Investiţiile şi eficienţa

Subiecte de studiu
 Conceptul de eficienţă economică
 Indicatorii de evaluare a eficienţei economice a obiectivelor de investiţie
 Indicatorii dnamici de eficientă a investițiilor

Cuvinte-cheie:
Proces investiţional, eficienţă economică, capital investit, durata de realizare a
lucrărilor de investiţie, durata de funcţionare a obiectivului, cheltuieli echivalente,
investiţie specifică, termen de recuperare a investiţiei, coeficient de eficienţă
economică a investiţiilor, randament economic al investiţiei, investiţii publice, rata
investiţiilor nete, balanţa investiţiilor.

3.1. Eficienţa economică

Eficienţa economică este o noţiune complexă prin care se înţelege obţinerea
unor rezultate economico-sociale maxime şi de utilitate prin cheltuirea raţională şi
economică a unor resurse materiale, tehnice, de muncă, financiare pe baza
metodelor ştiinţifice de organizare şi de conducere a activităţilor umane în toate
domeniile. Cu alte cuvinte, eficienţa economică este o noţiune prin care se
estimează rezultatele unei activităţi economice în raport cu eforturile făcute.
Aşadar, orice indicator de eficienţa economică este prezentat într-una din două
forme posibile:
1. Raportul efectelor obţinute către eforturile depuse; indică cuantumul
efectului obţinut dintr-o unitate de efort depusă. Fiind folosit drept criteriu
pentru elaborarea deciziilor manageriale, se ţine cont de necesitatea
maximizării lui. Aşadar, cu cât este mai mare acest indicator, cu atât este
mai avantajoasă activitatea economică. Exemplul cel mai firesc ar fi raportul

53
 dintre profitul net şi cheltuielile legate de organizarea activităţii economice
ce-l asigură.
2. Raportul dintre eforturile depuse şi efectele obţinute arată ce efort trebuie
depus pentru a obţine o unitate de efect. Fiind folosit drept criteriu pentru
elaborarea deciziilor manageriale, se ţine cont de necesitatea minimizării lui.
Aşadar, cu cât este mai mic acest indicator, cu atât este mai avantajoasă
activitatea economică. Exemplul cel mai firesc ar fi raportul dintre
cheltuielile legate de organizarea activităţii economice şi profitul net obţinut
din aceasta activitatea.
Prezentăm încă două tipuri de indicatori, ce nu pot fi consideraţi direct
indicatori ai eficienţei:
3. Raportul dintre două tipuri de cheltuieli ce ţin de aceeaşi activitate
economică. Aceşti indicatori arată câte unităţi de resursă revin pe o unitate
de altă resursă. În cazul în care ultima este forţă de muncă, aceşti indicatori
arată nivelul de înzestrare cu utilaje, materiale, energie, suprafaţa productivă
etc.
4. Raportul dintre două tipuri de efecte ce aparţin aceleiaşi activităţi
economice. Aceşti indicatori arată ponderea efectelor nete în totalul celor
brute. De exemplu, raportul profitului net către venitul brut. Aceşti
indicatori, la drept vorbind, apar ca o modificaţie a lor – raportul efectelor
către eforturi.
Ultimul tip de indicatori ne permite abordarea directă a problemei raportului
dintre factorii eficient şi optim. Dacă activitatea economică ne livrează nişte efecte
ce predomină eforturile respective, această activitate este eficientă. De obicei,
multitudinea proceselor economice permite organizarea mai multor activităţi
economice alternative. Fiecare este caracterizată printr-un nivel anumit de
eficienţă. Toate activităţile economice pot fi rânduite în ordine de creştere a
eficienţei lor. Dacă a fost selectat întregul complex de activităţi economice
similare, activitatea ce ne asigură cel mai înalt nivel de eficienţă va fi considerată
optimă. Aşadar, ajungem la două concluzii: activitate optimă este aceea care se

54
 dovedeşte mai eficientă; noţiunea de optim este relativă, existând un optim relativ
pentru fiecare situaţie economică.
Făcând parte din totalul proceselor economice, investiţiile sunt estimate în
mod similar. Diferenţa apare din faptul că cheltuielile sunt divizate în trei faze ale
procesului de investiţii. Iar veniturile provin numai dintr-o fază – faza de
exploatare. Spre deosebire de cheltuielile procesului de producţie, aici apare o
gamă mult mai vastă de cheltuieli. Trebuie ţinut cont de cheltuielile fazelor
anterioare fazei investiţionale. Tot aici apare un alt specific al proceselor de
investiţii – intervale mari de timp între momentul cheltuielilor şi apariţia primelor
venituri.
În genere, succesul sau insuccesul unei activităţi investiţionale depinde de o
serie de parametri şi factori care contribuie la formarea climatului investiţional.
Printre parametrii ce contribuie la formarea climatului investiţional putem
enumera: investiţia netă, venitul mediu anual, ciclul economic de viaţă al
investiţiei.
Corelarea dintre cei 3 parametri ai succesului investiţional poate fi
reprezentată grafic astfel:

Investiţia
restantă

Venitul net

Beneficiul

Investiţia
restantă

I C
Figura 3.1. Ciclul economic de viaţă al investiţiei

55
 Punctul iniţial al oricărei investiţii reprezintă valoarea ei iniţială (în grafic –
punctul I), apoi, pe măsura primei obţineri a venitilui mediu anual, care se
realizează după prima perioadă de amplasare a unei investiţii (punctul A),
investiţia iniţială începe să se recupereze (se înregisttrează grafic din punctul C),
pentru ca ulterior să apară ca investiţie restantă. Investiţia restantă va continua să
descrească până va atinge valoarea 0. Din acest moment, investiţia iniţială se
consideră recuperată şi investitorul începe să obţină profit. Recuperarea investiţiei
în timp reprezintă perioada de rambursare a investiţiei. Beneficiul se obţine din
momentul în care venitul net acumulat depăşeşte investiţia.
    Aprecierea    
Eficientei Investitiilor
             
  Eficienta financiara   Eficienta economica  
Bilant Rezultate Fin Cach Flow   Statica Dnamica Alternativa
  Ind.Financiari          
             

Caracteristicile de bază ale eficienţei economice a investiţiilor

1. Eficienţa economică a investiţiilor nu poate fi tratată izolat de celelalte activităţi
economice. Ea este o parte componentă, o latură esenţială a întregii activităţi
economice şi are o relevanţă deosebită în modul de concepere şi de realizare a
lucrărilor ce contribuie la evoluţia produsului social.
2. Eficienţa economică a investiţiilor urmăreşte obţinerea unor rezultate optime, ca
urmare a legăturii dintre efect şi consum. Dat fiind caracterul limitat al
resurselor investiţionale, este necesară utilizarea unei complexităţi de indicatori
specifici, care ar permite o evaluare fundamentată a efectelor programate.
3. Activitatea investiţională se află în strânsă corelaţie cu cererea pieţei.
Fundamentarea investiţiilor trebuie să se axeze pe perioadele trecute, pentru a
asigura o durată cât mai lungă şi cât mai eficientă a obiectului investiţiei. De
aici reiese legătura strânsă cu factorul timp.

56
4. Eficienţa economică a investiţiilor, deşi capătă o formă absolută, necesită, însă,
şi un calcul sub formă relativă, pentru a sigura posibilitatea unei comparări cu
alte variante de proiecte de investiţii.
5. Eficienţa economică a investiţiilor se determină printr-o abordare complexă şi
sistemică, urmărind multiplele legături şi interdependenţe ale proceselor
economice.

3.2. Indicatorii de evaluare a eficienţei economice a obiectivelor investiţionale

Metodele de evaluare servesc aprecierii eficienţei cu nivel diferit de profunzime
şi, respectiv, sunt divizate în trei categorii:
1) metode absolute;
2) metode absolute – relative;
3) metode relative.
La prima estimare a avantajelor deciziei de investire, investitorul află
volumul venitului pe unitate de investiţii. Această informaţie este suficientă, în
prima etapă, pentru a decide dacă prezintă ori nu prezintă interes investiţia dată. În
asemenea caz, volumul venitului este un indicator ce serveşte metodei absolute. În
cea de a doua etapă, investitorul îşi pune întrebarea: ce nivel de venituri s-a stabilit
în domeniul respectiv de activitate? Apoi compară indicatorul selectat, pe care-l
deţine, cu nivelul mediu atins în perioada anterioară în alte activităţi similare.
Această metodă este absolută – relativă. Dacă investiţia satisface şi aceste condiţii,
investitorul trece la etapa a treia – compară eficienţa investiţiei făcute cu eficienţa
variantelor alternative de investire. Astfel, ajunge la metoda relativă. Aşadar, se
poate conchide:
1) efect / efort sau efort / efect – evaluare absolută
2) efect / efort  norma sau efort / efect  norma – evaluare absolută –
relativă
3) efect1 / efort1  efect2 / efort2 sau
efort1 / efect1  efort2 / efect2 – evaluare relativă

