INTRODUCERE

Pieţele şi instituţiile financiare sunt printre condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea economiei.
În zilele noastre, din punct de vedere al globalizării potenţialii investitori au o mulţime de oportunităţii
pentru a face profit. Pieţele financiare sunt importante pentru dezvoltarea economiei naţionale
deoarece ajută în permanenţă procesele de producţie, alocarea capitalului, realizarea de profit şi
asigurare în timpul investiţiei de capital.

Este foarte important ca instituțiile sa fie capabile să-și păstreze seriozitatea pe piețele
financiare, la adevărata lor valoare. Majoritatea instituțiilor financiare internaționale sunt solide din
punct de vedere financiar. O trăsătura esențiala a instituțiilor financiare internaționale este
solidaritatea între țările membre ale acestor instituții. Pentru funcționarea eficientă a acestor instituții,
pe lângă valoarea contribuției financiare important este și dorința politică de cooperare între țările
membre bazată pe încredere reciprocă. Instituțiile întocmesc rapoarte detaliate asupra activității lor,
în care apar și comentarii critice. Analiza introspectivă și autocritică au un rol benefic în readaptarea
și îmbunătățirea activității în scopul păstrării încrederii cu care au fost învestite instituțiile din partea
țărilor membre, partenere.

Pentru a-și putea desfășura activitatea independent este foarte important ca instituțiile
internaționale sa aibă propriile surse de venituri.

Un alt factor important în asigurarea succesului instituțiilor internaționale este modalitatea

în care se iau deciziile. . Majoritatea instituțiile financiare adopta proceduri în care voturile depind
de puterea economica si financiara a fiecărei tari membre. Votul este adesea legat de contribuția
financiara a țării respective, în acest fel fiind asigurat faptul ca țările cu cea mai mare putere
economica vor avea si cea mai mare contribuție financiară, primind în schimb o mai mare putere de
decizie în cadrul instituției

Pentru înfăptuirea noii ordini monetare internaționale în urma conferinței de la Bretton-

Woods au fost create un număr de instituții cu caracter monetar și financiar. Acestea sunt: Fondul
Monetar Internațional (FMI) , Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Rolul lor depășește cu mult pe acela al unei simple bănci, printre obiectivele lor figurând
dezvoltarea și organizarea cooperării monetar - financiare a statelor, asigurarea de asistență și
sprijin financiar pentru dezvoltarea schimburilor, menținerea stabilității și echilibrului pe plan
valutar, a echilibrului balanțelor de plăți, susținerea financiară a creșterii economice în țările
membre și cu deosebire în cele mai puțin dezvoltate.
1. BANCA MONDIALĂ

Banca Mondială (BM) este o instituţie financiară internaţională, înfiinţată în urma conferinţei de
la Bretton Woods (SUA) din 1-22 iulie 1944, odată cu Fondul Monetar Internaţional. BM reuneşte
189 ţări membre, responsabile de modul în care este finanţată instituţia şi de alocare a fondurilor. BM
şi-a început oficial activitatea la 27 decembrie 1945, în urma ratificării acordurilor de la Bretton
Woods.

Misiunea sa actuală este duală: eradicarea sărăciei extreme şi promovarea prosperităţii într-un mod
unitar. BM este o bancă de dezvoltare care acordă împrumuturi cu dobândă redusă, credite fără
dobândă şi grant-uri (credite nerambursabile) ţărilor în curs de dezvoltare. De asemenea, BM este una
din cele mai importante organisme internaţionale de finanţare a programelor în domeniile sănătăţii,
învăţământului, luptei împotriva HIV/SIDA, protecţia mediului şi a programelor de reducere a datoriei
ţărilor sărace.

Cele 189 de țări membre ale BM sunt reprezentate de un Consiliu al Guvernatorilor, decidentul final
în ceea ce privește politicile BM. În general, guvernatorii sunt miniștri de finanțe sau miniștri ai
dezvoltării din statele membre. Aceștia se întrunesc o dată pe an la întâlnirile anuale ale consiliului
guvernatorilor.Sediul central al Băncii Mondiale este la Washington D.C. (SUA), iar începând cu 9
aprilie 2019 preşedintele instituţiei este David Malpass (SUA).

Structura Grupului BM
Grupul Băncii Mondiale este format din cinci instituţii financiare internaţionale:
 Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BIRD (The Internațional Bank for
Reconstruction and Development);
 Corporaţia Financiară Internaţională – CFI (The Internațional Finance Corporation);
 Asociaţia Internaţională de Dezvoltare – AID (The Internațional Development Association);
 Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor - MIGA (The Multilateral Investment
Guarantee Agency);
 Centrul Internaţional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiţiilor - ICSID
(The Internațional Centre for Settlement of Investments Disputes).

Fiecare instituţie are un rol distinct în lupta împotriva sărăciei şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă
pentru populaţia din statele în curs de dezvoltare. Termenul generic de Banca Mondială (BM) se referă
în principal la IBRD şi IDA, iar proiectele principale de finanţare se derulează prin IBRD.

