţi la instituirea lor, impozitele sunt:

a. analitice şi sintetice
b. directe şi indirecte
c. permanente şi incidentale
43
d. financiare şi de ordine
Răspuns corect:
20. Cotele de impunere pot fi:

a. proporţionale, progresive şi regresive
b. proporţionale, simple şi globale
c. proporţionale, regresive şi globale
Răspuns corect:
21. Impozitul pe profit se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra

profitului impozabil. Ce tip de cotă de impunere este aceasta?
a. cotă de impunere procentuală proporțională
b. cotă fixă
c. cotă de impunere procentuală progresivă
Răspuns corect:
22. În randul ipozitelor reale sunt incluse:

a. impozitul pe venit;
b. impozitul pe avere;
c. impozitul pe pămant si pe clădiri;
Răspuns corect:
23. Impozitele reprezintă:

a. prelevări cu titlu definitiv şi caracter facultativ;
b. prelevări cu titlu rambursabil şi caracter obligatoriu;
c. prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu.
Răspuns corect:
24. Având în vedere criteriul scopului urmărit la instituire, impozitele

pot fi:
a. impozite pe venit, impozite pe avere şi impozite pe cheltuieli
b. impozite financiare şi impozite de ordine
44
c. impozite reale, impozite personale

Răspuns corect:
25. Impozitele personale se clasifica in

a. impozite pe veniturile persoanelor fizice şi impozite pe veniturile
persoanelor juridice ; impozite pe avere
b. impozite pe veniturile persoanelor fizice şi impozite pe veniturile
persoanelor juridice
c. impozitel pe averea propriu-zisa, impozite pe circulatia averii si
impozite pe sporul de avere
d. nici o varianta
Răspuns corect:
26. Impozitele:
a. sunt datorate in valoare absoluta in cuantum egal de catre toti
contribuabilii;
b. reprezinta cheltuieli pentru stat;
c. au un caracter facultativ pentru toti contribuabilii;
d. au un caracter nerambursabil;
Răspuns corect:
27. Care din urmatoarele afirmatii nu este adevarata:

a. impozitele si taxele reprezinta venituri bugetare;
b. impozitele si taxele constituie prelevari cu titlu definitiv si
nerambursabil;
c. pe baza impozitelor si taxelor statul poate efectua cheltuielile sale;
d. impozitele si taxele pot fi introduse numai de organele de stat
centrale;
Raspuns corect:
28. Referitor la cotele procentuale progresive, care din afirmatiile de

mai sus este falsa?
a. pot fi cote progresive simple;
b. pot fi cote regresive;
c. pot fi cote progresive compuse (pe transe)
45
d. nici o varianta corecta

Raspuns corect:
29. Caracterul obligatoriu al impozitelor reprezinta:

a. obligatia fiecarui stat de a institui impozite;
b. obligatia contribuabililor de a datora si plati impozite, in conditiile legii;
c. dreptul statului de a colecta veniturile bugetare numai pe seama
impozitelor;
d. plata catre stat a unei sume fixe de bani, stabilita indiferent de venitul
sau averea contribuabilului;
Raspuns corect:
30. Rolul impozitelor se manifesta pe plan financiar deoarece:

a. prin intermediul lor se incurajeaza dezvoltarea economiei;
b. prin intermediul lor are loc redistribuirea unei parti importante din PIB;
c. ele sunt folosite ca parghii economice;
d. constituie mijlocul principal de procurare a resurselor statului;
Raspuns corect:
31. Rolul impozitelor se manifesta pe plan financiar deoarece:

a. ele franeaza dezvoltarea economiei datorita nivelului mare al lor.
b. ele sunt folosite ca parghii economice;
c. constituie mijlocul principal de procurare a resurselor statului;
Raspuns corect:
32. Care sunt elementele impozitelor?

a. subiectul, sursa si cota impozitelor
b. cota impozitului si asieta
c. subiectul impozitului, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de
impunere, cota impozitului, asieta, termenul de plata
d. subiectul impozitului, obiectul impunerii, sursa impozitului si unitatea de
impunere
Răspuns corect:
46
33. Cum se clasifica impozitele dupa obiectul impunerii ?

