Sunteți pe pagina 1din 96

Persoane fizice

Impozitul asupra mijloacelor de transport

Impozitul asupra mijloacelor de transport se stabileste in functie de capacitatea


cilindrica a acestora si se calculeaza prin inmultirea numarului de fractii de 200
cmc. sau fractiune din acesta cu suma corespunzatoare prevazuta la art. 263 Cod
Fiscal, alin. 2.

Pentru autovehiculele de transport marfa cu masa totala de peste 12 tone taxa este
prevazuta la alin.4, acelasi articol.
Impozitul asupra mijloacelor de transport nu se aplica pentru mijloacele de
transport apartinand institutiilor publice si pentru cele ale persoanelor juridice care
sunt utilizate pentru transportul public de pasageri in regim urban sau suburban,
inclusiv transportul de pasageri in afara unei localitati, daca tariful este stabilit in
regim de transport public.

Impozitul este anual si se achita in doua termene de plata semestriale egale,


respectiv:

• 31 Martie
• 30 Septembrie

Pentru sumele achitate dupa expirarea acestor termene se calculeaza majorari de


intirziere de 0,1% pentru fiecare zi de intirziere, incepind cu ziua imediat urmatoare
termenului de scadenta si pina la data stingerii sumei datorate,inclusiv.
Incepind cu data de 01.07.2010 nivelul majorarilor de intirziere este de 2% din
cuantumul obligatiilor fiscaleneachitate in termen, calculate pentru fiecare luna sau
fractiune de luna, incepind cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si
pina la data stingerii sumei datorate,inclusiv O.U.G. 39/2010.

Scoaterea din evidentele fiscale a unui mijloc de transport se efectueaza pe baza de


declaratie, la care se anexeaza actul de instrainare, certificatul de radiere din
evidenta politiei, conform prevederilor alin. 2, art. 264.

Orice persoana care are in proprietate un mijloc de transport care trebuie


inmatriculat in Romania datoreaza un impozit anual, cu exceptia celor, carora nu li
se aplică acest impozit.
Impozitul se datorează bugetului local al localitătii (sectorului) unde proprietarul
are domiciliul fiscal, sediul sau punctul de lucru, dupa caz.
In cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing
financiar, pe toata durata contractului impozitul este datorat de locatar.
Persoanele-cetăteni straini care inmatriculeaza temporar un mijloc de transport in
Romania, au obligatia sa achite integral impozitul datorat pentru intreaga perioada
pe care se solicita inmatricularea.
Impozitul pe mijlocul de transport se calculeaza in functie de capacitatea cilindrica
a acestuia, prin inmultirea fiecarei grupe de 200 cm3 sau fractiune din aceasta cu
suma corespunzatoare de mai jos,stabilite pe 2010 prin H.G. nr. 956/2009 si
H.C.G.M.B. nr. 405/2009 :

- Motorete, motociclete, scutere -8 lei


- Autoturisme cu capacitatea cilindrica pana la 1600 cm3 -8 lei
- Autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 1601 cm3 si 2000 cm3 inclusiv -18 lei
- Autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 2001 cm3 si 2600 cm3 inclusiv -36 lei
- Autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 2601 cm3 si 3000 cm3 inclusiv -72 lei
- Autoturisme cu capacitatea cilindrica peste 3001 cm3 -145 lei
- Autobuze, autocare, microbuze -24 lei
- Alte autovehicule cu masa totala autorizata de pana la 12 tone inclusiv si
autoturismele de teren din productie interna -28 lei
- Tractoare inmatriculate -18 lei

Pentru remorci, semiremorci si/sau rulote, impozitul pe mijlocul de transport se


calculeaza in functie de masa totala maxima autorizata, astfel:

- Pana la 1t inclusiv -8 lei


- Intre 1t si 3 t inclusiv -29 lei
- Intre 3t si 5 t inclusiv -45 lei
- Peste 5 t -55 lei

Orice persoana care dobandeste un mijloc de transport sau care vinde un mijloc de
transport, precum si in cazul in care isi schimba domiciliul din sectorul 6 in alt
sector, in alta localitate are obligatia sa depuna decalratie fiscala la S.P.F.P.L.
Sector 6, in termen de 30 de zile de la data cand a intervenit una dintre aceste
situatii.
Obligatia de a depune declaratie revine si persoanelor scutite de la plata
impozitului.
Nerespectarea acestei prevederi legale se sanctioneaza potrivit art.294, cu amenda.
Instrainarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalitatile prevazute de
lege, nu poate fi efectuata daca titularul nu are achitate toate obligatiile fiscale
datorate bugetului local respectiv. Actele prin care se instraineaza mijloace de
transport fara certificatul fiscal, prin care se atesta stingerea obligatiilor fiscale, sunt
nule de drept.
Impozitul pe mijlocul de transport se plateste anual, in doua rate egale, pana la
datele de 31 martie si 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipatie a impozitului total datorat pe anul 2008 pentru
mijloacele de transport pe care le detine un contribuabil persoana fizica se acorda o
bonificatie de 10%, stabilita prin H.C.G.M.B. nr. 405/2009.
Impozitul anual total, datorat de un contribuabil persoana fizica, pentru mijloacele
de transport pe care le detine, in suma de pana la 50 lei inclusiv se plateste integral
pana la 31 martie.

Impozitul pe mijloacele de transport nu se aplica pentru:

a) autoturismele, motocicletele cu atas si mototriciclurile care apartin persoanelor


cu handicap locomotor si care sunt adaptate handicapului acestora;
b) navele fluviale de pasageri, barcile si luntrele folosite pentru transportul
persoanelor fizice cu domiciliul in Delta Dunarii, Insula Marea Brailei si Insula
Balta Ialomitei;
c) mijloacele de transport ale institutiilor publice;
d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, utilizate pentru servicii de
transport public de pasageri in regim urban sau suburban, inclusiv transportul de
pasageri in afara unei localitati, daca tariful de transport este stabilit in conditii de
transport public;
e) vehiculele istorice definite conform prevedrilor legale in vigoare.

Pentru autovehiculele de transport marfa cu masa totala autorizata egala sau mai
mare de 12 tone impozitul pe mijloace de transport, impozitul corespunzator se
stabileste la nivelurile prevazute in O.U.G. nr.155/2007. In acest sens,
intreprinderile si operatorii de transport rutier, asa cum sunt definiti in O.U.G.
nr.109/2005, sunt obligati ca pana la 31 martie 2008 sa declare pe propria
raspundere daca vehiculele pe care le detin au efectuat sau urmeaza sa efectueze in
cursul anului cel putin o operatiune de transport rutier international.

Acest impozit se stabileste pe baza declaratiilor fiscale depuse la serviciile de specialitate pe raza
carora se afla domiciliul, sediul sau punctul de lucru, dupa caz, al contribuabililor, in functie de felul
mijlocului de transport, astfel:
• Declaratie fiscala/Decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe mijloacele de transport
– persoane fizice/juridice“ – model 2006 ITL – 005;
• Declaratie fiscala/Decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe mijloacele de transport
pe apa – persoane fizice/juridice“ – model 2006 ITL – 006;
• Declaratie fiscala/Decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe mijloacele
de transport marfa cu masa totala autorizata de peste 12 tone – persoane fizice/juridice“ –
model 2006 ITL – 007.
La declaratiile fiscale anexati si urmatoarele documente:
● fotocopie de pe cartea de identitate a vehiculului;
● fotocopie certificata „pentru conformitate cu originalul“ de pe contractul de vanzare-cumparare, sub
semnatura privata sau de pe contractul de leasing financiar, dupa caz;
● fotocopie certificata de pe alte documente care atesta dobandirea, cum sunt: factura, contractul de
schimb, actul notarial (de donatie, certificatul de mostenitor etc.), hotararea judecatoreasca ramasa
definitiva si irevocabila si orice alte documente similare.

Prin punct de lucru se intelege un centru de activitate din structura unui comerciant cu personalitate
juridica, cu mini- mum 5 angajati cu contract individual de munca pe durata nedeterminata, care are
un caracter permanent sau fix, cum ar fi:
un birou, un sediu secundar, o fabrica, un magazin, un atelier, o mina, un put petrolier sau de gaze, o
cariera sau orice alt loc de extractie a resurselor naturale si altele asemenea.
Depuneti declaratiile fiscale in termen de 30 de zile de la data dobandirii sau de la data la care au
intervenit schimbari referitoare la adresa domiciliului/sediului/punctului de lucru, sau alte situatii care
conduc la modificarea cuantumului impozitului (de exemplu, inlocuirea motorului unui mijloc de
transport auto cu un motor nou, cu o capacitate cilindrica diferita de cea declarata initial).
Depuneti declaratia fiscala chiar daca beneficiati de reducere sau scutire de la plata impozitului pe!
mijloacele de transport.

Exemplu
Plata si obligatiile platitorilor
1. Domnul Butuceanu Vasile este o persoana cu handicap locomotor. Pentru a se putea deplasa,
achizitioneaza in luna februarie 2007 un autoturism adaptat special handicapului sau.
Chiar daca nu datoreaza impozit pentru acest autoturism, domnul Butuceanu este obligat sa depuna
declaratia fiscala – model 2006 ITL 005, in termen de 30 de zile de la data dobandirii.

2. Societatea comerciala AGROROM S.A. are sediul in municipiul Buzau si isi desfasoara activitatea
de morarit la moara situata in comuna Tintesti din acelasi judet.
Societatea are opt angajati cu contract de munca pe durata nedeterminata, din care sase lucreaza la
moara si doi sunt functionari care lucreaza la sediul firmei.
In patrimoniul societatii sunt inregistrate trei mijloace de transport auto, din care un autoturism folosit
la sediu de administratorul societatii si doua autocamioane de transport marfa folosite la moara.
Intrucat moara este considerata punct de lucru, S.C. AGROROM S.A. are inregistrate autovehiculele
si plateste impozitul aferent, astfel:
– autoturismul este inregistrat la compartimentul de specialitate din municipiul Buzau unde este situat
sediul societatii;
– autocamioanele de transport marfa la compartimentul de specialitate din comuna Tintesti, unde este
situat punctul de lucru al societatii.

Mijloacele de transport se impun incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care mijlocul de
transport a fost dobandit, pe numele noului proprietar, proportional cu perioada de timp ramasa pana
la sfarsitul anului.

Data dobandirii este:


● pentru mijloacele de transport dobandite in tara, aceasta data este data inscrisa in documentele
care atesta transferul dreptului de proprietate;
● pentru mijloacele de transport dobandite in strainatate, data dobandirii se considera data emiterii de
catre autoritatile vamale romane a primului document in care se face referire la mijlocul de transport in
cauza (declaratie vamala de import, declaratie vamala de tranzit, chitanta vamala s.a.).
Mijloacele de transport se scad de la impunere incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in
care acestea au fost instrainate, radiate sau scoase din functiune, si anume:
• Instrainarea priveste pierderea proprietatii pe oricare dintre
urmatoarele cai:
- transferul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport prin
oricare dintre modalitatile prevazute de lege;
- furtul mijlocului de transport respectiv, furt inregistrat la
autoritatile competente in conditiile legii si pentru care acestea elibereaza o adeverinta in acest sens,
pana la data restituirii mijlocului de transport furat catre proprietarul de
drept, in situatia in care vehiculul este recuperat, ori definitiv, in situatia in care bunul furat nu mai
poate fi recuperat.
• Mijloacele de transport radiate sunt mijloacele de transport scoase din functiune si corespund
mijloacelor de transport cu grad avansat de uzura fizica, deteriorate sau care au piesa lipsa,
fiind improprii indeplinirii functiilor pentru care au fost create.
Pentru mijlocul de transport pentru care contribuabilul nu mai poate face dovadaexistentei fizice,
scaderea de la plata impozitului pe mijloacele de
transport se face prin prezentarea unui document din care sa reiasa ca mijlocul de transport a fost
dezmembrat, in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 82/2000 privind
autorizarea agentilor economici care desfasoara activitati de reparatii, de reglare, de modificari
constructive, de reconstructie a vehiculelor rutiere, precum si de dezmembrare a vehiculelor uzate,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 222/2003, cu modificarile ulterioare.
In lipsa documentului prevazut mai sus, contribuabilul care nu mai poate face dovada existentei fizice
a mijlocului de transport cu care figureaza inregistrat in evidentele
compartimentului de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale va prezenta o declaratie
pe propria raspundere din care sa rezulte elementele de identificare a contribuabilului si a mijlocului de
transport respectiv, documentul prin care a dobandit acel mijloc de transport, imprejurarile care au
condus la pierderea acestuia.

Impozitul pe mijloacele de transport nu se da scadere pentru perioada in care acestea se afla in


reparatii curente, reparatii capitale sau nu sunt utilizate din oricare alt motiv, inclusiv din lipsa unor
piese de schimb din reteaua comerciala sau de la unitatile de reparatii de profil.
Ca proprietari de mijloace de transport sunteti obligat sa depuneti „Declaratia pentru scoaterea din
evidenta a mijloacelor de transport“ – model ITL – 008, in termen de 30 de zile de la data instrainarii,
radierii, scoaterii din functiune sau schimbarii domiciliului/sediului punctului de lucru al proprietarului.

In aceasta ultima situatie, veti depune declaratia pentru scoaterea din evidenta numai
la compartimentul de specialitate de la vechiul domiciliu/sediu/punct de lucru, in care veti mentiona
data mutarii si noua adresa. In baza acestei declaratii, compartimentul de specialitate de la vechiul
domiciliu sau sediu va transmite dosarul impunerii, in termen
de 15 zile, compartimentului de specialitate de la noul domiciliu sau sediu.
Impozitul pe mijloacele de transport este anual si se plateste in doua rate egale, pana la datele de 31
martie si 30 septembrie inclusiv ale fiecarui an fiscal.
Daca datorati catre acelasi buget local, un impozit anual de pana la 50 lei inclusiv, plata impozitului
anual se face integral pana la data de 31 martie. Suma de 50 lei se refera la impozitul anual cumulat,
in cazul in care detineti mai multe mijloace de transport inregistrate in raza aceleiasi unitati
administrativ-teritoriale.
Pentru plata cu anticipatie, pana la data de 31 martie a anului fiscal respectiv, a impozitului/taxei pe
cladiri si a impozitului/taxei pe teren datorate pentru intregul an, consiliile locale pot acorda o
bonificatie de pana la 10%. De regula, bonificatia este acordata persoanelor fizice, dar modificarile
aduse Codului fiscal prin Legea nr. 343/2006 permit consiilor locale sa acorde bonificatie si
persoanelor juridice.

In cazul in care detinatorii, persoane fizice sau juridice straine, solicita inmatricularea temporara a
mijloacelor de transport in Romania, acestia au obligatia sa achite integral, la data solicitarii, impozitul
datorat pentru perioada cuprinsa intre data de intai a lunii urmatoare celei in care se inmatriculeaza si
pana la sfarsitul anului fiscal respectiv.

In situatia in care inmatricularea priveste o perioada care depaseste data de 31 decembrie a anului
fiscal in care s-a solicitat inmatricularea, persoanele straine detinatoare au obligatia sa achite integral
impozitul pe mijloacele de transport pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, astfel:
– in cazul in care inmatricularea priveste un an fiscal, impozitul anual;
– in cazul in care inmatricularea priveste o perioada care se sfarseste inainte de data
de 1 decembrie a aceluiasi an, impozitul aferent perioadei cuprinse intre data de 1 ianuarie si data de
intai a lunii urmatoare celei in care expira inmatricularea.
Exemplu
1 Fundatia CONCORDIA are in proprietate un autoturism RENAULT pentru care taxa anuala este de
56 lei.
In data de 25 mai 2007 isi schimba sediul din sectorul 6 in sectorul 2 al Capitalei. Impozitul pe
mijloacele de transport datorat fiecarui buget local va fi:
– la Directia de Impozite si Taxe Locale a Sectorului 6, pentru perioada ianuarie – mai 2007: 56 lei : 12
luni = 4.67 lei/luna, rotunjit prin adaos 5 lei/luna, 5 lei/luna x 5 luni = 25 lei;
– la Directia de Impozite si Taxe Locale a Sectorului 2, pentru perioada iunie – decembrie 2007: 5
lei/luna x 7 luni = 35 lei.
2. Domnul Matei George a dobandit un mijloc de transport in luna februarie.
Impozitul anual pentru acest mijloc de transport este de 150 lei. In data de 4 aprilie, autoturismul este
furat si este gasit de organele de politie si inapoiat proprietarului
in data de 25 iunie.
In data de 15 noiembrie, autoturismul este vandut unei alte persoane.
Obligatiile declarative ale domnului Matei sunt:
– sa depuna in termen de 30 de zile de la dobandire declaratia fiscala model 2006 ITL – 005, insotita
de fotocopia cartii de identitate a masinii si a facturii de achizitie;
– sa depuna pana la data de 4 mai declaratia de scoatere din evidenta model ITL – 008, insotita de
adeverinta eliberata de organele de politie;
– sa depuna o noua declaratie de impunere model 2006 ITL – 005, pana in data de 25 iulie, insotita de
documentul care atesta restituirea autoturismului de catre organele de politie;
– sa depuna pana la 15 decembrie o noua declaratie de scoatere din evidenta model ITL – 008,
insotita de fotocopia contractului de vanzare-cumparare, sub semnatura privata.
Impozitul pe mijloacele de transport datorat de domnul Matei George pentru acest autoturism se
determina astfel:
– se calculeaza impozitul lunar: 150 lei : 12 luni = 12,50 lei/luna, rotunjit prin adaos 13 lei/luna
– se determina numarul de luni pentru care se datoreaza taxa: martie, aprilie, iulie, august,
septembrie, octombrie si noiembrie ➜ 7 luni.
– se calculeaza taxa aferenta: 13 lei/luna x 7 luni = 91 lei.
Instrainarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalitatile prevazute de lege, nu poate fi
efectuata pana cand titularul dreptului de proprietate asupra mijocului
de transport respectiv nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor
fiscale aflate in litigiu, cuvenite bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale unde este inregistrat
mijlocul de transport, cu termene de plata scadente pana la data de intai a lunii urmatoare celei in care
are loc instrainarea. Atestarea achitarii obligatiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de
compartimentul de specialitate al
autoritatilor administratiei publice locale. Actele prin care se instraineaza mijloace de transport cu
incalcarea acestor prevederi legale sunt nule de drept.
http://www.contabilul.manager.ro/a/2346/impozitul-pe-mijloacele-de-transport.html

1.TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT

Alaturi de impozitul pe cladiri si impozitul pe terenuri,taxa asupra mijloacelor de transport reprezinta o importanta resursa a veniturilor
bugetare locale.

Subiectul taxei
Subiectii taxei sunt contribuabilii care detin in proprietate mijloace de transport cu tractiune mecanica sau pe apa,cu aceleasi exceptii
prevazute la impozitul pe cladiri si impozitul pe teren.

Obiectul taxei
Obiectul taxei este reprezentat atat de mijloacele de transport cu actiune
mecanica(autoturisme,autocamioane,microbuze,autotrenuri,tractoare,motociclete,etc.),cat si mijloacele de transport pe
apa(luntrii,bacuri,salupe,iahturi,vapoare).
Taxa asupra mijloacelor de transport se stabileste anual in sume fixe,diferentiata in functie de natura mijlocului de transport:cu tractiune
mecanica sau pe apa.
Pentru mijloacele de transport cu tractiune mecanica, baza de impozitare o reprezinta capaciatatea cilindrica a motorului, pentru fiecare
500 cm (3) ssu fractiune din 500cm (3).
Aceasta taxa este diferentiata pe feluri de autovehicule dupa cum se observa in Anexa nr.8.
Pentru remorci, semiremorci si rulote, baza de impozitare o constituie capacitatea exprimata in tone.Valorile impozabile valabile pentru
anul in curs sunt cele prezentate in Anexa nr.9.
Pentru atase,taxa anuala se stabileste la nivelul a 50% din taxa datorata pentru motociclete,motorete si scootere.
Valorile impozabile stabilite pentru taxa asupra mijloacelor de transport cu tractiune mecanicaa sunt prevazute in Anexa nr. 8.
Noua legislatie in materie de impozite si taxa locala cu aplicabilitate din anul fiscal 2007 instituie taxa pentru autovehicule de transport
marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone si taxa pentru combinatii de autovehicule de transport marfa cu masa totala
maxima autorizata de peste 12 tone, in sume fixe, diferentiate in functie de numarul axelor si de masa totala maxima autorizata (vezi
anexa nr 10).
Capacitatea cilindrica a motorului si capacitatea remorcilor se dovedesc cu cartea de identitate a autovehicului, respectiv a remorcii, cu
factura de cumparare sau cu alte documente din care sa rezulte aceasta.Detinerea unor piese disparute sau a unor caroseri de
autovehicule nu inseamna ca acel contribuabil are un autovehicul taxabil.In caz de transformare autovehicului prin carosare nu se
stabileste o noua taxa, deoarece capacitatea cilindrica a motorului nu se modifica.Pentru mijloacele de transport pe apa, taxa se
stabileste anual,in suma fixa pentru fiecare mijloc de transport in parte.(vezi anexa nr 11)
Taxa asupra mijloacelor de transport poate fi majorata sau diminuata anual,pana la 50% de catre Consiliile Locale si Judetene.

Asieta fiscala
In vederea stabilirii taxei asupra mijloacelor de transport,care este in sarcina compartimentelor de specialitate a autoritatilor
administratiei publice locale in raza carora contribuabilii isi au domiciliul,contribuabilii sunt obligati sa depunaa declaratii de impunere in
termen de 30 de zile de la data dobandirii mijlocului de transport impozabil.
Daca intre timp au intervenit schimbari care conduc la modificarea taxei datorate,declaratiile de impunere se depun tot in termen de 30
zile.
Taxa asupra mijloacelor de transport se datoreaza cu data de 1 ale lunii in care au fost dobandite,iar in cazul instrainarii sau radierii in
timpul anului din evidenta autoritatilor la care sunt inmatriculate,taxa se da la scadere incepand cu data de 1 a lunii in care a aparut una
dintre aceste situatii.
Pentru mijloacele de transport care fac obiectul contractelor de leasing,taxa se datoreaza de catre proprietar.

Termenul de plata
Taxa asupra mijloacelor de transport se plateste trimestrial,in patru rate egale,astfel:pana la 15 martie,pana la 15 iunie,pana la 15
septembrie si pana la 15 decembrie.
Pentru mijloacele de transport dobandite in cursul anului, taxa datorata se repartizeza in sume egale,la termenele de plata ramase pana
la sfarsitul anului.
Persoanele fizice sau juridice straine,care solicita inmatricularea temporara a mijloacelor de transport,au obligatia de a achita temporar
taxa datorata,la data luarii in evidenta de catre compartimentele de specialitate ale administratiei publice locale.
Pentru neplata la termen a taxei se datoreaza majorari de intarziere. Majorarile de intarziere se aplica din ziua imediat urmatoare expirarii
termenului de plata,pana la data platii inclusiv,cota fiind de 0,1% pe zi.