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost înfiinţată în 1944 și la moment

cuprinde 189 ţări membre.
Obiectivul IBRD este reducerea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare, solvabile şi cu venituri medii,
promovând dezvoltarea durabilă, prin împrumuturi, garanţii şi servicii de analiză şi consultanţă.
Împrumuturile se acordă guvernelor sau instituţiilor publice din ţările în curs de dezvoltare, cu garanţii
guvernamentale. IBRD obţine fondurile în special de pe pieţele financiare internaţionale. Cu o cotă de
solvabilitate maximă (AAA), IBRD emite obligaţiuni şi transmite clienţilor săi beneficiul dobânzilor
mici. Proiectele sunt evaluate de Bancă prin prisma capacităţii ţării beneficiare de a-şi plăti datoriile.

Tipurile de programe susţinute de IBRD se împart în 2 categorii:

 Programe pentru proiecte de infrastructură economică şi socială, destinate modernizării şi

dezvoltării unor sectoare cum ar fi: energie, transporturi, agricultură şi dezvoltare rurală,
educaţie, controlul natalităţii, sănătate, alimentaţie. Pentru cointeresarea aplicării eficiente a
programelor BIRD fixează condiția participării statului beneficiar cu o anumită cotă (între 10-
30%);
 Programe de ajustare sectorială, ca element de susținere a reformei economice, promovate prin
programele de macrostabilizare ale FMI; sunt destinate acoperirii deficitului extern -
împrumuturi pentru ajustarea sectorului privat (Private Sector Adjustment Loan - PSAL) şi
pentru ajustarea sectorului public (Programmatic Adjustment Loan - PAL).

Corporația Financiară Internațională (IFC) înființată în 1956, actualmente având 185 ţări membre,
IFC completează activitatea IBRD (care se desfășoară în special la nivel guvernamental), oferind
împrumuturi sectorului privat. IFC lucrează cu întreprinderi private viabile din ţările în curs de
dezvoltare şi oferă împrumuturi pe termen lung, garanţii şi servicii de gestionare a riscului, consultanţă
pentru clienţii săi. IFC investeşte în proiecte din regiuni şi sectoare deservite insuficient de investiţiile
private şi găseşte modalităţi noi de a dezvolta oportunităţi promiţătoare pe pieţele considerate prea
riscante de către investitorii comerciali în absenţa IFC. IFC este cea mai importantă sursă de
împrumuturi şi investiţii pentru proiecte private în ţările în curs de dezvoltare.

Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (IDA) a fost înființată în 1960 și cuprinde 173 ţări membre.
Misiunea IDA este de a acorda împrumuturi ţărilor celor mai sărace ale lumii (PIB/loc.<1.135 USD)
în condiţii favorabile: pe termen foarte lung, de până la 40 ani, fără dobândă, cu o perioadă de graţie
de până la 10 ani. IDA contribuie la oferirea accesului la servicii de bază mai bune (cum ar fi
învăţământul, îngrijirea medicală, aprovizionarea cu apă) şi susţine reforme şi investiţii destinate
creşterii productivităţii şi creării de locuri de muncă. Această asistenţă este vitală pentru ţări care au o
capacitate minimă sau inexistentă de a împrumuta în condiţiile pieţei.

Fondurile IDA provin din donaţii din partea ţărilor industrializate. 45 de ţări oferă fonduri pentru
această finanţare, făcând contribuţii o dată la trei ani.
Agenţia de Garantare Multilaterala a Investiţiilor (MIGA) a fost înființată în 1988 și cuprinde 181 ţări
membre. Obiectivul MIGA este garantarea împrumuturilor pe piaţa privată de capital destinate unor
proiecte ale sectorului privat. MIGA contribuie astfel la încurajarea investiţiilor străine şi dezvoltarea
mediului de afaceri în ţările în curs de dezvoltare, prin acordarea de garanţii firmelor care investesc în
aceste state, împotriva unor riscuri (naţionalizare, restricţii valutare etc.). MIGA oferă asistenţă tehnică
pentru a ajuta ţările în promovarea oportunităţilor de investiţii. Agenţia oferă, de asemenea, la cerere,
mediere în conflictele din domeniul investiţiilor.

Centrul Internaţional de Reglementare a Conflictelor din Domeniul Investiţiilor (ICSID), fiind

înfiinţată în 1966 actualmente cuprinde 154 ţări membre. ICSID contribuie la încurajarea investiţiilor
străine oferind conciliere şi arbitraj pentru diferende din domeniul investiţiilor, ajutând astfel la crearea
unui climat de încredere între state şi investitorii străini. ICSID întreprinde şi activităţi de cercetare şi
publicare în domeniul legii arbitrajului şi al legii investiţiilor străine.

