Sunteți pe pagina 1din 14

Universitatea de Stat ,,Alecu Russo’’ din Bălţi

Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului

Catedra de Ştiinţe Economice

Proiect de сercetare

la unitatea de curs: ,,Finanțe Publice”


Cu tema: ,,Cheltuielile publice pentru cultură, artă, religie,
activitățile sportive și pentru tineret în Republica Moldova”

A elaborat studentul:
Lavric Oleg
Grupa: CT21Z

Controlat: lect. univ. Cazac I.

Bălți, 2020
Cuprins

Introducere......................................................................................................................................................3
Conţinutul economic al cheltuielilor publice.................................................................................................4
Criteriile de clasificare a cheltuielilor publice...............................................................................................6
Descrierea factorilor singuri...........................................................................................................................8
Cheltuieli publice pentru acțiunile social-culturale......................................................................................9
Cheltuielile publice pentru cultură, artă, activități sportive și pentru tineret..........................................11
Cheltuielile publice pentru religie................................................................................................................12
Concluzie........................................................................................................................................................13
Bibliografie.....................................................................................................................................................14

2
Introducere
O componență importantă a politicii sociale a statelor o reprezintă satisfacerea nevoilor cu
caracter social care presupune folosirea în mai mare măsură a resurselor financiare publice în scopul
îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației, a calității fiecărui individ.
Din datele calculate în anul 2000 s-a constatat că țările dezvoltate repartizează între 23% si 56%
din P.I.B. pentru finantarea actiunilor social-culturale si peste jumatate din cheltuielile bugetare sunt
destinate acțiunilor social-culturale, în timp ce țările în curs de dezvoltare îndreaptă spre aceste
destinații între 1,3% si 15% din P.I.B. iar ponderea cheltuielilor de această natura în totalul cheltuielilor
bugetare este mica. Analiza retrospectivă a cheltuielilor pentru acțiuni social-culturale evidențiaza o
creștere absolută și relativă fiind consecință firească a dezvoltarii economice a țărilor respective.
Surse de finanțare a cheltuielilor pentru cultură, artă, sport, religie și activități pentu tineret sunt:
-         surse bugetare;
-         acordarea subvențiilor de stat;
-         donații;
-         surse proprii ale instituțiilor date;
-         firme, contribuții ale populației.

3
Conţinutul economic al cheltuielilor publice
Problematica cheltuielilor publice a devenit un domeniu de larg interes în sfera deciziilor
factorilor de conducere, mai ales de la nivel macroeconomic, în contextul integrării acestora în
modelele de creştere economică.
La baza acestor orientări se consideră a fi doctrina keynesiană, care a fundamentat includerea
variabilei cheltuielilor publice în ecuaţiile de echilibru general. Cheltuielile publice, atât cele pentru
consumul public, cât şi cele cu investiţiile publice, au fost asimilate cererii de consum agregate, ca
variabilă ce condiţionează oferta.
Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă
între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi
utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.
În prezent, cheltuielile publice sunt extrem de diversificate. Unele se manifestă direct, prin
finanţarea de către stat a instituţiilor publice pentru a putea funcţiona. Altele influenţează direct
mediul economic şi social şi constituie astfel instrumente ale unei politici de transformare a
mediului respectiv pentru a-l ameliora. Fiind folosite ca instrumente de intervenţie, cheltuielile
publice trebuie analizate nu numai prin prisma domeniului în care sunt efectuate, ci şi din punct de
vedere al influenţei pe care o pot avea asupra procesului general al repartiţiei sociale.
Pentru a defini mai bine conceptul de cheltuieli publice, considerăm util a face o paralelă
între cheltuielile private pentru bunuri și servicii private și cheltuielile publice pentru bunuri
și servicii publice.
Paralela între cheltuielile publice şi cele private
Cheltuielile publice Cheltuielile private
- se referă la satisfacerea unor preferinţe colective (se - se referă la satisfacerea unor preferinţe
consideră că există un anumit grad de omogenitate a individuale, având la bază opţiunea individuală;
preferinţelor) stabilite pe baza opţiunilor colective;
- privesc finanţarea realizării de bunuri şi servicii - privesc aproape în exclusivitate plăţi făcute
publice, dar şi transferuri în scopul redistribuirii pentru a obţine în schimb bunuri şi servicii
veniturilor în societate; (rareori au loc transferuri în afara tranzacţiilor cu
bunuri şi servicii, de exemplu-donaţii
filantropice);
- sunt făcute de un intermediar (statul), beneficiarii - sunt făcute direct de beneficiarul bunurilor şi
bunurilor şi serviciilor publice neputând face legătura serviciilor, care este în cunoştinţa de cauză în
directă dintre contribuţia lor la aceste cheltuieli legătură cu preţul plătit, putând compensa
(impozite plătite) şi beneficiile obţinute din utilizarea cheltuielile ocazionate cu beneficiile obţinute de
(consumarea) bunurilor şi serviciilor publice; pe urma bunului sau serviciului achiziţionat;
- mărimea lor depinde de mai mulţi factori, printre - mărimea lor depinde de înclinaţia individuală
care: spre consum a membrilor societăţii.
a) înclinaţia populaţiei spre consumul de bunuri şi
servicii publice;
b) potenţialul economic al ţării respective;
c) ideologia partidelor aflate la putere;
d) înclinaţia populaţiei spre civism fiscal etc.

