Capitolul 4 .

Concluzii şi propuneri

Capitolul 4. Concluzii şi propuneri

În legătură cu politica Fondului în ţările în tranziţie trebuie subliniat faptul că

dezvoltarea economică nu se poate realiza pe baze şubrede, ci numai dacă politicile
economice fundamentale sunt articulate în cadrul unui program de reformă realist şi
pragmatic, aceasta constituind componenta de ajustare macroeconomică şi structurală a
programului. Totuşi acest segment al programului trebuie acompaniat de acţiuni şi măsuri
care să stimuleze creşterea economică în sectoarele viabile ale economiei naţionale, care pot
furniza bunuri şi servicii reprezentând un substitut competitiv pentru importuri (care
generează dezechilibrul extern), asigurându-se totodată ameliorarea şomajului prin crearea de
noi locuri de muncă prin care este absorbit personalul disponibilizat ca efect al ajustării.
Astfel se formează o bază solidă pentru venituri sigure şi în creştere ale populaţiei
(creându-se un suport social pentru măsurile de reformă), precum şi pentru sporirea
încasărilor bugetare în vederea îmbunătăţirii serviciilor publice.
Această abordare a FMI ar fi singura raţională şi de natură a permite atât progresul
tehnic cât şi susţinerea socială pentru transformările şi reformele pe care, în mod obiectiv,
trebuie să le promoveze ţările care se confruntă cu dezechilibre atât interne cât şi externe.
Etapele reformei economice convenite între Guvernul român şi Fondul Monetar
Internaţional, au efecte pozitive, dar şi negative, cum este scăderea puterii de cumpărare a
populaţiei. Pentru a elimina efectele negative ale măsurilor deja acceptate de partea română
trebuie să clarificăm câteva elemente de principiu după care trebuie să procedăm la corectarea
efectelor negative:
- efectele pozitive şi negative ale acordurilor încheiate nu se află în raporturi de
sincronizare. Efectele negative sunt pe termen scurt, certe şi imediate, efectele pozitive sunt
pe termen lung, incerte şi fără posibilitatea prognozării cu precizie a datei lor de apariţie. Dacă
efectele negative sunt rezultanţă directă şi nemijlocită a aplicării acestor acorduri, efectele
pozitive nu sunt o rezultanţă directă, ele depinzând şi de capacitatea Guvernului de a continua
măsurile de asanare economică, cuprinse în acorduri, cu măsuri de consolidare a
macrostabilităţii şi de relansare a economiei;
- maleabilitatea de care a dat dovadă Fondul Monetar în negocierea acordului nu
este rezultatul creşterii credibilităţii României în ceea ce priveşte politicile de reformă, ci
rezultatul presiunilor politice exercitate asupra Fondului Monetar, în direcţia luării în calcul a

