Unitatea de învăţare 5

PIAŢA DE CAPITAL

CUPRINS

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5…………………………….67

5.1. Definirea şi componentele pieţei de capital…………………67
5.2. Valorile mobiliare – instrumente ale pieţei de capital..…….70
5.3. Bursa de valori..................................................………….74
5.4. Răspunsuri şi comentarii la Testele de autoevaluare……....81
5.5. Lucrare de verificare Unitatea 5……………………..….....82
5.6. Bibliografie pentru Unitatea 5…………………………….82

Obiectivele unităţii de învăţare 5

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
 distingeţi piaţa de capital de piaţa monetară ;
 recunoaşteţi conţinutul şi formele pieţei de capital ;
 sesizaţi asemănările şi deosebirile dintre acţiuni şi
obligaţiuni;
 înţelegeţi natura şi mecanismele de funcţionare a bursei de
valori;
 identificaţi condiţiile şi factorii care pot contribui la
instabilitatea pieţelor de capital.

5.1. Definirea şi conţinutul pieţei de capital

Piaţa de capital este o componentă importantă a sistemului
unitar al pieţelor ce caracterizează economiile moderne. Apariţia
şi evoluţia ei se află în strânsă corelaţie cu necesităţile crescânde
de susţinere financiară a programelor investiţionale şi cu
extinderea şi consolidarea sistemului bancar. Împreună cu piaţa
monetară şi de credit, aceasta asigură resursele băneşti necesare
agenţilor economici. Cele două pieţe se întrepătrund, capitalurile
putând să treacă lesne de pe o piaţă pe alta.
Pieţele financiare, spre deosebire de cele monetare, sunt
specializate în efectuarea de tranzacţii cu acitve financiare care au
scadenţe pe termen mediu şi lung. Prin intermediul lor,
capitalurile disponibile sunt orientate către pieţele pe care se
manifestă cererea de capital.
Cu toate acestea, nu există delimitări clare între piaţa
financiară, piaţa de capital şi piaţa monetară. Deosebirile dintre
acestea sunt condiţionate de reglementările existente în diferite ţări
privind instrumentele folosite de fiecare piaţă, operatorii specifici,
ş.a.

1
 Conform reglementărilor adoptate în România, piaţa de
capital este o componentă a pieţei financiare, care face posibilă
separarea actului de economisire şi de investire. Datorită pieţei
financiare, economisirea poate finanţa investiţiile altor agenţi
economici. Prin aceasta, piaţa financiară apare cau un circuit
specializat în cadrul căruia au loc tranzacţii cu capitaluri pe
Piata termen lung. Pieţele financiare funcţionează pe baza anumitor
financiară caracteristici: emisiunea şi plasarea de valori mobiliare, adică
şi piaţa vânzarea pentru prima dată de acţiuni, obligaţiuni şi alte titluri
de capital către deţinătorii de capitaluri disponibile; caracterul negociabil
al valorii mobiliare, relevat de faptul că ele pot fi vândute de
primii deţinători înainte de a ajunge la scadenţă şi transformate
în lichidităţi.

Tema de reflecţie 5.1.

Descrieţi rolul şi caracteristicile pieţei de capital.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

Piaţa financiară reprezintă locul de întâlnire al cererii

şi ofertei de capitaluri pe termen mediu şi lung.
Cererea Cererea de capital aparţine societăţilor industriale şi
şi oferta comerciale publice şi private, instituţiilor financiar-bancare şi
de capital de asigurări, administraţiilor publice centrale şi locale ş.a.
Exponenţii cererii sunt debitori pe piaţa financiară. Această
cerere este determinată de nevoia finanţării unor programe de
investiţii, a majorării resurselor financiare ale unor instituţii şi
organisme financiar-bancare.
Oferta de capital este rezultatul procesului de economisire
şi aparţine societăţilor comerciale, băncilor, societăţilor de
asigurare, persoanelor particulare ş.a. Investitorii însă trebuie să
aibă suficiente motivaţii pentru asemenea categorii de
plasamente şi garanţii necesare pentru recuperarea sumelor

2
 avansate, precum şi obţinerea de câştiguri suplimentare. Astfel,
în economiile moderne aporturile financiare dau naştere la
emisiuni de titluri (documente) prin carebeneficiarii recunosc
aporturile aduse. Acestea, poartă denumirea de titluri (hârtii) de
valoare şi atestă că posesorul lor este titularul unui drept de o
anumită valoare.