4
Cheltuielile publice înglobează:
 cheltuielile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiilor publice
centrale (bugetul de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul
fondului pentru ajutorul de şomaj, bugetele instituţiilor publice autonome centrale şi altele). La statele
cu structură federală se cuprind şi cheltuielile autorităţilor publice ale statelor (SUA), cantoanelor
(Elveţia), landurilor (Germania), comitatelor şi districtelor (Anglia) şi altele;
 cheltuielile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiilor publice
locale, pe trepte ale acestora;
 cheltuielile efectuate din intrările anuale de credite externe;
 cheltuielile efectuate din fonduri externe nerambursabile constituite la nivelul
organismelor internaţionale şi distribuite pe programe statelor beneficiare.
Cheltuielile publice totale consolidate dimensionează efortul financiar anual al statului pentru
finanţarea obiectivelor şi acţiunilor în cadrul politicii bugetare.
Trebuie făcută distincţie între noţiunile de cheltuieli publice şi cheltuieli bugetare. Cheltuielile
bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice. Cheltuielile bugetare se referă numai la
acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din
bugetele instituţiilor publice autonome, din bugetele fondurilor speciale, din bugetele locale.
Cheltuielile publice includ pe lângă cheltuielile bugetare şi cheltuieli din venituri proprii, cheltuieli
finanţate din credite externe, cheltuieli finanţate din fonduri externe nerambursabile, cheltuieli din
fonduri cu destinaţie specială.
Înţelegerea conţinutului şi a procesului de delimitare a nivelului cheltuielilor corespunzătoare
destinaţiilor, a nivelului resurselor şi a desemnării beneficiarilor de avantaje create de stat pe seama
acestor eforturi financiare presupune cunoaşterea criteriilor de clasificare a cheltuielilor publice pe
diferite grupe.
Conceptul de cheltuială publică este utilizat cu mai multe sensuri, dintre care se disting cel
juridic şi cel economic.
În sens juridic, noţiunea de cheltuială publică semnifică o plată legată de funcţionarea
instituţiilor publice şi, în general, de înfăptuirea activităţilor cu caracter public, inclusiv a
întreprinderilor cu capital de stat. În această primă accepţiune, apare în prim plan faptul că cheltuielile
publice se realizează printr-un complex de organe şi entităţi publice (instituţii, întreprinderi etc.), cu
competenţe în avizarea şi efectuarea operaţiunilor de plăţi pe seama resurselor financiare publice,
respectiv în cheltuirea banului public, potrivit normelor legale.
Spre deosebire, în sens economic, noţiunea de cheltuială publică exprimă procesele economice
de repartiţie a PIB, concretizate prin alocarea şi utilizarea resurselor băneşti (financiare), pentru
realizarea de acţiuni considerate de interes public, la nivel naţional sau al colectivităţilor locale etc.
Această a doua accepţiune include în sine şi conţinutul de procese economice de consum public de
resurse, ce se efectuează în legătură directă cu satisfacerea nevoilor de utilităţi sociale publice.

