CAPITOLUL 1

SISTEMUL FINANŢELOR PUBLICE – CONCEPT /

CLARIFICĂRI TERMINOLOGICE:

Etimologie:
 Latină : - Finis - termen, sfârşit;
-În drept marchează sfârşitul operaţiunilor juridice, adică efectuarea de plăţi.
-Termenii financias, finatio, financia pecuniaria erau folosiţi cu sensul de plata în bani.
 Franceză: - finance-sumă de bani;
- les finances – patrimoniul statului;
 Germană - secolele XV-XVII, finanz (plata in bani), finanzer (cămătar).
 România, în secolul al XIX-lea, prin fisc, era denumit organul financiar ce încasa
impozitele, taxele, amenzile etc.

Opiniile specialiştilor:
 Paul Leroy Beaulieu (1906) consideră finanţele publice drept -„ştiinţa veniturilor
publice şi a utilizării acestor venituri”.
 Enciclopedia activităţii bancare şi financiare distinge trei înţelesuri ale termenului de
finanţe:
1. Strângerea banilor pentru a organiza, reorganiza sau extinde o întreprindere fie prin
vânzare de acţiuni sau de obligaţiuni.
2. Teoria şi practica creditului monetar, activităţi bancare.
3. Strângerea de bani prin impozite sau emisiuni de obligaţiuni şi administrarea
veniturilor şi a cheltuielilor de către guvern.
 Richard Musgrave (1959), The Theory of Public Finance, McGraw-Hill, New York,
consideră că politica bugetară – ca element fundamental al intervenţiei statului în
economie - îndeplineşte trei funcţii:
1. funcţia de alocare (funcţia de afectare)
o - distribuirea bunurilor sociale (publice) prin intermediul autorităţilor publice;
statul, ca producător de bunuri şi servicii, asigură satisfacerea necesităţilor
publice şi ajustările necesare în afectarea resurselor ce se formează pe piaţă;

1
 o problema care intervine: eficienţa statului ca agent economic producător de
bunuri şi servicii.
2. funcţia de redistribuire
o în economia de piaţă distribuirea veniturilor şi a averii este influenţată de modul
de repartizare a factorilor de producţie, a proprietăţii private de aceea justeţea şi
echitatea socială se pot realiza doar prin redistribuirea veniturilor de către
autorităţile şi instituţiile statului;
o căile de realizare a funcţiei de redistribuire: statul colectează, sub formă de
impozite, o parte din veniturile nou create pe plan naţional; apoi redistribuie ceea
ce a prelevat prin transferuri cu caracter social şi economic.
3. funcţia de stabilizare a conjucturii economice
o prin politica fiscală statul urmăreşte atingerea unui grad înalt de ocupare a forţei
de muncă, a unui grad rezonabil de stabilitate a preţurilor, o situaţie solidă a
balanţei de plăţi şi o rată acceptabilă de creştere a economiei;
o are în vedere menţinerea cererii globale la nivelul dorit;
o această funcţie necesită mijloace adecvate, cum ar fi: politica monetară, politici
industriale, politici bugetare, etc.
 Clasic versus modern în finanţele publice. Concepţia clasică (liberală) - bazată pe
principiul laissez-faire-ului – susţine derularea activităţilor economice prin intermediul
firmelor private, statul prin intermediul finanţelor publice neavând decât un rol de
asigurare a resurselor necesare pentru întreţinerea instituţiilor publice ce asigură educaţia
şi apărarea ordinii interne şi externe a acestuia. Este proclamată neutralitatea sistemului
financiar public. Concepţia modernă pune accentul pe caracterul intervenţionist al
statului în economie şi de aici utilizarea finanţelor publice ca instrumente ale acestui
caracter intervenţionist.

Clarificări terminologice:
 Relaţii financiare reprezintă relaţiile economice, exprimate în formă bănească, ce apar
în procesul repartiţiei PIB, pentru satisfacerea nevoilor colective ale societăţii.
 Sfera finanţelor este mai îngustă decât aceea a relaţiilor băneşti, cuprinzând numai
relaţiile băneşti care exprimă un transfer de valoare între persoanele fizice şi
juridice şi stat şi de la acesta către beneficiari, persoane fizice şi juridice,
îndreptăţiţi prin legislaţie, nu şi schimbarea formelor valori (cum ar fi în cazul în
care s-ar retribui munca prestată; caz în care se realizează un transfer de echivalente).

2
  Acest transfer are caracterul unui transfer de putere de cumpărare.
 În general, se efectuează fără contraprestaţie directă (nici o persoană fizică sau
juridică, plătitoare de taxe şi impozite, nu poate solicita statului rambursarea lor sau o
contraprestaţie egală).
 Parţial transferul se realizează şi în condiţii de rambursabilitate (împrumuturi
contractate de stat pe piaţa internă sau garanţiile vărsate de persoanele ce gestionează
bani; ex. casierele de la CEC).
Distincţia finanţe publice – finanţe private (Moşteanu, 2004)
Finanţe publice Finanţe private
Institutiile publice, unitati administrativ Întreprinderi publice, societăţi bancare,
teritoriale, instituţii de asigurare – reasigurare private.
Resurse procurate pe baza de costrîngere, în Resurse procurate pe baze contractuale
general fără contraprestaţie
Resurse utilizate pentru satisfacerea unor nevoi Scopul realizării activităţilor private este
generale ale societăţii. obţinerea profitului
Gestiunea finanţelor publice supusă normelor Gestiunea financiară urmează regulile
dreptului public. dreptului civil şi comercial.

Concluzie:
 Relaţiile financiare publice cuprind următoarele categorii:
1. relaţii ce exprimă un transfer de resurse băneşti fără echivalent şi cu titlu
nerambursabil, transfer realizat prin: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale,
bugetele locale, fonduri publice extrabugetare.
2. relaţii ce exprimă un transfer de resurse băneşti pe o perioadă de timp
determinată, pentru care se percepe contraprestaţie (dobânda în cadrul relaţiilor de
credit).
3. relaţii ce exprimă un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băneşti în
schimbul unei contraprestaţii (asigurări de bunuri, de persoane , de răspundere
civilă, fondul pentru ajutor de şomaj - în aceste cazuri, vom întâlni obligativitatea
doar dacă se realizează prin efectul legii, rambursabilitatea şi contraprestaţia doar
dacă se produce riscul).

Obiectul de studiu al finanţelor publice (Văcărel, 2001) îl constituie:

3
 a) relaţiile economice ce apar în procesul constituirii şi repartizării fondurilor bugetare şi
extrabugetare ale autorităţiilor publice, denumite generic fonduri de resurse publice;
b) metodele de gestionarefolosite în cadrul sectorului public;
c) modalităţile de stabilire, percepere şi urmărire a impozitelor, taxelor şi a veniturilor
nefiscale;
d) metode de dimensionare şi repartizare a cheltuielilor publice pe obiective, acţiune şi
beneficiari;
e) procedura de angajare şi efectuare a cheltuielilor publice din fonduri bugetare şi
extrabugetare;
f) întocmirea, aprobarea, executarea şi încheierea bugetelor de venituri şi cheltuieli;
g) modalităţi de echilibrare a diferitelor categorii de bugete;
h) organizarea contolului financiar;
i) plasarea şi rambursarea împrumuturilor de stat;
j) politica financiară promovată de stat.

Funcţiile finanţelor publice:

A . Funcţia de repartiţie:
A.1. Constituirea fondurilor se realizează prin următoarele contraprestaţii - impozite,
taxe, contribuţii pentru asigurările sociale, diverse categorii de vărsăminte din veniturile
instituţiilor publice, amenzi, penalităţi, redevenţe, arenzi, dividende, chirii, dobânzi
încasate, donaţii, ajutoare, împrumuturi de stat, venituri din valorificarea unor bunuri ale
statului, valorificarea unor bunuri fără stăpân, alte venituri – prin participarea sectorului
public, sectorului privat, populaţiei, persoanelor fizice sau juridice rezidente în străinătate.
A.2.Distribuirea pe destinaţii - conform clasificaţiei funcţionale a cheltuielilor din legea
bugetară anuală.
 Învăţământ, cultură, sănătate;
 Asigurări sociale şi de protecţie socială;
 Gospodărie comunală şi locuinţe;
 Apărare naţională;
 Ordine publică;
 Acţiuni economice;
 Alte acţiuni;
 Datorie publică.
Cheltuielile, pe fiecare categorie din cele mai sus menţionate, îmbracă forma:

4
 1. salariilor şi drepturilor de personal;
2. achiziţionări de materii prime, materiale şi plata serviciilor;
3. subvenţii pentru instituţii publice şi întreprinderi publice şi private;
4. transferuri către persoane fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare)
5. investiţii şi rezerve materiale.

B. Funcţia de control
- se realizează în fazele producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului, prin organele
împuternicite ale statului.
Îmbracă următoarele forme:
1. politic – exercitat de către Parlament;
2. jurisdicţional – exercitat de Curtea de Conturi;
3. administrativ – exercitat de organele specializate ale Ministerului Finanţelor şi ale
celorlalte ministere.

5
 CAPITOLUL 2
SISTEMUL FINANCIAR ŞI FONDURILE DE RESURSE
FINANCIARE

A. Sistemul finanţelor publice – abordări (Văcărel, 2001):

1. sistem de relaţii economice - exprimă un transfer de resurse financiare produse în
anumite condiţii (vezi concluziile din capitolul precedent);
2. sistem de fonduri de resurse financiare - constituite pe diferite niveluri ale economiei
naţionale;
3. sistem de planuri financiare – pentru fenomene ce se vor produce în economie sau care
vor influenţa activitatea economică, într-o perioadă de timp determinată (ex.diversele
categorii de bugete);
4. sistem de instituţii – ce organizează, supravegehează, controlează relaţile generate de
sistemul financiar public şi privat.

B. Componente:
1. bugetul de stat şi bugetele locale - se regăsesc reflectate relaţiile de repartizare a unei
părţi importante a PIB (între 30 - 60%), în scopul satisfacerii nevoilor sociale, aşa cum au
fost ele definite prin programele de guvernare sau prin tradiţie, cutume, etc. Prelevări de
venituri la aceste componente se fac prin mijloace de constrângere (impozite, taxe,
penalizări, amenzi, etc) şi / sau pe baze contractuale (chirii, arenzi, dividende, redevenţe,
încasări din vânzări de bunuri private şi aflate în proprietate publică). Distribuirea
veniturilor colectate se face prin alocaţii bugetare. Prin prelevări şi prin alocaţii bugetare
statul influenţează mărimea şi destinaţia fondului de consum şi mărimea şi structura
formării brute de capital.
2. asigurările sociale de stat - se realizează protecţia salariaţilor şi altor categorii sociale,
în caz de şomaj, deces, incapacitate temporară sau definitivă de muncă, maternitate sau
la o anumită vechime de muncă prin pensii, indemnizaţii, suportarea costului
medicamentelor. Fondurile necesare acestor prestaţii se constituie prin contribuţiile la
asigurările sociale stabilite prin lege. Plata acestora este obligatorie la termenele legale.
3. fondurile speciale extrabugetare (ex. sănătate, risc şi accident, drumuri publice,
promovarea turismului). Pentru fiecare din acestea se constituie, din taxe, contribuţii şi
alte vărsăminte, un buget propriu, aprobat anual de Parlament. Acestea reprezintă, anexe

6
 la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat. Vărsămintele sunt obligatorii şi
fără contraprestaţie directă. Soldurile dintr-un an se raportează anul următor.
4. creditul
 creditul bancar - exprimă relaţii de redistribuire a resurselor financiare între
posesorii de asemenea resurse şi cei ce au nevoie de acestea pentru activităţi de
producţie sau de consum. Face parte din sistemul financiar privat.
 creditul public - reprezentând procurarea de resurse financiare de către
autorităţile centrale şi cele din unităţile administrativ teritoriale, de pe piaţa
internă sau externă, în scopul finanţării unor obiective economice sau /şi sociale.
Face parte din sistemul financiar public.
5. asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă - au la bază principiul
mutualităţii, fiind constituite pentru prevenirea prejudiciilor provocate de evenimente sau
fenomene aleatorii. Reprezintă relaţii financiare de redistribuire între membrii comunităţii de risc
şi asiguraţii ce au suferit daune de pe urma producerii riscului asigurat. Fac parte atât din
sistemul financiar public cât şi din cel privat.
6. Bugetul de venituri şi cheltuieli al Trezoreriei Statului - veniturile sunt reprezentate
mai ales de dobânzile plătite pentru disponibilităţile instituţiilor publice şi persoanelor fizice
pentru certificate de depozit , taxe postale, comisioane plătite
7. finanţele întreprinderilor - fac parte din sistemul financiar privat

C. Fondurile de resurse financiare:

În scopul înţelegerii structurii fondurilor de resurse financiare se utilizează gruparea acestora
după mai multe criterii astfel:
a. după eşalonul la care se constituie:
1. fonduri la nivel central sau macroeconomic:
 fondul bugetar de stat;
 fondul asigurărilor sociale;
 fondul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă;
 fondurile de creditare.
2. la nivel intermediar (la dipoziţia unităţilor administrativ teritoriale):
 fondurile bugetare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor, comunelor.
3. la nivel microeconomic (agenţi economici, instituţii, gospodării ale populaţiei):
 fonduri proprii ale întreprinderilor, instituţiilor şi persoanelor fizice;
b. după destinaţia pe care o capătă:

7
 1. fonduri de înlocuire şi dezvoltare:
 a mijloacelor fixe scoase din folosinţă datorită uzurii;
 de creare de întreprinderi noi, restructurare, retehnologizare, dezvoltarea celor
existente.
2. fonduri de consum:
 o parte din fondurile bugetare;
 o parte din fondurile asigurărilor sociale;
 o parte din fondurile proprii ale întreprinderilor;
 o parte din resursele proprii ale populaţiei.
3. fonduri de rezervă:
 fondurile înscrise în bugetul de stat cu acest titlu servind pentru finanţarea unor
acţiuni şi sarcini intervenite în cursul anului bugetar;
 fondurile de risc constituite de către întreprinderi.
4. fonduri de asigurare:
 constituite la dispoziţia societăţilor de asigurare servind la acoperirea pierderilor
suferite de pe urma calamităţilor naturale, accidentelor şi a altor fenomene
aleatorii, dar şi pentru achitarea sumelor datorate persoanelor asigurate, în urma
producerii riscului asigurat;
 fondul de intervenţie al Guvernului, pentru înlăturarea rapidă a efectelor
calamităţilor naturale.
c. după forma de proprietate
1. fonduri proprietate publică:
 fondul bugetar central de stat.
 fondurile unităţilor administrativ teritoriale.
 fondul asigurărilor sociale.
 fondurile speciale extrabugetare.
 fondurile proprii ale întreprinderilor de stat şi ale instituţiilor publice.
 fondurile proprii ale băncilor cu capital de stat.
 fondurile unor instituţii naţionale cu caracter autonom.
1.a. fondurile statului în calitate de autoritate publică
1.b.fondurile statului în calitate de agent economic
1.c.fondurile statului în calitate de asigurator
1.d.fondurile statului în calitate de bancher

8
 2. fonduri în proprietate privată
 fondurile aparţinând societăţilor comerciale, agricole, bancare, de asigurare şi
reasigurare cu capital privat sau mixt;
 fondurile ce aparţin întreprinzătorilor particulari;
 resursele băneşti aparţinând populaţiei.
d. după titlul cu care se fac prelevări la fonduri şi plăţi de la acestea:
 prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribuţii);
 prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (depuneri în bănci şi alte
instituţii de credit ale statului, subscrieri la împrumuturi de stat);
 transferuri externe rambursabile (împrumuturi sau credite contractate în
străinătate);
 transferuri externe nerambursabile (donaţii, ajutoare).

Aspecte generale:
 Surplusul unui anumit fond poate fi preluat numai la fondul cu care acesta are
corespondenţă;
 lipsa de resurse a unui anumit fond nu se poate completa decât de la fondul cu care acesta
are legături, trebuind să se respecte principiul compatibilităţii fondurilor;
 Fiecărei componente a sistemului financiar îi corespund mai multe fonduri de resurse
financiare.

CAPITOLUL 3

ORGANE CU ATRIBUŢII ŞI RĂSPUNDERI ÎN DOMENIUL

FINANŢELOR PUBLICE

La soluţionarea problemelor financiare participă:

1. organe care fac parte din sistemul democraţiei reprezentative:

a. Parlamentul;

b. consiliile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale.

2. organe care fac parte din autoritatea administrativă:

9
 a. Guvernul;

b. ministerele;

c. alte organe centrale ale administraţiei publice.

3. organe financiare specializate ale puterii executive, compartimente financiare din unităţi
economice şi instituţii,

Anumite organe, dintre cele prezentate anterior, sunt investite, prin lege, cu dreptul de a lua
decizii şi de a controla modul de aplicare a acestora.

Altele, au atribuţii precise pe linie de planificare financiară, îndrumare şi control.

În continuare, sunt prezentate atribuţile principale în materie de finanţe ale autorităţilor publice,
regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital integral de stat şi instituţiilor publice.

PARLAMENTUL, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporulul român şi unica

autoritate legiuitoare a ţării, are următoarele atribuţiuni în domeniul finanţelor publice:

 dezbate şi aprobă programul Guvernului care cuprinde liniile directoare ale politicii
interne şi externe ale statului şi controlează aplicarea acestuia;

 adoptă legi care reglementează activitatea din toate domeniile vieţii sociale, inclusiv cele
referitoare la problemele economice, financiare şi monetare, cum sunt de exemplu:

1. legea privind finanţele publice;

2. legile privind impozitele şi taxele;

3. legea asigurărilor sociale de stat;

4. legea bancară;

5. legea privind datoria publică;

6. legea contabilităţii;

7. legea asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă;

8. legea privind finanţele publice locale;

9. legea privind impozitele şi taxele locale;

10. legile privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, a ministerelor, a Curţii de

Conturi şi a altor instituţii publice.

10
  examinează şi aprobă, anual, bugetul naţional public, precum şi conturile
de execuţie ale componentelor acestuia.

GUVERNUL ROMÂNIEI îndeplineşte, potrivit reglementărilor în vigoare, următoarele

atribuţiuni în domeniul finanţelor publice:

 asigură realizarea politicii financiare a statului, conform programului de guvernare

acceptat de Parlament;

 elaborează, anual, proiectele bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,

bugetelor fondurilor speciale, precum şi ale conturilor generale anuale de execuţie ale
acestora, le supune spre aprobare Parlamentului, iar după aprobare răspunde de realizarea
prevederilor bugetare;

 examinează, periodic, execuţia bugetului naţional public şi a bugetelor fondurilor speciale

şi adoptă măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului bugetar, după caz;

 răspunde de recuperarea creanţelor externe ale statului;

 emite hotarâri pentru organizarea executării legilor (respectiv norme metodologice,

regulamente de aplicare etc.);

 în perioada vacanţelor parlamentare, emite ordonanţe pentru reglementarea unor

probleme, ce nu suferă amânare, din domeniul finanţelor publice.

MINISTERUL FINANŢELOR are, în principal, următoarele atribuţiuni în calitate de organism

de specialitate al administraţiei publice centrale:

 aplică strategia şi programul guvernului în domeniul finanţelor publice;

 exercită administrarea generală a finanţelor publice;

 elaborează proiectul legii bugetare anuale, a legii de rectificare a bugetului de stat;

 stabileşte echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat şi a

rectificării acestuia;

 stabileşte metodologii pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, a proiectelor

bugetelor fondurilor speciale şi a proiectelor locale;

11
 urmăreşte execuţia operativă a bugetului de stat şi stabileşte măsurile necesare pentru
încasarea veniturilor şi limitarea cheltuielilor în vederea încadrării în deficitul bugetar
aprobat;

 elaborează clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice;

 elaborează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, al legii bugetului asigurărilor

sociale de stat anuale, precum şi proiectul legii de rectificare a acestuia;

 stabileşte sistemul de a trezoreriei statului în vederea asigurării efectuării operaţiunilor de

încasări şi plăţi pentru sectorul public;

 elaborează şi administrează bugetul de venituri şi cheltuieli al trezoreriei statului;

 colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi externe;

 contractează şi garantează împrumuturi de stat de pe pieţele financiare interne şi externe;

 exercită, prin organele sale de specialitate, controlul utilizării creditelor bugetare de către
instituţiile publice;

 controlează activitatea financiară a unităţilor economice, urmărind stabilirea corectă şi

îndeplinirea integrală şi la termen a obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat;

 actionează, prin mijloace specifice, pentru combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei;

 înfăptuieşte politica vamală a statului;

 propune cadrul legislativ şi elaborează cadrul metodologic privind activitatea de asigurare

şi exercită supravegherea aplicării dispoziţiilor legale în acest domeniu;

 exercită calitatea de reprezentant al României la organismele internaţionale cu caracter

financiar;

 coordonează, negociază şi încheie acorduri internaţionale, în numele statului, în domeniul

relaţiilor financiare şi valutare; propune strategii de dezvoltare pe termen lung şi soluţii
de reforma în domeniul finanţelor;

 îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de
activitate;

 conlucrează cu ministerele specializate şi cu aportul bancar pentru elaborarea şi

executarea balanţei de plăţi externe;

12
  participă la tratative externe privind problemele financiare, valutare şi de cooperare
economică, precum şi la activitatea organismelor financiare internaţionale, urmărind
îndeplinirea obligaţiilor ce revin statului român;

 reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii financiare, în faţa instanţelor

judecătoreşti interne şi internaţionale;

 elaborează regulamentul vamal al ţării şi asigură înfăptuirea politicii vamale, potrivit

autorizaţiei parlamentare, precum şi a dreptunilor şi obligaţiilor ce revin ţării noastre ca
membră a Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.);

 organizează şi coordonează activitatea Gărzii Financiare;

 elaborează cadrul normativ şi instituţional general privind organizarea contabilităţii ş.a.

TREZORERIA GENERALĂ A STATULUI reprezintă o structură specializată a Ministerului

Finanţelor, care cuprinde o trezorerie centrală (organizată în cadrul Ministerului Finanţelor) şi
trezorerii organizate în cadrul Direcţiilor generale ale finanţelor publice din municipiul Bucureşti
şi reşedinţele judeţene, în cadrul Administraţiilor financiare municipale, Circumscripţiilor fiscale
orăşeneşti şi a Percepţiilor rurale.

Prin Trezoreria statului se asigură:

1. execuţia de casă a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor locale,
prin încasarea veniturilor bugetare cuvenite şi asigurarea finanţării obiectivelor prevăzute, în
limita creditelor bugetare stabilite;

2. gestionarea mijloacelor băneşti extrabugetare şi a celor aferente fondurilor speciale;

3. gestionarea datoriei publice interne şi externe (respectiv: primirea împrumuturilor

guvernamentale interne şi externe, alocarea sumelor aferente pe destinaţiile stabilite,
rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor aferente împrumuturilor publice);

4. efectuarea de plasamente pe diferite termene a disponibilităţilor mobilizate în conturile sale şi

a altor operaţiuni financiare în contul administraţiei centrale de stat.

Contul general al trezoreriei statului funcţionează la Banca Naţională a României, iar soldul său
se include în bilanţul acesteia.

Disponibilităţile băneşti din acest cont se pot utiliza în următoarea ordine obligatorie:

13
  acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat; acopenirea temporară a
golurilor de casă, înregistrate de bugetele locale;

 acoperinea tempoară a deficitului curent al bugetului asigurănilor sociale de stat a

deficitelor temporare ale bugetelor fondunilor speciale;

 efectuarea de plasamente financiare, pe termen scurt, prin Banca Naţională a României;

 acordarea de împrumuturi pe termen medlu şi lung pentru finanţarea şi refinanţarea

deficitelor anuale ale bugetului de stat, pe seama disponibilităţilor pe termen mediu şi
lung din contravaloarea în lei a împrumuturilor externe.

În scopul funcţionării sale, Trezoreria statului dispune de un buget propriu care se întocmeşte
anual de către Ministerul Finanţelor şi este supus spre aprobare Guvernului, o dată cu
propunerile pentru proiectul bugetului de stat.

De asemenea, periodic, Ministerul Finanţelor întocmeşte informări şi / sau rapoarte în legatură cu

modul cum a fost executat contul general al Trezoreriei statului, pe care le prezintă Guvernului.

CURTEA DE CONTURI

1. constituie organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar;

2. funcţionează pe lângă Parlamentul ţării, iar în unităţile administrativ-teritoriale, funcţiile

Curţii se exercită prin camerele de conturi judeţene;

Îşi exercită funcţia de control:

1. asupra modului de formare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorulul
public;

2. asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor

administrative teritoriale;

Fac obiectul controlului exercitat de Curtea de Conturi:

1. formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi
ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste
bugete;

2. constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;

3. formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite

interne şi externe;

14
4. utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme
de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;

5. constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către instituţiile publice

autonome cu caracter comercial şi financiar şi de către organismele autonome de asigurări
sociale;

6. situaţia, evolutţa şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al

unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, societăţile
comerciale sau de către alte persoane juridice în baza unui contract de concesiune sau
închiriere.

Sunt supuse controlului Curţii de Conturi:

1. statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu

serviciile şi instituţiile publice, autonome sau nu;

2. Banca Naţională a României;

3. regiile autonome;

4. societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţille publice sau

regiile autonome care deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din
capitalul social;

5. organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri, valori
sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu;

6. alte persoane juridice care:

o beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau de alte

forme de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale
sau a instituţiilor publice;

o administrează, în baza unui contract de concesiune sau închiriere, bunuri

aparţinând domeniulul public sau privat al statului sau al unităţilor administrative-
teritoriale;

o nu-şi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, către unităţile administrativ-

teritoriale şi instituţiile publice.

Curtea de Conturi efectuează controlul preventiv la ordonatorii principali de credite ai bugetului

de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat şi ai fondurilor speciale, precum şi controlul
ulterior asupra:

15
1. conturilor anuale de execuţie a bugetelor, a fondurilor de tezaur; contulul anual al datoriei
publice a statului;

2. garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe primite de către alte persoane
juridice.

După verificarea conturilor, Curtea de conturi hotărăşte asupra descărcării de gestiune, iar în
cazul descoperirii unor nereguli, acestea sunt aduse la cunoştinţa colegiului jurisdicţional care
judecă şi hotărăşte cu privire la rezolvarea lor.

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI (B.N.R.):

1. constiutie banca centrală a statului român, având ca obiectiv fundamental asigurarea stabilităţii
monedei naţionale;

2. elaborează, aplică şi răspunde de politicile monetară, valutară, de credit şi de plăţi, precum şi

de autorizarea şi supravegherea prudenţiala bancară, în cadrul politicii generale a statului;

3. urmăreste funcţionarea normală a sistemului bancar;

4. în calitate de unică instituţie autorizată să emită însemne monetare, emite şi pune în circulaţie
bancnote şi monede metalice, ca mijloace de plată legale pe teritoriul ţării;

5. efectuează operaţiuni pe piaţa monetară, operaţiuni în contul statului, precum şi operaţiuni cu

aur şi active externe;

6. acordă băncilor credite, pe timp limitat, garantate cu titluri de stat, cambii, bilete la ordin şi cu
alte hârtii de valoare;

7. deschide băncilor conturi curente şi le asigură servicii de compensare, depozitare şi plată;

8. participă, în numele statului, la tratative şi negocieri externe în probleme financiare, monetare,

valutare, de credit şi de plăţi.

Conducerea Băncii Naţionale a României este realizată de un consiliu de administraţie, numit

de Parlament, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale
acestuia.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României prezintă Parlamentului, în numele consiliului de

administraţie, un raport anual cu privire la:

1. evoluţiile economice, financiare, monetare şi valutare;

2. politica monetară promovata în anul precedent şi orientările pentru cel următor;

16
3. reglementarea şi supravegherea prudentială bancară;

4. bilanţul anului şi contul de profit şi pierdere ale Băncii Natţonale a Romániei.

Alături de Banca Naţională a Romãniei, activitate bancară în ţara noastră desfăşoară băncile,
persoane juridice române, constituite ca societăţi comerciale, precum şi sucursalele din Romãnia
ale băncilor persoane juridice străine.

În activitatea pe care o desfaşoară, băncile sunt obligate să respecte cerinţele prevazute de Legea
bancară şi de reglementările şi ordinele emise de Banca Naţională a României, cerinţele de
capital şi cele prudenţiale.

SOCIETĂŢILE DE ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

1. preiau şi asigură în schimbul unor prime, riscuri referitoare la bunuri, persoane sau
răspundere civilă legală;

2. pot practica una sau mai multe categorii de asigurări / reasigurări potrivit obiectului lor de
activitate stabilit prin contractul de societate şi prin statut;

3. potrivit legii, pot încheia următoarele categorii de asigurări:

 asigurări de viaţă;

 asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă;

 asigurări de autovehicule;

 asigurări maritime şi de transport;

 asigurări de aviaţie;

 asigurări de incendiu şi alte pagube de bunuri;

 asigurări de răspundere civilă;

 asigurări de credite şi garanţii;

 asigurări de pierderi financiare din riscuri agricole; asigurări agricole.

1. majoritatea asigurărilor au un caracter facultativ şi se realizează pe baze

contractuale; exceptie face asigurarea de răspundere civila pentru pagube produse
prin accidente, care, potrivit legii, are caracter obligatoriu;

17
 2. se constituie cu avizul prealabil al Oficiului de supraveghere a activităţii de
asigurare şi supraveghere;

3. pot fructifica fondurile proprii şi cele atrase temporar în diverse moduri, cum
sunt:

 păstrarea lor în conturi bancare; investitţile în titluri de valoare; investiţiile

în bunuri imobiliare; creditarea instituţiilor bancare etc.

 sunt obligate să respecte întocmai reglementările în materie de asigurări,

indiferent că sunt societăţi cu capital majoritar de stat, mixte sau private.

MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE are atribuţii în următoarele domenii

ale finanţelor:

1. asigurările sociale de stat;

2. protecţia socială a cetăţenilor.

3. De asemenea, acest minister are atribuţii şi în ce priveşte problemele recalificării şi

reorientării profesionale a persoanelor ce doresc acest lucru, încadrarii în muncă a şomerilor
şi a altor persoane, evidenţa salariaţilor încadraţi de unii agenţi economici ş.a.

4. elaborează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat şi asigură executarea acestuia, după
aprobarea sa de către Parlament;

5. asigură constituirea şi gestionarea fondului destinat platii ajutorului de somaj;

6. oferă asistenţă de specialitate, la cerere, organismelor care au constituite sisteme proprii de

asigurări sociale;

7. conlucrează cu Inspectoratul de Stat pentru Handicapaţi în activităţile de constituire sau

utilizare a Fondului de risc şi accidente.

8. La nivelul judeţelor şi a municipiului Bucureşti funcţionează direcţii pentru probleme de

muncă şi protecţie socială, care sunt subordonate Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi
se ocupă cu asigurările sociale din judeţ.

9. La nivelul municipiilor şi oraşelor din judeţ funcţionează oficii pentru probleme de muncă şi
protecţie socială, oficii de asigurări sociale şi pensii.

18
MINISTERELE ŞI CELELALTE ORGANE ALE ADMINISTRAŢIEI CENTRALE DE
STAT, prin compartimente specializate , au următoarele atribuţiuni principale în domeniul
financiar:

1. elaborează bugetele de venituri şi cheltuieli şi urmăresc realizarea acestora;

2. repartizează creditele bugetare organelor ierarhic inferioare;

3. exercită controlul financiar intern asupra activităţii unităţilor subordonate, luând sau
propunând, după caz, măsurile pentru remedierea deficienţelor constatate.

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

1. funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe şi judeţe) bazându-se pe

principiile:

a. autonomiei locale;

b. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale;

c. consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit. la nivelul

comunelor şi oraşelor funcţionează consiliile locale (care au calitatea de autorităţi
deliberative) şi primăriile (ca autorităţi executive);

d. la nivelul judeţelor şi al capitalei functţonează consilii judeţene, respectiv

consiliul general al municipiului Bucureşti

Atribuţiile principale ale consilillor locale în problemele legate de finanţele publice locale şi
de altă natură de interes local sunt:

1. aprobă bugetul local, formarea, administrarea şi executarea acestuia; stabileşte impozitele şi

taxele locale, precum şi taxele speciale, pe termen limitat, în condiţiile legii

2. administrează domeniul public şi privat al localităţii şi exercită drepturile legale cu privire la

societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat;

3. înfiinţează instituţii şi unităţi economice de interes local;

4. hotărăşte asupra concesionării sau închirierii de bunuri sau de servicii publice de interes
local, precum şi asupra participării, cu capital sau cu bunuri, la societăţi comerciale pentru
realizarea de lucrări şi servicii de interes public local, în condiţiile legii.

