CAPITOLUL V

SISTEMUL BUGETAR ŞI PROCESUL BUGETAR

5.1. Sistemul bugetar

5.2. Procesul bugetar

5.1. Sistemul bugetar

A. Definirea sistemului bugetar

Noţiunea de buget poate fi abordată din perspectivă juridică dar şi din perspectivă
economică.
Sub aspect juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute şi autorizate
veniturile şi cheltuielile anuale ale statului. Fiind un document care necesită autorizarea
prealabilă a puterii legislative, bugetul de stat are caracter obligatoriu. Totodată, bugetul este un
act de previziune a resurselor publice şi a modului de utilizare a acestor resurse, elaborându-se
pentru o perioadă de un an.
În statele democratice moderne, elaborarea, execuţia şi controlul bugetar sunt realizate în
conformitate cu procedurile de drept bugetar, asigurându-se un echilibru între puterea legislativă
şi cea executivă.
Abordarea economică a conceptului de buget subliniază corelaţiile macroeconomice şi,
în special, legătura cu nivelul şi evoluţia produsului intern brut. Bugetul exprimă relaţiile
economice în formă bănească ce iau naştere în procesul repartiţiei produsului intern brut, în
concordanţă cu obiectivele de politică economică şi socială ale fiecărei perioade. Aceste relaţii se
manifestă în dublu sens: ca relaţii prin intermediul cărora se mobilizează resursele băneşti la
dispoziţia statului iar, pe de altă parte, ca relaţii prin care se repartizează aceste resurse.
Relaţiile de mobilizare a resurselor sunt în principal relaţii de repartiţie a produsului
intern brut în favoarea statului, prin intermediul impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, la care se
adaugă atragerile de disponibilităţi temporar libere în economie, prin intermediul împrumuturilor
de stat interne.
Bugetul este un instrument de previziune, atât pe termen scurt, ca urmare a dimensionării
veniturilor şi cheltuielilor publice la nivelul unui an, cât şi pe termen mediu, prin elaborarea
bugetelor pe programe, mai ales pentru cheltuieli publice de investiţii.
Importanţa bugetului în cadrul sistemului finanţelor publice rezultă din faptul că:
 participă la îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului, fiind principalul instrument prin
intermediul căruia se exercită atribuţiile autorităţilor publice centrale sau locale;
 garantează realizarea protecţiei sociale a unor categorii prestabilite de persoane;
 asigură echilibrul financiar, monetar şi valutar al statului;
 exercită un rol stabilizator pentru economia unei ţări.
În economiile contemporane, elaborarea unei game largi de bugete a permis gruparea
acestora într-un tot unitar, între componentele acestuia existând relaţii de interdependenţă, fiecare
element prezentând însuşirile întregului, fapt ce conferă ansamblului caracteristicile unui sistem,
denumit sistem bugetar.
Dintre definiţiile date în literatura de specialitate conceptului de sistem bugetar reţinem
următoarele două:
 ansamblul relaţiilor şi al formelor organizatorice prin care se asigură formarea,
 repartizarea şi utilizarea fondurilor bugetare1;
 ansamblul bugetelor întocmite la un moment dat într-o ţară, relaţiile de interdependenţă
existente, pe de o parte între componentele ansamblului, iar pe de altă parte, între acestea
şi mediul extern, metodele, procedeele şi instituţiile participante, prin intermediul cărora
se pun la dispoziţia autorităţilor publice, centrale şi locale, principalele resurse necesare
realizării obiectivelor de dezvoltare economică şi socială a ţării, inclusiv cele aferente
funcţionării acestora2.
În acest context, alături de bugetul statului, procedeul pluralităţii bugetare
presupune admiterea elaborării şi a unor bugete extraordinare, bugete anexe şi/sau bugete
autonome, precum şi a conturilor speciale de trezorerie.
Bugetele extraordinare se elaborează ca alăturate bugetului ordinar al statului, atunci
când guvernele sunt confruntate cu cerinţele acoperirii unor cheltuieli extraordinare, determinate
de înarmarea şi desfăşurarea războaielor, sau pentru acoperirea unor pierderi materiale cauzate de
calamităţi ale naturii. Pentru acoperirea cheltuielilor extraordinare, bugetelor extraordinare le-
au fost afectate venituri excepţionale, procurate pe baza unor impozite speciale noi, a taxelor
alăturate celor existente sau a împrumuturilor de stat interne şi externe.
Bugetele anexă:
 sunt bugete proprii întocmite de unele servicii publice sau instituţii de stat, cărora legea
nu le-a atribuit personalitate juridică;
 vizează unele trebuinţe constante care sunt individualizate şi se păstrează constant în
timp;
 se aprobă în fiecare an de către Parlament;
 au rolul de a evidenţia situaţia financiară a serviciilor industriale şi comerciale publice
fără autonomie gestionară dar care obţin venituri proprii din activităţile desfăşurate.
Prevederile din aceste bugete figurează per sold în bugetul general al statului, în
excedentul ce se varsă la bugetul general.
Bugetele autonome:
 se întocmesc de anumite regii şi instituţii publice, precum şi de colectivităţile locale;
 se justifică pentru acele persoane care dispun de venituri provenite din propria activitate
şi pe care le folosesc pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de activitatea curentă şi
pentru alimentarea propriilor fonduri de dezvoltare. În comparaţie cu bugetele
extraordinare şi cele anexe, care sunt aprobate de Parlament, bugetele autonome se
aprobă numai de către organele de conducere ale entităţilor cărora prin lege li s-a acordat
dreptul de a avea buget propriu.
Conturile speciale de trezorerie reflectă acele operaţiuni de încasări şi plăţi efectuate de
organele statului cu titlu provizoriu, fără a fi expresia unor venituri propriu-zise ale statului sau a
unor cheltuieli cu caracter definitiv.