5
Dacă avem în vedere autorităţile publice care pot angaja diferitele cheltuieli publice, acestea se
compun din:
- cheltuieli ale administraţiilor centrale (federale) de stat, finanţate din fondurile bugetare,
extrabugetare şi speciale, inclusiv din fondul asigurărilor sociale de stat;
- cheltuieli ale administraţiilor locale, regionale etc. finanţate din fondurile bugetare ale
entităţilor administrativ – teritoriale;
- cheltuieli ale întreprinderilor şi altor entităţi economico-financiare cu capital de stat.
La aceste categorii se mai pot adăuga şi cheltuielile cu caracter public ale organizaţiilor
internaţionale, finanţate din resursele mobilizate de la membrii acestora, respectiv de la statele
membre ale acestor organizaţii.

Criteriile de clasificare a cheltuielilor publice


Necesitatea cunoaşterii structurii cheltuielilor publice derivă din faptul că aceasta ilustrează
modul în care sunt orientate resursele băneşti ale statului spre anumite obiective: economice, sociale,
culturale, militare, politice etc. Totodată, analiza în dinamică a cheltuielilor publice trebuie efectuată
atât pe total, cât şi pe componente, delimitate pe baza diferitelor criterii (economice, funcţionale,
administrative, politice, etc). Asemenea criterii se folosesc de către autorităţile finanţelor publice din
fiecare stat la elaborarea clasificaţiilor indicatorilor bugetari pe baza cărora se întocmeşte şi se
execută bugetul.
În literatura şi practica financiară şi statistică a statelor şi a organismelor internaţionale se
folosesc următoarele tipuri de clasificaţii:
a) administrativă,
b) economică,
c) funcţională,
d) în funcţie de rolul lor în procesul reproducţiei sociale,
e) gruparea folosită de organismele ONU,
f) clasificaţii mixte sau combinate.