Atribuţiile principale ale primarului care ţin de domeniul finanţelor publice sunt:

19
1. întocmeşte proiectul bugetului local, contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune
aprobării consiliului local;

2. exercită funcţia de ordonator principal de credite;

3. verifică încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică consiliului cele
constatate;

4. supraveghează inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin localităţii respective

(comună, oraş).

CONSILIUL JUDEŢEAN reprezintă autoritatea administraţiei publice judeţene pentru

coordonarea activităţii consiliilor comunale şi oraşeneşti în vederea realizării serviciilor publice
de interes judeţean. în domeniul finanţelor publice locale consiliul judeţean are următoarele
atribuţiuni principale:

1. adoptă programe şi prognoze de dezvoltare economico-sociala a judeţului şi urmăreşte

realizarea acestora;

2. adoptă bugetul propriu al judeţulul şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;

3. stabileste impozitele şi taxele judeţene, precum şi taxele speciale pe timp limitat, în condiţiile
legii.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN

1. este ordonator principal de credite;

2. întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului

bugetar şi le supune spre aprobare consiliului prefectul, în calitate de reprezentant al
Guvernului pe plan local,

3. poate ataca, în fata instanţei de contencios administrativ, actele autorităţilor administraţiei

publice locale, în cazul că le consideră ilegale.

REGIILE AUTONOME ŞI SOCIETĂŢILE COMERCIALE, prin compartimentele lor

specializate, au următoarele atribuţii principale:

1. gestionează activele, întreţin relaţii financiare cu salariaţii, furnizorii şi beneficiarii lor, cu

băncile, cu organele financiare;

20
2. elaborează proiectul anual al bugetului de venituri şi cheltuieli;

3. după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, adoptă masuri pentru buna executare a
indicatorilor br;

4. organizează şi conduc contabibitatea, întocmesc bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi

şi situaţia principalilor indicatori economico-financiari;

5. întocmesc, la timp şi corect, documentele de încasare şi plăţi în numerar şi prin virament, le

introduc în bancă, verificând înregistrarea lor în extrasele de cont şi în registrul de casa;

6. organizează şi exercită controlul financiar preventiv şi controlul gestionar de fond asupra

modului de gestionare a resurselor materiale şi băneşti;

7. examinează, periodic, activitatea economico-financiară a unităţii;

8. periodic, efectuează inventarierea bunurilor patrimoniale şi adoptă masuri necesare pentru

asigurarea integrării avutului public şi privat.

21
 CAPITOLUL 4
SISTEMUL BUGETAR

Elemente de analiză:    
 Conceptul de buget;
 Principiile bugetare;
 Elaborarea proiectului de buget;
 Aprobarea proiectului de buget;
 Execuţia bugetului;
 Incheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;
 Controlul bugetar;
 Execuţia bugetară.

Conceptul de buget

1.Caracteristici:
 caracter juridic - reprezintă un act prin care sunt stabilite veniturile şi cheltuielile anuale
ale statului;
 caracter obligatoriu – deoarece presupune aprobarea sa anuală de către Parlament;
 finanţele clasice, consideră bugetul public ca o listă a cheltuielilor şi a veniturilor publice
fără specificarea vreunei legături cu dinamica economiei naţionale şi cu obiectivele de
guvernare.
 finanţele moderne leagă existenţa acestuia de dinamica întregii economii naţionale,
politica bugetară reprezentând un element definitoriu al aşa numitor politici conjuncturale
aflate la dispoziţia autorităţilor publice. Astfel, în toate ţările dezvoltate noţiunea de buget se
referă la două structuri diferite:
1. bugetul economiei naţionale;
2. bugetul de stat (bugetul propriu-zis ale autoritatii publice).

Bugetul economiei naţionale - program ce se întocmeşte anual şi cuprinde totalitatea veniturilor

şi a cheltuielilor dintr-o economie naţională, indiferent dacă acestea sunt publice sau private.
Acest buget cuprinde: bugetele autorităţii publice şi bugetele agenţilor economici privaţi.

22
Caracteristici: buget orientativ şi nu executoriu, serveşte ca bază pentru argumentaţia financiar-
economică, politică şi socială a guvernului.
Bugetul public se elaborează plecând de la bugetul economiei naţionale (acolo unde se
realizează), cuprinzănd numai resursele si cheltuielile autorităţii publice.
Caracteristici: supus in mod obligatoriu discuţiei si aprobării Parlamentului; după aprobarea de
Parlament devine lege făcând astfel posibilă încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor
publice; anual.

2.Structura sistemului bugetar

 statele unitare - bugetul de stat este organizat pe două nivele: bugetul administratiei centrale
de stat si bugetele administratiei locale.
 statele federale - sistemul bugetar este stabilit pe trei nivele : bugetul federatiei (1), bugetele
statelor membre, ale provinciilor sau ale landurilor (2) si bugetele locale (3).

3. Aspecte generale:
 Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor pe fiecare nivel administrativ se face in
raport cu atribuţiile ce revin la fiecare nivel în realizarea acţiunilor publice.
 De regulă, toate impozitele indirecte sunt venituri ale administraţiei centrale de
stat, iar impozitul pe avere este venit la bugetele locale.
 Impozitele pe venituri se repartizeaza intre organele administratiei centrale şi
locale, in funcţie de sarcinile ce revin fiecărui nivel organizatoric al statului.
 Sumele aprobate în limitele cărora se pot efectua cheltuieli cu caracter public
reprezintă credite bugetare care nu pot fi depasite.
 In execuţia bugetului se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin
recurgerea la emisiune monetară sau prin finanţarea directă de către bănci.
 Dacă în execuţia bugetului apar goluri temporare de casă, acestea pot fi acoperite,
pâna la încasarea veniturilor corespunzătoare, pe seama:
- resurselor aflate în conturile de trezorerie ale statului;
- bonurilor de tezaur, purtătoare de dobânda a căror scadenţă nu poate
depăşi sfârşitul anului bugetar (totalul bonurilor de tezaur şi al altor
instrumente specifice aflate în circulaţie nu va putea depăşi 8% din
volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat);
- împrumutului fără dobândă acordat de BNR, care nu poate depăşi într-un
an financiar 10% din totalul cheltuielilor bugetului aprobat, precum şi

23
 dublul capitalului acestuia şi cel al fondului de rezervă; acest imprumut
trebuie rambursat pâna la sfârşitul anului financiar respectiv, pe seama
veniturilor bugetare sau a unui imprumut de stat efectuat în condiţiile
legii.

4. Principiile bugetare
- Principiile bugetare sunt norme orientative ce guvernează realizarea procesului bugetar. -Scop:
precizarea condiţiilor în care se face elaborarea şi execuţia bugetului public.
- In Romania, aceste principii bugetare sunt precizate in Legea finantelor publice 500/2002, fără
a cuprinde toate principiile tratate mai jos.
Principiile bugetare:
I. principiul universalitătii bugetului;
II. principiul unităţii bugetului;
III. principiul realităţii bugetare;
IV. principiul anualităţii bugetului;
V. principiul echilibrului bugetar;
VI. principiul neafectării veniturilor bugetare;
VII. principiul specializării;
VIII. principiul publicitaţii bugetului;
IX. principiul unităţii monetare.

I.Principiul universalităţii bugetului:

Totalitatea veniturile si cheltuielile unui nivel al autorităţii publice trebuie să fie cuprinse în
proiectul de buget pe total venituri si cheltuieli (total brut).
In practica bugetară, principiul universalităţii bugetului se respectă doar parţial, având în vedere
că, în locul bugetelor brute s-a trecut la elaborarea unor bugete mixte, în care veniturile si
cheltuielile unor instituţii publice figurează cu sumele lor totale in buget, iar altele numai cu
soldurile.
-Se inscriu numai cu soldul (Văcărel, 2001) :
 veniturile de la întreprinderile publice;
 subvenţiile către întreprinderile publice;
 vărsămintele către bugetul de stat sau subvenţiile primite de la acesta, in relaţiile dintre
bugetele locale şi bugetul statului;
 subvenţiile primite în completarea resurselor financiare proprii a unor instituţii publice
(universităţi, unităţi de cercetare ştiinţifică, şcoli, spitale etc.).

24
Excepţii de la principiul universalităţii:
- donaţiile - au o afectaţie specială;
- fondurile de sprijin - resurse ale particularilor la dispoziţia administraţiilor publice
pentru prestaţii determinate;
- reconstituirea creditelor bugetare - restituirea la buget a sumelor necuvenite sau
acordate cu titlu provizoriu.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

II.Principiul unităţii bugetului:

Toate veniturile şi cheltuielile statului trebuie cuprinse într-un singur document după o
schemă unitară de clasificare a veniturilor şi cheltuielilor (de regulă clasificaţia funcţională a
acestora).
Avantaje:
 prezentarea exactă a surselor de provenienţă a resurselor bugetului şi a utilizării lor.
 permite analiza pertinentă din punct de vedere politic şi economic a resurselor şi utilizărilor
de către Parlament.
 permite realizarea analizelor comparative la nivel internaţional.
 crează posibilitatea determinării exacte a modului în care a fost realizat- respectiv echilibrat,
excedentar, deficitar.
De regulă acest principiu nu este riguros respectat deoarece se întocmesc şi alte categorii de
bugete cum sunt:
 bugete autonome - pentru instituţii ale statului cu autonomie financiară deplină.
 bugete anexe – reprezentând anumite resurse financiare alocate într-un anumit scop
 bugete extraordinare – pentru înscrierea unor cheltuieli cu caracter extraordinar cum ar fi
un buget în caz de război, calamităţi naturale,crize economice.
 conturile speciale de trezorerie – evidenţiază anumite încasări ce nu reprezintă un venit la
bugetul de stat şi plăţi fără caracter definitiv.Tipologie:
 conturi cu afectaţie specială (pentru cheltuieli cu acoperire în resurse special
disponibilizate; aceste conturi descriu operatii finantate prin resursele adoptate
prin decizii legislative speciale)
 conturi de comerţ (pentru operaţiuni cu caracter comercial ale unor instituţii ale
statului; aceste conturi deriva din activitatile industriale si comerciale efectuate
cu titlu auxiliar prin serviciile publice ale statului; de exemplu: contul de
receptionare si vanzare a marfurilor primite ca ajutor strain)

25
  conturi de reglementare cu guvernele altor ţări (pe baza unor acorduri
internaţionale alte state contribuie la finanţarea unor cheltuieli publice ale ţării
care deschide aceste conturi; aceste conturi descriu operatii monetare efectuate
cu Guverne straine sau organisme internationale)
 conturi de operaţiuni monetare (pentru venituri şi cheltuieli rezultate din
emisiunea monetară metalică sau din operaţiunile ţării cu FMI)
 conturi de avans (pentru avansuri acordate colectivităţilor locale până la
încasarea impozitelor locale)
 conturi de împrumuturi şi de consolidare (pentru împrumuturi de trezorerie cu o
durată mai mare de 4 ani).
 bugete program- pentru perioade mai mari de un an.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

III. Principiul realităţii bugetare:

- toate veniturile şi cheltuielile trebuie previzionate plecând de la starea reală a economiei
naţionale.
- pentru stabilirea mărimii resurselor şi cheltuielilor bugetare în economia finanţelor publice sunt
utilizate două categorii de metode:
1. clasice:
 metoda automată sau a penultimei – se ia ca bază execuţia bugetară a
penultimului an bugetar; pentru intocmirea bugetului pentru anul n se utilizeaza
ca baza veniturile si cheltuielile anului n-2, deoarece nu se cunosc realizarile
eecutiei bugetului anului n-1 (anul in curs). Avantaje: este o metoda simpla, ce nu
necesita un volum mare de lucrari. Dezavantaje: este deseori departe de realitate
deorece conditiile economice, sociale si politice existente cu 2 ani in urma nu se
pot mentine ca atare si in anul pentru care se elaboreaza bugetul.
 metoda majorării –diminuării - se ia în calcul un ritm de variaţie a indicatorilor
bugetari pe o perioada de 5 -10 ani; rezultatul acestei metode este aproximativ
deoarece in fiecare an intervin factori noi cu o influenta mai mare sau mai mica
asupra bugetului de stat. In fapt, se transpun in viitor influentele negative ale unor
fenomene economico-financiare care s-au manifestat in anii care reprezinta baza
de calcul.
 metoda evaluării directe – coroborează analiza evoluţiei veniturilor şi
cheltuielilor şi cu cea a modificărilor legislative; previziunea veniturilor se face in

26
 functie de situatiile conjuncturale reflectate in evolutia bazei fiscale: PIB, prin
volumul productiei, al salariilor, al profitului, etc. Cresterea veniturilor, a
tranzactiilor, va determina o crestere a incasarilor fiscale. O scadere a acestora, va
determina o scadere a incasarilor fiscale. Revizuirea cheltuielilor presupune
modificarea, in sensul de solicitari suplimentare fata de nivelul reinnoit al
cheltuielilor din anul in curs sau de solicitari diminuate, prin nereinnoirea
solicitarilor.
2. moderne:
 metode americane:
i. metoda de planificare, programare, bugetizare - bazată pe cuantificarea
necesităţilor fianciare pe termen lung, după care se estimează costurile
(minime-maxime) variantelor alternative şi mărimea creditelor bugetare.
ii. metoda bază bugetară zero – bazată pe analizele cost-beneficiu şi cost
eficacitate a diverselor programe alternative implicând venituri şi
cheltuieli de la bugetul de stat. consta in examinarea critica periodica a
tuturor cheltuielilor finantate de la buget, inclusiv cele aprobate si inscrise
in bugetele anilor precedenti, reexaminandu-se astfel utilitatea lor, si
pornindu-se totodata de la zero intotdeauna. Aplicarea acestei metode
presupune o multitudine de programe alternative, grupate in asa numitele
„decizii pachet”.
iii. management prin obiective.
 metoda franceza:
i. metoda raţionalizării opţiunilor bugetare – bazată pe transpunerea
analizei cibernetice input - output într-un sistem închis. Urmăreşte
obiective pe termen mediu, putând fi reexaminate perioadic opţiunile de
politică bugetară.
Aceste metode (metodele moderne) presupun proiectarea bugetului in mai multe variante si
alegerea uneia dintre ele in functie de rezultatele cunatificate in cadrul analizei specifice bazate
pe criterii diferite de optimizare a raporturilor: costuri – avantaje, costuri – eficienta, sau alte
criterii.
Acest principiu nu este cuprins în Legea 500/2002.

IV. Principiul anualităţii bugetului:

27
- de regula, bugetul se intocmeşte pentru un an, având în vedere faptul că eficienţa execuţiei şi
controlului poate fi reală doar pe perioade scurte de timp.
- anualitatea înseamnă:
I. perioada pentru care se întocmeşte şi se aprobă bugetul.
-elaborarea şi aprobarea se face pe o perioadă de 12 luni.
-anul bugetar poate coincide sau nu cu cel calendaristic.
-exemple: -coincidenţă: Romania, Franţa, Germania, Italia.
-1.04 – 31.03: Japonia, Marea Britanie, Israel
-1.07 – 30.06: Australia, Suedia
-1.10 – 30.09: SUA
II. perioada în care se execută bugetul.
Sisteme:
A. De gestiune bugetară (Romania)
Caracteristici:
 la sfîrşitul anului se închide automat bugetul.
 în contul de încheiere sunt înscrise doar veniturile încasate şi cheltuielile
efectuate.
 veniturile neîncasate şi cheltuielile angajate şi neefectuate se evidenţiază
în bugetul anului următor.
 se interzice reportul veniturilor şi cheltuielilor de la un an la altul.
 creditele bugetare după încheierea anului bugetar sunt anulate de drept.

B. De exerciţiu bugetar
Caracteristici:
 Perioadă de 3-6 luni de la expirarea anului bugetar pânî la încheierea
contului de exerciţiu bugetar.
 În această perioadă se continuă încasarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor.
 toate operaţiunile de încasare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor se
reflectă în contul de încheiere a execuţiei bugetare în anul în care au fost
prevăzute şi autorizate.
 veniturile şi cheltuielile sunt reflectate integral în bugetul anului
respectiv, chiar dacă sunt efectuate în anul următor.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

28
V. Principiul echilibrului bugetar:
- impune ca acoperirea cheltuielilor statului să se realizeze doar pe seama veniturilor ordinare ale
acestuia.
- în finanţele publice moderne, se admite un anumit deficit bugetar la nivel anual, cu posibilitatea
absorbţiei sale într-un interval redus de timp.
- deficitul poate avea efecte pozitive, contribuind la dezvoltarea economiei şi rezultând din
aceasta, în viitor, o creştere a bazei generatoare de venituri publice (cum ar fi cheltuieli pentru
efectuarea de investiţii) sau negative dacă este de lungă durată, de dimensiuni mari (cum ar fi în
cazul deficitelor apărute ca urmare a creşteri mari a cheltuielilor fără efecte productive imediate
– cheltuieli de consum).
Acest principiu nu este cuprins în Legea 500/2002.

VI. Principiul neafectarii veniturilor bugetare

- un venit odată încasat se administrează global, fiind destinat acoperirii cheltuielilor în
ansamblul lor - veniturile bugetare se depersonalizează.
- Abateri:
 lăsarea la dispoziţia instituţiilor publice a unor cote-părţi din veniturile proprii, din
încasările directe pentru acţiuni specifice.
 Întocmirea unor bugete extraordinare, autonome, anexe.
Acest principiu nu este cuprins în Legea 500/2002.

VII. Principiul specializarii bugetare:

- în bugetul de stat, cheltuielile şi veniturile, se cuprind atât în sumă globală cât şi defalcat.
- venituril bugetare se înscriu pe surse de provenienţă iar creditele bugetare pe categorii de
cheltuieli, după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare tip
elaborate de Ministerul Finanţelor.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

VIII. Principiul publicităţii bugetului :

- sistemul bugetar este deschis şi transparent.
- bugetul este supus dezbaterii publice atât în stadiul de proiect cât şi cu prilejul aprobării
acestuia şi a încheierii contului de execuţie;

29
- actele normative de aprobare a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora sunt
publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-totodată mijloacele mass-media publică informaţii despre buget aflat atât în faza de aprobare cât
şi în cele de execuţie şi încheiere.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

IX. Principiul unităţii monetare:

- toate operaţiunile se exprimă în monedă naţională.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

CAPITOLUL 5
PROCESUL BUGETAR

Elemente de analiză:    
 Elaborarea proiectului de buget.
 Aprobarea proiectului de buget .
 Execuţia bugetară.
 Încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară.
 Controlul bugetar.

1.Elaborarea bugetului de stat:

- bugetul de stat se elaboreaza ca proiect de puterea executivă, având în vedere faptul că doar
guvernul are iniţiativă legislativă în domeniul finanţelor publice.
- proiectul de buget se elaborează de către Ministerul Finanţelor.
- elaborarea proiectului de buget începe de la jumătatea anului precedent, deoarece se cunoaşte
executia bugetului din penultimul an.
- se face concomitent pentru toate structurile organizatorice ale statului.
- are la bază: obiectivele programului de guvernământ al partidului, analizele Ministerului
Finanţelor.
- documentele elaborate şi trimise Parlamentului cuprind prevederile privind mărimea veniturilor
şi a creditelor bugetare, anexele la proiectul de lege, propuneri de modificări legislative,
expunerea de motive şi proiectul de lege pentru aprobarea bugetului (art.15-Legea 500/2002).

30
2.Aprobarea bugetului:
- proiectul de buget se prezintă Parlamentului şi se aprobă de către acesta.
- Rolul Parlamentului:
- Parlamentul adoptă legile bugetare anuale şi legile de rectificare.
- în cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate de
către Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care se
referă proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de
urgenţă.
- în timpul dezbaterilor Parlamentul nu poate aproba amendamente la legile bugetare
anuale, care determină majorarea nivelului deficitului bugetar.
- adoptă legile contului general anual de execuţie.
- dezbaterea şi aprobarea proiectului de buget in Parlament presupun, parcurgerea
următoarelor etape:
1. prezentarea de către primul ministru sau ministrul finantelor, a proiectului de
buget în Parlament;
2. analiza proiectului de buget în comisiile parlamentare de specialitate;
3. concilierea amendamentelor (modificărilor) propuse la proiectul de buget;
4. aprobarea proiectului de buget în Parlament;
5. ratificarea bugetului de preşedintele republicii.

3. Execuţia bugetului:
-execuţia bugetară se realizează de către Ministerul Finanţelor şi de către administraţiile
financiare.
-execuţia bugetară se referă la realizarea veniturilor prevăzute şi efectuarea cheltuielilor
bugetare.
-prevederile de venituri sunt sarcini minime (cu execpţia împrumuturilor care sunt sarcini
maxime) iar cheltuielile sunt limite maxime.
-pentru a asigura executia parţii de cheltuieli s-a organizat sistemul ordonatorilor de credite.
Ordonatorul este o persoană care are dreptul de a repartiza creditele bugetare.
Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate
ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii
instituţiilor publice.

31
-Ordonatori secundari sau terţiari de credite sunt după caz, conducătorii instituţiilor publice
cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite.
-Ordonatorii terţiari sunt spre exemplu rectorii, inspectorii generali în învaţâmântul
preuniversitar, etc.
Pentru bugetele locale exista doar ordonatori principali si secundari sau tertiari, dupa caz.
Ordonatori principali: presedintii consiliilor locale judetene si primarii, iar ordonatori secundari
sau tertiari, dupa caz, conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridical din subordinea
organelui de decizie al fiecarei unitati administrative – teritoriale.
Ordonatorii răspund de execuţia bugetului de stat în domeniul lor.
Ordonatorii de credite răspund (art.22 Legea 500/2002), de:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi
aprobate;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare
asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de
lucrări de investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale.
-Executia cheltuielilor presupune următoarele tipuri de operatiuni:
I. angajarea cheltuielilor, presupune asumarea unei obligaţii viitoare de plată a unei
instituţii publice către un terţ. Ea trebuie să aibă temei legal şi se realizează prin
semnarea unui contract , acceptarea unei oferte, trimiterea unei comenzi, decizie
ministerială, hotărâre judecătoarească, etc
II. lichidarea, reprezintă constatarea operaţiunilor angajate şi stabilirea sumei de
plată.Se face pe baza unor acte justificative sau prin constatare faptică.
III. ordonantarea – reprezintă emiterea unei dispoziţii de plată ce trebuie să poarte viza
de control financiar preventiv. Ea reprezintă acea fază în procesul execuţiei
bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri şi de servicii au fost efectuate sau
alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată. (Legea 500/2002)
IV. plata – reprezintă actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă
de terţi.

32
-Execuţia veniturilor- etape:
-aşezarea impozitului-identificarea materieiimpozabile şi determinarea mărimii acesteia.
-lichidarea impozitului – stabileşte cuantumul impozitului şi se deschide rolul pentru
persoana fizică sau juridică (adică se înscrie suma datorată ca impozit în debitul persoanei în
cauză).
-emiterea titlului de percepere aimpozitului- înscrierea cuantumului impozitului într-
un act pe baza căruia se autorizează perceperea unui anumit venit (el poate fi titlu de încasare sau
ordin de încasare- după cum contribuabilul achită spontan sau silit datoria sa).
-perceperea impozitului- încasarea efectivă a sumei datorate.

4. Incheierea şi aprobarea contului de executie bugetară:

  -reflectă totalitatea operaţiilor de executare a veniturilor şi a cheltuielilor permiţând stabilirea
rezultatului execuţiei bugetului la finele anului bugetar (deficitul sau excedentul bugetar).
 In sistemul de exercitiu:
 contul de execuţie bugetară pe un an cuprinde toate operaţiunile aferente
bugetului respectiv, chiar daca efectuarea operatiunilor este ulterioară datei care
marchează incheierea anului bugetar;
 prin urmare, pentru o perioada de timp, funcţionează conturi duble:

- unul referitor la anul bugetar precedent;

- altul privind anul in curs.

    In sistemul de gestiune:

 operaţiunile prevăzute în bugetul unui anumit an, neefectuate pâna la sfârşitul
anului bugetar, se reflectă în contul de incheiere a bugetului pe anul următor;
 prin urmare, contul de incheiere a execuţiei bugetare pentru un an cuprinde
operaţiunile efectuate în anul bugetar respectiv, aferente atât anului respectiv cât
şi celui anterior.

    -Contul de executie bugetara este aprobat şi dezbătut de Parlament la sfârşitul anului următor,
odata cu examinarea proiectului de buget prezentat de Guvern pentru anul viitor.

5.Controlul bugetar:
-Controlul poate fi:

33
1. politic si legislativ – exercitat de catre Parlament, prin dezbaterea si aprobarea contului general
anual de executie a bugetului de stat. Astfel, prin votul Parlamentului, autoritatea executiva este
descarcata de gestiunea financiara a anului bugetar incheiat. Controlul este exercitat de catre
Parlament deoarece aceasta este singura autoritate publica care exercita dreptul de supraveghere
privind modul in care au fost percepute veniturile publice si efectuate cheltuielile aprobate prin
bugetul de stat.

2. jurisdicţional sau juridic – exercitat de Curtea de Conturi ( se realizează prin verificarea,

piesă cu piesă a actelor justificative, după care acesta se pronunţă asupra legalităţii actelor
justificative şi dă sau nu descărcarea de gestiune); Curtea de Conturi cuprinde magistrati
inamovibili a caror atributie principala este de a judeca pe toti administratorii, contabilii si
gestionarii statului. Pe langa Curtea de Conturi functioneaza procurorul general financiar si
procurorii financiari. In fiecare judet si in muunicipiul Bucuresti functioneaza cate o Camera
de Conturi ce cuprinde compartimentul de control financiar si un colegiu jurisdictional alcatuit
din judecatori financiari si condus de un presedinte. Atributiile jurisdictionale ale Curtii de
Conturi sunt detaliate in Legea 94/1992.

3. administrativ sau de specialitate – acesta este un control ierarhic exercitat in cadrul autoritatii
executive, astfel:

 Guvernul exercita conducerea generala a activitatii executive in domeniul finantelor

publice, deci examineaza periodic sistemul financiar pe economie, executia bugetului
public national si stabileste masuri pentru imbunatatirea echilibrului financiar.
Totodata, la nivelul Guvernului functioneaza un corp de control al primului
minisru, care poate desfasura activitatea de control in domeniul executiei bugetului
de stat;
 Ministerul Finantelor exercita, in numele statului, controlul in intreaga economie
asupra administrarii si utilizarii fondurilor de le bugetul de stat, a realizarii veniturilor
bugetare si pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Organe specializate din
cadrul Ministerului Finantelor:

o Directia Generala a Controlului Financiar de Stat si Garda

Financiara

34
 o La nivelul judetelor si a municipiului Bucuresti: Directii de control
financiar de stat inclusiv sectii ale Garzii financiare ce functioneaza in
cadrul Directiei Generale de Finante Publice Locale.

 Controlul propriu al Ministerelor.

Controlul bugetar se poate exercita:

a) Controlul preventiv

o poate opri derularea operaţiilor ilegale, sau ineficiente.

b) Controlul concomitent
o în momentul plăţii unei marfi sau al unui serviciu prestat.

c) Controlul posterior (postoperativ)

o are ca obiectiv principal identificarea incălcărilor legii, a neregulilor în execuţia
bugetului, stabilirea persoanelor vinovate şi sancţionarea acestora, urmărirea
recuperării prejudiciilor aduse statului.

6.Calendarul bugetar
 până la data de 31 martie a anului curent indicatorii macroeconomici şi sociali vor fi
elaboraţi de organele abilitate.
 până la data de 1 mai, Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului,
obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează
proiectul de buget şi următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe
ordonatorii principali de credite,
 până la 15 mai, Guvernul aprobă obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul
bugetar şi informează comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului
asupra principalelor orientări ale politicii sale macroeconomice şi ale finanţelor
publice.
 până la data de 1 iunie, Ministrul finanţelor publice transmite ordonatorilor
principali de credite, o scrisoare-cadru care specifică contextul macroeconomic pe
baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a
acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.

35
 până la data de 15 iunie, Ministerul Finanţelor Publice comunică ordonatorilor
principali de credite limitele de cheltuieli, în vederea definitivării proiectelor de
buget.
 până la data de 15 iulie, ordonatorii principali de credite au obligaţia să depună la
Ministerul Finanţelor propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, cu
încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani.
 până la data de 1 august, proiectele de buget şi anexele la acesta, definitivate se
depun la Ministerul Finanţelor.
 până la data de 30 septembrie, Ministerul Finanţelor, pe baza proiectelor de buget ale
ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor
bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern a fiecărui an.
 până la data de 15 octombrie, Guvernul supune spre adoptare Parlamentului
proiectelor legilor bugetare.
-bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri,
articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru
anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.
 dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea
exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului
precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile
bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de
către ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în
proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul
precedent.
-instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de
1 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea legii bugetare,
în limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.

CAPITOLUL 6
BUGETELE LOCALE

36
Elemente de analiză: 

 Organizarea finanţelor locale;

 Venituri şi cheltuieli locale;
 Procesul bugetar la nivelul autorităţilor locale;
 Legea 189-1998

Bugetele locale - aspecte generale:

 Bugetul local reprezintă actul în care se înscriu veniturile şi cheltuielile

colectivităţilor locale, pe o perioadă de un an.
 Bugetele locale sunt instrumente de planificare şi conducere a activităţii financiare a
unităţilor administrativ-teritoriale care au personalitate juridică (comuna, oras,
municipiu, sector al municipiului Bucureşti, judeţ, municipiul Bucureşti);

 Origine - apariţia bugetelor locale se datorează apariţiei principiilor autonomiei şi

descentralizării locale apărute în administraţia locală în majoritatea statelor moderne.

 Aceste principii reprezintă premizele obligatorii ale autonomiei financiare, deoarece

autonomia administrativă nu este posibilă fără autonomia financiară.

 Motivaţie - organizarea distinctă a finanţelor locale pe baza autonomiei lor financiare

este necesară deoarece:

o comunităţile locale cunosc, cel mai bine, nivelul şi structura resurselor baneşti de
provenienţă publică locală şi nevoile de resurse financiare respectiv cheltuielile ce
pot fi şi trebuie acoperite din resurse publice locale;
o permite delimitarea mai exactă a patrimoniului public aflat în proprietatea
primăriilor, de cel aflat în proprietatea statului;
o permite degrevarea finanţelor centrale de numeroase cheltuieli ce pot fi acoperite
foarte bine şi din resurse locale;
o permite o urmărire mai eficientă şi un control mai eficient a modului în care sunt
utilizate fondurile financiare constituite;
o autorităţile locale pot satisface mai bine cerinţele de servicii şi utilităţi publice.
 Dilemă: până unde se poate întinde autonomia administrativă şi financiară?

37
 In Europa există trei modele în ceea ce priveşte raportul dintre finanţele publice
centrale şi cele locale:
o francez (unităţile administrativ teritoriale: regiunea, dept = departamentul,
comuna identitate a competenţelor la toate structurile,
o german (federalist, landurile au Constituţii, colectivităţile locale dispun şi de
competenţe legislative în materie de drept comun , principiul subsidiarităţii este
fundamental în organizarea sistemului administrativ),
o britanic (eterogen-autorităţile locale sunt comitatele şi districtele).
 Din punct de vedere al dreptului administrativ sistemul de organizare locala. se
clasifica in:
o autonomie completă
o autonomie limitată
o tutelă – problemele locale sunt rezolvate de autoritatile centrale
 Autonomia financiară îmbracă deasemenea trei modalităţi :
o veniturile proprii constituite în virtutea dreptului de a percepe impozite şi taxe,
acoperă integral cheltuielile proprii,
o veniturile proprii sunt completate cu sume defalcate din veniturile bugetului
central,
o necesităţile proprii sunt finanţate integral de la bugetul central.
 Comparaţii internaţionale:
o în UE ponderea veniturilor locale în bugetul general consolidat este între 11%
Belgia şi 46% Danemarca
o in ţările în curs de dezvoltare: 4% Mexic şi 13% Brazilia
o în Romania în 2001: 19%
 Descentralizarea financiara - principii (Văcărel, 2001) :

o principiul diversităţii, explicat pe seama varietăţii de forme şi a măsurii diferite

a solicitărilor de bunuri şi servicii publice;
o principiul echivalenţei în finanţarea serviciilor publice, explicat pe baza
beneficiilor geografice pe care acestea le aduc cetăţenilor;
o principiul acceptării costului descentralizarii, determinat de diferenţele fiscale
regionale, care se interferează cu raspândirea în spaţiu a activităţilor economice;

38
 o principiul redistribuirii si stabilizării centralizate, impus de realitatea conform
căreia comunităţile locale nu dispun de instrumentele macroeconomice pentru
infăptuirea unor obiective de importanţă naţională;
o principiul compensarii fluxurilor financiare dintre colectivităţi, cauzate de
transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice şi care
prejudiciaza infăptuirea programelor de cheltuieli;
o principiul asigurarii serviciilor sociale vitale, conform căruia această sarcina
cade în seama autorităţilor centrale; Guvernul trebuie sa ofere minimum de
servicii publice esenţiale (sănătate, siguranţă socială, educaţie) tuturor cetăţenilor
ţării;
o principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, determinat de
situaţia unor colectivităţi locale a căror balanţă de nevoi şi capacitate fiscală este
deficitară, necesitând compensarea minusului de resurse prin transferuri
guvernamentale, pe seama unei scheme prestabilite;
o principiul echilibrului financiar, conform căruia repartizarea între nivelurile de
autoritate publică ale finanţelor publice trebuie să asigure exercitarea conducerii
în limita atribuţiilor şi competenţelor ce revin fiecăreia (adică, resursele financiare
publice trebuie redistribuite, deopotrivă, pentru acoperirea cheltuielilor cu
funcţionarea sectorului public în administrarea statului şi în aceea a colectivităţii
locale).

