I nvestitii

1.1. Investitia. Definitie

Ne referim la investitii in legatura cu o activitate care are ca scop folosirea unei sume
de bani in vederea obtinerii unor profituri viitoare. In sens larg investitia reprezinta sacrificiul
unei parti din consumul prezent pentru un consum viitor, posibil si incert.
Sacrificiul are loc in prezent si e sigur. Recompensa pentru el vine mai tarziu, daca
vine, si oricum marimea ei este incerta. In unele cazuri elementul care predomina este timpul
(exemplu: investitia in bonurile de tezaur guvernamentale), in altele riscul este atributul
dominant ( investitia SAFI), iar alteori, ambele aspecte sunt importante (ex.: achizitionarea
actiunilor intreprinderilor care se privatizeaza). Trebuie avuta in vedere si relatia distincta
dintre investitie si economisire. Economisirea poate fi definita mai curand ca un simplu
consum amanat, in timp ce, in timp ce investitia reprezinta de fapt un consum sacrificat in
prezent in intentia obtinerii unui consum viitor mai mare. Investitia mai are in plus si un
caracter real, in sensul ca ea poate determina cresterea in viitor a productiei nationale.

1.2. Tipuri de investitii

In economie exista mai multe tipuri de investitii. Unele dintre acestea presupun
tranzactii financiare intre agentii economice, altele presupun implicarea in tranzactii si a unor
bunuri materiale cum ar fi cladirile, echipamentele industriale mijloacele de transport etc. In
primul caz, investitorul intra in posesia unor active specifice: actiuni, obligatiuni, certificate
de depozit sau bouri de tezaur. In al doilea caz activele rezultate au cu totul alta natura:
fabrici, companii de transport, hoteluri sau magazine. In primul caz este vorba despre
investitii financiare, iar in al doilea caz de investitii reale. De cele mai multe ori nu se poate
face o delimitare precisa, deoarece cele doua tipuri coexista. Trebuie de retinut ca in
perioadele precapitaliste majoritatea investitiilor reale nu implicau nici un fel de tranzactii
financiare. In societatea moderna, aproape orice investitie reala are si o importanta
latura financiara. De la cel mai mic magazin pana la marile corporatii internationale,
activitatea de investitii se sprijina pe credit, actiuni, obligatiuni etc.

1.3. Tipuri de investitori

Termenul speculatie este folosit de multe ori in sens peiorativ. Nu exista
vreo diferenta de esenta intre ce le doua concepte: cel de investitor si cel de
speculator.

Speculatorul reprezinta un tip aparte de investitor, care se individualizeaza
printr-un comportament specific:
speculatorul are o atitudine diferita fata de risc, in comparatie cu investitorul obisnuit :
primul este atras puternic de investitiile cu risc deosebit e mare, cel de-al doilea prefera un
risc cat mai scazut;
decurgand din aceasta atitudine, speculatorul mizeaza pe un profit anormal de mare
corespunzator cu riscul pe care si-l asuma, in timp ce investitorul obisnuit conteaza pe un
castig normal de mare;
speculatorul actioneaza mai mult pe termen scurt, in timp ce pentru o investitie obisnuita
orizontul de timp este relativ mai mare;
in timp ce majoritatea agentilor economici considera ca informatiile si semnalele furnizate
de piata sunt corect interpretate de catre toti, speculatorul crede ca are un avantaj
informational fata de ceilalti, anticipand o evolutie pe care alti nu o intrevad.
Contrar aparentelor, speculatorul nu este un factor de dezechilibru al pietei, ci
dimpotriva, un puternic factor de echilibru. Daca nu ar exista agentii economici care sa preia
riscul pe care alti il evita, mecanismele economice ar avea tendinta de blocare. Prin speculatie
are loc redistribuirea stimulentelor legate de risc.

1.4. Rolul investitiei

Inainte de a defini investitiile internationale, este necesara cunoasterea rolului
economic al investitiei la nivelul economiei nationale. Aceasta chestiune de maxima
importanta a ocupat un loc central in toate curentele de gandire economica.