a) Clasificaţia administrativă. Această clasificaţie are la bază criteriul instituţiilor prin care se
efectueză cheltuielile publice: ministere (departamente, agenţii guvernamentale), instituţii publice
autonome, unităţi administrativ-teritoriale, etc. Gruparea cheltuielilor pe criterii administrative este
utilă, deoarece alocaţiile bugetare se stabilesc pe beneficiari: ministere şi alte instituţii centrale,
judeţe, oraşe, comune, etc. Limitele ei constau în faptul că reuneşte cheltuieli cu destinaţii variate şi în
plus structura ministerelor şi respectiv subordonarea instituţiilor publice se modifică periodic, ceea ce
face cheltuielile publice necomparabile în timp.
Acest criteriu este folosit la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatorii de credite bugetare.
b) Clasificaţia economică. În cadrul acesteia se folosesc două criterii de grupare: primul,
conform căruia cheltuielile se împart în: cheltuieli curente (de funcţionare) şi cheltuieli de capital (cu
caracter de investiţii) şi al doilea, care împarte cheltuielile în: cheltuieli cu bunuri şi servicii şi
cheltuieli de transfer.
6
Cheltuielile curente reprezintă un consum definitiv de PIB şi se reînnoiesc anual. Ele asigură
întreţinerea şi buna funcţionare a instituţiilor publice, finanţarea satisfacerii acţiunilor publice,
transferarea unor sume de bani anumitor categorii de persoane şi rambursarea împrumuturilor publice.
În cea mai mare parte a lor, cheltuielile publice sunt cheltuieli curente.
Cheltuielile de capital se concretizează în achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată
destinate sferei producţiei materiale sau sferei nemateriale (şcoli, spitale, unităţi de cultură, militare,
administrative, etc.). Ele duc la dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului public.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii se deosebesc de cheltuielile de transfer după cum au la bază sau
nu o contraprestaţie. Astfel, cheltuielile privind plata bunurilor şi serviciilor cuprind, în general,
remunerarea serviciilor, a prestaţiilor necesare bunei funcţionări a instituţiilor publice sau
achiziţionării de mobilier, aparatură sau echipamente.
Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia unor
persoane juridice (instituţii publice, întreprinderi productive) sau unor persoane fizice (pensionari,
şomeri, studenţi, elevi, etc.). Ele pot avea deci caracter economic (subvenţii acordate agenţilor
economici pentru acoperirea unor cheltuieli de producţie, stimularea exportului, etc) sau caracter
social (burse, pensii, ajutoare sociale, etc.). În buget, transferurile sunt consolidabile şi
neconsolidabile. Transferurile consolidabile sunt cele efectuate între diferite bugete. Transferurile
neconsolidabile sunt prin esenţa lor cheltuieli de transfer.
c) Clasificaţia funcţională foloseşte drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate
spre care sunt dirijate resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele politicii bugetare a statului.
Acest criteriu este important pentru repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate
şi obiective care definesc nevoile publice şi reprezintă obiectivul principal urmărit la examinarea şi
aprobarea prevederilor bugetare de către parlament. Instituţiile care funcţionează în diferite domenii
de activitate constituie consumatorii de resurse bugetare, iar conducătorii lor sunt desemnaţi
ordonatori de credite bugetare.
Conform clasificaţiei funcţionale cheltuielile publice se împart astfel:
- în domeniul social – utilizarea resurselor financiare publice pentru învăţământ, sănătate,
ocrotiri sociale, cultură, artă, tineret şi sport, refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător,
- susţinerea unor programe de cercetare prioritare,
- în domeniul economic – realizarea unor investiţii şi a unor acţiuni economice de interes
public, acordarea de subvenţii, etc,
- asigurarea cerinţelor de apărare a ţării, ordinii publice şi siguranţei naţionale,
- finanţarea administraţiei publice centrale şi locale,
- dobânzile aferente datoriei publice şi cheltuielile determinate de emisiunea şi plasarea
valorilor mobiliare necesare finanţării acestei datorii, precum şi de riscul garanţiilor de stat în
condiţiile legii.
d) Clasificaţia după rolul cheltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale. În cadrul
acesteia, cheltuielile publice se împart în cheltuieli reale (negative) şi cheltuieli economice (pozitive).
În categoria cheltuielilor reale (negative) intră cheltuielile cu întreţinerea aparatului de stat,
plata dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumutului de stat, întreţinerea armatei, etc. Acestea
reprezintă un consum definitiv de produs intern brut.
În categoria cheltuielilor economice (pozitive) se cuprind cheltuielile cu investiţiile efectuate de
stat pentru înfiinţarea de unităţi economice, dezvoltarea şi modernizarea celor existente, construirea
7
de drumuri, poduri, etc. Aceste cheltuieli au ca efect crearea de valoare adăugată şi reprezintă o
avansare de produs intern brut.
e) Clasificaţia folosită de instituţiile specializate ale ONU. Aceasta are la bază două criterii
principale: clasificaţia funcţională şi clasificaţia economică .

