CURS NR.

1
(16.10.2023)

INVESTIȚIILE PE PIAȚA DE CAPITAL

1.1 PIAȚA DE CAPITAL ÎN ROMÂNIA

Piața de capital este piața pe care sunt vândute și cumpărate instrumente financiare, prin
instituțiile specifice (de ex. SSIF-uri), astfel fiind puși în contact emitenții cu investitorii.
Structurarea piețelor de capital se realizează în funcție de diverse criterii, de la modul de
formare a prețului valorilor mobiliare până la modalitățile de finalizare a tranzacțiilor.

Astfel, din punct de vedere al producerii și comercializării valorilor mobiliare, piața de capital
este formată din: piața primară si piața secundară.

Piața primară este piața pe care se emit și se vând valorile mobiliare pentru prima dată, către
primii deținători.
Piața primară are rolul de a transforma economiile (active financiare pe termen scurt) în
plasamente pe termen lung.
Participanții pe piața primară sunt:
 emitenții – cei care solicită capital (statul și colectivitățile locale, societățile comerciale)
 investitorii – cei care au un excedent de capital (persoane fizice, agenți economici,
bănci, societăți de asigurări)
 intermediarii – SSIF-uri, bănci comerciale, societăți de investiții financiare, care
asigură vânzarea titlurilor
Piața primară permite atragerea capitalurilor în scopul constituirii sau majorării capitalului
social și, de asemenea, oferă posibilitatea practică pentru transformarea unei societăți închise în
societate deschisă, prin ofertă publică de vânzare de acțiuni sau prin emiterea de obligațiuni
convertibile în acțiuni.
Piața secundară – este piața pe care sunt tranzacționate valori mobiliare aflate deja în
circulație.
Piața secundară este reprezentată de Bursa de valori și piața extrabursieră, în cadrul cărora
se negociază prețul valorilor mobiliare si se tranzacționează acestea.
Piața secundară este o piață organizată, care asigură operatorilor următoarele avantaje:
 oferă informațiile referitoare la produsul ce urmează a fi tranzacționat;
 informațiile despre produs și despre emitent sunt difuzate către toți potențialii
investitori;
 oferă informații privind nivelul și mișcarea prețului de piață.

Obiectivele pieței secundare sunt:

 protecția investitorilor – realizată prin transparența, reglementarea și supravegherea
pieței;
 lichiditatea pieței și stabilitatea cursului – pe piața de capital matură prețul este corelat
cu rentabilitatea societății cotate.

Piața extrabursieră (Piața OTC – Over The Counter) cuprinde tranzacțiile realizate în afara
unui mediu reglementat (cum este bursa de valori), direct între cumpărător și vânzător. De exemplu,
cea mai mare parte a tranzacțiilor cu titluri de stat se realizează între bănci, într-o piață OTC. Piața
Forex și Piața instrumentelor derivate fac parte, de asemenea, din piața OTC.

1
CURS NR. 1
(16.10.2023)

Orice investiţie pe piaţa de capital presupune atât un anumit nivel de rentabilitate (profit), cât
şi un anumit nivel de risc asumat de investitor.
Fiecare investitor îşi stabileşte:
 fie un anumit nivel de rentabilitate, pe care se străduieşte să o obţină asumându-şi un
nivel minim de risc;
 fie un nivel maxim de risc, pe care este dispus să şi-l asume şi pentru care trebuie să
obţină maximum de rentabilitate posibil.

Riscul implicat de investiţia în titluri financiare poate fi clasificat în:

 risc specific titlului
 risc sistematic (determinat de piaţa pe care este cotat titlul).

Referitor la cotare, în România, companiile pot apela la atragerea de resurse financiare prin
cotarea („la bursă”) pe piaţa de capital, adică:
 pe Piaţa Principală a BVB
sau
 pe Piaţa AeRO a BVB

Piaţa Principală a BVB este dedicată companiilor care îndeplinesc următoarele condiţii:
 sunt societăţi pe acţiuni;
 au capitaluri proprii din ultimul exerciţiu financiar sau capitalizare anticipată de minim
1 milion de euro;
 vor avea minim 25% free-float, adică minim 25% din acţiuni vor fi în portofoliile
investitorilor, disponibile la tranzacţionare;
 au o vechime de minim 3 ani de întocmire şi raportare a situaţiilor financiare.