Tema de reflecţie 5.2

Identificaţi exponenţii cererii de capital existenţi pe piaţa de
capital.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

Asigurând mobilizarea resurselor disponibile în economie,

care se vor concretiza în investiţii pentru sporirea capitalului real
(fizic), piaţa financiară are rolul de intermediar între sectorul
financiar-bancar şi cel productiv.
Piaţa financiară are o structură complexă care vizează, pe
de o parte, difuzarea emisiunilor noi (piaţa primară) şi schimbul
Piaţa titlurilor deja emise (piaţa secundară), pe de altă parte.
primară şi Piaţa primară are rolul de a emite noi titluri de valoare în
piaţa scopul atragerii de capital bănesc disponibil. Pe această piaţă
secundară intervin cei ce doresc să plaseze resursele proprii în schimbul
titlurilor de valoare emise de agenţii economici care dorec să
atragă fonduri. Ca urmare, această piaţă exercită o funcţie de
finanţare a economiei. Emitenţii titlurilor de valoare sunt
societăţile comerciale, băncile, administraţiile publice. Întâlnirea
investitorilor (cei care econimisesc) cu emitenţii titlurilor
mobiliare se realizează prin intermediarii financiari.
Operaţiunile pe piaţa financiară primară se derulează, în
principal, prin intermediul băncilor sau instituţiilor financiare
specializate, care, pentru un comision plătit de agentul economic
emitent, plasează noile titluri de valoare deţinătorilor de

3
lichidităţi ce optează pentru aceste plasamente.
Piaţa secundară financiară oferă cadrul necesar
tranzacţionării de titluri deja emise. Deţinătorii de titluri pot
obţine lichidităţile necesare prin vânzarea acestora înainte de a
ajunge la scadenţă. Schimburile care au loc pe această piaţă nu
au în vedere emitenţii de titluri şi nu contribuie direct la
finanţarea activităţii lor. Totodată, piaţa secundară asigură
mobilizarea în bune condiţii a economiei investite în valori
mobiliare şi, prin aceasta, reprezintăun complement al pieţei
primare. Faptul că investitorii pot înstrăina cu uşurinţă titlurile
deţinute la bursă devine elementul determinant în orientarea lor
către subscrierea de emisiuni.

Test de autoevaluare 5.1.

Analizaţi elementele distinctive dintre piaţa de capital şi
piaţa monetară, precum şi dintre piaţa primară şi piaţa
secundară.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

În funcţie de obiectul tranzacţiei se deosebesc piaţa acţiunilor

şi piaţa obligaţiunilor. Piaţa valorilor mobiliare reprezintă
componenta principală a pieţei financiare.

5.2 Valorile mobiliare – instrumente ale pieţei financiare

Valorile mobiliare sunt instrumente financiare negociabile,
reprezentând titluri de proprietate sau creanţe, care conferă
drepturi patrimoniale asupra emitentului. Ele sunt emise de
întreprinderi, colectivităţile publice sau stat sub formă materială
(hărtii de valoare) sau nematerială (înscrisă în cont) şi sunt
reprezentate de acţiuni, obligaţiuni, precum şi alte instrumente
financiare derivate (contracte la termen sau de opţiuni).

