SUBIECTE GLOBALIZARE

1. FORMAREA PIETEI MONDIALE SI A ECONOMIEI MONDIALE.

➢ Formarea pieţei mondiale

O perioadă relativ îndelungată de timp (de la începuturile societăţii umane până aproape
de prima revoluţie industrială din anul 1857, secolul al XVIII- lea - al XIX- lea) acest schimb
reciproc de activităţi s-a desfăşurat cu precădere la nivelul micro-economic (la nivel de
gospodărie individuală, la nivel de unitate economică). În consecinţă, vorbim despre o
economie un caracter închis ce avea drept principal scop autoconsumul.
La sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea situaţia avea să se
schimbe semnificativ. Evenimentele care s-au petrecut în acea perioadă de timp (marile
descoperiri geografice, importantele cuceriri coloniale) au determinat includerea în circuitul
economic a unor noi şi vaste teritorii de pe glob. Practic începe o nouă epocă la nivelul
activităţilor economice la nivel global. Sfera economică şi geografică se va extinde considerabil
astfel încât putem numi secolul al XVI-lea ca fiind secolul apariţiei pieţei mondiale.
Piaţa mondială= este în primul rând o noţiune economică şi nu geografică, ce cuprinde
mai multe subpieţe ce interacţionează şi formează această piaţă unde preţul se formează în egală
măsură datorită unor factori economici, cât şi unor factori extraeconomici; această piaţă având
ca principală caracteristică diversitatea (eterogenitatea).
Constituirea pieţei mondiale a dus la o dinamizare accentuată a activităţii economice la
nivelul microeconomic. Principala formă de organizare este manufactura, care funcţioneză pe
baza unor importuri (de regulă din surse externe), apoi apar filialele în coloniile deţinute de
patroni.
➢ Formarea economiei mondiale

Economia mondială aşa cum se prezintă în zilele noastre, este rezultatul unui întreg proces
evolutiv , al dezvoltării schimbului reciproc de activităţi de la forme inferioare, la forme
superioare, de la simplu la complex.
„Economia” poate fi privită într-o accepţiune foarte largă ca un schimb reciproc de activităţi
ce cuprinde un ansamblu de activităţi ale unei comunităţi umane având ca scop principal
producţia şi consumul bunurilor. „Economia” în general nu poate fi concepută în afara
factorului uman (social).
Putem defini economia mondială ca reprezentând acel stadiu al schimbului reciproc de
activităţi când, pe baza diviziunii internaţionale a muncii sunt implicaţi majoritatea agenţilor
economici de pe glob.
Economia mondială reprezintă un concept multidimensional:
1. dimensiunea tehnico-economică, determinată de utilizarea unei palete în
continuă diversificare de factorii de producţie;
2. dimensiunea geo-politică, determinată de existenţa a peste 190 de state
independente, a unor teritorii încă dependente sau a unor grupări regionale;
3. dimensiunea politico-diplomatică, determinată de capacitatea de negociere a
principalilor protagonişti în arena internaţională.
 2. CARACTERISTICI ALE ECONOMIEI MONDIALE.

Principalele caracteristici ale economiei mondiale sunt:

➢ celulele de bază ale economiei mondiale sunt economiile nationale;
➢ diversitatea sau eterogenitatea- este dată de numărul mare de economii naţionale-
unitare;
➢ apariţia unor multitudini de contradicţii care se modifică de la o etapă la alta;
➢ creşterea gradului de interdependenţă, ajungându-se la constituirea unui sistem de
interdependenţe care stă la baza funcţionării economiei mondiale;
➢ accentuarea regionalizării pieţelor;
➢ diversificarea centrelor de putere, ceea ce determină accentuarea tendinţei de
multipolaritate la scară planetară;
➢ tendinţa de instituţionalizare;
➢ tendinţa de internaţionalizare, reflectată în dezvoltarea schimburilor internaţionale de
bunuri sau servicii şi capitaluri mai repede decât Produsul Intern Brut (PIB) sau chiar
decât producţia industrială a unor ţări. Această tendinţă s-a materializat şi în
diversificarea tehnicilor şi a metodelor de participare la circuitul economic mondial, dar
şi în liberalizarea politicilor economice internaţionale.

3.DIVIZIUNEA INTERNATIONALA A MUNCII SI SPECIALIZAREA

INTERNATIONALA IN PRODUCTIE.

Diviziunea internaţionala a muncii= reprezintă expresia sintetică a tuturor tendinţelor de

specializare internaţională în vederea participării la circuitul economic mondial.
Specializarea internaţională are drept scop adaptarea potenţialului naţional dintr-un
domeniu sau altul la caracteristicile cererii de pe piaţa mondială. Specializarea internaţională
este determinată de o multitudine de factori:
o specializarea în diferite producţii primare este influenţată cu precădere de o serie
de factori naturali. Această specializare este specifică ţărilor în dezvoltare.
o specializarea în produse manufacturate (industriale, prelucrate), depinde în mod
hotărâtor de un complex de factori tehnico-economici precum: nivelul aparatului de
producţie;pregătirea, calitatea specializării forţei de muncă;disponibilităţile de
capital;tradiţiile, etc.
Această specializare este specifică ţărilor dezvoltate.
Dinamica specializări internaţionale a fost determinată atât de factori economici cât şi
extraeconomici. De-a lungul timpului, dinamica specializării internaţionale nu a fost
întotdeauna aceaşi, aşa cum diferite au fost şi obiectivele unora sau altora dintre ţările lumii ce
au vizat un tip sau altul de specializare.
Țările dezvoltate în care regăsim economii cu o medie a productivităţii muncii ce se situează
peste media mondială, orientarea către un tip sau altul de specializare a vizat creşterea unor cote
de piaţă sau a unor marje de influienţă la scară regională sau mondială.
Țările în curs de dezvoltare au vizat cu deosebire folosirea propriilor resurse în interes
naţional şi obţinerea de mijloace financiare necesare susţinerii (finanţării) importurilor vitale
pentru funcţionarea economiei respective.
Există trei tipuri de specializare internaţională:
- specializare inter-sectorială;
- specializare inter-ramură; specializare intra-ramură.
4.CIRCUITUL ECONOMIC MONDIAL: fluxurile cu mărfuri corporale, fluxurile cu
servicii şi fluxurile financiare internaţionale.

Circuitul economic mondial= reprezintă totalitatea fluxurilor economice internaţionale

privite nu ca o simplă sumă aritmetică, ci în strânsa lor interdependenţă. Există trei principale
categorii de fluxuri:
- fluxuri cu mărfuri corporale (materiile prime şi produse prelucrate);
- fluxuri cu servicii;
- fluxuri financiare-internaţionale.
Caracteristicile fluxurilor sunt:
➢ participarea la circuitul economic mondial nu este egală;
➢ circuitul economic mondial are caracter universal şi dinamic;
➢ accentuarea instituţionalizării atât la nivel bilateral, cât şi internaţional;
➢ diversificarea continuă a mijloacelor, tehnicilor şi instrumentelor de participare la
circuitul economic mondial;
➢ creşterea influienţei impactului societăţilor transnaţionale.
Fluxurile de mărfuri corporale= reprezintă componenta tradiţională a circuitului economic
mondial, iar principala caracteristică a acestei categorii de fluxuri o reprezintă schimbarea
raportului dintre comerţul cu produse de bază şi cel cu produse prelucrate, caracteristică ce a
determinat deteriorarea raportului de schimb în defavoarea ţărilor în dezvoltare (fenomen numit
şi „foarfece al preţurilor”).

Fluxurile internaţionale cu servicii

Principalele categori de servicii sunt:
o Servicii sub formă de bunuri;
o Servicii sub formă de prestaţii complementare care însotesc bunurile;
o Servicii care se substituie bunurilor materiale;
o Servicii fără legatură cu alte bunuri.