Administrarea Grupului BM

Consiliul Guvernatorilor:
o este organul cel mai important; fiecare stat este reprezentat de un guvernator care poate fi
ministrul de finanţe sau ministrul dezvoltării;
o adoptă decizii în probleme de mare importanţă;
o se întruneşte o data pe an;
o deciziile sunt adoptate cu majoritate ponderată; fiecărui stat membru i se acorda un număr
de voturi de bază, şi, în plus, un număr de voturi suplimentar în funcţie de importanţa
contribuţiei sale financiare. Astfel, doar 13 state pot adopta toate deciziile în majoritate,
ponderea celorlalte state fiind minimă. Statele se regrupează în sectoare care acţionează ca
mijloace de presiune pentru influenţarea deciziilor organizaţiei.
Consiliul Directorilor:
o este alcătuit din 25 de membri (Director Executivi; acţionează ca organ executiv al FMI prin
mandat atribuit de Consiliul Guvernatorilor. Este un organ permanent care exercită atribuţii
de aprobare a împrumuturrilor şi garanţiilor, a bugetului organizaţiei. Se întâlneşte de două
ori pe săptămână.
o 5 state cu contribuţii mari la bugetul organizaţiei numesc câte un Director Executiv – Franţa,
Germania, UK, SUA, Japonia, ceilalţi 20 Directori Executivi sunt numiţi de statele membre.
Preşedintele:
o este numit de către Consiliul Guvernatorilor, pe termen de 5 ani, reînnoibil;
o cu titlu de uzanţă este un cetăţean SUA, propus de acest stat.
o în prezent – David R. Malpass, din 9 aprilie 2019
Statele Unite sunt principalul acționar și finanțator al Băncii Mondiale.
2. FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL

Conferința Monetară și Financiară din iulie 1944 de la Bretton Woods a prevăzut înființarea a două
instituții: Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (BIRD) - FMI urmând sa dețină rolul principal în cadrul noului sistem monetar
internațional. Instituție specializată a O.N.U.

Statutul FMI, adoptat de cele 45 de state participante la conferință, a intrat în vigoare la 27 decembrie
1945, activitatea oficială a Fondului începând la 1 martie 1947.

Obiectivele FMI sunt următoarele:

o să promoveze cooperarea monetara;
o să faciliteze expansiunea comerțului internațional;
o să înlăture restricțiile valutare din calea comerțului internațional și a fluxurilor financiare
internaționale;
o să acorde țărilor membre credite pe termen scurt și mijlociu, în vederea reducerii
dezechilibrelor temporare cauzate de balanța de plăți;
o să promoveze stabilitatea cursurilor valutare și evitarea devalorizărilor monetare ca mijloc de
concurență internațională.
FMI are două categorii de membri: membri originari sunt considerate acele țări care au ratificat
acordul de creare a FMI până la intrarea lui în vigoare; alți membri sunt socotite toate celelalte țări
care au aderat la FMI după intrarea în vigoare a acordului. Aceasta delimitare a membrilor FMI are,
în principal, caracter onorific, dar uneori se ține cont de acest lucru în desfășurarea activității
Fondului.

Numărul țărilor membre ale FMI a crescut rapid, de la 29 de țări în anul 1945, la 125 în 1973, 151 în
1989 și 184 de țări membre în anul 2004.

Moldova a devenit membru al FMI la 12 august, 1992. Cota Republicii Moldova la FMI constituie
172,5 milioane de Dreptul Speciale de Tragere (DST) (circa 238 milioane dolari S.U.A.), sumă
echivalentă cu 0,04 % din suma totală a cotelor. Puterea de vot a Republicii Moldova în cadrul FMI
este de 1973 voturi, ceea ce constituie 0,08 % din numărul total de voturi.

Începând cu anul 1993, Moldova a beneficiat de următoarele acorduri cu FMI pentru susţinerea
programelor de ajustare economică ale autorităţilor: Mecanismul de finanţare compensatorie şi
excepţională (CCFF), Mecanismul finanţării reformelor structurale (STF), acordurile Stand-by
(SBA), Mecanismele de finanţare lărgită (EFF) şi Mecanismele de reducere a sărăciei şi creştere
economică (PRGF) - din 2009 numite Mecanisme de creditare lărgită (ECF). In 2009 Moldova a
beneficiat, de asemenea, de o alocare unica de DST in suma de 117,71 milioane DST.
 Suma totală a creditelor neachitate acordate de FMI a constituit 213,1 milioane DST (cca 294
milioane dolari SUA) la finele lunii octombrie 2019.

Structura organizatorică a FMI

Organizarea și funcționarea FMI se bazează pe așa numitele "cote părți " subscrise de țările care
aderă la aceasta organizație, adică pe volumul resurselor pe care statele membre le pun la dispoziția
FMI și care determină inclusiv numărul de voturi de care dispune fiecare stat membru în organele de
conducere, precum și importanța împrumuturilor de care poate beneficia fiecare țară. Cotele părți au
fost exprimate în dolari și se fixează în funcție de valoarea comerțului exterior și de valoarea
producției statelor membre în raport cu o serie de condiții politice, favorabile, cel mai des pentru SUA
și Marea Britanie.

Organele de conducere ale FMI sunt: Consiliul guvernatorilor, Consiliul executiv și Directorul
general. Pentru desfășurarea activității sale, FMI este organizat pe comitete și departamente
specializate.