B. Funcţiile şi rolul sistemului bugetar

În economiile contemporane, sistemul bugetar îndeplineşte următoarele funcţii:

 de reflectare a mobilizării fondurilor de resurse financiare la dispoziţia autorităţilor
publice;
 de evidenţiere a alocărilor pe destinaţii a resurselor financiare publice conform
obiectivelor propuse;
 de gestionare a fondurilor publice;
 de previziune a cifrelor bugetare;
 de control.
1
Talpoş I., op.cit, p. 86
2
Mutaşcu M.I., op.cit., p.116
 a. Funcţia de reflectare a mobilizării fondurilor de resurse financiare la dispoziţia
autorităţilor publice rezultă din faptul că resursele financiare care participă la constituirea
fondurilor publice sunt înscrise şi evidenţiate valoric în bugete, realizându-se astfel conţinutul
primei etape a funcţiei de repartiţie(formarea fondurilor de resurse financiare publice).
Mobilizările financiare îmbracă forma impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale, amenzilor,
penalităţilor, redevenţelor, donaţiilor, etc.
b. Funcţia de evidenţiere a alocărilor pe destinaţii a resurselor financiare publice derivă
din faptul că un sistem bugetar trebuie să evidenţieze şi destinaţiile date mobilizărilor, realizându-
se astfel cea de a doua etapă a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice(distribuirea fondurilor de
resurse).
c. Funcţia de gestionare a fondurilor publice, prin sistemul bugetar materializându-se
corelarea cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare aferente.
d. Funcţia de previziune a cifrelor bugetare derivă din faptul că, în prezent, sistemul
bugetar nu mai reprezintă doar un ansamblu de înscrisuri în care se înscriu veniturile şi
cheltuielile statului, ci un veritabil plan financiar macroeconomic, constituit într-un ansamblu de
previziuni al încasărilor şi cheltuielilor acestora.
e. Funcţia de control vizează relaţiile care se stabilesc, pe de o parte, între sistemul
bugetar şi mediul său extern, reprezentat de entităţile care participă la constituirea şi, ulterior, la
utilizarea resurselor financiare ale sistemului iar, pe de altă parte, între componentele
ansamblului.
Rolul sistemului bugetar se manifestă în plan financiar, economic, social şi
informaţional.
 Rolul financiar: prin intermediul sistemului bugetar se asigură nevoile de resurse
financiare ale autorităţilor publice, inclusiv gestionarea acestora.
 Rolul economic: implicarea autorităţilor în sfera economico-socială pentru eliminarea
efectelor negative, prin intermediul sistemului bugetar, poate fi realizată fie pe seama
cheltuielilor publice, fie a veniturilor, prin stimularea/frânarea unei activităţi.
 Rolul social al sistemului bugetar este redat de faptul că redistribuirea unei părţi a
produsului intern brut prin intermediul acestuia generează efecte utile(bunuri publice)
pentru întreaga societate, pentru anumite grupuri sociale sau chiar persoane individuale.
Aceste utilităţi pot avea şi caracter social: educaţie, sănătate, asistenţă şi protecţie socială,
cultură, artă, etc.
 Rolul informaţional: componentele bugetare oferă o imagine globală a veniturilor şi
cheltuielilor publice ale unei ţări, fiind un mijloc de informare a opiniei publice, a
organelor de control şi a celor legislative cu privire la modul de gestionare a fondurilor
publice.

