PREZENTARE LA INFO-ECONOMIE

Tema: „CLIMATUL INVESTIŢIONAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA

ȘI PARTICULARITĂȚILE ACESTUIA ÎN RAIONUL HÎNCEȘTI”

PLAN:
1. Concepţii privind climatul investiţional
2. Factorii determinanţi ai climatul investiţional
3. Politica investiţionlă la nivel macroeconomic
4. Climatul investiţional în R.Moldova

1. Concepţii privind climatul investiţional

Noţiunea de climat investiţional reflectă nivelul de atractivitate al unei ţări
(ramuri, zone, regiuni) pentru alocarea investiţiilor.
În ştiinţa economică noţiunea de „climat investiţional” se află încă în proces de
constituire. De obicei, prin climatul investiţional se subînţelege totalitatea factorilor
politici, social-economici, financiari, socio-culturali, organizatorici, juridici şi
geografici, care sunt prezenţi, într-o ţară sau alta, şi care atrag sau resping
capitalul străin.
Contextul macroeconomic care favorizează atragerea investiţiilor, numit generic
„climat investiţional”, este o noţiune foarte complexă, fiind determinat de un
amalgam de elemente interdependente, ce includ:
- stabilitatea politică şi cea macroeconomică pe termen lung;
- stabilitatea şi supremaţia legislaţiei;
- independenţa justiţiei pentru a asigura drepturile investitorilor;
- reguli clare şi nediscriminatorii privind activitatea economică (implicit cea
investiţională);
- dezvoltarea infrastructurii de afaceri, inclusiv serviciile financiare, juridice etc.,
precum şi alte elemente, printre care nu mai puţin importante fiind:
- accesul la pieţele de desfacere şi la resurse (umane, naturale, tehnologice,
etc.);
- transparenţa în activitatea organelor de stat cu funcţii de reglementare şi
control;
- încrederea în mediul de afaceri etc.
Deci, noţiunea de climat investiţional este abordată ca sistem de factori şi
premise economice, politice, instituţionale şi de drept, precum şi amplitudinea de

1
acţiune a acestora, capabili să intervină în procesul de realizare investiţională,
modificînd comportamentul investiţional spre stimulare sau destimulare şi reflectînd
nivelul de atractivitate al unei ţări (ramuri, zone, regiuni) pentru alocarea
investiţiilor.
În literatura de specialitate şi în publicistica economică nu există o linie de
demarcare clară între conceptul de climat de afaceri (de antreprenoriat) şi cel de
climat de investiţii (investiţional). În majoritatea cazurilor, ele sunt utilizate ca
sinonime, deşi, aparent, climatul de investiţii ar trebui să se raporteze la climatul de
afaceri ca parte la întreg. Dar, deoarece investiţia reprezintă esenţa oricărei afaceri, iar
scopul final al unui proiect de investiţie ca şi al oricărei afaceri este obţinerea profitului,
vom tinde spre utilizarea cu sens identic al celor două concepte.
Precizând aceste aspecte, menţionăm că climatul investiţional poate fi tratat
drept condiţii generale, atât cele prezente (favorabile şi nefavorabile), cît şi cele
viitoare (riscuri sau oportunităţi), care încurajează sau descurajează alocarea
investiţiilor în afaceri.

2. Factori determinanţi ai climatul investiţional

Climatul investiţional al unei ţări este determinat de valorile unui şir de parametri
care reflectă imaginea integrală a ţării, capacitatea ţării pentru însuşirea investiţiilor,
riscurile aferente procesului investiţional etc.
Condiţiile date se formează sub incidenţa unor factori
de origine:
- economică;
- politică;
- instituţională;
- de infrastructură;
- legislativă;
- culturală etc.
Prezentarea detaliată a acestora ar include: resursele naturale şi starea mediului;
calitatea forţei de muncă; nivelul de dezvoltare a infrastructurii; transparenţa şi
previziunea vieţii şi a deciziilor politice; stabilitatea macroeconomică şi solvabilitatea
balanţei de plăţi externe; calitatea guvernării şi a administraţiei publice locale;
stabilitatea şi calitatea cadrului juridic; nivelul de criminalitate şi corupţie; transparenţa şi
democraţia dirijării corporative; calitatea sistemului financiar bancar, inclusiv a celui