Investitiile in model clasic

Economistii clasici si mai tarziu cei neoclasici, au constatat ca oferta isi creeaza propria-i
cerere. Astfel s-a creat si dezvoltat suportul teoretic al rolului statului in economie. Acestia
sustin ca:
procesele si fenomenele economice se autoregleaza. Pe termen lung, economia isi
gaseste mereu pozitia de echilibru. In pozitia e echilibru, oferta isi gaseste intotdeauna
propria ei cerere si, in consecinta, folosirea deplina a fortei de munca este asigurata;
investitiile au forme contrarii la scara intregii economii. Economisirea inseamna
retragerea din circulatie a unei puteri de cumparare egala cu sumele economisite. Efectul este
resimtit de cererea agregata care se diminueaza. Are loc astfel contractia activitatii la scara
intregii economii, fenomen denumit in mod uzual recesiune;
investitiile joaca un rol economic expansionist. A investii inseamna a cumpara
bunuri si servicii, intretinand si extinzand activitatea altor agenti economici, efect reflectat in
cresterea outputului economic total, adica a PNB sau PIB;
deoarece intre momentul efectuarii investitie si momentul in care se fac simtite
efectele sale exista un interval mai scurt sau mai lung, are loc aparitia unei cereri
suplimentare care nu are inca corespondent in bunuri si servicii;
deoarece economia revine mereu la starea de echilibru, pe termen lung sumele
economisite vor fi perfect compensate de catre sumele investite. Pe termen scurt, pot exista
neconcordante. Sumele economisite pot depasi uneori sumele investite si invers.
Cresterea sumelor economisite va duce la cresterea ofertei de depuneri la vedere sau
la termen. In consecinta, rata dobanzii se va reduce, incurajand investitiile si descurajand
depunerile. In cele din urma echilibrul se va restabili. Cresterea nivelului activitatilor
investitionale peste nivelul economiilor existente va duce la cresterea cererii de capital de
imprumut. Nivelul dobanzii va cunoaste o tendinta ascendenta, descurajand investitiile si
incurajand depunerile. Dupa cum se observa, in cadrul modelului clasic elementul primordial
care determina nivelul activitatii investitionale dintr-o economie este rata dobanzii.

Multiplicatorul investitiilor

M = multiplicatorul investitiilor;
b = inclinatia marginala spre consum (procentul pe care un agent economic il
cheltuieste pentru consum).
Chiar daca in prezent interventia statului in economie e din ce in ce mai mult criticata
ca principiu, politica in domeniu investitiilor internationale continua sa fie o realitate.
Ea nu reprezinta doar apanajul guvernelor ci si al marilor corporatii transnationale.

1.5. Investitia internationala si formele ei

Formele investitiilor internationala reprezinta modalitatile concrete prin care un agent
economic realizeaza o investitie internationala, adica ori de cate ori:
cumpara actiuni de pe o piata straina sau emise de o firma din alta tara;
cumpara obligatiuni de pe o piata straina sau emise de o firma straina;
construieste pe loc gol o societate noua sau deschide o filiala in alta tara;
acorda un credit financiar unui agent economic dintr-o alta tara sau unui agent
economic strain ce opereaza in propria tara;
preia (achizitioneaza) o firma straina sau fuzioneaza cu o firma straina;
participa cu capital investitional la construirea de societati mixte;
incheie contracte internationale de leasing sau franchising.

Din cele prezentate se poate deduce si definitia termenului de investitie internationala,
care este acea investitie care incorporeaza un element de extraneitate.

