Sunteți pe pagina 1din 19

1.

Expuneţi noţiunea de „investiţie” prin prisma diferitelor abordări


Într-o accepţiune mai îngustă, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă, cu unele cheltuieli
făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri materiale, a căror valoare este, în majoritatea cazurilor,
destul de mare, iar durata lor de folosinţă - îndelungată.
În ”sens larg”, adică într-un cadru mai cuprinzător, investiţiile reprezintă nu neapărat o sumă de
bani, ci, mai degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind plasarea (direcţionarea) unui anumit capital
pentru a se realiza ceva nou, sau ceva care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în scopul
producerii unor bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma cărora să se poată obţine unele venituri
suplimentare.
Definiţia dată de savantul francez Pierre Masse: „Investiţiile reprezintă o renunţare la o satisfacţie
imediată şi sigură, în schimbul unor speranţe a căror suport sunt tocmai resursele investite. Pe scurt,
investiţia trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert”.
În abordarea economică imaginea investiţiei este dată de faptul, că veniturile viitoare trebuie să fie
superioare cheltuielilor iniţiale actualizate.
În abordarea contabilă, investiţia este redusă la noţiunea de imobilizare, pornind de la faptul că
toate valorile ce se creează sunt destinate a rămâne constant sub aceiaşi formă.
Imaginea financiară provine din faptul că investiţiile generează venituri şi economii pe termen lung.
Imaginea juridică impune condiţia că, în cazul în care o cheltuială nu are incidenţă patrimonială
directă, aceasta nu poate fi considerată investiţie, chiar dacă sporeşte în timp potenţialul şi performanţele
întreprinderii.
Abordarea psihologică reduce investiţia la o renunţare la bunuri imediate în schimbul unor avantaje
viitoare.
2.Numiţi şi caracterizaţi atributele principale ale investiţiilor
 timpul . Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel, între momentul
investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj în timp. Orice investiţie are un ciclu de viaţă
propriu, caracterizat prin momente bine definite.
 riscul . Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă
vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă cheltuielile au un grad de certitudine
rezonabil, efectele presupun numai speranţe.
 conţinutul material concret al efortului investiţional. Investiţiile reprezintă un flux al valorilor care
au ca punct iniţial, de pornire, o structură de resurse diverse ca natură şi ca volum, fonduri financiare,
o parte a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse umane etc.
 eficienţa. O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când efectele/suma totală absolută a
încasărilor viitoare sunt superioare cheltuielilor iniţiale.
3.Clasificaţi şi caracterizaţi investiţiile conform următoarelor criterii:
1. După destinaţia fondurilor alocate:
investiţii de capital (investiţii reale), care reprezintă alocarea M.B nemijlocit în producţie, ptr constituirea
unor active materiale şi nemateriale.În unele surse,investiţii corporale (achiziţionare de bunuri, utilaje,
întreprinderi în scopul sporirii stocurilor de producţie) şi investiţii necorporale sau intangibile (licenţe,
brevete, know-how). investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea titlurilor de
valoare, operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc., ţinându-se cont îndeosebi de rata dobânzilor
bancare, în funcţie de care se apreciază dacă sunt sau nu sunt rentabile;investiţii publice, destinate atingerii
scopurilor de gestionare a administraţiei publice, care sunt făcute de autorităţile statului;investiţii
individuale, destinate susţinerii activităţilor curente ale indivizilor şi gospodăriilor acestora.
2. După obiectivul care se urmăreşte prin realizarea proiectului:
investiţii productive, care, la rândul lor, se clasifică în:1.investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere):
acestea presupun cheltuieli în vederea măririi capacităţilor de producţie; 2.investiţii de menţinere, ce ţin de

