SISTEMUL

CHELTUIELILOR
PUBLICE
 PLANUL LECŢIEI
1. Conţinutul sistemului de cheltuieli publice.
2. Criterii de clasificare a cheltuielilor
publice.
3. Factorii care influenţează creşterea
cheltuielilor publice.
4. Problemele ridicate de creşterea
cheltuielilor publice. Sursele de finanţare a
acestora.
5. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor
publice la etapa actuală. Aprecierea
creşterii nominale şi reale a cheltuielilor
publice şi indicele creşterii.
 BIBLIOGRAFIA:
1. Ciobanu, Vasile. Gestiunea financiară a
instituţiilor publice. – Craiova: Tipografia
Universităţii, 1994. – 186 p.
2. Finanţe publice/ Văcărel Iulian; Gabriela
Anghelace; Gh.D. Bistriceanu ş.a. – B.: Ed. Did-că
şi Ped-că, 2000. – 65 p.
3. Hâncu, Rodica. Buşmachiu Eugenia ş.a. Finanţe
publice. Sinteze, scheme, teste. – Chişinău:
Editura ASEM, 2005. – 188p.
4. Secrieru Angela. Finanţe publice: instrumente şi
mecanisme financiare de intervenţie
guvernamentală: curs universitar. - Chişinău:
Editura ASEM – Epigraf, 2004. – 424p.
Scopul lecţiei:
 Familiarizarea cu conceptul de cheltuieli
publice şi asimilarea criteriilor de grupare a
acestora;
 Depistarea factorilor ce contribuie la
creşterea nivelului cheltuielilor publice;
 Formularea deprinderilor de caracterizare a
nivelului, structurii şi dinamicii cheltuielilor
publice la etapa actuală.
 Dirijarea resurselor financiare de la
fondurile publice către diverşi
beneficiari se realizează în procesul
distribuirii şi redistribuirii PIB, care
are loc între stat şi diverse persoane
fizice şi juridice. Utilizarea propriu-
zisă a acestor resurse pentru
înfăptuirea obiectivelor cuprinse în
programele guvernamentale se
reflectă în cheltuielile publice.
Cheltuielile publice
concretizează de fapt cea de-a
doua fază a funcţiei de repartiţie
a finanţelor publice şi anume
aceea de repartizare a
resurselor financiare publice pe
diverse destinaţii.
Cheltuielile publice exprimă relaţii
economico-sociale în formă
bănească, care se manifestă între
stat, pe de o parte, şi persoane
fizice şi juridice, pe de altă parte,
cu ocazia repartizării şi utilizării
resurselor financiare ale statului
în scopul îndeplinirii funcţiilor
acestuia.
 Sursele de finanţare a cheltuielilor
publice:
• Bugetul de stat;
• Bugetul unităţilor administrativ-teritoriale;
• Fondurile extrabugetare;
• Ajutoare financiare externe;
• Donaţii;
• Subvenţii;
• Granturi;
• Credite şi împrumuturi interne şi externe.
Sistemul cheltuielilor publice
cuprinde totalitatea cheltuielilor
care se efectuează din fondurile
financiare ale statului pentru
acţiuni social-culturale şi
economice pentru interacţiunea
organelor statului şi pentru
apărarea naţională.
 Trebuie făcută distincţie între
noţiunile de cheltuieli publice
şi cheltuieli bugetare.
Cheltuielile bugetare au o sferă
mai restrânsă decât cheltuielile
publice.
Cheltuielile bugetare se referă
numai la acele cheltuieli care se
acoperă de la bugetul de stat,
din bugetul asigurărilor sociale
de stat, din bugetele instituţiilor
publice autonome, din bugetele
fondurilor speciale, din bugetele
locale.
 Cheltuielile publice includ pe
lângă cheltuielile bugetare şi
cheltuieli din venituri proprii,
cheltuieli finanţate din credite
externe, cheltuieli finanţate din
fonduri externe nerambursabile,
cheltuieli din fonduri cu destinaţie
specială.
 Distincţia dintre
cheltuielile publice şi cele private:
• se referă la satisfacerea unor
preferinţe individuale, având la bază
opţiunea individuală;
• privesc aproape în exclusivitate plăţi
făcute pentru a obţine în schimb
bunuri şi servicii (rareori au loc
transferuri în afara tranzacţiilor cu
bunuri şi servicii, de exemplu –
donaţii filantropice);
• sunt făcute direct de beneficiarul
bunurilor şi serviciilor, care este în
cunoştinţă de cauză în legătură cu
preţul plătit, putând compensa
cheltuielile ocazionate cu beneficiile
obţinute de pe urma bunului sau
serviciului achiziţionat;
• mărimea lor depinde de înclinaţia
individuală spre consum a membrilor
societăţii.
• se referă la satisfacerea unor
preferinţe colective, stabilite pe
baza opţiunilor colective;
• privesc finanţarea realizării de
bunuri şi servicii publice, dar şi
transferuri în scopul redistribuirii
veniturilor în societate;
• beneficiarii bunurilor şi serviciilor
publice nu cunosc preţul plătit de
fiecare dintre ei pentru accesul la
“consumul” unui anumit bun sau
serviciu public;
• mărimea lor depinde de mai mulţi
factori, printre care:
 înclinaţia populaţiei spre consumul
de bunuri şi servicii publice;
 potenţialul economic al ţării;
 ideologia partidelor aflate la putere
etc.;
 Factorii de influenţă asupra creşterii
cheltuielilor publice
• demografici
• economică (ce vizează în mod special funcţia statului de
redistribuire a resurselor financiare publice după criteriul
eficienţei şi echilibrului);
• socială;