a. impozite permanente si impozite intamplatoare
b impozite pe venit, impozite pe avere si impozite pe consum
c. impozite financiare si impozite de ordine
d. impozite reale si impozite personale
Răspuns corect:
34. Cum se clasifica impozitele dupa frecventa perceperii ?

a. impozite financiare si impozite de ordine
b. impozite reale si impozite personale
c. impozite directe si impozite indirecte
d. impozite permanente si impozite incidentale
Răspuns corect:
35. Care din urmatoarele impozite fac parte din categoria impozitelor
indirecte?
a. impozitul pe venitul persoanelor fizice
b. impozitul pe venitul persoanelor juridice
c. impozitul pe avere
d. taxele vamale
Răspuns corect:
36. Taxa pe valoarea adaugata a fost introdusa de toate tarile cu o economie de

piata moderna si reprezinta un impozit:
a. direct
b. indirect
c. real
d. personal
Răspuns corect:
37. În funcţie de criteriile care stau la baza aşezării lor, impozitele directe se
pot grupa în:
a. impozite reale si personale
b. monopoluri fiscale;
c. accizele;
d. TVA.
47
Răspuns corect:
38. În funcţie de criteriile care stau la baza aşezării lor, impozitele directe se
pot grupa în:
b. monopoluri fiscale;
c. taxe de consumaţie;
d. taxe vamale;
Răspuns corect:
39. Notiunea de contribuabil are sensul de:

a. totalitatea persoanelor fizice si juridica care contribuie la ajutorarea celor
nevoiasi
b. persoana fizica sau/si juridica obligata prin lege sa plateasca impozite
c. totalitatea persoanelor fizice si juridica care contribuie la ajutorarea statului
d. nicio o varianta corecta
Raspuns corect
40. Impozitele s-au nascut din necesitatea:

a.Sporirii veniturilor populatiei
b.Promovarii egalitatii intre oameni
c. Obtinerea unor venituri prin care sa se asigure acoperirea cheltuielilor
impuse de exercitarea rolului si functiilor statului in intreaga viata economica
si sociala
d.nicio o varianta corecta
Raspuns corect
41. Impozitele:
a. reprezinta cheltuieli pentru stat
b. au un caracter facultativ pentru toti contribuabilii
c. sunt achitate numai de catre persoanele juridice
d. au caracter nerambursabil
Raspuns corect
48
42. Scopul impozitelor este:

a.Obtinerea veniturilor statului in vederea acordarii de subventii
b. Obtinerea veniturilor statului in vederea acordarii de prime in sistemul
bugetar
c.Finantarii cheltuielilor publice
d.nicio o varianta corecta
Raspuns corect
43. Cota de impozitare de 16% aplicata in cazul impozitului pe profit este

a. cotă de impunere procentuală proporțională
b. cotă fixă
c. cotă de impunere procentuală progresivă
Răspuns corect:
44. Impozitele incidentale sunt numite si:

a. extraordinare
b. ordinare
c. permanente
d. indirecte
Răspuns corect:
45. Impozitele ordinare

a. se incaseaza periodic
b. sunt numite si impozite indirecte
c. sunt reprezentate de monopolurile fiscale
Răspuns corect:
46. Impozitele ordinare

a. nici o varianta corecta
b. sunt numite si impozite indirecte
c. sunt reprezentate de monopolurile fiscale
d. sunt numite si impozite permanente
Răspuns corect:
49
47. Criteriul teritorialităţii utilizat în practica fiscală înseamnă luarea în

considerare a:
a. domiciliul contribuabilului
b. cetăţeniei contribuabilului
c. a ţării unde au fost realizate veniturile sau se află averea
d. facilităţilor din ţara unde se realizează veniturile
Răspuns corect:
48. Dubla impunere internaţională apare:

a. numai în cazul impozitelor directe
b. numai în cazul impozitelor indirecte
c. atât în cazul impozitelor directe cât şi în cazul impozitelor indirecte
d. numai în cazul impozitelor de ordine
Răspuns corect:
49. Nu se regăseşte printr-e metodele de evitare a dublei impuneri procedeul:

