REFERAT

Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar

şi impactul acesteia

Îndrumător ştiinţific :
Lect. dr. Firţescu Bogdan

Iaşi, 2009
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

CUPRINS

Capitolul 1. Deficitul bugetar...........................................................................................................3

1.1 Concept şi caracteristici .........................................................................................................3
1.2 Cauzele deficitului bugetar şi tipurile de deficit ....................................................................4
Capitolul 2. Finanţarea nemonetară - modalitate de finanţare a deficitului bugetar......................9
2.1 Metode de acoperire a deficitului bugetar..............................................................................9
Printre măsurile utilizate pentru reducerea deficitelor bugetare enumerăm:.............................9
2.2Teorii privind dilema impozite sau împrumuturi..................................................................11
2.3 Avantajele şi dezavantajele recurgerii la împrumuturi de stat comparativ cu majorarea
impozitelor..................................................................................................................................13
2.4 Finanţarea deficitului bugetar prin contractarea împrumuturilor de stat..............................14
2.5 Instrumente şi tehnici utilizate pentru finanţarea nemonetară a deficitului bugetar............16
2.5.1 Instrumente şi tehnici utilizate în ţările dezvoltate pentru finanţarea nemonetară a
deficitului bugetar...................................................................................................................16
2.5.2 Instrumente şi tehnici utilizate în Romînia pentru finanţarea nemonetară a deficitului
bugetar....................................................................................................................................19
Capitolul 3. Impactul finanţării deficitului bugetar prin contractarea împrumuturilor de stat.......21
3.1 Efectul de evicţiune...........................................................................................................21
Planurile anticriză vor dubla deficitul bugetar ..............................................................................24
BIBLIOGRAFIE:...........................................................................................................................24

2
 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

Capitolul 1. Deficitul bugetar

1.1 Concept şi caracteristici

Deficitele bugetare au devenit, in societatea modernă, un fenomen cvasiobişnuit, pe

fundalul amplificării cheltuielelor publice şi deteriorării situaţiei financiare a multor state, mai mult
sau mai puţin dezvoltate. Deşi unul din principiile de bază ale elaborării bugetului de stat (ca de
altfel a oricărui tip de buget ) este echilibrul bugetar, acesta din urmă nu se realizează, de cele mai
multe ori, în mod automat, prin acoperirea cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare. În astfel de
situaţii spunem că bugetul se elaborează cu deficit de finanţare, care poartă numele de deficit de
bugetare.
Formarea deficitului bugetar public apare determinată, in principiu, de angajarea unor
cheltuieli mai mari faţă de un volum limitat de venituri bugetare curente, ce pot fi mobilizate la
bugetul public, in cadrul unui an bugetar. El exprimă neconcordanţele generate de factori obiectivi
sau subiectivi ce influenţează mărimea şi formarea veniturilor obişnuite ( mai mici), de care dispun
autorităţile publice fată de cheltuielile ( mai mari) pe care le efectuează acesta, apelând la alte
modalităţi de finanţare a diferenţei de cheltuieli.
Un deficit bugetar este de calitate atunci când îndeplineşte două condiţii obligatorii:
• deficitul se reflectă, în totalitate, în cheltuieli de investiţii şi, în special, în realizarea
infrastructurii;
• deficitul este acoperit cu resurse financiare sigure, pentru a nu apela la emisiuni monetare
inflaţioniste.
Deşi dezbaterile în jurul deficitelor bugetare sunt tot mai numeroase, mulţi economişti
contestă pericolul acestora ori încearcă să plaseze responsabilitatea creării lor în afara guvernelor:
“ Existenţa deficitelor în sine nu ne spune nimic despre cât este de responsabil sau iresponsabil
guvernul din punct de vedere fiscal […]. Guvernul se poartă într-o manieră fiscală responsabilă
numai dacă promovează activ politicile destinate să realizeze o folosire integrală a resurselor, un
nivel noninflaţionist al venitului şi producţiei. Există momente în care realizarea acestui obiectiv

3
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

necesită cheltuieli deficitare, dar şi alte momente când aceasta va necesita un excedent. Filozofia
care stă la baza acestui fel de gândire a fost numită filozofia finanţelor funcţionale “ .1
De la început trebuie făcut o primă distincţie privind originile deficitului. Într-o oarecare
măsură, deficitul este rezultatul unor decizii discreţionale de politică economică. Totodată,
decidenţii în politica economică nu pot să determine cu precizie nivelurile de încasări şi de
cheltuieli guvernamentale. Dimpotrivă, aceştia adoptă legi generale pentru impozite şi taxe,
pentru modalităţile de calcul ale beneficiilor sociale, pentru transferurile bugetare şi pentru
obiectivele ce vizează achiziţiile guvernamentale de bunuri şi servicii. Nivelul actual al
veniturilor şi cheltuielilor este afectat însă de stadiul ciclului de afaceri. Atunci când economia se
contractă, bugetul se îndreaptă spre deficit pe măsură ce volumul de venituri colectat scade, iar
transferurile bugetare cresc. În timpul unei expansiuni, bugetul se îndreaptă spre excedent. O
modalitate de separare a efectelor generate de schimbările discreţionare de politică economică de
efectele ciclului de afaceri constă în determinarea valorii deficitului bugetar care ar exista atunci
când somajul s-ar afla la nivelul ratei naturale.

1.2 Cauzele deficitului bugetar şi tipurile de deficit

Dificultăţile majore legate de gestionarea deficitelor provin din slaba performanţă a

economiei româneşti, dublată de problemele complexe ale reformei şi restructurării economice,
precum şi de accesul tot mai restricţionat la resurse financiare externe pe o piaţă actualmente
deosebit de tensionată. Probabil, una din cauzele performanţelor slabe de ansamblu ale economiei
româneşti, după 1989, a constituit-o şi slaba experienţă în ceea ce priveşte managementul datoriei
publice şi a deficitelor bugetare.
Cauzele deficitului bugetar se împart în trei categorii: cauze generale, cauze specifice
ţărilor slab dezvoltate şi cauze specifice ţărilor în tranziţie.
Printre cauzele generale se regăsesc următoarele:
 cheltuieli mari cu înarmarea, în majoritatea ţărilor şi, în general, toate tipurile de cheltuieli
neproductive ;
 cheltuielile,în continuă creştere , cu întreţinerea aparatelor guvernamentale ;

1
Lloyd C. Atkinson, Richard D. Irwin, Economics, 1982,pag. 210

4
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

 creşterea continuă a cheltuielilor cu rambursarea datoriei publice 2 ;

