Unitatea de învăţare 6

PIAŢA VALUTARĂ

CUPRINS

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 6.................................................83

6.1. Caracteristicile şi funcţionarea pieţei valutare ………………....83
6.2. Tipologia şi sistemul cursurilor valutare ……………………....87
6.3. Convertibilitatea internaţională a monedei ………………….....93
6.4. Piaţa valutară în România ………………………………….......94
6.5. Răspunsuri şi comentarii la Testele de autoevaluare ……….....96
6.6. Lucrare de verificare Unitatea 6………………………………...96
6.7. Bibliografie pentru Unitatea 6……………………………….....97

Obiectivele unităţii de învăţare 6

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
 identificaţi particularităţile pieţei valutare;
 recunoaşteţi actorii care intervin pe piaţa valutară ca exponenţi
ai cererii şi ofertei;
 înţelegeţi operaţiunile realizate pe piaţa valutară;
 identificaţi cauzele care determină modificarea cursurilor
valutare;
 înţelegeţi tipurile de convertibilitate, precum şi efectele trecerii
monedei la convertibilitate internaţională;
 cunoaşteţi specificul pieţei valutare româneşti.

6.1. Caracteristicile şi funcţionarea pieţei valutare

Schimburile internaţionale de bunuri şi servicii şi deplasările de
capitaluri între naţiuni presupun raportarea monedelor naţionale
între ele.
Relaţiile monetare generate de schimburile economice
internaţionale, precum şi cele determinate de definirea unităţii
monetare pe plan internaţional, formează piaţa monetară
internaţională. În cadrul acestei pieţe, un loc aparte revine pieţelor
valutare, pe care se realizează comerţul cu valute, prin operaţiuni de
vânzare-cumpărare, precum şi cu devize (cambii, bilete la ordin, şi
cecuri), exprimate în valută străină.
Piaţa valutară Piaţa valutară internaţională concentrează cererea şi oferta de
şi devize la nivel internaţional şi cuprinde totalitatea pieţelor valutare
caracteristicile naţionale, în interdependenţa lor.
ei În urma operaţiunilor desfăşurate pe pieţele valutare (pieţe de
schimb) sunt procurate mijloacele de plată internaţionale utilizate în
relaţiile de schimb. În cazul în care exportatorii dintr-o ţară sunt

1
plătiţi în moneda altei ţări, ei o vor schimba în moneda naţională;
importatorii vor achita contravaloarea bunurilor importate după ce,
în prealabil, au schimbat moneda naţională cu moneda ţării
exportatoare. Astfel, se nasc, paralel cu tranzacţiile cu bunuri,
tranzacţiile cu monede. Aceste schimburi se efectuează pe pieţe
specializate, numite pieţe de schimb (pieţe valutare). Aceste pieţe
permit confruntarea ofertelor şi cererilor de devize şi asigură
determinarea cursurilor valutare. Piaţa de schimb este considerată
una dintre cele mai importante pieţe. Prin caracteristicile sale, se
manifestă ca cea mai apropiată de piaţa perfectă, pe care informaţia
circulă rapid şi operaţiunile sunt efectuate fără obstacole.
1. Spre deosebire de pieţele bursiere, care au o localizare
precisă, în cazul pieţei de schimb nu poate fi vorba de o piaţă
localizată. Astfel, confruntarea ofertei cu cererea de devize nu
presupune întâlnirea lor fizică. Comunicarea se realizează
prin instrumente moderne de transmisie (telefon, telex),
completate cu o reţea informatică specializată, care permite
efectuarea şi înregistrarea rapidă a operaţiunilor. Prin acestea,
piaţa de schimb apare ca o piaţă „reţea” care transcede spaţiile
economice naţionale.
2. Piaţa de schimb este o piaţa continuă. Ea funcţionează,
practic, fără întrerupere, cursurile fiind cotate 24 de ore din 24
şi reflectă complet şi rapid orice informaţie disponibilă.
3. Este necesară distincţia între piaţa valutară internaţională, pe
care circulă creanţe exprimate în diferite monede şi piaţa
valutară naţională, pe care se vând şi se cumpără, contra
monedei naţionale, valute liber convertibile. În majoritatea
cazurilor, agenţii nebancari – întreprinderile şi particularii –
nu au acces direct pe piaţa de schimb. Operaţiunile de schimb
sunt efectuate de către bănci. În proporţie hotărâtoare,
operaţiunile sunt realizate între bănci şi alţi intermediari
financiari. Prin aceasta, piaţa de schimb rămâne în bună
măsură o piaţă interbancară. Însă numai anumite bănci
participă pe această piaţă; se spune că sunt formatoare de curs
(market makers).
O mare parte a operaţiunilor este efectuată între intermediari (bănci,
curieri, etc.) şi sunt de natură financiară. Rezultă că piaţa de schimb
este, în primul rând, o piaţă de gros, faţă de piaţa de detail, care
caracterizează tranzacţiile băncilor cu clienţii individuali.
4. Piaţa de schimb este o piaţă de risc, care permite agenţilor
economici administrarea riscului de schimb cauzat de
fluctuaţia cursurilor valutare.
5. Dualitatea pieţei de schimb. Schimburile comerciale nu