Facilitati fiscale
Sunt scutiti de la plata taxei asupra mijloacelor de transport :
• -invalizii care detin motociclete cu atas si tricicluri cu motor adaptate invadilitatii acestora;
• -localnicii din Delta Dunarii si Insula Mare a Brailei,pentru barcile si luntrile folosite pentru transportul de uz personal;
• -institutiile publice precum si persoanele juridice care au ca profil de activitate transport de calatori in comun din interiorul localitatilor;
• -persoanele fizice,veterani de razboi si cele prevazute la art.1 din Decretul Lege,nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice;
• -fundatiile testamentare constitue potrivit legii,cu scopul de a intemeia,intretine, dezvolta si ajuta institutiile de cultura
nationala,precum si de a sustine actiuni cu caracter umanitar,social si cultural.

Sanctiuni si contraventii
Constitue contraventii urmatoarele fapte,daca,potrivit legii penale,nu constitue infractiuni:
o -depunerea peste termen a declaratiilor de impunere de catre persoanele fizice si se sanctioneaza cu amenda de la 80 lei la 180 lei;
o -nedepunerea declaratiilor de impunere se sanctioneaza cu amenda de la 180 lei la 800 lei.
Stabilirea,constatarea,controlul,incasarea si urmarirea taxei,a majorarilor de intarziere si a
amenzilor,solutionarea,obiectiunilor,contestatiilor si a plangerilor formulate la actele de control sau de impunere,precum si executarea
creantelor bugetare se efectueaza de catre serviciile de specialitate ale Consiliilor Locale.
http://www.referatele.com/referate/noi/finante/taxele-locale193131886.php

Posesorii de masini vor plati


, din ianuarie 2007, impozite mai mari. Pentru autoturismele de lux impozitul se poate ridica la aproape 2.000 RON/an. Calculul
impozitului se va face pe o fractie de 200 cmc, fata de 500 cmc in 2006. Pentru autoturismele cu o capacitate cilindrica mai
mare, cuprinsa intre 2.601 cmc si 3.000 cmc, impozitul ajunge la 900 RON/an. Mai ieftin vor scapa proprietarii masinilor cu o
capacitate de pana la 1.600 cmc, categorie in care intra si Daciile, inclusiv Logan.
Calculul impozitului pe masina se face in functie de numarul de cmc, dupa cum urmeaza:
- pana la 1.600 cmc: 8 RON
/200 cmc;
- intre 1.601 si 2.000 cmc: 15 RON/ 200 cmc
- intre 2.001 si 2.600 cmc: 30 RON/ 200 cmc
- intre 2.601 si 3.000 cmc: 60 RON/200cmc
- peste 3.001 cmc: 120 RON/ 200 cmc
- autobuze, autocare, microbuze: 24 RON/ 200 cmc
- masa totalat autorizata de pana la 12 t: 25 RON/ 200 cmc
- tractoare inmatriculate: 16 RON/ 200 cmc;
Exemplu de calcul:
La o capacitate cilindrica de 1.390 cmc. Se imparte capacitatea totala la 200 cmc, iar rezultatul se inmulteste cu 8 RON, suma
reprezentand valoarea impozitului pe fiecare 200 cmc.
1.390: 200 = 6,95
6,95 x 8 lei
= 55,6 RON (suma totala de plata)
In atentia detinatorilor de autovehicule cumparate in leasing
Detinatorii de autovehicule cumparate in sistem leasing vor trebui sa-si declare aceste autovehicule la Serviciul de Taxe si
Impozite din cadrul primariilor de care apartin, pana la data de 31 ianuarie 2007, pentru a-si putea achita impozitul pe anul in
curs pentru aceste bunuri.
Aceasta modificare apare din acest an, conform noului cod fiscal si care precizeaza ca obligati de plata
acestor impozite sunt utilizatorii si nu societatile de leasing, ca si pana acum.
Societatile de leasing sunt obligate sa puna la dispozitia clientilor actele necesare pentru declaratiile de impunere, respectiv
cartile de identitate ale autovehiculelor.

http://www.banknews.ro/stire/8534_calculati-va_singuri_impozitul_auto.html

Exemplu http://www.primariatm.ro/uploads/files/formulare2007/Exemplu%20calcul%20auto
%202007.pdf

Calculator taxa
http://www.bestauto.ro/taxa-de-prima-inmatriculare.htm
Calculator taxa
http://masini.ro/taxa-auto.htm?gclid=CLvd-PXBr6YCFYMI3wod7Ub_mg

Evolutia impozitelor si taxelor


http://www.referatele.com/referate/drept/online3/Proiect---NOTIUNI-GENERALE-
PRIVIND-IMPOZITELE-SI-TAXELE---CONCEPT--TIPURI-SI-FUNCTII-referatele-
com.php

IMPOZITUL PE MIJLOACELE DE TRANSPORT

Acest impozit se stabileste pe baza declaratiilor fiscale depuse la serviciile de specialitate pe


raza carora se afla domiciliul, sediul sau punctul de lucru, dupa caz, al contribuabililor, in
functie de felul mijlocului de transport, astfel:

* Declaratie fiscala/Decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe mijloacele de


transport – persoane fizice/juridice“ – model 2006 ITL – 005;
* Declaratie fiscala/Decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe mijloacele de
transport pe apa – persoane fizice/juridice“ – model 2006 ITL – 006;
* Declaratie fiscala/Decizie de impunere pentru stabilirea impozitului pe mijloacele
de transport marfa cu masa totala autorizata de peste 12 tone – persoane fizice/juridice“ –
model 2006 ITL – 007.

La declaratiile fiscale anexati si urmatoarele documente:


? fotocopie de pe cartea de identitate a vehiculului;
? fotocopie certificata „pentru conformitate cu originalul“ de pe contractul de vanzare-
cumparare, sub semnatura privata sau de pe contractul de leasing financiar, dupa caz;
? fotocopie certificata de pe alte documente care atesta dobandirea, cum sunt: factura,
contractul de schimb, actul notarial (de donatie, certificatul de mostenitor etc.), hotararea
judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila si orice alte documente similare.

Prin punct de lucru se intelege un centru de activitate din structura unui comerciant cu
personalitate juridica, cu mini- mum 5 angajati cu contract individual de munca pe durata
nedeterminata, care are un caracter permanent sau fix, cum ar fi:
un birou, un sediu secundar, o fabrica, un magazin, un atelier, o mina, un put petrolier sau de
gaze, o cariera sau orice alt loc de extractie a resurselor naturale si altele asemenea.

Depuneti declaratiile fiscale in termen de 30 de zile de la data dobandirii sau de la data la care
au intervenit schimbari referitoare la adresa domiciliului/sediului/punctului de lucru, sau alte
situatii care conduc la modificarea cuantumului impozitului (de exemplu, inlocuirea motorului
unui mijloc de transport auto cu un motor nou, cu o capacitate cilindrica diferita de cea
declarata initial).

Depuneti declaratia fiscala chiar daca beneficiati de reducere sau scutire de la plata
impozitului pe! mijloacele de transport.
Exemplu

Plata si obligatiile platitorilor

1. Domnul Butuceanu Vasile este o persoana cu handicap locomotor. Pentru a se putea


deplasa, achizitioneaza in luna februarie 2007 un autoturism adaptat special handicapului sau.

Chiar daca nu datoreaza impozit pentru acest autoturism, domnul Butuceanu este obligat sa
depuna declaratia fiscala – model 2006 ITL 005, in termen de 30 de zile de la data dobandirii.

2. Societatea comerciala AGROROM S.A. are sediul in municipiul Buzau si isi desfasoara
activitatea de morarit la moara situata in comuna Tintesti din acelasi judet.

Societatea are opt angajati cu contract de munca pe durata nedeterminata, din care sase
lucreaza la moara si doi sunt functionari care lucreaza la sediul firmei.

In patrimoniul societatii sunt inregistrate trei mijloace de transport auto, din care un
autoturism folosit la sediu de administratorul societatii si doua autocamioane de transport
marfa folosite la moara.

Intrucat moara este considerata punct de lucru, S.C. AGROROM S.A. are inregistrate
autovehiculele si plateste impozitul aferent, astfel:
– autoturismul este inregistrat la compartimentul de specialitate din municipiul Buzau unde
este situat sediul societatii;
– autocamioanele de transport marfa la compartimentul de specialitate din comuna Tintesti,
unde este situat punctul de lucru al societatii.

Mijloacele de transport se impun incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care
mijlocul de transport a fost dobandit, pe numele noului proprietar, proportional cu perioada de
timp ramasa pana la sfarsitul anului.

Data dobandirii este:

? pentru mijloacele de transport dobandite in tara, aceasta data este data inscrisa in
documentele care atesta transferul dreptului de proprietate;
? pentru mijloacele de transport dobandite in strainatate, data dobandirii se considera data
emiterii de catre autoritatile vamale romane a primului document in care se face referire la
mijlocul de transport in cauza (declaratie vamala de import, declaratie vamala de tranzit,
chitanta vamala s.a.).

Mijloacele de transport se scad de la impunere incepand cu data de intai a lunii urmatoare


celei in care acestea au fost instrainate, radiate sau scoase din functiune, si anume:

* Instrainarea priveste pierderea proprietatii pe oricare dintre


urmatoarele cai:

- transferul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport prin


oricare dintre modalitatile prevazute de lege;

- furtul mijlocului de transport respectiv, furt inregistrat la


autoritatile competente in conditiile legii si pentru care acestea elibereaza o adeverinta in
acest sens, pana la data restituirii mijlocului de transport furat catre proprietarul de
drept, in situatia in care vehiculul este recuperat, ori definitiv, in situatia in care bunul furat
nu mai poate fi recuperat.

* Mijloacele de transport radiate sunt mijloacele de transport scoase din functiune si


corespund mijloacelor de transport cu grad avansat de uzura fizica, deteriorate sau care au
piesa lipsa, fiind improprii indeplinirii functiilor pentru care au fost create.

Pentru mijlocul de transport pentru care contribuabilul nu mai poate face dovada existentei
fizice, scaderea de la plata impozitului pe mijloacele de
transport se face prin prezentarea unui document din care sa reiasa ca mijlocul de transport a
fost dezmembrat, in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 82/2000 privind
autorizarea agentilor economici care desfasoara activitati de reparatii, de reglare, de
modificari constructive, de reconstructie a vehiculelor rutiere, precum si de dezmembrare a
vehiculelor uzate, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 222/2003, cu
modificarile ulterioare.

In lipsa documentului prevazut mai sus, contribuabilul care nu mai poate face dovada
existentei fizice a mijlocului de transport cu care figureaza inregistrat in evidentele
compartimentului de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale va prezenta o
declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte elementele de identificare a
contribuabilului si a mijlocului de transport respectiv, documentul prin care a dobandit acel
mijloc de transport, imprejurarile care au condus la pierderea acestuia.

Impozitul pe mijloacele de transport nu se da scadere pentru perioada in care acestea se afla in


reparatii curente, reparatii capitale sau nu sunt utilizate din oricare alt motiv, inclusiv din lipsa
unor piese de schimb din reteaua comerciala sau de la unitatile de reparatii de profil.

Ca proprietari de mijloace de transport sunteti obligat sa depuneti „Declaratia pentru scoaterea


din evidenta a mijloacelor de transport“ – model ITL – 008, in termen de 30 de zile de la data
instrainarii, radierii, scoaterii din functiune sau schimbarii domiciliului/sediului punctului de
lucru al proprietarului.

In aceasta ultima situatie, veti depune declaratia pentru scoaterea din evidenta numai
la compartimentul de specialitate de la vechiul domiciliu/sediu/punct de lucru, in care veti
mentiona data mutarii si noua adresa. In baza acestei declaratii, compartimentul de
specialitate de la vechiul domiciliu sau sediu va transmite dosarul impunerii, in termen
de 15 zile, compartimentului de specialitate de la noul domiciliu sau sediu.

Impozitul pe mijloacele de transport este anual si se plateste in doua rate egale, pana la datele
de 31 martie si 30 septembrie inclusiv ale fiecarui an fiscal.

Daca datorati catre acelasi buget local, un impozit anual de pana la 50 lei inclusiv, plata
impozitului anual se face integral pana la data de 31 martie. Suma de 50 lei se refera la
impozitul anual cumulat, in cazul in care detineti mai multe mijloace de transport inregistrate
in raza aceleiasi unitati administrativ-teritoriale.

Pentru plata cu anticipatie, pana la data de 31 martie a anului fiscal respectiv, a


impozitului/taxei pe cladiri si a impozitului/taxei pe teren datorate pentru intregul an,
consiliile locale pot acorda o bonificatie de pana la 10%. De regula, bonificatia este acordata
persoanelor fizice, dar modificarile aduse Codului fiscal prin Legea nr. 343/2006 permit
consiilor locale sa acorde bonificatie si persoanelor juridice.

In cazul in care detinatorii, persoane fizice sau juridice straine, solicita inmatricularea
temporara a mijloacelor de transport in Romania, acestia au obligatia sa achite integral, la data
solicitarii, impozitul datorat pentru perioada cuprinsa intre data de intai a lunii urmatoare celei
in care se inmatriculeaza si pana la sfarsitul anului fiscal respectiv.

In situatia in care inmatricularea priveste o perioada care depaseste data de 31 decembrie a


anului fiscal in care s-a solicitat inmatricularea, persoanele straine detinatoare au obligatia sa
achite integral impozitul pe mijloacele de transport pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an,
astfel:
– in cazul in care inmatricularea priveste un an fiscal, impozitul anual;
– in cazul in care inmatricularea priveste o perioada care se sfarseste inainte de data
de 1 decembrie a aceluiasi an, impozitul aferent perioadei cuprinse intre data de 1 ianuarie si
data de intai a lunii urmatoare celei in care expira inmatricularea.

Exemplu

1 Fundatia CONCORDIA are in proprietate un autoturism RENAULT pentru care taxa anuala
este de 56 lei.

In data de 25 mai 2007 isi schimba sediul din sectorul 6 in sectorul 2 al Capitalei. Impozitul
pe mijloacele de transport datorat fiecarui buget local va fi:
– la Directia de Impozite si Taxe Locale a Sectorului 6, pentru perioada ianuarie – mai 2007:
56 lei : 12 luni = 4.67 lei/luna, rotunjit prin adaos 5 lei/luna, 5 lei/luna x 5 luni = 25 lei;
– la Directia de Impozite si Taxe Locale a Sectorului 2, pentru perioada iunie – decembrie
2007: 5 lei/luna x 7 luni = 35 lei.

2. Domnul Matei George a dobandit un mijloc de transport in luna februarie.

Impozitul anual pentru acest mijloc de transport este de 150 lei. In data de 4 aprilie,
autoturismul este furat si este gasit de organele de politie si inapoiat proprietarului
in data de 25 iunie.
In data de 15 noiembrie, autoturismul este vandut unei alte persoane.

Obligatiile declarative ale domnului Matei sunt:


– sa depuna in termen de 30 de zile de la dobandire declaratia fiscala model 2006 ITL – 005,
insotita de fotocopia cartii de identitate a masinii si a facturii de achizitie;
– sa depuna pana la data de 4 mai declaratia de scoatere din evidenta model ITL – 008,
insotita de adeverinta eliberata de organele de politie;
– sa depuna o noua declaratie de impunere model 2006 ITL – 005, pana in data de 25 iulie,
insotita de documentul care atesta restituirea autoturismului de catre organele de politie;
– sa depuna pana la 15 decembrie o noua declaratie de scoatere din evidenta model ITL – 008,
insotita de fotocopia contractului de vanzare-cumparare, sub semnatura privata.

Impozitul pe mijloacele de transport datorat de domnul Matei George pentru acest autoturism
se determina astfel:
– se calculeaza impozitul lunar: 150 lei : 12 luni = 12,50 lei/luna, rotunjit prin adaos 13
lei/luna
– se determina numarul de luni pentru care se datoreaza taxa: martie, aprilie, iulie, august,
septembrie, octombrie si noiembrie ? 7 luni.
– se calculeaza taxa aferenta: 13 lei/luna x 7 luni = 91 lei.

Instrainarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalitatile prevazute de lege, nu
poate fi efectuata pana cand titularul dreptului de proprietate asupra mijocului
de transport respectiv nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor
fiscale aflate in litigiu, cuvenite bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale unde este
inregistrat mijlocul de transport, cu termene de plata scadente pana la data de intai a lunii
urmatoare celei in care are loc instrainarea. Atestarea achitarii obligatiilor bugetare se face
prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al
autoritatilor administratiei publice locale. Actele prin care se instraineaza mijloace de
transport cu incalcarea acestor prevederi legale sunt nule de drept.

Noi valori ale impozitelor pentru mijloace de transport


http://www.gov.ro/noi-valori-ale-impozitelor-pentru-mijloace-de-transport__l1a103733.html

Scurt istoric
http://hymerion.ro/2010/01/16/istoria-impozitelor-si-taxelor-de-la-tepes-la-vladescu-i-primul-
%E2%80%9Cforfetar%E2%80%9D-romanesc-pe-vremea-otomanilor.html

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND IMPOZITELE ŞI


TAXELE . CONCEPT , TIPURI ŞI FUNCŢII
http://www.referate-lucrari.com/referat_Banii-impozite-si-taxe-921.html

1.1. Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia impozitelor şi taxelor

Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiara a statului şi cea mai
veche, în ordinea apariţiei veniturilor publice .
În accepţiune generală, impozitele reprezintă o prelevare 88888 la
dispoziţia statului a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau
juridice, în vederea acoperirii cheltuielilor publice . Această prelevare se face în
mod obligatoriu cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului .
Autoritate abslitată cu instituirea de impozite este statul, dreptu acestuia de a
introduce impozite exercitându-se, de cele mai multe ori, prin intermediul
organelor centrale, Parlamentul, iar uneori şi prin organele administraţiei
centrale de stat locale .
Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de
inportanţă generală, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în
favoarea unităţilor administrativ locale .
Oricare ar fi instituţia care percepe impozitul, aceasta se face în virtutea
autorizării legii . Legea care introduce ipozitul este dată de Parlament, dar este
aplicată de Guvern şi de Administraţia Financiară .
Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi
nerambursabil . Caracterul definitiv al impozitului evidenţiază lipsa obligaţiei de
restituire direct către plătitor a sumei percepute . In schimbul acestora, plătitorii
nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată .
Pentru toate societăţile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind
principalul alimentator cu venituri băneşti a bugetului, dar şi importante
instrumente de politică financiară, economică şi socială .
Iniţial, unicul rol al impozitelor a fost de natură pur financiară . Din punct
de vedere al rolului pe plan financiar, acestea constutuie principalul mijloc de
procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice
.
Fiecărui moment de dezvoltare al societăţii îi carespunde unui anumit
nivel al impozitelor, nivel care se schimbă pe măsura acestei dezvoltări .Specific
evoluţiei impozitelor în perioada postbelică este tendinţa creşterii lor în mărime
absolută şi relativă. Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin creşterea
numărului plăţilor, creşterea volumului materiei impozabile, precum şi prin
majorarea cotelor de impunere . Astfel, în ţările dezvoltate, impozitele şi taxele
procură intre opt şi nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului . In
ţările în curs de dezvoltare, procurarea impozitelor şi taxelor cunoaşte diferenţe
mai mari în totalul resurselor financiare, variind între cinci si nouă zecimi .
In perioada modernă, impozitele au dobândit un rol, fiind folosite ca
instrument de intervenţie al statului în viaţa economică au devenit o metodă de
conducere prin care se regleză mecanismele pieţei . In funcţie de intenţia
legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca instrument de stimulare sau frânare
a unor activităţi de creştere ori reducere a producţiei sau consumului unui
anumit produs . Ele servesc ca metode interventioniste cu caracter conjunctural
sau structural, pentru corectarea evoluţiei, pentru stabilizarea si echilibrarea
creşterii economice .
In cazurile când se urmăreşte o activitate a vieţii economice, prin
intermediul impozitelor, se actionează prin diminuarea mărimii acestora, iar
atunci când se urmăreşte 8888 creşterii se procedează la suprataxare, prin
majorarea nivelului impozitelor şi multiplicare numărului lor.
Interesează în mod deosebit, folosirea impozitelor ca instrument de
încurajare, de stimulare a activităţii . In ultimul timp s-au impus unele modalităţi
specifice cum sunt :
reducerea prosperităţii impozitelor, care are ca urmare sporire profiturilor
ce rămân la dispozitia aagenţilor economici ;
practicarea de bonificaţii fiscale ;
practicarea amortizărilor acclerate a mijloacelor fixe, care lasă agenţilor
economici o parte mai mare din profit .
Toate acestea sunt fie scutiri de impozite, fie reduceri sau anumite
înlesniri cu carecter fiscal .
Pe plan social rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin
intermediul lor, statul redistribuie o parte importantă din produsul intern brut
între clase şi grupuri sociale între persoanele fizice şi cele juridice . In acest
mod are loc o anumită rectificare a discrepanţelor dintre nivelurile veniturilor .
Modalităţile de intervenţie sunt numeroase :
practicarea unui nivel minim de venit neimpozabil ;
acordarea de înlesniri fiscale categoriilor defavorizate ;
reducerea impozitelor pentru anumite bunuri de primă necesitate ;
majorarea impozitelor pentru acele bunuri ale căror consum trebuie ţinut
sub control (alcool, tutun, bunuri de lux) .
In cazul consumului, daca se doreşte stimularea cereriii se acţionează prin
reduceri de impozite şi prin micşorarea numărului impozitelor, iar dacă se
doreşte diminuarea cererii se procedează la o majorare a impozitului pe bunurile
sauserviciile respective şi la o multiplicare a numărului de impozite .
Folosirea impozitelor în plan social urmăreşte asigurarea bunăstării,
securităţii şi justiţiei social .
Prin lege se stabilesc anumite limite ale impozitelor, al căror nivel diferă
de la o ţară la alta, şi de la o perioadă la alta . Astfel, după cel de-al doilea
război mondial se considera ca această limită reprezintă 25% din PNB . In a
doua jumătate a anilor ’80 această pondere reprezenta, în majoritatea ţărilor
dezvoltate din Europa, între 35% şi 45% .
Un nivel prea ridicat al impozitelor aduce neajunsuri, slăbeşte iniţiativa şi
multiplică fenomenele de evaziune şi fraudă fiscală, generează inflaţia . De
aceea, se consideră un nivel raţional al impozitelor dincolo de care s-ar
inregistra descreşteri în randamentul acestora .
Limita impozitelor este influenţată atât de factori externi sistemului de
impozite, cât şi de factori interni acestuia .
Din categoria factorilor externi sitemului de impozite care influenţează
limita impozitelor se pot menţiona :
` nivelul produsului intern brut pe locuitor ;
nivelul mediu al impozitului şi 88888
priorităţile stabilite de stat în ceea ce priveşte destinaţia resurselor
financiare concentrate la dispoziţia sa.
In cadrul factorilor proprii sistemului de impozite, careinfluenţează limita
impozitelor, locul cel mai important îl ocupă progresivitatea cotelor de
impunere . In ţarile în care impozitele au o pondere mai ridicată în produsul
intern brut, intâlnim şi cote de impunere cu o progresivitate mai accentuată .

