Tema 7 Climatul Investitional

1. Abordari teoretice asupra climatului investitional

2. Aprecierea climatului investitional din Republica Moldova.

Noţiunea de climat investiţional reflectă nivelul de atractivitate a unei ţări (ramuri, zone,
regiuni) pentru alocarea investiţiilor.

Climatul investițional presupune „un set de condiții politice, socio-culturale, financiare,

economice și juridice predominante în orice țară care determină calitatea infrastructurii de
afaceri, eficiența investiției și gradul de riscuri posibile în investițiile de capital”

Climat investițional este de obicei înțeleas ca un set de factori politici, socio-economici,

sociali, culturali, organizaționali, legali și geografici inerenți unei anumite țări, atrăgând sau
respingând investitorii să investească într-un anumit sistem economic (economia unei țări,
regiuni, întreprinderi)

Atractivitatea investițională (sau neatractivitatea) este o evaluare subiectivă investitorilor

al unei țări, regiuni sau întreprinderi cu privire la luarea deciziilor cu privire la investirea
fondurilor lor într-o țară, regiune sau întreprindere.
Atractivitatea investițională este înțeleasă ca o caracteristică integrală a întreprinderilor
individuale, sectoarelor, regiunilor, țărilor în ansamblu din perspectiva de dezvoltare, a
rentabilității investiției și a nivelului riscurilor investiționale.

„Potențialul investițional (capacitatea investițională a teritoriului) se formează ca suma

premiselor obiective pentru investiții, în funcție atât de prezența și varietatea zonelor și
obiectelor de investiții, cât și de„ sănătatea ”lor economică.
„Potențialul investițional este o caracteristică a oportunităților unui anumit teritoriu din
punctul de vedere al investițiilor de capital.
Potențialul investițional include următoarele potențiale separate: resurse, producție,
infrastructură, muncă, financiar, consumator, instituțional, inovație. Toți acești factori
caracterizează posibilitățile de desfășurare a activităților de investiții pe un anumit teritoriu.

Printre aceştia vom enumera: resursele naturale şi starea mediului, calităţile forţei de
muncă, nivelul de dezvoltare a infrastructurii, transparenţa şi previziunea vieţii şi a deciziilor
politice, stabilitatea macroeconomică şi solvabilitatea balanţei de plăţi externe, calitatea guvernării
şi a administraţiei publice locale, stabilitatea şi calitatea cadrului juridic, nivelul de criminalitate
şi corupţie, transparenţa şi democraţia dirijării corporative, calitatea sistemului financiar bancar,
inclusiv a celui fiscal, bazele administrative, informaţionale şi tehnice de pătrundere pe pieţe,
inclusiv reglementarea comerţului extern, nivelul de monopolizare şi de concurenţă pe piaţa
internă, inflaţia etc.
Pentru a sistematiza factorii determinanţi ai climatului investiţional vom prezenta câteva
criterii de clasificare mai semnificative, întâlnite în literatura de specialitate:
1. Conform nivelului de manifestare:
1. Factorii nivelului macroeconomic:
factorii stabilităţii economice (situaţia bugetară, starea balanţei de plăţi, datoria publică,
inclusiv cea externă);
factorii de evaluare redaţi prin preţuri (inflaţia, dobânda, cursul valutar);
factorii politici şi sociali (stabilitatea politică, nivelul corupţiei şi a criminalităţii, nivelul de
previziune a situaţiei politice, şomajul, nivelul calităţii vieţii);

1
 factorii de natură fiscală (calitatea sistemului fiscal, presiunea fiscală, politica fiscală),
factori determinanţi ai infrastructurii de piaţă (nivelul de dezvoltare a sistemului bancar şi
a altor instituţii financiare, starea instituţiilor pieţei valorilor mobiliare);
factori ce determină cadrul legislativ (calitatea cadrului legislativ, nivelul de previziune a
modificărilor cadrului juridic, stabilitatea legislaţiei).
2. Factorii nivelului microeconomic:
factori psihologici(cultura investiţională; preferinţe individuale ale investitorilor în materie
de plasament, bazate pe cunoaşterea anumitor domenii de activitate, pe existenţa
oportunităţilor de investiţii; aversiunea faţă de risc a investitorilor; instincte);
factori economici şi financiari (situaţia financiară a întreprinderii, rentabilitatea unităţii
economice, mobilitatea întreprinderii, rentabilităţile scontate a investiţiilor reale, existenţa
surselor de finanţare a investiţiilor, accesibilitatea la surse externe de finanţare,
posibilitatea de dezinvestiţii);
factorii ce determină conjunctura pieţei (consumatorii, furnizorii, amplasamentul,
concurenţii);
factorii administrativi (calitatea managerului şi a echipei de gestiune: capacitatea de a
organiza afaceri, de a evalua perspectivele investiţionale, existenţa experienţei etc.).

2. După natura sa
2.1. Factori de natură economică: politica macroeconomică; .strategia comercială; nivelul
şi modul de implicare a statului; modul de formare a preţurilor; priorităţile în investiţii; structura
financiară
2.2. Factori de natură politică: factorii situaţiei politice interne (structura socială, cadrul
instituţional, personalităţile, mecanismele de control); factorii situaţiei politice externe
(instabilitatea politicii regionale, importanţa geopolitică, apartenenţa la o grupare politică,
instabilitatea economică regională).

3.Conform relaţiei risc-rentabilitate

3.1. Factorii care determină potenţialul ţării de asimilare a investiţiilor (resursele
materiale, potenţialul productiv al ţării, infrastructura, calitatea forţei de muncă, calitatea
instituţiilor etc.)
3.2. Factorii care caracterizează riscul investiţional (politici, economici, sociali,
criminali, ecologici, financiari, legislativi etc.).

Cunoaşterea oportunităţilor investiţionale constituie un punct forte pentru planificarea

activităţii sale economice şi din start îi permite investitorului conturarea unor prognoze vis-a-vis
de viitorii parteneri de afaceri, despre posibilităţile de extindere teritorială prin penetrarea pe noi
pieţe de desfacere, prin selectarea ramurii atractive etc. Oportunităţile investiţionale existente
sunt determinate de influenţa factorilor de contribuţie de natură economică, tehnică, juridică şi
financiară (vezi figura).