    In România, organizarea teritoriala a finanţelor publice este structurată pe niveluri ierarhice
în limitele fiecărei unităţi administrative: judeţe, municipii, orase, comune.
    Organizare:
o Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, la nivel
de judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti;
o Administraţiile financiare, la nivelul municipiilor şi al sectoarelor municipiului
Bucureşti;
o Circumscripţiile financiare, la nivelul oraşelor;
o Percepţiile rurale şi agenţii fiscali, la nivelul comunelor.

    Toate aceste organe sunt indrumate si controlate de catre Directia Generala a Finantelor
Publice si Controlului Financiar de Stat, cu următoarea structură:
o Direcţia de trezorerie, cu serviciile: asezare bulleted
a. contabilitatea trezoreriei;

39
 b. metodologie,
c. verificare şi control;
d. buget;
o Direcţia impozite şi taxe, cu serviciile:
a. constatare şi impunere persoane fizice;
b. constatare şi impunere persoane juridice;
c. urmărire persoane juridice;
d. urmărirea şi încasarea impozitelor, taxelor şi altor venituri;
e. biroul pentru evidenţa şi valorificarea bunurilor;
f. serviciul TVA;
o Direcţia controlului financiar de stat, cu serviciile:
a. controlul financiar la regii si societaăţi comerciale;
b. control financiar la instituţii publice şi agenţi economici privaţi;
c. controlul financiar la societăţi comerciale de turism şi prestări servicii;
o Garda financiară.

Structura veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale:

1. Conform clasificaţiilor economice şi funcţionale ONU, structura veniturilor şi a
cheltuielilor bugetelor locale este comună cu cea a bugetului de stat (central)
prezentându-se astfel:
    I. Venituri:
   I.1. Veniturile proprii ale bugetelor locale: rearanjate
a. sunt reglementate prin Legea privind finanţele publice şi Legea privind finanţele
publice locale;
b. cuprind: impozitele, taxele şi vărsămintele de venituri cuvenite de la agenţi
economici şi instituţii publice de importanţă locală; impozitele şi taxele locale (de
la populaţie sau de la persoanele juridice).

I.2. Venituri atribuite, în care intră sumele defalcate din anumite venituri cuvenite,
potrivit legii, bugetului de stat.

I.3. Transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor obiective de

interes naţional, dar care sunt organizate şi controlate eficient de către organele locale
(cum sunt acţiunile de protecţie socială, unele investiţii etc.);

40
 I.4. Imprumuturile contractate pe piaţa financiară internă sau externă, fie direct, în
numele organelor administraţiei publice locale, fie garantate de catre Guvern.

    II. Cheltuieli:

   II.1. Autorităţile executive (serviciile publice generale);
   II.2. Invaţământ, sănătate, cultura şi religie, asistenţă socială, ajutoare şi indemnizaţii (acţiuni
social-culturale);
   II.3. Servicii, dezvoltare publică şi locuinţe;
   II.4. Transporturi, agricultura, alte acţiuni economice (acţiuni economice);
   II.5. Alte acţiuni;
   II.6. Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plata dobânzilor şi a comisioanelor
aferente;
   II.7. Plaţi de dobânzi şi comisioane (datoria publică şi altele);
   II.8. Rambursări de împrumuturi (rambursări de împrumuturi şi pentru echilibrare bugetară);
   II.9. Fonduri de rezervă;
   II.10. Cheltuieli cu destinaţie specială (finanţate din fonduri speciale).

    In România, sursele de formare a veniturilor bugetelor locale sunt urmatoarele:

1. Impozite, taxe şi alte venituri, precum şi cotele adiţionale la unele venituri ale bugetului de
stat şi bugetelor locale.
2. Vânzarea sau valorificarea materialelor obtinute ca urmare a incasării activelor fixe sau din
vânzarea unor bunuri materiale. Aceste sume constituie venituri ale bugetelor locale sau ale
instituţiilor (care nu sunt finanţate integral de la bugetul local) şi servesc la finanţarea
investiţiilor.

3. Sumele încasate din vânzarea bunurilor aparţinând domeniului privat al unităţilor

administrativ-teritoriale sunt venituri cu destinaţie specială şi servesc la finanţarea
investiţiilor.

4. Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate, în funcţie de subordonarea instituţiilor

care au dispus confiscarea.

5. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat, aprobate anual prin legea bugetului de
stat, pe ansamblul fiecărui judeţ şi municipiul Bucureşti.

6. Imprumuturile contractate pe piaţa financiară internă sau externă pentru:

41
 o finantarea de investitii publice de interes local;
o refinantarea datoriei publice locale.

Procesul bugetar la nivelul colectivităţilor locale din România

 Metodologia elaborării şi execuţiei bugetelor locale este stabilită de Ministerul
Finanţelor.
 Elaborarea proiectelor bugetelor locale este de competenţa primarilor în cazul
bugetelor comunale şi oraşeneşti şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în ceea ce priveşte
bugetele judeţelor.
Proiectele bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se elaborează pe baza proiectelor
de bugete ale administraţiei proprii din subordine, în etapele prevazute pentru bugetul de
stat.
  Proiectele bugetelor locale, concentrate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, se prezintă
Ministerului Finanţelor în scopul corelării acestora cu proiectele de bugete ale
ministerelor şi altor organe centrale de stat.
 Aprobarea bugetelor locale este de competenţa consiliilor comunale, oraşeneşti şi
judeţene. Proiectele bugetelor anuale ale comunelor şi oraşelor (implicit al municipiilor)
sunt supuse aprobării consiliilor locale de către primari, iar proiectele bugetelor judeţene
sunt supuse aprobării consiliilor judeţene de către preşedinţii acestora.
 Pentru aprobarea bugetelor locale, conform dispoziţiilor Legii administraţiei publice
locale privind procedura bugetară locală, sunt necesare urmatoarele acte procedurale:

o publicarea proiectelor de buget anuale, astfel incât locuitorii să aibă posibilitatea

de a cunoaşte prevederile de venituri şi cheltuieli publice locale, de a le contesta
(dacă este cazul) în termen de 15 zile de la data publicării lor;
o supunerea proiectelor de bugete spre deliberare consiliilor competente, în prima
sedinţă a acestor consilii dupa expirarea termenului de 15 zile de la data
publicării, insoţite de raportul primarului sau al preşedintelui consiliului judeţean,
precum şi de contestaţiile depuse impotriva datelor cuprinse în respectivele
proiecte de bugete;
o deliberarea prevederilor de venituri şi cheltuieli bugetare de către membrii
comisiilor locale şi, respectiv, judeţene cu obligaţia de pronunţare asupra
contestaţiilor depuse, urmată de votarea pe articole şi adoptarea bugetului local.

42
In cadrul deliberării în scopul aprobării bugetelor locale se dezbat şi se stabilesc impozitele,
taxele şi celelalte venituri publice locale, categoriile de cheltuieli, precum şi, dacă este cazul,
împrumuturile şi transferurile necesare pentru echilibrarea bugetelor respective.
Bugetele locale se adoptă (aprobă) prin hotarâri ale consiliilor comunale, oraşeneşti şi judeţene,
pe baza votului a cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului.
După aprobarea de către organele locale, Direcţiile generale ale finantelor publice ale judetelor si
municipiului Bucuresti intocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor bugetele pe ansamblul
fiecărui judeţ şi pe celelalte subdiviziuni, împreună cu repartizarea pe trimestre a veniturilor şi
cheltuielilor, pe structura clasificaţiei bugetare.
 Execuţia bugetelor locale cuprinde actele şi operaţiunile de realizare a veniturilor şi de
efectuare a cheltuielilor prevăzute şi autorizate prin actele decizionale de aprobare a
acestor bugete.
Execuţia părţii de venituri a bugetelor locale este urmarită de catre perceptorii şi casierii
din comune, de către funcţionarii serviciilor de impozite, taxe şi alte venituri din organele
financiare ale celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin trezoreriile locale sau prin unităţile
bancare stabilite să încaseze veniturile bugetare locale, prevăzute de normele juridice în
vigoare, să finanţeze cheltuielile acestor bugete în limita creditelor bugetare aprobate.
Execuţia părţii de cheltuieli a bugetelor locale se bazează, la fel ca şi execuţia părţii de
cheltuieli a bugetului statului, pe procedeul „creditelor bugetare" întrebuinţate cu
aprobarea unor ordonatori de credite.
    Ordonatorii principali de credite pentru bugetele locale sunt preşedinţii consiliilor
judeţene şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.
    Ordonatorii secundari sau tertiari de credite bugetare sunt conducatorii instituţiilor
sau serviciilor publice cu personalitate juridică din subordinea fiecarui consiliu local,
judeţean şi Consiliu General al Municipiului Bucureşti.
    Procesul de repartizare se derulează astfel:
o repartizarea efectuată de către ordonatorii principali între bugetul propriu şi
bugetele ordonatorilor subordonaţi;
o repartizarea efectuată de către ordonatorii secundari ai creditelor bugetare
aprobate pe unităţile subordonate şi a celor cuprinse în bugetul propriu;
o ordonatorii terţiari utilizează creditele ce le-au fost repartizate.

Efectuarea cheltuielilor din bugetele locale si ale institutiilor publice finanţate din aceste bugete
este supusă procedurii de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a tuturor cheltuielilor din

43
bugetul statului.
Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se efectuează, în limitele prevazute, de
catre Ministerul Finantelor, prin Directiile generale ale finantelor publice, la cererea
ordonatorilor principali, in functie de necesitatile execuţiei bugetare.
In situaţiile în care în executia bugetelor locale apar goluri temporare de casa, acestea pot fi
acoperite, pâna la incasarea veniturilor bugetare, pe seama resurselor aflate in conturile de
trezorerie ale statului.
Trimestrial, ordonatorii principali de credite intocmesc dări de seamă contabile asupra execuţiei
bugetare, pe care le transmit Ministerului Finanţelor, prin Direcţiile generale ale finanţelor
publice.

 Intocmirea conturilor anuale de executie a bugetelor locale. Pentru stabilirea

rezultatelor finale ale execuţiei bugetelor locale, ordonatorii principali de credite
intocmesc conturile anuale de executie a bugetelor locale pe care le transmit spre
aprobare consiliilor judetene, Consiliului General al Municipiului Bucuresti si consiliilor
locale. In cadrul contului anual al execuţiei bugetului local se inscriu:

1. la venituri:

a) prevederile aprobate iniţial;

b) prevederile bugetare definitive;
c) încasările realizate.

2. la cheltuieli:
a) creditele aprobate iniţial;
b) creditele definitive;
c) plăţile efectuate.

Pe baza acestor date se stabileşte rezultatul execuţiei.

CAPITOLUL 7
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

Elemente de analiză: 
 Conceptul de buget al asigurărilor sociale de stat;

44
  Venituri atrase şi cheltuieli realizate prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de
stat;
 Procesul bugetar în cadrul asigurărilor sociale de stat.

Bugetul asigurărilor sociale de stat - aspecte generale:

 Definiţie: BASS reprezinta un plan financiar anual care reflectă constituirea, repartizarea şi
utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salariaţilor şi membrilor de
familie.
 Incepând cu 1991, bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte distinct de bugetul de stat
.

 Se aprobă de Parlament o dată cu bugetul de stat, având o autonomie deplină (ex. Legea nr.
519/2003)

 Excedentele dintr-un an pot fi reportate în anul următor.

 Este format din:

    1. bugetul asigurărilor sociale, elaborat de organul de specialitate din Ministerul Muncii
şi Protecţiei Sociale şi care include veniturile si cheltuielile cu caracter centralizat.
    2. bugetele pentru realizarea asigurărilor sociale de la nivelul Direcţiilor judeţene de
muncă şi protecţie socială şi a municipiului Bucureşti rezultate din concentrarea bugetelor
pentru realizarea asigurărilor sociale întocmite de către unităţi economice şi instituţii publice.

Structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat::

I. Venituri:

 Contribuţia pentru asigurările sociale de stat;

 contribuţia parţială a personalului salariat pentru obţinerea biletelor de tratament balnear;
 contribuţia parţială a pensionarilor pentru trimiterile la tratament balnear;
 contribuţiile pentru fondul de ajutor de somaj, a alocaţiei de sprijin şi a ajutorului de integrare
profesională;
 dobânzi pentru disponibilităţi de conturi;
 alte venituri.

II. Cheltuieli:

45
 pensiile plătite prin oficiile poştale;
 pensiile plătite prin unităţi economice;
 indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă;
 indemnizaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea capacităţii de muncă;
 indemnizaţiile în caz de maternitate şi pentru îngrijirea copilului bolnav;
 indemnizaţiile pentru creşterea şi îngrijirea copilului pâna la împlinirea vârstei de doi ani;
 ajutoarele sociale;
 acordarea biletelor de tratament balnear şi odihnă;
 cheltuielile cu plata ajutorului de şomaj, a alocaţiei de sprijin, a ajutorului de integrare
profesională;
 ajutoarele în caz de deces etc.

Procesul bugetar la nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat

 Ministerul Muncii si Protectiei Sociale stabileşte metodologia elaborării, executării şi
încheierii bugetului asigurărilor sociale de stat.
 Elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat
o Bugetul asigurarilor sociale de stat se elaborează şi administrează de către
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin Direcţia generală a asigurărilor
sociale şi pensiilor.
o Lucrările privind elaborarea acestui buget încep în luna iulie a anului în curs.
o Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale elaborează proiectul bugetului asigurarilor
sociale de stat pentru anul urmator. Acesta, însoţit de un memoriu explicativ, se
înaintează Ministerului Finanţelor pentru verificare şi avizare.
o Dupa avizare, proiectul bugetului asigurarilor sociale de stat se depune la Guvern.
Acesta îl examineaza şi, cu eventualele amendamente aduse la venituri şi la
cheltuieli, îl înaintează Parlamentului, până la 30 noiembrie, pentru dezbatere şi
adoptare.
 Adoptarea bugetului asigurărilor sociale de stat
o Parlamentul analizează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat prin
comisiile de specialitate.
o Proiectul bugetului asigurarilor sociale de stat se supune dezbaterilor in plenul
Parlamentului.
o După adoptarea de către Parlament, bugetul asigurărilor sociale de stat se publică
în Monitorul Oficial şi se remite la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

46
 o In cazul în care bugetul asigurarilor sociale de stat nu este adoptat cu cel puţin trei
zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul
asigurărilor sociale de stat al anului precedent, pâna la adoptarea noului buget.
 Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat
o Cuprinde procesul de încasare integrală şi la termenele legale a tuturor veniturilor
bugetului în vederea efectuării cheltuielilor.
o Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat este în competenţa Ministerului
Muncii şi Protecţiei Sociale şi a organelor sale locale, a organelor financiar-
contabile din cadrul unităţilor economice şi instituţiilor publice. De asemenea, la
executarea bugetului asigurarilor sociale de stat participa si Ministerul Finantelor,
Trezoreria Statului, Banca Comerciala Româna, Casa de Economii si
Consemnaţiuni, oficiile PTTR etc.
o Veniturile si cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat se repartizează pe
trimestre în scopul echilibrării.
o Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor
sociale de stat este de competenţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi se
efectuează după adoptarea bugetului de către Parlament.
o La baza organizării executării de casă a acesteia stau urmatoarele principii:
 principiul delimitării atribuţiilor organelor care dispun de mijloacele
bugetare de atribuţiile organelor care se ocupă efectiv cu încasarea,
păstrarea şi eliberarea resurselor bugetare;
 principiul unităţii de casă, conform căruia veniturile fiecărui buget
pentru asigurările sociale sunt concentrate integral la organul de casa
respectiv, într-un singur cont, din care se eliberează resursele necesare
acoperirii cheltuielilor.
o Executarea veniturilor bugetului asigurarilor sociale de stat se desfăşoara pe
subcapitole, conform clasificaţiei bugetare, în conturile deschise la unitatile
Trezoreriei Statului sau la sucursalele Bancii Comerciale Române.
o Cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat se efectuează pe baza creditelor
bugetare ce se repartizeaza direcţiilor judeţene de muncă şi protecţie socială şi a
municipiului Bucureşti prin conturi speciale deschise la Trezoreria Statului şi la
sucursalele Băncii Comerciale Române.

47
 o Creditele bugetare de asigurari sociale sunt administrate de catre ordonatorii de
credite bugetare. In functie de drepturile ce le sunt acordate, ordonatorii de credite
sunt de trei feluri:
 ordonatori principali (sau de gradul I)- ministrul muncii si protectiei
sociale, iar secretarii de stat - ordonatori principali delegati;
 ordonatori secundari (sau de gradul II) - Oficiul central de plati pensii,
subordonat Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, caruia ordonatorii
principali ii repartizeaza credite bugetare atât pentru cheltuielile proprii,
cât si pentru distribuirea lor intre ordonatorii de gradul III aflati in
subordine
 ordonatori terţiari (sau de gradul III) - şefii oficiilor de asigurări sociale,
pensii şi asistenţă socială din cadrul direcţiilor judeţene de muncă şi
protecţie socială şi a municipiului Bucureşti, care primesc credite de la
ordonatorii principali sau secundari.
o In funcţie de locul şi de procedura efectuării lor, în procesul executării bugetului
asigurarilor sociale de stat se întâlnesc două categorii de cheltuieli:
1. cheltuieli care se efectueaza la locul de muncă, de către casieriile unităţilor economice şi
ale instituţiilor publice; Pentru executarea cheltuielilor de asigurari sociale care se
efectuează la locul de muncă (acordarea de proteze dentare, auditive, oculare s.a., cheltuielile
reprezentând ajutoarele în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă, etc.) nu este
necesară deschiderea de credite bugetare, deoarece unităţile economice şi instituţiile publice
primesc sumele reprezentând contribuţiile de asigurări sociale datorate de ele însele.
Diferenţa de contribuţie la luna respectivă se prelevă în contul direcţiilor judeţene de muncă
şi protecţie socială, iar de aici în contul Ministerului Muncii si Protecţiei Sociale, deschis la
Banca Comerciala Româna sau la Trezoreria Statului.
2. cheltuieli care se efectueaza in mod centralizat. Se efectuează pentru plata pensiilor,
pentru tratamentul balnear, odihna, investiţii etc.
Executarea cheltuielilor centralizate de asigurări sociale presupune în prealabil deschiderea
creditelor bugetare.
Pentru deschiderea creditelor bugetare coordonatorii de credite bugetare de gradele III si II
înaintează lunar Ministerului Muncii si Protecţiei Sociale cereri de deschideri de credite
pentru plata pensiilor.
Ministerul Munci si Protecţiei Sociale adresează, pe baza acestor cereri, Ministerului
Finanţelor o cerere de deschidere de credite, în baza căreia acesta din urma aprobă

48
deschiderea de credite dispunând autorizarea organelor de casă (unităţile Trezoreriei si
unitatile bancare) să acorde resurse bugetare ordonatorilor de credite subordonaţi
Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în anumite limite, in conformitate cu prevederile
bugetare. Deschiderea creditelor bugetare se efectueaza lunar, in limitele a 1/3 din alocatia
bugetara trimestrială.
Procedura deschiderii de credite bugetare asigura un echilibru permanent intre veniturile si
cheltuielile bugetare de asigurări bugetare.
Pe baza dispozitiilor primite de la organele financiare, unităţile bancare şi cele ale Trezoreriei
Statului virează sumele la oficiile poştale care plătesc efectiv pensiile, prin factorii postali,
pensionarilor, la domiciliul acestora.
 Incheierea bugetului asigurarilor sociale de stat
o La 31 decembrie bugetul asigurarilor sociale de stat inceteaza de a mai avea
aplicabilitate.
o Veniturile bugetare incasate dupa 31 decembrie se inregistreaza in contul anului
urmator, iar creditele bugetare de asigurari sociale ramase necheltuite pâna la
sfârsitul anului se inchid, urmând ca la 1 ianuarie a anului urmator toate
cheltuielile sa se efectueze din noul buget.
o Incheierea lucrarilor privind executarea bugetului asigurarilor sociale de stat are la
baza datele evidentei contabile pe care organele participante la executarea
bugetului sunt obligate s-o tina.
o Directiile judetene de munca si protectie sociala intocmesc periodic (lunar,
trimestrial si anual) conturi de executie si dari de seama asupra modului cum s-a
desfasurat executarea veniturilor si cheltuielilor de asigurari sociale, pe care,
ulterior le inainteaza la Directia Generala a Asigurarilor Sociale si Pensiilor din
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.
o Pe baza conturilor de executie si a darilor de seama lunare, trimestriale si anuale
primite de la unitatile locale subordonate, precum si pe baza propriilor date
referitoare la executarea veniturilor si cheltuielilor centralizate, Ministerul Muncii
si Protectiei Sociale intocmeste, pentru fiecare luna, trimestru si an, contul de
executie si darile de seama, pe care le inainteaza Ministerului Finantelor spre
examinare si avizare.
o Contul anual de executie se prezinta Guvernului pâna cel mai târziu la
1 mai a anului urmator care, dupa examinare, il inainteaza Parlamentului pâna la 1
iulie a anului urmator, pentru dezbatere si aprobare.

49
 o Comisiile de buget-finante-banci examineaza contul de executie si il supune
dezbaterii si aprobarii de catre Parlament.
o Dupa verificarea lui de catre Curtea de Conturi, contul general de executie a
bugetului asigurarilor sociale de stat se aproba prin lege.
o Dupa aprobare, contul de executie se publica in Monitorul Oficial al României si
in presa, pentru a fi adus la cunostinta opiniei publice.
o Separat de bugetul asigurarilor sociale de stat, Ministerul Muncii si Protectiei
Sociale elaboreaza si executa bugetul anual privind constituirea si utilizarea
fondului pentru pensia suplimentara.
o Pensiile suplimentare au fost concepute si instituite, in statul nostru, ca drepturi
banesti ale pensionarilor si urmasilor acestora, conditionate de plata de catre
salariati a unei contributii banesti in acest scop. De aceea, separat de bugetul
asigurarilor sociale de stat se constituite fonduri banesti speciale pentru aceste
pensii.
o Fondurile speciale pentru pensiile suplimentare se constituite pe baza unor bugete
care se elaboreaza de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale pentru
pensionarii civili si agricultori, precum si de catre Ministerul Apararii Nationale,
Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informatii si celelalte servicii speciale,
pentru pensionarii militari.

Ex

In anul 2004 cotele de contributie de asigurari sociale se stabilesc in baza art. 18 alin. (2) si (3)
din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa cum urmeaza:

- pentru conditii normale de munca - 31,5%;

- pentru conditii deosebite de munca - 36,5%;
- pentru conditii speciale de munca - 41,5%.

Cota contributiei individuale de asigurari sociale, datorata potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr.
19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 9,5%, indiferent de conditiile de
munca.

In anul 2004 cota de contributie la bugetul asigurarilor pentru somaj datorata de angajatori,

50
prevazuta la art. 26 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 3%.

Cota de contributie la bugetul asigurarilor pentru somaj datorata de persoanele asigurate in baza
contractului de asigurare pentru somaj, prevazuta la art. 28 din Legea nr. 76/2002, cu
modificarile si completarile ulterioare, este in anul 2004 de 4%.

CAPITOLUL 8
TREZORERIA FINANŢELOR PUBLICE

Elemente de analiză: 
 Trezorerie publică;
 Funcţiile trezoreriei;
 Execuţie de casă a încasărilor şi plăţilor;
 Bancher al statului;
 Bugetul trezoreriei finanţelor publice;

Trezoreria finanţelor publice - aspecte generale:

 Sensuri:
1. casieriile statului;
2. o instituţie, administraţie publică – realizează un serviciu public-gestiunea
fondului public.
 Funcţiile trezoreriei:
1. casier public – prin depunerea şi gestionarea fondurilor publice;
Aspecte:
1.1Execuţia de casă a încasărilor şi plăţilor:
Obiectul acestor operatii il constituie execuţia operaţiunilor şi a corespondenţilor. In calitate de
casier al statului, Trezoreria efectueaza un numar mare de incasari si plati, care sunt operatiuni
prevazute de legea bugetara (adica venituri si cheltuieli bugetare propriu-zise), precum si
operatiuni ale conturilor speciale ale trezoreriei.
Totodata, Trezoreria este si casierul corespondentilor care depun cu titlu obligatoriu sau
facultativ fondurile la Trezorerie sau sunt autorizate sa procedeze la operatii cu venituri si
cheltuieli prin intermediul trezoreriei.

51
 De asemenea, Trezoreria are ca sarcina emisiunea titlurilor de imprumut public si gestionarea
datoriei statului.
1.2. Asigurarea disponibilitatilor banesti in cuantum suficient pentru a face fata cheltuielilor
statului si corespondentilor sai. Este dependentă de mişcarea fondurilor în timp, determinată de
termenele la care devin exigibile încasarile şi plăţile.
Pentru echilibrarea Trezoreriei se poate apela la trei categorii de resurse:
 utilizarea fondurilor corespondentilor (colectivitati locale, institutii publice, intreprinderi
publice s.a.) in intervalul de timp pâna când acestia isi retrag din conturi sumele necesare pentru
efectuarea platilor proprii;
 emisiunea bonurilor de tezaur (înscrisuri ce certifică împrumuturi pe termen scurt şi mediu) -
regulată;;
 avansurile acordate de Banca Centrală, statului, realizate prin convenţie încheiată între
Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor;
2. bancher al statului - activitate de creditare pe termen scurt, cu sarcina de a
echilibra intrările şi ieşirile de fonduri; ea este o bancă de afaceri şi bancă de
emisiune. In România, se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin
recurgerea la emisiune monetara sau prin finantarea directa de catre banci.
Refinantarea datoriei publice interne, finantarea deficitului bugetar si echilibrarea
balantei de plati externe se efectueaza prin contractarea si garantarea de catre
Ministerul Finantelor pe piata financiara interna si externa, de imprumuturi in
limitele aprobate anual de catre Parlament.
Pe parcursul executiei bugetului de stat, acoperirea golurilor temporare de casa si a deficitului
inregistrate se efectueaza prin:
 folosirea resurselor disponibile aflate in conturile Trezoreriei statului; legea prevede ca aceste
resurse se pot folosi pentru finantarea temporara de pâna la 20% din deficitul inregistrat pe
parcurs;
 emisiunea de bonuri de tezaur sau alte instrumente specifice, in primele zece luni ale fiecarui
an si care sunt purtatoare de dobânda si cu scadenta pâna la sfârsitul anului financiar (valoarea
totala a acestor inscrisuri aflate in circulatie nu poate depasi 7% din volumul total al cheltuielilor
statului);
 imprumuturi fara dobânda acordate de Banca Nationala a României, pe baza resurselor de
creditare ale acesteia si pe o perioada de maxim 6 luni si fara a depasi anul financiar in curs
(imprumuturile acordate nu pot depasi intr-un an financiar 10% din totalul cheltuielilor bugetare,
precum si dublul capitalului Bancii Nationale a României si fondului de rezerva constituit);

52
 suplimentarea unor credite bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat in vederea finantarii
unor actiuni si sarcini noi, aparute pe parcursul anului.
3. control asupra ansamblului de activitati financiare a statului
 Funcţiile trezoreriei (Sempe,1989):
1. administrator al banilor publici;
2. intermediar financiar;
3. mandatar al puterii publice;
4. agent al intervenţiei financiare publice în economie,
5. supravegehetor al echilibrelor macroeconomice.

 Principiile funcţionării trezoreriei:

1. centralizarea fondurilor publice – generată de necesitatea exercitării depline a
suveranităţii de către statele moderne; pas important în planul separarii finanţelor
publice de cele private;
2. gestionarea fondurilor publice - se efectueaza în timp şi în spaţiu
Gestionarea fondurilor publice in timp se efectuează în cadrul anului financiar.  Previziunea
anuală a incasărilor şi cheltuielilor bugetare este necesara deoarece nu exista o egalitate în timp
între ritmul încasărilor şi cel al plăţilor, rolul Trezoreriei fiind să ajusteze încasările şi
cheltuielile, în timp - apelând la imprumuturi pe termen foarte scurt, în aşteptarea încasăriilor
prevazute de buget.
Previziunile exceptionale, pe perioade mai lungi, se pot realiza numai prin conturi speciale –
acestea se referă numai la cheltuieli publice cu caracter provizoriu ce trebuie compensate prin
intrări corespondente (Ex.avansuri acordate de stat unor întreprinderi, garanţiile depuse de
gestionarii de bani şi valori publice) – aceasta deoarece în veniturile şi cheltuielile publice nu se
contabilizează decât veniturile şi cheltuielile cu caracter definitiv.
Gestionarea fondurilor publice în spaţiu presupune compensaţiile între diferitele casierii, din
teritoriu, unele fiind excedentare iar altele deficitare; raporturile intre trezoreriile locale si cea
centrala. Sarcina trezoreriei - ţinerea contabilităţii mişcării fondurilor publice, adică a
contabilităţii trezoreriilor.

 Legislaţie: 
-În România, infiinţarea Trezoreriei finanţelor publice s-a realizat pe baza Legii contabilităţii
nr. 82 din 24 decembrie 1991 si Hotarârii Guvernului nr. 78 din 15 februarie 1992.
-Ministerul Finantelor a fost autorizat sa organizeze contabilitatea trezoreriei finantelor

53
 publice.
-Trezoreria este organizata şi funcţionează ca un sistem unitar atât la nivel central, în cadrul
Ministerului Finanţelor, cât şi la nivelul unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor, în
cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice.
-Sistemul Trezoreriei Finantelor Publice include:
 Trezoreria centrala
 Trezoreriile judetene si a municipiului Bucuresti
 Trezoreriile municipale
 Trezoreriile orasenesti
 Trezoreriile perceptiilor rurale

La nivel central, in cadrul Ministerului Finantelor functioneaza Directia Generala a Trezoreriei

Statului, care indeplineste urmatoarele atributii specifice:
 elaboreaza instructiunile privind organizarea si functionarea trezoreriilor statului;
 asigura evidenta contabila privind constituirea si utilizarea fondurilor statului;
 deschide creditele bugetare la trezoreriile teritoriale, trezoreria centrala având contul de
corespondent la Centrala Bancii nationale;
 efectueaza operatiuni de decontare intre trezoreriile judetene;
 gestioneaza fondurile cu destinatie speciala constituite la nivelul economiei nationale;
 administreaza conturile de clearing, barter si cooperare economica in conformitate cu
acordurile guvernamentale;
 contracteaza si gestioneaza imprumuturile pentru acoperirea deficitului bugetar;
 gestioneaza datoria publica;
 elaboreaza lucrarile de executie bugetara si ale contului trezoreriei la termenele
stabilite;
 elaboreaza raportul public si contul general al executiei bugetare, a fondurilor speciale
si extrabugetare.

La judete si la municipiul Bucuresti, trezoreria este organizata ca directie in cadrul Directiei

Generale a Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat, iar in atributiile acesteia se
includ:
 coordonarea activitatii de trezorerie la organele financiare teritoriale;

54
  gestionarea contului corespondent al trezoreriei judetene deschis la sucursala judeteana
a Bancii Nationale, asigurând efectuarea operatiilor de decontare intre trezoreriile locale
si institutiile bancare corespondente;
 deschiderea creditelor bugetare dispuse de ordonatorii de credite secundari finantati din
bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat in toate trezoreriile locale;
 asigurarea incheierii exercitiului financiar la nivelul judetului si al municipiului
Bucuresti;
 intocmirea bilantului centralizat al Trezoreriei, analiza si elaborarea raportului de
analiza;
 elaborarea lucrarilor de sinteza privind executia bugetara, conturile de trezorerie, pe
care le inainteaza periodic Ministerului Finantelor;
 propunerea de masuri privind asigurarea incasarii veniturilor si intarirea controlului
asupra cheltuielilor bugetare.