2
fiscal; bazele administrative, informaţionale şi tehnice de pătrundere pe pieţe, inclusiv
reglementarea comerţului extern; nivelul de monopolizare şi de concurenţă pe piaţa
internă; inflaţia etc.
Pentru a sistematiza factorii determinanţi ai climatului investiţional voi prezenta
câteva criterii de clasificare mai semnificative, întâlnite în literatura de specialitate:

1. Conform nivelului de manifestare,

factorii determinanţi ai climatului investiţional se divizează în:
Factorii nivelului macroeconomic: factorii stabilităţii economice (situaţia bugetară,
starea balanţei de plăţi, datoria publică, inclusiv cea externă); factorii de evaluare redaţi
prin preţuri (inflaţia, dobânda, cursul valutar); factorii politici şi sociali (stabilitatea
politică, nivelul corupţiei şi a criminalităţii, nivelul de previziune a situaţiei politice,
şomajul, nivelul calităţii vieţii); factorii de natură fiscală (calitatea sistemului fiscal,
presiunea fiscală, politica fiscală), factori determinanţi ai infrastructurii de piaţă (nivelul
de dezvoltare a sistemului bancar şi a altor instituţii financiare, starea instituţiilor pieţei
valorilor mobiliare); factori ce determină cadrul legislativ (calitatea cadrului legislativ,
nivelul de previziune a modificărilor cadrului juridic, stabilitatea legislaţiei).
Factorii nivelului microeconomic: factori psihologici (cultura investiţională; preferinţe
individuale ale investitorilor în materie de plasament, bazate pe cunoaşterea anumitor
domenii de activitate, pe existenţa oportunităţilor de investiţii; aversiunea faţă de risc a
investitorilor; instincte); factori economici şi financiari (situaţia financiară a întreprinderii,
rentabilitatea unităţii economice, mobilitatea întreprinderii, rentabilităţile scontate a
investiţiilor reale, existenţa surselor de finanţare a investiţiilor, accesibilitatea la surse
externe de finanţare, posibilitatea de dezinvestiţii); factorii ce determină conjunctura
pieţei (consumatorii, furnizorii, amplasamentul, concurenţii); factorii administrativi
(calitatea managerului şi a echipei de gestiune: capacitatea de a organiza afaceri, de a
evalua perspectivele investiţionale, existenţa experienţei).

2. După natura sa,

factorii determinanţi ai climatului investiţional se divizează în:

Factori de natură economică: politica macroeconomică; strategia comercială; nivelul

şi modul de implicare a statului; modul de formare a preţurilor; priorităţile în investiţii;
structura financiară; instabilitatea economică regională etc.

3
Factori de natură politică: factorii situaţiei politice interne (structura socială; cadrul
instituţional; personalităţile; mecanismele de control etc.); factorii situaţiei politice
externe (instabilitatea politicii regionale, importanţa geopolitică, apartenenţa la o
grupare politică erc.).

3. Conform relaţiei risc-rentabilitate,

factorii determinanţi ai climatului investiţional se divizează în:
Factorii care determină potenţialul ţării de asimilare a investiţiilor (resursele
materiale; potenţialul productiv al ţării; infrastructura; calitatea forţei de muncă; calitatea
instituţiilor etc.)
Factorii care caracterizează riscul investiţional (politici; economici; sociali; criminali;
ecologici, financiari; legislativi etc.).
Estimarea climatului investiţional dintr-o anumită ţară sau regiune se realizează
în baza analizei complexe şi riguroase a factorilor anterior menţionaţi.
În cazul în care investitorii potenţiali iau decizia de plasare a capitalurilor sale
în cadrul economiei unei ţări este importantă analiza oportunităţilor investiţionale
de care vor putea beneficia în desfăşurarea activităţii sale antreprenoriale.
Cunoaşterea oportunităţilor investiţionale constituie un punct forte pentru planificarea
activităţii sale economice şi din start îi permite investitorului conturarea unor prognoze
vis-a-vis de viitorii parteneri de afaceri, de posibilităţile de extindere teritorială prin
penetrarea pe noi pieţe de desfacere, de selectarea ramurii atractive etc.
Oportunităţile investiţionale sunt determinate de influenţa factorilor de
contribuţie de natură economică, tehnică, juridică şi financiară (vezi figura 1).

