Paradisurile fiscale

„O evaluare completa a fenomenului spalarii banilor nu poate face abstractie de rolul acelor tari ale
caror reglementari prevad facilitati particulare atat in sectorul fiscal cat si in cel bancar in favoarea
persoanelor fizice si/sau juridice de obicei nerezidente.”

Libera circulatie a capitalurilor, face ca acestea sa “aseze” si sa “produca” in acele locuri in care
se bucura de conditii propice, respectiv fiscalitate modica, formalitati birocratice reduse si
confidentialitate in derularea tranzactiilor.

Desigur, acestor avantaje,cel putin din punct de vedere teoretic,li s-ar putea alatura foarte bine
pietele de desfacere si potentialul economic adecvat investitiilor dar ,in conditiile mijloacelor de
comunicatii moderne, aceste aspecte par a fi lipsite de importanta. Mai mult, distanta dintre centrele
financiare si cele industriale sporeste discretia, cautata din diverse motive, de oamenii de afaceri.

Astfel,”paradisurile fiscale” presupun un teritoriu in care nivelul fiscalitatii este foarte scazut, cel
putin pentru anumite categorii de venituri, secretul bancar si commercial sunt asigurate la un nivel
foarte ridicat, iar circulatia diverselor valute si schimbul valutar nu este supus nici unei restrictii, aceste
conditii fiind stabilite atat prin lege dar in egala masura si prin traditie.[1]

Precursori ai paradisurilor fiscale moderne pot fi considerate statele mediteraniene unde, in

secolul al XVII-lea piratii erau bine primiti pentru banii pe care ii cheltuiau, iar la retragerea acestora din
“afaceri” erau incurajati sa se stabileasca in acele locuri.

Traditia amplasarii paradisurilor fiscale in imediata apropiere a marilor si oceanelor este in parte
respectata si astazi, cu cateva exceptii, dealtfel notabile, din inima Europei

Radacinile istorice ale paradisului fiscal le identificam în Grecia antica,unde, pentru a scapa de taxa de
2% asupra importurilor si exporturilor, comerciantii se muta în insulele învecinate marelui oras, aflate în
exteriorul acestuia. În Evul Mediu, în urma negocierilor hanseatice, orasul Londra este scutit de
impozite. Între secolele XVI si XVII , Flandra constituia un adevarat paradis fiscal , deoarece în porturile
sale comerciantii aveau un minim de restrictii. În 1889 a doua banca ca marime din Canada, Bank of
Nova Scotia, si-a deschis o agentie în Caraibe si în Jamaica pentru a permite clientilor sa b 616l111g
eneficieze de avantajele fiscale si financiare în operatiuni de comert international . dupa al doilea Razboi
Mondial importanta paradisurilor fiscale a crescut. Printre altii, americanii – specialisti în societati
multinationale – au avut cele mai puternice motive. Ei aveau în vedere diminuarea pretului de transfer
al profitului între societatile-fiice straine si societatea-mama prin mijloacele evaziunii fiscale. Beneficiile
astfel neimpozitate au servit la reinvestirea si innoirea mijloacelor de productie. Utilizarea paradisurilor
fiscale le-a oferit americanilor pe lânga o impozitare mica si mijlocul de a deveni competitivi , fiind acum
pe picior de egalitate cu firmele concurente, a caror legislatie nationala le oferea numeroase facilitati
fiscale.

Roger Brunet ne ofera o definitie a paradisurilor fiscale : “numim paradis fiscal un teritoriu în care
persoanele fizice si societatile comerciale considera ca sunt mai putine punctionate fiscal decât în alta
parte”.

Avantajele oferite de paradisurile fiscale pot fi considerate si ca mijloace particulare de evaziune

fiscala aflate la dispozitia detinatorilor de capitaluri si societatilor multinationale. Paradisurile fiscale
ofera posibilitatea unor evaziuni foarte fine , puse la cale mai ales de institutii foarte respectabile.

1.Principalele teritorii considerate paradisuri fiscale

Desi paradisurile fiscale ofera in general aceleasi facilitati, concurenta impunand , ca regula generala
minima rezistenta,exista totusi, deosebiri care le fac atractive in mod deosebit pentru anumite categorii
de investitori.

Astfel, in timp ce unele state sau teritorii accepta fara rezerve definirea lor drept paradisuri fiscale altele,
incearca tocmai evitarea alaturarii numelui lor de aceasta sintagma ,considerand ca tocmai astfel pot
atrage anumite categorii de clienti.

Conform unui studiu publicat de Oficiul Natiunilor Unite pentru controlul drogurilor si prevenirea
criminalitatii, in lume sunt mai mult de 50 de state si teritorii care intrunesc criteriile de paradis fiscal.

Ele sunt concentrate in:

-zona Caraibelor si America Centrala, respectiv Bermude, Panama,Costa Rica, Belize, Bahamas, Antigua,
Antilele Olandeze, etc.

-zona Asia - Pacific respectiv, Liban, Dubai, Bahrein, Insulele Lauban,Insulele Marshall, Insulele Virgine ,
Macao, Singapore, Hong Kong, etc.;

-zona Africa-Oceanul Indian,respectiv Liberia;

-zona Europa care cuprinde Andora, Cipru, Gibraltar, insulele Man, Liechtenstein, Luxembourg, Malta,
Monaco.

În cadrul “paradisurilor fiscale” se detaseaza “raiurile fiscale” deoarece organizatiile criminale sunt
interesate mai mult de secretul bancar decât de reducerea ede taxe.aceste raiuri bancare sunt, de fapt,
tari fara un potential economic solid, care ofera diferite facilitati pentru aporturile substantiale de
capital provenit din alte tari.

