TEMA 2.

ACTIVITATEA INVESTIŢIONALĂ LA NIVEL DE ÎNTREPRINDERE

2.1. Factorii de influenţă asupra activităţii investiţionale și trăsăturle acesteia

2.2. Strategia si politica investiţională a firmei

2.1. Factorii de influenţă asupra activităţii investiţionale și trăsăturle acesteia

Activitatea investiţională la nivel de întreprinere este influenţată de diverşi factori, care pot fi
grupaţi în funcţie de apartenenţa sa. Astfel, distingem factorul tehnico-ştiinţific, factorul
managerial (structural, organizatoric, decizional), 'actorul economic, factorul social şi
factorul ecologic. Fiecare factor cuprinde câţiva indicatori rezultativi, cum ar fi:

1. Sporirea numărului brevetelor de invenţie.

2. Creşterea ponderii producţiei certificate, a proceselor tehnologice
I. Factorul tehnico - avansate.
ştiinţific 3. Ponderea noilor tehnologii informaţionale, utilizarea
reţelei de INTERNET.

II. Factorul managerial 1. Schimbarea structurii de producere şi organizatorice a

(structural, Întreprinderilor.
organizatoric, 2. Perfecţionarea sistemului de gestionare a producerii.
decizional) 3. Estimarea deciziilor manageriale.

1. Ponderea mărfurilor cu cost mare de producţie în

volumul global al vânzărilor.
2. Creşterea profitului şi rentabilităţii.
3. Reducerea termenului de recuperare a investiţiilor.
III. Factorul economic
4. Finalizarea obiectelor de construcţie capitală.
5. Accelerarea rotaţiei mijloacelor circulante, sporirea
randamentului capitalului fix.

1. Creşterea gradului de satisfacere a necesităţilor vitale

şi de securitate a lucrătorilor.
2. Satisfacerea nevoilor sociale şi spirituale ale
personalului.
IV. Factorul social
3. Formarea noilor locuri de muncă, îmbunătăţirea
condiţiilor de muncă a angajaţilor.
4. Sporirea veniturilor, pensiilor lucrătorilor.

V. Factorul ecologic 1. Protejarea populaţiei contra substanţelor poluante din

atmosferă, sol, apă.
2. Scăderea volumului deşeurilor de produc ţie.
3. Ameliorarea ecologică a mărfurilor fabricate.
4. Micşorarea amenzilor pentru încălcarea legislaţiei
 ecologice şi a altor documente normative.
5. Promovarea unei politici investi ţionale dure în
protejarea situaţiei ecologice.

Acţiunea factorilor numiţi va fi evaluată în procesul gestiunii activităţi investiţionale.

Gestiunea aspectelor investiţionale, la rândul său, presupune în primul rând elaborarea strategiei
investiţionale (SI), care se concretizează în procesul gestiunii tactice (TI) şi gestiunii operative
(GO) (fig. ). Se deosebesc aceste etape atât prin perioada pentru care sunt elaborate, cât şi prin
nivelul de detaliere a deciziei adoptate.

Perioada de elaborare
Elaborarea strategiei investiţionle
De perspec tivă Elaborarea strategiei investiţionale

Formarea
De SI portofoliului
durată medie investiţional

De Gestiunea operativă a realizării proiectelor investiţion

TI
scurtă durată SI

SI TI
GO

Mic Mediu Înalt

Nivelul detalierii hotărârilor manageriale

Fig. Interdependenţa dintre etapele procesului de gestiune

a activitaţii investiţionale

Procesul efectuării investiţiilor reprezintă ca atare activitatea investiţională a