La municipii, orase si comune trezoreriile sunt unitati direct functionale care efectueaza
operatiuni de incasari si plati, asigurând inregistrarea in contabilitate a veniturilor si cheltuielilor
publice, intocmirea conturilor sintetice si analitice si a situatiilor de incheiere a executiei
bugetelor la sfârsitul anului.
Pentru activitatea proprie a institutiei Trezoreriei se intocmeste bugetul de venituri si cheltuieli al
acesteia. Bugetul se intocmeste anual si se aproba de catre Guvern o data cu propunerile
bugetului de stat.
De regula, acesta se poate modifica semestrial si ori de câte ori este necesar, de catre Guvern, la
propunerea Ministerului Finantelor, in functie de schimbarile intervenite in politica monetara.

55
 CAPITOLUL 9
IMPRUMUTURILE PUBLICE. DATORIA PUBLICĂ. DATORIA
PUBLICĂ INTERNĂ ŞI EXTERNĂ

Elemente de analiză: 
 Împrumut de stat;
 Denumirea împrumutului;

56
  Valoare nominlă şi valoare reală;
 Plasarea împrumuturilor de stat;
 Conversiune;
 Consolidare;
 Rambursare;
 Datorie publică;
 Serviciul datoriei publice;
 Datorie externă;
 Indicatori ai datoriei.

I. Imprumuturile publice - aspecte generale, caracteristici:

 Deficitul bugetar impune apelul statelor la alte resurse financiare, astfel aparând creditul
public cu ajutorul căruia aceste ţări îşi procură complementul de resurse.
 Creditul public reprezintă expresia ansamblului operaţiilor prin care statul işi procură o
parte din resursele publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, în condiţiile de
rambursabilitate şi cu plata unei dobânzi sau cu acordarea altor avantaje subscriitorilor.
 Formele creditului:
1. contractare direcă de stat (si asimilatele acestuia) a împrumuturilor angajate de la
persoanele fizice sau/şi juridice;
2. prin instituţii specializate – bănci, case de economii, case de asigurări sociale,
case de pensii, societăţi de asigurări şi reasigurări etc. – care colectează o parte
din disponibilităţile baneşti de pe piaţă şi le pun la dispoziţia statului (şi
asimilatelor sale) pe o perioadă de timp determinată şi în condiţii clar precizate.
 Caracteristicile împrumutului de stat:
1. caracter contractual;
2. caracter facultativ, în rare cazuri, forţat (ex.împrumuturile forţate în caz de război)
3. are caracter rambursabil – statul stabileşte termenul de rambursare;
4. asigură contraprestaţie – dobândă sau căştig.
 Destinatia împrumuturilor publice:
1. Necesităţi de trezorerie
- Pe parcursul anului, poate exista o neconcordanţă între termenele la care se
incaseaza veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Pe timpul execuţiei
bugetare, apar fie goluri de casă (când plăţile devansează încasările), fie un plus de

57
resurse.
- Golurile de casă ale bugetului public sunt acoperite cu ajutorul sumelor împrumutate
de la alte instituţii de stat, care înregistreaza un surplus de resurse financiare. In
momentul incasării veniturilor bugetare prevăzute, suma împrumutată se restituie
instituţiei creditoare.
- Daca resursele financiare disponibile ale institutiilor publice nu sunt suficiente
pentru a acoperi golurile de casa ale bugetului, atunci se solicită împrumuturi, pe
termen scurt, de la alţi deţinători de resurse baneşti de pe piaţă, inclusiv de la banca
centrală (sub forma unui avans în contul veniturilor bugetare viitoare, în limitele şi în
condiţiile prevăzute de lege). Resursele baneşti, împrumutate de la diverşi deţinători
publici sau privaţi, nu măresc masa monetară, ci numai o redistribuie. Resursele
imprumutate de la banca centrală constituie o emisiune de bani fără acoperire. De
asemenea, apelul la imprumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinţe
negative asupra circulaţiei monetare dacă sumele obţinute nu se rambursează la
termenele stabilite.
2. Necesităţi de echilibru bugetar.
- Pentru finanţarea deficitului bugetar, statul se împrumută pe piaţa internă sau
externă.
- Pentru împrumuturile contractate pe piaţa internă, pe termen scurt, se emit bonuri
de tezaur. Emisiunea bonurilor de tezaur, în unele ţări, este limitată prin lege, în timp
ce în altele este nelimitată. Când nu este plafonată devine mijloc de echilibrare a
bugetului de stat.
- In cursul anului, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasările şi plăţile
din contul curent general al Trezoreriei statului, Banca Natională a României poate
acorda împrumuturi, pe o perioadă de cel mult 180 de zile si in conditii de dobânda la
nivelul pietei, pe baza unor conventii incheiate cu Ministerul Finantelor. Suma totala
a imprumuturilor acordate statului, de catre Banca Nationala a României, nu poate
depăşi în nici un exreciţiu financiar anual echivalentul a 7% din veniturile bugetului
de stat realizate în anul precedent, iar soldul permanent al împrumuturilor acordate şi
nerambursate nu poate depăşi suma totală rezultată din dublarea capitalului şi a
fondului de rezervă al Bancii Naţionale a României.
- Pentru acoperirea deficitelor bugetare, se utilizează deasemenea contractarea de
imprumuturi, pe termene medii (1-5 ani) si lungi (mai mari de 5 ani).

58
   Tipologia imprumuturilor publice:
1. dupa forma de exprimare, imprumuturile publice sunt:
 in natură;
 in bani.
2. in functie de moneda in care se exprimă:
 imprumuturi publice in moneda nationala;
 imprumuturi publice in moneda straina, care poate fi a statului creditor sau o
terta moneda straina (D.T.S., EURO, etc.);
3. în funcţie de garanţiile acordate de state subscriitorilor la împrumuturi:
 imprumuturi publice cu garanţii personale (care obliga statul debitor sa angajeze
cautiunea asiguratorie a altui stat);
 imprumuturi publice cu garanţii reale (implică angajamentul garantării printr-un
venit bugetar sigur şi permanent, proporţional cu serviciul aferent datoriei publice
angajate).
4. dupa clauza rambursarii, imprumuturi publice :
 amortizabile (termenele de rambursare si modalitatile de efectuare a rambursarii
se stabilesc in prealabil);
 imprumuturi neamortizabile (când statul se obliga sa plateasca, anual, dobânzile
datorate, fara sa defineasca precis termenele de stingere a datoriei sale fata de
subscriitorii imprumutului)
5. dupa forma titlurilor emise de stat:
 imprumuturi cu titluri nominative sau cele cu clauza de inscriptiune (se emit când
numarul subscriitorilor este redus si se caracterizeaza prin restrictia platii
veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente doar catre titulari);
 imprumuturi cu titlu „la purtator" (se emit in cazul unor subscrieri cu larga
adresabilitate, in scopul asigurarii operativitatii in incasarea cupoanelor aferente
veniturilor promise si in transmiterea capitalului);
 imprumuturi cu titluri mixte (capitalul, fiind nominativ, se ramburseaza doar
titularilor, iar dobânzile se platesc pe baza cupoanelor „la purtator").
6. in functie de natura raporturilor juridice dintre părţi:
 voluntare sau liber consimtite (in acest caz, subscrierea este voluntara, fara nici o
constrângere directa);
 fortate (in acest caz, statul obliga anumite categorii de contribuabili sa subscrie,
iar aceste imprumuturi pot fi, asa cum s-a precizat anterior, directe sau deghizate).

59
7. in funcţie de perioada de timp pentru care se contractează, deosebim:
 imprumuturi pe termen scurt sau flotante (au termene de rambursare de pâna la 1 an);
 imprumuturi pe termen mediu (contractate pe perioade cuprinse intre 1 si 5 ani);
 imprumuturi pe termen lung (contractate pe perioade mai mari de 5 ani);
 imprumuturi fara termen (este cazul imprumuturilor perpetue si a rentelor viagere).
8. in funcţie de posibilitatea negocierii titlurilor de credit public:
 imprumuturi publice certificate cu titluri negociabile (titlurile au o circulatie
asemanatoare cu aceea a efectelor de comert si pot fi vândute/cumparate la bursele de
valori, in functie de cotatia lor efectiva);
 imprumuturi publice certificate cu titluri nenegociabile (titlurile nu sunt cotate la
bursa, dar pot fi vândute la valoarea lor nominala);
 imprumuturi publice certificate cu titluri nelombardabile (aceste titluri nu pot fi in
gaj pentru constituirea garantiei in scopul obtinerii unui imprumut de la banca sau de
la alta institutie de credit).
9. în funcţie de avantajele acordate de stat creditorilor sai:
 cu dobânda (in acest caz rata dobânzii este stabilita de emitent, putând fi fixa sau
variabila si este precizata in cupoanele atasate titlurilor de credit inmânate
subscriitorilor);
 cu câstiguri sau premii (acestea asigura participarea subscriitorilor la tragerile la sorti
periodice, iar suma totala a câstigurilor sau premiilor se stabileste in functie de rata
dobânzii aferenta unor imprumuturi similare si se repartizeaza, cu titlu de câstig, doar
posesorilor titlurilor iesite câstigatoare);
 cu dobânda si câstiguri (in cazul carora dobânda se stabileste si se plateste la fel ca la
imprumuturile cu dobânda, iar câstigurile revin sub forma primelor de emisiune sau/si
a primelor de rambursare);
 cu clauza de indexare (care presupun dependenta lor de o valoare reala si sunt lansate
de stat in scopul prevenirii discriminarii ofertei de capital pentru creditul public,
datorate inflatiei).
10. in functie de locul de plasare a titlurilor de credit public:
 imprumuturi publice interne (se contracteaza pe piata interna de capital si se exprima
in moneda nationala sau/si in unele monede straine);
 imprumuturi publice externe (se contracteaza pe piata internationala de capital sau in
terte tari, iar titlurile emise se exprima in valutele tarilor creditoare, in valuta unei
terte tari, in EURO, in D.S.T. etc.).

60
 11. in functie de scopul lansării lor către public, imprumuturile publice pot fi:
 financiare (când se contracteaza in scopul finantarii unor investitii ale statului);
 bugetare (se angajeaza in scopul acoperirii unor parti din cheltuielile bugetare
ordinare);
 monetare (se contracteaza in scopul restrângerii masei monetare si al reducerii
preturilor);
 de repartitie (vizeaza atragerea unei fractiuni din disponibilitatile temporare ale pietei
de capital, in care se includ si economiile banesti ale populatiei, pentru realizarea
unor redistribuiri de produs intern brut, prin acoperirea unei parti din necesitatile
financiare ale prezentului);
 ciclice-conjuncturale (se emit in perioadele de recesiune in scopul finantarii unor
lucrari publice de anvergura, de pe urma carora se asteapta o relansare economica);
 de razboi (militare), lansate in scopul obtinerii de resurse financiare pentru finantarea
dotarii armatei, pentru sustinerea financiara a razboiului aflat in desfasurare si, in
ultima instanta, pentru suportarea consecintelor financiare ale razboiului (plati de
despagubiri de razboi, plati de pensii pentru veterani, invalizi, orfani si vaduve de
razboi, refacerea zonelor distruse).

Elementele tehnice ale imprumuturilor publice:

 sunt stabilite în actele normative pe baza cărora sunt lansate şi sunt angajate.
 pe baza lor subscriitorii pot face judecaţi de valoare cu privire la condiţiile plasarii
disponibilitaţilor baneşti proprii în înscrisuri ale împrumutului public.
1. Denumirea imprumutului - se precizeaza destinaţia dată de către emitent resurselor obţinute
pe baza sa şi anul contractării împrumutului.
2. Imprumutatul (subscris, debitor sau emitent) este autoritatea publică solicitantă a creditului.
In cazul imprumutului de stat, acesta devine debitor si emitent, deoarece emite inscrisuri cu
denumiri specifice (obligatiuni, bonuri de tezaur, rente de stat s.a.) care atesta:
 subscrierea la imprumut;
 valoarea efectului public;
 anuitatea;
 dobânda sau/si câstigul;
 scadenta.

61
3. Imprumutatorii (subscriitori, creditori sau depunători) sunt persoanele fizice si/sau juridice
care consimt să crediteze statul (sau orice autoritate publica), primind, in schimbul sumelor
subscrise, obligaţiuni, poliţe sau alte titluri de stat).
4. Titlurile de credit public sunt documente scrise având o forma şi un conţinut stabilite prin
actul normativ de lansare a imprumutului, in care se precizeaza sumele subscrise si drepturile
creditorilor. Aceste inscrisuri sunt denumite diferit (efecte publice, obligatiuni, titluri publice sau
hârtii de valoare), in functie de termenul de rambursare a imprumutului si de caracteristicile lor
juridice.
- In functie de termenul de rambursare, în cazul împrumuturilor pe termen scurt (de pâna la 1
an) se emit:
 bonuri de tezaur (sunt inscrisuri care se adreseaza unei categorii speciale de subscriitori,
deoarece nu se supun regulilor dreptului cambial si nu pot fi transmise la cursuri
variabile, prin cesiunea de creante; ele pot fi, insa, lombardate la banci si pot fi vândute la
licitatii, la cursuri variabile).
 certificate de datorie (sunt inscrisuri care au caracteristicile bonurilor de tezaur, dar se
vând numai la valoarea lor nominala, având, deci, cursuri fixe).
 certificatele sau bonurile de impozite (sunt inscrisuri nepurtatoare de dobânda pe care
statul le inmâneaza creditorilor sai pentru plata unor furnituri sau pentru onorarea altor
angajamente; detinatorii acestor inscrisuri le pot utiliza pentru achitarea impozitelor
datorate statului si nu pot fi transmise decât statului).
 politele de tezaur (spre deosebire de inscrisurile prezentate anterior, acestea se afla sub
incidenta dreptului cambial, care reglementează condiţiile în care pot fi scontate la bănci,
executate silit etc.; de asemenea, acestea pot fi scontate la banci sau pot fi negociate la
bursele de valori).
 obligatiunile aferente creditului public (sunt titluri de credit emise de catre stat pentru
imprumuturile angajate pe termen mediu sau lung si asigura posesorilor acestora un venit
fix, de dobânzi anuale; sunt cazuri când sunt atribuite doar câstiguri sau atât câstiguri cât
si dobânzi).
 titlurile de renta (pentru împrumuturile fără termen, iar posesorii acestor inscrisuri au
dreptul sa primeasca de la stat anumite sume de bani, precizate anticipat, care se platesc
periodic, pe toata durata vietii acestora).
    In functie de caracteristicile lor juridice, titlurile de credit public pot fi:

62
 - nominale (se emit când imprumutul public se adreseaza unui numar redus de
subscriitori, iar plata veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente se efectueaza doar
catre titulari sau reprezentanti ai acestora);
- la purtător (se emit când imprumutul public se adreseaza unui numar mare de
subscriitori, iar plata veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente se efectueaza oricarui
detinator al acestor inscrisuri si in orice localitate unde functioneaza ghiseele sale de
specialitate).
    De asemenea, trebuie retinut faptul ca, sumele exigibile, de la autoritatile publice emitente ale
imprumuturilor pe termene scurte formeaza datoria publica flotanta, iar cele exigibile pe termene
medii si lungi (inclusiv cele fara termen) reprezinta datoria publica consolidata.
5. Cuantumul (marimea) imprumutului public apare sub forma cuantumului aprobat de
organul legislativ sau executiv,şi sub forma cuantumului realizat dupa incheierea operatiunilor
de plasare.
    Cuantumul aprobat se prezinta in urmatoarele forme:
- cuantum limitat, ca valoare nominala a unei sume ce urmeaza a fi imprumutata si in ce priveste
perioada de timp in care se pot efectua subscrierile;
- cuantum nelimitat, când statele solicita imprumuturi deschise (ca suma si/sau ca durata a
subscrierii).
    Cuantumul realizat este : în funcţie de condiţiile stabilite de autorităţile emitente cu privire la
dobânzi, câştiguri şi anuitate şi evidenţiază încrederea/neîncrederea potenţialilor creditori
(subscriitori) în autorităţile emitente.
    Cuantumul imprumutului public se determină cu relaţia:
Cip = VT · Nr.Te(pl) (1)
unde:
Cip – cuantumul imprumutului public
VT – valoarea unui titlu
Nr.Te(pl) – numarul titlurilor emise sau plasate efcetiv
6. Cursul de emisiune al imprumutului public (C ei) reprezinta pretul, stabilit de emitent,
pentru 100 de unitati monetare din valoarea nominala a acestuia.
Totusi, acest curs se stabileste de emitent si in functie de raportul dintre cererea si oferta de
capital de imprumut, de nivelul dobânzii si al altor avantaje promise de acesta potentialilor
emitenti. In acest context, in practica se utilizeaza:
curs „al pari", când Cei = 100 u.m.;
curs „sub pari", când Cei < 100 u.m.;

63
curs „supra pari", când Cei > 100 u.m.
De regula, datorita concurentei care se manifesta pe piata capitalului si a inexistentei unor solutii
alternative, cursul de emisiune al imprumuturilor publice este „sub pari", subscriitorii
beneficiind de o prima de emisiune, data de diferenţa dintre valoarea nominala a titlului şi suma
plătită la subscriere.
Când statul emitent are o reputatie buna pe piata capitalului, cursul de emisiune al titlurilor de
stat este „al pari" şi în mod excepţional „supra pari".
7. Valoarea titlului creditului public:
- valoarea nominală - reprezintă suma inscrisă pe titlul de credit public şi exprimă mărimea
datoriei pe care statul o are de plătit deţinătorului titlului;
- valoarea reală - reprezintă suma efectivă cu care se vinde sau se cumpără un titlu de credit
public şi se manifestă nu doar cu ocazia emiterii si angajarii creditului respectiv, ci si in cursul
perioadei de valabilitate a imprumutului angajat, in functie de cursul la care se opteaza la bursa
inscrisurile publice negociabile.
8. Veniturile si alte avantaje ce revin subscriitorilor la imprumuturile publice sunt plati
efective pe care statul le efectueaza catre creditorii sai, ca „pret" al dreptului de folosinta
temporara a sumelor banesti imprumutate, sub forma de: dobânzi, câstiguri, dobânzi si câstiguri,
rente, prime de rambursare, precum si anumite avantaje sau facilitati, care nu presupun fluxuri
monetare directe.
a) Dobânda reprezinta suma de bani pe care statul o plateste creditorilor sai pentru
imprumuturile angajate de la acestia. Nivelul (marimea) dobânzii anuale (D a) se stabileste pe
baza ratei dobânzii (d’), care se fixeaza anticipat, prin prospectul de emisiune a imprumutului
public si se foloseste relatia:
Da = VT · d’ (2)
unde:
VT – valoarea titlului de credit public
    Rata dobânzii la imprumuturile publice se fixeaza la un nivel apropiat de cel al ratei medii a
dobânzii la creditul bancar.
    Rata medie a dobânzii practicate la imprumuturile publice difera de la o tara la alta, iar nivelul
acestora se modifica de la o perioada la alta, inregistrându-se o tendinta de crestere a lor. De
asemenea, in ţările şi în perioadele în care procesele inflaţioniste sunt mai accentuate, nivelul
ratei medii a dobânzilor la împrumuturile publice este mai ridicat decât atunci când monedele
naţionale prezentau o stabilitate mai mare.
    In final, este de menţionat ca rata medie a dobânzii la creditele publice creşte pe masură ce

64
termenele pe care se angajează sunt mai îndelungate.
    Dobânda cuvenită subscriitorilor se acordă pe baza detaşarii periodice (anual sau de doua
ori pe an) a cupoanelor ce sunt anexate fiecarui titlu de credit public cu dobânda.
    In functie de cursul de emisiune al imprumutului public, se dimensioneaza rata nominala a
dobânzii (d’n) si rata reala a dobânzii (d’r), folosindu-se urmatoarele relatii:

(3)
si

(4)
unde:
Vn – valoarea nominala a titlului de credit public
Vr – valoarea reala a titlului de credit public
In functie de raportul dintre valoarea reala (incasata de stat cu ocazia subscrierii) si valoarea
nominala (incasata pe titlu de credit public), pot sa apara urmatoarele situatii:
daca Vr < Vn, atunci d’r > d’n;
daca Vr = Vn, atunci d’r = d’n;
daca Vr >Vn, atunci d’r < d’n.
    b) Câstigurile sunt veniturile incasate de subscriitorii care sunt detinatori ai titlurilor de credit
public câstigatoare cu ocazia tragerilor periodice la sorti. Suma totala a câstigurilor se stabileste,
in acest caz, la nivelul dobânzilor care se atribuie in varianta titlurilor publice cu dobânda, dar
suma se imparte doar posesorilor de titluri de credit public iesite câstigatoare. Aceste titluri de
credit public se emit de catre stat in scopul cresterii atractivitatii unor imprumuturi si se
adreseaza acelor subscriitori carora li se pare mai tentanta perspectiva obtinerii unui câstig mare,
in comparatie cu realizarea certa a unui venit de câteva procente pe an, sub forma de dobânda.
    In concluzie, rezulta ca, in cazul titlurilor de credit cu câstiguri, sunt subscriitori care risca si
devin mari câstigatori, in timp ce pierd dobânda pe care ar fi incasat-o in cazul titlurilor de credit
cu dobânda. In cazul imprumuturilor publice cu dobânda si câstiguri subscriitorii accepta o rata a
dobânzii mai scazuta, in conditiile in care diferenta de venit astfel rezultata este compensata sau
chiar „remunerata" prin câstigurile atribuite sub forma primelor de emisiune si a primelor de
rambursare.
    c) Rentele sunt sumele de bani pe care statul se obliga sa le plateasca persoanelor fizice care
subscriu la imprumuturile publice fara un termen expres de rambursare. Aceste sume de bani,
denumite si rente viagere, se platesc regulat, in cuantumuri fixe stabilite anticipat, pâna la

65
sfârsitul vietii subscriitorilor, dupa care, obligatia statului se stinge.
    e) Primele de asigurare sunt venituri promise subscriitorilor la imprumuturile publice sau care
revin efectiv acestora datorita diferentei, favorabile lor, dintre cursul de emisiune si cursul de
rambursare ale obligatiunilor.
    f) Avantajele sau facilitatile non-substantiale (care nu presupun fluxuri monetare directe) se
refera la:
- scutirea de impozite a veniturilor incasate pentru imprumuturile subscrise sau pentru
titlurile de credit public negociabil procurate in tranzactiile bursiere;
- acceptarea, de catre autoritatile fiscale, a unora dintre titlurile de credit public, la
valoarea lor nominala, pentru stingerea unor obligatii fata de stat a subscriitorilor;
- acordarea privilegiului juridic pentru unele inscrisuri ale imprumuturilor publice de a nu
fi expuse executarii silite, in cazul declararii starii de faliment pentru detinatorii acestora;
- garantarea juridica a unor imprumuturi publice impotriva deprecierii monetare, prin
exprimarea lor intr-o valuta mai stabila sau prin indexarea lor s.a.

II. Datoria publică - aspecte generale, caracteristici:

 Datoria publica reprezintă valoarea totala a angajamentelor statului, incluzând şi
cheltuielile generate de acestea.
 Forme de manifestare:

   

 Datoria publică totală reprezintă totalitatea obligaţiilor pecuniare ale statului (guvern,
institutii publice, financiare, unitati administrativ-teritoriale) la un moment dat, rezultate
din împrumuturi interne şi externe (in lei si in valuta) contractate pe termen scurt, mediu

66
 si lung, precum si obligatiile statului către trezoreria proprie, pentru sumele avansate
temporar în scopul acoperirii deficitului bugetar.
- Imprumuturile pot fi contractate de stat, prin Ministerul Finantelor, in nume propriu sau
garantate de acesta.
 - Datoria publica se exprima in moneda nationala sau in valuta, in functie de locul unde
se contracteaza si de conditiile imprumutului.
 - In scopul evaluarii datoriei publice a României, obligatiile exprimate in alta moneda
decât cea nationala se calculeaza in moneda nationala, utilizându-se cursul de schimb
comunicat de Banca Nationala a României.
 - De asemenea, datoria publica totala a unei tari se poate exprima in valori absolute
(pentru a cunoaste sarcina la care este supusa economia tarii respective fata de creditori),
in valori relative, ca procent din P.I.B. (pentru a permite comparatia in timp si intre tari)
si ca marime medie pe locuitor (pentru a permite comparatii si analize in timp si spatiu).
    Datoria publica totala se calculeaza si se gestioneaza separat pe cele doua forme ale
sale, respectiv datoria publica interna si datoria publica externa.
 Datoria publica interna constituie o parte integranta a datoriei publice totale si
evidentiaza imprumuturile de stat de pe piata financiara interna, de la persoane fizice
si/sau juridice, in moneda nationala sau in valute straine, precum si imprumuturile
angajate de terti, cu garantia statului, nerambursate la un moment dat.
 Datoria publica externa constituie, de asemenea, o parte integrantă a datoriei publice
totale şi se defineşte prin creditele externe contractate şi angajate de catre stat, in nume
propriu, sau de către autoritatile administratiei publice locale, precum si prin creditele
externe contractate si angajate de catre alti subiecti autonomi, cu garantia expresa a
statului.
 Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprima cu ajutorul datoriei flotante si a
datoriei consolidate.
 Datoria publica flotanta reprezinta datoria publica pe termen scurt si cuprinde
imprumuturile contractate, pe perioade de pâna la un an, in scopul acoperirii golurilor de
casa generate de neconcordanta, in timp, a veniturilor cu cheltuielile bugetare.
 Datoria publica consolidata cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din imprumuturile de
stat contractate pe termen mediu si lung, precum si a celor rezultate din prelungirea
termenelor de rambursare a imprumuturilor pe termen scurt, pe perioade de timp mediu si
lung.

67
  Datoria publica la vedere - include atât depozitele constituite la Trezoreria publica, de
catre diversi subiecti autonomi, cât si alte sume banesti colectate de aceasta prin circuitul
sau propriu.
    Distinctia dintre datoria publica flotanta si cea consolidata este importanta si pentru
aprecierea efortului financiar pe care statul este nevoit sa-l faca, in mod curent, pentru
rambursarea datoriei scadente si pentru plata dobânzilor aferente in cursul unui an. Astfel
cu cât ponderea datoriei publice flotante in totalul datoriei publice este mai mare, cu atât
nevoia curenta de resurse financiare menite sa acopere serviciul datoriei publice* este mai
presanta, si invers.
    De asemenea, in functie de termenele scadentelor sale, structura datoriei publice
variaza de la o tara la alta si chiar de la o perioada la alta, datorita conditiilor financiar-
monetare in care se formeaza. Astfel, tarile in care procesele inflationiste sunt de
amploare si de lunga durata sunt nevoite sa apeleze mai mult la imprumuturile pe termen
scurt si uneori, mediu, deoarece plasamentele pe termen lung nu sunt destul de atractive
pentru detinatorii de capitaluri banesti disponibile pentru imprumut.
    Aceasta atractivitate scazuta, datorata eroziunii sistematice a puterii de cumparare a
monedei, obliga statele, in cauza, sa creasca nivelul ratei dobânzii si sa acorde alte
avantaje subscriitorilor la imprumut.
Datoria publica bruta - Valoarea totala a imprumuturilor contractate, la un moment dat,
de catre autoritatile publice;
 Datoria publica netă – din datoria publică brută se scade valoarea imprumuturilor
angajate de la institutiile de stat (Trezoreria publica, Banca Centrala, s.a.).
 Plafonul de indatorare publica - cuprinde totalitatea imprumuturilor pe care statul le
poate contracta si garanta in decursul unui an calendaristic; se stabileşte anual prin lege.
Este format din:
1. plafonul de indatorare publica interna, care se stabileste in functie de deficitul
bugetar anual aprobat si de prevederile unor legi speciale;
2. plafonul de indatorare publica externa, care se stabileste ca suma maxima a
imprumuturilor externe pe care statul le poate contracta si garanta in decursul unui
an calendaristic.

   Tabelul 8.2 – Datoria publica neta in % din PIB pentru tarile OECD

Tara 1970 1980 1990 1994

68
 Germania -8,2 11,8 22,1 46,1

Franta -0,8 -3,3 16,5 31,5

Belgia 55,1 69,6 119,6 128,3

Spania - 6,1 31,7 47,4

Italia 33,2 52m7 84,3 108,6

Olanda 29,4 24,5 36,9 42,7

Marea Britanie 52,0 36,2 18,8 35,4

Suedia -22,2 -13,9 -8,1 23,5

Canada 11,6 13,3 44,0 64,4

S.U.A. 30,0 22,7 41,0 51,8

Japonia -7,8 16,4 10,8 7,8

Media OECD 13,1 19,8 31,0 44,5

In cazul României, datoria publica a evoluat asa cum se prezinta in tabelele 3 si 4.

Tabelul 8.3 – Evolutia datoriei publice interne a României

1993 1995 1997

Datoria publica interna

481 6.099,6 14.977,4
(in mld. lei)

% din P.I.B. 2,4 8,5 6,0

Sursa: CNS

Tabelul 8.4 – Evolutia datoriei publice externe a României

1985 1989 1991 1995 1997

69
 In cifre absolute
6.830 174 1.143 5.482,1 8.391
(mld. USD)

% din P.I.B. 11,5 0,3 4,0 15,5 24,1

Sursa: CNS si BNR

Datoria publica interna

La nivel national, atât angajarea imprumuturilor publice de pe piata financiara interna, cât si
garantiile acordate de stat unor terti pentru a contracta imprumuturi se realizeaza de catre
Guvern, in limita sumei aprobate de Parlament, prin intermediul Ministerului Finantelor sau al
altor institutii financiare specializate, care dobândesc calitatea de agent al statului.
Datoria publica interna constituie o obligatie irevocabila si neconditionata a statului de a
rambursa imprumuturile contractate in lei, de a plati dobânzile, câstigurile si alte costuri aferente.

Pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice interne se acorda o autorizare bugetara
permanenta, respectiv o aprobare nelimitata de rambursare a imprumuturilor si de plata a
dobânzilor si câstigurilor aferente, care nu necesita aprobari suplimentare prin legea anuala a
bugetului de stat.
 Datoria publica interna este determinata de:
- imprumuturile pe termen scurt, contractate de stat, la Banca Nationala a României, pentru
echilibrarea bugetului de stat si care se ramburseaza in cursul anului;
- emisiunea de bonuri de tezaur in scopul echilibrarii bugetului de stat, rambursabile din resurse
bugetare pâna la finele anului;
- plasarea de inscrisuri, prin subscriptie publica, pe termen mediu si lung, in scopul procurarii
resurselor banesti necesare pentru acoperirea deficitului bugetar anual;
- garantiile ce se acorda de stat pentru credite bancare interne primite de anumite unitati
economice si administrativ-teritoriale in scopul satisfacerii unor nevoi de dezvoltare economica;
- folosirea pe termen scurt a disponibilitatilor din conturile Trezoreriei publice.
    In cazul României, in baza aprobarilor date de Guvern, Ministerul Finantelor este autorizat sa
garanteze, in numele si in contul statului, credite bancare interne, pe termen scurt, mediu si lung,
contractate de unitati economice la banci comerciale pentru urmatoarele destinatii:
 realizarea programelor de restructurare aprobate de organele si autoritatile legal
constituite;

70
  constituirea stocurilor la principalele produse strategice, necesare economiei nationale,
stabilite de catre Guvern;
 finantarea efectuarii unor lucrari agricole;
 finantarea realizarii productiei cu ciclu lung de fabricatie destinata exportului;
 realizarea unor obiective de investitii de interes national.
    Emiterea de catre Ministerul Finantelor a garantiilor necesare unitatilor economice, pentru
contractarea creditelor interne, este conditionata de acceptarea de catre minister a clauzelor
cuprinse in contractele de credit.
    Constituirea resurselor financiare necesare rambursarii ratelor scadente si platii dobânzilor
aferente reprezinta sarcina unitatilor economice beneficiare a creditelor garantate de stat.
    Pentru determinarea gradului de risc se efectueaza o analiza economico-financiara a
documentatiei prezentate de persoana juridica ce solicita o garantie de stat si se prezinta
Ministerului Finantelor, care determina, in procente, gradul de risc.
    Daca acesta nu depaseste 10% din valoarea imprumutului gradul de risc se accepta. Apoi, in
functie de gradul de risc determinat, Ministerul Finantelor calculeaza cuantumul comisionului de
risc ce trebuie virat in contul fondului de risc, de catre beneficiarul imprumutului garantat.
    Comisionul de risc se determina prin aplicarea cotei procentuale (a gradului de risc) la
valoarea imprumutului garantat si se vireaza in cuantumul si la termenele stipulate in conventia
incheiata cu Ministerul Finantelor.
    In scopul acoperirii riscurilor care pot sa apara, se constituie „Fondul de risc pentru garantii
interne" si se gestioneaza de catre Ministerul Finantelor, in regim extrabugetar, prin Contul
General al Trezoreriei Statului.
    Alimentarea acestui fond se realizeaza cu:
 sumele incasate sub forma de comisioane de la beneficiarii creditelor bancare angajate;
 dobânzile bonificate la disponibilitatile fondului si pastrate la Trezoreria publica sau la
banci, sub forma depozitelor bancare sau ca disponibilitati la vedere;
 penalizarile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor negociate si stabilite cu
beneficiarii creditelor bancare garantate;
 sumele prevazute in bugetul de stat cu aceasta destinatie, care se stabilesc si se aproba
anual in functie de gradul minim de expunere la risc si de cuantumul celorlalte resurse
care alimenteaza fondul.
    Angajamentele de datorie publica, in lei sau in valuta, se inregistreaza in Registrul datoriei
publice interne, instituit legal la Ministerul Finantelor.
    Gestionarea datoriei publice interne se asigura de catre Ministerul Finantelor si consta in:

71
  contractarea imprumuturilor de stat;
 organizarea si tinerea evidentei, prin conturi specifice, a datoriei publice interne;
 rambursarea datoriei publice;
 calculul si plata dobânzilor, comisioanelor si spezelor datorate;
 efectuarea altor operatiuni specifice.
    In practica româneasca actuala, indatorarea publica interna se caracterizeaza printr-o dinamica
relativ sustinuta, in conditiile utilizarii unor diverse modalitati de indatorare, cum ar fi:
 emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda adresabile persoanelor
juridice;
 emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu discont adresabile persoanelor juridice
rezidente in România;
 emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populatie s.a.
    La nivelul comunitatilor locale, datoria publica interna se formeaza:
 prin imprumuturi interne, contractate de autoritatile publice locale de la banci comerciale
sau de la alte institutii de credit;
 pe baza titlurilor de valoare emise de catre autoritatile publice locale si subscrise de catre
diverse persoane fizice sau/si juridice.
    In cazul unitatilor administrativ-teritoriale, Consiliile locale si judetene sau Consiliul General
al Municipiului Bucuresti pot aproba contractarea de imprumuturi interne si externe, pe termen
mediu si lung, pentru realizarea de investitii publice de interes local, precum si pentru
refinantarea datoriei publice locale.
    Imprumuturile interne locale pot fi contractate fara garantia Guvernului, cu conditia informarii
prealabile a Ministerului Finantelor, insa cele externe locale necesita aprobarea comisiei de
autorizare a acestor imprumuturi formata din reprezentanti ai Guvernului, Bancii Nationale a
României si ai autoritatilor publice locale.
    Datoria publica locala interna reprezinta o obligatie generala ce presupune rambursarea ei la
scadentele convenite si plata dobânzilor si a comisioanelor stabilite prin acordurile incheiate. In
acest context, ratele scadente aferente imprumuturilor contractate, dobânzile si comisioanele
datorate se inscriu in bugetul local.
Prin urmare, Guvernului nu-i revine nici o obligatie de plata in legatura cu datoria publica locala
scadenta.
    De asemenea, imprumuturile contractate de unitatile administrativ-teritoriale pot fi garantate
de catre autoritatea administratiei publice locale prin oricare din veniturile proprii, exceptându-se
cele provenite din transferurile cu destinatie speciala de la bugetul de stat.

72
    In scopul cunoasterii marimii, structurii si evolutiei datoriei la nivelul fiecarei autoritati
publice locale, se instituie Registrul de evidenta a datoriei publice locale, in care se
consemneaza:
 sumele aferente fiecarui imprumut contractat;
 modalitatile de rambursare si scadentele convenite;
 veniturile cu care se garanteaza rambursarea;
 dobânzile si comisioanele datorate;
 alte informatii semnificative pentru fiecare imprumut.
Potrivit legislatiei românesti in vigoare, capacitatea de indatorare la nivel local este
plafonata la maximum 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale. In scopul
determinarii acestei limite, pentru imprumuturile contractate cu o rata a dobânzii variabila se ia
in considerare rata dobânzii in vigoare la data efectuarii calculului, iar daca imprumuturile sunt
contractate in valuta, se ia in considerare cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a
României, de asemenea, la data efectuarii calculului.
    Autoritatile publice locale pot contracta imprumuturi si pe termen scurt, daca pe parcursul
executiei bugetare apar goluri de casa temporare, datorate decalajului dintre veniturile incasate si
cheltuielile exigibile mai mari ale bugetului local.
    In prima instanta, aceste goluri de casa se acopera din fondul de rulment *, iar dupa epuizarea
acestuia se apeleaza la imprumuturile fara dobânda ce pot fi acordate din disponibilitatile
Contului General al Trezoreriei Statului.
    Cea mai mare parte a datoriei publice interne provine de la imprumuturile contractate pentru
finantarea si refinantarea deficitelor bugetare inregistrate incepând cu anul 1992. Cealalta partea
a datoriei publice interne provine de la imprumuturile contractate de stat cu destinatie speciala,
cum ar fi:
 acoperirea pierderilor din activitate inregistrate de intreprinderile de stat in perioada
1989-1990;
 acoperirea creditelor neperformante preluate de la bancile de stat, inclusiv a creditelor
aferente investitiilor sistate de catre Guvern;
 acoperirea pierderilor din calamitati, reflectate in credite bancare nerambursabile;
 regularizarea unor credite si dobânzi, considerate ca nerecuperabile, la Banca Agricola si
Bancorex;
 continuarea participarii României la constituirea Combinatului minier de la Krivoi-Rog
din Ucraina;
 alte destinatii aprobate prin legi speciale.

73
Indicatori de apreciere, dintre care mentionam:
1. gradul de indatorare a statului (se determina ca raport procentual intre cuantumul
datoriei publice si produsul intern brut, iar cu cât acest indicator are o valoare mai mare,
cu atât tara este mai indatorata);
2. datoria publica interna angajata (ca totalitate a obligatiilor asumate de stat fata de
creditorii interni si nerambursate in momentul realizarii analizei);
3. datoria publica angajata pe locuitor (ca raport intre marimea absoluta a acesteia si
numarul locuitorilor unei tari);
4. serviciul datoriei publice interne, in marime absoluta;
5. ponderea serviciului datoriei publice interne in produsul intern brut sau in totalul
cheltuielilor bugetare;

Datoria publica externa

    Imprumuturile externe reprezinta o forma a exportului de capital si au inregistrat o dezvoltare
foarte mare in secolul al XX-lea datorita existentei, pe piata tarilor dezvoltate, a unui surplus
relativ de capital, care isi cauta plasament peste granita in conditii mai avantajoase decât in
interior.
    Imprumuturile sau creditele externe se grupeaza dupa anumite criterii, astfel:
1. in functie de destinatie, deosebim:
 credite pe marfuri (sunt mai frecvente si se acorda pentru cumparari de marfuri de la
creditor sau din tara acestuia);
 credite financiare (se folosesc mai rar si se acorda de organisme financiare internationale
in valuta convertibila; acestea se utilizeaza de catre debitor, potrivit nevoilor sale, fie pe
piata creditorului, fie pe o terta piata, in special in scopuri productive cum ar fi:
construirea de intreprinderi extractive, centrale electrice, fabrici producatoare de bunuri
de consum, drumuri si poduri, cai ferate si alte lucrari de infrastructura etc.);
2. in functie de durata pentru care se acorda, distingem:
 credite acordate pe termene scurte (1-2 ani);
 credite acordate pe termene medii (3-5 ani);
 credite acordate pe termene lungi (peste 5 ani).
    Beneficiarul unui credit extern este interesat ca termenul de rambursare sa fie suficient de
indepartat pentru a-si procura resursele necesare restituirii acestuia si achitarii dobânzilor,
comisioanelor si a altor cheltuieli aferente.
    Daca imprumutul extern are o destinatie productiva, atunci termenul de rambursare trebuie

74
stabilit in functie de momentul punerii in functiune a obiectivului respectiv si de valoarea
adaugata ce se poate obtine de pe urma acestuia. De aceea, in cadrul termenului final de
rambursare se stabilesc trei perioade distincte, si anume:
 perioada de utilizare a creditului;
 perioada de gratie a creditului (in cursul careia nu se efectueaza plati pentru rambursarea
acestuia);
 perioada de rambursare propriu-zisa a creditului.
    In concluzie, termenele creditelor se stabilesc in functie de:
 destinatia acestora;
 rentabilitatea obiectivului pentru care se contracteaza imprumutul;
 practica internationala;
 legislatia existenta in tara creditorului si, respectiv, in tara beneficiarului creditului;
 prevederile unor conventii internationale in materie s.a.
3. in functie de modalitatea de rambursare, deosebim:
 credite externe rambursate in cote egale;
 credite externe rambursate in cote inegale (care cresc progresiv);
 credite externe rambursate intr-o singura transa (la scadenta).
4. din punct de vedere al garantiei solicitate, intâlnim:
 credite externe acordate pe baza unei garantii materiale (cum ar fi: marfuri, documente
de dispozitie asupra marfurilor, actiuni si obligatiuni, depozite ale unor firme, ale unor
institutii guvernamentale, venituri ale statului, rezervele de aur si devize ale statului etc.);
 credite externe acordate pe baza unei garantii morale.
5. din punctul de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de catre:
 intreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firma);
 banci si alte institutii de credit (credite bancare);
 guverne (credite guvernamentale);
 organisme financiare internationale (credite financiare);
 rentieri si alte persoane fizice (imprumuturi de stat).
Intreprinderile furnizoare si institutiile financiar-bancare acorda credite pe baze bilaterale,
guvernele acorda asistenta publica bilaterala, iar organismele financiare internationale acorda
asistenta publica pe baze multilaterale.
Asistenta publica bilaterala prezinta urmatoarele caracteristici:
 se acorda de catre:

75
 o guvernele tarilor dezvoltate, membre ale Comitetului de Asistenta pentru
Dezvoltare pentru Tarile membre ale O.C.D.E.;
o guvernele unor tari exportatoare de petrol, membre ale O.C.D.E. etc.
 imbraca urmatoarele forme:
o ajutoare in natura sau in bani;
o asistenta tehnica si militara;
o imprumuturi in conditii privilegiate.
Asistenta publica multilaterala se acorda de organisme financiare internationale, cum ar fi:
 Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), denumita si Banca
Mondiala;
 organismele financiare regionale: Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare,
Banca Interamericana de Dezvoltare, Banca Africana de Dezvoltare, Banca Asiatica de
Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Caraibelor;
 organisme financiare ale Comunitatii Economice Europene: Fondul European de
Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii.
6. din punctul de vedere al beneficiarului de credite externe, in calitate de imprumutat pot sa
apara:
 intreprinderi private si publice;
 banci si alte institutii financiare;
 guverne, unitati administrativ-teritoriale;
 alte institutii de drept public.
    Uneori, in cazul imprumuturilor acordate pe baze bilaterale de catre tarile dezvoltate,
aprobarea acestora este insotita de:
 conditii economice, cum ar fi:
o utilizarea sumelor acordate pentru finantarea unor programe economice numai
pentru obiectivele agreate de tarile creditoare;
o valorificarea resurselor naturale, de catre tarile in curs de dezvoltare,
preponderent, sub forma de materii prime si semifabricate;
o utilizarea creditelor externe pentru procurarea de echipamente si alte produse
industriale din tarile creditoare s.a.
 conditii politice, cum ar fi:
o sprijinirea politicii interne si externe a guvernului tarii creditoare, a initiativelor si
actiunilor acestuia pe plan international, de catre guvernul tarii debitoare;

76
 o respectarea drepturilor omului;
o restaurarea si consolidarea democratiei s.a.
 conditii militare, cum ar fi:
o aderarea tarii beneficiare la anumite aliante militare;
o crearea de baze militare straine pe teritoriul tarii beneficiare;
o participarea la anumite actiuni militare;
o achizitionarea de tehnica de lupta si armament din tara creditoare s.a.
    Ca parte a datoriei publice, datoria publica externa se manifesta in anumite forme in toate
tarile lumii, dar ponderea sa in totalul datoriei publice difera de la o tara la alta si de la un grup
de tari la altul, altfel:
 in tarile dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea datoriei publice externe in
totalul datoriei publice este relativ scazuta;
 in tarile in curs de dezvoltare, ponderea datoriei publice externe in totalul datoriei publice
este relativ ridicata, deoarece, de regula, acestea sunt nevoite sa apeleze pe o scara mai
larga la resurse externe.
    Optiunea tarilor lumii pentru imprumuturile interne si externe este dependenta de:
 marimea pietei interne a capitalului de imprumut;
 volumul comertului exterior;
 raportul dintre exportul si importul care compun comertul exterior.
    Spre deosebire de datoria publica interna, datoria publica externa este mai impovaratoare din
urmatoarele motive principale:
 imprumuturile externe trebuie rambursate, in timp ce imprumuturile interne pot fi
transformate in imprumuturi perpetue, sau rambursarea lor poate fi amânata printr-o
conversie intr-un imprumut pe termen lung;
 obligatiile privind dobânzile si alte cheltuieli aferente imprumuturilor externe se stabilesc
de catre creditori, guvernul tarii beneficiare neavând control asupra acestora;
 deprecierea valutei debitorului pe pietele monetare interne creste povara platilor de
dobânzi si a capitalului rambursat;
 platile trebuie efectuate la termenele stabilite de catre creditori si nu la cele convenabile
tarii debitoare;
 neplata/nerestituirea la termene stabilite a dobânzilor, comisioanelor sau a capitalului
imprumutat atrage penalitati si creeaza dificultati pentru obtinerea unor credite in viitor;

77
  balanta de plati este influentata negativ daca sumele obtinute, prin imprumuturi externe,
nu sunt utilizate pentru cresterea exporturilor, sau pentru reducerea importurilor tarii
debitoare;
 pierderea de suveranitate reprezinta, uneori, un pret indirect al recurgerii la imprumuturi
externe (este cazul imprumuturilor obtinute de la unele institutii financiare internationale
si care pot cere guvernului tarii beneficiare sa promoveze anumite politici economice).
    Potrivit legislatiei românesti in vigoare, la propunerea Guvernului, Parlamentul aproba
plafonul de credite externe in limita gradului de indatorare externa, in care se incadreaza
necesarul de imprumuturi externe pe baza strategiei privind datoria publica externa.
    Garantarea de catre stat, prin Ministerul Finantelor, a unor credite externe pentru investitii
contractate de societati comerciale, regii autonome si institutii publice, se efectueaza pe baza
analizelor de proiect ale Bancii de Export-Import a României (EXIMBANK S.A.). Analizele de
proiect, care au la baza documentatiile intocmite de catre solicitantii creditelor externe, se
inainteaza Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior, care poate sa
aprobe sau nu continuarea procedurii de contractare a creditelor externe.
    Solicitantii creditelor externe garantate de stat sunt obligati sa prezinte Ministerului Finantelor
urmatoarele documente:
 aprobarea Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior, daca
aceasta aprobare este ceruta de lege;
 proiectul acordului de imprumut;
 proiectul scrisorii de garantie;
 contractul comercial de imprumut;
 fundamentarea resurselor mobilizabile necesare rambursarii imprumutului, platii
avansului, dobânzilor si a comisioanelor aferente;
 alte documente solicitate de catre banca straina creditoare.
    Pe baza analizei acestor documente, Ministerul Finantelor intocmeste o nota-mandat cu
privire la conditiile de negociere a acordului de imprumut, prin care se fixeaza si eventualele
limite de negociere pe care acest minister le accepta in favoarea diversilor solicitanti de credite
externe.
    In calitate de garant al creditelor externe, Ministerul Finantelor, in numele statului, evalueaza
riscurile monetare, valutare si financiare asociate imprumutului analizat, oportunitatea si
conditiile de acordare a garantiei, astfel incât credibilitatea financiara a statului român, pe plan
international, sa nu fie afectata.
    Daca aceste conditii sunt intrunite, Ministerul Finantelor emite scrisoarea de garantie si, pe

78
baza mandatului primit de la Guvern, participa la negocierea acordurilor de imprumut.
    Totodata, concomitent cu emiterea scrisorii de garantie, intre Ministerul Finantelor (in calitate
de garant) si beneficiarul creditului extern (in calitate de garantat) se incheie o conventie, prin
care se stabilesc cotele procentuale de participare la Fondul de risc pentru garantii externe si
imprumuturi subsidiare, precum si obligatiile si drepturile partilor contractante.
    Fondul de risc pentru garantii externe si imprumuturi subsidiare se constituie de catre
Ministerul Finantelor, se administreaza in regim extrabugetar si se alimenteaza cu:
 sumele datorate de catre beneficiarii de credite externe, garantate de stat;
 dobânzile bonificate la disponibilitatile acestui fond de catre Trezoreria publica;
 penalitatile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor datorate.
    Imprumuturile externe contractate de statul român, in nume propriu, precum si cele garantate
de stat se inscriu in Registrul datoriei publice externe, care este instituit legal la Ministerul
Finantelor.
    Când situatia o impune, Guvernul analizează oportunitatea şi condiţiile de reeşalonare,
refinanţare şi/sau conversiune a datoriei publice externe şi prezintă propunerile sale
Parlamentului în vederea aprobării.
    Revizuirea datoriei publice externe se efectueaza, adesea, atunci când tara debitoare, fie
intâmpina dificultati in respectarea termenelor scadente (datorita insuficientei resurselor
valutare), fie nu are dificultati in onorarea serviciului datoriei publice externe,* dar doreste sa
beneficieze de conjunctura favorabila a pietei de capital (prin rambursarea anticipata a unor
imprumuturi). In practica internationala se utilizeaza urmatoarele metode de revizuire a datoriei
publice:
 reamenajarea sau restructurarea (prin care se modifica scadentarul rambursarilor si rata
dobânzii in scopul asigurarii conditiilor ca debitorul sa poata achita arieratele
inregistrate);
 recapitalizarea sau consolidarea (prin recapitalizare se urmareste angajarea unui nou
imprumut pentru restituirea celui restant, iar consolidarea inseamna a considera stinsa o
datorie anterioara, ramasa neplatita, prin subscrierea unui imprumut nou pe o perioada
mai indelungata);
 anularea sau „usurarea" datoriei publice (reprezinta metoda de ultima instanta a
revizuirii datoriei, foarte greu acceptata de creditori si consta in scutirea totala sau
partiala a tarii debitoare de serviciul aferent unor imprumuturi scadente).
    Deseori, revizuirea datoriei publice, prin anularea sau „usurarea" datoriei publice, se
efectueaza din ratiuni politice, in scopul cresterii influentei creditorilor in tarile debitoare.

79
    Marimea si evolutia datoriei publice externe se afla in strânsa dependenta fata de balanta de
plati externe, al carei proiect se elaboreaza de catre Ministerul Finantelor, in colaborare cu Banca
Nationala a României.
    Executia balantei de plati externe se urmareste de catre Banca Nationala a României, care
intocmeste si transmite, trimestrial, Ministerului Finantelor situatia drepturilor si angajamentelor
externe ale statului.
    Semestrial, Ministerul Finantelor si Banca Nationala a României prezinta Guvernului
informari cu privire la modul de realizare a prevederilor inscrise in balanta de plati externe,
precum si propuneri de solutii pentru acoperirea deficitului sau de utilizare a excedentului din
contul curent al acesteia.
    Documentele vizând executia balantei de plati externe pentru anul financiar incheiat se
finalizeaza de catre Guvern si se inainteaza, spre aprobare, Parlamentului, pâna la 30 iunie.
    România, cu o datorie publica externa de circa 300 dolari SUA pe locuitor, de aproximativ
20% in raport cu produsul intern brut si de circa 80% fata de exporturi, la finele anului 1997, se
numara printre tarile debitoare cu o dezvoltare medie putin indatorate fata de strainatate.
   

    Aici? Bonurile de tezaur sunt titluri de imprumut, purtatoare de dobânda, la fel ca obligatiunile
si impreuna fac parte din categoria efectelor publice protejate, prin Codul Penal, impotriva
falsificarii sau contrafacerii. Fiecare bon de tezaur cuprinde denumirea, emitentul, precizarea
sumei de bani stabilita ca unitate valorica a imprumutului, precum si alte informatii privind
dobânda, termenul de rambursare, eventual numarul de serie si alte conditionari din ansamblul
carora rezulta ca titlul respectiv dovedeste si reprezinta o creanta a detinatorului fata de stat.
    In România, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finantele publice, Ministerul Finantelor poate fi
autorizat anual, prin legea bugetului de stat, si cu aprobarea Guvernului, sa emita bonuri de
tezaur, purtatoare de dobânda, si a caror scadenta nu trebuie sa depaseasca sfârsitul anului
bugetar.
    Bonurile de tezaur se pun in circulatie prin Banca Nationala a României, având la baza o
conventie incheiata de aceasta cu Ministerul Finantelor. Totalul bonurilor de tezaur si a altor
instrumente specifice, aflate in circulatie, nu trebuie sa depaseasca 8% din volumul total al
cheltuielilor bugetului de stat aprobat. De asemenea, emiterea bonurilor de tezaur si a altor
instrumente specifice se efectueaza numai in primele zece luni ale exercitiului bugetar, iar
retragerea lor trebuie sa se faca fara a depasi anul financiar in care au fost emise.

80
 CAPITOLUL 10
RESURSELE FINANCIARE PUBLICE

Elemente de analiză:
 Resurse financiare;
 Structura resurselor financiare publice;
 Clasificarea resurselor financiare publice;

Resursele financiare - definiţii, aspecte generale, clarificări terminologice:

 Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării
obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat (Văcărel, 2001)
 Provenienţă: PIB şi importuri.
 Destinaţii: consum, formare brută a capitalului, exporturi.
 Resursele financiare naţionale: resurse financiare publice + resursele intreprinderilor
publice si private + resursele organizatiilor fara scop lucrativ + resursele populatiei.
 Resursele financiare publice: resursele administratiei centrale de stat + resursele locale +
resursele asigurarilor sociale de stat + resursele institutiilor cu caracter autonom

Structura resurselor financiare publice - clasificări:

I. Din punct de vedere al conţinutului economic:
I.1. Prelevările cu caracter obligatoriu:
 Impozite.
 Taxe.
 Contribuţii.
I.2. Resurse de trezorerie (pentru acoperirea temporară a deficitelor curente ale bugetului
de stat, bugetelor locale şi bugetului de asigurări sociale, pentru acoperirea golurilor de casă şi a
deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale)

81
 I.3. Împrumuturi publice
I.4. Finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire (nerecomandabilă pe termen mediu
şi lung . O creştere a inflaţiei determină creşterea resurselor fiscale (cresc încasările din
impozitele pe venit şi din impozitele indirecte, determinând o diminuare relativă a
obligaţiilor de plată ale statului, indeosebi în ceea ce priveşte datoria publică, în situaţia
în care rata dobânzii la împrumuturi este sub nivelul inflaţiei.

II. Din punct de vedere al ritmicităţii încasării la buget distingem

II.1. Resurse ordinare,curente: venituri fiscale, nefiscale, cotizaţii, etc.
II.2. Resurse extraordinare: împrumuturi de stat, transferuri, ajutoare, donaţii, emisiunea
bănească fără acoperire, valorificarea unor bunuri ale statului.

III. Conform structurii organizatorice a statelor

1.În statele de tip federal: resurse ale bugetului federal, ale statelor membre, locale.
2.În statele de tip unitar: resurse ale bugetului central, ale bugetelor locale.

IV. În funcţie de provenienţă:

 Interne
 Externe: împrumuturi de la organisme financiare internaţionale, bănci străine sau guverne
ale altor ţări, transferuri externe nerambursabile, etc.

Evoluţia resurselor publice – comparaţii internaţionale (Văcărel,2003):

 Cea mai mare parte a resurselor publice din ţările cu economie de piaţă sunt rezultatul
procesului de redistribuire al PIB.
 Veniturile curente ale ţărilor OECD, reprezintă aprox.1/3 din PIB.
 Ponderea cea mai mare din resursele publice o deţin veniturile fiscale (impozitul pe
venitul persoanelor fizice şi cel al persoanelor juridice), impozitele indirecte, taxe
vamale, taxe de timbru şi de înregistrare.
 Veniturile fiscale (% din PIB) se situează între 19% (Canada) şi 43% (Olanda şi Belgia)
pentru ţările dezvoltate şi între 1% şi 25% în ţările în curs de dezvoltare. În Romania în
2000 – 27,5%.
 Veniturile nefiscale (de la întreprinderile şi instituţiile publice) au un nivel redus – aprox.
4%.
 Impozitele constituie principalul canal de procurare a veniturilor publice.

82
 Impozitele , taxele şi contribuţiile pentru A.S reprezintă aprox.9/10 din veniturile curente
în ţările foarte dezvoltate.
 Veniturile curente cresc mai rapid decât PIB dar mai lent decât cheltuielile publice, de
aici apelul la resursele extraordinare.
 În Romania: ponderea veniturilor în bugetul general consolidat a evoluat de la 38% din
PIB în 1990 la 31% în 2000, din care veniturile fiscale au reprezentat 35% din PIB în
1990 şi 29% în 2000. Gradul de fiscalitate sub 30 %.
 Din veniturile fiscale cea mai mare parte o reprezintă veniturile indirecte (68%) cu TVA
reprezentând 41% din acestea, în timp ce veniturile directe au reprezentat 26%, în 2000,
reprezentând o inversare a accentului către impozitele indirecte (în 1994-impozite directe
51% şi impozite indirecte 42% din veniturile bugetului de stat)

83
 CAPITOLUL 11
IMPOZITE: GENERALITĂŢI

Elemente de analiză:
 Elementele impozitului.
 Principiile impozitării.
 Aşezarea şi perceperea impozitelor
 Clasificarea impozitelor.

Impozitele - definiţie, aspecte generale:

 Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor
publice.
 Prelevarea are următoarele caracteristici:
1. este obligatorie - plata impozitelor este o sarcină impusă tuturor persoanelor
fizice şi juridice care posedă o anumită sursă de venit. Dreptul de a introduce
impozite îl are Parlamentul şi organele de stat locale.
2. este cu titlu definitiv, nerambursabil
3. este fără contraprestaţie directă din partea statului - în schimbul prelevării,
plătitorii nu pot solicita statului un contraservicu de valoare egală sau apropiată.
 Caracteristica esenţială a evoluţiei impozitelor după cel de-al doilea război mondial este
creşterea continuă atât în mărime absolută cât şi în mărime relativă.
 Creşterea s-a realizat prin:
1. creşterea numărului de plătitori
2. prin extinderea bazei de impunere
3. majorarea cotelor de impunere.

Elementele impozitului:
1. SUBIECTUL IMPOZITULUI (CONTRIBUABILUL) - persoana fizică sau juridică
obligată prin lege la plata acestuia. (Impozit pe salariu-muncitor, funcţionar, profesor, la
impozitul pe profit-firma respectivă, etc.). Chiar dacă impozitul este vărsat la stat de către

84
 o altă persoană (cum ar fi patronul în cazul impozitului pe salariu) subiectul impozitului
este tot salariatul respectiv.
2. SUPORTĂTORUL (DESTINATARUL) IMPOZITULUI- persoana care suportă efectiv
impozitul
3. OBIECTUL IMPUNERII - materia supusă impunerii (ex.venitul, averea, profitul,
salariul-pentru impozitele directe şi produsul vândut, serviciul prestat, bunul importat-
pentru impozitele indirecte).Pentru exprimarea dimensiunii acestuia se folosesc anumite
unităţi de măsură (numite unităţi de impunere) - moneda pentru impozitul pe venit -
metrul pătrat de suprafaţă utilă pentru impozitul pe clădiri - hectarul la impozitul
funciar - bucata - litru - kg la taxele de consumaţie.
4. SURSA IMPOZITULUI - din ce se plăteşte impozitul: venit (obiectul coincide cu sursa)
sau avere (impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe seama averii respective).
5. COTA IMPOZITULUI - reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere (în
sumă fixă sau cote procentuale proporţionale, progresive sau regresive)
6. TERMENUL DE PLATĂ - data până la care trebuie achitat.
7. ASIETA (MOD DE AŞEZARE) – totalitatea măsurilor permise de lege luate de
organele fiscale pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei
impozabile, determinarea impozitului datorat statului.

Principiile impunerii:
1. Principii de echitate, dreptate, fiscală :
 Stabilirea minimului neimpozabil - în cazul impozitelor directe - legiferarea
scutirii de impozit a unui venit minim.
 Sarcina fiscală - stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui plătitor,
cu luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul
impunerii, ca şi a situaţiei personale a acestuia
 La o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie
stabilită în comparaţie cu sarcina fiscală a altei categorii sociale.
 Impunerea să fie generală –cuprinzând toate categoriile sociale, care realizează
venituri sau care au o anumită avere.
 Cota de impunere- impunerea în sume fixe (capitaţie) şi în cote procentuale
(proporţionale –aceeaşi cotă indiferent de mărimea obiectului impozabil),
(regresive – impozitele indirecte – ponderea impozitului indirect în venitul
cumpărătorului este invers proporţională cu veniturile sale), (progresive – cota

85
 creşte pe măsura creşterii materiei impozabile, sub forma cotelor progresive
simple – aceaşi cotă de impozit asupra intregii materii impozabile aparţinând
contribuabilului şi sub forma cotelor progresive compuse-se divide materia
impozabilă în mai multe tranşe, iar pentru fiecare tranşă este stabilită o altă cotă
de impozit

2. Principii de politică financiară

 Randament fiscal ridicat
a) Impozitul trebuie să aibe caracter universal-trebuie să fie plătit de toate
persoanele care obţin venituri din aceeaşi sursă sau posedă aceeaşi
avere.Toată materia impozabilă trebuie să fie supusă impozitului
b) Trebuie să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere a unei părţi din
materia impozabilă.
c) Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi
perceperea trebuie să fie cât mai redus posibil.
 Stabilitate - randamentul trebuie să fie constant o perioadă lungă de timp a
ciclului economic
 Elasticitatea - trebuie ca acesta să fie permanent adaptabil necesităţilor de
venituri ale statului

3. Principii de politică economică:

 Procurarea de venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice
 Folosirea ca instrument de promovare a unor ramuri economice
 Reducerea, stimularea producţiei sau a consumului unor mărfuri
 Extinderea exportului şi restrângerea importului

4. Principii social-politice: partide, categorii sociale, produse cu consecinţe dăunătoare

Clasificarea impozitelor

A. In funcţie de trăsăturile de fond şi de formă:

1. Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau/si juridice, in
functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere si se percep
direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regula, in cazul

86
acestor impozite, subiectul si suportatorul impozitului sunt una si aceeasi persoana.
    Pe baza criteriilor care stau la baza asezarii impozitelor directe, acestea se grupeaza in:
    a) impozite reale (obiective, pe produs), care:
o se stabilesc in legatura cu detinerea unor obiecte materiale (cum sunt pamântul,
cladirile, magazinele etc.), facându-se abstractie de situatia personala a subiectului
impozitului;
o au cunoscut o larga aplicabilitate in perioada capitalismului premonopolist, dar
ele se practica si in prezent in cazul cladirilor, terenurilor ocupate de cladiri,
exploatarilor agricole;
o in aceasta categorie se includ:

o impozitul funciar;
o impozitul pe cladiri;
o impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii libere;
o impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc.

    b) impozite personale (subiective), care:

o se aseaza asupra veniturilor sau averii avându-se in vedere si situatia personala a
subiectului impozitului;
o in aceasta categorie se includ:

o impozitele pe veniturile persoanelor fizice;

o impozitele pe veniturile societatilor de capital;
o impozitele pe averea propriu-zisa;
o impozitele pe circulatia averii;
o impozitele pe sporul de avere.

2. Impozitele indirecte se percep cu ocazia vânzarii unor bunuri si al prestarii unor servicii,
fiind varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii si
suportate de catre consumatorii bunurilor si serviciilor impozabile.
    In cazul acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei
persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora.
    In functie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupeaza in:
o taxe de consumatie;
o venituri care provin de la monopolurile fiscale;

87
 o taxe vamale;
o taxe de timbru si de inregistrare.

B. Obiectul asupra carora se aseaza:

1. Impozite pe venit;
2. Impozite pe avere;
3. Impozite pe consum (sau pe cheltuieli).

C. Scopul urmarit de stat prin introducerea lor:

1. Impozite financiare, instituite de stat in scopul realizarii de venituri necesare acoperirii

cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de consumatie etc.).
2. Impozite de ordine, introduse de stat in scopul limitarii unei activitati anume sau in
vederea realizarii unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize
ridicate asupra consumului de alcool si tutun sau utilizarea unor taxe vamale antidumping in
scopul limitarii importului anumitor marfuri ce au pret de dumping.