1
reutilarea capacităţilor de producţie existente;3.investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul
creşterii performanţelor tehnice, îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente;4.investiţii de inovare, adică
lansarea noilor activităţi; investiţii strategice, care se efectuează mai mult în sfera cercetării-dezvoltării sau
în alte scopuri şi care au efecte indirecte asupra investiţiilor productive.investiţii obligatorii, acestea fiind
făcute cu scopul de a respecta anumite reglementări legislative, sau anumite angajamente luate faţă de alţi
agenţi economici.
3. După gradul de risc pe care îl implică:
investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie include investiţiile de menţinere şi
de ameliorare, care necesită resurse puţine, dar au şi cele mai mici efecte;investiţii cu risc sporit, în
categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare, de expansiune, de inovare, iar uneori şi cele de modernizare,
acestea fiind valori mult mai mari, producând însă şi efecte mai mari: creşterea capacităţilor tehnice,
efectuarea unor restructurări de producţie, implementarea noilor produse şi servicii.
4. După locul în care se fac:investiţii interne; investiţii externe (participarea cu fonduri la formare
capitalurilor altor firme, pentru diversificarea activităţii).
5. După structura lor tehnologică:
investiţii în mijloace fixe, ce se grupează în:1.cheltuieli de achiziţionare a utilajelor, care includ costul
utilajelor, cheltuielile de transport, diferite taxe aferente acestora etc.;2.cheltuieli de montaj şi de
instalare;3.cheltuieli aferente construcţiilor, amenajărilor;4.cheltuieli ce ţin de lucrările şi exploatările
geologice, care includ prospecţiuni, studii, cercetări asupra terenului, precum şi cheltuielile privind achiziţia
acestuia etc.;cheltuieli preliminare şi alte cheltuieli, care cuprind cheltuielile de proiectare, cheltuielile de
pregătire a personalului aferent noului obiectiv de investiţii, cheltuielile ce ţin de supravegherea lucrărilor,
licenţe, procurarea de know-how, cheltuielile de constituire;capital de lucru sau fond de rulment.
6. După stadiul în care se găsesc:investiţii în curs de execuţie; investiţii finalizate.
7. După modul de execuţie investiţiile se clasifică în:
investiţii executate în antrepriză (în cadrul cărora, de obicei, lucrările se execută de o # specializată de
construcţie-montaj cu dotare tehnică şi personal calificat aferent specificului activităţii lor);investiţii
executate în regie proprie (adică cu forţele proprii ale investitorului);investiţii executate mixt.
8. După sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:
investiţii finanţate din surse interne; investiţii finanţate din surse externe.
9. După provenienţa capitalului mobilizat pentru finanţare, investiţiile se clasifică în:
investiţii finanţate din surse proprii; investiţii finanţate din surse împrumutate.
10. În dependenţă de scopul investirii, investiţiile se pot diviza în:
investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi posibilitatea de a lua decizii şi de a efectua controlul
proiectului pe linie managerială, tehnologică, de marketing etc.);investiţii indirecte (de portofoliu) (care
reprezintă plasamente cu scopul de a obţine venit sau în scopul diversificării riscurilor etc., fără alte
implicaţii în viaţa proiectului).
2
11. După modul de constituire:
investiţii nete. Acestea sunt constituite din sumele de bani ce provin din produsul naţional net şi au ca scop
sporirea capitalului fix şi a stocurilor de materii prime şi materiale.investiţii brute. Dacă la investiţia netă se
adaugă amortizarea care are ca scop principal înlocuirea capitalului fix uzat, se obţin investiţii brute, care
contribuie la creşterea absolută a capitalului fix.
5.Expunei conceptul privind „climat investiţional”
Climat investiţional este abordată ca sistem de factori şi premise economice, politice, instituţionale
şi de drept, precum şi amplitudinea de acţiune a acestora, capabili să intervină în procesul de realizare a
investiţiilor, modificînd comportamentul investiţional spre stimulare sau destimulare şi reflectînd nivelul de
atractivitate al unei ţări (ramuri, zone, regiuni) pentru alocarea investiţiilor.
6.Clasificaţi şi caracterizaţi factorii determinanţi ai climatului investiţional conform nivelului de manifestare
 Factorii nivelului macroeconomic: factorii stabilităţii economice (situaţia bugetară, starea
balanţei de plăţi, datoria publică, inclusiv cea externă); factorii de evaluare redaţi prin preţuri (inflaţia,
dobânda, cursul valutar); factorii politici şi sociali (stabilitatea politică, nivelul corupţiei şi a criminalităţii,
nivelul de previziune a situaţiei politice, şomajul, nivelul calităţii vieţii); factorii de natură fiscală (calitatea
sistemului fiscal, presiunea fiscală, politica fiscală), factori determinanţi ai infrastructurii de piaţă (nivelul
de dezvoltare a sistemului bancar şi a altor instituţii financiare, starea instituţiilor pieţei valorilor mobiliare);
factori ce determină cadrul legislativ (calitatea cadrului legislativ, nivelul de previziune a modificărilor
cadrului juridic, stabilitatea legislaţiei).
 Factorii nivelului microeconomic: factori psihologici (cultura investiţională; preferinţe
individuale ale investitorilor în materie de plasament, bazate pe cunoaşterea anumitor domenii de activitate,
pe existenţa oportunităţilor de investiţii; aversiunea faţă de risc a investitorilor; instincte); factori economici
şi financiari (situaţia financiară a întreprinderii, rentabilitatea unităţii economice, mobilitatea întreprinderii,
rentabilităţile scontate a investiţiilor reale, existenţa surselor de finanţare a investiţiilor, accesibilitatea la
surse externe de finanţare, posibilitatea de dezinvestiţii); factorii ce determină conjunctura pieţei
(consumatorii, furnizorii, amplasamentul, concurenţii); factorii administrativi (calitatea managerului şi a
echipei de gestiune: capacitatea de a organiza afaceri, de a evalua perspectivele investiţionale, existenţa
experienţei etc.).
7.Clasificaţi şi caracterizaţi factorii determinanţi ai climatului investiţional conform naturii factorilor
După natura sa, factorii determinanţi ai climatului investiţional se divizează în:
Factori de natură economică: politica macroeconomică; strategia comercială; nivelul şi modul de implicare
a statului; modul de formare a preţurilor; priorităţile în investiţii; structura financiară; instabilitatea
economică regională etc.Factori de natură politică: factorii situaţiei politice interne (structura socială;
cadrul instituţional; personalităţile; mecanismele de control etc.); factorii situaţiei politice externe
(instabilitatea politicii regionale, importanţa geopolitică, apartenenţa la o grupare politică erc.).
8.Clasificaţi şi caracterizaţi factorii determinanţi ai climatului investiţional conform relaţiei risc-rentabilitate
Factorii care determină potenţialul ţării de asimilare a investiţiilor (resursele materiale; potenţialul
productiv al ţării; infrastructura; calitatea forţei de muncă; calitatea instituţiilor etc.)
Factorii care caracterizează riscul investiţional (politici; economici; sociali; criminali; ecologici, financiari;
legislativi etc.).
9.Caracterizaţi climatul investiţional al Republicii Moldova
Activitatea investiţională în Republica Moldova este cel mai important factor, ce determină dezvoltarea
social-economică a ţării. Atît activitatea investiţională desfăşurată, cît şi dezvoltarea social-economică
depind, în mare măsură, de climatul investiţional favorabil. Acesta din urmă contribuie la menţinerea unui
ritm susţinut de investiţii în economia autohtonăR M nu dispune de resurse financiare suficiente şi, de aceea,
este constrânsă să recurgă la asistenţa externă, să caute noi şi noi credite.În asemenea condiţii, economia
Republicii Moldova poate fi eficient finanţată din exterior doar prin intermediul investiţiilor străine.
ponderea majoră (51,7 la sută) aparţine investitorilor din ţările Uniunii Europene, celor din CSI le revin 13,0
la sută, iar investitorilor din alte ţări – 35,3 la sută. activităţile financiare – 22,0% din volumul investiţiilor
străine atrase în Moldova (la situaţia din 01.01.2009 – 22,7%), comerţul cu ridicată şi cu amănuntul – 19,0%
(20,5%), industria prelucrătoare – 18,0% (18,8%), tranzacţii imobiliare –17,5% (13,5%), transporturi şi
3
comunicaţii – 8,9% (13%) şi energie electrică, gaz şi apă – 7,9% (6,4%). În ansamblu, investiţiile în aceste
sectoare au constituit circa 95% din volumul total al mijloacelor depuse de către investitorii străini.
10.Caracterizaţi climatul investiţional în diferite state ale lumii
Succesul politicilor guvernamentale in domeniul investitiilor straine este evidentiat de faptul ca aproximativ
1240 de companii straine au ales sa-si stabileasca afacerile in Irlanda.Se poate observa ca principala sursa de
investitii straine in economia Irlandeza o reprezinta firmele americane . Pe lista investitorilor americani se
regasesc aproape toate companiile reprezentative in domeniul electronicii si al tehnologiilor informationale.
Astfel, in ceea ce priveste valoarea exporturilor de software, in 2004 Irlanda a devenit principalul exportator
mondial de software, depasind SUA.Printre companiile care au ales Irlanda drept locatie pentru investitii se
numara Google Inc., Wyeth Research, AXA Insurance, Amazon.com, Yahoo! Inc. si Siemens.
11.Caracterizaţi politica investiţională la nivel macroeconomic
Politica investiţională la nivel macroeconomic constituie o parte componentă a politicii economice
promovate de stat.Politica investiţională de stat- un ansamblu de acţiuni socio-economice, juridice şi
organizatorice, orientate spre utilizarea raţională a resurselor acestuia prin investire în sferele prioritare în
scopul dezvoltării durabile a economiei; spre stimularea atragerii investiţiilor corporative, private şi
străine la realizarea celor mai de perspectivă proiecte investiţionale.După caracterul orientării sale,
politica investiţională a ţării poate fi agresivă şi conservativă.Politica investiţională agresivă este politica
orientată spre atingerea unei profitabilităţi maxime în condiţii de risc accentuat, adică, realizându-se,
preponderent, plasamente în obiective riscante. De regulă, la acestea se referă ramurile şi domeniile
inovaţionalePolitica investiţională conservativă este politica orientată spre minimizarea riscurilor
investiţionale în condiţiile obţinerii unor venituri moderate.Majoritatea ţărilor dezvoltate promoveaza o
politica agresiva inovationista,care are ca obiectiv asigurarea creşterii economice pe calea social-
inovaţională, adică acumulând capital uman.
12.Caracterizaţi politica investiţională la nivel microeconomic
Politica investiţională la nivel macroeconomic este strîns legată de politica, pe care o stabilesc firmele la
nivel microeconomicActivitatea investiţională caracterizează procesul fundamentării şi realizării celor mai
eficiente forme de alocare a capitalului în scopul creşterii potenţialului economic al întreprinderii.Politica
investiţională reprezintă o parte a strategiei financiare a întreprinderii, ce constă în alegerea şi realizarea
celor mai eficiente forme ale investiţiilor sale reale şi financiare cu scopul asigurării unui nivel înalt al
dezvoltării şi majorării potenţialului economic al activităţii sale.1 După ce s-au stabilit obiectivele, urmează
să se elaboreze programul investiţional. Baza acestui program o constituie proiectul investiţional, ce
transformă obiectivul într-un sistem de operaţiuni complexe.
13.Caracterizaţi cadrul legal de asigurare a activităţii investiţionale în Republica Moldova
Pentru derularea eficientă a procesului investiţional este necesară asigurarea unui cadru legislativ şi
normativ adecvat. Au fost introduse anumite modificări în legislaţia vamală şi fiscală, ce prevăd facilităţi
fiscale şi vamale pentru investiţii. Însă, procesul perfecţionării legislaţiei este unul continuu.Reglementarea
activităţii investiţionale în R.Moldova are la bază, în primul, rând, Constituţia Republicii Moldova, care
prevede:
manifestarea liberei iniţiative economice, libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător;
protecţia concurenţei loiale;
crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;
dreptul la proprietatea privată, precum şi dreptul la moştenirea proprietăţii;
inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine
Constituţia Republicii Moldova
Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 6.06. 2002
Codul fiscal al Republicii Moldova nr. 1163–XIII din 24.04.97
Codul Vamal al Republicii Moldova nr. 1149–XIV din 20.07. 2000
Legea Republicii Moldova cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător nr. 81-XV din
18.03.2004

Active
Capital Propriu
4
Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din 3.01.1992
Legea nr.438-XVI privind dezvoltarea regională din 28.12.2006
Legea Republicii Moldova cu privire la zonele economice libere nr.440-XV din 27.07.2001
Legea cu privire la leasing nr.59-XVI din 28.04.2005
Legea cu privire la Societăţile pe Acţiuni nr. 1134-XIII  din  02.04.97
Legea cu privire la Piaţa Valorilor Mobiliare nr. 199-XIV din 18.11.98
Acorduri bilaterale privind colaborarea comercial-economică
Acorduri internaţionale cu privire la evitarea dublei impuneri fiscale
Acorduri bilaterale privind promovarea si protejarea reciproca a investiţiilor

14.Caracterizaţi cadrul instituţional de asigurare a activităţii investiţionale în Republica Moldova


Cadrul instituţional privind activitateade investiţii în Republica Moldova
Denumirea Atribuţiile de bază
instituţiei
1. Ministerul elaborarea şi promovarea politicii de stat în domeniul investiţiilor,
Economiei al gestionarea patrimoniului public şi zonelor economice libere;
R.Moldova elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative în domeniile sus
Direcţia “Politici enunţate;
investiţionale şi monitorizarea proceselor creării şi dezvoltării zonelor economice
de promovare a libere, precum şi examinarea şi analiza celor mai esenţiale proiecte
exporturilor” investiţionale, programe şi măsuri în domeniul administrării
patrimoniului public.
2. Organizaţia realizarea activităţilor de atragere a investiţiilor străine directe în
pentru atragerea proiecte investiţionale strategice;
investiţiilor şi acordarea asistenţei informaţionale reprezentanţilor businessului privat
promovare a din ţară şi străinătate;
exporturilor din elaborarea propunerilor de ameliorare a climatului investiţional din
Moldova ţară;
(MIEPO), ca promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotarele acesteia.
instituţie
subordonată a ME
3. Asociaţia încurajarea reformelor şi îmbunătăţirea climatului de afaceri în ţările
investitorilor Europei de Sud-Est;
străini stabilirea unui dialog eficient şi constructiv cu autorităţile Republicii
Moldova în vederea lichidării barierelor, care ar putea apărea în
relaţiile cu investitorii străini.