Aspecte economice

Aspecte tehnice şi tehnologice

Oportunităţile investiţionale
Aspecte juridice

Aspecte financiare

4
 Fig.1 Componenţa oportunităţilor investiţionale

Aspectele economice care vor fi analizate de investitor sunt:

• Cucerirea unui segment de piaţă, evitînd barierele tarifare şi netarifare;
• Folosirea unor materii prime, a forţei de muncă şi a altor resurse existente în ţara în
care investeşte, fără a face cheltuieli suplimentare de transport, cheltuieli cu
pregătirea forţei de muncă etc.;
• Lărgirea pieţei de desfacere a produsului finit - intrarea cu produse finite nu doar pe
piaţa ţării în care s-a investit ci şi posibilităţile de export pe pieţele cu potenţial de
consum mare ale ţărilor vecine.
• Posibilitate de accesare ușoară a pieţei de împrumut şi nivelul ratei dobînzii la credite
oferite;
• Tempourile inflaţioniste etc.

Aspectele tehnice şi tehnologice cuprind următoarele:

 Posibilităţi de implantare a noilor întreprinderi, noilor utilaje, soluţiilor tehnologice şi
organizatorice de vîrf;
 Amplificarea folosirii capacităţilor de producţie existente;
 Fabricarea noilor produse sub noua marcă, mai cunoscută pe piaţa internaţională;
 Gradul de absorbţie a „know-how”-urilor;
 Posibilitate de individualizare a produsului fabricat;
 Metode manageriale de înaltă eficacitate;
 Posibilitatea de creare a unor zone industriale în regiunile mai slab dezvoltate a ţării
etc.

Aspectele juridice includ:

 Stabilitatea sistemului legal;
 Transparenţa legislaţiei;
 Gradul de concordanţă şi complementare a legilor, regulamentelor şi hotărîrilor
luate;
 Posibilităţi de evitare a legislaţiei;
 Gradul de complexitate a practicii de apel şi arbitraj;

5
 Procedura de expropriere, în cele mai dese cazuri realizată prin metoda
naţionalizării;
 Posibilitatea de repatriere a proprietăţii şi a capitalului etc.

Aspectele financiare ce prezintă interes pentru decizia investitorului sunt :

 Avantajele financiare sub forma dividendelor pe care poate să le repartizeze în
totalitate sau în anumite proporţii, conform legislaţiei ţării în care a investit;
 Posibilitatea de a transfera total sau parţial beneficiile obţinute în urma activităţii
sale investiţionale;
 Avantaje fiscale sub forma reducerilor şi scutirilor de impozite, taxe vamale ;
 Avantaje monetare în privinţa schimbului valutar şi lipsa restricţiilor în acest
domeniu etc.;

3. Politica investiţională la nivel macroeconomic

Politica investiţională constituie o parte componentă a politicii economice

promovate de stat. După caracterul orientării sale, politica investiţională a ţării poate fi
agresivă şi conservativă.
Politica investiţională agresivă este politica orientată spre atingerea unei
profitabilităţi maxime în condiţii de risc accentuat, adică, realizându-se,
preponderent, plasamente în obiective riscante. De regulă, la acestea se referă
ramurile şi domeniile inovaţionale.
Politica investiţională conservativă este politica orientată spre minimizarea
riscurilor investiţionale în condiţiile obţinerii unor venituri moderate. O astfel de politică
vizează, în special, favorizarea plasamentelor în ramurile şi domeniile economice
tradiţionale.
Actualmente, majoritatea ţărilor dezvoltate, precum şi unele ţări în tranziţie
promovează o politică investiţională agresivă, inovaţională, care are ca obiectiv
asigurarea creşterii economice pe calea social-inovaţională, adică acumulând capital
uman. Ponderea capitalului uman în volumul total al reproducţiei bogăţiei depăşeşte
70% în ţările europene dezvoltate precum şi în America de Nord.

