Deficitul Bugetar Al Romaniei in Perioada 2008-2010

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI
Avizat
Data
Semnatură coordonator
DEFICITUL BUGETAR AL ROMÂNIEI

ÎN PERIOADA 2008 - 2010
Coordonator ştiinţific
Prof. Univ. Dr. Negrea Alexandru
Absolvent
CONSTANŢA
2011
CUPRINS
1
INTRODUCERE………………………………………………………………………......2
CAPITOLUL I: Deficitul Bugetar- noţiuni introductive…………………………….....4

1.1 Deficitul bugetar- concept şi metode de dimensionare…………………………………4
1.2 Cauzele apariţiei deficitului bugetar…………………………………………………….6
1.3 Efectele deficitului bugetar……………………………………………………………...9
CAPITOLUL II: Deficitul Bugetar- căi de finanţare………………………………….12

2.1 Finanţarea monetară a deficitului bugetar……………………………………………..12
2.1.1 Emisiunea monetară……………………………………………………………..12
2.1.2 Impactul finanţării monetare a deficitului bugetar………………………………15
2.2 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar…………………………………………..17
2.2.1 Împrumutul de stat……………………………………………………………….17
2.2.2 Impactul finanţării nemonetare a deficitului bugetar……………………………20
2.3 Instrumente utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar……………………………21
CAPITOLUL III: Studiu de caz- “Deficitul Bugetar al României în perioada

2008 – 2010”………………………………………………………………………………23
3.1 Indicatori bugetari sintetici………………………………………………………….....23
3.2 Analiza veniturilor bugetului de stat în perioada 2008 – 2010………………………..27
3.3 Analiza cheltuielilor bugetului de stat în perioada 2008 – 2010………………………34
3.4 Deficitul bugetar al României – previziuni pentru anii 2011 – 2012………………….41
CONCLUZII……………………………………………………………………………...48
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………..…..50
INTRODUCERE
2
Actualitatea temei. În condiţiile actuale, datorită unor schimbări importante în
toate domeniile economice ale statului, lipsa de mijloace financiare creează multe
dificultăţi în funcţionarea normală a acestuia.
Deficitul bugetar a devenit un fenomen caracteristic al lumii contemporane. Un
deficit bugetar cronic de proporţii poate provoca creşterea ratei inflaţiei, criză valutară,
dificultăţi la achitarea datoriilor externe şi alte fenomene nedorite ce influenţeazã negativ
procesul de stabilizare macroeconomică şi respectiv progresul economic.
Sarcinile principale ale României în condiţiile economice actuale cuprind
efectuarea unor schimbări de structură, stabilirea echilibrului bugetar şi creşterea
economică, ceea ce constituie deziderentele de bază ale unor importante realizări social-
economice.
Politicile economice pe care România le-a întreprins începând cu anul 2008 au fost
subsumate contextului îndeplinirii obiectivelor asumate în procesul de integrare europeană,
asigurării convergenţei nominale şi reale cu statele membre ale Uniunii Europene.
Scopul lucrării îl constituie analiza şi generalizarea teoriilor privind deficitul
bugetar, stabilirea circumstanţelor de apariţie a acestui fenomen, a căilor de finanţare a
deficitului bugetar precum şi evoluţia şi efectele de influenţă ale deficitului bugetar
românesc asupra situaţiei economice din ţară.
Pentru determinarea acestui scop mi-am propus următoarele:
1. Determinarea esenţei conceptului de deficit bugetar;
2. Cauzele apariţiei acestui fenomen;
3. Studierea căilor de finanţare a deficitului bugetar
4. Realizarea studiului de caz privind evoluţia deficitului bugetar românesc în
perioada 2008 - 2010.
Structura lucrării. Obiectivele, problematica şi abordarea aspectelor teoretice
privind deficitul bugetar, precum şi studiul evoluţiei şi finanţării acestuia au determinat
structura logică a tezei care constă în introducere, trei capitole, concluzii şi surse
bibliografice.
În Introducere este argumentată actualitatea temei de studiu, sunt definite scopul
cercetării şi valoarea practică a lucrării.
În Capitolul 1 : "Deficitul bugetar – noţiuni introductive" sunt cuprinse
informaţii referitoare la conceptul de deficit bugetar şi metodele de dimensionare ale
acestuia, cauzele apariţiei deficitului bugetar şi efectele acestuia .
3
Capitolul 2 : "Deficitul bugetar – căi de finanţare" este divizat în trei
subcapitole, respectiv:
 Finanţarea monetară a deficitului bugetar;
 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar;
 Instrumentele utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar.
În ceea ce priveşte finanţarea monetară a deficitului bugetar, m-am referit la
emisiunea monetară ca şi metodă de finanţare şi de asemenea la impactul pe care îl are
această modalitate. Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar se realizează cu ajutorul
împrumutului de stat, iar în cadrul acestui subcapitol este inclus şi impactul finanţării
nemonetare a deficitului bugetar.
În Capitolul 3 : "Studiu de caz : Deficitul bugetar al României în perioada
2008 - 2010” sunt studiaţi principalii indicatori bugetari sintetici, respectiv veniturile,
cheltuielile şi evoluţia acestora aferentă perioadei 2008 - 2010.
De asemenea, în cadrul acestui capitol sunt cuprinse şi previziunile pentru anii 2011
– 2012 referitoare la deficitul bugetar al României.
În Concluzie sunt prelevate obiectivele şi propunerile sistemului bugetar românesc
pentru perioada 2008 - 2010.
CAPITOLUL 1. DEFICITUL BUGETAR- NOŢIUNI INTRODUCTIVE
4
“Singurul buget corect este un buget echilibrat.” Adam Smith (1776)
1.1 Deficitul bugetar- concept şi metode de dimensionare
Activitatea economică a fiecărei ţări se desfăşoară potrivit unui mecanism economic, în

care principala funcţie este cea de conducere şi reglare a proceselor economice. Un rol
important în realizarea acestei funcţii revine pieţei concurenţiale, pe care se reglează
raportul de interese prin participarea agenţilor economici la formularea cererii şi ofertei, la
înfăptuirea lor şi a echilibrului economic. În acest context, statul participă atât ca agent
economic, cât şi ca autoritate publică, prin funcţia acestuia de a crea şi exercita cadrul
legislativ. Statul influenţează derularea proceselor economice prin pârghiile economico-
financiare la care poate apela : pârghia fiscală, pârghia vamală, cea a cheltuielilor publice.
Piaţa generează, la rândul ei, factori de influenţă precum preţul, costul, profitul, dobânda
etc. Cuantificat în formă monetară, acest mecanism financiar îl reflectă, de fapt, pe cel
economic.
Din punct de vedere juridic, bugetul de stat reprezintă o lege, un act normativ cu
caracter previzional şi obligatoriu, care prevede şi autorizează veniturile şi cheltuielile
statului, pe durata unui an. Bugetul de stat reflectă opţiunile de politică economică, socială
şi financiară ale statului, referitoare la o perioadă de un an.
Unul din principiile de bază ale elaborării bugetului de stat este echilibrul bugetar, dar
acesta nu se realizează de cele mai multe ori, în mod automat, prin acoperirea cheltuielilor
bugetare cu veniturile bugetare. În astfel de situaţii spunem că bugetul se elaborează cu
deficit de finanţare1, care poartă numele de deficit de bugetare.
O abatere de la principiul echilibrului bugetar este deficitul bugetar care este considerat
de către doctrina clasică ca fiind o sursă de pericol ce poate duce la bancruta 2 statului. În
prezent, cum bugetul public este folosit de către stat ca instrument al politicii sale
financiare, acesta se întocmeşte în condiţiile unui deficit.
Deficitul bugetar este diferenţa dintre cheltuielile publice, mai mari, şi veniturile
publice ordinare, fiscale şi nefiscale, mai mici. Fiind aprobat ca o componentă structurală a
bugetului, la partea de cheltuieli, deficitul bugetar reprezintă autorizarea de cheltuieli
superioare veniturilor provenite din impozite şi alte prelevări obligatorii. De asemenea
1
Gheorghe D. Bistriceanu, “Lexicon de finanţe-bănci-asigurări ” , vol. II, Ed. Economică, Bucureşti, 2001,
p.31
2
C. C. Kiritescu, “Moneda. Mică enciclopedie”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 23
5
putem afirma că deficitul bugetar poate fi identificat cu o descoperire a cheltuielilor ce va
fi finanţată prin recurgerea la împrumuturi.
Deficitul bugetar total = Deficit structural + Deficit ciclic
Un deficit bugetar este de calitate atunci când îndeplineşte două condiţii obligatorii:
1. deficitul se reflectă, în totalitate, în cheltuieli de investiţii şi, în special, în realizarea
infrastructurii;
2. deficitul este acoperit cu resurse financiare sigure, pentru a nu apela la emisiuni
monetare inflaţioniste.
Metode de dimensionare a deficitului bugetar
În România, pentru măsurarea deficitului public se folosesc metode diferite, în funcţie

de care se identifică un anumit tip de deficit bugetar. Astfel, se disting:
 deficitul/surplusul bugetului general consolidat;
 deficitul/surplusul convenţional;
 deficitul/surplusul primar;
 deficitul/surplusul operaţional;
 deficitul/surplusul structural;
Deficitul/surplusul bugetului general consolidat, exprimă dezechilibrul existent la
nivelul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate, pentru a
forma un întreg. Este expresia cea mai utilizată în analizele privind dezechilibrul între
resursele şi nevoile sectorului public. Se determină prin diferenţă între veniturile şi
cheltuielile bugetului general consolidat.3
Deficitul/surplusul convenţional, calculat ca diferenţă între încasările şi plăţile efective,
reprezintă necesarul de finanţare a sectorului public. În metoda de măsurare a acestui tip de
dezechilibru public, veniturile nu includ împrumuturile interne şi externe. La nivelul
cheltuielilor nu sunt luate în considerare rambursările datoriei publice din acel an, însă se
regăsesc dobânzile la datoria publică.
Deficitul/surplusul primar este definit ca diferenţă între veniturile curente şi cheltuielile
bugetare nedestinate plăţii dobânzilor la datoria publică. Deficitul primar oferă posibilitatea
de a stabili dacă un Guvern se străduieşte să elimine excesul cererii prezente sau viitoare.
3
Moşteanu Tatiana., “Politici fiscale şi bugetare pentru reformarea economiei şi relansarea creşterii
economice”, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p.202-203
6
Dacă deficitul primar este pozitiv (deci există un surplus primar), aceasta indică faptul că
statul contribuie la diminuarea cererii agregate şi a datoriei publice.
Deficitul/surplusul operaţional include deficitul primar şi dobânda reală plătită în contul
datoriei publice interne.
Deficitul/surplusul structural se înregistrează atunci când apare, pe termen lung,
imposibilitatea veniturilor bugetare de a finanţa cheltuielile bugetare. Deficitul are tendinţa
de a deveni cronic şi nu reprezintă doar o eroare de ajustare ci un dezechilibru al
ansamblului elementelor constitutive ale structurii financiare a statului. Dacă statul
încearcă să corecteze dezechilibrul prin majorarea cotelor de impunere atunci randamentul
obţinut este inferior celui anticipat, iar materia impozabilă se diminuează sub efectul unei
fiscalităţi ridicate. Dacă statul întreprinde măsuri de atenuare a presiunii fiscale pentru a
concilia reacţiile psihologice ale contribuabililor, rezultatul nu este satisfăcător. În realitate,
deficitul structural nu este rezultatul unei insuficienţe cronice a veniturilor bugetare ci
generează efecte mult mai profunde.
1.2 Cauzele apariţiei deficitului bugetar
Auerbach, Gokhale şi Kotlikoff (1994) considerau că deficitul bugetar constituie un