Consiliul guvernatorilor constituie organul suprem și stabilește liniile directoare ale activității
Fondului (cu rol de adunare generală). Fiecare stat membru este reprezentat de un guvernator
(Ministrul de finanțe sau Guvernatorul băncii centrale și deține un drept de vot a cărui importanță
diferă în funcție de cota parte de capital subscrisa de statul respectiv) si un supleant numit de fiecare
tara. Dintre membri Consiliului guvernatorilor unul este ales președinte. În sfera atribuțiilor sale intră:
primirea de noi membri, excluderea membrilor, modificarea statutului, revizuirea cotelor de
participare, încheierea de aranjamente valutare cu alte instituții etc. De regulă, în luna septembrie a
fiecărui an, Consiliul guvernatorilor se întrunește într-o sesiune ordinara, în cadrul căreia se
examinează activitatea Fondului în cursul anului financiar încheiat (1 aprilie - 31 martie) și se
stabilesc liniile directoare ale activității viitoare.

Consiliul executiv este format din 23 directori executivi, din care 7 sunt numiți și 16 aleși.

Directorul general este numit de Consiliul executiv pe o perioada de 5 ani. El prezidează întâlnirile
Consiliului executiv, nu votează decât în situația în care exista egalitate de voturi și poate participa și
la ședințele Consiliului guvernatorilor, dar fără drept de vot.

Comitetul interimar a fost înființat în anul 1974 ca un organ consultativ compus din 24 membri, care
da avize și face rapoarte către Consiliul guvernatorilor pe probleme privind gestionarea și adaptarea
sistemului monetar internațional.
Comitetul dezvoltării constituit în același an este un comitet ministerial reunit al Consiliului
guvernatorilor FMI și al Băncii Mondiale, care analizează transferurile de resurse către țările în curs
de dezvoltare.

La nivelul FMI sunt organizate departamente geografice (Africa, Asia-Pacific, Europa, Orientul
Mijlociu, Emisfera Occidentala) și departamente funcționale și servicii speciale (Departamentul de
finanțe publice, Departamentul juridic, Institutul FMI, Departamentul monetar și valutar,
Departamentul de studii, Departamentul de statistici și Departamentul de trezorerie).

Constituirea și utilizarea resurselor FMI

Resursele FMI se pot grupa în general în patru categorii:

a) cote subscrise de țările membre;

b) dobânzi și comisioane;
c) vânzări de aur contra valute convertibile;
d) împrumuturi.

Cotele de participare constituie partea cea mai importantă din capitalul FMI, fiecare țară, odată
cu aderarea la Fond, fiind obligată să subscrie o anumită cotă. Până în anul 1978 aceasta cota era
formata din 25% aur și 75% moneda națională indiferent daca este convertibila sau neconvertibila. .
În trecut, aurul corespunzător fracțiunii de 25% se depunea la unul din cei patru depozitari acreditați
ai Fondului (Sistemul Federal de Rezerve al SUA, Banca Angliei, Banca Franței și Banca de Rezerva
a Indiei). Moneda națională este păstrată într-un cont special la dispoziția FMI, la banca centrală sau
o altă bancă din țara respectivă.

Periodic, aceste cote sunt revizuite, de regulă în sensul măririi lor. Sporirea cotelor de participare
este determinată, în principal, de nevoia de resurse a Fondului pentru a face față solicitărilor sporite
de finanțare ale membrilor. Revizuirea generala a cotelor se face la intervale de până la 5 ani, dar
fiecare membru poate solicita, atunci când se considera îndreptățit, modificarea singulara a cotei sale.
La data de 30 ianuarie 2003, Consiliul executiv a realizat ultima revizuire a cotelor de participare (a
12-a), lăsând neschimbata valoarea acestora de 213,7 miliarde DST.

Cota de participare are o importanță deosebită din punctul de vedere al țării membre, deoarece de
mărimea acesteia depinde: puterea de vot a țării, volumul ajutorului financiar care i se poate acorda
și valoarea alocărilor de DST.

În cadrul FMI se aplică un sistem de vot ponderat cu cota de participare. Fiecărei țări membre îi
sunt acordate 250 de voturi, la care se adaugă câte un vot suplimentar pentru fiecare fracțiune de
100.000 dolari din cota de participare a țării respective, astfel ca participarea statelor membre la luarea
deciziilor este proporțională cu numărul total de voturi. Totuși, pentru anumite hotărâri de importanță
deosebită (de exemplu, modificarea cotelor de participare) este necesară unanimitatea.

Cotele de participare cele mai mari le au țările dezvoltate, care dețin 3/4 din total și, deci, din
voturi: SUA - 17,08%, Japonia - 6,13%, Germania - 5,99%, Franța - 4,95%, Marea Britanie - 4,95%.

Dobânzile și comisioanele reprezintă o alta resursa a FMI, a cărei mărime depinde de volumul
creditelor acordate și de evoluția ratelor dobânzii.

Vânzările de aur erau destinate, în formula vechiului statut, sa mărească resursele Fondului într-o
anumită valută pentru a face față solicitărilor deosebit de mari într-o monedă.

Împrumuturile se utilizează în cazul în care disponibilitățile FMI devin insuficiente comparativ cu

solicitările de finanțare ale țărilor membre și se obțin de la statele membre, de la alte organizații sau
pe baza unor aranjamente.

