UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

PIAŢA VALUTARĂ
 CUPRINS

CAP. 1 PIAŢA VALUTARĂ – CADRU GENERAL...................................1

1.1 INTRODUCERE ÎN PIAŢA VALUTARĂ........................................................1
1.2 APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA PIEŢEI VALUTARE.......................................1
1.3 PIAŢA VALUTARĂ NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ...............................2
1.4 ROLUL PIEŢEI VALUTARE........................................................................3
CAP. 2 ORGANIZAREA PIEŢEI VALUTARE.......................................4
2.1 MECANISME ALE PIEŢEI VALUTARE.....................................................4
2.2 PARTICIPANŢII PE PIAŢA VALUTARĂ....................................................6
CAP. 3 PIAŢA VALUTARĂ ÎN ROMÂNIA............................................8
3.1 APARIŢIA PIEŢEI VALUTARE...................................................................8
3.2 PIAŢA VALUTARĂ BANCARĂ - PIAŢA LICITAŢIILOR VALUTARE..............9
3.3 PIAŢA VALUTARĂ ÎN PREZENT................................................................9
CAP. 4 CONCLUZII..................................................................................10
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................12
 Capitolul 1. Piaţa valutară – Cadru general

1.1 Introducere în piaţa valutară

Întreprinderile care cumpără şi vând pe piaţa mondială sau fac împrumuturi şi

investiţii în străinătate sunt implicate pe piaţa schimburilor sau piaţa valutară. În fiecare
zi au loc milioane de tranzacţii între firme şi persoane din diferite ţări. Pentru a se regla
astfel de afaceri între parteneri trebuie să se recurgă la convertirea monedelor între ele.
Piaţa valutară este un spaţiu în care monedele dintr-o ţară sunt schimbate pentru
altele, unde acordurile sunt încheiate pentru cumpărări şi vânzări internaţionale. După
cum piaţa monetară domestică este locul unde sunt gestionate fluxurile financiare dintr-o
singură economie, piaţa monetară valutară este locul unde sunt gestionate fluxurile
financiare dintre ţări, plăţile pentru vânzările şi cumpărările de active.
Piaţa valutară constituie un sistem de relaţii financiar-valutare prin care se
desfăşoară vânzările şi cumpărările de valută (efectivă şi în cont) şi de devize (trate,
bilete la ordin, cecuri etc.) exprimate în monedă străină, activitate ce reprezintă un gen
specific de comerţ. Pe piaţa valutară monedele şi devizele sunt tratate ca mărfuri şi
negociate ca atare.

1.2 Apariţia şi dezvoltarea pieţei valutare

După unii autori, schimbarea unei monede pe alta datează încă din secolul al VII-
lea i.e.n. Astfel de schimburi se întâlnesc în Antichitate, ca şi în Evul Mediu. Despre
efectuarea unui schimb valutar, în accepţiunea modernă, se poate vorbi abia după 1880,
când băncile din Viena şi Berlin au inclus asemenea servicii în favoarea clienţilor săi.
Apoi, bănci din alte centre financiare şi comerciale încep să dezvolte acest tip de
operaţiuni.
Într-o etapa iniţială, piaţa valutară s-a format şi a evoluat odată cu pieţele
monetare şi de capital naţional, fiind de fapt o prelungire a acestora în exteriorul ţărilor.

1
Ulterior, a avut loc o deprindere a acesteia de pieţele monetare şi de capital naţionale,
devenind o entitate demarcată.
În societatea contemporană, volumul zilnic de schimburi valutare tranzacţionat în
Londra, New York, Tokio depăşeşte ceea ce produc multe ţări industrializate, într-un an
întreg. Câţiva oameni din “dealing room” rulează sume mai mari decât cifra de afaceri a
unei companii internaţionale de vârf.
Piaţa schimburilor valutare nu este geografic limitată. La nivel internaţional,
funcţionează pieţe valutare care deservesc interese nelocalizate pe un anumit spaţiu
geografic, având influenţe puternice asupra activităţii valutar-financiare internaţionale.
Schimbul dolarului SUA pe alte monede nu se realizează numai la New York, ci şi la
Zürich, Londra etc.
Devenită cea mai importantă şi cea mai lichidă piaţă financiară din lume, piaţa
valutară este singura piaţă globală care funcţionează practic fără întrerupere, 24 de ore
din 24. Utilizarea marilor reţele de transmitere a informaţiilor financiare – SWIFT,
REUTER, TELERATE, BLOOMBERG – conferă pieţei unitatea necesară şi permite în
acelaşi timp funcţionarea sa continuă.