15.Expuneţi noţiunile „procesul investiţional” şi „proiectul investiţional


procesul investiţional totalitatea activităţilor şi operaţiunilor întreprinse în vederea înfăptuirii lucrărilor
necesare realizării şi punerii în funcţiune-expluatare a unor obiective economice, sociale, etc. angrenând
resurse materiale, umane, de muncă, precum şi timp, prin intervenţia diferitor factori constituie
Proiect investitional constituie un plan complex de acţiuni, ce include fundamentarea raţionalităţii
investiţiilor, îndreptate spre lărgirea, modernizarea sau formarea unui nou mod de producţie a mărfurilor sau
serviciilor cu scopul obţinerii unui profit sperat

16.Caracterizaţi toate fazele şi etapele procesului investiţional


Faza preinvestiţională elaborării deciziei investiţionale. Această fază cuprinde, în principal, activităţi de
natură intelectuală, de cercetare ştiinţifică, analize, calcule, concretizate în final într-un proiect de investiţii
2.1.1. Analiza posibilităţilor investiţionale;
2.1.2. Alegerea prealabilă a proiectului (studiul prealabil de fezabilitate);
5
2.1.3. Formularea proiectului (cercetarea tehnico-economică, studiu de fezabilitate propriu zis);
2.1.4. Evaluarea finală şi luarea deciziei de investire.
Faza investiţională constituie perioada de timp, în care se realizează fizic obiectivul de investiţii
1. negocierile propriu-zise şi încheierea contractelor;
2. elaborarea documentaţiei tehnice şi de proiect;
3. construcţia;
4. pregătirea cadrelor;
5. darea în exploatare a obiectului.
Atât faza de concepţie cât şi cea de realizare trebuie să se desfăşoare într-un interval de timp destul de scurt
pentru a reduce, pe cît e de posibil, perioada de imobilizare a fondurilor investite şi pentru a se ajunge mai
repede la faza de exploatare, faza în care se ajunge la scopul urmărit de către beneficiarul de investiţii.
 Faza de înfăptuire a procesului investiţional impune etapele :Etapa I. Proiectarea investiiilor;Etapa II.
Achiziţionarea utilajelor şi instalaţiilor complexe;Etapa III. Executarea lucrărilor de construcţii-montaj;
Etapa IV. Efectuarea probelor tehnologiceşi atingerea parametrilor tehnico-economici proiectaţi;Etapa V.
Recepţionarea lucrărilor de investiţii

17.Caracterizaţi etapa ”analiza posibilităţilor investiţionale” a unui proces investiţional


În cazul efectuării unei analize preinvestiţionale nesatisfăcătoare, modificarea proiectului va prezenta pe
plan tehnico-economic greutăţi considerabile, indiferent de modul în care a fost realizat şi cât de bine
funcţionează.În analiza posibilităţilor se evidenţiază posibilitatea investirii. Sunt supuse analizei următoarele
directii:a. resursele naturale, care pot fi prelucrate sau folosite în producţie (spre ex., pădurile pentru
întreprinderile de prelucrare a lemnului);bcererea viitoare la unele mărfuri, cerere ce poate creşte în urma
creşterii numărului populaţiei sau a capacităţii de cumpărare;c.mărfurile importate şi posibilităţi de înlocuire
a importului;d.sectoarele industriei prelucrătoare, ce funcţionează eficient;e.posibilităţi de legătură cu alte
ramuri, atât autohtone cât şi din străinătate;f.posibilităţi de diversificare (de exemplu, producţie farmaceutică
într-un complex petrolier);g.posibilităţi de creştere a volumului de producţie cu scopul atingerii volumului
optimal al producţiei;h.climatului general investiţional;j.politica industrială;k.costul şi prezenţa factorilor de
producţie;l.posibilitatea exportului etc.Analiza posibilităţilor are un caracter destul de general şi se bazează,
în principiu pe date destul de evazive, nu pe analize exacte.

18.Caracterizaţi etapa ”alegerea prealabilă a proiectului” a unui proces investiţional


La etapaalegerii unui proiect se face apel la anumite analize detaliate, dar şi la anumite studii tehnico-
economice, care,sunt costisitoare şi îndelungate înainte de a purcede la analiza tehnico-economică este
necesar de efectuat un studiu preventiv de fezabilitate pentru formularea liniilor generale ale proiectului
investiţional. Studiul preventiv de fezabilitate (SPF) poate fi determinat ca o etapă de legătură între
cercetarea posibilităţilor şi studiul tehnico-economic (STE) amănunţit, astfel încât diferenţele dintre aceste
etape constau în gradul de detaliere al studiului
.
19. Caracterizaţi etapa ”formularea proiectului” a unui proces investiţional
Cercetarea tehnico-economică constituie baza tehnică, economică şi comercială necesară pentru a lua
decizia de a investi într-un anumit proiect. În cadrul acesteia se analizează toate elementele mai importante
cu privire la fabricarea produsului sau prestarea serviciului Studiul de fezabilitate este destinat optimizării
ipotezelor şi deciziilor privind realizarea proiectului de investiţii.
Analiza tehnico-economică întruneşte toate aspectele şi elementele mai importante ale proiectului, cum ar fi:
a.gradul de veridicitate a informaţiilor despre mediul de afaceri existent,b.eficienţa proiectului,c.gradul de
risc,d.prognozarea pieţei,f.tendinţele tehnologice,e.schema proiectului etc
Un studiu calitativ de fezabilitate va cuprinde următoarele direcţii (părţi) necesare de analizat
Motivaţia şi istoria proiectului...Analiza generală a pieţei şi a concepţiei de marketing..Materia primă şi
livrările..Localizarea în spaţiu şi mediul înconjurător..Proiectarea şi tehnologia

20. Caracterizaţi etapa ”evaluarea finală şi luarea deciziei de investire” a unui proces investiţional
Stadiul de evaluare implică tot ansamblul de informaţii în termeni de intrări şi ieşiri. Investitorul
trebuie să decidă dacă va aplica modele sofisticate de evaluare sau va utiliza modele destul de simple pentru

6
a le înţelege şi, totuşi, suficient de complicate ca să înglobeze cele mai importante relaţii care au loc într-un
mediu real (o evaluare a unui proiect de investiţii este tot atât de bună ca şi presupunerile pe care acesta se
bazează). O consideraţie atentă este necesară privind influenţa asupra investiţiilor a unor astfel de factori
cheie ca: pieţele, producţia, resursele financiare, resursele umane etc. Fiecare proiect trebuie să aibă o
totalitate standard, o totalitate complexă de informaţii, ce permite efectuarea independentă a evaluării ideilor
propuse spre finanţare, printr-o metodă unică, utilă practic, pentru orice proiect. În prezent există mai multe
metode de acest fel, dar cele mai recunoscute şi populare, practic, sunt:
- metodele BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare) şi
- UNIDO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială).
În ultimul timp aceste metode se utilizează şi în Republica Moldova. Analiza detaliată a acestor metode se
propune în cadrul cursului „Proiectarea investiţională”.

21.Caracterizaţi etapele fazei preinvestiţionale a procesului investiţional

2.1.1. Analiza posibilităţilor investiţionale; Analiza posibilităţilor are un caracter destul de general şi se
bazează, în principiu pe date destul de evazive, nu pe analize exacte
2.1.2. Alegerea prealabilă a proiectului (studiul prealabil de fezabilitate); determinat ca o etapă de legătură
între cercetarea posibilităţilor şi studiul tehnico-economic (STE) amănunţit, astfel încât diferenţele dintre
aceste etape constau în gradul de detaliere al studiului.
2.1.3. Formularea proiectului (cercetarea tehnico-economică, ); Cercetarea tehnico-economică constituie
baza tehnică, economică şi comercială necesară pentru a lua decizia de a investi într-un anumit proiect
2.1.4. Evaluarea finală şi luarea deciziei de investire Stadiul de evaluare implică tot ansamblul de informaţii
în termeni de intrări şi ieşiri. Investitorul trebuie să decidă dacă va aplica modele sofisticate de evaluare sau
va utiliza modele destul de simple pentru a le înţelege
22.Caracterizaţi faza investiţională şi faza de exploatare a procesului investiţional
Faza investiţională a unui proiect de amploare diferă considerabil de cea a unui proiect mic. Astfel,
înfăptuirea unei investiţii de proiect poate împărţi în câteva etape:negocierile propriu-zise şi încheierea
contractelor;elaborarea documentaţiei tehnice şi de proiect;construcţia;pregătirea cadrelor;darea în
exploatare a obiectului.