Dreptul de a primi ajutor financiar în valută și alocări de DST de la FMI este proporțional cu
cotele-părți vărsate, fapt care creează diferențieri accentuate în redistribuirea resurselor Fondului.
Astfel, țările cu o buna situație economica și financiara au și posibilități mai mari de a apela la
finanțările FMI și, în plus, primesc cele mai mari alocări de DST, ceea ce constituie un paradox,
deoarece nevoi suplimentare de resurse manifesta țările în curs de dezvoltare, țări cu situație
financiară slabă, reflectată și în mărimea cotei lor subscrise și vărsate la Fond.

O țară membră poate utiliza DST pentru a obține moneda străină de la alți membri și pentru a face
plăți către FMI. O astfel de utilizare nu constituie un împrumut, statelor membre ale FMI fiindu-le
alocate DST pentru rezolvarea unor dezechilibre de balanța de plăți, fără îndeplinirea unor măsuri de
politica economică și fără obligația de rambursare. O țară membra care își folosește alocările de DST
plătește Fondului o dobânda la o rata anuala de 1%-5%, în timp ce un stat care deține DST peste
alocările sale încasează o astfel dobândă.

Tragerile obișnuite pot fi efectuate în doua modalități: transele propriu-zise și facilitățile de finanțare.

Mecanismul tranșelor, destinat finanțării deficitelor generale ale balanțelor de plăți, prevede 5
tranșe, fiecare de mărime egală cu 25% din cota de participare a țării respective. Tragerea în prima
tranșă, denumită „tranșa rezervă” se face automat, în momentul în care dorește țara membra. Pe lângă
aceasta tranșa exista 4 „tranșe de credit”, tragerile în cadrul lor putându-se face succesiv, după
epuizarea disponibilităților din „tranșa rezervă” și după examinarea situației concrete din țara
solicitatoare de către experții FMI.

În acordarea tranșelor de credit, FMI aplică principiul condiționalității: cu cât sumele trase
cumulativ de o țară membră sunt mai mari comparativ cu cota de participare, cu atât FMI va trebui
sa se asigure ca politica dusă de statul respectiv permite echilibrarea balanței de plăți și rambursarea
fondurilor împrumutate. Prin mecanismul tranșelor, o țară poate obține maxim 125% din cota sa de
participare, dar tranșele de credit superioare se obțin cu o condiționalitate sporită. În limbaj tehnic,
operațiunile de împrumut se numesc trageri , iar rambursările se numesc răscumpărări.

Împrumuturile ingajate de un stat membru se pot derula sub forma „cumpărărilor directe” și a
„asigurărilor de trageri”.

Cumpărările directe reprezintă un împrumut acordat în moneda convertibilă pe gaj de moneda

națională (swap).

Asigurările de trageri sunt decizii prin care FMI dă siguranța unui stat că va putea sa efectueze
cumpărări de moneda convertibilă, în cursul unei perioade precizate și până la un nivel determinat.
Așadar asigurările de trageri sunt linii de credit deschise pentru o perioada de 12 luni.

Tragerile în mecanismul transelor se pot face fie sub forma cumpărării directe și imediate cu
moneda națională a sumei corespunzătoare, fie sub forma unor facilități speciale:
o Aranjamentul "stand-by", pe baza căruia țara solicitatoare poate să obțină sumele cuvenite,
atunci când are nevoie, într-un interval stabilit de 1-3 ani. El a fost creat în anul 1952 în
scopul de a ajuta pe termen mediu țările cu dezechilibre temporare de balanța de plăți,
acestea putând obține 100% din cota anuală și 300% din cota cumulată. În prezent,
majoritatea creditelor acordate de FMI au la baza aranjamente "stand-by" încheiate cu
statele membre.
o Facilitatea de credit extinsă (EFF - Extended Fund Facility) a fost instituită în anul 1974 și
a permis Fondului sa furnizeze statelor membre ajutoare echivalente cu un procent mai
mare din cota lor de participare (100% din cota anuală, 300% din cota cumulată) și pentru
o perioada mai lunga decât prin mecanismul transelor de credit (3 ani). Principalul obiectiv
al acestei facilități îl reprezintă ajutorarea statelor membre pentru a depăși dificultățile de
origine structurală ale balanței de plăți, care necesită în general o perioada de ajustare mai
mare.