57
 Indicatorii de evaluare a eficienţei economice a obiectelor de investiţii pot fi
clasificaţi după sfera lor de cuprindere:
a. Care reflectă efectele economice apărute în urma investiţiilor. Aceşti
indicatori sunt absoluţi şi caracterizează capacitatea nou-creată de
producţie. Ei includ atât ieşirile, cât şi intrările obiectivului realizat în
urma investiţiei. De exemplu, volumul producţiei, profitul, cheltuielile de
producţie, înzestrarea tehnică a întreprinderii, numărul locurilor de
muncă nou-create etc.
b. Care reflectă eforturile şi costurile investiţionale. Aceşti indicatori, de
asemenea, sunt absoluţi şi caracterizează intrările procesului
investiţional. De exemplu, cota investiţiilor în PIB, forţa de muncă atrasă
pentru realizarea investiţiei, volumul investiţiilor capitale etc.
c. Care reflectă diferiţi parametri ai etapelor separate de realizare şi
funcţionare a obiectelor de investiţie. De exemplu, durata etapelor,
volumul investiţiei din fiecare etapă, fluxul monetar global al fiecărei
etape etc.
d. Care reflectă diferite abordări a eficienţei economice, cum ar fi
termenele de recuperare a investiţiei, investiţiile specifice, coeficienţii
particulari de eficienţă sub formă de raport între ieşirile şi întrările
investiţiei.
Alt criteriu de clasificare poate servi nivelul de evaluare:
I. Nivelul macroeconomic – economia naţională sau o ramură a economiei
naţionale.
II. Nivelul microeconomic – agentul economic.
1. Indicatorii ce caracterizează în general parametrii obiectului nou creat în
urma investiţiei:
a) capacitatea de producţie
b) numărul salariaţilor
c) cheltuielile de producţie

58
 d) valoarea produsă
e) profitul
f) productivitatea muncii
g) consumurile specifice (energie, resurse deficitare etc.)
2. Indicatorii de bază ai procesului investiţional:
a) valoarea investiţiei
b) durata de executare (imobilizare)
c) durata de funcţionare a capitalului fix
d) investiţia specifică
e) termenele de recuperare
f) coeficienţii de eficienţă economică
g) cheltuielile echivalente sau recalculate
h) randamentul economic al investiţiei
Toți acești ndicatorie pot fi împărțiți în 2 grupe, în funcție de faptul dacă parametrul de
timp este sau nu luat în considerare:

1. static (sau tradițional, simplu, contabil) - bazat pe estimări contabile și fără a lua în considerare
factorul timp;

2. dinamică (reducere, actualizată, temporară) - pe baza estimărilor actualizate și luând în

considerare factorul timp.

Metodele statice sunt metode în care fluxurile de numerar care apar în momente diferite sunt
tratate ca egale - neimplicând utilizarea unui concept de actualizare. Principalii dicatori fiind:
perioada de recuperare (PP) și rata de rentabilitate contabilă (ARR).

Toate metodele statice au dezavantaje comune:

1. nu ține cont de momentele de primire a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor (investiții),

adică nu ia în considerare valoarea în timp a banilor (factorul timp). În consecință, în procesul de
calcul, se compară valori evident incomparabile;

2. Ca indicator al randamentului capitalului investit, cel mai adesea se ia numai profitul. Cu toate
acestea, în practica reală, investițiile sunt returnate sub forma unui flux de numerar, constând din
profit net și deduceri din depreciere, prin urmare, evaluarea eficienței investiției denaturează
semnificativ rezultatele calculului: supraestimează perioada de recuperare și subestimează
raportul de eficiență.

3. nu se ia în considerare faptul că surplusul de venituri realizat anterior asupra cheltuielilor

poate fi plasat la dobândă și, astfel, se dovedește a fi mai profitabil decât surplusul realizat initial
(adică posibilitatea reinvestirii veniturilor);

59
Cu toate acestea, metodele statice sunt suficient de simple pentru a calcula, a înțelege și a obține
informații inițiale și pot fi utilizate pentru a inițializa rapid proiectele sau pentru a le clasifica.

Metodele dinamice, spre deosebire de cele statice (și acesta este avantajul lor, mai ales dacă ne
referim la proiectele pe termen mediu și lung) iau în considerare schimbarea valorii banilor în
timp (valoarea în timp a banilor). Acestea includ: valoarea actuală netă (VAN), indicele de
profitabilitate (PI), rata internă de rentabilitate (IRR), rata internă de rentabilitate modificată
(MIRR), perioada de recuperare actualizată (DPP).

Astfel, metodele acestui grup depășesc principalele dezavantaje ale metodelor statice, dar au
propriile lor:

1. dificultatea și lipsa de precizie la previziunea fluxului de numerar,

2. dificultatea de a alege o rată de actualizare justă,

3. necesitatea de a lua în considerare presupunerea existenței unei piețe de capital perfecte.

În prezent, în practica mondială, s-au dezvoltat o serie de indicatori noi pentru evaluarea
proiectelor de investiții, care aparțin grupului de metode alternative.

Metodele alternative sunt metode care au apărut ca urmare a globalizării economiei și a

schimbării condițiilor de activitate economică, a rolului în creștere al capitalului intelectual și a
valorii parteneriatelor, precum și a aplicării pe scară largă a standardelor internaționale de
raportare financiară.

Tabelul 1. Metode alternative pentru evaluarea eficienței proiectelor de investiții

Denumire alternativă a indicatorului Legendă analogică engleză a

numelui indicatorului

Valoare actuală netă strategică SNPV SNPV Strategic Net Present Value

Valoare actuală ajustată APV Valoare actuală ajustată APV Adjusted Present Value

Valoare adăugată economică (sau valoare adăugată) EVA Valoare EVA Economic Value Added
adăugată economică
Valoarea adăugată în numerar (sau valoarea adăugată a fluxului de CVA Cash Value Added
numerar) CVA Valoarea adăugată în numerar
MVA cu valoare adăugată de piață MVA Market Value Added
Rentabilitatea investiției în funcție de fluxul de numerar (sau fluxul de CFROI Cash Flow Return on
numerar din capitalul investit) CFROI Flux de numerar Rentabilitatea Investment
investiției
CROCI Rentabilitatea capitalului investit CROCI Cash Return on Capital
Invested
ROV Evaluarea opțiunii reale ROV Real option valuation

60
 Aceste metode se bazează pe conceptul de valoare adăugată (valoare adăugată) sau profit
„economic” (profit economic), iar determinarea criteriilor finale de performanță se bazează pe
informațiile conținute în situațiile financiare ale organizației. Astfel, având la bază o singură bază
teoretică și informațională, aceste abordări diferă doar prin metodele de ajustare a datelor
contabile necesare pentru calcularea indicatorilor corespunzători

Utilizarea simultană a metodelor statice, dinamice și alternative în evaluarea investițiilor pe

termen lung face posibilă extinderea imaginii finale a planificării investițiilor și evaluarea mai
completă a factorilor care influențează proiectul și efectele implementării acestuia.

3.2.1. Metode tradiţionale (statice) de evaluare a eficienţei economice

a investiţiilor la nivel microeconomic
Fără a procesa informaţiile primare privind costurile şi efectele economice şi
fără a calcula indicatorii eficienţei economice, nu se poate vorbi de evaluarea
eficienţei investiţiilor, nu pot fi analizate complex proiectele, nu poate fi estimată
viabilitatea acestora din punct de vedere economic şi financiar.
Orice indicator de eficienţă economică are o anumită capacitate cognitivă, de
informare şi exprimă, caracterizează o latură, un anumit aspect al eficienţei
investiţiilor, în funcţie de categoria de eforturi şi efecte comparate. Indicatorul
eficienţei fixează în unităţi de măsură specifice, pe variante de proiect, care este
nivelul eficacităţii economice a investiţiei privite din punctul de vedere al unei

61
anumite laturi sau forme de manifestare a acesteia, al unei categorii de efecte
economice care prezintă interes pentru decident.
Cei mai importanţi indicatori statici ai analizei eficienţei economice a
investiţiilor sunt prezentaţi după cum urmează.

1.Volumul capitalului investit ( I t )

Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv constituie unul
dintre indicatorii de volum principali, folosit în adoptarea deciziei de investiţie, ce
caracterizează eforturile procesului investiţional. Investiţiile însumează totalitatea
resurselor ce se consumă pentru edificarea obiectivului, până la punerea lui în
funcţiune. Prin extensiune volumul investiţiei include stocul de mijloace circulante
necesar pentru prima dotare a obiectivului economic, precum şi o serie de
cheltuieli care nu măresc valoarea capitalurilor fixe, precum cheltuielile pentru
pregătirea salariaţilor viitoarei unităţi economice, cu supravegherea desfăşurării
lucrărilor de şantier. Valoarea totală a investiţiei se calculează astfel:
It = I + MO + CS
unde:
It reprezintă investiţia totală;
I – investiţia calculată conform devizului general;
MO – necesarul iniţial de mijloace circulante;
CS – cheltuieli suplimentare (legate de pregătirea cadrelor,
supravegherea lucrărilor).

2. Durata de realizare a lucrărilor de investiţii (d)

În această perioadă eforturile investiţionale se materializează în capital fix. Ca
urmare a faptului că pe această perioadă sunt scoase din circuitul economic
productiv importante fonduri de valori, perioada respectivă trebuie să fie cât mai
scurtă, pentru a reduce imobilizările de fonduri.

3. Durata de funcţionare a obiectivului (D)

62
 Durata de funcţionare a obiectivului începe din momentul dării în exploatare
şi se sfârşeşte o dată cu scoaterea lui din funcţiune. Anume în această perioadă se
obţin efectele economice (producţie, profit) şi anume acum se verifică în ce măsură
deciziile adoptate în cadrul procesului investiţional s-au dovedit a fi cele optime.
Pe parcursul duratei de funcţionare a obiectivului, distingem trei perioade mai
importante: perioada de atingere a parametrilor proiectaţi, perioada de
funcţionare normală şi perioada de declin.
În ceea ce priveşte prima şi ultima perioadă, acestea trebuie să fie cât mai
scurte, fiindcă profiturile obţinute se situează sub cele normale, stabilite de
documentaţie.
Perioada de funcţionare normală trebuie să se afle în atenţia sporită a
investitorului, căci, în condiţiile în care aceasta va putea fi prelungită cât mai mult
cu putinţă, efectele nete de profit vor fi mai mari, iar premisele pentru o dezvoltare
viitoare vor fi mai favorabile.