1.3 Piaţa valutară naţională şi internaţională

În literatura de specialitate se face diferenţierea între pieţele valutare naţionale şi

piaţa valutară internaţională. Suportul existenţei, funcţionării şi dezvoltării pieţei valutare
internaţionale îl constituie pieţele valutare naţionale.
Piaţa valutară naţională cuprinde ansamblul relaţiilor care se formează între
persoane fizice şi juridice privind cumpărarea şi vânzarea de valute, instituţiile
specializate în aceste operaţiuni, precum şi normele şi reglementările care facilitează
efectuarea acestor tranzacţii.
Piaţa valutară internaţională concentrează, în mod sintetic, oferta şi cererea de
valută la nivel internaţional. Piaţa valutară internaţională cuprinde totalitatea pieţelor
valutare naţionale pe care sunt permise astfel de tranzacţii, în interdependenţa lor.
Motivul existenţei pieţei valutare internaţionale alături de pieţele valutare
naţionale se află în restricţiile care adesea împiedică circulaţia internaţională a capitalului.

2
Aceste restricţii pot fi aplicate doar pe pieţele valutare naţionale, dar nu şi asupra pieţelor
valutare internaţionale. De exemplu, pe piaţa de la Londra, rezidenţii din Franţa, Olanda,
Germania etc. pot deţine conturi în dolari sau pot contracta credite în dolari, fără
restricţii, în schimb rezidenţii din Anglia nu au decât o libertate limitată în efectuarea
tranzacţiilor de export sau import de capital.
Piaţa valutară internaţională, deşi structurată pe pieţele valutare naţionale, este
clar delimitată de acestea. Principala deosebire constă în faptul că, în timp ce pe piaţa
valutară naţională băncile efectuează vânzări şi cumpărări de valute contra monedă
naţională, în cazul pieţei valutare internaţionale, aceleaşi bănci derulează operaţiuni ce au
ca obiect o valută care este străină, atât pentru ele, cât şi pentru solicitantul operaţiunii
respective. O altă deosebire între cele două tipuri de pieţe valutare constă în faptul că, pe
piaţa valutară naţională, cursul de schimb rămâne nemodificat pe parcursul unei zile de
lucru bancare, în timp ce pe piaţa valutară internaţională cursul de schimb la care se
efectuează tranzacţiile este într-o permanentă mişcare.

1.4 Rolul pieţei valutare

Rolul pieţei valutare este determinat de posibilitatea pe care aceasta le oferă

participanţilor la schimburile economice externe, pentru obţinerea şi alegerea mijloacelor
de credit şi de plată cele mai convenabile.
Importanţa pieţei valutare decurge şi din faptul că, fiind singura piaţă ce asigură
trecerea fondurilor de pe o piaţă pe alta, dintr-o ţară într-alta, polarizează o serie de
influenţe pe care apoi le reflectă asupra diferitelor economii naţionale sau asupra
economiei mondiale, pe ansamblul ei. Din acest punct de vedere, piaţa valutară este cea
mai sensibilă piaţă la evenimentele economice, politice, sociale şi monetare din diferite
ţări sau chiar la cele de pe plan internaţional.
Creşterea importanţei pieţei valutare în dezvoltarea schimburilor economice
externe este condiţionată de anumiţi factori, cum sunt:
 tendinţa liberalizării comerţului internaţional şi de atenuare a restricţiilor valutare
prin activitatea organismelor financiare internaţionale;

3
  creşterea şi diversificarea activităţii bancare, accentuarea creditării internaţionale,
precum şi a ponderii acesteia în tranzacţiile comerciale internaţionale;
 creşterea rolului unor valute naţionale cu mare pondere pe piaţa financiar-bancară
internaţională;
 evoluţia şi dezvoltarea pieţei eurovalutelor.
Amploarea relaţiilor economice internaţionale şi participarea tuturor ţărilor la
circuitul economic mondial determină creşterea continua a rolului pieţei valutare în
desfăşurarea operaţiunilor economice externe, această piaţă devenind un fel de barometru
al activităţii economice dintr-o ţară şi, în acelaşi timp, al conjuncturii economice generale
de pe piaţa internaţională.