23. Caracterizaţi sursele interne de finanţare a investiţiilor


Finanţarea internă se bazează pe resursele generate de agentul economic investitor, şi anume: o parte din
profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma repartizării profitului, sume din valorificarea
rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea şi cesiunea unor imobilizări.
Rezervele sunt constituite din profitul pe care întreprinderea îl capitalizează în scopul autofinanţării
activităţii
Amortizarea activelor imobilizate în perioada de realizare a investiţiilor. Amortizarea este epuizarea
valorii imobilizărilor pe durata funcţionării utile ale acestora. Amortizarea serveşte ca modalitate de
recuperare treptată a valorii de intrare a imobilizărilor, prin asigurarea resurselor necesare finanţării
înlocuirii mijloacelor fixe uzate, cât şi modernizării acestora
Cesiunea activelor constituie o sursă de finanţare internă ocazională, care survine mai ales atunci când
întreprinderea îşi reînnoieşte activele fixe prin vânzarea sau casarea celor vechi
Sume din reduceri oferite la impozitul pe profitul reinvestit. Acestea sunt alocate dezvoltării activităţilor
economice şi realizării de profituri suplimentare.
Profitul net (profitul care rămâne la dispoziţia întreprinderii după achitarea impozitului pe venit) destinat a
fi reinvestit. Profitul net se formează din diferenţa pozitivă a veniturilor obţinute asupra cheltuielilor
suportate în activităţile de antreprenoriat
24. Caracterizaţi sursele externe de finanţare a investiţiilor: resurse atrase
aportul în numerar al acţionarilor ca urmare a emisiunii de acţiuni simple şi privilegiate pentru creşterea
capitalului;aportul în natură al acţionarilor din ţară sau celor străini la creşterea patrimoniului societăţii în
active fixe şi deci la creşterea capitalului social;

25.Caracterizaţi sursele externe de finanţare a investiţiilor: resurse împrumutate

7
credite bancare;împrumuturi de la alte persoane fizice sau juridice;împrumuturi obligatare reflectate în
emisiunea de obligaţiuni;finanţări din bugete locale sau bugetul de stat, contractate în condiţii de
rambursabilitate;subvenţii pentru investiţii, acordate de la buget, în cazuri speciale pentru anumite structuri
de investiţii şi pentru anumite categorii de investitori;împrumuturi externe contractate direct sau cu garanţii
guvernamentale;

26.Caracterizaţi metodele de finanţare ale investiţiilor


Metodele de finanţare a investiţiilor, spre deosebire de sursele de finanţare, reprezintă mecanismul de
mobilizare, de monitoring al utilizării şi, în unele cazuri, a rambursării surselor atrase
Autofinanţarea este aptitudinea întreprinderii de aşi finanţa utilizările durabile pe seama fondurilor proprii
ca parte a capitalurilor proprii
Finanţarea prin mecanismele pieţei de capital implică atragerea de capital prin emisiunea de acţiuni ca
metodă de finanţare şi este utilizată la realizarea unor proiecte mari, ce necesită finanţare importantă.
Creditarea şi Leasing-ul sunt solicitate în cazul investirii în proiecte cu eficienţă sporită şi termene de
realizare mici.
Finanţarea mixtă se bazează pe diferite combinaţii dintre metodele de finanţare numite mai sus şi este cea
mai răspândită metodă de finanţare

27.Definiţi şi explicaţi noţiunea de cost al capitalului


reprezintă plata pe care trebuie să o achite compania pentru capitalul mobilizat: respectiv, pentru
împrumuturi - plata dobânzilor, pentru acţiuni preferenţiale şi acţiuni comune - plata dividendelor etc.
determinarea acelei rate de rentabilitate a capitalului investit, pe care trebuie s-o asigure întreprinderea
(compania) în vederea menţinerii valorii sale de piaţă

28.Numiţi elementele principale ale conceptului de cost al capitalului


Soluţionarea problemelor ce vizează estimarea costului capitalului se bazează pe utilizarea principalelor
elemente ce reflectă conceptul de cost al capitalului, care presupun următoarele:
capitalul companiei are o structură complexă şi se formează pe seama combinării diverselor surse de
finanţare;
atragerea oricărei surse de finanţare a investiţiilor presupune anumite cheltuieli, care reprezintă în sine,
costul sursei respective;
pentru a aduce costurile diverselor componente ale capitalului atras la o bază comparabilă, costul fiecărei
surse în parte se determină în rate procentuale (%);
în baza costului fiecărei surse de finanţare a investiţiilor (exprimate în %) şi, a cotei părţi a acestuia în
capitalul total se determină CMPC - costul mediu ponderat al capitalului (WACC - Weighted Average Cost
of Capital);
sub influenţa conjuncturii pieţei şi a altor schimbări, costul diverselor componente ale capitalului se
modifică. Aceasta presupune necesitatea estimării periodice ale CMPC (WACC) şi necesitatea luării în
consideraţiei a acestui factor la promovarea deciziei investiţionale;
interpretarea indicatorilor ce caracterizează costul capitalului pentru diverşi subiecţi ai activităţii
investiţionale este diversă.
29.Caracterizaţi costul capitalului propriu: acţiuni preferenţiale
Acţiunile preferenţiale (cu dividend fix, obligatoriu) sunt acele titluri de valoare pe care le posedă acţionarii
companiei şi care asigură un dividend stabil, ce se achită anterior plăţii dividendelor pentru acţiunile simple
(comune), care pot asigura un dividend variabil
Costul acţiunilor preferenţiale nu trebuie să fie ajustat reieşind din impozitul pe profit, deoarece dividendele
pentru acestea se plătesc din profitul net al companiei.
∞ Di
P0 =∑ ⇒
( 1 + k p )i
i =1
D D
⇒ P0 = ⇒ k p=
kp P0
30.Caracterizaţi costul capitalului propriu: acţiuni simple
8
Acţiunile simple (ordinare) sunt acele titluri de valoare, pe care le posedă acţionarii din cadrul
companiei şi care nu asigură un anumit dividend. , costul acţiunilor simple nu trebuie să fie ajustat din
punct de vedere fiscal, deoarece dividendele pentru acestea se plătesc, la fel, din profitul net al
companiei.În scopul estimării costului sursei „acţiuni ordinare”, se aplică, diferite modele, cum ar

D1
kc= +g
fi:modelul de creştere constantă a dividendelor (modelul Gordon-Shapiro); P0

randamentul cerut al dividentului-D/Po .modelul CAPM (Capital Asset Pricing Model);

k i =r f +β (r m−r f ),
unde:ki reprezintă rentabilitatea cerută de investitor pentru acţiunea „i”;rf – rata rentabilităţii
activelor fără risc;rm - rentabilitatea anticipată a pieţei;β – indicatorul (coeficientul) riscului sistematic
(nediversificabil) de piaţă.modelul rentabilităţii în baza profitului net.
31.Caracterizaţi costul capitalului propriu: profit reinvestit
profitul reinvestit reprezintă banii acţionarilor. Costul profitului reinvestit este rata de rentabilitate cerută de
acţionari pentru veniturile reinvestite şi este un cost de oportunitate. În esenţă, profiturile reinvestite sunt
văzute ca fiind echivalente cu oferirea, în schimb, a unor drepturi de atribuire. Rezultă, că aceste profituri
reinvestite trebuiesc “retribuite” ca şi acţiunile simple deja emise de companie.
D
k pr = 1 + g
P0 unde:kpr - costul profitului reinvestit (pentru companie);D1 - dividendul anticipat, calculat
pe baza ratei de creştere a acestuia. Astfel: D1 = D0(1+g);g - rata de creştere (presupusă constantă) a
dividendului;P0 - valoarea de piaţă a unei acţiuni simple.D1/P0 - randamentul cerut al dividendului.
32. Caracterizaţi costul capitalului împrumutat
capitalul împrumutat este reprezentat de:împrumutul bancar,împrumutul obligatar
Estimarea capitalului împrumutat are o serie de particularităţi şi anume:
- simplicitatea relativă a determinării indicatorului de bază a estimării costului capitalului.
- reducerea costului capitalului împrumutat ca rezultat al corectărilor fiscale
-costul capitalului împrumutat are o legătură strânsă cu nivelul solvabilităţii întreprinderii, estimat de
creditor
kb = d(1 – T):kb este costul împrumutului bancar;d - rata dobânzii bancare;T - cota impozitului pe venit.
kb = d(1 – T) / (1- Ca) Ca. - cheltuieli adăugătoare privind obţinerea creditului.
Vn−P0
Vn×r +
n
k ob= (1−T )
Vn+ P0
2 kob – costul sursei „împrumut obligatar”;Vn – valoare nominală a
obligaţiunii;P0 - preţul de piaţă a obligaţiunii în momentul emisiunii;r – rata cuponului;n – perioada
împrumutului (ani);T - cota impozitului pe venit.