C. Conţinutul bugetului general consolidat al statului

Pentru a putea identifica şi delimita în mod corect cuprinsul bugetului, se impune, în

prealabil, din acest punct de vedere, o prezentare succintă a particularităţilor statelor de tip unitar
şi a celor de tip federal.
Din punct de vedere al structurii organizatorice, statele pot fi:
 de tip unitar, caracterizate prin organe centrale unice ale puterii şi administraţiei de stat,
organizate în unităţi administrativ teritoriale, în cadrul cărora funcţionează organe ale
puterii şi administraţiei de stat locale.
În acest tip de state structura bugetară include:
• bugetul central, al statului;
• bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.
 de tip federal, a căror structură organizatorică include:
  federaţia;
 statele, provinciile sau regiunile membre ale federaţiei;
 unităţile administrativ-teritoriale proprii fiecărui stat membru al
federaţiei.
La nivelul federaţiei, funcţionează organe supreme ale puterii şi administraţiei
federale, care au competenţe atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale ale statului
respectiv. Statele, provinciile, cantoanele sau regiunile membre ale federaţiei dispun de Guvern şi
Parlament propriu, dar nu au competenţe în relaţiile internaţionale. Fiecare stat, provincie, canton
sau regiune membră a federaţiei se subdivide în unităţi administrativ-teritoriale, care sunt
conduse de organele locale ale puterii şi administraţiei de stat.
În cazul statelor federale, structura sistemului bugetar cuprinde:
 bugetul federal( al federaţiei);
 bugetele statelor, provinciilor, cantoanelor sau regiunilor membre ale
federaţiei;
 bugetele locale.
Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor între verigile sistemului bugetar în fiecare stat se
face în funcţie de modul în care au fost delimitate atribuţiile între aparatul de stat central şi cel
local.
În România, nevoile de resurse la nivelul societăţii şi posibilităţile de acoperire a acestor
nevoi sunt reflectate în bugetul general consolidat.
Legea privind finanţele publice precizează faptul că gestionarea resurselor financiare
publice se realizează printr-un sistem unitar de bugete, ce cuprinde:
 bugetul de stat;
 bugetul asigurărilor sociale de stat;
 bugetele fondurilor speciale;
 bugetul trezoreriei statului;
 bugetele instituţiilor publice autonome;
 bugetele instituţiilor publice, finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat sau din bugetul fondurilor speciale, după caz;
 bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
 bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi a căror
rambursare, dobânzi sau alte costuri se acoperă din fonduri publice;
 bugetul fondurilor externe nerambursabile;
 bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale.
Acest sistem unitar şi corelat de fonduri formează bugetul general consolidat al statului,
prin care se compară veniturile şi cheltuielile statului, acesta reflectând fluxurile financiare
publice de formare a veniturilor fiscale şi nefiscale şi pe cele de repartizare a acestora pe
destinaţii, în conformitate cu nevoile sociale şi cu obiectivele de politică financiară stabilite.