92
Capitolul 4 . Concluzii şi propuneri

efectelor destabilizatoare asupra zonei conflictului din Kosovo. Rolul Administraţiei SUA
este de subliniat în acest sens.
Scăderea exigenţelor FMI este deci bazată pe un element neeconomic şi
conjunctural, afectând logica, dar şi eficienţa programului conceput anterior. Cred că această
schimbare va aduce mai mult rău decât bine şi ar fi greşit să ne facem iluzii sperând într-o
diminuare a efectelor negative asupra situaţiei populaţiei. În realitate, se va îndepărta
orizontul de apariţie a efectelor pozitive, ca urmare a unei mai lente şi inconsecvente politici
de asanare - acordurile cu Fondul Monetar şi cu Banca Mondială nu sunt, in realitate, adaptate
efectelor conflictului din Kosovo, chiar dacă s-au arătat mai îngăduitoare în stabilirea unor
criterii de performanţă. S-ar fi cerut ca acordurile să introducă un coeficient de compensare
care ar fi putut adapta ritmul lichidărilor şi al disponibilizărilor de personal cu lichidarea şi
disponibilizarea forţată, apărute ca urmare a efectelor conflictului din Kosovo asupra unui
întreg ansamblu de activităţi necuprinse în programele de restructurare (ex. transportul fluvial
şi feroviar, turismul, industria de sodă şi îngrăşăminte, industria de echipamente electrice,
aeronautice, vagoane şi echipamente feroviare, nave fluviale, coloranţi, materiale de
construcţie, ambalaje etc.). Această neadaptare de fond a acordurilor la volumul daunelor pe
care România le are ca urmare a conflictului face ca efectele negative ale acordurilor să fie
sensibil amplificate în perioada imediat următoare.
Toate aceste elemente mă conduc la concluzia conform căreia este greu, dacă nu
chiar imposibil, pentru Guvern, să conceapă şi să pună în practică contramăsuri ce ar trebui
aplicate pentru a elimina efectele negative ale acordurilor, în principal asupra puterii de
cumpărare a populaţiei, în general, sau chiar numai a unei categorii sau alta a acesteia.
Cred că un singur aspect poate fi pus în discuţie, acela al unui eventual aşa-numit
Plan Marshall pentru Balcani. Există această şansă, ca aproximativ 30 miliarde dolari să fie
alocaţi României, Bulgariei, Sloveniei, Macedoniei, Albaniei şi Croaţiei, pentru programe de
reconstrucţie şi dezvoltare.
În condiţiile în care acest program ar fi operaţional până la mijlocul acestui an,
putem spera, într-o oarecare măsură, la corijarea unor efecte dramatice, pe care acordurile cu
Fondul Monetar şi cu Banca Mondială le vor aduce nivelului de trai.
"După zece ani de tranziţie, reuşita recentelor acorduri cu Fondul Monetar
Internaţional şi cu Banca Mondială, precum şi a programelor sociale compensatorii, este
dependentă în mare măsură de conştientizarea confruntării cu scadenţele ajunse la limită, ale
încheierii în linii mari a reformei, într-un interval de timp comprimat. Închiderea în sertare a
acestor acorduri şi de această dată, cu prevederi de mult asumate prin legi, ar fi urmată de

93
Capitolul 4 . Concluzii şi propuneri

încetarea de plăţi a obligaţiilor interne şi externe. La dimensiunile şi performantele economiei

noastre, slăbită de inconsecvenţe costisitoare, nevoia de a atrage în acest an o finanţare de
peste cinci miliarde de dolari, pentru a menţine în apropiere de echilibru procesele economice
şi sociale, este un obstacol de netrecut cu forţe proprii. La contractarea acestor fonduri, FMI şi
Banca Mondială participă cu circa o cincime, dar prin expertiza angajamentelor
guvernamentale de către aceste organisme se reînnoiesc garanţiile pierdute pentru creditorii şi
investitorii străini, mult mediatizate de agenţiile internaţionale de rating.
Totuşi, prin analizele interne şi externe ale stării economiei noastre, se desprinde o
surdină pusă la dimensionarea programelor sociale compensatorii. An de an, după 1990, în
România consumul a depăşit resursele, iar veniturile nu s-au corelat cu productivitatea
muncii. Fenomenul a provocat deficite mari ale contului curent şi ale bugetului de stat, iar
soldurile conturilor de profit şi pierderi au fost negative la multe întreprinderi de stat. Ca
urmare, deşi starea serviciilor sociale este critică, îmbunătăţirea politicii de venituri şi
creşterea cererii agregate au perspective reduse. În principal, programele compensatorii
urmăresc prevenirea agravării stării de până acum.
De altfel, nu toate marile grupuri sociale vor suporta în acelaşi fel restricţiile
accelerării reformei. Sectorul privat, care participa cu peste 50% la realizarea produsului
intern brut în condiţiile pieţei, cu structuri economice elastice şi putere de acţiune în alocarea
resurselor, nu este supus direct acestor limitări. Evident, nu rămâne în afara influenţei
mediului actual de afaceri, puţin favorabil dezvoltării, dar este deschis iniţiativelor de punere
în valoare a resurselor nefolosite. De exemplu, de ani de zile industria alimentară nu asigura
cererea de produse de calitate, cu toate că disponibilităţile de materii prime agroalimentare
sunt mari.
Sectorul de stat, dominant încă în producţia industrială, victimă a blocării politice
a reformei, suportă constrângerile bugetare şi monetare care însoţesc accelerarea privatizării,
restructurării şi lichidării întreprinderilor.
În perioada 1990-1999 s-a privatizat numai 10% din capitalul unităţilor din cadrul
Fondului Proprietăţii de Stat, iar în agricultura socialistă acest proces este blocat prin lege şi
în prezent. Ca atare, grupurile sociale dependente direct de buget vor resimţi în mai mare
măsură dificultăţile.
În sprijinul eficientizării unor programe mai coerente vine mai degrabă experienţa
de până acum, decât posibilităţile materiale. Nevoile compensatorii sunt mai mari ca oricând.
Şomajul creşte în acest an cu circa 100 de mii de persoane. Acoperirea cererii de consum în

