Capitolul 3

DOCUMENTAŢII PRIVIND REALIZAREA INVESTIŢIEI

Subiecte de studiu
 Investiţia ca alocare şi ca proces
 Etapele fazei preinvestiţionale
 Etapele fazei investiţionale
 Etapele fazei exploataţionale
 Studiile de fezabilitate

Cuvinte-cheie:

Fază preinvestiţională, fază investiţională, fază de exploatare, documentaţie

tehnică, posibilităţi investiţionale, studiu preventiv de fezabilitate, studiu de
fezabilitate, analiză tehnico-economică, cercetări funcţionale, evaluarea proiectului
de investiţie, metoda drumului critic, metoda P.E.R.T.

2.1. PROIECTUL INVESTIŢIONAL

În economia de piaţă sau de tranziţie, forma organizatorică de bază a
procesului investiţional este proiectul investiţional, care reprezintă documentul de
bază ce determină necesitatea efectuării investiţiilor, în care, prin consecutivitatea
părţilor sale componente, se dau principalele caracteristici ale proiectului şi
indicatorii financiari aferenţi realizării acestuia.
Fiecare proiect trebuie să dispună de o bază standard, complexă de informaţii,
ce permite efectuarea independentă a evaluării ideilor propuse pentru finanţare,
printr-o metodă unică, utilă, practic, pentru orice proiect. În prezent există mai
multe metode de acest fel, dar cele mai recunoscute şi populare, în fond, sunt
metodele BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare)1, FMI (Fondul

1
A fost creată în 1991 în scopul acordării de asistenţă ţărilor din Europa Centrală şi de Est, pentru crearea şi
dezvoltarea unei economii de piaţă. Proiectele susţinute de BERD trebuie să contribuie la dezvoltarea sectorului

25
Monetar Internaţional)2, BIRD (Banca Internaţională pentru Reconstrucţii şi
Dezvoltare)3 şi UNIDO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare
Industrială). În ultimul timp, aceste metode sunt aplicate şi în Republica Moldova.
În condiţiile economiei tranziţiei, proiectul investiţional, în primul rând, este
un sistem de acţiuni a dezvoltării producţiei de mărfuri sau servicii, ce necesită
atragerea investiţiilor cu scopul obţinerii venitului scontat sau a unui efect social
aşteptat. Astfel, proiectul investiţional constituie un plan complex de acţiuni, ce
include fundamentarea raţionalităţii investiţiilor, îndreptate spre lărgirea,
modernizarea sau constituirea unui nou mod de producţie a mărfurilor în scopul de
a obţine profit.
În funcţie de tipul proiectelor investiţionale, diferă şi cerinţele de elaborare a
acestora. Pentru proiectele investiţionale mici, finanţate de întreprindere din contul
surselor proprii, fundamentarea lor tehnico-economică are un caracter restrâns. O
astfel de fundamentare nu poate conţine decât scopul elaborării proiectului
investiţional, parametrii lui de bază, volumul necesar de resurse financiare,
indicatorii eficienţei investiţiilor şi schema realizării proiectului dat.
Pentru proiectele investiţionale medii şi mari, a căror realizare necesită o
finanţare externă, este necesară o fundamentare tehnico-economică complexă
conform standardelor naţionale şi internaţionale. O astfel de fundamentare a
proiectelor investiţionale se supune unei anumite structuri logice, care poartă un
caracter unic în majoritatea ţărilor cu o economie de piaţă dezvoltată.
În conformitate cu recomandările UNIDO, proiectul investiţional trebuie să
conţină următoarele secţiuni:
a. Descrierea laconică a proiectului. În acest capitol se conţin concluziile
principalelor aspecte ale proiectului investiţional după examinarea tuturor

privat, la încurajarea investiţiilor străine directe, crearea şi consolidarea instituţiilor financiare, restructurarea
industriei, crearea unei infrastructuri moderne pentru dezvoltarea sectorului privat, promovarea întreprinderilor
mici şi mijlocii, ameliorarea mediului ambiant.
2
Fondul Monetar Internaţional a fost creat în 1947, cu scopul de a ajuta la dezvoltarea relaţiilor economice
internaţionale, prin facilitarea schimburilor valutare, echilibrarea şi armonizarea balanţelor de plăţi externe şi, în
esenţă, stabilitatea cursurilor valutare.
3
Înfiinţată în 1945 BIRD, cu sediul la Washington, a avut menirea, la început, de a finanţa refacerea economiei
ţărilor ce au suferit în cel de al doilea război mondial. După terminarea acestei misiuni şi-a asumat rolul
finanţării(creditării) unor investiţii în ţările sărace în scopurile productive, având prioritate sectorul public.

26
variantelor alternative, când concepţia proiectului, fundamentarea şi forma de
realizare a lui este deja determinată. Luând cunoştinţă de conţinutul acestui capitol,
investitorul poate trage concluzia privind faptul dacă proiectul corespunde direcţiei
activităţii şi strategiei sale investiţionale, potenţialului său de resurse investiţionale,
dacă îi convine proiectul dat ca perioadă de realizare şi durată de recuperare a
capitalului investit.
b. Ideea de bază şi premisele proiectului. În acest capitol se enumeră
principalii parametri ai proiectului, care reprezintă indicatorii determinanţi ai
realizării lui; se examinează regiunea amplasării proiectului în legătură cu mediul
extern al întreprinderii; se prezintă graficul realizării proiectului.
c. Analiza pieţei şi concepţia de marketing. Aici se descriu rezultatele
cercetărilor de marketing, se fundamentează concepţia de marketing şi se
elaborează bugetul de investiţii.
d. Materia primă şi livrările. Acest capitol conţine clasificarea tipurilor de
materie primă şi materiale folosite, cantitatea lor, existenţa materiei prime de bază
în regiune şi aprovizionarea cu ea, programul livrărilor de materie primă şi
cheltuielile aferente lor.
e. Amplasarea. În acest capitol se descriu detaliat amplasarea proiectului,
mediul înconjurător şi influenţa realizării proiectului asupra lui, condiţiile social-
economice din regiune şi climatul investiţional, starea infrastructurii comerciale şi
de producţie, alegerea locului pentru construcţie şi evaluarea cheltuielilor pentru
lucrările construcţie.
f. Proiectarea şi tehnologia. Acest capitol trebuie să conţină programul de
producţie şi caracteristica potenţialului de producţie al întreprinderii; alegerea
tehnologiei şi propunerile de obţinere a ei; planificarea detaliată a întreprinderii şi a
lucrărilor principale de construcţie; lista maşinilor şi utilajului necesar şi cerinţele
tehnice de exploatare a acestora; evaluarea cheltuielilor investiţionale necesare.
g. Organizarea conducerii. În acest capitol sunt prezentată schema
organizatorică şi sistemul conducerii întreprinderii; se argumentează structura