1.6. Tipologia investitiilor internationale

Investitia internationala presupune existenta a cel putin doi agenti economici: agentul
economic emitent si agentul economic receptor al investitie. Ca atare , exista doua tipuri de
investitii internationale directe si de portofoliu care se refera la raportul ce se stabileste
intre emitent si receptor.
Atunci cand investitia presupune transferarea catre agentul emitent a posibilitatii de
control si decizie asupra activitatii agentului receptor este vorba despre o investitie directa. In
restul cazurilor, cand investitia nu presupune stabilirea unu asemenea raport, este vorba
despre o investitie de portofoliu.
Investitia de portofoliu reprezinta intotdeauna un plasament pur financiar, o investitie
pur financiara. Investitia directa imbina insa intr-un mod mult mai complex plasamentul
financiar cu investitia reala. Atunci cand agentul emitent ajunge sa controleze agentul
receptor, pe langa fluxul financiar initia apar si alte fluxuri, multe dintre ele avand o
consistenta reala: fluxul de tehnologie, fluxuri de forta de munca, fluxuri manageriale si chiar
fluxuri de bunuri si servicii.
De multe ori, incadrarea unei investitii internationale in unul din cele doua tipuri este
foarte dificila. Intre investitia directa si cea de portofoliu exista o zona gri, in care cu greu
se poate deslusi frontiera. Cel mai bun exemplu in acest sens il constituie achizitionarea de
actiuni pe piata financiara internationala. Deoarece pachetul de control al actiunilor nu
reprezinta un anumit procent fix in totalul actiunilor, ci variaza de la caz la caz, investitia, la
randul ei, se va incadra in unul sau altul din tipurile mentionate.
In mod cu totul conventional, reglementarile si statisticile din SUA cuprind in
categoria investitiilor directe toate tranzactiile care trec dintr-un patrimoniu in altulmai mult
de 10% din actiunile emise de catre o firma. In Franta procentul este de 20%, iar in Germania
de 25%. In general, marimea pachetului de control al actiunilor variaza invers proportional cu
dimensiunea firmei si numarul de actiuni emise de ea.





1.7. Corporatia transnationala principalul operator cu investitiile
internationale

A. De la comert international la investitiile internationale

Cel mai vechi flux economic international este fara indoiala comertul international.
Cunoscut inca din antichitate, acesta a evoluat relativ liniar o lunga perioada de timp.

Capitalismul influenteaza relatiile economice internationale datorita a cel
putin doua procese pe care le provoaca:
dislocarea economiei naturale de autoconsum si inlocuirea ei cu economia de piata;
aparitia unui nou tip de agent economic ; intreprinderea capitalista.

B. Proprietatea capitalista si functiile actiunilor

Exista investitiile economia de piata doua mari tipuri de proprietate privata: proprietatea
privata individuala si proprietatea privata colectiva.

Intreprinderea individuala prezinta urmatoarele caracteristici :

se constituie relativ rapid si cu cheltuieli minime;
nu plateste taxa pe venitul corporatiei, veniturile sunt impozitate ca si cand ar fi
vorba de veniturile unei persoane fizice;
transferul proprietatii catre alti investitori se face intr-un mod relativ greoi si foarte
complicat;
raspunderea proprietarului pentru debitele intreprinderii este solidara si nelimitata;
durata de viata a intreprinderii e limitata de durata de vita a proprietarului acesteia;
accesul la capitalul de imprumut este relativ limitat.

Ca urmare aceste intreprinderi au dimensiuni relativ reduse si se ocupa de activitati
care nu necesita capitaluri mari si tehnologii sofisticate. Desi foarte numeroase ponderea lor
in fluxurile internationale ne este mare.
Intreprinderile care au la baza proprietatea privata colectiva sunt reprezentate , in
principal, de societatile pe actiuni. Principalele lor trasaturi economice sunt:

infiintarea intreprinderii este un proces complex si destul de costisitor, necesitand un
minim de capital si de personal;
datorita existentei actiunilor, transferul proprietatii se face rapid si cu cheltuieli
minime;
raspunderea este limitata in raport cu marimea participarii la capital;
durata de viata a intreprinderii este relativ mare;
veniturile obtinute a urma desfasurarii activitatii economice sunt taxate dublu; odata
ca venituri ale intreprinderii si odata ca venit al actionarilor.







C. Structura organizatorico functionala a firmei capitaliste moderne

Structura organizatorico functionala a intreprinderilor capitaliste din zilele noastre se
constituie din urmatoarele componente de baza:

1. Actionarii reprezinta proprietarii si pretendentii reziduali (in ultima instanta) ai
firmei. Ei au dreptul de revendicare a oricarui castig obtinut de firma dar si obligatia de a
suporta riscurile la care se expune firma.
2. Detinatorii de obligatiuni sunt creditorii firmei. Castigul lor este mai putin riscant
decat cel al actionarilor, el reprezentand plata la data fixa a unei sume fixe.
3. Consiliul de administratie(CA) exercita functia de control asupra
managementului de varf al firmei. CA actioneaza ca un agent al actionarilor.
4. Autorii si revizorii contabili neutrii (nu sunt angajati ai firmei). Ei exercita
controlul direct asupra managementului de varf al firmei.
5. Managerii (de varf) ai firmei exercita conducerea executiva in conditiile
functionarii corespunzatoare a CA si a revizorilor.