33. Definiţi şi explicaţi noţiunea de cost mediu ponderat al capitalului


Costul mediu ponderat al capitalului (CMPC sau WACC) este suma costurilor diferitelor surse de finanţare,
ponderată cu cota parte a fiecăreia dintre ele în costul total al capitalului avansat pentru activitatea
companiei. Costul mediu ponderat al capitalului unei companii se calculează după formula mediei
9
ponderate-Costul mediu ponderat al capitalului, astfel determinat, reprezintă rata de respingere sau de
acceptare a tuturor proiectelor de investiţii potenţiale ale companiei
valoarea CMPC reprezintă o valoare de referinţă la calcularea costurilor marginale în condiţiile de
mobilizare a unor noi surse de finanţare
WACC = ∑ Ki x Wi Ki - costul sursei „i” a capitalului, exprimat în procente; Wi - ponderea sursei „i” a
capitalului în totalul capitalurilor destinate finanţării.
În esenţă, CMPC reprezintă :pragul minim al rentabilităţii totale, pe care o întreprindere trebuie să îl obţină
din utilizarea activelor acesteia; pragul minim al rentabilităţii cerute pentru orice investiţie a companiei;rata
de actualizare în evaluarea cash flow-urilor unei firme.

34. Costul marginal al capitalului: esenţă, formula de calcul, prezentarea grafică


-costul unor surse de finanţare a capitalului, precum şi structura capitalului sunt în continuă modificare.
Unul din factori este extinderea volumului investiţiilor. Alţi factori: accesul la sursele de finanţare; structura
modificată a surselor de finanţare a investiţiei; fluctuaţia ratelor dobînzii la diferite surse de capital
împrumutat; modificarea taxelor fiscale; modificarea perioadelor de utilizare a capitalului împrumutat/atras;
modificări în politica de dividend a companiei etc.
ΔWACC
MCC=
ΔC , unde:MCC – costul marginal al capitalului;ΔWACC – creşterea costului mediu
ponderat al capitalului în perioada previzionată (%);ΔC – creşterea volumului capitalului mobilizat în

Δ Pk
Δ EC=
perioada previzionată. ΔWACC , ΔWACC - creşterea costului mediu ponderat al capitalului, %
ΔEC – creşterea eficienţei capitaluluiΔPk - creşterea nivelului rentabilităţii capitalului total (global), %.

35. Structura optimă a capitalului: abordări teoretice, criterii conforme structurii optime a capitalului
Structura optimă a capitalului pentru o companie este reprezentată de acea combinaţie între capitalul
propriu şi împrumutat care conduce la maximizarea preţului de piaţă a acţiunilor firmei. Structura optimă a
capitalului este cea care asigură maximizarea valorii acţiunilor firmei
În teoria şi practica financiara, decizia de finanţare se poate explica în principal pe baza a următoarelor teorii
importante:
- teoria statică a promotorilor (deţinătorilor) de interese;
- teoria structurii financiare prin prisma abordării organizaţionale a firmei;
- teoria dinamică a finanţării ierarhice.
structura capitalului poate fi calificată ca optimă, dacă aceasta satisface următoarelor criterii:
permite minimizarea costului mediu ponderat în corelare cu un nivel (o rată) acceptabil de risc şi un nivel (o
rată) satisfăcătoare a rentabilităţii în procesul de realizare a proiectului de investiţii;
permite maximizarea valorii de piaţă a companiei;
permite minimizarea riscurilor financiare etc.
În fiecare caz aparte, compania de sine stătător decide asupra criteriilor de optimizare alese.

36 Explicaţi semnificaţia factorului timp în procesul investiţional


Procesul investiţional se desfăşoară într-o îndelungată perioadă de timp. Se ştie că banii au o valoare
diferită în timp. Orice decizie investiţională presupune sacrificiul unui consum prezent în perspectiva unui
consum viitor mai sporit.
Un flux monetar viitor Fh este întotdeauna considerat ca depreciat în raport cu un flux prezent F0 de
aceeaşi sumă. Această depreciere în viitor ţine de faptul că o încasare obţinută mai târziu privează
beneficiarul de posibilităţile de utilizare pe care i le-ar permite o încasare imediată. În acelaşi context,
inflaţia erodează puterea de cumpărare a oricărei unităţi monetare în decursul timpului dacă este păstrată sub
formă lichidă Astfel, fluxurile de numerar efectuate la diferite date pe scara timpului nu sunt comparabile
direct decât folosind un anumit procedeu ce poartă numele de tehnica actualizării şi presupune
transferarea tuturor valorilor dispersate în timp la un singur moment, care, de regulă, este cel actual.
10
37 Caracterizaţi procesul de compunere
Procesul compunerii (actualizării prin compunere) este un proces aritmetic prin care se ajunge de la
valorile prezente (VP sau PV) la valorile viitoare («future value») (VV sau FV) a unei sume sau a unui flux
de numerar. Pentru ilustrarea compunerii, presupunem că o sumă de 1 leu este investită productiv într-un
anumit domeniu la începutul unui an.După trecerea primului an, ca urmare a folosirii ei în procesul de
producţie, suma dată va aduce un profit „a”.În anul următor, fondul utilizat va fi 1+a, iar rezultatul (1+a)2
ş.a.m.d., astfel încât după h ani suma de 1 leu devine (1+a)h, adică: la începutul anului unu avem suma de 1
leu;la sfârşitul anului unu se obţine: 1+ a x 1 = (1+a) lei;la sfârşitul anului doi se obţine: (1+a)
+a(1+a)=(1+a)2;la sfârşitul anului trei se obţine: (1+a)2+a(1+a)2=(1+a)3 lei şi aşa mai departe, astfel, că
după h ani se obţine suma de (1+a)h lei
În consecinţă, ţinând seama de influenţa factorului timp, se va considera că, o investiţie de 1 leu va echivala
peste h ani nu cu o sumă de 1 leu, ci cu o sumă de (1+a)h lei. Expresia (1+a)h poartă denumirea de factor de
fructificare sau factor de compunere (FC).Factorul de compunere (FC) se foloseşte la actualizarea prin
compunere a unor sume investite în trecut (aducerea în prezent a unor sume investite în trecut) sau la
transferarea în viitor a sumelor investite în prezent, mărind aceste sume, deoarece acest factor întotdeauna
este mai mare ca unu. VV = VP(1+a)h

38 Caracterizaţi procesul de actualizare


Factorul de actualizare (factorul de discontare) este folosit la aducerea din viitor în prezent a unei sume
de 1 leu şi exrimă cît valorează zi 1 leu, luat la o dată viitoare peste h ani.Dar dacă se investesc X lei?Dacă
se notează cu Y suma totală cumulată peste h ani a X lei investiţi în prezent, atunci se va obţine Y = X x
(1+a)h, de unde: X = Y x 1/(1+a)h, în care: X reprezintă valoarea actuală a Y lei obţinuţi în anul h.Astfel,
FA (factorul de discontare) va fi reprezentat de relaţia 1/(1+a)h.
Reieşind din cele menţionate, factorul de actualizare se foloseşte la aducerea în prezent a unor sume ce se
vor realiza (se vor cheltui sau se vor obţine) în viitor, micşorând aceste sume, deoarece acest factor
VV 1
VP  h  VV *  V V * FAa; h
întotdeauna este mai mic ca unu. (1  a) (1  a) h

39.Compunerea în perioade de timp diferite (mai mici) de un an


Dacă compunerea are loc la perioade mai mici decât un an, atunci formulele (1.1) şi (1.2) vor avea
următoarea formă:
1
VP  VV
anom h m anom hm
V V  VP (1  ) (1  )
m şi respectiv: m a - rata anuală a dobânzii (rata nominală) m -
numărul de perioade din an când se compune dobânda,h - numărul de ani.În acest context, apare necesitatea
prezentării termenilor de «rată nominală a dobânzii» («nominal» sau «quoted interest rate») şi rată efectivă
anuală a dobânzii («effective annual rate»).Rata nominală a dobânzii este rata contractată sau rata stabilită
pentru calcularea dobânzii. Astfel, rata anuală, la care multe împrumuturi şi instrumente financiare (acţiuni,
obligaţiuni etc.) fac referire, este rata nominală a dobânzii. Se consideră, că rata efectivă este acea rată,
utilizarea căreia odată în an permite obţinerea aceluiaşi rezultat ca şi prin utilizarea ratei nominale de m ori
pe an.Rata anuală efectivă este rata care se realizează la finele perioadei de compunere şi care ajustează rata
nominală în funcţie de frecvenţa folosită pentru compunere. Rata efectivă anuală poate fi determinată,
cunoscând rata nominală şi numărul de perioade de compunere pe an, prin următoarea formulă:
anom m
aef  (1  ) 1
m aef .
- rata anuală efectivă a dobânzii anom - rata anuală nominală a
dobânzii .m-numărul de perioade de compunere pe an .