94
Capitolul 4 . Concluzii şi propuneri

condiţiile reducerii PIB este mai scăzută, ca şi posibilitatea creşterii veniturilor reale ale
salariaţilor.
Recurgerea la importuri pentru producţie şi consum se va restrânge, ca urmare a
devalorizării leului cauzată de deficitul balanţei comerciale.
În structura unui buget suprasolicitat, acţiunile compensatorii şi-au găsit un loc
comprimat. Cu toate acestea, cheltuielile pentru protecţie socială reprezintă circa 10% din
PIB, iar subvenţiile pentru pregătirea profesională a salariaţilor disponibilizaţi 1% din acelaşi
indicator. Se continuă subvenţionarea angajării absolvenţilor din învăţământul superior,
devine operaţională reforma asigurărilor de sănătate, iar pentru stimularea achitării cotizaţiilor
la bugetul asigurărilor sociale se vor acorda facilităţi bunilor platnici.
Politica financiară, cu cele două componente ale sale – politica fiscală şi politica
bugetară – va urmări asigurarea dezvoltării economico-sociale durabile şi îmbunătăţirea
raportului cerere-ofertă prin acţiunea concomitentă asupra:
• stimulării creşterii ofertei interne de bunuri şi servicii;
• restructurării cererii agregate din economie, prin reducerea acesteia în unele sectoare
şi sporirea cererii în domeniile investiţiilor şi exporturilor, cu efecte pozitive asupra
creşterii cererii de consum a populaţiei.
Totodată, politica financiară va contribui în mod substanţial la reducerea continuă
a ratei inflaţiei şi menţinerea în limite finanţabile a deficitului contului curent al balanţei de
plăţi.
Guvernul va trebui să promoveze o politică financiară moderat-selectivă în scopul
stimulării sectoarelor cu potenţial de competitivitate internă şi externă, al atragerii investiţiilor
străine şi creditelor externe, precum şi al utilizării în mod eficient a fondurilor publice.
Politica fiscală va urmări accelerarea şi aprofundarea, în mod coerent a reformei în
acest domeniu, ceea ce se va concretiza în reducerea gradului de fiscalitate, atât prin
desfiinţarea contribuţiilor la unele fonduri speciale, cât şi prin reaşezarea sarcinii fiscale şi a
raportului dintre impozitele directe şi indirecte, în vederea stimulării muncii, economisirii,
investiţiilor, întreprinderilor mici şi mijlocii şi a exporturilor.
În domeniul politicii bugetare, Guvernul va trebui să-şi concentreze acţiunile
pentru creşterea substanţială a eficienţei şi transparenţei cheltuielilor bugetare atât ca efect al
alocării resurselor publice pe bază de proiecte şi programe având la bază criterii de
performanţă concrete, cât şi prin stabilirea unui sistem coerent de priorităţi în cadrul acestora.