Tragerile în cadrul facilităților de finanțare pot fi obținute în situații bine specificate, de deficite
ale balanțelor de plăți, în special de către țările în curs de dezvoltare, astfel fiind create:

 Facilitatea de finanțare compensatorie (CFF - Compensatory Financing Facility) creată în

anul 1963, vine în sprijinul statelor care fac dovada unui necesar financiar care sa compenseze o
scădere temporară a încasărilor din exporturi (în special de materii prime, semifabricate) sau o
creștere temporară a costurilor importurilor de cereale. Aceste țări care suportă majorări ale
deficitelor balanțelor de plăti au posibilitatea să tragă asupra FMI până la 75% din cota de
participare. Din anul 1988 este inclusă în Facilitatea finanțării compensatorii și contingentării,
care păstrează elementele esențiale ale finanțării compensatorii, dar cuprinde și elemente legate
de contingentarea exporturilor sau a importurilor.
 Facilitatea de finanțare a situațiilor neprevăzute (USFF - Uncertain Situations Financing
Facility) ajută statele membre sa mențină dinamica reformelor, în cazul producerii unor șocuri
externe. Dreptul total de tragere este de 80% din cota de participare: 30% pentru deficitul
încasărilor din export, 30% pentru situații neprevăzute și 20% o tranșă de credit facultativă.
 Facilitatea de finanțare a stocurilor tampon (BSFF - Buffer Stock Financing Facility) a
fost creată în anul 1969 pentru țările care înregistrează dezechilibre de balanța de plăți cauzate
de participarea lor la acorduri sau aranjamente internaționale privind formarea și funcționarea
stocurilor de materii prime, tragerile putând atinge 50% din cotă.
 Facilitatea petroliera a funcționat temporar în perioada 1974-1975 și a fost destinată să
finanțeze țările membre care au înregistrat deficite ale balanțelor de plăți ca urmare a majorării
prețului țițeiului, consecință a primului șoc petrolier.
 Facilitatea „Witteveen” a fost creată în anul 1980 în scopul sprijinirii țărilor membre care
se așteaptă să înregistreze deficite importante ale balanțelor de plăți și care au epuizat celelalte
posibilități de tragere asupra FMI.
 Facilitatea de ajustare structurala (SAF - Structural Adjustment Facility) și Facilitatea de
ajustare structurala extinsa (ESAF - Enhanced Structural Adjustment Facility) au fost instituite
în perioada 1986-1987, având ca scop acordarea de fonduri în condiții de favoare (termen de 10
ani din care 5,5 ani perioada de grație, dobânda de 0,5% pe an) țărilor în curs de dezvoltare cu
venituri mici, pentru programe de reformă economică și pentru probleme repetate ale balanței de
plăți. Cuantumul total al unei astfel de facilități este echivalent cu 50% din cota de participare a
țării, platibil în trei anuități.
 Facilitatea pentru transformare sistemică (STF - Systemic Transformation Facility) a
funcționat în perioada aprilie 1993-decembrie 1995 și a constat în acordarea de asistență
financiară țărilor în tranziție cu dezechilibre ale balanței de plăți datorate gravelor perturbații ale
sistemului comercial și de plăți. Au beneficiat de aceasta facilitate 20 de țări, cea mai importantă
tranșă (0,5 miliarde DST) revenind Ucrainei.
 Facilitatea liniilor de credit preventive (CCL - Contingent Credit Lines) a fost creată în
anul 1999 în vederea acordării de credite pe termen scurt țărilor membre a căror economie este
fundamental sănătoasă și bine gestionată, dar care se pot confrunta cu dezechilibre excepționale
ale balanței de plăți, generate de mișcări necontrolate ale piețelor de capital sau de propagarea
efectelor unei crize financiare internaționale.
  Facilitatea de reducere a sărăciei și creștere (PRGF - Poverty Reduction and Growth
Facility) a fost introdusă în noiembrie 1999 pentru a ajuta țările cele mai sărace sa facă față
dezechilibrelor de balanță de plăți. Pe baza strategiei de reducere a sărăciei a țării în cauza se
adoptă programe pe 3 ani și se poate obține până la 140% din cota de participare, în cazuri
exceptionale chiar 185%.

Consiliul guvernatorilor a hotărât în anul 2000 ca termenul de creditare sa fie de 2-4 ani pentru
Acordul "stand-by" și de 4-7 ani pentru Facilitatea de credit extinsă, în timp ce pentru Facilitatea de
reducere a sărăciei și creștere perioada de rambursare sa fie extinsă la 10 ani cu 5 ani perioada de
grație.
3. BANCA INTERNAȚIONALA PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE

BIRD este o instituție de finanțare, înființată în anul 1945 în urma Conferinței de la Bretton-
Woods, cu scopul sprijinirii refacerii economiilor după război. Ea include 184 de membri și
corespunde mesajului promovat la Bretton-Woods de organizare, armonizare și extindere a
schimburilor internaționale precum și de o mai eficientă utilizare a resurselor internaționale.

Obiectivul BIRD este reducerea sărăciei în țările în curs de dezvoltare, solvabile și cu venituri
medii, promovând dezvoltarea durabilă, prin împrumuturi, garanții și servicii nelegate de
împrumuturi - inclusiv servicii de analiză și consultanță. Tipurile de programe susținute de BIRD se
împart în 2 categorii: programe pentru proiecte de infrastructură economică și socială și programe de
ajustare sectorială, ca element de susținere a reformei economice, promovate prin programele de
macrostabilizare ale FMI (ajustare programatică structurală - PAL și ajustarea sectorului privat -
PSAL).