4
 Emisiunea de valori mobiliare reprezintă o modalitate de
procurare a resurselor băneşti necesare. Prin aceasta se asigură o
parte importantă a necesităţilor de finanţare.
Valorile mobiliare sunt titluri negociabile care aduc venituri
deţinătorilor lor. Cele mai cunoscute valori mobiliare sunt
acţiunile şi obligaţiunile. În timp ce obligaţiunile sunt titluri de
credit, acţiunile reprezintă titluri de proprietate asupra unei
părţi din capitalul unei firme. Din această cauză, renumerarea
capitalului investit în aceste titluri de valoare este diferită.
Titlurile sub forma acţiunilor sunt emise în contrapartida
Acţiuni aporturilor în numerar sau în natură sunt efectuate de asociaţi.
Constituirea societăţilor pe acţiuni, reprezintă forma principală
de mobilizare a disponibilităţilor băneşti existente pe piaţă.
Fiecare acţiune reprezintă o fracţiune a capitalului social.
Proprietarii de acţiuni devin acţionari ai întreprinderii. În
această calitate, ei beneficiază de anumite drepturi, participă la
gestionarea societăţii respective, precum şi la repartizarea unei
părţi din profitul anual. Partea din profitul unei societăţi pe
acţiuni care se repartizează anual acţionarilor se numeşte
dividend şi se calculează procentual faţă de capitalul subscris
(valoarea nominală a acţiunilor). Mărimea dividendului este
condiţionată de rezultatele economico-financiare obţinute de
societatea emitentă de acţiuni. Deoarece mărimea acestuia
variază de la un an la altul, acţiunile sunt calificate ca valori cu
venit variabil.
În conformitate cu reglementările actuale din România,
acţiunile au următoarele trăsături:
a) acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o
anumită valoare nominală;
b) acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social;
c) acţiunile sunt indivizibile;
d) acţiunile sunt instrumente negociabile, ele putând fi
transmise altor persoane.

Tema de reflecţie 5.3

Menţionaţi caracteristicile acţiunilor şi drepturile conferite
deţinătorilor lor.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

5
 Pot fi cotate şi tranzacţionate la bursă numai acţiunile acelor
societăţi care întrunesc anumite condiţii de performanţă şi care
difuzează pe piaţă un număr suficient de mare de acţiuni. După
forma de prezentare, există acţiuni nominative şi acţiuni la
purtător.
Acţiunile nominative au înscris numele deţinătorului; acestea
pot fi înstrăinate fără nici o condiţie , posesorul lor devenind şi
acţionar.
După drepturile pe care le generează, există acţiuni ordinare
(comune) şi acţiuni preferenţiale (privilegiate). În pincipiu,
toate acţiunile sunt purtătoare ale aceloraşi drepturi. Uneori, prin
reglementări juridice, pot fi emise acţiuni care să beneficieze de
câştiguri suplimentare refritoare la prioritatea în repartizarea
profitului sau în ceea ce priveşte dreptul la vot.
În timp ce acţiunile ordinare conferă drepturi egale
deţinătorilor de acţiuni comune. Totodată, acţiunile preferenţiale
asigură un venit cert pe bazaunui divident fix.
Obligaţiunile sunt titluri negociabile care reprezintă o
creanţă pe termen lung asupra unei societăţi, statului sau unei
alte persoane juridice de drept public. Ele sunt titluri de valoare
deoarece, spre deosebire de un alt împrumut, datoria ca atare
poate fi cumpărată şi vândută pe piaţa deschisă. Caracterul lor
negociabil decurge din posibilitatea ca obligaţiunile să poată fi
transferate cu uşurinţă de la un proprietar la altul.
Obligaţiunea este un titlu care materializează o creanţă a
Obligaţiuni emitentului. Fiecare obligaţiune face parte dintr-o emisiune
totală ce reprezintă capitalul împrumutat de emintetul acestuia.
Deţinătorul de obligaţiuni care doreşte să reintre în posesia
capitalului înainte de termen vinde pe piaţă titlurile deţinute.
Pe piaţa obligaţiunilor, principalii emitenţi sunt statul,
colectivităţile locale, precum şi agenţii economici care îşi
procură astfel resursele împrumutate.
În calitate de investitori se manifestă persoanele fizice şi
juridice care deţin resurse băneşti temporar disponibile. În
general, investitorii cumpără obligaţiuni pentru fluxul stabil şi
relativ sigur al veniturilor.
Titularii de obligaţiuni (obligatorii) sunt recompensaţi