2
 Aspectele economice care vor fi analizate de investitor sunt :
 Cucerirea unui segment de piaţă, evitînd barierele tarifare şi netarifare;
 Folosirea unor materii prime, a forţei de muncă şi a altor resurse existente în ţara în care
investeşte, fără a face cheltuieli suplimentare de transport, cheltuieli cu pregătirea forţei
de muncă etc.;
 Lărgirea pieţei de desfacere a produsului finit - intrarea cu produse finite nu doar pe piaţa
ţării în care s-a investit ci şi posibilităţile de export pe pieţele cu potenţial de consum
mare ale ţărilor vecine.
 Posibilitate de accesare facilă a pieţei de împrumut şi nivelul ratei dobînzii la credite
oferite;
 Tempourile inflaţioniste etc.
Aspectele tehnice şi tehnologice cuprind următoarele:
 Posibilităţi de implantare a noilor întreprinderi, noilor utilaje, soluţiilor tehnologice şi
organizatorice de vîrf;
 Amplificarea folosirii capacităţilor de producţie existente;
 Fabricarea noilor produse sub noua marcă, mai cunoscută pe piaţa internaţională;
 Gradul de absorbţie a „know-how”-urilor;
 Posibilitate de individualizare a produsului fabricat;
 Metode manageriale de înaltă eficacitate;
 Posibilitatea de creare a unor zone industriale în regiunile mai slab dezvoltate a ţării etc.
Aspectele juridice includ:
 Stabilitatea sistemului legal;
 Transparenţa legislaţiei;
 Gradul de concordanţă şi complimentare a legilor, regulamentelor şi hotărîrilor luate;
 Posibilităţi de evitare a legislaţiei;
 Gradul de complexitate a practicii de apel şi arbitraj;
 Procedura de expropriere, în cele mai dese cazuri realizată prin metoda naţionalizării;
 Posibilitatea de repatriere a proprietăţii şi a capitalului etc.
Aspectele financiare ce prezintă interes pentru decizia investitorului sunt :
 Avantajele financiare sub forma dividendelor pe care poate să le repartizeze în totalitate
sau în anumite proporţii, conform legislaţiei ţării în care a investit;
 Posibilitatea de a transfera total sau parţial beneficiile obţinute în urma activităţii sale
investiţionale;
 Avantaje fiscale sub forma reducerilor şi scutirilor de impozite, taxe vamale ;
 Avantaje monetare în privinţa schimbului valutar şi lipsa restricţiilor în acest domeniu
etc.;

3
 Analiza atractivităţii investiţionale a unor ţări în curs de dezvoltare
China este o ţară ce se devzoltă cu ritmuri înalte şi care are cele mai favorabile condiţii
pentru ISD, îndeosebi după aderarea acesteia la OMC (în 2001). In prezent, China este cea mai
reuşită ţară, din punct de vedere al atragerii investiţiilor străine directe.
Climatul investiţional din China se caracterizează prin următorii factori pozitivi:
 stabilitatea politică;
 proporţiile vaste ale teritoriului şi ale pieţei interne;
 forţa de muncă calificată (mai cu seamă, pentru necesităţile industriei
prelucrătoare), care acceptă salarii foarte mici;
 imaginea pozitivă (în special, vizavi de producţia şi livrarea mărfurilor industriale pe
 pieţele occidentale);
 susţinerea şi interesul deosebit pentru activitatea investiţională din partea statului;
 ritmurile foarte înalte ale modificărilor in toate sferele economiei.
In decursul a două decenii precedente, începând cu anul 1979, guvernul chinez a acordat
întreprinderilor cu capital străin, în comparaţie cu cele autohtone, un regim preferenţial. Pentru
investitorii străini a fost creat un sistem al înlesnirilor fiscale şi vamale, în special în zonele
economice libere (ZEL). In etapele timpurii de funcţionare a ZEL, sistemul a fost deosebit de
eficient. Dar, începând cu anul 1994, când fluxul anual al investiţiilor străine a atins cifra de 2,5
mlrd. dolari, are loc o apropiere treptată a condiţiilor de activitate pentru investitorii străini şi
autohtoni.
Guvernul Chinei a întreprins, de asemenea, şi alte acţiuni, care au activizat procesul
investiţional: liberalizarea treptată a accesului capitalului străin la ramurile şi raioanele închise,
măsuri speciale de stimulare pentru investitorii străini mici şi mijlocii. In prezent, ramurile
prioritare pentru atragerea investiţiilor străine în China sunt:
 energetica, industria uşoară, alimentară, textilă, farmaceutică;
 producerea materialelor de construcţie, chimia şi metalurgia;
 construcţia de maşini şi utilaje;
 producerea utilajului pentru extragerea petrolului de pe fundul mării;
 electronica, producerea mijloacelor de telecomunicaţii şi a utilajului medical.
Pe lîngă înlesnirile create investitorilor străini, guvernul chinez pune în faţa acestora şi un
şir de condiţii destul de dure. Astfel, activitatea economică eficientă a întreprinderilor mixte
trebuie neapărat să fie bazată pe aplicarea celor mai avansate tehnici şi tehnologii, pe metodele
ştiinţifice de gestionare a afacerilor, pe diversificarea asortimentului producţiei, creşterea
calităţii, economia de energie, materie primă, materiale, pe sporirea ponderii producţiei destinate
exportului şi pe sporirea veniturilor valutare, pe pregătirea personalului administrativ şi tehnic
autohton de înaltă calificare.
In prezent, peste 50% din întreaga producţie fabricată în China este confecţionată la
întreprinderile cu participarea capitalului străin.

Analiza climatului investiţional in ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est

Experienţa acestor ţări prezintă o importanţă deosebită pentru Republica Moldova, care şi-a
fixat drept obiectiv strategic prioritar integrarea europeană. Ţările din această categorie sunt
atractive prin faptul că au o piaţă internă în creştere şi prin cheltuieli de producţie mai mici, decât
în ţările occidentale, din contul valorii mai scăzute a resurselor (îndeosebi, a forţei de muncă).
Ele posedă o infrastructură de transport dezvoltată, geografic sunt situate favorabil şi
cheltuielile tranzacţionale sunt mici. Intr-o serie de ţări, sunt create zone vamale libere, fapt care
contribuie la fluxul considerabil al capitalului în producţiile noi.
Polonia, Ungaria, Republica Cehă sunt calificate de către investitori străini drept ţări ale
Europei Centrale, cu o cultură înaltă, care au fost întotdeauna lideri în efectuarea reformelor de
piaţă, mai devreme decât altele au atins stabilitatea financiară şi au depăşit recesiunea provocată
de tranziţie. Ungaria, Republica Cehă şi Polonia sunt apropiate şi teritorial de ţările occidentale –

