Introducere

Un centru financiar offshore nu oate fi caracterizat doar printr-o singură caracteristică,

dar el include o mulțime de aspecte: începând cu orientarea primară a business-ului spre non-
rezidenți, un mediu regulator favorabil, regim fiscal redus sau taxare zero, și, de asemenea
disproporția dintre mărimea sectorului financiar ți necesitățile locale, tranzacțiilor se desfășîară
nu în valuta țării unde centrul offshore este localizat, tranzacțiile bancare offshore sunt
specializate în acordarea serviciilor de depozitare.
Astfel, există patru utilizări esențiale a zonelor offshore. Pentru început, aceste zone sunt
utilizate de cei care doresc să evite sau să se eschiveze de la plata impozitelor. Evitarea achitării
impozitelor este legală, în timp ce evaziunea fiscală este considerată o acțiune ilegală, incluzînd
neexpunerea unui câstig financiar autorității fiscale care este în drept legat să fie informată
despre aceasta.
În al 2-lea rând, zonele offshore sund utilizate pentru a ascunde activitățile criminale.
Activitatea criminală poate fi însăși evaziunea fiscală, sau poate fi activitatea de spălare a banilor
sau activitățile ilegale care generează bani ce trebuie curățiți, cum ar fi: furturi, extorsiuni, șantaj,
jafuri, finanțări de terorism, vînzarea de droguri, trafic de ființe umane, fraude, răpiri, insider
trading.
În al 3-lea rând, zonele offshore sunt utilizate de persoanele care necesită ca tranzacțiile
efectuate de acestea să rămână necunoscute, indiferent de posibilitatea că acetse activități
depășesc limitele legale. Un număr mic de persoane doresc să ascundă averea sa de parteneri,
dar, alții, totodată, pot avea necesitatea de a-și ascunde afacerea, care, cu toate că, poate fi legală,
le poate ruina imaginea publică.
În ultimă instanță, zonele offshore sunt utilizate de cei care sunt în cautarea unor zone
mai ieftine de gestionare a afacerilor, regiuni unde ei pot fi distanțați de angajamente exorbitatnte
și cheltuieli fiscale care ar fi aplicate dacă schimbul s-ar realiza pe teritoriul zonelor offshore.
 1. Istoria apariției zonelor offshore
Evaziunea fiscală internațională, stimulată de existența unor mici entități juridice cu statut
special sau de tip statal, numite în literatura secolului XX paradisuri sau oaze fiscale, nu este un
fenomen caracteristic lumii contemporane. Acestea au existat din vechime.
Astfel, în Grecia antică, insulele din vecinatatea Atenei erau utilizate de către comercianți
pentru stocarea mărfurilor, în felul acesta evitându-se un impozit de 2% perceput de cetate
asupra importurilor și exporturilor, ceea ce determina comercianții să întreprindă ocolire de 30
km pentru a le evita. Insulele mici din apropierea Atenei au devenit locuri de refugiu fiscal, unde
bunurile stocate erau aduse mai târziu prin contrabandă.
În evul mediu, orașul Londra era un paradis fiscal pentru comercianții hanseatici, alianță
comercială a diferitor orașe-porturi din nordul Europei, care erau scutiți de toate taxele.
În secolele XVI-XVII, Flandra a devenit un paradis fiscal, întrucât comertul efectuat prin
porturile sale era supus la obligații fiscale și restricții minore. În anul 1889, The Bank of Nova
Scotia din Canada, a doua ca mărime din țara, a deschis un birou în Jamaica, prin intermediul
căruia clienții băncii beneficiau de avantajele fiscale și financiare acordate de această țară pentru
operațiunile de comerț internațional.
Momentul care a marcat creșterea importanței paradisurilor fiscale l-a reprezentat
sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, când a crescut numarul filialelor unei societăți -
societate mamă.
Inițial, aceste filiale au servit extinderii societăților mamă în strainatate, în țări care le
acordau facilități fiscale, și ca loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi reinvestite sau
repatriate. Ulterior, filialele străine au început sa fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală.
Pentru a servi acestui scop, filialele au început să fie implantate în țări cu moneda stabilă,
care nu exercitau un control asupra schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil și un guvern care
încuraja investițiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor străini
sau beneficiile societăților rezidente, precum și dividendele vărsate de filiale societății mamă.