întreprinderii, care este unul din principalele obiective ale managementului financiar. Activitatea
investiţională caracterizează procesul fundamentării şi realizării celor mai eficiente forme de
alocare a capitalului în scopul creşterii potenţialului economic al întreprinderii. Activitatea
investiţională a întreprinderii se caracterizează prin următoarele particularităţi de bază:
 1. Este principala formă de realizare a strategiei economice a întreprinderii, de
asigurare a creşterii activităţii sale operaţionale. Practic, toate sarcinile dezvoltării economice a
întreprinderii necesită creşterea volumului sau înnoirea structurii activelor operaţionale. Această
creştere a activelor şi înnoire a lor se efectuează în procesul diferitelor forme ale activităţii
investiţionale a întreprinderii. Politica investiţională a întreprinderii este o parte componentă a
strategiei generale a dezvoltării sale economice.
2. Volumele activităţii investiţionale a întreprinderii sunt indicatorii de bază ai
ritmului său de dezvoltare economică. Pentru caracterizarea acestor volume, se folosesc doi
indicatori: suma investiţiilor brute şi suma investiţiilor nete. Investiţiile brute reprezintă volumul
total al surselor investiţionale dintr-o perioadă anumită, îndreptate spre lărgirea şi înnoirea
fondurilor de producţie, obţinerea activelor nemateriale, mărirea rezervelor de materie primă şi
altor valori materiale. Investiţiile nete reprezintă suma investiţiilor brute, diminuată cu suma
reţinerilor pentru amortizare într-o anumită perioadă. Dinamica indicatorului investiţiilor nete
reflectă caracterul dezvoltării economice a întreprinderii, potenţialul formării venitului acesteia.
Dacă suma investiţiilor nete ale întreprinderii este o mărime negativă, aceasta ne vorbeşte despre
micşorarea potenţialului său de producţie şi bazei economice de formare a venitului său. Dar
dacă această sumă este o mărime pozitivă, aceasta indică faptul că se asigură o producţie largă a
activelor operaţionale în afara fondurilor circulante ale întreprinderii şi creşterea bazei sale
economice de formare a venitului.
3. Activitatea investiţională poartă un caracter subordonat faţă de scopurile şi
sarcinile activităţii operaţionale a întreprinderii. Unele forme ale investiţiilor întreprinderii pot
genera temporar un venit mai mare decât cel din activitatea operaţională. Totuşi principala
sarcină strategică a întreprinderii constă în dezvoltarea activităţii operaţionale şi asigurarea
condiţiilor sporirii venitului format de ea. Activitatea investiţională a întreprinderii are ca scop să
asigure creşterea formării venitului său operaţional în perspectivă pe două căi: pe calea asigurării
creşterii venitului operaţional din contul măririi volumului activităţii economice; şi pe calea
asigurării micşorării cheltuielilor operaţionale specifice.
4. Volumele activităţii investiţionale a întreprinderii se caracterizează printr-o
neritmicitate esenţială pe anumite perioade. Periodicitatea acestei activităţi e determinată de o
serie de condiţii – necesitatea acumulării preliminare a resurselor financiare pentru iniţierea
realizării unor proiecte investiţionale mari; folosirea condiţiilor externe favorabile pentru
realizarea activităţii investiţionale; crearea condiţiilor interne pentru “salturi” investiţionale
esenţiale.
5. Activităţii investiţionale a întrepinderii îi sunt caracteristice riscuri specifice,
generalizate prin noţiunea de “risc investiţional”. Nivelul riscului investiţional, de obicei,
depăşeşte nivelul riscului operaţional. Aceasta se datorează faptului că în procesul activităţii
investiţionale riscul pierderii capitalului are o probabilitate de apariţie mai mare decât în procesul
activităţii operaţionale.
6. Venitul investiţional al întreprinderi în procesul activităţii sale investiţionale se
formează, de obicei, cu o întârziere considerabilă. Aceasta înseamnă că între efectuarea
cheltuielilor investiţionale şi obţinerea venitului investiţional trece, de regulă, o perioadă destul
de lungă.
7. În procesul activităţii investiţionale, soldul balanţei fluxurilor de numerar în
perioadele iniţiale este negativ. Soldul devine pozitiv pe parcursul compensării cheltuielilor
investiţionale prin veniturile obţinute.
 Baza activităţii investiţionale a întreprinderii o constituie investiţiile reale. În majoritatea
întreprinderilor, acestea reprezintă unica direcţie a activităţii investiţionale. Realizarea
investiţiilor reale se caracterizează printr-o serie de particularităţi esenţiale de bază :
a. Investiţiile reale reprezintă principala formă de realizare a strategiei de dezvoltare
economică a întreprinderii. Realizarea principalului scop al acestei dezvoltări este asigurată prin
implementarea proiectelor de investiţii reale, dar însuşi procesul strategic de dezvoltare a
întreprinderii reprezintă ansamblul acestor proiecte realizate în timp.
b. Investiţiile reale se află în legătură reciprocă cu activitatea operaţională a
întreprinderii. Sarcinile creşterii volumului producţiei şi comercializării ei, lărgirii gamei
produselor şi sporirii calităţii lor, micşorării cheltuielilor operaţionale curente se îndeplinesc, de
regulă, în urma efectuării investiţiilor reale.
c. Investiţiile reale asigură, de regulă, un nivel de rentabilitate mai mare în
comparaţie cu investiţiile financiare. Această posibilitate de a genera un înalt nivel al profitului
este un motiv stimulator pentru a activa în sectorul real al economiei.
d. Investiţiile reale sunt supuse unui risc sporit de uzură morală. Acest risc însoţeşte
activitatea investiţională atât în stadiul realizării proiectelor de investiţii reale, cât şi în stadiul de
exploatare a lor. Progresul tehnologic favorizează tendinţa de creştere a acestui risc.
e. Investiţiile reale au un nivel înalt de protecţie împotriva inflaţiei. Practica
demonstrează că, în condiţiile inflaţiei, rata creşterii costurilor multor investiţii reale nu numai că
este egală, ci, în multe cazuri, depăşeşte rata inflaţiei.
Politica investiţională reprezintă o parte a strategiei financiare a întreprinderii, ce constă
în alegerea şi realizarea celor mai eficiente forme ale investiţiilor sale reale şi financiare cu
scopul asigurării unui nivel înalt al dezvoltării şi majorării potenţialului economic al activităţii
sale.
După ce s-au stabilit obiectivele, urmează să se elaboreze programul investiţional. Baza
acestui program o constituie proiectul investiţional, ce transformă obiectivul într-un sistem de
operaţiuni complexe.

