CAPITOLUL 3

INVESTIŢIILE PUBLICE ŞI EFICIENŢA ECONOMICĂ

3.1. Eficienţa economică a obiectivelor de investiţii

3.2. Principalii factori de creştere a eficienţei economice
3.3. Restructurare şi eficienţă economică

Eficienţa economică exprimă rezultatele obţinute într-o activitate

economică, rezultate evaluate prin prisma resurselor consumate pentru
desfăşurarea acelei activităţi. Conceptul de eficienţă economică stabileşte
legătura dintre volumul şi calitatea eforturilor, ca factori ce generează efecte, şi
rezultatele economice obţinute într-o perioadă dată, tocmai datorită eforturilor
respective.

Conceptul de eficienţă a activităţii economice are un caracter general,

reprezentând însumarea eficienţelor parţiale ale agenţilor economici, a
subramurilor şi ramurilor economiei naţionale.
Nivelul eficienţei economice depinde de volumul şi calitatea, atât ale
resurselor folosite, cât şi ale rezultatelor obţinute.
Calculul eficienţei se realizează din două perspective opuse – din
perspectiva efectelor economice (a rezultatelor) şi din perspectiva consumurilor
(eforturilor) depuse.
Din prima perspectivă eficienţa este raportul între mărimea efectelor
(rezultatelor) şi a eforturilor:

e = (Efect) / (Efort)

valoarea sa trebuind să fie cât mai mare (spre maximul posibil).

Din perspectiva consumului (efortului), eficienţa economică este raportul
între eforturi (resurse consumate) şi efectele economice realizate pe baza
eforturilor depuse, rezultatul trebuind să fie cât mai mic (spre minim):

e* = (efort depus) / (efect obţinut)

În prima perspectivă se doreşte obţinerea unui efect maxim la un anume

efort dat, iar din cea de-a doua perspectivă se urmăreşte obţinerea efectului
propus cu minimul de efort (de resurse consumate).
Datorită caracterului limitat al resurselor de care dispune societatea,
eficienţa economică trebuie să constituie o componentă de bază a întregii vieţi
economice.
Eficienţa economică reprezintă factorul calitativ determinant al creşterii
economice durabile, pentru că prin aceasta se asigură sporirea absolută a
efectelor, folosind acelaşi volum de efort.
Dacă eficienţa economică reprezintă (Efect) / (Efort), rezultă că nivelul
efectelor economice obţinute, depinde de efortul consumat şi de eficienţa
economică.

37
 Eficienţa economică are un caracter complex, ceea ce impune analiza
riguroasă a eforturilor depuse şi a rezultatelor obţinute din punct de vedere
cantitativ şi calitativ, dar şi din punctul de vedere al vieţii sociale.

3.1. Eficienţa economică a obiectivelor de investiţii

În economia de piaţă, bazată pe jocul dintre cererea şi oferta de bunuri şi

servicii, obţinerea de beneficii (rezultate) maxime cu resursele disponibile, este
scopul declarat al tuturor actorilor economici, atât la nivelul producţiei de bunuri
şi servicii, cât şi la nivelul investiţiilor.
Investiţiile constituie economii pe care generaţia actuală le face din
consumul prezent, în vederea asigurării dezvoltării capitalului fix în perioadele
următoare. În condiţiile prezente, când resursele sunt tot mai rare şi mai
scumpe, aceste rezerve destinate investiţiilor trebuiesc folosite cu maximum de
eficienţă.
Prin eficienţa economică a investiţiilor se înţelege relaţia care se
stabileşte între cantitatea şi structura efortului, pe de o parte, ca generatori de
efecte, şi nivelul rezultatelor economice obţinute în urma desfăşurării procesului
investiţional.

max e = E / , min e’ =  / E;

în care:
e, e’ reprezintă eficienţa economică;
E – efectul economic
 - efortul investiţional.