4
 exportatoare de ISD. Ele sunt utilizate de către investitorii străini în calitate de intermediari
ai relaţiilor economice cu Rusia, deoarece aici este mult mai uşor şi mai puţin riscant să obţii tot
necesarul, decât în Rusia. In perioada interbelică, dar şi anterior, aceste trei ţări s-au manifestat
deja ca state industriale dezvoltate, cu tradiţii bogate în producerea mărfurilor de înaltă calitate,
de exemplu, producerea berii în Republica Cehă ori a vinului în Ungaria). Pe piaţa externă,
aceste state sunt reprezentate, în special, de mărfurile construcţiei de maşini, ale industriei
chimice, farmaceutice, cosmetice, poligrafice.
Ţările sus-menţionate sunt atractive pentru investitorii străini datorită următoarelor
avantaje:
 amplasarea strategică, ce asigură accesul atât la pieţele occidentale, cît şi la cele orientale;
 existenţa forţei de muncă calificate şi ieftine pentru dezvoltarea tehnologiilor avansate;
 atitudinea pozitivă faţă de investiţiile occidentale;
 experienţa pozitivă a multor proiecte investiţionale (in ramura automobilelor, alimentară).
Unele din cele mai complicate probleme teoretice şi practice ale ISD sunt: în ce
măsură trebuie admise aceste investiţii în economia ţării? Este, oare, raţional ca ISD să fie
admise în toate ramurile sau statul trebuie să limiteze şi poate chiar să interzică accesul acestora
în anumite ramuri?
Din punct de vedere al atractivităţii pentru investitorii străini, ţările din CSI sunt
clasificate de către organizaţiile economice internaţionale în trei grupuri de ţări.
 Primul grup îl reprezintă ţările exportatoare de resurse energetice: Azerbaidjan,
Kazahstan, Rusia şi Turkmenistan.
 Grupul al doilea este format din ţările, care nu au rezerve mari de resurse energetice,
dar promovează activ reformele: Armenia, Georgia, Kargazstan, Moldova,
Tadjikistan şi Ucraina.
 Grupul al treilea cuprinde ţările, care, foarte încet şi „fără entuziasm”, efectuează
reformele: Belarus şi Uzbekistan.

Estimarea climatului investiţional dintr-o anumită ţară sau regiune se realizează în baza
analizei complexe şi riguroase a factorilor anterior menţionaţi.
Crearea sau menţinerea climatului investiţional al ţării constituie obiectivul strategic al
politicii investiţionale a oricărui stat animat de raţionalitate.
La rândul său, politica investiţională constituie o parte componentă a politicii economice
promovată de către stat. După caracterul orientării sale, politica investiţională a ţării poate fi
agresivă şi conservativă.
Politica investiţională agresivă este politica orientată spre atingerea unei profitabilităţi
maxime în condiţii de risc accentuat, adică, realizându-se, preponderent, plasamente în obiective
riscante. De regulă, la acestea se referă ramurile şi domeniile inovaţionale.
Politica investiţională conservativă este politica orientată spre minimizarea riscurilor
investiţionale în condiţiile obţinerii unor venituri moderate. O astfel de politică vizează, în
special favorizarea plasamentelor în ramurile şi domeniile economice tradiţionale.
Actualmente, majoritatea ţărilor dezvoltate din Occident, precum şi unele ţări în tranziţie
promovează o politică investiţională agresivă, inovaţională, care are ca obiectiv asigurarea
creşterii economice pe calea social-inovaţională, adică acumulând capital uman. Ponderea
capitalului uman în volumul total al reproducţiei bogăţiei depăşeşte 70% în ţările europene
dezvoltate precum şi în America de Nord.
În funcţie de politica investiţională promovată (agresivă sau conservativă, orientată
preponderent spre mobilizarea investiţiilor interne sau a celor externe, etc.), statul va favoriza
unele tipuri de investiţii, prin asigurarea unui climat investiţional respectiv.

5
 Pentru a face aprecieri asupra climatului investiţional dintr-o ţară sau alta investitorii
apelează adesea la ratinguri investiţionale. Există o mare diversitate de metode, utilizate pentru
stabilirea ratingurilor investiţionale. Toate însă au o trăsătură comună de a purta un caracter
complex. Piaţa mondială este dominată în prezent de trei mari agenţii internaţionale de evaluare
a riscului, asociat plasamentelor într-o ţară sau alta (risc rating agencies): Standard & Poor’s
Ratings Group, Moody,s Investors Service şi Fitch-IBCA.
În aprecierea complexă a atractivităţii investiţionale (a climatului investiţional) a unei ţări,
investitorii apelează, cel mai frecvent la ratingurile investiţionale stabilite şi prezentate de către
revista "Euromoney". Metodologia de evaluare a acestei reviste se bazează pe rezultatele celor
mai populare agenţii de rating internaţionale sus-menţionate. "Euromoney" publică semestrial
clasamentul riscului ţării, care grupează 180 de state şi este construit după o metodologie
specifică acestei publicaţii.
În evaluarea riscului suveran, care conform opiniei specialiştilor constituie doar o parte a
riscului de ţară, Euromoney atribuie ponderi specifice următorilor indicatori:
 Performanţa economică, apreciată ca o medie a previziunilor pentru anul curent şi anul
următor realizate de Proiecţiile Economice globale ale Euromoney (ponderea este de 25%); în
cazul în care nu există previziuni despre o ţară, scorul acordat este zero. Variabilele economice
pe baza cărora se acordă de către specialiştii intervievaţi de Euromoney un scor între 0 (cea mai
dezastruoasă situaţie economică) şi 100 (economia cea mai puternică) sunt: creşterea economică,
stabilitatea monetară, soldul contului curent şi cel bugetar, şomajul şi dezechilibrele structurale.
 Riscul politic este definit ca suma dintre riscul de neplată sau riscul de a nu deservi
datoria externă, care decurge din importuri, împrumuturi, dividende şi alte relaţii comerciale şi
financiare externe, şi riscul nonrepatrierii capitalului. El este obţinut din media valorilor atribuite
de analişti de risc, agenţii de asigurări şi inspectori de credit care lucrează cu ţările supuse
evaluării (ponderea este de 25%). Fiecare analist poate acorda maximum 10 puncte ( când riscul
politic este zero) şi minimum zero ( când şansele de recuperare a datoriei sunt considerate nule).
 Indicatorii datoriei externe (10%) se calculează pe baza informaţiilor publicate în
World Bank World Debt Tables. Aceştia sunt: serviciul datoriei externe/ exporturi (A); balanţa
contului curent/ PNB (B); datoria externă/ PNB (C).
Scorul total se calculează astfel: C+(A*2)-(B*10).Cu cât scorul este mai mare, cu atât
situaţia este mai favorabilă ţării.
 Încetări de plăţi sau reeşalonări în serviciul datoriei externe (10%).Se acordă un
scor cuprins între 10, dacă nu s-au înregistrat încetări de plăţi în ultimii trei ani şi 0, dacă ţara a
fost continuu în încetare de plăţi. Informaţiile se bazează tot pe World Bank “World Debt
Tables”.
 Media ratingurilor riscului suveran stabilite de Moody’s, Standard& Poors şi
IBCA (10%). Dacă astfel de rating-uri nu există, se acordă 0 puncte.
 Accesul la credite bancare (5%) se calculează ca raport între plăţile în contul
împrumuturilor private pe termen lung negarantate şi PNB.
 Accesul la finanţări pe termen scurt (5%).
 Accesul pe pieţele de capital (5%) reflectă analizele Euromoney cu privire la
rapiditatea cu care o ţară poate mobiliza resursele financiare internaţionale din emisiune de
obligaţiuni şi credite sindicalizate. În scopul evaluării acestui indicator, publicaţia solicită
specialiştilor din conducerea sindicatelor creditorilor punctaje pentru fiecare ţară. Scorurile au
următoarea semnificaţie: 5 puncte dacă accesul este neîngrădit, 4 puncte dacă în 95% din situaţii
nu există probleme de acces, 3 dacă în mod normal nu există probleme, 2 dacă există
posibilitatea ca accesul să fie condiţionat, 1dacă accesul este posibil doar în anumite condiţii, 0
dacă accesul nu este posibil.
Pe baza acestor indicatori, fiecare stat primeşte un punctaj pe o scară de la 0 (cel mai mare
risc) la 100 ( risc minim), pornind de la care ţările sunt grupate în nouă clase de risc, acoperind
fiecare câte 10 puncte. Scorul sub 10 puncte nu este încadrat în nici o clasă de risc. Euromoney

