Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

al Republicii Moldova

INSTITUTUL INTERNAȚIONAL DE MANAGEMENT

„IMI-NOVA”

Referat
La disciplina „Riscuri și speculații pe piața financiară”

Tema: Portofoliul de învestiții

A executat :
Dînga Alina

Chișinău, 2020
 1. Investiţiile: concept, clasificare
Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale activităţii de
antreprenoriat sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine profit sau efect social.
Investiţia reprezintă crearea profitului prin utilizarea capitalului şi presupune o renunţare la o
satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul unei speranţe, al cărei suport îl constituie resursele investite.
Obiectele în care se investeşte pot fi: mijloace băneşti, fonduri fixe, fonduri circulante, pământ,
hârtii de valoare, know-how, drepturi patrimoniale etc.
Activitatea investiţională se realizează pe piaţa investiţiilor, care se împarte în câteva segmente.
Aceste segmente se deosebesc în funcţie de obiectele investiţionale, ceea ce determină specificul
metodelor de evaluare a eficienţei şi a riscului.
Convenţional, piaţa investiţională poate fi structurată precum urmează:
I. Piaţa de obiecte ale investiţiilor reale:
1) piaţa imobilului:
 obiective industriale;
 spaţiu locativ;
 terenuri;
 construcţii neterminate;
 arendă.
2) piaţa investiţiilor capitale (directe):
 construcţii noi;
 reconstrucţii;
 modernizări.
3) piaţa altor obiecte ale investiţiilor reale:
 opere de artă;
 metale preţioase.
II. Piaţa de obiecte ale investiţiilor financiare:
1) piaţa de capital:
 acţiuni;
 obligaţiuni;
 opţiuni;
 futures etc.
2) piaţa monetară:
  depozite;
 credite;
 valute.
III. Piaţa de obiecte ale investiţiilor inovaţionale:
1) piaţa investiţiilor cu caracter intelectual:
 licenţe;
 know-how;
 patente etc.
2) piaţa inovaţiilor tehnico-ştiinţifice:
 proiecte tehnico-ştiinţifice;
 tehnologii noi etc.
În conformitate cu destinaţia fondurilor alocate, pot fi distinse două mari categorii de investiţii,
şi anume:
 investiţii de capital (investiţii reale sau directe), care reprezintă alocarea mijloacelor băneşti
nemijlocit în producţie pentru constituirea activelor reale (achiziţionarea de bunuri, utilaje,
întreprinderi în scopul sporirii stocurilor de producţie);
 investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea titlurilor de valoare,
operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc. ţinându-se cont, îndeosebi, de rata
dobânzilor bancare, în funcţie de care se apreciază dacă acestea sunt rentabile;
La rândul lor, investiţiile de portofoliu se clasifică după o serie de criterii, inclusiv:
1. După obiect:
 investiţii în hârtii de valoare;
 cote de participare;
 metale preţioase;
 imobile;
 active cu scadenţă lungă şi scurtă etc.
2. După termen:
 investiţii pe termen scurt (până la un an, cu caracter speculativ);
 investiţii pe termen mediu (până la 5 ani);
 investiţii pe termen lung (de peste 5 ani).
3. După modul de participare:
 Investiţii directe – mod de alocare a mijloacelor care acordă investitorului dreptul de
proprietate asupra hârtiei de valoare sau a imobilului. Scopul acestora este conducerea,
 administrarea directă a obiectului în care s-a investit; poate fi efectuată prin procurarea
activelor reale sau, în unele cazuri, prin procurarea unui pachet de acţiuni al unei societăţi,
care ar permite gestionarea efectivă a acesteia (10-30% din volumul tuturor acţiunilor
simple emise).
 Investiţii indirecte (de portofoliu) – procurarea hârtiilor de valoare sau a altor active cu
scopul de a obţine beneficiu sub formă de dobânzi (dividende), precum şi în urma creşterii
preţului de piaţă al hârtiilor de valoare, neavând ca scop administrarea directă a obiectului
investiţiei. Investiţiile indirecte presupun o alocare de mijloace într-un portofoliu, într-un
grup de active financiare sau reale. De exemplu, pot fi procurate acţiunile unui fond
mutual care presupune un set diversificat de hârtii de valoare, emis de diferite societăţi.
4. După riscul pe care îl comportă:
 agresive;
 conservatoare;
 medii.
5. După forma de proprietate:
 private;
 de stat;
 străine;
 mixte.
6. După sursele de finanţare:
 surse proprii;
 surse împrumutate.
Operaţiunile investiţionale presupun activităţi de plasare a activelor, a mijloacelor băneşti,
precum şi a altor rezerve ale investitorilor în hârtii de valoare, imobile, fonduri statutare ale
întreprinderilor, metale preţioase, colecţii de artă, realizate cu scopul de a se obţine un venit sub formă
de dobânzi, dividende, diferenţe de curs etc.
Operaţiunile investiţionale prevăd anumite funcţii, dintre care principalele sunt:
1) extinderea şi diversificarea bazei de venituri a investitorului;
2) menţinerea şi consolidarea stabilităţii financiare;
3) reducerea riscului total.
 2. Portofoliul de investiţii: concept, tipuri, principii de formare
Activitatea investiţională a investitorului ţine de formarea portofoliului investiţional, care poate