D. Consideraţii generale privind bugetul statului

Preocupările legate de definirea bugetului statului sunt multiple, formulându-se mai

multe teorii şi exprimându-se opinii diverse, de la caracterizarea lui ca act administrativ sau plan
financiar, până la considerarea lui ca act legislativ sau lege. În acest context, bugetul de stat este
considerat a fi:
 act administrativ, argumentându-se această susţinere cu aceea că atât veniturile cât şi
cheltuielile bugetare sunt numai evaluări de ordin financiar pe care le realizează agenţii
administrativi;
  un plan financiar şi anume principalul plan financiar cu caracter executoriu al statului3;
 un act de planificare financiară care după ce a fost adoptat de către puterea legislativă,
printr-o lege emisă în acest scop, dobândeşte natura juridică specifică de lege;
 o lege propriu- zisă, constituind un adevărat program de administraţie, o dispoziţie
statutară, o decizie emanată de la puterea legislativă;
 atât o lege, cât şi un act administrativ. În susţinerea acestei teorii se porneşte de la
diferenţierea care trebuie să se facă între legea formală şi legea materială, considerându-
se că bugetul statului este o lege în partea lui creatoare de dispoziţii generale, dar este în
acelaşi timp un act administrativ, în partea sa creatoare de acte individuale concrete.
Bugetul este principalul plan financiar al statului, care cuprinde indicatorii financiari
privind modul de realizare a veniturilor publice şi de efectuare a cheltuielilor publice
centralizate.

E. Principiile bugetare

Procesul complex al elaborării şi execuţiei bugetului, în conformitate cu prevederile

legilor bugetelor anuale, este supus anumitor reguli.
Bugetul trebuie:
 sa reflecte, cât mai real posibil, resursele ce pot fi mobilizate şi destinaţia acestora;
 să permită compararea, la finele exerciţiului bugetar, a veniturilor încasate şi a
cheltuielilor efectuate;
 să ofere posibilitatea analizării veniturilor pe surse de provenienţă iar a cheltuielilor pe
destinaţii.
Principiul anualităţii bugetului este acela care impune realizarea unui buget în care să se
regăsească înscrise cifrele de venituri şi cheltuieli corespunzătoare unei perioade de timp de un
an.
Unitatea bugetului este principiul în temeiul căruia se impune elaborarea în
fiecare an a unui buget unic în care să fie înscrise toate veniturile şi toate cheltuielile
publice ale statului. Realizându-se potrivit acestor cerinţe, bugetul reflectă starea reală a
situaţiei financiare a ţării.
Principiul universalităţii bugetului este acela care impune ca în buget să se cuprindă
toate veniturile şi toate cheltuielile statului din fiecare exerciţiu financiar.
În literatura de specialitate s-a subliniat faptul că, în vederea aplicării principiului
universalităţii bugetului, au fost concepute două reguli de bază:
 aceea a necompensării cheltuielilor proprii cu veniturile proprii;
 neafectarea unor venituri pentru cheltuielile necesare întreţinerii instituţiilor publice sau
pentru desfăşurarea unor activităţi care se finanţează de la bugetul de stat.
Principiul echilibrării bugetului impune realizarea unei echivalenţe cantitative, a
unei apropieri sensibile a cifrelor privind veniturile şi cheltuielile, cu preconizarea unui
excedent simbolic al veniturilor fată de cheltuieli.
Principiul realităţii bugetare impune a fi avute în vedere cu ocazia întocmirii proiectului
de buget variantele cele mai apropiate de realitate, în sensul prevederii unor cifre de venituri care
se vor putea realiza efectiv, respectiv a unor cheltuieli a căror acoperire se poate vedea ca posibilă
în anul fiscal pentru care se stabilesc.
Este de remarcat, în prezent, înscrierea expresă în legea finanţelor publice şi a
principiului unităţii monetare, potrivit căruia “Toate operaţiunile bancare se exprimă în moneda
naţională”4.
3
A se vedea Constantin Topciu (coordonator), Buget şi evidenţa bugetară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981, p.9.
4
În sensul art. 13 din Legea 500/2002 privind finanţele publice.
 Principiul publicităţii bugetului, potrivit căruia este necesară informarea promptă atât
internă căt şi internaţională despre situaţia financiară a statului. Principiul publicităţii bugetare
este înscris expres în lege, fiind stabilit că” Sistemul bugetar este deschis şi transparent, acesta
realizându-se prin:
 dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;
 dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul
aprobării acestora;
 publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a
bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora;
 mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului
bugetului, exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege”.

F. Clasificaţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor

Veniturile şi cheltuielile bugetare ale statului se înscriu în buget, respectându-se aşa-

numita clasificaţie bugetară a veniturilor şi cheltuielilor. Clasificarea bugetară este gruparea
veniturilor şi cheltuielilor bugetare într-o ordine obligatorie şi după criterii unitare. Ea constă în
gruparea, în numerotarea şi denumirea legală a veniturilor şi cheltuielilor statului, care este
obligatorie pentru cuprinsul acestui buget şi pentru evidenţa contabilă bugetară de stat.
În ceea ce priveşte clasificarea veniturilor bugetare este de reţinut faptul că aceasta
cuprinde toate veniturile grupate în capitole şi subcapitole de venituri curente şi venituri de
capital, de venituri fiscale, nefiscale şi diverse.
Clasificarea cheltuielilor bugetare este mai complexă întrucât ea cuprinde:
 pe de o parte, clasificarea funcţională(gruparea cheltuielilor după destinaţia lor pentru a
evalua alocarea fondurilor publice unor activităţi sau obiective care definesc necesităţile
publice) în care sunt enumerate părţile, capitole şi subcapitole de cheltuieli bugetare.
 pe de altă parte, clasificaţia economică(gruparea cheltuielilor după natura şi efectul lor
economic) care constă în numerotarea şi intitularea speciilor şi subspeciilor de cheltuieli
limitative admise şi finanţate de bugetul de stat.