4. Cheltuieli echivalente sau recalculate

Un anumit efect economic poate fi obţinut fie datorită unui volum mai mare
de cheltuieli de producţie, dar cu o investiţie mai mică, fie datorită unui consum
mai mare de resurse investiţionale, dar cu cheltuieli mai mici.
Indicatorul cheltuieli echivalente este un indicator de efort economic şi
reflectă efortul total, atât de investire, cât şi de exploatare, necesar pentru
realizarea şi funcţionarea viitorului obiectiv şi se determină în baza relaţiei:
K  I t  C h  De

unde:
K reprezintă cheltuielile echivalente sau recalculate;
It – costurile totale de investiţii;
Ch – costurile anuale de producţie;
De – durata de funcţionare eficientă a obiectivului.
În unele cazuri, acest indicator se calculează folosind relaţia:
K  It  Ch  T

63
 în care:
T indică termenul de recuperare al investiţiei.
Această relaţie de calcul se recomandă în cazurile în care duratele de
funcţionare (D) ale obiectivelor realizate sunt mari, ceea ce ar denatura analiza
economică.
Însă, sub formele prezentate mai sus, indicatorul cheltuieli echivalente
asigură comparabilitatea rezultatelor numai dacă în toate variantele capacităţile de
producţie sunt egale. În situaţiile în care variantele comparabile se deosebesc prin
capacităţile de producţie, se recurge la o formulă specifică de calcul al acestui
indicator, şi anume:
K
k
q  De

unde:
k reprezintă cheltuieli echivalente specifice;
K – cheltuieli echivalente;
De – durata de funcţionare eficientă a obiectivului.
De Indicatorul calculat astfel reflectă efortul total de capital investit şi de
cheltuieli de producţie pe durata de funcţionare a obiectivului, ce revine pe
unitate de capacitate fizică.

5.Investiţia specifică
Acest indicator asigură comparabilitatea dintre efortul investiţional depus
pentru realizarea unui obiectiv şi rezultatele obţinute, exprimate prin capacitatea de
producţie. Relaţiile de calcul se stabilesc diferenţiat, pentru obiective noi şi pentru
dezvoltări, modernizări şi retehnologizări, astfel:
a) în cazul obiectivelor noi:
It
s
qh

unde:
s reprezintă investiţia specifică;
64
 s It – volumul investiţiei;
s It qh – capacitatea de producţie exprimată în unităţi
fizice (bucăţi, tone etc.).
s It qh Indicatorul astfel calculat exprimă efortul investiţional pe
unitate fizică de capacitate.
Uneori, în practică, când este prea mare gradul de eterogenitate a producţiei
privind obiectivul analizat, se impune calculul acestui indicator în funcţie de
capacitatea de producţie, exprimată valoric:
It
s
Qh

unde :
s reprezintă investiţia specifică;
s It – volumul investiţiei;
s It Qh – capacitatea anuală de producţie exprimată
valoric.
s It Qh

Indicatorul astfel calculat exprimă efortul investiţional depus pentru obţinerea

unei unităţi monetare-producţie.
Dacă e nevoie, această relaţie de calcul poate fi aplicată şi în cazul producţiei
eterogene.
b) Pentru activitatea de modernizare, dezvoltare, retehnologizare a
obiectivelor existente, investiţia specifică se calculează astfel:
Im
sm 
qm  qo

unde:
sm indică investiţia specifică pentru modernizări, dezvoltări sau
retehnologizări;
sm Im – investiţia alocată pentru modernizare, dezvoltare sau
retehnologizare;
sm I m qm – capacitatea de producţie exprimată în unităţi
fizice, după modernizare, dezvoltare, retehnologizare;
65
 sm I m qm qo – capacitatea de producţie existentă înainte
de modernizare, dezvoltare, retehnologizare.
sm Im qm qo Astfel calculat, indicatorul arată care este efortul de
capital investit, exprimat în unităţi monetare, ce se cheltuieşte pentru a spori
capacitatea de producţie cu o unitate fizică, ca rezultat al modernizării,
dezvoltării, retehnologizării.
În acest caz, ca şi în cazul noilor construcţii, indicatorul respectiv se poate
calcula şi în funcţie de sporul realizat la valoarea producţiei:
Im
sm 
Q m  Qo

unde:
Qm reprezintă capacitatea de producţie, exprimată valoric, după
modernizare, retehnologizare sau dezvoltare,
Q m Q0 – capacitatea de producţie, exprimată valoric, înainte de
modernizare, dezvoltare, retehnologizare.
Q m Q0 În cazul dat indicatorul reflectă cheltuielile investiţionale pentru
sporirea capacităţii de producţie, exprimată valoric printr-o unitate monetară.
Când se compară între ele mai multe variante de investiţie, va fi preferată
varianta în care indicatorul amintit are valoarea cea mai mică.
Indicatorul investiţie specifică cuprinde o sferă largă de aplicabilitate şi are un
grad înalt de relevanţă, ceea ce, practic, face ca acesta să fie prezent în multe
calcule de argumentare a eficienţei economice a investiţiilor.
Acest indicator are, însă, anumite limite, impuse de faptul că efortul
investiţional total depus se compară cu efectul de capacitate obţinut numai la
nivelul unui an, din care motiv indicatorul investiţie specifică trebuie completat cu
alţi indicatori pentru fundamentarea deciziilor investiţionale.

66
b) Termenul de recuperare a investiţiei
Termenul de recuperare reprezintă perioada în care efortul investiţional făcut
este recuperat din veniturile nete anuale .
Acest indicator a constituit o seamă din primele criterii formalizate folosite la
evaluarea proceselor investiţionale.
Indicatorul termenul de recuperare a investiţiei permite investitorului să
cunoască încă din etapa deciziei în cât timp e posibil să se recupereze costurile de
investiţie pe seama avantajelor economice ce le va obţine după realizarea
proiectului de investiţie.
Durata de recuperare a investiţiilor poate fi calculată atât prin abordarea
statică, cât şi prin abordarea dinamică a proceselor economice.
În abordarea statică, termenul de recuperare a investiţiilor, ca şi în cazul
investiţiei specifice, se poate calcula pentru mai multe situaţii:
c) pentru obiective noi:
It It
T  sau T 
Eh CFh

unde: It reprezintă costul net iniţial total al investiţiei;

CE h – fluxul de numerar mediu anual;
CE h E h – avantajele economice anuale.
CE h Eh

Indicatorul astfel calculat exprimă care este intervalul de timp (perioada)în

care se va recupera capitalul investit din avantajele economice anuale obţinute.
În practică, rareori se întâmplă ca avantajele economice (profiturile anuale) să
fie constante în timp.
Acest aspect este justificat cel puţin prin faptul că, imediat după punerea în
funcţiune a obiectivului, începe perioada de atingere a parametrilor proiectaţi, în
care profitul se va situa sub nivelurile planificate. Acest decalaj între profitul
proiectat şi cel planificat sporeşte, într-un fel, efortul investiţional şi deci conduce
la creşterea termenului de recuperare.

67
 Pe de altă parte, uneori este posibil ca încă din perioada de realizare a
obiectivului să fie puse în funcţiune unele capacităţi parţiale (segmente) de
producţie, care vor aduce profit până la darea integrală în exploatare a obiectivului,
profit ce va diminua efortul investiţional din perioada respectivă.
În asemenea caz, pentru un calcul corect al termenului de recuperare, trebuie
să se ţină seama de toate aceste aspecte. Astfel, termenul de recuperare al
investiţiei se va stabili în baza relaţiei:
I t  E  E '
T 
Eh

unde: T indică termenul de recuperare;

E – diferenţa dintre avantajele planificate şi cele realizate
în cadrul perioadei de atingere a parametrilor proiectaţi
(profiturile nerealizate);
E E' – avantajele suplimentare (profitul suplimentar)
realizate în cazul punerii în funcţiune a unor capacităţi parţiale
de producţie pe parcursul duratei de realizare a obiectivului.
E E'
d) pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizări ale obiectivelor existente,
termenul de recuperare se va calcula în baza relaţiei:
Im
T 
E hm  E ho

unde: I m indică valoarea investiţiei, alocată pentru modernizarea,

dezvoltarea sau retehnologizarea unui obiectiv existent;
E hm – avantajul anual (profitul anual) obţinut în urma
modernizării, dezvoltării sau retehnologizării unui obiectiv
existent,
E hm E h o – avantajul anual (profitul anual) generat de obiectivul
existent înainte de realizarea investiţiei pentru modernizare,
dezvoltare sau retehnologizare.

68
 În cazul dat, indicatorul termenul de recuperare exprimă perioada de timp în
care se recuperează investiţia din avantajele suplimentare obţinute, ca urmare a
modernizării,dezvoltării sau retehnologizării obiectivului supus analizei.
Deci, în cazul modernizării, dezvoltării sau retehnologizării unor unităţi
economice, valoarea investiţiei trebuie completată cu o serie de alte elemente,
precum: sumele obţinute din valorificarea unor utilaje, valoarea neamortizată a
capitalului fix ce urmează a fi lichidat, pierderea unei părţi din profit datorată
întreruperii procesului de producţie pe durata realizării investiţiei etc.
Influenţa elementelor enunţate mai sus asupra termenului de recuperare a
investiţiei ar putea fi demonstrată prin următoarea relaţie de calcul:
I m  A  V  Pp
T 
E h m  E ho

unde: T indică termenul de recuperare a capitalului investit pentru

modernizare, dezvoltare, retehnologizare;
Im – capitalul investit pentru modernizare, dezvoltare,
retehnologizare;
Im A – amortizarea nerecuperată;
V – veniturile obţinute din valorificarea unor utilaje;
Pp – pierderea de profit pe timpul realizării investiţiei;
Pp E hm – avantajul anual (profitul anual) obţinut în urma
modernizării, dezvoltării sau retehnologizării unui obiectiv
existent,
Pp E hm E h o – avantajul anual ( profitul anual) generat de
obiectivul existent înainte de realizarea investiţiei pentru
modernizare, dezvoltare sau retehnologizare.

7. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor sau rata de rentabilitate

Acest indicator asigură comparabilitatea dintre valoarea anuală a avantajului
economic al proiectului, pe de o parte, şi efortul de capital investit, pe de altă parte.

69
 În cazul în care se compară mai multe variante de proiect, se optează pentru
varianta la care coeficientul de eficienţă economică este mai mare.
Relaţiile de calcul pentru cele două situaţii sunt:

a) pentru obiective noi:

Eh
e
It

unde: I t reprezintă costul net iniţial total al investiţiei;

Eh – avantajele economice anuale.

În ceea ce priveşte semnificaţia rezultatului obţinut, coeficientul e arată care

este cuantumul avantajului, calculat în unităţi monetare, ce se va obţine pe unitate
monetară de capital investit. Indicatorul reflectă o situaţie cu atât mai convenabilă,
cu cât nivelul său este mai mare.
La fel e şi în cazul termenului de recuperare, dacă există posibilităţi de punere
în funcţiune a unor capacităţi parţiale de producţie, efectele suplimentare obţinute
în aceste cazuri vor trebui luate în seamă la calculul indicatorului.
Din relaţiile de calcul prezentate, rezultă că între termenul de recuperare şi
coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor există o relaţie inversă. Datorită
acestui fapt, cei doi indicatori sunt complementari şi, drept urmare, în calculele de
eficienţă economică a investiţiilor nu se ia decât unul din ei, în general, calculat cu
aceleaşi valori.

b) Pentru modernizări, dezvoltări şi retehnologizări ale obiectivelor

(unităţilor) existente:
E h m  E ho
e
Im

unde: I m indică valoarea investiţiei alocate pentru modernizarea, dezvoltarea

sau retehnologizarea unui obiectiv existent;

70
 E h m – avantajul anual ( profitul anual) obţinut în urma modernizării,

dezvoltării sau retehnologizării unui obiectiv existent,

E h o – avantajul anual ( profitul anual) generat de obiectivul existent
înainte de realizarea investiţiei pentru modernizare, dezvoltare sau
retehnologizare.

8. Randamentul economic al investiţiei

Pentru a înţelege mai bine ce exprimă indicatorul randamentul economic al
investiţiei este necesar să remarcăm faptul că există mai multe categorii de
profituri, şi anume:
a) Profitul anual ( Ph ), care se determină calculând diferenţă dintre valoarea
producţiei şi costul producţiei:
Ph  Qh  C h

unde: Ph indică profitul anual;

Qh – valoarea anuală a producţiei;
Ch – costul anual al producţiei.

b) Profitul total ( Pt ), care reprezintă profitul realizat în perioada din

momentul punerii în funcţiune a obiectivului şi până la expirarea duratei
de funcţionare a acestuia:
Pt  Ph  D e

unde: Pt indică profitul total;

Ph – profitul anual;
De – durata de funcţionare eficientă.

c) Profitul de recuperare ( Pr ) care reprezintă partea din profitul total destinată

recuperării investiţiilor alocate. Prin urmare, profitul de recuperare este profitul
obţinut până la expirarea termenului de recuperare a investiţiei. Deci:
Pr  I t

71
d) Profitul final (Pf) reprezintă partea din profitul total obţinut după expirarea
termenului de recuperare a investiţiilor. Astfel:
Pf  Pt  Pr sau Pf  Pt  I t

unde: Pf indică profitul final;

Pt – profitul total;
Pr  profitul ce urmează să fie recuperat;
It – valoarea capitalului investit.

Randamentul economic al investiţiei se determină din raportul dintre profitul

final şi capitalul investit:
Pf
R 
It

unde: R indică randamentul economic al investiţiei;

Pf – profitul final;
It – valoarea capitalului investit.

Acest indicator exprimă ce profit final în unităţi monetare se va obţine pe

unitate monetară de capital investit.
În practică, randamentul economic al investiţiilor se mai calculează şi în
funcţie de profitul total, astfel:
Pt  I t
R
It

De unde rezultă:
Pt
R  1
It

Indicatorul respectiv reflectă o situaţie cu atât mai convenabilă, cu cât nivelul

său este mai ridicat.

Întrebări şi teme pentru verificarea cunoştinţelor

1.Definiţi conţinutul noţiunii de eficienţă economică.

72
 2.Numiţi şi explicaţi metodele de evaluare a proiectelor de investiţii.
3.Clasificaţi indicatorii de evaluare a eficienţei economice a obiectivelor de
investiţii după sfera de cuprindere.
4.Clasificaţi indicatorii de evaluare a eficienţei economice a obiectivelor de
investiţii după nivelul de evaluare.
5.Enumeraţi şi explicaţi indicatorii de bază ai procesului investiţional.
6.Numiţi şi explicaţi indicatorii statici ai analizei eficienţei economice a
investiţiilor.
7.Definiţi noţiunea şi conţinutul investiţiei specifice.
8.Delimitaţi diferenţele dintre rata de rentabilitate a investiţiilor şi randamentul
economic al investiţiilor.
9.Delimitaţi şi comentaţi sursele de finanţare a investiţiilor publice.
10.Numiţi şi explicaţi indicatorii specifici ai investiţiilor publice.
11.Care este semnificaţia calculării coeficientului de eficienţă economică a
investiţiilor la nivel macroeconomic.
12.Reprezentaţi grafic şi explicaţi în baza acestora conţinutul eficienţei economice
a investiţiilor.

Test grilă
1. Metoda de evaluare relativă a eficienţei economice indică relaţia dintre:
a) efect1 efort1  efect 2 efort 2

b) efect efort

c) efort efect

d) efort1 efect1  efort 2 efect 2

2. Raportul dintre efortul investiţional şi profitul anual este:

a) investiţia specifică
b) coeficientul de eficienţă economică
c) randamentul economic
d) termenul de recuperare
3. Randamentul economic al investiţiei este rezultatul raportului dintre:
a) profitul net şi efortul investit
b) profitul anual şi efortul investit

73
 c) profitul net şi cheltuielile pentru mijloacele circulante
d) efortul investit şi profitul anual
4. Ce tip de relaţie există între termenul de recuperare şi coeficientul de eficienţă economică a
investiţiilor?
a) directă
b) inversă
c) de substituţie
d) nu există
5. Cunoscând profitul anual, durata de funcţionare a viitorului obiectiv, şi investiţia totală, ce
indicatori de eficienţă economică se pot calcula?
(a) pragul de rentabilitate
(b) investiţia specifică şi randamentul economic al investiţiei
(c) investiţia specifică şi coeficientul de eficienţă economică a investiţiei
(d) coeficientul de eficienţă economică a investiţiei şi randamentul economic al
investiţiei

4.4. Metode moderne (dinamice) de evaluare financiară a investiţiilor

74
 1. Angajamentul de capital
Indicatorul angajament de capital exprimă suma totală a costurilor iniţiale ale
investiţiilor destinate construirii capacităţii de producţie proiectate şi a costurilor
ulterioare punerii în funcţiune, pentru exploatarea acestora, inclusiv amortismentul,
exprimate în valoare actuală, într-un moment de referinţă, de regulă, către
momentul începerii lucrărilor la obiectul investiţiei ( t0 )
În activitatea practică, acest indicator se mai numeşte şi capital angajat, iar în
metodologiile de evaluare a eficienţei investiţiilor ale unor organisme financiar-
bancare internaţionale indicatorul dat este cunoscut sub denumirea de costuri
totale actualizate (CTA).
Orizontul de timp pentru calculul capitalului angajat este de (d+D e), adică
durata de execuţie a lucrărilor de investiţie (d) şi durata de funcţionare eficientă
(De) sau o perioadă de calcul convenţională.
Angajamentul de capital se determină cu ajutorul următoarei relaţii:
d  De
1
K t  I t  CEt   (I
h 1
h  CEh )
(1  a) h
(2.1)

în care:
K t' reprezintă angajamentul total de capital (totalul capitalului
angajat), actualizat în momentul ( t0 );
I t' – Investiţiile totale actualizate în momentul ( t0 ;.

CEt' – costurile totale de exploatare actualizate în momentul ( t0 );

Ih – investiţiile anuale;
CE h – costurile de exploatare anuale;

a – rata de actualizare;
d – durata de executare a lucrărilor de investiţie;
De – durata eficientă de funcţionare a obiectivului.

Pentru compararea unor variante de proiect cu capacităţi de producţie diferite,

se foloseşte o relaţie specifică de calcul al acestui indicator, în care se împarte

75
angajamentul total de capital al fiecărei variante la suma producţiei din întreaga
perioadă de calcul:
K t
K tS  D

 Qh
t  d 1

unde: Qh reprezintă producţia fizică în anul h.