Descrierea factorilor singuri


Politica promovată în domeniul cheltuielilor publice trebuie să stabilească mărimea, destinaţia şi
structura optimă ale acestor cheltuieli să definească obiectivele ce trebuie atinse prin efectuarea
diferitelor categorii de cheltuieli, să precizeze căile, metodele şi instrumentele ce trebuie folosite
pentru ca obiectivele respective să fie realizate cu minimum de efort financiar.
Apreciind modalităţile de înfăptuire a acestor coordonate se pot face următoarele referiri:
a) Dimensiunea cheltuielilor publice presupune atât stabilirea mărimii absolute adică volumul
total al cheltuielilor exprimat în moneda naţională cât şi stabilirea mărimii relative a acestor cheltuieli,
adică ponderea lor în produsul intern brut (PIB). În acelaşi timp se prezintă tendinţa cheltuielilor
publice în anul curent, comparativ cu cel dinainte, respectiv: de creştere, de menţinere, ori de scădere.
b) Stabilirea destinaţiei cheltuielilor publice trebuie să pornească de la satisfacerea cu prioritate
a nevoilor sociale majore.
Stabilirea corectă a opţiunilor şi priorităţilor în fiecare etapă este de cea mai mare importanţă
deoarece acestea influenţează ritmul creşterii economice, gradul de satisfacere al nevoilor de trai
materiale şi spirituale ale populaţiei şi a celorlalte nevoi obşteşti.
Politica financiară a statului trebuie să asigure:
−Realizarea obiectivelor de politică economică care promovează progresul tehnic, asigură
stimularea iniţiativei şi competitivitatea, menţine stabilirea monedei naţionale, creşte ocupabilitatea
forţei de muncă, creşte calitatea produselor şi serviciilor;
−Ridicarea nivelului de asistenţă socială, de cultură şi instruire a populaţiei, protecţia mediului
înconjurător, îmbunătăţirea calităţii vieţii în general;
−Buna funcţionare a instituţiilor statului care să asigure ordinea publică, democraţia, respectarea
drepturilor omului, apărarea ţării, dezvoltarea relaţiilor cu celelalte state.
În perioada de tranziţie politica financiară va trebui să sprijine sectoarele care realizează
producţie utilă societăţii şi performanţă cu caracteristici ridicate la nivelul criteriilor mondiale atât în
ceea ce priveşte calitatea cât şi consumul descurajând sectoarele mari consumatoare de materii şi
energie, nerentabile şi cu efecte dăunătoare asupra mediului înconjurător.
Raportul între consum, capital, între investiţiile productive şi cele neproductive, trebuie
influenţat spre nivelul optim prin aceleaşi politici financiare.
Luarea unor decizii care conduc la majorarea salariilor, pensiilor, ajutoarelor persoanelor fizice,
fără acoperirea pe măsură cu mărfuri şi servicii va duce sigur la subminarea echilibrului monetar şi la
scăderea puterii de cumpărare.

8
c) Utilizarea la maximă eficienţă a resurselor financiare, această cerinţă derivând din caracterul
limitat al tuturor resurselor financiare şi materiale.
Cerinţa este la fel de justificată pentru sfera producţiei materiale cât şi pentru cea nematerială.
Dacă în sfera producţiei rezultatele se măsoară prin producţii mari de calitate şi accesibile, în sfera
nematerială se apreciază prin gradul de asistenţă socială, învăţământ, cultură etc.
Reducerea cheltuielilor printr-un regim de economisire uneori forţată nu este soluţia cea mai
fericită ci dimpotrivă utilizarea banilor cu eficienţă, din aceeaşi sumă, bunuri mai multe şi mai bune.
(exemplu gardienilor).
d) Stimularea beneficiarilor prin metode de finanţare şi gestionare ori prin alte instrumente
specifice: care să conducă la utilizarea eficientă a fondurilor existente, sporirea acestora şi investirea
spre domeniile dorite. În acest context al politicii financiare pot fi folosite diverse metode de
finanţare:
−Autofinanţare, cu completarea resurselor proprii pe seama cheltuielilor;
−Autofinanţare, cu completarea resurselor proprii pe seama creditului;
−Autofinanţare cu completarea resurselor proprii pe seama alocaţiilor bugetare;
−Finanţarea integrală cu titlu definitiv nerambursabil din fondurile bugetare sau extrabugetare
după caz.
−Înlocuirea finanţării directe sau indirecte, totale sau parţiale din fondurile publice constituite
pentru unele obiective sau acţiuni, cu acordarea de stimulente fiscale (avantaje indirecte) reducerea
sau scutirea de taxe vamale, TVA impozite etc.
Un obiectiv de bază al politicii cheltuielilor pe termen mediu este asigurarea unei structuri
adecvate a cheltuielilor publice, care ar susţine calitatea sporită a serviciilor publice cu o
creştere treptată a investiţiilor pentru infrastructura publică.