27
organizatorică concretă de conducere, conform sferei de activitate şi răspundere; se
examinează devizul cheltuielilor legate de organizarea conducerii.
h. Resursele de muncă. Acest capitol conţine cerinţele faţă de categoriile şi
funcţiile personalului, evaluarea posibilităţii formării lui în limita regiunii,
organizarea selecţiei, planul de instruire a angajaţilor şi evaluarea cheltuielilor
legate de aceasta din urmă.
i. Planificarea realizării proiectului. În acest capitol, se argumentează
etapele executării proiectului, se prezintă graficul implementării lui, se elaborează
bugetul proiectului.
j. Planul financiar şi evaluarea eficienţei investiţiilor. Acest capitol
conţine prognoza financiară şi tipurile de bază ale planurilor financiare, volumul
total al cheltuielilor investiţionale, metodele şi rezultatele evaluării eficienţei
investiţiilor, evaluarea riscurilor investiţionale.

2.2. Aspecte şi categorii în analiza fazelor proceselor investiţionale

2.2.1. Faza preinvestiţională

Procesul investiţional conţine următoarele faze: preinvestiţională,
investiţională şi operativă. Fiecare din aceste faze, la rândul său, se compune din
etape, iar unele din ele conţin asemenea activităţi importante ca proiectarea,
consultarea şi producţia.
Astfel, se înfăptuiesc câteva activităţi paralele ce se finisează în următoarea
etapă a procesului investiţional. Deci, când deja în primele etape ale fazei
preinvestiţionale se observă anumite grade destul de sigure ale rentabilităţii, începe
înfăptuirea operaţiunilor de înviorare a investiţiei şi plănuirea înfăptuirii
proiectului, cu toate că volumul cel mai mare al lucrului se realizează în etapa
finală a evaluării şi în faza investiţională. Pentru a micşora pierderile resurselor
limitate, este nevoie de o înţelegere clară a consecutivităţii acţiunilor la elaborarea
proiectului investiţional – de la stadiul conceptual până la exploatarea

28
întreprinderii. O atenţie deosebită trebuie să se acorde participanţilor proiectului,
adică investitorilor şi organizaţiilor ce contribuie la investire, instituţiilor
financiare, furnizorilor de utilaj şi firmelor de consultanţă.
Este foarte important ca lucrările de proiectare şi consultare să se efectueze în
toate fazele ciclului investiţional. Totodată, ele sunt cele mai importante în faza
preinvestiţională, căci succesul ori insuccesul proiectului investiţional depinde, în
special, de deciziile de marketing, tehnice, financiare, economice şi de
interpretarea lor, mai ales, la elaborarea fundamentării tehnico-economice.
Cheltuielile care apar nu trebuie să fie o piedică pentru o expertiză corespunzătoare
şi pentru evaluarea proiectului în faza preinvestiţională, căci acestea pot asigura
economisirea resurselor, până şi a celor legate de alocarea incorectă a investiţiilor
după darea obiectivului în exploatare.

Măsuri de sprijinile a investiţiei

Măsurile de sprijinile a proiectului încep cu delimitarea surselor potenţiale de
finanţare, marketing şi alte cheltuieli, necesare implementării normale a
proiectului. Începutul aplicării acestor măsuri este necesară, odată ce analiza
potenţialului sau, mai bine zis, studiul primar de fezabilitate a demonstrat o
anumită rentabilitate a proiectului.
Această apreciere primară a factorilor tehnici, financiari, economici, efectuată
în linii mari, reprezintă punctul de declin în luarea hotărârii privind începerea
măsurilor de ajutorare şi efectuării analizei tehnico-economice complete.
Trebuie luat în consideraţie faptul că multe proiecte, fiind eficiente din punct
de vedere al studiului de fezabilitate, totuşi s-au dovedit a fi nerentabile după
realizarea lor. De aceea, deseori, persoanele terţe (care reprezintă, de regulă, surse
de finanţare) cer includerea unor cerinţe adăugătoare faţă de tematica analizei
tehnico-economice sau participarea experţilor lor la efectuarea analizei.
Faza preinvestiţională include câteva etape:
 Descoperirea posibilităţilor investiţionale,
 Alegerea prealabilă a proiectului (studiu prealabil de fezabilitate),

29
  Formularea proiectului (cercetarea tehnico-economică, studiul de
fezabilitate propriu-zis),
 Evaluarea finală şi luarea deciziei de investire.