6
conform modalităţilor prevăzute în contractul de emisiune. Ei
primesc o dobândă fixă (cupon), care se determină prin
înmulţirea ratei dobânzii cu valoarea nominală a obligaţiunii.
Ca urmare, obligaţiunile sunt numite valori cu venit fix. În
realitate, aceste venituri pot varia în timp ce clauzele de
împrumut: prime de rambursare mărite în timp în funcţie de
rată a dobânzii variabilă, indexarea dobânzilor ş.a.
Obligaţiunile sunt emise la valoarea nominală, care este
valoarea împrumutului pe care emitentul lor se obligă să o
restituie la scadenţă. Aceasta se determină ca raport între
împrumutul lansat pe piaţă şi numărul obligaţiunilor emise.
Preţul de emisiune al unei obligaţiuni este preţul pe care
trebuie sa-l plătească cel care subscrie. Titlurile pot fi emise la
valoarea nominală (al pari) sau la o valoare inferioară acesteia
(sub pari).
De regulă, pentru a spori gradul de atractivitate, valoarea de
subscriere sau preţul de emisiune se numeşte prima de
emisiune.
Rambursarea unei obligaţiuni sau amortismentul
împrumutului se poate efectua în totalitate la termenul convenit
sau anual.
Preţul de piaţă al unei obligaţiuni se numeşte curs şi se
determină ca raport procentual între valoarea de tranzacţionare
pe piaţă a obligaţiunii şi valoarea sa nominală. Cursul se
exprimă în procente şi poate fi mai mare, egal sau mai mic decât
valoarea nominală.
Cursul unei obligaţiuni este influenţat de mai mulţi factori:
nivelul general al dobânzilor pe piaţă, situaţia economică a
firmei debitoare, conjunctura valutar-financiară, situaţia pe piaţă
a monedei în care se converteşte obligaţiunea etc. Ca valori
mobiliare, acţiunile şi obligaţiunile au unele trăsături comune,
dar se deosebesc din punct de vedere al naturii lor, al modului
de cotare şi fructificare, precum şi al riscurilor asumate de
investitori.

Test de autoevaluare 5.2

Analizaţi cauzele care determină fluctuaţia cursului unei
obligaţiuni.Ce implicaţii determină modificarea ratei dobânzii?
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

7
 Spre deosebire de acţiuni, care sunt titluri de proprietate şi
reprezintă o cotă parte din proprietatea societăţii emitente,
obligaţiunile sunt titluri de credit şi reprezintă fracţiuni ale unui
împrumut obligatar emis. Faţă de un împrumut clasic, datoria
emitentului de obligaţiuni poate fi transferată unui terţ.
O componentă a valorilor mobiliare, o reprezintă titlurile
emise de stat. Din această categorie fac parte:
a) biletele de tezaur, prin care guvernul realizează împrumuturi
pe termen scurt. Aceste bilete sunt achiziţionate de către bănci şi
Titluri instituţii financiare, nu sunt purtătoare de dobânzi dar sunt
emise vândute sub valoarea nominală (cu discount);
de stat b)bonuri de tezaur, care se emit pentru acoperirea deficitului
bugetar şi prin care se mobilizează resursele băneşti necesare
acoperirii unor cheltuieli generale ale bugetului de stat. Pot fi
achiziţionate atît instituţii, cât şi persoane fizice;
c))obligaţiuni de stat, emise de trezorerie şi purtătoare de
dividende;
d)obligaţiuni municipale, emise de unităţile administrativ-
teritoriale în scopul asigurării resurselor necesare dezvoltării
economico-sociale.
În scopul acoperirii unei părţi a deficitului bugetar se
recurge şi la împrumuturi de stat, lansate către populaţie sub
forma certificatelor de trezorerie.

5.3 Bursele de valori

Bursa de valori joacă un rol important şi îndeplineşte mai
multe funcţii în condiţiile economiei de piaţă: a) plasarea
economiilor întreprinderilor şi populaţiei în hârtii de valoare şi
alimentarea pe această cale a întreprinderilor cu capitaluri; b)
finanţarea trezoreriei publice prin vânzarea titlurilor de credit; c)
asigurarea mobilităţii capitalurilor şi a posibilităţii schimbării
plasamentelor acţionarilor prin transformarea în bani a valorilor
mobiliare deţinute şi achiziţionarea altora, în funcţie de
obiectivele urmărite de fiecare acţionar sau prin subscrierea de
valori noi puse în vânzare de întreprinderi.
Importanţa bursei de valori este diferită, în funcţie, înainte de