Cheltuieli publice pentru acțiunile social-culturale


Politica sociala a statului presupune folosirea pe scara larga a resurselor financiare publice cu
scopul îmbunătățirii condițiilor și calității vieții fiecărui cetățean.
Cheltuielile publice pentru acțiuni social – culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii în
mod gratuit cu plata redusă sau sub formă de alocații bugetare, pensii, ajutoare și indemnizații. De
prestările social – culturale beneficiază anumite categorii sau grupuri sociale.
Întru-o prezentare generală, în categoria cheltuielilor publice pentru acțiuni social-culturale sunt
cuprinse următoarele tipuri de cheltuieli:
1. Învațămînt
2. Cultură, artă, acțiuni sportive și pentru tineret
3. Sănătate
9
4. Securitate socială
Din această ultimă categorie fac parte cheltuielile legate de asigurări sociale, asistență socială,
ajutor de somaj.
Suportul financiar pentru asigurarea finanțării acestor categorii de cheltuieli este dat de:
I. Fonduri bugetare alocate prin bugetul federal în cazul statelor federative, statului, regiunilor,
județelor sau comunităților locale;
          În unele țări (Franța, Austria, Elveția) numai bugetul de stat alocă astfel de sume, dar sunt
și state (Canada, Norvegia, Argentina) unde astfel de sume se asigură la nivel local.
II. Contribuții suportate de entități fizice sau juridice care alimentează fluxuri financiare cu
destinație  special cum sunt de exemplu: bugetul asigurărilor sociale sau  fondurilor  pentru șomaj.
III. Fonduri proprii ale societăților comerciale publice sau private utilizate pentru ca  finanțarea
cheltuielilor cu pregătirea  profesională, a salariaților sau protecția muncii.
IV. Venituri extrabugetare, realizate din diferite activități  productive specifice sau servicii
furnizate  pentru terți;
V. Taxe de la populație sau chiar achitarea contravalorii unor servicii sau bunuri culturale;
VI. Fonduri provenite de la O.N.G., instituții de caritate, fundații, instituții de cult;
VII. Finanțari externe,  rambursabile si nerambursabile prin instituții financiare sau diverse
organisme ca: UNESCO, UNICEF, OMS, Banca Mondială.

10
Cheltuielile publice pentru cultură, artă, activități sportive și pentru
tineret
Cheltuielile publice pentru cultură, religie și acțiuni cu activitatea sportivă și de tineret cunosc
diferențe de structură de la o țară la alta. Astfel în unele țări ele apar toate împreună, iar în altele numai
sub forma cheltuielilor pentru „recreație, cultură și religie”. Ca urmare și ponderea acestor cheltuieli
publice în PIB variază foarte mult, ele situându-se în țările dezvoltate între 0,3% în Suedia și 1,7% în
Danemarca la sfârșitul anilor '90. În România ele se situează în jurul a 0,5 % din PIB.
Finanțarea  serviciilor culturale, artistice și sportive se poate face  fie prin alocarea de fonduri
publice, fie  cu plata  în cazul în care se acoperă valoarea de piață a serviciului respectiv. În aceste
cazuri, instituțiile respective pot să nu realizeze deloc venituri, sau să incaseze venituri modice, care nu
acoperă  valoarea serviciilor. Pentru  desfășurarea acestor  activități, acestora  să se acorde  subvenții
din bugetul statului sau din bugetul local. Instituțiile culturale  pot fi publice, de importanță națională
sau locală (biblioteci, instituții artistice, muzee, orchestre) sau pot fi proprietate particulară, aparținând
unor firme sau persoane particulare (teatre, edituri și cluburi sportive).
 Instituțiile și activitățile cultural-artistice, acțiunile sportive și de tineret se finanțează de la
bugetul statului fie integral, fie parțial, prin acordarea de subventții în completarea veniturilor lor
proprii. Bugetul de stat reprezintă sursa cea mai importantă de susținere din punct de vedere financiar a
acestor instituții și acțiuni. În unele țări dezvoltate ca: Franța, Germania, Norvegia, resursele financiare
publice alocate culturii, artei, sportului, reprezintă 9 % - 12 % din totalul cheltuielilor social-culturale și
între 1 % - 5% din P.I.B. Un aspect caracteristic îl reprezintă faptul caă finanțarea bugetară a acestor
instituții se realizează în proporție de 80%-100% prin intermediul bugetelor colectivităților locale. În
totalul cheltuielilor publice pentru cultura preponderente sunt cheltuielile curente (de personal,
materiale) cheltuielile de capital (cumpărări de opere artistice pentru muzee, construcții, echipamente)
având o pondere redusă.
          Ca sisteme de finanțare a cheltuielilor instituțiilor pentru cultură, artă, acțiuni sportive
sunt folosite următoarele:
- finanțarea bugetară, respectiv alocarea integrală de la buget a fondurilor necesare intreținerii și
funcționării instituției și vărsarea la buget a eventualelor venituri realizate, sistem ce se aplică, de
exemplu, în cazul bibliotecilor, inclusiv Biblioteca Națională.
- finanțare din venituri extrabugetare și alocații din buget, respectiv reținerea veniturilor
realizate pentru a acoperi unele cheltuieli stabilite și primirea în completare a unor subvenții de la