2.2.2. Analiza posibilităţilor

Pentru majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare găsirea posibilităţilor de
producţie, care pot fi folosite pentru elaborarea proiectelor investiţionale,
reprezintă o importantă barieră. Acest fapt este caracteristic pentru ţările în primele
etape de dezvoltare industrială.
În ţările cu o economie planificată, faza de elaborare a proiectelor se
simplifică, fiindcă mecanismul planificării centralizate dispune de indicatori
economici foarte exacţi, iar sarcinile pe sectoare sunt delimitate după criterii bine
stabilite. În acest caz, posibilităţile de investire se formează în mod aleatoriu şi sunt
direcţionate în sectoarele cu importanţă primordială sau sunt înlăturate golurile de
producţie ale unor obiecte concrete.
În analiza posibilităţilor se evidenţiază posibilitatea investirii sau e prezentat
machetul proiectului, care, după ce va fi dovedită rentabilitatea propunerii făcute,
aceasta va fi supusă unei analize ulterioare pe următoarele direcţii:
a) resursele naturale ce pot fi procesate sau utilizate în producţie (de
exemplu, pădurile), pentru funcţionarea întreprinderilor de industrializare
a lemnului;
b) unităţile agricole existente, care pot sta la baza unui domeniu de
producţie;
c) cererea viitoare de unele mărfuri, ce poate creşte datorită sporirii
numărului populaţiei sau a capacităţii de cumpărare;
d) mărfuri importate şi posibilităţi de înlocuire a importului;
e) sectoarele industriei prelucrătoare, ce funcţionează eficient în străinătate
şi deţin un nivel de dezvoltare, capital, forţă de muncă, resurse naturale şi
o situaţie economică general identică.
f) posibilităţi de legătură cu alte ramuri, atât autohtone cât şi din străinătate.

30
 g) posibilităţi de diversificare, de exemplu, producţia farmaceutică într-un
complex petrolier;
h) posibilităţi de creştere a volumului de producţie în vederea atingerii
volumului optim al producţiei;
i) climatul general investiţional;
j) politica industrială;
k) costul şi prezenţa factorilor de producţie;
l) posibilitatea exportului.
Analiza posibilităţilor are un caracter destul de general şi se bazează, în
principiu pe date destul de evazive, nu pe analize exacte. Datele privind
cheltuielile, de regulă, se iau din proiectele similare existente, adică nu din
materialele prezentate de furnizorii contractaţi etc. În funcţie de caracterul
condiţiilor analizate, urmează să se efectueze sau o analiză generală a
posibilităţilor sau o analiza pentru un proiect concret, sau şi una şi alta.
Analiza posibilităţilor generale. Asemenea cercetări au fost efectuate în unele
ţări dezvoltate cu ajutorul instituţiilor de stat în scopul precizării cererii de
investiţii. Există trei tipuri de cercetări:
a) cercetarea regiunii, are ca scop descoperirea posibilităţilor într-o regiune
anumită, de exemplu, într-un sector administrativ sărac sau apropiat de
porturi maritime.
b) cercetarea sectoarelor, destinată analizei posibilităţilor într-un anumit
sector ca cel al materialelor de construcţie sau produselor alimentare.
c) cercetări privind resursele, destinate descoperirii posibilităţilor, bazate pe
folosirea resurselor naturale, agricole sau industriale. De exemplu, cele
ale întreprinderilor silvice, industriei produselor petroliere.
Analiza posibilităţilor proiectelor concrete. Aceste cercetări trebuie efectuate
în corespundere cu descoperirea iniţială a posibilităţilor de investire sub formă de
producţie, ce ar putea fi fabricată în ţară. De aceste posibilităţi investiţionale ar
trebui să ia cunoştinţă investitorii potenţiali.

31
 Analiza posibilităţilor unor proiecte concrete, care se efectuează mai des decât
analiza generală a posibilităţilor, poate fi definită ca o transformare a ideilor
generale într-o propunere concretă de investire.
Informaţia ce se conţine în analiza posibilităţilor unui proiect nu necesită
cheltuieli prea mari pentru pregătirea ei, fiindcă aceasta este destinată evidenţierii
aspectelor principale ale propunerii posibile. Sarcina unei astfel de analize constă
în stabilirea şi evidenţierea caracterului investiţiei.

2.2.3. Studiul preventiv de fezabilitate

Definirea proiectului trebuie efectuată printr-o analiză mai amănunţită, deşi un
studiu tehnico-economic este costisitor şi îndelungat. Astfel, înainte de a începe
analiza tehnico-economică, e nevoie de a efectua un studiu preventiv de
fezabilitate pentru formularea liniilor generale ale proiectului investiţional, având
drept condiţii principale:
a) posibilitatea investirii este atât de atrăgătoare, încât hotărârea de
efectuare a investiţiei poate fi luată chiar în etapa studiului preventiv de
fezabilitate;
b) concepţia proiectului îndreptăţeşte o analiză detaliată, ce se efectuează în
timpul studiului de fezabilitate;
c) toate aspectele proiectului investiţional au o importanţă mare din punct
de vedere al posibilităţii realizării proiectului şi determină necesitatea
unei cercetări amănunţite prin efectuarea cercetărilor funcţionale şi
auxiliare, de exemplu, studiul peţii, testările de laborator, testări
înfăptuite pe baza unui proiect de producţie real;
d) informaţia dată este suficientă ca să se determine faptul că proiectul nu
este rentabil sau destul de rentabil pentru un singur investitor sau un grup
de investitori.
Studiul preventiv de fezabilitate (SPF) poate fi considerat o etapă de legătură
între cercetarea posibilităţilor şi analiză tehnico-economică (STE) detaliată, astfel
încât diferenţele dintre aceste etape să constea în gradul de detaliere al studiului.