6
publică o dată cu scorul general şi scorurile parţiale pentru a furniza cât mai multe informaţii cu
privire la ţările monitorizate.
Metoda anterior analizată este mai simplă, atât în concepţie cât şi în aplicare, şi are un grad
mai înalt de obiectivitate în comparaţie cel al celorlalte agenţii internaţionale de evaluare a
riscului. Extrema simplificare a caracteristicilor economice, politice şi sociale ale ţărilor
analizate nu permite însă evidenţierea particularităţilor fiecărui stat, de aceea investitorii va
trebui să utilizeze şi metode individuale de apreciere a atractivităţii investiţionale a unei anumite
ţări.

Toate ţările lumii au elaborate, în prezent, politici de atragere a investiţiilor străine. Aceste
politici au în vedere următoarele momente:

- Dreptul asupra terenului, vizând forma prin care se poate accede la terenul pe care se
realizează investiţiile sau la alte categorii de teren.
- Stimulente investiţionale, vizând, mai ales, scutiri de impozite şi taxe, alte facilităţi
acordate investitorilor străini.
- Dreptul de intrare şi stabilire vizând mai ales accesul la piaţă, formele de investire,
domeniile, condiţiile de retragere sau repatriere a profitului etc.
Experienţa mondială arată că ameliorarea climatului investiţional reprezintă condiţia principală
de atragere a investitorilor străini. Crearea climatului investiţional favorabil a fost şi va rămâne şi
pe viitor una dintre principalele sarcini ale politicii economice a ţărilor cu economie de piaţă şi a
celor cu economie în tranziţie. Analiza surselor literare mondiale, ce ţin de investiţiile străine,
demonstrează că, iniţial, climatul investiţional în diferite ţări se deosebea considerabil în funcţie
de orânduirea lor economică, de nivelul de dezvoltare şi de scopurile politicii economice.
Ulterior, a apărut tendinţa durabilă de atenuare a deosebirilor în regimurile investiţionale
naţionale, care s-a intensificat, în ultimul sfert al sec.XX şi la începutul secolului XXI, sub
influenţa proceselor de globalizare. Tendinţa respectivă a apărut după stabilirea „regulilor de
joc” unice în sfera activităţii investiţionale din cadrul grupărilor economice deja existente.

O influenţă esenţială asupra climatului investiţional al ţării o are, de asemenea, politica

economică a statului în domeniul investiţiilor de capital străine; participarea ţării la sistemul de
convenţii internaţionale; gradul şi metodele intervenţiei statului în economie; eficienţa
activităţiiaparatului de stat; consecvenţa în promovarea politicii economice. Influenţa statului
asupra climatului investiţional se efectuează prin intermediul politicii industriale: stimularea
cooperării dintre investitorii străini şi cei autohtoni, stimularea activităţii de export a
întreprinderilor cu participarea străină etc.

În ultimul deceniu, marea majoritate a ţărilor lumii au perfecţionat întruna climatul investiţional,
făcându-l mai atractiv pentru investitorii străini. Astfel, numai în anul 20014, un număr de 102
ţări şi-au modificat regimurile investiţionale, anume pentru a atrage mai multe investiţii străine
Au fost simplificate procedurile de „intrare” în ţară a investiţiilor straine, au fost reduse
impozitele şi s-au deschis noi sectoare pentru investitorii străini. Ţările lumii s-au pomenit atrase
într-o concurenţă acerbă în privinţa creării celor mai favorabile condiţii pentru investiţiile
străine.].

Experienţa mondială demonstrează că elementele climatului investiţional în ţările în curs de

dezvoltare şi în cele cu economia în tranziţie, în mare măsură, sunt incomparabile cu cele din
ţările dezvoltate. În politica de atragere a capitalului străin, guvernele lumii aplică o diversitate
mare de măsuri speciale de atragere a investiţilor străine: fiscale, vamale, financiare şi de altă
natură.

7
Potrivit opiniei celor mai mulţi specialiştii în materie, în ultimul deceniu, trăsătura cea mai
caracteristică în evoluţia capitalului străin constă în faptul că ţările dezvoltate nu îşi impun
capitalul lor altor ţări, ci, din contra, ţările lumii se află într-o concurenţă acerbă între ele pentru
atragerea acestora În plus, concurează între ele în privinţa creării celor mai favorabile condiţii
pentru capitalul străin şi cel autohton chiar şi cele mai dezvoltate ţări din Uniunea Europeană.
Germania şi Franţa, Marea Britanie, Olanda şi alte ţări ale UE sunt tot mai mult îngrijorate de
faptul că plecarea capitalului peste hotare ar conduce la reducerea locurilor de muncă şi a
veniturilor statului în favoarea altor ţări, în care climatul investiţional este mai favorabil.

Deşi, în prezent, în Republica Moldova învestesc întreprinzători din 42 de ţări, iar fluxul de ISD
este în creştere, ţara noastră are nevoie de o schimbare radicală în această privinţă[2].

Economiştii consideră că factorii principali care fac o ţară mai atractivă decât altă pentru
investiţii străini sunt:

- existenţa unor importante resurse naturale;

- posibilitatea producerii bunurilor cu costuri mai mici, în special datorită unei forţe de
muncă mai ieftină;
- stabilitatea legislativă;
- nivelul libertăţilor economice şi existenţa unui sistem juridic eficient;
- măsura dezvoltării infrastructurii;
- nivelul progresului tehnic şi calitatea resurselor umane;
- dimensiunea pieţei interne şi posibilitatea accesului spre pieţele externe dedesfacere;
- riscurile politice, financiare şi de altă natură, mai mari sau mai mici;
- nivelul impozitelor.