indicator cu o utilitate limitată în privinţa evaluării politicilor fiscale şi bugetare având în
vedere, pe de o parte faptul că aceste politici sunt dinamice şi nu pot fi analizate pe baza
unor indicatori pe termen scurt (aşa cum rezultă din mărimea deficitelor bugetare), iar, pe
de altă parte, orice mărime a deficitului bugetar nu poate surprinde povara indusă de
politicile publice asupra generaţiilor viitoare. 4
Apariţia deficitul bugetar este determinată de mai multe motive, printre care pot fi
evidenţiate următoarele:
 descreşterea producţiei sociale;
 cheltuieli exagerate în realizarea programelor sociale aprobate;
 creşterea sectorului economiei tenebre;
 majorarea cheltuielilor marginale în cadrul producţiei sociale;
 emisiuni necondiţionate ale banilor.
Printre factorii enumeraţi o importanţă deosebită o au micşorarea producţiei sociale şi
creşterea sectorului economiei tenebre.
4
Auerbach, A.J.; Gokhale, J.; Kotlikoff, L.J. (1994), “Generational Accounting: A Meaningful Way to
Evaluate Fiscal Policy”, Journal of Economic Perspectives, Vol.8, No.1, pag.74.
7
Se pot considera 3 factori structurali determinanţi ai deficitului:
 factorii politici, incluzând instabilitatea politică, fragmentarea guvernamentală şi
instituţiile politice;
 polarizare socială ca inegalitate în venituri şi diviziunile etnice;
 factori instituţionali ca proceduri şi legi bugetare, eficienţă birocratică şi
democraţie.
Numeroase studii axate pe problematica deficitului bugetar au generat concluzii
conform cărora s-au identificat variabile importante în explicarea diferenţelor între ţări cu
privire la sectorul deficitelor.
În contextul ciclurilor economice, se analizează legătura dintre rata şomajului şi
mărimea deficitului bugetar. Reducerea gradului de ocupare a forţei de muncă în
perioadele de recesiune economică determină sporirea cheltuielilor bugetare pentru
securitate socială, în special a indemnizaţiilor de şomaj, fapt care conduce la creşterea
deficitului bugetar.
Referitor la relaţia dintre deficitul bugetar şi rata dobânzii, studii demonstrează,
faptul că finanţarea deficitului bugetar determină creşterea ratelor dobânzii pe termen
lung şi conduce la reducerea rentabilităţii acţiunilor pe pieţele de capital.
În strânsă legătură cu potenţiala influenţă exercitată de inflaţie şi rata dobânzii
asupra mărimii deficitului se poate analiza şi impactul pe care îl poate avea cursul
de schimb. Devereux (1995) subliniază faptul că, deşi opinia generală este aceea că
deficitul bugetar determină aprecierea cursului valutar real, în economiile mici,
previziunile pesimiste referitoare la mărimea deficitului conduc la o depreciere a ratei
reale de schimb.
În numeroase ţări dezvoltate sau în curs de dezvoltare, ca urmare a creşterii mai rapide a
cheltuielilor publice decât veniturile publice, bugetele se întocmesc şi se încheie tot mai
frecvent cu deficit. Acesta poate fi planificat şi utilizat ca instrument de conducere şi
administrare macroeconomică, datorită efectului multiplicator. Acceptarea unei cote
determinate de cheltuieli care devansează veniturile publice, adică acceptarea unui deficit
controlat, este un mijloc important de intervenţie a managementului guvernamental, pentru
reglarea activităţii economice.5
Cauzele pot fi generate de propria economie sau de conjunctura internaţională. Printre
acestea se numără:
5
Susanu Monica , “Finanţe publice”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, p. 212
8
a). nivelul şi fluctuaţiile produsului intern brut, care reprezintă una dintre cauzele interne
ce duc la apariţia sau creşterea deficitului bugetar, prin încetinirea ritmului de creştere a
veniturilor publice.
În cazul ţărilor slab dezvoltate nivelul scăzut al veniturilor bugetare este determinat de
aportul mic din impozite şi taxe, datorită bazei reduse de impozitare, chiar dacă se adoptă
un grad de fiscalitate ridicat.
În ţările aflate în tranziţie, creşterea drastică a ratei inflaţiei, în condiţiile în care este
cunoscut faptul că veniturile bugetare, exprimate în preţuri curente, au o rată de creştere
inferioară celei a cheltuielilor bugetare, în preţuri curente.
În schimb, într-o economie dezvoltată, cu agenţi economici puternici, cu o pondere
ridicată a populaţiei ocupate şi cu o populaţie cu venituri şi averi ridicate, în care disciplina
financiară este respectată, veniturile publice care alimentează bugetul naţional se vor
încasa în cuantum ridicat şi la termenele prevăzute, ceea ce creează premisele acoperirii
cheltuielilor publice;
b). gradul de redistribuire a produsului intern brut poate conduce la dezechilibre între
veniturile şi cheltuielile publice, în condiţiile în care cresc componentele privind ajutorul
de şomaj şi asistenţa socială. Pe de o parte, gradul redus de ocupare a forţei de muncă
implică încasări bugetare mai scăzute din impozitul pe venit, contribuţii la asigurări
sociale, iar pe de altă parte, necesită eforturi suplimentare din partea autorităţilor publice
pentru protecţie socială. Scăderea continuă a produsului intern brut, în ţările aflate în
tranziţie, este determinată de transformări profunde, structurale, ce au loc în aceste ţări;
c). creşterea continuă a cheltuielilor cu rambursarea datoriei publice (o mare parte din
aceasta fiind, de regulă, generată tocmai de finanţarea deficitelor bugetare ale anilor
anteriori);
d). creşterea cheltuielilor bugetare, prin asumarea de către Guvern a costurilor sociale
implicate de procesul de tranziţie, în cazul ţărilor respective;
e). creşterea cheltuielilor publice pentru înarmare a fost adesea una dintre cauzele care au
dus la depăşirea veniturilor publice de către cheltuielile publice;
f). fenomenele conjuncturale internaţionale îşi transmit influenţa prin intermediul
cursului de schimb şi al ratei dobânzii. Astfel, în anii '70 - '80, numeroase ţări (dezvoltate şi
în curs de dezvoltare) s-au confruntat cu deficite bugetare puternice în urma crizei
petrolului şi accentuării cursei înarmărilor.
9
În funcţie de gradul de dezvoltare economică, diferite state au depăşit situaţia mai uşor
sau mai greu, în unele situaţii influenţele negative fiind propagate (transferate) de la ţări
bogate spre ţări sărace.
1.3. Efectele deficitului bugetar
Efectele deficitului bugetar sunt extrem de complexe:

- în modele intergeneraţionale deficitul guvernamental duce la o reducere a ratei de
economisire şi a ratei de creştere;
- în modele cu orizont nelimitat efectul deficitului depinde de variabilele ce trebuie să fie
ajustate în viitor pentru compensare. Dacă un deficit ridicat în prezent va fi compensat în
viitor de un nivel mai ridicat al taxelor şi impozitelor, rata de creştere se va diminua.
Efectele în plan economic ale deficitului bugetar sunt multiple. Existenţa deficitului
bugetar majorează datoria publică şi, implicit, serviciului acesteia, respectiv cheltuielile
publice privind rambursările, dobânzile şi comisioanele exigibile în fiecare an pentru
stingerea datoriei publice.
Paralel cu sporirea cheltuielilor publice, pe această cale, are loc o realocare a
fondurilor publice în detrimentul furnizării bunurilor şi serviciilor publice către populaţie6.
În condiţiile unei cereri de credite mari pentru acoperirea deficitului bugetar, rata
dobânzii prezintă tendinţă de creştere.(figura 1.1)
Figura 1.1. Cererea de împrumuturi guvernamentale şi rata dobânzii pe piaţă
Deficitul bugetar contribuie la creşterea ratei dobânzii de piaţă. Prin aceasta, deficitul se
opune investiţiilor private, încetinind astfel ritmul real al creşterii economice.
6
Cioponea Mariana-Cristina , “Finanţe publice şi teorie fiscală”, Ed. Fundaţiei România de mâine,
Bucureşti, 2007, p. 225
10
Figura 1 pune în evidenţă corelaţia dintre fondurile împrumutate de Guvern pentru a
finanţa deficitul şi nivelul ratei dobânzii de piaţă. Cererea de credite se compune din
cererea particularilor (agenţi economici şi populaţie) şi cererea Guvernului. Când Guvernul
solicită fonduri pe piaţa capitalului de împrumut, rata dobânzii creşte, deoarece o parte
importantă din fondurile disponibile este atrasă de Guvern prin intermediul creditului
public.
Echilibrul iniţial este în punctul E, corespunzător ratei dobânzii de piaţă (d 1) şi cantităţii
totale de fonduri împrumutate I1. O creştere a solicitării Guvernului pentru fonduri
împrumutate deplasează curba cererii din C1 în C1 + ∆CG, rezultând un nou echilibru al
pieţei în E'. Rata dobânzii de piaţă este d 2, iar cantitatea de fonduri oferită şi împrumutată a
crescut la I2.
Creşterea ratei dobânzii de piaţă are drept efect restrângerea cererii de credite adresate
de agenţii economici şi implicit reducerea investiţiilor realizate pe credit. Investiţiile
private reduse contribuie la scăderea productivităţii muncii şi implicit la reducerea
salariilor. De asemenea, se diminuează împrumuturile efectuate de persoanele particulare în
vederea achiziţionării unor bunuri de folosinţă îndelungată sau construirii şi cumpărării de
locuinţe. Concomitent cu aceste efecte se înregistrează şi scăderea consumului privat,
deoarece o rată ridicată a dobânzii încurajează economiile.7
În condiţiile în care împrumutul public este contractat de o generaţie şi este achitat de o
alta, apare o distribuire între generaţii a beneficiilor şi costurilor acestuia, care
poate fi considerată ca fiind inechitabilă, în funcţie de scopul iniţial al creditului public.
Creşterea cererii agregate pe termen scurt şi reducerea stocului de capital pe termen
lung reprezintă alte efecte ale deficitului bugetar, însă acesta poate afecta politica
monetară.
În cazuri extreme, o ţară cu deficite bugetare mari poate întâmpina dificultăţi în
finanţarea deficitului printr-un împrumut adiţional şi, ca rezultat, se procedează la
monetizarea deficitului. Dacă autoritatea fiscală forţează autoritatea monetară să finanţeze
deficitul prin emisiune monetară, astfel inflaţia poate fi interpretată, în ultimul rând, ca un
fenomen fiscal mai degrabă decât un fenomen monetar, monetizarea datoriei este explicaţia
clasică pentru valorile mari ale inflaţiei.
Un impact al deficitului bugetar este reprezentat de aşa numita "pierdere a impozitelor",
în sensul că impozitele sunt utilizate pentru rambursarea datoriei, însă serviciul datoriei
7
Văcărel Iulian, şi colectiv, “Finanţe publice”, Ediţia a V-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, p. 521
11
este privit ca un transfer între membrii societăţii şi nu ca un cost pentru societate în
ansamblul ei.8
Politica fiscală poate exercita efecte macroeconomice importante, mai ales pe termen
scurt, utilizarea diferitelor instrumente conducând la rezultate diferenţiate (Engen Skinner,
1992). Astfel, o schimbare în cheltuielile bugetare determină o creştere a ponderii
sectorului public din economie, pe când o scădere a ratei de impozitare va face ca venitul
disponibil permanent să crească, ducând la creşterea cheltuielilor de consum, implicit la
dezvoltarea sectorului privat al economiei.
Alegerea între cele două instrumente se va realiza în funcţie de beneficiile sociale
scontate a se obţine dintr-un consum mai mare sau din mai multe produse în servicii ce
sunt orientate către sectorul public.
Un alt element care mai poate fi luat în considerare este alegerea consumatorilor de a
creşte cheltuielile de consum sau de a economisi, în urma creşterii venitului datorat unei
reduceri a ratei fiscalităţii. Dacă optează pentru cea de-a doua opţiune, efectul imediat
asupra producţiei este puţin sesizabil, urmând a se manifesta pe termen lung prin
transformarea economiilor în investiţii. Această diferenţiere nu apare în cazul modificării
cheltuielilor bugetare, efectul fiind imediat resimţit în cererea agregată, respectiv în nivelul
producţiei. Diferenţierea dintre cele două instrumente ale politicii fiscale este relevată şi de
caracterul schimbărilor.
Astfel, o schimbare permanentă în rata fiscalităţii conduce la un efect mult mai puternic
decât în cazul unei schimbări temporare ce ar putea fi compensată de fluctuaţiile
economiei. În ceea ce priveşte modificările cheltuielilor bugetare, caracterul temporar al
acestora are un impact mult mai puternic.
Deficitul bugetar afectează procesul politic care determină politica fiscală. Unii
economişti susţin că posibilitatea Guvernului de a se împrumuta reduce disciplina
procesului bugetar, întrucât politicienii se preocupă mai puţin de limitarea strictă a
nivelului cheltuielilor publice la nivelul veniturilor bugetare, deoarece au posibilitatea să se
împrumute. Astfel, se înregistrează o reducere a flexibilităţii fiscale a Guvernului.
Deficitul bugetar implică şi vulnerabilitatea economiei la crizele internaţionale, datorită
dependenţei de resursele externe pentru finanţarea şi refinanţarea deficitului bugetar.
8
Moşteanu Tatiana Coordonator, şi colectiv, “Bugetul şi trezoreria publică”, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004,
p. 191
12
CAPITOLUL 2. DEFICITUL BUGETAR-CĂI DE FINANŢARE
“Singura regulă corectă este că bugetul nu ar trebui să fie niciodată echilibrat –

decât în momentul în care excedentul care frânează inflaţia este înlocuit de un deficit care
înăbuşă deflaţia.” Warren Smith (1969)
În practica mondială, bugetul echilibrat este un fenomen rar, accidental, deoarece atât
deficitul, cât şi excedentul, depind nu doar de politica bugetar-fiscală, ci şi de gradul de
dezvoltare al economiei naţionale. Atingerea echilibrului financiar public este posibilă doar
în anumite momente: intersecţia cheltuielilor şi a veniturilor bugetare reprezintă un centru,
în jurul căruia, în limitele bine determinate, se realizează variaţiile diferenţei lor.
Realizarea acestei flexibilităţi în politica echilibrării bugetare constituie o performanţă greu
de atins în orice economie, însă încercările teoriei şi practicii economice sunt în continuă
dezvoltare.
O problemă foarte importantă şi de mare actualitate în legătură cu deficitul bugetar o
reprezintă depistarea şi îmbinarea modalităţilor de finanţare a acestuia.
Problema finanţării deficitului bugetar are două moduri de rezolvare: emisiunea
monetară şi împrumutul de stat.
2.1 Finanţarea monetară a deficitului bugetar