32
De aceea, chiar şi în etapa SPF, este nevoie de cercetarea tuturor alternativelor
economice:
a) piaţa şi potenţialul întreprinderii: efectuarea cercetării cererii şi pieţei,
vânzărilor şi marketingului, programului de producţie şi posibilităţilor
întreprinderii;
b) cheltuielile materiale;
c) locul amplasării întreprinderii;
d) aspectele tehnice ale proiectului: tehnologiile şi utilajele, obiectele de
construcţii sociale;
e) cheltuielile facturate: de producţie, administrative şi comerciale;
f) cadrele: forţa de muncă;
g) realizarea proiectului;
h) analiza financiară: cheltuielile de investiţii, finanţarea proiectului,
costurile de producţie şi profitabilitatea comercială.
SPF trebuie să aibă aceeaşi structură ca şi în cazul analizei tehnico-
economice.
În cazurile în care analiza posibilităţilor proiectului se expune descoperirii
posibilităţilor investiţionale, etapa SPF, de regulă, nu este necesară. De asemenea,
această etapă poate fi evitată, dacă analiza posibilităţii sectorului sau resurselor
conţine date suficiente despre proiect sau pentru efectuarea STE, sau dezicerea de
executarea proiectului, însă doar în cazurile în care partea economică a proiectului
este neclară, dacă acest aspect nu a fost studiat amănunţit în cadrul studiului pieţei
sau, într-o analiză funcţională, nu a fost remarcată rentabilitatea proiectului.
Pentru determinarea unor componente mai mici ale cheltuielilor investiţionale
şi ale costurilor de producţie, putem folosi variante prescurtate, dar acestea nu se
cuvine să fie folosite pentru determinarea unor componente mari ale cheltuielilor.
Aceste componente trebuie evaluate în SPF, însă nu trebuie să fie bazate doar pe
preţurile oferite de firme.

33
 Cercetări funcţionale (secundare). Cercetările funcţionale reprezintă o latură
sau un suport pentru celelalte două cercetări de bază ale fazei preinvestiţionale:
studiul preventiv de fezabilitate şi, respectiv, însuşi studiul de fezabilitate.
De fapt, cercetarea funcţională nu este altceva decât o motivaţie pentru o
cercetare tehnică, economică şi comercială mai largă. Ea se realizează şi se alătură
proiectului în funcţie de obiectul şi scopul investiţiei, însă cel mai des se întâlnesc
asemenea tipuri de cercetări în cazul proiectelor mari.
În general, pot fi alese câteva direcţii, care implică faza cercetării funcţionale:
a) cercetarea pieţei posibilului produs, inclusiv prognozarea cererii pe
această piaţă şi posibilitatea de penetrare a ei;
b) analiza preţurilor la produsul dat de pe piaţă şi evoluţia acestuia în viitor;
c) efectuarea diferitelor expertize şi experimente în domeniul dat;
d) cercetările de ordin tehnic, dacă proiectul conţine tehnici şi tehnologii
sofisticate.
De obicei, aceste cercetări se efectuează înainte de perfectarea studiului de
fezabilitate sau concomitent cu aceasta, prezentându-se ca o parte componentă a
celui din urmă. Sunt însă cazuri când cercetarea funcţională se efectuează înainte
de etapa studiului preventiv de fezabilitate. În situaţia în care costurile reprezintă
factorul de bază pentru implementarea proiectului, realizarea cercetării funcţionale
ar putea pune sub semnul întrebării viitorul acestui proiect.
Există situaţii în care faza funcţională poate fi executată separat de cele două
etape, când aceasta nu poate fi inclusă în limitele lor. Cercetarea funcţională poate
fi realizată şi după etapa analizei tehnico-economice, în unele situaţii când etapa
respectivă presupune o analiză mai amplă a unui anume aspect al proiectului.
Costul cercetării funcţionale este condiţionat direct de costul etapei de
formulare (tehnico-economică), fiindcă unul din scopurile acestei cercetări constă
in minimizarea costurilor studiului de formulare.
De exemplu, dacă costul studiului preventiv de fezabilitate al unui proiect este
de 20000$, iar costul etapei tehnico-economice – de 100000$, va fi iraţional
efectuarea unei cercetări a pieţei de 100000$. În acest caz, e absolut necesar de a

34
trece imediat la etapa de formulare (tehnico-economică) a proiectului. Însă situaţia
se schimbă dacă cercetarea pieţei va costa 20000$. În acest caz va fi de dorit să se
realizeze mai întâi o cercetare suplimentară a pieţei şi, dacă se va purcede la etapa
tehnico-economică de bază (formularea proiectului), se vor obţine rezultate
satisfăcătoare.

2.2.3-a. Studiul de fezabilitate

Cercetarea tehnico-economică constituie baza tehnică, economică şi
comercială necesară pentru a lua decizia de a investi într-un anumit proiect. Ea ar
trebui deci să orienteze şi să analizeze toate elementele mai importante privind
fabricarea produsului sau acordarea serviciului propus (obiectul de investiţie),
concomitent cu variantele alternative ale proiectului. O astfel de cercetare trebuie
să contribuie esenţial la elaborarea reuşită a proiectului, ţinând cont de toate
costurile de investiţie, de veniturile posibile etc.
Pentru aceasta, e necesar să fie elaborat şi respectat un proces complex de
reacţii inverse (feed back), care ar include un set de variante alternative pentru
programul respectiv, precum alegerea celor mai eficiente tehnologii, organizarea
muncii personalului etc. Dacă datele obţinute nu justifică viabilitatea proiectului,
trebuie efectuate unele schimbări referitoare la parametrii şi programul de lucru,
factorii materiali sau tipurile de tehnologii folosite, pentru a asigura rentabilitatea
scontată. Studiul de fezabilitate are ca scop optimizarea ipotezelor şi deciziilor
privind realizarea proiectului de investiţii, precum şi a variantelor alternative ale
acestuia.
Stabilirea consumurilor de investiţii propuse nu este raţională decât atunci
când acestea cuprind toate aspectele proiectului, luând în consideraţie costul
tuturor componentelor lui. Proiectul se va prezenta sub forma unor scheme, care
vor servi drept structură de sprijinire a muncii asupra acestui proiect.
O mare parte a studiului de fezabilitate include un set similar sau aproape
similar de întrebări. Cu toate acestea, pot exista deosebiri privind obiectivele şi
scopurile cercetării, ce depind de caracterul investiţiei, complexitatea tehnologiei,