Paradisurile fiscale au urmatoarele caracteristici:

-secretul bancar este strict, fiind prevazute sanctiuni penale pentru incalcarea lui;

-legislatia permite executarea operatiunilor financiar-bancare rapid si complet, beneficiind, în acelasi

timp, de exelente sisteme de comunicare (telefonie, cablu, telex) si sisteme aeriene performante:

-bancile garanteaza anonimatul clientilor sai nefiind permise cercetari ale conturilor si registrelor
bancare, în conditiile în care o astfel de aprobare se obtine foarte greu, nu exista acorduri internationale
care sa asigure sau sa garanteze asistenta juridica în cazul anchetelor desfasurate în strainatate;

-taxele pe profit, depozitele monetare, investitiile si activitatile lucrative sunt foarte mici sau nu exista
pentru cetatenii straini;

publicitatea promotionala pe care si-o fac prin seminariile internationale pentru atragerea investitiilor
straine;
2. Importanta paradisurilor fiscale

Internal revenue service din statele unite ( organul de control financiar amercian) furnizeaza
câteva date cu privire la activitatea financiara a paradisurilor fiscale. Cifrele se refera la anii 1961-1981.
În acele decenii investitiile straine directe în paradisurile fiscale, de catre societati din S.U.A. au avut
foarte importante astfel[2]:

în 1978 investitiile directe ale unor societati din SUA în paradisurile fiscale erau de 23 de miliarde de
dolari;

- depozitele nerezidentilor în banci sau alte organisme financiare în paradisuri fiscale erau în 1978 de
160 de miliarde de dolari;

42,60% din veniturile platite societatilor din SUA de straini nonrezidenti sau societati straine , proveneau
de la societati rezidente în paradisuri fiscale;

Economiile celor 41 de paradisuri fiscale difera considerabil , facând utila distinctia dintre cele sspte
mari paradisuri si celelalte mai mici. Împreuna cele sapte mari paradisuri fiscale cu populatie mai mare
de un milion de locuitori ( Hong Kong, Irlanda, Liberia, Liban, Panama, Singapore si Elvetia ) însumeaza
80% din totalul populatiei paradisurilor fiscale si 89% din PIB acestora. Ele par a monopoliza cea mai
mare parte a activitatii fizice a filialelor din paradisurile fiscale si cea mai mare parte a sectoarelor
nonfinanciare.Diverse tipuri de paradisuri fiscale

Nu este posibila o clasificare completa a tuturor tipurilor de paradisuri fiscale , ca urmare a existentei
unei game largi de tari care se înscriu în aceasta categorie , si a trasaturilor specifice fiecaruia dintre
acestea. Totusi putem distinge sase tipuri de paradisuri fiscale, în functie de trasaturile lor dominante:

- tari care nu aplica nici un impozit asupra veniturilor sau plus-valorii capitalului ; anglo-saxonii le
denumesc zero-heavents. Acestea sunt spre exemplu: Bermuda, Bahreinul, insulele Cayman, Nauru,
Saint-Vicent, Turks, Vanuatu si Monaco pentru persoane fizice;
- tari care impoziteaza venitul sau beneficiul în functie de teritorialitate; acestea nu percep impozite
asupra beneficiilor obtinute prin operatiuni realizate în afara teritoriului, spre exemplu: Costa Rica, Hong
Kong, Liberia , Malaezia, Panama, Filipine, Venezuela,si Marea Britanie pentru societatile nerezidente;

- tari în care cota de impozitare este mica; cotele sunt de regula fixe si comporta reduceri stabilite prin
tratate fiscale. Aceste tari sunt: Lichtenstein, Elvetia, Virginele Britanice , Jersey, Man, Irlanda;

- tari care ofera avantaje specifice societatilor holding si societatilor offshore cum sunt: Luxemburg,
Singapore;

- tari care ofera exoneri fiscale industriilor create pentru dezvoltarea exporturilor . aici cunoastem spre
exemplu Irlanda, pentru anumite tipuri de societati;

Pentru alegerea tarii celei mai indicate în costituirea unui anumit tip de societati sau atingerii unui
obiectiv fiscal va trebui sa identificam o baza de criterii obiective care sa ne permita o diferentiere a
acestora.

Discutându-se problema evaziunii fiscale si a fraudei fiscale pe plan international la un colocviu ,

profesorul J.C.L. Hiscamp de la Universitatea Erasmus din Rotterdam facea distinctie între evaziunea
fiscala, care este acceptabila si frauda fiscala , care este condamnabila. Concluzia sa era ca “vina”
apartine guvernului care , ameliorând legiaslatia fiscala, permite contribuabilului sa foloseasca
evaziunea fiscala pentru a-si diminua platile de taxe si impozite.

Pentru anglo-saxoni evaziunea fiscala legale era “rezolvata” prin faptul ca acestia puneau accentul pe
litera legii. Asa cum afirma o decizie judiciara des invocata “ Nu este rau sa-ti aranjezi afacerile pentru a
plati cât mai putine impozite. Fiecare poate sa o faca, fie el bogat sau sarac. Nimeni nu are dorinta civica
de a plati mai mult decât legea I-o cere ; impozitele sunt actiuni , impuse, nu contributii voluntare”.