11
40.Expuneţi noţiunea de anuitate şi caracterizaţi valoarea viitoare a unei anuităţi
Anuitatea reprezintă o formă specială a fluxului de numerar (de venit sau cheltuieli), în care plăţile au loc în
mod regulat şi egal în decursul unei perioade de timp. Ea poate avea loc fie la începutul, anuitate
cuvenita,fie la sfârşitul perioadei,anuitate ordinara sau obisnuita.
În cazul unei anuităţi anuale obişnuite valoarea viitoare a acestei anuităţi se calculează după cum urmează :
h−1
(1+ a)h −1
VVA=C (1+ a) +C (1+ a ) +. . .. C( 1+a ) =C∗∑ ( 1+ a)t =C
h−1 h−2 0

t =0 a sau
VVA=C∗FCA a , h
FCA a,h - este factorul de compunere pentru o anuitate (în literatura de specialitate acest factor mai poartă
(1+a )h−1
denumirea de factor de compunere multiplă) şi este egal cu a .
VV A ( anuit. spec.)  C * FCAa, h *(1  a)

41.Expuneţi noţiunea de anuitate şi caracterizaţi valoarea prezentă a unei anuităţi


Anuitatea reprezintă o formă specială a fluxului de numerar (de venit sau cheltuieli), în care plăţile au loc în
mod regulat şi egal în decursul unei perioade de timp. Ea poate avea loc fie la începutul, fie la sfârşitul
perioadei
Se presupune, că o sumă C este primită la finele fiecăreia din următoarele h perioade de timp. Se admite, în
acelaşi timp, că rata dobânzii pentru fiecare perioadă este constantă şi este egală cu a.
În acest caz, valoarea prezentă a unei sume, ce se va obţine la sfârşitul primei perioade, va fi de
1 2
 1   1 
C  C  
 1  a , valoare prezentă a următoarei sume va fi de  1  a
1 1 (1+a )h−1
Astfel,VP a unei anuităţi pentru h perioade va fi următoare
VPA=C
( −
) (
a a( 1+a )h
=C
a (1+ a)h )
1
1 -
(1 + a )h
VPA= VV x a V PA ( anuit. spec.)  C * FA Aa. h *(1  a)

42.Caracterizaţi conceptul de eficienţă economică a investiţiilor


obţinerea unor rezultate economico-sociale maxime şi de utilitate prin cheltuirea raţională şi economică a
unor resurse materiale, tehnice, de muncă, financiare pe baza metodelor ştiinţifice de organizare şi de
conducere a activităţilor umane în toate domeniile., eficienţa economică este o noţiune prin care se
estimează rezultatele unei activităţi economice în raport cu eforturile făcute
Orice indicator de eficienţa economică este prezentat într-una din două forme posibile:
1Raportul efectelor obţinute către eforturile depuse; indică cuantumul efectului obţinut dintr-o unitate de
efort depusă: e = E/e,---max E – efectele (rezultatele) obţinute;e – eforturile depuse (resursele consumate).
Eficienţa economică este principalul factor calitativ al creşterii economice deoarece prin ea se asigură
sporirea absolută a efectelor cu acelaşi volum de efort.
2 Raportul dintre eforturile depuse şi efectele obţinute arată ce efort trebuie depus pentru a obţine o unitate
de efect e’= e/E,-----min

43 Expuneţi indicatorii de bază (statici) de evaluare a eficienţei economice a investiţiilor: esenţă; formule de
calcul
II. Printre indicatorii de bază pot fi menţionaţi prin detaliere următorii indicatori:

12
1. Valoarea investiţiei.Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv constituie unul dintre
indicatorii de volum principali, folosit în adoptarea deciziei de investiţie, ce caracterizează eforturile
procesului investiţional. acest efort investiţional se calculează cu ajutorul relaţiei:It = I + MO + CS :
It - reprezintă investiţia totală;I – reprezintă investiţia calculată conform devizului general;M O –
reprezintă necesarul iniţial de mijloace circulante pentru începerea funcţionării obiectivului;C S – reprezintă
alte cheltuieli (cu pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor etc.).2. Durata de realizare a lucrărilor de
investiţii În această perioadă eforturile investiţionale se materializează în capital fix.3. Durata de
funcţionare a capitalului fixÎntreaga perioadă în care poate funcţiona mijlocul fix rep durata fizică de
funcţionare (Df) , iar durata eficientă de funcţionare (D) reprezintă perioada în care mijlocul fix este
menţinut în funcţiune, generând profit. 4. Cheltuieli echivalente sau recalculate.Un anumit efect economic
poate fi obţinut fie datorită unui volum mai mare de cheltuieli de producţie, dar cu o investiţie mai mică, fie

datorită unui consum mai mare de resurse investiţionale, dar cu cheltuieli mai mici K  I t  C h  De K

reprezintă cheltuielile echivalente sau recalculate; I t – investiţii; C h – cheltuieli anuale de producţie; De –


durata de funcţionare eficientă a obiectivului..În unele cazuri, acest indicator se calculează folosind relaţia

K  I t  C h  T , unde:T - indică termenul de recuperare al investiţiei5. Investiţia specificăAcest indicator

asigură comparabilitatea dintre efortul investiţional depus pentru realizarea unui obiectiv şi rezultatele

It
s
obţinute, exprimate prin capacitatea de producţie. în cazul obiectivelor noi: qh s reprezintă investiţia

specific, I t – volumul investiţiei qh – capacitatea anuală de producţie exprimată în unităţi fizice (bucăţi,

It
s
tone etc.).Indicatorul astfel calculat exprimă efortul investiţional pe unitate fizică de capacitate. Qh ,

unde: s reprezintă investiţia specifică; I t – volumul investiţiei; Qh – capacitatea anuală de producţie


exprimată valoric.Indicatorul astfel calculat exprimă efortul investiţional depus pentru obţinerea unei
unităţi monetare-producţie. Pentru activitatea de modernizare, dezvoltare, retehnologizare a obiectivelor

Im
sm 
existente, investiţia specifică se calculează astfel: qm  qo . sm indică investiţia specifică pentru

modernizări, dezvoltări sau retehnologizări; I m – investiţia alocată pentru modernizare, dezvoltare sau

retehnologizare; qm – capacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice, după modernizare, dezvoltare,

retehnologizare; qo – capacitatea de producţie existentă înainte de modernizare, dezvoltare,


retehnologizare.6. Termenul de recuperare a investiţiei (sau durata de recuperare a
investiţiilor)Termenul de recuperare reprezintă perioada de timp în care efortul investiţional făcut este

13
It
T 
recuperat din profit în urma punerii în funcţiune a unor capacităţi de producţie.pentru obiective noi: Eh

It
T 
sau CFh , I t reprezintă investiţia totală; CE h – fluxul de numerar mediu anual; E h – avantajele

economice anuale sau profitul anual.b.pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizări ale obiectivelor

Im
T 
E hm  E ho
existente, termenul de recuperare se va calcula în baza relaţiei: : I m indică valoarea

E hm
investiţiei, alocată pentru modernizarea, dezvoltarea sau retehnologizarea unui obiectiv existent; –
avantajul anual (profitul anual) obţinut în urma modernizării, dezvoltării sau retehnologizării unui obiectiv

E ho
existent, – avantajul anual (profitul anual) generat de obiectivul existent înainte de realizarea investiţiei
pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare. 7.Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor
sau rata de rentabilitateAcest indicator asigură comparabilitatea dintre valoarea anuală a avantajului
economic al proiectului, pe de o parte, şi efortul de capital investit, pe de altă parte a) pentru obiective noi:

Eh
e
I t I t - reprezintă costul net iniţial total al investiţiei; E h – avantajele economice anuale sau profitul

anual.b) Pentru modernizări, dezvoltări şi retehnologizări ale obiectivelor (unităţilor) existente:

E h m  E ho
e
Im I m indică valoarea investiţiei alocate pentru modernizarea, dezvoltarea sau retehnologizarea

E hm
unui obiectiv existent; – avantajul anual (profitul anual) obţinut în urma modernizării, dezvoltării sau

E ho
retehnologizării unui obiectiv existent, – avantajul anual (profitul anual) generat de obiectivul existent
înainte de realizarea investiţiei pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare.8. Randamentul
economic al investiţieiPentru a înţelege mai bine ce exprimă indicatorul randamentul economic al

investiţiei este necesar săremarcăfaptul că există mai multe categorii de profituri Profitul anual ( Ph ), care se

determină calculând diferenţă dintre valoarea producţiei şi costul producţiei: Ph  Qh  C h , unde: Ph indică

profitul anual; Qh – valoarea anuală a producţiei; C h – costul anual al producţiei.b) Profitul total ( Pt ), care
reprezintă profitul realizat în perioada din momentul punerii în funcţiune a obiectivului şi până la expirarea

Pt  Ph  De
duratei de funcţionare a acestuia: , unde: Pt indică profitul total; Ph – profitul anual; De – durata

14
de funcţionare eficientă.Profitul de recuperare ( Pr ), care reprezintă partea din profitul total destinată
recuperării investiţiilor alocate. Prin urmare, profitul de recuperare este profitul obţinut până la expirarea

termenului de recuperare a investiţiei. Deci, Pr  I t .Profitul final (Pf), care reprezintă partea din profitul