5.2. Procesul bugetar

A. Definirea şi conţinutul procesului bugetar

Activitatea bugetară presupune elaborarea şi punerea în aplicare a legislaţiei

financiar-fiscale, pe de o parte, precum şi conducerea efectivă a activităţilor specifice pe care le
reclamă realizarea în fapt a prevederilor legale incidente în domeniu, pe de altă parte.
Bugetul reprezintă instrumentul modern de intervenţie a statului în activităţile
economico-sociale, prin interemediul lui fiind posibilă colectarea de către stat a fondurilor
băneşti necesare acoperirii cheltuielilor publice.
Conceperea şi executarea bugetului sunt posibile datorită unei succesiuni de acte şi
operaţiuni ce dau conţinut procesului bugetar şi care se realizează prin parcurgerea succesivă a
unor etape sau faze.
Procesul bugetar reprezintă ansamblul actelor şi operaţiunilor care se
întocmesc/îndeplinesc în legătură cu:
 realizarea proiectului de buget;
 aprobarea proiectului de buget;
 executarea bugetului;
 controlul execuţiei bugetare.
 Activitatea bugetară presupune parcurgerea mai multor etape sau faze şi anume:
 elaborarea proiectului de buget;
 aprobarea proiectului de buget;
 executarea bugetului;
 încheierea exerciţiului bugetar;
 controlul execuţiei bugetare.
Elaborarea proiectului de buget cuprinde activitatea de determinare a veniturilor şi a
cheltuielilor bugetului public naţional. Ea începe în anul premergător celui pentru care se
întocmeşte proiectul şi se realizează în sistem piramidal, de jos în sus, adică de la unităţile de
bază din teritoriu se colectează propunerile privind cifrele de venituri şi cheltuieli care se
centralizează mai întâi la ministere sau alte organe centrale de stat şi apoi la Ministerul Finanţelor
Publice.
Aprobarea bugetului presupune dezbaterea proiectului în Parlament şi votarea legii
bugetare anuale. Această etapă se parcurge, de regulă, în anul premergător celui pentru care s-a
întocmit proiectul de buget.
Executarea bugetului constă în realizarea veniturilor la termenele şi în cuantumurile
prevăzute şi în efectuarea cheltuielilor potrivit destinaţiilor stabilite. Această etapă este cea mai
importantă, întrucât ea presupune înfăptuirea concretă a previziunilor aprobate de puterea
legislativă.
Încheierea exerciţiului bugetar presupune realizarea – pe baza datelor furnizate de
evidenţa execuţiei bugetare – a unei dări de seamă cu privire la modul de realizare a veniturilor şi
de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar expirat. Această fază se parcurge în anul următor
celui pentru care s-a elaborat şi aprobat bugetul de stat.
Controlul execuţiei bugetare constă în verificarea modului în care au fost aduse la
îndeplinire prevederile cuprinse în bugetul public naţional.
Procedura bugetară poate fi definită ca fiind ansamblul actelor şi operaţiunilor cu
caracter preponderent tehnic şi normativ, înfăptuite – în temeiul legii – de organele specializate
ale statului în scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii bugetului public naţional.
În ceea ce priveşte aprobarea bugetelor, conform prevederilor Legii finanţelor publice
sunt respectate următoarele reguli:
 bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele
creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor externe
nerambursabile se aprobă prin lege;
 bugetele instituţiilor publice autonome se aprobă de către organele abilitate în acest scop
prin legi speciale;
 bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul de stat se aprobă prin lege, ca
anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite;
 bugetele instituţiilor publice finanţate integral din bugetul de stat se aprobă de către
ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora;
 bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri proprii se aprobă de
către oraganul de conducere al instituţiei publice şi cu acordul ordonatorului principal de
credite;
 bugetul trezoreriei statului se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

B. Procedura elaborării proiectului de buget

Prima etapă a procedurii bugetare constă în elaborarea proiectului de buget. Ţinând

seama de faptul că procesul bugetar presupune parcurgerea aceloraşi etape în cazul fiecăruia
dintre componentele sistemului bugetar, ne vom referi numai la cel mai important dintre bugete –
bugetul de stat.
Elaborarea proiectelor de bugete şi a proiectelor legilor bugetare anuale de către Guvern
(prin Ministerul Finanţelor Publice) se bazează pe o serie de estimări şi date cuprinse în
documentele care alcătuiesc programul de guvernare acceptat de Parlament.
Elaborarea proiectului bugetului anual presupune urmarea întocmai a fazelor
calendarului bugetar:
• elaborarea indicatorilor macroeconomici;
• întocmirea şi transmiterea scrisorii-cadru de către ministrul finanţelor publice;
• formularea propunerilor bugetare de către ordonatorii principali de credite;
• întocmirea proiectului general al bugetului de stat şi transmiterea acestuia la Parlament.