Disctinctia între paradisuri fiscale pentru persoane fizice si pentru persoane juridice nu este
fundamentala. De aceea, cea mai mare parte a acestora pot fi folosite atât persoane fizice cât si
persoane juridice. Un paradis fiscal destinat persoanelor fizice este acela în care utilizatorul este prezent
fizic pentru a beneficia de legislatia fiscala excesiva din tara de origine si de controlul riguros. El va cauta
tari în care impozitarea este nula sau foarte mica. Aceste avantaje se refera atât la impozitul asupra
câstigurilor din capitalul detinut cât si impozitului asupra succesiunilor, sau la acel sistem fiscal care nu
impoziteaza decât veniturile obtinute pe teritoriul lui, exonerând veniturile obtinute în afar teritoriului
propriu.
Ţarile care acorda facilitati fiscale sunt foarte putine , si în plus de aceasta sunt situate de multe ori în
zone foarte dificile, greu accesibile turistului fiscal. În functie de conditiile de acces , turistul fiscal îsi
stabileste domiciliul sau resedinta. Absenta impozitarii poate fi însa însotita de conditii financiare
stânjenitoare sau de sume aferente dreptului de sejur ridicate.

În plus de aceasta , trebuie sa se aiba în vedere la alegerea paradisului fiscal problemele legate de
psihologia familiei, care nu pot fi neglijate.

Turistii fiscali trebuie sa-si puna o problema esentiala: merita oare efortul cerut? Astfel ei trebuie sa aiba
în vedere ca, desi sporirea bogatiei proprii asigura independenta proprie, totusi libertatea este îngradita
prin necesitatea prezentei în paradisul fiscal o anumita perioada de timp.

3. Utilizarea paradisurilor fiscale de catre persoanele juridice

Problema în acest caz este oarecum diferita decât de cea în cazul utilizarii paradisurilor fiscale de catre
persoanelor fizice deoarece evantaiul posibilitatilor este mult mai larg deschis pentru instrumente
juridice satisfacatoare.

Utilizatorul este un nonrezident al paradisului fiscal , putând fi el însusi o persoana juridica sau fizica ;
poate întrebuinta una sau mai multe entitati care sunt la originea poliferarii paradisurilor fiscale pe toate
continentele. De multe ori însa fiscalitatea este folosita în scopuri politice. Privita sub aspectul
competitivitatii, o reducere a taxelor face mai eficienta o economie mai putin dezvoltata , iar lipsa e
capital prin reducerea taxelor este compensata de investitiile straine care sunt astfel atrase.

Rolul pe care îl are folosirea în schemele de evaziune fiscala internationala a patru tipuri de entitati
juridice des utilizate de societatile multinationale cât si de alte persoane fizice sau juridice:

4. Societatile holding
Acestea sunt societati al caror obiectiv de activitate este acela de a controla alte societati la care
acestea detin capital si care sunt folosite pentru a vehicula fluxurile de investitii în scopul maximizarii
profiturilor prin : încasari de dividende, de dobânzi si de redeventa.[3]

În general, societatea se stabileste în tara unde va beneficia de unul din urmatoarele regimuri : fie într-
un paradis fiscal în care nu va fi supusa impozitelor retinute la sursa asupra dividendelor si altor încasari;
fie într-un paradis fiscal care beneficiaza de o tetea de tratate fiscale ce pot fi utilizate de societate
pentru a nu suporta o taxa foarte mare asupra beneficiilor în tarile unde are filiale.

Aceste societati sunt utilizate pentru a ascunde identitatea adevaratilor proprietari ai capitalurilor
respective. Suedia , Luxemburg, Olanda au regimuri fiscale favorabile care permit proliferarea
societatilor holding.

5.Companiile de asigurari captive

Acestea sunt larg raspândite în Bermuda, Bahamas, insulele Cayman, Luxemburg si Noile Hebride. Un
numar de alte tari au o legislatie fiscala particulara acre le favorizeaza dezvoltarea: Antigua si Barbuda,
Cipru, Gibraltar, Nauru, Singapore, Turks si Caios. Taiwanul a adoptat o legislatie favorabila pentru a
atrage acest tip de societati si a se transforma într-un centru de afaceri activ în Asia. Actualmente mai
mult de 1600 de companii de asigurari captive functioneaza în întreaga lume , dintre care 1200 numai în
Bermuda.

Bunul mers al crearii de societati de asigurari captive în strainatate de catre societatile multinationale
americane persista, chiar daca conditiile sunt putin modificate . Ele doresc sa se protejeze de riscurile
implicate de operatiunile din strainatate , în conditii cât mai avntajoase pentru ele, permitând totodata
si tertilor sa-si cumpere polite de asigurare, prestând în acelasi timp servicii de asigurari angajatilor. Ele
sunt utilizate pentru a conduce fluxul international al documentelor firmelor satelite, rezultate din
tranzactiile internationale.

6. Bancile captive

Pâna în 1975 exist aposibilitatea crearii unei banci într-un anumit numar de state fara prea mare
dificultate. Nu existau reguli restrictive. Numarul de banci astfel create crestea rapid. Ele apartineau de
multe ori unor persoane fara prea multe cunostinte practice în domeniul bancar. Ele erau astfel folosite
si pentru acoperirea unor operatiuni delictuale. Acesta a impus intrarea în vigoare a unor regulamente
mai precise.

În Bahamas exista din 1965 o lege prn care bancile care existau sau se constituiau, li se impuneau norme
bancare rezonabile.

În insulele Cayman este necesara obtinerea unei autorizatii guvernamentale.

O banca captiva este creata de o persoana sau un grup de persoane pentru scopuri proprii. Ea are în
general caracterul de banca nonrezidenta a tarii unde aceasta se constituie. Aceasta deoarece
societatile nonrezidente nu sunt supuse impozitului pe profit si reglementarilor cu privire la tranzactiile
monetare si alte transferuri.