Printre cauzele specifice ţărilor slab dezvoltate enumerăm:
 cheltuieli mari pentru aparatul administrativ ;
 nivelul de dezvoltare scăzut determină venituri bugetare reduse;aportul veniturilor la
buget din impozite şi taxe este mic, datorită bazei reduse de impozitare , chiar dacă se
adoptă un grad de fiscalitate ridicat .
Printre cauzele specifice ţărilor în tranziţie enumerăm:
 creşterea cheltuielilor bugetare, prin asumarea de către Guvern a costurilor sociale
implicate de procesul de tranziţie;
 creşterea drastică a ratei inflaţiei, în condiţiile în care este cunoscut faptul că veniturile
bugetare, imprimate în preţuri curente, au o rată de creştere inferioară celei a cheltuielilor
bugetare, în preţuri curente ;
 creşterea constantă a datoriei publice şi, implicit, a cheltuielilor pentru rambursarea sa şi a
dobânzilor aferente ;
 scăderea continuă a nivelului producţiei şi, implicit, a produsului intern brut, în condiţiile
transformărilor profunde, structurale, ce au loc în aceste ţări ;
 subvenţiile pentru întreprinderile cu pierderi;

Tipurile de deficit
Deficitul se clasifică în două categorii:
1. După modalitatea de acoperire :
a) deficit de criză ( statul nu poate să-şi acopere cheltuielile curente, deficitul acoperindu-
se prin împrumuturi )
b) deficit de dezvoltare ( în statele care produc resurse în plus, realizate în afara sferei
sectorului public; de ex. , în sectorul bancar şi la populaţie se preconizează venituri în plus )
2. După frecvenţa de apariţie:
a) deficit acut ( apare întâmplător, într-un anumit exerciţiu bugetar, ca o consecinţă a
creşterii cheltuielilor sau a micşorării veniturilor );
b) deficit cronic ( apare constant, pe parcursul mai multor exerciţii bugetare succesive ).

2
o mare parte din aceasta fiind, de regulă, generată tocmai de finanţarea deficitelor bugetare ale anilor anteriori.

5
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

Deficitul care se bazează pe diferenţa dintre suma cheltuielilor publice ocazionate cu

plăţile prin transferuri şi cele pentru cumpărare de bunuri şi servicii publice şi suma veniturilor
fiscale este considerat deficit primar. Deficitele primare persistente ale sectorului public
(excluzînd venitul din privatizări) ale perioadei 1992-1998 (cu mici excepţii în 1993) au cauzat
un nou record al creşterii datoriei sectorului public. Concomitent: ele au redus ratele economisirii
naţionale la nivele foarte mici comparativ cu perioadele anterioare şi cu standardele
internaţionale; au redus valoarea netă a sectorului public, de vreme ce ele se datorează
consumului şi nu deficitelor investiţiilor publice; ele, împreună cu poziţia politicii economice
generale, elimină investiţiile private (de fapt, este vorba despre investiţiile naţionale – private şi
publice – care au intrat sub regimul de evicţiune datorită dezeconomisirii curente a guvernului );
ele au eşuat în a însănătoşi economia, îndepărtînd îndoiala că o economie mică, deschisă ca a
României, suferind de impedimente structurale, poate folosi o politică fiscală expansionistă care
să crească output-ul, în special în perioada în care partenerii comerciali urmează politici
restrictive.
Dacă la deficitul primar se adaugă plăţile de dobânzi aferente împrumuturilor de stat,
înscrise în buget sub formă de cheltuială publică, se obţine deficitul total. Deficitul total
înregistrat într-un an poate fi divizat în două componente:
1.deficitul structural, care are loc atunci când bugetul ajustat în mod ciclic3 este în
deficit, fiind nivelul la care s-ar afla deficitul în condiţiile în care producţia ar atinge nivelul de
full employment ( angajare maximă a forţei de muncă ); Creşterea deficitului structural atrage
atenţia asupra unui alt pericol şi anume creşterea părţii din deficit generate de plăţile cu dobînda
aferentă datoriei publice. Această creştere poate determina aşa numita problemă a “exploziei
deficitului”.Modificările în deficitul structural sunt efecte ale politicii fiscale discreţionare.
2.deficitul ciclic, care se defineşte ca deficitul bugetar total minus deficitul structural.
Aceasta înseamnă că, dacă bugetul ar fi în medie echilibrat, pe perioade lungi, ne-am aştepta să
existe deficite bugetare în perioade de criză şi surplusuri în perioade de avânt economic.

3
Bugetul ajustat in mod ciclic este definit ca surplusul sau deficitul bugetar care va exista dacă economia asigură
folosirea deplină a forţei de muncă, adică dacă venitul naţional obţinut este egal cu venitul national potenţial

6
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

1.3 Consecinţele asupra economiei naţionale

În ultimile decenii deficitul bugetar a devenit una dintre caracteristicile economiilor
naţionale, mai mult, se constată amplificarea dimensiunilor sale. În ciuda acestui fapt, tot mai
mult sunt economişti care contestă necesitatea echilibrării bugetului, susţinând chiar necesitatea
deficitului sistematic si folosirea lui în scopul realizării echilibrului economic. O asemenea
orientare este argumentată prin necesitatea promovării unei politici economice care să asigure
folosirea integrală a resurselor si o creştere economică noninflaţionistă. În aceste condiţii
echilibrarea bugetului este în mod clar de importanţa secundară . În acest context, este susţinută
necesitatea creşterii cheltuielilor bugetare într-un ritm mai rapid decât creşterea veniturilor şi,
implicit, întocmirea unor deficite bugetare.
Subordonarea metodelor şi instrumentelor financiare necesităţii unor obiective ale politicii
economice impune însă o analiză concretă în cercetarea soldului bugetar, explicarea conţinutului
acestuia, interpretarea diferenţială a excedentelor sau deficitelor stabilite anticipat de situaţiile
similare înregistrate în urma execuţiei bugetare, analiza consecinţelor acestora asupra economiei
nationale.
Deficitul bugetar trebuie analizat prin prisma consecinţelor lor asupra economiei.

 Consecinţele deficitului asupra economiei se află în strânsă legătură cu problemele

monetare. În scopul finanţării deficitului, statul apelează la împrumuturi, creându-şi astfel
monedă, fondurile mari puse în circulaţie contribuind la creşterea inflaţiei.
 Relativ la deficitul bugetar, efectul acestuia asupra economiei diferă în funcţie de mărime
şi durată. Când deficitul este redus şi se manifestă pe termen scurt poate avea efecte
pozitive asupra economiei întrucât stimulează cererea globală şi sporeşte efortul
investiţional, cu efecte de antrenare în creşterea veniturilor viitoare. Când deficitul este
mare şi se manifestă pe durată lungă, efectele negative asupra economiei sunt certe,
favorizând declanşarea şi accentuarea proceselor inflaţioniste şi a altor dezechilibre.
 Creşterea deficitului bugetar poate contribui şi la relansarea activităţii economice,
deoarece trecerea de la echilibru la dezechilibru contribuie la stimularea consumului
suplimentar, cu efecte favorabile asupra gradului de ocupare a forţei de muncă şi asupra
veniturilor.

