TEMA: CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU ACȚIUNI

SOCIAL-CULTURALE

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ ȘI APĂRARE NAȚIONALĂ

STUDENT: ȘCHIOPU PETRICĂ

FACULTATEA DE ECONOMIE

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICA DE GESTIUNE

AN: II ID
 În statele moderne, cheltuielile pentru acțiunile social-culturale reprezintă o componență
importantă a politicii sociale promovate de către acestea.
Astfel, satisfacerea nevoilor cu caracter social – componența principala a politicii sociale
a statelor – propune folosirea pe scara largă a resurselor financiare publice în scopul
îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației, a calității vieții fiecărui individ.
Pentru satisfacerea nevoilor cu caracter social, autoritatea publică acționează în trei
direcții principale:
a. garantarea unui nivel minim, independent de mărimea pieței și de forma de proprietate;
b. diminuarea ariei de nesiguranță și punerea în gardă a indivizilor și familiilor lor în
înfruntarea unor situații determinate de boli, bătrânețe, șomaj;
c. asigurarea pentru toți membrii societății a unor standarde de viață mai bune,
disponibile în raport cu o gamă predeterminată de servicii sociale.

Statul poate asigura realizarea obiectivelor menționate pentru că dispune de fondurile

financiare necesare finanțării acestora.
De actiunile social-culturale finanțate de către stat beneficiază cea mai mare parte a
membrilor societății sau chiar intreaga societate.
Cheltuielile publice pentru acțiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de
servicii în mod gratuit, cu plata redusă sau sub forma de alocații bugetare, pensii, ajutoare și alte
indemnizații.

Cheltuielile pentru acțiuni social-culturale se refera la:

a) învățământ;

b) cultură și artă;

c) sănătate;

d) securitate socială (asistență socială);

e) alocațiile și alte ajutoare pentru copii;

f) pensiile și ajutoarele pentru invalizi, orfani, văduve de război, militari;

g) alte cheltuieli social-culturale;

h) asigurările sociale de stat;

i) pensia suplimentară;

j) ajutorul de șomaj.

Cheltuielile pentru acțiuni social-culturale prezintă o importanță deosebită .

În primul rând, din punct de vedere economic (prin intermediul lor se asigură instruirea și

calificarea forței de muncă, starea de sănătate a populației, protecția socială a membrilor
societății și un nivel înalt de civilizație).

Se stimulează consumul, prin sporirea cererii și, implicit, sporirea volumului producției
pentru satisfacerea acestei cereri;
 În al doilea rând, prezintă un important rol educativ deoarece acționează asupra
factorului uman; îi dezvoltă capacitatea intelectuală, de apreciere a adevăratei valori,
considerându-se că indivizii instruiți sunt mai puțin predispuși la comiterea de acte antisociale.

Cheltuielile destinate acțiunilor social-culturale sunt acoperite din surse publice sau
private, interne sau externe, după caz.

Aceste surse sunt:

a)     fondurile bugetare (alocații bugetare), care în majoritatea țărilor dețin locul cel mai
important (50-90 %);

b)     fondurile financiare cu destinație specială, alimentate cu resurse afectate în mod direct

anumitor categorii de cheltuieli sociale, cum este cazul asigurărilor sociale sau al fondului pentru
ajutor de șomaj, constituite pe seama unor contribuții sau cotizații, fondul special pentru
susținerea învățământului etc.;

c)     fondurile proprii ale întreprinderilor publice sau private, utilizate pentru finanțarea
cheltuielilor cu pregatirea profesională a salariaților, protecția muncii, acțiunilor social-cultural
sportive etc.

d)     veniturile realizate de instituții social-culturale din diferite activități specifice, din servicii

către terți sau din exploatarea proprietăților lor;

e)     veniturile populației din care suportă diferite taxe, cotizații, contribuții sau alte plăți la
finanțarea unor acțiuni social-culturale;

f)      fondurile organizațiilor fără scop lucrativ (instituțiile de caritate, fundațiile, bisericile, etc.)

Cheltuielile publice pentru apărare

În fiecare ţară apărarea naţională reprezintă o componentă importantă a strategiei de
asigurare a siguranţei naţionale şi, în acelaşi timp, exprimă conţinutul funcţiei externe a statului.
Pentru apărarea naţională se alocă an de an importante resurse financiare. Aceste resurse
servesc întreţinerii şi funcţionării armatelor naţionale, participării la diferite alianţe militare,
purtării de războaie sau înlăturării urmărilor acestora, menţinerii de baze militare pe teritorii
străine, ajutoare militare acordate altor ţări.
Cheltuielile de apărare sunt cheltuieli neproductive, care consumă definitiv o parte din
produsul intern brut; privite din această perspectivă, ele trebuie să prezinte o tendinţă de
reducere şi în multe state există o preocupare pentru micşorarea resurselor destinate scopurilor
militare.

