Influența lui Sigmund Freud asupra criminologiei

Psihanaliza este prima și cea mai importantă formă de psihoterapie cunoscută în

Europa, inventată de Sigmund Freud, medic neurolog si psihiatru. Ideea de
psihanaliză nu îi aparține lui Freud în totalitate ci e creată de doi dintre colegii săi,
Josef Breuer și lui Jean Charcot, specialist în hipnoză. Psihanaliza este o teorie
asupra minții umane cât și o metodă de terapie. Freud a învățat de la pacienții săi
că prin mijloace strict psihice, utilizând hipnoza, de care mai târziu s-a dezis și
asocitația liberă, poate să descopere un eveniment traumatic din viața pacientului și
să elibereze reacția emoțională afectivă ceea ce ar duce la dispariția simptomelor.
Nu dispariția simptomelor preocupă psihanaliza în faza târzie a operei lui Freud, ci
conflictele psihice generatoare de evenimente punctuale, conștientizarea traumei
infantile pentru a descoperi cauza nevrozelor sau a altor tulburări psihice.
Prin studiile sale, el a încercat să demonstreze existenţa unei personalităţi
antisociale ce ţine de sfera psihologiei normale şi să explice mecanismul de
formare a acesteia.
Lucrarea sa „Introducere în psihanaliză” este în prezent una dintre cele mai
utilizate pentru a introduce studenții psihologiei în teoriile lui despre psihicul
uman. Aceste note au ajutat la stabilirea bazelor pentru munca sa ulterioară. În
aceste prelegeri, Freud oferă o descriere concisă publicului despre descoperirea
inconștientului. El începe, de asemenea, să expună rolul sexualității în dezvoltarea
individului. Opera sa a oferit lumii o nouă perspectivă asupra viselor și a actelor
care par aleatorii. Aceste scrieri sunt fundamentul pe care s-a construit psihanaliza
modernă.
În prima parte a cărții sale, Freud abordează ceea ce a devenit cunoscut sub numele
de alunecarea freudiană(Freudian slip), pe care o denumește drept act ratat. Freud
explică în continuare ideile pe care le-a prezentat de-a lungul carierei sale, anume
ca nu există acte întâmplătoare. El susține că oamenii obișnuiți comit acte ratate și
aceste acte aparent aleatorii sunt maniferstarea subconștientului suprimat în
căutării unei ieșiri.
În situații în care cineva face un comentariu atroce sau uneori jenant, pur și simplu
e acțiunea subconștientului. Datorită acestui conflict dintre emoțiile suprimate și
mintea conștientă, s-ar ajunge să se facă afirmații de neînțeles. Freud a oferit astfel
o însemnătate importantă ascultării intense a discursului unui pacient pentru a
obține informații despre subconștientul lui. Freud a postulat, de asemenea, că
aceste acte nu se limitează la vorbire. Chiar și o greșeală obișnuită făcută în timpul
scrierii ar putea oferi informații despre subconștient și astfel despre amintirile și
emoțiile suprimate. Aceste prelegeri au subliniat semnificația subconștientului și
rolul pe care îl joacă în viața de zi cu zi.
Freud explorează și mai mult domeniul actelor ratate în “Psihopatologia vieții
cotidiene”. El credea că societatea și educația morală a unui individ sunt părți cheie
ale subconștientului. Cu toate acestea, o persoană poate suprima în mod conștient
aceste stări, dar nu va avea întotdeauna succes, potrivit lui. Din când în când,
subconștientul suprimat va găsi o cale de ieșire. Actul rezultat este astfel de fapt o
interferență a subconștientului asupra conștientului. De exemplu, atunci când
cineva uită un nume, acesta nu este doar un act întâmplător, ci de fapt este din
cauza unui conflict în minte între conștient și subconștient. Numele, care se
pronunță în locul denumirii originale, este astfel un compromis făcut de aceste
două state conflictuale.
În același mod, Freud spune că tendința de a uita evenimente importante se
datorează suprimării subconștiente. Este universal obișnuit ca indivizii să uite
experiențe traumatizante. Drept exemplu, autorul povestește o experiență
personală: Găsește foarte greu sa își amintească numele unuia dintre pacienții săi,
un copil care a murit din cauza unui diagnostic pus greșit, cu toate ca numele său
era trecut în notițele luate de Freud. Bineînțeles, acest incident a generat probleme
profunde pentru el și sugerează că subconștientul său a reacționat astfel suprimând
orice amintire a incidentului din mintea sa conștientă.