Statele-paradis fiscal (Tax Haven) capătă, astăzi, o rezonanță din ce în ce mai profundă,
atât în lumea marilor giganți ai mapamondului, cât și în țări cu niveluri de trai mult sub cel al
subzistenței, ele multiplicându-și simultan numărul și complexul de avantaje oferite investitorilor
străini, în speța corporațiilor multinaționale.
Astfel, dacă în 1978, corporațiile americane transferau către paradisurile fiscale, sub
forma investitiilor străine directe, capitaluri cifrate la 23 miliarde dolari USD, iar corporațiile
Europei Occidentale avansau resurse financiare estimate la 160 miliarde dolari USD, la începutul
secolului al XXI-lea, volumul operațiunilor de capital derulate în state - paradis fiscal sunt
evaluate la 1600 miliarde dolari USD, asa cum afirma reprezentanții Organizației Națiunilor
Unite.
În prezent, în lume există mai mult de 50 de regiuni considerate paradisuri fiscale.
Acestea sunt situate pe arhipelaguri (ex.Insulele Britanice Virgine), în republici insulare
(ex.Republica Nauru) sau țări mici (ex. Panama).
Unele țări, precum Elveția, au o lunga istorie în păstarea secretului bancar, pe când
altele (Bahamas, Liechtenstein, Delaware) au dorit să le imite pe cele mai dezvoltate.
Legislația independentă a acestor țări sau teritorii încurajează investitorii străini în
înființarea companiilor pe teritoriul respectiv.
În majoritatea zonelor respective, funcționarea companiilor, securitatea investițiilor
străine și protecția secretului informațiilor sunt garantate prin lege. (de exemplu, Adunarea
Legislativă din Insulele Britanice Virgine a votat un astfel de cod de legi în 1984 sub numele de
Ordonanța Companiilor de Afaceri Internaționale).
Dacă obligațiile fiscale ale contribuabililor sunt stabilite prin legislația elaborată la
nivelul fiecarei țări sau entițăți juridico-administrative independente și dacă nimeni nu este
obligat să platească ceea ce legea nu-l obliga, rezultă că oricine poate să caute soluții pentru a se
apăra împotriva unei impuneri pe care o consideră excesivă.
Evaziunea fiscală internațională este, deci, o formă a evaziunii fiscale licite, iar
paradisul fiscal o soluție de realizare a acesteia.
Ceea ce este însă cu adevarat grav, în legatură cu existența paradisurilor fiscale, este
faptul că, profitând de avantajele oferite de acestea, companiile „offshore" recurg la spălarea
banilor proveniți din frauda fiscală națională, de foarte multe ori evaziunea fiscală, derulată prin
intermediul companiilor offshore împletindu-se, armonios, cu bancruta frauduloasă, contrabanda
și spălarea banilor.

2. Caracteristicile paradisurilor fiscale

În primul rând, aceste entități juridice oferă avantaje fiscale, comparativ cu alte entități
juridice, societăților care își stabilesc sediul sau persoanelor fizice care își au rezidența pe
teritoriul acestora. Scopul îl constituie atragerea societăților în expansiune, atragerea de capital și
stimularea apariției de activități necesare asigurării echilibrului economic și social.
Atractivitatea offshore-urilor este caracterizată prin principalele sale calități :
- Impozite reduse. Multe din jurisdicţiile considerate paradisuri fiscale impun impozite
numai asupra unor categorii de venituri, acestea fiind foarte reduse comparativ cu ţările de
origine a celor ce folosesc paradisurile fiscale. Lipsa impozitelor face parte dintr-o politică de
atragere a băncilor şi corporaţiilor economico-financiare din străinătate.
- Confidențialitatea bancară. Cele mai multe dintre ţările considerate paradisuri fiscale
asigură protecţia informaţiilor bancare şi comerciale, ele refuzând să spargă zidurile din jurul
secretului bancar, chiar şi atunci când este vorba de comiterea unei grave încălcări a legilor unei
ţări.Aceste jurisdicţii oferă reguli restrictive de secret sau confidenţialitate persoanelor care fac
tranzacţii, îndeosebi cu băncile, fiind prevăzute sancţiuni penale pentru încălcarea secretului
bancar.