7. Trusturile

Creearea unui trust de catre un constituant este legata de legislatia din tarile Common Low-lui britanic
si este în general simpla. Pot aparea probleme daca constituantul este rezident sau cetatean al altei tari.

Dar multe state nu cunosc în legislatia lor termenul de trust. Acesta este cazul Frantei. Nici în Germania
nu este cunoscut , dar poate fi constituit de un cetatean german cu conditia sa respecte dreptul german.
Daca trustul nu este recunoscut, constituantul este considerat proprietarul trustului si al creantelor si
bunurilor trustului.[4]

Pe de alta parte , în tarile de drept scris transferul viitor al proprietatii trustului implica probleme fiscale,
legate de impozitul de mostenire si de legatura de rudenie existenta între constituant si beneficiar.

În 1984 , la conferinta de la La Haye asupra dreptului international privat s-a adoptat o “ Conventie
asupra legii aplicabile trusturilorsi asupra recunoasterii lor”. Aceasta conventie este aplicabila în statele
care au ratificat conventia. Conform acesteia, constituantul, poate decide asupra legii care
reglementeaza existenta trustului. Bunurile trustului sunt separate de cele ale constituantului, neputând
fi considerate drept creante personale ale curatorului. Conventia nu recunoaste decât un trust creat
într-o tara common Low de catre un cetatean apartinând unei tari de drept scris. Aceasta a fost impusa
prin creearea pietei unice europene din 1992, permitând existenta unor entitati juridice în anumite state
membre ale C.E.E. care nu sunt recunoscute în alte state membre.
Trustul în general , are ca obiectiv esential perceperea de venituri si redistribuirea lor beneficiarilor, cu
un minim de impozitare posibil, si totodata asigurarea succesiunii constituantului în conditiile
determinate de acesta, prin asumarea gestiunii viitoare de catre un trustee, în cazul aparitiei unor
evenimente în existenta constituantului, evenimente care împiedica gestiunea viitoare a trustului de
catre constituant, conform conditiilor stabilite prin actele constitutive ale trustului.

Modalitatile utilizarii trusturilor

Cele mai importante motivatii pentru transformarea activelor într-un trust sunt:

- incapacitatea de a detine proprietati personale; în mod general, aceasta implica planificari pentru copii
si generatiile viitoare;

- conservarea averii familiei , ceea ce presupune controlarea succesiunii proprietatii în afacerile familiei;

- planificarea impozitelor;

- planificarea flexibila a proprietatilor imobiliare;

- evitarea diviziunii în caz de deces;

- dorinta unui constituant de a se proteja pe sine si rudele sale de riscuri politice si de tara;

7.1 Tipuri de trust

Sunt doua mari tipuri de trust:

- posesiunea dobânzii- permite unui beneficiar particular , de regula constituantul, sa aiba un drept
distinct asupra veniturilor generate de activele trustului;
acumulare si întretinere- permite acumularea de venituri pâna când beneficiarii ating o anumita vârsta;

- discretionar- permite administratorilor sa decida cum vor fi împartite capitalul si veniturile.

7.2 Avantajele trusturilor

În plus , fata de planificarea fiscala si protectia beneficiilor oferite de trusturile offshore, alte avanataje
importante sunt:

- confidentialitatea si flexibilitatea;

- viteza cu care trustul poate fi înfiintat

- identitatea constituantului nu este necesar a fi facuta publica;

- în multe jurisdictii un trust de moarte nu trebuie înregistrat la nici o unitate fiscala sau guvernamentala
, fiind un simplu acord între parti

- în mod normal , nu este necesara publicarea niciunei situatii financiare si nici o auditare independenta;

7.3 Dezavantajele trusturilor

- Avantajele fiscale ale stabilirii unui trust offshore sau local sunt erodate în multe tari apartinând
Common Low , în particular SUA si UK;

- în SUA si UK au loc monitorizari speciale referitoare la transferul de active si managementul lor;

- pot aparea dificultati practice în utilizarea trusturilor în jurisdiuctiile de drept scris;

- trusturile pot fi dificil de administrat.

Alte structuri utilizate în evaziunea fiscala internationala sunt:

- companiile internationale de comert;

- firmele de investitii internationale;

- firmele de servicii personale;

- companii de afaceri imobiliare;

- companiile de plasare de forta de munca;

- companii posesoare de licente, drepturi de proprietate intelectuala si franchising;

- companii financiare;

- companii de aviatie si navigatie;

7.4. Identificarea riscurilor aferente unor paradisuri fiscale

Divizarea riscurilor este o problema de bun simt. Este dificil de a furniza reguli precise , dra putem da
câteva exemple.
Rezidentul în Monaco (daca nu este francez) evita impozitul pe venit , dar capitalurile depuse în bancile
din Monaco sunt supuse legislatiei schimburilor franceze, lucru care poate reprezenta o deficienta.

Fabricarea de produse pentru export în Irlanda este din puct de vedere fiscal avantajoasa si transferul
beneficiului obtinut nu pune probleme , dar moneda irlandeza nu prezinta securitate satisfacatoare.

Daca s-ar crea o societate holding în Antilele Olandeze instabilitatea politica a tariiar conduce la situatia
dea a nu avea siguranta securitatii bunurilor.

Toti acesti factori examinati ar putea deci, sa redirectioneze un plan tinând cont de alegerile operate.
Ramâne de examinat daca un anumit numar de masuri luate de tarile cu fiscalitate ridicata nu sunt
susceptibile de a împiedica planul initial stabilit.

