FACULTATEA DE FINANȚE, ASIGURĂRI, BĂNCI ȘI BURSE DE VALORI

MANAGEMENTUL SISTEMELOR BANCARE

ANALIZA ȘI GESTIONAREA RISCULUI

OPERAȚIONAL

BUCUREȘTI

2018

INTRODUCERE
 În ultimii ani, s-a manifestat un interes sporit al nevoii de implantare a unor sisteme
robuste de management al riscului operaţional în structura firmelor din domeniul
financiar.

Această abordare sistematică a managementului operaţional necesită o structură de

control desemnată să cuprindă spectrul complet al riscurilor din cadrul unei firme.
Nivelul crescut de interes în managementul riscului operaţional a fost stimulat de anumiţi
factori:

 Creşterea complexităţii produselor financiare şi mecanismelor de tranzacţionare,

în special a dezvoltării produselor derivate;
 Introducerea unor noi cerinţe de către organele de reglementare, cu atenţie
particulară asupra metodelor de calcul a volumului de capital de rezervă;
 Recunoaşterea limitelor sistemelor anterioare de management al riscului
operaţional şi a faptului că un nivel ridicat al eficienţei acestora poate fi atins
doar prin îmbunătăţirea semnificativă a proceselor şi aplicarea tehnologiilor
moderne; şi
 Creşterea experienţei în aplicaţiile practice ale tehnicilor statistice care să
răspundă provocărilor managementului riscului.
 ANALIZA ȘI GESTIONAREA RISCULUI OPERAȚIONAL

Pentru o mai bună gestinare a riscurilor, pe lângă normele emise cu privire la riscurile
bancare, Banca Naţională a României, a înfiinţat în cadrul ei Centrala Riscurilor Bancare (CRB).
Ea reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea şi centralizarea informaţiilor privind
expunerea fiecărei persoane declarante (instituţie de credit sau instituţie financiară nebancară
înscrisă în Registrul special) din România faţă de acei debitori care au beneficiat de credite şi/sau
angajamente al căror nivel cumulat depăşeşte suma limită de raportare (20.000 RON), precum şi
a informaţiilor referitoare la fraudele cu carduri produse de către posesori.

Sisteme similare de gestiune a informaţiilor de credit funcţionând cu succes în ţări din

Uniunea Europeană cu un grad ridicat de intermediere financiară, cum sunt: Austria, Belgia,
Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Spania.

Cauzele riscului operational:

In ceea ce privesc categoriile de evenimente generatoare de riscuri operaţionale, Acordul

Basel II prezintă o listă a evenimentelor generatoare de pierderi operaţionale, în care sunt
definite principalele evenimente de risc operaţional. Această tipologie a riscurilor nu este însă
exhaustivă, în acord arătându-se caracterul de generalitate al clasificărilor.

La baza riscului operaţional specific societăţilor bancare stau cel puţin următoarele tipuri
de evenimente:

a) frauda internă (raportarea cu rea-credinţă a poziţiilor, furtul, etc);

b) frauda externă (tâlhăria, falsificarea, spargerea unor coduri informatice);

c) condiţiile aferente efectuării angajărilor de personal şi siguranţa locului de muncă

(cererile compensatorii ale personalului, nerespectarea normelor de protecţie a muncii,
promovarea unor practici discriminatorii);

d) practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activităţi (utilizarea

necorespunzătoare a informaţiilor confidenţiale deţinute în legătură cu clientela, spălarea banilor,
vânzarea unor produse neautorizate, folosirea greşită de către clienţi a produselor şi serviciilor
aferente sistemului “electronic banking”);

e) punerea în pericol a activelor corporale (acte de terorism sau vandalism, incendii,

cutremure);

f) întreruperea activităţii şi funcţionarea defectuoasă a sistemelor (defecţiuni ale

componentelor hardware şi software, probleme legate de telecomunicaţii, proiectarea,
implementarea şi întreţinerea defectuoasă a sistemului “electronic banking”);
 g) tratamentul aplicat clienţilor şi contrapartidelor comerciale, precum şi procesarea
defectuoasă a datelor legate de aceştia (înregistrarea eronată a datelor de intrare, administrarea
defectuoasă a garanţiilor reale, documentaţia legală incompletă, accesul neautorizat la conturile
clienţilor, litigii);

h) securitatea sistemului “electronic banking” (angajamente ale instituţiei de credit

rezultate în mod fraudulos prin contrafacerea monedei electronice sau înregistrarea unor pierderi
ori a unor angajamente suplimentare de către clienţi în cazul unui acces defectuos în cadrul
sistemului).