- Activitatea bancară tinde să joace un rol mai important în economia unui paradis fiscal
decât în economia unei ţări care nu este considerată ca atare. Cele mai multe ţări considerate
paradisuri fiscale, dezvoltă o politică de încurajare a activităţilor bancare externe, făcând
distincţie de regim juridic dintre acestea şi cele ale locuitorilor autohtoni.
Pe lângă faptul că paradisurile fiscale oferă confidențialitate, sistem bancar bine
dezvoltat, fără conrol valutar, offshore-urile sunt atractive prin faptul ca oferă posibilitatea de
expansiune mult mai bună, posibilitatea diversificării obiectului de activitate fără nici o restricție,
operând într-un sistem economic și politic stabil. Aceste plusuri marchează linia practic
invizibilă dintre evaziunea fiscală legală și frauda fiscală.

3. Clasificarea paradisurilor fiscale

Paradisurile fiscale se pot împărți în: principale şi secundare.  În cadrul paradisurilor fiscale
principale se pot identifica şapte tipuri de ţări:
1. ţări care nu aplică nici un fel de impuneri asupra veniturilor şi creşterilor de capital
numite „zero heavens” sau „pure heavens„: Anguilla, Aruba, Bahamas, Bermude,
Insulele Cayman, Insulele Marshall, Mauritius.
2. ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este redus (rate fixe stabilite de autorități sau
în combinație cu scutiri sau reduceri provenite din tratatele de evitare a dublei impuneri):
Cipru, Liechtenstein, Malta, Elvetia, Jersey, Insulele Britanice Virgine.
3. țări în care impozitul este stabilit pe o baza teritorială: Costa Rica, Hong Kong, Liberia,
Malaezia, Panama, Filipine, Marea Britanie (pentru societățile nerezidente).
Contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor obținute prin operațiuni realizate
în afara teritoriului.
4. țări care ofera tratamente speciale companiilor offshore și companiilor holding: Austria,
Ungaria, Luxemburg, Olanda, Singapore, Thailanda.
5. țări în care sunt scutite de taxe companiile ce produc pentru export: Irlanda și Madeira.
 6. țări în care sunt oferite avantajele fiscale companiilor de afaceri internaționale – companii
orientate sau nu spre Investiții, dar care se califică drept companii financiare offshore
privilegiate: Antigua, Bahamas, Bermude, Insulele Britanice Virgine, Montserrat, Nevis.
7. țări care oferă avantaje fiscale specifice societăților bancare sau altor instituții financiare
cu activități offshore: Hong Kong, Madeira, Malaezia, Filipine, Singapore, Thailanda,
Vanuatu.
Această clasificare are la bază principalele dispoziții legale, însa în realitate multe țări aparțin
mai multor categorii de mai sus.
Marea majoritate a acestor state reprezintă foste colonii rămase fără suportul financiar al
Coroanei după spargerea imperiului colonial britanic. Fiind țări mici din punct de vedere
geografic, cu populație restrânsa și în general fără prea multe resurse naturale, aceste state s-au
orientat către exploatarea frumuseților naturale, turismul și serviciile diverse jucând cel mai
important rol în economia lor.
Companiile offshore asigură acestor țări venituri substanțiale prin:
- crearea de locuri de muncă pentru persoane superior calificate, deci salarii și impozite pe
salarii mai mari;
- existența unor firme de avocatură, instituții de stat de înregistrare, bănci și instituții
financiare înregistrate pe aceste teritorii.
Chiar și în situația unor sume modeste, taxele obligatorii către stat: taxe de înmatriculare și
reînmatriculare și impozitele contribuie la obținerea unui venit considerabil pe cap de locuitor.
De exemplu, Insulele Britanice Virgine au 17.000 de locuitori. În anul 2003, erau
înmatriculate în aceasta țară aproximativ 460.000 de companii offshore. Înmulțind acest
numar cu impozitul anual plătit de o astfel de companie ( 300 USD), reiese că taxele plătite
de companiile offshore „aduc” 8.000 USD pe cap de locuitor.
În ceea ce privește paradisurile fiscale secundare, țările din cadrul lor, caracterizate
printr-o suprafață mică și o populație redusă numeric, fără a îndeplini toate caracteristicile
paradisurilor fiscale principale, fie nu aplică nici un fel de impunere fiscală, fie nu impun
anumite venituri realizate de persoane fizice sau de societăți. Uneori acorda exonerări pentru
activitățile desfășurate de anumite societăți sau reduc mult cotele de impunere.