În statutul BIRD au fost înscrise cinci obiective principale care aveau să fie urmărite de acest
organism:

 Sprijinirea reconstrucției economiilor;

 Participarea la dezvoltarea statelor membre, inclusiv a celor mai puțin dezvoltate;
 Promovarea investițiilor private în străinătate pe baza garanțiilor și a investițiilor directe;
 Promovarea expansiunii armonioase pe termen lung a schimburilor internaționale, a
echilibrării balanțelor de plăți ca și a factorilor de dezvoltare, care sa ducă la îmbunătățirea
productivității muncii și a calității vieții;
 Finanțarea mixtă, din resurse interne și externe a proiectelor utile și urgente, ținând cont de
consecințele economice ale investițiilor internaționale.

Structura și organizarea BIRD

Potrivit statutului BIRD, toate statele, indiferent de organizarea politică, pot adera la acest
organism. Singurul drept de veto revine, însă, SUA, care deține mai mult de 20% din voturi. Există,
totuși, o condiție imperativă pentru că un stat să devină membru al BIRD, și anume să fie deja membru
al FMI, adică să accepte codul de conduită al acestuia, în ceea ce privește schimburile și accesul la
informațiile economice esențiale.

În momentul adeziunii la BIRD, noul stat membru subscrie o fracțiune de capital. Partea de capital
afectată fiecărui stat derivă din cota parte afectată de către FMI și se stabilește în funcție de importanța
relativă a țării in economia internațională. Volumul subscrierii determină numărul voturilor fiecărei
țări, astfel: fiecare stat membru primește 250 de voturi în momentul adeziunii, indiferent de mărimea
subscrierilor la care se adaugă cate un vot pentru fiecare parte de capital subscrisă.
 BIRD este condusă de către Consiliul guvernatorilor format din "guvernatorii" și
„viceguvernatorii” numiți de fiecare țară. „Guvernatorul” fiecărui stat (care poate fi Ministrul de
Finanțe, Guvernatorul Băncii Centrale, etc.) dispune de ansamblul voturilor tarii respective.

Consiliul guvernatorilor se reunește o data pe an în adunarea generală pentru a lua deciziile cele mai
importante privind activitatea BIRD: admiterea de noi membri, modificarea capitalului social,
ratificarea acordurilor cu alte organisme internaționale, repartizarea venitului net anual, etc..

Toate atribuțiile Consiliului guvernatorilor, altele decât cele enumerate sunt delegate
administratorilor care conduc operațiunile zilnice ale BIRD. Administratorii, în număr de 21, își au
sediul la Washington și reprezintă principalul organism de direcție format din reprezentanții
permanenți ai statelor membre. Fiecare administrator ales dispune de un număr total de voturi, iar
deciziile se iau de obicei prin „consens”, după discuții ample și detaliate asupra fiecărei probleme.

În 1974 a fost creat Comitetul de Dezvoltare, emanație comună a Consiliului guvernatorilor a FMI
și a Consiliului guvernatorilor Băncii Mondiale. Rolul sau este sa studieze toate aspectele transferului
de resurse către țările cu economie în curs de dezvoltare și să facă propuneri pentru îmbunătățirea
eficienței.

Una dintre prerogativele administratorilor este de a numi președintele BIRD care coordonează
ansamblul activităților, alături de care există un număr de vicepreședinți din care doi prim
vicepreședinți.

Unul dintre vicepreședinți coordonează sectorul finanțelor, (i.e. a împrumuturilor, structura

capitalului, trezoreria, cheltuielile efectuate) în timp ce, cel de-al doilea vicepreședinte coordonează
sectorul operațiunilor ( i.e. aspectele economice și tehnice privind împrumuturile acordate de BIRD).

Împrumuturile acordate de BIRD revin, de regulă, direct guvernelor țărilor beneficiare iar, atunci
când se finanțează proiecte private, este obligatorie garanția guvernamentală.

Prima condiție pentru a obține un împrumut de la BIRD este ca țară beneficiară sa fie membră a
acestei instituții. Creditele sunt acordate statelor, organismelor publice și private cu condiția sa dețină
garanții guvernamentale.

Dacă în primii ani de după cel de-al doilea război mondial creditele s-au acordat preponderant
pentru refacerea economiilor aparținând țărilor din Europa Occidentală, după 1950 ele au fost
îndreptate covârșitor către țările cu economie în curs de dezvoltare.

Până în iulie 1982 creditele acordate erau remunerate cu o rată fixă a dobânzii de 11,6%. Pentru că
BIRD să poată avea acces la refinanțarea pe termen scurt, în condiții mai puțin oneroase , a fost
nevoită să reintroduce un mecanism care să îi permită ajustarea costului resurselor la rata dobânzii
percepută la creditele pe termen scurt. De aceea, începând cu 1982, se practică rate variabile ale
dobânzilor în funcție de costul ponderat al împrumuturilor angajate de BIRD pe o durata de 12 luni
care preced data acordării creditului. Durata și intervalele de amortizare a creditelor acordate, precum
și perioada de grație se fixează în funcție de tipul împrumutului și calitatea debitorului.