2. Estimarea climatului investiţional din Republica Moldova

Activitatea investiţională în Republica Moldova este cel mai important factor, ce

determină dezvoltarea social-economică a ţării. Atît activitatea investiţională desfăşurată, cît şi
dezvoltarea social-economică depind, în mare măsură, de climatul investiţional favorabil.
Acesta din urmă contribuie la menţinerea unui ritm susţinut de investiţii în economia autohtonă.
Republica Moldova nu dispune de resurse financiare suficiente şi, de aceea, este constrânsă să
recurgă la asistenţa externă, să caute noi şi noi credite. Însă, precum arată experienţa
internaţională, o astfel de politică este ineficientă din cauza necesităţii de a achita dobânda şi din
lipsa mecanismelor eficiente de utilizare a fluxurilor băneşti împrumutate.
În asemenea condiţii, economia Republicii Moldova poate fi eficient finanţată din exterior doar
prin intermediul investiţiilor străine. Conform legislaţiei R.Moldova, investiţie străină este
investiţia efectuată de un investitor străin în activitatea de întreprinzător desfăşurată în Republica
Moldova, inclusiv veniturile provenite din investiţia sa şi reinvestite în Republica Moldova.
Republica Moldova are nevoie de investiţii străine directe din următoarele considerente:
 potenţialul investiţional propriu este redus, adică persistă o insuficienţă a resurselor
interne ale sectorului privat;
 necesitatea integrării Republicii Moldova în economia mondială în condiţii avantajoase;

8
  crearea mediului concurenţial cu participarea investitorilor străini, sporirea
competitivităţii producţiei naţionale;
 necesitatea implementării, în economia Republicii Moldova, a tehnologiilor avansate şi a
knowhow-ului în activitatea economică, fapt ce devine posibil odată cu venirea
investitorilor străini.
Ca şi în alte ţări, în Republica Moldova, investiţiile străine directe (ISD) sunt considerate un
factor de accelerare a progresului economic şi tehnic; de renovare şi modernizare a aparatului de
producţie; de cunoaştere a metodelor avansate de organizare a producţiei; de pregătire a cadrelor
în corespundere cu necesităţile economiei de piaţă.
Atragerea ISD rămâne a fi o sarcină actuală, de eficienţa soluţionării căreia depind mersul,
ritmurile şi rezultatele reformelor efectuate. Pentru asigurarea reformelor, este necesar un volum
important de investiţii străine. Însă, volumul de ISD atrase încănu satisface necesităţile
reale ale Republicii Moldova în investiţii străine.

Factorii determinanţi ai climatului investiţional cu manifestare pozitivă includ:

Amplasarea geografică favorabilă. Moldova este unica ţară din regiunea de Sud-Est a
Europei care are acces liber la piaţa C.S.I. şi a României. Numai piaţa de desfacere regională, a
Ucrainei şi României, presupune 80 mil. de consumatori. Pentru ţară există posibilitatea de a juca
rolul unui „coridor de tranzit: luând în considerare planificarea investiţiilor în cadrul Sistemului
Transeuropean („Coridorul A-9”, ce uneşte statele Baltice cu Balcanii) şi oportunităţile
investiţionale ce reies din calitatea Moldovei de membru al Pactului de Stabilitate în Europa de
Sud-Est;
Calitatea excepţională a solurilor (cele mai bune în Europa, deoarece circa 80% din
suprafaţa ţării o ocupă solurile negre (cernoziomurile) cu cea mai înaltă productivitate naturală,
care determină componenţe chimice şi calităţi gustative excepţionale ale plantelor agricole
(îndeosebi a fructelor, legumelor, poamei, plantelor medicinale şi etero-oleaginoase) şi
oportunităţi sporite de a produce producţie ecologic pură;
Deprinderi industriale (la începutul anilor ’90 în Republica Moldova prevala sfera
industrială, cu fonduri de producere industrială de nivel mediu pe plan mondial, cu personal înalt
calificat. Unele din capacităţile industriale, îndeosebi cele ce aparţineau complexului militar-
industrial al fostei U.R.S.S. erau competitive la nivel mondial.). Personalul care activa în sfera
industrială, precum şi unele capacităţi tehnico-materiale, cel puţin încăperile, în cazul unor
investiţii adecvate, pot fi întoarse în circuitul industrial;
Existenţa forţei de muncă relativ calificată şi mai ieftină decât în ţările membre ale
Uniunii Europene. Acest factor determină în mare măsură o rată relativ înaltă a profitului în
unele ramuri, cum ar fi: industria uşoară (textile, marochinărie), producerea mobilei, materialelor
de construcţii, electronica, construcţia de maşini şi utilaje, unele subcomplexe ale sectorului
agro-alimentar;

9
 Cererea la unele produse de origine moldovenească pe piaţa C.S.I. Stereotipul încă
existent privind produsele ecologic pure de origine moldovenească la un preţ accesibil, care se
menţine pe piaţa C.S.I., merită a fi luat în considerare, deoarece producând produsele respective
de calitate superioară nu vor fi necesare cheltuieli mari la promovarea lor pe aceste pieţe;
Existenţa multor spaţii de producţie care staţionează, precum şi terenuri aferente cu
suprafeţe mari.
Spre regret, lista factorilor determinanţi ai climatului cu manifestare nesatisfăcătoare
sau negativă care generează riscuri investiţionale sporite în Republica Moldova este mult mai
mare, motiv din care am încercat o anumită grupare a lor după cum urmează:
Factorii stabilităţii economice (situaţia bugetară, datoria publică, inclusiv cea externă).
Stabilitatea economică este exprimată, în mare parte, prin starea factorilor macroeconomici
generali, care determină conjunctura economică a unei ţări, şi care, într-un fel sau altul au un
impact sistematic asupra tuturor investitorilor. Este evident, că investitorul nu are la dispoziţie
decât mijloace foarte slabe de influenţare a conjuncturii economice, de aceea, el va dori să poată
estima cât mai exact măsura în care obiectivele sale investiţionale vor corela cu conjunctura
pieţei economice naţionale. În marea majoritate a situaţiilor, imposibilitatea de a prognoza
evoluţia acestor factori economici generali contribuie la blocajul investiţional.
Datoria publică externă, ridicată în sine, creează, în viziunea noastră, două probleme.
Prima este cea a costului serviciului datoriei, care este o problemă atât valutară, cât şi bugetară.
Înainte de criza datoriilor în Republica Moldova, datoria externă nu crea probleme, deoarece
accesul la noi credite era suficient pentru a acoperi toate sau cel puţin majoritatea plăţilor legate
de dobânzi. În condiţiile actuale acest lucru nu mai este valabil. Chiar dacă se mai găsesc totuşi
noi credite disponibile rareori, acestea nu sunt suficiente pentru a acoperi datoria. A doua
problemă este prejudiciul adus încrederii în climatul intern investiţional prin existenţa unei
datorii ridicate. Dacă investitorii consideră că datoria urmează să constituie o povară pentru
creşterea economică, sau să creeze instabilitate economică şi inflaţie sporită pentru mai mulţi ani,
ei nu mai sunt tentaţi să investească. Şi această problemă este valabilă pentru ţara noastră care se
confruntă cu probleme serioase legate de serviciul datoriei externe.
O situaţie alarmantă pentru investitori este starea deficitară a bugetului. Deficitul bugetar
se formează atunci când cheltuielile statului depăşesc veniturile încasate de la contribuabili sau
din alte surse. Statul are la dispoziţie două posibilităţi de finanţare a deficitului: împrumuturi
publice şi emisiunea de monedă, la care dacă se recurge în mod excesiv se poate genera o
inflaţie, cu toate consecinţele negative ale acesteia. Din acest motiv, investitorii consideră starea
deficitară a bugetului o stare de incertitudine pentru ei, fapt ce se va reflecta asupra
comportamentului investiţional. Orice redresare în acest sens poate contribui la sporirea
încrederii şi a motivaţiilor de a investi. Specialiştii consideră că deficitul bugetar din Republica
Moldova are drept cauze majore subvenţiile acordate firmelor neeficiente, evaziunea fiscală care
capătă proporţii tot mai mari precum şi unele cheltuieli guvernamentale neraţionale.
Situaţia balanţei de plăţi reflectă capacitatea unei ţări de a obţine valuta necesară acoperirii
datoriei externe şi vulnerabilitatea respectivei ţări la şocurile externe. Astfel, deficitul balanţei de
plăţi determină o restrângere a comportamentului investiţional, iar excedentul acesteia va genera
încrederea investitorilor în politica economică a statului.
Factorii politici şi sociali (stabilitatea politică, nivelul corupţiei şi a criminalităţii, nivelul
de previziune a situaţiei politice.)
Categoria de stabilitate politică este foarte complexă, dată fiind multitudinea de variabile
politice care interacţionează în orice stat independent. Starea de instabilitate politică este un
impediment serios prin lipsa de siguranţă de a obţine profiturile scontate de către investitori în
Republica Moldova. În acest context, luptele continue pentru putere ale structurilor politice (de
menţionat am avut în ţară 8 guverne, ambiţiile personale şi incapacitatea, în unele situaţii, ale
elitei politice de a găsi compromise contribuie la crearea unui climat investiţional nefavorabil.
Starea politică deosebit de vulnerabilă în ţara noastră este influenţată, în mare parte şi de
problemele nesoluţionate ce ţin de Transnistria şi Gagauz-Yeri. Se ştie, că amplasarea geografică