Dacă producţia este eterogenă şi nu poate fi exprimată în unităţi
convenţionale, în relaţia de mai sus se va folosi la numitor valoarea producţiei
marfă, ceea ce înseamnă că indicatorul va reflecta cheltuielile totale actualizate la o
unitate monetară de producţie marfă.
În cazurile în care se compară proiectele de investiţii alternative, în vederea
formării opţiunii, trebuie să se adopte un orizont de timp de aceeaşi mărime, cea ce
are ca scop să asigure comparabilitatea în timp a proiectelor.
Dacă proiectele au durate de viaţă (De) diferite, pentru intervalul de timp dat
diferenţa va fi (De). Se au în vedere deciziile noi, alternative, de compensare şi de
echivalare a variantei cu (De) mai mic până la nivelul variantei cu (De) maxim.
Vom prezenta în continuare un exemplu de calcul al acestui indicator. Dacă
proiectul de investiţie se caracterizează pe orizontul: d + Dc  = 2 + 8 = 10 ani prin
fluxuri de investiţii şi de costuri de exploatare, prezentate în tabelul 4.2, cu o rată
de actualizare a = 30%, angajamentul total de capital, în valoare actuală, K t va
constitui: 335811,305 lei.
Tabelul 4.2
Calculul capitalului angajat (mii lei)
H Ih yn CEh Kh 1/(1+0,3)h Kh’
1 2 3 4=2+3 5 6=4*5
1 100 - 100 0,769231 76,9231
2 200 - 200 0,561716 118,3432
3 90 90 0,455166 40,9649
4 80 80 0,350128 28,01024
5 75 75 0,269329 20,199675
6 75 75 0,207176 15,5382
7 75 75 0,159366 11,95245
8 80 80 0,122589 9,80712
9 80 80 0,094300 7,5440
10 90 90 0,072538 6,52842
76
 Total 335,811305

În cazuri generale, se urmăreşte minimizarea angajamentului de capital la un

nivel dat al capacităţii de producţie, de venituri globale şi de avantaje economice
totale.
Dat fiind că acest indicator răspunde preocupărilor de a atinge scopurile
urmărite cu eforturi minime, determinate de construirea şi funcţionarea
capacităţilor de producţie şi servicii, angajamentul de capital se recomandă să fie
folosit drept criteriu de alegere a variantelor proiectelor de investiţie realizate în
domeniile de interes public şi finanţate de la buget: minim K t .

2. Perioada (termenul) de recuperare a investiţiei («playback period»)

Termenul de recuperare a investiţilor reprezintă intervalul de timp începând
cu momentul punerii în funcţiune a capacităţilor, instalaţiilor şi echipamentelor de
producţie etc. pe parcursul căreia suma cumulată a avantajelor economice obţinute
este egală cu suma (volumul) investiţiilor alocate în proiect.
În abordarea dinamică, termenul actualizat de recuperare se determină
pornind de la inegalitatea:
T d

 E   I 
h 1
h
h 1
h (2.4)

unde:
T ' reprezintă durata sau termenul de recuperare dinamic;
E h' – valoarea actualizată a avantajelor economice anuale;

I h' – valoarea actualizată a tranşelor anuale de investiţii;

În cazul in care acceptăm o ipoteză simplificatoare, conform căreia volumul

avantajelor economice anuale reprezintă o mărime constantă, adică e aceeaşi în toţi
anii de funcţionare a proiectului investiţional, precum şi atunci când operăm cu
valori medii anuale a avantajelor economice, iar momentul de actualizare va fi

77
momentul începerii lucrărilor t a  0 , termenul de recuperare se deduce din

inegalitatea:
'
d
(1  a)T  1
 I (1  a)
h 1
h
h
 Eh '
a(1  a)T (1  a) d
(2.5)

de unde rezultă:

T  ' 
log E h  log E h  a(1  a) d * I t'  (2.6)
log(1  a)
În aceleaşi ipoteze simplificatoare, atunci când valorile actuale ale costurilor
de investiţii şi ale avantajelor economice sunt calculate pentru momentul punerii în
funcţiune, T ' se deduce din egalitatea:
'
D
(1  a)T  1
 I (1  a)
H 1
h
dh
 Eh
a( a(1  a)T
' (2.7)

de unde rezultă:

log E h  log( E h  a * I t' )

T  '
(2.8)
log(1  a)

Să considerăm următorul exemplu.

Un proiect de investiţii presupune un efort investiţional de 45 mil.lei. Durata
de executare a acestui proiect (d) este de 2ani.
Investiţiile sunt eşalonate astfel: în primul an  I1  – 15 mil.lei, în anul al

doilea  I 2  – 30 mil. lei. Durata funcţionării eficiente De – 10 ani. Fluxurile de  

numerar ale acestui proiect sunt prezente în tabelul 4.3.
Tabelul 4.3
(mil. lei)
Anii 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Fluxurile de numerar 40 45 45 44 43 42 41 38 35 30

Rata de actualizare a=0,5

În aceste condiţii:

78
 40  45  45  44  43  42  41  38  35  30
C Fh  E h   40.3mil. lei
10
a) Determinăm termenul de recuperare actualizat, efectuând calculele în

momentul începerii lucrărilor  ta  0

I t  15mil.lei (1  0.5) 1  30mil.lei (1  0.5) 2  (15 * 0.67  30 * 0.444)mil.lei  23.37 mil.lei

Din egalitatea:
'
(10  0.5)T  1
23.37  40.3 ' , rezultă:
0.5(1  0.5)T (1  0.5)2

log 40.3  log(40.3  0.5 * 2.25 * 23.34)

T©   2.6 ani
log1.5
b) Determinăm termenul de recuperare actualizat al investiţiei, efectuând

calculul în momentul dării în exploatare  ta  d  a obiectului investiţiei:

I t'  (15 *1.5  30) mil. lei  52.5mil. lei

Din egalitatea:
'
1.5T  1
52.5  40.3 '
, rezultă:
0.5 *1.5T
log 40.3  log(40.3  0.5  52.5)
T©   2.6 ani
log1.5
Când nu se doreşte să se opereze cu valori medii anuale ale avantajului
economic, precum şi atunci când nivelul acestora nu este constant în timp

E1  E2  E h  , pentru a ţine seama de fluxul concret, de nivelurile diferite ca

mărime ale fluxurilor de numerar din fiecare an, cea ce este foarte important din
punct de vedere economic şi financiar pentru orice investitor, termenul de
recuperare dinamic se determină: fie prin încercări succesive, dând diferite valori
lui (T ' ) şi interpolând, fie folosind procedeul bilanţului recuperării investiţiilor.
La baza procedeului bilanţului recuperării investiţiilor stă ideea fundamentală
a comensurabilităţii valorilor actuale ale costurilor de investiţii şi ale avantajelor
economice calculate la momentul de referinţă dat şi, deci, existenţa posibilităţii de

79
a efectua operaţii cu mărimi comparabile din punct de vedere al impactului
factorului timp.
Astfel, din volumul global al investiţiilor actualizate la un moment dat de

timp  I t'  se scade succesiv mărimea anuală a fluxului avantajului economic,

exprimată în valoare actuală în acelaşi moment de actualizare, ca şi cel al
investiţiilor, până în anul în care se încheie recuperarea investiţiilor.
Pentru a utiliza această metodă de evaluare, se stabileşte perioada de
recuperare «prag» (cerută) cu care se compară perioadele de recuperare a
investiţiei pentru diverse proiecte .
 dacă T < T ' (cerut), proiectul se acceptă;

 dacă T > T ' (cerut), proiectul se respinge;

 dacă T = T ' (cerut), proiectul este indiferent.

În cazul în care există două proiecte concurente, se alege proiectul cu cel mai
scurt termen de recuperare.

Când apelăm la analiza termenului de recuperare T   în

'
evaluarea

economică şi financiară a deciziilor de investiţie se consideră că există o

modalitate care ia în calcul riscul investiţiilor proiectate .
Dându-le prioritate celor mai avantajoase proiecte sau variante, caracterizate
prin durate de recuperare scurte, se acceptă că, în asemenea caz, veniturile,
costurile şi avantajele economice viitoare nu vor fi afectate de incertitudine şi risc
în aceeaşi măsură ca la variantele cu durate mari de recuperare.
Un alt argument în favoarea acestei metode este acela că firmele care se află
în criză de numerar trebuie să dea o mai mare importanţă recuperării rapide a
fondurilor pe care le investesc, ca să le poată utiliza ulterior pentru altceva sau
pentru satisfacerea altor necesităţi. Cu toate că abordarea pe baza metodei
perioadei de recuperare a investiţiilor oferă, într-adevăr, o indicaţie a gradului de
lichiditate al proiectului, asta nu trebuie să ne facă să trecem cu vederea
deficienţele pe care le comportă metoda respectivă.

80
 Această metodă nu ia în calcul fluxurile de numerar (avantajele economice)
ulterioare perioadei de recuperare.
Dacă proiectul este unul al cărui maturizare se produce mai târziu în timp,
utilizarea indicatorului perioadei de recuperare a investiţiei poate duce la alegerea
unei investiţii mai puţin profitabile.
Proiectele cu perioade lungi de recuperare a investiţiilor sunt, de regulă, cele
care implică o planificare pe termen lung – conceperea de produse noi sau intrare
pe pieţe noi. Adesea asemenea decizii strategice nu asigură venitul maxim în
primii ani de implementare.
Aşadar, metoda perioadei de recuperare a investiţiei poate să prejudicieze
acele investiţii care sunt de cea mai mare importanţă pentru succesul pe termen
lung al firmelor.
Deşi metoda perioadei de recuperare a investiţiei pare să fie foarte uşor
aplicabilă, este esenţial să se cunoască defectele ei. Nu se recomandă ca decizia de
investiţie să se ia doar în baza acestui criteriu.

3. Valoarea netă actualizată – VNA (Net present value – NPV)

Indicatorul VNA constituie un criteriu fundamental pentru evaluarea
economică Aşi financiară a proiectelor de investiţie.
VNA caracterizează o valoare absolută, aportul de avantaj economic al unui
proiect de investiţii, câştigul (profitul), răsplata sau recompensa investitorului
pentru capitalul investit, exprimat fie sub formă de cash flow în valoare actuală, fie
ca valoare netă totală actualizată.
Definită în funcţie de cash flow, VNA asigură compararea dintre cash flow-ul

global actualizat  CF '  , degajat pe durata de viaţă a unui proiect sau variante de
proiect de investiţii şi efortul investiţional total, cerut de acest proiect şi, de

asemenea, exprimat în valoare actuală  I '  .