7
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

 De asemenea, deficitele bugetare alimentează datoria naţională a unor ţări, proporţia fiind
determinată de volumul împrumuturilor contractate de stat în scopul finanţării acestora,
cât şi de dobânzile aferente. Înregistrarea deficitelor bugetare pe parcursul a mai multor
ani conduce la acumularea datoriei publice4. În cazul acesta apare un risc important,
considerat “effet boule de neige” al datoriei. El antrenează următorul cerc vicios: existenţa
unei datorii publice importante implică plata de dobânzi considerabile către creditorii
statului. În acelaşi timp, aceste dobânzi mari grevează asupra cheltuielilor bugetare,
conducând la agravarea deficitului şi la o nouă îndatorare publică care, la rândul său,
conduce la noi dobânzi mai mari.
 În mod obişnuit, atenuarea deficitului bugetar impune o diminuare a cheltuielilor , o
creştere a veniturilor sau o combinaţie a lor. Orice creştere sau scădere a nivelului
impozitelor trebuie studiată prin prisma efectelor pe termen lung şi scurt. Nivelul mai
ridicat sau mai scăzut al impozitelor va avea influenţă atât asupra ofertei de fonduri
economisite, cât şi asupra cererii de astfel de fonduri. În condiţiile unui deficit bugetar
accentuat se creează premise pentru absorbirea într-o proporţie ridicată a volumului
fondurilor economisite în societate.
 În acelaşi timp, existenţa unor mari deficite bugetare îşi pune amprenta şi asupra
posibilităţilor de finanţare a proiectelor de investiţii. Plata unor dobânzi mari la
împrumuturile efectuate în scopul finanţării deficitelor bugetare contribuie la diminuarea
stocului viitor de capital şi, deci, a resurselor investiţionale viitoare.

4
în caz de finanţare prin împrumut

8
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

Capitolul 2. Finanţarea nemonetară - modalitate de finanţare a deficitului bugetar

2.1 Metode de acoperire a deficitului bugetar

Deficitul se poate acoperi prin două metode:

 finanţare monetară: emisiune monetară strict limitată şi controlată de către Banca
Natională;
 finanţare nemonetară reprezentată de :
• încasarea de venituri de dimensiuni mai mari decât cele prevăzute de legea bugetară;
• împrumuturi pe termen mediu şi lung, prin emisiune de titluri de credit public reprezentînd
datoria publică;
• împrumuturi externe care generează datorie publică.

Printre măsurile utilizate pentru reducerea deficitelor bugetare enumerăm:

• prioritate reducerea cheltuielilor publice

• reducerea cheltuielilor administraţiei
• eliminarea subvenţiilor
• mărirea bazei de impozitare (cât mai puţin de la cât mai mulţi)
• accent pe impozitele indirecte

Emisiunea monetară

Această metodă de finanţare a cheltuielilor publice este la fel de veche ca şi banca centrală
a unei ţări. Departamentul de emisiune al băncii centrale se ocupă de emisiune în schimbul
cedării de către Guvern a titlurilor aducătoare de dobânzi. Astfel, orice creştere a emisiunilor
înseamnă creşteri în stocul hârtiilor de valoare emise de Guvern. Această metodă de finanţare,
aparent nedureroasă, a ruinat multe guverne în trecut, prin supraemisiune de monedă, având drept
rezultat pierderea încrederii publicului în moneda naţională, precum şi urmări grave asupra
inflaţie.În mod practic, fenomenul se produce astfel: Ministerul Finanţelor poate vinde titluri de

9
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

stat5 Băncii Naţionale, care în acest mod “acordă împrumut” Ministerului Finanţelor ( statului ),
determinând astfel scăderea volumului valoric al titlurilor de stat obţinute de public.
Pe măsură ce Banca Naţională cumpără titluri de stat, ea oferă băncilor rezerve
suplimentare de active lichide şi, astfel, creşte cantitatea de bani din economie. Banca Naţională
poate cumpăra titluri de stat de pe piaţa secundară pentru determinarea vânzărilor de astfel de
titluri, ceea ce constituie un echivalent modern al emisiunii monetare.
Monetizarea deficitului afectează economia crescând cheltuielile totale datorită creşterii
cheltuielilor publice şi a celor private, ca urmare a creşterii ofertei monetare. Pe de altă parte, un
nivel ridicat al venitului naţional va conduce la creşterea nevoii de bani pentru tranzacţii şi în
scopuri de precauţie. Deşi se poate prognoza cu certitudine că venitul naţional va creşte, efectul
monetizării deficitului asupra ratei dobânzii este incert, deoarece are loc o creştere atât a ofertei,
cât şi a cererii de monedă.
Monetizarea deficitului bugetar este în mod clar inflaţionistă până în momentul în care
economia se îndreaptă spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel ridicat al preţurilor. Mai
mult, dacă guvernul decide să urmeze această politică an de an, va rezulta o creştere
corespunzătoare a ofertei monetare, adică o continuare a inflaţiei. Prin urmare, o utilizare
judicioasă a puterii guvernului de a emite monedă este imperios necesară pentru stabilitatea
financiară a naţiunii.
Finanţarea nemonetară
Guvernul are de ales, pentru finanţarea nemonetară a deficitelor bugetare în continuă
creştere, între sporirea veniturilor fiscale ( prin majorarea impozitelor existente sau
introducerea unor impozite noi ) şi contractarea de împrumuturi.
Astfel, dacă pană în deceniul 9 al secolului trecut se considera că acoperirea deficitului prin
emisiune monetară conduce la creşterea inflaţiei, în urma unor calcule monetariste s-a arătat, la
începutul anilor '80, că finanţarea prin datorie publică a unui deficit bugetar conduce pe termen
lung la o rată a inflaţiei mai mare decat dacă finanţarea s-ar fi făcut prin emisiune monetară.
De asemenea s-a demonstrat că , acoperirea deficitului bugetar prin împrumuturi doar
amînă inflaţia, nefiind o soluţie viabilă. Raţionamentul în demonstrarea acestui lucru avea drept
premisă că, atunci cand guvernul finanţează deficitul printr-un împrumut, el se obliga să
plătească dobânzi pentru acea sumă. La scadenţă, cînd va trebui sa restituie sumele împrumutate,

5
bonuri de tezaur sau alte instrumente specifice

10
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

guvernul are două posibilităţi: să apeleze la emisiunea monetară sau să se împrumute iarăşi,
creându-şi o nouă obligaţie de plată.