Capitolul 2. Organizarea pieţei valutare

2.1 Mecanisme ale pieţei valutare

De obicei piaţa valutară se compune dintr-o bursă valutară care este o organizaţie
interbancară reglementată de lege, dintr-un număr de bănci autorizate de banca centrală
pentru astfel de operaţiuni şi casele de schimb, care sunt întreprinderi specializate, de
asemenea, autorizate în acest sens.
Negocierile din cadrul pieţei valutare sunt determinate de cererea şi oferta pentru
diferite valute, condiţiile de schimb fiind stabilite de părţi, în limitele prevăzute de lege.
În urma acestor negocieri, valoarea de schimb a valutelor variază şi se stabileşte în jurul
unei valori medii numite cursul valutar al pieţei.
Operaţiile pe piaţa valutară se fac aproape în exclusivitate prin intermediul
băncilor. Sumele utilizate pe această piaţă reprezintă în special depozite bancare, bani în
cont la diferite instituţii financiare, iar proprietarii sunt firme comerciale, industriale,
agricole, bancare etc. şi persoane fizice. Banii în numerar deţin un rol nesemnificativ pe
această piaţă. Finalizarea operaţiilor de schimb se face prin transferul telegrafic al
depozitelor bancare între cumpărători şi vânzători. Băncile operează pe piaţa

4
schimburilor fie pe cont propriu, fie în contul clienţilor. Ca urmare, cererea şi oferta îşi au
sursa în însăşi activitatea băncilor şi în activităţile clienţilor lor care pot fi persoane fizice
şi juridice. De asemenea, atât cererea, cât şi oferta pe piaţa valutară pot fi generate şi de
intenţii speculative sau de apărare ale agenţilor economici împotriva consecinţelor
negative care le-ar putea avea pentru ei modificarea cursurilor diferitelor monede.
Pentru realizarea operaţiilor pe piaţa schimburilor valutare, băncile îşi stabilesc
cursuri de cumpărare şi de vânzare pentru monedele convertibile ale diferitelor ţări, pe
care le afişează pe terminale video şi le comunică telefonic clienţilor interesaţi, dar care
se schimbă permanent, chiar în decursul aceleiaşi zile, în funcţie de evoluţia situaţiei lor.
Cursul de vânzare este întotdeauna mai mare decât cel de cumpărare, diferenţa dintre cele
două cursuri revenind băncii sub formă de comision. Cursul reprezintă expresia
volumului şi dinamicii cererii şi ofertei pe piaţa schimburilor valutare.
Pieţele valutare sunt supuse legislaţiei financiare şi monetare a statului pe
teritoriul căruia funcţionează, fiind supuse controlului băncii centrale sau altor autorităţi
financiare.
Dintotdeauna guvernele şi băncile lor centrale au încercat să influenţeze piaţa
valutară. De obicei aceasta se realizează prin 2 modalităţi principale: controlul valutar şi
intervenţia.
Regulile de control valutar îi împiedică pe cetăţenii unei ţări de la anumite
operaţii - cum ar fi trimiterea de bani în străinătate - care sunt percepute de banca centrală
ca având efecte negative asupra ratei de schimb.
Intervenţia poate îmbrăca 2 forme: fie schimbarea nivelului ratei dobânzii pentru
a face moneda internă mai mult sau mai puţin atractivă pentru străini, fie prin vânzarea
sau cumpărarea de monedă pentru a-i ridica sau coborî valoarea de piaţă.
Intervenţiile asupra ratei dobânzii la moneda naţională pleacă de la premisa că
nivelul ratei dobânzii influenţează deciziile agenţilor economici privind deţinerea de
monedă, respectiv de valută. Astfel, când moneda naţională suferă presiuni de scădere,
prin ridicarea ratei dobânzii, agenţii economici sunt stimulaţi să păstreze moneda
naţională, ceea ce duce la întărirea cererii în raport cu oferta şi deci la o influenţă pozitivă
asupra cursului monedei. Invers, când moneda naţională este în apreciere, o reducere a
ratei dobânzii scade cererea, reducând cursul monedei.