7.5 Exemplu privind utilizarea paradisurilor fiscale în evaziunea fiscala internationala

Falimentul colosului alimentar Parmalat, al optulea grup industrial din Italia, tine cu sufletul la gura
peste 100.000 de investitori - persoane fizice si institutii - din intreaga lume.

Criza Parmalat a inceput cu mai putin de un an in urma. La sfirsitul lui februarie 2003, o emisiune de
corporate bond Parmalat, in valoare de 300 milioane euro, a esuat pe piata bursiera, din cauza lipsei de
transparenta a grupului emitent. (Bondurile sint un instrument financiar prin care grupurile industriale
isi pot finanta activitatile, imprumutindu-se de pe bursa). Dupa anuntul emisiunii de bonduri,
observatorii financiari au ciulit urechile: de ce o societate multinationala in al carei bilant sint trecute
enorme lichiditati emite bonduri pe bursa? Era primul semnal al crizei care urma sa loveasca imperiul
familiei Tanzi. Cu toate acestea, in lunile urmatoare au fost emise alte doua serii de bonduri, de mai
multe sute de milioane de euro, cumparate de Banca Intesa si Deutsche Bank si plasate imediat la
investitori. Se apropia insa scadenta pentru rascumpararea unei emisiuni de bonduri de 150 milioane
euro. Nimic nu indica faptul ca o societate de asemenea dimensiuni ca Parmalat (cu o cifra de afaceri de
7,5 miliarde euro) ar fi avut probleme cu rambursarea a 150 milioane euro. In noiembrie 2003, Consob
(organismul de control al Bursei din Milano) a cerut grupului clarificari cu privire la felul in care va
rambursa bondurile. Raspunsul Parmalat a fost urmatorul: “Vom lichida cota din fondul Epicurum, fond
de investitii cu sediul in insulele Cayman”. Valoarea cotei: 590 milioane dolari. Dar au trecut zilele, si
banii din Cayman intirziau. Lucrurile au inceput sa se precipite: firma de audit Deloitte & Touche si-a
exprimat dubiile cu privire la investitia in Epicurum, iar agentia de rating Standard & Poor’s (S&P) a dat
un creditwatch negativ tuturor ratingurilor atribuite actiunilor Parmalat, pentru ca ulterior S&P sa
declaseze bondurile Parmalat la nivelul de junk bond (bonduri-gunoi). Pe 10 decembrie, ratingul
Parmalat a fost declasat de la B+/B la CC/C. Dupa acesta, exista doar nivelul D, echivalent cu falimentul.
Pe 11 decembrie, actiunile Parmalat au pierdut pe bursa 40a, iar pe 15 decembrie Calisto Tanzi si-a dat
demisia din fruntea grupului. Valoarea actiunilor Parmalat a continuat sa se prabuseasca, fiind
suspendate de la tranzactionare.

Computere sparte cu ciocanul

Pentru imbunatatirea situatiei financiare, demisionarul Calisto Tanzi i-a cedat sefia lui Enrico Bondi, un
specialist in finante care a reusit sa redreseze alte mari grupuri industriale italiene cu probleme. “Enrico
Bondi la capatiiul Parmalat. Toti se tem de o gaura in conturi, dar nimeni, inca, nu stie care este
adevarata boala de care sufera grupul”, scria “La Repubblica” pe 10 decembrie. Lovitura de gratie -
dovada ca Parmalat nu numai ca era bolnav, dar ajunsese in metastaza - a venit pe 19 decembrie: Bank
of America a negat ca detine in conturi suma de 4 miliarde euro, care ar fi fost depusa de Bonlat, o
societate controlata de Parmalat, din insulele Cayman. Suma figura in ultimul bilant al grupului Parmalat
si era certificata printr-un document datat 6 martie 2003, document catalogat ca “un fals grosolan”,
practic un document fotocopiat, pe care era adaugat logo-ul BoA (Bank of America). Incredibil este
faptul ca o astfel de hirtie a fost de ajuns pentru a insela auditori precum cei de la Grant Thornton sau
Deloitte. Asa s-a aflat de prima “gaura” de 4 miliarde de euro, care a inspaimintat piata financiara
italiana si cea mondiala, avind in vedere ca actiunile si bondurile Parmalat erau tranzactionate pe toate
marile piete bursiere ale lumii. Seful contabil al Parmalat, Fausto Tonna, a fost invitat la sediul
Parchetului din Milano. Se contura deja infractiunea de fals in bilant si escrocherie. Au urmat perchezitii
la locuintele membrilor familiei Tanzi, la sediile societatilor din grupul Parmalat si la sediile firmelor de
audit Grant Thornton si Deloitte & Touche. Alte falsuri au inceput sa iasa la iveala chiar daca, inainte de
perchezitii, contabilii grupului au avut ordin sa elimine toate datele din computere. Pentru siguranta,
citeva computere au fost distruse cu ciocanul. Pe 26 decembrie, Parmalat a fost declarata oficial in
faliment. In aceeasi zi, Calisto Tanzi a fost arestat la Milano dupa ce s-a intors dintr-o misterioasa
calatorie. Acuzat ca a ascuns o “comoara” in strainatate (a fost in Spania, Portugalia si Ecuador, oficial in
voiaj de placere), Calisto Tanzi a afirmat ca “poate 500 (n.r. - cinci sute!) de euro sa fi luat din conturile
Parmalat pentru cheltuieli personale, nu mai mult”. Calisto Tanzi a fost arestat sub acuzatia de fals in
bilant, bancruta frauduloasa, escrocherie.