10
a Transnistriei este foarte importantă pentru transportul terestru, producerea energiei electrice şi
conexiunile prin conductele de energie electrică cu partenerii comerciali tradiţionali ai Moldovei
din fosta URSS.
O trăsătură distinctivă a climatului investiţional autohton o constituie şi criminalizarea
puternică a economiei.
Vom menţiona, în acest context, şi factorii sociali care determină atitudinea negativă faţă
de investiţii în Republica Moldova, printre aceştia enumerând-se numărul considerabil al
şomerilor etc.
Factorii de evaluare redaţi prin preţuri (inflaţia, dobânda, cursul valutar)
Inflaţia cu o rată mare şi persistentă reprezintă un factor de mare dezechilibru în relaţia
venit-consum-economii-investiţii, ea subminând poziţia celor care fac plasamente pe termen
lung. Consecinţa directă şi vizibilă este reducerea puterii surselor de venituri, înregistrarea
pierderilor de valori reale şi descurajarea investiţiilor productive. Este bine cunoscut impactul
inflaţiei asupra activelor agenţilor economici în Republica Moldova din perioada tranziţiei, în
special în perioada primilor ani ai acesteia (care ajunge să atingă mai mult de 2000%, în anul
1993), unde în lipsa existenţei reglementărilor ce ţineau de evaluarea fondurilor fixe, fondurile
de amortizare acumulate nici pe de parte nu îndestulau necesităţile întreprinderilor în dezvoltare.
În perioada recentă, pare a fi obţinut un nivel moderat al inflaţiei (18,4% în anul 2000), însă
constituie o problemă distinctă, în viziunea noastră, măsurile antiinflaţioniste întreprinse de către
Banca Naţională a Moldovei, printre care reducerea drastică a masei monetare în circulaţie
(raportul masei monetare M2 faţă de PIB constituind doar 20%), ceea ce a condiţionat o
insuficienţă acută de monedă, reflectată în blocajul proceselor investiţionale.
Cursul valutar. În linii mari se poate vorbi despre existenţa unei monede naţionale relativ
constantă în Moldova. Totuşi, deprecierea considerabilă a monedei naţionale în 1998, când
activele agenţilor economici deţinute în lei au fost depreciate mai mult decât dublu, ceea ce a
determinat o reducere a încrederii investitorilor autohtoni şi a celor externi în moneda noastră
naţională. Totodată, acest fenomen a contribuit la intensificarea fenomenului de dolarizare în
economie.
Dobânda. În condiţiile în care sursele proprii ale unităţilor economice nu sunt suficiente
pentru dezvoltarea ulterioară (fenomen specific agenţilor economici ai Republicii Moldova) sau
acestea îşi propun iniţierea unor proiecte investiţionale de anvergură, se va recurge la
împrumuturi. O rată a dobânzii sporită este un factor potenţial negativ în obţinerea unei
rentabilităţi viitoare aşteptate, deoarece dobânzile reprezintă costul capitalului de împrumut.
Acest cost se diminuează cu mărimea ratei impozitului pe profit, dar considerând această rată
constantă în timp, orice creştere a nivelului dobânzii va spori, în mod obligatoriu costul
capitalului de împrumut. În aceste condiţii, unităţile economice trebuie să atingă parametri
economico-financiari deosebit de ridicaţi, pentru a putea rambursa creditele care generează
cheltuieli financiare şi dobânzi foarte mari. Realitatea economică demonstrează că există o limită
suportabilă a ratei dobânzii, dincolo de care nu mai poate fi crescută cifra de afaceri. Astfel, în
faţa unei rate a dobânzii ridicate se profilează o diminuare a profitului, condiţionată de sporirea
cheltuielilor şi a preţurilor de vânzare, deci o afectare a pieţei de desfacere, astfel, că reacţia
firească este restrângerea apelului la credite şi, în consecinţă, o restrângere a activităţii
investiţionale pe piaţa reală. Din analiza procesului investiţional în Republica Moldova realizată
de noi în paragraful precedent, reiese, că investitorii apelează la resursele creditare foarte rar, din
motivul dobânzilor sufocante.
Factorii de natură fiscală (calitatea sistemului fiscal, presiunea fiscală, politica fiscală,
disciplină fiscală)
Prin intermediul instrumentelor politicii impozitare statul poate să influenţeze direct
activitatea economică a agenţilor economici, frânându-le rezultatele şi descurajând motivaţia de
a investi prin intermediul unei presiuni fiscale exagerate, deoarece privându-i de o parte a
veniturilor sale care se extrage din procesul de reproducere sunt afectate beneficiile acestora, şi
respectiv capacităţile lor de dezvoltare. Totodată, sistemul impozitar are la dispoziţie diferite