D. Operatorii internationali si operatorii transnationali

Operatorii economici internationali sunt intreprinderile nationale care desfasoara in
mod sistematic operat iuni de export import , activitati care ocupa opondere semnificativa
in ansamblul activitatilor intreprinderii. Cu toate ca se manifesta in spatiul economic
international, operatorii internationali sunt circumscrisi spatiului economic national si
continua sa aiba un puternic specific national.
Operatorii multinationali sau transnationali inceteaza de a mai fi circumscrisi unui
anumit spatiu national si isi pierd specificitatea nationala. Cel mai semnificativ tip de
operator transnational este corporatia transnationala.
Activitatea operatorilor transnationali nu duce la substituirea activitatii operatorilor
internationali. Dimpotriva, ca urmare a investitiilor internationale, celelalte fluxuri
economice, in primul rand , comertul international dobandeste o dinamica specifica. Fara
agenti economici internationali si nationali, corporatiile transnationale nici nu ar putea exista.

D. Definitia corporatiei transnationale (CTN)

Nu exista o definitie a CTN concisa si general acceptata, ci mai multe puncte de
vedere cu privire la acestea:
unele definitii pun accentul pe caracteristicile structurale ale firmelor respective,
cum ar fi: numarul de tari in care opereaza firma, nationalitatea actionarilor, compozitia
multinationala a managementului de la varful ierarhic;
altele pun accentul pe caracteristicile de performanta ala firmei, cum ar fi: volumul
absolut sau ponderea relativa a veniturilor, vanzarilor, activelor sau angajatilor provenind
din/sau implicati in operatiunilor la scara internationala ale firmei respective;
unele se bazeaza pe caracteristicile comportamentele ale conducerii de varf a firmei,
cum ar fi aceea de a gandi a mod global.

Ca atare, prin corporatie transnationala intelegem un manunchi de corporatii
controlate de la un sediu central si care isi desfasoara activitatea in mai multe tari.