8
 toate, de modalităţile de finanţare a investiţiilor private.
Depinde, de asemenea, de modalităţile de finanţare a
investiţiilor publice şi de asigurare a mijloacelor necesare prin
impozite sau prin împrumuturi, precum şi de politica de
palsamente pe care o duc diferite organisme.
În general, se poate spune că rolul burselor de valori a
crescut considerabil în ultimele decenii, atât pe linia mobilizării
de capitaluri, a creşterii mobilităţii acestora, cât şi pe cea a
reflectării evoluţiei conjuncturii economice.
Bursele se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii. După
natura tranzacţiilor pe care le mijlocesc, bursele pot fi: generale
(au ca obiect de activitate tranzacţii de mărfuri şi hârtii de
valoare) şi specializate. După obiectul tranzacţiilor, se disting:
burse de mărfuri, burse de valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni
şi alte valori mobiliare), burse valutare, burse complementare
comerţului internaţional (burse de asigurări, burse de navlu).
După forma de organizare, există: burse private (care
funcţionează sub formă de societăţi pe acţiuni sau camere de
comerţ) şi burse de stat. După modul de admitere al
participanţilor, bursele pot fi: cu participare nelimitată şi cu
acces limitat (se tranzacţionează numai acele mărfuri şi valori
mobiliare care au fost admise la cotaţia oficială).
Bursa de valori constituie o componentă esenţială a
Definiţia funcţionării economiei de piaţă. Ea reprezintă o piaţă
bursei secundară pe care se tranzacţionează (se revând) titlurile de
de valori valoare existente, în principal sub formă de acţiuni şi
obligaţiuni. Prin intermediul bursei de valori, investitorii îşi
transformă capitalul sub formă de titluri de valoare în numerar şi
invers.
Totodată bursa de valori se defineşte prin existenţa unei
instituţii care concentrează cererea şi oferta de titluri financiare
şi care realizează efectuarea operaţiunilor bursiere ]n
conformitate cu un regulament acceptat.

Tema de reflecţie 5.4

Analizaţi natura şi funcţiile bursei de valori.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

9
 Participanţii la activitatea bursieră se împart în două mari
categorii : investitorii (persoane fizice sau juridice care
urmăresc plasarea sau mobilizarea de capital) şi agenţii pieţei
bursiere (firmele care asigură încheierea şi derularea
tranzacţiilor de bursă). Agenţii de bursă pot funcţiona atât ca
profesionişti independenţi, cât şi ca agenţi angajaţi ai unor firme
de specialitate, societăţi de bursă.
Aşadar, cumpărătorii şi vânzătorii de hârtii de valoare nu au
acces direct la bursă, ci numai prin intermediul agenţilor de
schimb, care includ:
- brokerii-agenţi, care primesc ordine de vânzare-cumpărare
de la clienţii lor şi le transmit brokerilor-specialişti;
- brokerii-specialişti, negociază ordinele primite de la
brocherii-agenţi. Au denumiri diferite: jobberi în Anglia, curtieri
în Franţa, dealeri în S.U.A.
Rolul lor constă în participarea la stabilirea cursurilor,
executarea ordinelor de vânzare-cumpărare gestionarea
portofoliului propriu de hârtii de valoare. În calitatea sa de
comerciat, brokerul-specialist deţine un portofoliu propriu de
acţiuni şi obligaţiuni şi fonduri băneşti utilizate în scopul
menţinerii stabilităţii titlurilor pe care le gestionează.
În afara investitorilor (cumpărătorii şi vânzătorii de hârtii de
valoare) şi agenţilor de schimb, în structura organizatorică a
unei burse de valori se includ şi Comisia oficială a bursei şi
Casa de clearing.
În cadrul Comisiei oficiale a bursei se stabilesc, în ultimă
instanţă, cursurile titlurilor pe baza comenzilor de vânzare-
cumpărare, cursurile solicitate primite de la brokeri, specialişti
ş.a. Cursul stabilit este înregistrat şi afişat. Casa de clearing
(compensaţie) are rolul de a garanta executarea obliagţiilor
asumate de parteneri: primirea banilor de către vânzatori şi a
titlurilor solicitate de către cumpărători.
Cotaţia Admiterea valorilor mobiliare în cotaţia oficială a unei
bursieră burse se realizează în condiţii strict determinate.
Bursa de valori asigură fixarea preţurilor, acţiunilor şi
obligaţiunilor. Astfel, agenţii de schimb concentrează ordinele
de vânzare şi de cumpărare şi, în urma confruntării lor, se
determină cursul de echilibru. Aşadar, cursul unei acţiuni sau
obligaţiuni reprezintă preţul care rezultă din confruntarea
cererii cu oeferta pe piaţa bursieră. Stabilirea preţului de