35
stabilitatea costurilor factorilor de producţie. În general, însă, studiul de fezabilitate
calitativ trebuie să includă o analiză amplă a tuturor componentelor proiectului şi a
rezultatelor implementării lui. De aceea investitorul cu un grad înalt de intoleranţă
faţă de risc ar trebui să aloce destule mijloace pentru realizarea acestui studiu, căci
un studiu calitativ va face să crească semnificativ şansele obţinerii profitului
scontat.
Pregătirea studiului de fezabilitate trebuie să răspundă la unele întrebări
privind aspectele de bază ale proiectului, după o analiză amănunţită a tuturor
variantelor alternative. Concluziile şi recomandările ulterioare ale grupului de
experţi trebuie neapărat să fie explicate şi motivate.
Analiza tehnico-economică concentrează şi dezvoltă toate aspectele şi
momentele importante, precum gradul de veridicitate a informaţiilor despre mediul
de afaceri existent, eficienţa proiectului, gradul de risc, prognoza pieţei, tendinţele
tehnologice, schema proiectului.
Prognoza reprezintă unul din cele mai importante aspecte privind realizarea
studiului, care se bazează pe date curente şi pe calculele în baza acestora. În
practică, însă, deseori se abordează experienţa statelor mai dezvoltate în realizarea
unui astfel de studiu, care poate fi imprecis în condiţiile unei economii de tranziţie.
Aceasta se datorează faptului că cercetarea nu cuprinde factorii specifici ţării date,
ce poate orienta investitorul spre o folosire ineficientă a resurselor de care dispune.
În acest context, studiul (cercetarea) trebuie să ţină cont de o serie de aspecte, ca:
factorii de producţie existenţi, specificul pieţei, condiţiile de muncă etc.; o astfel de
abordare presupune analiza proiectului din punctul de vedere al veniturilor şi
cheltuielilor.
Analiza tehnico-economică poate fi orientată spre o anume piaţă, ori spre
anumiţi factori materiali. Astfel, investitorul se va baza pe cererea existentă
(prevăzută) sau pe unii factori materiali (energie, materie primă etc.). Însă, luând în
consideraţie faptul că cererea şi analiza pieţei sunt absolut indispensabile studiului
de fezabilitate, acestora li se acordă o atenţie mai mare decât factorilor materiali.
De reţinut faptul că analiza tehnico-economică nu este un obiectiv pentru

36
investitor, ci doar un instrument, o modalitate de a răspunde la întrebarea: să
investească în proiectul dat sau nu, al cărei răspuns nu va coincide de fiece dată cu
concluziile cercetării. De fapt, în practică este foarte greu să găseşti vreun exemplu
când investitorul s-a bazat doar pe analiza tehnico-economică la luarea deciziei
investiţionale.
Astăzi, un studiu calitativ de fezabilitate (cercetarea tehnico-economică) se
încadrează într-o structură care va cuprinde următoarele 9 direcţii (secţiuni), ce
trebuie analizate:
1. Motivaţia şi istoria proiectului
 Numele, prenumele (denumirea) şi adresa proiectantului;
 Motivaţia realizării proiectului;
 Scopul proiectului şi caracterele generale bazate pe o strategie previzibilă,
inclusiv determinarea regiunii geografice şi nişei de piaţă (internă sau externă);
 Localizarea proiectului: orientarea spre piaţă, resursele materiale. Politica
economică specifică proiectului.
2. Analiza generală a pieţei şi a concepţiei de marketing
 Concluziile trase în urma cercetărilor de marketing privind: mediul de afaceri,
segmentarea pieţei (consumatorii reali, nominali), canalele de realizare,
concurenţa, ciclurile de viaţă (ale sectorului, produsului etc.);
 Descrierea indicilor anuali ai cererii de piaţă (cantitate, preţ) şi livrărilor
(trecute, actuale şi viitoare);
 Explicarea şi motivarea strategiilor de marketing alese pentru atingerea
scopurilor propuse;
 Calcularea şi explicarea eventualelor cheltuieli de marketing, elementelor
programelor de vânzări şi încasări (preţ, cantitate, nişă de piaţă etc.);
 Descrierea influenţei proiectului asupra: materiei prime şi livrărilor, localizării
în spaţiu, mediului înconjurător, programului de producţie, tehnologiei,
capacităţii de producţie a întreprinderii.
3. Materie primă şi livrări
 Descrierea situaţiei generale privind:
37
  Materia primă;
 Semifabricatele;
 Utilajele;
 Piesele de schimb etc.
 Calcularea necesarului anual de livrări de resurse materiale;
 Căutarea şi a selectarea cât mai multor resurse ieftine şi strategii optime.
4. Amplasarea în spaţiu şi mediul înconjurător
 Identificarea şi deservirea amplasării obiectului investiţiei, inclusiv:
 Influenţa asupra ecologiei şi mediului înconjurător;
 Politica social-economică, stimulări, restricţii;
 Infrastructură.
 Identifica aspectelor critice şi motivarea localizării obiectului investiţional;
 Analiza în linii generale a principalelor costuri legate de amplasarea obiectului.
5. Proiectarea şi tehnologia
 Identificarea programei şi capacităţii de producţie a întreprinderii;
 Motivarea tehnologiei alese, evaluarea suficienţei acesteia din punct de vedere
al complexităţii, ajunsurilor, neajunsurilor, ciclului de viaţă etc.;
 Identificarea schemei şi limitelor (cadrul) proiectului;
 Calcularea costului principalelor elemente ale obiectului investiţiei (utilaje,
tehnologii, know-how);
 Supunerea analizei lucrărilor de construcţie a obiectelor sociale (cămine,
ospătării etc.).
6. Organizarea activităţii
 Identificarea structurii organizatorice de bază, schemei şi mijloacelor
gestionării.
7. Resursele umane (de muncă)
 Determinarea mediului social-economic şi cultural pentru cerinţele incluse în
proiect ca: necesarul de forţă de muncă, condiţii de calificare, angajarea
experţilor străini etc.;

