Sunteți pe pagina 1din 7

Academia de Studii Economice Bucuresti

Criza rachetelor cubaneze

Criza rachetelor cubaneze


I.Contextul mondial A.Introducere Devenea tot mai evident ca ,intr un conflict nuclear va castiga tara care va putea sa si distruga adversarul inainte ca acesta sa poata riposta,prin urmare, avantajul revea tarii ale carei baze militare(nucleare) erau mai aproape de centrele vitale ale adversarului. In perioada de inceput a cursei inarmarii nucleare , era favorizata URSS aceasta avandu le mai dispersate(Moscova Leningrad, Dombass,Mtii Ural centre din siberia) spre deosebire de SUA care le aveau concentrate in nord estul tarii. California ,zona marilor lacuri si alte regiuni nefiind inca suficient de dezvoltate . numai ca in timp ce americanii dispuneau de baze in Europa de Vest, Orientul Mijlociu si Extremul Orient care le ofereau capacitatea de a interveni in timpul cel ami scurt,sovieticii nu aveau la indemana baze apropiate de teritoriul statelor unite. Ca urmare, gasesc solutia Cuba,statul insular aflat la numai 100 si ceva de kilometri departare de sudul SUA. B. Relatia Cubei cu Rusia Criza din Cuba se inscrie intr-un context international de revenire la razboiul rece dupa relativa destindere a anilor 1953-1956. Criza rachetelor cubaneze este punctul culminant al unui proces care a inceput cu trei ani mai devreme, in timp ce guerilele cubaneze ale lui Fidel Castro - refugiat in Sierra Maestra in 1956 - au ocupat Havana, dupa un lung mars de-a lungul insulei, alungandu-l de la putere pe dictatorul Batista, multa vreme sustinut de SUA. La sfarsitul anilor 50 ai secolului trecut, Fidel Castro era un tanar avocat nationalist, care isi dorea pentru tara sa o mai mare independenta fata de Statele Unite, ca si profunde reforme sociale, dar care nu era inca nici comunist, nici partizan al unei rupturi cu marea putere vecina. Intransigenta americanilor, pe care proiectele revolutionare ale lui Castro ii nelinisteau si care s-au grabit in a vedea in el un dictator marxist, a fost cea care l-a propulsat pe liderul cubanez in tabara sovieticilor si va transforma incetul cu incetul experienta castrica intr-un regim inspirat din modelul in vigoare in Europa de Est. Pe de alta parte, sfarsitul presedintiei lui Eisenhower a fost marcat de o rapida degradare a raporturilor dintre SUA si Cuba. Americanii i-au sprijinit pe anticastristii refugiati in Florida, iar ulterior s-a semnat acordul comercial dintre Cuba si URSS (februarie 1960) care prevedea cumpararea de catre rusi a cinci milioane de tone de zahar (principala resursa cubaneza) in cinci ani si nationalizarea intreprinderilor americane (august 1960). Astfel, La