Fluxurile financiare internaţionale

Reprezintă acele mişcări de valori economice care se exprimă şi se realizează prin mijloace de
plată şi de credit. Una dintre principalele trăsături ale secolului al XX-lea o reprezintă formarea
unei ,,economii financiare” prin aceasta înţelegându-se o economie decuplată de cea reală care
până la acel moment generase în exclusivitate totalitatea fluxurilor financiare.
Definirea fluxurilor financiare internaţionale prin prisma prezentului
Astăzi prin fluxurile financiare internaţionale înţelegem transferul de fonduri financiare de
la un agent economic dintr-o ţară la un altul dintr-o altă ţară, fără a se declanşa în acelaşi timp
o mişcare în sens invers de bunuri şi servicii. În prezent, fluxurile financiare internaţionale le
depăşesc ca importanţă pe cele comerciale. Pe de altă parte, la nivelul raportului dintre dinamica
şi volumul comerţului internaţional şi evoluţia rezervei de valute convertibile şi aur, intâietate
au primele- aceasta însemnând că asistăm la o reducere treptată şi continuă a lichidităţii
internaţionale.
Asistăm la o creştere semnificativă a rolului pieţelor de capital şi concomitent asistăm
la atribuirea unui nou rol pentru băncile comerciale internaţionale.
Asistăm la o creştere fără precedent a mobilităţii internaţionale a capitalurilor ca urmare
a dereglementării sectorului financiar, a înlăturării unor bariere din calea circulaţiei
capitalurilor, dar şi în urma legiferării într-o serie de state a unor măsuri care sporesc gradul de
remunerare dar şi anonimatul.
5.PROCESUL DE ADANCIRE A INTERDEPENTELOR IN ECONOMIA
MONDIALA.

Procesul de adancire al interdependetelor se infaptuieste intr-o lume compusa din

economii internationale intre care exista mari inegalitati sub aspectele nivelurilor de dezvoltare,
dimensiunilor potentialului economic si al puterii.
Interdependetele dintre tarile dezvoltate si cele sub dezvoltate,dintre tarile mari si tarile
mici,dintre cele bogate si cele sarace ,imbraca forme contradictorii reprezentand pt unele relatii
de dominatie,iar pentru celelalte relatii de dependenta.
Dominatia consta in capacitatea unei tari de a exercita influente disimetrice si
ireversibile asupra partenerilor sai
Exista un raport de dominatie atunci cand un stat(o firma) domina un alt stat (o alta
firma)astfel incat cel de al doilea trebuie sa ia intotdeauna in calcul ceea ce face primul,in timp
ce primul poate ignora orice face al doilea.Pentru a putea exprima,,dominatia,, mai multi
specialisti folosesc notiunea de putere economica.

6. TIPOLOGIA PUTERII.
Manifestarea puterii de către state determină şi existenţa unei tipologii a puterii care cuprinde:
a. Puterea regională= prin aceasta înţelegând un stat care joacă un rol
important la nivelul unei reziuni/zone de pe glob;
b. Puterea mondială= prin aceasta înţelegând un stat care are capabilitatea
de a juca un rol hotărâtor pe mai multe planuri şi pe o arie din ce în ce
mai extinsă.
c. Superputerea= prin aceasta înţelegând un stat care beneficiază
pluridimensionarea puterii şi care are capacitatea de a coordona anumite
politici sau acţiuni la scară planetară, de a se implica activ în soluţionarea
unor divergenţe/ conflicte cu impact global şi are capacitatea de a
gestiona situaţii de criză globală/ mondială.
În dinamica exercitării/ manifestării puterii putem vorbi de existenţa mai multor etape:
- În perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, puterea militară
şi puterea politică asigurau un echilibru relativ stabil, ulterior piaţa militară avea să fie
subordonată puterii politice;
- O perioadă relativ îndelungată de timp puterea militară (forţa militară) a
reprezentat singurul, unicul criteriu de măsurare a puterii. A condus fie la ascensiunea,
fie la declinul marilor puteri şi s-a aflat întotdeauna într-un raport de condiţionare cu
puterea economică.
Astăzi o asemenea situaţie ar reprezenta fără indoială o soluţie de risc maxim. Aceasta
pentru că pe de o parte ar duce la formarea/ constituirea unui nou pol (centru de putere)
imposibil de controlat format din companiile producătoare de tehnică şi echipament militar şi
pe de altă parte prin creşterea uriaşă a cheltuielilor cu înarmarea ar determina deficite imense
care ar prejudicia industria civilă şi ar afecta echilibrul la nivel naţional, regional şi mondial.
Aceasta în contextul actual în care costul proiectării puterii militare depăşeşte cu mult ceea
ce-şi poate permite oricare dintre economiile dezvoltate (economiile puternice la nivel
mondial). Per ansamblu puterea poate fi rea sau bună, omnipotentă sau democratică însă s-a
dovedit că ea este necesară pentru ca sistemul să funcţioneze. E la fel de adevărat că
manifestările acesteia, în primul rând a celei politice determină o diversitate de efecte şi în
concluzie o multitudine de abordări pro şi contra.
În realitate, ceea ce contează este modul în care puterea politică respectă legile democraţiei,
antrenează comunitatea la propria ei dezvoltare şi modul în care în general ia deciziile.
În consecinţă pentru a fi onestă şi eficientă puterea politică trebuie să nu mai constituie un
izvor inepuizabil de privilegii, să nu mai fie ritualizată şi solemnizată. O astfel de critică este în
primul rând politică, ea încercând să identifice în manifestarea actuală a puterii elementelor
caracteristice sistemelor de dominaţie totală.
Dintr-o perspectivă socio-politică a raporturilor de putere la nivel mondial, religia poate
fi considerată o identitate de grup şi un important contribuitor la securitatea globală.
Pe de altă parte, politica puterii a motivat şi inspirat mişcarea budistă din Thailanda,
fundamentaliştii creştini din America, naţionaliştii hinduşi din India, militanţii islamişti din
Tanzania.
Aceste mişcări politico-religioase au devenit grupuri de presiune la scară regională sau
continentală rezultând un activism religio-politic. Politica în intersecţia sa cu religia, exprimă
raporturi foarte bine determinate, lupta dintre bine şi rău fiind extrapolată la nivel conflictual în
antagonismul dintre noi şi ei.
În consecinţă, articularea unor centre de putere ordonatoare la nivel mondial şi dinamica
raportului de forţe în general trebuie să ţină seama de vectorul religios care continuă să
demonstreze că reprezintă un atribut al puterii cu o semnificaţie însemnată în relaţiile
înternaţionale.

Exercitarea puterii la nivel mondial în perioada 1945-1969 – Blocada

Berlinului; Proclamarea R.P. Chineze; National Security Council ’68 (NSC
’68)

7.MULTIPOLARITATEA IN ECONOMIA MONDIALA.

O prima viziune/conceptie asupra puterii a avut-o Herodot-el identificand puterea unuia

singur,a unui grup si puterea maselor.
Existenta puterii ridica cel putin trei probleme si anume: cui apartine putera?, in ce scop
este folosita?, care sunt instrumentele exercitarii acesteia?
Conceptul de putere poate fi divizat in trei elemente distincte:
-actul prin care sunt influentati alti factori;
-capabilitatile folosite pentru ca influenta sa fie reala;
-reactia fata de act.
In conceptia lui Max Weber exista trei tipuri de putere si anume:
-puterea carismatica(divinitate)
-puterea traditionala(calitatea de mostenitor)
-puterea rationala(actiuni care asigura tuturor dreptul la libertate si egalitate)
Principalele susrse ale puterii sunt:
-controlul asupra securitatii
-controlul asupra productiei
-controlul asupra creditului
-controlul asupra cunoasterii
-controlul asupra izvoarelor de informatii
Controlul asupra ideilor(credintelor)
Campurile complementare ale puterii:
-puterea fizica(ceea ce reprezinta potentialul material-resursele naturale,sol,subsol,natura)
-puterea economica
-puterea politica(regimul politic,stabilirea lui )
-puterea militara
-puterea sistemului national de valori(puterea civilizatiei)
Manifestarea puterii de catre state determina si existenta unei tipologii a puterii care
cuprinde:
-puterea regionala prin aceasta intelegand un stat care joaca un rol important la nivelul unei
reziuni/zone de pe glob
-puterea mondiala prin aceasta intelegand un stat care are capabilitatea de a juca un rol hotarator
pe mai multe planuri si pe o arie din ce in ce mai extinsa.
-superputerea prin aceasta intelegand un stat care beneficiaza pluridimensionarea puterii si care
are capacitatea de a coordona anumite politici sau actiuni la scara planetara,de a se implica activ
in solutionarea unor divergente/conflicte cu impact global si are capacitatea de a gestiona
situatii de criza globala/mondiala.