C. Aprobarea bugetului şi adoptarea legii bugetare anuale

În conformitate cu dispoziţiile Legii finanţelor publice, aprobarea bugetului de stat este

de competenţa exclusivă a Parlamentului. Acesta, luând în examinare proiectul de buget, în
vederea aprobării lui, trebuie să verifice dacă bugetul va fi în măsură să acopere corespunzător
nevoile generale ale societăţii, respectiv să urmărească a se reflecta în bugetul de stat:
 programul cu privire la evoluţia previzibilă a economiei naţionale;
 asigurarea drepturilor cetăţeneşti cu privire la învăţământ, sănătate, cultură, artă, ocrotire
socială, ordine publică, protecţia mediului înconjurător;
 stimularea prin mijloace fiscale a activităţii agenţilor economici care manifestă spirit
întreprinzător, concomitent cu retragerea subvenţiilor acordate pentru unele activităţi
economice ineficiente;
 cerinţa ca bugetul statului să reprezinte un factor stabilizator al economiei naţionale,
capabil să asigure corelarea necesităţilor interne cu resursele disponibile.
Bugetul statului se aprobă de Parlament – până cel mai târziu cu trei zile înainte de
expirarea exerciţiului bugetar – pe ansamblu, pe capitole, articole şi alineate, după caz, pe
ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru
acţiuni multianuale.
Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de
rectificare, care trebuie să fie elaborate şi adoptate până cel mai târziu la data de 30 noiembrie. În
afara termenelor din calendarul bugetar, legilor de rectificare li se aplică aceleaşi proceduri ca şi
legilor bugetare anuale iniţiale.
Prevederile legilor bugetare anuale şi ale celor de rectificare sunt aplicabile numai în anul
bugetar respectiv.
Legile bugetare anuale pe care le adoptă Parlamentul sunt:
 legea bugetului de stat (şi, eventual, legile de rectificare a bugetului de stat);
 legea bugetului asigurărilor sociale de stat (şi, eventual, legea de rectificare a bugetului
asigurărilor sociale de stat);
 legile privind contul general anual de execuţie (legea privind contul general anual de
execuţie a bugetului de stat şi, respectiv, legea privind contul general anual de execuţie a
bugetului asigurărilor sociale de stat).

D. Execuţia bugetară

Execuţia bugetară este cea mai amplă etapă a procedurii bugetare şi constă în realizarea
veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare. Ea cuprinde ansamblul actelor şi operaţiunilor
destinate a conduce la realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor prevăzute în legea bugetară
anuală.
În vederea realizării execuţiei bugetare sunt îndeplinite acte, fapte şi operaţiuni cu privire
la încasarea, păstrarea şi eliberarea fondurilor băneşti în şi, respectiv, din bugetul public naţional.
Executarea bugetului se realizează printr-o succesiune de acte şi operaţiuni a căror
coerenţă este asigurată de procedura execuţiei bugetare.
Procedura execuţiei bugetare comportă următoarele faze:
 repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
 executarea de casă a bugetului (sau operaţiunile de trezorerie);
 realizarea veniturilor bugetare;
 efectuarea cheltuielilor bugetare.
Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele
fondurilor externe nerambursabile şi bugetele instituţiilor publice autonome se repartizează pe
trimestre în funcţie de:
 termenele legale de încasare a veniturilor;
 termenele şi posibilităţile de asigurare a surselor de finanţare a deficitului bugetar;
 perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat se
aprobă:
 de către Ministerul Finanţelor Publice:
• pe capitole de cheltuieli şi – în cadrul acestora – pe titluri, la propunerea ordonatorilor
principali de credite;
• pe capitole şi subcapitole la venituri;
• pe capitole (şi, în cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli) pentru bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale la propunerea ordonatorilor principali de
credite;
 de către ordonatorii principali de credite:
• pentru celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare;
• pentru bugetele de venituri şi cheltuieli proprii;
• pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor terţiari
de credite.
 de către ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii şi pentru
bugetele ordonatorilor terţiari de credite bugetare.
Repartizarea pe trimestre se face în scopul stabilirii unui echilibru în cadrul fiecărui
trimestru între veniturile şi cheltuielile bugetare.
În realizarea veniturilor bugetare sunt aplicate următoarele principii:
 niciun impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi încasate dacă nu au fost
stabilite de lege;
 lista tuturor impozitelor şi taxelor, precum şi a cotelor acestora trebuie să fie aprobate
prin legea bugetară anuală;
 este inadmisibilă perceperea, sub orice titlu sau sub orice denumire, a unor contribuţii, în
afara celor stabilite de puterea legislativă.
Efectuarea cheltuielilor bugetare este supusă unor reguli expres înscrise în Legea
finanţelor publice:
o cheltuielile bugetare trebuie să aibă o destinaţie precisă şi limitată, în acord
perfect cu autorizările conţinute în legile speciale şi în legile bugetare anuale;
o nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată, dacă nu
există o bază legală pentru respectiva cheltuială;
o nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită
dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.
Efectuarea cheltuielilor aprobate prin legea bugetară anuală presupune un ansamblu de
acte şi operaţiuni care cuprinde:
 solicitarea şi punerea la dispoziţia ordonatorilor de credite a fondurilor bugetare alocate;
 repartizarea fondurilor bugetare pe seama instituţiilor publice, a regiilor autonome şi,
 respectiv societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;
 transferuri pentru unităţile administrativ-teritoriale, în cazurile în care acestea nu îşi pot
acoperi cheltuielile din veniturile proprii;
 utilizarea efectivă a fondurilor băneşti de către beneficiari.