2.2. Strategia si politica investiţională a firmei

Strategia investiţională a Firmei precum şi tehnica de alegere a investiţiilor se formulează
în corespundere cu strategia generală a firmei (fig. ). Practica ne demonstrează, că la diferite
etape de viaţă firma trebuie să adopte diferite strategii, atât generale, cât şi investiţionale. În
interiorul aceleiaşi etape de viaţă formarea strategiei investiţionale se bazează pe prognoza unor
situaţii (condiţii) concrete de executare a activităţii investiţionale (tab. ). Strategia investiţională
depinde în mare măsură de situaţia în care se află economia firmei respective. Dacă cererea pieţei
se menţine la un nivel constant, se va adopta o politică a investiţiilor de menţinere a utilajelor în
stare de funcţionare, atunci investiţiile se fac pentru înlocuirea utilajului uzat, înnoire tehnică a
utilajului existent. Când cererea previzională este în creştere, se vor adopta decizii de investi ţii
în achiziţii de utilaj şi echipament de producere suplimentar, se vor efectua investiţii de
dezvoltare a capacităţilor de producţie. La o cerere instabilă se adoptă o politică de investiţii,
care să asigure flexibilitatea capacităţilor de producţie: unele utilaje se trec în conservare, se vor
vinde etc.
Strategia investiţională se formează prin parcurgerea următoarelor etape:
a) determinarea perioadei pentru care se elaborează strategia investiţională (orizontul
strategic). Orizontul strategiei investiţionale şi orizontul strategic al firmei pot în unele cazuri
coincide, în majoritate însă ele se vor deosebi, strategia investiţională fiind de o durată mai
scurtă. Aceasta se explică prin simplul fapt, că strategia firmei conţine elementul de strategie
investiţională ca parte componentă. Pentru R.Moldova, datorită situaţiei economice actuale
instabile, orizontul strategic atât general cât şi investiţional nu va depăşi 3-5 ani.
În ţările cu o economie dezvoltată se observă o diferenţiere a orizontului strategic în
dependenţă de mărimea companiei şi domeniul în care activează. Ca regulă firmele mai mari au
un orizont strategic mai îndelungat. Firmele din industria uşoară, comerţ şi prestare a serviciilor
îşi prognozează activitatea pe un termen mai mic - de 3-5 ani, datorită fluctuaţiei conjuncturii pe
piaţă;
b) formarea scopurilor strategice ale activităţii investiţionale. Scopurile strategice ale
activităţii investiţionale reies din sistemul de scopuri strategice generale. Aceste scopuri pot fi
formulate ca: creşterea capitalului, mărirea veniturilor în urma activităţii investiţionale,
schimbarea raportului dintre investiţiile reale şi cele financiare, etc. Concomitent scopurile
strategice trebuie să corespundă etapei de viaţă la care se află firma (tab. );
c) elaborarea celor mai efective căi de realizare a scopurilor strategice ale activităţii
investiţionale. Această elaborare se efectuează în două direcţii elaborarea direcţiilor strategice
ale activităţii investiţionale şi elaborarea strategiei de formare a resurselor investiţionale. Această
etapă este cea mă importantă şi complicată;
d) elaborarea direcţiilor strategice ale activităţii investiţionale. Aceste direcţi se bazează pe
sistemul de scopuri ale activităţii investiţionale. În procesul elaborării se găseşte răspuns la
următoarele probleme: - determinarea raportului dintre diverse forme investiţionale (investiţii
reale, financiare) la diferite etape ale perioadei de perspectivă; - determinarea direcţionării
ramurale a activităţii investiţionale ( concentrare sau diversificare în cadrul ramurii, grupului de
ramuri înrudite şi grupului de ramuri independente); - determinarea direcţionării regionale a
activităţii investiţionale.
e) elaborarea strategiei de formare a resurselor investiţionale (§2.3) se execută în etape: -
prognoza necesităţii de resurse investiţionale; - studiul posibilităţilor de formare a resurselor
invesriţionale din diferite surse; determinarea metodelor de finanţare a fiecărei programe
sau proiect investiţional aparte; - optimizarea structurii surselor de formare a resurselor
investiţionale
f) concretizarea strategiei investiţionale pe fiecare perioadă de realizare Concretizarea
presupune determinarea consecutivităţii şi termenilor de atingere a scopurilor şi strategiilor
propuse. Aici se asigur ă sincronizarea în timp internă şi externă. Sincronizarea externă
presupune coordonarea în timp a realizării strategiei investiţionale cu strategia dezvoltării
economice a companiei, precum şi cu schimbările conjuncturii pieţei investiţionale.
Sincronizarea internă presupune coordonarea în timp a realizării diferitor direcţii investiţionale
între ele, precum şi cu formarea resurselor investiţionale necesare.
 Fig. Analiza strategică şi tehnici de alegere a investiţiilor