Pf  Pt  Pr Pf  Pt  I t
total obţinut după expirarea termenului de recuperare a investiţiilor. Astfel: sau ,

Pf
unde: indică profitul final; Pt – profitul total; Pr  profitul ce urmează să fie recuperat; I t – valoarea
capitalului investit. Randamentul economic al investiţiei se determină din raportul dintre profitul final şi

Pf
R
I t , unde: Pf
capitalul investit: R indică randamentul economic al investiţiei; – profitul final; I t –

Pt
R 1
valoarea capitalului investit. It

44Sistemul indicatorilor dinamici de evaluare a eficienţei investiţiilor: esenţă; formule de calcul


1. Angajamentul de capitalIndicatorul angajament de capital exprimă suma totală a costurilor iniţiale ale
investiţiilor destinate construirii capacităţii de producţie proiectate şi a costurilor ulterioare punerii în
funcţiune, pentru exploatarea acestora, inclusiv amortismentul, exprimate în valoare actuală, într-un moment
de referinţă, de regulă, către momentul începerii lucrărilor la obiectul investiţiei ( t 0 )
d +De
' 1
K t =I t + C Et = ∑ (I h + CE h ) '
h=1 (1+a )h în care: K t reprezintă angajamentul total de capital (totalul
'
capitalului angajat), actualizat în momentul ( t 0 ); I t – Investiţiile totale actualizate în momentul ( t 0 ;.
'
CE t – costurile totale de exploatare actualizate în momentul ( t 0 );Ih – investiţiile anuale; CE h –

costurile de exploatare anuale;a – rata de actualizare;d – durata de executare a lucrărilor de investiţie; De –


' K 't
K t S= D
∑ Qh
durata eficientă de funcţionare a obiectivului t=d +1 , unde:Qh reprezintă producţia fizică în
D+d D+d D+d
1
VAN = ∑ V h x 1/(1+a )h− ∑ ( I h+C h )x 1/(1+a )h= ∑ [V h −( I h +Ch )] x
anul h. h=1 h=1 h=1 (1+a )h ,sau
d +D
VNA= ∑ VN h (1+a )−h
h=1 , unde:Vh reprezintă venitul obţinut în anul h;Ih – investiţia anuală;Ch –
cheltuieli anuale de producţie;a - coeficientul de actualizare;d – durata de realizare a o9biectivului de
investiţii;D – durata de funcţionare a obiectivului;h – 1,2,3,4,…..d+D. 3.Indicele de profitabilitate – IP
'
C Ft VNA
PI = =1+ ' t
It It
(Profitability Index - PI) , unde:PI reprezintă indicele de profitabilitate;CF ’– t
fluxul de numerar total actualizat;It’ – investiţia totală actualizată;VNAt – valoarea netă actualizată
15
totală.În cazurile, în care după investiţia iniţială nu se mai efectuează alte investiţii, formula poate lua
forma:
T
∑ CF n(1+r )−n
PI = n=1
I0 4. Rata internă de rentabilitate (RIR) a investiţiei RIR reprezintă acea rată de
actualizare a care face ca VNA să fie egală cu 0.Prin urmare, RIR reprezintă rata – limită de actualizare,
pentru care se anulează realizarea VNA globală la proiectul investiţional
VNA (+)
RIR=amin +(amax −amin ) ¿
VNA (+)+¿ VNA (−)/¿ 5. Rata internă de rentabilitate modificată (RIRM)
RIRM este un instrument mai bun de apreciere a proiectelor de investiţii în comparaţie cu RIR şi se
n n
COF t CIFt ∗(1+r ) n−1
∑ (1+r )t =∑ (1+RIRM )n
defineşte după cum urmează: t=0 t=0 unde: COF reprezintă ieşirile de
numerar (cash autflows);CIF– intrările de numerar(cash inflows);r – rata de actualizare (poate fi costul
capitalului);RIRM – rata internă de rentabilitate modificată. 6.Durata de recuperare actualizată a
investiţiei – DRA (Discount Payback Period - DPP) Termenul de recuperare a investiţilor reprezintă
intervalul de timp, începând cu momentul punerii în funcţiune a capacităţilor, instalaţiilor şi echipamentelor
de producţie etc., pe parcursul căruia suma cumulată a avantajelor economice obţinute este egală cu suma
T' d
∑ Eh= ∑ I 'h
'
'
(volumul) investiţiilor alocate în proiect. h=1 h=1 , unde: T reprezintă durata sau termenul de
' '
recuperare dinamic; Eh – valoarea actualizată a avantajelor economice anuale; I h – valoarea actualizată a
T
1
DPP=∑ CF n∗ ≥I
investiţiilor anuale. n=1 (1+r ) n 0

45.Riscuri investiţionale: esenţa şi conceptul riscurilor investiţionale; incertitudinea proceselor economice şi


riscurile investiţionale; analiza riscurilor
Riscul este o noţiune socială, economică, politică, sau naturală a cărei origine se află în posibilitatea ca o
acţiune viitoare să genereze pierderi din cauza informaţiilor incomplete în momentul luării deciziei sau
inconsistenţei unor raţionamente de tip logic
La luarea deciziei de a investi, pentru dezvoltarea obiectivelor existente sau realizarea altora, noi, trebuie să
se ţină seama de incertitudinea şi riscurile implicate de proiect. Se face distincţie între risc şi incertitudine:
riscul presupune un set de consecinţe specifice unei decizii date, cărora li se pot atribui probabilităţi, în timp
ce incertitudinea nu implică posibilitatea atribuirii de probabilităţi
Clasificarea riscurilor:
Riscul de exploatare (business risk) – variabilitatea în profitul operaţional, înainte de deducerea dobânzilor
şi impozitelor (cât de mult va varia profitul operaţional).
Riscul financiar rezultă din utilizarea împrumuturilor şi creşterea pârghiei financiare (finacial leverage) prin
acumularea împrumuturilor, calculând cheltuielile mai mari cu dobânzi (CF(costuri fixe)) şi deci creşterea
variabilităţii profitului net al firmei.
Riscul total se referă la combinarea efectelor riscului de exploatare şi riscului financiar.
Incertitudinea specifică investiţiei afectează toate elementele fluxului de trezorerie generat de un proiect de
investiţii. Sunt influenţate în special valorile rezultatelor economice şi financiare aşteptate: profit, cash flow,
cheltuieli. De asemenea, este incertă valoarea reziduală a capitalului fix la expirarea duratei de exploatare pe
care o luăm în calcul la analiza financiară a proiectelor. Unele informaţii dintre cele mai importante folosite
la evaluarea proiectelor nu pot fi previzionate în mod riguros, şi anume: volumele producţiei şi serviciilor,

Active

“Efectul pârghiei financiare” = Capital Propriu
16
structura şi calitatea acestora, preţurile de vânzare, costurile şi consumul resurselor necesare desfăşurării
activităţii în perioada de exploatare etc.
Pe parcursul exploatării capacităţilor proiectate, pot apărea dificultăţi în asigurarea cu anumite resurse
materiale şi energetice, resurse valutare, se pot modifica rata dobânzii, rata inflaţiei, evaluările privind
avantajele ecologice ale proiectelor de investiţii etc.
În realitate, se constată că între mărimea parametrilor proiectelor de investiţii şi factorii externi există
dependenţe statistice, probabilistice, nivelul indicatorilor manifestându-se ca valori aleatorii.
În situaţia în care diverselor alternative posibile din viitor li se pot stabili probabilităţi de realizare, alegerea
proiectelor de investiţii se încadrează în categoria deciziilor în condiţii de risc
46.Metode şi indicatori de evaluare a riscurilor investiţionale (metode de determinare a riscurilor
investiţionale: metoda arborelui de decizie, modelul CAPM, dimensionarea riscului cu ajutorul probabilităţii
etc.; indicatori de evaluare a riscurilor investiţionale: rentabilitatea medie sperată, dispersia, deviaţia
standard, coeficientul de variaţie etc.
Metoda arborelui de decizie (metoda arborelui de decizie structurează procesul de decizie desfăşurat pe
mai multe momente de timp, oferind o abordare secvenţială, riguroasă a diferitelor situaţii posibile.
Metoda se bazează pe informaţii privind mărimea indicatorilor economici în viitor şi pe
probabilităţile ca evenimentele să ducă la soluţionarea diverselor consecinţe);
Modelul CAPM. Ideea modelului este că variaţiile rentabilităţii fiecărui proiect sunt legate, printr-o relaţie
liniară, de rentabilitatea pieţei în ansamblul său.
Revenind la dimensionarea riscului cu ajutorul probabilităţii, este de menţionat, că în practică, indicatorii
consacraţi pentru evaluarea riscului unui proiect de investiţii cu ajutorul probabilităţii, sunt:
rentabilitatea medie sperată; abaterea medie pătratică sau dispersia;deviaţia standardcoeficientul de
variaţie;coeficientul de covariaţie;coeficientul de corelaţie.
Valoarea medie aşteptată sau rentabilitatea medie sperată dimensionează rezultatul ce se aşteaptă în
medie. Însă este nevoie de o măsură care să arate dispersia fluxurilor financiare, în jurul speranţei
matematice. Această măsură este exprimată de variaţie (dispersie) (σ2). O dispersie mai mare va genera o
probabilitate mai mare de pierdere, deci un grad de risc mai înalt.
Formula de calcul a dispersiei (variaţiei) are forma:
n
σ =∑ pi∗( r i − r̄ )2
2