6
 În funcţie de politica investiţională promovată (agresivă sau conservativă, orientată
preponderent spre mobilizarea investiţiilor interne sau a celor externe etc.), statul va
favoriza unele tipuri de investiţii, prin asigurarea unui climat investiţional respectiv.
Pentru a face aprecieri asupra climatului investiţional dintr-o ţară sau alta
investitorii apelează adesea la ratinguri investiţionale. Există o mare diversitate de
metode, utilizate pentru stabilirea ratingurilor investiţionale. Toate însă au o trăsătură
comună - au un caracter complex.
Piaţa mondială este dominată în prezent de trei mari agenţii internaţionale de
evaluare a riscului, asociat plasamentelor într-o ţară sau alta (risc rating agencies):
1. Standard & Poor’s Ratings Group;
2. Moody’s Investors Service;
3. Fitch-IBCA.
În aprecierea complexă a atractivităţii investiţionale (a climatului investiţional) a
unei ţări, investitorii apelează, cel mai frecvent, la ratingurile investiţionale stabilite şi
prezentate de către revista "Euromoney". Metodologia de evaluare a acestei reviste
se bazează pe rezultatele celor mai populare agenţii de rating internaţionale sus-
menţionate. "Euromoney" publică semestrial clasamentul riscului ţării, care grupează
180 de state şi este construit după o metodologie specifică acestei publicaţii.
În evaluarea riscului suveran, care, conform opiniei specialiştilor, constituie doar
o parte a riscului de ţară, Euromoney atribuie PONDERI specifice următorilor
indicatori:
 Performanţa economică (ponderea este de 25%), apreciată ca o medie a
previziunilor pentru anul curent şi anul următor realizate de Proiecţiile Economice
globale ale Euromoney. Variabilele economice pe baza cărora se acordă de către
specialiştii intervievaţi de Euromoney un scor între 0 (cea mai dezastruoasă situaţie
economică) şi 100 (economia cea mai puternică) sunt: creşterea economică, stabilitatea
monetară, soldul contului curent şi cel bugetar, şomajul şi dezechilibrele structurale.
 Riscul politic (ponderea este de 25%) este definit ca suma dintre riscul de
neplată sau riscul de a nu deservi datoria externă, care decurge din importuri,
împrumuturi, dividende şi alte relaţii comerciale şi financiare externe, şi riscul
nonrepatrierii capitalului. El este obţinut din media valorilor atribuite de analiştii de risc,
agenţii de asigurări şi inspectorii de credit care lucrează cu ţările supuse evaluării.
Fiecare analist poate acorda maximum 10 puncte (când riscul politic este zero) şi
minimum zero (când şansele de recuperare a datoriei sunt considerate nule).

7
  Indicatorii datoriei externe (10%) se calculează pe baza informaţiilor publicate
în World Bank „World Debt Tables”. Aceştia sunt: serviciul datoriei externe/exporturi (A);
balanţa contului curent/PNB (B); datoria externă/PNB (C).
Cu cât scorul este mai mare, cu atât situaţia este mai favorabilă ţării.
 Încetări de plăţi sau reeşalonări în serviciul datoriei externe (10%). Se
acordă un scor cuprins între 10, dacă nu s-au înregistrat încetări de plăţi în ultimii trei
ani şi 0, dacă ţara a fost continuu în încetare de plăţi. Informaţiile se bazează tot pe
World Bank “World Debt Tables”.
 Media ratingurilor riscului suveran stabilite de Moody’s, Standard& Poors
şi Fhitch (10%). Dacă astfel de rating-uri nu există, se acordă 0 puncte.
 Accesul la credite bancare (5%) se calculează ca raport între plăţile în contul
împrumuturilor private pe termen lung negarantate şi PNB.
 Accesul la finanţări pe termen scurt (5%).
 Accesul pe pieţele de capital (5%) reflectă analizele Euromoney cu privire la
rapiditatea cu care o ţară poate mobiliza resursele financiare internaţionale din emisiune
de obligaţiuni şi credite sindicalizate. În scopul evaluării acestui indicator, publicaţia
solicită specialiştilor din conducerea sindicatelor creditorilor punctaje pentru fiecare ţară.
Scorurile au următoarea semnificaţie: 5 puncte dacă accesul este neîngrădit și, la
cealaltă extremă, 0 – dacă accesul nu este posibil.
 Discountul la forfetare (5%) reflectă media maturităţilor împrumuturilor
disponibile şi marja de risc (forfeating spread) a obligaţiunilor statului evaluată peste
riscul celui mai sigur stat (de regulă, SUA). Informaţiile sunt furnizate de Morgan
Grenfell Trade Finance şi West Merchant Capital.

Pe baza acestor indicatori, fiecare stat primeşte un punctaj pe o scară de la 0 (cel

mai mare risc) la 100 (risc minim), pornind de la care, ţările sunt grupate în nouă clase
de risc, acoperind fiecare câte 10 puncte. Scorul sub 10 puncte nu este încadrat în nici
o clasă de risc. Euromoney publică o dată cu scorul general şi scorurile parţiale pentru
a furniza cât mai multe informaţii cu privire la ţările monitorizate.
Am încercat și eu să accesez acest site, și iată ce date am reușit să spicuiesc:
Rating-ul riscului pe țări:
Republica Moldova – 33,53 puncte;
Ucraina – 37,95 puncte;
România – 47,77;
Rusia – 53,23.