include diverse tipuri de investiţii.
Portofoliul de investiţii reprezintă totalitatea obiectelor investiţionale reale şi financiare
(grupuri de active, cum ar fi acţiunile şi obligaţiunile etc.), deţinute de către investitor în scopul
realizării activităţii investiţionale în corespundere cu strategia investiţională stabilită.
În prezentul manual, va fi reflectată, în mod complex, doar gestiunea portofoliului de valori
mobiliare.
Gestiunea portofoliului investiţional de valori mobiliare cuprinde totalitatea principiilor,
metodelor şi instrumentelor de rentabilizare a acestor active financiare, de trecere de la structuri ale
portofoliului mai puţin eficiente la structuri şi operaţiuni cât mai eficiente.
Compoziţia portofoliului este o rezultantă a poziţiei firmei faţă de risc, de anticipaţiile evoluţiei
veniturilor aferente titlurilor (care sunt condiţionate de evoluţia ratei dobânzii pe piaţa financiară), de
situaţia fiscalităţii şi necesitatea de lichidităţi imediate.
Performanţele unui portofoliu se determină prin compararea randamentului obţinut cu rata
randamentului de pe piaţa financiară.
Portofoliul investiţional se formează în corespundere cu următoarele principii generale:
1. Principiul asigurării realizării strategiei investiţionale.
Conform acestui principiu, formarea portofoliului investiţional trebuie să corespundă
obiectivelor strategiei investiţionale.
2. Principiul asigurării corespunderii portofoliului resurselor investiţionale.
Acest principiu presupune limitarea obiectelor investiţionale selectate în corespundere cu
resursele existente.
3. Principiul optimizării corelaţiei dintre rentabilitate şi risc.
Presupune respectarea anumitor proporţii între rentabilitate şi risc în corespundere cu strategia
investiţională. Realizarea principiului se asigură prin metoda diversificării obiectelor investiţionale.
4. Principiul optimizării raportului dintre rentabilitate şi lichiditate.
Conform strategiei investiţionale acceptate, trebuie să fie asigurată corespunderea dintre
rentabilitate şi lichiditate.
5. Principiul asigurării gestiunii portofoliului.
Se are în vedere asigurarea corespunderii obiectelor investiţionale ale potenţialului de cadre
existent, precum şi posibilităţile de realizare a reinvestirii operative a resurselor.
 Portofoliile de investiţii pot fi de diverse tipuri:
1. Portofoliul de investiţii al unui investitor se poate constitui din câteva portofolii
independente, care se deosebesc în funcţie de obiectele investiţionale:
 portofoliul de investiţii reale (capitale);
 portofoliul de investiţii financiare;
 portofoliul de mijloace circulante;
 portofoliul altor investiţii financiare (depozite bancare…).
2. În funcţie de preferinţele investitorului, există mai multe tipuri de portofolii:
 portofoliul de creştere – presupune plasarea capitalului în titluri cu şanse mari de câştig,
dar şi cu un grad ridicat de risc;
 portofoliul cu securitate maximă – vizează, în special, protejarea capitalului, asigurându-
i un randament corespunzător. Pentru păstrarea puterii de cumpărare a capitalului,
diversificarea portofoliului se efectuează astfel încât să se evite pierderile însemnate, să
fie compensate pierderile eventuale de la unele titluri cu câştigurile de la alte titluri;
 portofoliul cu randament stabil – are ca scop prioritar obţinerea unor venituri regulate,
şi nu importă atât mărimea veniturilor, cât eliminarea riscurilor;
 portofoliul prudent – urmăreşte valorificarea capitalului în condiţiile protejării împotriva
unui risc excesiv. Un asemenea portofoliu realizează o îmbinare între titlurile cu venituri
regulate şi cele care asigură o creştere mare a veniturilor, precum şi între titlurile cu
scadenţă lungă şi cele cu scadenţă scurtă;
 portofoliul clasic – are ca scop obţinerea unor venituri peste medie, acceptând, totuşi, un
anumit grad de risc;
 portofoliul ofensiv – are ca scop obţinerea unor venituri cât mai mari, fără a ţine seama,
practic, de gradul de risc;
 portofoliul speculativ – urmăreşte obţinerea unor venituri rapide, acceptând un grad de
risc ridicat. Ca şi portofoliile ofensive, şi acest tip de portofolii este foarte mobil, căutând
să se adapteze cât mai repede cerinţelor schimbătoare ale pieţei;
 portofoliul specializat – are ca scop atingerea unor obiective specifice şi se formează în
baza unor criterii speciale, precum: apartenenţa la o oarecare ramură a economiei,
procurarea unui singur tip de hârtii de valoare etc.
3. În funcţie de gradul de atingere a obiectivelor urmărite de investitor, distingem:
 portofoliul echilibrat, care corespunde întocmai strategiei investiţionale a investitorului;
 portofoliul neechilibrat, care nu corespunde parţial sau total obiectivelor investitorului.
 Pentru selectarea hârtiilor de valoare, care urmează să fie incluse în portofoliul de investiţii,
trebuie să se ţină cont de următorii factori:

 venitul scontat, care, prin esenţă, reprezintă o remunerare pentru efortul investiţional depus;
 riscul investiţional, adică gradul de incertitudine al rezultatelor financiare ale investiţiilor
făcute în valorile mobiliare; în cele mai frecvente cazuri, se are în vedere probabilitatea
suportării unor pierderi de către investitor;
 caracteristicile fiscale, care iau în calcul consecinţele fiscale ale tranzacţiilor cu valori
mobiliare;
 particularităţile tehnice ale tranzacţiilor cu valori mobiliare etc.
Vorbind despre schemele investiţionale, adică despre modul de efectuare a investiţiilor de
portofoliu, în general, există o serie de variante:

 investirea mijloacelor băneşti în hârtii de valoare şi menţinerea acestora în portofoliu până

la scadenţă;
 speculaţii cu scadenţa scurtă;
 investiţii de portofoliu cu administrare pasivă;
 investiţii de portofoliu cu administrare activă.

3. Procesul de formare a portofoliului investiţional

Procesul investiţional presupune luarea deciziei de către investitor cu privire la hârtiile de
valoare, în care vor fi investiţi banii săi, volumele şi termenele de investire. Această procedură
prevede cinci etape:
1. Alegerea şi elaborarea politicii investiţionale (investment policy) – include determinarea
obiectivului investitorului şi a volumului mijloacelor, care urmează să fie investite (Deoarece
investiţiile raţionale presupun o legătură directă între risc şi profitabilitate, nu se recomandă să se
stabilească obiective privind obţinerea "supraprofiturilor", pentru că o astfel de tendinţă, urmată de
riscuri majore, poate să ducă la pierderi mari. Obiectivele investitorilor trebuie formulate în funcţie
de profitabilitate, dar şi de risc.).
2. Analiza pieţei hârtiilor de valoare (security analysis) include studierea unor tipuri (sau
grupuri) de hârtii de valoare, cu scopul de a depista acele hârtii de valoare, care nu sunt corect evaluate
de piaţă. Există mai multe metode de analiză a pieţei, dar toate sunt orientate pe două direcţii de bază:
analiza tehnică şi analiza fundamentală. La abordarea acestora, ne vom concentra asupra unor acţiuni
simple, de exemplu:
  analiza tehnica (technical analisis), în forma sa cea mai simplă, presupune studiul
conjuncturii pieţei şi dinamica cursurilor titlurilor de valoare, cu scopul de a prognoza dinamica
cursurilor anumitei societăţi. Iniţial, se cercetează cursurile din perioada precedentă, stabilindu-se
astfel, tendinţele sau ciclurile care se repetă în dinamica cursurilor. Pornind de la presupunerea că
trendurile valorice pot să se repete periodic, se stabilesc tendinţe, care au fost relevate anterior, în
speranţa stabilirii unei prognoze suficient de exacte a dinamicii cursurilor acţiunilor în cauză.
 analiza fundamentală (fundamental analisis) porneşte de la considerentele potrivit cărora
valoarea intrinsecă a oricărui activ financiar este egală cu valoarea prezentă a fluxurilor de numerar,
care se scontează a fi generate de către acest activ în viitor. Respectiv, analistul financiar
(fundamentalist) se va preocupa de determinarea perioadei în care se vor obţine veniturile, de mărimea
fluxurilor şi de calcularea valorii actuale a acestora, folosind rata respectivă a discontului).
În urma analizei efectuate, se va elabora strategia investiţională, care include determinarea
activelor concrete, ce vor constitui obiectul investiţiei, a proporţiilor de distribuire a capitalului investit