5
 2.2 Participanţii pe piaţa valutară

În cadrul unei pieţe valutare naţionale, constituită ca centru al pieţei valutare

internaţionale, apar trei elemente:
 Participanţii
 Instituţiile specializate
 Instituţiile de supraveghere a pieţei

2.2.1 Participanţii
Principalii participanţi pe piaţa valutară sunt:
 Băncile Centrale joacă un rol esenţial pe piaţă datorită rolului lor de
supraveghere şi control asupra ofertei de bani ş a ratei dobanzii. Ele intervin pentru a
stopa fluctuaţiile mari ale cursului de schimb folosind rezerva de valută sau
influenţând ratele dobânzii pe piaţa monetară. Cele mai active bănci în acest domeniu
sunt Fedral Reserve System (Banca Centrala a Statelor Unite, cunoscută sub numele
de FED), Deutsche Bundesbank, Bank of Japan, Bank of England, Banque de France
şi Banque Nationale Suisse. Acolo unde cursul este controlat, băncile centrale fixează
cursul oficial şi acţionează pe post de contrapartidă în orice tranzacţie.
 Băncile comerciale care oferă clienţilor lor servicii legate de shimbul
valutar, depozite şi plăţi. În orice piaţă organizată, trebuie să existe în orice moment
market-maker-i în stare să “coteze un preţ”. Pe piaţa valutară, market maker-ii sunt
băncile comeciale care îşi modifică cursurile în aşa fel încât să găsească punctul de
intersecţie între cerere şi ofertă. Aceasta le permite să-şi echilibreze poziţia, şi cu o
conducere experimentată să obţina profit.

2.2.2 Instituţiile specializate

Instituţii specializate sunt, în general, băncile specializate în astfel de operaţiuni.
Pot fi incluse, de asemenea, bursele sau agenţii de schimb valutar. La nivelul acestor
instituţii se concentreză zilnic cererea şi oferta de valute prin comenzile interne şi

6
internaţionale de schimb valutar adresate acestora. Atât numărul instituţiilor, cât şi
structura de organizare şi funcţionare a pieţelor valutare diferă de la ţară la ţară. Firmelor
de broker-aj nu li se permite sa aibă poziţii proprii şi să coteze propriul lor preţ, ele
reprezentând doar nişte “intermediari”. La acestea apelează de regulă bancile mici care în
mod normal ar întâmpina dificultăţi în obţinerea unor cotaţii competitive, şi prin broker
reuşesc să le obţină. Broker-ii (numiţi şi curtieri) obţin profit prin intermediul unui
comision care este perceput în funcţie de valută, suma şi complexitatea tranzacţiilor.

2.2.3 Instituţiile de supraveghere

Instituţiile de supraveghere a pieţei valutare sunt , în general, B ăncile Centrale şi
ele îndeplinesc următoarele roluri:
 pe de o parte, urmăresc promovarea unei anumite politici valutare, în special în
domeniul cursului valutar;
 pe de altă parte, asigură o joncţiune între tendinţele pe plan internaţional ale
evoluţiei monedei naţionale şi politica valutar-naţională;
 executarea ordinelor primite de la clientela proprie (bănci centrale străine,
organisme internaţionale etc.).

După unii autori americani, piaţa valutară este organizată pe două nivele: piaţa
interbancară sau piaţa angrosistă şi piaţa clientului sau piaţa detailistă. Pe cele două
segmente ale pieţei valutare operează cinci categorii de participanţi şi anume:
 bănci şi dealeri valutari nebancari (aceştia operează pe ambele segmente ale
pieţei);
 persoane fizice şi juridice (importatori şi exportatori, investitori străini, companii
multinaţionale şi de turism);
 arbitrajişti (obţin profitul din tranzacţionarea de pe piaţă; ei operează în numele
lor, fără a urmări deservirea clienţilor sau asigurarea unei continuităţi a pieţei);
 bănci centrale şi trezorerii (urmăresc obţinerea sau cheltuirea rezervelor valutare
ale ţărilor lor, precum şi influenţarea cursului de schimb la care moneda lor
naţională este tranzacţionată);

7
  brokeri valutari (sunt agenţi care intermediază tranzacţiile dintre dealeri, fără ca
aceştia să devină participanţii principali la tranzacţii).