8
 ____________________________________
Bosnia-Herzegovina – 24,55; Montenegru – 34,03; Bulgaria – 51,19; Ungaria –
peste 54 puncte etc.

Metoda anterior analizată este mai simplă, atât ca concepţie cât şi în aplicare, şi
are un grad mai înalt de obiectivitate în comparaţie cu cel al celorlalte agenţii
internaţionale de evaluare a riscului. Însă, extrema simplificare a caracteristicilor
economice, politice şi sociale ale ţărilor analizate nu permite evidenţierea
particularităţilor fiecărui stat, de aceea investitorul va trebui să utilizeze şi metode
individuale de apreciere a atractivităţii investiţionale a unei anumite ţări. Aici, va
recurge, cu siguranță, la analiza datelor statistice (cum ar fi Anuarul Statistic al RM,
rapoarte ale reprezentanțelor FMI, Băncii Mondiale etc. în Moldova), va face legătură
cu Ambasada țării sale în Republica Moldova, dar, principalul, va încerca să vorbească
și să comunice cu vreun antreprenor compatriot care a activat anterior în țara noastră și
să afle din prima sursă opinia acestuia despre aceea dacă are rost sau nu să
pornească vreo afacere la noi. Ultima, probabil, va cîntări cel mai mult în decizia sa.

4. CLIMATUL INVESTIȚIONAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În prezent, atragerea investiţiilor şi crearea unui climat antreprenorial favorabil

pentru investitorii – atît străini, cît şi autohtoni, este una dintre sarcinile primordiale ale
autoritîților centrale și raionale. În legătură cu aceasta, se iau măsuri necesare pentru
stimularea activităţii de întreprinzător şi ameliorare a climatului investiţional,
accentuîndu-se amplasarea geografică a ţării, forţa de muncă calificată, solurile fertile şi
participarea republicii în cadrul zonelor de comerţ liber cu ţările CSI şi cele din Sud-
Estul Europei.
Atractivitatea investiţională a Moldovei e determinată şi de faptul, că din iunie
2001 ţara este membru al OMC şi al Pactului de Stabilitate. A fost încheiat Acordul de
Parteneriat şi Cooperare cu Uniunea Europeană (UE). Republica mai are acces pe
pieţe prin intermediul Sistemului General de Preferinţe (GSP+) cu UE, Elveţia, Japonia
etc. Astfel, UE a acordat acces liber, fără aplicarea taxelor vamale, pe pieţele sale
interne a 7200 grupe de produse.
Actele legislative adoptate în ultimii ani (Legea cu privire la investiţiile în
activitatea de întreprinzător, Legea cu privire la organizaţiile de microfinanţare, Legea
cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală, Legea cu privire la comerţul
electronic, Legea cu privire la leasing), precum şi noile proiecte de legi elaborate în

9
domeniul economiei, au un singur scop – asigurarea unei politici economice a statului –
echilibrată şi previzibilă, simplificarea creării şi funcţionării întreprinderilor, precum şi
stimularea noilor investiţii. Desigur, că avem încă mult de lucru la acest capitol. Apropo,
am citit undeva că în Estonia deschiderea și înregistrarea unei întreprinderi sau a unei
afaceri noi este simplificată la maximum și nu necesită mult timp. Poți face acest lucru
în 7-10 minute, prin intermediul Internet-ului. Pentru noi așa ceva ni se pare de
domeniul fantasticului.
Sunt atractive pentru proiecte investiționale parcurile industriale şi zonele economice
libere, care oferă un şir de facilităţi fiscale şi vamale, precum şi garanţii de stat
rezidenţilor săi. Actualmente, volumul investiţiilor în zonele economice libere a depăşit
76 mil. dolari SUA.