2
 explică decât o parte din activitatea totală a pieţei valutare. În
proporţie tot mai mare, operaţiunile de schimb au ca obiect
operaţiunile financiare şi mişcările internaţionale de capital.
În perioada actuală, deplasările de capital, arbitrajele şi
tehnicile moderne de gestiune a riscului de schimb deţin
ponderea principală în activităţile desfăşurate pe piaţa
valutară.
6. Pieţele valutare naţionale se supun legislaţiei monetare şi
financiare din fiecare ţară şi sunt supuse controlului băncilor
centrale.
Tema de reflecţie 6.1.
Analizaţi trăsăturile pieţei valutare.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

Actorii În general, piaţa valutară are următoarele componente: bursa

pieţei valutară, băncile şi casele de schimb valutar. Ponderea
valutare covârşitoare a operaţiunilor de schimburi valutare revine băncilor
şi pieţei interbancare.
În majoritatea ţărilor, numai băncile şi intermediarii specializaţi
(curtieri sau brokeri) intervin direct pe piaţa schimburilor pentru a
executa ordinele clienţilor lor şi în cont propriu. Agenţii nebancari
– întreprinderi şi particulari – nu acced direct pe piaţă, a cărei
funcţionare este asigurată de mai multe categorii de agenţi
economici: întreprinderi industriale, comerciale, bancare, etc.,
gestionarii de fonduri şi persoanele fizice; autorităţile monetare, în
special băncile centrale; băncile comerciale şi curtierii, consideraţi
profesioniştii pieţei care asigură funcţionarea acesteia. Curtierii
(brokerii) nu joacă decât un rol de intermediari. Băncile operează
pe piaţa de schimb pentru a executa ordinele clientelei şi în cont
propriu. Clienţii care au conturi în bănci cu depozite în valută şi în
monedă emit ordine către băncile lor pentru schimbarea anumitor
sume într-o altă monedă.
Băncile primesc ordinele, numite „ale clientelei”, pentru a
cumpăra sau vinde devize. La acestea se adaugă ordinele de
vânzare şi cumpărare ale însăşi băncii care efectuează operaţiuni în
cont propriu. Ordinele de vânzare şi cumpărare sunt centralizate pe
această piaţă înainte de a fi executate. În urma centralizării, băncile