1.2 Conţinutul şi caracteristicile impozitelor şi taxelor

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a carei aparitie


este legată de existenţa statului şi a banilor .
Concepţiile vizând necesitatea şi rolul impozitelor se întemeiază pe
teoriile despre stat şi criteriile ce trebuie luate în considerare pentru
dimensionarea taxelor fiscale . In legătură cu acestea au fost formulate teoria
echivalenţei, teoria sacrificiului şi cele trei variante ale sale – teoria sacrificiului
proportional, teoria sacrificiului egal şi teoria sacrificiului minim .
Adepţii teoriei echivalenţei susţin că impozitele reprezintă o
contraprestaţie pe care cetăţenii o datorează statului pentru serviciile aduse de
către acesta .
Teoria siguranţei susţine că impozitele trebuie considerate drept prime de
asigurare pentru viaţa şi averea cetăţenilor . Creând condiţii pentru desfăşurarea
în siguranţă a diferitelor activităţi (prin legi, instituţii şi organe de stat ), statul
trebuie să primească o parte din veniturile realizate sub protecţia sa sub forma
impozitelor .
Potrivit teoriei sacrificiului, statul este un produs necesar al dezvoltării
istorice, iar impozitul reprezintă un produs necesar al raportului putere şi 8888 .
In consecinţă, in calitatea sa de instituţie de suprastructură, statul are dreptul să
ceară supuşilor să facă un anumit sacrificiu menit să acopere cheltuielile
publice . Potrivit primei variante a teoriei, utilitatea absolută specificată prin
impozite, trebuie să fie egelă pentru toţi indivizii . In varianta a treia se
consideră că impozitul este egal cu predarea proporţională din utilitatea
individuală, raportată la calitatea totală . Varianta a treia susţine că impunerea
trebuie să aibă o sarcină minimă pentru totalitatea plătitorilor de impozite.
Definiţiile date impozitelor reflectă poziţia faţă de teoriile menţionate .
Astfel , se afirmă că “ impozitele reprezintă preţul serviciilor prestate de stat “
sau că “ impozitele sunt preţuri stabilite prin constrângere pentru serviciile
guvernamentale “ . Alţi autori apreciază că “ impozitele sunt pretinse de stat în
virtutea suveranităţii sale şi sunt destinate să acopere cheltuielile generale ale
statului “ . Sintetizând pluritatea definiţiilor menţionate şi multe altele ce există
în literatura de specialitate , consideră că, impozitul reprezintă o formă de
prelevare silită la dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu
nerestituibil, a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice si/sau
juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice . Această definiţie relevă
că impozitul are următoarele caracteristici :
a) este o prelevare silită, cu caracter obligatoriu care se efectuează în
numele suveranităţii statului ;
b) impozitul nu presupune şi o prestaţie directă ( şi imediată ) din partea
statului . Prin aceasta impozitele se deosebesc de taxe, în cazul cărora
există un raport de contraserviciu direct . Desigur, impozitele presupun
realizarea unor contraservicii publice ( aparare naţională, securitate şi
ordine publică, asistenţă socială, reprezentarea ţării pe plan extern,
etc.) dar acestea nu sunt percepute uşor de oricare dintre contribuabili .
Aceste servicii publice există şi se manifestă pentru întreaga
comunitate umană a fiecărei ţări .
c) relevările cu titlu de impozit sunt nerestituibile , astfec că niciunul
dintre contribuabili nu poate pretinde o piaţă directă din partea statului,
pe baza impozitelor suportate . prin aceasta impozitele se deosebesc de
imprumuturile publice care sunt purtătoare de dobânzi ( şi alte
avantaje) şi rambursabile (amortizabile) .
Dreptul de a introduce impozite revine organelor de stat – Parlamentul –
La nivelul întregii ţări, sau consilierilor (Parlamentului) locali la nivelul
colectivităţilor locale în virtulea suveranităţii fiscale ale statului .
Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă prin utilizarea lor ca
instrument al redistribuirii unei părţi importante a PIB . Această redistribuire
apare în procesul mobilizării la buget a impozitelor directe şi indirecte şi are
influenţă mai mult sau mai puţin intensă asupra comportamentului economic al
diverselor categorii de contribuabili . Totodată, efectele impozitelor se restrâng
şi în domeniul democratic a întreţinerii sănătăţii, şi în ultimă instanţă al
asigurării unui nivel de trai rezonabil pentru populaţia aflată în nevoie .
Efectul major al rolului impozitelor pe plan social, îl reprezintă în ultimă
instanţă , creşterea presiunii fiscale, globale, în majoritatea ţărilor cu economie
de piaţă, concurenţală şi consolidată .

Elementele tehnice ale impozitelor

Concretizarea şi individualizarea fiecărui impozit în parte au o deosebită


ipoztază atât pentru organele fiscale, cât şi pentru contribuabili în sarcina cărora
se instituie . In acest scop, se folosesc următoarele elemente tehnice :
ubiectul impozitului sau contribuabilul ;
8888 impozitului ;
obiectul impozitului ;
unitatea de impunere ;
cota de impunere ;
sursa impozitului ;
asistenţa fiscală ;
termenul de plată ;
Subiectul impozitului sau contribuabilul, este persoana fizică sau juridică
obligată prin lege la plata impozitului . Totodată, în afara obligaţiei de plată a
impozitelor datorate, contribuabililor le mai revin şi alte obligaţii ce se referă la :
declararea obiectelor impozabile şi a mărimii acestora, întocmirea anumitor
evidenţe specifice scrise, depunerea la fisc a unor deconturi periodice.
Deasemenea, subiecţii de impozite au dreptul de a beneficia de facilităţi fiscale
legale şi de a contesta operaţiile considerate ilegale . Suportatorul impozitului ,
este persoana fizică sau juridică din ale cărei venituri se suspendă în mod efectiv
impozitul . Acest element este important în legătură cu distincţia fundamentală
dintre impozitele directe şi indirecte . Astfel în cazul impozitelor indirecte
potrivit intenţiei legii , suportatorul coincide cu subiectul impozitului, pe când în
cazul impozitelor indirecte subiectul imopozitului îi revine o îndatorire formală
de a plăti impozitul, căci suportarea efectivă se realizeză de către persoana care
cumpără produsele sau serviciilor cărora ţânzarea este supusă impozitelor . In
acest cadru, se manifestă fenomenul financiar de repercursiune a impozitelor
adică de transmiterea obligaţiilor fiscale efective în sarcina altei persoane,
diferită de cea care o plăteşte iniţial la buget .
Obiectul impozitului este bunul, venitul sau activitatea pentru care se
datorează impozitele indirecte precum şi vânzarea, valorificarea sau punerea în
circulaţie al unor produse, bunuri şi servicii în cadrul serviciilor indirecte. In
mod traditional, acest element poartă denumirea de 8888 impozabilă .
Sursa impozitului, indică din ce anume se plăteşte impozitul adică din
venit sau avere . Ca sursă a impozitului, veniturile apar sub forma salariului , a
profitului, devidentei sau rentei în timp ce averea se prezintă sub formă de
capital ( ca expresie a acţiunilor emise de societăţile de capital sau a altor hârtii
de valoare tranzacţionate prin bursele de valori ) sau de bunuri mobile şi imobile
. La impozitele pe venit, obiectul coincide în toate cazurile cu sursa, lucru ce nu
se întâmplă, de regulă, în cele mai multe cazuri, din veniturile realizate de
subiecţii impozitelor de pe urma averii respective ( dividente, diferen&e de curs
$n cazul hârtiilor de valoare, chirii în cazul bunurilor mobile sau imobile) sau
din alte venituri .Ca urmare obiectul impozitelor pe avere nu coincide cu sursa.
Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea în care se exprimă
obiectul impozabil . Aceasta are fie o expresie monetară în cazul impozitelor pe
venit, fie diverse expresii fizice- naturale ( metru pătrat, hetar, Kg, etc.) în cazul
impozitelor pe avere cota impozitului este mărimea impozitului stabilită pentru
fiecare mărime de impunere . Aceasta poate să fie o sumă fixă sau o cotă
procentuală stabilită procentual, progresiv sau regresiv în raport cu materia
impozabilă sau cu capacitatea contributivă a subiectului impozitului .
Asistenţa fiscală, dă expresii modului de aşezare a impozitelor şi cuprinde
totalitatea operaţiunilor pentru identificarea subiecţilor impozabili, stabilirea
mărimii materiei impozabile şi a cuantumului impozitelor datorate statului .
Termenul de plată precizează durata până la care impozitul trebuie plătit
acest termen are caracter imperativ, astfel că în cazul nerespectării sale sunt
percepute majorării de întârziere sau se aplică unele sancţiuni sub formă de
opriri de salarii, punerea sechestrului pe unele bunuri, ţânzarea la licitaţie a
bunurilor sechestrate şi altele .
Bugetele locale sunt incluse în structura bugetului public national ( sau,
mai bine zis, în cadrul sistemului bugetar), dar se elaborează, se adoptă si se
execută de către fiecare entitate administrativ teritorială. In consecinţă, ele au
venituri proprii şi utilizări proprii .
Impozitele şi taxele directe mobilizate la aceste bugete sunt cu mult mai
multe, în comparaţie cu acelea care se mobilizează la bugetul administraţiei de
stat . De asemene, în formarea bugetelor locale poanderea acestora este cu mult
mai mare faţă de cea deţinută de impozitele indirecte, comparativ cu aceleaşi
ponderi înregistrate în cadrul bugetelor administraţiei centrale de stat .
O altă trăsătură caracteristică a acestei categorii de venituri bugetare se
referă la faptul că ele provin în proporţie covârşitoare de la populaţie . In situaţia
actuală în România, cutot numărul lor relativ mare, impozitele şi taxele directe
percepute la bugetele locale se află cu mult sub nivelul necesităţilor de resurse
ale acestor bugete . Ca urmare pentru realizarea ehilibrului acesta, de la bugetul
administraţiei de stat, se aloca transferuri şi sume defalcate din impozitul pe
veniturile salariale .
Potrivit reglementărilor locale în vigoare la bugetele locale sunt
mobilizate următoare impozite şi taxe directe :
1. impozitul pe profit datorat de regiile autonome locale ( în cazul când
acestea obţin profit)
2. impozitul pe venitul agricol
3. impozitul pe veniturile liberprofesioniştilor, al meseriaşilor şi al altor
persoane reglementat prin decretul nr.153/1954, cu modificările
ulterioare
4. impozitul pe veniturile asociaţiilor familiare şi ale persoanelor fizice

autorizate să desfăşoare activităţi economico sociale în mod


independent, reglementat prin decretul lege 154/1990
5. impozitul asupra veniturilor realizate de oamenii de litere, artă şi ştiinţă
6. impozitul asupra veniturilor de înscrieri şi subînscrieri de clădiri,
terenuri şi camere mobilate sau nemobilate
7. impozitul pe clădiri
8. impozitul pe terenurile ocupate de clădiri şi alte construcţii
9. taxa asupra mijloacelor de transport
10.taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere
11.taxele pentru eliberarea certificatelor, a vizelor şi autorizaţiilor în
domeniul construcţiilor
12.taxele pentru folosire mijloacelor de publicitate , afişaj şi reclamă
13.taxa pentru şederea în stţiunile balneoclimaterice
14.taxa pentru vizitarea muzeelor caselor memoriale, monumentelor
istorce de arhitectură şi arheologie
15. taxa pentru cazanele de fabricat rachiu, maşinile de cereale şi
ferestraiele mecanice pentru lemn, piesele de ulei
16.taxa pentru daracele, 8888 pentruboia de ardei
17.taxa pentru deţinerea de câini
18. alte taxe specifice, pentru serviciile publice sau 8888 ( acestea fiind

interpretate de legea bugetului de stat pentru anul 1995 cu venituri


nefiscale)
19.taxe pentru folosirea terenurilor propietate de stat în alte scopuri decât
producţia agricolă sau silvică în calitate de venit atribuit de la bugetul
administraţiei centrale de stat
20.taxele de timbru asupra succesiunilor si alte taxe de timbru de la
populaţie

1.3. Deosebiri între impozite şi taxe ca noţiuni fiscale


Ca formă a impozitelor indirecte, taxele reprezintă plăţile pe care le fac
diferite persoane fizice sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de
anumite instituţii de drept public .
Taxele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor directe şi
anume :
- caracter obligatoriu ;
- titlu nerambursabil ;
- urmărire în caz de neplată ;
Intre impozite şi taxe exită unele deosebiri . Astfel în cazul impozitului
lipseşte cu totul obligaţia prestării unui serviciu direct şi imediat din parte
societăţii, situaţia fiind inversă în ceea ce priveşte taxele .
Deosebiri între impozite şi taxe există şi în ce priveşte modul de
determinare a cuantumului acestora . Astfel, cuantumul impozitului se stabileşte,
în principal, în funcţie de venitul impozabil, în timp ca marimea taxei este
influenţată, în general de natura servicilui prestat .
Termenele de plată sunt stabilite la date fixe – pentru impozite – şi în
momentul solicitării sau după efectuarea prestaţiei serviciilor – la taxe .
În ce priveşte deosebirile din punct de vedere al echivalentului ; în unele
cazuri aceasta are un caracter relativ deoarece sunt reglementate şi taxe care se
percep fără un echivalent direct şi imediat, precum şi taxe care numai în parte
reprezintăechivalentul serviciului prestat (de exemplu, taxele locale care se
datorează annual de către persoanele fizice care posedă mijloace de transport ) .

1.4.Clasificarea impozitelor şi taxelor locale

Contribuţia cetăţenilor la suportarea cheltuielilor publice reprezintă o


obligaţie constituţională (art – 53 (1) din legea fundamentală).
Consacrând aceasta obligaţiei, constituţia a prevăzut şi limitele sale, care
reprezintă garanţii constituţionale ale dreptului de propietate, ale averii
cetăţenilor în general, orice contribuţie la cheltuielile publice constituind o
sarcină ce afectează exerciţiul acestui drept ( colectiv autori – Constituţia
României, Monitorul Oficial, Bucureşti 1992 pag 126 – 127 ) . Limitele
respective sunt următoarele :
- contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice poate consta numai din plata
impozitelor şi taxelor, iar acestea se pot stabili, potrivit art.138, doar prin lege
sau în ce priveşte impozitele şi taxele locale şi judeţene, în condiţiile legii orice
prestaţii fiind – potrivit art.53(3) – interzise, în afara celor stabilite prin lege, în
situaţii excepţionale
- sistemul legal de impuneri trebuie să asigure ajustarea justă a sarcinilor fiscale,
adică să aibă la bază principiul echităţii, al egalităţii de şanse cu excluderea
oricărui privilegiu sau discriminare .
In practica financiară se utilizează o diversitate de impozite care se
deosebesc nu numai ca formă dar şi din punct de vedere al conţinutului . De
aceea, clasificarea lor după trăsături comune este absolut necesară . In acest
scop, se folosesc criterii ştiinţifice variate, vizând :
- trăsăturile de fond şi de formă, sau incidenţa asupra contribuabililor ;
- obiectul ;
- scopul urmărit prin instituirea lor ;
- frecvenţa cu care se realizează ;
- instituţia care le administrează .

Clasificarea impozitelor şi taxelor locale

Pentru bugetul de stat


1. Venituri curente

A. venituri fiscale
A1 impozite directe
1. Impozitul pe profit
2. Impozitul pe salarii
3. Alte impozite directe
a. impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice, juridice şi
nerezidente
b. impozitul pe profitul obţinut din activităţi comerciale ilicite sau din
nerespectarea legii privind protecţia consumatorilor
c. impozitul pe dividentele realizate de societăţile comerciale
d. impozitul pe onorariile avocaţiilor şi notarilor publici
e. alte încasări din impozite directe
4. Contribuţii :
a. contribuţia pentru pensia suplimentară
A2. Impozite indirecte :
1. Taxa pe valoare adăugată
2. Accize şi impozite pe circulaţie
3. Taxe vamale :
a. taxe vamale de la persoane juridice
b. taxe vamale şi alte venituri încasate de la persoane fizice prin

unităţile vamale
4. Alte impozite indirecte :
a. majorări şi penalităţi de întârziere pentru venituri nevărsate la
termen
b. taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare
c. taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a

resurselor minerale
d. taxe judiciare de timbru
e. taxe de timbru pentru contestaţii şi plângeri asupra sumelor
constatate şi aplicate prin acte de control sau de impunere ale
Organelor Ministerului Finanţelor
f. taxe de timbru pentru activitatea notarială
g. alte încasări din impozite indirecte

B. Venituri nefiscale
1.Vărsăminte di bugetul net al regiilor autonome
2.Vărsăminte de la instituţiile publice :
a. taxe de metrologie
b. taxe pentru prestaţiile şi eliberarea autorizaţiilor de transport în
trafic internaţional
c. taxe consulare
d. taxe pentru analize efectuate de laboratoare, altele decât cele
sanitare, de pe lângă instituţii
e. taxe şi alte venituri din protecţia mediului
f. vărsăminte din disponibilităţile instituţiilor publice şi activităţilor
autofinanţate
g. vărsăminte din veniturile instituţiilor publice şi activităţile
autofinanţare
h. alte venituri de la instituţiile publice .
3.Diverse venituri
a. venituri din aplicare prescripţiei extinctive ( pentru instituţiile
publice )
b. venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate, potrivit dispoziţiilor
legale
c. încasării din cota reţinută, conform Codului penal al României
d. restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi
e. venituri din concesiuni
f. încasarea dobânzilor aferente ratelor lunare din ţânzarea
locuinţelor construite din fondurile statului
g. încasării din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte
sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii
h. venituri realizate din încasarea debitelor evidenţiate în bilanţurile
de lichidare a patrimoniului fostelor C.A.P.
i. încasări din alte surse

II.Venituri de capital

1. Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului :


a. venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice ;

b. venituri din valorificarea stocurilor de la rezervele de stat şi de


mobilizare
c. venituri din privatizare
d. ţărsăminte din privatizare pentru constituirea Fondului la dispoziţia
Guvernului
III. Incasări din rambursare împrumuturilor acordate
a. Incasări din rambursare împrumuturilor acordate pentru finalizarea
unor obiective aprobate prin convenţii bilaterale şi
interguvernamentale
b. Incasări din rambursare împrumuturilor acordatepentru acoperirea
unor rate către Regia Autonomă de Electricitate “Renel” şi Regia
Autonomă a Gazelor Naturale “Romgaz” Mediaş
c. Incasări din rambursare împrumuturilor acordate din fondul de
redresare financiară
11 Pentru bugetele locale
I Venituri curente
A. Venituri fiscale
A1. Venituri directe
1. Impozitul pe profit
2. Impozite şi taxe de la populaţie
a. Impozitul pe venitul liberprofesioniştilor, meseriaşilor şi ale altor
persoane fizice independente şi asociaţiilor familiare
b. Impozitul pe clădiri de la persoane fizice
c. Taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele fizice
d. Impozitul pe veniturile de înscrieri, subânscrieri, locaţii de gestiune şi
arendări
e. Impozitul pe veniturile obţinute din dreptul de autor şi cele cuvenite
inventatorilor şi inovatorilor
f. Impozitul pe veniturile obţinute din premii şii câştiguri în bani sau în
natură
g. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice nesalariate
h. Impozitul pe terenuri de la persoane fizice
i. Alte impozite şi taxe de la populaţie
3. taxa pentru folosirea terenurilor propietate de stat
4. impozitul pe clădiri de persoanele juridice
5. impozitul pe terenuri de la persoane juridice

6. taxa asupra mijloacelor de transport pentru persoanele juridice


7. alte impozite directe :
- alte încasări din impozite directe
A2. Impozite indirecte
1. Impozitul pe spectacole
2. Alte impozite indirecte
a. taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare
b. alte taxe de timbru
c. alte încasări din impozite indirecte
B Venituri nefiscale
1. Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome
2. Vărsăminte de la instituţiile publice
a. alte venituri privind circulaţia pe drumurile publice
b. venituri încasate din contravaloarea lucrărilor de conbatere a dăunătorilor
şi bolilor în sectorul vegetal
c. veniturile unităţilor de reproducţie şi selecţie a animalelor
d. veniturile circumscripţiilor, laboratoarelor şi dispensarelor veterinare

e. vărsăminte din disponibilităţilor instituţiilor publice şi activităţilor de


autofinanţare
f. contribuţii datorate de persoanele beneficiare ale seviciilor cantinelor de
ajutor social
g. alte venituri de la instituţiile publice
3. Diverse venituri

a. venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată imputaşii şi depăgubiri


(pentru instituţii publice )
b. venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate, potrivit dispoziţiilor legale
c. restituiri de fonduri din finanţare bugetarăa anilor precedenţi
d. venituri din concesiuni şi închirieri
e. încasări din valorificarea bunurilor confiscate potrivit legii
f. venituri realizate din administrarea sau valorificarea bunurilor fostelor
C.A.P.
g. venituri din Fondul de investiţie la dispoziţia Guvernului
h. încasări din alte surse

II Venituri din capital


1.Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului
a. venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice
b. venituri din ţânzarea bunurilor locuinţelor construite din fondurile statului
c. venituri din privatizare

III.Venituri cu destinaţie specială


1. Taxe speciale
2. Venituri din ţânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat
3. Venituri din fonduri pentru locuinţe
4. Venituri din amortizarea mijloacelor fixe
IV. Cote defalcate din impozitul pe salarii
1.5. Rolul impozitelor în economia României contemporane