între active, precum şi a modului de efectuare a investiţiei.
3. Formarea portofoliului de valori mobiliare (portofolio construction) include procurarea
nemijlocită a activelor concrete, ce constituie obiectul investiţiei, în corespundere cu strategia
investiţională acceptată.
4. Revizuirea portofoliului de valori mobiliare (portofolio revision). Etapa dată ţine de
repetarea periodică a celor trei etape precedente. Se ştie că, peste un timp oarecare, conjunctura pieţei,
precum şi obiectivele investitorilor se pot schimba, iar, ca urmare a acestui fapt, portofoliile curente
s-ar putea să nu mai fie optime.
5. Evaluarea eficienţei portofoliului (portofolio performance evaluation) include estimarea
periodică atât a profitului obţinut, cât şi a indicatorilor riscului, utilizându-se indicii-standard, pentru
a asigura compararea cu alte instrumente investiţionale.
Evaluarea eficienţei portofoliului (portfolio performance Evaluation) include estimarea periodică
atât a profitului obţinut, cât şi a indicatorilor riscului, utilizându-se indicii standard, pentru a asigura
compararea cu alte instrumente investiţionale. Pentru desfăşurarea eficientă a procesului investiţional,
este necesară cunoaşterea legilor de bază ale pieţei valorilor mobiliare:
- Legea probabilităţii. Presupune ca preţul hârtiilor de valoare, în cele din urmă, va coborî (sau
va urca). In baza acestui fapt, funcţionează multe instrumente de analiză financiară.
- Legea hazardului. Nu este cu putinţă să se cunoască cu certitudine ce se va întâmpla în viitor.
De aceea, investitorul trebuie să fie pregătit de orice: atât pentru câştiguri mari, cât şi pentru
pierderi enorme. Din acest motiv, riscul trebuie luat întotdeauna în calcul.
 - Legea „infamiei”. Investitorul trebuie să fie conştient de faptul că prognozele sale pot să nu
se realizeze, căci tocmai în momentul încheierii tranzacţiei cineva ar putea schimba regulile
jocului.
- Legea optimismului. Natura subiectivă a omului este înclinată să-şi supraevalueze
posibilităţile de câştig, ceea ce poate provoca încheierea unor tranzacţii la preţuri
neavantajoase. Deseori, se întâmplă că principalul duşman al investitorului este chiar el însuşi.
- Legea timpului. Cu cât investitorul se află mai mult timp în afara pieţei, cu atât este mai mare
dorinţa lui de a încheia tranzacţii. Cu alte cuvinte, banii neinvestiţi „ard buzunarul”
investitorului, provocându-l adesea la acţiuni nechibzuite. Deci răbdarea este instrumentul
principal al investitorului.
- Legea cauzelor şi efectelor. Dacă pe piaţă se observă un anumit fenomen, întotdeauna trebuie
să se stabilească cauzele apariţiei acestuia; de altfel, erorile sunt inevitabile. Astfel, trebuie
reţinut că nu există mişcare fără cauze.
Conform rezultatelor cercetărilor în domeniul investiţiilor de portofoliu, investitorii începători
comit, de regulă, următoarele greşeli:
1. Sunt convinşi că investiţiile pe piaţa valorilor mobiliare reprezintă un simplu joc de noroc
şi îşi construiesc strategia investiţională în corespundere cu această idee eronată;
2. Îşi formează portofoliul de investiţii fără a avea un plan prealabil;
3. Procură instrumente investiţionale fără o cercetare minuţioasă;
4. Sunt încrezători că vor putea tranzacţiona instrumente investiţionale cu maximum de
eficienţă, ţinând cont de dinamica pieţei;
5. Tind să obţină profituri cât mai devreme;
6. Efectuează tranzacţii fără asigurare;