3
stabilesc operaţiunile de realizat pe piaţa de schimb. În cadrul
băncilor, această activitate este asigurată de un personal specializat
(cambiştii). La început sunt compensate ofertele şi cererile
clientelei pentru aceleaşi devize. Diferite ordine de cumpărare sau
vânzare realizează un curs instantaneu al monedei naţionale. De
exemplu, dacă oferta de lei este superioară cererii, banca dispune
de o ofertă netă de lei pe care cambiştii vor căuta să o plaseze cel
mai bine pe piaţă. Dacă ordinele clientelei constau într-o cerere
netă de lei, cambiştii se vor preocupa pentru a asigura cantitatea
respectivă de monedă pe piaţă.
În concluzie, în cadrul băncilor, operaţiunile de schimb sunt
executate de cambişti, ei centralizează ordinele clientelei,
stabilesc compensaţiile şi transmit pe piaţă ofertele şi cererile
excedentare de devize. Totodată, ei comunică cu alţi cambişti şi
intermediari printr-o rea diversificată de comunicare.
Pe piaţa schimburilor pot interveni şi autorităţile monetare pentru
a regla eventualele fluctuaţii, operaţiuni denumite „controlul
schimburilor”.

Tema de reflecţie 6.2.

Prezentaţi succint rolul şi funcţiile agenţilor care intervin pe piaţa
valutară.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

Finalizarea operaţiunilor de schimb are loc prin transferul

depozitelor bancare între cumpărători şi vânzători. Schimbul fizic
de piese monetare sau bilete este rezervat persoanelor fizice care,
într-o măsură tot mai mare, utilizează instrumente dematerializate
(de exemplu, cărţile de credit).

Test de autoevaluare 6.1.

4
 Explicaţi necesitatea şi relevanţa intervenţiei autorităţii monetare
centrale pe piaţa valutară.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

6.2. Tipologia şi sistemul cursurilor valutare

Stabilirea raportului (echivalenţei) între moneda naţională
şi monedele altor ţări poartă denumirea de cotaţie (cotare).
Pe piaţa interbancară, cotaţiile se stabilesc continuu. În afara
acestor cotaţii, unele pieţe propun şi cotaţii de referinţă care au un
rol informativ pentru clientela băncilor care nu au acces pe piaţa
valutară (de exemplu, la Paris se publică zilnic cursuri indicative
ale Băncii Franţei).
Fiecare bancă propune celorlalte bănci (ca şi clientelei sale)
Definiţia un curs la care cumpără devize şi un curs la care vinde. Pentru a
cursului realiza un câştig bancar, cursul de cumpărare propus trebuie să fie
mai mic decât cursul de vânzare. Această dublă cotaţie
(cumpărătoare şi vânzătoare), care se regăseşte pe toate pieţele
financiare şi funcţionează continuu, se datorează faptului că
intermediarii sunt de fiecare dată potenţiali vânzători sau
cumpărători, conform ordinelor clientelei lor, în timp ce pe piaţa
bunurilor aceştia sunt succesiv cumpărători, apoi vânzători.
În funcţie de baza de raportare există două modalităţi de cotare:
cotare directă şi cotare indirectă.
Metode Cotarea directă (incertă) permite exprimarea preţului monedei
de cotare străine în moneda naţională. Această metodă stabileşte cantitatea
de monedă naţională care poate fi vândută sau cumpărată pentru o
unitate de monedă străină (de exemplu: 1$ = 2,5792 lei).
Majoritatea ţărilor exprimă cursul de schimb prin această metodă.
În acest caz, unitatea monetară străină rămâne constantă iar
unitatea monetară naţională variază.
Cotarea indirectă (certă). Prin această metodă se determină
cantitatea de monedă străină care poate fi cumpărată sau vândută
pentru o unitate monetară naţională.
Cotează indirect lira sterlină, moneda ţărilor aparţinând
Commonwealth, francul belgian ş.a. (de exemplu 1£ = 1,56$).

5
 Tema de reflecţie 6.3.
Comentaţi semnificaţiile metodelor de cotare pe piaţa valutară a
monedelor naţionale.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

Raporturile în care diferitele monede se schimbă între ele se

modifică permanent, ceea ce face necesară interpretarea
cursurilor valutare. Aceasta se face diferit în funcţie de tipul
cotării. În cazul cotării directe, creşterea cantităţii de monedă
naţională oferită pentru o unitate de monedă străină exprimă
deprecierea monedei naţionale. În cazul cotării indirecte, creşterea
cantităţii de monedă exprimă deprecierea monedei străine.