Capitolul 3. Piaţa valutară în România

3.1 Apariţia pieţei valutare

Crearea unei pieţe valutare în România a devenit posibilă abia după decembrie
1989, aceasta fiind iniţial o piaţă interbancară, funcţionând pe baza mecanismelor
licitaţiei, prin care s-a urmărit stabilirea unui raport real de schimb între leul românesc şi
dolarul american, iar prin intermediul acestui curs, a unui raport real de schimb faţă de
cursul celorlalte valute - de schimb, convertibile şi neconvertibile.
Obiectivul fundamental al politicii valutare începând cu anul 1991 l-a constituit
înfăptuirea convertibilităţii interne a leului, ca una din premisele esenţiale pentru
realizarea pe termen mediu a convertibilităţii depline a monedei naţionale.
Banca Naţională a României, în colaborare cu Guvernul, a organizat şi deschis, în
februarie 1991, piaţa valutară interbancară, unde s-a tranzacţionat partea de 50 la sută,
rămasă la dispoziţia exportatorilor.
Prin apariţia, la data de 3 mai 1991, a Regulamentului privind operaţiunile
curente şi transferurile de capital cu mijloace de plată străine, s-a creat un regim valutar
bazat pe două cursuri ale monedei naţionale, prin care o parte a tranzacţiilor externe se
deconta la cursul oficial, stabilit de Banca Naţională a României, iar cealaltă parte se
deconta la cursul stabilit pe piaţa valutară.
În vederea funcţionării normale a pieţei valutare, s-a luat decizia extinderii
imediate a acesteia la tranzacţiile cu valută ale rezidenţilor şi nerezidenţilor, persoane
fizice. Ca urmare, în luna iulie 1991, au fost deschise, în conformitate cu reglementările
Băncii Naţionale a României, casele de schimb valutar, ceea ce a permis accesul legal al
persoanelor fizice la piaţa valutară.

8
 3.2 Piaţa valutară bancară - piaţa licitaţiilor valutare

Începând cu luna mai 1992, piaţă valutară din România a fost reglementată prin
Regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valutare nr.V/3.616/2 emis de Banca
Naţională a României şi se compunea din:
a) piaţa valutară bancară, rezervată operaţiunilor de vânzare-cumpărare de valută
desfăşurate de persoanele juridice;
b) piaţa caselor de schimb valutar, rezervată operaţiunilor de vânzare-cumpărare de
valută desfăşurate de persoanele fizice.
Cursul de referinţă al leului faţă de dolarul american se determina ca un curs de
echilibru între cererea şi oferta de valută. Determinarea cursului de referinţă se făcea în
cadrul licitaţiilor valutare, care se desfăşurau în şedinţe de licitaţie organizate în fiecare zi
lucrătoare la sediul Băncii Naţionale a României.
La şedinţele de licitaţie participau băncile comerciale autorizate, precum şi Banca
Naţională a României.

3.3 Piaţa valutară în prezent

Piaţa valutară interbancară este o piaţă continuă în cadrul căreia se efectuează vânzări şi
cumpărări de valute pe baza monedei naţionale la cursuri de schimb determinate pe piaţă.
În organizarea şi funcţionarea pieţei valutare, BNR are următoarele funcţii:
 reglementează şi supraveghează piaţa valutară;
 autorizează şi supraveghează intermediarii autorizaţi;
 participă direct pe piaţa valutară în scopul realizării politicii valutare şi protejării
monedei naţionale;
 publică zilnic un curs de referinţă al leului în raport cu monedele străine.
Intermediarii care operează pe piaţa valutară trebuie să fie autorizaţi de BNR, acordarea
autorizaţiei fiind condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe specifice calităţii de broker. Băncile
comerciale ocupă locul principal ca intermediari autorizaţi.
Piaţa valutară interbancară din România funcţionează în fiecare zi bancară între
orele 9.00-16.00.