În categoria eforturilor se cuprind eforturi care se referă la procesul

investiţional (valoarea investiţiei, volumul lucrărilor de construcţii – montaj,
numărul de utilaje şi de personal atrase în procesul investiţional), dar şi cele
referitoare la procesul de producţie (costurile de producţie, cheltuielile
materiale, numărul de salariaţi, etc.). Aceste eforturi se pot referi la un singur an
(cheltuielile anuale de producţie, investiţia anuală, importul anual pentru
investiţii sau producţie, etc.), sau la întreaga perioadă de activitate (investiţia
totală, cheltuielile totale realizate pe întreaga durată de funcţionare a
obiectivului, importul total pentru investiţii sau pentru producţie, etc.).
De asemenea, în aprecierea eficienţei economice a investiţiilor, eforturile
se pot referi numai la activitatea de investiţii (valoarea investiţiei, import pentru
investiţii, valoarea utilajelor, etc.), la activitatea de producţie (cheltuieli de
producţie, necesar de salariaţi) sau la ambele (efortul total pentru investiţii şi
pentru producţie).
Efectele economice, atât ca volum, cât şi ca structură, au un rol deosebit
de important în aprecierea eficienţei economice. Acestea pot fi directe
(rezultatele imediate obţinute în urma procesului investiţional) şi indirecte (care
apar la utilizatorul rezultatelor procesului investiţional). Efectele directe se pot
împărţi, la rândul lor, în efecte anuale (profituri anuale, valoarea anuală a
producţiei) sau efecte totale, însumate pe întreaga durată de funcţionare a
obiectivului economic (profituri totale, valoarea totală a producţiei, etc.).

38
 Efectele economice ale procesului investiţional, ca de altfel ale oricărei
activităţi economice, se mai pot clasifica în efecte brute (ca de exemplu
valoarea producţiei, veniturile anuale) şi efecte nete (cum ar fi profiturile).
În cazul în care eficienţa economică se calculează ca raport între efecte
brute şi eforturi, indicatorul trebuie să fie supraunitar, pentru a reflecta o
activitate rentabilă. Dacă la numărător este efectul net, raportul poate fi
subunitar, dar la un nivel cât mai ridicat.
În vederea creşterii eficienţei economice a investiţiilor în condiţiile unei
economii de piaţă, se impune luarea unor măsuri, dintre care prezentăm:
analiza temeinică a variantelor propuse, pe baza unui sistem de
indicatori de eficienţă economică, îmbunătăţirea producţiei
concomitent cu ridicarea gradului de competitivitate a acesteia;
respectarea termenelor de punere în funcţiune a obiectivelor
economice care să ducă la diminuarea imobilizărilor de fonduri, la
recuperarea mai rapidă a sumelor investite şi obţinerea mai
devreme a rezultatelor propuse prin documentaţiile de investiţii;
realizarea la noile obiective sau la cele modernizate a unor niveluri
superioare, faţă de obiectivele vechi, în ceea ce priveşte
productivitatea muncii, cheltuielile la 1 milion lei producţie, în
procesul de valorificare a materiilor prime, etc.
Pe viitor, contractarea execuţiei lucrărilor de investiţii trebuie să se facă
numai pe bază de licitaţie care să asigure o confruntare liberă a cererii şi a
ofertei. În consecinţă, se vor lua măsuri care să vizeze liberalizarea preţurilor la
materialele de construcţii, întocmirea unor caiete de sarcini, întocmirea unor
devize de ofertă, lansarea invitaţiilor pentru licitaţie, etc. Pentru transpunerea în
fapt a acestor deziderate se impune promovarea unei legislaţii corespunzătoare
în special în ceea ce priveşte domeniul licitaţiilor, dar şi al contractelor
economice.
Pentru asigurarea creşterii eficienţei economice a investiţiilor, fiecare
factor participant la procesul investiţional va acţiona pentru asigurarea unei
calităţi superioare în munca sa, o colaborare continuă pe tot parcursul
desfăşurării procesului investiţional: proiectare, execuţie, probe tehnologice,
atingerea parametrilor proiectaţi, accelerarea ritmului de transformare a
investiţiilor în capital fix pentru asigurarea recuperării cât mai rapide a eforturilor
umane, materiale şi financiare făcute.
O problemă importantă o reprezintă modul de clasificare a eforturilor şi a
efectelor economice.
După activitatea la care se referă, eforturile se pot clasifica în eforturi
pentru investiţii şi eforturi pentru producţie (inclusiv de aprovizionare –
desfacere). În categoria eforturilor pentru investiţii se cuprind: volumul
investiţiilor totale, volumul lucrărilor de construcţii – montaj, valoarea importului
pentru investiţii, etc., iar în categoria eforturilor pentru producţie se includ
cheltuielile de producţie, cheltuielile materiale, valoarea importului pentru
producţie, numărul de salariaţi, etc. Fiecare din elementele enunţate trebuie
privit atât din punct de vedere al volumului, cât şi al structurii acestuia.
După perioada la care se referă, eforturile se împart în eforturi anuale
(investiţii anuale, cheltuieli anuale de producţie, consumul anual dintr-o anumită
resursă, etc.) şi eforturi totale, însumate pe întreaga durată de realizare a