2.2Teorii privind dilema impozite sau împrumuturi

Guvernul are de ales pentru finanţarea deficitelor bugetare în continuă creştere între ,
sporirea veniturilor fiscale ( prin majorarea impozitelor existente sau introducerea unor impozite
noi şi contractarea de împrumuturi).
A. TEORIILE “CAPITALISMULUI ASCENDENT”= soluţia impozitului
Argumente critice privind recurgerea la împrumuturile de stat :
♦ statul nu trebuie să intervină în economie deoarece alterează libera concurenţă :
- cheltuielile publice trebuie reduse la minimum ;
- impozite modice pentru a nu diminua interesul întreprinderilor pentru piaţă ;
- echilibrarea bugetului statului să se facă exclusiv pe seama veniturilor ordinare.
♦ împrumuturile antrenează cheltuieli bugetare suplimentare sub formă de dobânzi, comisioane,
prime de rambursare, care fac necesară, în final, majorarea impozitelor;
♦ împrumuturile de stat uşurează sarcina fiscală a generaţiei prezente, dar împovărează
generaţiile viitoare cu cheltuieli reclamate de rambursarea ratelor scadente şi de plata dobânzilor;
♦ împrumuturile de stat afectează însuşi capitalul naţiunii, în timp ce impozitele diminuează
numai veniturile acesteia.
. B. TEORIILE KEYNESISTE ŞI NEOKEYNESISTE = soluţia împrumuturilor
Argumente pentru folosirea împrumuturilor de stat:
♦ pentru corectarea dezechilibrelor pe termen scurt statul poate să folosească o serie de pârghii
economico-financiare ( impozite, împrumuturi, cheltuieli publice, monedă, rata scontului, cursul
valutar );
♦ chiar dacă împrumuturile de stat generează cheltuieli bugetare, acestea au efecte pozitive în:
- corectarea ciclului economic;
- impulsionarea economiei stagnante;
- restabilirea echilibrului economic.
C. . TEORIA COEZIUNII CAPITALULUI INDIVIDUAL ŞI CAPITALULUI SOCIETAL= o
analiza critică:

11
 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

Argumente:
♦ Nu împrumuturile de stat distrug capitalul naţiunii, ci lipsa de preocupare a unor agenţi
economici pentru buna întreţinere-reparare şi modernizare a echipamentelor industriale.
♦ Dacă împrumuturile de stat sunt folosite pentru finanţarea şi dezvoltarea capitalului naţional, şi
nu în scopuri de consum, atunci efectele sunt conservarea şi multiplicarea acestuia.
D. TEORIA TRANSFERURILOR DE SARCINI FISCALE ÎNTRE GENERAŢII
Argumente pro:
1. Numai prin prisma împrumutătorului individual, acesta, în loc să plătească un impozit
majorat, care să-i amputeze definitiv veniturile, împrumută statului o parte din
disponibilităţile sale băneşti, care va fi rambursată ulterior din impozitele majorate
2. Împrumuturile de stat utilizate în scopuri neproductive reprezintă impozite amânate (nu
scutesc societatea de povara acestora).
3. Ignoră procesul de largă redistribuire a venitului naţional realizat prin împrumuturile de
stat şi impozite între contribuabili, deoarece efectele împrumuturilor de stat sunt diferite:
- sub raport temporal ( unele se produc în momentul plasării lor, iar altele în cel al rambursării
acestora şi al plăţii dobânzii aferente );
- repartiţie ( unele persoane fizice şi juridice profită de pe urma lor, iar altele suportă povara ).
Argumente contra:
1. La nivelul întregii societăţi, cu suma împrumutată statului se diminuează partea din venitul
naţional ( PIB ) destinată formării brute de capital sau consumului individual, după caz, în
momentul lansării împrumutului afectează resursele generaţiei prezente.
2. Fiecare generaţie suportă consecinţele împrumuturilor contractate de stat în epoca sa şi care
se materializează în schimbarea destinaţiei iniţiale a părţii din venitul naţional încredinţate statului.
3. Generaţia viitoare nu va avea o sarcină suplimentară de suportat, deoarece plusului, de
cheltuieli pe care îl vor avea de suportat plătitorii de impozite în legătură cu împrumuturile
contractate în trecut îi va corespunde un plus de venituri ce vor reveni creditorilor statului.

E. TEORIA ROLULUI ÎMPRUMUTURILOR DE STAT ÎN REDISTRIBUIREA PIB ÎN

PLAN INTERN SI INTERNAŢIONAL
În plan intern:
1. Iniţial, în momentul plasării acestora de către stat se redistribuie PIB între :

12
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

- partea destinată formării de capital;

- partea destinată consumului concurenţial
2. Ulterior, prin împrumuturile de stat se redistribuie PIB în momentul plăţii dobânzii şi
primelor de rambursare.
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv dacă sunt folosite în activităţi de producţie:
- dezvoltarea industriei;
- modernizarea agriculturii;
- construcţia de căi de comunicaţie;
- protecţia mediului.
În plan internaţional:
1. Redistribuire PIB între:
- ţările împrumutătoare;
- ţările împrumutate;
2. La acordarea împrumuturilor de stat fluxurile financiare pornesc de la ţările împrumutătoare
către ţările împrumutate (redistribuirea PIB are caracter temporar) ;
3. Din momentul începerii restituirii împrumuturilor şi a plăţii dobânzilor aferente fluxurile
financiare se schimbă;

2.3 Avantajele şi dezavantajele recurgerii la împrumuturi de stat comparativ cu majorarea

impozitelor

În condiţiile în care veniturile bugetare ordinare nu acoperă integral cheltuielile bugetare

aprobate, statul are de ales între sporirea veniturilor fiscale6 şi contractarea de împrumuturi . De
cele mai multe ori, autorităţile publice optează pentru cea de-a doua soluţie, din următoarele
considerente :
♦ majorarea impozitelor este o măsură nepopulară, deoarece afectează imediat nivelul de trai al
populaţiei, rezultând consecinţe politice imediate ;
♦ împrumuturile de stat oferă celor care dispun de capitaluri libere un plasament sigur şi
remunerator pentru disponibilităţile lor băneşti;
6
prin majorarea impozitelor existente sau introducerea de noi impozite

13
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

♦ împrumuturile de stat reprezintă un mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare decât
impozitele directe;
♦ în condiţiile în care împrumutul se solicită de la banca centrală, termenul de obţinere a
resurselor băneşti este şi mai scurt decât în cazul plasării acestuia în rândurile populaţiei sau
persoanelor juridice.
Dezavantaje:
♦ realitatea zilelor noastre demonstrează, în mod clar, că împrumuturile constituie un mijloc de
procurare a resurselor financiare necesare statului mai costisitor decât impozitele; dobânzile şi
celelalte avantaje acordate creditorilor statului majorează, inevitabil, cheltuielile publice;
♦ împrumuturile de stat utilizate în scopuri neproductive reprezintă, fără îndoială, impozite
amânate; apelul la împrumuturi, pentru acoperirea deficitului bugetar, nu scuteşte societatea de
povara acestora, ci doar întârzie momentul transpunerii ei asupra contribuabilor;
♦ despre o influenţă favorabilă a împrumuturilor de stat asupra capitalului nu se poate vorbi decât
în cazul în care sunt utilizate în scopuri productive; ori, experienţa a numeroase ţări, inclusiv a
României, arată că, în majoritatea cazurilor, împrumuturile de stat sunt utilizate pentru acoperirea
unor cheltuieli neproductive şi doar arareori pentru dezvoltarea economiei naţionale, pentru
obiective şi acţiuni cu caracter productiv;
♦ în final, împrumuturile publice pot avea un caracter inflaţionist mai pronunţat decât finanţarea
din impozite; aceasta întrucât creşterea impozitelor are ca efect reducerea cheltuielilor de
consum, iar reducerea cheltuielilor de consum compensează într-o anumită masură creşterea
cheltuielilor publice; finanţarea cheltuielilor publice prin împrumuturi nu are acelaşi efect
compensator.