8.SOCIETATEA POSTINDUSTRIALA.
Conceptul propus este acela de a defini, în termenii sistemului social și economic,
stadiul de dezvoltare ulterior celui realizat de societățile industriale.
Dacă societățile industriale au fost definite de o dezvoltare puternică a sectorului
industrial, epoca postindustrială a presupus o tranziție de la o economie bazată pe industrie la
una bazată pe servicii.
Această transformare a afectat diferite domenii ale societății și a fost însoțită de o
revoluție tehnologică care a implicat schimbări profunde în sistemele de gestionare a
informațiilor și de comunicare.
Societatea se învârte în jurul informațiilor. Dacă în societatea industrială generarea de
energie electrică a fost motorul schimbării, în societatea postindustrială informațiile și sistemele
de transmitere a informațiilor devin unghiulare ale progresului. Prezența tehnologiilor
informației și comunicațiilor și rolul lor fundamental în structura socială postindustrială au
determinat unii teoreticieni să se refere la această perioadă ca la "vârsta informației".
Caracteristicile societății postindustriale:
 - Forța economiei este concentrată pe servicii, aceasta fiind zona economiei cu cea mai
rapidă creștere. Activitățile economice ale sectorului terțiar (transport și servicii publice),
sectorul cuaternar (comerț, finanțe, asigurări și imobile) și cele quinale (sănătate, educație,
cercetare și recreere) sunt cele mai importante în această etapă.
- În timp ce în epoca industrială s-au apreciat cunoștințele practice, în etapa
postindustrială cunoștințele teoretice și științifice sunt extrem de importante. În acest context,
universitățile devin piese cheie pentru a răspunde nevoilor unui sistem cu o cerere ridicată de
profesioniști cu cunoștințe avansate, care permit să profite de revoluția tehnologică.

9.EXERCITAREA PUTERII LA NIVEL MONDIAL IN PERIOADA 1945-1969-

BLOCADA BERLINULUI.

Decizia lui Stalin de a bloca reconstrucţia Germaniei rămâne una istorică. Concret, ruşii au
început să se amestece în traficul comercial către Berlinul de Vest, iar începând cu 24 iunie
1948 au interzis orice trafic.
Preşedintele Truman al SUA nu şi-a asumat riscul declanşării unui nou război fiind şi într-
un an electoral şi a luat decizia de a forma un nou pod aerian deasupra Berlinului. Deşi la început
această decizie a fost privită cu scepticism, s-a dovedit a fi o decizie deosebit de inspirată şi a
funcţionat un an (mai 1948- iunie 1949), iar punctul maxim înregistra un trafic de 13.000 de
tone/zi. Practic această decizie a schimbat destinul politic al lui Truman care va câştiga un nou
mandat de preşedinte al Statelor Unite, iar pentru europeni era cel ce putea să alunge de la uşă
pericolul sovietic.
Mai mult decât atât în aprilie 1949 se va forma Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord
(N.A.T.O.).

10. EXERCITAREA PUTERII LA NIVEL MONDIAL IN PERIOADA 1945-1969-

PROCLAMAREA R.P. CHINEZE.

Republica Populară Chineză a fost proclamată la 01 octombrie 1949 însă administraţia

americană nu va recunoaşte China Comunistă. Washingtonul avea să se răzgândească în anul
1972. În această situaţie MAO (conducătorul Chinei la acea dată) se va îndrepta către
Moscova pentru a obţine finanţarea necesară transformării Chinei. Va rezulta o înţelegere cu
plusuri şi minusuri.
MAO a obţinut suma de 300 de milioane de dolari credite comerciale pe 5 ani însă cu
dobânzi considerabile. A desfiinţat privilegiile Rusiei în porturile din Manciuria precum şi la
calea ferată din acea zonă şi în plus Stalin i-a oferit principalul său spion pe care-l avea în biroul
politic al Partidului Comunist Chinez. Cu alte cuvinte, MAO nu a reuşit să obţină bomba
atomică (principalul său obiectiv) şi a fost obligat să accepte înfiinţarea de societăţi mixte.

11. EXERCITAREA PUTERII LA NIVEL MONDIAL IN PERIOADA 1945-1969-

NATIONAL SECURITY COUNCIL 68.

Preşedintele Harry S. Truman a însărcinat Consiliul General să realizeze o reevaluare

a politicii americane în contextul războiului rece. A rezultat un scenariu apocaliptic Rusia
potrivit acestui document datorită publicităţii abia în 1970 urma să-şi impună puterea sa
absolută, iar America în consecinţă era nevoită era nevoită să contractezee această tentativă prin
construcţia unei politici şi a unui sistem economic viabil pretutindeni în “lumea liberă”.
Altfel spus trebuiau realizate alianţe puternice pretudindeni în lume sub conducere
americană indiferent care ar fi fost costurile. Atâta timp cât ruşii nu puteau fi obligat să facă
vreo concesie accentul se centra pe creşterea puterii militare ceea ce însemna un efort financiar
considerabil. O astfel de opţiune avea să nu fie deloc pe planul americanului de rând care peste
noapte avea să plătească taxe şi impozite mai mari.

12. EXERCITAREA PUTERII LA NIVEL MONDIAL IN PERIOADA 1945-1969-

RAZBOIUL DIN COREEA.
Principalul rezultat al acestui război fără învingători constă în faptul că a dat startul unei
curse nebune a înarmării care treptat s-a dovedit că a afectat într-o mai mare măsură Uniunea
Sovietică şi a contribuit în mod semnificativ la căderea comunismului.
Coreea s-a aflat sub dominaţie japoneză din anul 1905 până în anul 1945 când această
dominaţie a fost înlăturată de ruşi şi de americani, coreenii primind instruire militară şi de la
unii şi de la ceilalţi. În anul 1948 s-au format guverne separate iar americanii şi-au retras trupele,
preşedintele Harry S. Truman considerând că apărarea Coreei nu este esenţială. Războiul civil
a fost inevitabil, Kim Ir-Sen (conducătorul Coreei de Nord) a invadat Sudul înainte ca dictatorul
Sygman Rhe să-şi poată aduna forţele pentru a ataca Nordul. O astfel de situaţie venea cum nu
se poate mai bine pentru noua politică a presedintelui Truman.
Altfel spus era momentul ca America să iasă la rampă, ceea ce s-a şi întâmplat. Consiliul de
Securitate al Natiunilor Unite la presiunea americanilor şi în contextul în care ruşii hotărâseră
să părăsească lucrările în semn de protest pentru nerecunoaşterea Chinei Comuniste a votat
pentru intervenţia în Coreea.
Americanii erau convinşi că Rusia (Uniunea Sovietică) nu va interveni pentru că nu-şi dorea
cu siguranţă declanşarea unui nou război mondial. S-a dovedit a fi o estimare corectă însă numai
până la un punct.
Mao Tze Dun şi liderii chinezi erau tot mai convinşi că americanii după ce vor învingepe
comunişti în Coreea se vor îndrepta spre China. Asta l-a determinat pe conducătorul chinez să
ţină trupele de “voluntari” (prima tranşă a fost 200.000 de oameni- octombrie 1950) recucerirea
Seulului se va realiza abia la începutul anului 1951. Chiar dacă americanii făceau faţă acestor
noi coordonate ale războiului, acesta devenea din ce în ce mai popular în SUA. E adevărat că
atâta timp cât ruşii nu interveneau direct, devenea tot mai clar că America n-ar avea cum să
piardă acest război. Stalin a furnizat echipament militar Chinei însă la un preţ exorbitant şi pe
de altă parte nu a asigurat aşa cum promisese protecţie aeriană.
Această politică de risc redus a liderului sovietic se datora faptului că era convins că
americanii nu pot să câştige acest război cu mijloace convenţionale. Mai mult decât atât reţeaua
de spionaj sovietică îi certificase faptul că preşedintele Truman luase decizia să nu folosească
bomba atomică.
Războiul trena, ceea ce conducea implacabil spre începerea negocierilor, ceea ce s-a şi
întâmplat, negocierile au fost începute de Harry S. Truman şi au fost continuate începând din
anul 1953 şi ulterior finalizate de noul preşedinte de la Casa Albă Dwight David Eisenhower.
În fapt sfârşitul acestui război a însemnat începutul reconstruirii celor două Corei. Altfel
spus un război fără victorie care nu a făcut nimic altceva decât să crească propastia între cele
două poluri. Va începe o cursă fără precedent a înarmărilor, iar Rusia înconjurată de state pro-
americane (Turcia, Grecia) trebuie să aloce fonduri din ce în ce mai mari în loc să se concentreze
pe reconstrucţia, pe dezvoltarea ţării. Schimbările de la vârf dintre două superputeri vor
influenţa semnificativ dinamica războiului rece.
13. EXERCITAREA PUTERII LA NIVEL MONDIAL IN PERIOADA 1945-1969-
CRIZA BERLINULUI.
Se realiza la nivelul anilor 1958-1962 şi a fost provocată de Nikita Sergheevici Hruşciov în
condiţiile în care devenise conducătorul suprem în Uniunea Sovietică.
Pe 04 octombrie 1957 primul sputnic zboară pe o orbită circumterestră timp de 96 de
minute. Vor urma alţi opt marcând fiecare câte un record şi demonstrând că tehnologia spaţială
sovietică este cea mai avansată din lume la acel moment. În acel timp Berlinul reprezenta pentru
occident “călcâiul lui Achille”.
Germania de Vest era deja membră a NATO iar ruşii erau foarte des preocupaţi de faptul
că aceasta ar putea intra în posesia armelor nucleare.
Finalizarea acestui conflict prin împărţirea oraşului în două părţi distincte (13 august 1961)
s-a realizat in condiţiile în care poziţia americanilor era serios afectată de faptul că ruşii
reuşiseră primul zbor al unui om în spaţiul cosmic (Yuri Alekseyevich Gagarin) şi pe de altă
parte de eşecul, de dezastrul din Golful Porcilor din Cuba.
Ulterior în anul 1969 ruşii aveau să iniţieze un tratat asupra Berlinului (Andrei Kemenici-
preşedintele Uniunii Sovietice) si care se finaliza printr-un acord cvatripartid pe 03 septembrie
1971. Acest moment înseamnă practic recunoaşterea Republicii Democrate Germania de către
accident, Germania de Vest (Republica Federală Germania), iar Berlinul înceta să mai fie o
ameninţare la adresa păcii mondiale.