Potrivit legii nr.189 din 14 decmbrie 1998 privind finanţele publice


locale, publică în Monitorul Oficial nr.404 din 22 octombrie 1998, se stabilesc
normele privind formare, administrarea, utilizarea şi controlul resurselor
financiare ale unităţilor administrativ teritoriale şi ale instituţiilor şi serviciilor
publice de interes local .
Resursele financiare ale unităţilor administrativ teritoriale se constituie
din impozite, taxe şi alte venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital,
cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi venituri cu
destinaţie specială .
Fundamentarea, repartizarea şi dimensionarea cheltuielilor publice locale,
de destinaţii şi ordonatori de credite, se efectuează în concordanţă cu atribuţiile
care revin administraţiei publice locale şi cu priorităţile stabilite de acestea, în
vederea fundamentării lor şi îninteresul comunităţii respective .
Formarea, şi utilizarea resurselor financiare publice locale şi costul de
execuţie al bugetelor locale sunt supuse controlului Curţii de Conturi, potrivit
legii .Trecerea de către Guvern, în administrarea şi fundamentarea
administraţiei publice locale, a unor cheltuieli publice noi se face prin lege,
numai cu asigurarea resurselor financiare necesare utilizării acesteia.
La baza eleborării aprobării şi execuţiei bugetare stau priincipiile
autonomiei locale , echilibrului, realităţii, anualităţii şi publicităţii.
Autorităţile administrative publice locale au următoarele componente şi
răspunderi în ceea ce priveşte finanţele publice locale:
1. elaborarea si aprobarea bugetelor locale la firmele stabilite
2. stabilirea şi urmărire impozitelor şi taxelor locale în codiţiile legii
3. urmărirea execuţiei bugetelor locale şi rectificarea acestora pe parcursul
anului bugetar, în condiţii de echilibru bugetar
4. Stabilirea şi urmărirea modului de prestare a serviciilor publice locale,
include obţiunea trecerii sau nu a acestor servicii în răspunderea unor agenţi
economici specializaţi sau servicii publice locale, urmărindu-se eficientizarea
acestora în beneficiul cetăţenilor
5. Administrarea eficientă a bunurilor din propietatea publică sau privată a

instituţiilor administrativ-teritoriale
6. Angajarea de imprumuturi pe termen scurt, mediu şi lung şi urmărirea
achitării la scadenţă a obligaţiilor de plată rezultate din aceste
7. Administrarea resurselor financiare pe parcursul execuţiei bugetare în
condiţii de eficienţă
8. Stabilirea obţiunilor şi a priorităţilor în aprobarea şi în efectuarea
cheltuierlilor publice locale
9. Elaborarea, aprobarea, modificare şi urmărirea realizării programelor de

dezvoltare în perspectivă a unitaţilor administrativ-teritoriale ca bază a


gestionarii bugetelor locale anuale
10.Organizarea şi urmărirea efectuării controlului financiar de gestiune asupra
gestiunilor proprii, gestiunilor instituţiilor şi serviciilor publice din
subordinea consiliilor locale, consiliilor judeţene si a consiliului central al
municipiului Bucureşti
Prin bugetele locale se înţelege bugetele de venituri şi cheltuieli ale
unităţilor administrativ-teritoriale .
Bugetele locale şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice de interes
local se aprobă astfel :
1. bugetele locale, de către consiliile locale, consiliile judeţene şi consiliul
judeţean al municipiului Bucureşti, după caz
2. bugetele instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral sau parţial din
bugetele locale, de către consiliile menţionate la pct. 1 , în funcţie de
subordonarea acestora
3. bugetele instituţiilor şi serviciilor publice finanţate integral din venituri
extrabugetare , de către organul de conducere a acestora, cu avizul
oradonatorului principat de credite.
Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al municipiului Bucureşti, judeţ,
respectiv municipiul Bucureşti, întocmeşte bugetul local, în condiţii de
autonomie potrivit legii.
Intre aceste bugete nu exista relaţii de subordonare .
Ordonatorii principali de credite elaborează şi prezintă o dată cu proiectul
annual al bugetului local, o procnoză a acestuia pe următorii 3 ani, precum şi
programul de investiţii publice, detaliat pe obiective şi pe ani de execuţie.
Instituţiile publice, în interesul prezentei legi, cuprind autorităţile
unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi serviciile publice de
interes local, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a
activităţii acestora . Veniturile bugetelor locale se formează din impozite taxe
alte venituri şi cu venituri cu destinaţie speciale, precum şi din sume şi cote
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat , cote adiţionale la unele
venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale şi din transferuri cu
destinaţie specială de la bugetul de stat . Impozitele şi taxele locale se stabilesc
de către consiliile locale judeţene şi consiliul general al municipiului Bucureşti
după caz în limitele şi în condiţiile legii . Din impozitul pe salarii datorat
bugetului de stat
Impozitele şi taxele locale se stabilesc de către consiliile locale, judeţene
şi Consiliul general al Municipiului Bucureşti, după caz, în limitele şi în
condiţiile legii.
Din impozitul pe salarii datorat la bugetul de stat, unitatea plătitoare
virează la data plăţii salariului , o cotă de 50 % la bugetul de stat, 40% la bugetul
unităţilor administrativ-teritoriale ale căror rază se desfăşoară activitatea şi 10 %
la bugetul judeţului respectiv. Pentru municipiul bucureşti cota este de 50% şi se
repartizează de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pe bugetul
fiecărui sector, respectiv pe bugetul municipiului Bucureşti. Aceste cote pot fi
modificate anual prin legea bugetului de stat.
Sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor
rezultate în urma demolării , dezmembrării sau defectării în condiţiile prevăzute
de lege, a unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparţin
instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral din bugetele locale, după
deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operaţiuni, constituie venituri ale
bugetului local şi se varsă la acestea.
Sume încasate din concesionarea sau din închiriere unor bunuri aparţinând
domeniului public sau privat , de interes local sau judeţean, constituie venituri
ale bugetelor locale.
Sumele încasate din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat
ale unităţilor administrativ-teritoriale constituie venituri cu destinaţie specială
ale bugetelor locale şi se utilizează pentru realizarea de investiţii din
componenţa autorităţilor administraţiei publice locale.
Pentru asigurarea echilibrului bugetar al unor unităţi administrativ –
teritoriale, prin legea bugetului de stat, precum şi criterii de repartizarea a
acestora pe unităţile administrativ – teritoriale.
Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile cu
destinaţie specială din bugetul de stat se aprobă anual, prin legea bugetului de
stat, pe ansamblul fiecărui judeţ respectiv al municipiului Bucureşti.
Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat , aprobate
anual, o cotă de până 25% se alocă judeţului propriu iar diferenţa se repartizează
pe comune , oraşe, municipii, de către consiliul judeţean, prin hotărârea, după
consultarea primărilor şi cu asistenţa tehnică de specialitate a direcţiei generale a
finanţelor publice şi controlului financiar de stat, în funcţie de criteriile de
repartizare aprobate.
Transferurile de la bugetul de stat la bugetele locale se vor acorda pentru
investiţii finanţate din împrumuturile externe, la a căror realizare contribuie şi
Guvernul.
Din bugetele locale se finanţează acţiuni social – culturale sportive ,
inclusiv ale cultelor, acţiuni de interes local în beneficiul comunităţii, cheltuieli
de întreţinere şi funcţionare a administraţiei publice locale, cheltuieli cu
destinaţie specială, precum şi alte cheltuieli prevăzute prin dispoziţii legale.
Consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi
consiliile locale, după caz , pot aproba colaborarea sau asocierea pentru
realizarea unor lucrări şi servicii de interes public local. Colaborarea sau
asocierea se realizează pe bază de convenţii sau contracte de asociere în care se
prevăd şi resursele financiare reprezentând contribuţia fiecărei autorităţi a
administraţiei publice locale implicate. Convenţiile sau contractele de asociere
se încheie de către ordinatorii principali de credite, în condiţiile mandatelor
aprobate de fiecare consiliu implicat în colaborare sau asociere.
Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti,
după caz, pot participa cu capital social sau cu bunuri la societăţi comerciale
pentru realizarea de lucrări de servicii de interes public local sau judeţean, după
caz. Fondurile necesare se asigură din bugetele locale.
În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia
consiliului local, judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti,
după caz, în cotă de până 5% în totalul cheltuielilor. Acesta sa pot utiliza, pe
baza hotărârilor consiliilor respective , pentru finanţarea acţiunilor sau sarcinilor
intervenite în cursul anului şi pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi
naturale.
Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti,
după caz, pot aproba şi utiliza, în întregime , sume încasate din veniturile proprii
peste cele aprobate prin bugetul local, pentru suplimentarea cheltuielilor
prevăzute în aceste bugete, în următoarele condiţii :
1 depăşirea încasărilor să fie realizate pe total venituri proprii aprobate
prin bugetul local respectiv şi să menţină până la finele anului.
2 bugetele respective să aibă împrumuturi restante, precum şi dobânzi şi
comisioane neachitate, aferente împrumuturilor contractate.
Cheltuielile pentru investiţiile judeţelor , municipiilor, oraşelor şi
comunelor, după caz, şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de subordonare
judeţeană şi locală, care se finanţează, potrivit legii, din bugetul local şi din
împrumuturi, se înscriu în programul de investiţii al fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale, care se aprobă ca anexă la bugetul local de către
consiliul local judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz.
Obiectivele de investiţii şi celelalte cheltuieli asimilate investiţiilor se
înscriu în programul de investiţii, după caz, în prealabil documentaţiile tehnico-
economice, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea
efectuării cheltuielilor de investiţii, au fost elaborate şi aprobate potrivit
dispoziţiilor legale.
Ordonatorii principali de credite stabilesc priorităţile în repartizarea
sumelor de fiecare obiectiv înscris în programul de investiţii, în limita fondurilor
cuprinse în proiectul de buget cu aceste destinaţii, asigurând totodată , utilizarea
raţională şi eficientă a acestor fonduri, precum şi realizarea obiectivelor de
investiţii în cadrul duratelor de execuţie aprobate.
Proiectele bugetelor locale se elaborează pe baza proiectelor bugetelor
proprii ale administraţiei publice locale, ale instituţiilor şi serviciilor publice de
subordonare locală.
Ordinatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele
bugetelor locale, echilibrate, direcţiilor generale ale finanţelor publice şi
controlului financiar de stat, până la data de 15 mai a fiecărui an, urmând ca
aceasta să depună la Ministerul Finanţelor proiectele bugetelor locale pe
ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, cel mai târziu până la
data de 1 iunie a fiecărui an.
Veniturile şi cheltuielile prevăzute şi bugetele locale se repartizează pe
trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada
în care este necesară efectuarea cheltuielilor şi se aprobă de către.
1. Ministerul Finanţelor pentru sumele defalcate din unele venituri al

bugetului de stat şi pentru transferurilor de la acest buget, pe baza


propunerilor ordinatorilor principali de credite ai bugetelor locale,
transmise de direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlul
financiar de stat, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii
bugetului de stat.
2. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pentru bugetele
proprii şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate în
termen de 15 zile de la probarea sumelor prevăzute la pct 1.
Pe baza bugetelor locale aprobate, în condiţiile legii, de consiliile locale,
judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti , după caz, în condiţiile
generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat întocmeşte şi
transmit Ministerului Finanţelor bugetele pe ansamblul fiecărui judeţ, respectiv
al municipiului Bucureşti, cu repartizarea pe trimestre a veniturilor şi
cheltuielilor grupate în cadrul fiecărui judeţ şi a municipiului Bucureşti pe
comune, oraşe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti şi bugetul
propriu , pe structura clasificaţiei bugetare de Ministerul Finanţelor.
Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare, aprobate
prin bugetul local , pe unităţile ierarhic inferioare, în raport cu sarcinile acestora,
cuprinse în bugetele respective şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetul
propriu , cu respectarea dispoziţiilor legale.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate
pe unităţi ierarhice , ai căror conducători sunt ordinatorii terţiari de credite şi
aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii , cu respectarea dispoziţiilor
legale.
Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost
repartizate, numai pentru nevoile unităţilor pe care le-au fost repartizate, numai
pentru nevoile unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele
aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.
Ordonatorii principali, secundari şi terţiari de credite răspund de :
1. elaborarea proiectului de buget propriu

2. urmărirea modului de încasare a veniturilor


3. necesitatea, oportunitatea şi legalitatea angajării şi utilizării creditelor
bugetare în limita şi cu destinaţia aprobată prin bugetul propriu.
4. Integritatea bunurilor aflate în administraţie.
5. Organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a
bilanţurilor contabile şi a conturilor de execuţie bugetară.
Transferurile către bugetele locale , în cadrul limitelor prevăzute în
bugetul de stat , se efectuează de către Ministerul Finanţelor, prin direcţiile
generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat , la cererea
ordonatorilor principali de credite, în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare.
Finanţarea cheltuielilor din bugetele locale , se asigură prin deschideri de
credite de către ordinatorii principali ai acestora, în limita creditelor bugetare
aprobate prin bugetele locale şi potrivit destinaţiei stabilite în raport cu gradul
de folosire a sumelor puse la dispoziţie anterior şi cu respectarea dispoziţiilor
legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective.
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor şi serviciilor
publice de interes local se asigură astfel :
1 integral din bugetul local, în funcţie de subordonare.
2 din venituri extrabugetare şi din subvenţii acordate de la bugetul local,
în funcţie de subordonare
3 integral din venituri extrabugetare.
Instituţiile şi serviciile publice de interes local mai pot folosi ,
desfăşurarea şi lărgirea activităţilor lor , mijloace materiale şi băneşti primite de
la persoane juridice şi fizice sub forma de donaţii şi sponsorizări, cu respectarea
dispoziţiilor legale.
În cazul în care, la înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice de interes
local sau a unor activităţi finanţate integrale de venituri extrabugetare, aceste nu
dispun de fonduri suficiente , în baza unor documentaţii temeinice
fundamentate, consiliile locale, judeţene şi Consiliul general al Municipiului
Bucureşti după caz, pot acorda împrumuturi temporare din bugetul local pe bază
de convenţie. Împrumuturile acordate în aceste condiţii vor fi rambursate
integral în termen de un an de la data acordării.
Pentru funcţionare unor servicii publice locale , create în interesul
persoanelor fizice şi juridice , consiliile locale judeţene şi Consiliul general al
capitalei, după caz, stabilesc taxe speciale.
Taxele speciale constituie venituri cu destinaţie specială ale bugetelor
locale, fiind utilizate cu scopurile pentru care au fost înfiinţate.
Sumele rămase neutilizate din taxele speciale, stabilite ca diferenţă între
veniturile încasate şi plăţile efectuate , se raportează în anul următor cu aceeaşi
destinaţie , o dată ci încheierea exerciţiului bugetar. Acelaşi regim se aplică şi
celorlalte venituri cu destinaţie specială.
Taxele speciale se încasează numai la persoanele fizice şi juridice care se
servesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
Constatarea , aşezarea şi urmărirea încasării taxelor speciale se realizează
prin compartimentele de specialitate ale primăriilor, consiliilor judeţene ale
primăriei Municipiului Bucureşti după caz.
Serviciile publice de interes local care desfăşoară activităţi de natură
economică cu obligaţia calculării, înregistrării şi recuperării fizice şi morale ale
mijloacelor fixe aferente acestor activităţi, prin tarif sau preţ, potrivit legii.
Sumele reprezentând amortizarea calculată pentru aceste mijloace fixe se
utilizează pentru realizarea de investiţii în domeniul respectiv şi se evidenţiază
distinct în programul de investiţii ca sursă de finanţare a acestora.
Activităţile de natură economică, pentru care se calculează amortizarea
mijloacelor fixe, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Cap III
Impozitele locale în practica românească
contemporană

Venituri locale
Venituri fiscale
A. Impozite directe :
1. Impozitul pe profit.
În cadrul amplului proces al reformei fiscale din România, impozitului pe
profit îi revine un loc deosebit , atât prin prisma contribuţiei sale la formarea
veniturilor bugetului public, cât şi prin influenţa sa asupra activităţilor
economico-sociale generatoare de profit şi asupra structurii de ansamblu a
economiei naţionale. Tocmai de aceea , instituirea acestui impozit în practica
fiscală românească s-a realizat încă în faza de început a perioadei de tranziţie. În
acest scop au fost instituite legi speciale vizând reglementarea detaliată a
impozitului pe profit ( Ordonanţa Guvernului nr. 70 / 1994 ), prin care au fost
prevăzute modalităţile de impunere, cu cote progresive, corelate cu mărimea
profitului.
Calitatea de subiect a fost atribuită tuturor persoanelor juridice care obţin
profit din activităţile desfăşurate pe teritoriul României. În acest context,
impozitul pe profit a fost conceput ca o prevalare obligatorie efectuată de
agenţii economici din profiturile impozabile realizate de :
- regiile autonome.
- Societăţile comerciale cu capital de stat , cooperatiste, private şi mixte.
- Instituţiile financiare şi de credit.
- Alţi agenţi economici organizaţi ca persoane juridice, inclusiv cei cu
capital din străinătate.
- Persoanele juridice fără scop lucrativ , dacă se desfăşoară activităţi
lucrative aducătoare de profit.
Potrivit structurii actuale a activităţilor economice desfăşurate în ţara
noastră , economia locală are o sferă de cuprindere în ţara noastră, rezumându-se
la regiile autonome.
- vizând transportul urban în comun de călători, salubritatea, amenajarea
şi întreţinerea parcurilor, alimentarea cu apă, alimentarea cu energie
termică, etc. ca urmare, impozitul pe profit cuvenit bugetelor locale se
mobilizează de la un număr relativ mic de plătitori. În viitor acest
număr de plătitori va deveni şi mai mic, odată cu aplicarea măsurilor
de reorganizare a activităţilor acestor categorii de contribuabili în
societăţi comerciale.
Avându-se în vedere natura activităţilor desfăşurate parţial subvenţionate
de la buget este de menţionat că o parte a regiilor publice locale înregistrează
pierderi, astfel că nu contribuie la formarea veniturilor bugetelor locale prin
impozitul pe profit .
Impozitul pe profit ca sumă de formare a veniturilor bugetelor locale este
redusă.
Pentru schimbarea în favoarea bugetelor locale a acestei situaţii soluţia ar
fi cea de regrupare a subiecţilor plătitori ai impozitelor pe profit . Astfel încât
agenţii economici cu activitate definită ca întreprinzători mici şi mijlocii să
constituie în acest impozit la bugetele locale.
2. Impozite şi taxe de la populaţie

a) Impozitul pe venituri liber profesioniştilor , meseriaşilor şi ale altor


persoane fizice independente şi asociaţilor familiale, a fost conceput a
fi stabilit în mod diferenţiat , în funcţie de categoria subiectului
plătitor.
Astfel, în cazul liber profesioniştilor cu activitate la sediul propriu şi al
prestatorilor de servicii în condiţiile retribuirii pe bază cote-parţi din încasări s-a
avut în vedere impunerea progresivă, cu o progresivitate relativ accentuată .
Pentru cărăuşii şi prestatorii de servicii de către unităţile de stat a fost
practicată impunerea proporţională, folosind cote de impozit cuprinse între 10 şi
25 %, iar în cazul persoanelor ce şi-au exercitat activitatea în mod ambulant s-a
fixat un impozit forfetar trimestrial, determinat pe baza venitului normat, stabilit
de Ministerul Finanţelor.
În condiţiile de astăzi, transele de venituri impozabile şi sumele fixe din
reglementările adoptate înainte de 1990 nu mai sunt relevante datorită inflaţiei
care a erodat puternic moneda naţională , având de-a face cu un alt ordin de
mărime a veniturilor impozabile. În acest context, regula impunerii a fost cea
rezultată din prevederile Decretului – lege nr. 54 / 1990 – corespunzător cărora
s-a aplicat impunerea progresivă pentru veniturile impozabile anuale cuprinse
între 10 000 şi 168700 lei, după care impozitul a devenit unul proporţional,
calculându-se aplicarea unei cote de 40 %.
Calitatea de subiect al acestui impozit a revenit unei diversităţi de
persoane fizice, a căror activitate pe cont propriu a fost autorizată prin
reglementări editate înainte de 1990, respectiv înainte de aplicarea prevederilor
din Decretul lege nr. 54 / 1990.
În categoria liber profesioniştilor au fost cuprinşi :
- meditatori de orice fel
- muzicanţi şi lăutari fără angajament
- experţii de orice fel
- desenatorii tehnici
- slujitorii cultelor religioase pentru veniturile încasate direct de la
populaţie
- dactilografele şi stenografele
În categoria meseriaşilor s-au inclus :
- blănarii
- cojocarii
- ceasornicarii
- cizmarii, croitorii, zugravii, fotografii, tapiţerii etc.
În categoria altor persoane au fost cuprinşi :
- cărăuşii şi comercianţii cu activitate pe cont propriu
- persoanele care prestează servicii în condiţiile retribuirii pe bază de
cote părţi din încasări.
- Proprietarii cazanelor de fiert ţuică.
- Dăracelor de lână etc.
Impunerea a fost personală, ceea ce înseamnă că impozitul era aşezat
asupra fiecărei persoane autorizate.
Obiectul impunerii a fost constituit din veniturile nete în bani şi în natură
realizate de subiecţii enumeraţi anterior din activităţile desfăşurate pe cont
propriu.
Cuantificarea mărimii materiei impozabile s-a realizat pe baza
- metodei evaluării directe sau
- metodelor normelor de venit.
Evaluarea directă presupune determinarea venitului brut şi deducerea din
acestea a cheltuielilor aferente realizării acestui venit , în funcţie de condiţiile
concrete de exercitare a activităţilor .
În acest caz contribuabilii au fost obligaţi să depună declaraţii de
impunere şi să ţină o evidenţă simplă, din care să rezulte veniturile brute şi
cheltuielile aferente.
Folosirea metodei normelor de venit a presupus stabilirea mărimii
venitului impozabil de către organele fiscale, în funcţie de normele de venit
comunicate de Ministerul Finanţelor.
Aceste norme de venit sunt desfăşurate pe meserii sau genuri de activităţi,
precum şi în funcţie de caracterul urban sau rural al localităţii de impunere.
Minimul neimpozabil, sumele fixe de impozit şi cotele procentuale de
impunere sunt diferite de la o categorie de venituri la alta, astfel că pentru
dimensionarea impozitului datorat este necesară utilizarea tabelelor speciale
conţinute în reglementările legale.
Potrivit O.G nr. 44 / 29 aug. 1995 care a intrat în vigoare la 1 ianuarie
1996 , impozitul anual asupra veniturilor obţinute din exercitarea unei profesii
libere şi din valorificarea lucrărilor literare, de artă şi ştiinţifice , inclusiv din
moştenirea dreptului asupra unor astfel de lucrări se determină pe baza grilei
din tabelul următor.
Tabel pg. 281.

Impozitul calculat prin utilizarea elementelor din această grilă nu poate fi


mai mare decât 38 % din impozitul anual, făcându-se în acest fel alinierea la
ceea ce înseamnă impozitul pe profit calculat prin folosirea cotei normale.
Pentru determinarea venitului impozabil anual, în afara cheltuielilor
concrete pentru realizarea veniturilor în limita cotei de 20% din veniturile
încasate, se mai deduc :
1. cheltuieli pentru acţiunile de protocol, reclamă şi publicitate realizată
în scopul obţinerii veniturilor.
2. Cheltuieli de deplasare, şi pentru diurnă, fiind legate de realizarea
veniturilor impozabile
3. Cheltuieli aferente întreţinerii şi utilizării mijloacelor de transport din
proprietatea contribuabilului, când aceste sunt utilizate în scopul
realizării venitului supuse impunerii
4. Cheltuieli de întreţinere a locuinţei şi pentru telefon când activitatea se
desfăşoară în propria locuinţă
În cazul veniturilor obţinute din lucrările literare , de artă şi ştiinţifice,
inclusiv cele din moştenirea dreptului asupra unor astfel de lucrări, calculul
impozitului datorat se realizează de către unităţile de creatori care sunt obligate
să practice stopajul la sursă şi să vireze impozitul la bugetul local.
În cazul plăţilor directe, aceste obligaţii revin unităţii plătitoare de venituri
de către liber profesioniştii contribuabilii sau către moştenitorii drepturilor
asupra lucrărilor literare, de artă şi ştiinţifice.
Venitul impozabil anual se determină prin scăderea din venitul brut
realizat a unor cote forfetare de cheltuieli , cuprinse între 20% şi 50% după cum
urmează:
a) 20% în cazul lucrărilor literare
b) 30% în cazul lucrărilor ştiinţifice şi de artă cu excepţia celor realizate
de persoanele prevăzute la literele c) şi d).
c) 40% în cazul compozitorilor şi muzicologilor, membrii şi nemembrii ai
Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, precum şi în cazul
moştenitorilor acestora.
d) 50% în cazul artiştilor plastici profesionişti care sunt membri ai
Uniunii Artiştilor Plastici şi ai Fondului Plastic.
În cazul lucrărilor de artă monumentală , se iau în considerare cheltuielile
efective, pe bază de documente justificative.
b) Impozitul pe clădiri de la persoane fizice.