2.1.1. Emisiunea monetară
Procesul emisiunii monetare constă în vânzarea de active lichide băncilor comerciale,

este numit monetizarea deficitului bugetar, şi are un pronunţat caracter inflaţionist. În
cadrul acestui proces, Ministerul Economiei şi Finanţelor vinde titluri de stat Băncii
Naţionale, care, pe această cale, acordă statului un împrumut, determinând astfel scăderea
volumului valoric al titlurilor de stat obţinute public. Pe măsură ce Banca Naţională
achiziţionează titluri de stat, ea oferă băncilor comerciale rezerve suplimentare de active
lichide şi astfel sporeşte masa monetară din economie. Banca Naţională poate cumpăra
titluri de stat de pe piaţa secundară, ceea ce constituie un echivalent modern al emisiunii
monetare.9
9
Cioponea Mariana-Cristina , “Finanţe publice şi teorie fiscală”, Ed. Fundaţiei România de mâine,
Bucureşti, 2007 p. 225
13
Finanţarea deficitului bugetar prin emisiune monetară afectează economia, prin
creşterea cheltuielilor totale datorită majorării cheltuielilor publice şi private, ca urmare a
creşterii ofertei de monedă. De asemenea, se realizează o majorare echivalentă a
impozitelor, ceea ce înseamnă că această creştere a masei monetare este similară unei
distribuţii gratuite de monedă, care echivalează cu un transfer al sectorului public în
favoarea menajelor, putând vorbi de un impozit negativ. Creşterea cheltuielilor publice
corespunde exact creşterii masei monetare, deci, nu există efect net asupra menajelor.10
Monetizarea deficitului bugetar are caracter inflaţionist până în momentul în care
economia se îndreaptă spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel mai ridicat al
preţurilor.
De asemenea, dacă autorităţile publice decid să continue această politică de la un an
la altul, va rezulta o creştere corespunzătoare a ofertei monetare, accentuând inflaţia.
Avantajele acestei surse reprezintă faptul că există posibilitatea de a evita, pe termen scurt,
sporirea datoriei externe şi, totodată, dimensiunile datoriei de stat.
Ministerul Finanţelor Publice decurge la emisiunea monetară numai în cazurile când:
 datoria externă este mare;
 ratele dobânzilor pe piaţa internă sunt menţinute la un nivel înalt, şi finanţarea
privilegiată din sursele externe este exclusă (de regulă, din motivul datoriei
externe);
 datoria de stat internă a atins deja limita maximă – ceea ce, deseori, serveşte ca
motiv al preţului înalt la credite;
 rezervele sunt epuizate.
Statul are marele privilegiu de a “crea banii” şi pe această cale are la dispoziţia sa un
instrument uşor de finanţare a cheltuielilor sale: uneori, pentru fiecare unitate monetară
tiparită Guvernul are o posibilitate în plus de a cheltui mai mult pentru o mulţime de
obiective publice.
Veniturile Guvernului provenite din emisiunea monetară sunt considerate venituri
publice inflaţioniste, iar această operaţiune se numeşte senioraj. Concomitent, însă, se
presupune ca indispensabilă menţinerea sub control sever a emisiunii monetare, pentru ca
practica împrumuturilor de stat să se bazeze numai pe redistribuirea resurselor băneşti
disponibile, atât din sectorul privat, cât şi din cel public.
10
Moşteanu Tatiana Coordonator, şi colectiv, “Bugetul şi trezoreria publică”, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.207
14
O asemenea metodă folosită pentru finanţarea deficitului bugetar devine deseori mai
eficientă pentru Guvern decât majorarea impozitelor sau contractarea împrumuturilor
publice externe ori a împrumuturilor publice interne.
Efectele generate prin senioraj asupra resurselor financiare publice ale Guvernului sunt
consecinţa majorării ofertei pe piaţa monetară, prin emisiune monetară, cu scopul declarat
de a acoperi deficitul bugetar. Propagarea perturbaţiilor inflaţioniste dezechilibrate în
economie se face cu rapiditate prin efectul multiplicatorului monetar asupra bazei
monetare.
Având în vedere că oferta monetară (M) suplimentară prin emisiune monetară include
atât banii existenţi la populaţie (C), cât şi depozitele bancare (D), putem scrie:
M=C+D sau: oferta monetară = bani cash + depozite bancare
O majorare a ofertei monetare prin emisiune monetară, va majora multiplicatorul
monetar şi va spori rata inflaţiei în economie. Procesul inflaţionist se amplifică în aceste
condiţii cu multiplicarea fiecărei unităţi monetare introduse în circulaţia bănească pentru
finanţarea deficitului bugetar. În această conjunctură efectele negative induse în economie
sunt dintre cele mai dezechilibrante, concretizate în accelerarea inflaţiei, majorarea
şomajului şi în cele din urmă apariţia unui deficit bugetar mai mare.”11
În situaţia în care nu se doreşte o creştere a ratei dobânzii, pentru a preveni această
creştere, trebuie angajată o politică monetară expansionistă manifestată sub forma
subscrierilor la obligaţiunile emise de Guvern prin sistemul open-market. Astfel,
cheltuielile deficitare obligă banca centrală la majorarea subscrierilor sale la obligaţiunile
guvernamentale, adică la a cumpăra o nouă îndatorare. Prin aceasta, în fapt, banca centrală
monetizează deficitul bugetar şi generează inflaţie.
Motivul pentru care se ajunge la această monetizare a deficitului bugetar este următorul:
operaţiunile open-market oferă băncilor comerciale posibilitatea de a-şi majora rezervele,
iar aceasta determină creşterea ofertei monetare. Deficitele bugetare monetizate sunt mai
inflaţioniste decât deficitele bugetare nemonetizate, pentru simplul motiv că în cadrul
strategiei economice a Guvernului atât politica fiscală, cât şi politica monetară sunt
expansioniste, deci inflaţioniste.
Concluzia esentială este că politica bugetară a statului are întotdeauna consecinţe
monetare, atunci când acoperirea cheltuielilor publice şi finanţarea deficitului bugetar nu
este realizată prin prelevări fiscale şi împrumut nebancar public.
11
Gabriele Martinescu, “Finanţarea deficitului public şi impactul său economic”, Ed. Universităţii Al.I.Cuza,
Iaşi, 2003, p. 147
15
2.1.2 Impactul finanţării monetare a deficitului bugetar
Finanţarea deficitului bugetar pe calea emisiunii monetare afectează negativ economia,

contra efectului pozitiv iniţial de acoperire a cheltuielilor publice mari, prin creşterea masei
monetare în circulaţie şi, implicit, prin creşterea inflaţiei şi a preţurilor. În practică este
necesară gestionarea raţională a resurselor financiare procurate prin împrumut public,
deoarece, “finanţarea prin împrumuturi a unor cheltuieli publice neraţionale, amplificate de
plata dobânzilor şi a comisioanelor, poate duce la folosirea implicită sau explicită a
emisiunii inflaţioniste de monedă, cu tot cortegiul de urmări nefaste pe care aceasta le
antrenează.”12
O devalorizare monetară, rezultat al emisiunii monetare, necesară finanţării deficitului
bugetar, poate ameliora balanţa curentă de plăţi externe. În schimb, atunci când nivelul de
utilizare al resurselor financiare în economie este ridicat, iar cererea suplimentară pentru
bunuri autohtone, provocată de o eventuală devalorizare monetară, nu este întâmpinată de
creşterea corespunzătoare în planul producţiei, atunci se declanşează sau se accelerează
procesul inflaţionist, care erodează sau poate chiar anihila efectul iniţial pozitiv al
devalorizării monetare.
Agravarea deficitului bugetar şi efectul eforturilor Guvernului de finanţare a acestuia
prin emisiune monetară au generat necesitatea unei analize riguroase care s-a realizat mai
bine printr-o construcţie teoretică ce urmează îndeaproape spiritul keynesian, în cadrul
căruia are loc combinarea “efectului – preţ” cu “efectul – venitului”, precum şi examinarea
acesteia în condiţiile accentuării procesului inflaţionist din economie. Această abordare a
impactului economic al folosirii emisiunii monetare în finanţarea deficitului bugetar,
dezvoltată şi promovată de experţi ai Fondului Monetar Internaţional, priveşte, în principal,
soldul balanţei de plăţi externe, pe de o parte, şi “absorbţia” (ca diferenţă între venitul
naţional sau PIB şi cheltuielile naţionale totale), pe de altă parte”13.
Efectul variaţiei oricărei variabile economice (variaţia cursului de schimb) generate de
emisiunea monetară asupra balanţei de plăţi externe este observată şi analizată prin
contrapunerea modificării producţiei totale şi a venitului total modificării înregistrate de
absorbţie.
12
Gh. Filip, “Mecanismele financiar-monetare în procesul tranziţiei la economia de piaţă”, Ed. Sedcom
Libris, Iaşi, 1999, p.58
13
G .Martinescu, “Finanţarea deficitului bugetar public şi impactul său economic”, Ed. Universitaţii
Al.I.Cuza, Iaşi, 2003, p.210
16
Impactul efectelor negative ale finanţării deficitului bugetar prin emisiune monetară
asupra soldului balanţei de plăţi externe, în contextul echilibrului macroeconomic, poate fi
exprimat astfel:
Figura 2.1. Impactul efectelor negative ale finanţării monetare a deficitului bugetar asupra
balanţei de plăţi externe
Sursa: G.Martinescu, Finanţarea deficitului bugetar public şi impactul său economic, Ed. Universităţii
Al.I.Cuza, Iaşi, 2003
Finanţarea deficitului bugetar prin emisiune monetară afectează direct variabilele
monetare. La rândul lor, variabilele monetare pot influenţa direct variabilele comerciale
prin efectul variaţiilor masei monetare în numerar asupra cheltuielilor cu importuri (a),
precum şi efectul “costul creditului” asupra vânzărilor de export (b). Analiza conduce la
faptul că primul efect operează prin nivelul lichidităţilor interne în numerar şi al doilea
efect operează cu rata dobânzii. Variabilele monetare influenţează indirect variabilele
comerciale prin intermediul preţului intern şi al absorbţiei.
Această diagramă arată că:
- modificările în absorbţia internă şi în variabilele comerciale pot apărea independent chiar
de “forţele monetare” prin intermediul variabilelor absorbţiei autonome;
- variabilele comerciale se pot modifica drept răspuns la modificari în variabilele care au
strânsă legătură cu emisiunea monetară internă, tezaurizarea sau absorbţia.
Analiza mecanismului de răspuns posibil la o creştere exogenă în mărimea masei
monetare prin intermediul emisiunii monetare în scopul finanţării deficitului bugetar,
demonstrează relaţia între: bani, absorbţie, preţ şi variabile comerciale în contextul
17
modelului de echilibru general al balanţei de plăţi externe, făcând următoarele
raţionamente:
A. Economia este situată într-o “trapă a lichidităţii”, deci masa monetară suplimentară
pusă în circulaţie prin emisiune monetară îşi găseşte propria cale spre lichidităţile în
numerar (balanţa cash). În aceste condiţii, creşterea în masa monetară ca urmare a
emisiunii monetare necesară pentru finanţarea deficitului bugetar ar putea egala creşterea
tezaurizării, pe de o parte, sau ar fi proporţională cu creşterea absorbţiei (cheltuială internă)
sau venit ori nivelul preţului, pe de altă parte. Astfel balanţa comercială rămâne
neschimbată;
B. Economia are o înclinaţie marginală spre import mare. În acest caz, este posibil ca
orice unitate monetară adiţională internă indusă în economie prin emisiune monetară
pentru finanţarea deficitului bugetar să fie preluată de autorităţile monetar-valutare pentru a
o transforma în valută în scopul acoperirii plăţilor pentru importuri. Modificarea în
tezaurizare va fi zero, la fel ca şi absorbţia, dar ar putea apărea o variaţie posibilă în soldul
balanţei de plăţi externe.
2.2 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar

2.2.1 Împrumutul de stat
În general, împrumutul generează starea de echilibru între nevoia crescută de resurse a