Test de autoevaluare 6.2.

Rezolvaţi următoarele probleme:
1. Presupunem că 1£=1,50$ şi 1$=1euro; o cameră de hotel din
Londra costă 120£ şi una comparabilă din Hanovra, costă 200 euro.
a) Care cameră de hotel este mai scumpă pentru turistul
american?
b) Care este raportul de schimb între euro şi lira sterlină?
2. Comentaţi efectele modificării cursului de schimb de la
1$=100 yeni la 1$=90yeni:
a) Dolarul s-a apreciat sau depreciat faţă de yen?
b) Yenul s-a apreciat sau depreciat în raport cu dolarul?

Tipuri Pe piaţa valutară, în funcţie de momentul efectuării

de tranzacţiilor şi al virării banilor în conturi, au loc două genuri de
operaţiuni operaţiuni: la vedere şi la termen.
Piaţa la vedere constă în vânzarea sau cumpărarea de diferite
monede care trebuie livrate în cel mult două zile lucrătoare de la
încheierea tranzacţiilor. Devizele circulă şi sunt schimbate în două
modalităţi: schimb manual, corespunzător ordinelor particularilor –
în acest caz, devizele circulă sub formă de bilete şi cecuri de
călătorie; schimb scriptural, prin care băncile schimbă devizele între

6
 ele prin intermediul transferurilor.
Piaţa la termen cuprinde operaţiunile de vânzare şi cumpărare
care se încheie la cursul existent în momentul respectiv, plata
efectuându-se la termene care pot varia (până la 12 luni). În cadrul
acestui tip de operaţiuni nu este necesară prezenţa disponibilului în
momentul încheierii tranzacţiei, acesta fiind necesar la termenele
convenite.
Pe principalele pieţe se manifestă tendinţa de reducere a ponderii
operaţiunilor la vedere în favoarea celor la termen.
Cursul de schimb ocupă un loc important în preocupările
puterilor publice, deoarece măsoară preţul monedelor naţionale,
unele în raport cu altele. Totodată, cursul de schimb constituie un
instrument obiectiv al politicii economice.
Cursul (rata) de schimb reprezintă preţul unei unităţi monetare
naţionale sau internaţionale exprimat într-o altă monedă, cu care se
compară valoric. El exprimă numărul de unităţi dintr-o monedă
necesar pentru a obţine o unitate dintr-o altă monedă (de exemplu,
cursul dolarului la Bucureşti exprimă cantitatea de lei necesară
pentru a obţine un dolar SUA).
Ca orice preţ, cursul de schimb îmbracă două forme: cursul
oficial şi cursul de piaţă.
Cursul oficial se stabileşte sub influenţa autorităţii monetare şi este
predeterrminat. Rolul hotărâtor în determinarea cursului de piaţă îl
are raportul dintre cerere şi ofertă.
Tipuri În evoluţia relaţiilor valutare s-au înregistrat mai multe tipuri de
de cursuri:
cursuri a) cursuri fixe, apărute în urma acordurilor de la Bretton-Woods
(1944), care prevedeau obligaţia statelor membre F.M.I. de
menţine variaţia cursurilor de schimb în limitele de
(ulterior ) în jurul parităţii monetare oficiale. Sistemul
postbelic a fost conceput ca un sistem al cursurilor fixe, dar
ajustabile. Această relativă stabilitate se asigură ca urmare a
intervenţiilor băncilor centrale pe piaţa valutară, prin vânzări şi
cumpărări de valute. Dacă la un anumit curs fix cererea de
monedă naţională depăşeşte oferta, autorităţile monetare vor
vinde propria monedă în schimbul altor valute,ceea ce va
contribui la sporirea rezervelor valutare. Pentru un exces de
monedă naţională, intervenţia băncii centrale are ca obiect
cumpărarea propriei monede, reducându-se rezervele valutare
oficiale;
b) cursuri flotante, a căror formare pe piaţa de schimb se
realizează în raport cu cererea şi oferta. După anul 1973, se
generalizează sistemul cursurilor flotante.