AeRO (Alternative exchange in Romania) este segmentul pieței de acțiuni al Sistemului

alternativ de tranzacționare (ATS) de la BVB, destinat start-up-urilor şi IMM-urilor, care au criterii de
admitere mai relaxate. Cerinţele de listare pe care trebuie să le îndeplinească IMM-urile sunt:
 sunt societăţi pe acţiuni;
 au o capitalizare anticipată / capitaluri proprii de minim 250.000 euro;
 vor avea un free-float de 10% (adică, 10% din acţiuni vor fi tranzacţionate) sau să aibă
minim 30 de acţionari.

1.2 INVESTIȚIILE PE PIAȚA DE CAPITAL

Investițiile sunt considerate cheltuieli sau plasamente de sume bănești în diferite domenii
economice, astfel că prin activitățile investiționale are loc transformarea unei serii de lichidități inițiale
în active reale sau financiare, cu scopul de a obține anumite efecte economice sau extraeconomice
într-o perioadă viitoare, în ideea ca efectele obținute să acopere și să justifice efortul depus inițial.
Activitatea investițională cuprinde 4 elemente obligatorii, esențiale pentru identificarea unei
investiții, și anume:
1. subiectul investiției – reprezentat de cel care investește (persoană fizică sau juridică,
publică sau privată, persoane individuale sau în asociere);
2. obiectul investiției – active reale sau active financiare, realizate în urma activității
investiționale;
3. efortul investițional – cheltuielile sau costul obținerii obiectului investiției;

2
CURS NR. 1
(16.10.2023)

4. efectele – care pot fi economico – financiare, valorice sau sociale, politice etc., care
se așteaptă a se obține în viitor

Teoria economică mai pune în evidență și alte 4 aspecte legate de definirea activității de
investire:
1. Investițiile sunt opusul consumului imediat, necesitând existența unor resurse obținute
pe seama unor procese anterioare de economisire și acumulare.
2. Investițiile sunt cheltuieli de sume bănești la un moment inițial pentru a se obține efecte
ulterioare, în timp.
3. Investițiile prezintă un caracter dual:
3.1 Investiția este o cheltuială bănească (sensul valoric) – resursele financiare
cheltuite în prezent pentru efecte viitoare.
3.2 Investiția este o activitate concretă (sensul fizic) – sunt angajate mijloace
materiale, tehnice și capital uman.
Cele două aspecte ( 3.1 și 3.2) trebuie să se coreleze.
4. Investițiile sunt determinate în economia actuală de existența și funcționarea celor
două piețe:
 Piața reală – pe care există active reale
 Piața financiară – pe care există active financiare și se fac investiții de
portofoliu.

Mecanismul de alocare rațională a capitalurilor în proiecte de investiții necesită respectarea

următoarelor principii:
1. Relația rentabilitate – risc – înseamnă că investițiile în proiecte mai riscante necesită o
rentabilitate potențială mai mare. Practic, un investitor analizează oportunitatea de a renunța la un
consum imediat pentru unul viitor prin investirea unei părți sau în totalitate a averii sale într-o afacere,
cu speranța că va obține o valoare finală (Vf) superioară cele inițiale (I0). Câștigul de valoare trebuie
să fie mai mare decât rata inflației, pentru a se putea înregistra un plus de valoare real, iar riscul
asumat trebuie să fie cât mai mic.
2. Rata dobânzii fără risc (Rf) reprezintă oportunitatea minimă de investire.

Investițiile pe piața de capital se realizează printr-un intermediar (Societate de Servicii de

Investiții Financiare – SSIF sau o instituții de credit) sau printr-o societate de administrare a
investițiilor (care vinde sau cumpără de la investitori unitățile de fond).