D. Frecventa cu care se realizează - percep la buget:

1. Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regula, anual), fiind
inscrise in cadrul fiecarui buget public.
2. Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie in situatii exceptionale (cum ar fi, de
pilda, in situatii de criza si razboi) si se percep o singura data, motiv pentru care ele nu sunt
inscrise in bugetul public.

E. Institutia care le administreaza:

1. in statele de tip federal

1. impozite federale;
2. impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau
provinciilor membre ale federatiilor;
3. impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judetelor, ale
municipiilor, oraselor si comunelor.

88
2. in statele de tip unitar:
1. impozite ale administratiei centrale de stat;
2. impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.

89
 CAPITOLUL 11
IMPOZITELE DIRECTE

Elemente de analiză:
 Caracteristicile impozitelor directe .
 Impozitele reale.
 Impozitele personale.

Caracterizare generală

 In decursul timpului, impozitele directe au evoluat o dată cu dezvoltarea economiei, ele

stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activităţi, pe venituri sau pe averi.
 Sunt individualizate.

 Constituie cea mai veche forma de impunere. In primele decenii ale secolului al XX-lea,
impozitele asezate pe obiecte, materiale si genuri de activitati (adica impozitele de tip
real) au fost inlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit,
renta) sau pe avere (mobiliara sau imobiliara), adica cu impozite de tip personal.

 Incepând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, datorita cresterii continue a

cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor
personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel incât s-a recurs si la
impunerea indirecta.

 Deoarece impozitele directe sunt nominative, reglementate in functie de marirea venitului

sau a averii si au termene de plata stabilite si cunoscute in anticipatie, ele sunt preferabile
fata de impozitele indirecte.

 avantaje:

o constituie venituri sigure pentru stat, cunoscute din timp si pe care se

poate baza la anumite intervale de timp;
o indeplinesc obiective de justitiei fiscala, deoarece sunt exonerate veniturile
necesare minimului de existenta;

90
 o se calculeaza si se percep relativ usor.
 dezavantaje:
o nu sunt agreabile platitorilor;
o se apreciaza ca nu sunt productive, deoarece conducerile statelor nu ar
avea interes sa devina nepopulare, prin creşterea acestor impozite;
o pot genera abuzuri în ce priveşte aşezarea şi încasarea impozitelor.

Impozitele directe pot fi reale si personale.

Impozitele reale

    Impozitele reale au fost larg utilizate în perioada capitalismului ascendent.

    In primele stadii de dezvoltare a capitalismului, când pamântul reprezenta principalul mijloc
de productie, în anumite ţări europene a fost introdus impozitul funciar (pe pamânt). Mărimea
acestui impozit se stabilea pe baza unor criterii ca, de exemplu:

o numarul plugurilor utilizate in vederea lucrarii pamântului;

o suprafata terenurilor cultivate;
o calitatea terenurilor cultivate;
o mărimea arenzii;
o preţul pamântului etc.

    Utilizarea acestor criterii, în stabilirea impozitului funciar, nu permitea stabilirea reală şi
corectă a capacităţii de plată a proprietarului funciar, deoarece se aveau în vedere numai unii
dintre factorii care influenţau nivelul producţiei agricole. De aceea, un pas important în stabilirea
mai aproape de realitate a impozitului funciar l-a reprezentat introducerea cadastrului.
    Cadastrul reprezinta atât actiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu
precizarea veniturilor pe care le produc, cât si registrele in care figureaza inscrisi contribuabilii
cu bunurile lor, pe baza carora se stabileau impozitele directe. Cadastrul este, de fapt, starea
civila a terenurilor si a fost folosit nu numai pentru impozitul funciar, ci si pentru alte impozite
denumite cadastrale.
    In afara de pamânt, impozitul real s-a calculat si pentru cladiri in functie de destinatia lor
(locuinte, magazine, birouri etc.).
    Stabilirea impozitului pe cladiri avea la baza, de asemenea, anumite criterii, cum sunt:
o numarul si destinatia camerelor;
o suprafata construita;

91
 o numarul usilor, ferestrelor si al cosurilor;
o suprafata curtii;
o marimea chiriei etc.

    Utilizarea acestor criterii nu asigura o imagine clara asupra marimii obiectului impozabil, iar
impunerea devenea inechitabila.
    Datorita dezvoltarii manufacturilor, a fabricilor, a comertului si a altor activitati libere,
numarul mestesugarilor , fabricantilor, comerciantilor si liber-profesionistilor a crescut. Pentru
impunerea acestora, a fost instituit impozitul pe activitatile industriale, comerciale si profesiile
libere, care avea la baza stabilirii lui, de asemenea, anumite criterii de ordin exterior, ca de
exemplu:
o marimea localitatii in care se desfasurau aceste activitati;
o natura intreprinderii (atelier, fabrica, comert cu ridicata, comert cu
amanuntul etc.);
o marimea capitalului;
o numarul lucratorilor;
o capacitatea de productie;
o forta motrice folosita etc.

    Nici acest impozit nu era asezat in functie de capacitatea contributiva a platitorului si nu
asigura echitate fiscala.
    Dezvoltarea industriei si comertului a generat extinderea relatiilor de credit, a activitatii
bancare si a comertului cu hârtii de valoare. In aceste conditii a aparut o categorie de persoane
care s-a ocupat cu plasarea propriilor capitaluri banesti in operatii speculative, iar pentru
impunerea acestora s-a introdus impozitul pe capitaluri banesti. Acest impozit se stabilea fie pe
baza sumei dobânzilor pe care debitorul le platea pentru capitalul luat cu imprumut, fie in functie
de volumul dobânzilor pe care creditorul le incasa pentru capitalul acordat cu imprumut.
    Si acest impozit a avut un randament fiscal scazut, deoarece atât debitorul cât si creditorul nu
erau interesati sa informeze corect organele fiscale despre relatiile de credit existente intre ei,
pentru a se sustrage de la obligatiile de plata.
    Unele impozite de tip real se practica si in prezent intr-o serie se tari in curs de dezvoltare (in
special exploatatiile agricole sunt supuse unor impozite de tip real).

Impozitele personale

92
    In a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in primele decenii ale secolului al XX-lea, in
diverse tari s-a trecut de la impozitul de tip real la cel de tip personal.
    Spre deosebire de cele reale, impozitele personale privesc in mod direct persoana
contribuabilului.
    Inlocuirea impunerii reale cu impunerea personala se datoreaza mai multor cauze, astfel:

o in primul rând, muncitorii din perioada capitalismului ascendent fiind

lipsiti de proprietati funciare, cladiri sau capitaluri mobiliare nu puteau fi
supusi la plata impozitelor reale; in schimb ei suportau greul impozitelor
indirecte;
o in al doilea rând, trecerea la impozitele personale a devenit o necesitate,
deoarece impozitele indirecte erau tot mai greu de suportat de cei cu
venituri mici.

    Drept urmare, s-a recurs la o anumita diferentiere a sarcinii fiscale, in functie de marimea
veniturilor sau a averii si de situatia personala a fiecarui platitor, ceea ce a marcat, de fapt,
trecerea la sistemul impozitelor personale.
    Impozitele personale se intâlnesc sub forma:
o impozitelor pe venit;
o impozitelor pe avere.

Impozitul pe venit

    Forma de baza a impozitelor personale, impozitele pe venit, au fost introduse in perioada
când s-a inregistrat o diferentiere suficienta a veniturilor realizate de diferite categorii sociale.
Practic, introducerea acestor impozite a fost posibila când muncitorii si functionarii realizau
venituri sub forma salariilor, când industriasii, comerciantii si bancherii realizau venituri sub
forma profitului, iar proprietarii funciari sub forma rentei.
    In calitate de subiecte ale impozitului pe venit apar atât persoanele fizice, cât si cele juridice
care realizeaza venituri din diferite surse.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

    La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenta intr-un
anumit stat, precum si persoanele nerezidente care realizeaza venituri din surse aflate pe teritoriul
acelui stat, cu unele exceptii prevazute de lege.
    De la plata impozitului pe venit sunt scutiti, frecvent, suveranii si familiile regale, diplomatii

93
straini acreditati in tara respectiva (cu conditia reciprocitatii), uneori militarii, institutiile publice
si persoanele fizice care realizeaza venituri sub nivelul minimului neimpozabil.

    Obiectul impozabil il reprezinta veniturile obtinute din industrie, agricultura, comert, banci,
asigurari, profesii libere etc. de catre proprietari, intreprinzatori, mici mestesugari, muncitori,
functionari, liber-profesionisti.

    Venitul impozabil reprezinta suma care ramâne dupa ce se efectueaza anumite scazaminte din
venitul brut, cum sunt:

o cheltuielile de productie;
o sumele prelevate la fondul de amortizare si la cel de rezerva;
o primele de asigurare platite;
o dobânzile platite pentru creditele primite;
o cotizatiile la asigurarile de boala, de accidente si somaj, precum si la
casele de pensii;
o pierderile provocate de calamitati naturale etc.

    De regula, impozitul pe venit este o impunere individuala, fiind asezat pe fiecare
persoana care a realizat venituri. Exista si situatii când veniturile se obtin in comun de mai
multe persoane si nu pot fi individualizate (cum ar fi de pilda impozitul agricol).
    In aceste situatii, impozitul de plata se stabileste fie cu luarea in considerare a unor factori
sociali (starea civila a platitorului de impozit, vârsta, numarul persoanelor aflate in intretinerea sa
etc.) fie fara sa se tina cont de acestia.
    In practica fiscala se intâlnesc doua sisteme de asezare a impozitelor pe veniturile
persoanelor fizice, si anume:
1. sistemul impunerii separate care presupune fie o impunere diferentiata
pentru fiecare categorie de venit in functie de natura acestuia, fie
instituirea mai multor impozite, care vizeaza fiecare in parte venitul
obtinut dintr-o anumita sursa;
2. sistemul impunerii globale care presupune cumularea tuturor veniturilor
realizate de o persoana fizica, indiferent de sursa de provenienta si
supunerea venitului cumulat unui singur impozit.

    Impunerea globala a veniturilor realizate de persoanele fizice este cea mai des intâlnita, ea
utilizându-se in tari ca: SUA, Germania, Franta, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria,

94
România s.a.
    Pentru stabilirea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizeaza cote proportionale
sau progresive. Cea mai frecvent utilizata este impunerea in cote progresive pe transe de venit.
Astfel, in SUA se utilizeaza doua cote de impozit, respectiv 15% pentru cei care realizeaza
venituri intre 2.001-30.000 dolari si 28% pentru cei cu venituri mai mari de 30.000 dolari. In
Franta, cotele de impozit variaza intre 0% (aceasta cota se aplica contribuabililor singuri, cu un
venit impozabil; anual de pâna la 18.140 FF) si 56,8% pentru venituri ce depasesc 246.770 FF
(in cazul contribuabililor singuri) si 493.540 FF pentru contribuabilii ce detin doua parti
(exemplu sot si sotie), deci dublul venitului realizat de o singura persoana.
    In Germania, se practica impunerea pe baza unor cote progresive pe transe de venituri, al
caror nivel variaza intre 0% (pentru veniturile de pâna la 11.000 DM) si 53% (pentru un venit de
peste 250.000 DM).
    In Japonia nivelul progresivitatii ajunge pâna la 50%, iar in Australia pâna la 60%.
    De regula, impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileste anual, pe baza declaratiei
de impunere intocmite de subiectul impozitului. Dupa stabilirea impozitului datorat statului,
acesta se inregistreaza in debitul contribuabilului in registrul de rol. De regula, incasarea
impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobânzi, rente s.a. se realizeaza prin stopaj la
sursa,iar impozitul asupra celorlalte venituri se incaseaza direct de la contribuabili.
    In România, veniturile persoanelor fizice se impoziteaza global pe baza Ordonantei
Guvernului nr. 73/1999.
    Se supun impozitului pe venit urmatoarele categorii de venituri:
o veniturile din salarii;
o veniturile din activitati independente;
o veniturile din cedarea folosintei bunurilor;
o veniturile din dividende si dobânzi;
o alte venituri.

Nu sunt impozabile si nu se impoziteaza urmatoarele:

o ajutoarele, indemnizatiile si alte forme de sprijin cu destinatie speciala, acordate din
bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetele
locale si din alte fonduri publice, precum si cele de aceeasi natura primite de la terte
persoane, cu exceptia indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca, de
maternitate si pentru concediul platit pentru ingrijirea copilului in vârsta de pâna la 2 ani,
care sunt venituri de natura salariala;

95
 o sumele incasate din asigurari de bunuri, de accidente, de risc profesional si din altele
similare, primite drept compensatie pentru paguba suportata;
o sumele primite drept despagubiri pentru pagubele suportate ca urmare a calamitatilor
naturale, precum si pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse ca urmare a unor
actiuni militare, conform legii;
o sumele fixe de ingrijire pentru pensionarii care au fost incadrati in gradul I de invaliditate,
precum si pensiile de orice fel;
o contravaloarea cupoanelor ce reprezinta bonuri de valoare care se acorda cu titlu gratuit
persoanelor fizice conform dispozitiilor legale in materie;
o contravaloarea echipamentelor tehnice, echipamentului individual de protectie si de lucru,
alimentatiei de protectie, medicamentelor si materiilor igienico-sanitare, ce se acorda
potrivit legislatiei in vigoare;
o sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizari sau mecenat;
o alocatia individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integrata de
angajator si hrana acordata potrivit dispozitiilor legale;
o veniturile obtinute ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor
imobile si mobile corporale din patrimoniul personal, exclusiv cele obtinute din transferul
dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare si partilor sociale;
o sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport, cazare,
indemnizatiei sau diurnelor acordate pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate (in
tara si in strainatate), precum si cazul deplasarii (in cadrul localitatii), in interesul
serviciului, inclusiv sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare in interesul
serviciului;
o drepturile in bani si in natura primite de militarii in termen, militarii cu termen redus,
studentii si elevii militari ai institutiilor de invatamânt militare si civile;
o bursele primite de persoanele care urmeaza orice forma de scolarizare sau perfectionare
profesionala in cadru institutionalizat;
o sumele sau bunurile primite cu titlu de mostenire sau donatie;
o veniturile din agricultura si silvicultura.

    Impozitul anual se calculeaza prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a unui
barem anual de impunere, care se actualizeaza semestrial prin hotarârea Guvernului, in functie
de indicele de inflatie realizat pe 6 luni, comunicat de Comisia Nationala pentru Statistica.

96
 Impozitul pe profitul persoanelor juridice
    Impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinata de organizarea acestora
ca societati de persoane sau ca societati de capital.
    In cazul societatilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent ca in cazul
impunerii veniturilor persoanelor fizice, deoarece este greu de realizat o demarcatie precisa intre
averea fiecareia din persoanele asociate si patrimoniul societatii respective.
    In cazul societatilor de capital se poate efectua o demarcatie precisa intre averea personala a
actionarilor si patrimoniul societatii, iar actionarii raspund pentru actele si faptele societatii
numai in limitele partii de capital pe care o detin.
    Deoarece profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atât actionarilor (sub forma
de dividende) cât si la dispozitia societatii (pentru constituirea unor fonduri), putem vorbi de:
o profitul societatii inainte de repartizare;
o profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende;
o profitul ramas la dispozitia societatii.

    Aceasta repartizare a profitului permite luarea in considerare a mai multor modalitati de
impunere a veniturilor realizate de societatile de capital, si anume:
o o prima modalitate consta in impunerea initiala a profitului total obtinut si apoi, separat,
profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende (acest sistem, considerat clasic, se
practica in: SUA, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elvetia, Suedia);
o o a doua modalitate consta in aceea ca se impun numai dividendele, in timp ce partea de
profit lasata la dispozitia societatii de capital este scutita de impozit;
o a treia modalitate presupune numai impunerea partii din profit care ramâne la dispozitia
societatii de capital, dividendele repartizate actionarilor nefiind impozitate;
o a patra modalitate presupune impunerea separata mai intâi a dividendelor repartizate
actionarilor si apoi a partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital.

Pentru stabilirea venitului impozabil din venitul brut se scad:

o cheltuielile de productie;
o dobânzile platite;
o prelevarile la fondul de rezerva si la alte fonduri speciale permise de lege
etc.

    In ceea ce priveste impozitarea propriu-zisa a profitului net obtinut de societatile de capital,
practica fiscala internationala permite evidentierea urmatoarelor situatii:

97
 o diferentierea cotelor de impunere in functie de proprietarul capitalului
social (intreprinderi de stat de interes national sau local, societati private,
societati cu capital strain);
o diferentierea cotelor de impunere in functie d enatura activitatilor din care
se obtine profitul (aceasta situatie se intâlneste in Franta, Germania,
Ucraina, Bulgaria si România);
o stabilirea nivelului cotelor de impunere in functie de cifra de afaceri a
societatilor comerciale (in Marea Britanie);
o utilizarea unor cote de impozit diferite, dupa cum impozitul este un venit
al bugetului de stat (federal) sau al bugetelor locale (aceasta situatie se
intâlneste in Rusia, Norvegia, Portugalia, Finlanda etc.);
o utilizarea unei singure cote de impunere (de exemplu in Polonia si Ungaria
– 40%, Australia si Belgia – 39%, Danemarca – 38%, Italia – 36%, Spania
si Olanda – 35%, etc.).

    In România, dupa decembrie 1989, sistemul de impozitare a persoanelor juridice care
realizeaza profit a cunoscut o evolutie continua, in strânsa legatura cu schimbarile intervenite in
derularea reformei economice si sociale.
    In categoria platitorilor impozitului de profit, potrivit legislatiei in vigoare, se include
urmatoarele persoane juridice si fizice (contribuabili):
o persoanele juridice române pentru profitul impozabil obtinut din orice sursa, atât in
România, cât si din strainatate; in aceasta categorie de contribuabili se cuprind:

o regiile autonome, indiferent de subordonare;

o societatile comerciale, indiferent de forma de proprietate si de forma juridica de
organizare, inclusiv cele cu participare de capital strain sau cu capital integral strain;
o societatile agricole;
o organizatiile cooperatiste;
o institutiile financiare si de credit;
o alte persoane juridice române.

o persoanele juridice straine care desfasoara activitati printr-un sediu permanent in

România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent, cum ar fi:
companiile, organizatiile, fundatiile, trusturile sau alte entitati similare.

98
 o persoanele juridice si fizice straine, atunci când participa, in baza unui contract de
asociere, la realizarea de activitati in scopul obtinerii de profit;
o persoanele juridice si fizice române, partenere intr-un contract de asociere care nu da
nastere unei persoane juridice, pentru profitul realizat, caz in care impozitul datorat de
persoana fizica se calculeaza, se retine si se varsa de catre persoana juridica;
o institutiile publice, pentru veniturile extrabugetare obtinute din activitati economice in
conditiile legii.

De la plata impozitului pe profit sunt exceptate:

o trezoreria statului, pentru operatiunile din fondurile publice derulate prin contul general al
trezoreriei;
o institutiile publice, pentru fondurile publice constituite potrivit legii finantelor publice;
o unitatile economice, fara personalitate juridica, ale organizatiilor de nevazatori, de invalizi
si ale asociatiilor persoanelor cu handicap;
o persoanele juridice fara scop lucrativ (asociatiile, fundatiile, cultele religioase, organizatiile
sindicale, partidele politice s.a.), care obtin venituri din cotizatii, contributii banesti,
donatii, sponsorizari, dobânzile si dividendele obtinute din plasarea disponibilitatilor
rezultate din asemenea venituri si din alte venituri de aceeasi natura;
o fundatiile testamentare;
o cooperativele care functioneaza ca unitati protejate, special organizate, potrivit legii;
o institutiile de invatamânt particular acreditate, precum si cele autorizate provizoriu, potrivit
legii, pentru veniturile realizate in activitatea de invatamânt, cu conditia utilizarii acestora
pentru baza tehnico-materiala;
o asociatiile de proprietari, constituite ca persoane juridice, pentru veniturile obtinute din
activitati economice, care sunt utilizate pentru imbunatatirea confortului si a eficientei
cladirilor, pentru intretinerea si repararea proprietatii comune.

Impozitul pe profit se calculeaza prin aplicarea unei cote procentuale proportionale de 25%, cu
unele exceptii prevazute de lege, astfel:
o contribuabilii care obtin venituri din activitatea barurilor de noapte, a cluburilor de noapte si a
cazinourilor platesc o cota aditionala de impozit de 25% asupra partii din profitul impozabil
care corespunde ponderii veniturilor inregistrate din aceste activitati in totalul veniturilor
realizate; cota aditionala de impozit de 25% o platesc, de asemenea, persoanele fizice si
juridice pentru veniturile proprii, de aceeasi natura, realizate in baza contractelor de asociere in
participatiune;

99
o in cazul Bancii Nationale a României, cota de impozit pe profit este de 80% si se aplica asupra
veniturilor ramase dupa scaderea cheltuielilor deductibile si a fondului de rezerva;
o se impoziteaza cu o cota de 10% orice majorare a capitalului social efectuata prin incorporarea
rezervelor precum si a profiturilor, cu exceptia rezervelor legale si a diferentelor favorabile din
reevaluarea patrimoniului;
o contribuabilii care au realizat venituri in valuta, din export, si incasarea acestora are loc printr-
un cont bancar din România, platesc o cota de impozit de 5% pentru partea din profitul
impozabil care corespunde ponderii acestor venituri in totalul veniturilor realizate de
contribuabil.

    Profitul impozabil se determina ca diferenta intre veniturile contribuabilului si cheltuielile

aferente acestor venituri realizate cu exceptia cheltuielilor nedeductibile.

Veniturile contribuabilului reprezinta sumele sau valorile incasate ori de incasat si include:

o veniturile din exploatare, respectiv veniturile din vânzarea produselor,

lucrarilor executate si serviciilor prestate, din productia stocata, din
productia de imobilizari, din subventii de exploatare, precum si alte
venituri din exploatarea curenta;
o veniturile financiare, respectiv veniturile din participatii, din alte
imobilizari financiare, din creante imobilizate, din titluri de plasament, din
diferente de curs valutar, din dobânzi, din sconturi obtinute, creante
imobilizate si alte venituri financiare;
o veniturile exceptionale, incasate din operatiuni de gestiune, din operatiuni
de capital (despagubiri, penalitati incasate, venituri din cedarea activelor,
cote-parti de subventii pentru investitii virate la rezultatul exercitiului) si
alte venituri exceptionale.

    La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul numai cheltuielile care contribuie direct la
realizarea veniturilor si care se regasesc in costul produselor si serviciilor.

Cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor reprezinta sumele sau valorile platite ori de
platit, si includ:

o cheltuielile de exploatare, respectiv cheltuielile cu materiile prime, cu materialele

si marfurile, cheltuielile cu lucrarile si serviciile executate de terti, cheltuielile cu

100
 personalul, cheltuielile cu impozitele, taxele si varsamintele asimilate, alte cheltuieli de
exploatare;
o cheltuielile financiare, respectiv cheltuielile privind titlurile de plasament cedate,
cheltuielile din diferentele de curs valutar, cheltuielile cu dobânzile, pierderile din
creantele legate de participatii, alte cheltuieli financiare;
o cheltuielile exceptionale, respectiv cheltuielile privind operatiunile de capital si
cele privind operatiunile de gestiune.

    Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt considerate deductibile daca sunt
aferente realizarii profitului si in limitele prevederilor legale. Daca o cheltuiala este aferenta mai
multor activitati, ea se repartizeaza pe fiecare activitate in parte proportional cu veniturile
realizate de fiecare din aceste activitati.

Exista, insa, anumite cheltuieli, expres prevazute de lege, care nu sunt deductibile, cum sunt:

o cheltuielile cu impozitul pe profit, inclusiv cele reprezentând diferente din anii

precedenti, precum si impozitele platite in strainatate;
o impozitele cu retinere la sursa, platite in numele persoanelor fizice si juridice nerezidente,
pentru veniturile realizate in România;
o amenzile, confiscarile, majorarile de intârziere si penalitatile datorate catre autoritatile
române, altele decât cele prevazute in contractele economice;
o amenzile, penalitatile sau majorarile datorate catre autoritati straine sau in cadrul
contractelor economice incheiate cu persoane nerezidente in România;
o cheltuielile de protocol care depasesc limita de 1% aplicata asupra diferentei rezultate
dintre totalul veniturilor si cheltuielilor aferente, inclusiv accizele, mai putin cheltuielile
cu impozitul pe profit si cheltuielile de protocol inregistrate in cursul anului;
o cheltuielile cu diurna care depasesc limitele legale stabilite pentru institutiile publice;
o sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legala, cu
exceptia celor create de banci in limita a 2% din soldul creditelor acordate si a fondului
de rezerva potrivit Legii bancare nr. 58/1998, a rezervelor tehnice ale societatilor de
asigurare si reasigurare create conform reglementarilor in vigoare, precum si a fondului
de rezerva, in limita a 5% din profitul contabil anual, pâna când acesta va atinge a cincea
parte din capitalul social subscris sau varsat;
o sumele pentru constituirea provizioanelor peste limitele legale;

101
 o sumele care depasesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, potrivit legii bugetare
anuale;
o cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsa din gestiune sau
degradate si neimputabile, precum si pentru activele corporale pentru care nu au fost
incheiate contracte de asigurare, taxa pe valoarea adaugata aferenta acestor cheltuieli,
taxa pe valoarea adaugata aferenta bunurilor, altele decât cele din productia proprie,
acordate salariatilor sub forma unor avantaje in natura, precum si taxa pe valoarea
adaugata nedeductibila, aferenta cheltuielilor care depasesc limitele prevazute de lege;
o cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale si necorporale ale
contribuabilului, inclusiv asigurarile de viata ale personalului angajat;
o orice cheltuieli facute in favoarea actionarilor sau asociatilor, inclusiv dobânzile platite in
cazul contractelor civile, in situatia in care nu sunt impozitate la persoana fizica;
o sumele angajate la nivelul contractului de asociere in participatiune in favoarea
partenerului contractual, sub forma unor sume fixe sau cote procentuale raportate la venit,
altele decât cele rezultate pe baza decontului intocmit;
o cheltuielile de conducere si cheltuielile de administrare, inregistrate de un sediu
permanent care apartine unei persoane fizice sau juridice straine, indiferent daca s-au
efectuat in statul in care se afla sediul permanent sau in alta parte, care depasesc 10% din
salariile impozabile ale sediului permanent din România;
o cheltuielile inregistrate in contabilitate pe baza unor documente care nu indeplinesc,
potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, cu modificarile ulterioare, conditiile de document
justificativ;
o cheltuielile de sponsorizare peste limitele prevazute de normele legale in vigoare;
o cheltuielile cu dobânzile aferente imprumuturilor altele decât cele acordate de banci si de
alte persoane juridice autorizate potrivit legii, care depasesc dobânzile active medii ale
bancilor, comunicate de Banca Nationala a României;
o cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanta, in situatia in care nu
sunt justificate de un contract scris si pentru care nu pot fi verificate prestatorii in legatura
cu natura acestora;
o cheltuielile determinate de diferentele nefavorabile de valoare ale titlurilor de participare
inregistrate la societatea la care se detin participatiile, cu exceptia celor determinate de
vânzarea-cumpararea acestora.

    Impozitul pe profit se calculeaza lunar si cumulat de la inceputul anului calendaristic prin
aplicarea cotelor de impozit, legal stabilite, asupra profitului impozabil.

102
    Daca, in cursul anului, in anumite luni se inregistreaza pierderi si, ulterior, profit, pierderea se
recupereaza din profitul realizat in urmatoarele luni. Daca se inregistreaza o pierdere anuala,
aceasta se recupereaza din profitul obtinut in urmatorii 5 ani, iar pierderea fiscala , datorata
divizarii sau fuziunii contribuabililor (persoane juridice), nu se recupereaza.
    Impozitul pe profit se plateste trimestrial, pâna la data de 25 inclusiv a primei luni din
trimestrul urmator, cu exceptia Bancii Nationale a României si a societatilor bancare care
efectueaza plati lunar, pâna la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se
calculeaza impozitul.
    Contribuabilii, cu exceptia Bancii Nationale a României si societatilor bancare, au obligatia sa
plateasca in contul impozitului pe profit pentru trimestrul IV, pâna la data de 25 ianuarie inclusiv
a anului urmator, o suma egala cu impozitul calculat si evidentiat pe lunile octombrie si
noiembrie, iar pentru luna decembrie adauga o suma echivalenta cu impozitul calculat pentru
luna noiembrie. Ulterior, se efectueaza regularizarea pe baza datelor din bilantul contabil, pâna la
termenul prevazut pentru depunerea bilantului contabil.
    In cursul anului fiscal, contribuabilii sunt obligati sa depuna declaratia de impunere pâna la
termenul de plata al impozitului inclusiv, urmând ca dupa definitivarea impozitului pe profit, pe
baza datelor din bilantul contabil anual, sa depuna declaratia de impunere pentru anul fiscal
expirat pâna la termenul prevazut pentru depunerea bilantului contabil.
    Daca organul fiscal apreciaza ca impozitul pe profit nu a fost corect determinat, il recalculeaza
si il comunica, in scris, contribuabilului. Contribuabilul este obligat sa plateasca impozitul pe
profit comunicat de catre organul fiscal, prin instiintare de plata. Daca impozitul pe profit,
recalculat, este considerat prea mare, sarcina probarii acestui fapt revine, exclusiv,
contribuabilului.
    De asemenea, organul fiscal determina impozitul pe profit si in cazul contribuabililor care fie
nu au completat declaratia de impunere, fie nu au furnizat informatiile necesare pentru a
determina obligatia fiscala.
    Plata impozitului pe profit se face in lei. In situatiile in care incasarea veniturilor de catre
beneficiarii de venit se face in valuta, plata impozitului, a eventualelor majorari de intârziere si a
amenzilor se efectueaza in lei proveniti din schimbul valutar la cursul in vigoare la data platii.
    Pentru neplata la termen a impozitului pe profit, contribuabilul este obligat la plata
majorarilor de intârziere,pentru suma respectiva, pe perioada cuprinsa intre termenul de plata si
data la care obligatia fiscala este efectuata. De asemenea, majorari, de acest fel, sunt platite si de
organul fiscal pentru sumele platite in plus, ca impozite, de catre contribuabili si nerestituite in
termenul legal.

103
    Constatarea, controlul, urmarirea si incasarea impozitelor, precum si a majorarilor de
intârziere aferente se efectueaza de organele fiscale din subordinea Directiilor generale ale
finantelor publice si controlului financiar de stat.
    In afara de majorari se pot aplica si amenzi contraventionale, executarea silita, iar in cazuri de
abateri grave se aplica pedepse penale.

CAPITOLUL 13
IMPOZITELE INDIRECTE

    Elemente de analiză:

 Taxe de consumaţie;
 Monopolurile fiscale;
 Taxe vamale;
 Taxe;

Impozitele indirecte- definiţii, aspecte generale, clasificări, clarificări

terminologice

 Au fost introduse începând cu deceniul trei al sec.XX.

 se percep la vânzarea mărfurilor şi serviciilor;

 se încasează de la toate persoanele care cumpără mărfuri şi servicii, indiferent de
veniturile, averea sau situaţia personală a acestora;
 se stabilesc în cote proporţionale asupra preţului mărfurilor supuse vânzării şi serviciilor
sau în sumă fixă pe unitatea de măsură a acestora;
 au un caracter regresiv;
 au un caracter inechitabil, deoarece nu prevăd venit minim neimpozabil sau facilităţi în
cazul celor care au copii sau persoane în întreţinere;
 nu există o concordanţă între plătitorul acestora la buget şi suportatorul lor; se plătesc la
bugetul public de producători, comercianţi, dar sunt suportate de către consumatori, fiind
incluse în preţurile mărfurilor sau tarifele serviciilor ;
 utilizarea lor conduce la scăderea nivelului de trai al populaţiei;

104
  mărimea lor este necunoscută de consumatori, fiind inclusă în preţuri sau tarife;
 manifestă sensibilitate ridicată faţă de conjunctura economică (de pilda, când o economie
are o evolutie ascendenta, impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat şi
invers in situaţia de recesiune economică);
 perceperea lor este comodă şi reclamă un cost relativ redus.

 in ţările dezvoltate, aportul impozitelor indirecte la resursele bugetare publice este mai
mic decât cel al impozitelor directe;
 in ţările în curs de dezvoltare, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a
impozitelor directe, datorită nivelului mediu scăzut al veniturilor şi averii realizate şi
deţinute de majoritatea populaţiei acestor ţări.
 forme:
1. taxe de consumaţie;
2. monopoluri fiscale;
3. taxe vamale;
4. alte taxe;

.
1.Taxele de consumaţie

 reprezinta, cel mai important impozit indirect.

 sunt impozite indirecte care se includ în preţul de vânzare al mărfurilor şi
serviciilor realizate în interiorul ţării care percepe impozitul.

 se percep asupra mărfurilor de larg consum.

 pot fi:

1. taxe generale pe vânzari, când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor,

indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producţie;
2. taxe speciale de consumaţie, care se aplică numai asupra unor categorii de
mărfuri sau servicii.