39
investiţiei sau de funcţionare a capitalului fix (investiţia totală, importul total
pentru investiţii şi pentru producţie, etc.).
Eforturile economice se pot împărţi şi după caracterul muncii încorporate
şi anume: eforturi cu munca vie şi eforturi cu munca materializată.
Efectele economice au o natură complexă, variată, neputând fi
cuantificate exhaustiv. Ele trebuie să fie la un nivel care să satisfacă nevoia
socială (individuală şi de producţie) în raport cu posibilităţile oferite de consumul
de resurse.
Efectele economice se pot clasifica din mai multe puncte de vedere şi
anume:
după locul lor de apariţie, există efecte directe (la nivelul activităţii
analizate) şi efecte indirecte (obţinute la beneficiarii produselor de
bază, în avalul activităţii analizate);
după momentul la care apar, efectele economice pot fi prezente şi
viitoare. În acest caz, la luarea deciziilor de alocare a resurselor,
trebuie avut în vedere nu numai efectul actual, imediat, ci şi cel ce
se poate obţine în urma reinvestirii profiturilor obţinute. Ca urmare,
se impune cuantificarea factorului timp care reclamă ca efectele
economice să se obţină în cel mai mare volum în prima parte de
funcţionare a obiectivelor economice;
în funcţie de perioada în care se realizează, efectele economice
pot fi anuale şi totale (obţinute pe întreaga perioadă de
desfăşurare a activităţii);
după gradul de cuprindere se disting efecte globale şi efecte nete.
Efectele globale se referă la efectele brute cum ar fi valoarea
producţiei, exprimată în diferite preţuri, încasările valutare totale,
etc., iar efectele nete se obţin după scăderea din efectul total
(brut) al cheltuielilor făcute, ca de exemplu profitul, venitul net,
aportul valutar, etc.
după gradul de cunoaştere, efectele se mai pot împărţi în
programate şi efective.
Efectele economice mai implică şi analiza lor din punct de vedere al
influenţei ce o exercită asupra dezvoltării spirituale, al ridicării nivelului de
cultură şi civilizaţie, care se mai numesc şi efecte ale acţiunii umane, aici fiind
incluse în special efectele propagate.

3.2. Principalii factori de creştere a eficienţei economice

Eficienţa economică este o categorie deosebit de complexă şi este

influenţată de o multitudine de factori, care se pot clasifica după mai multe
criterii, şi anume:
după modul cum acţionează în vederea asigurării creşterii
eficienţei economice, se disting factori cu acţiune directă şi factori
cu acţiune indirectă. În categoria factorilor cu acţiune directă se
pot include: ridicarea nivelului de pregătire profesională a forţei de
muncă; îmbunătăţirea structurală, în sensul creşterii calităţii, a
capitalului fix utilizat în procesul de producţie; creşterea gradului

