Microeconomie

INTRODUCERE ÎN STUDIUL ECONOMIEI

1. Nevoile şi resursele

Ştiinţa economică este ştiinţa care studiază modul în care omul identifică, atrage şi
utilizează resursele rare în scopul satisfacerii nevoilor nelimitate. Aceasta deoarece, existenţa
omului ca fiinţă tridimensională (biologică, socială şi spirituală) a presupus dintotdeauna
satisfacerea unor multiple nevoi. Aşadar, teoria economică şi implicit activitatea economică
au ca elemente de bază: omul şi nevoile sale.
Nevoile umane reprezintă dorinţele, preferinţele, aspiraţiile oamenilor de a şti, de a
dobândi bunuri necesare desfăşurării activităţii umane.
Nevoile sunt condiţionate obiectiv de nivelul de dezvoltare socio-economică, dar şi
subiectiv de nivelul de trai și de educaţie al individului.
Diversificarea şi multiplicarea trebuinţelor a făcut necesară clasificarea acestora.
Astfel, în funcţie de cele trei dimensiuni ale fiinţei umane, nevoile sunt:
- fiziologice (biologico-materiale) - hrană îmbrăcăminte;
- sociale (de grup) – comunicare;
- spirituale (apar pe măsura progresului educaţional, moral).
În funcţie de gradul de complexitate, nevoile sunt:
- elementare (de bază, fundamentale);
- complexe (elevate, superioare).
În funcţie de intensitate, nevoile sunt:
- curente (imediate);
- de perspectivă (îndepărtate);
Analiza trebuințelor umane pune în evidenţă trăsăturile acestora. Cea mai cunoscută
este cea care se referă la caracterul nelimitat al nevoilor, ceea ce înseamnă că ele cresc ca
număr şi se diversifică.
Dar, nevoile sunt limitate în capacitate, intensitatea cu care este resimţită o nevoie
fiind descrescătoare dacă aceasta este satisfăcută în mod continuu (ex: senzaţia de sete,
foame).
De asemenea unele nevoi sunt concurente, ceea ce înseamnă că se dezvoltă în
defavoarea altora.
Nevoile sunt şi regenerabile adică, o dată satisfăcută o nevoie ea dispare temporar,
putând reapărea.

1
Microeconomie

Satisfacerea nevoilor presupune existenţa unor resurse specifice.

Resursele economice reprezintă premisele activităţii economice şi cuprind totalitatea
elementelor (mijloacelor) ce pot fi utilizate în scopul obţinerii de bunuri economice necesare
satisfacerii nevoii. Resursele reprezintă aşadar potenţialul de care se bucură economia.
Clasificarea resurselor:
1. În funcţie de gradul de prelucrare, resursele sunt:
- primare = resursele asupra cărora omul nu a intervenit;
Cuprind: resurse naturale şi potenţialul demografic.
- derivate = sunt cele obţinute pe baza resurselor primare;
Aici sunt incluse şi cunoştinţele populației.
2. În funcţie de posibilităţile de recuperare:
- recuperabile;
- parţial nerecuperabile;
- nerecuperabile.
3. În funcţie de durata utilizării:
- regenerabile;
- neregenerabile.
Resursele au crescut şi s-au diversificat continuu odată cu progresul omenirii însă,
mai lent în raport cu nevoile, rămânând limitate.
Raritatea (limitarea resurselor) reprezintă problema fundamentală a economiei.,
ceea ce a dus la formularea legii RARITĂŢII, care se referă la conflictul dintre caracterul
limitat al resurselor şi nelimitarea nevoilor. De aici s-au formulat şi cele patru întrebări
fundamentale ale economiei: CE? CÂT? CUM? și PENTRU CINE SĂ PRODUC?

2. Costul de oportunitate şi frontiera posibilitatilor de producţie

(C.O) (F.P.P)
Problema generală a economiei (raritatea resurselor) face ca orice alegere a unui agent
economic să presupună şi sacrificarea unor şanse potenţiale. De aici şi preocuparea oamenilor
de a face alegeri oportune în procesul de alocare a resurselor.
Termenul folosit în economie pentru exprimarea şansei pierdute este costul de oportunitate
(cost oportun/real al alegerii, costul şansei pierdute).
C.O. este un cost relativ (subiectiv), care exprimă cantitatea de bunuri economice la care s-a
renunţat pentru a putea obţine o unitate suplimentară dintr-un alt bun economic.

2
Microeconomie

Ex. Cu un volum dat de resurse se pot obţine două unităţi din bunul X și două unități din Y
(2x şi 2y)
Pentru a obţine 4x se renunţă la 2y.
Calculaţi C.O. al bunului X

Varianta Qx Qy
A 2x 2y
B 4x 0y

C.O. stă la baza luării deciziei atât în producţie şi în consum.

În cazul consumului apar alternative în procesul de alocare a veniturilor, iar C.O.
exprimă cantitatea de bunuri economice la care se renunţă pentru a putea achiziţiona o unitate
în suplimentară dintr-un alt bun economic.
În cazul producătorilor, C.O. exprimă cantitatea dintr-un bun economic la care se
renunţă pentru a putea produce o unitate suplimentară dintr-un alt bun economic. C.O. pentru
activitatea de producţie poate fi reprezentat grafic cu ajutorul frontierei posibilităţii de
producţie. (F.P.P.).
Pe F.P.P. sunt reprezentate pachete de bunuri economice ce pot fi produse prin
utilizarea în totalitate şi cu maximum de eficientă a resurselor disponibile.
Ex: Presupunem un fermier care dispune de un teren pe care poate cultiva grâu şi/sau porumb.
Varianta Grâu (t) Porumb (t) C.O grâu
A 0 20 -
B 6 14 -(14-20)/(6-0)=
1t porumb
C 8 10 -(10-14)/(8-6)=
2t porumb

3
Microeconomie

Fig. 1 Frontiera posibilităților de producție

Producătorul va alege varianta care îi asigură cel mai mic cost de oportunitate (cea mai
mică pierdere) = > B este varianta optimă.
Concluzii:
1. Resursele economice sunt utilizate în totalitate şi eficient în orice punct de pe F.P.P.;
2. Orice punct din afara F.P.P. nu poate fi atins (este imposibil momentan) decât prin creşterea
cantităţii de resurse disponibile şi a eficienţei (ex. E)
3. Resursele sunt parţial şi/sau ineficient utilizate în orice punct din interiorul F.P.P. (ex: F)
4. Pe măsură ce cantităţile dintr-un anumit bun economic sporeşte, C.O. are tendinţa de
creşter. Explicația constă ȋn legea creşterii costului de oportunitate care poate fi la rândul
său explicată cu ajutorul legii productivității (randamentelor) marginale descrescătoare.
În mod normal, F.P.P. are o formă concavă şi reflectă legea creșterii C.O. C.O. în orice
punct de pe F.P.P. poate fi măsurat prin înclinaţia tangentei în acel punct.

FP – factor de producție
R – resurse

1. Raportul dintre resurse şi FP este subunitar.

2. Raportul dintre FP şi R este supraunitar

4
Microeconomie

• Resursele sunt elementele naturale sau create de oameni care pot fi folosite în
activitatea economică în scopul satisfacerii trebuinţelor.
• Cunoştinţele oferite de ştiinţa economică reprezintă resurse derivate.
• Resursele sunt limitate în sensul că sporesc mai lent decât nevoile.
• Problema rarităţii există în toate economiile fiind o permanență a existenţei
sociale => resursele sunt limitate oricând, oricât şi pt oricine.