O caracteristică a cheltuielilor pentru apărare o reprezintă faptul că ele sunt finanţate din
bugetele guvernamentale ale statelor; totuşi, uneori, la acestea se pot adăuga resurse financiare
provenite de la anumite grupări sau alianţe militare şi credite externe.

Cheltuielile de apărare sunt de două feluri: directe şi indirecte. Cele directe cuprind
cheltuielile cu întreţinerea forţelor armate în ţară sau în cadrul bazelor militare din alte ţări şi ele
se concretizează în procurarea de bunuri şi servicii reclamate de această întreţinere, precum şi
dotarea cu echipament, armament, tehnică de luptă; aceste cheltuieli figurează în bugetul
Ministerului Apărării. În afara acestora, există şi alte cheltuieli militare, finanţate din fonduri
speciale separate de bugetul de stat sau există cheltuieli „civile” cu finalitate militară, cuprinse în
bugetele altor ministere. De asemenea, în diferite ţări există structuri diverse referitoare la aceste
cheltuieli (se includ sau nu pensiile militarilor, se includ uneori cheltuieli de Jandarmerie).

Cheltuielile militare indirecte sunt considerate cele legate de lichidarea urmărilor

războaielor sau pentru pregătirea unor viitoare acţuni armate: plăţi în contul datoriei publice
contractate pentru înzestrarea armatei sau pentru ducerea războaielor; despăgubiri de război
datorate de ţările învinse ţărilor care au câştigat războiul; cheltuieli de refacere a propriei
economii distruse; plăţi de pensii cuvenite orfanilor, invalizilor sau văduvelor de război;
cercetări ştiinţifice cu finalitate militară. Cunoaşterea tuturor acestor categorii de cheltuieli şi
indentificarea lor în amsamblul cheltuielilor publice ale statelor face posibilă măsurarea mai
aproape de adevăr a întregului efort financiar de natură militară.

Privite din punctul de vedere al conţinutului economic, cheltuielile militare prezintă o

structură aparte, în sensul că ponderea cheltuielilor militare curente este mai apropiată de
ponderea cheltuielilor militare de capital. Dacă volumul cheltuielilor curente destinate
întreţinerii forţelor armate (cheltuieli materiale, de personal, transferuri) depinde, în principal, de
efectivele armatei, cheltuielile de capital, destinate tehnicii militare, dezvoltării şi modernizării
acesteia reclamă resurse financiare însemnate. Mai mult, statele care sunt puteri nucleare au
acordat prioritate cheltuielilor de capital în raport cu cele curente.

În ultimii ani, contextul economic şi politic mondial au influenţat modul de organizare şi

funcţionare a armatelor naţionale; nu este o influenţă asupra volumului cheltuielilor necesare, ci
este o orientare către o armată mai puţin numeroasă şi mai profesionistă (în unele ţării s-a
desfiinţat servicul militar obligatoriu).

După cum s-a precizat mai înainte, caracterul neproductiv al cheltuielilor de apărare face
ca ele să nu reprezinte, de regulă, o prioritate a politicii bugetare şi să se urmărească o
dimensionare corectă a lor, în funcţie de obiectivele politice stabilite pentru acest domeniu.
Volumul acestor cheltuieli şi mai ales creşterea lor are efecte nefavorabile asupra dezvoltării
economice şi sociale a statelor luate individual, cât şi la nivel mondial. Aceste cheltuieli
consumă importante resurse materiale, umane şi financiare ; este cazul, de exemplu , al
materiiilor prime, al combustibililor şi a altor materiale care se folosesc pentru a asigura
întreţinerea forţelor armate, instruirea şi echiparea efectivelor, producţia militară. Există şi un
important consum de resurse umane, deoarece o mare parte din forţa de muncă este implicată,
direct sau indirect, în servicii legate de apărarea naţională, de industria care lucrează pentru
armată. În cercetarea ştiinţifică din domeniul militar sunt antrenaţi mulţi cercetători ştiinţifici,
cadre deosebit de bine pregătite, iar cheltuielile de cercetare-dezvoltare cu caracter militar
reprezintă 20-25% din cheltuielile mondiale pentru toate destinaţiile.

În cazul în care pentru activităţile cu caracter militar sau pentru industria militară sunt
necesare importuri sau se fac împrumuturi în străinătate se impune un efort valutar important
care influenţează negativ rezervele valutare sau duce la creşterea datoriei externe. Toate acestea
conduc la concluzia că nivleul cheltuielilor militare şi creşterea lor au influenţe nefavorabile
asupra activităţilor civile, social-culturale, economice, că ele deturnează resurse importante către
scopuri neproductive. Unele ţări pot avea câştiguri de pe urma creşterii producţiei militare, şi
anume din exportul de armament.
BIBLIOGRAFIE:
1.Dan Moraru, Mihai Nedelcu, Cristina Stănescu, Oana Predea, Finanţe publice, Editura
Economică, Bucureşti, 2007.
2. T. Moştianu, E. Câmpeanu, L. Țâţu, Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2005.
3. Văcărel, Iulian şi colectivul, Finanţe publice, ediţia a (I-V) VI-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2007