debitorului şi nevoia de fructificare a resurselor excedentare aflate la creditori. Din cauza
efectelor negative ale creşterii inflaţiei în situaţia monetizării deficitului bugetar, soluţia
rămasă pentru acoperirea acestuia este recurgerea la împrumuri publice de pe piaţa internă
sau externă.
Pentru finanţarea deficitelor bugetare în continuă creştere, între sporirea veniturilor
fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea unor impozite noi) şi
contractarea de împrumuturi, de regulă, se optează pentru cea de-a doua soluţie, din
următoarele considerente14:
 majorarea impozitelor este o măsură nepopulară, deoarece afectează imediat nivelul
de trai al populaţiei. De asemenea, în cazul creşterii inflaţiei, venitul real se măreşte
datorită reducerii impozitelor, însă se creează un decalaj între calculul impozitelor
14
Moşteanu Tatiana coordonator, şi colectiv, “Finanţe publice”, Ed.Universitară, Bucureşti, 2005, p. 327
18
şi plata lor, ceea ce determină o valoare mai mică a veniturilor, generând astfel
deficit bugetar;
 împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale avute un plasament sigur şi
remunerator pentru disponibilităţile lor băneşti;
 împrumuturile de stat oferă un mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare
decât impozitele directe;
 dacă împrumutul se solicită la Banca Centrală, termenul de obţinere a resurselor
băneşti este cel mai scurt, comparativ cu emiterea de titluri de valoare pentru
persoane fizice sau persoane juridice.
Ca şi în cazul agenţilor economici, este necesar ca „profitul” pe termen mediu şi lung
realizat din finanţarea cheltuielilor publice să fie suficient de mare pentru a acoperi
serviciul datoriei, să acopere pierderea de utilitate pe care o suportă piaţa prin privarea
acesteia de resursele folosite pentru acoperirea deficitului şi nu prin finanţarea bunurilor
oferite de ea, iar factorii de decizie publică să-şi menţină credibilitatea în urma recurgerii la
împrumutul de stat.15 Cu alte cuvinte, statul trebuie să utilizeze împrumutul pentru
finanţarea bunurilor publice solicitate de piaţă în ansamblul ei, astfel încât, pe cât posibil,
să nu se producă o pierdere de utilitate din cauza alocării resurselor prin intermediul
deficitului bugetar.
În cadrul economiei, în condiţiile unui anumit volum al resurselor financiare libere,
contractarea de credite publice poate să conducă la reducerea investiţiilor particulare.
Pentru ca pe ansamblu procesul investiţional să nu aibă de suferit, ar trebui ca statul să
utilizeze cheltuielile publice într-o proporţie mai accentuată pentru investiţii productive
(şosele, autostrăzi, construirea de spitale, investiţii în capital uman). Atât timp cât
investiţiile publice sunt la fel de productive ca şi cele particulare, în viitor nu se vor reduce
nici stocul de capital şi nici venitul naţional. Altfel spus, este necesar ca împrumuturile
publice să fie direcţionate către acele cheltuieli publice care finanţează bunuri de capital
productive, în acest fel, fínanţarea unui deficit bugetar ridicat, deşi va tempera investiţiile
particulare, va conduce totuşi la o creştere economică, întrucât investiţiile totale nu sunt
afectate.
Înregistrarea deficitelor bugetare pe pacursul a mai multor ani, determină acumularea
datoriei publice (în caz de finanţare prin împrumut). În cazul acesta apare un risc
important, respectiv cel al datoriei. El antrenează următorul cerc vicios: existenţa unei
datorii publice importante, ce implică plata de dobânzi considerabile către creditorii
15
Hoanţă Nicolae , „Economie şi finanţe publice”, Ed. Polirom, Iaşi 2000, p. 236
19
statului; în acelaşi timp, aceste dobânzi mari grevează asupra cheltuielilor bugetare,
conducând la agravarea deficitului şi la o nouă îndatorare publică care, la rândul său,
conduce la noi dobânzi mai mari.16
Împrumuturile publice de pe piaţa internă non-bancară pot părea una dintre cele mai
raţionale metode de finanţare a deficitului bugetar. Similar situaţiei cu finanţarea din surse
externe, această metodă permite evitarea presiunii inflaţioniste, analogic finanţării
(diminuează presiunea asupra balanţei comerciale şi sporirea datoriei externe). Însă,
principalul dezavantaj, este impactul deflaţionist asupra altor sectoare ale economiei.
Aceasta reprezintă metoda cu cele mai mici cheltuieli doar în cazurile când:
 este complicat procesul monitorizării eliberării creditelor sectorului privat;
 există o elasticitate relativă a ofertei interne;
 finanţarea din sursele externe este relativ costisitoare;
 există o datorie internă neînsemnată;
 se constată un deficit al altor tipuri de active;
 inflaţia, care însoţeşte perioada de trecere la economia de piaţă, a atins tempouri
înalte şi este inevitabilă.
Utilizarea surselor externe de finanţare implică în viitor o povară nesemnificativă asupra
echilibrului bugetar şi în acest sens restrâns minimizează cheltuielile aferente perioadei de
tranziţie. Însă, aceasta se întâmplă doar în cazul când nivelul dobânzilor de pe piaţa internă
depăşesc nivelul mondial şi există posibilitatea de a menţine un curs valutar stabil.
Deoarece finanţarea din surse externe, corespunde sarcinii de atenuare a restricţiilor la
resurse, ea diminuează presiunea inflaţionistă, deşi, în rezultatul apariţiei deficitului
comercial, economia se confruntă cu problema datoriei interne. Deoarece balanţa
comercială cu timpul se înrăutăţeşte, economia va fi nevoită tot mai mult să pună accentul
şi să se bazeze pe ramurile ce sunt orientate spre export, cu scopul de a evita apariţia crizei
de îndatorare.
În acest context rezultă că, atragerea disponibilităţilor din surse externe poate
fi preferabilă pentru economia în tranziţie când: se va reuşi negocierea finanţării de
concesiune; pe piaţa internă va fi înregistrat un deficit acut de capital în condiţiile
profiturilor interne înalte; balanţa comercială va fi relativ „sănătoasă” în prezenţa
perspectivelor favorabile de extindere a pieţei; datoria internă va fi nesemnificativă;
persistă probabilitatea inflaţiei, în plus tentativele de a o evita devin sarcină primordială.
16
Cornescu Viorel, Creţoiu Gheorghe, Bucur Ion , “Economie”, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, p. 661
20
Nu este posibilă selectarea unei anumite metode de finanţare fără de a lua în calcul
diferenţa dintre ratele dobânzilor de pe piaţa internă şi de pe cea internaţională. Deficitul
este acoperit dintr-un număr egal de surse interne şi externe. Dar pentru primul caz cu
dobânzi joase, iar pentru al doilea – cu dobânzi înalte, costul intern înalt al capitalului
complicând esenţial problema acoperirii deficitului. În cazul ratelor dobânzilor mari,
deficitul bugetar se va menţine la un înalt nivel, tempourile inflaţiei se vor accelera
(deoarece o parte a cheltuielilor aferente achitării dobânzilor este acoperită, din credite
bancare), balanţa comercială se „deteriorează” (deoarece cealaltă parte a cheltuielilor
aferentă achitării dobânzilor este finanţată din surse externe).
În cazul când nu este posibil de a recurge la finanţarea din surse externe,
comportamentul ratelor dobânzii de pe piaţa internă devine indicatorul primordial al
capacităţii economiei de a confrunta deficitul bugetar în perioada tranziţiei.
În cazul lipsei restricţiilor la finanţarea din surse externe, nivelul dobânzilor de pe piaţa
internă nu mai are nici o importanţă.
Rezultatele obţinute în procesul acoperirii deficitului bugetar depind, de asemenea, de
nivelul real al creşterii economice.
2.2.2. Impactul finanţării nemonetare a deficitului bugetar
Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar reprezintă o modalitate acceptată, de regulă,

în prezent. Prin preluarea cu împrumut de către stat a unei părţi din aceste rezerve băneşti,
este posibilă redistribuirea de putere de cumpărare, inclusiv sub forma împrumuturilor, de
la deţinătorii de resurse libere, la dispoziţia statului, pentru a finanţa cheltuieli publice, fără
a spori masa monetară, în mod nejustificat, ceea ce înseamnă că raportul dintre cererea şi
oferta de monedă se menţine constant şi în consecinţă această finanţare poate fi
neinflaţionistă.
Finanţarea prin împrumuturi nu antrenează, în principiu, efecte dereglatoare, iar dacă se
folosesc resurse împrumutate de la banca de emisiune, impactul poate fi şi pozitiv deoarece
prin comparaţie cu impozitele sau împrumuturile obligatare împrumutul nu diminuează pe
ansamblu disponibilităţile băneşti de finanţare a investiţiilor şi consumului. Un alt efect
este vizibil la nivelul creşterii producţiei sau PNB şi a nivelului preţurilor. Astfel, dacă
Guvernul apelează la împrumuturi pentru finanţarea deficitului, posibilitatea de creştere
inflaţionistă a preţurilor este mult mai mică decât în cazul apelului la banca de emisiune.
21
Pe fundalul contractării împrumuturilor publice se manifestă şi mecanismul de
producere a efectului de evicţiune, care majorează cererea în raport cu oferta de capitaluri
de împrumut existentă anterior. Efectul de evicţiune reprezintă, în concepţia monetaristă,
un punct de vedere opus finanţării deficitului bugetar prin finanţarea din împrumuturi.
Limitată la sfera investiţiilor, acest efect semnifică o reducere a investiţiilor private în
favoarea creşterii celor publice. Ca o consecinţă directă, ar urma creşterea ratei dobânzii pe
piaţa financiară, iar aceasta la rândul său, provoacă „fuga” capitalurilor băneşti private
către sectorul public, deoarece plasarea acestora în titluri de stat ar putea asigura o
rentabilitate mai mare decât investiţia privată.
Analiza producerii efectului de evicţiune trebuie să aibă în vedere starea reală în care se
află economia. Dacă aceasta funcţionează la întregul potenţial, efectul de evicţiune poate fi
mare şi va anihila impactul pozitiv pe care îl are creşterea cheltuielilor publice exprimată
prin multiplicatorul lor. Dar, o asemenea situaţie apare mai rar şi nu ar mai justifica un
deficit bugetar finanţat din împrumuturi.
2.3. Instrumente utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar
Categoriile de instrumente la care se apelează pentru finanţarea deficitului bugetar sunt:

instrumente nenegociabile şi instrumente negociabile.
A. Instrumentele nenegociabile17
1). Bonurile de trezorerie garantate. Acestea sunt la purtător, au o scadenţă unică (3, 5, 7
ani); rata dobânzii este garantată, fiind, de regulă, fixă; pot dispune de facilităţi fiscale. Au
o utilizare tradiţională, în prezent este restrânsă, fiind plasate, în ţările occidentale,
întreprinzătorilor particulari, micilor comercianţi, artizanilor. Acest instrument este înlocuit
cu noi instrumente mult mai flexibile, oferind subscriitorilor posibilitatea de reînnoire la
rata dobânzii la piaţă.
2). Fondurile particulare, rezultate din depozitele deschise particularilor, folosite în unele
ţări occidentale, din motive de garantare suplimentară a securităţii acestora;
3). Finanţările de la Banca Centrală. Trezoreria poate apela la „ajutoare" de la Banca
Centrală sub forma împrumuturilor remunerate sau nu. Asemenea ajutoare sunt reclamate
deseori de impactul cursului de schimb valutar asupra soldului bugetar.
B. Instrumentele negociabile. Din această categorie fac parte:
17
Văcărel Iulian, şi colectiv, “Finanţe publice”, Ediţia a V-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, p. 593
22
1). Emisiunea de bonuri de trezorerie în contul curent. Trezoreria emite pe piaţa
monetară efecte pe termen scurt în cont curent, conform procedurilor de adjudecare la care
participă băncile şi marile instituţii financiare, care fac oferte de subscriere, indicând
volumul şi ratele de dobândă propuse.
2). Împrumuturi obligatare pe piaţa financiară. Acestea constau în realizarea unor
operaţii cu caracter excepţional, bazate pe reglementări speciale, pentru emisiuni şi
plasamente de titluri de stat denumite obligaţiuni, pe termen mediu şi lung. În prezent,
statele fac eforturi pentru modernizarea politicii emisiunilor de titluri de stat.
3). Împrumuturile externe. Acestea sunt folosite mai ales în perioadele de criză, de
refacere şi construcţie economică; sunt contractate, în general, pe termen lung, fiind
destinate investiţiilor. Rambursarea lor este legată de obţinerea de excedente ale resurselor
în perioadele de expansiune şi creştere economică drept rezultat al efectelor utilizării
acestor împrumuturi. Dacă asemenea efecte pozitive nu se produc, creşterea datoriei
externe reprezintă o componentă importantă a dobânzii ulterioare a bugetului, când statul
trebuie să găsească soluţii de rambursare, de reamenajare a plăţilor în contul datoriei
externe.
Din cadrul acestor instrumente fac parte 18:
 titlurile de stat în valută, emise pe pieţele financiare externe;
 împrumuturile de la guverne străine, de la băncile străine, agenţii guvernamentale
străine si alte instituţii financiare multilaterale;
 împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;
 împrumuturile directe de la investitori privaţi, pe termen scurt, mediu sau lung;
România beneficiază de fonduri de la Uniunea Europeană acordate prin intermediul
instrumentelor financiare de preaderare (PHARE, ISPA şi SAPARD). Aceste fonduri sunt
prevăzute să fie acordate până la data aderării efective la UE, urmând a fi înlocuite de la
acea dată cu fondurile structurale şi de coeziune. Dat fiind mecanismul de implementare a
proiectelor de preaderare, României îi vor fi transferate fonduri de preaderare şi după anul
2007.
CAPITOLUL 3
STUDIU DE CAZ: “DEFICITUL BUGETAR AL ROMÂNIEI ÎN
PERIOADA 2008 - 2010”
18
Moraru Dan, Nedelescu Mihai, Stănescu Cristina, Preda Oana, “Finanţe Publice”, Ed. Economică,
Bucureşti, 2007, p. 385
23
« Criza este cea mai binecuvântată situaţie care poate să apară pentru ţări şi
persoane, pentru că ea atrage dupa sine progrese. » (Albert Einstein)
3.1. INDICATORI BUGETARI SINTETICI
Ca urmare a creşterii tot mai rapide a cheltuielilor decât a veniturilor publice,

bugetele se încheie tot mai frecvent cu deficit. Deficitul bugetar este cauzat de creşterea
accelerată a cheltuielilor publice, de încetinirea ritmului de creştere a veniturilor sau de
fenomene conjuncturale ce îşi transmit influenţa prin intermediul cursului de schimb şi a
ratei dobânzii.
Efectele pe plan economic ale deficitului bugetar sunt multiple. El majorează
datoria publică, crescând astfel şi rambursările, dobânzile şi comisioanele aferente exigibile
în fiecare an pentru stingerea datoriei publice interne şi externe. În condiţiile unei cereri de
credite mari pentru acoperirea deficitului bugetar, rata dobânzii prezintă tendinţă de
creştere. Deficitul bugetar contribuie la creşterea ratei dobânzii pe piaţă şi se opune astfel
investiţiilor private, încetinind ritmul real al creşterii economice.
Deficitul bugetului general consolidat exprimă dezechilibrul existent la nivelul
bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un
întreg. Aceasta este expresia cea mai utilizată în analizele privind dezechilibrul dintre
resursele şi nevoile sectorului public. Acest indicator se determină prin diferenţă între
veniturile şi cheltuielile bugetului general consolidat. În cazul în care această diferenţă este
pozitivă atunci vorbim de surplus/excedent al bugetului general consolidat.
Ceea ce poate face Parlamentul, Guvernul este să determine componentele
bugetului de stat. Bugetul are două componente: intrări şi ieşiri: Intrările la buget se
bazează pe taxe şi impozite, iar ieşirile sunt alocaţiile pentru sectoarele bugetare.
A creşte veniturile înseamnă a creşte impozitele şi taxele. În schimb, toată lumea ar
dori reducerea taxelor şi impozitelor. A reduce impozitele înseamnă a reduce intrările, dar
toţi doresc să crească ieşirile. Trebuie să existe un echilibru.
Toate ieşirile, deci alocaţiile pentru învăţământ, pentru sănătate, pentru cultură,
pentru asistenţă socială, ajutoarele de şomaj, pensiile, alocaţiile pentru armată, pentru
ordine publică derivă din posibilităţile pe care le are bugetul, în funcţie de aceste intrări.
Calculul bugetului porneşte de la resurse atât în ceea ce priveşte veniturile, cât şi
cheltuielile.
24
Aşadar, consolidarea bazei veniturilor bugetare este esenţială pentru asigurarea
resurselor necesare îndeplinirii angajamentelor în calitate de stat membru al Uniunii
Europene.
Procesul bugetar poate fi definit ca ansamblul de activităţi şi operaţiuni, integrate
coerent şi convergent orientate, derulate în timp şi pe diverse stadii, cuprinzând elaborarea
proiectului de buget, adoptarea bugetului, execuţia bugetului, încheierea şi aprobarea
contului de execuţie bugetară şi controlul bugetar.
Elaborarea principalelor decizii bugetare se realizează la nivelul Guvernului prin
organismul său specializat – Ministerul Economiei şi Finanţelor, adoptarea proiectului de
buget făcându-se de către Parlament.
În legea bugetului de stat se stabilesc volumul veniturilor şi structura acestora pe
capitole şi subcapitole, volumul cheltuielilor pe destinaţii şi pe ordonatori principali de
credite pentru bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, volumul creditelor externe, volumul fondurilor
externe nerambursabile, precum şi volumul sumelor alocate din veniturile proprii pentru
anul următor19.
Bugetul de stat exprimă relaţiile economice în formă bănească ce apar în procesul
repartiţiei produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică,
socială şi de altă natură ale fiecărei perioade. Aceste relaţii se manifestă în sens dublu: pe
de o parte, ca relaţii prin intermediul cărora se mobilizează resursele băneşti la dispoziţia
statului, iar pe de altă parte, ca relaţii prin care se repartizează aceste resurse.20
Servicii publice generale