1.3 PIAȚA DE CAPITAL ȘI PRODUSELE FINANCIARE

Produsele oferite și tranzacționate în cadrul pieței de capital se numesc instrumente

financiare. Aceste produse pot fi cumpărate în scopul obținerii de profituri viitoare. Însă, aceste
profituri viitoare sunt incerte și depind de o serie de factori, denumiți factori de risc.
Instrumentele financiare sunt reprezentate de diverse forme de dețineri ce pot fi tranzacționate
cu ușurință pe piața de capital:
 Acțiuni
 obligațiuni
 titluri de stat
 alte tipuri de titluri de valoare (de ex. drepturi aferente deținerilor de acțiuni)
 instrumente financiare derivate (futures, options)
 unități de fond etc.

3
CURS NR. 1
(16.10.2023)

ACȚIUNILE – sunt titluri de capital (valori mobiliare) emise de societățile comerciale.

O acțiune este o parte din capitalul unei societăți, divizat în părți egale. Persoanele care dețin
acțiuni sunt numite acționari, iar veniturile obţinute din acțiuni poartă denumirea de dividende și
reprezintă cota parte din profiturile care nu sunt reinvestite de societate, la care deţinătorul de acţiuni
este îndreptăţit. Cei care dețin acțiuni într-o societate sunt îndreptățit și la o cotă parte din valoarea
societății respective, în situația în care, aceasta face obiectul procedurii de lichidare. Acțiunile pot
conferi sau nu drept de vot, ceea ce înseamnă că acționarul poate, sau nu, să dețină dreptul de a
vota în cadrul adunării generale a acţionarilor (AGA) sau cu privire la administrarea societății.
Majoritatea acțiunilor tranzacționate în piața de capital au și drept de vot și sunt denumite acțiuni
comune. Acțiunile care nu poartă cu ele și dreptul de vot se numesc acțiuni preferențiale.

OBLIGAȚIUNILE - sunt titluri de creanță prin care emitentul autorizat se împrumută și este
obligat să plătească periodic o dobândă (denumită cupon), către deținătorii de obligațiuni. De
asemenea, emitentul se obligă și să ramburseze valoarea obligațiunii (numită principal) la o dată
viitoare denumită scadență. Obligațiunea reprezintă, de fapt, un împrumut sub formă de titlu de
valoare pentru suma aferentă valorii nominale a obligațiunii. Emitentul de obligațiuni este
echivalentul debitorului, deținătorul de obligațiuni este echivalentul creditorului, iar cuponul
reprezintă dobânda. În momentul în care investitorul cumpără obligațiuni, în fapt, el împrumută bani
unui emitent care poate fi o autoritate publică sau o societate comercială. În contul acestui împrumut,
emitentul va plăti o anumită rată a dobânzii pe întreaga durată de viaţă a obligaţiunii (până la
scadență), iar la scadență se va returna și valoarea nominală a obligațiunii. Atât obligațiunile, cât și
acțiunile sunt titluri transferabile, diferența dintre cele două fiind aceea că acționarii sunt deținători
ai unei cotă - parte din societatea respectivă, iar deținătorii de obligațiuni sunt deținători ai unei cotă
- parte din împrumuturile acordate unui emitent. Tipurile de obligațiuni prin care se poate acorda un
împrumut pe piața de capital din România sunt: obligațiunile corporative, municipale și de stat.
Obligațiunile corporative sunt obligațiuni emise de societăți. Obligațiunile municipale sunt titluri de
creanță emise de autoritățile locale, regionale în scopul atragerii de fonduri cu utilitate publică.
Obligațiunile de stat sunt obligațiuni emise de statul român, sau de alt stat.

TITLURILE DE STAT sunt instrumente financiare care atestă datoria publică, constituind
împrumuturile statului pe diferite termene (scurt, mediu sau lung), în moneda națională sau în valută,
fiind purtătoare sau nu de dobândă. Prin intermediul acestor instrumente financiare statul
contractează un împrumut pentru finanțarea diferitelor proiecte proprii, a deficitului bugetului de stat,
a datoriei publice, pentru susținerea balanței de plăți sau pentru consolidarea rezervei valutare.