i =1 , unde:
pi – probabilitatea realizării ratei de rentabilitate ri ;
ri – rata rentabilităţii estimate,
i = 1,2,…,n – numărul de estimări ale ratei rentabilităţii.
Deviaţia standard este o probabilitate - media ponderată a deviaţiei de la valoarea aşteptată: ea ne arată cu
cât este valoarea reală mai mare sau mai mică decât valoarea aşteptată
Covariaţia măsoară două caracteristici – variaţia rezultatelor pe grupe de investiţie şi tendinţa acestor
rezultate de a se mişca în sus şi în jos concomitent cu rezultatele de la alte tipuri de investiţii
47.Metode de diminuare a riscurilor investiţionale (diversificarea; distribuirea riscului între participanţii la
proiect; constituirea rezervelor pentru acoperirea cheltuielilor neprevăzute; diminuarea riscului în planul
finanţării; asigurarea
Diversificarea. Din punct de vedere al gestiunii riscurilor, o protecţie specifică se poate concepe doar în
cazul în care riscurile sunt diversificate.
Principiul diversificării. Diversificarea investiţiilor este principiul de bază al investirii. Ideea de bază a
acestui principiu – nu investiţi toţi banii în acelaşi proiect de investiţie, oricât de atractiv ar părea acesta. O
asemenea limită va permite să evitaţi pierderile catastrofale în cazul unei erori.
Avantajul de bază al investiţiilor de portofoliu constă în posibilitatea selectării portofoliului pentru
atingerea scopurilor investiţionale specifice Distribuirea riscului se realizează efectiv în procesul pregătirii
planului proiectului şi documentelor de contract Constituirea rezervelor pentru acoperirea cheltuielilor
neprevăzute reprezintă ca atare o metodă de combatere a riscului, ce prevede determinarea corelaţiei dintre
riscurile potenţiale, care influenţează costul proiectului şi mărimea cheltuielilor necesare pentru depăşirea
devierilor în desfăşurarea proiectului.

17
Asigurarea riscurilor financiare, în cazul manifestării oricărui eveniment de acest gen, trebuie realizată de
către asigurător în baza condiţiilor deosebite de asigurare, când se iau în consideraţie specificul ordinii şi
condiţiile asigurării riscului dat şi când e prevăzută exclusiv responsabilitatea asigurătorului.

Adaugator:
După sfera de cuprindere (şi de referinţă) se împart în:
1) indicatori care reflectă efectele economice, şi anume: capacitatea de producţie, valoarea producţiei,
profitul, încasările etc.;
2) indicatori care cuantifică eforturile economice pentru realizarea activităţii respective, cum sunt:
cheltuielile de producţie, structura costurilor de producţie, numărul total de salariaţi etc.; valoarea investiţiei,
volumul lucrărilor de construcţii-montaj, numărul de utilaje şi de personal atrase în procesul investiţional
3) indicatori care se referă la perioada în care se desfăşoară activitatea analizată (dimensiunea perioadei
cercetare-proiectare-producţie-desfacere, durata de execuţie a unei activităţi, perioada până la atingerea
parametrilor proiectaţi, durata de amortizare a utilajelor etc.).Indicatorii 1)-3) nu sunt indicatori propriu-zişi
de eficienţă economică, pentru că nu asigură comparabilitatea dintre efectul economic obţinut şi efortul
care a generat rezultatul respectiv.4) indicatori ai eficienţei economice, sunt consideraţi acei, care au ca
caracteristică principală realizarea unei comparaţii dintre rezultatele obţinute şi resursele consumate, ţinând
însă seama şi de alte elemente definitorii ale eficienţei economice (influenţa factorului timp etc.). Dintre
aceşti indicatori se pot menţiona:- rata profitului;- productivitatea muncii;- producţia la 1 mie lei Cap fix etc.
Un alt criteriu de clasificare îl constituie nivelul la care se face evaluarea şi analiza economică, şi anume:
indicatorii calculaţi la nivel macroeconomic, care se referă la evaluarea:efectelor economice ale întregii
economii naţionale (PIB, PIN etc.);resurselor consumate (consumul de o anumită resursă etc.);eficienţei
acestora (PIB pe cap de locuitor, produs naţional net la un leu investit etc.);indicatorii calculaţi la nivel
microeconomic, care se referă la indicatorii de volum sau de eficienţă economică ce caracterizează
realizările unităţii economice sau o activitate oarecare, ca de exemplu: valoarea producţiei,numărul de
salariaţi,producţia la 1 mie lei capital fix,profitul la 1 mie lei producţie etc.Indicatorii din această grupă se
mai pot clasifica în 4 grupe de indicatori:indicatori cu caracter general, care sunt comuni oricărei sfere de
activitate (producţie, comerţ etc.);indicatori de bază, care sunt diferiţi în funcţie de obiectul analizei (rata
rentabilităţii, productivitatea muncii etc.);indicatori specifici, care prezintă anumite particularităţi în
dependenţă de sfera de activitate, ramură sau proces economic (aprovizionare, producţie, comerţ etc.);
indicatori suplimentari, care vin să compare eforturile suplimentare, efectele suplimentare şi eficienţa
economică suplimentară obţinută în urma sporirii consumului de resurse.
In
ε =100
Indicatorii macroeconomici :1.Rata investiţiilor nete: PNN , unde: ε - indică rata
I n – investiţiile nete;PNN – produsul naţional net (venitul net).2.Ponderea investiţiilor
investiţiilor nete;
I
ω=100 p
productive în totalul investiţiilor:
I t , unde: ω - indică ponderea investiţiilor productive;
Ip – investiţiile productive;
It – investiţiile totale. 3.Ponderea lucrărilor de construcţie în totalul
LCM LC
γ=100 γ=100
investiţiilor:
It sau
It , unde: γ - reflectă ponderea lucrărilor de
construcţii-montaj în volumul global al investiţilor sau ponderea lucrărilor de construcţii în totalul
It – investiţii totale;LCM – lucrări de construcţii-montaj;LC – lucrări de construcţii.
investiţiilor;
4.Balanţa investiţiilor
N 1 + I t =PF+ M + N 2 , unde: N 1 , N 2 – investiţiile nevalorificate, la
I
începutul şi la sfârşitul perioadei; t – investiţiile totale;PF - indică punerea în funcţiune a capitalului fix.
M – cheltuielile investiţionale care nu asigură creşterea valorii capitalului fix.5.Coeficientul eficienţei

18
Δ PNN h
E=
economice a investiţiilor:Coeficientul eficienţei economice nete a investiţiilor It h−1 Coeficientul
Δ PNB h
E' =
eficienţei economice globale (brute) a investiţiilor It h−1 , unde:E reprezintă coeficientul
eficienţei nete a investiţiilor; E
'
– coeficientul eficienţei globale a investiţiilor;
Δ PNN h – sporul de
produs naţional net în anul h;
Δ PNB h It
– sporul anual de produs naţional brut în anul curent; h−1 –
investiţia totală din anul anterior. Coeficientul eficienţei economice a investiţiilor se poate calcula şi la nivel
Δ PN h Δ PG h
E= E' =
de ramură, utilizând relaţia: It h−1 sau It h−1E , E' reprezintă creşterea
,unde:
produsului net sau a produsului global pe un leu investit în ramura respectivă;
Δ PN h – sporul de
produs net în anul h obţinut într-o anumită ramură;
Δ PG h – creşterea produsului global obţinut într-o
Ī t
S=
It
anumită ramură; h−1 – investiţia totală din anul anterior 6.Investiţia specifică Δ PNN h sau
Ī t
S'=
Δ PGBh , unde: S , S ' indică investiţia specifică; Ī t – investiţia totală, calculată ca medie
CF
Z=
anuală pe durata lagului investiţional. 7.Gradul de înzestrare tehnică a muncii N
, unde:Z -
indică gradul de înzestrare tehnică a muncii;CF – volumul capitalului fix;N – numărul de salariaţi.
CF 1
θ=
8.Perioada de înnoire a capitalului fix H , unde θ - indică perioada de înnoire a capitalului
fix (măsurată în ani);
CF1 – volumul capitalului fix existent la începutul anului;H – mărimea medie
CF
ρ=100 n
anuală a casărilor de capital fix. 9.Ponderea capitalului fix nou CF 2 , unde: ρ - indică
ponderea capitalului fix nou;
CFn – volumul capitalului fix pus în funcţiune în ultimii ani; CF 2 –
volumul capitalului fix existent la sfârşitul anului curent.

19