40
 de prelucrabilitate a resurselor naturale atrase în circuitul
economic; perfecţionarea metodelor de conducere, organizare şi
programare a producţiei; promovarea progresului tehnic; întărirea
disciplinei tehnologice şi a forţei de muncă; perfecţionarea
structurală a activităţii de comerţ exterior, etc. Prin factori cu
acţiune indirectă se înţeleg aceia care conduc la perfecţionarea
activităţii unităţilor economice şi social – culturale situate în
amonte sau în aval de unitatea analizată, care au efecte implicit
asupra creşterii economice a acestei societăţi comerciale sau regii
autonome. În categoria factorilor indirecţi se disting: modernizarea
activităţii unităţilor situate în ramurile conexe; ridicarea calităţii
materiilor prime; creşterea performanţei utilajelor realizate în
ramurile furnizoare; perfecţionarea procesului de învăţământ la
scară naţională, etc., precum şi modificarea structurii cererilor de
produse; reorientarea exigenţelor societăţii; creşterea gradului de
confort şi civilizaţie ale populaţiei, etc.;
după caracterul lor, factorii creşterii eficienţei economice se pot
împărţi în factori tehnici, economici, naturali, sociali şi politici. În
categoria factorilor tehnici se includ în special măsurile care
vizează promovarea progresului tehnic în direcţia creşterii
randamentului utilajelor, a productivităţii muncii şi a gradului de
prelucrare a materiilor prime. Factorii economici constituie, în
condiţiile unei economii de piaţă, cel mai important element de
stimulare a creşterii eficienţei economice. Aici se includ cele mai
importante pârghii economice şi modul de repartizare a acestora
(preţul, creditul, dobânda, etc.). Factorii naturali (condiţiile de
climă, fertilitatea, bogăţia zăcămintelor) acţionează în mod
deosebit în ramurile primare (agricultură, industria extractivă,
forestieră, etc.) dar şi în celelalte. Factorii sociali (cointeresarea
materială, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, crearea unor
condiţii corespunzătoare de viaţă) constituie elemente dinamice
de stimulare a creşterii eficienţei economice;
după sfera de cuprindere, factorii de creştere a eficienţei
economice se mai pot împărţi în factori generali, care sunt aplicaţi
oricărui domeniu de activitate (promovarea progresului tehnic), şi
factori specifici numai anumitor activităţi (îmbunătăţirea structurii
comerţului exterior).
Factorii de producţie se află într-o strânsă interdependenţă şi asigură
creşterea eficienţei economice printr-o acţiune conjugată. Mai mult decât atât,
acţiunea unuia implică modificarea celorlalţi, în caz contrar unul poate constitui
o frână pentru celălalt. Astfel, perfecţionarea parametrilor tehnico – economici la
un utilaj prin modernizarea acestuia, deci prin promovarea progresului tehnic,
implică în mod obligatoriu şi ridicarea nivelului de pregătire a salariaţilor care
deservesc utilajul respectiv, precum şi asigurarea unei structuri
tipodimensionale a materialelor conform noilor parametri proiectaţi.
Indiferent de grupa de care aparţin, trebuie reţinut că ei acţionează nu
atât pe căi cantitative, cât mai cu seamă prin forme calitative, deci acelea care
ţin de calitatea salariaţilor, calitatea capitalului fix şi a celui circulant.