DREPTURILE AFERENTE DEȚINERILOR DE ACȚIUNI (DREPTURI DE ALOCARE ȘI

DREPTURI DE PREFERINȚĂ). Drepturile de preferință sunt instrumente financiare emise pe
termen scurt (până la momentul subscrierii acțiunilor nou emise) care conferă acționarilor dreptul de
a subscrie acţiuni nou emise, înainte ca respectivele acțiuni să fie oferite spre subscriere altor
acționari sau unor părţi terțe. Drepturile de preferință sunt tranzacționate separat de acțiunile pe
care acționarii au dreptul să le subscrie. Drepturile de alocare sunt valori mobiliare negociabile emise
pe termen scurt (până la momentul listării acțiunilor din oferta publică) și care atestă dreptul
deținătorului de a primi acțiuni în momentul în care acțiunile societății sunt admise la tranzacţionare
pe piața de capital.

INSTRUMENTELE FINANCIARE DERIVATE sunt contracte financiare a căror valoare este

determinată de fluctuațiile valorii activului suport, care poate fi o acţiune, un indice bursier, rata
dobânzii, rata de schimb etc. Aceste instrumente pot fi utilizate pentru a transfera sau prelua riscurile
de evoluție a prețurilor activelor suport Instrumentele financiare derivate tranzacționate cel mai
frecvent la diverse burse sunt contractele futures și opțiunile. Ambele, sunt contracte standardizate

4
CURS NR. 1
(16.10.2023)

care se referă la cumpărarea sau vânzarea unui anumit activ suport, la o dată viitoare stabilită și la
un preț negociat în momentul tranzacției. Data viitoare este denumită data livrării , data scadenței
sau data decontării finale. Prețul prestabilit se numeste prețul futures. Prețul activului suport la data
livrării se numește preț final de decontare. Un contract futures conferă deţinătorului obligația de a
cumpăra sau vinde, în timp ce, în cazul opţiunii, deținătorul are dreptul, dar nu și obligația, de a
cumpăra sau vinde. Altfel spus, deținătorul unei opțiuni poate exercita dreptul aferent contractului,
în timp ce părțile implicate într-un contract futures sunt obligate să execute contractul la data
decontării.

UNITĂȚILE DE FOND sunt instrumente financiare emise de organismele de plasament

colectiv (OPC), la un preț stabilit în funcție de valoarea activului net al organismului respectiv.
Certificatele de depozit, având la bază acțiuni suport, sunt valori mobiliare care conferă
deținătorului drepturi și obligații aferente acțiunilor suport în baza cărora au fost emise, precum și
dreptul de a obține, prin conversie, acțiunile suport.

INDICII BURSIERI sunt indicatori statistici care reflectă valoarea la un anumit moment și
evoluţia în timp a pieţelor de acțiuni, precum şi a preţurilor acestora pe pieţele respective.

PRODUSELE STRUCTURATE sunt instrumente finaciare hibrid de natura titlurilor de credit,

care au caracteristici specifice privind formarea prețului similare instrumentelor derivate, întrucât au
la bază un activ suport, care poate fi un alt instrument financiar (de exemplu, acțiuni), un indice
bursier sau valutar, o rată a dobânzii, o marfă, coșuri ori combinații formate din acestea. La momentu
emiterii, produsele structurate sunt însoțite de un prospect de bază, care definește principiile
generale de funcționare și pot fi admise la tranzacționare pe piața bursieră reglementată. Produsele
structurate pot avea o maturitate (un termen de existență) predeterminată sau nelimitată, iar prețul
lor poate fi calculat oricând, pe baza prețului activului suport. Emitenții produselor structurate pot fi
instituții de credit, firme de investiții, precum și alte instituții financiare reglementate. Emitentul
produselor structurate înlocuiește fluxurile de numerar obișnuite ale unei obligațiuni (de exemplu,
cupoane și rambursare principal la scadență) cu fluxuri non-standard care sunt determinate
(derivate) prin raportare la evoluția prețului sau valorii unui activ suport (de exemplu, indice, marfă).
Produsele structurate pot avea caracteristici suplimentare celor aferente obligațiunilor obișnuite
(efect de levier/ leverage, protecție a capitalului investit), care modifică dinamica valorii produselor
structurate comparativ cu activul suport.