1.1.Taxele generale pe vânzări

    Taxele generale pe vânzari apar sub forma impozitului pe cifra de afaceri.  

105
In functie de unitatea economică la care se încasează (unitatea producătoare, unitatea comerţului
cu ridicata sau cu amănuntul), impozitul pe cifra de afaceri apare sub forma de:

o impozit cumulativ;
o impozit pe cifra de afaceri.

    Impozitul cumulativ - utilizat o anumită perioadă în Olanda, Germania etc. s-a aplicat
mărfurilor la toate verigile pe la care au trecut din momentul ieşirii lor din producţie şi până
ajungeau la consumator.
-cu cât o marfa trecea prin mai multe verigi, cu atât se platea statului un impozit mai mare.

Impozitul pe cifra de afaceri, apare sub forma de:

a.impozit pe cifra de afaceri brută - se determina prin aplicarea cotei de impunere asupra
întregii valori a mărfurilor vândute, care include şi impozitul plătit la verigile precedente;
Inconveniente:
o utilizarea lui conduce la o stratificare de impozit, la perceperea de impozit la
impozit;
o are ca efect concentrarea productiei, unitatile economice integrate evitând plata
impozitului la verigile intermediare;
o este lipsit de transparenţă, adică nu se cunoaşte precis cât s-a platit la buget de la
producător la consumatorul final.
o nu are caracter neutru în privinţa schimburilor economice internaţionale.

b.impozit pe cifra de afaceri netă: se aplică numai asupra diferenţei dintre preţul de vânzare şi
preţul de cumpărare, adică numai asupra valorii adaugate de către fiecare participant la procesul
de producţie şi circulaţie al marfii respective. Acest impozit este cunoscut si sub denumirea:

Taxa pe valoarea adaugată (T.V.A.).

Caracteristici:

 are un caracter universal, deoarece se aplică tuturor mărfurilor şi serviciilor din

economie;

 asigură o buna transparenţă, deoarece fiecare plătitor cunoaşte exact care este
mărimea impozitului şi a obligaţiei de plată ce-i revine;

106
  are un randament fiscal ridicat, deoarece este perceput la fiecare tranzacţie cu
produse şi servicii;
 asigura neutralitatea.
 Taxa pe valoarea adaugata se aplica operatiunilor cu plata, precum si asupra celor
asimilate acestora, efectuate de o maniera independenta de catre persoanele fizice
si juridice, in mod obisnuit sau ocazional, cum sunt:
o livrarile de bunuri mobile, executările de lucrări si prestarile de servicii
efectuate in cadrul exercitarii activitatii profesionale;
o transferul proprietatii bunurilor imobiliare intre agentii economici, intre acestia
si institutii sau persoane fizice;
o importul de bunuri si servicii.

    Livrarile de bunuri mobile corporale sunt considerate a fi:

o operatiunile de vânzare obisnuite;
o schimbul reciproc de bunuri (barterul) – care este interpretat ca fiind constituit din
doua livrari separate, ce se impoziteaza distinct.

    Operatiunile asimilate livrarilor si prestarilor de servicii sunt cele care vizeaza:
o vânzarea cu plata in rate sau inchirierea bunurilor pe baza unui contract cu clauza
transferarii proprietatii asupra acestora dupa plata ultimei rate sau la o anumita
data;
o preluarea de catre agentii economici a unor bunuri in vederea folosirii sub orice
forma, in scop personal sau pentru a fi puse la dispozitia altor persoane fizice sau
juridice in mod gratuit.

    In categoria bunurilor imobiliare, in sensul T.V.A., se includ:

o toate constructiile imobiliare prin natura lor, cum sunt: locuintele, vilele,
constructiile industriale, comerciale, agricole sau cele destinate exercitarii altor
activitati;
o terenurile;
o bunurile mobile care nu pot fi detasate fara a fi deteriorate sau fara a antrena
deteriorarea imobilelor insesi (instalatii de forta, cazane montate in subsoluri
tehnice, conducte etc.).

107
    Prestarile de servicii impozabile sunt realizate pe baza de contract in scopul obtinerii de profit.
In sensul T.V.A., prin prestare de servicii impozabile se intelege orice activitate desfasurata de
o persoana fizica sau juridica si care nu reprezinta transfer al dreptului de proprietate asupra
bunurilor mobile sau imobile. In categoria prestarilor de servicii impozabile se includ, printre
altele:
o lucrarile de constructii-montaj;
o transportul de persoane si marfuri;
o serviciile de posta si telecomunicatii;
o inchirierea de bunuri mobile sau imobile;
o operatiunile de comision si intermediere;
o reparatiile de orice natura;
o cesiunea unor bunuri mobile necorporale, cum sunt: drepturile de autor, de
brevete si licente, titlurile de participare, marcile de fabrica si de comert;
o operatiunile de consulting, publicitate, expertizare s.a.

o     Importurile de bunuri si servicii impozabile sunt cele pentru care se datoreaza
si taxele vamale, potrivit Regulamentului vamal de import al României, indiferent
daca bunurile sau serviciile au fost introduse in tara pentru productie, investitii,
comercializare sau uz personal. De asemenea, in aceasta categorie se includ si
materiile prime, materialele si subansamblele scutite de taxe vamale, dar folosite
in continuare pentru obtinerea de produse destinate schimbului sau consumului
propriu al agentilor economici.

SCUTIRI DE TAXA PE VALOAREA ADAUGATĂ:

a) spitalizarea, ingrijirile medicale, inclusiv veterinare, si operatiunile strans legate de acestea,

desfasurate de unitati autorizate pentru astfel de activitati, indiferent de forma de organizare si de
titularul dreptului de proprietate, respectiv: spitale, sanatorii, centre de sanatate rurale sau urbane,
dispensare, cabinete si laboratoare medicale, centre de ingrijire medicala si de diagnostic, statii
de salvare si alte unitati autorizate sa desfasoare astfel de activitati, precum si cantinele
organizate pe langa aceste unitati. Sunt de asemenea scutite serviciile de cazare, masa si
tratament prestate cumulat de catre persoane impozabile autorizate care isi desfasoara activitatea
in statiuni balneoclimaterice si a caror contravaloare este decontata pe baza de bilete de
tratament, precum si serviciile funerare prestate de unităţile sanitare.

108
b) prestarile de servicii efectuate in cadrul profesiunii lor de catre tehnicienii dentari, precum si
livrarea de proteze dentare efectuata de catre stomatologi si de catre tehnicienii dentari,
indiferent de forma de organizare si de titularul dreptului de proprietate;

c) prestarile de îngrijire si supraveghere la domiciliu a persoanelor efectuate de personal

specializat, cu exercitarea profesiunilor medicale si paramedicale;

d) livrarile de organe, de sange si de lapte uman;

e) activitatea de invatamant prevazuta la art. 15 alin. (5) din Legea invatamantului nr. 84/1995,
republicata, cu modificarile ulterioare, desfasurata de unitatile autorizate de Ministerul Educatiei
si Cercetarii si care sunt cuprinse in sistemul national de invatamant, precum si achizitionarea de
catre acestea de documentatie tehnica si materiale de constructii destinate invatamantului de stat
si particular, precum si de aparatura, utilaje, publicatii si dotari pentru procesul didactic. Sunt de
asemenea scutite cantinele organizate pe linga unitatile cuprinse in sistemul national de
invatamant autorizate de Ministerul Educatiei si Cercetarii;

f) prestarile de servicii si livrarile de bunuri strans legate de asistenta si protectia sociala

efectuate de institutiile publice, institutiile de interes public, sau de alte organisme recunoscute
ca avand caracter social;

g) prestarile de servicii si livrarile de bunuri strans legate de protectia copiilor si tinerilor,

efectuate de institutiile publice, institutiile de interes public sau de alte organisme recunoscute ca
avand caracter social;

h) prestarile de servicii si livrarile de bunuri furnizate membrilor in interesul lor colectiv, in

schimbul unei cotizatii fixate conform statutului, de organizatii fara scop patrimonial ce au
obiective de natura politica, sindicala, religioasa, patriotica, filozofica, filantropica sau civica,
precum si obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, in conditiile in care aceasta
scutire nu provoaca distorsiuni de concurenta;

i) serviciile ce au stransa legatura cu practicarea sportului sau a educatiei fizice prestate de

organizatii fara scop patrimonial in beneficiul persoanelor care practica sportul sau educatia
fizica;

j) prestari de servicii culturale si livrarile de bunuri legate nemijlocit de acestea, efectuate de

institutii publice;

109
k) prestarile de servicii si livrarile de bunuri efectuate de unitati ale caror operatiuni sunt scutite
conform lit. a), e), f), g), h), i) si j) cu ocazia manifestarilor destinate sa le aduca sprijin financiar
si organizate in profitul lor exclusiv, cu conditia ca aceste scutiri sa nu produca distorsiuni
concurentiale.

l) realizarea si difuzarea programelor de radio si televiziune, cu exceptia celor de publicitate;

m) vanzarea de filme sau licente de filme destinate difuzarii prin televiziune, cu exceptia celor de
publicitate;

n) transportul bolnavilor sau ranitilor cu vehicule special amenajate si autorizate in acest sens.

o) activitatile de cercetare-dezvoltare si inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor,

proiectelor si temelor componente ale Programului national de cercetare stiintifica si dezvoltare
tehnologica, precum si actiunile cuprinse in acestea, in baza Ordonantei Guvernului nr. 25/1995
privind reglementarea organizarii si finantarii activitatii de cercetare-dezvoltare, cu modificarile
ulterioare, aprobata prin Legea nr. 51/1996, sau ale Planului national de cercetare-dezvoltare si
inovare prevazut in Ordonanta Guvernului nr. 8/1997, aprobata prin Legea nr. 95/1998. Sunt de
asemenea scutite activitatile de cercetare-dezvoltare si inovare finantate in parteneriat
international, regional si bilateral;

p) livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii efectuate de producatorii agricoli individuali;

r) urmatoarele operatiuni bancare si financiare:

 acordarea de credite, inclusiv acordarea de imprumuturi de asociatii/actionarii societatilor

comerciale in vederea asigurarii resurselor financiare ale societatii, precum si acordarea
de imprumuturi de catre orice persoana fizica sau juridica in conditiile prevazute la art.
100 din Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice,
cu modificarile ulterioare;
 operatiunile prevazute la art. 8 din Legea bancara nr.58/1998, cu modificarile ulterioare,
efectuate de bancile, persoane juridice romane, sucursalele din Romania ale bancilor
persoane juridice straine, organisme financiar-bancare internationale, casele de economii,
casele de ajutor reciproc, cooperativele de credit si alte societati de credit, casele de
schimb valutar precum si alte persoane juridice autorizate sa desfasoare activitati bancare,
cu exceptia urmatoarelor operatiuni: operatiunile de leasing financiar, inchirierea de
casete de siguranta, tranzactii in cont propriu sau in contul clientilor cu metale pretioase,

110
 obiecte confectionate din acestea si/sau pietre pretioase, expertizare de studii de
fezabilitate, acordarea de consultanta, evaluari de patrimoniu;

 operatiunile specifice efectuate de Banca Nationala a Romaniei, reglementate in mod

expres prin Legea nr.101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, cu
modificarile ulterioare. Nu sunt scutite de taxa pe valoarea adaugata achizitiile de de aur,
argint, alte metale si pietre pretioase efectuate de Banca Nationala a Romaniei de la
persoane impozabile inregistrate ca platitoride taxa pe valoarea adaugata.

 operatiunile de investitii financiare, de intermediere financiara, operatiunile cu valori

mobiliare sau instrumente financiare derivate, inclusiv cele cu valori mobiliare care nu
sunt tranzactionate pe piata de capital, precum si operatiunile cu alte instrumente
financiare;

 intermedierea în plasamentul de valori mobiliare si oferirea de servicii legate de acesta;

s) gestiunea fondurilor comune de plasament si a fondurilor comune de creanta efectuate de

Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, Fondul Roman de Garantare a Creditelor
pentru Intreprinzatorii Privati - S.A., Fondul de Garantare a Creditului Rural - S.A., Fondul
National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii S.A., precum si de alte
organisme constituite in acest scop;

ş) operatiunile de asigurare si de reasigurare, precum si prestarile de servicii aferente acestor

operatiuni efectuate de intermediarii in operatiuni de asigurare;

t) activitatile de organizare si exploatare a jocurilor de noroc efectuate de Compania Nationala

"Loteria Romana" - S.A. si contribuabilii autorizati de Comisia de coordonare, avizare si atestare
a jocurilor de noroc;

ţ) livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii realizate cu detinuti de unitatile din sistemul
penitenciar;

u) lucrarile de constructii, amenajari, reparatii si intretinere executate pentru monumente

comemorative ale combatantilor, eroilor, victimelor de razboi si ale Revolutiei din decembrie
1989, precum si pentru muzee, case memoriale, monumente istorice si de arhitectura;

111
v). incasarile din taxele de intrare la castele, muzee, targuri si expozitii, gradini zoologice si
botanice, biblioteci, precum si operatiunile care intra in sfera de aplicare a impozitului pe
spectacole;

x) editarea, tiparirea si/sau vanzarea de manuale scolare si/sau de carti, exclusiv activitatea de
publicitate;

y) livrarile de proteze de orice fel, accesorii ale acestora, precum si de produse ortopedice;

w) valorificarea obiectelor si vesmintelor de cult, tipãrirea cartilor de cult, teologice sau cu

continut bisericesc, necesare practicarii cultului, precum si a celor asimilate obiectelor de cult ,
potrivit art. 1 din Legea nr.103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru
producerea obiectelor de cult;

z) Sunt scutite de taxa pe valoarea adaugata activitatile persoanelor impozabile cu venituri din
operatiuni taxabile declarate, sau dupa caz realizate anual, de pana la 1,5 miliarde lei inclusiv. In
situatia realizarii unor venituri superioare plafonului de impozitare de 1,5 miliarde lei in cursul
unui an fiscal, persoanele impozabile au obligatia sa solicite inregistrarea ca platitori de taxa pe
valoarea adaugata in conformitate cu prevederile legale in vigoare. Dupa inscrierea ca platitori de
taxa pe valoarea adaugata, persoanele impozabile respective nu mai beneficiaza de scutire chiar
daca ulterior realizeaza venituri inferioare plafonului de 1,5 miliarde lei. Persoanele impozabile
inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata, care in anul 2001 au realizat venituri din
operatiuni taxabile sub plafonul de 1,5 miliarde lei, pot solicita scoaterea din evidenta ca platitori
de taxa pe valoarea adaugata, in conditiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, etc.

SCUTIRI LA IMPORTURI:

a) bunurile importate destinate comercializarii in regim duty-free, precum si prin

magazinele pentru servirea in exclusivitate a reprezentantelor diplomatice si a
personalului acestora;
b) bunurile introduse in tara de calatori sau alte persoane fizice cu domiciliul in tara sau in
strainatate, în conditiile si în limitele stabilite prin hotãrâre a Guvernului, potrivit
regimului vamal aplicabil persoanelor fizice;

c) reparatiile si transformarile la nave si aeronave romanesti in strainatate, precum si

carburantii si alte bunuri, aprovizionate din strainatate, destinate utilizarii pe nave si/sau
aeronave;

112
 d) importul de bunuri a caror livrare de catre persoane impozabile este scutita de taxa pe
valoarea adaugata in interiorul tarii. Acelasi regim se aplica pentru serviciile efectuate
de prestatori cu sediul sau cu domiciliul in strainatate pentru care locul prestarii se
considera a fi in Romania potrivit prevederilor art.7;

e) licente de filme si programe, drepturi de transmisie, abonamente la agentii de stiri

externe si altele de aceasta natura, destinate activitatii de radio si televiziune;

f) importul de bunuri primite in mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donatii destinate unor
scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de aparare a sanatatii, cultural,
artistic, educativ, stiintific, sportiv, de protectie si ameliorare a mediului, de protectie si
conservare a monumentelor istorice si de arhitectura si importurile de bunuri finantate
direct din imprumuturi nerambursabile, acordate Romaniei de organisme internationale,
de guverne straine si/sau de organizatii nonprofit si de caritate, in conditii stabilite prin
normele de aplicare a prezentei legi;

g) importul urmatoarelor bunuri: mostrele fara valoare comerciala, materialele publicitare

si de documentare, bunurile de origine romana, bunurile straine care potrivit legii devin
proprietatea statului, bunurile reparate in strainatate sau bunurile care le inlocuiesc pe
cele necorespunzatoare calitativ, returnate partenerilor externi in perioada de garantie,
bunurile care se inapoiaza in tara ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele
pentru protectia mediului stabilite prin hotarare a Guvernului,

SCUTIRI PENTRU EXPORTURI SAU ALTE OPERAŢIUNI SIMILARE ŞI PENTRU

TRANSPORTUL INTERNAŢIONAL:

a) exportul de bunuri, transportul si prestarile de servicii legate direct de exportul

bunurilor, precum si bunurile comercializate prin magazinele duty-free;
b) transportul international de persoane in si din strainatate, precum si prestarile de servicii
legate direct de acesta;

c) transportul de marfa si de persoane, in si din porturile si aeroporturile din Romania, cu

nave si aeronave sub pavilion romanesc, comandate de beneficiari din strainatate;

d) trecerea mijloacelor de transport de marfuri si de calatori cu mijloace de transport

fluvial specializate, intre Romania si statele vecine;

113
e) transportul, prestarile de servicii accesorii transportului precum si alte prestari de
servicii aferente marfurilor din import, si a caror contravaloare este inclusa in baza de
impozitare conform art.19 alin (1) si (2);

f) livrarile de bunuri destinate utilizarii pe nave si aeronave, sau incorporarii in nave si

aeronave, care presteaza transporturi internationale de persoane si de marfuri;

g) prestarile de servicii efectuate in aeroporturi aferente aeronavelor in trafic international,

precum si prestarile de servicii efectuate in porturi aferente navelor de comert maritim
si pe fluvii internationale;

h) reparatiile la mijloacele de transport contractate cu beneficiari din strainatate;

i) alte prestari de servicii efectuate de persoane impozabile cu sediul in Romania,

contractate cu beneficiari din strainatate;

j) prestarile de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigatie care

isi desfasoara activitatea în regimul special maritim sau operate de acestea, precum si
livrarile de nave in intregul lor catre aceste companii;

k) livrarile de bunuri si prestarile de servicii in favoarea directa a misiunilor diplomatice si

oficiilor consulare, precum si a personalului acestora, pe baza de reciprocitate; livrarile
de bunuri si prestarile de servicii in favoarea directa a reprezentantelor internationale
interguvernamentale acreditate in Romania, precum si a personalului acestora ;

l) bunurile cumparate din expozitiile organizate in Romania, precum si din reteaua

comerciala, expediate sau transportate in strainatate de catre cumparatorul care nu are
domiciliul sau sediul in Romania;

m) livrarile de bunuri si prestarile de servicii finantate din ajutoare sau imprumuturi

nerambursabile acordate de guverne straine, de organisme internationale si de
organizatii nonprofit si de caritate din strainatate si din tara, inclusiv din donatii ale
persoanelor fizice;

n) constructia, extinderea, reabilitarea si consolidarea lacasurior de cult religios.

114
 o) livrarile de utilaje, echipamente si prestarile de servicii legate nemijlocit de operatiunile
petroliere, realizate de titularii acordurilor petroliere persoane juridice straine in baza
Legii petrolului nr. 134/1995;

p) livrarile de utilaje, echipamente si prestarile de servicii aferente obiectivului de

investitii "Dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Bucuresti - Otopeni".

SCUTIRI SPECIALE LEGATE DE TRAFICUL INTERNAŢIONAL DE BUNURI:

a) operatiunile de perfectionare activa, prevazute la Cap.VII, Sectiunea a IV-

a, din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei;
b) bunurile realizate in regim de perfectionare activa, potrivit prevederilor
Cap. VII, Sectiunea a IV-a art. 111 lit.a) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al
Romaniei, de persoane impozabile cu sediul in Romania, contractate cu beneficiari din
strainatate si care din dispozitia acestora sunt livrate in antrepozite vamale aflate pe
teritoriul Romaniei;

c) introducerea in tara de bunuri plasate in regim vamal suspensiv cu

exonerarea totala de la plata drepturilor de import, potrivit prevederilor Codului vamal
al Romaniei;

d) introducerea de bunuri in zonele libere direct din strainatate, in vederea

simplei depozitari a acestora, fara intocmirea de formalitati vamale;

e) introducerea de marfuri in zonele libere direct din strainatate, precum si

operatiunile comerciale de vanzare-cumparare a acestora intre diversi operatori in
perimetrul zonelor libere si care ulterior acestor operatiuni parasesc in aceeasi stare
teritoriul zonelor libere cu destinatie externa, fara intocmirea de declaratii vamale;

f) prestarile de servicii legate direct de operatiunile prevazute la lit. a)-e).

FAPTUL GENERATOR

Faptul generator al taxei pe valoarea adaugata ia nastere in momentul efectuarii livrarii de bunuri
si/sau in momentul prestarii serviciilor, cu exceptiile prevazute de prezenta lege.

Pentru operatiunile prevazute mai jos, faptul generator al taxei pe valoarea adaugata ia nastere
la :

115
a) data inregistrarii declaratiei vamale, in cazul bunurilor plasate in regim de import;

b) data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din Romania
cu prestatori cu sediul sau domiciliul in strainatate, pentru care locul prestarii se considera a fi in
Romania;

c) data platii prestatorului extern in cazul platilor efectuate fara factura pentru serviciile
contractate de persoane impozabile din Romania cu prestatori cu sediul sau domiciliul in
strainatate, pentru care locul prestarii se considera a fi in Romania;

d) data la care bunurile aflate intr-un regim vamal suspensiv sunt plasate in regim de import;

e) data stabilirii debitului pe baza de factura pentru prestarile de servicii care dau loc la decontari
sau plati succesive, acestea fiind considerate ca au fost efectuate in momentul expirarii
perioadelor aferente acestor decontari sau plati ;

f) data vanzarii bunurilor catre beneficiari, in cazul operatiunilor efectuate prin intermediari sau
prin consignatie;

g) data emiterii documentelor in care se consemneaza preluarea de catre persoane impozabile a

unor bunuri achizitionate sau fabricate de catre acestea pentru a fi utilizate in scopuri care nu au
legatura cu activitatea economica desfasurata de acestea, sau pentru a fi puse la dispozitia altor
persoane fizice ori juridice in mod gratuit;

h) data documentelor prin care se confirma prestarea de catre persoane impozabile a unor servicii
in scopuri care nu au legatura cu activitatea economica desfasurata de acestea sau pentru alte
persoane fizice ori juridice in mod gratuit;

i) data colectării monedelor din maşina pentru mărfurile vandute prin masini automate;

j) termenele de plata a ratelor prevazute in contracte pentru operatiunile de leasing;

EXIGIBILITATEA TAXEI PE VALOAREA ADAUGATĂ

 Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde platitorului de taxa pe valoarea

adaugata, la o anumita data, plata taxei datorate bugetului de stat.
 Exigibilitatea ia nastere concomitent cu faptul generator, cu exceptiile prevazute de prezenta
lege.

116
 Pentru livrarile de bunuri cu plata in rate exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata intervine la
data prevazuta pentru plata ratelor.

 Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata este anticipata faptului generator atunci cand:

a) factura fiscala este emisa inaintea efectuarii livrarii bunurilor sau prestarii serviciilor ;

b) contravaloarea bunurilor sau a serviciilor se incaseaza inaintea efectuarii livrarii

bunurilor sau prestarii serviciilor;

c) se incaseaza avansuri, cu exceptia avansurilor acordate pentru:

1. plata importurilor si a datoriei vamale stabilite potrivit legii;

2. realizarea producţiei destinate exportului;

3. efectuarea de plăţi în contul clientului;

4. livrări de bunuri şi prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adaugată.

 Pentru livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii care se efectueaza continuu -energie
electrica, energie termica, gaze naturale, apa, servicii telefonice si altele similare-
exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata intervine la data stabilirii debitului beneficiarului pe
baza de factura fiscala sau alt document legal.
 Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata aferenta avansurilor incasate de persoanele
impozabile inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata care au castigat licitatii
pentru efectuarea obiectivelor finantate din credite acordate de organismele financiare
internationale statului roman sau garantate de acesta ia nastere la data facturarii situatiilor de
lucrari.

 Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata aferenta sumelor constituite drept garantie pentru
acoperirea eventualelor reclamatii privind calitatea lucrarilor de constructii-montaj ia nastere
la data incheierii procesului verbal de receptie definitiva sau, dupa caz, la data incasarii
sumelor, daca incasarea este anterioara acestuia.

 Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata pentru lucrarile imobiliare intervine la data incasarii
avansurilor pe baza de situatii de lucrari, dar antreprenorii pot sa opteze pentru plata taxei pe

117
 valoarea adaugata la data livrarii, in conditii stabilite prin normele de aplicare a prezentei
legi.

BAZA DE IMPOZITARE

(1)Baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugata este constituita din:

a) pentru livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii, altele decat cele prevazute la lit. b)-c),
din tot ceea ce constituie contrapartida obtinuta sau care urmeaza a fi obtinuta de furnizor sau
prestator din partea cumparatorului, beneficiarului, sau a unui tert, inclusiv subventiile direct
legate de pretul acestor operatiuni, exclusiv taxa pe valoarea adaugata.

b) preturile de achizitie sau, in lipsa acestora, pretul de cost determinat la momentul

livrarii/prestarii;

c) compensatiile;

(2) Sunt cuprinse in baza de impozitare:

a) impozitele, taxele, daca prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adaugata;

b) cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport si asigurare,

decontate cumparatorului sau clientului.

(3) Nu se cuprind in baza de impozitare urmatoarele:

a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile si alte reduceri de pret acordate de furnizori direct
clientilor in vederea stimularii vanzarilor, in conditiile prevazute in contractele incheiate;

b) penalizarile, precum si sumele reprezentand daune-interese stabilite prin hotarare

judecatoreasca definitiva, solicitate pentru neindeplinirea totala sau partiala a obligatiilor
contractuale;

c) dobanzile percepute pentru: plati cu intarziere, vanzari cu plata in rate, operatiuni de leasing;

d) sumele achitate de furnizor sau prestator in contul clientului si care apoi se deconteaza
acestuia;

118
e) ambalajele care circula intre furnizorii de marfa si clienti, prin schimb, fara facturare;

(4) Baza de impozitare se reduce corespunzator:

a) în cazul refuzurilor totale sau partiale privind cantitatea, preturile sau alte elemente cuprinse în
facturi ori în alte documente legal aprobate, precum si în cazul retururilor de pânã la 15% din
presa scrisa;

b) in situatia in care reducerile de pret prevazute la alin. (3) lit. a) sunt acordate conform
contractelor incheiate dupa livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

c) în cazul în care cumparatorii returneaza ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru
amblajele care circula prin facturare.

La importul de bunuri

(1) Pentru bunurile importate baza de impozitare este constituita din valoarea in vama,
determinata potrivit legii, la care se adauga taxele vamale, comisionul vamal, accizele si alte taxe
datorate potrivit legii.

(2) Sunt cuprinse in baza de impozitare, in masura in care nu au fost cuprinse in baza de
impozitare determinata potrivit alin. (1), cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile
de ambalare, transport si asigurare care intervin dupa intrarea bunului in tara pana la primul loc
de destinatie a bunurilor.

(3) Prin primul loc de destinatie se intelege locul care figureaza pe documentul de transport care
insoteste bunurile la intrarea in tara.

COTELE DE IMPOZITARE ŞI CALCULUL TAXEI

(1) In Romania cota standard a taxei pe valoarea adaugata este de 19% si se aplica operatiunilor
impozabile, cu exceptia celor scutite de taxa pe valoarea adaugata.

(2) Cota de taxa pe valoarea adaugata aplicabila este cea in vigoare la data la care ia nastere
faptul generator al taxei pe valoarea adaugata.

(3) Taxa pe valoarea adaugata se calculeaza prin aplicarea cotei standard asupra bazei de
impozitare.

119
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1), taxa pe valoarea adaugata se calculeaza prin
aplicarea cotei recalculate, determinata potrivit metodologiei stabilite prin normele de aplicare a
prezentei legi, asupra:

a) sumelor obtinute din vanzarea bunurilor comercializate prin comertul cu amanuntul -

magazine comerciale, consignatii, unitati de alimentatie publica sau alte unitati care au relatii
directe cu populatia, ale caror preturi cuprind si taxa pe valoarea adaugata;

b) sumelor obtinute din unele prestari de servicii - transport, posta, telefon, telegraf si altele de
aceeasi natura ale caror tarife practicate cuprind si taxa pe valoarea adaugata;

c) sumelor obtinute din vanzarea de bunuri pe baza de licitatie, pe baza de evaluare sau expertiza,
precum si pentru alte situatii similare;

d) compensatiei, pentru transferul dreptului de proprietate a unor bunuri din patrimoniul

persoanelor impozabile in domeniul public, in conditiile prevazute de legislatia referitoare la
proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

    Principiul de baza pe care se sprijina sistemul de functionare a T.V.A. consta in aceea ca din
taxa facturata pentru bunurile livrate si serviciile prestate se scade taxa aferenta bunurilor si
serviciilor prestate sau executate in unitatile proprii destinate realizarii operatiunilor impozabile.
Diferenta de taxa in plus se preleva la bugetul de stat, iar diferenta in minus se regularizeaza in
conditiile legii.
    Taxa pe valoarea adaugata deductibila (T.V.A./d) reprezinta taxa inscrisa in facturile primite
pentru bunurile si serviciile destinate realizarii de operatii impozabile.
    Deci,

T.V.A./d = totalul sumelor de T.V.A. din facturile primite

    adica

T.V.A./d = valoarea marfurilor din facturile primite x cota de T.V.A.

    Taxa pe valoarea adaugata colectata (T.V.A./c) reprezinta taxa inscrisa distinct in facturile
emise pentru bunurile si serviciile destinate realizarii de operatii impozabile la intern.
Deci,

120
T.V.A./c = totalul sumelor de T.V.A. din facturile emise
adica
T.V.A./c = valoarea marfurilor din facturile emise x cota de T.V.A.
Taxa pe valoarea adaugata de plata (T.V.A./p) reprezinta diferenta dintre T.V.A./c si T.V.A./d.
T.V.A./p se poate determina si pe baza valorii adaugate (V.A.) cu relatia:
T.V.A./p = V.A. x cota de T.V.A. = (Mf/FE – Mf/FP) x cota de T.V.A.
unde: Mf/FE – valoarea marfurilor din facturile emise;
Mf/FP – valoarea marfurilor din facturile primite
    Taxa pe valoarea adaugata de incasat (T.V.A./i) reprezinta diferenta dintre T.V.A./d si
T.V.A./c.
Deci,
T.V.A./i = T.V.A./d – T.V.A./c
    Aceasta situatie se intâlneste mai rar si apare atunci când valoarea facturilor primite plus
valoarea facturilor emise pentru marfurile exportate, este mai mare decât valoarea facturilor
emise la intern.
    Când intreaga productie este destinata exportului, T.V.A./d se restituie integral, realizându-se
egalitatea:
T.V.A./d = T.V.A./i
o iar T.V.A./c = 0 si T.V.A./p = 0.
    Daca intreaga productie a unei unitati economice consta in realizarea de
produse scutite de la plata T.V.A, T.V.A./d se trece pe costuri, T.V.A./c nu se
calculeaza si nu se aplica T.V.A./p si T.V.A./i.
    Platitorii de T.V.A. sunt obligati sa depuna, sub semnatura persoanelor
autorizate, la organul fiscal competent, o declaratie de inregistrare fiscala, in
termen de 15 zile de la data eliberarii certificatului de inmatriculare, a autorizatiei
de functionare sau a actului de constituire, dupa caz.
    De asemenea, in caz de incetare a activitatii, platitorii T.V.A. sunt obligati sa
solicite organului fiscal competent scoaterea din evidenta ca platitor de T.V.A.
   

1.2.ACCIZE

Reglementări legislative:

-Ordonanţa 27-2000, 158-2001, 3-2003, Legea 553-2002,  Codul fiscal 

121
 sunt incluse in pretul de vânzare a marfurilor importate sau produse si vândute in
interiorul tarii si apreciate ca nu sunt de stricta necesitate in consumul populatiei.
 Unii economisti considera ca accizele sunt impozite indirecte pe lux si vicii.

 Spre deosebire de T.V.A., care se percepe la vânzarea tuturor marfurilor, accizele sunt
taxe de consumatie care se percep asupra produselor ce se consuma in cantitati
mari si care nu pot fi inlocuite, de cumparatori, cu altele.  