7
 În funcţie de momentul în care are loc preschimbarea sumelor şi
virarea lor în conturi, există:
a) cursuri la vedere (denumite şi cursurile zilei, utilizate pentru
valuta cotată), utilizate în operaţiunile de vânzare-cumpărare
cu livrarea de devize în mai puţin de două zile lucrătoare (sub
48 de ore);
b) cursuri la termen, utilizate de bănci pentru acele operaţiuni în
care virarea banilor în conturi are loc într-un interval mai mare
de două zile lucrătoare.
În general, cursurile la termen sunt diferite (mai mari) decât
cursurile la vedere.
Cursurile la termen sunt influenţate de diferenţa dintre ratele
dobânzii, de intervalul de timp până la efectuarea plăţii (încasării) şi
de previziunile privind evoluţia cursurilor la vedere. Corectitudinea
previziunilor privind evoluţia cursurilor la termen condiţionează
câştigul sau pierderea rezultate în urma schimbărilor de curs
intervenite. Astfel, o rată a dobânzii mai mare pentru o anumită
valută pune în evidenţă un proces inflaţionist mai accentuat, ceea ce
face ca valuta respectivă să fie mai slab cotată în raport cu celelalte.
Dobânda suplimentară de care beneficiază deţinătorii acestei valute
până la termenul realizării schimbului valutar compensează nivelul
mai redus al preţului valutei în momentul efectuării plăţii.
Cursul de schimb se formează pe piaţa valutară în funcţie de oferta şi
cererea de monedă naţională şi devize. Asupra cursurilor valutare
acţionează simultan numeroşi factori economico-financiari, social-
politici, psihologici ş.a., ale căror efecte sunt complexe.
Factorii Principalii factori care acţionează asupra cursului sunt:
care 1.Pe termen scurt, cel mai important factor îl constituie raportul
influenţează dintre cererea şi oferta a două monede. Atunci când oferta monedei
cursul naţionale este redusă, iar resursele unei valute sunt abundente, cursul
monedei naţionale în raport cu valuta respectivă creşte (cursul valutei
scade). Dacă oferta monedei naţionale este mare, iar cererea pentru o
valută este ridicată, cursul valutei creşte în raport cu moneda
naţională (are loc deprecierea monedei naţionale).
2.Paritatea (raportul) puterii de cumpărare a monedelor ce se
schimbă (PPC).
Una dintre abordările de referinţă în domeniul formării cursurilor
valutare, pe termen lung, o constituie teoria PPC. Această teorie
porneşte de la următoarea ipoteză: valoarea unei monede este
determinată de cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi cumpărată
la un moment dat, adică de puterea sa de cumpărare internă (care
evoluează în raport invers proporţional cu nivelul general al
preţurilor interne). Ipoteza dependenţei cursurilor valutare de

8
evoluţia preţurilor a fost verificată în timp, unii teoreticieni
sintetizând această relaţie prin teoria PPC. Astfel, această teorie,
construită de economistul suedez Gustav Cassel, arată că rata de
schimb va fi în echilibru atunci când nivelul general al preţurilor din
două ţări echivalează raportul dintre cursurile monedelor lor.
3.Evoluţia dobânzilor.
Influenţa ratelor dobânzii explică, îndeosebi, evoluţia cursului la
vedere. În condiţiile practicării cursurilor flotante, într-o mare
proporţie, monedele se vând la termen. Diferenţele între cursurile la
vedere şi cele la termen se explică prin teoria parităţii (raportului)
ratelor dobânzii. J.M. Keynes este primul autor care a prezentat
această teorie într-o formă sistematică. Ea se bazează pe adevărul că
diferenţa între cele două cursuri trebuie să fie egală cu diferenţa
între ratele dobânzii pentru acelaşi interval de timp.

Tema de reflecţie 6.4.