2.4 Finanţarea deficitului bugetar prin contractarea împrumuturilor de stat

Finanţarea deficitului bugetar prin contractarea împrumuturilor de stat este punctul forte
al României, capacitatea de indatorare actuală mai poate fi marită cu incă 30% din PIB faţă de
limita maximă acceptată de UE. Însă un imprumut azi inseamnă că în anii viitori parte din buget
va fi dedicat plăţii de dobînzi. Acea capacitate de indatorare poate fi folosită mai bine prin
investiţii pe termen lung conform aceluiaţi principiu că datoriei pe termen lung trebuie să-i

14
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

corespundă o investiţie pe termen lung.

Un deficit bugetar este echivalent cu scăderea economisirii ( economisirea naţională este
mai mică decât cea privată ) şi efectele acesteia pot fi pozitive sau negative. Într-o lucrare
recentă, John Kenneth Galbraith, după ce afirmă că “ Există trei mari categorii de cheltuieli
publice: cele care nu servesc nici un scop vizibil, prezent sau viitor, cele care susţin sau dezvoltă
condiţiile economice şi sociale curente şi cele care işi aduc contribuţia sau permit o creştere în
viitor a veniturilor, a producţiei şi a bunăstării generale” 7 nu se sfieşte să susţină că, în anumite
cazuri motivate, este acceptabil să se recurgă la împrumutul de stat pentru finanţarea unor
cheltuieli publice.
În perioada de după război, finanţarea prin împrumuturi a devenit unul dintre
instrumentele majore folosite de guverne în vederea îndeplinirii obiectivelor lor micro şi
macroeconomice.
“ În zilele noastre, împrumutul este o stare a existenţei umane, un ‘truc” ( instrument ) care ne
ajută să trecem mai uşor şi mai repede peste prezent cu ochii spre viitor “8.
Împrumutul este cel care creează starea de echilibru între nevoi şi resurse: între nevoile
curente de resurse şi resursele limitate ale celui care se împrumută şi nevoile de fructificare a
resurselor excedentare ale creditorului.
Problema recurgerii la împrumut de stat pentru finanţarea deficitului bugetar trebuie să fie
la fel ca în cazul recurgerii agenţilor economici la împrumut. Dacă statul se împrumută pe piaţa
financiară pentru acoperirea deficitului, trebuie ca “profitul” pe termen mediu şi lung realizat din
finanţarea cheltuielilor publice să fie suficient de mare pentru a acoperi serviciul datoriei
(dobânda la împrumut ), să acopere pierderea de utilitate pe care o suportă piaţa prin privarea
acesteia de resursele folosite pentru acoperirea deficitului şi nu pentru finanţarea bunurilor oferite
de ea, iar factorii de decizie publică să-şi menţină credibilitatea în urma recurgerii la împrumutul
de stat. Cu alte cuvinte, statul trebuie să finanţeze bunuri publice cerute de piaţă în ansamblul ei,
astfel încât nimeni, pe cât posibil, să nu aibă de suferit o pierdere de utilitate din cauza alocării
resurselor prin intermediul deficitului bugetar.
În mod normal, pentru finanţarea deficitului bugetar, Ministerul Finanţelor va vinde titluri
de stat către public ( de ex. certificate de trezorerie, titluri de valoare ale statului sau obligaţiuni
7
John Kenneth Galbraith, Societatea perfectă ( La ordinea zilei: binele omului ), Ed. Eurosong & Book, Bucuresti,
1997
8
Nicolae Hoantă, Economie şi finante publice, Ed. Polirom, Iasi, 2000, pag. 236

15
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

perpetue) reducând rezervele şi oferta de monedă din economie. Odată ce titlurile au fost
vândute, guvernul este obligat să plătească deţinătorului acestor titluri ( creditorului ) în fiecare
an o anumită sumă reprezentând dobânda şi apoi să ramburseze creditul la scadenţă. Aceasta
înseamnă că există un cost plătit publicului pentru finanţarea deficitului.
Prin împrumutul de stat angajat, guvernul îsi acoperă deficitul pe termen scurt fără să aibă
loc o creştere a fiscalităţii, dar, pentru că trebuie plătită dobânda la datorii, aceasta înseamnă că o
mare parte din veniturile fiscale viitoare trebuie să fie dedicate serviciului şi nu finanţării
bunurilor şi serviciilor viitoare.
Există percepţia publică eronată conform căreia împrumuturile publice sporesc datoria
publică şi, astfel, “împovărează” naţiunea. Dar dacă datoria este internă, şi deci deţinătorii
hârtiilor de valoare sunt cetăţenii ţării, atunci e puţin probabil ca creşterea datoriei să aibă un
efect semnificativ asupra bunăstării economice. Un efect va fi modificarea distribuţiei veniturilor,
dat fiind faptul că plăţile dobânzilor la datoria publică sunt acoperite din impunere. Un alt efect
poate fi acela al reducerii fondurilor disponibile pentru sectorul privat, dar aceasta va avea drept
consecinţă o pierdere a bunăstării doar dacă randamentele din sectorul privat sunt mai mari decât
cele din sectorul public. Dacă împrumutul este extern, există o potenţială pierdere de bunăstare
socială pentru că, în acest caz, pentru rambursarea împrumutului şi plata dobânzilor înseamnă că
societatea trebuie să consume mai puţin decât a produs..

2.5 Instrumente şi tehnici utilizate pentru finanţarea nemonetară a deficitului bugetar

2.5.1 Instrumente şi tehnici utilizate în ţările dezvoltate pentru finanţarea nemonetară

a deficitului bugetar

În economiile ţărilor dezvoltate instrumentele de credite guvernamentale care ar putea fi

avute în vedere şi de către autorităţile noastre abilitate în gestionarea deficitelor bugetare, a
golurilor temporare de casă şi a datoriei publice sunt :
Bonuri de trezorerie sau alte instrumente de credit guvernamental, cu termen de
rambursare de până la un an . Iniţial acestea au luat forma unor bonuri pe formulare ( bonuri de
trezorerie garantate), titluri negociabile emise către populaţie sau a unor bonuri plasate pe lîngă
bănci sau instituţii financiare in conturi curente, pentru ca treptat să devină bonuri negociabile,