a. imputării progresive
b. scutirii totale
c. scutirii progresive
d. creditării obişnuite
Răspuns corect:
50. Care din principiile de mai jos nu este enumerat de Adam Smith ca
principiu care trebuie să stea la baza politicii fiscale a statului:
a. maxima de certitudine
b. maxima de comoditate
c. maxima de economicitate
d. maxima de elasticitate
Răspuns corect:
51. Flexibilitatea şi randamentul fiscal ridicat sunt necesare pentru:

a. a plăti un număr mai mic de impozite
b. pentru a îndeplinii scopul politicii financiare în materie de impunere
c. a răspunde cerinţelor de natură economică
d. considerente de natură psihologică
Răspuns corect:
50
52. Care din principiile impunerii, în concepţia lui Adam Smith cere ca
impozitele să fie percepute la termenele şi în modul cel mai convenabil pentru
contribuabil
a. justeţii impunerii
b. comodităţii impunerii
c. certitudinii impunerii
d. randamentelor impozitelor
Răspuns corect:
53. Un impozit este considerat stabil dacă:

a. este menţinut mai mulţi ani la rând
b. randamentul său rămâne constant de- a lungul ciclului economic
c. îi creşte randamentul o dată cu creşterea nivelului producţiei
d. aduce cele mai mari venituri la bugetul de stat
Răspuns corect:
54. Pentru prima dată principiile impunerii au fost enunţate de:

a. Adam Smith
b. David Ricardo
c. J.M. Keynes
d. R.A. Musgrave
Răspuns corect:
55. Flexibilitatea impozitului presupune:

a. extinderea lui pe mai mulţi ani
b. modificarea permanentă a lui în funcţie de necesităţile de venituri ale statului
c. transformarea unui impozit în alt impozit
d. posibilitatea unui impozit de a fi introdus în timpul anului
Răspuns corect:
56. Stabilirea minimului neimpozabil reprezintă o condiție a respectării:

a. principiilor de politică financiară
b. principiilor de echitate fiscală
c. pricipiilor social-politice
d. principiilor de politică economică
51
Răspuns corect:
57. Maxima certitudinii impunerii presupune ca:

a. termenele, modalitățile de percepere a impozitelor și sumele de plată trebuie
să fie clare și cunoscute cu anticipație
b. doar sumele de încasat trebuie să fie clare și cunoscute cu anticipație
c. nici un răspuns corect
d. transformarea unui impozit în alt impozit
Răspuns corect:
58. Principiile de politică financiară cuprind:

a. oportunitățile oferite de orice impozit nou introdus în practică, cu referire la
un randament fiscal ridicat, la o stabilitate și elasticitate acceptabile
b. principiul justeții impunerii; principiul certitudinii impunerii; principiul
comodității; principiul randamentului impozitelor
c. cerințele ce trebuie îndeplinite de orice impozit nou introdus în practică, cu
referire la un randament fiscal ridicat, la o stabilitate și elasticitate acceptabile
Răspuns corect:
59. Principiile social-politice vizează:

a. așezarea impozitelor asupra veniturilor sau averilor diferiților contribuabili,
ținandu-se seama de situația personală a acestora
b. folosirea de către stat a impozitelor numai ca mijloc de formare a bugetului
c. urmărirea și realizarea de către stat a unor obiective de ordin social – politice
Răspuns corect:
60. Principiile de politica economica vizează:

a. folosirea impozitelor nu numai ca mijloc de formare a bugetului, ci și ca
parghie economică
b. folosirea de către stat a impozitelor ca mijloc de represiune și ca parghie
economică
c. nici o variantă corecta
Răspuns corect:
61. Maxima comodității are în vedere:

a. instituirea unor impozite cât mai puțin apăsătoare pentru contribuabili
52
b. perceperea impozitelor la termenele și în modalitățile cele mai convenabile

pentru contribuabili
c. ca termenele, modalitățile de percepere a impozitelor și sumele de plată să
fie clare și cunoscute cu anticipație de către contribuabili
Răspuns corect:
62. Marimea impozitului datorat de fiecare persoana trebuie sa fie certa, iar
termenele, modalitatea si suma de plata sa fie clare pentru fiecare platitor este un
enunt al principiului:
a) justetii impunerii;
b) comoditatii impunerii;
c) certitudinii impunerii;
d) randamentelor impozitelor
Răspuns corect:
63. Principiul justetii impunerii presupune:

a) contribuabilii sa contribuie cu impozite in functie de veniturile obtinute
sau averile pe care le detin
b) impunerea tuturor contribuabililor cu un impozit fix stabilit unitar;
c) marimea impozitelor datorate de o persoana sa fie certa si nu arbitrara;
d) impozitarea numai a anumitor contribuabili.
Răspuns corect:
64. Perceperea impozitelor la termenele şi modalităţile cele mai convenabile

pentru contribuabili este un enunt al principiului:
d) randamentelor impozitelor;
Răspuns corect:
65. Aparatul fiscal să nu fie costisitor si să stingherească activitatea economică

iar încasarea impozitelor sa se faca cu cheltuieli minime este un enunt al
principiului:
53
d) economicitatii impunerii
Răspuns corect:
66. Principiile de politica economica in materie de impozite urmaresc:

a. influentarea evolutiei economiei
b. echitatea fiscala
c. majorarea impozitelor
d. minimul neimpozabil
Răspuns corect:
67. Criteriul teritorialitatii este cunoscut si sub denumirea de:

a. criteriul domiciliului fiscal
b. criteriul cetateniei
c. criteriul originii
Răspuns corect:
68. Criteriul rezidentei este cunoscut si sub denumirea de:

a. criteriul domiciliului fiscal
b. criteriul cetateniei
c. criteriul originii
Răspuns corect:
69. Existenta dublei impuneri este strans legata de:

a. relatiile economice si politice dintre state
b. modul in care sunt aplicate criteriile care stau la baza impunerii veniturilor
sau averilor
c. modul in care evolueaza economia
Răspuns corect:
70. Impozitele directe sunt:

a. cele care se aşează asupra vânzărilor de bunuri sau prestărilor de servicii
b. impozitele speciale pe consum
54
c. cele care se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în
funcţie de veniturile sau averea acestora şi pe baza cotelor de impozit prevăzute
de lege.
Răspuns corect:
71. Impozitele directe se aşează:

a. nominal în sarcina persoanelor fizice şi juridice
b. real în sarcina persoanelor fizice şi juridice
c. în scop utilitarist
d. pe baza cotelor progresive
Răspuns corect:
72. Care din următoarele impozite nu sunt impozite directe

a. taxele vamale
b. impozitul pe donaţii
c. impozitul pe clădiri
d. impozitul pe veniturile persoanelor fizice
Răspuns corect:
73. Impozitul pe venitul global constă în:

a. calculul mai multor impozite pentru aceiaşi materie impozabilă
b. calculul tuturor impozitelor datorate de contribuabil
c. diferenţierea veniturilor supuse impunerii
d. aşezarea unui singur impozit asupra ansamblului veniturilor obţinute de
contribuabil
Răspuns corect:
74. În categoria impozitului pe transferul averii nu este inclus:

a. nici o varianta corecta
b. impozitul pe succesiuni
c. impozitul pe donaţii
d. impozitul pe venit
Răspuns corect:
75. In cazul impozitelor directe:
55
a. subiectul şi suportatorul impozitului diferă

b. subiectul şi plătitorul impozitului este acelaşi
c. subiectul şi suportatorul impozitului este acelaşi
d. subiectul şi plătitorul impozitului diferă
Răspuns corect:
76. Impozitele personale sunt:

a. impozite indirecte
b. impozite directe
c. impozite reale
d. nico o varianta de raspuns corecta
Răspuns corect:
77. Care din următoarele afirmaţii cu privire la impozitele personale, este falsă:
a. se întâlnesc sub forma impozitului pe venit
b. se referă la impozitul pe capitalul bănesc
c. ţin cont de situaţia personală a fiecărui contribuabil
d. se întâlnesc sub forma impozitului pe avere
Răspuns corect:
78. Impozitele reale sunt:

a. impozite indirecte
b. impozite personale
c. impozite obiective
Răspuns corect:
79. Care din următoarele impozite sunt impozite directe:

a. impozitul pe profit
b. taxa pe valoarea adăugată
c. taxele de consumaţie
d. taxele vamale
Răspuns corect:
80. Care este cota de impunere pentru anul fiscal curent in cazul platitorilor de
impozit pe veniturile microintreprinderilor
56
a. 2,5%
b.1% sau 3%, in functie de numarul de salariati
c. 1% , 2% sau 3%, in functie de numarul de salariati
Răspuns corect:
81. Care este conditia privind plafonul maximal al veniturilor realizate de o

microintreprindere?
a. 1.000.000 euro la sfarsitul anului fiscal precedent
b. 500.000 euro la sfarsitul anului fiscal precedent
c. 50.000 euro la sfarsitul anului fiscal precedent
d. nici o varianta nu este corecta
Răspuns corect:
82. Care este cursul de schimb pentru determinarea plafonului veniturilor

microintreprinderilor
a. cel de la închiderea exercițiului financiar precedent
b. cursul din 15 martie, anul current
c. cel de la inceperea exercitiului financiar current
Răspuns corect:
83. Cota de impozitare a impozitului pe profit este:

a. 16%
b. 2,5%
c. 3%
d. 20%
Răspuns corect:
84. In cazul impozitului pe profit, cota de impozitare este stabilita prin:

a. negocieri ale Guvernului cu sindicatele
b. Codul familiei
c. Codul fiscal
Răspuns corect:
57
85. Impozitul pe profit se calculeaza prin aplicarea cotei de impozit pe profit

asupra:
a. profitului contabil brut
b. profitului contabil net
c. profitului impozabil
Răspuns corect:
86. Impozitul pe profit se calculează:

a. Profit impozabil*cota de impozitare
b. (Venituri totale-Cheltuieli totate)*16%
c. (Venituri totate-Venituri neimpozabile)*3%
Răspuns corect:
87. Profitul impozabil se determina ca:
a. diferenta intre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectate in sc
opul realizarii de venituri dintr-un an fiscal
b. diferenta intre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate in s
copul realizarii de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile
neimpozabile si deducerile fiscale si la care se adauga cheltuielile nedeductibile
c. diferenta intre veniturile incasate intrun an fiscal si cheltuieli aferente
Răspuns corect
88. Din punct de vedere fiscal (al impozitarii ), notiunea de „deductibil” are
sensul de:
a. impozit „admis la scadere”, si se foloseste pentru impozitele care pot fi scazute din
impozitul total in scopul determinarii impozitului final;
b. venit „admis la impozitare”, si se foloseste pentru veniturile scazute din
cheltuielile totale in scopul determinarii cheltuielilor impozabile, adica a cheltuielilor
din care se calculeaza impozitul;
c. venit „admis la scadere”, si se foloseste pentru platile / cheltuielile care indeplinesc
conditiile prevazute prin Codul fiscal pentru a fi scazute din venitul total in scopul
determinarii venitului impozabil, adica a venitului din care se calculeaza impozitul.
58
Răspuns corect:
89. Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care:

a. indeplinesc conditiile legale pentru a fi scazute din veniturile impozabile in
scopul determinarii profitului impozabil;
b. nu indeplinesc conditiile legale pentru a fi scazute din veniturile impozabile
in scopul determinarii profitului impozabil;
c. nu exista asemenea cheltuieli.
Răspuns corect:
90. Cheltuielile cu deductibilitate „limitata” sunt acele cheltuieli care:

a. sunt admise a fi scazute din veniturile impozabile, in scopul determinarii
profitului impozabil, dar numai pana la limita prevazuta prin lege, adica numai
pana la un anumit nivel (plafon)
b. sunt admise a fi scazute din veniturile impozabile, in scopul determinarii
profitului impozabil, dar numai pana la limita stabilita de administrator
c. nu sunt admise a fi scazute din veniturile impozabile, nici total, nici partial
Răspuns corect:
91. Profitul impozabil este profitul:

a. repartizat pentru dividende
b. profitul ramas dupa ce s-a calculat impozitul
c. supus efectiv impozitului
Raspuns corect
92. Rezultatul fiscal se calculează:

a. Venituri totale – Cheltuieli totate
b. Venituri totate + Cheltuieli nedeductibile
c. Venituri totate - Venituri neimpozabile - Ch deductibile
d. Rezultat contabil – V neimpozabile + Ch nedeductibile
Răspuns corect:
59
93. Profitul impozabil se calculeaza dupa urmatoarea formula:

a. venituri totale minus cheltuieli totale minus venituri neimpozabile plus
cheltuieli nedeductibile;
b. venituri totale minus cheltuieli totale plus venituri neimpozabile minus
cheltuieli nedeductibile;
c. venituri totale minus cheltuieli totale minus venituri impozabile plus
cheltuieli deductibile;
d. venituri totale minus cheltuieli totale plus venituri impozabile minus
cheltuieli deductibile;
Răspuns corect:
94. Impozitul pe clădiri este un impozit :

a. direct;
b. indirect ;
c. real ;
d. direct, real
Răspuns corect:
95. Impozitul pe venit este un impozit :

a. direct;
b. indirect ;
c. personal;
d. direct, personal
Răspuns corect:
96. Impozitul pe avere este un impozit :

a. direct;
b. indirect ;
c. personal;
d. direct, personal
Răspuns corect:
97. In cadrul impozitelor pe avere intra :

a. impozite asupra averii propriu-zise ;
b. impozite pe circulatia averii;
c. impozite pe circulatia averii si impozite asupra averii propriu-zise
60
d. impozitul pe cladiri
Răspuns corect:
98. Alegeti notiunile care formeaza clasificarea impozitelor directe

b. TVA si accize
c. monopoluri fiscale
d. taxe de consumatie
Răspuns corect:
99. Alegeti notiunile care formeaza clasificarea impozitelor directe

a. taxe de consumatie
b. impozite pe cifra de afaceri bruta
c. impozite pe cifra de afaceri neta
d. impozite reale si personale
Răspuns corect:
100. In cazul impozitelor directe:

a. persoana care plateste impozitul este si persoana care efectiv il suporta diferă
b. persoana care plateste impozitul nu este si persoana care efectiv il suporta
diferă
c. nici o varianta de raspuns corecta
d. sunt corecte toate variantele
Răspuns corect:
101. Cota de impozit pe profit este stabilita prin:

a. negocieri ale Guvernului cu sindicatele
b. Codul familiei
c. Codul fiscal
d. sunt corecte toate variantele
Răspuns corect:
102. Profitul impozabil este profitul:

a. repartizat pentru dividende
b. profitul ramas dupa ce s-a calculat impozitul
c. supus efectiv impozitului
61

Răspuns corect:
103. Veniturile neimpozabile sunt, asa dupa cum le arata si denumirea, acele
venituri care:
a. sunt supuse impozitarii
b. sunt incluse in veniturile impozabile
c. nu sunt impozitate
Răspuns corect:
Aplicaţii rezolvate
Aplicaţia nr.1:
Veniturile impozabile înregistrate de trei contribuabili A, B, C, sunt:

 contribuabilul A realizează un venit anual impozabil de 15.000 um
 contribuabilul B realizează un venit anual impozabil de 28.000 um
 contribuabilul C realizează un venit anual impozabil de 40.000 um
Grila de impunere a veniturilor celor trei contribuabili este:
Nr. Venit anual impozabil Cota de impozit
crt. (u.m.) (%)
1. până la 10.000 15
2. 10.000-23.000 20
3. 23.000-35.000 25
4. peste 35.000 30
Să se determine impozitele pe venit datorate, presiunea fiscală suportată

şi venitul net ce le rămâne celor trei contribuabili, în condiţiile în care se
utilizează tehnica impunerii în progresie simplă şi compusă.
62
Rezolvare:
Metoda I: Impunerea în progresie simplă - presupune aplicarea

aceleiaşi cote de impozit asupra întregii materii impozabile, iar cota de impozit
este cu atât mai mare cu cât materia impozabilă este mai mare.
Ips = Mi x Ci
Pf = Ips x 100
Vi
Vnet = Vi – Ips
unde:
Ips - impozit în progresie simplă; Ci – cota de impozit;
Mi - materia impozabilă; Vi – venitul impozabil.
→ contribuabilul A:
Ips = Vi x Ci = 15.000 x 20% = 3.000 um
Pf = Ips x 100 = 3000 x 100 = 20%