11
bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcție de subordonare; așa este cazul caselor de cultură, al
muzeelor, al unor publicații și cărți de interes național, al unor instituții de spectacole și concerte;
- integral din venituri extrabugetare (autofinanțare) în cazul instituțiilor care au venituri
suficiente pentru a-și acoperi în totalitate cheltuielile, deoarece desfășoară activități cu caracter
economic, cum sunt, editurile, casele de filme sau alte instituții sau activități.
Instituțiile cultural-artistice către care sunt îndreptate aceste resurse sunt: bibliotecile, muzeele,
teatrele, casele de cultură, presa, editurile, casele de filme etc. Activitatea desfășurată de aceste
instituții se poate concretiza în anumite bunuri materiale (ce au valoare spirituală) cum sunt: cărțile,
filmele, discurile, picturile, sculpturile sau se prezintă sub forma unor servicii cultural-artistice printre
care: concertele, spectacolele de teatru, opera.
În bugetul de stat pentru anul 2007 cheltuielile pentru cultură, artă, sport și acțiuni pentru tineret
constituie 202,7 milioane lei ceea ce constituie 1,67% din cheltuielile bugetare ceea ce se apropie de
nivelul acestor categorii de cheltuieli pe plan internațional. Din suma indicată mai sus vor beneficia
Ministerul Sănătății, ministerul Culturii, Compania „Teleradio-Moldova”, Departamentul Tineret și
Sport, alte instituții specializate.
Din punct de vedere economic, cheltuielile pentru cultură, religie și activitate sportivă (prin
construcția și execuția bugetelor de stat pe ultimii ani) au fost folosite pentru cheltuieli materiale și
servicii (aproape o treime), pentru subventionarea institutiilor publice care au in obiectiv asemenea
activități (o treime), transferuri pentru salarizarea personalului de cult etc, unele cheltuieli de capital,
precum și fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de personal.

Cheltuielile publice pentru religie


Cultele religioase sunt libere și autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia. Din
punct de vedere financiar, unele culte, recunoscute de stat, primesc subvenții bugetare, care sunt
utilizate pentru plata salariilor slujitorilor cultelor, alături de veniturile lor proprii și pentru finanțarea
unor investiții.
De asemenea, organizațiile de cult beneficiază de un puternic sprijin din partea statului sub
forma avantajelor fiscale (sunt scutite de plata impozitului pe profit, sunt subiecți exceptați de la plata
TVA s.a.).

12
Concluzie
Strategia dezvoltării culturii include perfecționarea cadrului juridic consolidat, intensificarea
colaborarii cu uniunile de creație, atragerea resurselor extrabugetare în scopul dezvoltării artelor,
cinematografiei, modernizarea infrastructurii și crearea noilor locuri de muncă, revitalizarea sistemului
național de biblioteci. Realizarea serviciilor cultural-artistice se pot face în mod gratuit sau cu plată,
care nu acoperă costul serviciilor prestate, deaceea e nevoie de subvenții din bugetul statului.
Activitățile culturale-artistice se finanțează de la bugetul statului fie integral, fie parțial. Bugetul de stat
reprezintă sursa cea mai importantă de susținere financiară a acțiunilor social-culturale. În afara
bugetului, finanțarea cheltuielilor publice pentru cultură și artă se mai realizează din veniturile proprii
ale instituțiilor respective, din donațiile unor întreprinderi, firme, din contribuții ale populației.

13
Bibliografie
1. http://www.scrigroup.com/finante/Cheltuielile-publice-pentru-ac24954.php
2. http://www.scrigroup.com/finante/Cheltuielile-publice-pentru-cu51527.php
3. https://prezi.com/mtqvnwidfynm/cheltuieli-publice-pentru-cultura-religie-si-actiuni-cu-act/
4. http://www.stiucum.com/finante/finate-publice/Cheltuieli-publice-pentru-acti15467.php

14