Peste 100.000 de investitori escrocati

Ultimele estimari ale debitului colosului alimentar Parmalat - credite luate din banci si bonduri emise pe
piata – ajung la 13 miliarde euro, dar exista ipoteze potrivit carora el ar atinge 16 miliarde euro. Sub
acuzatie sint acum si mari grupuri bancare americane, cum ar fi Citigroup, JP Morgan sau Bank of
America, dar si banci europene, precum Deutsche Bank sau elvetiana UBS, plus citeva zeci de banci
italiene, fara de care “pirateria” Parmalat nu ar fi fost posibila. Insa principalii vinovati par a fi societatile
de audit care au aprobat si certificat bilanturile false. Peste 100.000 de investitori - persoane fizice si
investitori institutionali - au fost escrocati. Guvernul italian a emis un decret pentru salvarea locurilor de
munca si a cerut UE recunoasterea starii de criza a sectorului italian de productie de lapte. Potrivit
“Financial Times”, cazul Parmalat “ridica mari intrebari cu privire la sistemul de control financiar din
aceasta tara”. Nu exista controale eficiente, iar guvernul Berlusconi - care de curind a depenalizat
infractiunea de fals in bilant - este acuzat ca incurajeaza escrocheriile. In prezent, exista mai multe
anchete, la Milano si Brescia, impotriva falsificatorilor de la Parmalat, la care se adauga o ancheta a
Parchetului din New York cu privire la plasarea pe piata americana a unor bonduri Parmalat in valoare
de 1,5 miliarde dolari.

Societati-fantoma, cu nume de planete sau uragane

Ancheta a scos la iveala faptul ca managerii Parmalat au facut diverse falsuri inainte de cotarea grupului
la bursa. Inca de atunci, grupul familiei Tanzi (denumita acum “banda Tanzi”) avea pierderi imense si a
inceput sa puna pe picioare o structura financiara off-shore. Asta a povestit magistratilor Fausto Tonna,
directorul financiar al grupului. Bilantul Parmalat continea falsuri inca din perioada 1985/1986. Pentru
mascarea pierderilor, din 1988 a fost constituit un lant de firme in paradisuri fiscale, cea mai importanta
fiind Bonlat, “casieria” Parmalat din Cayman. Modul de operare al contabililor Parmalat este de-a
dreptul incredibil pentru anchetatori. Bonlat era alimentata cu toate pierderile grupului Parmalat, care,
apoi, erau anulate prin operatiuni fictive de sens opus. Cum ar fi investitia (inventata) in fondul
Epicurum din Cayman sau in alte zeci de societati-fantoma, majoritatea cu nume de planete sau de
uragane tropicale. Pentru “ajustarea” conturilor Bonlat (care constituia baza bilantului Parmalat),
contabilul Tonna deschidea Internetul, lua pixul si copia constiincios nume de actiuni de pe marile burse
ale lumii, cu cotatiile aferente, pe care le trecea “din burta” in propriul bilant. Total: 1,5 miliarde euro,
dupa calculul PricewaterhouseCoopers. Alta gaselnita a fost inventarea unui contract de vinzare a
300.000 de tone de lapte praf catre guvernul lui Fidel Castro, pe care Bonlat a “incasat” aproape 300
milioane euro. Ar mai fi de mentionat vinzarea fictiva a marcii Santal unui misterios cumparator din SUA,
vinzarea de tehnologii de pasteurizare a laptelui, lanturi de distributie comerciala inventate, totul
culminind cu falsa atestare a 4 miliarde de dolari de la Bank Of America. O parte din bani, sustine Tanzi,
au ajuns la grupul turistic Parmatour, care a reusit sa “arda” peste 2 miliarde de euro, sau spre echipa de
fotbal A.C. Parma Calcio, astazi in pragul falimentului. Toti responsabilii Parmalat au declarat ca au facut
falsurile la indicatiile patronului Tanzi, fara ca acest lucru sa-i salveze insa de la arestare. Pina acum au
fost arestati opt membri ai fostei conduceri a Parmalat.

8. Exemple de paradisuri fiscale

Insulele Bahamas, situate în largul Coastei de est a Floridei de Sud, reprezinta o colonie independenta a
Coroanei Britanice posedând 700 de teritorii, dintre care doar 300s unt locuite. Capitala Nassau, situata
pe Insula Noua providenta, se afla la 30 de minute de Miami. Cele 350 de banci existente, unele dintre
cele mai importante din lume desfasoara 95% din activitatea lor în favoarea tranzctiilor internationale
pentru straini, putând fi mutate cu usurinta în diferite tari.

Bermuda, fosta colonie britanica situata la 350 mile în largul coastelor Carolinei de Nord, dispune de
foarte multi profesionisti în domeniul financiar dar si o retea de telecomunicatii eficienta, investitorii
straini profitând de lipsa oricarui control asupra schimburilor valutare sau asupra circulatiei monetare.
Desi nu exista o legislatiea secretului bancar, acesta este respectat în virtutea dreptului comun britanic.
În capitala tarii Hamilton, exista doua firme importante de avocati si 4 banci (The Bank of Bermuda,
Bermuda National Bank, Bermuda President Bank, The Bank of NT Batterfield&Son) care desfasoara
activitati bancare cu noii clienti doar pe baza recomandarilor date de membrii comunitatilor profesinale.
Bermuda permite înfiintarea si functionarea societatilor de asigurare “captive”.[5]

În cadrul Insulelor Canalului, doar trei din cele opt insule situate în Canalul Mânecii sunt considerate
“paradisuri fiscale” Jersey, Guernsey, Sark,.