Societăţile
comerciale Apărare, ordine publică
şi siguranţă naţională
Alţi agenţi VENITURILE

Figura 3.1 – Mobilizarea şi repartizarea resurselorCheltuieli
din buget socio-culturale
economici STATULUI
Servicii de dezvoltare
publică, locuinţe, mediu
Instituţii DESTINAŢIA şi ape
publice VENITURILOR
19
Legea nr.388/2007 privind bugetul deSTATULUI
stat pe anul 2008, Monitorul Oficial nr. 902/312.12.2007
20 Acţiuni economice
I. Văcărel, Gh. Bistriceanu, G. Anghelache - Finanţe publice – ediţia a IV-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti 2004, pag. 500
Populaţie
Alte acţiuni
Transferuri din bugetul

Străinătate 25 de stat
Împrumuturi acordate
Relaţiile de mobilizare a resurselor sunt relaţii de repartiţie a produsului intern brut
către stat prin intermediul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, la care se adaugă atragerile
de disponibilităţi temporare libere din economie prin intermediul împrumurilor de stat
interne.
Repartizarea resurselor prin intermediul bugetului de stat se realizează prin fluxurile
reprezentând finanţarea serviciilor publice în conformitate cu gruparea cheltuielilor
bugetare. Potrivit datelor oficiale prezentate în „Raportul privind situaţia

macroeconomică pentru anul 2007 şi proiecţia acesteia pe anii 20082010” şi „Raport
privind situaţia macroeconomică pentru anul 2008 şi proiecţia acesteia în perioada
20092011”21 se poate prezenta grafic o evoluţie a indicatorilor bugetari sintetici în
perioada 2008 – 2010 (pondere în PIB), grafic prezentat în figura 3.2.
Figura 3.2 Evoluţia indicatorilor bugetari sintetici
21
www. cdp.ro - Sinteza Bugetului pe anii 2008 – 2010
26
în perioada 2008-2010 (pondere în PIB)
% din PIB
Indicatori
2008 2009 2010
Venituri 32,8 31,0 33,0
Cheltuieli 37,8 38,2 39,5
Deficit -4,9 -7,2 -6,51
deficit
cheltuieli
venituri
Elaborate de autor pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, BNR şi INS
Conform graficului de mai sus, care cuprinde indicatorii bugetari sintetici, se poate
observa tendinţa fluctuantă atât a veniturilor cât şi a cheltuielilor ceea ce determină
modificări la nivelul deficitului bugetar.
Dacă în perioada 2004 – 2007 România a respectat cu stricteţe criteriul deficitului
bugetar menţinându-l sub plafonul de 3% din PIB, începând cu anul 2008 ponderea
deficitului bugetar în PIB a cunoscut un derapaj semnificativ, depăşind cu mult pragul
admis de 3% din PIB.
În perioada 2008 – 2010 veniturile bugetare au înregistrat ponderi în PIB care s-au
situat în jurul a 31% - 33% în timp ce cheltuielile au înregistrat ponderi în PIB din ce în ce
mai mari, situate între 37,8% - 39,5%.
3.2 Analiza veniturilor bugetului de stat în perioada 2008-2010
27
Constituirea veniturilor bugetare se face ţinând seama de impozitele, taxele,
contribuţiile şi toate celelalte vărsăminte prelevate de la persoanele fizice şi/sau juridice 22.
Astfel, veniturile menţionate în bugetul de stat cuprind veniturile curente (venituri fiscale şi
nefiscale), veniturile din capital şi încasările din rambursarea împrumuturilor acordate
(figura 3.3).
Figura 3.3– Componentele veniturilor bugetare
Venituri bugetare
Venituri curente
Venituri din capital
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
În categoria veniturilor bugetare conform legii bugetare şi a Codului Fiscal întâlnim

veniturile fiscale ce cuprind impozite directe şi impozite indirecte, precum impozitul pe
profit, impozitul pe salarii şi pe venit, impozite şi taxe pe proprietate, alte impozite directe,
contribuţiile pentru pensia suplimentară şi pentru persoanele cu handicap, taxa pe valoare
adăugată, accizele, taxele vamale şi alte impozite indirecte.
În categoria veniturilor bugetare potrivit aceloraşi reglementări în vigoare întâlnim
şi veniturile nefiscale care cuprind veniturile din proprietate şi veniturile din vânzări de
bunuri şi servicii -figura 3.4
Figura 3.4 – Componentele veniturilor curente-nefiscale
Venituri nefiscale
Veniturile din Veniturile din vânzări

proprietate de bunuri şi servicii
Evoluţia şi structura principalelor venituri ale bugetului general consolidat în perioada
2008 – 2010 sunt prezentate în tabelul 3.1.
22
Legea bugetului de stat, cap. II – Structura şi regimul veniturilor bugetare, art.3
28
Estimarea veniturilor bugetului general consolidat a fost realizată pe baza indicatorilor
macroeconomici proiectaţi pentru anul 2011 şi a reglementărilor existente în domeniul
fiscal.
Tabelul 3.1 – Evoluţia veniturilor bugetare în perioada 2008 – 2010
-VENITURI- -Milioane lei- - % din PIB- Diferenţe 2010

INDICATORI faţă de 2009
2008 2009 2010 2008 2009 Mil. lei (%)
2010
PIB 503.959,0 505.503,0 511.581,3
VENITURI 165.456,6 156.624,9 168.598,5 32,8 31,0 33,0 11.354,5 7,2%
TOTALE
Venituri 159.743,7 151.086,4 158.474,7 31,7 29,9 31,0 6.898,4 4,6%
curente
Venituri 94.846,8 88.324,3 93.060,1 18,8 17,5 18,2 5.977,8 6,9%
fiscale
Impozit pe profit 13.059,4 11.893,0 10.115,1 2,6 2,4 2,0 -525,8 -4,9%
Impozit pe venit 18.500,4 18.551,4 17.956,8 3,7 3,7 3,5 -594,7 -3,2%
Impozit şi taxe 3.253,9 3.377,7 3.801,5 0,6 0,7 0,7 423,8 12,5%
pe proprietate
Taxa pe valoarea 40.873,6 34.322,4 39.246,0 8,1 6,8 7,7 4.923,6 14,3%
adăugată
Accize 13.646,0 15.579,2 17.378,9 2,7 3,1 3,4 1.797,7 11,5%
Taxe vamale 962,3 655,5 574,0 0,2 0,1 0,1 -81,5 -12%
Contribuţii de 49.007,8 47.872,0 45.697,2 9,7 9,5 8,9 -2.163,0 -4,5%
asigurări sociale
Venituri 15.889,1 14.890,2 19.717,4 3,2 2,9 3,9 3.083,6 18,5%
nefiscale
Venituri din 1.075,8 547,0 682,8 0,2 0,1 0,1 134,7 24,6%
capital
Donaţii 3.020,7 2.959,1 4.054,1 0,6 0,6 0,8 784,3 24,0%
Elaborat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, BNR şi INS.
Veniturile bugetare au continuat tendinţa din perioada anterioară ca urmare a poziţiei

ciclice favorabile a economiei, precum şi îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetare,
situându-se în anul 2008 la un nivel de 32,8% din PIB, în creştere cu 0,5 puncte
procentuale faţă de anul 2007.
Pentru anul 2008 se remarcă continuarea reducerii presiunii fiscale prin diminuarea
contribuţiilor de asigurări sociale cu 0,2 puncte procentuale faţă de anul 2007.
Potrivit realizărilor veniturilor bugetului general consolidat aferente anilor 2008 – 2010,
am creat o reprezentare grafică (figura 3.5) a evoluţiei principalelor venituri bugetare ale
acestei perioade.
29
Figura 3.5 Evoluţia principalelor venituri bugetare ale perioadei 2008-2010
Veniturile bugetului general consolidat pentru anii 2009 şi 2010 sunt estimate la
156.624,9, respectiv 168.598,5 milioane lei (31% din PIB, respectiv 33% din PIB),
înregistrându-se o creştere nominală de 3.051,9 milioane lei faţă de anul 2008. Pe categorii,
ponderea în produsul intern brut a principalelor impozite a evoluat astfel:
1. Veniturile din impozitul pe profit au scăzut în termeni nominali, acestea având o
pondere în PIB în anul 2009 de 2,4%, cu 0,2 puncte procentuale în scădere faţă de 2008 şi
cu 0,4 puncte procentuale în plus faţă de 2010.
2. Impozitul pe venit şi salarii s-a menţinut la 3,7% din PIB în anii 2008 şi 2009,
însă a scăzut cu 0,2 puncte procentuale în anul 2010 (de la 3,7 % în 2009, la 3,5% în 2010)
datorită scăderii câştigului salarial mediu brut şi a numărului mediu de salariaţi în anul
2010 faţă de anul 2009.
3. Veniturile din taxa pe valoarea adăugată au scăzut cu 1,3 puncte procentuale în
anul 2009 (de la 8,1% în 2008, la 6,8% în 2009). În anul 2010 a avut loc o creştere
nominală cu 0,9 puncte procentuale în comparaţie cu anul 2009, însă pe termen mediu
încasările din TVA vor rămâne la un nivel inferior ca pondere în PIB faţă de cele realizate
în anul 2008.
4. Nivelul veniturilor din accize s-a modificat faţă de anul 2008, în anul 2010 având
loc o creştere cu 0,3 puncte procentuale în PIB faţă de anul anterior (de la 3,1% în 2009, la
3,4% în 2010) ca urmare a majorării nivelului accizelor şi impactului pozitiv din cursul de
schimb.
30
5. Contribuţiile de asigurări sociale continuă să deţină ponderea cea mai mare în
produsul intern brut, însă înregistrează în anul 2010 o scădere cu 0,8 puncte procentuale
(de la 9,7% în 2008, la 8,9% în 2010). Evoluţia moderată a câştigului salarial mediu brut
pe termen mediu şi implementarea graduală a Pilonului II de pensii va conduce la
diminuarea continuă a ponderii contribuţiilor la asigurările sociale în PIB până în anul
2012.
Tabelul 3.2 – Evoluţia componentelor veniturilor bugetului de stat

în anul 2009 comparativ cu anul 2008
Creştere/scădere în Creştere/scădere în
INDICATORI valoare absolută în valoare relativă în
2009 faţă de 2008 2009 faţă de 2008
(mil. lei) (%)
Impozit pe profit -1166,4 -8,93%
Impozit pe venit 51 0,27%
Impozite şi taxe pe proprietate 123,8 3,80%
Taxa pe valoarea adăugată -6551,2 -16,02%
Accize 1933,2 14,16%
Taxe vamale -306,8 -31,88%
Contribuţii de asigurări sociale -1135,8 -2,31%
Venituri nefiscale -998,9 -6,28%
Venituri din capital -528,8 -49,15%
Donaţii -61,6 -2,039%
Comparativ cu anul 2008, din tabelul de mai sus se poate observa că trendul veniturilor
bugetare în anul 2009 a fost de descreştere, cuprinzând atât veniturile fiscale cât şi pe cele
nefiscale, precum şi veniturile din capital şi donaţiile, cea mai însemnată scădere
înregistrându-se în cadrul veniturilor din capital (49,15%). Cu toate acestea au fost
înregistrate şi creşteri, respectiv impozitul pe venit a crescut cu 0,27%, impozitul şi taxele
pe proprietate au crescut cu 3,80%, iar nivelul accizelor a crescut cu 14,16%.
Tabelul 3.3. – Evoluţia componentelor veniturilor bugetului de stat