Execuţia de casă a bugetului

Execuţia de casă (operaţiunile de trezorerie) a/ale bugetelor care compun sistemul
bugetar se realizează prin trezoreria statului, asigurându-se:
 încasarea veniturilor bugetare;
 efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita
creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivit legii;
 efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă
rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind
rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente;
 efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale
sau locale.

E. Încheierea exerciţiului financiar şi controlul execuţiei bugetare

Încheierea exerciţiului bugetar anual constă în elaborarea şi aprobarea contului general

anual de execuţie bugetară.
Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de
stat şi a bugetelor fondurilor speciale este elaborat de către Ministerul Finanţelor Publice pe baza:
 situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite bugetare;
 a conturilor privind execuţia de casă a bugetului statului;
 în urma verificărilor şi analizelor pe care acest minister este dator a le efectua.
Contul general de execuţie a bugetului de stat este prezentat Guvernului care, după ce îl
analizează, îl prezintă spre aprobare Parlamentului, până la data de 1 iulie a anului următor.
Conturile generale anuale de execuţie trebuie să cuprindă:
 la venituri: prevederile bugetare iniţiale, prevederile bugetare definitive şi încasările
realizate;
 la cheltuieli: creditele bugetare iniţiale, creditele bugetare definitive şi plăţile efectuate.
Execuţia bugetului public naţional se realizează sub controlul unor organe de stat, cărora
le revin răspunderi specifice în legătură cu activitatea bugetară.
Aceste organe cu atribuţii de control a execuţiei bugetare sunt:
 Ministerul Finanţelor Publice, care exercită un control administrativ specializat, ce se
realizează prin intermediul organelor sale. Prin acest control se urmăreşte:
 modul de realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor bugetare;
 limitarea cheltuielilor de funcţionare;
 eliminarea cheltuielilor inoportune şi neeconomicoase;
 utilizarea fondurilor bugetare potrivit destinaţiilor pe care acestea le au.
 Curtea de Conturi, care exercită un control de specialitate(financiar) asupra modului de
formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public.
 Parlamentul, care exercită un control politic, constând în urmărirea evoluţiei bugetare,
atât cu privire la realizarea veniturilor, cât şi cu privire la efectuarea cheltuielilor
bugetare. Controlul Parlamentului asupra bugetului se realizează în două momente:
• când se aprobă bugetul şi se adoptă legea bugetară anuală, ocazie cu care se
verifică corectitudinea, oportunitatea şi necesitatea prevederilor estimative
cuprinse în proiectul de buget;
• când se aprobă contul general anual de execuţie, prilej cu care se analizează
 modul în care au fost puse în aplicare prevederile legii bugetare anuale.
Aprobarea de către Parlament a contului general anual privind execuţia bugetară are
semnificaţia “descărcării de gestiune” pentru Guvern.