E de menționat cî investitorilor li se oferă o serie de facuilități:

Astfel, de la 1 martie 2008, Republica Moldova beneficiază de un regim
comercial  preferenţial, cu un grad sporit de liberalizare, acordat în mod unilateral de
Uniunea Europeană. Din momentul obţinerii noilor preferinţe comerciale în relaţiile cu
Uniunea Europeană, comerţul cu ţările comunitare este atractiv atât din punct de
vedere  financiar, cât şi al promovării imaginii ţării. Regimul comercial al Preferinţelor
Comerciale Autonome oferă acces liber pe piaţa Uniunii Europene, cu condiţia că
exporturile din Republica Moldova îndeplinesc regulile Uniunii Europene privind originea
mărfurilor. Acesta este extins asupra unui grup de peste 12000 unităţi şi include practic
toate produsele enumerate în Nomenclatorul Combinat de Bunuri, inclusiv majoritatea
produselor industriale, agricole si piscicole. În urma obţinerii regimului Preferinţelor
Comerciale Autonome în relaţiile economice cu Uniunea Europeana, Moldova este
unica ţară din spaţiul Comunităţii Statelor Independente care a atins un asemenea nivel
de cooperare în raport cu Uniunea Europeană.
În 2006, Republica Moldova a semnat un nou acord de comerţ liber pentru
Europa Centrală (CEFTA) care a intrat în vigoare la 1 mai 2007. CEFTA 2006 este un
acord cu prevederi moderne şi extinse, cu un grad extins de liberalizare, în special a
comerţului cu produse industriale, proceduri eficiente de colaborare şi coordonare,
mecanisme transparente de aplicare a masurilor de apărare comercială, mecanisme
transparente de aplicare a măsurilor de protecţie comercială şi instituirea unui
mecanism propriu de soluţionare a litigiilor comerciale sau utilizarea instrumentului
Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Accesul fără taxe vamale pe piaţa ţărilor din
Europa de Sud-Est în baza acordului multilateral de comerţ liber CEFTA;

10
 În prezent, Moldova este parte la 35 de acorduri bilaterale  privind promovarea şi
protejarea reciprocă a investiţiilor. Totodată, Moldova a întreprins o serie de măsuri
direcţionate spre crearea cadrului juridic special de reglementare şi promovare a
comerţului exterior prin semnarea a 38 de acorduri bilaterale  privind colaborarea
comercial economică şi 16 acorduri de comerţ liber  în cadrul C.S.I. şi Pactului de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

Legislaţia naţională în vigoare prevede un şir de facilităţi privind investiţiile:

a) Condiţii egale pentru deschiderea afacerii investitorului, garantate de Guvern;
b) La plata Impozitului pe venit – (de ex.: taxa corporativă pe venit constituie 12%,
acorduri pentru evitarea dublei impuneri, încheiate cu aproximativ 45 ţări);
c) La plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) – (de ex.: rambursarea TVA la
activităţile de export);
d) La plata accizelor şi taxei vamale.

Firește că nu trebuie să ne culcăm pe lauri și să vedem acest domeniu doar în

roz. Există carențe și obstacole care îngreuiază mișcarea noastră înainte. În acest sens,
mi s-au părut relevante și interesante opiniile unui oficial înalt al reprezentanței FMI în
Moldova – dl Tokhir MIRZOEV. Dumnealui menționează că pentru o dezvoltare reală a
țării sunt necesare nu doar investiţii publice, ci şi private, interne şi externe. Pentru a le
atrage la modul serios, autorităţile trebuie să se preocupe de crearea unui climat
investiţional favorabil. Spre deosebire de investiţiile publice care pot fi alocate prin
decizie de Guvern, investiţiile private se fac prin decizia investitorului. Şi aici autorităţile
trebuie să se gândească cât de competitivă este piaţa locală, mediul local de afaceri şi
să se creeze condiţii pentru ca oamenii să fie motivaţi să investească în această ţară.
În pofida faptului că Republica Moldova posedă cu adevărat un şir de avantaje –
poziție geografică favorabilă, climă prielnică, forţă de muncă destul de calificată și
relativ ieftină etc., investitorii pot să nu se grăbească a investi aici. Pentru ei sunt la fel
de importante şi infrastructura, regulile de pe piaţă, nivelul corupţiei, cum lucrează
legile, cum lucrează justiţia, există sau nu riscul ca afacerea lor să fie preluată abuziv
de cineva după ce o vor pune pe picioare şi aşa mai departe. Aceleaşi lucruri sunt
valabile şi pentru administrarea fiscală şi cea vamală (cazul menționat de Serghei Șova,
cînd un potențial investitor și-a suspendat afacerea numai din motivul că i s-a reținut
exagerat de mult utilajul în vamă). Aceştia sunt, bineînţeles, factori care îndepărtează
investitorii. Iată de ce trebuie să se lucreze asupra neutralizării factorilor negativi, pentru

11
ca pe piaţa Republicii Moldova să se poată lucra uşor şi transparent. Dacă vor exista
reguli pentru toată lumea şi oamenii vor fi convinşi că aceste reguli sunt aplicate la
modul real, atunci atractivitatea Republicii Moldova, ca loc bun pentru investiţii, va
creşte considerabil. 