Washington a fost decis un embargou total asupra comertului american catre Cuba (octombrie 1960). In acest timp, URSS si-a proclamat prietenia fata de Cuba si a facut cunoscut faptul ca va apara insula impotriva unei agresiuni americane, la nevoie utilizand chiar armele atomice. Cuba reprezenta un punct evident de atractie pentru URSS, deoarece ii dadea ocazia sa puna ferm piciorul in emisfera vestica. Uniunea Sovietica aspira catre expansiunea in spatiul vestic si Statele Unite se temeau ca instituirea unui stat marxist sustinut de rusi in Cuba va marca inceputul unei expansiuni rapide a comunismului de tip sovietic in toata America Latina si Centrala. In momentul in care Fidel Castro a inceput sa faca pasi spre a pune capat dominarii economice a insulei de catre SUA si s-a autodeclarat comunist, Hrusciov(conducatorul Uniunii sovietice) a sesizat posibilitatea unei lovituri majore in favoarea URSS in razboiul rece. Informaiile obinute de ctre Hrusciov, din diverse surse, privind situaia din Cuba i permanenta ameninare american asupra insulei au ntrit convingerea c era nevoie de o soluie n for pentru a se putea asigura viitorul socialismului n Cuba. Ministrul Aprrii al URSS, marealul Rodion Malinovski, l-a informat pe secretarul general al PCUS de faptul c rachetele americane aflate n Turcia puteau s loveasc centrele vitale ale Uniunii Sovietice n interval de 10 minute. Rachetele sovietice aveau nevoie de 25 de minute pentru a atinge SUA, pornind din interiorul URSS. Interventia trupelor sovietice in Cuba a primit denumirea codificata de Operatiunea Anadir. n prima etap a Operaiunii Anadir (iunie-iulie 1962) s-a realizat deplasarea, n apele teritoriale cubaneze, a unei escadre de nave maritime, n condiii de strict alert de lupt, sub pretextul unei aplicaii navale de doutrei zile ntre Insulele Bermude i Marea Caraibelor. nainte ca navele s ajung la destinaie, marealul S. Biruzov, comandantul forelor sovietice de rachete, a sosit n fruntea unei delegaii militare sovietice, la Havana, pentru o recunoatere preliminar a porturilor, aerodromurilor i zonelor de desfurare a rachetelor, precum i pentru discuii oficiale cu liderii cubanezi. La sfritul lui iunie, Raul Castro, ministrul aprrii de la Havana, a sosit la Moscova n calitate de emisar confidenial mputernicit s discute i s semneze tratatul de baz dintre cele dou ri. n conformitate cu tratatul, ce urma s fie fcut public n timpul vizitei lui Hruciov n Cuba, programat n noiembrie 1962, trupele sovietice aveau s se supun legilor cubaneze, iar unitile militare ale ambelor ri aveau s rmn sub comanda guvernelor respective. Programul detaliat de realizare a Operaiunii Anadir a fost aprobat de marealul Malinovski la 4 iulie 1962. ntre 15 iunie i 15 noiembrie 1962, o ncrctur de 230.000 de tone de materiale i 40.000 de oameni trebuiau s fie transportate pe mare, de apte nave de transport, pn n Cuba. Erau prevzute 115 sau 120 de drumuri. Primele nave trebuiau s ajung n porturile cubaneze la data de 1 august 1962. Ministrul Aprrii al URSS a delegat unui grup de opt generali, condui de generalul A. Gribkov, autoritatea de a supraveghea desfurarea de trupe i de a controla situaia pe uscat att n Uniunea Sovietic, ct i n Cuba. Cnd

trupele din Cuba ar fi fost gata de ndeplinirea misiunii ordonate, generalul Gribkov urma s transmit codificat, la Moscova, urmtorul mesaj: Recoltarea trestiei de zahr continu cu succes. Numai doi oameni cunoteau codul: marealul Malinovski i generalul Gribkov. C. Descoperirea rachetelor defensive In data de 14 octombrie 1962, pe teritoriul cubanez au fost reperate de catre avioane tip U ,ce zburau la mare altitudine, rampe de lansare in curs de a fi instalate. Aceste rampe de lansare erau pentru rachete balistice, ce puteau transporta incarcatura nucleara, putand sa ajunga in timp scurt pe teritoriul american, Cuba aflandu-se la o distanta de numai 150 de kilometri de coastele Floridei. Rapoarte ale CIA aratau ca vapoare sovietice au livrat, intre iulie si mijlocul lui septembrie 1962, diferite materiale militare si de constructie, precum si rachete de tip SA-2 pentru intarirea apararii cubaneze. In numeroase fotografii aduse de avioanele U-2 apareau aerodromuri in constructie, tancuri si tunuri autopropulsate aflate in tabara militara de la Managua precum si concentrari de piese sovietice de artilerie in afara Havanei. Avand in vedere relatiile dintre cele doua mari puteri, doua fapte explica indrazneala initiativei sovietice: pe de o parte succesele decisive pe care astronautica rusa le-a obtinut si care i-au permis sa acopere decalajul sau fata de Statele Unite si, pe de alta parte, modul in care Hrusciov l-a vazut si l-a judecat pe omologul sau american. Liderul sovietic il considera pe John Fitzgerard Kennedy un ins lipsit de experienta si fermitate. Presedintele american a fost pus la curent cu descoperirea rampelor de lansare si cu faptul ca, pe drumul spre insula, se afla cargouri sovietice purtatoare de rachete ofensive si de bombardiere. Instalarea acestor arme in Cuba, considerate defensive de catre Kremlin, nu ar fi modificat fundamental raportul de forte dintre cele doua mari puteri, dar veneau in contradictie flagranta cu promisiunile sovieticilor si, mai ales, ar fi putut avea un efect psihologic considerabil asupra aliatilor Statelor Unite, mai ales ca URSS declara intr-o nota a guvernului ca orice atac impotriva Cubei ar provoca un conflict mondial. II. Desfasurarea crizei A. Reactia Casei Albe Presedintele american a decis sa actioneze cu cea mai mare fermitate, avand in vedere ca trebuia in curand sa treaca de proba alegerilor pentru Congres. Acesta a tinut un discurs foaret dur in Congres si a pregatit mai multe forme de riposta antisovietica. Constient ca practica sa politica il facea vulnerabil in randul americanilor, care nu-si doreau un razboi, cunoscand urmarile unui conflict nuclear cu URSS, Kennedy a tinut sa aminteasca compatriotilor sai