16
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

accesibile tuturor investitorilor, sub forma fie a unor bonuri cu rata fixă si cu dobânda
antecalculată, fie a unor bonuri cu rata fixă si cu dobânda anuală. Regimul fiscal, precum si
celelalte caracteristici apropie aceste bonuri de Trezorerie de celelalte instrumente pe termen
scurt, precum certificatele de depozit, biletele de Trezorerie negociabile pe piaţa monetară.Au
drept caracteristici principale următoarele:
• sunt adresate băncilor, instituţiilor financiare, precum şi publicului larg ;
• scadenţa acestor hârtii de valoare poate fi cea tradiţională 9, sau poate fi fixată în aşa fel
încât să se asigure « prinderea » perioadei de intrare a resurselor fiscale, procedeu des
folosit în unele ţări ale OECD 10
Obligaţiuni guvernamentale pe termen mediu şi lung ( negociabile )
- definiţie financiară : titluri mobiliare financiare care atestă deţinătorilor lor calitatea de creditori
ai statului;
- definiţie juridică : inţelegere intervenită între o persoana fizică sau juridică, pe de o parte, şi
stat, pe de altă parte, prin care prima consimte să pună la dispoziţia statului o sumă de bani, pe o
perioadă determinată, iar acesta din urmă se angajează să o ramburseze la termenul stabilit şi să
achite dobânda şi alte costuri cuvenite;
- caracteristici:
• nu au valoare proprie;
• circulă ca şi cum ar avea o valoare proprie;
• pot fi utilizate atât în scopuri productive, cât şi pentru consum, caz în care nu generează valoare
adăugată;
• dau deţinătorului dreptul de a primi o dobîndă din partea statului care se suportă din resursele
bugetare;
• reprezintă un dublu capital fictiv.
Principalele caracteristici ale obligaţiunilor de stat lansate pentru finanţarea deficitului
bugetar sunt:
- obligaţiuni de stat in lei pentru finanţarea deficitului bugetului de stat sunt instrumente
negociabile , vîndute prin metoda licitatiei pe termene de 2, 3, 5, 7,10,12 si 15 ani, lansate pe

9
3, 6 sau 9 luni
10
SUA, Canada şi Japonia

17
 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

piaţa primară prin Banca Natională a Romîniei care acţionează ca agent al statului şi sunt adresate
dealerilor primari care tranzacţionează titluri de stat.
- obligaţiuni de stat in valută pentru finanţarea deficitului bugetului de stat sunt vândute
prin metoda licitaţiei prin Banca Naţională a Romaniei care acţionează ca agent al statului ; sunt
adresate dealerilor primari care tranzacţionează titluri de stat persoanelor fizice si juridice
rezidente si nerezidente.
Instrumente de credit guvernamental nenegociabile , accesibile mai ales micilor
întreprinzători ( bonuri guvernamentale de economii )
- caracteristici :
●valoare mică ;
● rate ale dobânzii destul de înalte, şi, de obicei, progresive, pe ani, în funcţie de evoluţia ratei
inflaţiei;
● lichiditate asigurată, posesorii putând cere oricând rambursarea lor.
Instrumente de credit pentru sectorul bancar şi instituţiile financiare
- sunt adresate instituţiilor financiare de la care se obţin “împrumuturi private” sau
“împrumuturi contra cambiei”;
- avantaje:
• nivelul creditelor scadente, modul de rambursare şi rata dobânzii pot fi adaptate cerinţelor
investitorilor;
• în caz de creştere a ratei dobânzii, înregistrările contabile nu vor fi reevaluate.
Alte tehnici ( angajamente ) de împrumuturi guvernamentale:
- finanţările externe se pot constitui în resurse importante şi, de multe ori, ele reprezintă o ultimă
soluţie pentru acoperirea deficitelor bugetare curente, dar mai ales a datoriei publice, soluţie ce se
concretizează în:
• atragerea de lichidităţi internaţionale;
• contractarea de împrumuturi în devize.
- noţiunea de lichiditate internaţională are în vedere evoluţia unui ansamblu de posturi ale
bilanţurilor Trezoreriei Publice şi Băncii Centrale, în operaţiunile lor pe termen scurt, mediu şi lung
cu nerezidenţii, în instituirea de depozite sau încasarea datoriilor scadente sau greu solvabile de la
debitori internaţionali. În cadrul acestei categorii am putea încadra şi demersurile de a obliga
exportatorii să-şi încaseze la termen creanţele în devize pentru exporturile făcute, inclusiv

18
 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

demersurile autorităţilor pentru a contigenta importurile în vederea preîntâmpinării unei balanţe

comerciale şi de plăţi pasive, care ar determina diminuarea stocului de devize al ţării.
- împrumuturile externe constau în operaţiuni pe termen lung şi, în mai mică măsură, pe termen
mediu. Acest lucru nu înseamnă altceva decât o “soluţie brutală” de a plasa o economie în
recesiune pe calea redresării, prin revigorarea conturilor externe, demersul acesta asigurând o
anume relaxare moderată a economiei ( pe calea finanţării provizorie a deficitului prin finanţări
externe ).

2.5.2 Instrumente şi tehnici utilizate în Romînia pentru finanţarea nemonetară a

deficitului bugetar

Tehnicile şi instrumentele de credit folosite până în prezent în România, pentru

finanţarea şi refinanţarea deficitelor bugetare şi a datoriei publice, s-au rezumat la un număr
restrâns de asemenea procedee şi mijloace, printre care:
♦ Creditele pe termen scurt, acordate de BNR, mai ales pentru acoperirea golurilor temporare de
casa şi a deficitelor bugetare curente.
În primii ani de după revoluţie, aceste categorii de credite erau nepurtătoare de dobânzi,
iar, în prezent,dobânda lor este cea oficială ( a dobânzii oficiale a BNR ) şi este suportată din
bugetul de venituri şi cheltuieli al Trezoreriei Statului. În contrapartidă, BNR plăteşte o dobândă la
cursul zilei pentru disponibilităţile Trezoreriei Statului din contul curent aflat la BNR. Avantajul
acestor resurse este acela că pot fi procurate rapid, în funcţie de necesităţi, sporind imediat
lichidităţile Trezoreriei; dezavantajul constă în faptul că aceste resurse trebuie restituite tot aşa de
rapid cum au fost procurate.
♦ Obligaţiunile de stat seriile “A” si “B”, cu dobândă fixă, vândute populaţiei prin intermediul
Casei de Economii şi Consemnaţiuni.
♦ Un alt tip de împrumut contractat de Trezoreria Statului este cel obţinut prin intermediul
sistemului bancar sau al agenţilor economici. Dobânda acestor credite se stabileşte prin licitaţie
publică, organizată de BNR, care acţionează ca agent al statului.