9
 Intermediarii sunt obligaţi să afişeze permanent, în timpul orelor de funcţionare a
pieţei valutare interbancare, cursurile de schimb valutar ale leului (cumpărare/vânzare), la
vedere (spot) şi la termen (forward) pentru următoarele valute: euro (EUR), dolarul
american (USD).
Ordinele de vânzare/cumpărare de valuta la vedere şi la termen ale persoanelor
juridice rezidente şi ale nerezidenţilor au fost liberalizate, în sensul că Banca Naţională a
României nu mai impune prin reglementările sale completarea acestor formulare.

Capitolul 4. Concluzii

Piaţa schimburilor valutare nu este geografic limitată. La nivel internaţional,

funcţionează pieţe valutare care deservesc interese nelocalizate pe un anumit spaţiu
geografic, având influenţe puternice asupra activităţii valutar-financiare internaţionale.
Schimbul dolarului SUA pe alte monede nu se realizează numai la New York, ci şi la
Zürich, Londra etc.
Dezvoltarea acestei pieţe a fost posibilă datorită progresului rapid al
comunicaţiilor care permit cunoaşterea în orice moment a cursurilor (cotaţiilor)
monedelor pe pieţele unde se fac cele mai numeroase tranzacţii cu ele, precum şi a
cursurilor practicate de cele mai mari bănci.
De asemenea, piaţa valutară este şi locul acţiunilor comerciale desfăşurate la scală
mondială de o gamă largă de participanţi. Activităţile lor determină fluctuaţii ale
monedelor în funcţie de previziunile lor pe termen scurt cu privire la rata dobânzii, rata
inflaţiei şi alţi factori.
Fluxurile internaţionale de fonduri depind de conjuncturile politice, dacă rata
dobânzii este stabilită la un nivel mai scăzut faţă de rata inflaţiei sau dacă ţara respectivă
este caracterizată de un deficit al balanţei de plăţi ce nu poate fi previzionat. Fondurile
sunt atrase într-o ţară cu o politica economică atractivă, când firmele din această ţară sunt
dinamice şi bine gestionate, astfel încât piaţa bursieră e atractivă. Fondurile vor dispărea
în condiţiile unei incertitudini politice, dacă rata dobânzii este prea mică faţă de inflaţie
sau dacă ţara are un deficit important al balanţei comerciale sau de plăţi.

10
 În ultimul deceniu, aceste fluxuri internaţionale investiţionale au jucat un rol din
ce în ce mai important pe piaţa valutară pe măsura ce pieţele de titluri de valoare au
devenit mai globale. Piaţa valutară este de asemenea un spaţiu pentru activităţi
comerciale la scară globală pentru o serie de participanţi. Activităţile pot modifica în sus
sau în jos cursurile în funcţie de previziunile pe termen scurt asupra evoluţiei unor factori
importanţi ca ratele dobânzilor, ratele inflaţiei etc. Schimburile comerciale şi financiare
între ţări s-au dezvoltat considerabil. Pieţele valutare şi de capital s-au organizat la scară
mondială. Ele constituie astăzi angrenajele esenţiale ale jocului economic.
In concluzie, în ansamblul pieţei financiar-valutare internaţionale, piaţa valutară
ocupă un loc important prin rolul de conservator pe care îl joacă faţă de celelalte pieţe, în
sensul că, prin capacitatea sa de a preschimba rapid şi în orice sumă o valută cu alta
conferă supleţe, flexibilitate şi permeabilitate pieţelor internaţionale.

11
 BIBLIOGRAFIE

1. Georgescu-Golosoiu Ligia, “Mecanisme valutare”, Editura ASE, Bucureşti, 2006

2. Doina Iacob, Note de curs

3. Negruş Mariana, “Finanţarea schimburilor internaţionale, politici-tehnici”,

Editura Humanitas, Bucureşti, 1991

4. Popa Ioan, “Tranzacţii internaţionale. Politici, tehnici, instrumente”, Editura

Recif, Bucureşti;

*** http://piata-valutara.ro

*** http://www.tranzactiiforex.ro

12