În majoritatea ţărilor lumii, clădirile formează unul dintre obiectele cele


mai reprezentative ale averii impozabile.
În România , impozitul pe clădiri este un impozit anual, de tip
proporţional, aşezat asupra clădirilor de orice fel, situate în municipii, oraşe,
comune şi sate, indiferent de modul cum sunt folosite şi de destinaţia dată
acestora.
În cazul clădirilor proprietate de stat , aflate în administrarea sau folosinţa,
după caz, a contribuabilului, impozitul pe clădire se datorează de către cei care
le au în administrare sau în folosinţă.
Pentru clădirile care constituie fondul locativ de stat , impozitul pe clădire
se datorează de către unităţile care le administrează.
Potrivit prevederilor din Legea nr. 27 / 1994, cotele de impozit sunt două :
- 1 % pentru clădirile aparţinând persoanelor fizice şi fondul locativ de
stat.
- 1,5% pentru clădirile celorlalţi contribuabili , inclusiv cele ale
persoanelor fizice, dacă erau înregistrate ca sedii de societăţi comerciale sau
pentru alte activităţi economic
Calculul valorii impozabile se efectuează prin înmulţirea suprafeţei
clădirii cu valorile impozabile în sume fixe pe m.p , reglementate pentru mediul
rural inclusiv din satele aparţinătoare municipiilor şi oraşelor ) şi pentru mediu
urban în funcţie de felul şi destinaţia clădirilor.
În cazul subsolurilor şi mansardelor locuibile, precum şi a pivniţelor din
corpul clădirilor situate în mediul urban, valorile impozabile se calculează în
procent de 30, 50 sau 60% din cele aferente clădirilor din care fac parte.
Calculul impozitului pe clădiri se efectuează de către organele fiscale
pentru cele aparţinând persoanelor fizice şi respectiv, direct de către
contribuabilii pentru celelalte clădiri.
Aceşti contribuabili depun în prima lună a fiecărui an o declaraţie de
impunere ce reprezintă în acelaşi timp şi procesul verbal de impunere.
Pentru mediul rural , s-au avut în vedere valori impozabile aferente
categoriei de locuit, dacă aceste spaţii făceau corp comun cu clădirea de locuit,
respectiv valorile impozabile aferente altor clădiri, în cazul când asemenea
clădiri erau separate de corpul clădirii de locuit.
Ca impozit anual, calculul său se efectuează la începutul anului, iar
obligaţiile de plată se împart în mod egal pe cele patru trimestre.
Conform legii nr. 27 / 1994 :
- impozitul pe clădirile proprietatea persoanelor fizice se calculează prin
aplicarea cotei de 1% asupra valorilor stabilite potrivit criteriilor şi
normelor de evaluare.
- Unităţile care administrează clădirile din fondul locativ de stat,
utilizate de persoane fizice ca locuinţe , plătesc impozitul pe clădiri
calculat cu cota 1 %.
- La determinarea impozitului pe clădiri în cazul contribuabililor , se iau
în vedere atât clădirea aşezate în funcţiune cât şi cele în rezervă sau
conservare.
- Clădirile aflate în funcţiune şi a căror valoare a fost recuperată integral
pe calea amortizării sunt supuse în continuare impozitului pe clădiri,
calculat pe baza valorii la care au fost închise evidenţele.
- Clădirile noi, dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se
impun cu începere de la data de întâi ale lunii următoare celei în care
au fost dobândite . Impozitul se calculează pe numele noului
contribuabil, proporţional cu perioada de timp rămasă până la sfârşitul
anului.
- Impozitul pe clădiri în cazul contribuabililor persoane fizice se
stabileşte pe baza declaraţiei de impunere depusă în condiţiile
prezenţei legii de către proprietarul clădirii la organul fiscal teritorial
pe raza căruia se află clădirea.
- Impozitul anual pe clădire se plăteşte trimestrial în rate egale, până la
data de 15 inclusiv a ultimii luni din fiecare trimestru.
c) taxe asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele fizice.

Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică, aparţinând


contribuabililor se stabileşte în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului,
pentru fiecare 500 cm sau tracţiune de capacitate sub 500 cm, după cum
urmează :
- autoturisme 4000 lei /an
- autobuze, autocare, microbuze 12000
autocamioane de orice fel
- autotrenuri de orice fel 14000
- tractoare 8000
- motociclete, scutere 2000
- biciclete şi tricicluri cu motor 1500
Pentru remorci de orice fel , semiremorci şi rulote aparţinând
contribuabilului , taxele anuale se stabilesc, în funcţie de capacitatea acestora,
astfel :
- până la o tonă - 50% din taxa stabilită pentru autoturisme
- între 1-3 tone - 50% din taxa stabilită pentru tractoare
- peste 3 tone - 50 % din taxa pe autotrenuri
Pentru ataşe, taxa anuală se stabileşte la nivelul a 50 % din taxa datorată
pentru motociclete, motorete şi scutere.
Sunt scutite de taxă autoturismele , motocicletele cu ataş şi triciclurile cu
motor care aparţin invalizilor şi sunt adaptate invalidităţii acestora.
- capacitatea cilindrică a motorului şi capacitatea remorcilor se
dovedeşte cu cartea de identitate a autovehiculului, respectiv a
remorcii cu factura de cumpărare sau alte documente legale din care să
rezulte aceasta.
- Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu întâi a
lunii în care au fost dobândite , iar în cazul înstrăinării sau radierii în
timpul anului din evidenţele organelor de poliţie, taxa se dă la scădere
începând cu data de întâi a lunii în care a apărut una din aceste situaţii.
- Taxa asupra mijloacelor de transport se stabileşte de către organele
fiscale teritoriale , pe raza căror contribuabilii îşi au domiciliul sau
sediul , după caz, pe baza declaraţiei de impunere , depusă în condiţiile
prezentei legi.
- Taxa asupra mijloacelor de transport se plăteşte trimestrial, în rate
egale până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
Pentru mijloacele de transport dobândite în cursul anului, taxa datorată se
repartizează în sume egale, la termenul de plată rămase până la sfârşitul anului.
d) impozitul pe veniturile persoanelor fizice nesalariate.

După O. U. G nr. 85 / 1997, trebuie avut în vedere următoarele :


- orice venit, în bani sau natură , obţinut de o persoană fizică se impune
impozitării.
- Veniturile realizate de persoanele fizice care nu au calitatea de
salariat , cu carte de muncă , care nu sunt realizate printr-un loc de
muncă permanent, în cadrul unei funcţii de bază, se impozitează după
O.U.G nr. 85/ 1997.
Veniturile realizate de persoanele fizice , ce intră în sfera de impozitare a
O.U.G nr. 85 / 1997, sunt multe şi diverse şi ridică numeroase şi complexe
probleme în ceea ce priveşte departajarea lor faţă de cele care se impozitează
conform Legii nr. 321 / 1991.
Sumele reţinute ca impozit , în baza O. U.G. nr. 85/1997 aparţin
impozitelor şi taxelor locale, se virează la bugetul consiliului local, pe a cărui
rază teritorială se obţin veniturile respective.
Această sursă de venit a fost reglementată şi s-a constituit la bugetele
locale pentru veniturile realizate până la 31 decembrie 1999, de la 1 ian 2000
intrând în vigoare O.G. 73/1999.
e) Impozitul pe terenuri de la persoane fizice
Impozitul pe teren se stabileşte anual, în sumă fixă pe metru pătrat de
teren, diferenţiat pe categorii de localităţi, iar în cadrul localităţilor pe zone,
după cum urmează:
Zonă în cadrul Categoria localităţii
localităţii municipii oraşe comune
A 120 90 20
B 70 50 15
C 45 30 -
D 30 20 -

Contribuabilii care deţin suprafeţe de teren situate în municipii, oraşe,


comune, datorează impozit pe teren, ocupate de clădiri şi alte construcţii.
Încadrarea terenurilor pe zone, în localităţi se face de către consiliile
locale, în funcţie de poziţia terenurilor faţă de centrul localităţilor cu caracterul
zonei respective (zonă de locuit sau industrială), apropierea sau depărtarea de
căile de comunicaţie, precum şi de alte elemente specifice fiecărei localităţi în
parte.
Contribuabilii care dobândesc dreptul de proprietate pentru unele terenuri
proprietate de stat, avute anterior în administrare sau în folosinţă, datorează
impozitul pe terenuri începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a
survenit această modificare.
f) alte impozite şi taxe de la populaţie
În exercitarea atributelor ce le revin în administrarea domeniului public
privat al unităţilor administrativ-teritoriale, consiliile locale sau judeţene, după
caz, pot institui taxe pentru:
- utilizarea temporară a locurilor publice;
- deţinerea şi proprietate sau în folosinţă, după caz, de utilaje autorizate
să funcţioneze în scopul obţinerii de venit;
- vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de
arhitectură şi arheologice;
- alte taxe.
Aceste taxe constituie venituri proprii ale bugetelor locale.
Consiliile locale pot institui taxe pentru serviciile publice create la nivelul
comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor în scopul satisfacerii unor
necesităţi ale comunităţii locale, cu condiţia ca taxele percepute să asigure
întreţinerea, şi după caz, funcţionarea acestor servicii.
Instituirea de noi taxe se publică în presă şi se afişează la sediile
consiliilor locale, precum şi în alte locuri publice, cu cel puţin 30 de zile înainte
de aplicare.
3. Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat

Contribuabili care au în administrare sau în folosinţă terenuri care sunt în


proprietatea statului, plătesc taxa (în baza legii nr. 69/1993) pentru acestea în
cazul în care sunt folosite în alte scopuri decât pentru agricultură sau
silvicultură.
Pentru folosirea cât mai eficientă a suprafeţelor de teren proprietate de stat
şi pentru înlăturarea risipei sau degradării acestuia, se instituie o taxă potrivit
anexei în prezenta lege.
I. Taxa se datorează pentru terenurile proprietate de stat utilizate de
către regiile autonome , societăţile comerciale, precum şi de către
celelalte persoane juridice în alte scopuri decât pentru agricultură
sau silvicultură.
II. –Taxa este anuală , stabilită în lei pe metru pătrat de teren,
diferenţiată pe categorii de localităţi , iar în cadrul localităţilor, pe
zone , după cum urmează :
a) . Pentru localităţi urbane.

Zona în cadrul Categoria localităţii


localităţii I II III IV
A 120,00 90,00 40,00 20,00
B 70,00 50,00 25,00 15,00
C 45,00 30,00 15,00 -
D 30,00 20,00 - -

Încadrarea localităţilor în categoriile de mai sus se face în funcţie de


gradul de dezvoltare economică şi socială după cum urmează :
1. municipiul Bucureşti se încadrează în ctg. I de localităţi.
2. municipiul reşedinţă de judeţ, precum şi municipiu Hunedoara se
încadrează în categoria. A II-a de localităţi.
3. celelalte localităţi urbane fac parte din categoriile. A III –a sau a IV- a
de localităţi. Încadrarea se face de către consiliul judeţean şi respectiv
de consiliul sectorului Agricol Ilfov, după caz.
Încadrarea terenurilor pe zone în cadrul localităţilor urbane se face de
către consiliile locale de municipii şi oraşe, în funcţie de poziţia terenurilor faţă
de centrul localităţilor , de caracterul zonei respective ( zonă de locuit sau
industrială ) apropierea sau depărtarea faţă de căile de comunicaţii , precum şi în
funcţie de alte elemente care-şi asigură aplicarea taxei mai ridicate pentru
folosirea terenurilor situate în zonele centrale de locuit ale localităţilor .
Pe măsura dezvoltării economice sociale ale localităţilor , consiliile
judeţene şi consiliul sectorului Agricol Ilfov vor reexamina încadrarea
localităţilor în categoriile a – III-a şi a IV-a în vederea încadrărilor lor într-o
categorie superioară.
Modificarea încadrării terenurilor pe zone în cadrul localităţilor se face de
către consiliile locale ale municipiilor şi oraşelor.
În cazul în care o localitate rurală celor urbane , taxa corespunzătoare noii
încadrării se aplică începând cu 1 ianuarie al anului următor celui în care a
survenit această modificare.
b) Pentru localităţile rurale.

specificare Zona de fertilitate


I II III IV V
Taxă 70,00 60,00 50,00 30,00 20,00

Încadrarea localităţilor rurale în zone de fertilitate este cea prevăzută de


normele legale privind impunerea veniturilor realizate din activităţile agricole.
III. Taxa pentru terenurile ocupate de linii ferate şi drumuri este anuală,
în lei /km şi cale ferată după cum urmează:
- pentru linii ferate normale 8300 lei /km
- pentru linii ferate înguste 4200 lei / km
- pentru drumuri 4200 lei /km.
Unităţile de transport feroviar datorează numai taxa în funcţie de
lungimea căii ferate. La stabilirea taxei se are în vedere lungimea totală a căii
ferate, inclusiv lungimea desfăşurată a reţelei de linii ferate din depouri, staţii de
cale ferate, rampe şi alte obiective de exploatare feroviară.
III Taxa anuală pentru folosirea terenurilor proprietate de stat se
datorează pentru :
- terenurile aflate în administrarea sau folosirea instituţiilor publice
stabilite potrivit legii nr. 10 / 1991 privind finanţele publice;
- terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii
pentru agricultură sau silvicultură, cele ocupate de iazuri , bălţi sau
locuri precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, în
măsură în care nu afectează folosirea suprafeţei solului. Încadrarea
terenurile în aceste categorii se face de către organele de specialitate
competente.
- terenurile pe care sunt în curs de execuţie obiective noi de investiţii.
IV Taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat se datorează în
funcţie de situaţia terenurilor existente la 1 ianuarie a fiecărui an, pe baza
declaraţiei depuse de plătitor .
Plata taxei se face în 4 rate trimestriale egale , până la 15 ( inclusiv ) al
ultimei luni a fiecărui trimestru.
Obligaţia calculării şi răspunderea pentru achitarea în termen revine
plătitorilor.
Pentru neplata în termen a taxei se datorează majorări de 0,3% pentru
fiecare zi de întârziere la plată.
4. Impozitul pe clădiri şi terenuri de la persoane juridice
a) Impozitul pe clădiri de la persoane juridice
Impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor juridice se calculează prin
aplicarea cotei procentuale stabilite de consiliile locale care poate fi cuprinsă
între 0,5- 1,0 % asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea
acestora, conform prevederilor legale în vigoare.
Pentru persoanele juridice impozitul pe clădiri se calculează de către
acestea prin declaraţia de impunere , care se întocmeşte şi se depune la serviciile
de specialitate ale consiliilor locale, pe proprie răspundere a contribuabililor.
Impozitul se plăteşte trimestrial în 4 rate egale până la data de 15,
inclusiv, ale ultimei luni din fiecare trimestru.
b) Impozitul pe terenuri de la persoane juridice.
Contribuabilii, persoane juridice, care deţin în proprietate terenuri, altele
decât cele necesare desfăşurării activităţii pentru care sunt autorizaţi potrivit
legii, datorează pentru acesta impozit pe teren, conform prevederilor legale în
vigoare, respectiv în sumă fixă pe metru pătrat de teren diferenţiat pe categorii
de localităţi şi pe zone, în cadrul localităţilor.
5. Alte impozite directe
a) Taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele juridice.
Acelaşi cote de impozitare ca şi la persoanele fizice.
Instituţiile publice, precum şi persoanele juridice care au profil de
activitate transport de călători în comun, în interiorul localităţilor sunt scutite de
plata taxei asupra mijloacelor de transport.
b) Alte încasări din impozite indirecte
A.2 Impozite indirecte.
1. Impozitul pe spectacole.
Persoanele fizice şi cele juridice care organizează, cu plată spectacole,
manifestări artistice sau sportive, activităţi artistice şi distractive de discotecă şi
videotecă, denumite în continuare spectacole, datorează impozit pe spectacole,
calculat în cote procentuale asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare,
şi a abonamentelor, mai puţin valoarea timbrelor instituite potrivit legii după
cum urmează:
A. Spectacol :
a) de teatru, operă, operetă, filarmonică, cinematografică, alte spectacole
muzicale şi de cire – 2 %
b) festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri sau alte manifestări
artistice sau distractive care au un caracter ocazional – 5 %.
B. Competiţii sportive :
a) interne – 2%
b) internaţionale –5%
C. Activităţi cu caracter distractiv sau artistic organizate de videoteci sau
discoteci – 10 %.
Plătitorii de impozit pe spectacole au obligaţia de a înregistra biletele
intrare la organele fiscale în a căror rază teritorială îşi au sediul şi de a afişa
tarifele la casele de vânzare a biletelor şi la locul de desfăşurare a spectacolelor.
Pentru spectacolele organizate în deplasare sau în turneu este obligatorie
vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor la organele fiscale în a căror
rază teritorială au loc spectacolele.
Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 15 inclusiv a lunii
următoare.
Plata se efectuează le trezoreriile statului , în judeţele în care funcţionează
acestea , sau la unităţile băncilor comerciale în care Ministerul Finanţelor au
încheiat convenţii corespunzătoare, acolo unde trezoreriile nu au luat fiinţă.
Plătitorii de impozit pe spectacole răspund de exactitatea calculului şi de
vărsarea le timp a impozitului.
Pentru sumele cedate în scopuri umanitare, pe bază de contract, din
încasările obţinute din spectacole şi manifestări artistice nu se datorează impozit
pe spectacole.
Impozitul pe spectacole constituie venit la bugetele administrativ-
teritoriale în a căror rază teritorială au loc spectacolele. Neplata în termen a
impozitului atrage obligaţia de a plăti încasări de întârziere.
Plătitorii impozitului pe spectacole au obligaţia de a ţine evidenţa acestuia
şi de a depune lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare la organul
fiscal teritorial în a cărui rază teritorială plătitorul îşi are sediul sau domiciliul,
decontul de impunere potrivit modelului elaborat de Ministerul Finanţelor.
Plătitorii de impozite pe spectacole sunt, de asemenea, obligaţi :
a) să respecte normele legale privind tipărirea , înregistrarea, vizarea,
gestionarea şi vânzarea biletelor de al intrare de la spectacole şi a
abonamentelor;
b) să depună decontul de impunere în termenul prevăzut de lege
c) să declare spectacolele la organele fiscale, cel puţin cu 2 zile lucrătoare
înaintea datei de desfăşurare a spectacolului;
d) să elibereze biletele de intrare pentru toate sumele încasate de la
spectacol şi să nu practice tarife majorate faşă de cele înscrise pe bilet;
e) să pună la dispoziţia organelor de control documentele care atestă
calculul şi plata impozitului pe spectacol.
Încălcarea normelor legale privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea,
gestionarea şi utilizarea biletelor de intrare şi a abonamentelor la spectacole
constituie contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii, încât potrivit
legii penale, se constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 600.000
lei la 5.000.000 lei.
2. Alte impozite indirecte
a) taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare
b) taxe de timbru pentru contestaţiile şi plângerile asupra sumelor
constatate şi aplicate prin acte de control şi de impunere
c) taxe extrajudiciare de timbru
Actul normativ prin care sunt legiferate taxele extrajudiciare de timbru
este legea 117 in 30 iunie’99. În aplicarea acestei legi a fost emis ordinul
Ministerului Finanţelor nr. 1076 prin care s-au aprobat normele metodologice
date în aplicarea legii sus menţionate.
Pentru eliberarea certificatelor de orice fel (altele decât acelea pe carte le
eliberează institutele Ministerului Justiţiei, Parchetul sau notarii publici) pentru
preschimbarea actelor de identitate precum şi pentru eliberarea acestora, pentru
eliberarea permiselor de vânătoare şi de pescuit, obţinerea permisului de
conducere pentru înmatricularea autovehiculelor şi a remorcilor precum şi
pentru alte servicii prestate de instituţiile publice, solicitanţii datorează taxe
extrajudiciare de timbru şi persoanele fizice care solicită servicii sau eliberări de
acte supuse acestor taxe.
Legea prevede şi anumite excepţii:
- taxele extrajudiciare de timbru sunt stabilite în sume fixe şi se aplică
pentru fiecare act sau operaţiune taxabilă.
- taxele extrajudiciare de timbru sunt venituri ale bugetelor locale sau
ale bugetelor de stat după caz. Aceste categorii de taxe se achită
întotdeauna anticipat. În cazul în care taxele au fost plătite anterior
intrării în vigoare a legii nr. 117/1999 pentru serviciile care urmau să
fie prestate după intrarea în vigoare a acestei legi, ele s-au reîntregit
prin achitarea diferenţei până la nivelul taxelor prevăzute de noua lege.
Nu se taxează:
- actele prin care se comunică solicitanţilor modul în care se
soluţionează cererile persoanelor fizice sau juridice prin care aceştia
solicită acordarea înlesnirilor legale (eşalonări la plată)
- scutirea de plată a unor majorări de întârziere
- actele şi serviciile prevăzute ca atare în lege şi anume: eliberarea
certificatelor care atestă un fapt sau o situaţie care decurge din
raporturile de muncă, eliberarea certificatelor destinate obţinerii unor
drepturi privind asistenţa socială privind asigurările sociale şi protecţia
socială (certificat de boală).
- unicatele certificatelor eliberate de instituţiile de învăţământ
(diplomele de absolvire)
- certificatele eliberate pentru a servi în şcoli, armată, şi în alte asemenea
instituţii
- eliberările certificatelor originale de stare civilă
- eliberările certificatelor adeverinţelor şi a oricăror altor înscrisuri
medicale cu excepţia celor folosite în justiţie
- eliberările certificatelor medico-legale prin care se atestă decesul
- eliberarea certificatelor ca urmare a unor acţiuni sanitar-veterinare
obligatorii şi gratuite
- înscrierea menţiunilor privind schimbarea domiciliului
- eliberarea unor cărţi de identitate în cazul schimbării denumirii
localităţii sau a străzii
- examinarea şi vederea obţinerii permisului de conducere auto a unor
categorii de persoane cum sunt: persoanele cu handicap fizic şi
autovehicol adaptat infirmităţii lor
- membrilor misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditaţi în
România pe bază de reciprocitate.
Taxele extrajudiciare de timbru se constituie ca venituri la bugetele locale
în a cărui rază teritorială îşi are sediul prestatorului serviciului taxabil asupra
terenurilor dobândite în baza legii fondului funciar.
Taxele extrajudiciare de timbru se încasează în contul bugetului local
astfel:
- la unităţile trezoreriei statului într-un cont deschis cu acest scop, deschis
pe seama consiliului local în a cărui rază teritorială se află sediul prestatorului de
serviciu.
Taxele extrajudiciare de timbru se încasează în contul bugetului de stat
prin unităţile trezoreriei statului.
Plata taxelor extrajudiciare de timbru se pot efectua în următoarele
moduri:
- în numerar la caseriile trezoreriei statului sau la unităţile CEC ori
caseriile prestatorilor de servicii pe bază de chitanţe
- ordin de plată tip la trezoreria statului din conturile plătitorilor pe care
unităţile bancare la care plătitorul are deschis cont curent aplică
ştampila prin care se certifică plătirea taxei de timbru.
- aplicarea şi anularea de timbre fiscale pentru taxele extrajudiciare de
timbru de până la 50000 lei incluşi cu excepţia taxei pentru eliberarea
titlului de proprietate asupra terenurilor care se plăteşte numai cu
numerar sau cu ordin de plată în contul bugetului de stat.
Pentru a putea servii la perceperea taxelor extrajudiciare de timbru
timbrele fiscale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să fie autentice
- să fie în circulaţie
- să nu poarte semnătură sau însemn de anulare
- să nu poarte ştersături sau urme de spălare
- să fie întregi
Timbrele fiscale pot fi utilizate cu excepţiile prevăzute de lege ca mijloc
de plată numai pentru plata taxelor în cuantum de până la 50 000 lei inclusiv,
această plată considerându-se pentru fiecare operaţiune taxabilă.
Taxele sau diferenţele de taxe extrajudiciare de timbru care au fost
achitate în cuantumul legal şi în condiţiile prevăzute de lege se debitează şi de
urmăresc de organele fiscale.
B. Venituri nefiscale
1. Vărsămintele din profitul net al regiilor autonome
Cap IV Consideraţii privind impozitele şi
taxele locale