2.1. Definire. Rol

Investitiile straine directe sunt definite ca proprietatea directa sau indirecta a unei
entitati straine de a detine cel putin 10% din actiunile cu drept de vot ale unei intreprinderi.
O investitie directa straina poate insemna o achizitie, o fuziune, o noua fabrica, extinderea
fabricii sau o absorbire. Aceasta definitie este considerata cea mai buna, asa ca va fi folosita
cand vom discuta investitiile directe straine. Sunt cel putin patru caracteristici care le disting
direct de portofoliul de investitii:
1. Un aspect fundamental al investitiilor directe, ca opuse investitiilor de portofoliu
aste ca investitorul cumpara puterea de a exercita controlul asupra managementului investitiei
si tocmai de aceea nu implica doar capital. Acest lucru implica abilitati manageriale si tehnice
sau cunostinte de marketing. Puterea controlului va varia in functie de distributia actiunilor in
firma respectiva. Explicatia acestui fapt este aceea ca daca un investitor detine peste 30% din
actiunile unei companii si nici un alt investitor nu detine mai mult de 10% aste foarte posibil
sa fie apt de a exercita controlul cu toate ca este minoritate, nedetinand 51% din actiunile
unei companii.
2. O alta diferenta fundamentala este tinta finala a investitorului direct ti a
investitorului de portofoliu. Capitalul de portofoliu are tendinta de a se muta in unele sectoare
din tari straine care au un avantaj asupra respectivelor sectoare interne. Acest avantaj va fi
reflectat de un profit superior. Acest lucrul impus este posibil sa se intample cu o investitie
directa intr-o industrie in care tara sursa are avantajul dar unde acest avantaj poate fi
transferat unei tari straine in folosul acesteia.
3. Vasta majoritate a investitorilor de portofoliu este realizata de persoane fizice sau
institutii si nu de persoane juridice, de companii. Ei au tendinta sa investeasca in persoane
fizice si institutii straine prin intermediul mecanismului pietei de capital strain. In cazul
investitiilor directe straine este normal sa fie facut de companii. Poate implica cumpararea
unei intregi companii sau numai unei parti din aceasta constituind un schimb de proprietate
sau, alternativ, poate consta in cladirea unei intregi noi fabrici in strainatate intr-o forma pe
?verticala sau orizontala? , cu toate ca acestea, reprezentand inca o extensie geografica a
acestei firme. Acestea pot fi motivele diferite de maximizare a profitului imediat. Rezultatul
analizei generale facute la CERT a confirmat acest lucru.
4. Investitiile directe straine nu necesita un flux de capital de la o tara la alta.
Economisti obisnuiau sa se gandeasca la investitiile directe ca la o miscare internationala a
capitalului ce poate avea forme diverse, de exemplu noi actiuni, anumite forme de
obligatiuni, vanzari-cumparari ale actiunilor si obligatiunilor existente prin schimburile de
titluri de valoare sau printr-o varietate de forme si instrumente de credit pe termen scurt.
Singura diferenta pe care economisti ar accepta-o a fost aceea ca investitiile directe sunt
insotite de grade diferite de control si miscare de management si tehnologie.
Investitiile directe straine pot sa joace un rol crucial in restructurarea si refacerea
economica romaneasca pe o crestere sustinuta. Firmele vestice prin introducerea tehnologiei
de varf si a modelelor de management modern la filialele lor deschise Romania vor pune sub
presiune companiile romanesti care vor fi obligate, la randul lor, sa realizeze astfel de
imbunatatiri.
Sunt si alte beneficii pe care o investitie straina le-ar putea aduce, ca de
exemplu: - sporirea productie si a calitatii produselor in concordanta cu standardele
vestice;
- realizarea cantitatii necesare tuturor pietelor potentiale straine sau interne;
- crearea de noi locuri de munca;
- accesul la noi piete

Firmele multinationale isi pot folosi legaturile lor deja formate pentru a importa si
exporta produse din si in Romania sporind astfel greutatea economiei romanesti in economia
mondiala.
Pe de alta parte investitiile sunt componenta cea mai volatila a PIB. Cand exportul de
bunuri si servicii trece printr-o perioada de recesiune si acest declin este, de obicei, datorat
unei scaderi a cheltuielilor pentru investitii. Cu mult mai putin volatile decat investitiile
nationale, investitiile straine directe raspund la mult mai multe determinante decat investitiile
domestice (nationale). Sunt factori care afecteaza investitiile straine directe in Romania si
acestia trebuie considerati nu numai in interiorul economiei ci si in exteriorul ei, pe piata
mondiala.
Investitiile straine directe depind de factori interni dintre care inchiderea in climatul
politic este cea mai importanta dar depinde, de asemenea, si de starea de bum sau de
recesiune a economiei mondiale. Astfel prevederile investitiilor directe straine sunt inevitabil
hazardate. In aceasta lucrare mai multa atentie va fi acordata factorilor interni din Romania.
Va fi facuta o mentiune unor factori economici si politici majori cum ar fi stabilirea unui
cadru de munca regulator dar si de incredere, increderea in compensare imediata in cazul
nationalizarii sau confiscarii de bunuri, cautarea riscurilor legate de rata de schimb,
dezvoltarea infrastructurii (fizica si comerciala), s.a.m.d. De aceea aceasta lucrare va pune
accentul pe masurile practice care trebuie luate de Guvernul Romaniei si de alte oficialitati
pentru a sporii cantitatea de investitii straine directe cu impactul acestora benefic asupra
economiei romanesti.