41
 3.3. Restructurarea şi eficienţa economică

Modernizarea şi restructurarea activităţii economice influenţează în mod

benefic eficienţa economică, atât prin intermediul eforturilor făcute pentru
promovarea căilor de modernizare, cât şi al efectelor economice obţinute în
urma acestei acţiuni.
În cadrul activităţii de modernizare se pleacă de la o bază tehnico –
materială existentă, care asigură deja o serie de utilaje, scule, dispozitive,
construcţii, utilităţi; acestea nu mai necesită eforturi suplimentare pentru
realizare, ci eventual pentru unele modificări în vederea punerii lor în
consonanţă cu celelalte lucrări care se vor face. Dar este clar că aceste
adaptări vor costa mult mai puţin decât dacă ele ar fi construite în totalitate noi.
Ca urmare a volumului de lucrări mai mic şi perioada de realizare a
modernizărilor este mult mai redusă decât în cazul realizării unor noi obiective
economice. Atingerea scopului propus, într-un interval mai scurt are avantajul
că asigură în avans efectele propuse, atunci când ele sunt cel mai intens
solicitate, se materializează un profit suplimentar, ca urmare a producţiei
obţinute în economia de timp realizată şi, de asemenea, conduce la livrarea în
avans a produselor pe piaţă şi eventual ocuparea noilor pieţe de desfacere.
În cadrul societăţilor comerciale, cheltuielile pentru realizarea
modernizărilor sunt mai judicios repartizate, în sensul că ele sunt orientate cu
prioritate pentru construirea, adaptarea sau îmbunătăţirea structurală a
capitalului fix activ, adică a aceluia care participă nemijlocit la obţinerea
rezultatelor economice, cum ar fi: utilajele, construcţiile speciale, liniile
tehnologice, etc. În cazul modernizărilor, capitalul fix pasiv (clădirile) solicită un
volum de resurse mai mic, deoarece i se aduc numai mici modificări, uneori
ambientale, sau deloc, ceea ce creează condiţii ca fondurile constituite şi
alocate pentru modernizare să fie orientate în special spre acele activităţi care
duc la creşterea rezultatelor economice ale firmei, adică spre creşterea
capitalului fix activ.
Din punctul de vedere al efectelor economice, activităţile de modernizare
şi restructurare ale economiei naţionale prezintă mai multe avantaje, dar cel mai
important se consideră că este influenţa pe care o exercită asupra laturilor
calitative ale factorilor participanţi la viaţa economico – socială.
Principala influenţă calitativă este asupra utilajelor (a capitalului fix, în
general), asigurându-le acestora îmbunătăţirea parametrilor tehnico –
economici. O altă influenţă se exercită asupra calităţii tehnologiilor, prin
modernizarea fluxurilor existente, prin găsirea de noi soluţii tehnologice sau
adaptarea celor existente la noile condiţii create de modernizarea utilajelor,
spaţiile de producţie, etc. În legătură directă cu îmbunătăţirea calităţii utilajelor şi
tehnologiilor are loc şi ridicarea nivelului calitativ al forţei de muncă, atât din
punct de vedere al conţinutului, cât şi al structurii acesteia. Ca un corolar al
perfecţionării factorilor de producţie prezentaţi, se ajunge la îmbunătăţirea
calităţii produselor, ca scop final al activităţii de modernizare şi restructurare a
economiei.
Ca o consecinţă a avantajelor pe care le prezintă activitatea de
modernizare, apare şi îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a efectelor
economice. Un efect direct îl constituie creşterea producţiei obţinute, atât ca

42
urmare a realizării unei producţii suplimentare, datorită ridicării parametrilor
utilajelor, cât şi a îmbunătăţirii calităţii produselor finite şi structurii acestora.
Creşterea valorii producţiei şi în general a tuturor efectelor economice se
datorează şi îmbunătăţirii structurii resurselor consumate, în sensul folosirii unor
materii prime şi materiale bine dimensionate şi de calitate corespunzătoare,
conform cerinţelor procesului tehnologic, dar şi unor salariaţi apţi să corespundă
nivelului tehnic al utilajelor cu care operează şi nivelului calitativ al produselor
executate. Orice neconcordanţă între cele trei niveluri calitative (randamentul
utilajului, clasa de calitate a produselor şi calificarea salariatului) poate avea
efecte negative în procesul de producţie.
În condiţiile actuale, activitatea de modernizare şi restructurare a
economiei naţionale constituie principala cale de îmbunătăţire a eficienţei
economice la toate nivelurile, deoarece prin ea se asigură modificarea
raportului dintre eforturi şi efecte. De reţinut că eforturile cunosc o scădere
relativă, în timp ce efectele economice cresc, atât prin volum, cât şi prin
structură.

43