De ceva vreme, autoritățile moldovene vorbesc că pe termen mediu şi lung

trebuie schimbată paradigma dezvoltării creşterii economice a Republicii Moldova
– de la una bazată pe remitenţele externe la una care ar avea ca bază investiţiile şi
producţia internă. De fapt, aceasta este o necesitate, care în acest moment poate că
nu se face foarte mult simţită, dar pe termen lung va deveni imperativă.

Dacă vom analiza modelul creşterii economice cu 8-10 ani înainte de criza din
2009, vom observa într-adevăr o creştere a remitenţelor şi a consumului intern, care era
orientat către dezvoltarea unor sectoare destul de instabile – telecomunicaţiile,
restaurantele, magazinele, băncile şi construcţiile. Aceste domenii, care au generat
creşterea economiei moldoveneşti înainte de criză, nu exportă nimic şi depind în
totalitate de banii veniţi din afară.
Acum imaginaţi-vă – şi acest lucru cu certitudine se va întâmpla dacă nu azi,
atunci mâine – că fluxurile de migranţi vor începe să se reducă, oamenii care au plecat
nu vor mai trimite bani sau vor trimite mai puţini şi atunci remitenţele vor atinge nivelul
maxim şi vor începe să scadă. Cu ce se vor mai menţine atunci toate aceste domenii?
De ce criza anului 2009 a lovit atât de dur Moldova? Pentru că atunci au scăzut
foarte brusc transferurile de peste hotare, cu aproape 30 la sută, iar toate aceste
domenii care propulsau economia au rămas fără infuzii financiare.
Aşadar, pentru ca economia să fie stabilă, este nevoie de o bază industrială de
producţie puternică, orientată spre pieţele externe şi care este mai imună la asemenea
fenomene. Iată de ce, având în vedere că pe termen scurt remitenţele totuşi vor începe
să se stabilizeze şi să scadă, fără schimbarea paradigmei va fi greu să se obţină o
creştere stabilă pe termen lung. Este foarte important ca potenţialul de export al
ţării să fie dezvoltat până în momentul în care remitenţele vor începe să scadă, în
aşa fel încât această trecere să fie una treptată.
Ce trebuie de făcut pentru asta? Ceea ce spuneam mai devreme – să fie create
condiţii pentru investitori. Pentru că dezvoltarea potenţialului de export este
legată în mod direct de dezvoltarea investiţiilor private, care, la rândul lor, sunt
direct legate de infrastructura locală şi climatul investiţional.
 

Una dintre problemele care încetineşte crearea unui climat investiţional bun şi
atragerea investiţiilor este fenomenul corupţiei. Toată lumea vorbeşte despre faptul că
acest fenomen există, pe unde mai tranșant, pe unde – mai evaziv. Dar dați să-l privim
prin prisma promovării investiţiilor. Atunci când vine vorba despre atragerea investiţiilor,
nu faptele concrete sau absenţa unor dovezi joacă un rol important, ci însăşi percepţia
corupţiei (există și un indice special). Investitorii, oamenii de afaceri, în general, sunt
foarte sensibili la acest subiect, pentru că îi afectează poate cel mai mult. Cea mai
negativă influenţă asupra stării mediului de afaceri o au plăţile neoficiale, efectuate cu
scopul obţinerii diferitor autorizaţii, soluţionării problemelor cu organele de control. Și
mai grav e atunci, cînd de la acesti investitori se pretinde mită.

12
 Însăşi faptul că fenomenul există şi investitorii percep corupţia ca pe o realitate în
Republica Moldova, este suficient pentru ca alţi oamenii de afaceri să fie foarte precauţi
atunci când analizează posibilitatea de a veni sau nu cu investiţii în Republica Moldova.
Aşa că problema nu a dispărut nicăieri.