95
Capitolul 4 . Concluzii şi propuneri

Obiectivul fundamental al politicii monetare va trebui să fie cel al susţinerii

creşterii economice durabile în condiţiile reducerii ratei inflaţiei până la un nivel de sub 10%
în anul 2004.
Totodată, pe fondul unei politici monetare prudente, se va urmări remonetizarea
economiei naţionale prin metode neinflaţioniste. În aceste condiţii, cursul de schimb al
monedei naţionale va continua să fie determinat de raportul cerere-ofertă de pe piaţa valutară,
iar dinamica acestuia va înregistra, în scopul menţinerii competitivităţii exporturilor româneşti
şi al asigurării echilibrului extern, o depreciere care se va situa la cel mult nivelul ratei anuale
a inflaţiei.
Creşterea credibilităţii externe se va realiza prin sporirea rezervei valutare a
statului care la finele anului 2004 va fi superioară celei actuale cu circa 2,5-2,8 miliarde
dolari, ceea ce va permite îmbunătăţirea cotaţiei de risc a ţării şi extinderea accesului
României pe piaţa privată de capital.
Totodată, se vor promova acţiuni pentru asigurarea:
• diversificării instrumentelor politicii monetare şi compatibilizării lor cu evoluţia
economiei de piaţă româneşti, concomitent cu reducerea utilizării instrumentelor cu
caracter preponderent administrativ;
• poziţionării Băncii Naţionale a României în situaţia de creditor net al sistemului
bancar, cu efecte asupra reducerii ratei dobânzilor pe piaţa monetară;
• revitalizării creditului intern destinat economiei reale, prin intensificarea activităţii de
intermediere – la nivelul băncilor comerciale – între cei care economisesc şi cei care
investesc;
• modernizării şi întăririi, în concordanţă cu standardele europene, a sistemului juridic
şi instituţional al activităţii de reglementare prudenţială şi supraveghere bancară de
către Banca Naţională a României;
• activizării pieţei de capital prin măsuri de stimulare a investitorilor;
• întăririi şi modernizării supravegherii pieţei de capital şi a asigurărilor, prin
racordarea instituţiilor şi a instrumentelor specifice acestei activităţi la practicile din
Uniunea Europeană.
Desigur, totul este sub aşteptări, dar nu sub posibilităţi. Pe de altă parte, proiectele
de relansare a economiei, ca soluţie de fond, nu au nici o motivaţie în condiţiile unei inflaţii
de 35% anual şi a inexistentei economiilor băneşti libere, datorită angajării lor totale în
acoperirea pierderilor.

96
Capitolul 4 . Concluzii şi propuneri

Nu se poate aprecia potenţialul de traversare a acestui deşert, în care am fost atraşi