10
 echilibru al unui titlu financiar se mai numeşte şi cotaţie.
Aceasta desemnează ansamblul operaţiunilor necesare fixării
cursului bursier. Prin urmare, trebuie făcută distincţie între
valoarea unei acţiuni care depinde de mărimea patrimoniului şi
este stabilit la emitere de către firmă şi cursul acţiunilor sau
cotaţia lor.
Cursul unei anumite valori mobiliare se stabileşte în funcţie
de titlurile cerute şi oferite la un anumit preţ. Principiul de bază
îl constituie satisfacerea majorităţii ordinelor, cursurile stabilite
neputând fi contestate.
În cadrul burselor de valori, se înregistrează variaţii frecvente
ale cursurilor. Cunoaşterea amplitudinii lor devine o informaţie
necesară celor interesaţi în activitatea bursieră.
Fluctuaţiile cursurilor bursiere se explică atât prin situaţia
economică şi politică (internă şi internaţională), cât şi prin
acţiunea unor factori specifici.
Pentru o mai buna înţelegere, vom analiza distinct factorii de
influenţă ai cursurilor obligaţiunilor şi actiunilor.
Astfel, obligaţiunile sunt foarte sensibile la evoluţia ratei
inflaţiei şi a ratei dobânzii, în funcţie de durata împrumutului.
În cazul unei rate a inflaţiei ridicate, dobânda, ca valoare
nominală primită în momentul rambursării, riscă să înregistreze
o diminuare a puterii sale de cumpărare datorată aprecierii
monedei. Dacă rata inflaţiei creşte, se va înregistra tendinţa de
scădere a cursului obligaţiunilor, deţinătorii lor căutând să le
vândă.
Atunci când rata dobânzii creşte, noile împrumuturi vor oferi
celor care economisesc o remuneraţie mai bună decât
obligaţiunile vechi. Fiind mai puţin cerute pe piaţă, obligaţiunile
Variabilitatea vechi vor avea un curs în scădere. Pentru a ilustra acest lucru
cursurilor propunem următorul exemplu: fie o obligaţie emisă la 5.000
bursiere u.m. cu dobândă de 8%. Rata dobânzii creşte la 10%. Noua
obligaţiune de 5.000 u.m. va aduce un venit de 500 u.m. Cursul
primei obligaţiuni scade până când randamentul sau va fi de
10%. La acest randament şi la un venit de 400 u.m., noua
valoare a primei obligaţiuni este de 4.000 u.m. Datorită creşterii
ratei dobânzii, se înregistrează o diminuare a cursului primei
obligaţiuni de 1.000 u.m. Se poate evidenţia astfel mecanismul
general al cursurilor bursiere: creşterea ratelor dobânzii
determină scăderea cursului şi invers. Acest mecanism este
valabil şi pentru acţiuni.

11
 Relaţia dintre venitul titlului (v), rata dobânzii (d´) şi cursul
v
titlului (c) este c = .
d´
Cursurile acţiunilor sunt influenţate, în primul rând, de
gradul de profitabilitate al firmei emitente. Interesul pentru
cumpărarea sau vânzarea unei acţiuni este evaluat prin
intermediul mai multor indicatori:
a) randament (determinat ca raport între dividendul adus de o
acţiune şi cursul său la bursă);
b) capitalizarea bursieră a întreprinderii (rezultă din înmulţirea
numărului de acţiuni cu cursurile bursiere);
c) raportul preţ-câştig sau PER (price earning ratio), rezultat în
urma raportului dintre cursul acţiunii şi profitul net pe acţiune
sau dintre capitalizarea bursieră şi beneficiul total.

Test de autoevaluare 5.3

Rezolvaţi următoarele probleme:
1.O societate comercială a emis 20.000 acţiuni la un preţ de
piaţă de 25.000 u.m.
Raportul preţ-câştig este:
a) 20
b) 5
c) 10.

2. Venitul anual fix al unei obligaţiuni este de 10.000 u.m. la o

rată de 20%. Dacă rata dobânzii creşte la 40%, atunci cursul
obligaţiunii:
a) scade cu 20%;
b) scade cu 50%;
c) creşte cu 20%.