Enumeraţi trei factori care influenţează cursul de schimb şi analizaţi
consecinţele acţiunii lor.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

4. Situaţia balanţei comerciale şi de plăţi.

Problema clasică a influenţei reciproce dintre cursul valutar şi soldul
comercial comportă două aspecte: analiza formării cursului pune
accentul pe influenţa soldului comercial asupra cursului monedei
naţionale; teoria devalorizării are în vedere impactul cursului asupra
soldului comercial.
Balanţa de plăţi influenţează formarea şi evoluţia cursului prin
prisma situaţiei contului curent şi a contului de capital. Astfel,
raportul dintre importul şi exportul unei ţări influenţează situaţia
monedei naţionale în raport cu monedele ţărilor participante la
circuitul economic. O cerere sporită pentru exporturile naţionale,
însoţită de reducerea cererii naţionale pentru importuri, conduce la

9
 îmbunătăţirea cursului monedei naţionale, ceea ce echivalează cu
înrăutăţirea situaţiei monedei străine. Ca urmare a creşterii cererii
pentru exportul unei ţări, străinii vor oferi mai multă monedă decât
solicită moneda ţării exportatoare. Astfel, preţul monedei străine se
reduce, iar moneda naţională se apreciază. Dimpotrivă, sporirea
cererii naţionale pentru importuri, corelată cu reducerea cererii
externe pentru exporturile ţării respective determină deprecierea
cursului monedei sale. Dacă moneda străină devine mai scumpă, cea
naţională se depreciază. Prin urmare, când exportul devansează
importul se vor vinde mai multe devize pe piaţa valutară, ceea ce va
conduce la creşterea cursului monedei naţionale. Invers, dacă
importul este mai mare decât exportul, atunci pe piaţa valutară va fi
cerere mare de valută străină pentru plata obligaţiilor faţă de
exterior şi, prin urmare, se va oferi multă monedă naţională în
schimbul celei externe, consecinţa fiind deprecierea monedei
naţionale şi creşterea cursului valutelor solicitate.
Există aşadar o relaţie directă între soldul (pozitiv sau negativ)
balanţei comerciale şi cursul monedei sale. Un sold pozitiv determină
creşterea cursului, în timp ce soldul negativ acţionează în sens
contrar, de scădere a cursului.

Test de autoevaluare 6.3.

Dacă leul se depreciază faţă de dolar, care vor fi consecinţele
economice pentru rezidenţii români?
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

Arbitraj Evoluţia cursurilor este condiţionată şi de acţiunea altor factori

valutar economici şi psihologici, care pot modifica anticipările cu privire la
puterea de cumpărare a monedei (intervenţia arbitrajiştilor,
speculaţiile valutare, încrederea într-o anumită monedă naţională
etc.).
Operaţiunile de arbitraj valutar sunt specifice pieţei valutare şi
constau în vânzarea-cumpărarea de valute în scopul de a obţine
profit, ca urmare a diferenţelor existente între cursurile valutare.
Aceste operaţiuni bazate pe anticipările privind aprecierea şi
deprecierea valutelor pot fi:

10
 a) operaţiuni à la hausse, care au la bază anticipaţia conform căreia
valuta cumpărată în prezent la un preţ reprezentând cursul la vedere
se va vinde ulterior la un preţ mai mare. În acest caz, valuta
respectivă se va aprecia;
b) operaţiuni à la baisse, în cadrul cărora se anticipează depreciere
monedei deţinute. Pentru a se evita pierderile, moneda respectivă
urmează a fi vândută pentru a achiziţiona monede care se apreciază.
Speculaţiile valutare reprezintă operaţiunile efectuate pe piaţa
schimburilor în scopul de a obţine câştiguri din diferenţele de curs
valutar.