19
 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

În cazul acestor împrumuturi s-a practicat, de regulă, tehnica dematerializării titlurilor de

stat în contul curent al investitorului. Obligativitatea evidenţierii acestora, precum şi conducerea
contabilităţii subscrierilor au revenit deopotrivă BNR şi Trezoreriei Statului.
♦ Începând din anul 1999, Trezoreria Statului a recurs la modalitatea de a se împrumuta de la
populaţie, prin atragerea economiilor disponibile ale acesteia, folosind certificatele de trezorerie
cu dobândă fixă, prin subscrieri în numerar şi ulterior în cont, prin virament. Aceste emisiuni au
fost derulate prin unităţile sale teritoriale, realizându-se însemnate economii pentru bugetul de stat,
prin eliminarea comisioanelor care erau plătite pentru asemenea operaţiuni unităţilor Casei de
Economii şi Consemnaţiuni.
Obligaţia constituirii şi conducerii contabilităţii emisiunilor ( iar în cadrul acestora, pe
deponenţi ) revine Trezoreriilor operative la care s-au efectuat subscrierile. De asemenea, acestea
sunt obligate să-şi organizeze contabilitatea conturilor de dobânzi, atât pentru sumele subscrise,în
cazul împrumuturilor de stat ( certificate de trezorerie ), cât şi pentru subscrierile nerambursate şi
transformate în certificate de depozit.
Întrucât certificatele de trezorerie sunt purtătoare de dobândă fixă, diferenţiată aproape pe
fiecare emisiune, iar în majoritatea cazurilor ele nu se rambursează la scadenţă, subscrierile
transformându-se în depozite, la calculul dobânzii finale trebuie ţinut cont de suma subscrisă,
precum şi de dobânda capitalizată.
La fel se procedează şi în alte economii, dobânda care se calculează pentru subscrierile la
împrumuturile de stat, precum şi la cele transformate în depozite se suportă din prevederile
bugetului de stat. Până în exerciţiul bugetar 2002, dobânda aferentă sumelor trecute în conturile de
depozit se suportau din bugetul Trezoreriei Statului.
Din cele prezentate rezultă că, în procesul de atragere a capitalurilor disponibile din
economie pentru finanţarea şi refinanţarea deficitelor bugetare şi a datoriei publice în România, s-
au folosit şi se folosesc încă un număr restrâns de instrumente ( hârtii de valoare ) fără varietate,
din punctul de vedere al caracteristicilor pe care acestea le pot îmbrăca.

20
 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

Capitolul 3. Impactul finanţării deficitului bugetar prin contractarea împrumuturilor

de stat

3.1 Efectul de evicţiune

În general, deficitele bugetare mari nu sunt de dorit din cauză că ele conduc la fenomenul
cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de crowding out sau efect de evicţiune .Acest
termen desemnează procesul care are loc când o creştere a finanţării cheltuielilor publice prin
împrumuturi de stat determină o creştere a ratelor dobânzii şi reducerea investiţiilor şi consumului.
Conjunctura externă a ultimilor ani a fost si este incă favorabilă pentru împrumuturile externe:
recesiunea din tările dezvoltate face ca ratele dobânzilor in aceste ţări să fie reduse. Prin urmare,
există uriaşe fluxuri de lichidităţi, pe plan mondial, în căutare de plasamente mai bune, iar ratele
dobânzilor in ţările europene in tranziţie sunt atractive. În condiţiile în care persistă recesiunea în
tările dezvoltate, sau cînd perspectivele de creştere economică sunt reduse (ritmuri de crestere
foarte mici), ratele dobânzilor in aceste tări nu vor creşte, sau poate vor mai scădea.
În plus, în cazul când imprumutul intern public este prea mare, apare efectul de evicţiune
(crowding out) asupra investiţiei private: prin creşterea datoriei publice guvernamentale interne
statul preia lichidităţile, deci disponibilităţile pentru creditarea sectorului privat scad puternic şi, în
consecinţă, rata dobânzii creşte (cererea este mai mare decat oferta de bani a băncilor). Prin urmare,
agenţii particulari nu mai pot împrumuta la intern decât foarte scump (cu dobânzi foarte mari, in
condiţii nefavorabile). Rămâne deci ca opţiune pentru o ţară ca urmare a dorinţei de a nu face
presiune exagerată asupra dobânzii interne si de evitare a creşterii inflaţiei şi în măsura în care
potenţialii debitori sunt credibili si găsesc surse de finanţare, împrumutul extern.
Dacă creşterea îndatorării statului are efect mare asupra ratelor dobânzii, cheltuielile
private vor scădea ca urmare a reducerii planurilor investitorilor privaţi de a investi. În această
situaţie,pe totalul economiei, cheltuielile nu vor creşte semnificativ.
Dacă îndatorarea statului nu are un efect mare asupra ratelor dobânzii, atunci nu va avea
loc o reducere a cheltuielilor private,iar cererea agregată va creşte prin creşterea cheltuielilor
publice. În acest caz, deşi cheltuielile publice pot să nu permită creşterea investiţiilor private,
investiţiile totale pot totuşi să crească. Acest proces al investiţiilor publice are loc atunci când
guvernul cheltuieşte banii pentru investiţii productive (autostrăzi, şosele, construcţii, investiţii în
capital uman ). În acest caz, politica bugetată expansionistă ( prin intermediul unui deficit bugetar

21
 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

ridicat ) va tempera investiţiile private , dar investiţiile totale pot să nu fie afectate, deoarece
investiţiile publice) cresc. Atât timp cât investiţiile publice sunt la fel de productive ca şi cele
private, acestea nu vor reduce stocul viitor de capital şi nici venitul naţional viitor. Aşadar, este
important ca aceste cheltuieli publice să fie ocazionate în legătură cu bunuri de capital productive.
Totuşi, analiza producerii efectului de evicţiune trebuie să aibă în vedere starea reală în
care se află economia. Dacă aceasta funcţionează la întregul potenţial, efectul de evicţiune
poate fi mare şi va anihila impactul pozitiv pe care îl are creşterea cheltuielior publice exprimată
prin multiplicatorul lor. Dar, o asemenea situaţie apare mai puţin probabilă şi nu ar mai justifica un
deficit bugetar finanţat din împrumuturi.
În schimb, dacă economia funcţionează sub parametrii normali, promovarea deficitului
bugetar finanţat din împrumuturi, apare ca o soluţie utilă nu numai în relansarea economiei, ci şi
în aducerea în circuitul economic a unor capitaluri private disponibile, care nu se investesc de către
întreprinzătorii privaţi. În aceste condiţii, manifestarea efectului de evicţiune devine improbabilă,
existând un teren prielnic pentru efectul multiplicator al cheltuielilor publice finanţate din
împrumuturi.
Efectul de evicţiune se poate produce numai dacă lansarea împrumutului de stat are loc
într-o perioadă de funcţionare a economiei la întregul potenţial, când creşterea posibilă a ratei
dobânzii pe piaţa financiară sub impulsul sporirii cererii de împrumutat îi determină pe unii
întreprinzători privaţi să prefere plasamentul de capital propriu în titluri de stat, investiţiilor reale.
Această deturnare a capitalurilor private de la funcţia lor productivă spre consumul public este,
evident, inacceptabilă şi contraproductivă.
Spre deosebire, în condiţiile unei economii în recesiune, când investiţiile private
stagnează, devine posibilă şi chiar necesară implicarea statului inclusiv prin finanţarea din
împrumuturi a deficitului bugetar, cu impact în sporirea cererii globale, inclusiv a investiţiilor şi,
pe această bază, a producţiei şi a PIB.
Pe de altă parte, emisiunea de titluri ale împrumutului public în contextul finanţării
deficitului bugetar nu exclude şi un posibil impact negativ asupra evoluţiei masei monetare în
circulaţie şi a puterii de cumpărare a monedei, incluzând un potenţial inflaţionist dependent de
destinaţia dată resurselor prin finanţarea cheltuielior bugetare.
Efectele negative posibile ale finanţării deficitelor bugetare din împrumuturi publice se
amplifică cu deosebire atunci când, pe seama acestora, sunt acoperite cheltuieli publice cu