Creştere/scădere Creştere/scădere
INDICATORI în valoare absolută în în valoare relativă
2010 faţă de 2009 în 2010 faţă de 2009
31
(mil. lei) (%)
Impozit pe profit -1777,9 -14,9%
Impozit pe venit -594,6 -3,20%
Taxa pe valoarea adăugată 4923,6 14,35%
Accize 1799,7 11,55%
Taxe vamale -81,5 -12,43%
Contribuţii de asigurări sociale -2174,8 -4,54%
Venituri nefiscale 4827,2 32,41%
Venituri din capital 135,8 24,82%
Donaţii 1095 37%
În anul 2010 au avut loc creşteri semnificative faţă de anul 2009, ponderea cea mai mare
deţinând-o veniturile nefiscale care au crescut cu 4827,2 mil.lei (32,41%), iar cea mai mică
pondere având-o accizele – 11,55%. Cea mai mare scădere a fost înregistrată la impozitul
pe profit, respectiv o micşorare cu 1777,9 mil. lei (14,9%), iar impozitul pe venit a scăzut
cu 594,6 mil. lei (3,20%), aceste modificări fiind influenţate de creşterea moderată a
câştigului salarial mediu brut în concordanţa cu productivitatea.
Figura 3.6 – Structura veniturilor bugetului general consolidat realizate în anul 2008
-procent în total venituri-
Conform graficului realizat se poate observa ca în anul 2008 veniturile bugetare au avut
o evoluţie ascendentă, influenţată de:
32
 introducerea cotei unice de 16%, care a avut avantaje multiple, printre care: a
relansat economia, a micşorat economia subterană, a generat venituri mai mari
pentru întreprinzători, a generat venituri mai mari pentru angajaţi;
 păstrarea taxei pe valoare adăugată la 19%;
 înlăturarea oricăror posibiliăţi de înlesniri fiscale, care, coroborate cu întărirea
controlului fiscal, au contribuit la creşterea veniturilor bugetare.
Consolidarea bazei veniturilor bugetare rămâne în continuare esenţială pentru
asigurarea resurselor necesare dezvoltării economice şi îndeplinirii angajamentelor
României asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Veniturile bugetare au înregistrat o dinamică nominală negativă (5,2%) în comparaţie cu

ritmuri de creştere de peste 10% în medie în anii precedenţi. Decalajul veniturilor
bugetului general consolidat faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent este datorat
reducerii veniturilor fiscale şi nefiscale cu 8%, dintre care în special a încasărilor din
impozite pe producţie şi importuri (-11,8%) în contextul contracţiei consumului privat şi a
comerţului exterior.
Reducerea veniturilor din TVA (-16,02%) şi taxe vamale (-32%) a fost parţial
compensată de avansul veniturilor din accize (14,16%) în urma creşterii substanţiale a
nivelului accizelor la ţigări şi evoluţiei cursului de schimb.
33
Dinamica încasărilor din impozite pe profit şi venit (-2,4%) a fost afectată de reducerea
cifrei de afaceri în toate sectoarele economiei şi de tendinţa de deteriorare a pieţei muncii,
astfel veniturile din impozitul pe profit au înregistrat o scădere de 8,93%, în timp ce
încasările din impozitul pe venit s-au menţinut relativ constante. Veniturile din contribuţiile
de asigurări sociale s-au comprimat cu 2,31%.
În anul 2010 veniturile încasate la bugetul general consolidat au fost cu 1197,6 mil. lei
(7,64%) mai mari, faţă de realizările perioadei corespunzătoare din anul precedent.
Încasările au crescut, în principal la veniturile din taxa pe valoare adăugată, cu 14,35%
faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, la accize unde încasările sunt mai mari cu
11,55% la nivelul bugetului general consolidat, la veniturile nefiscale (32,41%).
Veniturile din TVA au înregistrat creşteri mari ca urmare a majorării cotei de la 19% la
24%. Veniturile din accize au crescut ca urmare a majorării nivelului de accizare aplicat de
la 1 ianuarie 2010, a cursului mediu LEI/EURO luat în calcul la plata accizelor pentru anul
2010, precum şi a creşterii cuantumului accizei la unele produse.
Cu toate acestea însă, se menţin decalaje importante la impozitul pe profit (- 14,9%),
impozitul pe venit (-3,2%), precum şi la contribuţiile de asigurări sociale (- 4,54%).
34
Aşadar, în condiţiile măsurilor de ajustare bugetară, inclusiv de creştere a TVA cu 5
puncte procentuale, şi a efectelor acestora asupra activităţii economice, concomitent cu
scăderea cererii în sectorul construcţiilor şi al serviciilor, pentru anul 2010, a avut loc o
reducere – în termeni reali – a produsului intern brut de 1,2%.
3.3. ANALIZA CHELTUIELILOR BUGETULUI DE STAT ÎN

PERIOADA 2008- 2010
Constituirea cheltuielilor bugetare se face ţinând seama de toate ieşirile, deci de toate
alocaţiile pentru învăţământ, pentru sănătate, pentru cultură, pentru asistenţă socială,
ajutoarele de şomaj, pensiile, alocaţiile pentru armată, pentru ordine publică care derivă din
posibilităţile pe care le are bugetul, în funcţie de intrări, de capital şi de încasările din
rambursarea împrumuturilor acordate.
În categoria cheltuielilor bugetare aferente sectoarelor naţionale, respectiv autorităţile
publice, apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, învăţământ, sănătate,
cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret, asistenţă socială, alocaţii,
pensii, ajutoare şi indemnizaţii, servicii şi dezvoltare publică şi locuinţe, mediu şi ape,
industrie, agricultură şi silvicultură, transporturi şi comunicaţii, cercetare ştiintifică şi alte
acţiuni economice, conform legii bugetului de stat, întâlnim:
Figura 3.9 – Componentele cheltuielilor bugetare
Cheltuieli bugetare
-total-
Cheltuieli Cheltuieli Împrumuturi Rambursări de credite,

curente de capital acordate plăţi de dobânzi,
comisioane la cedite
Evoluţia şi structura principalelor cheltuieli ale bugetului general consolidat în perioada

2008 – 2010 sunt prezentate în tabelul 3.4.
Estimarea cheltuielilor bugetului general consolidat a fost realizată pe baza indicatorilor
macroeconomici proiectaţi pentru anul 2011 şi a reglementărilor existente în domeniul
fiscal.
Tabelul 3.4 – Evoluţia cheltuielilor bugetare în perioada 2008 – 2010
35
Cheltuieli -Milioane lei- - % din PIB- Diferenţe 2010
Indicatori faţă de 2009
2008 2009 2010 2008 2009 2010 Mil. lei (%)
PIB 503.959,0 505.503,0 511.581,3
Cheltuieli 190.340,2 193.025,4 201.903,6 37,8% 38,2% 39,5 8.224,3 4,2%
TOTALE %
Cheltuieli 164.080,1 172.340,9 182.985,3 32,6% 34,1% 35,8 8.752,5 5,0%
curente %
Cheltuieli 45.609,7 46.710,7 42.806,5 9,1% 9,2% 8,4% -4.031,1 -8,6%
de personal
Bunuri şi 33.008,7 28.835 29.801,2 6,5% 5,7% 5,8% 1.475,3 5,2%
servicii
Dobânzi 3.650,7 6.061,8 7.274 0,7% 1,2% 1,4% 1.213,4 20%
Subvenţii 7.898,5 7.215,4 6.734,6 1,6% 1,4% 1,3% -480,8 -6,7%
Transferuri 73.912,6 81.427,5 94.574,9 14,7% 16,1% 18,5 10.879 13%
total %
Asistenţă 54.160,4 63.962,1 68.601,9 10,7% 12,7% 13,4 4.644,3 7,3%
socială %
Cheltuieli 26.727 23.175,3 19.368,9 5,3% 4,6% 3,8% -2.571,5 -11,7%
de capital
Operaţiuni 14,4 9,4 193,4 0,0% 0,0% 0,0% 184,9 2183%
financiare
Cheltuielile publice au înregistrat o dinamică ridicată în anul 2008, nefiind orientate

către activităţi productive. Cheltuielile de personal prezintă o creştere nominală de 35,4%
faţă de anul 2007, atingând un nivel de 9,1% din produsul intern brut şi un procent de 24%
din nivelul total al cheltuielilor publice. În plus, în anul 2008 a avut loc o tendinţă
sistematică de scădere a ponderii cheltuielilor cu salariile de bază în totalul cheltuielilor cu
salariile, coroborată cu creşterea ponderii cheltuielilor cu indemnizaţiile, a sporurilor şi
cheltuielilor cu salariile în natură.
Deficitul bugetar excesiv a condus la creşterea cu 16,4 mld. lei a datoriei publice
guvernamentale la 31 decembrie 2008 faţă de sfârşitul anului 2007.
Potrivit realizărilor cheltuielilor bugetului general consolidat aferente anilor 2008 –
2010, am creat o reprezentare grafică (figura 3.10) a evoluţiei principalelor cheltuieli
bugetare ale acestei perioade.
Figura 3.10 Evoluţia principalelor cheltuieli bugetare ale perioadei 2008-2010
36
Cheltuielile bugetului general consolidat pentru anii 2009 şi 2010 au fost în valoare de
193.025,4 milioane lei, respectiv 201.903,6 milioane lei (38,2% din PIB, respectiv 39,5%
din PIB), înregistrându-se o creştere nominală de 11.563,4 milioane lei faţă de anul 2008.
Pe categorii, ponderea în produsul intern brut a principalelor cheltuieli a evoluat astfel:
 Scăderea accentuată a ponderii cheltuielilor de personal în produsul intern brut la
8,4% în anul 2010 de la 9,1% în anul 2008 a fost un element esenţial în procesul de
dezinflaţie.
 Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 0,8 puncte procentuale în anul 2009,
respectiv cu 0,7 puncte procentuale în anul 2010 faţă de cele înregistrate în anul
2008, ca urmare a măsurilor de reducere a volumului cheltuielilor bugetare
aprobate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la
rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar – fiscale.
 Dobânzile s-au majorat faţă de anul 2008 cu 0,5 puncte procentuale în anul 2009 şi
cu 0,7 puncte procentuale în anul 2010 ca urmare a funcţionării stabilizatorilor
automaţi dar şi a creşterii stocului de datorie publică şi a dobânzilor.
 Ponderea subvenţiilor s-a redus progresiv de la 1,6% din PIB în anul 2008, la 1,3%
din PIB în anul 2010.
 Scăderea ponderii cheltuielilor de capital 3,8% din PIB în anul 2010 faţă de 5,3%
din PIB în anul 2008 şi care deţin o pondere în totalul cheltuielilor bugetare în anul
2009 de 14%, reflectă faptul că nu au fost redirecţionate suficiente fonduri publice
pentru susţinerea creşterii economice.
37
Tabelul 3.5 – Evoluţia componentelor cheltuielilor bugetului de stat
2009 faţă de 2008 2009 faţă de 2008
(mil. lei) (%)
Cheltuieli de personal 1.101 2,41%
Bunuri şi servicii -4.173,7 -12,6%
Dobânzi 2.411,2 66%
Subvenţii -683,1 -8,61%
Transferuri – total 7.514,9 10,2%
Asistenţă socială 9.801,6 18,1%
Cheltuieli de capital -3.551,7 -13,3%
Operaţiuni financiare -5,0 -34,9%
În anul 2009 au avut loc modificări atât în sens crescător cât şi descrescător faţă de anul
2008. Cea mai semnificativă urcare a fost înregistrată în cadrul depozitelor, care au crescut
cu 66% faţă de cele din anul anterior, iar cea mai redusă creştere a avut loc la cheltuielile
de personal (2,41%). Cea mai importantă scădere, aşa cum rezultă din tabel, a fost
înregistrată în cadrul operaţiunilor financiare, care s-au diminuat cu 34,9%.
Funcţionarea stabilizatorilor automaţi a sprijinit economia prin creşterea cheltuielilor cu
asistenţa socială la 12,7% din PIB în anul 2009, însă o dată cu relansarea economiei, aceste
cheltuieli vor încetini până la un nivel inferior.

2010 faţă de 2009 2010 faţă de 2009
(mil. lei) (%)
Cheltuieli de personal -3.904,2 -8,3%
Bunuri şi servicii 966,2 3,35%
Dobânzi 1.212,2 20%
Subvenţii -480,8 -6,6%
Transferuri – total 13.147,4 16,14%
Asistenţă socială 4.639,8 7,25%
Cheltuieli de capital -3.806,4 -16,42%
Operaţiuni financiare 184 1953,19%
Comparativ cu anul 2009, în anul 2010 cea mai semnificativă creştere a fost a
operaţiunilor financiare care au crescut cu 184 milioane lei faţă de cele din perioada
38
precedentă, urmate de dobânzi cu 20%, cea mai mică fiind a asistenţei sociale respectiv cu
4.639,8 milioane lei (7,25%). Modificarea în sens descrescător a fost importantă în cazul
cheltuielilor de capital, care au scăzut cu 3.806,4 milioane lei, respectiv 16,42%, cea mai
puţin semnificativă fiind modificarea subvenţiilor care au scăzut cu 6,6%.
Figura 3.11 – Structura cheltuielilor bugetului general consolidat realizate în anul 2008
-procent în total cheltuieli-
Cheltuielile bugetare pe anul 2008 au crescut cu 2,4 puncte procentuale în PIB,

comparativ cu anul 2007, evidenţiindu-se un proces de îmbunătăţire a a calităţii acestora,
prin alocarea unor sume semnificative asistenţei sociale pentru susţinerea sistemului de
pensii, precum şi cheltuielilor de capital care ating 5,3% din PIB şi care reprezintă una
dintre cele mai substanţiale creşteri a ponderii cheltuielilor de capital din ultimii ani.
Principalele caracteristici ale cheltuielilor bugetului general consolidat ale anului 2008 sunt
următoarele:
 Menţinerea dobânzilor la aproximativ acelaşi nivel cu cel din 2007 (0,7% din PIB
faţă de 0,8% din PIB în anul 2007), tendinţă ce permite consolidarea limitelor de
manevră în cadrul politicii bugetare pentru direcţionarea resurselor bugetare către
domeniile esenţiale ale economiei.
 Subvenţiile deţin 1,6% din PIB, remarcându-se tendinţa de scădere a ponderii
acestora, ceea ce relevă retragerea treptată a statului din economie, întărirea
mecanismelor de piaţă.
39
 Transferurile, deţin ponderea cea mai mare în PIB (14,7%), cu 1,7 puncte
procentuale în creştere faţă de anul 2007.
Cheltuielile bugetului general consolidat ale anului 2009 au fost în sumă de 193.025,4
milioane lei, mai mari cu 1,4 puncte procentuale faţă de cele ale anului precedent.
Principalele caracteristici ale cheltuielilor bugetului general consolidat ale anului 2009 sunt
următoarele:
 Cheltuielile de personal şi-au crescut ponderea în produsul intern brut la 9,2% de la
9,1% în 2008, fiind un element esenţial în procesul de dezinflaţie.
 Subvenţiile deţin 1,4% din PIB, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de anul
2008 (1,6% din PIB).
 Transferurile continuă să deţină ponderea cea mai mare în PIB (14,7% din PIB), cu
1,3 puncte procentuale în creştere faţă de anul 2008, o categorie specială de
transferuri fiind cele destinate finanţării proiectelor care beneficiază de fonduri
externe nerambursabile postaderare, categorie nouă introdusă în proiectul de buget
pe anul 2009, care deţin 3,5% din PIB.
 Nivelul dobânzilor a crescut faţă de anul precedent cu 0,5 puncte procentuale,
respectiv de la 0,7% din PIB în anul 2008 la 1,2% din PIB în anul 2009.
40
Cheltuielile bugetului general consolidat în suma de 201.903,6 milioane lei, au crescut în