BIRD acorda cu prioritate credite pentru îmbunătățirea infrastructurii, pentru eradicarea sărăciei,
pentru agricultură și energie, adesea procedând la cofinanțare , împreună cu guvernele țărilor care
beneficiază de credite. Pentru a beneficia de credite pentru dezvoltare, debitorul trebuie să depună
un proiect de dezvoltare care parcurge mai multe etape numite „ciclul proiectelor”.

Etapele succesive sunt următoarele:

1) Identificarea obiectului proiectului pentru a constata dacă intră în programul de finanțare

al BIRD;
2) Pregătirea proiectului de către debitor, cu asistenta din partea BIRD;
3) Evaluarea proiectului presupune reexaminarea de fond a tuturor aspectelor cuprinse în
proiect și definirea cadrului de execuție;
4) Negocierea și supunerea proiectului aprobării administratorilor se finalizează cu
întocmirea „contractului” între debitor și BIRD denumit „Acord de împrumut”;
5) Executarea și supravegherea. Debitorul poartă responsabilitatea derulării proiectului,
BIRD limitându-se numai la rolul de supraveghere, fără să intervină direct;
6) Evaluarea finală care apreciază dacă obiectivul proiectului a fost atins; incidența
economică și socială; gestionarea proiectului; rezultatele financiare, etc.
4. BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost înființată în data de 29 mai
1990, iar activitatea a fost începută, de facto, la data de 17 aprilie 1991. La întâlnirea inaugurală
Consiliul Guvernatorilor a ales Președintele și Directorii BERD și a adoptat Rezoluția nr.8 prin care
banca se autorizează să înceapă operațiunile. Sediul BERD a fost stabilit la Londra.

BERD este condusă de către Consiliul Guvernatorilor, în care se regăsește un guvernator numit de
fiecare țară (în persoana Ministrului de Finanțe sau echivalent). Consiliul guvernatorilor deleagă cea
mai mare parte din atribuții Consiliului Directorilor care răspunde de politicile și operațiunile generale
ale băncii. Conducerea executivă este asigurată de către Președintele băncii sub îndrumarea
Consiliului Directorilor.

BERD este proprietatea țărilor membre, care au calitatea de acționari în urma subscrierii unei cote
părți din capitalul băncii. Cota parte de capital subscrisă dă dreptul țării respective la un număr de
voturi. Capitalul total subscris este de 20 de miliarde de euro din care s-au vărsat 5 miliarde.
Soliditatea capitalului băncii, politicile financiare și operațiunile prudente fac ca BERD sa fie cotată
ca o bancă sigură (rating AAA).

BERD acordă credite țărilor care prezintă pentru proiecte de investiții viabile. Pentru finanțarea
proiectelor și pentru propriile nevoi operaționale BERD nu utilizează direct capitalul acționarilor, ci,
beneficiind de un rating înalt, contractează împrumuturi pe piețele internaționale de capital prin
emisiunea de obligațiuni proprii și altor instrumente de credit. Deoarece BERD poate obține fonduri
în condiții favorabile, poate să își structureze împrumuturile în așa fel încât să răspundă cerințelor
clienților săi. Titlurile emise de BERD sunt achiziționate de investitori diferiți, cum ar fi băncile
centrale, fondurile de pensii, companiile de asigurări, etc.
5. BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

Banca Europeană de Investiții este instituția financiară a Uniunii Europene și a fost stabilită în
condițiile Tratatului de la Roma.

Prin promovarea unei dezvoltări echilibrate a întregului spațiu comunitar BEI contribuie la
coeziunea economică, socială și teritorială a UE.

BEI, ai cărui acționari sunt cele 27 de state membre ale UE, este condusă de Consiliul
Guvernatorilor, alcătuit din cei 27 de miniștri de finanțe. BEI are personalitate juridică și autonomie
financiară, având rolul de a prelua finanțarea pe termen lung a unor proiecte concrete, a căror
viabilitate economică, tehnică, ecologică și financiară este garantată. Resursele necesare pentru
acordarea împrumuturilor provin în mare parte din obligațiuni plasate pe piețele de capital; BEI
dispune însă și de resurse proprii. În perioada 1994-1999 activitățile BEI s-au axat în mare parte pe
următoarele sectoare: transporturi, telecomunicații, energie, apă, învățământ.

În urma apelului lansat de Consiliul European la Lisabona pentru sprijinirea mai puternică a IMM-
urilor s-a înființat Grupul bancar EIB, alcătuit din EIB și Fondul European de Investiții (FEI), cu
scopul creșterii competitivității economiei europene. În cadrul inițiativei „Inovația 2000” banca
promovează spiritul antreprenorial și inventiv și dezvoltarea resurselor umane cu credite pe termen
mediu acordate IMM-urilor, garanții bancare și disponibilizarea capitalului de risc.

În afara UE banca susține strategiile de aderare ale țărilor candidate și ale celor din vestul
peninsulei balcanice. Banca aplică de asemenea aspectele de natura financiară prevăzute în tratatele
încheiate în cadrul politicii europene de colaborare cu țările în curs de dezvoltare. În acest context,
banca desfășoară activități în spațiul mediteranean și în țările din Africa, Caraibe și Pacific (statele
ACP).