precedentul anilor 30, afirmand ca evenimentele agresive, daca le permitem sa se intensifice fara control si fara contramasuri, duc finalmente la razboi. Dupa acest discurs, un sondaj indica faptul ca 84% dintre americani aprobau decizia Casei Albe. In plus, aliatii americani si europeni ( in frunte cu generalul de Gaulle) s-au regrupat strans in jurul Statelor Unite. Kennedy a instituit blocada navala a Cubei pana la ridicarea rachetelor sovietice si a facut cunoscut ca, la cea ami mica incercare de a folosi impotriva Americii, va ordona un atac in aceiasi termeni. O replica imediata a venit din partea lui Hrusciov, acesta spunand ca armele sovietice din Cuba, aflata in apropierea Americii, sunt acelasi lucru cu rachetele americane din Turcia, vecina URSS. Presedintele american a raspuns ca rachetele americane se aflau acolo pentru a apara Europa, in schimb, singurul scop imaginabil al rachetelor din Cuba este sa ameninte SUA cu un atac nuclear direct. B.Retragerea sovietica. Preocupat atat sa obtina succesul in aceasta confruntare, cat si sa nu declanseze un nou razboi mondial, Kennedy a avut grija sa ii lase lui Hrusciov posibilitatea de a da inapoi fara a-si pierde prestanta. Pus in fata unei fermitati ce admitea compromisul, Hrusciov a decis sa nu riste o confruntare nucleara si a ordonat navelor sovietice care se indreptau spre zona fierbinte sa se imprastie si sa nu forteze blocada navala americana. In 28 octombrie 1962, ca urmare a unor diverse manevre diplomatice, Hrusciov a ordonat intoarcerea flotei sale si retragerea rachetelor si bombardierelor din Cuba. In schimb, numarul unu de la Kremlin a obtinut ridicarea blocadei si permisiunea ca americanii nu vor invada teritoriul insulei. Acest ultim aranjament era un mare castig pentru URSS, dar, la vremea respectiva, el a fost umbrit de ceea ce parea observatorilor din Uniunea Sovietica o victorie diplomatica majora a americanilor si o cedare din partea URSS, intrucat Statele Unite si-au stabilit influenta suprema in emisfera vestica. Criza s-a atenuat rapid, fapt care a reprezentat pentru Kennedy un mare succes personal, presedintele american devenind in cateva zile eroul erei nucleare. Hrusciov dimpotriva, a pierdut in aceasta afacere mult din creditul de care se bucura in lumea a treia si chiar in URSS, mobilul sau ramanand destul de obscur pana in zilele noastre - testare a fermitatii americane, dorinta de a constrange Statele Unite la o negociere globala, inclusiv in ce priveste Berlinul, sau pur si simplu o targuiala: retragerea rachetelor americane desfasurate in Turcia si in Iran in schimbul aceleia a rachetelor sovietice din Cuba. Lumea a fost timp de cateva zile la un pas de o catastrofa nucleara. Imediat dupa aceasta criza a rachetelor, rusii si americanii s-au straduit sa puna la punct mijloacele de a evita o asemenea confruntare la varf. Evenimentele din octombrie 1962 au marcat punctul culminant al razboiului rece, dar si primul pas al unui proces care va duce la destindere. Criza din Cuba a servit drept moment al adevarului, demonstrand caracterul sinucigas al unei confruntari directe in epoca nucleara.