3.1. Politica investiţionlă la nivel microeconomic

Activitatea investiţională caracterizează procesul fundamentării şi realizării celor

mai eficiente forme de alocare a capitalului în scopul creşterii potenţialului economic al
întreprinderii.
Activitatea investiţională a întreprinderii se caracterizează prin următoarele
particularităţi de bază:
1. este principala formă de realizare a strategiei economice a întreprinderii,
de asigurare a creşterii activităţii sale operaţionale. Practic, toate sarcinile
dezvoltării economice a întreprinderii necesită creşterea volumului sau înnoirea
structurii activelor operaţionale. Această creştere a activelor şi înnoire a lor se
efectuează în procesul diferitelor forme ale activităţii investiţionale a întreprinderii.
Politica investiţională a întreprinderii este o parte componentă a strategiei generale de
dezvoltare economică a acesteea.
2. poartă un caracter subordonat faţă de scopurile şi sarcinile activităţii
operaţionale ale întreprinderii, deşi unele forme ale investiţiilor întreprinderii pot
genera temporar un venit mai mare decât cel din activitatea operaţională. Deşi
principala sarcină strategică a întreprinderii constă în dezvoltarea activităţii operaţionale
şi asigurarea condiţiilor sporirii venitului generat de ea, activitatea investiţională a
întreprinderii are ca scop să asigure creşterea formării venitului operaţional în
perspectivă pe două căi: pe calea asigurării creşterii venitului operaţional din contul
măririi volumului activităţii economice; şi pe calea asigurării micşorării cheltuielilor
operaţionale specifice.
3. se caracterizează printr-o ritmicitate periodică. Periodicitatea acestei
activităţi este determinată de o serie de condiţii – necesitatea acumulării preliminare a
resurselor financiare pentru iniţierea realizării unor proiecte investiţionale mari; folosirea
condiţiilor externe favorabile pentru realizarea activităţii investiţionale; crearea condiţiilor
interne pentru “salturi” investiţionale esenţiale.
4. îi sunt caracteristice riscuri specifice, generalizate prin noţiunea de “risc
investiţional”. Nivelul riscului investiţional, de obicei, depăşeşte nivelul riscului
operaţional. Aceasta se datorează faptului că în procesul activităţii investiţionale riscul
pierderii capitalului are o probabilitate de apariţie mai mare decât în procesul activităţii
operaţionale.
5. venitul investiţional al întreprinderi în procesul activităţii sale
investiţionale se formează, de obicei, cu o anumită întârziere. Aceasta înseamnă că
între efectuarea cheltuielilor investiţionale şi obţinerea venitului investiţional trece, de
regulă, o perioadă de timp.
Baza activităţii investiţionale a întreprinderii o constituie investiţiile reale. În
majoritatea întreprinderilor, acestea reprezintă unica direcţie a activităţii investiţionale.
Realizarea investiţiilor reale se caracterizează printr-o serie de particularităţi esenţiale
de bază:
a. Investiţiile reale reprezintă principala formă de realizare a strategiei de
dezvoltare economică a întreprinderii. Realizarea principalului scop al acestei
dezvoltări este asigurată prin implementarea proiectelor de investiţii reale, dar însuşi

13
procesul strategic de dezvoltare a întreprinderii reprezintă ansamblul acestor proiecte
realizate în timp.
b. Investiţiile reale se află în legătură reciprocă cu activitatea operaţională a
întreprinderii. Sarcinile creşterii volumului producţiei şi comercializării ei, lărgirii gamei
produselor şi sporirii calităţii lor, micşorării cheltuielilor operaţionale curente se
îndeplinesc, de regulă, în urma efectuării investiţiilor reale.
c. Investiţiile reale asigură, de regulă, un nivel de rentabilitate mai mare în
comparaţie cu investiţiile financiare. Această posibilitate de a genera un înalt nivel al
profitului este un motiv stimulator pentru a activa în sectorul real al economiei.
d. Investiţiile reale sunt supuse unui risc sporit de uzură morală. Acest risc
însoţeşte activitatea investiţională atât în stadiul realizării proiectelor de investiţii reale,
cât şi în stadiul de exploatare a lor. Progresul tehnologic favorizează tendinţa de
creştere a acestui risc.
e. Investiţiile reale au un nivel înalt de protecţie împotriva inflaţiei.

Politica investiţională reprezintă o parte a strategiei financiare a întreprinderii, ce

constă în alegerea şi realizarea celor mai eficiente forme ale investiţiilor sale reale şi
financiare cu scopul asigurării unui nivel înalt al dezvoltării şi majorării potenţialului
economic al activităţii sale.1
După ce s-au stabilit obiectivele, urmează să se elaboreze programul investiţional.
Baza acestui program o constituie proiectul investiţional, ce transformă obiectivul într-un
sistem de operaţiuni complexe.

1
Ion Românu, Ion Vasilescu. ”Managementul investiţiilor”, Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997.

14