11
instrumente de stimulare a comportamentului investiţional, care dacă sunt exact orientate şi
recepţionate pot aduce beneficii reflectate în dinamizarea activităţii investiţionale.
Presiunea fiscală are, în general, o tendinţă de descreştere. Totodată, este important să se
ţină cont că presiunea fiscală calculată ca raport dintre ansamblul impozitelor şi contribuţiilor
sociale efectiv încasate de administraţia publică şi produsul intern brut nu arată decât presiunea
fiscală medie pe economie, care pare a fi relativ scăzută. Situaţia în sectorul real al economiei
pare a fi de altă natură, şi se prezintă a fi mult mai sporită, evidenţiindu-se sectorul industrial.
Factori ce determină nivelul de dezvoltare al sistemului bancar şi al altor instituţii
financiare, instituţiilor pieţei de valori mobiliare
Sistemul bancar slab dezvoltat al Republicii Moldova constituie o serioasă piedică în
activitatea investiţională, constituind un important factor de risc investiţional. Pe lângă faptul că
agenţii economici întâlnesc obstacole majore de a obţine credite pe termen mediu şi lung la
costuri accesibile, care le-ar permite dezvoltarea în condiţiile rentabilităţilor existente, mai există
şi probleme ce ţin de durata mare a decontărilor, de costurile tranzacţionale înalte, lipsa unui
sistem de asigurare a depunerilor care subminează încrederea în instituţiile financiare şi astfel nu
încurajează economiile. Din acest motiv statul trebuie să utilizeze economiile guvernamentale,
care presupun, în ultimă instanţă impozite mai mari, ce pot reprezenta, după cum am demonstrat
deja în capitolele anterioare, contrastimulente pentru comportamentul investiţional.
O semnificaţie deosebită în stimularea comportamentului investiţional constituie nivelul de
dezvoltare a pieţei de valori mobiliare, care prin mecanismele sale oferă oportunităţi noi de
finanţare a investiţiilor capitale. Totodată, prin instrumentele sale, aceasta oferă posibilităţi de
diminuare a riscurilor investiţionale.
Trebuie de menţionat, că până în momentul de faţă, piaţa valorilor mobiliare din Republica
Moldova nu s-a transformat într-un instrument adecvat de acumulare a resurselor financiare în
sectorul real al economiei, deservind în mare parte, interesele de stat prin asigurarea de
plasamente ale hârtiilor de valoare de stat necesare pentru acoperirea deficitului bugetar. Piaţa
valorilor mobiliare corporative este încă în starea sa incipientă de dezvoltare şi se caracterizează
prin instabilitate, caracterul speculativ al operaţiunilor, rating creditar redus al titlurilor
financiare, nivel scăzut de capitalizare etc. În aceste condiţii, credem că pentru următorii 5-10
ani, piaţa valorilor mobiliare va avea o importanţă secundară în vederea stimulării
comportamentului investiţional din sectorul real al economiei.
Factori ce determină cadrul legislativ (calitatea cadrului legislativ, nivelul de previziune
a modificărilor cadrului juridic, stabilitatea legislaţiei )
Orice ţară care îşi propune crearea unui climat investiţional favorabil trebuie să-şi asigure
ca nivel minim de pornire un cadru juridic general adecvat, inclusiv şi un cadru legislativ
investiţional. Un cadru legislativ inoportun, care se poate manifesta prin nedesăvârşirea actelor
legislative, caracterul lor contradictoriu, instabilitate legislativă, lipsa de transparenţă a unor
reglementări specifice va spori riscurile investiţionale, constituind un factor obstructiv al
comportamentului investiţional. De o semnificaţie majoră pentru investitori atât autohtoni, dar
mai cu seamă a celor externi, o constituie existenţa prevederilor de asigurare a investiţiilor,
precum şi existenţa mecanismelor interstatale de reglementare a proceselor de transfer al
capitalului. Din acest motiv, la elaborarea unui cadru juridic ce-şi propune favorizarea
investiţiilor, trebuie să se ţină cont de aceste aspecte.
De-a lungul ultimilor ani, în ţara noastră s-au făcut progrese substanţiale în adoptarea
legislaţiei specifice întru reglementarea activităţii investiţionale. Totodată, existenţa unor
disfuncţionalităţi ale cadrului juridic, precum şi caracterul instabil al acestuia, care este oarecum
firească pentru perioada de tranziţie, generează efecte negative asupra comportamentului
investiţional al unităţilor economice din Republica Moldova, împiedicând efectuarea unor
estimări investiţionale corecte. Un exemplu, în acest sens, este legislaţia fiscală din Republica
Moldova, despre al cărei caracter nedesăvârşit şi deosebit de instabil ne putem da seama din
anexa N a lucrării.
Factorii ce determină infrastructura

12
 Se poate aprecia infrastructura în Republica Moldova ca fiind slab dezvoltată. Reţelele
naţionale de drumuri auto şi feroviare sunt deteriorate, la sistemul aerian internaţional este
conectată doar capitala ţării – mun. Chişinău; serviciile prestate de sistemul hotelier sunt la un
nivel jos. În capitală nu există nici un hotel de cinci stele; practic lipseşte infrastructura de turism
intern şi de agrement.