14. EXERCITAREA PUTERII LA NIVEL MONDIAL IN PERIOADA 1945-1969-

CRIZA CUBANEZA.

Criza cubaneză sau criza rachetelor reprezintă momentul în care războiul rece a fost foarte
aproape să se transforme într-o confruntare nucleară, într-un război mondial, a început pe 14
octombrie 1962 şi s-a încheiat pe 28 noiembrie 1962. Această criză s-a declansat după ce în
aprilie 1961 exilaţii cubanezi sprijiniţi de CIA eşuau lamentabil în încercarea de a-l înlătura pe
Fidel Castro.
Pe 14 octombrie 1962 serviciile secrete americane informau că sovieticii construiau baze
de lansat proiectile de rază mijlocie în Cuba.
Pe 23 octombrie 1962 a început carantina Cubei, pe 25 octombrie- vase ruseşti navigând
spre Cuba au fost deturnate, pe 26 octombrie- Nikita Sergheevici Hruşciov i-a telegrafiat lui
John Fitzgerald Kennedy pentru ai comunica disponibilitatea de a începe negocierile, pe 27
octombrie a cerut public demontarea bazelor americane de rachete din Turcia şi pe 28 octombrie
a făcut de asemenea publică decizia de a demonta şi de a îndepărta toate armele ofensive
sovietice din Cuba, ceea ce se va şi întâmpla până la sfârşitul anului.
În noiembrie preşedintele John Fitzgerald Kennedy va retrage blocada navală şi ulterior
americanii îşi vor retrage bazele din Turcia.
Criza cubaneză a reprezentat un moment deosebit de dificil pentru securitatea globală şi în
egală măsură a evidentiat dorinţa comună a SUA şi a Uniunii Sovietice de a evita o confruntare
majoră directă.
Din acest moment confruntările aveau să fie transferate spre Vietnam, Etiopia, Somalia,
Angola, Mongolia, Afganistan, etc..
 15. EXERCITAREA PUTERII LA NIVEL MONDIAL IN PERIOADA 1945-1969-
RAZBOIUL DIN VIETNAM.

Acest război a început în perioada lui John Fitzgerald Kennedy. A fost continuat de
Lyndon Johnson şi încheiat de Nixon. Americanii erau convinşi de rolul pe care-l juca
Indochina. Pierderea Vietnamului ar fi putut antrena un efect de domino, materializat cu
prăbuşirea altor state precum: Loos, Cambogia, Thailanda şi chiar Japonia şi Filipine.
Atunci când preşedintele Kennedy s-a instalat la Casa Albă, în Vietnam nu erau mai mult
de 1.500 de americani dintre care mai puţin de jumătate erau consilieri militari, iar guvernul de
la Hanoi (capitala Vietnamului)- proamerican se menţinea prin sprijinul economic acordat de
SUA.
În anul 1963 erau peste 16.000 de consilieri americani şi fusese trimis material de război de
ultimă generaţie. Preşedintele Lyndon Johnson a moştenit un război pe care nu şi l-a dorit şi
în toţi cei şase ani în care l-a administrat s-a bazat pe sprijinul Congresului pentru a-l purta aşa
cum a crezut de cuviinţă.
Acest război de o duritate extremă se baza pe două concepţii total diferite: americanii luptau
pentru a-i face pe nord-vietnamezi să renunţe la obiectivele lor şi să se aşeze la masa
negocierilor, în timp ce aceştia din urmă doreau cu orice preţ să reunifice Vietnamul; ceea ce s-
a şi întâmplat.
Începând cu anul 1965 în SUA apar mişcările de protest, iar în anul 1968 aceste mişcări se
înteţesc în condiţiile escaladării violenţei interne, a divizării politice şi a dezordinii dintr-o serie
de oraşe libere. În anul 1969, la Casa Albă se instalează preşedintele Richard Milhous Nixon
(cunoscut mai ales sub numele de Richard Nixon), iar politica americană se schimbă
fundamental. Programul noului preşedinte al SUA viza retragerea progresivă a trupelor
americane şi acordarea unui sprijin puternic pentru sud-vietnamezi.
Decizia ca soldaţii americani să lupte în Cambogia face ca anii 1960-1970 să reprezinte
apogeul mişcărilor împotriva războiului. Încetarea definitivă a focului va fi anunţată în mod
oficial în ianuarie 1973. Americanii ieşeau din război cu un bilanţ dezastros: - în jur de 60.000
de morţi declaraţi;
- peste 300.000 răniţi;
- mai mult de 150 miliarde $ cheltuite.

16. EXERCITAREA PUTERII LA NIVEL MONDIAL IN PERIOADA 1969-1979 SALT

I , SALT II; ACORDUL DE LA HELSINKI.
Cea de-a doua perioadă cuprinsă între anii 1969 – 1979 (numită şi deceniul destinderii).
Principala caracteristică a aceastei perioade reprezintă o relativă extindere a relaţiilor între cele
două super-puteri. Cu siguranţă schimbările politice şi noile viziuni în ceea ce priveşte politica
externă, atât la nivelul SUA, cât şi la nivelul Uniunii Sovietice au jucat un rol hotărâtor.
În mod concret extinderea constă în încercarea de a construi un nou tip de relaţie. Cu
siguranţă un astfel de obiectiv era determinat şi de raportul de forţe existent în acel moment la
nivel planetar.
Economia americană se confruntă cu un declin evident ceea ce reclamă reducerea bugetului
apărării. De cealaltă parte Uniunea Sovietică ajunsese la paritate nucleară cu SUA. Adică
Richard Nixon avea nevoie de colaborarea cu Moscova pentru a ajunge la un acord de pace cu
Hanoi-ul.
Preşedintele american avea aptitudini remarcabile pentru politica externă, el fiind
persoana potrivită pentru a negocia un acord de control al armamentului.
 Acordul pe care Richard Nixon şi Henry Alfred Kissinger l-au conceput pentru
Moscova a rămas în istorie sub denumirea de parteneriat.
SUA recunosc paritatea strategică a Uniunii Sovietice, nu vor încerca să intervină în
Împeriul Sovietic şi vor deschide calea către investiţiile şi tehnologiile moderne occidentale.
Americanii doreau ca ruşi să-i ajute să iasă onorabil din Vietnam şi să recunoască interesele
mutuale ale super-puterilor în sfera lumii a treia. Cele două super-puteri mondiale înţelegeau
poate mai bine ca oricând că stabilitatea era obiectivul principal; ceea ce îi făcea pe americani
ca pentru prima oară după anul 1945 să invite pe ruşi la pace.
În egală măsură Moscova, continua să-şi consolideze poziţia de superputere militară,
armamentul nuclear ca şi cel convenţional se face în prim proces de dezvoltare.
Flota de submarine se extindea, ba mai mult construiau un portavion pentru a asigura
accesul şi succesul Uniunii Sovietice oriunde în lume. Mai mult decât atât în unele domenii ale
construcţiilor de rachete, ruşii erau lideri mondiali.
Într-un asemenea context din punctul de vedere al ruşilor raportul de forţe se înclina
implacabil în favoarea lor.
În anii 1968 şi 1969 disensiunile dintre Uniunea Sovietică şi China se vor acutiza
semnificativ. Preşedintele SUA, Richard Nixon avea să surprindă întreaga lume în februarie
1972 când a zburat la Beijing pentru a-l întâlni pe MAO.
Principalul obstacol în calea relaţiilor chinezo-americane era fără îndoială Taiwanul. SUA
puseseră în practică politica celor două Chine şi anume: Republica Populară Chineză din
teritoriul continental şi Republica Chineză din Taiwan. De cealaltă parte poziţia Beijing-uluiera
cât se poate de fermă: „Nu există decât o singură Chină”. În urma acestei întâlniri SUA aveau
să-şi retragă trupele şi echipamentele militare din Taiwan (Washington-ul recunoscând
Republica Populară Chineză).
Era o situaţie nouă şi total neşteptată ce demonstra cât se poate de evident că din punct de
vedere militar lucrurile se complicau putându-se vorbi de trei super-puteri: SUA, Uniunea
Sovietică şi China. În plus eforturile administraţiei Richard Nixon de a dezvolta sisteme
defensive antirachetă a îngrijorat semnificativ Moscova. Era un domeniu în care americanii
erau mai avansaţi, iar ruşii nu-şi propuneau să facă cheltuieli suplimentare pentru a menţine
concurenţa.
Acesta este contextul în care Uniunea Sovietică se arată interesată de negocieri privind
limitarea armelor strategice. De cealaltă parte americanii erau şi ei interesaţi de un astfel de
acord, acesta reprezentând cel mai evident semnal că super-puterile au trecut de la confruntare
la dialog.