Aşadar, VNA este un indicator integral de eficienţă a investiţiilor de tipul
diferenţei, care pune în evidenţă surplusul global de cash flow în raport cu costul
de investiţii necesar, toate exprimate în valori actuale. Momentul de referinţă
81
pentru calculul valorii actualizate a investiţiilor şi a cash flow-ului coincide cu

începutul lucrărilor  t a  0 .

Relaţia de calcul al VNA este următoarea:

1. Dacă durata de realizare a proiectului de investiţie, d, este scurtă, mai
mică de un an, iar exploatarea investiţiilor, utilajelor şi a capacităţilor de producţie
şi servicii începe imediat, în acelaşi an:
De
VNA   CF j (1  a) j  I t , j  1.2....De
j 1

Evaluarea proiectului de investiţie se bazează pe conceptul fluxului de

numerar (cash flow). Să concretizăm ce înseamnă aceasta.
Fiecare proiect reprezintă, de fapt, sursa unei duble mişcări de fonduri:
a) un flux de ieşire de bani (cheltuieli)
b) un flux de intrări de bani (încasări)
Diferenţa dintre acestea reprezintă fluxul de numerar (cash flow)
De
VNA   CF j (1  a) j  I t , j  1.2....De (2.9)
j 1

2. Dacă durata de executare este mai mare de un an d  1an :

De d
VNA  (1  a) d
 CF (1  a)
j 1
j
j
  I h (1  a) h (2.10)
h 1

a) Definit prin intermediul valorii nete, VNA exprimă suma algebrică a valorii
nete actuale pe orizontul de timp (d+D). Prin valoare netă anuală, pentru fiecare an
h, h  (d  D ) , se înţelege diferenţa dintre volumul anual al veniturilor generate şi
previzionate de un proiect de investiţii, V h , şi volumul costurilor anuale totale, de

investiţii şi de exploatare, din anul h,  I h  C h  K h  :

VN h  V h  ( I h  C h )  V h  K h (2.11)
şi, respectiv:
d D
VNA   VN h (1  a) 1 (2.12)
h 1

82
 Conform criteriului VNA, trebuie acceptate proiectele investiţionale care se
caracterizează prin VNA>0.
Pe plan economic şi financiar, un proiect investiţional cu o valoare actuală
netă şi pozitivă semnifică următoarele:
 posedă are capacitatea de a rambursa pe parcursul ciclului său de viaţă
economică (D) capitalul investit.
 are o capacitate globală a capitalului iniţial egală cel puţin cu rata de
actualizare (a) folosită în calcule.
 are capacitatea de a produce cash flow în exces, asigurând obţinerea unui
anumit volum de valoare netă.
Un proiect care va genera o VNA<0 trebuie respins, pentru că rentabilitatea
acestuia va fi mai mică decât rata de actualizare; capitalul respectiv ar putea fi
reinvestit cu o rentabiltate echivalentă cu rata de actualizare şi ar aduce avantaje
mai mari.
Astfel rata de actualizare (a), folosită în calculul VNA, joacă rolul de
variabilă-cheie cu care se compară eficienţa unui proiect investiţional.
Dacă se compară două proiecte ce se exclud reciproc, trebuie ales acela care
are o valoare actualizată netă mai mare.
Acest indicator are şi un şir de neajunsuri:
 VNA ne permite să stabilim dacă proiectul investiţional este sau nu este
rentabil, dar nu scoate în evidenţă importanţa relativă, comparativă a
aportului acestui proiect.
 VNA nu ţine cont de mărimea termenului de recuperare  T sauT '  .
 VNA depinde foarte mult de mărimea ratei de actualizare (a) ce se ia în
calcul şi, din acest motiv, este foarte important ca aceasta să fie stabilită
corect, în funcţie de componentele sale principale (costul capitalului,
prima de risc, prima de inflaţie).
Cu toate punctele sale slabe, VNA rămâne a fi, totuşi, unul dintre cele mai
bune criterii de selectare a proiectelor de investiţii.

83
 Pentru a exclude însă totalmente riscul unor decizii suboptime, se recomandă
ca acest indicator să fie analizat în corelaţie cu alţi indicatori, şi anume: indicele de
profitabilitate, rata internă de rentabilitate, termenul actualizat de recuperare etc.
În unele situaţii, valoarea finală (terminală) sau, cum se mai numeşte uneori,
valoarea netă viitoare (VNV) este un criteriu convenabil pentru alegerea
proiectelor investiţionale, căci dau acelaşi rezultat ca şi VNA (de alegere sau
respingere). Între VNV şi VNA există următoarea relaţie pentru un proiect cu h
perioade (h ani de viaţă) şi cu rata de compunere (a):
h
VNV  VNA(1  a)   CFt (1  a ) h / t  (1  a) h
h

t 1

Folosind acest criteriu (VNV) în calitate de decizie, regulile se schimbă faţă

de criteriul (VNA) şi anume:
 dacă VNV > 0, proiectul se acceptă;
 dacă VNV < 0, proiectul se respinge;
 dacă VNV = 0, proiectul este indiferent.
În practică, se tinde să fie preparată metoda VNA (prin actualizarea fluxurilor
de numerar viitoare) mai degrabă decât metoda VNV (compunând fluxurile de
numerar prezente), deşi în esenţă, prima nu este superioară celei de a doua.

4. Indicele de profitabilitate
De regulă, indicele de profitabilitate, se foloseşte împreună cu indicatorul
VNA.
La calculul şi analiza indicelui de profitabilitate trebuie apelat atunci când
proiectele investiţionale sau variantele de proiect diferă între ele prin efortul
investiţional necesar, căci acesta permite să fie luate în calcul amploarea
investiţiilor, costurile necesare de investiţii, cea ce nu se realizează prin indicatorul
VNA.
Indicele de profitabilitate caracterizează nivelul raportului dintre VNA
globală şi fondurile investiţinal care stau la baza proiectului de investiţii şi
generează acel produs de VNA globală.

84
 VNA
PI   100 (2.13)
I t© Б

Indicele este exprimat fie în procente, fie sub formă de coeficient.

Pentru a exprima raportul (2.13) sub formă de coeficient, indicele de
profitabilităţii se calculează astfel:
CFt VNAt
PI   1 (2.14)
It I t

unde:
PI reprezintă indicele de profitabilitate;
CFt’– fluxul de numerar total actualizat;
It’ – investiţia totală actualizată;
VNAt – valoarea netă actuală totală.

Un proiect investiţional independent urmează să fie acceptat doar dacă PI este

mai mare decât 1, şi trebuie respins, dacă PI este mai mic decât 1.
Proiectul al cărui PI este egal cu 1 va genera o VNA globală nulă. De aceea
investitorul va fi indiferent faţă de o astfel de variantă.
Cu cât indicele de profitabilitate este mai mare, cu atât proiectele sunt mai
eficiente, în condiţii echivalente, comparabile din alte puncte de vedere. Astfel,
varianta optimă de proiect va fi aceea care va răspunde criteriului:
PI  maxim

5. Rata internă de rentabilitate (RIR) a investiţiei

Rata internă de rentabilitate a investiţiei – RIR (internal rate of return – IRR)
este definită ca fiind acea rată de actualizare care face să existe egalitate între
valoarea actualizată a intrărilor nete de numerar, estimate în cadrul proiectului, şi
valoarea actualizată a costurilor investiţionale (deci ieşirilor de numerar), estimate
pentru proiectul respectiv.
Astfel, RIR reprezintă acea rată de actualizare a care face ca VNA să fie egală
cu 0.

85
 Prin urmare, RIR reprezintă rata – limită de actualizare, pentru care se
anulează realizarea VNA globală la proiectul investiţional dat:
VNA (a = RIR) = 0
Grafic, putem reprezintă valoarea RIR astfel:

VNA
VNA+
+
VNA(a 1)

VNA(a 2)

VNA(a 3) proiectele
se accepta a%
0 a1 a2 a3 a4 a5 a6 a7
- proiectele
VNA-
se resping

Figura 4.1. Graficul analizei proiectelor conform ratei interne

de rentabilitate

Pentru a accepta sau a respinge un proiect investiţional RIR, acesta se

compară cu rata de actualizare a.
Pentru RIR > a, proiectul de investiţii devine acceptabil, fiindcă It’ este mai
mică decât CFt’ şi, respectiv, VAN va avea valoare pozitivă.
Pentru RIR < a, proiectul trebuie respins, fiindcă It’ devine mai mare decât
CFt’ şi, respectiv, VNA va avea valoare negativă.
Pentru RIR=a, proiectul este indiferent, adică costul actualizat al capitalului
investit (It’) devine egal cu fluxul de numerar actualizat degajat de proiect (CFt’ ),
astfel VNA=0.
Analitic, pentru determinarea RIR se porneşte de la egalitatea:
It’ = CFt’, respectiv de la ecuaţia:
VNA = CFt’– It’ = 0
Valoarea RIR poate fi stabilită prin mai multe metode:
a) Calcularea RIR prin încercări succesive.