6.3. Convertibilitatea internaţională monedei

Formele Apariţia noţiunii de convertibilitate este legată de existenţa
conver- etalonului – aur şi de circulaţia biletelor de bancă. Conţinutul său s-a
tibilităţii modificat în timp şi a cunoscut forme diferite.
În prezent, convertibilitatea reprezintă însuşirea legală a monedei
unei ţări de a putea fi schimbată cu moneda altei ţări, în mod liber,
prin vânzare şi cumpărare pe piaţa monetară. Convertibilitatea se
bazează, aşadar, pe posibilitatea oferită de autorităţile monetare ale
unei ţări de a schimba moneda naţională, în orice moment, pe devize
străine. Există mai multe variante ale convertibilităţii.
Din punct de vedere al ariei geografice de aplicare,
convertibilitatea poate fi externă, internă, sau simultan externă şi
internă, în cazul convertibilităţii generale. Convertibilitatea externă
este rezervată nerezidenţilor, iar cea internă permite oricărui rezident
să achiziţioneze, în orice moment, devize în schimbul monedei
naţionale.
În funcţie de categoria de operaţiuni admise, există
convertibilitate totală (deplină), admisă pentru toate categoriile de
operaţiuni (inclusiv cele referitoare la miscările de capital) şi
convertibilite parţială (limitată) în cazul limitării posibilităţilor de
convertire pentru anumite operaţiuni (convertibilitatea există pentru
schimbul de devize în legatură cu schimbul de bunuri şi servicii, dar
există restricţii pentru operaţiunile privind mişcările de capital) sau
pentru anumite categorii de agenţi.
În funcţie de tipul raporturilor valorice care se au în vedere la
stabilirea echivalentului într-o altă monedă, există convertibilitate
oficială (care se bazează pe un curs fix) şi convertibilitate „de piaţă”
(realizată pe baza unor cursuri flotante).
Manifestarea deplină a convertibilităţii o reprezintă
convertibilitatea externă.
Aceasta presupune eliminarea tuturor restricţiilor cu privire la
sumele de schimbat, la scopul schimbării şi la calitatea celui care

11
efectuează schimbul (rezident sau nerezident).

Tema de reflecţie 6.5

Precizaţi caracteristicile diverselor forme de convertibilitate
internaţională a monedei.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

În cazul instituirii convertibilităţii, băncile, întreprinderile şi

turiştii pot efectua plăţi în străinătate folosind moneda naţională,
după cum contravaloarea bunurilor şi serviciilor exportate poate fi
achitată atât în valute convertibile, cât şi în propria monedă
naţională.
Convertibilitatea nu poate fi decât un proces gradual, realizat
numai pe măsura asigurării unor premise economice, financiare,
organizatorice şi instituţionale: asigurarea unui nivel ridicat şi a unei
structuri diversificate a ofertei naţionale; asigurarea echilibrului
economiei naţionale, reflectat pe pieţele comerciale, valutare şi de
capital; asigurarea unui sistem flexibil de preţuri reale; liberul acces
pe pieţele de mărfuri şi de capital pentru agenţii economici naţionali
şi străini; asigurarea unor rezerve valutare corespunzătoare;
asigurarea unei balanţe de plăţi echilibrate; crearea unui cadru legal
corespunzător ş.a.
Convertibilitatea constituie un factor favorabil al schimburilor
internaţionale, asigurând mijloacele de plată, lichiditatea
internaţională a ţării respective.

6.4. Piaţa valutară în România

Realizarea pieţei valutare în România reprezintă un proces
dinamic şi complex, al cărui început l-a reprezentat trecerea, în
condiţii foarte restrictive, la convertibilitatea leului. În noiembrie
1991, în România a fost adoptată măsura privind unificarea cursurilor
de schimb ale leului şi extinderea convertibilităţii sale interne la
operaţiuni valutare curente.