• urbanizarea;
• militară;
• istorică;
• politică (se referă la
complexitatea funcţiilor statului);
• tehnologici (creşterea
progresului tehnico-ştiinţific)
 Aria de cuprindere a cheltuielilor
publice:
Cheltuieli ale puterilor centrale şi locale

Cheltuieli publice totale

Plăţi efectuate din bugetul
(la care se adaugă
asigurărilor sociale de stat
cheltuielile întreprinderilor publice)
 Clasificarea
cheltuielilor publice
 În literatura şi practica financiară şi
statistică a statelor şi a organismelor
internaţionale se folosesc următoarele
tipuri de clasificaţii:
• administrativă,
• economică,
• funcţională,
• în funcţie de rolul lor în procesul
reproducţiei sociale,
• gruparea folosită de organismele ONU,
• clasificaţii mixte sau combinate.
1. Clasificaţia administrativă -
are la bază criteriul instituţiilor
prin care se efectuează
cheltuielile publice: ministere
(departamente, agenţii
guvernamentale), instituţii
publice autonome, unităţi
administrativ-teritoriale, etc.
Clasificaţia economică. În cadrul acesteia
se folosesc două criterii de grupare:

• primul, conform căruia cheltuielile se

împart în:
-- cheltuieli curente (de funcţionare) şi
-- cheltuieli de capital (cu caracter de
investiţii) şi
• al doilea, care împarte cheltuielile în:
-- cheltuieli cu bunuri şi servicii şi
-- cheltuieli de transfer.
 Cheltuielile curente reprezintă un
consum definitiv de PIB şi se reînnoiesc
anual. Ele asigură întreţinerea şi buna
funcţionare a instituţiilor publice,
finanţarea satisfacerii acţiunilor publice,
transferarea unor sume de bani anumitor
categorii de persoane şi rambursarea
împrumuturilor publice. În cea mai mare
parte a lor, cheltuielile publice sunt
cheltuieli curente.
 Cheltuielile de capital se
concretizează în achiziţionarea de
bunuri de folosinţă îndelungată
destinate sferei producţiei materiale
sau sferei nemateriale (şcoli,
spitale, unităţi de cultură, militare,
administrative, etc.). Ele duc la
dezvoltarea şi modernizarea
patrimoniului public.
 Cheltuielile cu bunuri şi servicii
cuprind, în general, remunerarea
serviciilor, a prestaţiilor necesare
bunei funcţionări a instituţiilor publice
sau achiziţionării de mobilier,
aparatură sau echipamente.
 Cheltuielile de transfer
reprezintă trecerea unor sume
de bani de la buget la dispoziţia
unor persoane juridice (instituţii
publice, întreprinderi productive)
sau unor persoane fizice
(pensionari, şomeri, studenţi,
elevi, etc.).
 Cheltuielile de transfer pot avea caracter
economic (subvenţii acordate agenţilor
economici pentru acoperirea unor cheltuieli
de producţie, stimularea exportului, etc.)
sau caracter social (burse, pensii, ajutoare
sociale, etc.).
În buget, transferurile sunt consolidabile
şi neconsolidabile.
Transferurile consolidabile sunt cele
efectuate între diferite bugete, iar cele
neconsolidabile prin esenţa lor sunt
cheltuieli de transfer.
2. Clasificaţia funcţională
foloseşte drept criteriu