86
 Pentru a calcula RIR, se determină VNA a proiectului, care se actualizează cu
diferite rate de actualizare, alese arbitrar, până se obţin două valori consecutive
având semne contrare (se fac mai multe încercări în acest scop).
În final, pentru determinarea cu exactitate a RIR, se foloseşte relaţia:
VNA( )
RIR  a min  (a max  a min )
VNA( )  / VNA() /

unde:
amin şi amax reprezintă respectiv rata minimă şi rata maximă de actualizare
folosită în calculul VNA;
VNA(+) – valoarea netă actuală pozitivă, actualizată cu amin;
VNA (-) – valoarea netă actuală negativă, actualizată cu amax.
La stabilirea RIR, este important să se ţină cont de faptul ca diferenţa admisă
dintre amin şi amax să nu depăşească 5 puncte procentuale.
b) Calcularea RIR cu ajutorul calculatoarelor financiare şi al computerilor.
Majoritatea calculatoarelor financiare moderne sau programele computerizate
care conţin foi de calcul, precum Excel, care au funcţii RIR permit calcularea cu
rapiditate a acestui indicator, după introducerea simplă a informaţiilor numerice
privind fluxurile de numerar.
În condiţiile economiei de piaţă, RIR are semnificaţia şi funcţia de criteriu
fundamental pentru acceptarea proiectelor de investiţii şi formularea opţiunilor.
În cazul în care se compară proiectele sau variantele alternative de investiţii,
ce se caracterizează prin VNA apropiate, aproximativ egale, se dă prioritate
proiectului (variantei) cu RIR maxim.
În funcţie de costul capitalului împrumutat, RIR constituie rata maximă a
dobânzii la care este posibil un împrumut de capital necesar finanţării investiţiei,
astfel încât proiectul ce se va realiza să nu fie nerentabil.
Pentru o rată a dobânzii i<RIR, proiectul va avea o mărime a VNA>0,
calculată pentru a=i, şi, prin urmare, proiectul va fi avantajos.
Pentru o rată a dobânzii i>RIR, proiectul va fi inacceptabil, deoarece, în
aceste condiţii, el cauzează pierderi; respectiv VNA<0.

87
 În situaţia în care i=RIR, capitalul împrumutat nu aduce nici un câştig.
De aici tragem concluzia: se acceptă doar proiectele caracterizate prin RIR
mai mare decât costul capitalului.
Selectarea unui proiect de investiţii după criteriul max. RIR presupune că toate
proiectele vor avea o durată de viaţă economică de aceeaşi mărime. În caz contrar,
RIR nu va evalua corect proiectele.
Sub aspect teoretic, RIR se consideră inferioară VNA, fiindcă RIR are câteva
dezavantaje majore:
1. Dacă veniturile şi costurile perioadei pentru un proiect îşi schimbă semnul
mai mult decât o dată, adică au loc fluxuri de numerar neconvenţionale (costurile
exced veniturile şi creează fluxuri negative, alternând cu cazul când veniturile
excedează costurile şi creează fluxuri pozitive) pe durata de viaţă a unui proiect,
nu poate fi fundamentată o soluţie doar prin luarea în calcul a criteriului RIR, căci
în acest caz pot apărea mai multe rate interne de rentabilitate.
Asemenea fenomene se întâlnesc la proiectele cu durate de exploatare (D e)
mari, când pe parcursul exploatării se realizează noi investiţii pentru înlocuiri
periodice de utilaje.
2. Spre deosebire de criteriul VNA, care presupune că încasările din realizarea
proiectului investiţional vor fi reinvestite cu o rată de rentabilitate egală cu rata de
actualizare (costul capitalului), RIR presupune reinvestirea fluxurilor de numerar
degajate de proiect pe anii duratei de exploatare în operaţii şi proiecte rentabile, cu
o rată a rentabilităţii unică egală cu RIR, ceea ce în realitate nu se prea întâmplă.
3. RIR nu ţine seama de amploarea efortului de investiţii şi nici nu răspunde
direct criteriului de maximizare a valorii firmelor.
Cu toate că RIR poate conduce uneori la rezultate incoerente în analiza
proiectelor, acest indicator rămâne un criteriu semnificativ de selecţie a proiectelor.
Totodată, se recomandă ca indicatorul RIR să fie utilizat în combinaţie cu alţi
indicatori: cu valoarea actuală netă (VNA), cu termenul de recuperare actualizat (T’
), precum şi cu indicele de profitabilitate (PI).

88
 6. Rata internă de rentabilitate modificată (RIRM)
RIRM este un instrument mai bun de apreciere a proiectelor de investiţii în
comparaţie cu RIR şi se defineşte după cum urmează:
n
COF t n
CIF t  (1  r ) n 1

t 0 (1  r ) t

t 0 (1  RIRM ) n
unde: COF reprezintă ieşirile de numerar (cash autflows);
CIF– intrările de numerar(cash inflows);
r – rata de actualizare (poate fi costul capitalului);
RIRM – rata internă de rentabilitate modificată.
Termenul din stânga al ecuaţiei reprezintă valoarea actualizată a cheltuielilor
cu investiţia, în timp ce rata de actualizare (r) folosită reprezintă rata costului
capitalului, iar numărătorul termenului din dreapta – suma valorilor viitoare ale
intrărilor de numerar, presupunând că aceste sume se reinvestesc la o rată egală cu
rata costului capitalului. Numărătorul este numit valoare terminală, iar rata de
actualizare care face ca valoarea actualizată a costurilor să fie egală cu valoarea
actualizată terminală este definită ca RIRM.
RIRM are un avantaj semnificativ faţă de metoda obişnuită RIR. RIRM
presupune că toate fluxurile de numerar provenite din proiecte sunt reinvestite cu o
rată a dobânzii egală cu rata costului capitalului, în timp ce metoda RIR obişnuită
presupune că fluxurile de numerar de la fiecare proiect sunt reinvestite cu o rată a
dobânzii egală cu rata internă de rentabilitate a investiţiei proiectului respectiv.
Deoarece ipoteza reinvestirii cua o rată “r” este mai corectă, RIRM se consideră un
indicator mai bun.
Dacă două proiecte se exclud reciproc şi sunt de aceeaşi amploare, metodele
VNA şi RIRM vor genera aceeaşi decizie de selectare. Astfel, pentru oricare alte
două proiecte A şi B, dacă VNAB>VNAA, atunci RIRMB>RIRMA şi nu vor apărea
rezultate contradictorii, după cum am observat la aplicarea consecutivă a
metodelor VNA şi RIR ordinară. Însă, dacă proiectele diferă ca mărime, pot apărea
rezultate contradictorii.

89
 Anul 0 Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4

FT(mii lei) -13000 4000 6000 3500 6500

r=15%
r=15% 4025
r=15% 7935
6084
RIRM = 17,2%
VAaFT= +13000
24544

VNA = 0

Notă: Cu toate că metoda RIRM este superioară metodei obişnuite RIR, ca

indicator al “adevăratei” rate de rentabilitate a unui proiect de investiţii, totuşi
metoda VNA este cea mai relevantă, mai ales când trebuie să se aleagă între
proiecte reciproc exclusive, care au mărimi diferite, fiindcă oferă un indiciu mai
corect referitor la mărimea venitului ce-l va aduce fiecare proiect pentru
suplimentarea şi maximizarea valorii firmei.

4.5. Nivelul ratei de actualizare folosit la

evaluarea financiară a proiectelor de investiţii
La fundamentarea deciziilor investiţionale, prin utilizarea metodelor
dinamice de evaluare a proiectelor investiţionale (metoda valorii nete actualizate
(VNA), cea a indicelui de profitabilitate (PI) şi cea a ratei interne de rentabilitate
(RIR) etc.), este foarte important să se calculeze corect rata de actualizare, care
apare ca variabilă centrală a tuturor acestor metode.
Literatura de specialitate oferă câteva metode ştiinţifice, bine argumentate, de
estimare a ratei de actualizare. În acest sens, se evidenţiază două abordări
principale, care au la bază diferite premise şi, respectiv, conduc la două metode
diferite de calcul are a ratelor de actualizare, aplicate la evaluarea proiectelor de
investiţii.
Vom porni de la faptul că rata de actualizare, aplicată la evaluarea
proiectelor investiţionale, trebuie să reflecte costul oportun al investiţiei, adică
costul alternativei sacrificate sau beneficiile pierdute prin neangajarea resurselor
economice în altă activitate alternativă. Acest cost oportun poate fi privit de pe
două poziţii:
90
 1) prin intermediul costului capitalului alocat pentru investiţia respectivă;
2) prin intermediul ratei profitului care se scontează în urma unor investiţii
similare.
Într-o manieră succintă, vom analiza în continuare aceste două abordări.
1.Utilizarea costului capitalului la stabilirea ratei de actualizare.
În cazul în care întreprinderea utilizează o rată de actualizare egală cu costul
ei de finanţare (costul capitalului), proiectul care poate genera o valoare netă
actuală pozitivă va fi un proiect ce va permite rambursarea capitalului iniţial,
precum şi remunerarea acestui capital la o rată egală cu rata de actualizare
corespunzătoare costului de finanţare.
Structura capitalului unei întreprinderi poate fi destul de compusă, căci în
activitatea sa investiţională întreprinderea poate folosi mai multe surse de
finanţare: surse proprii (autofinanţare), adică o parte din profit şi întreaga sumă a
amortizării; împrumuturi bancare pe termen mediu sau lung; plasarea de noi
acţiuni simple şi privilegiate; alte surse.
Fiecare din sursele nominalizate are un cost, care trebuie estimat pentru a
determina dacă investiţia este avantajoasă în raport cu acesta sau nu.
Capitalurile provenite din surse proprii au un cost specific, dedus din
posibilitatea de folosire alternativă : păstrate la bancă sau plasate în acţiuni, acestea
aduc un câştig, la care se renunţă în cazul utilizării sale pentru investiţii. Astfel,
costul de oportunitate al capitalurilor provenite din surse proprii se stabileşte,
înainte de toate, în funcţie de rentabilitatea capitalului social, care exprimă
capacitatea întreprinderii de a produce profit în prezent şi în perspectivă.
Pentru sumele luate cu împrumut se plăteşte o dobândă, care reprezintă costul
real, efectiv al capitalului obţinut pe această cale.
Costul capitalului acţionar se stabileşte în funcţie de rentabilitatea aşteptată de
acţionar din sumele investite.
Problema este relativ simplă, dacă pentru finanţarea proiectului investiţional
se foloseşte doar o singură sursă de finanţare. Costul acestei surse, care se va
corecta cu o marjă a riscului şi a inflaţiei, în caz de necesitate, va constitui rata de