Metodologii de măsurare a riscului operational

Abordările faţă de riscul operaţional se dezvoltă rapid, şi cu toate acestea, în timpul

apropiat, ele nu vor putea atinge nivelul de precizie de care dispun abordările pentru riscul de
piaţă şi riscul de credit. Se consideră că includerea riscului operaţional în calculul suficienţei
capitalului ponderat la risc, este necesară pentru stimularea dezvoltării metodelor de estimare a
riscului operaţional şi asigurarea menţinerii din partea băncilor a capitalului suficient pentru
acoperirea acestui risc.

Acordul Basel II propune trei metodologii de măsurare a cerinţelor de fonduri proprii

pentru riscul operaţional:

a) Abordarea indicator de bază- este cea mai simplă dintre metode. După cum arată şi
numele, în cazul său se utilizează un singur indicator de risc, la nivelul unei bănci,
pentru a se calcula cerinţele de fonduri proprii.
b) Abordarea standard-presupune gruparea activităţilor băncilor în opt categorii:
finanţarea întreprinderilor, activităţi de negociere pe cont propriu, activităţi de detaliu
(retail), activităţi desfăşurate cu clienţi profesionişti, plăţi şi decontări, servicii de
agent, gestiune de active, activitate de intermediere financiară în contul clientelei 16
de detaliu (retail brokerage).
c) Abordarea măsurători avansate- are caracteristic faptul că cerinţele de fonduri
proprii sunt calculate pe baza datelor interne ale băncilor privind pierderile
operaţionale. Potrivit acestei abordări, băncile pot utiliza o metodologie sau o
combinaţie de metodologii, cu condiţia respectării unor criterii de eligibilitate. In
cadrul acestei metodologii se include cele bazate pe volatilitatea veniturilor, cele
bazate pe evaluarea activelor, modelele parametrice etc.

Evaluarea riscului operational- STUDIU DE CAZ

 In cadrul acestei analize, am ales 4 banci reprezentative (Unicredit Bank, Banca
Transilvania, BRD, BCR). Pentru aceasta, am ales 4 dintre cei mai semnificativi indicatori care
ar putea influenta riscul operational.

Pentru
estimarea in E-
views a datelor, am
considerat ca cel mai relevant este modelul cu date PANEL.
 Output-ul rezultat este urmatorul:

In urma rezultatelor obtinute, se poate observa ca veniturile operationale au o importanta

semnifictativa in cazul bancii BCR, comparativ cu celelalte institutii bancare alese in model.

De asemenea, se poate observa ca dependenta dintre variabile este de aproximativ 70,15%. O

importanta deosebita in modificarea veniturilor operationale este de numarul de angajati al
fiecarei banci.
 In cadrul acestui output, se poate observa ca cel mai mare impact pe care il au angajatii
asupra veniturilor operationale, este inregistrat de Unicredit Bank. Din punct de vedere statistic,
acest indicator este mai putin semnificativ in cadrul bancii BRD.
 CONCLUZII

Riscul bancar a apărut odată cu prima activitate bancară. Până la începutul anilor ”80
comunitatea financiar-bancară privea unilateral problema riscului numai din punct de vedere al
creditului, după aceea riscul bancar fiind privit din postura mai multor riscurI.

Deoarece riscurile bancare sunt o problemă generală, care afectează toate sistemele
bancare, din toată lumea, cu ocazia ultimului congres internaţional (International Convergence of
Capital Measurement and Capital Standards - a Revised Framework), cunoscut sub numele de
Acordul Basel II, au fost reglementate noi standarde cu privire la riscurile bancare.

În ceea ce priveşte analiza şi gestionarea riscurilor şi în mod special al riscului

operaţional, aceasta este făcută în concordanţă cu prevederile legale naţionale şi internaţionale,
cu privire la practica bancară, la care România a aderat.

Pentru diminuarea expunerii la riscurile operaţionale, bancile alese in modelul nostrum,

se bazează pe: adecvarea permanentă la reglementările legale şi condiţiile pieţei, pregătirea
personalului, eficienţa sistemelor de control intren (organizare şi exercitare), utilizarea unor
mijloace complementare de reducere a riscurilor: încheierea unor poliţe de asigurare împotriva
riscurilor, extrenalizarea unor activităţi etc.