Există, însă, multe insulițe și țări în curs de dezvoltare deficitare la nivelul mediului
economico – social, dar care nu prevăd impozite și taxe pentru entitățile offshore. Ele nu sunt
calificate drept paradisuri fiscale eficiente deoarece nu oferă celelalte facilități cerute de această
industrie. De exemplu, Tonga, în Oceanul Pacific, nu impozitează profiturile, ci impune numai o
taxă anuală plătită de companii; acest stat este însa practic inaccesibil pentru afaceri.
 În Marea Nordului, pe coasta germană, în statul Schleswig Holstein, se afla un sătuc de
aproximativ 50 de locuitori, utilizat în scopuri fiscale de aproximativ 70 de companii. Relaxarea
fiscală a existat aici de aproximativ 300 de ani, de când un duce german i-a eliberat de taxe pe
locuitori în schimbul construirii unui dig pentru prevenirea inundațiilor. Dupa ce, din 1996, satul
a început sa fie căutat pentru a beneficia de avantajele sale fiscale, autoritățile au încercat să
stăvilească profitorii fiscali condiționând facilitățile fiscale de derularea operațiunilor societății
din satul respectiv și de ținerea evidenței tot acolo. Rezultatul s-a materializat în întroducerea de
noi linii telefonice și în demararea afacerilor.

4. Exemple de paradisuri fiscale

Insulele Bahamas, situate în largul Coastei de est a Floridei de Sud, reprezintă o colonie
independentă a Coroanei Britanice posedând 700 de teritorii, dintre care doar 300 sunt locuite.
Capitala Nassau, situata pe Insula Noua providenta, se află la 30 de minute de Miami. Cele 350
de bănci existente, unele dintre cele mai importante din lume desfăsoară 95% din activitatea lor
în favoarea tranzacțiilor internaționale pentru străini, putând fi mutate cu ușurința în diferite țări.
Bermuda, fosta colonie britanică situată la 350 mile în largul coastelor Carolinei de Nord,
dispune de foarte mulți profesioniști în domeniul financiar dar și o rețea de telecomunicații
eficientă, investitorii străini profitând de lipsa oricărui control asupra schimburilor valutare sau
asupra circulației monetare. Deși nu există o legislație a secretului bancar, acesta este respectat în
virtutea dreptului comun britanic. În capitala țării Hamilton, există doua firme importante de
avocați și 4 bănci (The Bank of Bermuda, Bermuda National Bank, Bermuda President Bank,
The Bank of  NT Batterfield&Son) care desfășoara activități bancare cu noii clienți doar pe baza
recomandărilor date de membrii comunităților profesionale.
În cadrul Insulelor Canalului, doar trei din cele opt insule situate în Canalul Mânecii sunt
considerate "paradisuri fiscale" Jersey, Guernsey, Sark,.
Aceastea se bucură de independență fiscală și financiară față de Anglia și Uniunea
Europeană. Bănci internaționale majore au filiale aici, existând 64 de banci în Jersey, 35 în
Guernsey care dispune de 25000 de intermediari financiari. Conturile bancare se pot deschide în
persoana, prin reprezentant sau prin poștă. Pentru străini nu exista nici o restricție monetară sau
de schimb valutar, impozitul pe profit fiind de numai 20%. Insulele beneficiază de toate
facilitățile moderne în domeniul telecomunicațiilor, cursele aeriene către insule trecând prin
Londra sau Paris.
The Isle of Man (Insula Omului), cu o suprafată de 227 mile pătrate, este situata în Marea
Irlandei , între Anglia și Irlanda, aici având sediul 45 de bănci. Nu există nici un control monetar,
confidențialitatea înființării societăților fiind guvernată de legea cu privire la consolidarea
companiilor. Insula beneficiază de o rețea modernă de telecomunicații, trafic aerian desfășurat
prin Anglia și Irlanda. Secretul bancar este asigurat de dreptul comun britanic. Pe insula îsi au
sediul numeroase companii de asigurari "captive".
Elvetia este o republică federală și are o suprafată de 41,295 km..
Cele doua principii dominante ale Constituției din 1874 sunt federalismul și democrația.