domeniile, ramurile,
sectoarele de activitate spre
care sunt dirijate resursele
financiare publice.
Ele reflectă obiectivele
politicii bugetare a statului.
Funcţiile luate în considerare la
clasificaţia funcţională sunt:
– puterea publică şi administraţia generală;
– apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
– acţiuni sociale;
– educaţie şi cultură;
– sănătate;
– agricultură şi spaţiu rural;
– construcţii şi urbanism;
– transporturi şi telecomunicaţii;
– industrie şi servicii;
– sector exterior.
 3. CLASIFICAREA ECONOMICĂ
3.1. Scopul în care sunt efectuate plăţile:
• cheltuieli publice curente sau de
funcţionare;
• cheltuieli publice de capital sau de
investiţii.
3.2.Existenţa unei contraprestaţii:
• cheltuieli ale serviciilor publice, numite şi
administrative;
• cheltuieli publice de transfer.
 4. Clasificaţia după rolul cheltuielilor
publice în reproducţia socială

Cheltuieli publice negative (reale), includ:

- Cheltuielile de apărare;
- Cheltuielile curente ale instituţiilor publice.

Cheltuieli publice pozitive (economice), cuprind:

- Cheltuielile pentru investiţii;
- Cheltuielile pentru cercetare ştiinţifico-aplicativă.
În categoria cheltuielilor reale
(negative) intră cheltuielile cu
întreţinerea aparatului de stat, plata
dobânzilor şi comisioanelor aferente
împrumutului de stat, întreţinerea
armatei, etc.
Acestea reprezintă un consum
definitiv de produs intern brut.
În categoria cheltuielilor economice
(pozitive) se cuprind cheltuielile cu
investiţiile efectuate de stat pentru
înfiinţarea de unităţi economice,
dezvoltarea şi modernizarea celor
existente, construirea de drumuri, poduri,
etc.
Aceste cheltuieli au ca efect crearea de
valoare adăugată şi reprezintă o
avansare de produs intern brut.
 Clasificaţia folosită de instituţiile
specializate ale ONU.
Aceasta are la bază două criterii
principale: clasificaţia funcţională
şi clasificaţia economică.
 CLASIFICAREA CHELTUIELILOR
PUBLICE DUPĂ CARACTERUL LOR:

Cheltuieli ordinare, care se efectuează în fiecare an,

volumul lor fiind previzibil.

Cheltuieli extraordinare (excepţionale), care se efectuează

numai în situaţii deosebite, volumul lor fiind imprevizibil.
Nivelul cheltuielilor
publice
Nivelul cheltuielilor publice

Aspect dinamic
(ca evoluţie temporară)

Perspectiva statică
(structura la un anumit moment)
 Nivelul cheltuielilor publice totale şi al diferitelor
categorii de cheltuieli se apreciază atât static (la
un moment dat), cât şi dinamic (în evoluţie pe o
perioadă de timp), pe baza următorilor indicatori:

– Volumul cheltuielilor publice, în

expresie nominală şi reală;
– Ponderea cheltuielilor publice în
PIB:
– Volumul cheltuielilor publice ce
revine în medie pe locuitor.
 Volumul cheltuielilor publice, în
expresie nominală şi reală;
• Volumul cheltuielilor publice, în
expresie nominală se exprimă în
preţurile curente ale anului considerat, în
moneda naţională;