Vi 15000
Vnet = Vi – Ips = 15.000 – 3.000 = 12.000 um
→ contribuabilul B:
Ips = Vi x Ci = 28.000 x 25% = 7.000 um
Pf = Ips x 100 = 7.000 x 100 = 25%

Vi 28.000
Vnet = Vi – Ips = 28.000 – 7.000 = 21.000 um
→ contribuabilul C:
Ips = Vi x Ci = 40.000 x 30% = 12.000 um
63
Pf = Ips x 100 = 12.000 x 100 = 30%

Vi 40.000
Vnet = Vi – Ips = 40.000 – 12.000 = 28.000 um
Metoda II: Impunerea în progresie compusă - presupune divizarea

materiei impozabile în mai multe tranşe şi aplicarea asupra acestora a unor cote
de impozit crescătoare.
→ contribuabilul A:
Ipc = 10000 x 15% + 5000 x 20% = 2.500
Pf = Ipc x 100 = 2500 x 100 = 16,6%

Vi 15000
Vnet = Vi – Ipc = 15.000 – 2.500 = 12.500 um

→ contribuabilul B:
Ipc = 10000 x 15% + (23.000 – 10.000)x20% + (28.000 –

23.000)x25% = 1.500 + 2.600 + 1.250 = 5.350 um
Pf = Ipc x 100 = 5350 x 100 = 19,1%

Vi 28.000
Vnet = Vi – Ipc = 28.000 – 5.350= 22.650 um
→ contribuabilul C:
Ipc = 10.000 x 15% + (23.000 – 10.000)x20% + (35.000 –

23.000)x25% +(40.000 – 35.000)x30% = 1.500 + 2.600 + 3.000 + 1.500 =
8.600 um
Pf = Ipc x 100 = 8600 x 100 = 21,5%

Vi 40.000
64
Vnet = Vi – Ipc = 40.000 – 8.600 = 31.400 um
Aplicaţia nr.2:
Fie şase contribuabili ce obţin într-o lună următoarele venituri

impozabile: ViA = 1.150 um; ViB = 1.985 um; ViC = 2.500 um; ViD = 3.800
um; ViE = 5.100 um; ViF = 8.000 um
Se utilizează următoarea grilă de impozitare
Nr. Interval de venit Cote de impunere
crt u.m. %
1. Până la 1.200 10%
2. 1.200 – 2.400 15%
3. 2.400 – 3.600 20%
4. 3.600 – 4.800 25%
5. 4.80 – 6.000 30%
6. Peste 6.000 35%
Determinaţi:
a. rata fiscalităţii aferentă fiecărui contribuabil
b. rata marginală de impozitare pentru fiecare contribuabil faţă de
contribuabilul cu venit imediat inferior
Rezolvare:
a. Rata fiscalităţii se determina astfel:
Vfi
Rfi =  100
Cci
- se determină impozitul plătit de fiecare contribuabil conform relaţiei:
Ii = Vi x Ci%
IA = 1.150 x 15% = 172,5 u.m.
IB = 1.985 x 15% = 297,75 u.m.
Ic = 2.500 x 20% = 500 u.m.
ID = 3.800 x 25% = 950 u.m.
IE = 5.100 x 30% = 1.530 u.m.
IF = 8.000 x 35% = 2.800 u.m.
65
- se determină rata fiscalităţii pentru fiecare contribuabil:

RfA = 172,5 x 100 = 15%
1.150
RfB = 297,75 x 100 = 15%

1.985
RfC = 500 x 100 = 20%

2.500
RfD = 950 x 100 = 25%

3.800
RfE = 1530 x 100 = 30%

5.100
RfF = 2.800 x 100 = 35%

8.000
b. rata marginală a impozitării a fiecărui contribuabil faţă de contribuabilul cu
venit imediat inferior:
Rmg = ΔI x100
ΔV
unde: Rmg – rata marginală a impozitării
ΔI - variaţia impozitului aferent venitului impozabil de la un
contribuabil la altul
ΔV – variaţia venitului impozabil de la un contribuabil la altul
V ΔV I ΔI Rmg
1.150 - 172,5 - -
1.985 835 297,75 125,25 15%
2.500 515 500 202,25 39%
3.800 1.300 950 450 35%
5.100 1.300 1530 580 44%
8.000 2.900 2.800 1270 44%
66
67