Factorii cu manifestare la micronivel

Factori psihologici (cultura investiţională; preferinţe individuale ale investitorilor în
materie de plasament, bazate pe cunoaşterea anumitor domenii de activitate, pe existenţa
oportunităţilor de investiţii; aversiunea faţă de risc, instincte)
În opinia noastră, acest grup de factori este deosebit de semnificativ în determinarea
comportamentului investiţional al unităţilor economice, iar manifestrea nefastă a acestora se
resimte pe deplin în societatea noastră. Credem că problema principală constă în lipsa unei
culturi şi a unor tradiţii investiţionale existente în Moldova, căci după o jumătate de secol de
autoritarism politic, de centralism excesiv s-a indus un efect foarte grav prin crearea unei
atitudini psihologice negative faţă de investiţii.
În economia moldovenească, numeroasele întreprinderi încearcă să-şi depăşească anumite
dificultăţi financiare prin reducerea cheltuielilor, pornind de la sacrificarea investiţiilor. Persistă,
după cum am adus deja argumente în acest sens, tendinţa de a consuma beneficiile şi nu de a le
plasa pentru dezvoltare.
În Republica Moldova, comportamentul investiţional bazat pe principiile economiei de
piaţă, din punctul nostru de vedere, reprezintă o inovaţie economică.
Iar introducerea oricărei inovaţii economice într-o comunitate este încununată de succes
numai dacă comunitatea se poate adapta din punct de vedere cultural la această inovaţie, adică
numai dacă aceasta este aprobată şi înţeleasă din punct de vedere social. Mai cu seamă în
perioada de tranziţie, s-ar face un mare serviciu în ceea ce priveşte impactul asupra
comportamentului investiţional dacă s-ar duce o companie susţinută de stat în scopul
conştientizării în masă a rolului investiţiilor în creşterea economică. Atitudinea faţă de investiţii
nu trebuie lăsată doar pe seama fiecărui agent economic, aceasta trebuie formată, stimulată,
provocată.
Factori economici şi financiari la nivelul întreprinderilor concrete (situaţia financiară a
întreprinderii, rentabilitatea unităţii economice, mobilitatea întreprinderii, rentabilităţile
scontate a investiţiilor reale, existenţa surselor de finanţare a investiţiilor, accesibilitatea la
surse externe de finanţare, posibilitatea de dezinvestiţii)
O condiţie primordială în determinarea comportamentului investiţional o constituie
existenţa surselor de finanţare a investiţiilor. Se ştie, că investiţiile pot fi finanţate atât din surse
proprii: profit, fond de amortizare, resurse provenite din dezinvestiţii, precum şi din surse atrase,
credite bancare, împrumuturi obligatare, emisiuni de acţiuni etc.
În măsura, în care câştigurile eventuale ale întreprinderii vin să majoreze potenţialul său
financiar, rezultatele financiare ale întreprinderii pot constitui sursa principală de finanţare a
investiţiilor.
În acest sens, situaţia în vederea finanţării investiţiilor în RM din contul propriilor resurse
ale unităţilor economice se prezintă a fi extrem de nesatisfăcătoare din mai multe motive:
reducerea rentabilităţii în ramurile productive ca urmare a declinului economic general din ţară, a
restricţionării până la anulare a rolului cererii în economie, blocării producţiei, creşterii
frecvenţei neachitărilor între agenţii economici şi a altor factori; lipsa motivaţiei de a produce;
majorarea cheltuielilor de producţie din contul utilizării neeficiente a factorilor de producţie,
sporirii datoriei faţă de bugetul de stat şi cel al asigurării sociale etc.
Disponibilităţile băneşti ale unităţilor economice, provenite din amortismente, sunt
destinate, în principiu investiţiilor. Însă în realitatea noastră ele au preponderent alte destinaţii:
unităţile economice fiind în stare financiară dificilă, utilizează fondurile de amortizare pentru
finanţarea cheltuielilor curente, majorarea salariilor, premiilor etc.

13
 O altă disfuncţionalitate majoră a procesului investiţional din ţara noastră o constituie lipsa
practicării activităţii de dezinvestiţii, care presupune o transformare şi o adaptare necontenită la
cerinţele pieţei prin lichidarea sau vânzarea unor active pentru a se obţine lichidităţi în acele
domenii în care afacerile nu mai merg şi reinvestirea lor în alte afaceri agreate de piaţă.
Dezinvestiţiile sunt vitale pentru restructurarea multor unităţi economice din Moldova, totodată,
în pofida acestui fapt, acestui proces i se pun obstacole, prin faptul că încă nu s-a lămurit
definitiv problema proprietăţii asupra multor întreprinderi de producţie.
Factorii ce determină conjunctura pieţei (consumatorii, ,furnizorii, amplasamentul,
concurenţii)
Acest gen de factori, la părerea noastră, determină, în principal, oportunităţile de investiţii
ale unităţilor economice. În acest context, comportamentul investiţional va fi influenţat, în
primul rând, de cererea solvabilă la produsele şi serviciile oferite sau care se planifică a fi oferite
de către unitatea economică pe piaţă. Existenţa consumatorului şi capacitatea sporită de
cumpărare a acestuia este o condiţie necesară în activitatea de investiţii. O problemă distinctă în
acest sens o constituie posibilităţile de menţinere sau de lărgire a poziţiilor pe piaţa de desfacere.
În acest sens capacităţile joase de cumpărare a consumatorilor din ţară, concurenţa neloială,
existenţa monopolurilor pe pieţele autohtone de desfacere a mărfurilor, precum şi accesul dificil
la pieţele de desfacere internaţionale, din cauza multor factori subiectivi precum şi obiectivi,
înrăutăţesc climatul investiţional.
Factorii administrativi (calitatea managerului şi a echipei de gestiune: capacitatea de a
organiza afaceri, de a evalua perspectivele investiţionale, existenţa experienţei)
Competenţa managerială a conducătorilor se reflectă în oportunitatea deciziilor luate,
inclusiv a celor legate de investiţii. Soluţionarea dilemei de a consuma sau de a investi în scopul
dezvoltării ulterioare ţine, în mare parte, de calitatea conducerii şi a gestiunii unităţilor
economice.
În rezultatul primei etape a privatizării, proprietari au devenit mii de acţionari, asociaţi, prin
intermediul diferitor fonduri învestiţionale de privatizare şi companii fiduciare. Procesul de
schimbare a proprietăţii la noi în republică a avut loc fără a ţine seama de forma de control
asupra managementului întreprinderilor sau de mediul economic în care acestea îşi desfăşurau
activitatea. Noii "stăpâni" (ne referim la fondurile învestiţionale şi companiile fiduciare) n-au
practica necesară de dirijare cu întreprinderile mari industriale. Ei nu poartă răspunderea reală şi,
în esenţa, sunt aceiaşi manageri angajaţi cu toate neajunsurile caracteristice. Situaţia creată
necesită rezolvare cât mai urgentă pe calea concentrării capitalului şi acţionarilor pentru a deveni
proprietari reali, la fel şi activizarea învesţitională a capitalului antreprenorial şi bancar.
Pe lângă factorii analizaţi anterior, vom include în lista factorilor care determină un climat
investiţional nefavorabil şi următoarele aspecte: prezenţa pericolului deconectării sistemului
republican energetic şi de gaze de la sursele respective din cauza datoriilor enorme faţă de
furnizori; stoparea procesului de privatizare şi ineficienţa companiilor de stat; starea de
confuzie în întreprinderile privatizate contra bonuri patrimoniale şi incapacitatea lor de a stabili
relaţii de parteneriat cu companiile străine; concurenţa puternică, în continuă creştere, cu alte
ţări pe pieţele mondiale şi, îndeosebi, pe pieţele regionale, din cauza stării deplorabile şi de
permanent declin a sferei inovaţionale autohtone; gradul insuficient de calificare a
antreprenorilor autohtoni; insuficienţa dezvoltării sistemului inovaţional şi a celui de
diseminare a cunoştinţelor; dimensiunile îngrijorătoare ale economiei tenebre, existenţa unui
număr mare de organe publice centrale şi locale care sunt investite cu dreptul de a stabili reguli
obligatorii pentru agenţii economici, precum şi de a controla respectarea legislaţiei economice
etc.
Acestea fiind expuse şi analizate, vom aprecia climatul investiţional din Republica
Moldova ca fiind deosebit de riscant şi chiar incert.

14
15