SALT- Society for Applied Learning Technology (Societatea pentru Tehnologie

Aplicată Learning)
A fost semnat de Leonid Brejnev şi Richard Nixon în anul 1972 la Moscova. Acest
acord limita dezvoltarea sistemelor defensive antirachetă nefăcând progrese semnificative nici
în privinţa celor ofensive. Au fost încheiate acorduri de cooperare în domeniul sănătăţii, în
domeniul cosmic, iar cele două părţi au convenit asupra prin cipiilor de bază care urmau să le
guverneze relaţiile, inclusiv o declaraţie de principiu în vederea extinderii cooperării pentru
evitarea unor confruntări militare.
De asemenea, acest acord stabilea şi regulile de conduită comună pentru rezolvarea
eventualelor situaţii de criză. În anul 1973 Leonid Brejnev va face prima vizită în SUA, vor fi
semnate acorduri referitoare la colaborarea în domeniul agriculturi, al transporturilor, al
cercetării mării şi oceanelor, dar şi un acord general privind contractele, schimburile şi
colaborarea în domeniul ştiinţei, tehnicii, al învăţământului şi al culturii.
A fost semnat şi un acord referitor la principiile de bază ale tratativelor ulterioare pentru
limitarea armelor strategice ofensive stabilind cadrul pentru negocierile din cadrul SALT 2.
După şapte ani de eforturi SALT 2 avea să fie semnat de James Earl „Jimmy” Carter şi
Leonid Brejnev la Viena în anul 1979.

Exercitarea puterii la nivel mondial în perioada 1969-1979 – schimbări politice; Acordul

de la Helsinki. Un alt moment important al acestei perioade în reprezintă iulie 1973, când la
Helsinki a avut loc o conferinţă la care au participat 33 de state inclusiv din NATO, pactul de
la Varşovia sau SUA.
A rezultat un acord semnat la 01 august 1975 de Leonid Brejnev şi Gerald Ford din partea
celor două super-puteri, dar şi de alţi şefi de state. Ruşii îşi atinseseră scopul. Pentru acest lucru
a trebuit să accepte pentru prima dată caracterul universal al dreptului omului, precum şi faptul
că ideile şi oamenii puteau să circule liber în Europa.
Adică era pretul pe care trebuia să-l plătească referitor la inviolabilatea frontierelor stabilite
în anul 1945.
În pofida acestor momente caracteristice unei încercări de a dezvolta o politică de destindere
au fost şi cazuri în care s-a putut constata interesul celor două super-puteri pentru a-şi extinde
sfera de influenţă. Spre exemplu în Europa dezamorsarea problemei Berlinului părea că
îndreaptă Germania de Vest către o poziţie de neutralitate.
Acest lucru nu s-a întâmplat Helmut Schmidt având o politică de vizibilă apropiere faţă
de Washington. De asemenea, în Orientul Mijlociu conflictul dintre Egipt şi Israel (în care au
fost implicate şi Siria şi Iordania) a arătat la fel de evident implicarea şi poziţia celor două super-
puteri şi nu în ultimul rând în Africa, poziţia faţă de conflictele din Angola, Congo, Etiopia,
Guineea sau Mozambic, arată cât se poate de clar că lumea a treia trezea interesul marilor puteri.

17. EXERCITAREA PUTERII LA NIVEL MONDIAL IN PERIOADA 1979-1991. A

TREIA PERIOADA A RAZBOIULUI RECE.

Perioada a III-a cuprinsă între anii 1979 – 1991 (unii o numesc un al doilea război
rece)
Semne ale sfârşitului destinderii încep să apară din anul 1977. În timpul negocierilor
asupra Tratatului SALT 2, Helmut Schmidt şi ruşii doreau ca în acest tratat să fie incluse şi
armele destinate scenelor europene.
James Earl „Jimmy” Carter (preşedintele SUA al vremii de atunci) a refuzat categoric.
Cancelarul Germaniei de Vest va ceda, iar sovieticii vor riposte prin instalarea de proiectile
SS20 în Europa Centrală şi de Est. O decizie discutabilă care va avea să fie contrabalansată de
NATO prin instalarea în anul 1979 a rachetelor de tip Cruise şi Pershing II. Fără îndoială că
intervenţia sovietică în Afganistan, avea să declanşeze acutizarea relaţiilor între cele două
super-puteri. Concret, un conflict militar în care forţele implicate erau partidul popular
democrat din Afganistan de orientare marxistă şi susţinut de forţele sovietice şi de cealaltă parte
rebelii islamişti mujahedini susţinuţi de SUA, Arabia Saudită şi Pakistan.
Acest război a durat nouă ani într-o desfăşurare aproximativ similară cu cea din Vietnam,
Uniunea Sovietică fiind principalul pedant. În plan politic prăpastia dintre cele două puteri
continuă să se adâncească. Astfel, în anul 1980 preşedintele James Earl „Jimmy” Carter a
recomandat sportivilor americani să nu participe la Jocurile Olimpice de la Moscova, iar în
anul 1984 Moscova interzicea sportivilor ruşi participarea lor la Jocurile Olimpice de la Los
Angeles.
Preşedintele James Earl „Jimmy” Carter chiar dacă a sporit bugetul militar, a creat o
forţă rapidă de reacţie, a instalat rachetele MX şi a semnat acorduri militare secrete cu China.
Pentru faptul că nu a reuşit să facă să funcţioneze economia americană a fost considerat un
preşedinte slab. În consecinţă Ronald Reagan îi va lua locul la Casa Albă.
 Noul preşedinte al SUA va adopta o atitudine relativ simplă faţă de ruşi. El considera că
nu are rost să negocieze, atâta vreme cât Uniunea Sovietică oricum ar fi încălcat acordurile
semnate. În viziunea sa singura soluţie câştigătoare era superioritatea nucleară faţă de Uniunea
Sovietică şi lupta împotriva intervenţiilor sovietice în lumea a treia.
Administraţia Reagan va anunţa că a descoperit acea breşă de vulnerabilitate datorită
căreia prima lovitură nucleară sovietică ar fi devastat SUA. Folosind această ipoteză îndoielnică
va promova o politică de creştere accelerată a cheltuielilor militare pe tot parcursul anilor ’80.
În martie 1983 va face publică iniţiativa apărării strategice, ceea ce a rămas în literatură sub
denumirea de “Războiul stelelor”, care concret însemna formarea unui scut de apărare în spaţiu
din spatele căruia SUA ar fi putut lansa prima lovitură nucleară.
În anul 1985 liderul suprem al Uniunii Sovietice devine Mihail Sergheevici Gorbaciov,
iar ministru de externe Eduard Şevardnadze. Acest tandem avea să aducă un nou sistem de
lucru intitulat “Noua Gândire Politică” care avea să devină tot mai popular în lumea
occidentală. În esenţă principalele componente ale acestuia erau:
• confruntarea dintre cele două super-puteri este neproductivă;
• puterea militară nu garantează securitatea care poate fi atinsă doar prin
mijloace politice şi găsirea unor soluţii comune;
• securitatea unui stat nu poate fi sporită dacă acest lucru se face în
detrimentul altui stat;
• conflictul dintre super-puteri în lumea a treia a adus Moscovei puţine
avantaje tangibile, însă a contribuit la sporirea presiunii dintre cele două super-
puteri;
• toate statele sunt independente;
• valorile universale comune (drepturile omului, nefolosirea forţei în
rezolvarea problemelor politice, democraţia) ar trebui să reprezinte fundamentul
actelor decizionale în politica externă;
• abordarea prin prisma ideologiei de clasă a strategiei de politică externă
ar trebui abandonată în favoarea intereselor comune ale omenirii;
• Uniunea Sovietică reprezintă un stat normal care nu are ca obiectiv
stăpânirea lumii şi îşi doreşte să se afle în relaţii de strânsă cooperare cu toate
celelalte state;
Afganistanul constituia un obstacol major în calea acestei noi gândiri politice punând
lumea occidentală şi cea islamică pe poziţii antagonice.
La nivel general Uniunea Sovietică avea probleme vizibile şi a continuat politica de
subvenţionare externă, iar statele est-europene înregistrau datorii din ce în ce mai mari faţă de
ea. În plan militar era o deosebire semnificativă între politica americană dusă de Ronald
Reagan şi apoi de George W. Bush şi cea a lui Mihail Sergheevici Gorbaciov.
În timp ce preşedintele Ronald Reagan, reintera angajamentul faţă de iniţiativa apărării
strategice, Gorbaciov surprindea pe toată lumea în ianuarie 1986 când propunea dezactivarea
tuturor armelor nucleare până în anul 2000.
În anul 1988 la Organizaţia Naţiunilor Unite Mihail Sergheevici Gorbaciov, a făcut
public faptul că Uniunea Sovietică îşi va aduce unilateral efectivele militare, iar trupele
sovietice staţionate în Republica Democrată Germană, Cehoslovacia şi Ungaria vor fi retrase.
La acest anunţ în aceeaşi zi şeful statului major va demisiona.
În viziunea optică a acestuia reducerea armamentului convenţional nu va putea fi făcută
decât cu condiţia reciprocităţii americane. În consecinţă Mihail Sergheevici Gorbaciov se
vedea angajat într-un joc încordat de mare miză, cu propria armată. În anul 1989 la Casa Albă
se instalează George W. Bush avându-l ca secretar de stat pe James Baker.
Mihail Sergheevici Gorbaciov va continua să facă o serie de concesii militare fără a
primi în schimb nimic sau aproape nimic. Prin politica sa Mihail Sergheevici Gorbaciov
devenea tot mai popular în occident, dar avea tot mai multe probleme acasă. Deşi şi-a propus
obiective generoase, acesta nu a reuşit să găsească soluţiile economice, financiare pentru a
rezolva problemele URSS. În consecinţă, poziţia sa devenea tot mai şubredă în august 1991
avea să se producă o tentativă de lovitură de stat iniţiată de proprii săi oameni. Pentru Mihail
Sergheevici Gorbaciov totul va lua sfârşit în decembrie 1991, când liderii Rusiei, Belorusiei
şi Ucrainei s-au întâlnit lângă minsc pentru a hotărâ dizolvarea Uniunii Sovietice şi înfiinţarea
unei confederaţii deschise pe state independente şi anume ”Comunitate de State Independente
(CSI)”.