termeni nominali cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Creşterea s-a înregistrat în principal la dobânzi (+0,5%), ca urmare a finanţării
deficitelor bugetare acumulate în anii precedenţi, programe cu finanţare UE (+15,9%) şi
asistenţă socială (+8%).
Cheltuielile de personal au înregistrat o reducere de 0,8% la nivelul bugetului general
consolidat ca urmare a reducerii salariului cu 25% (în luna august, cheltuielile de personal
au cunoscut o reducere accentuată, fiind prima lună de plată a drepturilor salariale
diminuate cu 25%, aferente lunii iulie).
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 0,1 puncte procentuale faţă de aceeaşi
perioadă a anului 2009, ca urmare a majorării plăţilor la fondul de sănătate privind
serviciile de sănătate.
3.4. DEFICITUL BUGETAR- PREVIZIUNI PENTRU ANII 2011-2012
41
Cadrul macroeconomic pentru anul 2011 ia în considerare faptul că evoluţiile economice
şi financiare se vor îmbunătăţi, recesiunea îşi va aduce amplitudinea pe parcursul primului
semestru al anului, iar în semestrul II economia îşi va relua creşterea sustenabilă, astfel
încât pe medie să fie posibilă o majorare a PIB cu 1,5%.
Reformele fiscale ce vor fi întreprinse pentru perioada următoare au fost concepute
astfel încât să prevină noi presiuni ale cheltuielilor, să îmbunătăţească procesul bugetar şi
să asigure eficienţa colectării veniturilor şi operaţiunilor bugetare pe termen mediu.
Aceasta înseamnă aşezarea la baza politicii publice a performanţelor activităţilor finanţate
şi alocarea fondurilor pe criteriul eficienţei. Dacă fondurile vor fi alocate către sectoare mai
puţin productive, rezultatul va fi adâncirea crizei, în loc ca instrumentele fiscale să fie
utilizate ca pârghii eficiente pentru stimularea creşterii economice.
Politica bugetară promovată pentru anii 2011 – 2012 este o politică prudentă, restrictivă
care are în vedere continuarea eforturilor de consolidare fiscală pentru atingerea unei ţinte
de deficit de 4,4% din PIB în anul 2011 şi 3% din PIB în anul 2012, coroborat cu aplicarea
măsurilor de ajustare prevăzute pentru anul 2011.
Tabel 3.7 Evoluţia indicatorilor bugetari pentru anii 2011 – 2012

-Milioane lei- - % din TOTAL - Diferenţe 2012 faţă
INDICATORI de 2011
2011 2012 2011 2012 Mil. lei (%)
VENITURI 179.223 199.379,2 100% 100% -20.156,2 11,24%
TOTALE
Impozit pe profit 9.910 12.194,3 5,5% 6,11% 2.284,3 23,05%
Impozit pe venit 18.400 20.561,5 10,3% 10,3% 2.161,5 11,74%
Impozit şi taxe pe 4.063 4.243,2 2,3% 2,12% 180,2 4,43%
proprietate
Taxa pe valoarea 46.231 51.037,1 25,8% 25,6% 4.806,1 10,4%
adăugată
Accize 18.411 20.258,2 10,3% 10,2% 1.847,2 10,03%
Taxe vamale 614 671,1 0,3% 0,33% 57,1 9,3%
Contribuţii de 49.241 51.577,8 27,5% 26% 2.336,8 4,74%
asigurări sociale
Venituri 18.847 20.707,2 10,5% 10,38% 1.860,2 9,87%
nefiscale
Venituri din 547 608,5 0,3% 0,31% 61,5 11,24%
capital
INDICATORI -Milioane lei- - % din TOTAL - Diferenţe 2012

faţă de 2011
2011 2012 2011 2012 Mil. lei (%)
42
CHELTUIELI 203.176 217.351 100% 100% 14.175 7%
TOTALE
Cheltuieli de 40.574 42.592 20% 19,6% 2.018 5%
personal
Bunuri şi servicii 28.523 29.338 14% 13,5% 815 2,85%
Dobânzi 9.500 10.034 4,7% 4,6% 534 5,62%
Subvenţii 5.780 5.367 2,8% 2,5% -413 -7,14%
Asistenţă socială 68.107 71.267 33,5% 32,8% 3.160 4,63%
Alte transferuri 15.525 15.328 7,6% 7,1% -197 -1,26%
Cheltuieli de 35.166 43.425 17,3% 20% 8.259 23,48%
investiţii
Potrivit datelor furnizate de către Ministerul de Finanţe se poate realiza o reprezentare

grafică prin care să se ilustreze evoluţia indicatorilor bugetari pentru anii 2011 – 2012.
Figura 3.14 Evoluţia indicatorilor bugetari sintetici în perioada 2011 – 2012

(pondere în PIB)
% din PIB
Indicatori 2011 2012
Estimări Estimări
Venituri 32,9% 33,3%
Cheltuieli 37,3% 36,3%
Deficit -4,4% -3%
Elaborate de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, BNR şi INS.
Din graficul de mai sus se poate observa tendinţa de scădere atât a veniturilor cât şi a
cheltuielilor, ceea ce va duce respectiv şi la scăderea deficitului bugetar care se va reduce
la 3% din PIB.
Construcţia bugetului pe anul 2011 aliniată la Strategia fiscal – bugetară pentru orizontul
de timp 2011 – 2012, prevăzută de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, are
43
ca şi obiectiv central reducerea graduală a deficitului bugetar către nivelul prevăzut prin
Tratatul de la Maastricht până în anul 2012.
Pentru anul 2011 se prevede un deficit de 4,4% din PIB, de aceea cheltuielile de personal
au fost limitate la 40.574 milioane lei, respectiv la 42.592 milioane lei în anul 2012, pentru
atingerea unui deficit de 3% din PIB.
Veniturile bugetare sunt prevăzute la 32,9% din PIB pentru anul 2011 şi la 33,3% din
PIB pentru anul 2012, potenţate şi de creşterea economică ce va reveni pe teritoriul pozitiv
în decursul acestei perioade. Cheltuielile bugetare sunt prevăzute la 37,3% din PIB în anul
2011, respectiv 36,3% din PIB în anul 2012 datorită continuării măsurilor de ajustare.
Astfel, s-a revizuit structura cheltuielilor bugetare prin majorarea cheltuielilor ce conduc la
creştere economică, prin alocarea unor fonduri însemnate cheltuielilor pentru investiţii,
reducerea şi redirecţionarea subvenţiilor bugetare, şi proiecţia unor creşteri salariale în
strânsă corelaţie cu productivitatea muncii.
Potrivit prevederilor bugetare aferente anilor 2011 – 2012, am creat o reprezentare
grafică a evoluţiei principalelor venituri şi cheltuieli bugetare ale acestei perioade.
Figura 3.15 Evoluţia veniturilor bugetare în perioada 2011-2012

(pondere in total venituri)
Veniturile bugetului general consolidat pentru anii 2011 si 2012 sunt estimate la
179.223 milioane lei, respectiv 199.379,2 milioane lei (32,9% din PIB, respectiv 33,3% din
PIB), previzionându-se o creştere nominală de 40.904,5 milioane lei faţă de anul 2010. Pe
categorii, ponderea în produsul intern brut a principalelor impozite va evolua astfel:
44
 Veniturile din impozitul pe profit vor creşte în termeni nominali, acestea având o
pondere în total venituri în anul 2012 de 6,11%, cu 0,6 puncte procentuale în
creştere faţă de anul 2011.
 Impozitul pe venit şi salarii se va menţine la 10,3% din total venituri în anii 2011 şi
2012, iar pe termen mediu evoluţia va fi determinată de creşterea moderată a
câştigului salarial brut în concordanţă cu productivitatea.
 Veniturile din taxa pe valoarea adăugată vor scade cu 0,2 puncte procentuale în
anul 2012 (de la 25,8% din total venituri în anul 2011, la 25,6% din total venituri în
2012).
 Nivelul veniturilor din accize se va modifica faţă de anul 2010, în anul 2011
ajungând la 10,3% din total venituri, urmând ca în anul 2012 să înregistreze o
scădere de 0,14 puncte procentuale, ca urmare a creşterii accizelor pentru anumite
produse accizabile potrivit calendarului stabilit în acest sens (ţigarete, unele
produse energetice şi energia electrică).
 Evoluţia moderată a câştigului salarial mediu brut pe termen mediu si
implementarea graduală a pilonului II de pensii va conduce la diminuarea continuă
a ponderii contribuţiilor la asigurările sociale în PIB până în anul 2012, acestea
ajungând în acel an la 9,2% din PIB.
Tabelul 3.8 – Evoluţia componentelor veniturilor bugetului de stat