Aceastea se bucura e independenta fiscala si financiara fata de Anglia si Uniunea Europena. Banci
internationale majore au filiale aici, existând 64 de banci în Jersey, 35 în Guernsey care dispune de
25000 de intermediari financiari. Conturile bancare se pot deschide în persoana, prin reprezentant sau
prin posta. Pentru straini nu exista nici o restrictie monetara sau de schimb valutar, impozitul pe profit
fiind de numai 20%. Insulele beneficiaza de toate facilitatile moderne în domeniul telecomunicatiilor,
cursele aeriene catre insule trecând prin Londra sau Paris.

The Isle of Man (Insula Omului), cu o suprafata de 227 mile patrate, este situata în Marea Irlandei , între
Anglia si irlanda, aici anând sediul 45 de banci. Nu exista nici un control monetar, confidentialitatea
înfiintarii societatilor fiind guvernata de legea cu privire la consolidarea companiilor. Insula beneficiaza
de o retea moderna de telecomunicatii, trafic aerian desfasurat prin Anglia si Irlanda. Secretul bancar
este asigurat de dreptl comun britanic. Pe insula îsi au sediul numeroase companii de asigurari “captive”.

Elvetia este o republica federala si are o suprafata de 41,295 km. Se învecineaza în nord cu
Germania , în vest cu Franta , în sud cu Italia si în sud cu Austria si Liechtenstein.lacul Constance si Rinul
formeaza granita de nordica , muntii Jura formeaza granita vestica , iar lacul Geneva si Alpii italieni
granita sudica. Are capitala la Berna. Elvetia este divizata în 26 de cantoane , iar fiecare canton si
comunitate are un sistem diferit de impozitare. Elvetia are o populatie estimata la 7,250,000 de
persoane, doua treimi din populatie traind în zonele de altitudine mica alr tarii. Densitatea populatiei se
regaseste în marile centre industriale cum sunt Basel si Geneva.
 Cele doua principii dominante ale Constitutiei din 1874 sunt federalismul si democratia.
Constitutia prevede: cantoanele îsi exercita toate puterile de guvernare nedelegate Guvernului Federal.

Cele trei mari sanctiuni ale Guvernului National elvetian sunt Consiliul Federal, Adunarea Federala
, si Tribunalul Federal. Corpul executiv este Consiliul Federal format din 7 persoane si este ales pe un
termen de 4 ani de corpurile legiuitoare.

Elvetia are o economie stabila si prospera având PNB pe cap de locuitor mai mare cu 10% decât
celelalte tari vest-europene.

Legislatia de baza privind societatile comerciale:

- Codul comercial;

- Legea federala privind colectarea datoriilor si falimentul;

- Actul federal privind bancile si asociatiile de economii;

- Actul federal privind companiile de investitii;

- Actul federal privind dreptul privat international;

Tipul de societate pentru comert international si investitii:

- Societatea pe actiuni;

- Societatea cu raspundere limitata;

Procedura de constituire
Aceasta se realizeaza prin depunerea la Registrul Comertului a urmatoarei documentatii:

- Actul oficial de constituire semnat la un notar public

- Contractul de constituire

- Confirmarea de catre o banca a depunerii capitalului social într-un cont

- Acordul scris al administratorilor propusi

- Declaratia solicitantilor;

Cererea înaintata la Registrul Comertului acoperind documentatia de mai sus incluzând semnatura
autentificata notarial a persoanelor delegate sa reprezinte compania.

Companiile autorizate si constituite în Elvetia nu pot înteprinde afaceri bancare, în asigurari, reasigurari,
cu fonduri de investitii, scheme de investitii colective sau orice alte activitati ce sugereaza o asociere în
domeniul bancar si financiar.

O companie constituita în Elvetia are acelasi puteri si responsabilitati ca si o persoana fizica.

Societatea pe actiuni-capital minim emis si autorizat-acest tip de companie cu raspundere limitata are
un capital minim autorizat de 100000 franci elvetieni, care, în practica, trebuie sa fie emis si varsat în
întregime. Când capitalul social depaseste 250.000 franci elvetieni, se plateste o taxa pe capital în
procent de 1% din valoarea ce depaseste 250.000 franci evetieni.

Societatea cu raspundere limitata- capitalul minim autorizat este de 20.000 franci elvetieni, iar capitalul
nu este divizat în actiuni;partile sociale ale proprietarului sunt înregistrate la Registrul Comertului. Sua
de 10.000 de franci elvetieni trebuie platita la constituire.
Cantoanele si-au pastrat multe din drepturile detinute ca centre politice suverane. Totusi, constitutia
delega o autoritate considerabila Guvernului Federal , incluzând autoritatea de a incheia tratate si
aliante, de a percepe impozite si de a reglementa comertul exterior. Totusi fiecare canton are propria
impozitare.

Exista acorduri de evitare a dublei impuneri cu mai multe tari: Australia, Franta, Germania, Marea
Britanie, Grecia, Islanda, Italia, Japonia, Malaiezia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, SUA,
etc.

Societatilor li se cere sa tina înregistrari financiare contabile.desi nu sunt cerute declaratii financiare la
Registrul Comertului, ele trebuie prezentate actionarilor împreuna cu impozitele autoritatilor.

Trebuie sa existe un director sau un manager si cel putin unu sa fie cetatean elvetian si rezident în
Elvetia.