18. SUA IN ECONOMIA MONDIALA.

Dezvoltarea SUA a fost influenţată în mod semnificativ de o serie de condiţii istorice

favorabile:
• nu a cunoscut feudalismul şi a trecut direct la capitalism ceea ce a permis societăţii
americane să se dezvolte încă de la început ca o societate civilă deschisă;
• teza de bază a declaraţiei de independenţă este cea a drepturilor inalienabile dăruite
de creator tuturor oamenilor (nu regăsim o ierarhizare în societate);
• într-un timp relativ scurt a fost creată o piaţă internă uriaşă care a stimulat din plin
creşterea economică;
• standardizarea şi producţia de serie mare au apărut încă de timpuriu în SUA fiind
practic impuse de talia vieţii americane;
• într-o perioadă relativ scurtă sistemul şi modul de viaţă americane devin monopolul
etalon (principalul model pentru tinerele generaţii din întreaga lume).
Pentru SUA începutul secolului al XX-lea reprezintă şi începutul expansionismului
după sfârşitul celui de-al doilea război mondial în anul 1948 va iniţia planul Marshall, iar în
anul 1949 tot din iniţiativa americanilor va semna Tratatul Atlanticului de Nord (ia fiinţă
NATO). Americanii vor acorda un sprijin financiar şi logistic Japoniei, restituindu-i acesteia
rolul de zid de apărare împotriva expansionismului comunismului în zonă.
Toate acestea erau posibile în contextul în care SUA devenea cea mai bazată ţară după
cel de-al doilea război mondial deţinând 2/3 din rezerva de aur a planetei.
Caracteristicile principale ale modelului american sunt liberalismul; capitalismul; libera
iniţiativă.
Modelul economic american se individualizează prin:
• preponderenţa proprietăţii care presupune libertatea deplină a indivizilor în procurarea
şi utilizarea fenomenelor de producţie.
• prin motivaţia pentru profit- putându-se vorbi despre un cult al maximizării profitului;
• piaţa şi concurenţa ocupă un loc central în strategia naţională de dezvoltare;
• relaţia guvern-mediu de afaceri este clar stabilită printr-o legislaţie care reglementează
modul şi tipul de intervenţie al statului în economie;
• prin deplina libertate a consumatorului.
America a înţeles încă de timpuriu rolul pe care-l joacă în producerea dezvoltării
cercetarea, inovarea. În consecinţă, regăsim o cooperare eficientă între sectorul public şi privat
în acest domeniu în condiţiile în care SUA continuă să aloce cele mai mari fonduri din lume
pentru cercetare şi dezvoltare.
 Începutul celui de-al treilea mileniu aduce o multitudine de probleme cu consecinţe
majore pentru economia americană:
➢ atacurile de la 11 septembrie 2001;
➢ intervenţia militară în Irak;
➢ criza imobiliară;
➢ criza finaciară 2008.
Toate acestea s-au transformat în factori care au pus sub o presiune fără precedent cea
mai puternică economie de pe planetă. Aşa se face că SUA a înregistrat în anul 2008 o creştere
de 1,3%, o rată a somajului de 8,5%, o scădere semnificativă a consumului, a producţiei
industriale şi a PIB-ului.

19. JAPONIA IN ECONOMIA MONDIALA.FACTORII DETERMINATI SI

DIMENSIUNEA ,, MIRACOLUI JAPONEZ,,
Japonia ramane in istorie cu cel mai spectaculos moddel de dezvoltare.Reprezenta la
sfarsitul celui de al doilea razboi mondial o tara infranta si o economie ruinata pentru ca in anii
70 sa se claseze intre puterile economice mondiale.Japonia cu o forta de munca ce beneficiaza
de unele dintre cele mai mici niveluri de salarizare,ceea ce multimea cu putin poporul
nipon,printr-o disciplina impinsa la extern(spiritul de sacrificiu),printr-o cooperare aproape
perfecta intre patronat si angajati(plasarea binelui colectiv inaintea celui personal,individual)si
folosind din plin ajutorul logistic si financiar acordat de SUA,pentru Japonia nici un obiectiv
economic nu va fi imposibil de realizat.
Caracteristicile strategiei japoneze:
-s-a bazat pe un import masiv de tehnologie moderna,licente
-nu s-au angajat in cursa inormanilor,orientandu-se pe cresterea productiei industriale,reusind
relativ repede sa constituie o piata interna seminificativa
-regim de interventie eficienta a statului in economie prin politica creditelor ieftine
-s-a bazat pe o politica foarte eficienta a formarii,pregatirii,calificarii fortei de munca.
Miracolul japonez reprezinta ascensiunea spectaculoasa a economiei japoneze
materializata in plasarea acestei tari incepand cu deceniul al 7 lea al mileniului trecut in pozitia
de lider mondial in numeroase domenii.De exemplu dupa ce de al 2 lea razboi mondial in
domeniul industriei constructoare de motocicleta sau de automobile Japonia nu reprezinta
nimic.
In anii 70 atat in industria constructoare de automobile,cat si de motociclete Japonia
devine lider mondial.Aceeasi situatie o regasim si in alte domenii(in productia de:
casetofoane,telefoane,televizoare; in constructia de nave; in productia de:
otel,cipurilor,robotilor industriali).Companiile japoneze devin jucatorii principali in productia
de ceasuri,industria de aparatura electrocasnica, in domeniul informatic pe piata
semiconductorilor,in domeniul produselor de consum curenr sau al serviciilor . 70% din roboti
industriali la scara mondiala provin din Japonia.
 Japonia este tara care a pierdut cel de al doilea razboi mondial ,dar cu siguranta la
castigat pe cel economic care a urmat.In perioada 1992-1998,Japonia este tara cu cea mai mare
rezerva valutara din lume.