Tabelul
Legătura dintre strategie generală şi investiţională
în funcţie de etapa de viaţă a firmei
Etapele ciclului de viaţă a firmei
Scopul «naşte «copilă «adoles «maturi «matu «îmbătrâ «renaş
re» rie» cenţă» tate ri nire» tere»
timpurie» tate»
Intra întărirea Mărirea Mărirea Diverşi Asigurarea Înnoirea
Scopul rea pe poziţiei segment pieţei de ficarea stabilităţii Considera
primar piaţă pe piaţă ului de desfacere şi ramura volumului bilă a
al piaţă diversifica la a de formelor şi
strategiei rea activită activitate. direcţiilor
de regională ţii de
dezvolta activitate.
re econo
mică
 Asigu Asigura Asigura Asigurarea Susţine Asigura Asigurarea
Scopul rărea rea rea unui ritm rea rea condiţiilor
activi supra activită ritmuri de creştere nivelu păstrării pentru
taţii veţu ţii lor înalte sistematică lui profituri ritmuri
gospodă irii profitabi de creşte a optim lor, înalte de
reşti. le re a profiturilor al solvabilită profit.
profitu profitu ţii şi
lui lui stabilităţii
financiare

Asigur încheie Lărgirea Continuare Investi Asigurarea Investiţii

area rea activităţii a ţii de investiţiei reale în
Scopul volu perioa prin noi investiţiilor reutila reale şi masă,
primar mului dei investiţii reale pentru re şi financiare, legate de
al nece iniţiale reale şi lărgirea investi care ar diversifica
activită sar de de' debutul activităţii, ţii asigura rea
ţii investi investire investi concomi financi volumul formelor de
investiţio ţii ţiei tent mărind are în necesar de activitate.
nale. reale financi volumul şi masă. producere
are formele
investiţiei
financiare

g) evaluarea strategiei investiţionale elaborate. Evaluarea strategiei se propune

a efectua pe baza câtorva criterii:
- corespunderea strategiei investiţionale cu strategia generală a firmei. Trebuie studiate
corespunderea scopurilor, direcţiilor şi etapelor de realizare a strategiilor.
- echilibrul intern al strategie investiţionale. Se determină coordonarea dintre scopuri şi direcţiile
activităţii investiţionale, precum şi consecutivitatea executării lor.
- coordonarea strategiei investiţionale cu mediul extern. Se apreciază corespunderea strategiilor
investiţionale prognozelor cu privire la schimbările dezvoltării economice şi climei investiţionale
în ţară, precum şi conjunctura peţii investiţionale.
- posibilitatea realizării strategiei investiţionale reieşind din potenţialul de resurse existente. Se
analizează posibilităţile potenţiale ale firmei cu privire la formarea resurselor financiare pe baza
surselor proprii. Se apreciază nivelul de pregătire a personalului de pe poziţia realizării strategiei
investiţionale.
- acceptabilitatea nivelului de risc legat de realizarea strategiei investiţionale. Se studiază nivelul
riscului de investiţii şi posibilele urmări financiare pentru firmă.
- efectul cumulativ al strategiei investiţionale. Evaluarea rezultatelor programei investiţionale se
bazează pe determinarea eficienţei economice. Paralel se determină şi rezultatele ne economice
căpătate în procesul realizării strategiei investiţionale, cum ar fi: îmbunătăţirea imaginii firmei;
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă; îmbunătăţirea condiţiilor de deservire a clientelei, etc.