• Volumul cheltuielilor publice, în

expresie reală se exprimă în preţurile
constante ale anului considerat, în
moneda naţională, pentru eliminarea
influenţelor inflaţiei.
 Transformarea valorilor din
preţuri curente în preţuri
constante se efectuează cu
ajutorul indicelui PIB deflator,
care măsoară modificarea
nivelului general al preţurilor în
anul considerat, 0 sau 1, faţă de
anul de bază, pentru preţurile
constante, notat ct.
Indicele PIB deflator este calculat
conform relaţiei:
PIB0
Ip 0 / ct = 100
PIBct
PIB1
Ip1 / ct = 100
PIBct
în care:
• Ip0/ct este indicele preţurilor anului 0 faţă de anul
ct.
• Ip1/ct este indicele preţurilor anului 1 faţă de anul
ct.
Volumul cheltuielilor publice,
în expresie reală se exprimă
prin următoarea relaţie:
r n
C p0 = C / I p 0 / ct
po

în care:
• - cheltuielile publice reale ale anului 0
• - cheltuielile publice reale ale anului 1
Ponderea cheltuielilor publice în PIB
exprimă o caracterizare a nivelului
cheltuielilor publice în fiecare stat, într-o
anumită perioadă. Calculul se
efectuează pe baza relaţiei:
n
C p
CP/ PIB = n
100
în care: PIB
• CP/PIB – ponderea cheltuielilor publice în PIB
• - cheltuielile publice în expresie nominală (în
preţuri curente)
• PIBn – produsul intern brut în expresie nominală
(în preţuri curente)
Volumul cheltuielilor publice ce revine în
medie pe locuitor este un alt indicator
sugestiv. Se calculează în dolari SUA,
pentru comparabilitate internaţională,
pe baza relaţiei:
nusd
C p
C p / loc =
N
• unde:
• Cp/loc – cheltuieli publice medii pe locuitor exprimate în
usd/locuitor
• cheltuielile publice exprimate în preţurile curente ale
anului şi transformate în usd pe baza parităţii leu/usd
• N – numărul de locuitori ai anului pentru care se
efectuează calculul.
Structura cheltuielilor
publice
 Structura cheltuielilor
publice
este studiată conform clasificărilor folosite
de fiecare stat în parte (cea mai
importantă fiind cea economică şi cea
funcţională). Stabilirea structurii
cheltuielilor publice ajută la determinarea
diferenţelor de politică financiară dintre
ţările dezvoltate, în curs de dezvoltare,
precum şi evoluţia în timp a ponderilor
acordate diverselor categorii de cheltuieli
publice în acelaşi stat.
Structura este reprezentată pe componente
ale unui obiect integral. În cazul cheltuielilor
publice, structura lor este reprezentată de
ansamblul categoriilor de cheltuieli publice
concrete şi poate fi:

Cantitativă – reprezintă greutatea specifică (ponderea)

fiecărei categorii de cheltuieli în totalul lor.