7. Procură cele mai noi, insă nu şi cele mai perfecte, instrumente investiţionale.
De regulă, investitorii începători sunt sfătuiţi să ţină seama de următoarele recomandări:
-Cunoaşteţi-vă pe voi înşivă. Investitorul trebuie să-şi cunoască bine scopurile şi posibilităţile
investiţionale, altfel, eventualele erori (care, în cele mai dese cazuri, se soldează cu pierderi) sunt
inevitabile.
- Nu investiţi decât dispunând de un plan bine elaborat şi aprobat în prealabil. Nu este
de dorit ca procesul investiţional să decurgă în mod spontan, căci este foarte probabil că vor fi comise
erori serioase înainte de a investi, elaboraţi planul financiar al activităţii investiţionale în conformitate
cu obiectivul trasat şi posibilităţile existente.
- Nu ignoraţi interesele celorlalţi operatori ai pielei. Nu trebuie uitat că, în momentul
desfăşurării procesului investiţional, pe piaţa valorilor mobiliare, vor activa mai mulţi operatori ai
pieţei care au scopurile, posibilităţile, metodele lor de activitate şi care exercită o anumită influenţă
asupra proceselor de pe piaţa valorilor mobiliare. Cunoaşterea lor vă va înlesni mult desfăşurarea
procesului investiţional.
- Renunţaţi la servicii în cazul unei atitudini reci. Este greu de conceput activitatea de
investire fără a beneficia de serviciile intermediarilor financiari (de exemplu, ale brokerilor bursieri),
in cazul în care brokerul nu dispune de experienţa necesară, nu se interesează de scopurile,
posibilităţile, specificul activităţii investitorului, ci, dimpotrivă, ţine numai la realizarea intereselor
proprii într-o specializare prea îngustă, se recomandă să se renunţe la serviciile acestui intermediar.
- Nu investiţi în lucruri pe care nu le înţelegeţi. Ignorarea riscurilor şi neînţelegerea
mecanismelor de funcţionare a pieţei poate duce la pierderi ireparabile. Dacă investitorul se conduce
în activitatea sa numai de serviciile "consultanţilor financiari", fără a-şi da seama el însuşi de ceea ce
face, riscă să fie până la urmă să piardă ceea ce are, ba chiar şi ceea ce nu are.
- Dacă zvonurile par să fie prea bune, ca să fie adevărate, probabil că cele auzite nu sunt
lucruri reale. De reţinut că fiecare oportunitate de investiţii a unui investitor concurează cu
oportunitatea investiţională a altui investitor, de aceea, când se cumpără o marfă deosebit de atractivă,
se acceptă, probabil, un risc sporit se recomandă mai multa prudenţă în cazul în care totul pare să
decurgă prea bine.
- Cumpăraţi zvonuri, vindeţi fapte. Activitatea de investiţie ţine de culegerea unui volum
mare de informaţii de tot soiul, inclusiv zvonuri. Se recomanda ca investiţiile să se realizeze doar în
baza unor date bine argumentate. Nu vă grăbiţi în procesul investirii Fiţi deosebit de prudenţi când
cineva vă grăbeşte, argumentând că rataţi posibilitatea unei investiţii avantajoase.
- Nu vă lăcomiţi, căci este imposibil să câştigaţi toţi banii de pe piaţă. Dorinţa de a câştiga
nu trebuie să primeze în faţa considerentelor de prudenţă.
- Nu permiteţi ca pierderile eventuale să devină ruinătoare. În cazul promovării unei
activităţi investiţionale active, este destul de complicată evitarea pierderilor, însă pierderile financiare
trebuie să devină un imbold spre o analiză mai serioasă a activităţii investitorului, precum şi spre
întreprinderea unor măsuri adecvate de diminuare a pierderilor. Nu admiteţi ca pierderile mici să
degenereze în faliment.