Creştere estimată în Creştere estimată în

2012 faţă de 2011 2012 faţă de 2011
(mil. lei) (%)
Impozit pe profit 2.284,3 23,05%
Impozit pe venit 2.161,5 11,74%
Taxa pe valoarea adăugată 4.806,1 10,4%
Accize 1.847,2 10,03%
Taxe vamale 57,1 9,3%
Contribuţii de asigurări sociale 2.336,8 4,74%
Venituri nefiscale 1.860,2 9,87%
Venituri din capital 61,5 11,24%
Din tabelul de mai sus se poate observa faptul ca în anul 2012 toate componentele
veniturilor bugetului de stat vor avea o tendinţă ascendentă în comparaţie cu anul 2011.
Cea mai semnificativă modificare va fi cea a veniturilor din impozitul pe profit, care vor
45
creşte cu 23,05% faţă de anul precedent, urmată de modificarea veniturilor din capital care
vor creşte cu 11,24%.
Cea mai scăzută influenţă o va deţine veniturile din impozite şi taxe pe proprietate care
se vor modifica doar cu 4,43%, precum şi contribuţiile de asigurări sociale care vor creşte
în anul 2012 cu 4,74%.
Estimarea evoluţiei principalelor categorii de impozite şi taxe pe perioada 2011 – 2012
are la baza proiecţia indicatorilor macroeconomici şi menţinerea principalelor rate de
taxare la acelaşi nivel, potrivit legislaţiei în vigoare.
Deşi în valoare nominală veniturile bugetare vor înregistra o creştere cu aproximativ
18,25%, ponderea acestora în PIB este estimată în uşoară scădere.
Această evoluţie prudentă este determinată, din punct de vedere al structurii veniturilor,
de traiectoria veniturilor din impozitul pe venit şi contribuţii de asigurări sociale în
condiţiile revenirii mai lente a pieţei muncii, dinamicii prudente a câştigurilor salariale şi
creşterea transferurilor către pilonul II de pensii. După anualizarea efectului majorării cotei
standard de TVA în 2011, se estimează că dinamica veniturilor din TVA şi accize va evolua
în linie cu cea a consumului privat şi va fi influenţată uşor negativ de aprecierea cursului
de schimb. Veniturile nefiscale sunt afectate pozitiv de măsuri temporare în anul 2011, însă
pe termen mediu se aşteaptă ca efectul acestor măsuri să se dilueze semnificativ, iar nivelul
încasărilor să se stabilizeze.
Figura 3.16 Evoluţia principalelor cheltuieli bugetare ale perioadei 2011-2012
(pondere în total venituri)
Cheltuielile bugetului general consolidat pentru anii 2009 şi 2010 sunt estimate la
203.176 milioane lei, respectiv 217.351 milioane lei, înregistrându-se o creştere nominală
de 15.447,4 milioane lei faţă de anul 2010.
46
Reducerea cheltuielilor de personal cu 0,4 puncte procentuale în anul 2012 (20% din
total venituri în anul 2011) va avea la bază restructurarea salarizării în sistemul public şi
economic prin implementarea Legii salarizării unitare prin care a fost stabilit obiectivul de
reducere a cheltuielilor de personal la 7% din PIB în anul 2015.
Cheltuielile de investiţii, sunt prevăzute să deţină o pondere de 6,5% din PIB şi o
pondere de 17,3% din total cheltuieli în anul 2011, în anul 2012 înregistrându-se o creştere
până la nivelul de 20% din total cheltuieli, bugetul general consolidat contribuind astfel la
stimularea creşterii economice şi asigurarea unui nivel de trai mai bun pentru perioada
următoare.
Subvenţiile vor scădea la 1,1% din PIB faţă de 1,3% din PIB în anul 2010 îndeosebi ca
urmare a expirării perioadei permise de către Uniunea Europeană pentru subvenţionarea
extracţiei de cărbune, însă ponderea acestora va creşte la 2,46% din total cheltuieli în anul
2012.
Creştere/scădere Creştere/scădere
INDICATORI estimată în valoare estimată în valoare
absolută în 2012 faţă relativă în 2012 faţă
de 2011 (mil. lei) de 2011 (%)
Cheltuieli de personal 2.018 4,97%
Bunuri şi servicii 815 2,85%
Dobânzi 534 5,62%
Subvenţii -413 -7,14%
Asistenţă socială 3.160 4,64%
Cheltuieli de investiţii 8.259 23,4%
Din tabelul de mai sus se poate observa că, în anul 2012 în ceea ce priveşte cheltuielile,
se previzionează o creştere faţă de anul 2011, cea mai mare pondere având-o cheltuielile de
investiţii care se vor mări cu 23,4%, însă subvenţiile vor scădea cu 413 milioane lei
(7,14%) faţă de anul 2011.
Ajustarea cheltuielilor bugetare totale cu circa 1,2 puncte procentuale raportat la PIB se
va baza, în principal, pe implementarea şi efectele reformei salariilor, pensiilor şi acordării
asistenţei sociale, dar şi pe o restrângere a cheltuielilor cu subvenţii şi cu bunuri şi servicii.
Această ajustare permite reducerea deficitului bugetar cu circa 1 punct procentual dar şi
menţinerea alocărilor pentru cheltuieli de investiţii la un nivel de peste 7% din PIB de-a
47
lungul întregului interval de prognoză (faţă de anul 2011 creşterea cheltuielilor de investiţii
se situează la aproximativ 0,8 puncte procentuale).
Pe termen mediu, cheltuielile bugetare vor fi direcţionate cu prioritate către finanţarea
sectoarelor ce constituie baza creşterii economice durabile, şi anume: învăţământ, sănătate,
cercetare-dezvoltare, infrastructură, protecţie socială şi nu în ultimul rând dezvoltarea
agriculturii.
Totodată, în sensul îmbunătăţirii structurii economice a cheltuielilor publice, accentul se
va pune pe finanţarea proiectelor de natură investiţională astfel încât, prin resursele
naţionale cumulate cu contribuţia fondurilor europene, să se reducă deficitul de
infrastructură faţă de standardele Uniunii Europene.
CONCLUZII
48
Economia globală a intrat în anul 2008 în cea mai mare criză economică după Marea
Recesiune din anii 1930. Criza a avut un grad ridicat de sincronizare fiind afectate atât
tările dezvoltate cât şi tările emergente, demonstrând creşterea semnificativă a gradului de
interdependenţă a economiilor lumii.
Începând cu ultimul trimestru al anului 2008, criza financiară s-a propagat rapid şi în
România, în contextul unei economii mondiale tot mai globalizate, şi, în mod specific, al
economiei româneşti puternic integrate în economia UE, astfel încât orice şoc negativ
extern s-a propagat rapid şi la nivel intern.
Conform opiniei lui Lucian Croitoru, România este una dintre cele mai sărace ţări din
UE. Economiile interne susţin prea puţin obiectivul ei de a converge relativ rapid către
media nivelului de trai al Uniunii Europene. Reluarea creşterii economice la rate apropiate
de potenţial, adică de nivelul sustenabil, depinde de intrări adecvate de capitaluri străine în
sectorul privat. Dar, cei care înainte de criză investeau sume cu mult peste cele necesare
finanţării creşterii economice sustenabile, astăzi aşteaptă. Aşteaptă reforme şi ajustări care
să asigure sustenabilitatea fiscală. S-au făcut ceva progrese în această direcţie, dar
consolidarea lor în 2011 este obligatorie. În plus, pentru a accelera în mod sustenabil
convergenţa reală cu UE, economia are nevoie de reforme care să-i mărească potenţialul de
creştere, care a fost redus de criză.23
Pe termen scurt, prioritatea Guvernului a fost şi rămâne în continuare legată de
relansarea economică, crearea de locuri de muncă şi asigurarea sustenabilităţii finanţelor
publice.
În ciuda spaţiului fiscal bugetar redus ca urmare a politicii macroeconomice
expansioniste promovate în anii anteriori, Guvernul a reacţionat cu promptitudine în anul
2009, şi a pus în practică un program de măsuri anticriză concretizat într-o serie de măsuri
consistente de stabilizare a economiei şi reluare a procesului de creştere economică, astfel:
 măsuri de stimulare a cererii prin creşterea puterii de cumpărare a locuinţelor
(Programul prima casă), a maşinilor (Programul rabla), susţinerea exporturilor
(capitalizarea Eximbank);
 măsuri de stimulare a investiţiilor (neimpozitarea profitului reinvestit, investiţii în
reabilitarea termică a locuinţelor);
 măsuri de stimulare a agriculturii (Programul „Primul siloz”);
23
Lucian Croitoru – “România: o nouă provocare, aceleaşi riscuri”, articol în “Lumea în 2011”, revistă
publicată de The Economist and Capital, decembrie 2010
49
 măsuri cu caracter social (acordarea pensiei sociale pentru pensionarii cu venituri
mici în două tranşe);
 măsuri de protejare pe piaţa muncii (şomajul tehnic, Programul ˝Bani pentru
angajaţi mai mulţi, mai competenţi, mai sănătoşi˝, prelungirea perioadei de
acordare a ajutorului de şomaj cu trei luni).
În plus, Guvernul României a încheiat un acord financiar extern multilateral cu Fondul
Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Mondială, precum şi alte instituţii
financiare internaţionale în valoare de 19,95 miliarde de Euro cu o durată de 24 luni.
Programul a ajutat la ajustarea ordonată a deficitului extern, asigurarea unei finanţări
externe adecvate şi îmbunătăţirea nivelului de încredere în perspectivele economiei
româneşti.
Măsurile puse în practică sunt bine ţintite, au un caracter bine definit în timp şi sunt
coordonate cu prevederile Planului European de Redresare Economică. Efectul acestora
este relativ dificil de cuantificat din punct de vedere cantitativ în condiţiile în care
legăturile între diversele instrumente de politică economică şi indicatorii macroeconomici
sunt incerte datorită volatilităţii macroeconomice fără precedent. Cel mai probabil însă
dacă nu ar fi fost pus în practică acest program, ritmul de contracţie al produsului intern
brut şi efectele secundare asupra pieţei forţei de muncă, mai specific al ocupării şi al
şomajului, ar fi fost mai ridicate implicând un cost de oportunitate sporit pentru economie
şi societate în ansamblu.
Trecând peste costurile inevitabile pe termen scurt, criza trebuie văzută ca o oportunitate
majoră de a implementa măsuri de reformă bugetară şi structurală care să crească
capacitatea economiei româneşti pe termen lung de a face faţă presiunilor competitive
globale, de a atrage investiţii străine directe şi de a crea locuri de muncă.
Priorităţile şi ţintele strategice ale politicilor fiscal – bugetare promovate în anii 2008 –
2010 configurează o abordare prudentă pentru continuarea procesului de dezinflaţie, clădită
pe criterii de eficienţă şi performanţă, precum şi o construcţie bugetară axată pe politici
publice flexibile, care corespunde cu modul de abordare al bugetului european.
BIBLIOGRAFIE
50
1. Auerbach, A.J.; Gokhale, J.; Kotlikoff, L.J. (1994), „Generational Accounting: A
Meaningful Way to Evaluate Fiscal Policy”, Journal of Economic Perspectives,
Vol.8, No.1 (Winter 1994);
2. Bistriceanu Gheorghe,Văcărel Iulian, Anghelache Gabriel Cornel - Finanţe publice
– ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2004;
3. Bistriceanu Gheorghe, “Lexicon de finanţe-bănci-asigurări ” , vol. II, Editura
Economică, Bucureşti, 2001;
4. Cornescu Viorel, Creţoiu Gheorghe, Bucur Ion , “Economie”, Editura Actami,
Bucureşti, 2001;
5. Cioponea Mariana-Cristina , “Finanţe publice şi teorie fiscală”, Editura Fundaţiei
România de mâine, Bucureşti, 2007;
6. Filip Gheorghe, “Mecanismele financiar-monetare în procesul tranziţiei la
economia de piaţă”, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999;
7. Gabriele Martinescu, “Finanţarea deficitului public şi impactul său economic”,
Editura Universităţii Al.I.Cuza, Iaşi, 2003;
8. Hoanţă Nicolae, „Economie şi finanţe publice”, Editura Polirom, Iaşi 2000;
9. Lucian Croitoru – “România: o nouă provocare, aceleaşi riscuri”, articol în “Lumea
în 2011”, revistă publicată de The Economist and Capital, decembrie 2010 ;
10. Kiritescu Costin C., “Moneda. Mică enciclopedie”, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982;
11. Moraru Dan, Nedelescu Mihai, Stănescu Cristina, Preda Oana, “Finanţe Publice”,
Editura Economică, Bucureşti, 2007;
12. Moşteanu Tatiana Coordonator, şi colectiv, “Bugetul şi trezoreria publică”, Editura
Universitară, Bucureşti, 2004;
13. Moşteanu Tatiana coordonator, şi colectiv, “Finanţe publice”, Editura Universitară,
Bucureşti, 2005;
14. Moşteanu Tatiana., “Politici fiscale şi bugetare pentru reformarea economiei şi
relansarea creşterii economice”, Editura Economică, Bucureşti, 2003;
15. Susanu Monica , “Finanţe publice”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2004;
16. Văcărel Iulian, şi colectiv, “Finanţe publice”, Ediţia a V-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2006;
17. Comunicat de presa – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; Direcţia de
Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-media;
51
18. Programul de convergenţă al României 2008 – 2011, elaborat de Ministerul
Finanţelor Publice pe baza Regulamentului C.E. Nr.1055/2005 şi aprobat de către
Parlamentul României;
19. Programul de convergenţă al României 2009 – 2012, elaborat de Ministerul
Finanţelor Publice pe baza Regulamentului C.E. Nr.1055/2005 şi aprobat de către
Parlamentul României;
20. Raport privind situaţia macroeconomică pentru anul 2008 şi proiecţia acestuia pe
anii 2009 – 2011 – Ministerul Economiei şi Finanţelor;
21. Raport privind situaţia macroeconomică pentru anul 2009 şi proiecţia acestuia pe
anii 2010 – 2012 – Ministerul Economiei şi Finanţelor;
22. Raportul la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2011 şi orizontul 2012-
2014 – Ministerul Finanţelor Publice;
23. Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, Monitorul Oficial nr.
902/312.12.2007;
24. Legea bugetului de stat, cap. II – Structura şi regimul veniturilor bugetare, art.3 ;
25. www.anaf.mfinante.ro;
26. www.bnr.ro – Banca Naţională a României;
27. www.cdp.ro – Sinteza Bugetului pe anii 2008 – 2010;
28. www.insse.ro – Institutul Naţional De Statistică Din România;
29. www.mfinante.ro – Ministerul Economiei şi Finanţelor Din România.
52

Deficitul Bugetar Al Romaniei in Perioada 2008-2010

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Deficitul Bugetar Al Romaniei in Perioada 2008-2010

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

DEFICITUL BUGETAR AL ROMÂNIEI

CAPITOLUL I: Deficitul Bugetar- noţiuni introductive…………………………….....4

CAPITOLUL II: Deficitul Bugetar- căi de finanţare………………………………….12

CAPITOLUL III: Studiu de caz- “Deficitul Bugetar al României în perioada

CAPITOLUL 1. DEFICITUL BUGETAR- NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Deficitul bugetar- concept şi metode de dimensionare

Activitatea economică a fiecărei ţări se desfăşoară potrivit unui mecanism economic, în

Metode de dimensionare a deficitului bugetar

În România, pentru măsurarea deficitului public se folosesc metode diferite, în funcţie

1.2 Cauzele apariţiei deficitului bugetar

Auerbach, Gokhale şi Kotlikoff (1994) considerau că deficitul bugetar constituie un

1.3. Efectele deficitului bugetar

Efectele deficitului bugetar sunt extrem de complexe:

“Singura regulă corectă este că bugetul nu ar trebui să fie niciodată echilibrat –

2.1 Finanţarea monetară a deficitului bugetar

Procesul emisiunii monetare constă în vânzarea de active lichide băncilor comerciale,

Finanţarea deficitului bugetar pe calea emisiunii monetare afectează negativ economia,

2.2 Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar

În general, împrumutul generează starea de echilibru între nevoia crescută de resurse a

2.2.2. Impactul finanţării nemonetare a deficitului bugetar

Finanţarea nemonetară a deficitului bugetar reprezintă o modalitate acceptată, de regulă,

2.3. Instrumente utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar

Categoriile de instrumente la care se apelează pentru finanţarea deficitului bugetar sunt:

3.1. INDICATORI BUGETARI SINTETICI

Ca urmare a creşterii tot mai rapide a cheltuielilor decât a veniturilor publice,

Servicii publice generale

Alţi agenţi VENITURILE

Transferuri din bugetul

reprezentând finanţarea serviciilor publice în conformitate cu gruparea cheltuielilor

bugetare. Potrivit datelor oficiale prezentate în „Raportul privind situaţia

Figura 3.2 Evoluţia indicatorilor bugetari sintetici

3.2 Analiza veniturilor bugetului de stat în perioada 2008-2010

Venituri din capital

Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate

În categoria veniturilor bugetare conform legii bugetare şi a Codului Fiscal întâlnim

Figura 3.4 – Componentele veniturilor curente-nefiscale

Veniturile din Veniturile din vânzări

Tabelul 3.1 – Evoluţia veniturilor bugetare în perioada 2008 – 2010

-VENITURI- -Milioane lei- - % din PIB- Diferenţe 2010

Veniturile bugetare au continuat tendinţa din perioada anterioară ca urmare a poziţiei

Tabelul 3.2 – Evoluţia componentelor veniturilor bugetului de stat

Tabelul 3.3. – Evoluţia componentelor veniturilor bugetului de stat

Veniturile bugetare au înregistrat o dinamică nominală negativă (5,2%) în comparaţie cu

3.3. ANALIZA CHELTUIELILOR BUGETULUI DE STAT ÎN

Figura 3.9 – Componentele cheltuielilor bugetare

Cheltuieli Cheltuieli Împrumuturi Rambursări de credite,

Evoluţia şi structura principalelor cheltuieli ale bugetului general consolidat în perioada

Cheltuielile publice au înregistrat o dinamică ridicată în anul 2008, nefiind orientate

Figura 3.10 Evoluţia principalelor cheltuieli bugetare ale perioadei 2008-2010

Tabelul 3.6 – Evoluţia componentelor cheltuielilor bugetului de stat

Cheltuielile bugetare pe anul 2008 au crescut cu 2,4 puncte procentuale în PIB,

Cheltuielile bugetului general consolidat în suma de 201.903,6 milioane lei, au crescut în

3.4. DEFICITUL BUGETAR- PREVIZIUNI PENTRU ANII 2011-2012

Tabel 3.7 Evoluţia indicatorilor bugetari pentru anii 2011 – 2012

INDICATORI -Milioane lei- - % din TOTAL - Diferenţe 2012

Potrivit datelor furnizate de către Ministerul de Finanţe se poate realiza o reprezentare

Figura 3.14 Evoluţia indicatorilor bugetari sintetici în perioada 2011 – 2012

Figura 3.15 Evoluţia veniturilor bugetare în perioada 2011-2012

Tabelul 3.8 – Evoluţia componentelor veniturilor bugetului de stat

Creştere estimată în Creştere estimată în

S-ar putea să vă placă și