3. Un agent economic încheie un contract de vânzare la termen a

1000 acţiuni la cursul de 100 u.m. pe acţiune. Dacă la scadenţă
cursul acţiunii este de 110 u.m., agentul economic:
a) câştigă 10.000 u.m.;
b) pierde 10.000 u.m.;
c) câştigă 20.000 u.m.

Cursurile acţiunilor sunt, de asemenea, foarte semnsibile la

12
 mediul economic şi social, naţional şi internaţional. Orice
situaţie sau măsuri de politică economică nefavorabile
întreprinderii vor conduce la scaderea cursurilor acţiunilor, iar
proprietarii lor le vor înstrăina.
În timp ce cursul bursier evidenţiează mecanismul evaluării
titlurilor financiare, tendinţa de ansamblu a bursei, respectiv
evoluţia cursurilor, este pusă în evidenţă de indicii bursieri.
Aceştia se pot determina pentru un grup reprezentativ de acţiuni
sau pentru toate acţiunile care se cotează la bursă.
Indicii bursieri reflectă flucţuaţiile pieţei în general şi ale
anumitor sectoare economice, în special. Utilitatea indicilor
bursieri este deosebită pentru investitori. Evoluţia acestora este
Indici luată în considerare în procesul de plasare şi fructificare a
bursieri capitalurilor. Includerea unui titlu de valoare în componenţa
indicelui reprezintă pentru firma emitentă o consacrare, aceasta
devenind o valoare sigură. Din punct de vedere al alcătuirii lor,
există două categorii de indici bursieri: din prima generaţie
(Dow Jones Industrials, Finacial Times, Nikkei), precum şi
indici bursieri din a doua generaţie (Standard and Poor 500,
NYSE, Topix ş.a.) care au un grad de relevanţă mai ridicat
datorită cuprinderii unui număr mai mare de firme din domenii
de activitate tot mai diverse (instituţii bancare, de asigurări,
forme din transporturi şi telecomunicaţii etc.).
Cel mai cunoscut este indicele Dow Jones, creat în anul
1884, care reflectă activitatea bursei de pe Wall Street. În
structura sa sunt incluse 30 de valori ale unor firme industriale
incluse în cotaţia oficială a bursei. Acest indice nu arată cursul
mediu al acţiunilor componente, ci evidenţiază evoluţia pieţei
în două momente diferite; de aceea se şi exprimă în puncte.
În cadrul pieţei bursiere, are importanţă modul de
Operaţiuni organizare a speculaţiei valorilor mobiliare cotate la bursă. În
bursiere general, a specula înseamnă a anticipa evoluţia pieţei bursiere.
Atunci când se anticipează o creştere a cursului, se cumpără un
titlu în scopul de a-l revinde mai târziu, în condiţiile în care
creşterea se va realiza şi se va obţine un anumit câştig. Aceste
operaţiuni de bursă care constau în cumpărarea de titluri în
perspectiva unei creşteri de cursuri şi a revânzării în scopr de
câştig se numeşte à la hausse. Se poate specula de asemenea şi
à la baisse, atunci când se mizează pe scăderea cursului unei
acţiuni. Speculaţiile bazate pe realităţi economice au un rol cert
în cadrul bursei şi sunt recunoscute în cadrul acesteia.

13
 Tema de reflecţie 5.5
Conţinutul şi consecinţele operaţiunilor à la hausse şi à la
baisse.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