Calitativă – se reflectă în structura lor, deoarece ea indică

direcţiile de orientare ale mijloacelor băneşti publice.
 Structura cantitativă:
gscpi = Cpi/ Cpt *100%,
în care:
• gscpi - reprezintă greutatea specifică (gs) a
categoriei de cheltuieli publice i(cp) în total
cheltuielilor publice;
• Cpi - cheltuielile publice ale categoriei i;
• Cpt - cheltuielile publice totale;
• i -1…n – categorii de cheltuieli;
Dinamica cheltuielilor
publice
 Dinamica cheltuielilor publice
exprimă modificările care intervin
în cuantumul şi structura
acestora în decursul unei
perioade de timp.
 Pentru o perioadă considerată,
indicatorii dinamicii cheltuielilor publice
sunt:
• Creşterea nominală şi creşterea reală a
cheltuielilor publice
• Modificarea ponderii cheltuielilor publice în
PIB
• Modificarea volumului mediu al cheltuielilor
publice ce revin pe un locuitor
• Modificarea structurii cheltuielilor publice
• Indicatorul privind corespondenţa dintre
creşterea cheltuielilor publice şi creşterea PIB
• Elasticitatea cheltuielilor publice faţă de PIB
 Creşterea nominală rezultă din
comparaţia cheltuielilor publice
exprimate în preţuri curente, iar
creşterea reală rezultă din
comparaţia cheltuielilor exprimate
în preţuri constante.
 Ambele modalităţi de calcul exprimă creşterea
în mărimi absolute, conform relaţiilor:
n n n
∆C p1/ 0 = C p1 − C p0
r r r
∆C p1/ 0 = C p1 − C p0
• unde,
• - creşterea nominală absolută a cheltuielilor publice, în
perioada 1 faţă de 0
• Cnp1, Cnp0 – cheltuielile publice ale perioadei curente (1) şi
ale perioadei de bază (0), exprimate în preţuri curente
• - creşterea reală absolută a cheltuielilor publice, în perioada 1
faţă de 0
• Crp1, Crp0 - cheltuielile publice ale perioadei curente (1) şi ale
perioadei de bază (0), exprimate în preţuri constante
 Modificarea ponderii
cheltuielilor publice în PIB în
perioada 1 faţă de 0

n n
C p1 C p0
∆CP/ PIB1 / 0 = n
100 − n
100
PIB1 PIB0
 Modificarea volumului mediu al
cheltuielilor publice ce revin pe
un locuitor în perioada 1 faţă de
0

∆Cp / loc1 / 0 = Cp / loc1 − Cp / loc0

 Modificarea structurii
cheltuielilor publice

∆gsCpi1 / 0 = gsCpi1 − gsCpi0

unde
• modificarea ponderii cheltuielilor publice
ale grupării i în totalul cheltuielilor publice,
în perioada 1 faţă de 0
Indicatorul privind corespondenţa
dintre creşterea cheltuielilor
publice şi creşterea PIB:
ICP1 / 0
k=
IPIB1 / 0
• k – coeficientul de corespondenţă dintre
creşterea cheltuielilor publice şi creşterea
PIB, în perioada 1 faţă de 0
 Elasticitatea cheltuielilor publice
faţă de PIB
∆Cp1 / 0
cp 0
ecp =
∆PIB1 / 0
PIB0
• Când ecp >1, aceasta exprimă tendinţa de utilizare
într-o mai mare măsură a PIB pentru finanţarea
cheltuielilor publice. Cheltuielile publice sunt elastice
la creşterea PIB.
• Când ecp =1, tendinţa rămâne aceeaşi.
• Când ecp<1, aceasta exprimă tendinţa de restrângere
a proporţiei cheltuielilor publice în PIB. Cheltuielile
publice sunt inelastice faţă de creşterea PIB.
Factorii care influenţează creşterea
cheltuielilor publice sunt:
– factori demografici, care se referă la creşterea
populaţiei şi la modificarea acesteia pe vârste
şi categorii socio-profesionale. O astfel de
evoluţie determină creşterea cheltuielilor
publice pentru învăţământ, sănătate,
securitate socoală, ordine publică, etc.,
– factori economici, referitori la dezvoltarea
economiei şi la modernizarea acesteia pe
baza cercetării ştiinţifice,
– factori sociali,
–urbanizarea,
–factori militari,
–factori de ordin istoric, care acţionează prin
transmiterea de la o perioadă la alta a
nevoilor sporite de cheltuieli şi de
suportare a poverii împrumuturilor publice
efectuate în perioade anterioare. Se
include şi inflaţia propagată în timp.
–factori politici, care se referă la creşterea
complexităţii sarcinilor statului
contemporan.
 Creşterea continuă a cheltuielilor
publice ridică trei feluri de probleme:

• Probleme de ordin politic,

• Probleme de ordin financiar;
• Probleme de ordin ştiinţific.
 O ZI CÂT MAI
FRUMOASĂ
ÎN CONTINUARE !!!