38
 Identificarea cadrelor de bază din punct de vedere cantitativ şi calitativ
(calificarea).
8. Schema implementării proiectului
 Determinarea duratei construcţiei imobilului şi montării utilajului;
 Determinarea activităţilor necesare pentru realizarea la timp a proiectului,
9. Analiza financiară şi evaluarea investiţiilor
 Scurtă descriere a criteriilor ce determină evaluarea investiţiilor;
 Elaborarea devizului:
 Costul lotului de pământ pe care se va situa obiectul investiţiei;
 Costul imobilului şi cheltuielile privind construcţiile sociale;
 Utilaj şi tehnologii;
 Utilaj auxiliar;
 Capital statutar (acţionar);
 Necesitatea de capital circulant etc.
 Cheltuielile aferente produselor comercializate:
 Cheltuieli de exploatare;
 Amortizarea;
 Cheltuieli aferente activităţii de marketing,
 Cheltuieli de finanţare.
 Finanţarea proiectului:
 Sursele de finanţare;
 Influenţa exercitată asupra proiectului de cheltuielile de finanţare şi servire
a datoriilor privind finanţarea dată;
 Politica de stat în domeniul finanţării.
 Evaluarea investiţiei:
 Calcularea beneficiilor de cash flow-uri incrementale;
 Stabilirea duratei de recuperare a investiţiei;
 Calcularea profitului obţinut în baza capitalului investit şi acţionar;

39
  Calcularea profitului ce revine fiecărui coparticipant (în cazul
întreprinderii mixte);
 Influenţa economică şi financiară a proiectului asupra economiei naţionale.
 Aspectele confuze ale proiectului, inclusiv, riscurile, strategiile şi mijloacele de
gestiune a riscurilor, variabilele critice de ordin micro- şi macroeconomic şi
posibila lor influenţă asupra realizării financiare a proiectului.
 Evaluarea economiei naţionale;
 Concluzii:
 Avantajele principale ale proiectului;
 Deficienţe şi lacune;
 Şansele de implementare a proiectului.4

2.2.4. Culegerea informaţiei, datelor pentru efectuarea

analizei tehnico-economice
Deşi identificarea mărimii investiţiei trebuie făcută cu o exactitate maximă,
totuşi cheltuielile pentru colectarea datelor şi, în special, pierderile de timp nu
totdeauna pot fi justificate. Din acest motiv, e necesar ca persoanele care se ocupă
de elaborarea proiectului să abordeze diferite ipoteze, iar acestea, la rândul lor, să
fie dezvăluite în cadrul cercetărilor.
Evaluarea mărimii investiţiilor care pot fi grupate după gradul de precizie a
estimărilor, după costuri şi timp, se efectuează prin câteva metode:
a. Folosirea sistemului de tendere.
Această metodă este cea mai eficientă, însă şi cea mai scumpă.
b. Folosirea costurilor proiectelor similare.
c. Folosirea parametrilor ce determină costul unei unităţi, care apare în baza
proiectelor reciproc comparabile. Aceste unităţi se exprimă, de exemplu,
prin costul unui metru cub de spaţiu interior sau a unui metru pătrat de
spaţiu de construcţie.

4
United Nations. Extract of Industrial Feasability studies, V-1., Idustrial planing and programing series, No7.
(ID/SER.5/7); Sales nom: 73.2.B.4

40
 d. Analiza rezultatelor în funcţie de părţile funcţionale ale proiectului, bazate
pe costurile proiectelor existente. În acest caz, exactitatea scade, crescând
probabilitatea omiterii unor secţiuni ale proiectului.
Evaluarea costului investiţiei se află în dependenţă strictă faţă de o seamă
factori, ca:
a) inflaţia anuală;
b) variaţia cursului valutar;
c) specificul ţării respective (de exemplu, clima, care poate cauza unele
cheltuieli suplimentare pentru procurarea aparatelor de aer condiţionat);
d) cadrul juridic existent.
O importantă sursă de date pentru cercetarea tehnico-economică reprezintă
informaţia parvenită din anunţurile publicate în ziare şi broşuri de diferite asociaţii,
bănci, organisme internaţionale. De menţionat faptul că culegerea informaţiei este
un proces foarte important. Din acest motiv, e necesar de a alege metoda optimă de
colectare, stocare şi prelucrare a informaţiei.

2.2.5. Evaluarea proiectului

Stadiul de evaluare implică întregul ansamblu de informaţii în termene de
intrări şi ieşiri, precum şi aplicarea criteriilor de investiţie, specificate anterior,
pentru a genera un “mix” optim al capitalului. O firmă trebuie să decidă dacă
trebuie să aplice modele riguroase şi sofisticate de evaluare sau să utilizeze modele
destul de simple pentru a le înţelege şi, totuşi, suficient de complicate pentru a
întruchipa cele mai importante relaţii într-un mediu real.
Majoritatea firmelor operează cu o serie de criterii de investiţie. Evaluarea
unui proiect de investiţii este la fel de exactă ca ipotezele pe care acesta se bazează.
O considerare atentă este necesară privind influenţa exercitată asupra investiţiilor
de asemenea factori-cheie, precum pieţele, economia, producţia, finanţele şi
oamenii. În continuare, prezentăm o scurtă listă de întrebări ce schiţează
considerentele principale.

41
Factori de marketing

1) La care segment de piaţă se referă o propunere de investire?

2) Cât de critică este propunerea pentru strategia de marketing?
3) Depăşeşte oare durata de viaţă a activelor durata de viaţă economică a
produsului?
4) A fost efectuată vreo investigaţie a pieţei care să susţină asumările din
domeniul marketingului în cadrul propunerii date?
5) În cazul unei propuneri de expansiune:
a) capacitatea pieţei a ajuns sau a trecut de apogeu?
b) va putea oare fi vândută cantitatea proiectată?
c) cum vor afecta astfel de creşteri mărimea pieţei, preţurile şi marjele
comerciale?
d) s-ar putea oare printr-un “război de preţuri”, adică prin reducerea
preţurilor, să se obţină o creştere a volumului de produse vândute?
6) În cazul unui produs nou, a fost oare acesta testat complet sau suficient?