Constituția prevede: cantoanele îsi exercită toate puterile de guvernare nedelegate Guvernului
Federal.
            Elveția are o economie stabilă și prosperă având PNB pe cap de locuitor mai mare cu
10% decât celelalte țări vest-europene.
Companiile autorizate și constituite în Elveția nu pot înteprinde afaceri bancare, în
asigurări, reasigurări, cu fonduri de investiții, scheme de investitii colective sau orice alte
activități ce sugerează o asociere în domeniul bancar și financiar.
O companie constituită în Elvetia are acelaași drepturi și responsabilități ca și o persoană
fizică.
Există acorduri de evitare a dublei impuneri cu mai multe țări: Australia, Franța,
Germania, Marea Britanie, Grecia, Islanda, Italia, Japonia, Malaiezia, Olanda, Norvegia,
Portugalia, Spania, Suedia, SUA, etc.
Societăților li se cere să țină înregistrări financiare contabile, desi nu sunt cerute declarații
financiare la Registrul Comerțului, ele trebuie prezentate acționarilor împreună cu impozitele
autorităților.
Trebuie să existe un director sau un manager și cel puțin unu să fie cetățean elvețian și
rezident în Elveția.
Marea Britanie este cel de al doilea mare paradis fiscal după SUA . Chiar și în cei mai ăai
ani , când guvernul laburist s-a aflat la putere , acest lucru nu s-a schimbat. Persoanele străine
care dețin conturi externe la institutiile financiare din Marea Britanie pot sa efectueze fapte de
comerț la instituțiile financiare din Marea Britanie faără a fi impozitate în Marea Britanie.
Pâna la mijlocul anilor 90 în Marea Britanie legislația permitea înregistrarea de companii
internaționale scutite de taxe, dupa modelul Insulelor Cayman. Fiscaliștii din această țară au
înțeles că dacă vor impozita un om de afaceri internațional îl vor determina pe acesta să se ducă
în altă parte. Secole de gestiune a unui imperiu au condus autoritățile britanice la această
practică, ce a fost, în secolul XX, în timpul administrației Reagan, copiată de americani.
Reduceri substanțiale de taxe pot obține și rezidenții Regatului care nu are capital sau un
venit în UK , să traiască pe termen nelimitat în UK, evitând plata impozitelor în UK.
 O persoană care este rezident al Marii Britanii, dar nu este domiciliat în Marea Britanie,
din ratiuni fiscale, va plăti impozit numai pe venitul și câstigurile din capital care își au sursa în
Marea Britanie și pe veniturile care sunt încasate în Marea Britanie. Acest fapt permite
persoanelor nedomiciliate în Regat să-și aiba rezidența în Regat, fără să plătească impozite pe
veniturile obținute în străinătate. Mai mult dacă un non-rezident UK creează un trust offshore
care gestionează active non-UK, aceste active vor fi scutite de la impozitarea UK.
SUA este a treia țară de pe glob în ce privește populația și a patra țară în ce privește
teritoriul.
SUA se situează pe primul loc în lume în ce privește valoarea producției sale. Deși
economia se bazează în special pe libera initiativă, guvernul a stabilit normative și regulamente
în practica economică de-a lungul timpului. Astfel s-au stabilit legi antitrust care sunt menite să
împiedice o firmă sau un grup restrâns de firme să conducă o întreagă industrie.
            În plus, prin normativele guvernului se realizeaza protecția consumatorilor de produse
periculoase, forței de muncă de salarii și condiții de muncă necorespunzătoare și de asemenea se
realizează protectia mediului. Cu toate acestea SUA reprezintă o tara cu cel mai puțin rigid
sistem de reglementare a economiei.
Societățile cu răspundere limitată care nu desfășoară activități economice pe teritoriul
SUA, nu sunt supuse nici unei impozitari din partea statului în care s-a constituit, și nici nu sunt
obligate să întocmească o raportare a impozitelor.
Corporația: nu există în general nici o obligatie de a declara situația financiară a statului
în cauza, decât dacă corporația posedă bunuri în interioarul statului sau a desfășurat afaceri în
statul respectiv.
Pentru societățile cu răspundere limitată: nu există nici o obligație de a declara statului în
cauză, doar dacă firma deține active în cadrul statului sau a desfășurat afaceri în statul respectiv.