2.2. Investitiile externe nevoie reala si obiectiva pentru economiile
in tranzitie

Nevoia de capital si de investitii, care se ridica la un nivel mult peste posibilitatile
economice actuale, impune ca o conditie obiectiva apelarea la capital strain sub forma
atragerii de investitii directe de capital, caracteristica comuna a tuturor statelor ex- comuniste.
In acest sens, exista deja un interes de ambele parti, atat din partea investitorilor si
capitalului strain, cat si din partea investitorilor interni. Iminenta integrare a statelor din estul
si centrul Europei alaturi de cele vest europene in UE, stimulata de interese strategice de
ambele tari, impune atat o extindere a cooperarii internationale cu alte state si mai ales cu
cele dezvoltate, cat si o accelerare a tranzitiei la economia de piata, care sa deschida
orizonturi reale cooperarii internationale. De altfel, imediat dupa destramarea sistemului
socialist, tarile din Europa Centrala si de Est au initiat diverse demersuri pentru anumite
actiuni regionale de cooperare cum ar fi intre tarile riverane Marii Negre, crearea de zone
economice transfrontaliere etc. De asemenea, acestea au trecut la solicitarea unor intelegeri
cu Comunitatea Europeana, cu care au si semnat mai tarziu acorduri de asociere, iar pe de alta
parte, acestea au semnat acorduri de liber schimb cu AELS.
Forta necesara accelerarii acestui proces de tranzitie la economia de piata si a aderarii
la UE rezida numai in disponibilul de capital. Constiente de aceste realitati, statele vest
europene, interesate in procesul de atragere a fostelor state socialiste la sistemul economiei de
piata, au demarat ele insele o serie de programe de sprijin comunitar al statelor aflate in
tranzitie. Au fost incheiate acorduri de asociere cu Comunitatea Europeana de catre toate
statele est si central europene. Conditia primordiala a acestei asocieri consta tocmai in
realizarea unei stabilitati economice si politice ca o garantie a ordinii de drept si a
democratiei, precum si la un sistem economic bazat pe economia de piata, care sa creeze
conditii de compatibilitate intre economiile nationale asociate si cele ale statelor comunitare.

Pentru a sprijini acest proces, statele vest europene si-au declarat disponibilitatea de
a acorda statelor asociate o serie de facilitati in relatiile comerciale si de cooperare, precum si
anumite ajutoare de capital prin programe comune cum este programul PHARE, care prevede
acordarea de consultanta si de tehnologie, de know-how necesare retehnologizarii
economiilor de tranzitie.
In acordurile de asociere, U.E. s-a angajat in mod explicit in sprijinirea eforturilor de
consolidare a democratiei si a celor de finalizare a tranzitiei la economia de piata si de creare
a unei economii competitive in aceste state. Mai mult, in acordurile de asociere s-a stipulat ca
comunitatea v-a examina acordarea in anumite circumstante, a unor fonduri pentru
stabilitatea macroeconomica pe care le-a legat si de sprijinul celorlalte state din grupul celor
24 si al institutiilor financiare internationale. Informatii recente preconizeaza o initiativa
americana de genul planului Marshall aplicat in Europa occidentala.
Constiente, la randul lor, ca obstacolul principal pe care il au de infruntat statele in
tranzitie, il constituie lipsa de capital si de investitii in domeniul privat, productiv si al
serviciilor, tarile vest-europene dezvoltate manifesta real interes in acordarea de ajutoare
financiare economiilor in tranzitie. Tranzitia spre economia de piata este caracterizata in toate
statele est si centraleuropene de o instabilitate a economiilor nationale, de declin economic,
de o adevarata criza de capital si o rata periculos de mica a investitiilor, mai ales a celor
productive.
Toate economiile nationale aflate in tranzitie sunt marcate de profunde dezechilibre.
Rata formarii brute a capitalului a scazut la niveluri de-a dreptul alarmate (in Romania sub
20% din PIB) lucru datorat atat scaderii productivitatii muncii si a timpului efectiv lucrat cat
si presiunii sindicale asupra salariilor si scaderii capacitatii manageriale a noii echipe de
conducere. Rata mare a dobanzilor, la care Romania se afla pe primul loc in randul tarilor in
tranzitie a constituit o alta cauza a scaderii ratei de acumulare, precum si a inclinatiei spre
investitii. In aceste conditii este evidenta incapacitatea fiecarei economii nationale foste
comuniste de a face fata singura nevoii absolute de capital pentru a asigura o minima crestere
economica. Nevoia de capital strain rezida deci tocmai din incapacitatea propriilor economii
nationale de a satisface nevoia de capital pentru refacerea economica si pentru relansarea
investitiilor, care in situatia mentinerii reculului din anii imediat dupa 90 risca sa arunce
aceste economii in totala dependenta de lumea dezvoltata, cu grave consecinte pe termen
mediu si lung. Pe de alta parte, aceasta nevoie de capital strain este amplificata si de nivelul
tehnologic mult ramas in urma al dotarilor si productiei industriale din tarile aflate in
tranzitie. Retehnologizarea intreprinderilor din aceste tari este pusa in prim planul strategiilor
de dezvoltare pe termen scurt de catre toate statele est-centraleuropene, retehnologizare fara
de care competitivitatea produselor acestor economii devine deosebit de precara.