Factori de producţie

1) Ce etapă a ciclului vital a atins produsul, specificat în propunerea de

investiţii (lansare, dezvoltare, maturitate, declin)? Cum se raportează
aceasta la asumările privind volumul, costurile pe unitate şi preţurile de
vânzare?
2) E cunoscută oare vreo experienţă de exploatare a unei investiţii similare
celei propuse:
 în interiorul organizaţiei?
 în afara organizaţiei?
3) Daca da, atunci cum poate fi utilizată o astfel de experienţă?
4) Poate oare tehnologia de producţie să atingă parametrii necesari privind
calitatea, timpul şi costurile specificate sau asumate în propunere?
5) Cum vor influenţa investiţiile capacitatea de producţie utilizată pe termen
scurt şi mediu?
42
Factori financiari

1) Sunt oare justificate ratele de actualizare ce au fost stabilite în această

propunere?
2) Oferă proiectul oportunităţi speciale de finanţare (de exemplu,
împrumuturi cu costuri reduse specific legate de un anume proiect)?
3) În plus, la asumările actuale, au fost cuantificate “cel mai bun” şi “cel mai
rău” scenariu?
4) S-a efectuat o analiză a senzitivităţii? Ce scădere de procentaj în indicatorii
cheie poate să determine inacceptabilitatea proiectului?
5) În ce măsură riscul proiectului apare din factorii microeconomici (adică,
riscul specific, precum înteţirea luptei concurenţiale) sau din factorii
macroeconomici (adică, riscul de piaţă sau sistematic, precum politica
economică a guvernului)?

Factorii economici externi

1) În ce măsură succesul proiectului depinde de fluctuaţiile următorilor factori

economici externi:
(a) modificarea ratelor de schimb valutar;
(b) preţurile mărfurilor;
(c) ratele inflaţiei;
(d) ratele dobândii;
(e) politica economică şi fiscală a guvernului.
2) În ce măsură viabilitatea proiectului depinde de subvenţiile
guvernamentale şi de alte stimulente? Ce costuri (economice şi sociale)
implică? (De exemplu: reamplasarea (relocalizarea) unei fabrici, provocată
de generoase stimulente guvernamentale, poate duce la transferul
personalului, care va fi dependent de continuitatea proiectului.)

43
 Factori “umani”
Un motiv major, din a cărui cauza proiectele nu ajung să corespundă
aşteptărilor iniţiale, este ignorarea “problemelor umane”. Proiectele mari implică
schimbări structurale şi afectează motivaţia managerială.
1) Va avea nevoie proiectul de suplimentarea numărului de muncitori sau de
o instruire mai temeinică a personalului?
2) Este managementul capabil să facă faţă cerinţelor proiectului?
3) Este oare persoana sau echipa, care a propus şi a elaborat proiectul
investiţional, cea mai potrivită şi pentru implementarea acestuia?
4) Sunt oare adecvate structurile manageriale existente şi procedurile
practicate de firmă pentru noul proiect investiţional?
5) Ce efect va produce noua investiţie asupra managementului şi a forţei de
muncă existente?
6) Au fost consultaţi angajaţii şi sindicatul?

2.3. Faza investiţională

Faza investiţională a unui proiect de amploare diferă considerabil de cea a
unui proiect mic. Astfel înfăptuirea unei investiţii de proiect se poate împărţi în
câteva etape:
a) negocierile propriu-zise şi încheierea contractelor;
b) elaborarea documentaţiei tehnice şi de proiect;
c) construcţia;
d) pregătirea cadrelor;
e) darea în exploatare a obiectului.

1. În etapa negocierilor şi încheierii contractelor se diferenţiază obligaţiile

juridice în domeniul finanţării proiectului, procurării tehnologiilor, construcţiilor,
clădirilor, utilajelor şi instrumentelor necesare în faza de exploatare.

44
 În această etapă se semnează contractele între investitori, pe de o parte, şi
instituţiile financiare, consultanţi, arhitecţi, clienţi, deţinători de patente şi licenţe,
intermediari, furnizorii de utilaje şi materii prime, pe de altă parte. Derularea
negocierilor şi întocmirea contractelor au loc în toate fazele procesului
investiţional, cu excepţia fazelor contractului „la cheie”, care sunt mai mici, dar
mai costisitoare. Cercetările preinvestiţionale formează baza pentru faza
investiţională. Însă hotărârile luate în faza investiţională nu întotdeauna coincid cu
recomandările întocmite în faza preinvestiţională. Negocierile directe şi întocmirea
contractelor deseori implică modificări şi noi idei de perfecţionare a proiectului,
ceea ce duce la creşterea costurilor investiţionale.
2. Pregătirea documentaţiei tehnice prevede întocmirea graficelor de lucru,
alegerea locului de amplasare, proiectarea obiectului, elaborarea unui plan
amănunţit de exploatare şi de instalare a utilajului, precum şi alegerea finală a
tehnologiei şi utilajului.
3. Etapa construcţiei include pregătirea spaţiului de amplasare a obiectului,
construcţia clădirilor şi pregătirea utilajului în corespundere cu programul întocmit.
4. De faza pregătirii cadrelor, care practic coincide cu cea a construcţiei,
adesea depinde nivelul creşterii profitabiltăţii şi rentabilităţii producţiei.
5. Darea în exploatare, de obicei de scurtă durată, este un moment foarte
important în implementarea proiectului. Este un moment de legătură între faza
precedentă (investiţională) şi cea ulterioară, adică de exploatare. Succesul obţinut
în această etapă demonstrează eficienţa planificării şi executării proiectului şi
determină funcţionarea programului în viitor.
În etapa investiţiei apar mari obligaţii financiare, iar schimbările din proiect
pot avea grave consecinţe financiare. Un grafic neraţional, întreruperi în
construcţii, furnizări de materii prime şi materiale, amânarea dării în exploatare
etc. fără îndoială duc la creşterea cheltuielilor de investiţii şi la reducerea
rentabilităţii proiectului.

45
 În faza preinvestiţională calitatea şi stabilitatea proiectului au o mai mare
însemnătate decât factorul timp, iar în faza investiţională factorul timp are
importanţă majoră.