C.sfarsitul crizei Cele sapte puncte ale lui Kennedy La 22 octombrie 1962, Kennedy a tinut un important discurs destinat sa aca cunoscute natiunii americane deciziile sale. Acestea s-au articulat in jurul a sapte puncte principale: interdictia catre navele sovietice de a debarca material de razboi in Cuba (blocada fiind un act de razboi, s-a decis sa fie botezata cu termenul de carantina misiunea de interceptare care a fost incredintata armatei americane); supravegherea intarita a Cubei si accelerarea pregatirilor militare; orice lansare a unor rachete nucleare dinspre Cuba catre o natiune din emisfera occidentala urma sa fie considerata drept o agresiune impotriva Statelor Unite; intarirea bazei de la Guantanamo, mentinuta de americani pe teritoriul insulei; convocarea organizatiei statelor americane; reunirea Consiliului de Securitate al ONU si un apel catre Hrusciov, pentru ca acesta sa stopeze si sa inlature aceasta amenintare clandestina, necugetata si provocatoare la adresa pacii mondiale si pentru a instala relatii stabile intre tarile noastre (...) pentru a abandona aceasta tentativa de cucerire a dominatiei mondiale, si pentru a se alatura unui efort istoric, cu scopul de a pune capat periculoasei curse a inarmarilor si de a transforma istoria omenirii.

III. Efectele crizei Criza din Cuba a facut cele doua superputeri sa devina constiente ca posesia si proliferarea armelor nucleare sunt un pericol pentru omenire,straduindu-se astfel sa promoveze un fel de armistitiu in acest domeniu, fara totusi sa renunte la cursa inarmarii in domeniul armamentelor strategice. Americanii si rusii s-au straduit sa pastreze un monopol si sa exercite controlul asupra raspandirii armelor nucleare ,negociind mentinerea unui echilibru relativ intre fortele lor de descurajare. In al doilea rand, s-au straduit sa reduca riscurile unor derapaje care ar fi putut rezulta dintr-o eroare de calcul a intentiilor adversarului. Inca din iunie 1963, s-a convenit sa se stabileasca intre Washington si Moscova un sistem de transmisie - faimosul telefon rosu permitand liderilor supremi sa intre in comunicare rapid in cazul unei crize grave (pana atunci era nevoie de 12 ore pentru ca o scrisoare trimisa unui ambasador din una din cele doua capitale sa ajunga la destinatar). Pe 5 august 1963, un tratat semnat la Moscova si la care vor adera numeroase tari a interzis experientele nucleare de alt tip decat cele subterane, chiar si in scopuri pasnice. Cele mai importante stpulatii sunt insa cuprinse in tratatul de pe 1 iulie 1968 cu privire la neproliferarea armelor nucleare. Statele posesoare ale bombei se angajau sa nu ajute in nici o maniera celelalte tari sa fabrice sau sa achizitioneze arme nucleare. Celelalte state semnatare si-au luat la randul lor angajamentul de a nu se dota cu astfel de arme. China si Franta, care tocmai realizasera exploziile primelor lor bombe cu Hidrogen, in 1967 si respectiv

1968, au refuzat sa se asocieze la acest tratat care le interzicea accesul in clubul nuclear. In plus, SUA isi vor retrage rachetele Jupiter din Turcia, clauza care nu figura in acordul sovietico-american. IV. Concluzii Impactul crizei rachetelor din Cuba a fost mai mare decat parea initial,aratand cat de fragil este echilibrul mondial. Pacea a fost preferata razboiului cum constata J.-L. Dufour. Compromisul americano-sovietic a inlocuit razboiul. In acelasi timp, criza a avut si consecinte de ordin politico strategic cele doua superputeri au realizat deopotriva pericolul caruia s au expus precum si responsabilitatile care le revin. S-a spus, pe buna dreptate,cu privire la aceasta criza ca in timpul acesteia ,soarta omenirii a depins de un singur fir de par . Intr-adevar asa au stat lucrurile,avem confirmarea celor doi ministri ai apararii, McNamarra si Malinovski. Datorita precaritatii tehnicilor de informare din acele timpuri fiecare parte a primit mesaje pe care le a interpretat in sensul ca atacul a fost deja declansat ceea ce nu era adevarat. Rezolvarea crizei nu a insemnat insa si incetarea inarmarii nucleare.