22
 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

caracter de consum final sau pierderi ale întreprinderilor cu capital de stat. În plus, este de luat în
considerare şi feed-back-ul ce se reflectă în creşterea deficitului bugetar, ca urmare a cheltuielilor
suplimentare cu plata dobânzilor şi comisioanelor aferente datoriei publice rezultate din aplicarea
finanţării nemonetare a deficitelor bugetare.
Părerile principalelor şcoli economice în privinţa consecinţelor deficitelor bugetare mari
sunt diferite. Astfel, potrivit lui Milton Friedman, şeful Şcolii monetariste, dacă politica bugetară
nu a putut părea uneori eficace, aceasta s-a datorat faptului că ea era finanţată prin crearea de
monedă. Analiza are loc în felul următor: atunci când rata dobânzii variază, oferta de monedă este
practic neschimbată, deoarece economisirea, contrar afirmaţiilor lui Keynes, nu va fi influenţată din
motive de speculaţie, ci pur şi simplu din motive de precauţie, acestea din urmă fiind independente
de rata dobânzii. În consecinţă, atunci când un deficit public este finanţat prin împrumut, creşterea
provocată de ratele dobânzii nu va putea spori oferta de monedă. Politica bugetară va retrage deci,
fără contrapartidă, lichidităţile de pe piaţa financiară, ceea ce va determina firmele să-şi reducă
investiţiile, adică ele vor fi “înlăturate” (crowding out).
Post-keynesiştii admit existenţa unui efect de “evicţiune”. În schimb, ei refuză să
considere că acesta este total, că rata dobânzii nu are nici o influenţă asupra economisirii. Astfel,
potrivit unui exponent al acestui curent de gândire, James Tobin, “ o politică bugetară este eficace
în situaţia de neutilizare deplină a forţei de muncă, deoarece deficienţele absorb economiile care, în
absenţa unei cereri de investiţii private suficiente, se vor disipa din cauza reducerii venitului”11.
În realitate, ceea ce trebuie subliniat este că intensitatea “efectului de evicţiune” depinde
de rata de economisire. Dacă aceasta este ridicată, deficitul bugetar are toate şansele să fie neutru.
Dacă ea este redusă, pot apărea două situaţii: 1) fie statul îşi menţine efortul investiţional şi nevoia
de finanţare care rezultă este acoperită prin intermediul unei creşteri a ratei dobânzii, prin capitaluri
din afara ţării care, printr-o eventuală apreciere a cursului valutar, riscă să prejudicieze
competitivitatea firmelor; 2) fie statul conciliază şi echilibrul de plăţi externe, astfel încât
economia, lipsită de capitaluri suficiente, nu mai poate să finanţeze toate investiţiile necesare
asigurării relansării economiei.
În concluzie, eficacitatea politicii bugetare trebuie să fie apreciată ţinând cont de nivelul
de economisire şi de locul sectorului public în accesul la credit şi la economisire. Sau, aşa cum
sublinia Jean Rivoire, “toată problema este de a şti cum reacţionează economia naţională la

11
James Tobin, Reflexion sur la theorie macro-economique contemporaine, Edition Economica, Paris, 1983, pag. 69

23
 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

deficitul finanţelor publice. În măsura în care ea reacţionează prin creşterea importurilor, ţara se
îndatorează efectiv. Generaţiile viitoare vor trebui să platească nota.În măsura în care ea
reacţionează printr-o relansare a producţiei sau printr-o creştere a preţurilor, se poate considera că
generaţia prezentă compensează excesul cheltuielilor publice muncind mai mult sau reducând
nivelul de viaţă. În măsura în care deficitul bugetar este compensat printr-o rigoare monetară
crescută, se poate considera că cheltuielile private şi, în mod deosebit, investitiile productive, sunt
sacrificate de către cheltuielile publice. Creşterea economică se va găsi cu adevarat relansată, ceea
ce va constitui o lipsă de câştig pentru generaţiile viitoare.
Astfel, deficitul nu este , la drept vorbind, un substitut al impozitului. Acesta nu mai este
un impozit amânat. E pur şi simplu un impozit difuz”12.
În prezent se estimează că planurile anticriză vor dubla deficitul bugetar, faţă
de anii trecuţi, iar diferenţa dintre veniturile si cheltuielile Guvernului ar putea depasi 6%
din PIB.

Planurile anticriză vor dubla deficitul bugetar

Deficitul bugetar s-a situat la finele anului 2008 la 3,5% din PIB. Analiştii ING mizează
pe anul în curs pe un nivel de aproximativ 5,5%. Proiecţia bugetară indică însă, o adâncire a
deficitului public până la 5,7% din PIN în anul 2009.

BIBLIOGRAFIE:

12
Jean Rivoire, Les enigmes economiques, PUF, Paris, 1992, pag. 101

24
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar şi impactul acesteia

1. Anghelache Gabriela, Belean Pavel, Finanţele publice ale României, Ed.

Economică, Bucureşti, 2003;
2.Băcescu Marius, Băcescu-Cărbunaru, Macroeconomie şi politici
macroeconomice, Ed. ALL Educaţional, Bucureşti, 1998;
3.Creţoiu Gh., Bucur Ion, Economie, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2003;
4.Filip Gh., Finanţe, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2001;
5.Filip Gh., Voinea Gh., Mihăescu S., Lungu N., Zugravu B., Finanţe, Ed. Sedcom
Libris,Iaşi,2001;
6.Hoanţă Nicolae, Economie şi finanţe publice, Ed. Polirom, Iasi, 2000;
7.Moşteanu Tatiana ( coordonator ), Finanţe. Buget. Sinteze teoretice şi aplicaţii
practice, Ed. Economică, Bucureşti, 2001;
8.Moşteanu Tatiana ( coordonator ), Finanţe publice, Ed. Universitară, Bucureşti,
2005;
9.Moşteanu Tatiana (coordonator), Politici şi tehnici bugetare, Ed. Universitară,
Bucureşti, 2006;
10.Ploaie Victor, Economie politică-Macroeconomie, Ed. Ex Ponto, Constanţa,
1999;
11.Roman Daniela Lidia, Finanţe aplicate, vol 1, Ed. Economică, Bucureşti, 2001.
Surse Internet:
www.financiarul.com
www.creditul.com

25