de clasa politică cu o anumită complicitate. Sunt previzibile însă rezultatele dezastruoase ale
abaterii de la principalele angajamente, ameninţate deja de eternele politici preelectorale în
care intrăm.
Relansarea economica rămâne prioritatea absolută. Nu se mai poate afirma că
încheierea unor acorduri între Guvern şi instituţiile financiare internaţionale este sinonimă cu
reforma economică. În actuala conjunctură, ele par mai degrabă nişte soluţii aproape disperate
de a face faţă vârfului serviciului datoriei externe şi de a ieftinii accesul României pe pieţele
financiare private. De altfel, nici nu este menirea Băncii Mondiale sau a FMI aceea de a face
reformă în vreo ţară, aceasta fiind în exclusivitate sarcina puterii politice şi executive din ţara
respectivă. Din păcate însă, incapacitatea actualului management de stat din România de a
trasa vreo politică economică relativ coerentă face din aceste instituţii nişte falşi arbitrii ai
reformei, în loc de asistenţi şi susţinători ai acesteia. Situaţia nu este nouă, din păcate, şi
ultimii doisprezece ani au demonstrat cu prisosinţă falimentul politicilor statale de
redistribuire pe criterii pur administrative şi subiective a valorii adăugate din economia creată
de societăţi dinamice şi performante, cu precădere din sectorul privat, dar consumată integral
de agenţi economici cu capital de stat cu poziţie şi comportament monopolist, incapabili de
adaptare la noile sisteme concurentiale.
Din nefericire, constrângerile referitoare la deficitul bugetar au condus Executivul
şi Parlamentul la decizia de a suspenda stimulentele prevăzute de legislaţie pentru investitorii
autohtoni şi străini, precum si pentru exportatori. Această măsură prejudiciază grav
competitivitatea economiei româneşti, subminând ambii factori de bază ai acesteia -
atractivitatea pentru produse, servicii şi capitaluri româneşti şi străine; agresivitatea prezenţei
firmelor româneşti pe pieţele internaţionale - şi distruge în embrion singurele oportunităţi de
dezvoltare oferite agenţilor economici. Cei care motivează astfel de iniţiative prin situaţia
precară a bugetului de stat trebuie să realizeze că s-a ajuns în această situaţie după doi ani care
au fost caracterizaţi în primul rând de absenţa oricăror stimulente pentru dezvoltarea
economică. România este în situaţia paradoxală de a fi printre primele ţări, împreună cu
câteva republici bananiere, în care exportatorii şi investitorii nu se bucură de nici un avantaj
sau sprijin statal. Or, în actuala conjunctură mondială, exportul şi investiţiile reprezintă o
prioritate absolută pentru toate statele, începând cu cele mai dezvoltate. De aceea, trebuie
înţeles că relansarea economică constituie singura sursă şi pentru alimentarea bugetului de
stat, şi pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei. O asemenea relansare este posibilă
numai prin stimularea investiţiilor, încurajarea exporturilor şi a producţiei agricole şi

97
Capitolul 4 . Concluzii şi propuneri

alimentare, restructurarea şi privatizarea întreprinderilor de stat, asanarea sectorului bancar

(inclusiv prin privatizare). Acestea trebuie să reprezinte priorităţile momentului pentru
Executiv şi întreaga clasă politică.
FMI trebuie să-şi concentreze eforturile spre scopurile sale originare, pentru a fi
capabil să asigure funcţionarea economiei mondiale şi a pieţelor financiare şi nu trebuie să
pericliteze echilibrul economic mondial intervenind salvator pe pieţele aflate în dificultate
prin acordarea de ajutoare financiare uriaşe. Folosirea acestor măsuri a dus la accelerarea şi
adâncirea crizei asiatice.
Este imperios necesar ca FMI să revină la scopul său originar, acela de catalizator
al economiei mondiale, schimbarea rolului său de îndrumare şi susţinere a dezvoltării
macroeconomice riscând să-l facă indezirabil. FMI trebuie să-şi îndrepte atenţia spre
construirea unei noi arhitecturi a pieţelor financiare prin creşterea calităţii informaţiilor
bancare, a vitezei de prelucrare a datelor, ceea ce va ajuta foarte mult la atenţionarea din timp
a sistemului financiar în caz de producere a unei noi crize.
Cei mai mari economişti ai lumii afirmă că "FMI este ineficient, inutil şi depăşit".
Fondul Monetar Internaţional, unul dintre cele mai importante organisme financiare ale lumii,
a devenit în ultima vreme o ţintă frecventă a criticilor. Fondul este acuzat de numeroşi
economişti că favorizează sărăcia prin reformele sale de austeritate şi că ajută băncile
imprudente care au oferit împrumuturi ţărilor asiatice, afectate de o gravă criză financiară.
"FMI este ineficient, inutil şi depăşit", afirma William Simon, fost secretar al Trezoreriei
americane, într-un editorial publicat în "The Wall Street Journal", intitulat "Abolirea FMI".
„Retorica nu este cea bună, iar reţetele nu fac nimic pentru a restabili încrederea”,
afirma în "The New York Times" Jeffrey Sachs, director al Institutului Harvard pentru
dezvoltare economică, după ce FMI a impus reforme Thailandei, Coreei şi Indoneziei. El a
acuzat organismul financiar că nu a prevenit fenomenul şi că prin reducerile bugetare
prescrise a transformat criza monetară în recesiune.
Fondul Monetar Internaţional a anunţat că renunţă la programul său de reformare a
sistemului financiar, până ce nu va deţine date complete despre sectoarele private naţionale,
care trebuie să se implice mai substanţial în rezolvarea şi prevenirea crizelor.
FMI a cerut membrilor săi date suplimentare despre sectorul privat care, în opinia
sa, ar trebui să joace un rol primordial în susţinerea organismului financiar internaţional.
Comitetul Interimar al FMI, însărcinat cu realizarea politicilor financiare, s-a întâlnit pentru
prima oară după criza asiatică şi a ajuns la concluzia că FMI trebuie să deţină mult mai multe
informaţii despre membrii săi, pentru a oferi date mai exacte despre propriile operaţiuni. În