 Prin urmare, accizele au un randament fiscal ridicat si se instituie asupra unor produse de
larg consum, cum sunt: alcoolul etilic alimentar, berea, tuica si rachiurile naturale,
vinurile si orice alte produse destinate industriei alimentare si consumului care contin
alcoole etilic alimentar, cafeaua, produsele din tutun, unele confectii din blanuri naturale
cu exceptia celor din iepure, oaie si capra, articole de cristal, mobilierul sculptat,
articolele de parfumerie si toaleta, cartile de joc, bijuteriile din metale pretioase (exclusiv
verighetele de aur), produsele petroliere, gazul metan sau gazul de sonda, benzina,
motorina s.a.

 Accizele se datorează bugetului de stat intr-o singura faza a circuitului economic,

respectiv de catre producatori sau achizitori. Ele se calculeaza fie in suma fixa pe
unitatea de masura, fie pe baza unor cote procentuale proportionale aplicate asupra
pretului de vânzare.

 Nivelul cotelor utilizate pentru determinarea accizelor difera de la o tara la alta si de la

un produs la altul.

 Dupa decembrie 1989, in România, regimul accizelor a fost stabilit prin Legea nr.
42/1993, când accizele se calculau, in principal, in baza sistemului ad-valorem prin
aplicarea unor cote procentuale asupra bazei de impozitare. La tigarete, acciza se calcula
in suma fixa pe unitatea de masura.
    Datorita unor aspecte negative aparute ca urmare a utilizarii sistemului ad-valorem
(fenomene de evaziune fiscala prin subevaluarea bazei de impozitare a bauturilor
alcoolice, comercializarea ilicita a bauturilor alcoolice, concurenta neloiala intre
producatorii de alcool s.a.) prin ordonanta Guvernului nr. 82/1997 s-a trecut la calcularea
accizelor pe baza unei sume fixe stabilite pe unitatea de masura si exprimata in ECU.
Acest sistem a intrat in vigoare la
1 ianuarie 1998 si viza produse si grupe de produse ca: alcool, bauturi alcoolice, tigarete,

122
 cafea si produse petroliere.
    Desi a reprezentat un pas important in directia armonizarii legislatiei fiscale românesti
cu cea din Uniunea Europeana, sistemul de accize stabilite in ECU pe unitatea de masura
a creat anumite dificultati in aplicarea lui. De asemenea, acest sistem nu a putut
contracara extinderea evaziunii fiscale frauduloase astfel ca s-a inregistrat o scadere
considerabila a veniturilor bugetare provenite din accize.
    Drept urmare, de la 1 ianuarie 1999, s-a trecut la:

o stabilirea de accize in lei/U.M. pentru alcool, bauturi alcoolice, vinuri si produse

de baza de vin, bere, produse din tutun si cafea;
o actualizarea trimestriala, prin ordin al ministrului finantelor, a nivelului accizelor
stabilite in lei, in functie de evolutia ratei inflatiei si a cursului de schimb valutar
pentru alcool, bauturi alcoolice, produse din tutun si cafea.

    De asemenea, conform Ordonantei Guvernului nr. 50/1998, pentru a se diminua evaziunea
fiscala si a usura activitatea de control a organelor fiscale, privind determinarea corecta a
cuantumului accizelor datorate bugetului de stat, in cazul alcoolului etilic alimentar, al bauturilor
alcoolice si al oricaror altor produse destinate industriei alimentare sau consumului, care contin
alcool etilic alimentar, accizele se calculeaza si se datoreaza o singura data de catre agentul
economic producator sau importator.
 Accizele se platesc pâna la 25 ale lunii urmatoare, pe baza decontului lunar de impunere
depus la organul financiar pâna la aceeasi data, prin virament sau in numerar, dupa caz,
in contul bugetului de stat deschis la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Publice.
 Sunt scutite de la plata accizelor:
o produsele exportate direct sau prin agentii economici care isi desfasoara
activitatea pe baza de comision;
o marfurile vândute prin magazinele autorizate sa comercializeze marfuri in regim
duty-free (fara taxe vamale);
o produsele exportate in regim de tranzit sau impozit temporar, atât timp cât se afla
in aceasta situatie;
o bunurile din import provenite din donatii sau finantate direct din imprumuturi
nerambursabile, precum si din programe de cooperare stiintifica si tehnica,
acordate de guverne straine, organisme internationale si organizatii nonprofit si de
caritate, institutiilor de invatamânt si cultura, ministerelor, altor organe ale
administratiei publice;

123
 o produsele livrate la rezerva de stat si la rezerva de mobilizare, pe perioada cât au
acest regim;
o alcoolul etilic alimentar, utilizat in productia de medicamente, de alcool sanitar si
de otet alimentar;
o alcool etilic alimentar utilizat in scop medical in spitale si farmacii.
 Neplata la termen a accizelor sau a impozitului la titeiul si gazele naturale din productia
interna, se sanctioneaza prin aplicarea unei majorari pentru fiecare zi intârziere din ziua
urmatoare expirarii termenului de plata pâna in ziua platii inclusiv.
 daca prin controlul efectuat, de catre organele de specialitate ale Ministerului Finantelor,
se constata diferente in minus, acestea trebuie platite in termen de sapte zile de la data
incheierii actului de control, impreuna cu majorarile de intârziere aferente.
 Daca se constata diferente in plus, acestea se compenseaza cu platile ulterioare sau se
restituie la cererea platitorilor in acelasi termen.
 Toate documentele emise de organele de control ale Ministerului Finantelor constituie
titluri executorii, iar unitatile bancare sunt obligate sa le puna in aplicare fara acceptul
platitorilor.
 Stabilirea accizelor ca si executarea silita a acestora se prescriu dupa cinci ani.
 In ţările Europei Occidentale, hidrocarburilor le este rezervata o impozitare specifica,
facându-se distinctie intre impozitarea acestora si accizele practicate.

2.Monopolurile fiscale

    Monopolul reprezinta dreptul ce si-l rezerva statul de a produce sau/si de a vinde anumite
bunuri de consum.
    Monopolul fiscal nu este un impozit special, ci o modalitate de percepere a impozitului
indirect si este egal cu diferenta dintre pretul de vânzare stabilit de catre stat si costul de
productie inclusiv profitul intreprinzatorului.
    Relatia de calcul a acestui impozit este:

I = PV – (CP + P) (1)
unde: I – impozitul
PV – pretul de vânzare stabilit de catre stat
CP – costul de productie
P – profitul intreprinzatorului
    Monopoluri fiscale au fost instituite, de catre stat, asupra productiei si/sau vânzarii unor

124
marfuri ca: tutunul, sarea, alcoolul, zaharul, cartile de joc, chibriturile si alte produse specifice.
    Printre tarile in care monopolurile fiscale aduc incasari importante mentionam: Italia (asupra
chibriturilor si tutunului), Germania (asupra alcoolului si bauturilor alcoolizate), Spania (asupra
tutunului si petrolului) si Tunisia.
    In functie de sfera lor de cuprindere, monopolurile fiscale pot fi:
o depline, când se stabilesc de catre stat atât asupra productiei, cât si asupra
vânzarii cu ridicata si cu amanuntul;
o partiale, când se aseaza fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata, fie
numai asupra comertului cu amanuntul.

    In România, monopoluri fiscale se instituie asupra chibriturilor, partial asupra alcoolului si
diferitelor produse alcoolice, tutunului, timbrelor fiscale, judiciare si postale, Loteriei Nationale,
subsolului s.a.
    Acolo unde se utilizeaza, monopolurile fiscale desi aduc venituri importante statului,
afecteaza veniturile reale ale consumatorilor.

3.Taxele vamale

    Taxele vamale sunt impozite indirecte ce se percep de catre stat asupra importului,
exportului si tranzitului de marfuri.
    Platitorii taxelor vamale sunt persoanele fizice si juridice care au ca activitate importul,
exportul si tranzitul de marfuri.
    Cele mai frecvent utilizate sunt taxele vamale de import, deoarece alimenteaza bugetul statului
cu venituri importante, limiteaza – intr-o anumita masura – importul de marfuri si au un
randament fiscal ridicat.
    Taxele vamale au un caracter complex si exercita o mare influenta asupra competitivitatii si
schimbului de marfuri pe plan international.
    Datorita diversitatii si complexitatii acestora, taxele vamale se clasifica asa cum se prezinta in
figura 6.1.
    Taxele vamale de import se instituie asupra importului de marfuri si se calculeaza asupra
valorii acestora când trec frontiera tarii importatoare.
    Odata cu depunerea documentelor necesare pentru a intra in posesia marfurilor importate,
importatorul achita si taxa vamala de import corespunzatoare.
    Totodata, taxele vamale de import au fost si sunt considerate mijloc de protectie a economiilor
nationale, deoarece prin aplicarea lor asupra marfurilor importate, rezulta o scumpire a acestora

125
si, implicit, se realizeaza o protectie a productiei autohtone de acelasi gen.
    De regula, nivelul taxelor vamale de import este determinat de raportul cerere-oferta din tara
importatoare si de politica economica si fiscala pe care aceasta le promoveaza. Taxele vamale de
import au un nivel diferit in functie de natura marfurilor care fac obiectul taxarii (marfuri agro-
alimentare, industriale, materii prime, semifabricate, produse finite s.a.). de regula, nivelul
taxelor vamale pentru produsele finite importate este superior nivelului taxelor vamale la materii
prime si semifabricate. Atunci când o tara nu dispune de anumite materii prime, ea poate reduce
sau chiar elimina taxele vamale pentru importul acestora.

4.Alte taxe

Principalele trasaturi ale taxelor:

o reprezinta plata neechivalenta pentru servicii sau lucrari efectuate de organe sau
institutii care primesc, intocmesc sau elibereaza diferite acte, presteaza servicii si
rezolva alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice;
o subiectul platitor este determinat in momentul când acesta solicita efectuarea unei
activitati din partea unui organ sau institutii publice;
o se datoreaza numai atunci când are loc o ontraprestaţie din partea organul de stat .
o au caracter nerambursabil.
o Au caracter obligatoriu
o

    Subiecti ai taxelor (platitori) sunt atât persoanele fizice cât si cele juridice pentru care se
presteaza un serviciu, se intocmesc acte sau se efectueaza activitati supuse taxelor de timbru.
    Principalele categorii de acte sau servicii supuse taxelor de timbru sunt urmatoarele:
o actele si serviciile prestate de birourile notariale si de organele administratiei
publice cu atributii notariale;
o reclamatiile si memoriile adresate organelor administratiei publice si certificatele
de orice fel;
o actele de stare civila;
o actele de identitate;
o actiunile si cererile adresate instantelor judecatoresti;
o autorizatiile eliberate de organele administratiei publice si autorizatiile acordate;

126
 o eliberarea permiselor de conducere si a certificatelor de inmatriculare a
autovehiculelor.

    Cuantumul taxelor de timbru se stabileste in functie de natura si complexitatea serviciului

prestat, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce fac obiectul actului taxabil, de caracterul
actelor sau faptelor solicitate. De aceea, in practica, distingem doua categorii de taxe de timbru,
si anume:
o taxe fixe, care se aplica, de regula, actelor neevaluabile valoric si se exprima in
sume absolute;
o taxe procentuale (proportionale, progresive sau regresive pe transe de valoare),
care se aplica „ad-valorem" in cazul actelor evaluabile valoric.

    Obiectul taxelor de timbru il constituie actele si faptele intocmite sau prestate de institutii
publice sau alte organe specializate. In functie de organele care primesc, intocmesc, elibereaza
sau presteaza servicii taxabile, taxele de timbru se grupeaza in:
o taxe de timbru pentru actele si serviciile notariale;

taxe judiciare de timbru pentru actele si faptele cu caracter jurisdictional.

o     In literatura de specialitate, referitor la expresia taxa de timbru s-au conturat

doua acceptiuni, si anume:
a) – in sens restrâns (stricto sensu), taxele de timbru sunt acele plati efectuate
prin aplicarea de timbre fiscale (practica legislativa a largit sensul acestei notiuni,
incluzând in sfera sa si unele plati pentru care nu exista conditia perceperii lor
prin timbre fiscale, aceasta fiind motivata de dificultatile de incasare a taxelor de
timbru, atunci când sumele sunt mari);
b) – in sens larg (lato senso), taxele de timbru sunt platile referitoare la timbru,
efectuate pentru solutionarea unor interese legitime ale persoanelor fizice si
juridice, sau pentru anumite servicii prestate de catre anumite institutii de drept
public.
    Initial, taxele de timbru erau definite ca fiind „acele contributii, datorate de
catre particulari, cu ocazia formarii diferitelor acte sau formulari de pretentiuni
in justitie si inaintea autoritatilor publice pentru ca in schimbul achitarii lor, sa
se obtina dreptul de a li se lua in considerare cererile si admite prezentarea
actelor ca instrumente probatorii".
    In prezent, taxele de timbru reprezinta plata serviciilor prestate ori a

127
 lucrarilor efectuate de diferite organe sau institutii publice care primesc,
intocmesc sau elibereaza diferite acte, presteaza diferite servicii sau rezolva
anumite interese legitime ale partilor.
    Rezulta, din definitia de mai sus, ca taxele de timbru au un echivalent in
serviciile prestate sau lucrarile efectuate de catre diferite institutii de drept public,
chiar daca raportul de echivalenta exista numai principial (intre cuantumul
fiecarei taxe si valoarea economica a serviciului sau a activitatii aferente nu poate
fi un raport de egalitate). De aici rezulta si deosebirea dintre taxele de timbru si
impozite (care se percep fara vreun echivalent direct si imediat platitorului),
precum si intre taxele de timbru si pretul marfurilor, prestarile de servicii etc.,
care includ cheltuielile de productie, de circulatie si alte elemente de acumulare
baneasca si sunt incasate de toti agentii economici care le produc si executa.
   

CAPITOLUL 14
CHELTUIELILE PUBLICE

Elemente de analiză:
 Concept;Criterii de grupare a cheltuielilor publice;
 Indicatori privind cheltuielilor publice;
 Modele economice cu privire la creşterea cheltuielilor publice.

DEFINIŢII, ASPECTE GENERALE, CLASIFICĂRI, CLARIFICĂRI

TERMINOLOGICE

Ele concretizează cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publicc.
Prin cheltuielile publice statul acoperă necesităţile publice de bunuri şi servicii considerate
prioritare într-o anumită perioadă de timp sau de un anumit partid politic.

128
Definiţie: exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe
de o parte, şi persoane fizice şi juridice pe de alta, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor
financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Ele se materializează în plăţi făcute de stat din resurse mobilizate pe diferite căi,pentru achiziţii
de bunuri sau servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului cum
ar fi:
- servicii publice generale
- acţiuni social-culturale
- întreţinerea armatei şi a întregii activităţi desfăşurate în acest domeniu
- acţiuni economice, etc.

- Unele din cheltuieli reprezintă un consum definitiv de PIB, reprezentând valoarea plăţilor pe
care le efectuează instituţiile publice sub forma cheltuielilor curente
- Altele din cheltuieli reprezintă o avansare de PIB, reprezentând participarea statului la
finanţarea formării brute de capital în sfera porducţiei materiale şi a celei nemateriale.
Cheltuielile publice contemporane se află în forme extrem de diversificate, fiind folosite ca
instrumente de intervenţie.

Ele înglobează:
a.cheltuieli efectuate de administraţiile publice centrale de stat, din fonduri bugetare şi
extrabugetare
b.cheltuielile colectivităţilor locale
c.cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat
d.cheltuielile organismelor internaţionale finanţate din resurse publice prelevate de la membrii
acestora.

Cheltuielile publice consolidate:

1.Cheltuielile administraţiei publice centrale:
 cheltuielile administraţiei publice centrale finanţate de la bugetul de stat (din bugetul
guvernului central)
 cheltuielile finanţate din fondurile securităţii sociale (din bugetul asigurărilor sociale de
stat)
 cheltuielile administraţiei publice centrale finanţate din fonduri speciale.

129
2.Cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice şi administrative intermediare, finanţate de la
bugetele acestor subdiviziuni (bugetele statelor, ale provinciilor şi ale regiunilor membre ale
federaţiei
3.Cheltuielile colectivităţilor locale, finanţate din bugetele unităţilor administrativ teritoriale
Suma celor trei formează totalul cheltuielilor publice neconsolidate
Cheltuielile publice consolidate se stabilesc prin scăderea din CPN a Transferurilor între
componentele sistemului de bugete.
4.Cheltuielile autorităţilor supranaţionale.
Având în vedere aceată clasificare trebuie făcută distincţia dintre cheltuieli publice şi cheltuieli
bugetare
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituţiilor
publice (aparat de stat, instituţii socio-culturale,armată, ordine internă şi siguranţă naţională,
cercetare ştiinţifică) acoperite fie de la buget, fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele
proprii ale instituţiilor, pe seama veniturilor obţinute de acestea ca şi cheltuielile efectuate din
fondul trezoreriei publice
Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat, din
bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Ch.bugetare <Ch.publice
Delimitarea cheltuielilor publice bugetare în cadrul celor publice se bazează pe câteva principii:
a. efectuarea ch.bugetare este condiţionată de prevederea expresă şi aprobarea nivelului acestora
de către Parlament sau de consiliile locale.
b. nerambursabilitatea sumelor alocate şi cheltuite conform destinaţiilor pentru care sau aprobat
aceste sume.

c. efectuarea cheltuielilor este deteminată de îndeplinirea condiţiilor legale şi nu numai de

constituirea (existenţa) resurselor băneşti.
d. finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau activităţilor cu
caracter bugetar: din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele locale
sau din bugetele fondurilor speciale.
e. exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv şi acordarea vizei cu ocazia
operaţiunilor de deschidere a finanţării, de alocare şi utilizare a resurselor financiare publice.

CRITERII DE GRUPARE A CHELTUIELILOR PUBLICE

130
Motivaţie: cunoaşterea modului în care sunt orientate resursele băneşti ale statului spre anumite
obiective.

Tipuri de clasificaţii:
A. administrativă.
B. economică.
C. funcţională.
D. financiară.
E. în funcţie de rolul lor în procesul reproducţiei sociale.
F. gruparea folosită de organismele ONU.
G. clasificaţii mixte sau combinate.

A.Clasificaţia administrativă
Are la bază criteriul instituţiilor prin care se efectuează aceste cheltuieli: ministere,
departamente, agenţii guvernamentale, instituţii publice autonome, unităţi administrativ
teritoriale. Utilă prin identificarea bneficiarilor dar nu permite comparaţii în timp datorită
modificărilor de structură ale instituţiilor beneficiare.

B.Clasificaţia economică
Se folosesc două criterii de grupare:
1.
 cheltuieli curente (de funcţionare)
 cheltuieli de capital (de investiţii)
2.
 cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative
 cheltuieli de transfer.

Cheltuieli curente
Asigură întreţinerea şi funcţionarea instituţiilor publice, finanţarea satisfacerii acţiunilor publice,
transferarea unor sume de bani anumitor categorii de persoane, onorarea unor angajamente
speciale ale statului.
Reprezintă un consum definitiv de PIB şi trebuie reînnoite anual. Reprezintă cea mai mare parte
a cheltuielilor publice.

131
Cheltuielile de capital (de investiţii)
Pentru achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată, destinate sferei producţiei materiale sau
sferei nemateriale (şcoli, spitale,cultură).Dezvoltă patrimoniul public

Cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative

Cuprind remunerarea serviciilor, a prestaţiilor, a furniturilor necesare bunei funcţionări a
instituţiilor publice sau achiziţionării de mobilier, aparatură sau echipamente.

Cheltuielile de transfer
Reprezintă trecerea unei sume de bani de la buget la dispoziţia unor persoane juridice, unor
persoane fizice (şomeri, pensionari) sau a unor bugete ale administraţiilor locale. Ele pot avea
caracter economic (subvenţii pentru acoperirea unor cheltuieli de producţie, stimularea
exportului, redresarea financiară, restrângerea unor activităţi economice sau caracter social
(burse, pensii, ajutoare, indemnizaţii definitive) şi fără contraprestaţie.
Transferurile sunt consolidabile şi neconsolidabile

C. Clasificaţia funcţională
Foloseşte drept criteriu ramurile , domeniile, sectoarelede activitate, spre care sunt dirijate
resuselel financiare publice sau alte destinaţii ale ale cheltuielilor legate de efectuarea unor
tranferuriîntre diferitele niveluri ale administraţiilor publice, plata dobânzilor la datoria publică
sau constituirea de rezerve la dispoziţia autorităţii executive.
În Romania aceste domenii sunt definite de Legea privind finanţele publice astfel:
-Domeniul social-învăţământ, sănătate, ocrotiri sociale, cultură, artă, tineret şi sport,refacere şi
ocrotire a mediului.
-Domeniul economic-investiţii şi acţiuni de interes public, subvenţii, facilităţi
-Domeniul cercetării-programe prioritare.
-Domeniul finanţării apărării ţării, menţinerii ordinii publice şi siguranţă naţională
-Domeniul finanţării administraţiei publice centrale şi locale.
-Dobânzile aferente datoriei publice şi cheltuieli determinate de emisiunea şi plasarea valorilor
mobiliare necesare finanţării acestor datorii.

D. Clasificaţia financiară

132
În funcţie de modul în care se efectuează şi de modul în care afectează resursele financiare
publice vom întâlni:

-cheltuieli definitive
-cuprind atât cheltuieli curente cât şi de capital
-se finalizează cu plăţi la scadenţe scurte atenstând lichidarea completă a angajării
statului pentru a efectua cheltuielile prevăzute în buget.Sunt cuprinse ca posturi distincte în
bugetele publice.

-cheltuieli temporare sau-şi operaţiuni de trezorerie

-sunt urmate de finalizarea prin plăţi cu scadenţ certe.
-sunt evidenţiate în conturile speciale ale trezoreriei (i.e. finanţarea rambursării
împrumuturilor)
-nu figurează în bugetele publice, ci se gestionează separat prin trezoreria publică

-cheltuieli virtuale sau posibile.

-cheltuieli pe care statul se angajează să le realizeze în anumite condiţii.
-i.e.garanţiile acordate de stat pentru împrumuturi, cheltuieli pentru acţiuni sau obiective
neprevăzute, pe seama rezervelor la dispoziţia guvernului.
După forma de manifestare pot fi:
-cu sau fără contraprestaţie
 au caracter de alocaţii bugetare, reprezentând finanţare definitivă, fără
contraserviciu din partea colectivităţii beneficiare de resurse publice
 cu contrprestaţie se referă la încasarea unor sume de bani de către stat
(dobânzi la împrumuturi acordate, comisioane pentru garanţiile
guvernamentale.

-definitive şi povizorii
 nu presupun restituirea sumelor băneşti alocate de stat
 sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligaţiei de furnizare de
produse sau servicii instituţiilor statului.

-speciale şi globale.

133
E. Clasificaţia după rolul chltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale

-Cheltuieli reale (negative)

cheltuielile cu întreţinerea aparatului de stat, plata anuităţilor, dobânzilor şi a comisioanelor la
împrumuturile de stat, întreţinerea şi dotarea armatei cu armament, etc. Reprezintă un consum
definitiv de PIB.

-Cheltuieli economice:
investiţii efectuate de stat pentru înfiinţarea de unităţi economice, dezvoltarea şi modernizarea
celor existente, construirea de drumuri, poduri. Ele au ca efect crearea de valoare adăugată şi
reprezintă o avansare de PIB.

F. Gruparea folosită de organismele onu

Criterii:
a.clasificaţia funcţională
-servicii publice generale, apărare, educaţie, sănătate, securitate socială, locuinţe şi servicii
comunale, recreaţie, cultură şi religie, acţiuni economice, alte scopuri.

b.clasificaţia economică
-cheltuieli ce reprezintă un consum final:dobânzi aferente datoriei publice, subvenţii de
exploatare şi alte transferuri curente.
-formarea brută de capital: investiţii brute şi creşterea stocurilor materiale,
-achiziţii de terenuri şi active necorporale,
-transferuri de capital

Înscrierea cheltuielilor publice în buget se efectuează conform principiului „cheltuielile sunt

plafoane maxime” deaorece nivelul cheltuielilor aprobate de Parlament poartă denumirea de
credit bugetar.

Suma totală a cheltuielilor efectuate este formată din repartizarea resurselor financiare interne la
care se adaugă intrările de credite externe.
La partea de cheltuieli este prevăzut şi deficitul ca diferenţă între totalul cheltuielilor şi totalul
veniturilor.

134
Calculul deficitului include şi intrările de credite externe, care reprezintă angajamentele statului
faţă de străinătate, pentru partea de cheltuieli neacoperită dein resurse interne.

-D.total= - (Da+Crex)
Dt=Deficitul total
Da=Deficitul anului
Crex=Credite externe (intrări)

INDICATORI PRIVIND CHELTUIELILOR PUBLICE

A. NIVELUL
1.Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală
2.Volumul cheltuielilor publice în expresie reală
 calculat în preţuri constante, pentru a exprima efortul financiar real
 transformarea valorilor din preţuri curente în preţuri constante se efectuează cu ajutorul
indicelui PIB deflator, ce măsoară modificarea nivelului general al preţurilor în anul
considerat ,0 sau 1, faţă de anul de bază, pentru preţuri constante
Indicele PIB deflator se calculează cu relaţiile:

0
Cheltuielile reale se calculează cu formulele:

În care:

Indicatorii de mai sus sunt utili doar la efectuarea de analize pe plan intern, neavând nici o
putere de comparaţie internaţională
Pentru comparaţii internaţionale se pot utiliza indicatorii:
3.Ponderea cheltuielilor în PIB

135
4.Cheltuielile publice medii pe un locuitor, în dolari SUA

B. STRUCTURA
 Se stabileste ponderea fiecarei categorii de cheltuieli publice în totalul cheltuielilor
publice.
 Se urmăreşte în dinamică modificare opţiunilor bugetare sau extrabugetare ale statelor
 Se pot efectua comparaţii între state cu diferite niveluri de dezvoltare.

Elemente de statistică internaţională:

-în ţările dezvoltate cheltuielile pentru securitate socială şi bunăstare au ponderea cea mai mare
( între 29% SUA şi 51% SUEDIA)
-educaţia (între 1,8% SUA şi 10,8 % OLANDA)
-sănătate (între 0.3 % SUEDIA şi 19.7 % SUA)
-apărare (2.1 % AUSTRIA şi 15.9 % SUA)

C. DINAMICA CHELTUIELILOR PUBLICE

1.Creşterea nominală şi reală a cheltuielilor publice
Pentru dinamica reală se utilizează indicele deflator:

2.Modificarea ponderii cheltuielilor publice in PIB

3.Modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor
4.Modificarea structurii cheltuielilor publice
5.Indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea PIB.

în care K este coeficientul de corespondenţă dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea PIB
6.Elasticitatea cheltuielilor publice faţă de PIB
-măsoară amploarea reacţiei cheltuielilor publice la modificarea PIB.

136
Dacă coeficientul de elasticitate este mai mare decât 1- exprimă tendinţa de utilizare într-o
măsură mai mare a PIB, pentru finanţarea cheltuielilor publice-cheltuielile publice sunt elastice
faţă de creşterea PIB.

MODELE ECONOMICE CU PRIVIRE LA CREŞTEREA

CHELTUIELILOR PUBLICE

1.MODELELE DEZVOLTĂRII:
MUSGRAVE ŞI ROSTOW
- În stadiile de început ale creşterii şi dezvoltării economice, investiţiile publice ca pondere în
total investiţii erau considerate mari.
- Sectorul public trebuia să asigure infrastructura socială globală, şi investiţiile în resursele
umane.
- Aceste investiţii erau considerate necesare pentru a se realiza trecerea către o etapă mai
dinamică a dezvoltării economice.
- În stadiile de mijloc ale creşterii economice guvernul trebuie să asigure în continuare realizarea
de investiţii dar acestea sunt complementare celor private.
- Şi în continuare statul trebuie să asigure susţinerea unor activităţi deoarece piaţa este
insuficientă şi imperfectă.
- Musgrave susţine că după perioada de dezvoltare, în timp ce investiţiile totale, ca proporţie PIB
cresc, cele publice, ca proporţie în PIB, scad.
- Rostow consideră că în stadiile de maturitate ale dezvoltării economice, marea majoritate a
cheltuielilor publice trebuie să se realizeze în infrastructură, în învăţământ, sănătate şi asistenţă
socială.

2.MODELUL LUI WAGNER:

- Preocuparea lui Wagner (economist german din sec.XIX) a fost să explice partea din PNB
însuşită de sectorul public.
- Explicaţia sa a rămas în economie sub numele de legea lui Wagner enunţată astfel:
„Cauzele interne ale extinderii activităţii statului, şi în principal a activităţilor publice se pot
deduce în parte din caracterul statului şi comuniţăţii, stabilit prin experienţă la popoarele

137
civilizate aflate în progres (a proiori), iar în altă parte ele rezultă inductiv din diferite fapte în
care iese în evidenţă extinderea acestor activităţi.”
- „Dacă veniturile pe locuitor într-o economie, cresc, mărimea relativă a sectorului public creşte,
de asemenea.”
Bazele formulării legii erau empirice, prin observaţii asupra creşterii sectorului publice într-o
serie de state europene, dar şi în SUA şi Japonia.
- Wagner este şi cel care formulează pentru prima oară cu acuitate şi ideea externalităţilor ca
„raţiuni” pentru creşterea cheltuielilor guvernamentale.
- Explică prin elasticitatea cererii în funcţie de venituri şi creşterea cheltuielilor publice pentru
educaţie, recreaţie şi cultură, arătând că la o creştere a veniturilor reale din economie aceste
cheltuieli cresc mai mult decât cresc cheltuielile totale în PIB.

3. MODELUL PEACOCK-WEISEMAN
- Punctul de plecare al analizei celor doi este ipoteza că guvernele trebuie să ţină seama de
dorinţele cetăţenilor lor exprimate sub forma: să nu plătească impozitwe mai mari dar să
beneficieze de servicii publice sporite. Când decide asupra cheltuielilor publice din bugeet
guvernul urmăreşte îndeaproape reacţia electoraltului la impozitarea aplicată. Ei cred că există un
nivel tolerabil de impozitare care acţionează ca un element de constrângere asupra comportării
guvernului.
- Dacă economia şi veniturile cresc în ritm egal, impozitele cresc, de asemenea, paralel la cote
constante de impunere, ceea ce face posibilă creşterea cheltuielilor publice în ritmul creşterii
PIB.
În perioadele de transformare socială, tendinţa graduală a creşterii cheltuielilor publice este
dereglată, după cum apar perioade de criză economică, care necesită o creştere rapidă a
cheltuielilor publice. O asemenea creştere determină guvernul să mărească nivelurile de
impozitare, care pot fi privite ca acceptabile de electorat în perioade de criză.
- Acesta a fost numit „efectul de transfer”. În perioadele de criză cheltuielile private sunt
transferate cheltuielilor publice.
- În perioada următoare crizei, cheltuielile publice nu vor reveni la nivelul iniţial.Tările
împrumutate în vreme de criză sporesc datoriile pe care le suportă în perioadele următoare.
- Mai există conform celor doi un efect şi anume „efectul inspecţiei”.Aceştia au sugerat că acest
efect provine din vigilenţa mai mare a electoratului cu privire la problemele sociale în timpul
perioadei de transformare. Astfel, guvernul îşi exprimă scopul programului său de îmbunătăţire a
condiţiilor sociale pe baza percepţiei electoratului faţă de nivelul tolerabil de impozitare, mai

138
mare decât în perioada anterioară, capabil să finanţeze niveluri înalte de cheltuieli publice,
determinate de scopul de consum al guvernului şi datoriile existente.
- Teoria celor doi poate fi aplicată fenomenului creşterii cheltuielilor publice şi presiunii fiscale
înregistrate în perioade de criză economică, contribuind la explicarea creşterii presiunii fiscale în
perioade de criză.
- Analiza creşterii cheltuililor publice se poate efectua pornind de la constatarea tendinţei de
creştere mai rapidă a acestora faţă de ansamblul activităţilor economice exprimate sintetic prin
PIB sau PNB.
- Acest mod de abordare porneşte de la studiul elasticităţii cererii de servicii publice, a căror
mărime este supraunitară, situându-se la categoria bunuri superioare care au cererea foarte
sensibilă la creşterea economică şi creşterea nivelului de viaţă. În aceste cazuri cheltuilile publice
cresc mai repede decât PIB sau PNB.
- Alte analize se bazează pe studiul ofertei de bunuri publice, demonstrând că creşterea
cheltuililor publice nu rezultă din cererea venită de la agenţii privaţi ci din comportamentul de
ofertă al administraţiilor şi decidenţilor politici care să maximizeze satisfacţia lor în afara
arbitrajului eficient al contribuabililor alegători.

139