În a doua dintre prelegeri, Freud și-a propus să-și explice teoria visului cu o
claritate profundă pentru a putea fi înțeleasă și de cei neinițiați în psihanaliză. De-a
lungul vieții sale, Freud a crezut că bolile mintale ale pacienților pot fi explicate
printr-un studiu atent al viselor lor. Autorul își explică metodologia și prezintă
dovezi ale acestei teorii. În aceste prelegeri, Freud a explicat că visele erau o
simplă manifestare a conștientului către inconștient. Freud afirmă că visele, oricât
de sălbatice ar fi, iau naștere din mintea conștientă, din dorințele unui individ.
Credea că analizarea viselor unui pacient era una dintre modalitățile de a începe
tratarea bolilor mentale . Aplicând aceste metode analitice, un medic ar putea
aduce subconștientul pacientului în conștient. Procedând astfel, pacienții ar putea fi
tratați prin înțelegându-se pe ei înșiși.
Oferindu-i pacientului o analiză detaliată cu privire la care poate fi cauza viselor
lor, se scot la iveală amintirile conștiente, reprimate, pe care pacientul nici măcar
nu le poate cunoaște. Freud a insistat că fiecare visător era bine conștient de visele
menite, dar este posibil ca nici măcar să nu fie conștienți de faptul că au aceste
cunoștințe. Principalul motiv al viselor, potrivit lui Freud, a fost acela că
conștientului îi e frică să se lovească de realitățile lumii. Totuși dezavantajul
acestei teorii a visului, în maniera consacrată a lui Freud a fost insistența de a
sexualiza totul. După Freud, În majoritatea cazurilor, semnificația profundă a
visului provenea dintr-o experiență sexuală reprimată, iar mintea folosește astfel
simbolismul pentru a ascunde sensul real al visului, din dorința oamenilor de a-și
proteja integritatea morală.

În a treia parte a prelegerilor, Freud tratează subiectul nevrozelor, lucru relativ nou
la vremea respectivă. În linii mari, nevroza este o manifestare a tulburărilor
emoționale, în primul rând a anxietății. Freud a insistat că toată lumea are un fel de
nevroză, iar singura diferență dintre oamenii obișnuiți și pacienți a fost gradul în
care i-a afectat. Se știa că nevrozele nu sunt cauzate de nimic fizic, deci Freud, ca
pentru orice altă manifestare a omului, ne spune că răspunsul se află în
subconștient. Prin urmare, pentru ca un medic să trateze cu succes pacienții
nevrotici, trebuie să examineze atent trecutul lor.
Din nou, se observă obsesia lui Freud pentru natura sexuală a omului, insistând aici
că nevroza este doar o manifestare a frustrărilor sexuale anterioare, explicând că un
pacient cu o formă extremă de nevroză a avut o dezvoltare psihosexuală
incompletă în anii de formare. Autorul a fost observat în continuare că toți
pacienții care aveau o nevroză erau conștienți că aveau nevroza. Aici oferă drept
exemplu una dintre pacientele sale care avea un atașament sexual nedorit față de
tatăl său, dezvoltarea ei psihosexuală fiind incompletă în anii de formare, devenind
astfel obsedată de îndeplinirea acestor dorințe. Pentru a trata un pacient cu succes,
Freud spune că este important să îi faca conștienți de originea nevrozei lor, dar nu
este de ajuns; Pacientul trebuie să cunoască și să interiorizeze cauza acestor
simptome în subconștientul său.
În ciuda faptului că majoritatea lucrărilor sale timpurii s-au dovedit greșite, el a
adus în continuare o contribuție importantă la psihologie. Contribuțiile sale includ
domenii precum debutul timpuriu al personalității adulte în anii de formare,
semnificația tendințelor ambivalente, diferitele etape în dezvoltarea minții și, cel
mai semnificativ, descoperirea minții subconștiente. Este destul de clar că lucrările
sale vor continua să genereze mult interes în anii următori. Progresele științifice
moderne, de exemplu, sugerează o sursă a acestor acte complet diferită de cea
sugerată de Freud. Studiile au arătat că actele simple, cum ar fi uitarea cuvintelor,
nu pot avea nimic de-a face cu amintirile reprimate. Totuși, Freud a demonstrat că
există o modalitate de a vindeca problemele mintale, cum ar fi isteria. Ajutând
pacienții să se înțeleagă mai profund pe ei înșiși, pot scăpa de aceste tulburări.

Sigmund Freud – Introducere în Psihanaliză

Vasile Dem. Zamfirescu - Introducere în psihanaliza freudiană și postfreudiană.
Curs universitar
Igor A. Ciobanu - Criminologie