1. I.S.D. Factor exogen stimulator

Potrivit estimarilor, nevoia de transferuri pentru tarile Europei centrale si de est ar
reprezenta 50 miliarde ECU anual fata de care Europa poate asigura cca. 22 miliarde ECU
anual, UE detinand la nivelul anilor 1991-1993 cca. 46,5 % din investitiile straine directe in
aceste tari. Ar reveni deci cel mult 2 miliarde de dolari pentru o tara aflata in tranzitie sau
chiar sub 1,5 miliarde de dolari daca ne referim la toate cele 18 state foste socialiste. Este
evident ca un asemenea aport nu poate fi considerat determinant ci doar ajutator. Acest aport
ar putea avea rol mai mare in masura in care acesta s-ar concretiza in tehnologie de varf care
combinat cu posibilitatile de investitii materiale autohtone ar da noilor societati potential
competitiv international. Internationalizarea si globalizarea problemelor economice ale
productiei industriale ale miscarii capitalurilor financiare, fac ca activitatea de investitii sa
devina un de natura globala, cu implicatii asupra tuturor economiilor nationale si asupra
intregii economii mondiale.
In plan general, un raport UNCTAD din anul 1995 reliefeaza faptul ca volumul
investitiilor straine a influentat in mod determinant economia mondiala prin nivelul foarte
ridicat atins care in perioada 1981-1993 s-a cifrat la 2080 miliarde dolari, ritmul de crestere al
ISD fiind superior ritmului de crestere a PIB la nivel mondial. Peste 30% din aceste investitii
provin din UE si peste 21 % din SUA. Orientarea ireversibila a economiilor este-central-
europene spre economia de piata au trezit din partea investitorilor occidentali europeni un
real interes fata de piata investitiilor in aceasta zona a Europei.
Un interes al investitorilor straini este bazat in principal pe dorinta de penetrare pe
pietele acestor state, pe extinderea segmentelor de piata si pe posibilitatea obtinerii unor
produse mai ieftine datorita nivelului scazut al costurilor cu manopera. Mai multe studii
efectuate in randul investitorilor vest-europeni au ajuns la concluzii deosebit de apropiate
privind motivatia acestor investitori de a investi in tarile fost comuniste.
Accesul la piata este esential pentru investitorii straini, chiar si pentru cei strategici,
care vizeaza obiective pe termen lung privind expansiunea pietei produselor si serviciilor
oferite de acesta. Ei urmaresc constructia unor retele de distributie cu efecte sinergice clare.
Desigur ca avantajele costurilor reduse in zona statelor primitoare de investitii straine
nu sunt deloc omise. Chiar o serie de investitori vad in aceasta zona de interese o componenta
esentiala a propriilor strategii. Costul redus al fortei de munca ca si cel al resurselor materiale
este deosebit de atractiv. Nu trebuie omis faptul ca majoritatea firmelor straine investitoare
sunt orientate pe export si numai in mica masura pe satisfacerea unor piete interne ale statelor
primitoare, care nu au perspective de crestere considerabila a cererii interne de marfuri si
servicii.