Curs Finante Publice Aprofundate 15.06.2020

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Finante Publice Aprofundate 15.06.2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IMPOZITUL -

PRINCIPALĂ RESURSĂ FINANCIARĂ PUBLICĂ

1. Noţiunea şi caracteristicile impozitului

Conceptul de impozit provine etimologic din latinescul “impozitum” şi

2. Rolul impozitelor în economie

În încercarea de a justifica prezenţa impozitelor în viaţa oamenilor,

grăuntele de nisip care să jeneze mecanismul pieţei, cum era considerat în

3. Elementele tehnice ale impozitelor

Cu prilejul instituirii unui impozit trebuie să se precizeze o serie de

Denumirea Unitatea de impunere

Figura 1: Elementele impozitului

Precizarea acestor elemente este necesară atât pentru contribuabil

2. Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică căreia îi

3. Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică din a

juridică la care în urma impunerii i se diminuează puterea de cumpărare. De

4. Obiectul impozitului este reprezentat de obiectul (materia) supus

5. Unitatea de impunere exprimă unitatea de măsură în care se

6. Cota de impunere (cota impozitului) reprezintă mărimea

Figura 2: Tipologia cotelor de impunere

 Impunerea în cote procentuale presupune aplicarea unui procent

suportat prin variaţia cuantumului mărimii materiei impozabile. Aplicarea cotei

 Impunerea în cote procentuale progresive constă în aplicarea

→ Impunerea în cote progresive simple se caracterizează prin

→ Impunerea în cote progresive compuse (pe tranşe) se

 Impunerea în cote procentuale regresive presupune aplicarea

 Impunerea în cote procentuale degresive relevă aplicarea asupra

7. Asieta fiscală exprimă modul de aşezare a impozitelor şi include

Sintetic, metodele utilizate în evaluarea materiei impozabile se prezintă

METODE DIRECTE METODE INDIRECTE

Pe baza declaraţiei Evaluarea

Figura 3: Metode utilizate în evaluarea materiei impozabile

a. Evaluarea directă (pe bază de probe) se poate realiza prin: evaluarea pe

de la impunere a unei parţi din materia impozabilă dar

b. Evaluarea indirectă (pe bază de prezumţie) se poate realiza prin trei

administrative de evaluare. Dacă subiectul impozitat nu este de

8. Scadenţa fiscală reprezintă data până la care impozitul trebuie plătit.

9. Facilităţile fiscale reprezintă anumite înlesniri la plată acordate

Impozitele pot fi în principal structurate prin utilizarea următoarelor

 monopolurile fiscale, instituite de stat în anumite domenii

Impozite Impozite reale

Impozite Monopoluri fiscale

3. Scopul urmărit Impozite financiare

4. Frecvenţa Impozite permanente

Figura 4: Tipologia impozitelor

Impunerea reprezintă activitatea practică de identificare a tuturor

certă şi nonarbitrară. De asemenea, termenele, modalităţile de percepere a

Cele mai importante principii ale impunerii, urmărite în prezent sunt:

 Principiul de echitate fiscală

 Principiul de politică financiară

- existenţa unor costuri minime de percepere, respectiv cheltuieli

 Principiul de politică economică

popor, nivelul de dezvoltare economică şi socială, şi nu în ultimul rând

2. Criteriile impunerii şi dubla impunere

În condiţiile lumii moderne, sfera de activităţi a unor persoane fizice

plătesc în ţara lor impozitele indirecte similare cu cele incluse în preţul de

CRITERIUL REZIDENŢEI CRITERIUL ORIGINII

Figura 5.1: Principiul dublei impuneri internaţionale

Pentru a evita o astfel de situaţie, statele încheie convenţii bilaterale sau

1. Metoda scutirii totale: presupune ca impunerea veniturilor realizate

2. Metoda scutirii progresive: presupune parcurgerea următoarelor

3. Metoda creditării obişnuite: presupune parcurgerea următoarelor

I TS - impozitul datorat în ţara străină.

4. Metoda creditării integrale: presupune parcurgerea următoarelor