12
 La 1 august 1994 a fost constituită piaţa valutară interbancară,
respectiv liberalizarea cursului de schimb valutar. În România, piaţa
valutară este reprezentată de piaţa valutară interbancară pentru agenţii
economici şi piaţa caselor de schimb pentru populaţie.
Din anul 1998 a intrat în vigoare Regulamentul privind efectuarea
operaţiunilor valutare, elaborat de Banca Naţională a României, care
statuează o serie de principii: dreptul rezidenţilor de a dobândi, deţine
şi utiliza orice active în valută; dreptul rezidenţilor şi nerezidenţilor de
a deschide conturi în valută la bancă; asigurarea convertibilităţii
operaţiunilor curente; efectuarea operaţiunilor de vânzare-cumpărare
numai prin intermediari autorizaţi de B.N.R. etc.
Evoluţia cursului de schimb al leului comparativ cu rata inflaţiei
poate fi urmărită prin datele din tabelul nr. 1

Tabelul nr. 1. Evoluţia comparată a ratei de schimb şi inflaţiei: 1990-2007

Cursul leu/dolar Cursul leu/euro Inflaţie

Perioada
(sfârşitul perioadei) (sfârşitul perioadei) anuală
1990 35 - -
1991 189 - 222,8
1992 460 - 199,2
1993 1.276 - 295,5
1994 1.767 - 61,7
1995 2.578 - 27,8
1996 4.035 5.005 56,9
1997 8.023 8.867 151,4
1998 10.951 12.788 40,6
1999 18.255 18.331 54,8
2000 25.926 24.118 40,7
2001 31.597 27.881 30,3
2002 33.500 34.919 17,8
2003 32.595 41.117 14,1
2004 29.067 39.663 9,3
2005 31.078 36.771 8,6
2006 25.676 33.817 4,87
2007 24.564 36.102 6,57
2008 28.342 39.852 6.30
2009 29.361 42.282 4.74
2010 32.045 42.848 7.96

13
 6.5. Răspunsuri şi comentarii la Testele de autoevaluare

Test de autoevaluare 6.1.

Tratarea adecvată a acestui subiect necesită luarea în consideraţie a
următoarelor idei:
- implicarea băncii centrale pe piaţa valutară decurge din obiectivele
înscrise în legea sa de funcţionare;
- competenţele care revin băncii centrale în domeniul politicii de curs de
schimb;
- banca centrală elaborează şi aplică politica de curs de schimb, pentru
operaţiunile proprii pe piaţa valutară şi emite reglementări privind
monitorizarea şi controlul tranzacţiilor valutare pe teritoriul ţării;
- intervenţiile pe piaţa valutară pentru a acţiona asupra cursului de
schimb. Astfel, banca centrală poate cumpăra propria monedă pentru a
susţine cursul acesteia.

Test de autoevaluare 6.2.

1.a) Pe baza cursurilor de schimb existente, turistul american va achita
camera de hotel din Londra cu 180$ (120x1,50) şi camera din
Hanovra cu 200$ (200x1). Drept urmare, pentru turistul american mai
scumpă este camera de hotel din Hanovra.
1. b) Raportul de schimb este : o liră sterlină = 1,50 euro.

Test de autoevaluare 6.3.

În principal, ca urmare a deprecierii leului faţă de dolar pot rezulta
mai multe consecinţe:
- mărfurile româneşti devin mai ieftine pentru importatorii
americani şi, pe această cale, se stimulează exportul românesc;
- mărfurile americane devin mai scumpe pentru importatorii
români, ceea ce contribuie la limitarea importurilor;
- deprecierea monedei naţionale reprezintă o măsură, pe
termen scurt, care poate contribui la diminuarea deficitului balanţei
comerciale (diferenţa dintre export şi import).

6.6.Lucrare de verificare pentru Unitatea 6

Piaţa valuară în România.

14
6.7. Bibliografie pentru Unitatea 6
1. Gh. Creţoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, Economie,
Ediţia a II-a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008.
2. Jacques Genereux, Economie politică. Macroeconomie în
economia deschisă, Editura All Beck, Bucureşti, 2000.
3. Cornel Ionescu, Economie, vol. Macroeconomie, Editura
Economică, Bucureşti, 2007.
4. Plihon Dominique, Les taux de change, Editions la
Découverte, Paris, 1999.

15