2.4. Faza de exploatare

Problemele ce apar în faza de exploatare trebuie privite dintr-o perspectivă de
scurtă sau de lungă durată. Prin perspectiva de scurtă durată se are în vedere
perioada de începere a ciclului producţiei propriu-zise, în care pot apărea astfel de
probleme, ca cea a implementării tehnologiei, cea a utilajelor sau a unei
productivităţi a muncii nesatisfăcătoare, precum şi problema insuficienţei de
personal administrativ calificat şi de forţă de muncă. Aceste probleme trebuie, însă,
relevate încă în faza de elaborare a proiectului. Şi schimbările cuvenite trebuie
introduse în aceeaşi fază.
Perspectiva pe termen lung evidenţiază doi factori: pe de o parte, costurile de
producţie, iar pe de altă parte veniturile din vânzări. Aceşti factori sunt condiţionaţi
de analizele efectuate în faza preinvestiţională. Dacă analizele vor fi greşite, baza
tehnico-economică a activităţi de producţie va fi pusă în primejdie, iar dacă
neajunsurile se vor depista abia în etapa de exploatare, înlăturarea lor va fi foarte
costisitoare şi anevoioasă.
Descrierea de mai sus a fazei investiţionale şi a celei operative, desigur, este
foarte succintă, dar totuşi pot apărea şi alte aspecte care îşi vor exercită influenţa în
perspectivă pe termen scurt şi pe termen lung. Mulţimea problemelor, ce trebuie
discutate pe parcursul desfăşurării acestor etape, vădeşte importanţa fazei
preinvestiţionale, care asigură fundamentul pentru celelalte etape.
În cazul efectuării unei analize preinvestiţionale nesatisfăcătoare, modificarea
proiectului va prezenta pe plan tehnico-economic greutăţi considerabile, indiferent
de modul în care a fost realizat şi cât de bine funcţionează.

46
 Concluzie
Succesul unui proiect investiţional depinde de perspicacitatea specialiştilor de
a-şi contura o viziune clară asupra consecutivităţii acţiunilor de elaborare a
proiectului – din faza conceptuală până în cea de exploatare.
În realizarea oricărui obiectiv de investiţii, proiectarea joacă rolul principal
prin faptul că această primă etapă de lucru direcţionează întreaga activitate
ulterioară până la darea în exploatare a obiectivului respectiv. De puterea de
concepţie a personalului din proiectare, de competenţa cu care acesta reuşeşte să
abordeze toate problemele de ordin tehnic şi tehnologic, depinde în mare măsură
obţinerea rezultatelor prognozate prin fundamentarea deciziei de investiţie privind
obiectivul respectiv. Iar în etapa de evaluare se optează pentru una din variantele
concepute în faza preinvestiţională, prezentând comparativ şi în perspectivă
posibilităţile viitoare pentru investitor.

Întrebări şi teme pentru verificarea cunoştinţelor

1. Enumeraţi şi explicaţi conţinutul elementelor proiectului investiţonal.
2. Definiţi fazele procesului investiţional.
3. Enumeraţi etapele fazei preinvestiţionale.
4. Enumeraţi şi caracterizaţi etapele fazei investiţionale.
5. Caracterizaţi faza de exploatare a investiţiei.
6. Delimitaţi diferenţele dintre studiul preventiv de fezabilitate şi studiul de
fezabilitate.
7. Identificaţi şi explicaţi structura studiului de fezabilitate.
8. Specificaţi factorii determinanţi ai procesului de evaluare a proiectului de
investiţie.
9. Explicaţi conţinutul analizei drumului critic în evaluarea proiectelor de
investiţii.
10. Enumeraţi etapele de lucru utilizate în aplicarea drumului critic.

Test grilă:

47
1. Analiza oricărui proiect de investiţie se face prin prisma:
a) investitorului şi furnizorului
b) investitorului şi economiei naţionale
c) investitorului şi cumpărătorului
d) tipului de investiţie
2. Procesul investiţional include următoarele faze:
a) preinvestiţională
b) investiţională
c) postinvestiţională
d) de exploatare
3. Care dintre indicatorii enumeraţi sunt specifici studiilor de fezabilitate?
a) venitul net actualizat şi pragul de rentabilitate
b) termenul de recuperare a investiţiei
c) rata de rentabilitate
d) rata de profitabiltiate
4. Schema de desfăşurare a vieţii economice a unui obiectiv de investiţii
include următoarele elemente:
A. Scoaterea din funcţiune a obiectivului
B. Realizarea lucrărilor de investiţii
C. Punerea în funcţiune a investiţiei şi recepţia lucrărilor de către
beneficiar
D. Atingerea parametrilor proiectaţi
E. Aprobarea documentaţiilor tehnico-economice şi deschiderea
lucrărilor de investiţii
F. Adoptarea deciziei de a investi
G. Apariţia necesităţii unei noi investiţii
H. Fundamentarea necesităţii noii investiţii
I. Elaborarea documentaţiei tehnico-economice
J. Funcţionarea noului obiectiv în regim normal

48
 a) H, F, I, E, B, A, C, D, G, J
b) G, H, F, I, E, B, C, D, J, A
c) B, A, C, J, D, F, E, I, H, G
d) E, I, F, D, B, A, H, G, J, C
5. Care din elementele enumerate reprezintă componentele proiectului
investiţional?
a) descrierea proiectului
b) planificarea implementării proiectului
c) analiza pieţei şi conceptului de marketing
d) resursele de muncă

Bibliografie
1. D. Costache. „Eficienţa economică, criterii de evaluare”, Bucureşti,
colecţia Conducerea modernă, 1998, p.31-42;
2. M. Stoian. „Gestiunea investiţiilor”, ed. ASE Bucureşti, 2003, p.87-105;
3. I. Românu, I. Vasilescu. „Eficienţa economică a investiţiilor şi a
capitalului fix”. Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1993, p.116-229.

49