Politica de investiții a unei întreprinderi este o parte integrantă a strategiei economice

generale, care determină alegerea și modalitățile de implementare a celor mai raționale
modalități de reînnoire și extindere a potențialului său de producție, științific și tehnic. Această
politică vizează asigurarea supraviețuirii întreprinderii într-un mediu dificil de piață, realizarea
stabilității financiare și crearea condițiilor pentru dezvoltarea viitoare. La dezvoltarea acestuia,
este necesar să se prevadă:
• realizarea efectului economic, științific, tehnic și social din măsurile luate în considerare
- sunt utilizate metode specifice de evaluare a eficienței pentru fiecare obiect de investiții, iar
apoi sunt selectate acele proiecte care, altele fiind egale, asigură întreprinderii eficiența maximă
(rentabilitatea) investițiilor;
• primirea de către întreprindere a celui mai mare profit din capitalul investit cu costuri
minime de investiții (investiții de capital);
• gestionarea rațională a fondurilor pentru implementarea proiectelor de investiții
neprofitabile, adică reducerea costului obținerii efectului adecvat social, științific, tehnic și de
mediu al implementării acestor proiecte;
• utilizarea de către întreprindere pentru creșterea eficienței investițiilor de sprijin de stat
sub formă de împrumuturi bugetare, garanții ale Guvernului Federației Ruse etc;
• atragerea de împrumuturi concesionale de la organizații financiare internaționale și
investitori străini privați;
• minimizarea riscurilor de investiții asociate cu implementarea proiectelor specifice; •
asigurarea lichidității investițiilor;
• conformitatea măsurilor care se preconizează a fi realizate în cadrul politicii de
investiții, cu actele legislative și de reglementare ale Federației Ruse care guvernează activitățile
de investiții. Impactul riscurilor comerciale (construcție, producție, comercializare etc.) poate fi
evaluat printr-o schimbare probabilă a rentabilității preconizate a proiectelor de investiții și o
scădere corespunzătoare a eficacității acestora.
Astfel de riscuri pot fi atenuate prin autoasigurare (crearea de rezerve financiare de către
investitori), diversificarea portofoliului de investiții, limitare, achizițieinformații suplimentare
despre subiectul investițiilor etc. Riscurile necomerciale (calamități naturale, accidente, revolte
etc.) sunt protejate prin garanții ale Guvernului Federației Ruse și asigurări de investiții. Pentru a
asigura lichiditatea investițiilor, ar trebui să se cântărească probabilitatea unor schimbări
semnificative în mediul de investiții externe, condițiile pieței și strategia de dezvoltare a
companiei în anul următor.
Astfel de modificări pot reduce semnificativ profitabilitatea obiectelor individuale de investiții,
pot crește nivelul riscurilor, ceea ce va avea un impact negativ asupra atractivității globale a
investiției a întreprinderii.
Datorită influenței acestor factori, este adesea necesar să se ia decizii cu privire la ieșirea
la timp a proiectelor ineficiente și reinvestirea capitalului eliberat. De aceea este recomandabil să
evaluați nivelul de lichiditate al investițiilor în fiecare obiect. Pe baza rezultatelor evaluării,
proiectele reale sunt clasificate în funcție de criteriul lichidității lor. Pentru implementare,
selectați-le pe cele care au nivelul maxim de lichiditate. La elaborarea unei politici de investiții,
se iau în considerare următorii factori:
• starea financiară a întreprinderii (stabilă, instabilă, criză);
• nivelul tehnic de producție, prezența construcției neterminate și a echipamentelor
neidentificate;
• posibilitatea de a obține echipamente pentru leasing;
• disponibilitatea fondurilor proprii, capacitatea de a atrage împrumuturi și împrumuturi ieftine; •
conjunctura pieței de capital;
• beneficiile primite de investitor de la stat;
• eficiența comercială și bugetară a proiectelor de investiții planificate pentru implementare;
• condițiile de asigurare și obținerea garanțiilor împotriva riscurilor necomerciale;
• mediu fiscal - impozite și alte plăți obligatorii plătite de investitor;
• costuri variabile condiționate și fixe condiționate ale întreprinderii, inclusiv producția și
vânzările de produse;
• prețurile produselor și încasările din vânzări. Nevoia de resurse pentru punerea în aplicare a
politicii de investiții a întreprinderii este determinată ținând seama de producția sa și de
potențialul științific și tehnic, necesar pentru producția de produse (servicii) în conformitate cu
nevoile pieței.