2.4. Investitiile straine divergente si convergente de interese

Investitiile straine directe constituie prin forma si continut economic o forma a
relatiilor economice si de cooperare internationala. In conditiile unui avant al schimburilor
economice internationale, ce au avut loc sub impactul dezvoltarii economice si sub impactul
politicilor protectioniste ce si-au facut loc dupa politicile de liber schimb, intreprinderile ce
cunoscusera deja o dezvoltare considerabila si devenisera mari corporatii se vad deodata
stingherite de noile politici protectioniste ale unor state nationale noi aparute si dornice sa-si
dezvolte propriile industrii, trec la contracararea acestora prin inlocuirea unor actiuni de
schimb de marfuri clasice cu actiuni de investitii in interiorul acestor state. Apar astfel
primele corporatii internationale. Cele mai renumite exemple sunt constituite din nume ca:
Shell, Standard Oil, British Petroleum, Siemens, Krupp, Ericson, Ciba etc. care au marcat o
prima perioada a practicii investitiilor directe in strainatate, in special in anii 1975- 1995.
In zona statelor nesocialiste, politicile investitiilor straine au continuat si s-au amplificat. Cea
mai evidenta crestere a ISD in tarile occidentale a avut loc in anii de dupa 1965, cand aceasta
crestere a fost de peste 20 de ori numai pana la finele anului 1989.
Abolirea sistemelor totalitare in tarile din Europa centrala si de est nu le-a gasit pe
acestea in necunoasterea practicilor privind investitiile straine in propriile economii nationale,
astfel incat au putu demara in scurt timp anumite politici de atragere de capital strain sub
forma ISD. In legislatia acestora existau deja reglementari care s-au constituit in baze de
informatii pentru perfectionarea legislatiei in materie si care au eliminat anumite piedici in
cale ISD. Piata statelor din Europa centrala si de est a prezentat si prezinta si azi un real
interes din partea capitalului strain, atat datorita calitatii fortei de munca de o calificare
deosebita la nivel profesional sau la nivel de cultura generala, cat si datorita conditiilor de
realizare la costuri mult mai reduse a unor produse de buna calitate. Pe baza unor astfel de
considerente speranta in profituri ridicate ale capitalului strain a fost destul de mare. Orice
investitor urmareste prin investitia pe care o face sa obtina un profit cat mai mare.
In conditiile trecerii la economia de piata, in tarile est-comuniste renaste proprietatea
privata iar principalii investitori incep a fi persoanele sau firmele private. La randul lor si
acestea urmaresc cu prioritate realizarea unui cat mai mare profit. Acest lucru face ca intre
investitorul strain si cel autohton sa existe o anumita convergenta de interese.
Aceasta convergenta de interese la nivel microeconomic se transforma adesea in
divergenta cu interesele macroeconomice. Pentru investitorul privat conteaza mai putin unde
si in ce domeniu se va inscrie proiectul sau de investitie, ci doar daca acesta va aduce
profituri sigure si mari, pe cand interesul macroeconomic cere o anumita orientare a noilor
investitii spre domenii de interes national.
Practica indelungata in domeniul investitiilor straine a dovedit ca investitorii straini au
actionat de fiecare data cu prioritate in interesul propriu, chiar cu completa desconsiderare a
intereselor nationale ale statelor beneficiare de investitii straine. Investitiile straine au slujit
intereselor propriilor lor state si economiilor nationale ale acestora, ceea ce a condus la
dezvoltarea dezechilibrata a zonelor in care s-a investit. Ar fi o grava eroarea daca acest
adevar ar fi trecut cu vederea si nu ar fi luat serios in consideratie. Rezulta ca la nivelul
strategiilor de stat, al macroeconomicului apar serioase delimitari de interese in politicile de
investitii straine.
In conditiile adancirii proceselor de globalizare a problemelor economice si de
intensificare a tendintelor integrationiste pe toate continentele mai ales pe cel european, tarile
aflate in tranzitie au o serie de interese convergente cu cele ale statelor dezvoltate printre care
ar fi de retinut:
armonizarea nivelului de dezvoltare economica si cresterea unor posibilitati sporite
de revitalizare economica a acestui grup de state;
crearea conditiilor de folosire mai intensa a resurselor umane la locul de resedinta al
acestora si prevenirea emigrarii acestora spre tarile dezvoltate industrial;
adancirea diviziunii internationale a muncii in care tot mai multe state sa devina
dezvoltate si sa poata detina si ele un rol de furnizoare de tehnologie si stiinta in schimbul
importurilor, atat de alte cunostinte tehnico stiintifice, cat si de produse finite mai ieftine si
performante;
utilizarea,cu mai mare eficienta