Marea britanie

Marea Britanie este cel de al doilea mare paradis fiscal dupa SUA . Chiar si în cei mai rai ani , când
guvernul laburist s-a aflat la putere , acest lucru nu s-a schimbat. Persoanele straine care detin conturi
externe la institutiile financiare din Marea Britanie pot sa efectueze fapte de comert la institutiile
financiare din Marea Britanie pot sa efectueze fapte de comert fara a fi impozitate în Marea Britanie.

Pâna la mijlocul anilor 90 în Marea Britanie legislatia permitea înregistrarea de companii internationale
scutite de taxe, dupa modelul Insulelor Cayman. Fiscalistii din aceasta tara au înteles ca daca vor
impozita un om de afaceri international îl vor determina pe acesta sa se duca în alta parte. Aceia care nu
au putut vota cu mâinile lor au votat cu banii lor. Secole de gestiune a unui imperiu au condus
autoritatile britanice la aceasta practica, ce a fost, în secolul XX, în timpul administratiei Reagan, copiata
de americani, , transformându-I pe acestia în cel mai mare paradis fiscal.

Reduceri substantiale de taxe pot obtine si rezidentii Regatului care nu are capital sau un venit UK , sa
traiasca pe termen nelimitat în UK, evitând plata impozitelor în UK. Acest fapt a generat situatia ca, în
Londra, se afla un numar extrem de mare de milionari, comparativ cu toate capitalele europene la un
loc. Asa se explica de ce preturile la imobile este atât de mare în Londra si de ce sediile unor firme de
prestigiu , care au investit în Europa, se afla la Londra. La toate acestea se dauga si civilizatia
administratorilor si avantajul ca acestia vorbesc limba engleza.

O persoana care este rezident al Marii Britanii, dar nu este domiciliat în Marea Britanie , din
ratiuni fiscale, va plati impozit numai pe venitul si câstigurile din capital care îsi au sursa în Marea
Britanie si pe veniturile care sunt încasate în Marea Britanie. Acest fapt permite persoanelor
nedomiciliate în Regat sa –si aiba rezidenta în Regat, fara sa plateasca impozite pe veniturile obtinute în
strainatate. Mai mult daca un non-rezident UK creeaza un trust offshore care gestioneaza active non-Uk,
aceste active vor fi scutite de la impozitarea UK.

Statele Unite ale Americii

SUA este a treia tara de pe glob în ce priveste populatia si a patra tara în ce priveste teritoriul.

SUA încorporeaza pe tritoriul ei 50 de state , pe lânga districtl Columbia cu resedinta la

Washington DC. SUA are o populatie de aproximativ 265 de milioane de locuitori si are cea mai mare
varietate de populatie în ceea ce priveste originea ei. Astfel în cadrul ei se afla descendenti din aproape
orice parte a globului.

SUA este o republica federala. Fiecare dintre cele 50 de state constituente si districtl Columbia
aexercita o autonomie în ceea ce priveste guvernarea. Apararea, relatiile externe, emisiunea monetara,
justitia la nivel înalt si securitatea interna revin în atributiile guvernului federal.[6]

Presedintele este seful Executivului si este ales pe un termen de 4 ani de un colegiu reprezentativ
ales direct de fiecare stat în parte.

Infrastuctura si economia- SUA se situeaza pe primul loc în lume în ce priveste valoarea productiei
sale. Desi economia se bazeaza în special pe libera initiativa, guvernul a stabilit normative si
regulamente în practica economica de-a lungul timpului. Astfel s-au stabilit legi antitrust care sunt
menite sa împiedice o firma sau un grup restrâns de firme sa conduca o întreaga industrie.

În plus, prin normativele guvernului se realizeaza protectia consumatorilor de produse

periculoase, fortei de munca de salarii si conditii de munca necorespunzatoare si de asemenea se
realizeaza protectia mediului . cu toate acestea SUA reprezinta o tara cu cel putin rigid sistem de
reglementare a economiei.
 Varietatea resurselor naturale asigura materiile prime necesare economiei. Industria serviciilor
ocupa 74% populatia activa. Comertul cu ridicata si amanuntul joaca un rol important în economie .Cele
mai mari exporturi include utilaje si echipamente de transport, calculatoare, echipamente electrice,
utilaje industriale, autovehiculesi piese de schimb.

Societatile cu raspundere limitata care nu desfasoara activitati economice pe teritoriul SUA , nu

sunt supuse nici unei impozitari din partea statului în care s-a constituit, si nici nu sunt obligate sa
întocmeasca o raportare a impozitelor.

Corporatia: nu exista în general nici o obligatie de a declara situatia financiara a statului în cauza ,
decât daca corporatia poseda bunuri în interioarul statului sau a desfasurat afaceri în statul respectiv.

Pentru societatile cu raspundere limitata: nu exista nici o obligatie de a declara statului în cauza,
doar daca firma detine active în cadrul statului sau a desfasurat afaceri în statul respectiv.

[1] Hines James R. Jr., Rice Enric M. – Fiscal Paradise : heavens and amercan business foreign tax, The
Quarterly jurnal of Economist

[2] Beauchamp Andre – Guide mondial des Paradis Fiscaux, Editura Bernard Grasset, Paris, 1995

[3] Gherasim Traian- Cercetarea criminalistica a unor infractiuni financiar-bancare, pag 90

[4] Hines James R. Jr., Rice Enric M. – Fiscal Paradise : foreign tax heavens and amercan business, The
Quarterly jurnal of Economist,pag.21

[5] Cunningham Steavean R. - Operatiuni cu si fara acoperire la bursa de valori, Revista BUSINESS TECH
INTERNATIONAL Nr.12
[6] Revista “Trustes and estates” februarie