Legea nr. 27/17.05.1994 privind impozitele şi taxele locale a fost


publicată în Monitorul Oficial nr. 127 din 24.05.1994.
Pe parcurs această lege a suferit mai multe modificări şi completări.
Întrucât prevederile acestei legi deveniseră tot mai greu de interpretat şi aplicat,
ca urmare a numeroaselor modificări şi completări suferite, Legea nr. 27/1994 a
fost republicată în M. Of. nr. 273 din 22 iulie 1998.
După republicarea Legii nr. 27/1994, orice modificări, completări,
abrogări aduse prin actele normative apărute după data de 22 iulie 1998,
obligatoriu trebuiau să aibă în vedere forma repub1icată şi nu forma iniţială a
acestei legi. Aceasta este o condiţie esenţială şi elementară pentru asigurarea
unităţii şi raţionalizării legislaţiei şi aşa destul de stufoasă, cu numeroase
modificări şi completări, modificări la modificări, completări la completări,
repuneri în vigoare de abrogări, suspendări, amânări etc.
Surprinde şi nedumireşte faptul că nici chiar această elementară cerinţă nu
este respectată prin legislaţia în vigoare .
Spre exemplu, prin O.G. nr. 68/28.08. 1997 privind procedura de
întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, pub1icată în M. Of. nr.
27 din 30 august 1997, deci la 40 de zile după publicarea în M. Of. a formei
republicate a legii nr. 27/1994, la art. 16 se prevede că: “Pe data intrării în
vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă: ... art. 68 alin. I lit. a) şi b) şi
prevederea referitoare la lit. , a) şi b) din alin. 2 ai art. 68 din Legea nr. 27/1994
privind impozitele locale, şi modificările ulterioare, în ceea ce priveşte
contribuabilii persoane juridice”.
Dar Legea nr. 27/1994, republicată, nu conţine decât 62 de articole.
Aceasta demonstrează pasivitatea, neglijenta cu care este tratată problema raţionalizării
legislaţiei, a asigurării continuităţii şi unităţii actului legislativ.
În condiţiile în care O.G. nr. 68/1998, apărută la 40 de zile după ce contribuabilul de
rând abia reuşise să-şi procure Legea nr. 27/1994, republicată, şi se precizează că se abrogă
art. 68, dar observă că forma republicată nu conţine decât 62 de articole, oare ce va crede? Si
aşa aprecierea generală este de “haos legislativ”, chiar de compromiterea procesului de
privatizare printr-o legislaţie plină de paralelisme, suprapuneri, confuzii, ambiguităţi, sau
prevederi susceptibile de cele mai diferite interpretări, chiar diametral opuse.
A devenit o realitate faptul că tot mai mult, numeroşi potenţiali investitori străini
manifestă reţineri în plasarea de capitaluri în ţara noastră invocând “ instabilitatea legislaţiei
adoptate, caracterul stufos al acesteia , precum şi nearmonizarea reglementărilor care vizează
acelaşi domeniu, ceea ce creează confuzie, dezorientare , neîncredere şi câmp liber arbitralului
.” De asemenea, nu trebuie uitat că “În principiu, stabilitatea legislaţiei într-o ţară este
considerată ca un indicator privind stabilitatea statului” (a se vedea şi articolul distinsului
jurist Gheorghe Anghelache, intitulat “ Labilitatea legislaţiei”, apărut în revista Ghid juridic
pentru societăţile comerciale, nr. 7- 8/1998).
În frecvente cazuri (precum în exemplul de faţă), nu mai este vorba de
modificări impuse de îmbunătăţirea unui domeniu de activitate sau a altuia, ci de
adevărate gafe legislative care , nu numai că nu sunt admise, clar, in perioada
actuală, constituie adevărate. circumstanţe agravante în aprecierea, la general, a
legislaţiei fiscale, ca total necorespunzătoare .

V Concluzii şi propuneri
1. Prevederi legale care, în mod obligatoriu, trebuie respectate în
elaborarea hotărârilor consiliilor locale.
Prin legea nr. 189/14.10.1998 privind finanţele publice locale, publicată în
M. Of. nr. -. 404 din 22 octombrie 1998, în vigoare începând cu data de 1
ianuarie 1999 (a se vedea art. 66), modificată şi completată prin “Ordonanţa de
urgentă a Guvernului nr. 61 (din 28 decembrie 1998 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 189/1998 privind finanţele publice locale”, publicată în M.
Of. nr. 517 din 30 decembrie 1998, se prevede:
Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele competente şi
răspunderi în ceea ce priveşte finanţele publice locale:
1. elaborarea şi aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite;
2. stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor
şi taxelor locale, precum şi a altor venituri ale unităţilor administrativ-
teritoriale prin compartimente proprii de specialitate, în condiţiile legii.”
Pentru înţelegerea deplină a neajunsurilor unor prevederi din hotărârile
consiliilor locale, prin care s-au aprobat impozitele şi taxele locale pentru anul
1999, sunt de reţinut şi următoarele prevederi din Legea nr. 27/1994 privind
impozitele şi taxele locale, republicată în M. Of. nr. 273 din 22 iulie 1998,
modificată şi completată prin “Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 62 din 28
decembrie 1998 pentru modificarea şi completarea legii nr. 27/1994 privind
impozitele şi taxele locale”, publicată în M. 0f 30 decembrie 1998:
Impozitele şi taxele locale constituie venituri proprii ale bugetelor
unităţilor administrativ-teritoriale şi sunt reglementate prin prezenta lege.”
Impozitul pe clădirile proprietatea fizice, se calculează prin aplicarea cotei
de 0,2% din mediul urban şi de 0,1% în mediul rural, asupra valorii clădirii.
Impozitul pe clădiri în cazul persoanelor juridice şi altor contribuabili se
calculează prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale ce poate fi cuprinsă
între 0,5 - 1,0% asupra valorii de inventar a clădirilor actualizată conform
prevederilor legale şi înregistrată în contabilitatea acestora. Aceleaşi cote asupra
valorii clădirilor aparţinând persoanelor fizice autorizate care conduc evidenţe
contabile.
Impozitul pe teren se stabileşte anual în sumă fixă pe metru pătrat,
diferenţiat pe categorii de localităţi, iar în cadrul localităţilor pe zone; în
perimetrul construibil, după cum urmează:

Zona în cadrul
Categoria localităţii
localităţii
0 1 2 3 4 5
Bucureşti Braşov, Cluj Municipii şi Oraşe şi Comune,
Napoca, localităţi localităţi sate-
Constanţa, urbane rurale reşedinţă de
Craiova, atestate ca atestate comună, sate
Galaţi, Iaşi, staţiuni ca componente
Timişoara turistice staţiuni ale
turistice comunelor şi
sate
aparţinând
municipiilor
A 2400 2000 1500 1000 100
B 2000 1500 1000 500 50
C 1500 1000 500 250 X
D 1000 500 250 150 X

* potrivit dispoziţiilor legale în vigoare

Încadrarea terenurilor pe zone, în cadrul localităţilor, se face de către


consiliile locale, în funcţie de poziţia terenurilor faţă de centrul localităţilor, de
caracterul zonei respective (zonă de locuit sau industriale), apropierea sau
depărtarea faţă de căile de comunicaţii, precum şi de alte elemente specifice
fiecărei localităţi în parte.
Consiliile locale ale comunelor şi oraşelor, consiliile judeţene şi Consiliul
General al Municipiului Bucureşti pot acorda, de la caz la caz, pentru motive
temeinice justificate, în cazul impozitelor şi taxelor care sunt venituri ale
bugetelor acestora şi nu au fost plătite în termen, eşalonări la plată până la cel
mult 12 rate lunare , amânări la plată până la sfârşitul anului calendaristic,
precum şi reduceri sau scutiri de majorări de întârziere aferente impozitelor şi
taxelor locale neachitate .
Impozitul pe clădiri datorat pentru clădirile şi construcţiile utilizate în
agricultură se reduce la 50% până la data de 31 decembrie 2000.
Impozitele şi taxele locale, stabilite în sume fixe vor putea fi majorate sau
diminuate, anual, de către locale şi judeţene cu până la 50%. Hotărârea de
modificare trebuie adoptată până la data de 31 octombrie a fiecărui an şi se
aplică în anul următor. Pentru impozitele şi taxele datorate în anul 1999
hotărârea de modificare poate fi adoptată în termen de 15 zile de la data
publicării prezentei ordonanţe.
Stabilirea, constatarea, controlul, în urmărirea impozitelor şi taxelor
locale, a majorărilor de întârziere şi a amenzilor, soluţionarea obiecţiunilor
contestaţiilor şi plângerilor formulate la actele de control impunere, precum şi
executarea creanţelor bugetare se efectuează de către serviciile de specialitate
ale consiliilor locale sau judeţene, după caz, potrivit legii.
Consiliile locale şi judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti
şi consiliile locale ale sectoarelor obligate ca, în cursul anului 1999, să îşi
organizeze servicii proprii de specialitate în vederea preluării şi exercitării
atribuţiilor prevăzute la alineatul 1.
Până la data de 31 decembrie 1999, autorităţile administraţiei publice
locale vor prelua pe bază de protocol, de la organele teritoriale ale Ministerului
Finanţelor, exercitarea atribuţiilor şi efectuarea procedurilor prevăzute la
aliniatul 1.
Până la data preluării, de către fiecare consiliu local sau judeţean, in parte,
respectivele atribuţii se aduc la îndeplinire de către organele fiscale teritoriale
ale Ministerului Finanţelor.
La solicitarea primăriilor şi, respectiv, a preşedinţilor consiliilor judeţene,
organele fiscale teritoriale sun obligate să prezinte trimestrial consiliilor locale
sau judeţene, după caz, informări asupra exercitării atribuţiilor ce le revin
potrivit alineatului 4.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe
de urgenţă, Ministerul Finanţelor, împreună cu Departamentul pentru
Administraţie Publică va elabora şi supune aprobării Guvernului Proiectul Cadru
prevăzut la alineatul 3.”
Impozitele şi taxele locale, reglementate prin prezenta lege, constituie
venituri ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în care
contribuabilii îşi au domiciliul, sediul sau în care se află bunurile impozabile sau
taxabile, cu excepţia taxelor care, potrivit dispoziţiilor legale, se gestionează, se
administrează şi se utilizează ca venituri extrabugetare.
2.Lipsa unei proceduri prestabilite, a unui model de hotărâre prin
care să se stabilească impozitele şi taxele locale, ca şi lipsa de sprijin şi
îndrumare în desfăşurarea activităţii, atât de necesare consiliilor locale în
perioada actuală, a conclus la elaborarea unor hotărâri cu numeroase şi serioase
neajunsuri, precum:
2. 1. Lipsuri de reglementare;
2.2. Caracterul stufos al unor hotărâri, ca urmare a copierii textelor de
lege, fără însă a se hotărî asupra nivelului impozitelor şi taxelor locale, conform
competenţelor prevăzute de lege.
2.3. Paralelisme, suprapuneri, exprimări pleonastice. ambigue, confuze.
interpretabile în cele mai diferite feluri etc.
Spre exemplu, prin hotărârea unui consiliu local comunal, se vorbeşte de
“taxă de impozit pe teren”, exprimare lipsită de sens şi conţinută, neprevăzuta
desigur de legislaţia în vigoare.
2.4. Forma de concepere şi redactare a hotărârilor.
2.5. Dispunerea unor măsuri care exced competenţelor ce consiliilor
locale;
2.6. Emiterea de hotărâri fără număr şi dată emiterii nu se poate stabili
dacă hotărârea a fost dată în termenul legal sau cu depăşirea acestuia, aspect
deosebit de important.
3. Diversitatea conţinutului şi formei hotărârilor
Din analiza a 95 hotărâri ale consiliilor locale comunale dintr-un judeţ s-a
constatat că nu există hotărâri care să semene între ele (?!).
Spre exemplu consiliul local ai unei comune special convocat, a emis 14
hotărâri (?!) pentru stabilirea impozitelor şi taxelor locale. Cu toate acestea, din
aceste hotărâri nu se stabileşte unul dintre elementele esenţiale: cota cu care se
calculează impozitul pe clădiri în cadrul persoanelor juridice.
În ceea ce priveşte forma şi conţinutul hotărârilor se constată grave
neajunsuri care pun sub semnul întrebării legalitatea acestora.
Consider că pentru elaborarea hotărârilor locale, prin care se stabilesc
impozitele şi taxe trebuia şi trebuie prevăzută o procedură prestabilită de
respectat. În sprijinul acestei idei se pot aduce argumente, dintre care voi
menţiona numai unul: calificarea personalului consiliilor locale în elaborarea
unor hotărâri, cu respectarea ansamblului regulilor de fond, deci a regimului
juridic prin care se asigură legalitatea acestor hotărâri.
În condiţiile în care prin însăşi unele legi, ordonanţe şi hotărâri
guvernamentale se constată frecvente exprimări, care dau naştere — în multe
cazuri – la confuzii, ambiguităţi, interpretări dintre cele mai diferite diametral
opuse, care conţin atât lipsuri, cît şi paralelisme şi suprapuneri în reglementare,
este uşor de înţeles cum sunt redactate (forma) şi ce prevederi cuprind
(conţinutul) hotărârile consiliilor locale comunale, care emană, în general, din
partea unor persoane chiar fără o elementară pregătire în domeniul dreptului
administrativ şi al fiscalităţii.
Cu toate că acest aspect este cunoscut şi recunoscut, efectiv nu se
întreprinde nimic pentru asigurarea unui sprijin profesional, metodologic pe
această linie.
Realizarea unei reale, autentice şi eficiente autonomii locale se face în
timp, printr-un personal cu o pregătire corespunzătoare în domeniul
administraţiei publice locale şi nu prin decretarea acesteia.
Până când se vor asigura condiţiile ca în consiliile locale comunale să
ajungă - pe cale democratică bineînţeles - persoane cu o pregătire
corespunzătoare în domeniul administraţiei publice locale şi al fiscalităţii,
consider că se impune coordonarea şi sprijinirea profesională şi metodologică a
acestora.
Numeroasele şi gravele neajunsuri constatate în hotărârile consiliilor locale, în
general, dar în special a celor comunale (care deţin o pondere numerică do peste 90% din
totalul consiliilor locale), justifică cele menţionate mai sus.
Trebuie avut în vedere că forţa juridică a unui act administrativ, aşa cum
sunt hotărârile consiliilor locale prin care se stabilesc impozitele şi taxele locale,
este identică cu a altor acte unilaterale ce emană de la organele statului în
realizarea puterii de stat, dar este inferioară forţei juridice a legii.
Ori, aşa după cum am mai arătat, emiterea unor asemenea acte
administrative, cu respectarea condiţiilor de legalitate, nu se poate asigura de
către persoane care, nu au minimum elementar, strict necesar de pregătire de
specialitate în acest domeniu.
În condiţiile în care, în actuala perioadă, în cadrul consiliilor locale, în
special a celor comunal personal cu o asemenea pregătire, aceasta nu înseamnă
că, în numele autonomiei locale, acestea să fie lăsate să se descurce singure,
după cum poate fiecare. Un asemenea mod de a proceda conduce, încet dar
sigur, la numeroase neajunsuri pe plan economic şi social, inclusiv la
compromiterea înfăptuirii statului de drept. Spun acest lucru având în vedere şi
faptul că hotărârile Consiliilor locale comunale vizează mai mult decât alte legi,
peste 60% din populaţia ţării noastre.
4. Termenul de emitere a hotărârilor prin care se stabilesc impozitele
şi taxele locale
Consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor
municipiul Bucureşti şi consiliile judeţene şi Consiliul General al municipiului
Bucureşti pot acorda, (de la caz la caz, pentru motive temeinic justificate, în
cazul impozitelor şi taxelor care sunt venituri ale bugetelor acestora şi nu au fost
plătite în termen, eşalonări la plată în cel mult 12 rate lunare, amânări la plată
până la sfârşitul anului calendaristic, precum şi reduceri sau scutiri de majorări
de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale neachitate.
Impozitul pe clădiri datorat pentru clădirile şi construcţiile utilizate în
agricultură se reduce cu 50% până la data de 31 decembrie 2000.
Impozitele şi taxele locale, stabilite în sume fixe vor putea fi majorate sau
diminuate, anual, de către consiliile locale şi judeţene până la 50%. Hotărârea de
modificare trebuie adoptată până la data de 31 octombrie a fiecărui an şi se
aplică în anul următor. Pentru impozitele şi taxele datorate în anul 1999
hotărârea de modificare poate fi adoptată în termen de 15 zile de la data
publicării prezentei ordonanţe.
O.U.G. nr. 62/28.12.1998 fiind publicată în M.Of. nr. 517 din 30
decembrie 1998 rezultă că hotărârile consiliilor locale, prin care se modificau
impozitele şi taxele locale (în vigoare cu 1 ianuarie 1999), puteau fi emise până
pe 14 ianuarie 1999, inclusiv.
Unele consilii locale au emis asemenea hotărâri chiar peste 30 de zile
după această dată.
De reţinut că prin lege nu se face o referire la situaţia în care o hotărâre
este emisă după acest termen.
Numeroase consilii locale au emis, fie până la 14.01.1999, fie după
această dată, hotărâri prin care au stabilit impozitele şi taxele locale însă cu
lipsuri, de conţinut, în reglementare, precum:
1. nu s-a stabilit cota de impozit pe clădiri;
2. s-a stabilit o cotă greşită pentru calculul impozitului pe clădiri;
3. nu s-au stabilit zonele pentru impozitul pe teren;
4. nu s-a stabilit nivelul, pe zone, la impozitul pe teren etc.
Pentru remedierea acestor neajunsuri s-a revenit, uneori cu 2-3 hotărâri la
diferite intervale de timp şi acestea cu serioase vicii de formă şi conţinut. În
unele cazuri, pentru completarea prevederilor lipsă din hotărâri, s-au transmis
unele adrese prin crin care se comunică faptul că “măsurile cuprinse în proiectul
de hotărâre, aprobat în şedinţa consiliului local dar care, din eroare, nu sunt
cuprinse în hotărâre.”
Alte consilii locale nu au reuşit “completarea golurilor” nici după 2 luni
după expirarea termenului limită până la care puteau fi emise.
În aceste condiţii se ridică serioase probleme privind:
a) respectarea termenului legal de depunere a declaraţiilor cu impozite şi
taxele locale de către contribuabili;
b) fundamentarea, într-un anumit termen, a veniturilor din impozite şi taxe
locale, pe fiecare consiliu local şi, în special a celui judeţean şi republican.
Consider că prin lege trebuie prevăzute măsuri clare pentru situaţiile în
care hotărârile în discuţie fie nu sunt emise în cadrul termenului legal, fie sunt
emise dar cu serioase vicii de formă şi conţinut care atrage nulitatea sau
anulabilitatea hotărârii.
5. Emiterea de hotărâri cu depăşirea limitelor şi competenţelor
prevăzute de lege
Este cunoscut că forţa juridică a unui act administrativ (aşa cum sunt
hotărârile consiliilor locale prin care se stabilesc impozitele şi taxele locale), este
identică cu a altor acte unilaterale ce emană de la organele statului în real puterii
de stat, dar inferioară forţei juridice a legii.
O asemenea forţă juridică a unui act administrativ se realizează numai şi
numai în măsura în care acesta este dat cu respectarea condiţiilor prevăzute prin
lege. În condiţiile care hotărârea unui consiliu local prin care se stabilesc
impozitele şi taxele locale, s-a emis cu depăşirea competenţelor şi/sau a limitelor
prevăzute de lege, o asemenea hotărâre este lovită de nulitate sau, după caz, de
anulabilitate.
Spre exemplu, prin Legea nr. 27/1994, republicată, modificată şi
completată prin O.U.G. nr. 62/1998, la art. 6 prevede:
“Art. 6. - Impozitul pe clădiri în cazul persoanelor juridice şi altor
contribuabili decât cei prevăzuţi la art. 5 se calculează prin aplicarea cotei
stabilite de consiliile locale ce poate fi cuprinsă între 0,5-1,0%, asupra valorii de
inventar a clădirilor actualizată conform prevederilor legale şi înregistrată în
contabilitatea acestora. Aceleaşi cote se aplică valorii clădirilor aparţinând
persoanelor fizice autorizate care conduc evidenţe contabile. Dacă valoarea din
evidenţele contabile este mai mica decât valoarea rezultată din aplicarea
normelor prevăzute în Anexa 1, cota de impozit se aplică la valoarea rezultată
din aplicarea respectivelor norme.”
Prin numeroase hotărâri ale consiliilor locale s-a stabilit o cotă în afara
intervalului stabilit prin lege (fie sub 0,5%, fie peste 1,0%).
Asemenea depăşiri ale limitelor prevăzute prin lege se constată şi la
impozitul pe teren, în special de către consiliile comunale.
În alte cazuri, hotărârile consiliilor locale conţin provederi diferite, chiar
contrare faţă de cele prevăzute în mod expres şi la modul imperativ prin legea în
aplicarea căreia se dau. Spre exemplu, prin Legea nr. 27/1994, republicată,
modificată şi completată prin O.U.G. nr. 62/1998 pentru impozitul, impozitul pe
teren şi taxa asupra mijloacelor de transport, se prevede obligaţia de plată “...
trimestrial, în rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare
trimestru.” Unele consilii locale au stabilit alte termene de plată. Cu titlu de
exemplu menţionez prevederea din hotărârea unui consiliu comunal conform
căreia “Plăţile se vor face în rate lunare până la data de 15.11. 1 999.”
O asemenea prevedere, fiind contrară dispoziţiilor legale în vigoare, nu va
fi luată în considerare de contribuabili, aceştia având obligaţia de a respecta
termenele de plată prevăzute în mod expres şi la modal imperativ prin Legea nr.
27/1994, republicată, modificată prin O.U.G. nr. 62/1998.