98
Capitolul 4 . Concluzii şi propuneri

comunicatul dat publicităţii de FMI se avansează ideea întăririi sistemelor financiare naţionale
şi internaţionale, impulsionând modalităţile prin care FMI monitorizează economiile
membrilor săi şi atrage atenţia că FMI îşi poate declina competenţa de a include în raportul
anual situaţia unei ţări, dacă nu primeşte datele solicitate.
Sectorul privat trebuie să fie implicat mai adânc în eforturile internaţionale de
prevenire sau rezolvare a crizelor mondiale, dând mai multă atenţie analizelor de risc şi
evitând oferirea de garanţii care transformă datoria privată în datorie publică. Comitetul crede
că este foarte important ca toţi creditorii, inclusiv pe termen scurt, trebuie să suporte
consecinţele acţiunilor lor.
Comunicatul FMI prognozează o creştere prevăzător optimistă a economiilor
lumii, deşi arată că există, în continuare, riscuri.
Urmare a criticilor vehemente FMI adoptă un cod de bună conduită pentru evitarea
crizelor. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a adoptat, un cod de bună conduită în materie de
transparenţă bugetară, în vederea furnizării unei informaţii complete asupra sănătăţii
financiare a ţărilor - demers apreciat drept un prim pas pentru evitarea unor crize financiare de
tipul celei deja înregistrate în Asia, în 1997.
Respectivul cod face distincţie între responsabilităţile din sectorul public şi cele
din celelalte sectoare ale economiei, recomandă un cadru clar de gestiune bugetară,
preconizează lămurirea opiniei publice în ce priveşte obiectivele prezente, trecute şi viitoare
ale politicii bugetare. La sfârşitul reuniunii de la Washington, participanţii din ţările membre
ale FMI au subliniat necesitatea consolidării arhitecturii sistemului monetar internaţional, în
lumina recentei crize economice înregistrate în Asia.
Drumul României spre prosperitate nu poate fi trasat exclusiv pe baza unor jaloane
sugerate de Bruxelles şi organismele financiare internaţionale. Şi fac această afirmaţie nu
numai pentru că lumea reală este cu mult mai complicată decât ceea ce spune paradigma
neoclasică; am în vedere şi faptul că fiecare experienţă de progres economic remarcabil din
istoria modernă a presupus o viziune şi o politică publică active. În acest scop trebuie să ne
cunoaştem bine starea actuală şi să stăpânim intelectual şi operaţional programele de
dezvoltare pe care ni le propunem – la nivel de organizaţie privată, de sector public şi la
nivelul societăţii româneşti pe ansamblu.

99