20. UE IN ECONOMIA MONDIALA, PREZENT SI PERSPECTIVE.

Astăzi Uniunea Europeană reprezintă cea mai de succes grupare integrationistă ( 27 de
state membre – in ianuarie 2020 Marea Britanie a părăsit UE) fiind rezultatul unui proces
gradual de integrare. Fără îndoială actuala configuraţie a Uniunii Europene nu era posibilă fără
a se produce transformările economice, sociale şi politice din Europa Centrală şi de Est de la
sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 (socialismul).
Sfârşitul comunismului a însemnat un moment neaşteptat în Europa Centrală şi de Est
care a marcat începutul unor transformări majore la nivelul fostelor ţări comuniste (socialiste).
Numitorul comun la nivelul tuturor acestor ţări la constituit dorinţa de schimbare radicală atât
în plan politic, social, cât şi economic.
O astfel de schimbare profundă nu putea să fie obţinută decât în urma unui proces foarte
complex de reforme care să cuprindă un spectru foarte larg. Dacă din punct de vedere politic
succesele nu au întârziat să apară materializându-se în:
- democratizarea vieţii politice;
- în pluripartitismul;
- în alternanţa la guvernare.
Din punct de vedere economic, schimbarea s-a produs mult mai greu şi mai lent. Toate
aceste economii se confruntau cu grave probleme economice care după schimbările politice
mentionate au continuat să se acutizeze.
Concret, în perioada imediat următoare acestor transformări toate aceste economii sau
comprimat în condiţiile în care acest proces ar fi fost dublat de orientarea către un tip sau altul
de specializare eficientă şi de un proces de restructurare eficient, aceste economii ar fi putut
deveni mai flexibile şi mai competitive într-o perioadă de timp relativ scurtă.
Din păcate însă întărzierea programelor de reformă şi amânarea restructurării aveau să
arunce aceste economii într-o criză semnificativă. Schimbarea structurii proprietăţii se va
produce cu o dinamică mult mai lentă faţă de orizontul de aşteptare şi în plus strategia folosită
pentru realizarea acestui obiectiv primordial se va afla în permanenţă în centrul dezbaterii
polemicii politice. Decizia de schimbare radicală s-a materializat în desfiinţarea Consiliului de
Ajutor Economic Reciproc (CAER)- Pactul de la Varşovia.
Acest grup de ţări ajunseseră să producă la sfârşitul anilor ’90- 1/3 din producţia
insustrială mondială şi de cereale şi deţinea o pondere de 11% din comerţul mondial.
Desfiinţarea şi renunţarea la aceste pieţe, la mijloacele şi tehnicile de piaţă folosite şi
reorientarea către noi piaţe concomitent cu scăderea semnificativă a producţiei industriale au
generat o recesiune de proporţii la nivelul acestor ţări.
Într-un astfel de context, echilibrarea, stabilizarea acestor economii şi găsirea unor
soluţii, căi pentru producerea unor dezvoltări durabile deveneau principalele obiective pentru
aceste ţări. În plus de reuşita acestor reforme depindea consumul şi dinamica sprijinului
financiar şi a investiţiilor străine directe absolut necesare relansării acestor economii.

21.CHINA IN ECONOMIA MONDIALA.

China prezinta o tara care-si conduce politica economica dupa sloganul,,o tara,2 sisteme,, ,
reusind sa imbine ceea ce parea imposibil: capitalismul si comunismul. Dupa cel de al doilea
razboi mondial a avut o politica deosebit de eficienta in domeniul educatiei,pregatiri,calificarii
fortei de munca,reusind in mare aparte eradicarea analfabetismului ,a dezvoltat o retea
performanta de univeristati de stat. Rolul hotarator in dinamica spectaculoasa a economiei
chineze la avut politica de deschidere economica,initiat in 1979. China a devenit cea mai
importanta piata din lume,dupa ce vanzarile auto au crescut in 2009 cu 46% reusind sa
detroneze America dupa 100 de ani de suprenatie. China este univers al paradoxurilor si este
impotriva politicilor FMI.

22. RUSIA IN ECONOMIA MONDIALA.

Sfarsitul RR inseamna destramarea fostei Uniuni Sovietice, Rusia devenind
principalul stat al CSI-ului.
Perioada 1992 – 1998 a reprezentat o perioada controversata pentru Rusia,
caracterizata printr-un mediu de afaceri putin dezvoltat si incert, printr-o deteriorare a
conditiilor de viata si prin lipsa reformelor eficiente.
La inceputul anului 1997, finantele Rusiei se aflau intr-o stare lamentabila , tara
confruntandu-se cu probleme financiare deosebit de grave, ce culminau cu neplata salariilor sau
pensiilor.
Declinul Rusiei s a accelerat in urma crizei financiare si economice din Asia,
declansata in 1997, in urma careia au asistat la scaderea preturilor la petrol Rusia fiind unul
dintre principalii exportatori de petrol, s a confruntat cu pierderi semnificative. Concret, chiar
daca si a marit oferta, a exportat cu 9% mai mult decat anul anterior, a incasat cu aproape
25%mai putin.
In egala masura, autoritatile de la Moscova, la acel moment nu erau capabile sa
colecteze mai mult de 20% din impozitele si taxele datorate statului , salariile nefiind platite
luni de a randul.
Intr-o astfel de situatie de criza, Rusia a incercat sa si acopere deficitul bugetar prin
imprumuturi din ce in ce mai mari, acumuland dobanzi inverse; cresterea accentuate a datoriilor
si ritmul accelerat al cresterii deficitului bugetar, au diminuat increderea investitorilor si a
depozitarilor in rubla ruseasca . Prabusirea acesteia a fost prevenita temporar de banca centrala
prin credite de la FMI, mostenind o datorie de peste 90miliarde dolari, de la fosta Uniune
Sovietica , Rusia a continuat sa se imprumute ajungand la o datorie externa de peste 150miliarde
dolari.
In iulie 1998, Guvernul de la Moscova a irosit aproximativ 4 miliarde dolari in 2
saptamani, incercand sa evite devalorizarea rublei.
In august 1998, guvernul rus a avut nevoie de un nou imprumut de la FMI , pentru a-
si plati datoriile . Moscova nu a acceptat conditiile impuse de fond si , in consecinta, s a produs
inevitabilul , adica, devalorizarea rublei. Prabusirea a fost dramatica, intr-o saptamana rubla
pierzand jumatate din valoarea ei.
Foarte rapid si bursa s a devalorizat , valoarea actiunilor scade sub valoarea initiala de
la deschiderea acesteia, din 1995 situatia foarte dificila din Rusia a fost determinate si
intretinuta de o serie de factori printer care:
- un process de privatizare care nu a dat rezultate scontate;
- o reglementare insuficienta a vietii economice;
- un system bancar slab
- formarea unor conglomerate in diferite sectoare: finante, industrie, mass- media, care au ajuns
sa poata exercita o puternica influenta asupra statului;
- o componenta sociala insuficienta a problemelor de reforma de unde rezulta pierderea
sprijinului popular;
- un mare dezechilibru inceea ce priveste bogatia si o economie bazata nu prea mult pe schimbul
in natura sip e economia subterana.
 In primul deceniu al mileniului al 3 lea , Rusia isi va schimba semnificativ atitudinea
si pozitia. Venirea la Berlin a lui Vladimir Putin, in 1999, poate sa insemne tot mai mult
renasterea Rusiei.