6. Stabilirea impozitului pe teren, fără încadrarea terenurilor pe zone


Prin numeroase hotărâri ale consiliilor locale comunale se stabileşte
impozitul pe teren, de 100 lei/m.p. pentru zona A şi de 50 lei/mp pentru zona A
şi de 50 lei/mp pentru zona B, fără însă a se face încadrarea (delimitarea)
terenurilor pe zone. În aceste condiţii contribuabilii efectiv nu au posibilitatea de
a identifica, de a stabili zona în cane se încadrează terenul pentru care datorează
impozit. Aceasta nu înseamnă că agenţii economici nu trebuie să-şi achite
obligaţiile de plată. Aceştia se pot prevala însă de prevederile art. 983 Cod civil
cărora “Când este îndoială, convenţiunea se interpretează în favoarea celui ce se
obligă.’’
În alte cazuri, în special în cadrul oraşelor şi a municipiilor, se face
încadrarea (departajarea) terenurilor printr-un text, fie printr-un text şi o hartă,
dar din acestea nu se poate face, de către contribuabili, o delimitare precisă a
zonelor, respectiv o încadrare a materiei impozabile în special la limitele de
demarcare dintre zone.
7. Neclarităţi în stabilirea zonelor la impozitul pe teren
Prin legislaţia în vigoare se prevede încadrarea terenurilor din cadrul
oraşelor în 4 zone, respectiv A, B, C, şi D, iar a comunelor în două zone, zona A
= 100 lei/mp şi zona B = 50 lei/mp.
Încadrarea terenurilor pe zone , în cadrul localităţilor, se face de către
consiliile locale, în funcţie de poziţia terenurilor faţă de centrul localităţilor,
zonei respective (zonă de locuit sau industrială), apropierea sau depărtarea faţă
de căile de comunicaţie, precum şi de alte elemente specifice fiecărei localităţi
în parte.”
Consider că aceste elemente sunt la general, fără a stabili elemente clare,
precise pe baza cărora să se poată face o bună împărţire a terenurilor pe zone, în
special în cadrul comunelor. Subliniez acest lucru având în vedere nedumerirea
generală a personalului consiliilor locale comunale, inclusiv a consilierilor, cu
privire la elementele în funcţie de care se încadrează un teren în zona A şi în ce
condiţii se încadrează în zona B.
Din analiza hotărârilor consiliilor localităţilor dintr-un judeţ, prin care s-
au stabilit impozitele şi taxele locale se constată că încadrarea terenurilor pe
zone s-a făcut fără a se avea în vedere unele criterii de echitate şi raţiune. Spre
exemplu, localităţi amplasate de o parte şi de alta a unor drumuri naţionale şi
chiar europene (deci asfaltate), beneficiare ale unor avantaje ce izvorăsc dintr-
un trafic permanent şi intens, naţional şi internaţional) sunt încadrate în zona B,
cu 50 lei/mp, iar alte localităţi, fără drumuri asfaltate (în care cu greu se poate
ajunge în sezonul de iarnă), izolate, departe de oraşe etc. sunt încadrate în zona
A, cu 100 lei/mp.
Alte comune se caracterizează printr-o mare dispersie teritorială a satelor
componente, ceea ce face ca şi condiţiile acestora să fie dintre cele mai diferite.
Sunt comune care au în componenţa lor până la 13-14 sate, dispersate
liniar până la 40 km, unele dintre acestea amplasate de o parte şi de alta a unor
drumuri naţionale şi europene, iar altele izolate, cu căi de acces greu accesibile,
chiar fără curent electric, rămase fără nici o legături cu lumea în cazul producerii
unor intemperii ale naturii. Cu toate acestea, în frecvente cazuri, întregul teren al
comunei se încadrează în aceeaşi zonă, ceea ce constituie un act de echitate
economică şi socială.
Consider că în încadrarea terenurilor pe zone ar trebui să se prevadă, prin
lege, ca un criteriu obligatoriu şi zona de fertilitate a terenurilor respective.
De asemenea, îmi permit a sugera şi faptul că la elaborarea unor legi ar
trebui să se tină cont şi de gradul de pregătire profesională şi legislativă, de
posibilităţile de interpretare şi aplicare a prevederilor legale a marii majorităţi a
celor cărora li se adresează legea respectivă (a celor obligaţi să o aplice).
În condiţiile în care peste 90% din persoanele obligate cu ducerea la
îndeplinire a unei legi sunt din mediul rural (respectiv personalul consiliilor
locale comunale şi consilierii acestora, legea trebuie să conţină prevederi mai în
amănunt şi unor accesibile în interpretare şi aplicare. Acest lucru se impune cu
atât mai mult în prezent în domeniul legislaţiei cu privire la impozitele şi taxele
locale întrucât consiliile locale comunale nu dispun de cadre cu o bună pregătire
în domeniul juridic şi ai fiscalităţi; în caz contrar, pe lângă faptul că prevederile
legale în discuţie nu se vor aplica în mod corespunzător, se va ajunge la
numeroase neajunsuri, la nivelul fiecărei comune şi, ca o rezultantă, la nivel
naţional.
8 Confuzii între prevederile Legii nr. 69/199 şi cele ale Legii nr.
27/1994
Este cunoscut că pentru terenurile proprietate de stat folosite în alte
scopuri decât pentru agriculturi sau silvicultură se plăteşte taxă pe teren, în baza
Legii nr. 69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate
de stat în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură, modificată şi
completată prin Hotărârea Guvernului nr. 412/4.08.1997 şi prin Hotărârea
Guvernului 84/11.02.1999.
Prin Legea nr. 69/1993 se stabileşte, pentru localităţile rurale, 5 zone de
fertilitate, respectiv I, II, III, IV, V.
Pentru terenurile proprietate privată (pentru cele ocupate de clădiri şi alte
construcţii, până la 31.12. iar după 1.01.1999, pentru cele neocupate de clădiri şi
de alte construcţii), se plăteşte impozit pe teren, în baza 27/1994, republicată,
modificată şi completată prin O.U.G. nr. 62/1998 şi O.U.G. nr. 15/1999. Prin
această lege se prevăd 5 categorii de localităţi, respectiv 1, 2, 3, 4, 5, în cadrul
localităţii, respectiv A, B, C, D. Comunele se încadrează în categoria de
localităţi 5, cu două zone în cadrul localităţii, zona A cu 100 lei/mp. , zona B cu
50 lei/m.p.
În mod frecvent, prin hotărârile consiliilor locale, se fac confuzii între
“taxa pe teren” şi “impozitul pe teren”, între “zona de fertilitate” (de la terenurile
proprietate de stat) şi “categoria localităţii” (de la terenurile proprietate privată).
Ceea ce trebuie să reţină consiliile locale comunale este faptul că acestea
nu au nici o competenţă şi, ca urmare, nu trebuie să dea nici o hotărâre în
aplicarea Legii nr. 69/1993, cu modificările şi completările ulterioare; consiliile
locale au competenţe, prevăzute în mod expres prin lege, clare, precise şi la
modul imperativ, numai în aplicarea Legii nr. 27/1994, cu modificările şi
completările suferite ulterior.
9. Majorarea sau diminuarea, anual, de către consiliile locale şi
judeţene, cu până la 50%, a impozitelor şi taxelor locale, stabilite în sume
fixe
“Impozitele şi taxele locale, stabilite în sume fixe vor putea fi majorate
sun diminuate, anual, de către consiliile locale şi judeţene cu până la 50%.
Hotărârea de modificare trebuie adoptată până la data de 31 octombrie a fiecărui
an şi se aplică în anul următor. Pentru impozitele datorate în anul 1999 hotărârea
de modificare poate fi adoptată în termen de 15 zile de la data publicării
prezenţei ordonanţe.”
Din analiza hotărârilor consiliilor locale, în special a celor comunale, se
constata frecvente neînţelegeri în ceea ce priveşte impozitele şi taxele locale ce
pot fi majorate sau diminuate, anual, cu până la 50%.
Este deosebit de important a se reţine faptul că numai şi numai impozitele
şi taxele locale în SUME FIXE pot fi majorate sau diminuate, anual, NU ŞI
CELE STABILITE SUB FORMĂ DE COTĂ PROCENTUALĂ.
Impozitele şi taxele locale în sumă fixă, cure pot fi majorate sau
diminuate, anual, de către consiliile locale şi judeţene, cu până la 50%, sunt
acele impozite şi taxe locale exprimate în lei: lei/m.p. (impozitul pe teren); lei/an
(pentru fiecare 500 cmc sau fracţiune de capacitate de 500 cmc) lei/an (taxa
asupra mijloacelor de transport pe apă, pentru fiecare mijloc de transport în
parte), lei în funcţie de dimensiunile (mărimea) materiei impozabile (exemplu:
taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj şi funcţie de dimensiunile
afişelor şi panourilor folosite în scopuri publicitare); lei pentru aviz sun
autorizaţie etc.
Impozitele şi taxele locale care nu pot fi majorate sau diminuate, anual,
de către consiliile locale şi judeţene cu până la 50%, sunt cele stabilite sub formă
de cotă procentuală.
Deci, impozitul pe clădirile proprietatea persoanelor fizice (care se
calculează prin aplicarea cotei de 0,2 % în mediul urban şi de 0,1% în mediul
rural, asupra valorii clădirii determinate conform prevederilor legale) şi
impozitul pe clădiri în cazul persoanelor juridice şi a altor contribuabili
prevăzuţi de lege (care se calculează prin aplicarea cotei stabilite de consiliile
locale ce poate fi cuprinsă între 0,5—1,0% asupra valorii de inventar a
clădirilor, actualizată conform prevederilor şi înregistrată în contabilitatea
acestora), NU se poate majora sau diminua, anual, de către consiliile locale şi
judeţene cu până la 50%.
Deosebit de important este a se reţine şi faptul că hotărârile de modificare
se pot emite numai şi numai în cadrul termenului stabilit de lege, respectiv până
la data de 31 octombrie a fiecărui an şi se aplică în anul următor. Hotărârile
emise după acest termen sunt lovite de nulitate.
10. Stabilirea responsabilităţii cu ducere la îndeplinire a prevederilor
hotărârilor consiliilor locale prin care s-au stabilit impozitele şi taxele locale
Abordez şi acest aspect întrucât din conţinutul hotărârilor în discuţie, în
special a celor comunale, se constată o varietate atât de mare de persoane şi
funcţii, însărcinate cu ducerea la îndeplinire a hotărârilor, încât, în unele cazuri
se pune chiar problema gradului de instruire şi a posibilităţilor de interpretare şi
aplicare corectă a unor prevederi legale, atât de personalul consiliilor locale
respective, cât şi de către consilierii acestora.
Exemplele ce urmează sunt edificatoare în acest sens:
- “De ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspunde personalul
primăriei şi casierul D.G.F.P.C.F.S.
- “Impozitele şi taxele locale vor fi încasate prin casierul primăriei şi al
D.G.F.P.C.F.S…”
- “Direcţia D.G.F.P.C.F.S…… prin organele fiscale teritoriale se
însărcinează cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri;”
- “De ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspunde personalul
primăriei şi casierul D.G.F.P.C.F.S….”
Asemenea dispoziţii sunt lipsite de orice logică şi suport legal, ceea ce
pune sub semnul întrebării legalitatea şi temeinicia unor asemenea hotărâri,
respectiv posibilitatea efectivă de aplicare în practică a unor asemenea
prevederi.
11. Respectarea termenului de emitere a hotărârilor
Aşa după cum am mai arătat la începutul acestui material, prin art. 49
alin. (3) din Legea nr. 27/1994, republicată, modificată şi completată prin
O.U.G. nr. 62/1998 se prevede că:
“Impozitele şi taxele locale, stabilite în sume fixe vor putea fi majorate
sau diminuate, anual, de către consiliile locale şi judeţene cu până la 50%.
Hotărârea de modificare trebuie adoptată până la data de 31 octombrie a fiecărui
an se aplică în anul următor. Pentru impozitele şi taxele datorate în anul 1999
hotărârea de modificare poate fi adoptată în termen de 15 zile de la data
publicării prezenţei ordonanţe.”
Respectarea termenului până la care trebuie emise hotărârile consiliilor
locale, prin care se stabilesc impozitele şi taxele locale pentru anul următor, are
o importanţă practică deosebit de mare, fie şi numai din următoarele
considerente:
a) Fundamentarea veniturilor din impozite şi taxe locale, pentru
elaborarea bugetelor locale, judeţene şi a bugetului ţării.
În condiţiile în care anumite consilii locale nu emit, până la data prevăzută
prin lege, hotărâri prin care se stabilesc impozitele şi taxele locale, pentru anul
următor, nu se pot întocmi, prin centralizare, nici bugetele judeţene şi din
bugetul republican. Spre exemplu, cu toate că pentru anul 1999 s-a prevăzut ca
ultim termen data de 14 ianuarie 1999 (rezultată din cele 15 zile de la data
publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. an. 62/1998), unele consilii locale
comunale au emis asemenea hotărâre cu o întârziere de peste 30 de zile; alte
hotărâri au fost emise în termenul legal dar fie fără stabilirea unor impozite şi
taxe locale, fie cu stabilirea unor taxe locale contrare prevederilor legale în
vigoare.
De precizat că prin lege nu se prevăd sancţiuni sau alte măsuri pentru
cazurile în care hotărârile în discuţie nu sunt emise în termenul legal.
b) Nefiind emise în termenul legal se ajunge în situaţia ca nici
contribuabilii să nu aibe posibilitatea să ia la cunoştinţă, din timp, despre noile
impozite şi taxe locale, să întocmească şi să depună în termenul legal declaraţiile
de impunere, asemenea întârzieri în emiterea Hotărârilor, sau emiterea unor
hotărâri, chiar în termenul legal, dar cu serioase erori de conţinut (care le fac
practic inaplicabile), pun contribuabilii în situaţia de a nu putea efectua plăţile în
termenul legal.
12. alte neajunsuri constatate în hotărâri
Aşa după cum am mai arătat, hotărârile consiliilor locale, prin care se
stabilesc şi taxele locale sunt acte normative cu putere de lege pentru materia
impozabilă existentă în raza teritorială a localităţilor respective; ca urmare,
aceste hotărâri trebuie să îndeplinească, obligatoriu, un minimum de condiţii,
atât sub aspectul formei, al structurii, cât şi al conţinutului.
Prevederile din aceste hotărâri trebuie să fie în concordanţă deplină cu
spiritul şi litera legii în aplicarea căreia se dau, să respecte întocmai inclusiv
termenii, noţiunile şi expresiile din lege, cu sensul şi conţinutul rezultat din con-
textul acesteia.
Subliniez şi acest aspect întrucât şi din acest punct de vedere se constată
numeroase şi serioase neajunsuri, câteva exemple sunt edificatoare în acest sens.
Într-o hotărâre se prevede că impozitul pe clădirile proprietatea
persoanelor juridice se calculează cu cota de 1% ap1icată asupra “valorii de
asigurare a clădirii”. Greu de înţeles cum de s-a ajuns la o asemenea “inovaţie”,
în condiţiile în care, prin întreaga legislaţie s-a făcut şi se face referire numai la
“valoarea de inventar a clădirilor.”
Într-o altă hotărâre, abordându-se taxa asupra mijloacelor de transport se
înscrie, ca un articol distinct “Taxă mij-transport - lei/oră”. Şi în acest caz este
greu de înţeles de unde până unde se ajunge la asemenea expresii în condiţiile în
care acestea nu au fost folosite niciodată de legislaţia în materie, iar taxa asupra
mijloacelor de transport se stabileşte în funcţie de capacitatea cilindrică a
motorului, pentru fiecare 500 cmc sau fracţiune sub 500 cmc şi nu în lei/oră.
13. Hotărârile consiliilor locale nu cuprind prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 15/1999
Din cele de mai sus rezultă serioase neajunsuri existente în hotărârile
consiliilor locale, prin care s-au stabilit impozitele şi taxele locale pentru anul
1999, neajunsuri care pun sub semnul întrebării legalitatea acestor hotărâri.
Anterior am arătat că forţa juridică a unui act administrativ (aşa cum sunt
hotărârile consiliilor locale prin care se stabilesc impozitele şi taxele locale) este
identică cu a altor acte unilaterale ce emană de la organele statului în realizarea
puterii de stat, dar este inferioară forţei juridice a legii. Aceasta înseamnă că
aceste hotărâri ale consiliilor locale, prin care s-au stabilit impozitele şi taxele
locale, cu depăşirea competenţelor şi/sau a limitelor prevăzute de lege, sunt
lovite de nulitate sau, după caz, de anulabilitate.
Neconcordanţa dintre prevederile legale în materie de impozite şi taxe
locale şi hotărârile consiliilor locale, date în aplicarea acestor prevederi legale, a
devenit şi mai mare după apariţia Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 15 din
2 martie 1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 27/1994 privind
impozitele şi taxele locale, publicată în M. Of. nr. 92 din 3 martie 1999.
Aşa după cum am mai arătat, hotărârile consiliilor locale s-au dat, în
general până pe 14 ianuarie 1999 şi reflectă atât prevederile Legii nr. 27/1994,
republicată, dar în special, modificările aduse acestei legi prin O.U.G7 nr. 62 din
28 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial pe 30 decembrie 1998.
O.U.G. nr. 15 din 2 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial pe 3
martie 1999 a apărut deci la peste o lună şi jumătate după ultimul termen de
emitere a hotărârilor consiliilor locale prin care s-au stabilit impozitele şi taxelor
locale pentru anul 1999.
O.U.G. nr. 15/1999 a adus numeroase şi deosebit de importante prevederi
cu privire la impozitele şi taxele locale pentru anul 1999 (pentru următorii ani, în
măsura în care aceste prevederi nu se vor modifica).
Dar noile prevederi aduse de O.U.G. nr. 15 din 2 martie 1999 nu se
reflectă în hotărârile consiliilor locale, emise până pe 14 ianuarie 1999.
În aceste condiţii se ridică mult mau multe probleme privind temeinicia şi
legalitatea hotărârilor consiliilor locale prin care s-au stabilit impozitele şi
taxelor locale pentru anul 1999, întrucât acestea nu mai reflectă în totalitate
prevederilor din legislaţia cu privire la impozitele şi taxele locale, respectiv din
O.U.G. din 15 din 2 martie 1999.

http://www.1referat.ro/860_referat_impozitele_si_taxele.html

TEMA Nr. 6

IMPOZITELE ŞI TAXELE PUBLICE.


RAPORTUL JURIDIC
OBLIGAŢIONAL FISCAL
Impozitele şi taxele reprezintă în general forme/instrumente
de prelevare din veniturile/valoarea nou creată/averea persoanelor
juridice şi fizice (demumiţi contribuabili) la dispoziţia statului în
vederea constituirii fondurilor publice generale neceseare acoperirii
nevoilor sociale ale societăţii statului. Acest transfer de la
contribuabil la stat se face: în mod obligatoriu, cu titlu
nerambursabil şi fară o contraprestaţie directă şi imediată din
partea statului.
Sarcina-obligaţia juridică a achitării impozitelor şi taxelor revine tuturor contribuabililor care
realizează un venit şi este în conformitate cu principiile:
- principiul legalităţii: nici un impăozit, taxă, fără existenţa unui act
normativ central sau local;
- principiul justeţei impunerii, al echilităţii fiscale - conform căruia
contribuţia fiecărui contribuabil la bugetul central şi/sau local se
face în funcţie de venitul şi/sau averea deţinută;
- principiul certitudinii impunerii: suma datorată trebuie să fie certă,
iar termenul şi locul de plată cunoscute exact;
- principiul comodităţii fiscale: statul trebuie să asigure cele mai
bune comodităţi pentru contribuabil în vederea plăţii obligaţiilor
sale, accentuând nevoia folosirii celor mai accesibile intrumente de
plată;
- principiul eficienţei/randamentului fiscalităţii - solicită
minimizarea costurilor pentru aparatul fiscal public, inclusiv pentru
contribuabil;
- principiul colaborării între organele fiscale şi contribuabil în
vederea eliminării conflictelor de natură fiscală. Procesul de
colaborare se poate extinde pe cele trei faze ale stingerii obligaţiilor
fiscale:
- faza proiectivă – constatarea obligaţiei de plată
- faza executivă- urmărirea excutării obligatoriilor anuale,
semestriale, etc.
- faza controlului achitării integrale a impozitelor şi taxelor
datorate.
În prezent insituţiile fiscale din ţara nostră pune un accent mai mare pe
ultima fază, sancţionare a contribuabilului; pentru perspectivă rolul activ al
fiscului trebuie să se manifeste pe primele două etape, care au ca scop latura
preventivă a contravenţiilor şi informaţiunilor la regim financiar fiscal.
Impozitele şi texele publice într-o economie în tranzacţie, care tinde spre
o economie de piaţă, performantă, se caracterizează printr-o foarte mare
diversitate şi mobilitate. Aceste caracteristici sunt prezentate sintetic, în anexele
corespunzătoare. Dimensiunea şi numărul impozitelor şi taxelor publice
reprezintă în fapt conţinutul şi filozofia politicii fiscale a organelor statului.
Mediul de afaceri este desigur influenţat într-o foarte mare măsură de sistemul
taxelor şi impozitelor existente la un moment dat. Investiţiile străine directe şi
nu numai, evaluează riscul golbal al economiei naţionale, luând în calcul diverse
subsiteme de risc: riscul de ţară, riscul de firmă, riscul comercial/bancar/al
afacerii1) etc. Profesorul Ovidiu Nicolescu, apreciază în lucrările sale2) că, prin
cele 225 de impozite şi taxe, tindem să devenim o “ţară a impozitelor”, iar
mediul de afaceri este mai puţin atractiv comparativ cu alte ţări din Centrul şi
Sud Estul Europei. Anexele prezintă diferite diferenţe de la ţără la ţară, fiind
concludente în acest sens.
Pentru realizarea obiectivelor politicii fiscale - obiectivele în domeniul
economic, financiar, social - aparatul fiscal, în conformitate cu legislaţia şi
reglementările fiscale, desfăşoară activităţi, operaţiuni specifice prin care sunt
realizate concret raporturile obligaţionale fiscale.
Raportul juridic fisical concret, porneşte de la elemente de ordin teoretic
bine cunoscute pentru orice alt report juridic: subiecte, conţinut (drepturi şi
obligaţii pentru fiecare din subiecte) şi acţiuni/inacţiuni, respectiv
1)
H.D. Tranzacţii comerciale, Ed. Lumina Lex, Buc 1998
2)
sunt bine cunoscute la nivelul sistemului IMM din România opiniile făcute în acest sens.
comportamentul atudinal al părţilor faţă de relaţia socială disuplinată prin norme
juridice specifice. În practica activităţilor fiscale desfăşurată de organele
administrativ - executive este vorba de cunoaşterea şi aplicarea Codului Fiscal şi
a Codului de Procedură Fiscală, inclusiv a tuturor reglementărilor fiscale,
cunoscute sub denumirea de „elemente fiscale”.
În continuare prezentăm principalele categorii - concepte cu care se
operează în domeniu:
1. subiectul impozitului - contribuabilul este persoana fizică/juridică
obligată, prin lege la plata impozitului taxei. Este contrabuabil, spre ex:
salariatul pentru impozirtul pe salariu, agentul economic pentru profit,
moştenitorul pentru impozitul pe succesiune. Uneori conform legii plătitor poate
fi şi altcineva deccât contribuabilul: angajatorul este obligat să plătească
impozitul pe salariu datorat de angajat.
2. suportatorul impozitului - destinatarul nu este persoana care suportă

efectiv impozitul. De exemplu pentru TVA, suportatorul este consumatorul, iar


cel ce plăteşte este societatea comercială (producătoare/distribuitoare)
3. obiectul impunerii prezintă materia supusă impunerii - aceasta este

pentru impozitele directe, venitul sau profitul, iar pentru impozitele indirecte,
preţul produsului ce face obiectul vânzării, tarfiul serviciului prestat, preţul
bunului importat sau exportat, după caz.
4. sursa impozitului explică din ce anume se plăteşte impozitul, salariu,

profit etc., de exemplu în cazul impozitelor pe venit, obiectul coincide cu sursa;