91
actualizare propriu-zisă. În majoritatea cazurilor, însă, pentru realizarea proiectelor
sale, întreprinderea face apel la diferite surse de finanţare, în momente diferite. În
acest caz, este necesar să se determine «costul mediu ponderat al capitalului»,
WACC (Weighted average cost of capital), adică un cost comun, care ar reflecta
costul tuturor surselor din care se finanţează proiectul investiţional. Costului
fiecărei surse de finanţare îi corespunde un anumit coeficient de ponderare:
procentajul pe care îl reprezintă respectiva sursă în acoperirea capitalului
imobilizat în activitatea întreprinderii, altfel spus, WACC depinde de ponderea
fiecărei surse de finanţare în capitalul total atras şi se determină astfel:
m

WACC  WiKi
i 1

unde: W reprezintă ponderea fiecărei surse i în totalul capitalului;

K – costul fiecărei surse i.

Logica pe care se bazează stabilirea ratei de actualizare în baza WACC e

bazată pe o serie de considerente.
Fiecare firmă are o structură optimă a capitalului, care este un amestec de
instrumente financiare de credit, acţiuni preferenţiale şi acţiuni ordinare, în
proporţii care duc la maximizarea preţului de piaţă al acţiunilor firmei respective.
Astfel, o firmă cu un comportament raţional şi având ca obiectiv maximizarea
valorii sale de piaţă îşi va stabili structura optimă a capitalului şi se va strădui să
utilizeze acest optim ca obiectiv de atins şi de menţinut, finanţând noile proiecte
de investiţii în aşa fel, încât structura capitalului să revină în mod constant la
proporţiile optime stabilite.
Avantajul utilizării ca rată de actualizare a WACC, calculat la nivelul firmei
este cel al simplităţii, căci odată determinat acesta nu se va mai schimba decât
atunci când condiţiile financiare sau economice se vor modifica esenţial. Totodată,
trebuie menţionat faptul că utilizarea WACC este justificată dacă proiectul de
investiţii nu afectează semnificativ nivelul riscului suportat de întreprindere.

92
 Dar principala critică a sistemului ponderat al capitalului WACC privind
alegerea proiectelor de investiţii se referă la acceptarea implicită a ipotezei precum
că structura de finanţare a întreprinderii va rămâne neschimabată. De multe ori
însă, pentru realizarea de noi proiecte de investiţii, se recurge la finanţări specifice.
În acest caz rata de actualizare folosită în criteriile de selectare a proiectelor de
investiţii va trebui să ţină cont de costul noilor surse de finanţare, nu a celor
folosite în trecut de firmă. O altă restricţie de bază a utilizării WACC ca rată de
actualizare rezidă în faptul că riscul proiectului investiţional acceptat trebuie să fie
comparabil cu cel al firmei. Această restricţie comportă necesitatea ajustării, în
funcţie de caracteristicile proiectului, a costului capitalului la nivelul firmei,
adăugând la WACC prima de risc. În acest sens, se recomandă practicarea
diverselor clasificări, în funcţie de riscul domeniilor de activitate, pieţelor de
desfacere, precum şi de ratingurile firmelor. Ca şi în cazurile inflaţiei, pentru
valorile relativ mici ale riscului, poate fi practicată plusarea simplă a ratei riscului
la mărimea de bază (WACC), deşi, conform principiilor investirii sumelor, bazate
pe tehnica actualizării, procedura corectă ar fi înmulţirea celor doi factori de scont.
Cu toate că metoda de stabilire a ratei de actualizare prin intermediul WACC
nu oferă cel mai înalt nivel de precizie a estimărilor respective, totuşi, în realitate
foarte multe întreprinderi vesteuropene aplică această metodă în stabilirea ratei de
actualizare.
1. Utilizarea în estimarea ratei de actualizare a rentabilităţii obţinute la
obiective similare
În cadrul acestei abordări teoria investiţională contemporană propune o
metodă de stabilire a ratei de actualizare care ţine cu adevărat cont de factorul risc
şi se bazează pe modelul CAPM (Capital Asset Pricing Model). Această metodă
este bine fundamentată din punct de vedere financiar şi oferă estimări destul de
exacte. La aplicarea acesteia, se presupune considerarea firmei drept un portofoliu
de proiecte investiţionale şi utilizarea CAPM pentru determinarea ratei de
actualizare corespunzătoare fiecărui proiect. Astfel, conform acestui model, rata de
actualizare se va determina în felul următor:

93
 Ra = Rf + (Rm- Rf)*  activelor
unde: Ra reprezintă rata de actualizare;
Rf – rata rentabilităţii fără risc;
Rm – rata rentabilităţii de piaţă;
 activelor – coeficientul beta al activelor
Dificultatea principală în acest caz constă în estimarea coeficienţilor  ai
proiectelor. În cazul titlurilor financiare, pe pieţele financiare dezvoltate se dispune
de serii ale cotaţiilor şi, implicit, ale ratelor de rentabilitate pentru perioade lungi
de timp; pentru proiecte însă se utilizează aproximări pe baza identificării clasei de
risc în care se încadrează firmele cu activităţi asemănătoare.
Statistica occidentală demonstrează că această metodă de stabilire a ratei de
actualizare capătă o popularitate tot mai mare.
În realitatea noastră economică, stabilirea unui nivel adecvat al ratei de
actualizare, necesar evaluării reale a proiectelor, s-a dovedit a fi o problemă destul
de complicată, din cauza slabei funcţionări a pieţei de capital, în special a
componenţei secundare a acesteia (bursa de valori), existenţei inflaţiei, ce
deformează rata dobânzii, etc. În condiţiile economice create ale ţării noastre,
metodele prezentate anterior nu vor putea fi aplicate deocamdată sub forma lor
clasică, ci într-o variantă simplificată.
Pentru stabilirea nivelului adecvat al ratei de actualizare folosite la evaluarea
proiectelor financiare din ţara noastră, ar trebui să se plece de la costul unei
anumite surse de finanţare, care să fie corectată ulterior cu marjele inflaţiei şi
riscului. Astfel, pentru obiectivele finanţate, în special din împrumuturi, s-ar putea
recomanda să se folosească în calitate de rată de actualizare rata dobânzii la care s-
a obţinut împrumutul; pentru obiectivele realizate prin autofinanţare – rata medie
de rentabilitate din ramura de care aparţine. Rata de actualizare stabilită astfel va
reprezintă nivelul minim admisibil pentru ca un proiect să fie acceptat.

94
 Întrebări şi teme pentru verificarea cunoştinţelor
1. Explicaţi impactul factorului timp asupra procesului investiţional.
1. Identificaţi diferenţele dintre factorul de compunere şu factorul de
actualizare.
2. Explicaţi conţinutul noţiunii – factor de fructificare.
3. Explicaţi conţinutul noţiunii – factor de actualizare (valoarea prezentă,
valoarea viitoare).
4. Explicaţi procesul compunerii în perioade mai mici de un an.
5. Explicaţi noţiunea de anuitate şi formele acesteia: anuitatea ordinară şi
anuitatea specială.
6. Numiţi indicatorii dinamici de evaluare financiară a investiţiei.
7. Explicaţi conţinutul indicatorului – angajament de capital.
8. Explicaţi conţinutul indicatorului – termen de recuperare a investiţiei.
9. Explicaţi conţinutul indicatorului – valoare actualizată netă.
10. Explicaţi conţinutul indicatorului – indice de profitabilitate.
11. Explicaţi conţinutul indicatorului – rata internă de rentabilitate şi rata internă
de rentabilitate modificată.
12. Analizaţi indicatorii dinamici de evaluare financiară a investiţiei prin prisma
avantajelor şi limitelor.
13. Analizaţi comparativ indicatorii statici şi dinamici din perspectiva
obiectivelor urmărite în procesul de evaluare a proiectelor investiţionale.
14. Analizaţi impactul şi metodele de evaluare a ratei de actualizare, utilizată la
evaluarea financiară a proiectelor de investiţii.
Test grilă
1. Factorul de actualizare se exprimă prin următoarea formulă:
1
a) (1  a) h

1
b)
1 ah
1
c) (1  a)h

95
 a
d) (1  a ) h

2. Anuitatea este o formă specială a fluxului de numerar în care plăţile se

efectuează:
a) regulat şi diferenţiat
b) arbitrar şi egal
c) regulat şi egal
d) regulat şi complex
3. Care indicatori dinamici nu ţin cont de valoarea în timp a banilor?
a) termenul de recuperare
b) termenul de recuperare actualizat
c) rata de rentabilitate a capitalului angajat
d) indicele de profitabilitate
4. Ce condiţii trebuie să fie satisfăcute pentru ca proiectul investiţional să fie acceptat?
a) VAN>0, PI>1
b) VAN<0, PI>1
c) VAN=0, PI>0
d) VAN>0, PI>0
5. Care este relaţia dintre actualizare şi capitalizare?
a) nu există nici o relaţie
a) relaţia este directă
b) relaţia de substituţie

96