Bursa de valori de la Bucureşti (BVB) a fost înfiinţată în

anul 1995. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
(C.N.V.M.), autoritate administrativă cu personalitate juridică,
reglementează şi supraveghează piaţa de capital, precum şi
instituţiile şi operaţiunile specifice acestora.
În scopul stimulării şi consolidării pieţei de capital din
România, a fost adoptată Legea pieţei de capital (Legea nr.
297/2004), ale cărei prevedere asigură armonizarea legislaţiei
interne cu acquis-ul comunitar.
Prin noua relgementare se urmăreşte crearea unei pieţe
competitive în regiune, prin diversificsrea instrumentelor
financiare şi reducerea costurilor de operare precum şi
asigurarea îmbunătăţirii calităţii mecanismului de formare a
preţului din punct de vedere al corectitudinii şi transparenţei.
La C. N.V.M. sunt înregistrate obligatoriu următoarele
valori mobiliare şi instrumente financiare:
a) valori mobiliare ce urmează a fi admise la tranzacţionare pe
o piaţă reglementată în baza unui prospect/document aprobat de
C.N.V.M.;
b) valori mobiliare tranzacţionate în cadrul unui sistem
alternativ de tranzacţionare, conform regulilor de funcţionare a
acestuia aprobate de C.N.V.M;
c) titluri de stat ce urmează sa fie admise la tranzacţionare pe
o piaţă reglementată;
d) valori mobiliare de tipul celor prezentate la lit. a)-c) prin
subscriere sau schimb, fac loc pentru decontare în bani;
e) contracte futures şi obţiuni având ca suport valori materiale,
swap-uri pe acţiuni;
f) orice alt instrument financiar admis la tranzacţionare pe o

14
 piaţă reglementată într-un alt stat şi care urmează să fie admis
la tranzacţionare şi pe o piaţă reglementată din România cu
respectarea cerinţelor legale.
Indicii Bursei de valori Bucureşti sunt:
- indicele BET (Bucharest Exchange Trading), care se
calculează ca medie ponderată a preţurilor celor 10 acţiuni
reprezentative listate la bursă;
- indicele BET-C care descrie evoluţia de ansamblu a pieţei
bursiere;
- indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia cotaţiilor bursiere
emise de cele cinci societăţi de investiţii financiare listate la
Cota Bursei.
Ca urmare a creşterii volumului tranzacţiilor, Bursa de valori
Bucureşti (BVB) se situează pe locul 4 în regiune, după bursele
din Polonia, Cehia şi Ungaria.

5.4.Răspunsuri şi cometarii la Testele de autoevaluare

Test de autoevaluare 5.1.

Rezolvarea cerinţelor presupuse de acest test necesită referiri
la următoarele aspecte:
- interdependenţele celor două pieţe;
- specializarea tranzacţiiloe efectuate;
- scadenţa operaţiunilor realizate;
- caracteristicile pieţei de capital;
- rolul şi natura operaţiunilor întreprinse pe piaţa primară;
- rolul şi conţinutul pieţei secundare;

Test de autoevaluare 5.2.

Analiza presupune evocarea factorilor ce influenţează evoluţia
cursului unei obligaţiuni:
- situaţia economico-financiară a firmei debitoare;
- conjunctura valutar-financiară;
- rata inflaţiei;
- rata dobînzii;
- raportul invers proporţional între rata dobânzii şi curs.

Test de autoevaluare 5.3.

Pentru rezolvarea problemelor propuse, se utilizează relaţiile
cunoscute:
a) Pentru a calcula raportul preţ-câştig, se face raportul dintre
cursul acţiunii (25.000 u.m.) şi profitul net pe acţiune (50.
000.000 u.m. : 20.000 u.m.) R:3

15
 b) Cursul unei obligaţiuni se determină ca raport între venitul
titlului şi rata dobânzii.
Pentru a determina variaţia cursului calculăm mărimea
acestuia pentru cele două rate ale dobânzii. Astfel, pentru rata
dobânzii de 20% ,

V 10.000
c= = 50.000.
d´ 20%

În cazul dublării ratei dobânzii (40%), noul curs va fi :

10.000
c= = 25.000
40%
R:2

c) Ca urmare a creşterii cursului la scadenţă, vânzătorul

pierde.
La încheierea contractului
1000 acţiuni x 100 u.m. = 100.000 u.m.
La scadenţă,
100 acţiuni x 110 u.m. = 110.000 u.m.
110.000 u.m. – 100.000 u.m.=10.000 u.m.
Vânzătorul pierde 10.00 u.m.
R:2

1.5. Lucrare de verificare Unitatea 5

Analizaţi principalii factori de instabilitate şi consecinţele unei
crize intervenite pe pieţele financiare.

1.6. Bibliografie pentru Unitatea 5

1. Anghelache Gabriela, Obreja C., Pieţe de capital, Editura
ASE, Bucureşti, 2000;
2. Bentoiu Claudia, Bălăceanu Cristina, Macroeconomie,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007;
3. Creţoiu Gheorghe, Cornescu Viorel, Bucur Ion, Economie,
Ed. a-III-a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011.

16