în cazul impozitelor pe avere, impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe
urma averii.
5. unitatea de impunere - se exprimă prin: unitate monetară, în cazul

impozitelor pe venit, metrii pătraţi de suprafaţă utilă, la impozitul pe clădiri etc.,


se foloseşte la exprimarea dimensiunii obiectului impozabil.
6. cota impozitului, explică cum se calculează impozitul- impozitul

poate fi stabilit în sume fixe sau în cote procentuale (proporţionale, progresive,


regresive), conform legii.
7. asieta (modul de aşezare a impozitului), exprimă totalitatea măsurilor

care iau de către organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru
identificarea mărimii materiei impozabile şi determinarea impozitului datorat
statului. După cum se ştie, în materie fiscală statul deţine monopolul impozitării,
astfel încât de la ţară la ţară, de la regim la regim se legiferează modalităţi
specifice de „aşezare a impozitelor şi taxelor naţionale”.
8. termenul de plată - data până la care impozitul trebuie achitat

statului, după care intervin penalităţi, alte sancţiuni, conform legii fiscale.
Raportul juridic obligaţional fiscal concret este format din următoarele
componente şi prezintă trăsături specifice, proprii faţă de celellalte rapoarte
juridice aparţinând altor ramuri/discipline de drept:
1. subiectele: statul prin organele fiscale şi contribuabilul persoană
fizică şi/sau juridică pentru fiecare impozit şi taxă stabilite prin
diferitele acte normative aparţinând dreptului fiscal.
2. conţinutul: titlul de creanţă fiscală apaţinând statului care percepe-
primeşte prin organele sale fiscale, impzitele şi taxele, în contul
bugetului central sau local, al fondurilor speciale, de la persoanele
fizice şi/sau juridice, confrom legii. Titlul de creanţă fiscală ca act
de dispoziţie administrativ constată şi individualizează obligaţia
fiscală, are forţă de titlu excentoriu care poate fi atacat pe cale
administrativă (sau judiciară) conform legii. Titlul de creanţă
fiscală poate fi: explicit (se constată şi individualizează o sumă de
plată, ca impozit sau taxă) în sarcina unui contribuabil
individualizat) sau implicit (fiind întocmai de plătitori sau de
organe fiscale).Ţinând cont de natura sumelor de plată sau de
statutul juridic al contribuabilului se pot folosi diverse documente
în funcţie de situaţie:
- proces verbal de impunere
- act declarativ al contribuabilului
(declaraţii fiscale)
- acte de control ale inspceţiei fiscale
- declaraţie verbală
- factură fiscală
- ordonanţa procurorului
- hotărârea instanţei judecătoreşti
3. Acţiunea, atitudinea subiectelor raportului juridic de drept fiscal
constă de regulă în plata obligatorie de către contribuabil în favoarea statului.
Alte modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale care pot fi folosite:
compensarea, prin deducerea sumelor plătite în plus la buget în perioada
anterioare, anularea (urmarea unor decizii ale oraganelor publice) sau prescripţia
(prin scurgerea unei perioade de timp de la naşterea) inregistrarea obligaţiei
fiscale. În practica fiscală apar situaţii când contribuabilul nu îşi achită obligaţia,
caz în care organul fiscal îi transmite inştiinţarea de plată, cu menţiunea ca
acesta să fie achitată în termen de 15 zile. În caz contrar organul de executare
începe executarea silită, conform legii prin trimiterea unei SOMAŢII. De
remarcat că executarea silită începe numai în temeiul unui titlu executoriu şi
poate fi concepută în diverse formule:
a) executarea silită prin POPRIERE pe venituri (din salariu, dividente,
profit, etc.) Se pot folosi popriri inclusiv prin intermediul băncilor
comerciale, unde contribuabilii îţi ţin afacerile, economiile, după caz;
b) executare silită asupra bunurilor mobile, cu excepţia bunurilor
prevăzute de lege (bunuri personale de consum, pentru desfăşurarea
activităţilor profesionale etc.);
c) executarea silită asupra bunurilor imobile, cu excepţia celor
prevăzute de lege.
Executarea silită ca modalitate de stingere a obligaţiilor fiscale reprezintă
o măsură prin extremis care trebuie aplicată ţinând cont de o serie de acţiuni
(inacţiuni), comportamente ale contribuabilului şi numai în conformitate cu
legea şi hotărârilor judecătoreşti.
Între raporturile juridice financiare şi raporturile juridice obligaţional
fiscale există o relaţie ca de la întreg la parte: alte componente ale sistemului de
raporturi financiare sunt: raporturile juridice de credit, bancare, cele de asigurări,
respectiv cele angajate pe piaţa de capital (acţiuni, obligaţiuni munincipale de
stat, bunuri de tezaur, etc.)
Răspunderea subiectelor de drept în domeniul financiar şi fiscul poate lua
una din formele următoare:
a) Răspunderea administrativă: contravenţie, majorări de
întârziere;
b) Răspunderea disciplinară (a funcţionarilor publici
inclusiv a angajaţilor din firmele private)
c) Răspunderea materială, coraborată - complementară şi
răspunderii disciplinare
d) Răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite în domeniul
financiar - fiscal.
Anexa nr. 1

Clasificarea impozitelor de stat1)


Impozitul funciar
Impozite reale Impozitul pe clădiri
(credite) Impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesiilibere
Impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc

IMPOZITE DIRECTE Impozite pe venit Impozite pe veniturile persoanelor fizice


(salarii, dividende,
închirieri, dobânzi) Impozite pe veniturile societăţilor de capital

Impozite personale
(venit şi avere)
1. După trăsăturile Impozite pe Impozite pe averea propriu-zisă
de fond şi de formă avere Impozite pe circulaţia averii
Impozite pe sporul de avere

Taxe de consumaţie (ex. TVA)


Venituri care provin de la monopolurile fiscale (ex. accize)
IMPOZITE INDIRECTE Taxe vamale: de import, de export, tranzit
Taxe de timbru şi de înregistrare: cereri judecătoreşti, diverse taxe administrative

Impozite permanente (ordinare)


Impozite pe venit (salarii, pensii etc.)
4. După frecvenţa cu
2. După obiect Impozite pe avere care se realizează
Impozite incidente (extraordinare);
în cazuri excepţionale/război
Impozite pe cheltuieli

Impozite federale
În statele de tip Impozite ale fiecărui stat
federal Provinciilor sau regiunilor
5. După instituţia membre ale unei federaţii
care le administrează Impozite locale
3. După scopul Impozite financiare (constrângere a consumului)
urmărit
Impozite de ordine, pentru limitarea unei acţiuni (tutun, alcool)
Impozite ale administraţie
În statele de tip centrale de stat
1)
unitar Impozite locale
I. Văcărel –operă citată, pag. 417-418, prelucrare şi adăugare
Anexa nr. 2

TVA în Uniunea Europeană

MAREA BRITANIE
ROMÂNIA

BELGIA

DANEMARCA

GERMANIA

SPANIA

FRANŢA

IRLANDA

ITALIA

LUXEMBURG

OLANDA

AUSTRIA

PORTUGALIA

FINLANDA

SUEDIA

CEHIA

GRECIA

CIPRU

LETONIA

LITUANIA

UNGARIA

MALTA

POLONIA

SLOVENIA
Produse
alimentare 19 6 25 7 4 5,5 0 4 4 6 10 5 17 12 0 5 18 0 18 4 15 0 3 8,5
de bază
Produse
19, 17,
alimentare 12 16 7 4,4 10 10 12 25 5 5 18
6 5
delux
Furnizare
6 25 7 7 5,5 21 10 3 6 10 5 22 25 0 5 18 5 5 18 15 0 7 8,5
apă
Medicamente 2,1
0
şi produse 6 4 5,5 10 3 6 5 25
9 25 16 0 20 8 17, 5 5 0 5 5 5 0 7 8,5
farmaceutice 21 16 19, 20 15 19 21 0
5
6
5,5/
Cărţi 9 19, 0
0/6/ 4 8 5
Ziare 9 0/25 7 4/16 6 13, 3 6 10 5 6 0 5 5 5 5 5 5 0/7 8,5
21 4/20 0/22 15
Reviste 9 2,1/ 5
5,5
Colectarea
19, 0
gunoiului 18
21 25 16 7 6 21 10 3 19 10 5 22 25 17, 5 5 5 18 15 18 7 8,5
şi curăţirea 5
5,5 5
străzilor
Anexa nr. 3

Obligaţiile fiscale

1 Impozite:
- pe venit
a) salarii, activităţi independente
b) dobânzi, închirieri, arendă, activităţi agricole
- impozit pe venit global
- pe avere
- pe profit
- pe dividende
2 TVA:
→ TVA = 0
→ deducere

3 Taxe vamale
4 Taxe judiciare
5 Accize
6 Impozite şi taxe locale

Anexa nr. 4

Grupe de produse pentru care se datorează accize

a) Alcoolul, distilate, băuturi alcoolice vinuri, bere


b Produse din tutun
)
c) Uleiuri minerale
d Alte grupe de produse:
) - confecţii din blănuri naturale (excepţie cele din iepure, oaie, capră)
- articole din cristal
- bijuterii din aru, platină
- autoturisme
- produse de parfumerie
- video etc.

Anexa nr. 5

Ordonanţa guvernului nr. 36/2002


privind impozite şi taxe locale

a) Impozite pe clădiri
b) Impozitul pe teren
c) Taxă pe teren (pentru drumuri, C.F.)
d) Taxă asupra mijloacelor de transport
e) Taxă pentru eliberarea certificatelor, avizelor, autorizaţiilor
f) Taxă pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate
g) Impozitul pe spectacole diverse (teatru, operă, operetă, cinematografe,
circ, manifestări sportive, videoteci şi discoteci
h) Taxă hotelieră (inclusiv staţiuni turistice)
i) Alte taxe locale:
- vizitarea muzeelor, a monumentelor istorice
- utilizarea temporară a locurilor publice
- deţinerea şi folosirea utilajelor pentru obţinerea de
venit
- pentru vehicule lente
- pentru staţionarea în staţiuni turistice

Anexa nr. 6

Principiile esenţiale privind impunerea

A. Principii generale
1 - principiul legalităţii prelevării fiscale
2 - principiul anualităţii – percepere anuală, obligatorie
3 - principiul soluţionării pe cale administrativă a obligaţiilor fiscale:
M.F.P. – A.N.A.F. – A.E.J. (oraş) / A.E. (comună)
4 - principiul justiţiei – egalitate ăn faţa impozitului
5 - principiul certitudinii – eliminarea arbitrariului/subiectivismului în
fixarea impozitelor şi taxelor
B. Principii sectoriale
1 - principii de practică financiară:
- etici fiscale
- randamentului/eficienţei
- stabilităţii – eliminării fluctuaţiilor
- elasticităţii fiscale

2 - principii de practică economică:


- modelarea consumului unor produse/servicii (TVA lux, tutun etc.)
- stimularea unor activităţi prin subvenţii/reducere TVA
- combaterea inflaţiei (micşorarea importurilor)

3 - principii administrative
- claritatea/certitudinea/comoditate
4 - principii social-politice
- prin instrumentele fiscale statul influenţează anumite obţiuni ale
cetăţenilor
- educaţia consumului (tutunul, medicamentele indigene)

Anexa nr. 7

Formele prelevării fiscale


1 Impozitele – se percep indiferent de orice echivalent:
- se percep conform legii
- se percep în folosul statului
- se realizează prin constrângere
- percepute cu titlu nerambursabil
- se pun în aplicare prin executare silită

2 Taxele:
- se percep pentru un serviciu
- se percep anticipat

Taxe – tipologie
a) După natura lor:
- judecătoreşti
- de notariat
- consulare (pentru servicii)
- administrative (eliberare permise)

b) După obiectul operaţiunii ce se efectuează:


- de timbru (eliberare de documente)
- de înregistrare:

c) Taxe speciale: sunt taxe locale hotărâte de Consiile Locale în funcţie de


necesităţile/nevoile fiecărei comunităţi

d) Taxe parafiscale:
- nu figurează în bugetele publice
- se realizează în folosul unor persoanele fizice şi juridice pentru scopuri speciale:
- cercetare ştiinţifică
- formare profesională
- asistenţă socială
Exemplu: timbrul folcloric, muzical, cultural
Anexa nr. 8

Actele juridice “titlu de crenţă fiscală”


(exemple)

Nr.
Denumire Conţinut – explicaţii sintetice
crt.
1 - stabilit de organul fiscal pe baza declaraţiei
Proces verbal de
impunere de impunere a contribuabilului, cu un
conţinut tipizat, conform legii.
2 Declaraţie de impunere - întocmit de contribuabil sau plătitorul de
(acte de evidenţă a impozite, decontul de TVA întocmit lunar de
contribuabililor) societăţile comerciale.
3 - act de dispoziţie bancară, întocmit de
Dispoziţia de plată
plătitor în favoarea fiscului.
4 Dispoziţia de încasare - act emis de aparatul fiscal din subordinea
M.F.P. împotriva contribuabilului.
5 Declaraţie vamală - înregistrată la organul vamal cu ocazia
actelor de comerţ exterior.
6 - întocmit de aparatul financiar al
Factura
operatorului economic cu ocazia vânzării
mărfurilor.
7 Statele de plată şi alte - întocmit de angajator şi prin care se plătesc
drepturi salariale impozitele aferente ale angajaţilor.
impozabile cuvenite
contribuabililor
8 Actul constatator - act ce constată activitatea de control a
întocmit de organul fiscal fiscului asupra activităţii unui contribuabil.
Anexa nr. 9

Procedura încasării veniturilor bugetare

Nr. Specifica Conţinut


Instrumentul
crt. ţie (explicaţie)
1
Plata voluntară
- dispoziţie de plată
- actele financiar - ex. TVA lunar situaţii
fiscale întocmite de
contribuabil
- stopaj la sursă - impozite pe salarii, pe profit, pe dobânzi
etc.
- aplicarea şi - în activitatea notarială, judecătorească,
anularea timbrelor poştală
fiscale
2 Executarea
a) măsuri asiguratorii a debitorului:
silită - înştiinţarea prealabilă a debitorului
- decontarea bancară executorie
b) instrumente:
- poprirea
- somaţia de plată
- sechestrarea bunurilor mobile
- valorificarea bunurilor mobile
- executarea silită imobiliară:
- aplicarea sechestrului
- evaluarea bunului
- valorificarea prin licitaţie publică
- contestaţia la executarea silită
http://facultate.regielive.ro/proiecte/finante/sisteme_electronice_de_plata_a_impozitelor_
si_taxelor_locale-106276.html
IMPOZITELE SI TAXELE LOCALE
1.1. Prezentarea generală a impozitelor şi taxelor
Resursele bugetului constau în : impozite , taxe alte venituri stabilite prin lege
Impozitul este o categorie financiară , cu caracter istoric a cărui apariţie este legată de existenţa statului şi a banilor. De la apariţia lor
împozitele au fost concepute şi aplicate diferit în funcţie de dezvoltarea economico sociala şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare
stat. Informaţii despre impozitele, taxele şi cheltuielile publice din antichitate provin în special din istoria statelor antice, roman şi grec.
În Grecia Antică erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere ale statului pentru întreţinerea şi dotarea forţelor
armate şi de ordine publică, pentru construirea şi înarmarea corăbiilor de război, pentru temple, serbări religioase şi distracţii publice,
pentru construirea de drumuri şi lucrări de utilizare comunală. Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atât resursele domeniale
obţinute prin exploatarea unor bogăţii naturale aflate în patrimoniul statului cum ar fi minele de argint, carierele de marmură; cât şi diferitele
impozite ordinare şi extraordinare cum ar fi: impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriaşilor, taxele pentru vânzarea în piaţă a produselor
agricole, impozitul extraordinar pe veniturile catăţenilor bogaţi peceput în timp de război, ca o îndatorire de onoare a acestor cetăţeni. În
statul roman antic în toate etapele evoluţiei principalul impozit a fost tributum. Iniţial acest impozit era perceput numai de la locuitorii
provinciilor cucerite, fie pe valoarea pământului stăpânit în mod individual , fie ca zecime din produsul brut obţinut. Ulterior tributum a fost
generalizat şi permanentizat , el fiind perceput obligatoriu de la toţi cetăţenii statului roman care deţineau proprietăţi imobiliare şi mai târziu
bunuri mobile. În afară de acest impozit se mai percepeau un impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe meşteşuguri, temporar un
impozit datorat de celibatari şi un impozit pe numărul scavilor.
În Evul Mediu, datorită dezvoltării organizării statale , impozitul trebuie să finanţeze o administraţie tot mai complexă Astefel în Anglia ,
favorizată de conjunctură era o ţară cu puţine frământări sociale , prin Magna Charta Libertatum , din 1215 s-a interzis instituirea
impozitelor fără aprobarea poporului.Alături de impozitul perceput proprietarilor de pământ în funcţie de venitul obţinut prin expoatarea
proprie şi în arendă,
În Anglia sec. XIII şi în cele următoare se mai percepeau impozit pe venit diferenţiat pentru nobili , clerici şi ţărani , impozite pe clădiri, pe
venituri meşteşugarilor ca şi impozitele incluse în preţurile de vânzare ale sării, cărbunilorşi altor buniri.
În Principazele Române şirul mare al dărilor ordinare includeau birul aşezat ca “ cisla” asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de
“sferturi”,văcăritul,vinăritul, tutunăritul, oierutul, etc. Acestora li s-au adăugat dări extraordinare cum erau ploconul steagului la urcarea pe
tron a domnitorului, ajutornice etc. Deseori , stabilirea şi perceperea acestor dări erau arbitrare şi abuzive.
În perioada contemporană , exercitarea dreptului parlamentelor de a institui şi modifica impozitele a fost dominată de creşterea permanentă
a cheltuielilor publice în toate statele. De aceea parlamentele statelor contemporane au fost şi sunt nevoite să sporească impozitele şi
taxele, iar consimţământul cetăţenilor la aceste impozite se consideră exprimat prin votarea de către reprezentanţii lor în parlamenta legilor
referitoere la impozite şi taxe.
Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiara a statului şi cea mai veche, în ordinea apariţiei veniturilor publice
În accepţiune generală, impozitele reprezintă o prelevare baneasca la dispoziţia statului a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor
fizice sau juridice, în vederea acoperirii cheltuielilor publice Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil şi fără
contraprestaţie din partea statului Autoritate abslitată cu instituirea de impozite este statul, dreptu acestuia de a introduce impozite
exercitându-se, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor centrale, Parlamentul, iar uneori şi prin organele administraţiei centrale de
stat locale
Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de inportanţă generală, iar organele de stat locale pot introduce anumite
impozite în favoarea unităţilor administrativ locale
Oricare ar fi instituţia care percepe impozitul, aceasta se face în virtutea autorizării legii Legea care introduce ipozitul este dată de
Parlament, dar este aplicată de Guvern şi de Administraţia Financiară
Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil Caracterul definitiv al impozitului evidenţiază lipsa obligaţiei de
restituire direct către plătitor a sumei percepute In schimbul acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau
apropiată
Pentru toate societăţile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind principalul alimentator cu venituri băneşti a bugetului, dar şi importante
instrumente de politică financiară, economică şi socială
Iniţial, unicul rol al impozitelor a fost de natură pur financiară Din punct de vedere al rolului pe plan financiar, acestea constutuie principalul
mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice
Fiecărui moment de dezvoltare al societăţii îi carespunde unui anumit nivel al impozitelor, nivel care se schimbă pe măsura acestei
dezvoltări Specific evoluţiei impozitelor în perioada postbelică este tendinţa creşterii lor în mărime absolută şi relativă. Sporirea volumului
impozitelor s-a realizat prin creşterea numărului plăţilor, creşterea volumului materiei impozabile, precum şi prin majorarea cotelor de
impunere Astfel, în ţările dezvoltate, impozitele şi taxele procură intre opt şi nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului In ţările
în curs de dezvoltare, procurarea impozitelor şi taxelor cunoaşte diferenţe mai mari în totalul resurselor financiare, variind între cinci si nouă
zecimi
In perioada modernă, impozitele au dobândit un rol, fiind folosite ca instrument de intervenţie al statului în viaţa economică au devenit o
metodă de conducere prin care se regleză mecanismele pieţei. In funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca instrument
de stimulare sau frânare a unor activităţi de creştere ori reducere a producţiei sau consumului unui anumit produs. Ele servesc ca metode
interventioniste cu caracter conjunctural sau structural, pentru corectarea evoluţiei, pentru stabilizarea si echilibrarea creşterii economice
In cazurile când se urmăreşte o activitate a vieţii economice, prin intermediul impozitelor, se actionează prin diminuarea mărimii acestora,
iar atunci când se urmăreşte diminuarea creşterii se procedează la suprataxare, prin majorarea nivelului impozitelor şi multiplicare
numărului lor.
Interesează în mod deosebit, folosirea impozitelor ca instrument de încurajare, de stimulare a activităţii In ultimul timp s-au impus unele
modalităţi specifice cum sunt :
- reducerea prosperităţii impozitelor, care are ca urmare sporire profiturilor ce rămân la dispozitia aagenţilor economici ;
- practicarea de bonificaţii fiscale ;
- practicarea amortizărilor acclerate a mijloacelor fixe, care lasă agenţilor economici o parte mai mare din profit
Toate acestea sunt fie scutiri de impozite, fie reduceri sau anumite înlesniri cu carecter fiscal
Problemele fiscale joacă un rol esenţial în economia de piaţă. În acest context, impozitul constituie un instrument cu caracter istoric şi cu
implicaţii asupra sferei economico-sociale, fiind întotdeauna un mijloc tradiţional de consituire a veniturilor statului.
Descentralizarea serviciilor publice şi promovarea principiului autonomiei locale în administrarea teritoriului ţării au determinat transferarea
tuturor atribuţiilor şi obligaţiilor de stabilire, urmărire, încasare şi control a impozitelor locale de la Ministerul Finanţelor la administraţiilor
locale. Acest proces, produs în baza legii administraţiei publice locale, legii finanţelor publice locale şi a Hotărârii de Guvern nr. 333/1999, a
dus la creşterea responsabilităţii consiliilor locale în asigurarea resurselor financiare prin creşterea ponderii veniturilor proprii în total venituri
administrate prin bugetul de venituri şi cheltuieli.