Rusia – principalele schimbari aduse de Vladimir Putin

Printre principalele schimbari aduse de Vladimir Putin se numara:

1) schimbarea de pozitie fata de noii imbogatiti ai vremii; cele mai elocvente exemple:
condamnarea la 7 ani de inchisoare a lui Boris Berezovski , patronul cel mai mediatic
din Rusia, condamnarea la 10 ani a lui Mihail Hodorkovski, patronul celei mai mari
companii petroliere din Rusia.
2) Recastigarea controlului international asupra resurselor energetice ; exemplu: cazul
Sahalin II , cea mai mare investitie private eficienta vreodata in lume, de peste 22
miliarde dolari pe care statul rus a blocat o, cerand despagubiri pentru daune
ecologicede 11 mld dolari sip e care a deblocat o abia dupa ce Gaspromul a devenit
actionar majoritar.
3) Recuperarea Asiei Centrale prin cooptarea fostelor Republici Sovietice din Asia
Centrala, Kazahstanul, Turkmenistanul si Uzbekistanul intr-un parteneriat strategic ,
detinand rezultate semnificative de gaze naturale si petrol, esentiale pentru economia
Uniunii Europene, ale Chinei, Indiei, Japoniei.
4) Constituirea unui pol euroasiatic, prin formarea organizatiilor pentru cooperarea de la
Shanghai (Organizatia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), care cuprinde Rusia,
tarile central asiatice, China si India.

23.SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL DE LA BRETTON WOODS.

Dupa cel de al doilea RM , perioada poate fi constituita din 2 etape distincte: principala diferenta
intre cele 2 perioade, in ceea ce priveste piata financiara internationala rezulta din diferentele
semnificative dintre cele 2 sisteme monetare internationale pe baza carora functioneaza acesta
in respectiva perioada de timp. Concret, in perioada imediat, urmatoare dupa al doilea RM au
asistat la aparitia unui system monetar intern , cel institutionalizat la Bretton Woods, un system
monetar care a generalizat teoriile si practicile monetare in conformitate cu raportul de forte
existent la nivel mondial. Acest system monetary a reprezentat o incercare in mare parte reusita
de cooperare internationala intr-o problema maxima importanta pentru economia mondiala. A
generat o piata financiara relativ stabila , o disciplina a partilor internationale si a asigurat intr-
o masura suficienta necesarul de finantare pentru procesul de relansare al economiei nationale
afectate de cel de al II lea RM.
In egala masura, a cuprins si o serie de neajunsuri , care s au perpetuat , s-au agravat
, au generat o criza de system si in final , au determinat , lichidarea sau disparitia acestuia.
Concret si consecintele bune si cele mai putin bune , vizeaza cele 4 principii care au
stat la baza acestui system monetary international. Acestea sunt:
1) etalonul aur – dolar si rolul international al dolarului ;
2) principiul universalitatii;
3) principiul stabilitatii paritatilor si cursurilor de schimb;
4) principiul crearii unei reserve echilibrate de lichiditati.
In 1971, lucrurile se vor schimba fundamental, in urma unor presiuni din ce in ce mai
mari asupra dolarului American si in urma sistemului economic si financiar din acel timp.
Pe 15 august 1971, se va hotara suspendarea convertibilitatii in aur, a monedei
americane.
 Pe 18 decembrie 1971, in urma Acordului de la Washington se va decide
devalorizarea dolarului cu 7,89 % si largirea marjei de fluctuatie a cursului de schimb de
paritatea nationala cu +- 2,5%.
Din 1973, cursurile valutare vor varia zilnic, in urma flotarii generalizate a monedelor.
Din acest moment, incepe o noua etapa pentru piata financiara, pentru economia mondiala in
ansamblu.
Aceasta liberalizare a pietei financiar globale genera o multitudine de consecinte
care, astazi, putem spune, ca, din pacate, au fost gestionate discutabil.

24.ROLUL FMI IN ECONOMIA MONDIALA.

Este creat la 27 decembrie 1945 si este o institutie finacciara internationala.

Misiunea Fmi este aceea de promovare a cooperarii monetare internationale, a comertului
international si stimiularea cresterii economiei durabile. De asemenea, acesta pune la dispozitie
resursele membrilor care intampina dificultati in balanta de plati. Sunt membre 189 de state.
FMI a fost creat prin tratatul de la Breetan Woods din iulie 1944 asigurand ca scop promovarea
unei economii mondiale sanatoase.

25.CRIZA ASIATICA SI CRIZA MEXICANA.

➢ Criza asiatică (1997 – 1999)

Această criză s-a declanșat în Thailanda, în iulie 1997 și a fost cauzată de decizia Guvernului
de a liberaliza cursul de schimb al monedei naționale, bath-ul. La scurt timp, moneda naționala
s-a devalorizat semnificativ, iar Thailanda, care avea o datorie externă uriașă, aproape a intrat
în faliment. Criza Thailandei s-a răspândit și către țările din jur, afectând puternic toată regiunea
Asiei de Sud-Est. Țările cele mai afectate, în afară de Thailanda, au fost Coreea de Sud și
Indonezia. Criza asiatică a durat 2 ani, după care economia zonei și-a revenit treptat.

➢ Criza mexicana

Criza economiei mexicane a fost cauzată, în mare parte, de rațiuni de natură politică sau, mai
simplu zis, de măsuri adoptate de președintele Mexicului în vederea “mituirii” populației,
pentru a putea câștiga și urmatorul mandat.

Astfel, înainte de 1994, pe fondul unei perioade de înflorire și în condițiile menținerii unui
control strict asupra cursului valutar, economia Mexicului a început să simtă o serie de
dezechilibre, unele fiind provocate, după cum am spus, de rațiuni politice.

Președintele Mexicului de la momentul respectiv, Carlos Salinas de Gortari, a decis ca înainte

de alegeri să investească o sumă importantă de bani în creșterea salariilor și a pensiilor, fapt ce
a dus la creșterea deficitului bugetar până la un nivel imposibil de susținut.

Cu toate acestea, respectivul președinte a pierdut alegerile, iar noul ales a decis să renunțe la
controlul cursului valutar, lăsând moneda națională (peso) să fluctueze liber.

În nici o săptămână, moneda națională s-a devalorizat cu 80% față de dolar, respectiv de la 4 la
7,2 peso pe dolar.
Autoritățile americane s-au sesizat și au intervenit cumpărând peso direct din piață și garantând
Mexicului un împrumut de 50 de miliarde de dolari.

Datorită acestei implicari, situația economiei Mexicului a revenit la normal după numai 3
săptămâni, iar moneda națională s-a stabilizat la 6 peso pe dolar.

26. CRIZA FINANCIARA INTERNATIONALA( FONDURILE DE ACOPERIRE,

IMPRUMUTURILE SUBPRIMA SI MECANISMELE DE SECURITATE)

Globalizarea pietei financiare a insemnat aparitia unor noi produse financiare,dar si a

unor noi jucatori
Azi ,cand suntem plina criza financiara,ne putem pune intrebarea:,,ce a declansat-o,,. A
fost declasanta de mai multi factori in principal de fondurile de acoperire,de credite subprime
si mecanismele de securitizare.
Totul a inceput in august 1971 odata cu anularea convertirii in aur a dolarului
American.Sfarsitul anului 2007 si inceputul anului 2008 in intreaga lume o serie de jucatori au
contractat credite pentru a face plasamente in titluri securizate.
Problemele au inceput sa apara din 2006,insa americanii le-au tratat ca pe niste cazuri
izolate ,devenind problema globala la sf anului 2007.Bancile americane s-au vazut in situatia
de a recunoaste adevarul si anume ca o mare parte din datoriile americane generate de creditele
subprime nu vor mai fi recuperate niciodata.Criza determinata de creditele subprime,este
declansata
Orice banca comerciala indiferent cat de puternica este se bazeaza pe ipoteza ca nu toti
creditorii isi vor retrage banii in acelasi momente
In aceste conditii orice banca de pe planeta da faliment.
Fondurile acoperire a riscurilor sunt in realitate niste fonduri, care nici nu acopera ,nici
nu protejeaza,ci incearca sa profite la maxim de pe urma fluctuatiei pietei.Acest lucru se poate
realiza prin deschiderea unor pozitii scurte cu niste active si a unor pozitii lungi cu altele
A deschide pozitii lungi sau a intra pe lung inseamna a te pune in pozitia de a
castiga,daca valoarea activelor creste
A deschide pozitii scurte inseamna a te pune in pozitia de a castiga,daca pretul activelor
scade.
Imprumuturi subprime sunt denumite subprime pentru ca ele vizeaza titluri de rang
B,imprumuturi de a doua sansa sau credite pentru imprumuturi care nu se califica pentru cea
mai buna rata de dobanda,datoria istoricului lor sau profilului lor de credit.
Creditele subprime sunt riscante si pt imprumutanti si pentru imprumutatori,datoria
combinatiei dintre ratele mari ale dobanzilor si istoricul de credit nesatiscator al imprumutului.